Societate și cultură[modificare | modificare sursă]

Stigmatizarea[modificare | modificare sursă]
Stigmatizarea bolnavilor de epilepsie este răspândită în întreaga lume.[108] Aceasta poate avea
efecte economice, sociale și culturale.[108] În India și China epilepsia poate fi folosită ca justificare
pentru refuzul căsătoriei.[8] În anumite regiuni, încă se mai crede că bolnavii de epilepsie
sunt blestemați.[15] În Tanzania, precum și în alte regiuni din Africa, epilepsia este asociată cu
posedarea de către spirite rele, vrăjitoria sau otrăvira și este considerată de mulți contagioasă,
[105]
 fără dovezi.[15] Înainte de 1970 în Marea Britanie existau legi ce interziceau căsătoria persoanelor
cu epilepsie.[8] Stigmatizarea poate determina negarea existenței crizelor de către bolnavi.[41]

Economia[modificare | modificare sursă]
Crizele au repercusiune directă asupra costurilor economice, ce ating circa un miliard de dolari în
Statele Unite.[16] În Europa, costurile asociate cu epilepsia au atins circa 15,5 miliarde euro în 2004.
[20]
 În India costurile estimate ale epilepsiei ajung la 1,7 miliarde USD sau 0,5% din produsul intern
brut.[8] Epilepsia este cauza a circa 1% din vizitele la departamentul de urgență (2% în cazul copiilor)
în Statele Unite.[109]

Vehiculele[modificare | modificare sursă]
Bolnavii de epilepsie sunt expuși unui risc aproape dublu de a fi implicați în accidente rutiere și astfel
în multe părți ale lumii bolnavii nu au voie să conducă sau au voie doar cu îndeplinirea anumitor
condiții.[18] În unele locuri medicii sunt obligați prin lege să raporteze autorităților competente dacă o
persoană a suferit o criză, în timp ce în altele se cere doar încurajarea persoanei în cauză să
raporteze singură cazul.[18] Țările în care medicul este obligat să raporteze aceste cazuri includ:
Suedia, Austria, Danemarca și Spania.[18] Țările în care se cere ca persoana să raporteze cazurile
includ Marea Britanie și Noua Zeelandă, iar medicul poate raporta în cazul în care crede căpersoana
nu a îndeplinit această cerință.[18] În Canada, Statele Unite și Australia cerințele de raportare diferă
de la o provincie la alta sau de la un stat la altul.[18] Dacă crizele sunt controlate, majoritatea
consideră că permisiunea de a conduce este rezonabilă.[110] Durata dintre criză și permisiunea de a
urca la volan diferă de la o țară la alta.[110] Multe țări impun între unul și până la trei ani fără crize.
[110]
 În Statele Unite perioada de timp fără crize diferă de la stat la stat, fiind cuprinsă între trei luni și
un an.[110]
Celor cu epilepsie sau crize li se refuză în general autorizația de pilot.[111] În Canada, dacă o
persoană a suferit o singură criză, după cinci ani poate primi un permis temporar dacă toate celelalte
teste sunt normale.[112] Celor cu convulsii febrile și convulsii legate de medicație li se poate permite
deținerea permisului.[112] În Statele Unite, Administrația Federală a Aviației nu le permite celor cu
epilepsie să dețină permis de pilot comercial.[113] Rar se pot face excepții în cazul persoanelor care
au suferit o convulsie izolată sau convulsii febrile, care nu s-au repetat la maturitate fără medicație.
[114]
 În Marea Britanie, pentru permisul național de pilot privat sunt necesare aceleași standarde ca și
pentru permisul de conducere auto profesionist.[115] Este necesară o perioadă de zece ani fără nici o
criză și fără tratament medicamentos.[116] Cei ce nu întrunesc aceste cerințe pot obține un permis
restrictiv în cazul în care nu au suferit crize timp de cinci ani.[115] Legislația română permite condusul
persoanelor cu epilepsie la doar 5 ani după ultimul atac epileptic. În alte țări (Bulgaria, China,
Rwanda), epilepticii nu au voie să conducă.

Organizații de sprijin[modificare | modificare sursă]

Există un număr de organizații non-profit care ajută persoanele ce suferă de epilepsie și familiile
acestora. În Marea Britanie, printre acestea se numără Joint Epilepsy Council of the UK and Ireland.
[51]
 Ziua mondială a epilepsiei a fost instituită în 2008 în scopul de a spori conștientizarea în privința
epilepsiei și este celebrată pe 28 martie.[117] Printre alte eforturi de a spori cunoștințele se numără
campania "Out of the Shadows", un efort comun al Organizației Mondiale a Sănătății, Ligii
Internaționale împotriva Epilepsiei și a Biroului Internațional pentru Epilepsie.[8]

Cercetări[modificare | modificare sursă]
Predicția crizelor se referă la încercarea de a prognoza crizele de epilepsie pe baza EEG.[118] Până
în 2011, nu s-a dezvoltat un mecanism eficient de predicție a crizelor.[118] Kindling, prin care
expunerea repetată la evenimente ce pot declanșa crizele declanșează aceste crize mai ușor, a fost
folosit pentru a se crea modele animale pentru epilepsie.[119]
Terapia genică se studiază pentru anumite tipuri de epilepsie.[120] Medicația ce alterează funcția
imunitară, precum imunoglobulina administrată intravenos, este prea puțin dovedită.
[121]
 Radiochirurgia stereotactică neinvazivă era, în 2012, comparabilă cu intervenția chirurgicală
standard pentru anumite tipuri de epilepsie.[122]

Alte animale[modificare | modificare sursă]

Epilepsia apare la un număr de animale printre care la câini și pisici și este cea mai întâlnită
afecțiune a creierului la câini.[123] În mod obișnuit este tratată cu anticonvulsivante precum
fenobarbitalul sau bromura pentru câini și fenobarbitalul pentru pisici.[124] În timp ce o convulsie
generalizată este relativ ușor de depistat la cai, acest lucru ar fi cu mult mai dificil în cazul
convulsiilor negeneralizate, unde EEG poate fi utilă.[125]