Epoca reformei gregoriene nod epoct din istoria papalitiii se anunfi. Aceasta sta sub semmul reformei, jar Leon al [X-lea trece pe bund dreptate drept cel ce a inigiat-o, pentru ca prin el si vin reformatorii de provenienta lorena ce J-au urmat ideile transformatoare au fost jmplantate in resedinta papal si prin aceasta in chiar centrul Bisericii. Impunerea geesor principii pe intregul cuprins al Bisericii nu putea, se intelege, s& aiba loc jntr-un mod absolut lipsit de convulsii. Semnele timpului s-au bucurat de atentie si din partea scrisulut istorie papal din acea vreme, is in prim-plan nu mai apare’ Humbert de Moyenmoutier in calitate de consili al hui Leon al IX-lea, ci Hildebrand, fir’ de care, se pare, papa nu ar fi intreprins nimic, Acest Hildebrand nu este ins nimeni altul decat viitorul papa Grigore al Yillea, Era un tanar cleric atunci cand luase calea exilului german impreuna cu Grigore al VI-lea, Leon fiind cel ce Ia readus la Roma, De numele stu se leagi apot o nous epocd din istoria Bisericii si a papalitati, perioada ,reformei sregoriene” Sigur o& aceasta mai poartd si numele de ,epocd\ a disputei pentru investiturd™ si mu va trece mult pan& cind aceast& nou tem va primi o formé articulatt in Liber pontificalis, Cu privire ta cel de-al patrulea din sirul de papi de provenienta ‘germani, Victor al Iilea (1054-1057), anterior episcop de Bichstit, cartea pontificala nu Tejine mai nimic, cu toate of el era cel cSruia imparatul Henrie al THi-lea, aflat pe patul de moarte, fi incredintase imperiul si pe mostenitorul acestuia, propriul fu, regele-copil Henrie al 1V-1ea (1056-1106), gest de ineredere ramas & in ceea ce-l priveste inst serioase din pricina mortii timpurii a papel. lui Victor, papa Stefan al IX-lea (1057-1058), de asemenea un loren| PAPALITATEA IN EVUL MEDIU a 4 rima blestemata gi erezie, ¢ ‘a sop, eid rn Neve 6S SE — gual Eee oric incercase sii cumpere cu bani de la Sfantul Petru slujirea gy ot | Cu adevirat, acesta a fost debutul conflictului pentru investitur’, degaree vine a. § Srainea societtii urma st se dezintegreze dacd regelui_no-i mai era poe Incredinteze demnitarilor bisericesti competente administrative din sfera sta pentru c& membrii corpului clerical, spre deosebire de demnitaii jig sa siinga de carte si respectau celibatul, ceea ce nu transforma functile lor ig ereditare, Din cauza unor asemenea necesitii de guvernare, regele nu putey ga funotiile in cadrul Bisericit decat celor ce se bucurau de increderea sq, py momentul la care ne referim, aceasti practic nu fusese criticat8, Humbert imag ficea trimitere la structurile imperiului, ci era vorba de eliberarea Biserci gig clerului de sub tutela influentelor laice. Pentru Roma si papalitate aceasta ibe fost atinsi printr-un decret privind alegerea papei, adoptat in cadrul unui eg Jateran din anul 1059, prin care dreptul de alegere a papei era conferit eg cardinalilor fri a se face vreo referire concreti la cele ce reveneau i calitate de Patricius Romanorum. Cu putin inainte izbucnise 0 schism’ p urmati de alegerea unui papi in afara Romei, ceea ce era in dezacord cu. cutumele de pink la acea dati, dar care, o dat inftiptuiti, era nevoie s& { justificati, chiar retrospectiv. Acesta este contextul ce prilejuise decretul amintit mai sus. ‘Toate acestea sunt ins foarte putin cunoscute de autorul cronicii por fel sind lucrurile si cu lucrarea polemicé a lui Humbert sau cu fundalul politic in care manifestul anti-simoniac este redactat. Ceva mai generoasd este istoried asa-numiti Annales Romani, pastraté doar fragmentar, ale cirei ‘crise in vremea pontificatului lui Grigore al VIl-lea trateaz evenimentel din aul 1044, Aceasti lucrare are la bazii un catalog al pontifilor romani ul de stiri istorice din Roma si care avea drept {el expunerea ist ‘aga cum era ea perceput& din perspectiva unui antigi cu Mostra de scris istoric papal si cu partizanatul | epoca plina de incertitudini. in acest context trebuie onizo de Sutri (7 1094), care in calitate de | (fF II15), deci a puternicei protect jar in argumentatiile pe care ee etyEPOCA REFORMEI GREGORIENE so jspura pentru investiturd reprezint un now episod de schisme papale in istoria ‘oii Iatine, care Se succed incepand din 1058 aproape fra i i i fe alteetcosl proape fiir incetare timp de mai 3 nici mcar un papi nu a scipat de opoziti se dovedeste in acest fel et de dure erau confi mtirile dar oa ett eredinciosilor siliti si se decida asupra unei poz isoria primelor dou schisme din epoca decretului electiv - premisa si efectul esteia SAE putea spune ~ Poate fi urmirit& cu ajutorul relatirii antigregoriene din frye romane, Evenimentele sunt prezentate dupa cum urmeaza: Hildebrand a fost jpsieinat de romani st aduct de la curtea regal german nominalizarea unui cecoesor pentru pontiful muribund Stefan al IX-lea; trecdnd ins’ prin Florenta i-ar {ipropus tronul petrin episcopului de acolo, Gerardo, cu care s-a inapoiat la Roma, ind cu sine importante sume de bani. Fidelii imparatului de la Roma, infuriati cele petrecute, I-ar fi promovat ca papi pe episcopul-cardinal Ioan de Velletri sub umele de Benedict al X-lea (1058-1059), care, volens-nolens, a trebuit si primeasca segerea si in favoarea ciruia romanii au fost céstigagi cu bani. Deoarece inceputul oaificatului Tui Benedict poate fi calculat cu o aproximatie de céteva zile dupa noartea Iui Stefan surveniti la Florenta, declansarea schismei s-a petrecut mai degrada invers decat se astepta: Benedict a fost cel dintai ales, fiind spi dupa cam arat si numele su pontifical, de cateva familii nobiliare din imprejurimile Romei, dle citor nume au fost retinute de analele romane, conduse de contii de Tusculo, care voemai recucerisera printr-o lovitura fulgertoare controlul in Cetatea Eterna. Hildebrand siungea intr-adevir ca legat papal in Germania si, potrivit prevederilor testamentare ae lui Stefan, amintite gi de Liber pontificalis, alegerea canonici a papei a avut loc aia dup intoarcerea cardinalului, in vara anului 1058, la Siena, unde fugiser& cartinalit Iuati prin surprindere de evenimentele de la Roma. Cartea pontifical a Pistrat in memorie si rolul deosebit jucat de Hildebrand in promovarea episcopului ‘lrentin, dar propriu-zis despre acesta din urma, Nicolae al I-lea (1058-1061), nu 4ea de stire decat ca era burgund de origine. Annales Romani, dimpotriva, ofera un — lblou detaliat al acelei ,batalii pentru Roma” : Hildebrand a scindat poporul din — Roma cu ajutorul banilor pusi la dispozitie de un evreu convertit si a m 2PAPALITATEA IN EVUL MEDIU a spirit existenté in Cetatea Etern’ la ace] -romane ee aaj ee lui Nicolae al Il-lea cu manasa i Benedict al X-lea. Ne escticta sa: aa mult vreme in atentia analistului, ACEsta povesteste despre cele dowi asedii asupra orasului Galeria, unde se refugiase partidei tusculane. Asediatorii erau mercenari normanzi tocmii de Hildebrand in acest scop. Apoi, la vremea stransului frecalizioty dupa Supunerea Protectorijg, Si, Benedict s-a vazut silt sa abdice, totusi nu inainte de a-i blestema pe romani gy Ja indltimea zidurilor orasului, pentru c& lar fi flcut papa impotriva vointei jy, 1 Sar fi acordat permisiunea de a-si duce viata mai departe into casi din proprietatea familiei sale, dar apoi, impotriva asigurarilor date sub juramént, a fog arestat i dus spre judecatt in fafa unui sinod reunit la Lateran in primvara anu 1060, deoarece adversarii sii aveau nevoie de o depunere in cadru legal, insoyits de mirturisirea publicd a culpei. Feluritele acte de umilire a lui Benedict, prilejuite de ‘nimeni altul decat de Hildebrand, sunt redate in detaliu, analistului fiindu-i cunosey, si faptul ci dupa sederea silnicd intr-o manistire, a urmat o gratiere produst trepia, astfel incdt nefericitul om a reusit si-i supraviequiasc’ marelui stu dusman Hildebrand, Cel care in aceasti schism a fost desemnat drept antipap’ s-a dovedit pana la um a fi invingatorul, Intr-un mod aseméinitor au stat lucrurile si in urmatoarea ,batilie pentru Roma’, declansatd cajiva ani mai tarziu, asupra cireia, de aceast data, ne-a parvenit gi relatarea din Liber pontificalis, ceea ce ne permite s& facem o comparatie cu cele scrise de analistii romani. Trebuie spus, dacd mai era nevoie, c& diferentele nu sunt deloc neglijabi # __Grupiile nobiliare par s& fi tras invapimintele necesare din ultimele evenimente, avand de aceasti data griji si mentind relatii bune cu curtea germand. Nu poate fi altfel peteeput gestul nobilimii de a-i trimite tanarului rege Henric al IV-lea 0 € aminte de drepturile ce derivau din pozitia de patricius,EPOCA REFORMEI GREGORIENE. yrius in cadrul conciliului reunit la Basel, ceea ce inst i avantaj | ae cu candidatulcardinalilr, Adevarl este inst ci Acc a ae inantea Tui Honorius, eveniment ce se va dovedi determinant in decizia luat j earziv cu privire la schisma, améinunt retinut doar de Bonizo, nu si de Liber jyicalis sau Annales Romani. Aceasta din urma da la iveali ins o serie de ini relevante despre cum Roma a fost o perioad’ resedinja ambilor papi, unl wilt Pe Capitoliu si la Lateran, altul la castelul Sant'Angelo si 1a Vatican, dnd ndine sustinatorilor lor inclestati in aprige lupte pe strazile si in pietele oragului, jicand prin epuizarea resurselor financiare retragerea lui Honorius la Parma. in schimb, Liber pontificalis se muljumeste si rezume ca dup multe crime si fapte rele feu au mai purut fi suportate nici la Roma, nici la curtea imperiald, Alexandra si-a strat oficiul in toat& splendoarea si gloria sa. in opinia lui Bonizo, Hildebrand a fost cel care ar fi reusit s4 imprime convingerea cA drepturile istorice ale imparatului qu se situeaz deasupra dreptului canonic in vigoare. Astfel, s-a putut pronunja 0 decizie asupra schismei in conciliul de la Mantua din 1064. Probabil nimeni nu a dat important faptului ca in episcopia sa, Parma, Cadalus a continuat si pastoreasca pind la stingerea din viatd, survenitd abia in 1071, si sé se intituleze papa Honorius”. ‘At aceasti schismi, cAt si cea a lui Benedict al X-lea au fost afaceri de importants local, ce nu au atins ordinea apuseana in ansamblu. ‘Nu dup mult timp lucrurile vor sta cu totul altfel. Se va atinge un punct culminant in momentul in care Henric al IV-lea, major si stipan pe tronul stu, precum si alti saverani ai Europei, se vor vedea confruntati cu o serie de revendicari formulate in sensul reformei si care puneau sub semmul intrebarii toate acele consuetudines cxistente, papi precum Grigore al Vil-lea si Urban al Il-lea atrigand atentia intregii lumi, A injelege si a descrie aceste personalitii a fost o sarcin’ dificila in toate epocile, astfel incat in locul unor biografii multumitoare exist’ doar un mare numar de studi particulare ce asteapt si fie prelucrate. Poate ci tocmai acei contemporani ce au asternut cele cateva randuri biografice pastrate au intuit propriile limite in a aborda obiectiv faptele celor doi papi, protagonistul principal al episodului de la Canossa, Grigore al VIl-lea gi initiatorul cruciadei, Urban al Il-lea. Vita de care Urban in Liber pontificatis, de exemplu, este intr-adevar scurta, iar o alt dese *Vietii sale nu exist. # Marele Grigore al Vil-lea (1073~ o 4 1085) faicea obiectul uneifi a. | PAPALITATEA IN EVUL MEDIU us ele si actele pistrate in registrele aflate tn arhiva pontifical, s rezultatul a fost objinerea unor portrete papale de-a dreptylq i da un strop de culoare expunerilor evenimentiale, epistol poate deduce, Gai; a cnt Grigore din Liber pontificalis se poate citi ~ dupg wu introducere in stilul caracteristic istoriografiei papale - 0 versiune repy Mt prosecsi@! protocolului oficial asupra alegerii lui Hildebrand ca papa, subliniat find ae a absolut liudabil al pontifului, dar binein(cles eX se trece cu vederea eo sce yindebra {in care alegerea fusese celebratt si faptul ci aceasta nu se perfectase conform a prescrifilor decretului de alegere a papei. Cardinalul Hugo Candidus, mai trie, din motive personale - unul dintre cei mai inversunati dusmani ai papel, a agg prin pasal plebea din Roma, potrivit afirmatilor lui Bonizo, instigand-o s& il aclame pup fiduse mat simplu pe arhidiaconol Hildebrand ca papi, deoarece un alt candidat mai pot yy si od atur exista, situdndu-se in acest fel cu un pas inaintea alegerii cardinalilor. Grigore Dar, i a atribuit propria promovare inspiratiei divine, accentuand ci ar fi preluat supunere, povara demnititii pontificale, asa cum la vremea sa fusese trimis in exil alatur ge Grigore | Grigore al Vi-lea si cum mai tarziu, tot impotriva voingei sale, s-a intors la Roma Germanit mpreuni cu Leon al [X-lea. Biograful papal nu va pierde ocazia ca intraun pas juramant ulterior si includa si aceasta confesiune. Este de neimaginat ca Grigore ar fi puturss, coloristi¢ spere sau chiar c& ar fi putut si ii solicite lui Henric al TV-lea s& nu fi recunoases alegerea, asa cum vrea Bonizo si ne faci si credem, deoarece lui Grigore consensul imperial i se prea absolut lipsit de relevangi la o alegere papal, in special um Precum cea care se produsese, motiv pentru care nici nu a trimis la curte vreo solit Pentru a anunta promovarea sa. Dar, probabil, felul in care si-a ales numele pontifical, ‘dupa nefericitul papi Grigore al Vi-lea, a fost 0 demonstratie. ocala Autorul biografiei din Liber pontificalis sare apoi de la debutul bio ‘atentatul nelegiuit din 1075 pe care Cencius, fiul prefectului Romei, I-a incet in basilica Santa Maria Maggiore in timpul slujbei de Nasterea cul plan a esuat deoarece romanii s-au ridicat in apararea ep rate si au nimicit castelul tui Cencius. Atentatorul a 1075, e 1 Carcen non osconens _1i§ oj roman amintit, cAnd acesta j-a cerut papei si pairseasca tronul petrin si i-a sis pe carnal sé prezinte tn faa regeoi pent a li se camunica numele ima epseop roman, Accast obrBznicie era pe punetul dea se termina tragic i eeprezentantul cuit germane, dac& papa nu |-ar fi Iuat pe ambasador sub evi 52. Nici una dintre biografiile papei nu dezvaluie posteritatii motivele, €& are a color povestte de exrdinalul Hugo in dicta de la Worms, pentru eare fiuebrand ra savinu si privit in Germania ca ,fals cAlugtir”, simu ca papa legit Fin contra, Bonizo isi dt roa silinta s& justfice, prin apel Ia precedente istoriee, cedarea de drepturi a unui rege de c&tre un pontif roman. $i Liber pontifical vine, prin pasae decupate din scrisorile papale, in special in intampinarea posibilelor critici Bi ye misurilor papale, Cum cX un rege impus din gratiedivind mu poate fi excomunicat ged atunc, ca ntotdeauna, pentru un papi mai potrvitd ar fi o atitudine pagnicl Dar, in continuare, se povesteste cum Henric a fost adus in cele din urma la supunete. Poate fi retriiti penitenta Picutt la Canossa pe timp de iarni, redatt de Grigore printr-o descriere autentici inglobati in textul unei serisori expediate in Germania ~ si folosit mai apoi de biograful siu ~ in care este redat cu fidelitate $i jurimantul pe care regele a fost nevoit si il depund in faja papei. O bogaté paletd coloristicd a fost angajati de-a lungul timpului in redarea acelei scene a umilinjet regale in fafa papei la Canossa, astazi trebuind ca imaginea popular pe alocuri exagerati si fie filtrat cu atentie. Lui Grigore i s-au adus in acele momente reprosuri char fi procedat ca un tiran crud, dar papa si-a asumat fard team acuzele pentru a-i fice pe sustinitorii sai din Germania si inteleagi cu ce situatie extrema fusese nevoit si se confrunte la Canossa, neriméndndu-i pur si simplu nici o solutie decat si ronunfe ridicarea excomunic&rii, desi toati afacerea ar fi trebuit si fie limpezita in cadrul unei diete germane. Descrierea pe care 0 di Bonizo, cu regele penitent, desculy, stind pentru trei zile in zpada si viscol, reprezinti unul dintre izvoarele principale ale episodului de la Canossa, ba chiar flind depasit ca wdramatism” de ate cronici. intélnirea regelui cu papa din ianuaric i Schimbare in istorie, Nu este deci de mirare c& istor Poranilor evenimentului, i-au acordat atéta atentie. ‘urmat conflictul pentru tronul gerPAPALITATEA IN EVUL MEDIU ‘a invatinurii sale despre Taine, pare aproape de necrezut. In acest fel ins se: aprikin observa cf totusi ceea ce preocupa pe ‘oat lumea prettinden gat problemele teologice, si nu doar controversele politice, Cray fh iunie 1080 sinodul imperial de la Brixen fl proclamase ca papi ~ qe. i || Wibert de Ravenna, sub numele de Clement al fap antipapii - pe arhiepiscopul (1080-1100). in vita lui Grigore doar scrisorile papale amintese aceste int -vertizdind asupra pericolului reprezentat de rivalul stu, fie cerand ajutor impo ‘acestuia. Propulsarea lui Clement era privit drept 0 continuare schism ‘Cadalus, Din izvoarele ce i-au stat 1a dispozitie, istoricul papal readuce Ia “evenimentele din toamna anului 1083, cand Grigore al Vi-lea, tn toiul asediuly _ "care regele Hlenric supusese Roma, reunea la Lateran un concliu in care se spune ‘ar fi predicat pentru statornicia in crediny& nu cu voce omeneasci, ci cu glas Continuarea celor intémplate trebuie refficuta fara apelul la registrele papale, care _gren de orezut cd in mod pur intémplitor, se incheie chiar in acest an. Autoral nosy ‘se opreste Ia un moment despre care multe ar mai fi putut si ar mai fi trebuit se “dezvaluite. El se grabeste insi si isi incheie lucrarea biograficd cu o referire potrivig ‘temei sale, cum cA ar mai fi multe de spus, dar ar lua timp si se rememoreze toae ‘cele facute Romei de Satan si Anticrist. Cele trei campanii ale 1ui Henrie asupr Romei si indelungatul asediu la care fusese supus orasul sunt menfionate; Ta fel intronizarea lui Wibert, infaptuit& in cele din urmi, sau felul cum Grigore rezistse in castelul Sant’Angelo asediului impus de romanii nestatornici, dup’ cum le en | De teama de a nu fi surprins de trupele normande venite in ajutorul pirisit in cele din urm& Roma. Biograful ne ofera un rezumat al c pe care impiratul a adresat-o romanilor, cArora le-a incrediny 1 si le-a promis cA se va intoarce curand. Promisiunea nu ingrijindu-se de asta, opineaz4 cu piosenie ‘nu a mai ajuns vreodata la Roma. Aceasta este tul la care a fost scrisi lucrarea, adic dup moartea . Satisfactia provocati de eliberarea papei se am a we HaEPOCA REFORME] GREGORIENE im (44,9) cu un final cu totul diferit, Exprima oare aceste cuvinte resemnarea sau a ween papei’? Biografia pontifului nu last defel si se intrevad’ asemenea gAnduri. sepoute certifica autorului lor eit a selectat inspirat documentele si afirmatiile Tui rigore, Pentru realiza un portret al ,eroului” stu. Din registrul istoriografic al lui Gieice wy lipsesc doar ultimele sale euvinte, ci si tezelecelebruli document pictus papae din 1075, in care papa a formulat conceptia sa privind maiestatea feu pontifical, egal cu cea a imparatului, ba chiar superioara. Chiar si cine mu amoagte aceste 1226, Ch doar istoria pontificatului lui Grigore, injelege totusi c acea ‘fost un prim apogeu al papalititii hierocratice. Liber pontificalis il prezinté pe Urban al II-lea (1088-1099) drept urmas al tui jgore al ‘vil-lea, continuatorul politicii ecleziastice a acestuia, desi, intre ficatele celor doi, tronul Iui Petru fusese ocupat pentru scurt timp de un fost abate de Monte Cassino, rimas in istorie sub numele de Victor al II-lea (1086-1088) ; jeesta a fost aplecat mai degrabi spre impacarea cu ‘imparatul, motiv pentru care feroaa sa este prvita de aceeast lucrare istoriograficd drept nesemmnificativi si ect spe trecuta sub ticere, Intoredndu-ne la caracterizarea lui Urban al Ti-lea din Liber pontificalis, noul pap& nu a fost aga cum este zugravit de istoriografia oficial 1 pepilr, cia fost mai conciiant sia feit pe edt posibil Biserica de conflicteletimpulli, relititi ce apar chiar gi in biografia sa aproape in fiecare pasaj. Ca exemplu poate fiadus cazul arhiepiscopului de Milano care a fost depus de un legat papal pentru c& primise investitura de la Henrie al IV-lea, dar care, dupa ce a schimbat tabara, a fost iertat de pap; in mod asemnanator au stat lucrurile si cu un episcop francez investit de regele situ, care de asemenea a beneficiat de intelegere dupa ce a jurat ed va rupe otice contact cu cei ce incdilcau normele papale privind investitura; ba chiar si un cleric decizut din drepturi de c&tre antipapa Wibert a primit din partea lui Urban al ILea sperante cd va fi din now hirotonisit. Aceasta a fost strategia aleasd pentr a se consolida pretutindeni obedienta fafa de Roma. Ca de fapt, in cele sase concilit pe ‘are le prezidase, Urban nu a facut decat sa finalizeze ceea ce incepuse Grigore al Vit-ea, raméne doar o afirmatie lipsit& de substanga din partea biografului papal. Acesta pare atét de fascinat de marele Grigore, incdt pan’ si epocala fapta a Tut Urban ce I-a facut demn de a fi retinut de posteritate, proclamarea Coneiliul de la Clermont din anul 1095, a fost prezentat drept transpunerea in ‘unui mai vechi proiect al lui Grigore, ceea ce pani la un punct este ad la ideile de pan’ atunci. Chiar cu ac