FOBIA SOCIALA

Simptome

Persoanele cu anxietate socială tind să se izoleze de cei din jur.

În general, persoanele cu anxietate socială:

 prezinta o teamă intensă de a nu se face de râs în fața altora;

 se îngrijorează legat de cum se vor simți și cum se vor comportă în fața altora;

 se tem că ceilalți îi vor judeca sau "își vor da seama" cum sunt cu adevărat;

 resimt o teamă intensă în preajma altor persoane, mai ales în preajma persoanelor pe
care le consideră importante sau a persoanelor necunoscute;

 încearcă să evite locurile în care sunt mulți oameni;

 au dificultăți în a-și face prieteni sau a menține relații sociale;

 au simptome fizice (tahicardie, transpirații, înroșirea feței, disconfort abdominal,

încordare musculară și tremurături etc.) în anumite contexte sociale în care se simt
anxioși.

Anxietatea socială afectează gândirea, dispoziția și comportamentul. Totodată,

comportamentele disfuncționale mențin tulburarea și creează la rândul lor o serie de probleme:
abandon școlar sau pierderea locului de muncă, dificultăți în a începe și a mentine o relație
intimă, dificultăți în dezvoltarea unei cariere profesionale etc.

Gânduri, emoții și comportamente în anxietatea socială

Pe baza experienței timpurii, persoanele cu anxietate socială dezvoltă o serie de credințe legate
de sine și de ceilalți; aceste credințe pot fi împărțite în trei categorii:

1. standarde excesiv de înalte pentru performanța socială;

2. credințe privind consecințele unui anumit comportament social;

3. credințe legate de sine.

Aceste credințe determină persoana să interpreteze situațiile sociale (întâlniri, mers la

restaurant, susținut un interviu etc.) ca fiind "periculoase", și să prezică eșecul în context social.
Încă dinainte de intrarea într-o situație socială, persoanele cu acest tip de anxietate prezintă
îngrijorări și stări de teamă cu privire la modul în care se vor comporta sau/și vor fi percepute
de ceilalți. Scenariile negative pot să apară chiar cu câteva zile înaintea situației sociale,
crescând anxietatea (anxietate anticipatorie) și determinând persoana să devină foarte atentă
la ce se întâmplă în corpul ei precum și la modul în care este percepută de ceilalți (anxietate
hipervigilentă).[3]

Persoanele cu anxietate socială prezintă o serie de comportamente de evitare și asigurare, care

scad pe moment anxietatea, însă mențin, pe termen lung, credințele disfuncționale (evită să
vorbească în public, evită situațiile în care pot fi în centrul atenției, evită să intre în contact cu
persoane noi/necunoscute etc.). Evitarea situațiilor sociale conduce, totodată, la scăderea
abilităților sociale, prin absența exersării acestora (abilități de comunicare, asertivitate,
ascultare activă, stabilirea contactului vizual etc.). [3]

Cauze

Ca multe alte tulburări de sănătate mentală, anxietatea socială este rezultatul unei interacțiuni
complexe între factori sociali, biologici și psihologici.

Cauze sociale sau de mediu

Unii cercetători și psihologi consideră că anxietatea socială este de fapt un comportament

învățat, cu alte cuvinte se poate dezvolta în urma observării și interacțiunii cu persoane care au
această problemă. Ar putea exista o asociere între părinții care sunt supraprotectivi, care
încearcă să controleze totul și anxietatea socială. De multe ori astfel de părinți nu-și dau seama
de problema copilului lor pentru că ei înșiși au această problemă și li se pare a fi ceva normal. [2]

De asemenea, se pare că anumite evenimente critice din copilărie îi pot predispune pe oameni
să dezvolte fobie socială. De exemplu, unele studii au arătat că 40–50% din persoanele cu fobie
socială își pot aduce aminte de unul sau mai multe evenimente sociale traumatice – de exemplu
să fii umilit în public, să fii tachinat sau agresat de colegi, să fii abandonat de persoane
importante. Alte studii au găsit o legătură între prezența unor evenimente negative majore
precum divorțul părinților, violență în familie, probleme psihice ale părinților, abuzuri fizice sau
sexuale și riscul de a dezvolta o tulburare de anxietate sau depresie în general.[4]

Cauze psihologice[modificare | modificare sursă]

Printre factorii psihologici se numără existența unei traume emoționale sau psihologice avută în
copilărie sau lipsa unei relații de atașament corespunzătoare în primii ani de viață.

O trăsătură de personalitate cu impact în dezvoltarea fobiei sociale este neuroticismul.

Termenul se referă la tendința unor indivizi de a se îngrijora frecvent, de a reacționa cu ușurință
cu emoții negative în situații stresante (se enervează, se sperie, plâng ușor) sau de a se simți
vulnerabili în fața stresului. Persoanele cu nivel ridicat de neuroticism sunt mai vulnerabile să
dezvolte de-a lungul vieții probleme de anxietate și depresie în general și au mai multe acuze
somatice în perioade de stres.[4]

Cauze biologice

Unele persoane sunt mai predispuse să dezvolte fobie socială. Este foarte probabil ca acest
lucru să fie determinat de niște mecanisme genetice. Mai multe studii familiale au raportat că
există un risc de 2–3 ori mai mare ca persoanele cu rude diagnosticate cu fobie socială să
dezvolte și ele această tulburare (într-un studiu din The American Journal of Psychiatry din 1998
acest risc a fost apreciat ca fiind de 10 ori mai mare când e vorba de forma generalizată). [4] În
plus, studiile realizate pe gemeni indică rate de heritabilitate de 30–50%. [4]

Cercetătorii explorează ideea că anumite substanțe chimice ale corpului uman ar putea juca un
rol în tulburarea anxietății sociale. De exemplu, un dezechilibru în creier al
neurotransmițătorului chimic serotonină ar putea fi un factor.[2][5] Printre alte lucruri, serotonina
este implicată în reglarea dispoziției și a emoțiilor. Indivizii care suferă de fobie socială tind să
producă prea multă serotonină, potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea
Uppsala. De fapt, cu cât cantitatea de serotonină produsă este mai mare, cu atât devin mai
anxioși în situații sociale.[6]

La nivel cerebral, tulburările de anxietate au fost asociate cu un dezechilibru în cuplarea

funcțională dintre amigdală (o structură nervoasă cheie implicată în declanșarea reacțiilor de
frică) și cortexul prefrontal (o regiune cerebrală cu rol major în relgarea emoțiilor și
comportamentelor). Simplu spus, persoanele cu tulburări de anxietate prezintă o hiperactivare
a amigdalei care este slab controlată de cortexul prefrontal, ceea ce le predispune spre reacții
exagerate și persistente de frică.[2]