1)Apariti filosofiei in Grecia antica.Scola din Milet.

Parerea celor mai multi cercetatori este ca in Grecia Antica a existat o filosofie riguroasa, originala si nu
se confirma opinia dupa care grecii au dat putin si au luat mult.Filosofia in Grecia Antica a aparut in
perioada genezei a aparitiei relatiilor de productie scavagiste, ca o reflectie implicita mai mult sau mai
putin in mitologie, dar ea incearca sa se desprinda treptat de mitologie. Asfel in Iliada si Odiseea a lui
Homed gasim primele incercari de interpretare filosofica a lumii, primele intrebari si primele raspunsuri
cu privire la lume.In poemul lui Hesiod "Teogonia, muntii si zilele" gasim elemente de filosofie, Hesiod
fiind poet.Acesta trece dincolo de originea zeilor si se intreaba cum s-a trecut de la haos la cosmos.
Aceasta intrebare este filosofica si este o prezentare a filosofiei de mai tarziu. Trecerea de la poemele
hesiodice la filosofia greaca propriu-zisa este considerata un adevarat miracol dar un miracol realizat de
oameni pentru ca primii filosofi erau stans legati de indeletnicirile, problemele societatii si au ajuns la
filosofie pe cale omeneasca. Ei contemplau cerul, natura, dar nu o contemplatie pura ci pentru a gasi
solutii pentru problemele cetatii.

Scoala din Milet -deschizatoare de drumuri in orizontul filosofiei pentru ca pentru prima data
reprezentantii ei i-si puneau probleme filosofice si cautau si raspunsuri la acestea. Ei se intrebau daca nu
exista o natura comuna tuturor lucrurilor, daca nu exista un temei. Din acest temei se naste diversitatea
si i-si puneau si o alta problema filosofica, daca nu este si o unitate in diversitate. Aceste intrebari sunt
problemele mari ale filosofiei din toate timpurile (ce este diversitatea, entitatea lumii,
etc.).Reprezentantii scolii din Milet au fost :Thales din Milet,Anaximandru,Anaximene.Thales este cel
dintai filosof al Greciei si al lumii europene. El a facut parte din toate topurile privindu-i pe cei 7 intelepti
ai lumii Antice. Avea cunostinte din toate domeniile (economie, hidrotehnica, militara,etc.), dar el nu a
fost primul filosof pentru ca detinea cunostinte din toate domeniile ci pentru ca si-a pus problemele
filosofiei. Identifica temeiul tuturor lucrurilor. Principiul lui este apa.Dupa el toate se nasc din apa si se
intorc la apa.Apa vorbind din punct de vedere antologic este inceputul, natura comuna a tuturor
lucrulilor, de aici si posibilitatea transformarii lucrurilor. Apa este inceputul, natura comuna,
principiul.Thales este primul filosof ce ajunge la natura principiului, pune la baza lumii un element
concret, dar interpretat acest element concret prin prisma filosofica are rezonanta filosofica si anume
este cauza tuturor lucrurilor.Anaximandru este un urmas al lui Thales. Va face un pas inainte in calea
abstractizarii. Pentru el temeiul (principiul) este o sinteza a mai multor elemente originare si anume :
apa, aer, foc, pamant. Aceasta sinteza o numeste apeiron care in traducere ar insemna nelimitatul,
indefinitul, sau chiar infinotul. La el gasim folosit si termenul de principiu.Anaximene pune la baza
existentei aerul. S-ar parea ca s-a intors la Thales. In realitate este un pas inainte chiar fata de
Anaximandru. Se mentine la inatimea abstractiilor pentru ca el vorbeste de noutatea principiului. Aerul
se afla in miscare ce presupune comprimare si rarefiere astfel anticipandul pe Heraclit din Efes cu ideea
dedublarii viitorului.

2)Ontologia ca ramura a filosofiei.

Ontologia este acea parte constitutiva a filosofiei ce studiaza fundamentele existenţei , nivelurile ,
modurile si formele esenţiale de manifestare ale acesteia .Ea reprezintă un domeniu de mare
importanţa deoarece , oferă premisele, teoretico+metodologice , tuturor celorlalte domenii de reflexie
filosofica (gnosiologia , axiologia , proxiologia ) precum si tuturor ramurilor stiintei .În decursul istoriei
filosofiei , obiectul ontologiei a evoluat , de la un sens larg , şi mai puţin conturat , la un sens mai
restrâns dar mai riguros , când ontologia are ca obiect de reflexie natura .Evoluţia istorică a
problematicii ontologiei , pune în evidenţa câteva aspecte importante şi anume :
Ø În primele incercări de sisteme filosofice , ponderea hotărâtoare o aveau problemele de ontologie
strâns legate de filosofia naturii . În filosofia greacă antică pâna la Socrate , toate ideile filosofice gravitau
in jurul naturii , a universului exterior omului .

Ø Ontologia moderna mai ales cea contemporană se referă in cea mai mare măsura , uneori chiar cu
precadere la societate . Obiectivul îl constituie definirea statutului existenţial al omului , nu atât
universul natural cât mai ales universul social , al creaţiei tehnice , economice , culturale .

Ø Dacă la origine si pe primele trepte ale evoluţiei sale , ontologia a avut un caracter speculativ , fiind
identificate cu metafizica treptat însă odata cu constituirea si dezvoltarea ştiinţelor , incepând cu secolul
XVIII ea s-a sprijinit din ce în ce mai mult pe cunoaşterea ştiinţifica folosind rezultatele acesteia.

3)Filosofia renasterii.Noua viziune despre om,natura si lume.

Prima perioadă a Renaşterii este cuprinsă între două date istorice semnificative: în1417 ia sfîrşit schisma
bisericii catolice prin Conciliul de la Konstantz prin care este ales un unic Papă; faptul este semnificativ,
pentru că un consens politic şi religios este favorabil dezvoltării unei epoci artistice unitare, cu un
program ideologic clar articulat. A doua dată semnificativă este anul 1453, dată căderii milenarului
Imperiu bizantin;evenimentul a dus la deplasarea decisivă a centrului de greutate al creştinătăţii în sfera
europeană. În acest context tensionat, Italia s-a afirmat ca principal factor de unitate spirituală
europeană pentru că centrul de cultură şi civilizaţie consacrat din Antichitate a rămas în conştiinţa
europeană lumea romană. A fost reabilitat astfel, după o mie de ani (în 476 a fost detronat ultimul
împărat roman de către ostrogoţi), prestigiul vechiului Imperiu Roman de Apus. In acest sens,
Renaşterea a apărut într-adevăr ca o nouă naştere a Antichităţii clasice greco-romane. Intervalul dintre
aceste epoci ce pun în centrul lumii omul ca măsură a tuturor lucrurilor (Protagoras, sec. V î. Ch.) a fost
denumit de către italienii secolului XV, în mod depreciativ, ca fiind un ev de mijloc, întunecat, situat al
antipodul luminii gîndirii raţionale de tip umanist. Această atitudine se explică prin faptul că întreaga
lume artistică renascentistă a avut ca şi suport ideologic filosofia umanistă a unei pleiade de erudiţi
italieni care afirmau că omul este în mod fundamental bun, liber şi responsabil, că, asemeni unei grădini,
el poate fi cultivat prin studiu filosofic şi filologic, coroborat cu studiul naturii. La curtea din Florenţa a lui
Lorenzo de Medici, Marsilio Ficino şi Pico della Mirandola întemeiază Academia neoplatoniciană. Ideile
vor circula repede în limba internaţională a timpului care era latina şi datorită noii ere “mass-media”
născută odată cu apariţia tipografiilor (Guttenberg, 1455). In plan artistic, Renaşterea a revoluţionat
spaţiul plastic aplicînd metoda perspectivei liniare inventată de Filippo Brunelleschi. Aceasta era o
metodă raţională, deci o convenţie, prin care se crea un spaţiu tridimensional coerent, omogen şi infinit
pe o suprafaţă bidimensională. Singurul “viciu” de fond al acestui spaţiu spectaculos, creat şi controlat
matematic, era faptul de a fi iluzoriu.