PRIN EDUCAŢIE SPRE

CREDINŢĂ.

BASMUL SAU

CUNOAŞTEREA LUI

HRISTOS

Educaţia este o parte din noi. Suntem ceea ce învăţăm.

,,Priveşte-l pe omul care râvneşte să fie nemuritor! îi spuse cu amărăciune

soţiei sale Utanapiştim. (...) Atunci, zărind în depărtare zidurile înalte şi trainice ale

cetăţii sale, cel care s-a împărtăşit din toată înţelepciunea lumii, întrucât a văzut

totul până la marginile pământului şi s-a pătruns de taina tuturor lucrurilor, tresări

străfulgerat de gândul că nemurirea oamenilor stă în faptele lor”. 1 Educaţia sădeşte

în noi dorinţa de depăşire a propriilor limite, dorinţă intrinsecă, organică a fiinţei

umane. Suntem creatori pentru că suntem creaţi de un Creator al unei lumi

desăvârşite, dar purtăm în noi nostalgia absolutului.

1
* Profesor de Limba şi literature română, Gradul didactic I, Liceul de Arte Plastice Timişoara.
Epopeea lui Ghilgameş, Editura Institutului European, Iaşi, 1999, pp. 75, 78.

1
 Educaţia, îndeosebi cea morală ocupă un loc deosebit datorită rolului pe

care-l joacă în afirmarea şi integrarea în societate a copilului. Dimensiunea morală

a educaţiei reprezintă o componentă esenţială atât a procesului instructiv-educativ,

cât şi a acţiunii exercitate de familie, mediul social, colectivul de copii, având ca

scop formarea conştiinţei şi conduitei civilizate a preşcolarului în conformitate cu

normele sociale şi cu particularităţile de vârstă. Domeniul educaţiei morale este

delicat şi de aceea cere competenţă şi artă pentru a soluţiona numeroasele

probleme pe care le ridică formarea profilului moral al unui copil.

Despre educatţia morală, istoria pedagogiei consemnează o diversitate de definiţii,

începând cu filosofia şi inserţiile pedagogice din acest domeniu şi cu primii filosofi

cum ar fi Socrate, Platon, Aristotel, din cadrul filosofiei antice. Pentru Socrate,

respectiv pentru Platon, educaţia morală este un fel de terapie, îndeplinind deci o

funcţie terapeutică, acordând unele circumstanţe unor greşeli şi fapte reprobabile

săvârşite de om. Pornind de la ideea că oamenii greşesc din ignoranţă, că

necunoaşterea binelui este cauza pentru care se fac greşeli, aceşti mari filosofi

considerau că este suficient să explicăm ce este binele, pentru ca oamenii să-l şi

înfăptuiască, deşi tot din antichitate s-a cristalizat şi dictonul: ,,văd binele, îl aprob,

dar urmez răul”. Socrate si Platon rămân întemeietorii primei mari metode de

educaţie morală - metoda însuşirii morale - prin care ei socoteau că se pot planta

sau cultiva virtuţile în spiritele oamenilor.

2
Pedagogul Ioan Nicola afirmă faptul că pedagogia îndeplineşte un rol de

necontestat în formarea personalităţii copilului şcolar, viitor adult al unei societăţi

într-o continuă formare. Alături de definiţia dată pedagogiei, întâlnim şi termenul

de paideia: ,,Într-o accepţiune mai largă, literatura de specialitate uzitează şi un alt

termen, de origine greacă - paideia. În limba greacă, cuvântul este folosit şi în

sensul de educaţie, dar şi cu o arie mai largă şi totodată mai adâncă, în sensul de

cultură a spiritului, acţiune de introducere a tineretului în cultură.”2 Educaţia

clasică, şcolară, pur informaţională trebuie să fie completată de cea moral-

spirituală, formativă, pentru că numai aşa se poate atinge idealul educational, adică

formarea unui om complet.

Mai departe, acelaşi pedagog detaliază conţinutul educaţiei morale, care se

concretizează în: idealul moral, valori morale, norme morale, reguli morale,

aspiraţii morale, relaţii morale, stiluri comportamentale şi atitudini morale. Idealul

moral este reprezentat de ceea ce este caracteristic ca imagine a perfecţiunii din

punct de vedere moral, de către membrii societăţii sub formă de model. Idealul

moral este nucleul în jurul căruia acţionează celelalte elemente componente ale

sistemului moral. Valorile morale reflectă anumite cerinţe şi exigenţe generale, ce

se impun comportamentului uman în virtutea idealului uman. Normele şi regulile

morale sunt considerate ca fiind prelungiri ale valorii morale, având semnificaţie

2
I. Nicola, Tratat de pedagogie şcolară, Editura Aramis, 2000, Bucureşti, p. 8.

3
de prescripţie cu caracter de obligaţie şi/sau permisiune pentru comportamentul

moral şi sunt elaborate şi aplicate de societate. Aspiraţiile morale reprezintă un

aspect care se reflectă prin ceea ce suntem şi ceea ce putem fi. Implică şi o opţiune

pentru anumite valori şi norme morale, anumite gesturi şi comportamente. Relaţiile

morale se realizează atât longitudinal, cât şi transversal între componentele morale,

dar şi între indivizi, precum şi între societate şi indivizi şi indivizi şi societate.

Această relaţie se înfăţişează sub aspectul intern obiectiv, cât şi sub aspectul

psihologic. Aşadar, componenta morală în actul instructiv-educativ este deosebit

de important, pentru că omul viitorului trebuie să fie şi, dar mai ales, un om moral.

De aceea, rolul educaţiei în actul de credinţă credem că este crucial. Vorbind

de educaţia instituţionalizată - şcoala ca instituţie publică -, sau de o educaţie

nonformală privind diverse aspecte ale realităţii şi realizată în felurite moduri,

educaţia stă la baza credinţei autentice. În acelaşi sens afirmă şi Preafericitul

Părinte Patriarh Daniel3, şi anume că şcoala reprezintă un spaţiu ce-i poate oferi

tînărului rampa de care are nevoie pentru a se împlini, fiind ,,un laborator sfânt, în

care elevii se pot pregăti atât pentru viața din societatea umană terestră, cât și

pentru viața și fericirea veșnică din Împărăția lui Dumnezeu”. Mai departe, între

componentele educaţiei, cea morală ocupă un loc deosebit datorită rolului pe care-l

joacă în afirmarea şi integrarea în societate a copilului. Educaţia morală este un

3
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Credinţa şi educaţia, principalele lumini ale vieţii, Editura Basilica,
Bucureşti, 2019, p. 8.

4
proces continuu, toate disciplinele de învăţământ cu situaţiile educative specifice

având o contribuţie în sfera morală. Comportamentul moral se bazează pe

cunoştinţe, sentimente, convingeri, deprinderi şi obişnuinţe, o voinţă puternică,

încât urmărirea şi formarea acestora pretinde nu numai un program bine articulat,

ci şi un sistem coerent de metode şi procedee prin care să putem preveni apariţia

unor eventuale obstacole şi să asigurăm realizarea la nivel ridicat a tuturor

obiectivelor urmărite. A fi bun, de exemplu, este o consecinţă a unui caracter nobil,

indiferent din ce strat social provine o persoană. Această trăsătură morală nu este,

neapărat, o consecinţă a actului şcolar, dar poate fi modelat de instituţia şcolii,

creând un spirit vizionar care, de ce nu, poate schimba destine. Credem că

moralitatea ca trăsătură specifică fiinţei umane, dublată de o educaţie ştiinţifică

riguroasă este capabilă a înălţa omul spre ceruri. Cartea reprezintă baza educaţiei.

Octavian Paler evocă imaginea mamei, o imagine luminoasă care aminteşte

credinţa omului simplu: ,,Probabil, multe din problemele mele actuale r n-ar fi

existat dacă eram, ca mama, un om religios. Pe ea, moartea n-a speriat-o niciodată.

Era convinsă că, dincolo de moarte, curg apele limpezi ale Raiului, cu pietre

strălucitoare în ele şi cu ierburi parfumate de-a lungul malurilor, ca la noi pe Seaca.

Pentru mine, moartea este doar hotarul unde încetează să mai existe mâine. Numai

până acolo poţi să iubeşti, să visezi, să regreţi. Brusc, tot ce n-ai făcut va rămâne

5
 Revista Suflet nou, Comloşu Mare

pentru totdeauna nefăcut.”4 Însă chiar şi la baza unei simple credinţe stă imaginea

Cărţii: ,,În orice caz, Thomas d’Aquino se înşela zicând: Mă tem de omul unei

singure cărţi”. Mi-ar fi plăcut să moştenesc împăcarea cu sine de care a fost în

stare mama.”5 Şi tot Cartea ca bază a educaţiei morale este cea care ne

eliberează: ,,La puţină vreme după ce am fost mutat de la internat, am descoperit

marile biblioteci din Bucureşti (…) şi, astfel, după-amiezile mele, goale până

atunci, au căpătat un sens. Mi le petreceam răsfoind prin fişiere, uimit de jungla

ameţitoare a titlurilor, apoi, bineînţeles, în sălile de lectură. (…) Aşa a început

totul. (…) Au fost nişte ani la care nu mă pot gândi decât cu un amestec de

melancolie, uimire şi recunoştinţă. Căci, fără ei, adolescenţa mea ar fi rămas teribil

de fadă. Niciodată n-am fost capabil de o asemenea libertate, de atâta uitare de

sine.”6 Lectura ne oferă acea libertate a spiritului pe care nu o putem regăsi în altă

parte. În acest sens insistăm pe rolul lecturii în viaţa omului ca făcând parte

fiinţială din conceptul de educaţie.

4
O. Paler, Deşertul pentru totdeauna, Editura Polirom, Iaşi, 2012, p. 87.
5
Ibidem.
6
Ibidem, pp.186-188.

6
Parohia Ortodoxă Birda: Ioan Traia, Asociația publiciștilor presei ...

Aşadar, de la educaţie spre credinţă nu mai e decât un pas. Să luăm, de pildă, actul

de predare al basmului la clasele mici. De ce este important basmul? Pentru că

micii nostri elevi sunt invitaţi să viseze. „La masa vremii s-au zdrobit

grămadă/grăunţele atâtor ani trecuţi./Uitate au fost poveştile în ladă,/cu Feţi, cu

zmei, cu năzdrăvanii iuţi./Dar este dat – nevoie nu-i să stărui/cu voi, cu toţi, din

nou să ne-ntâlnim,/când un copil în viaţa fiecărui/ne-ndeamnă-n basm din nou să

poposim.”7 Credem că, în contemporaneitate, valorile culturale, comportamentele,

relaţiile dintre oameni se înnoiesc, se modelează, se completează, se şterg ori se

îmbogăţesc concepte etice tradiţionale. Basmul, prin forma şi tonul lui familiar,

lipsit de emfază, îi captivează pe ascultători, îi face să simtă exact ce se potriveşte

cu viaţa lor reală, trag învăţături, creează asocieri care îi ajută să-şi dezlege

nedumeririle. Asimilarea unor reguli sau norme morale se poate lesne realiza prin

7
T. Constantin, Sfat cu făpturile basmului în *** Antologie de texte literare pentru grădiniţă, Editura Aramis,
București, 2013, p. 232.

7
intermediul basmului, al povestirilor şi poveştilor. Modelele oferite prin

intermediul personajelor îndrăgite de copii vor ghida nu numai imaginaţia copiilor,

ci şi comportamentul lor moral. Educaţia morală prin basm a copiilor este nu

numai posibilă, ci şi necesară. Moravuri şi năravuri, temperamente şi caractere,

sentimente de iubire şi ură, conflicte sociale, ei le percep din atmosfera basmului.

S-a pus problema fantasticului pe care îl conţine basmul, susţinându-se că i-ar

îndepărta pe copii de problemele realităţii şi că ar avea influenţă negativă asupra

cititorilor şi ascultătorilor.

Din cauza acestei concepţii greşite, susţinătorii ei au căutat să elimine pentru o

bună perioadă de timp basmele din programele şi manualele şcolare, încercare ce

nu a reuşit în totalitate şi doar pentru o scurtă vreme. Cu o claritate care nu-şi

găseşte pereche în alt gen al artei narative, basmele dezvăluie ceea ce sunt, de fapt,

în adâncul lor, personajele principale. Copiilor le este oferită o formă accesibilă de

cunoaştere a oamenilor, care-i poate ajuta foarte mult să-şi dezvolte sentimentul

dreptăţii şi al nedreptăţii. Este bine cunoscut faptul că îmbinarea realului cu

fantasticul încântă pe copii şi răspunde visului şi imaginaţiei lor atât de active.

Cine priveşte un basm doar ca pe un produs subiectiv al fanteziei, bun doar pentru

adormit copiii sau să le umple timpul, nu va putea crea niciodată acea atmosferă de

care are nevoie ca să poată respira sufleteşte.

8
 Fantasticul din basme este o extensiune a realului, reprezentând de fapt, o

expresie a celor mai puternice năzuinţe ale poporului. Copiii iubesc şi ascultă cu

plăcere basmele pentru că ele răspund necesităţii de a şti, de a cunoaşte, de a

înţelege cum se împlinesc năzuinţele spre mai bun, spre frumos. Arhitectura rigidă

a basmului prin împărţirea personajelor în două grupe distincte, totdeauna în luptă,

pune în evidenţă principiul său etic: victoria inevitabilă a binelui asupra răului.

Acest principiul moral i-a hărăzit o viaţă eternă.

Acţiunea basmului plină de întâmplări neaşteptate îl câştigă pe copil din

prima clipă. Întâlnim aici o şcoală a înaltelor sentimente omeneşti. Copilul care

ascultă un basm trăieşte cu intensitate nu numai momentele acţiunii, ci şi

sentimentele care animă pe eroii povestirii. Simpatia şi compasiunea pentru cei ce

suferă, entuziasmul pentru îndrăzneala vitejilor, mulţumirea şi bucuria pentru

victoria lor, sunt numai câteva din simţămintele pe care le naşte basmul în sufletele

celor mici.

Dacă vrem să le oferim o educaţie potrivită vârstei copiilor, inclusiv celor cuprinşi

în şcoala primară, să le oferim frumuseţea basmelor şi a legendelor. Ele reprezintă

un tezaur de înţelepciune şi de fantezie. Setea de imagini a copiilor este nepotolită.

Dacă vrem să nu-i obosim pe copii din punct de vedere intelectual, ci să protejăm

capacitatea lor de asimilare, trebuie să le dăm posibilitatea de a recepta imagini

autentice ale fanteziei. Pentru părinţi şi educatori, se impune sarcina de a se ocupa

9
cu o nouă înţelegere de această lume de imagini, căci copiilor le poate fi transmis,

într-un mod plin de viaţă, numai ceva de al cărui adevăr sunt ei înşişi convinşi. Un

creştin poate transmite adevărul biblic foarte uşor, pentru că sufletele copiilor sunt

pure şi pot primi cu frumuseţea copilăriei adevărurile eterne ale lui Hristos care le

pot fi pavăză în labirintul vieţii. Lectura basmelor deschide o întreagă lume în

sufletele copiilor, o lume create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Din naştere, copilul este dotat cu multă fantezie şi capacitate imaginativă. Cu

ajutorul fanteziei, copilul transformă realitatea într-o lume plină de farmec. Tot

datorită ei, el are şi o capacitate de a visa, de a iluziona şi de a conferi lumii

încojurătoare o aură pe măsura dorinţelor lui. Datorită capacităţii copilului de a

intra în pielea personajelor, de a se identifica de obicei cu eroii cărţilor citite, el

îndrăgeşte tocmai eroii memorabili din aceste opere. Să luăm, de pildă, basmul

Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, având ca temă călătoria. Călătoria

eroului este complexă, plină de semnificații. Lazăr Șăineanu l-a integrat în tipul

„zânelor promise” din ciclul „juruințelor”, afirmând că „sub forma-i integrală, pare

a fi necunoscut în literatura folclorică europeană”.8 După ce tânărul în vârstă de 15

ani află că tatăl său nu-i poate îndeplini promisiunea făcută la naștere, aceea de a-i

dărui tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, hotărăște să plece singur în

căutarea promisiunii, sau în căutarea Ființei, așa cum se exprimă filozoful român

8
Lazăr Șăineanu, op. cit., p. 247.

10
Constantin Noica.9 Observăm faptul că tânărul primește identitate, adică numele de

Făt-Frumos abia atunci când știe ce vrea. Numele său este reflectarea caracterului

său aarmonios, sau divin așa cum frumos și simplu îl numește Dumitru Stăniloae:

„Fiind adevăratul om, Făt-Frumosul basmelor românești, care se transcende

continuu, era o frumusețe fermecătoare, plină de armonia tuturor darurilor, fiind

mai tare și mai frumos ca zmeii uriași, hâzi și unilaterali.” 10 Mai departe, renumitul

teolog ortodox român aseamănă călătoria lui Făt-Frumos cu o „transcendere

continuă” care trebuie înțeleasă ca o „mișcare neîncetată a omului creat spre

Dumnezeu”. Așadar, mitul călătoriei este mitul cunoașterii de sine, asemănător

episodului biblic al întoarcerii fiului risipitor. Pentru că întoarcerea acasă după o

lungă și înstrăinată călătorie este efectul pierderii și al regăsirii de sine. Iar așa cum

spune Dumitru Stăniloae, călătoria înspre sine este proprie omului, o continuă

întrebare: „Omul, mai ales, vrea să se facă pe sine cum dorește, sau cum crede că

trebuie să fie. El știe de sine și se vrea pe sine, dar nu se cunoaște în întregime; și

se vede că este într-un fel, dar vrea să dezvolte acest fel al lui de a fi, sau să se

schimbe.”11 Călătoria inițiatică presupune perfecționarea spirituală, o împlinire

interioară: „Dar în toate aceste preocupări de sine are ca temelie știrea de sine și ca

motiv întrebarea despre ce este și ce trebuie să devină. (...) Mai ales, în persoanele

9
Constantin Noica, Sentimentul românesc al ființei, Editura Humanitas, 1996, p.
10
Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Vol. I, Editura Cristal, București, 1995, p. 57.
11
Ibidem, p. 59-60.

11
mai reflexive, nemulțumirea cu ceea ce știu de ele și cu ceea ce văd că sunt, e

produsă de o insuficiență pe care și-o cunosc. (...) Dar tocmai prin întrebarea

continuă despre sine și prin răspunsurile nesatisfăcătoare, se transcende mereu pe

sine. Se transcende în sensul că el caută o împlinire și un răspuns dincolo de sine,

neaflând de sine răspunsul deplin.”12

Coroborând cele scrise până aici, putem afirma că literatura poate juca un rol

deosebit în procesul educării copiilor în spiritul binelui, adevărului şi dreptăţii în

formarea unor atitudini pozitive cum sunt cinstea, curajul, spiritul de sacrificiul,

demnitatea, atitudinea înaintată faţă de muncă, în conturarea şi cultivarea credinţei

şi a specificului nostru ca popor. Marele nostru poet Vasile Alecsandri spunea că

aceste creaţii sunt „pietre scumpe în sânul poporului, de aceea ele trebuie căutate şi

ferite de noianul timpului şi al uitării”.13 Marele învăţat Simion Mehedinţi spunea:

„Copii şi tineri, suiţi cât mai des pe potecile munţilor, ascultaţi Mioriţa. Trageţi cu

urechea la doinele care se aud din desişul codrilor şi veţi înţelege ce comoară de

simţiri se ascunde în sufletul poporului nostru”.14 Literatura noastră populară este

una din cele mai bogate şi mai frumoase din lume, originile ei pierzându-se în

vremurile îndepărtate ale istoriei, transmiţându-se din generaţie în generaţie pe cale

orală, fiind strâns legată de istoria poporului român, promovând o credinţă

12
Ibidem, p. 60.
13
Vasile Alecsandri, Opere, vol I E. D. P., Bucureşti, 1990, p. 7.
14
Ioan Andrău, Elementele teoriei literare, Ed. Dacia, Cluj- Napoca, 1986, p 106.

12
autentică transpusă în formele literaturii populare. Binele şi Răul se luptă de la

începutul lumii, iar copilul învaţă că Binele iese mereu învingător, aşa cum Hristos

a învins Moartea. Prin intermediul producţiilor populare, copiii cunosc năzuinţele,

aspiraţiile, spiritualitatea, optimismul poporului nostru şi condamnarea nedreptăţii.

Prof. ms. Lavinia Şerban

Loc. Ianova, jud. Timiş

13