DIVORŢUL

1. Motivele de divorţ:
a) acordul soţilor;
b) separarea în fapt care a durat cel puţin 2 ani;
c) starea de sănătate a soţilor care face imposibilă continuarea căsătoriei;
d) alte motive temeinice care fac imposibilă continuarea căsătoriei, după cum ar fi:
neîndeplinirea îndatoririlor personale ale soţilor, rele tratamente aplicate soţului sau
reciproc între soţi, injurii sau nepotrivire de caracter etc.

2. Formele divorţului:
a) divorţul judiciar;
b) divorţul administrativ sau notarial.

DIVORŢUL LA CEREREA AMBILOR SOŢI (CONSENSUAL)

I.1. Divorţul consensual pe cale judiciară.

I.1) Condiţii:
- existenţa consimţământului liber şi neviciat;
- deplina capacitate de exerciţiu. Rezultă că, dacă un soţ este pus sub interdicţie
judecătorească, nu se poate desface căsătoria în această formă.
I.2) Conţinutul cererii de divorţ: în primul rând, cererea va cuprinde solicitarea ambilor
soţi de a divorţa prin consimţământul mutual.
De asemenea, soţii vor preciza dacă din căsătorie au rezultat sau nu, copii minori – copii
fireşti sau adoptaţi.
Cereri accesorii principale (obligatorii):
• cererile referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti;
• contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare şi pregătire profesională a
copilului;
• numele soţilor după divorţ.
 Aceste cereri sunt obligatorii deoarece instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu
asupra lor sau să ia act de învoiala soţilor, după caz.
Cereri accesorii facultative:
• referitoare la locuinţa familiei;
• referitoare la plata pensiei de întreţinere, între foştii soţi;
• referitoare la modalităţile de încetare şi de lichidare a regimului matrimonial.

I.3. Procedura:
3.a) Instanţa competentă: în materia divorţului, competenţa materială aparţine
judecătoriei, iar competenţa teritorială este reglementată prin norme imperative ce derogă
de la cele ale dreptului comun, astfel:
- judecătoria din circumscripţia căreia se află ultima locuinţă comună a soţilor;
- dacă soţii nu au avut niciodată o locuinţă comună sau dacă niciunul dintre ei nu mai
locuieşte în raza teritorială a judecătoriei ultimei locuinţe comune a soţilor, este competentă
instanţa în a cărei rază teritorială domiciliază pârâtul;
- dacă pârâtul este dispărut sau nu mai are locuinţa în ţară este competentă instanţa în a
cărei rază teritorială domiciliază reclamantul;
- dacă nici pârâtul şi nici reclamantul nu mai au domiciliul în România, părţile pot
conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie; în lipsa înţelegerii dintre ei este
competentă teritorial, judecătoria sectorului 5 al municipiului Bucureşti.
3.b) Depunerea cererii de divorţ şi soluţionarea ei: cererea se completează şi se
semnează de către amândoi soţii. Primind cererea, instanţa este obligată să verifice
existenţa consimţământului liber şi neviciat al soţilor, ceea ce înseamnă că soţii trebuie să
depună personal cererea.
Instanţa fixează primul termen de judecată, în camera de consiliu şi, dacă soţii stăruie să
divorţeze prin consimţământul mutual, atunci pronunţă divorţul fără a reţine culpa soţilor
referitoare la cererile accesorii. Dacă soţii nu se înţeleg cu privire la cererile accesorii,
instanţa pronunţă doar divorţul prin hotărâre definitivă, şi apoi administrează probe
referitoare la cererile accesorii.
Instanţa este obligată să statueze, chiar şi din oficiu asupra cererilor accesorii principale,
referitoare la numele pe care îl vor purta soţii după divorţ, referitoare la exercitarea
autorităţii părinteşti, la contribuţia soţilor la cheltuielile de creştere, învăţătură şi pregătire
profesională a copiilor.
 I.4) Data desfacerii căsătoriei şi formalităţile de publicitate a hotărârii de divorţ –
aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de divorţ, iar instanţa la care hotărârea a
rămas definitivă o va trimite din oficiu, serviciului de stare civilă de pe lângă primăria care
a încheiat căsătoria, precum şi Registrului naţional al regimurilor matrimoniale, după caz.

I.2. Divorţul consensual pe care administrativă sau notarială

I.1) Condiţii generale:
- să existe consimţământul liber şi neviciat al soţilor;
- soţii să aibă o deplină capacitate de exerciţiu; deci dacă un soţ, este pus sub interdicţie
judecătorească, divorţul consensual nu este posibil;
- soţii să cadă de acord asupra numelui pe care îl vor purta după divorţ. În caz contrar,
ofiţerul de stare civilă sau notarul public, emit o decizie de respingere a cererii de divorţ şi
îi îndrumă pe soţi la instanţa competentă.
Dacă din căsătorie, din afara căsătoriei sau prin adopţie au rezultat copii care să fie
minori la data cererii de divorţ, atunci soţii nu pot alege calea divorţului administrativ.

I.2. Particularităţile divorţului notarial: dacă soţii au copii minori comuni, rezultaţi din
căsătorie, din afara căsătoriei sau ca urmare a adopţiei, atunci notarul public poate constata
divorţul amiabil, numai dacă soţii s-au înţeles cu privire la cererile accesorii principale
referitoare la:
- numele soţilor după divorţ;
- exercitarea comună a autorităţii părinteşti;
- locuinţa copiilor minori după divorţ;
- legăturile personale dintre copii şi părintele de care sunt separaţi;
- contribuţia fiecărui soţ la cheltuielile de creştere, educare şi pregătire profesională a
copiilor.

I.3. Procedura divorţului notarial:

- notarul public primeşte cererea de divorţ de la cei doi soţi; prin excepţie, cererea poate
fi depusă şi de către un mandatar cu procură autentică;
- după ce notarul public înregistrează cererea, acordă soţilor un termen de gândire de 30
de zile;
 - în această perioadă de timp, notarul public va sesiza autoritatea competentă în vederea
întocmirii raportului de anchetă psihosocială, dacă soţii au copii minori. Credem că
efectuarea anchetei sociale este de competenţa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului din raza teritorială a domiciliului acestuia. Dacă din concluziile
raportului de anchetă socială rezultă că învoiala soţilor în privinţa exercitării în comun a
autorităţii părinteşti sau în privinţa locuinţei minorului după divorţ, nu sunt
corespunzătoare interesului superior al acestuia, notarul emite o dispoziţie de respingere a
cererii de divorţ şi îi îndrumă pe soţi la instanţa competentă;
- notarul public îl va audia pe minorul care a împlinit vârsta de 10 ani, în prezenţa
părinţilor săi;
- dacă la expirarea termenului de gândire stabilit de notar, soţii stăruie să divorţeze şi
consimţământul lor este liber şi neviciat, atunci notarul public eliberează un certificat de
desfacere a căsătoriei, fără a menţiona culpa soţilor;
- dacă soţii nu se înţeleg asupra altor efecte ale divorţului (de exemplu, asupra lichidării
regimului matrimonial), notarul desface căsătoria şi, pentru problemele litigioase, îi
îndrumă la instanţa competentă.

I.4. Efectuarea menţiunii în actul de căsătorie. Notarul public ce a emis certificatul de

căsătorie are obligaţia să înainteze de îndată, o copie certificată de pe acesta, la primăria
locului unde s-a încheiat respectiva căsătoriei, spre a se face menţiune despre divorţ în actul
de căsătorie. În acest mod, se efectuează publicitatea desfacerii căsătoriei pentru
opozabilitate faţă de terţi.

I.5. Refuzul notarului public de a desface căsătoria

Împotriva refuzului ofiţerului de stare civilă sau a notarului public de a desface căsătoria,
nu există cale de atac. Dar, soţul interesat (sau soţii interesaţi) se pot adresa pe cale separată
instanţei, pentru repararea prejudiciului cauzat prin refuzul abuziv al acestora de a desface
căsătoria conform dreptului comun în materie.

I.3. Divorţul la cererea unui soţ, acceptată de celălalt soţ (divorţul consensual imperfect)
I.3.1) Noţiune: acesta este o formă intermediară între divorţul din culpă şi divorţul
consensual, în sensul că debutează ca o formă de divorţ din culpa pârâtului şi se transformă
în divorţ consensual, prin acordul manifestat ulterior de către pârât.
 I.3.2) Competenţa instanţei, conţinutul cererii şi soluţionarea acesteia.
Cererea de divorţ este depusă de unul dintre soţi şi trebuie să fie îndeplinite toate
condiţiile unui divorţ din culpă – referitoare la instanţa competentă, la cererile principale
şi accesorii.
Particularitatea acestei forme de divorţ, constă în aceea că, la un moment dat, pârâtul
achiesează la propunerea reclamantului de desfacere a căsătoriei. Problema care se pune
este aceea a momentului procesual până la care pârâtul achiesează la cererea de divorţ a
reclamantului. Astfel, pârâtul poate fi de acord cu cererea de divorţ până la terminarea
procesului în faţa primei instanţe (până la finalitatea primei etape procesuale).
Recunoaşterea pârâtului poate avea loc fie prin întâmpinare, fie cu ocazia interogatoriului.

I.3.3) Efectuarea publicităţii hotărârii de divorţ

Instanţa va trimite din oficiu hotărârea de divorţ, oficiului de stare civilă care a
înregistrat căsătoria părţilor, precum şi Registrului naţional notarial al convenţiilor
matrimoniale, dacă este cazul.