Poliomelita

Printre infectiile intestinale se mai numara si poliomielita – o maladie

virala, care in trecutul neindepartat ataca indeosebi copiii, terminandu-se cu
invalidizarea lor sau deces. Aceasta patologie destul de frecvent se inregistra si
in Romania, insa in legatura cu vaccinarea si revaccinarea la timp a copiilor, in
ultimii ani cazuri de poliomielita se depisteaza rar.
In anul 1988 Organizatia Mondiala a Sanatatii a luat initiativa
eradicarii poliomielitei de pe planeta noastra pana in anul 2000. La acest
program de eradicare a poliomielitei a aderat si Romania. In legatura cu cele
mentionate ramane destul de important cunoasterea mai detaliata a diferitor
particularitati ale acestei boli si a masurilor de protectie fata de ea nu numai de
lucratorii medicali, dar si de masele largi ale populatiei.
Poliomielita este o maladie infectioasa acuta din grupul bolilor
intestinale, provocata de virusuri, care se transmit de la omul bolnav la cel
sanatos, mai frecvent, prin intermediul mecanismului fecalo-oral,
caracterizandu-se prin diferite forme clinice – de la cele mai usoare (atipice,
purtatori de virus) pana la cele mai grave, cu lezarea sistemului nervos central,
exprimata prin variante paralitice, spinale, encefalitice si cu tulburari
respiratorii.
Agentul patogen al poliomielitei este un virus, care face parte din
familia Picornavirideae, genul Enterovirus. El vietuieste in 3 serovariante (I, II,
III), are dimensiuni mici (25-35 m), contine acid ribonucleinic. Se deosebesc
tulpini de virus salbatice si vaccinale.
Serotipurile sunt raspandite in mod variabil pe intregul glob. Ele nu
dau imunitate incrucisata. Tipul I, predomina epidemic, era intalnit inainte de
perioada vaccinarii antipoliomielitice, in 80-90% din poliomielita paralitica.
Tipul II, de asemenea raspandit, determina mai frecvent formele subclinice de
boala. Tipul III este mai rar raspandit printre populatie.
Virusul salbatic este rezistent la actiunea diferitor factori fizici si
chimici ai mediului ambiant. El supravietuieste in materiile fecale, apele
reziduale, lapte, pe legume si fructe pana la 3-4 luni; la t° de +37°C – 50-65
zile, la t° de +4°C – cateva luni.
Totodata este sensibil la actiunea temperaturii inalte si a diferitor
dezinfectanti. In legatura cu utilizarea pe larg a vaccinelor moarte sau vii,
circulatia tulpinilor salbatice de virus semnificativ s-a redus. Conform datelor
unor savanti in tarile in care se utilizeaza vaccinul antipoliomielitic de calitate,
virusul de poliomielita vaccinala este in raport de 1:1 mln de persoane
vaccinate.
Poliomielita este o maladie din randurile antroponozelor. Sursa de
infectie o prezinta omul bolnav, mai frecvent cu forme usoare, subclinice,
abortive, fruste, atipice sau purtatorii acuti de virusul poliomielitei. Virusul
poliomielitic se gaseste in orofaringe a omului bolnav si in tractul intestinal.
Din orofaringe virusul polio se izoleaza in 40% din cazuri cu 5 zile
inainte si 4 zile dupa debutul bolii, dar cu o frecventa, care scade esential cu
fiecare zi de boala. Din fecale virusul polio se izoleaza in 100% din cazuri la
inceputul bolii, in 50% – dupa 3-4 saptamani, ulterior scazand mai evident.
Persistenta indelungata a virusului in materiile fecale si prezenta unor
conditii de igiena deficitare si impun ca importanta de raspandire a bolii
mecanismul fecalo-oral, care se realizeaza, in primul rand, prin contact direct cu
sursa de infectie, insa poate fi si indirect (prin obiectele contaminate). Este, de
asemenea, posibila transmiterea si pe cale alimentara (lapte, produse lactate,
fructe, legume infectate), desi foarte rar confirmata. Nici rolul mustelor atrase
de fecalele umane nu poate fi neglijat.
In ultimul timp se socoate, ca virusul polio pe cale orala sau prin
intermediul “mainilor murdare” se transmite mai frecvent in tarile cu nivel slab
de cultura sanitara. In tarile cu nivel inalt de cultura sanitara acest virus se
transmite preponderent pe calea aero-picaturi, adica prin intermediul tusei,
stranutului, graiului, sarutului etc.
Morbiditatea prin poliomielita, in tarile nevaccinate antipoliomielitic,
prezinta un maximum in lunile de vara si toamna (pentru zonele temperate).
Totodata in tarile cu program intens de imunizare poliomielita nu mai are o
preponderenta sezoniera.
Repartitia cazurilor dupa varsta indica poliomielita ca o boala
predominant a copiilor (inainte de vaccinare 88-90% din cazuri in Romania au
aparut pana la varsta de 15 ani). In alte tari din Europa si in SUA s-a remarcat in
ultimii 30-40 de ani o deplasare importanta a morbiditatii spre varsta adulta
(1/3-1/2 din cazuri la adolescenti si adulti).
Virusul polio, patrunzand in organismul uman prin orofaringe si tractul
digestiv, unde se multiplica vadit. Ulterior el patrunde in ganglionii limfatici
regionali, unde de asemenea se multiplica, si nimereste in sange. Prin torentul
sangvin virusul polio afecteaza maduva spinala sau creierul, indeosebi neuronii
motorii ai acestor organe. Toate celulele afectate sunt distruse ireversibil, iar
muschii se paralizeaza si eventual se atrofiaza, caracterizand boala propriu-zisa.
Patologia provocata de virusul polio vaccinal este asemanatoare cu cea
cauzata de virusul salbatic. Perioada de incubatie variaza intre 2 si 35 zile, mai
frecvent 5-12 zile.
Raspunsul clinic la infectia polio este extrem de variat. La peste 90%
din indivizii infectati fac o forma inaparenta de boala, adica fara simptome
clinice. La circa 4-8% din cazuri infectia decurge sub o forma minora sau
abortiva si numai la 1% din cazuri apare o meningita aseptica. Forma paralitica
de poliomielita se dezvolta si mai rar- la 1 din 1000 infectati.
Forma abortiva se caracterizeaza prin febra si intoxicatie moderata,
slabiciune generala, cefalee. La unii din pacienti mai apar semne catarale (tuse,
guturai) si dereglari intestinale sub forma de gastroenterita sau enterocolita.
Maladia decurge benign cu insanatosirea peste 3-7 zile.
Forma meningiana, de regula, se asociaza cu forma abortiva de
poliomielita. Pentru ea este caracteristica aparitia simptomelor meningiene,
uneori insotite de dureri in spate, membre, de hiperestezia pielei si dureri la
palparea traiectoriei nervilor. Bolnavii devin adinamici, se aseaza cu greu,
sprijinindu-se cu ambele maini. In lichidul cefalorahidian se determina o
pleocitoza limfocitara moderata, care se normalizeaza peste 3 saptamani de la
debutul bolii. Maladia are o evolutie benigna.
Forma paralitica in evolutia sa are 4 stadii: preparalitic, paralitic, de
reabilitare si rezidual. Maladia se incepe acut cu ascensiune termica, semne
catarale si dereglari intestinale. Temperatura poate fi biundulara. Unda a 2-a
apare peste 2-4 zile de apirexie, fiind insotita de cefalee, vome, adinamie,
somnolenta, transpiratie si, desigur, de ascensiune termica. Mai apar dureri in
spate, extremitati, convulsii tonice si clonice in muschi, semne moderate
meningiene legate de lezarea nervilor si dereglari vegetative. Stadiul preparalitic
dureaza 3-5 zile.
Paralizia apare brusc pe parcursul a catorva ore, mai frecvent in 48 ore.
In cazuri severe apare o tetraplegie cu afectarea muschilor trunchiului,
abdominali si toracici. Paralizia in poliomielita are un caracter flasc; muschii
sunt moi, fara tonus. Reflexele osteotendinoase sunt slabe sau lipsesc definitiv.
De obicei, nervii senzoriali nu sunt afectati si sensibilitatea este pastrata la
normal.
Poliomielita paralitica spinala, in care sunt afectati muschii membrelor
inferioare, superioare sau ale trunchiului este cea mai frecventa forma din cele
manifeste ale maladiei.
Forma de poliomielita bulbara fara cea spinala se intalneste foarte rar.
In ea apar o insuficienta respiratorie severa, dificultati de masticatie, deglutitie
si grai.
In caz de neadresare la medic sau de adresare cu intarziere aceasta
forma poate avea urmari tragice. Stadiul de reabilitare se incepe cu normalizarea
functiilor muschilor usor afectati, care se refac incet. De regula, muschii afectati
profund nu se refac definitiv. Spre finele primei luni de la debutul bolii se
incepe atrofia muschilor, care ulterior progreseaza. In acest stadiu mai are loc
deformarea scheletului osos, dezvoltarea contracturilor si dereglari vegetative
pronuntate (racirea picioarelor, invinitirea lor si dereglari de transpiratie).
Stadiul de reabilitare se dezvolta activ pe parcursul a 3-6 luni de boala,
apoi incetineste, prelungindu-se timp de 1-1,5 ani.
Stadiul rezidual urmeaza peste 1-1,5 ani si se caracterizeaza prin atrofii
musculare, contracturi, deformari osoase si osteoporoza.
In cazuri grave poliomielita se poate complica cu pneumonii, atelectaze
pulmonare, miocardite, care agraveaza starea bolnavilor.
 In forma bulbara mai pot surveni insuficienta cardiaca, dereglari
intestinale cu hemoragii, ulcere si dezvoltarea ocluziei intestinale. De
mentionat, ca aceste complicatii apar mai frecvent la pacientii netratati definitiv
sau care s-au adresat cu intarziere dupa ajutorul medical. In caz de hemoragii si
ocluzie intestinala, nu mai poate fi taraganat. Neadresarea de urgenta dupa
ajutorul medical duce la sfarsit letal.
Diagnosticul si tratamentul poliomielitei se efectueaza in sectiile de
boli infectioase. Ulterior, peste 40 zile de la debutul maladiei, un tratament mai
indelungat se administreaza in sectiile neurologice sau in conditii de ambulator
sub supravegherea neurologului. E necesar de subliniat, ca diagnosticul de
poliomielita trebuie neaparat confirmat laboratoric, utilizand metode
virusologice si serologice.
Profilaxia poliomielitei consta, in primul rand, in depistarea precoce a
bolnavilor si izolarea lor in sectiile de boli infectioase. Externarea
convalescentilor din sectiile de boli infectioase se efectueaza nu mai devreme
decat 40 zile, cu carantinizarea lor inca pentru 12 zile.
Pentru prevenirea si eradicarea poliomielitei, in lume se utilizeaza 2
tipuri de vaccin: vaccin Polio oral (VPO) si vaccin Polio inactivat (VPI).
Utilizarea VPO este mai avantajoasa inrtucat se administreaza pe cale orala si
este mai ieftin. Totodata el produce imunitate intestinala fata de poliovirus.
Cand se administreaza in campanii de masa, VPO colonizeaza intestinele
copiilor, blocand astfel circulatia virusului polio salbatic.
De mentionat, ca VPO este si vaccinul recomandat de Organizatia
Mondiala a Sanatatii. El se utilizeaza pe larg in profilaxia si eradicarea
poliomielitei in Romania.
Dezavantajul utilizarii VPO consta in aparitia a circa 3 cazuri de polio
paralitica asociata cu vaccinarea la fiecare 10 mln de doze de vaccin. Aceste
cazuri apar atat la vaccinarti, cat si la contactatii susceptibili ai acestora. In tarile
in curs de dezvoltare, 3 doze de VPO au o eficienta de 80-85% in prevenirea
poliomielitei.
Avantajul major al VPI este, ca niciodata nu produce paralizia polio
asociata cu vaccinarea, insa el nu duce la blocarea virusului polio salbatic si este
mai costisitor.
Mai mentionam, ca VPO poate fi pastrat in frigider, insa pe o scurta
durata de timp. Pentru o perioada mai lunga el trebuie stocat la temperatura de –
15°-20°C.
Numai vaccinarea regulata a copiilor cu acoperirea a mai mult de 95%
din toti copiii va da posibilitatea de eradicare definitiva a poliomielitei si a
reduce esential din numarul handicapatilor, pe care ii cauzeaza aceasta
patologie.