Cenzura comunistă în presa vasluiană (1968-1977)

În cadrul acestui studiu ne propunem prezentarea mijloacelor locale de informare ale

cetățeanului RS România, a modului în care erau trunchiate articolele dar și descrierea traseului
pe care informația o urma până a ajunge să fie pusă pe hârtie. De asemenea, analiza se va centra
pe structura instituției cenzurii dar și pe exemplele de cenzură locale.
În cazul perioadei 1968-1977, principalele surse de difuzare a informațiilor pe plan local
erau reprezentate de redacțiile periodicelor „Vremea nouă” și ziarul uzinal „Rulmentul”. Mai
exact vom încerca să analizăm și să înțelegem de ce erau realizate îngrădiri în exprimarea
cuvântului scris, și mai ales asupra căror categorii de informații se acutiza atenția cenzorilor.
În cadrul cercetării de față, baza documentară a fost reprezentată de sursele primare,
precum documentele din fondul Direcției Generale pentru Presă și Tipărituri- Colectiv Vaslui din
cadrul SJAN Vaslui. Totodată, au fost analizate și lucrările speciale care au avut drept subiect de
cercetare instituția centrală a cenzurii, amintind aici de lucrarea doamnei Carmen Ungur-Brehoi-
Cenzura presei și a publicațiilor în România comunistă. Activitatea Direcției Tipărirea Presei
Centrale (1965-1977)1.
În prima parte a discuției ne vom axa pe o prezentare sumară a procesului de
instituționalizare a cenzurii în perioada 1944-1948, perioadă ce se confundă cu restructurarea
climatului politic românesc dar mai alex cu procesul de comunizare a societății care a produs
efecte impregnate adânc în mentalul colectiv românesc.
În continuare ne vom concentra asupra cadrului particular, colectivul vasluian al DGPT
fiind analizat atât din punctul de vedere al structurii interne cât și a principalelor atribuții ale
angajaților direcției.
Finalul discuției va fi îndreptat spre cazurile concrete de îngrădire a libertății de
exprimare, exemplele, ce pot fi verificate documentar, provenind din domenii diverse: literatură,
ideologice, sport, informații de ordin economic, etc.
Cenzura românească își are originile cu mult înainte de momentul instaurării regimului
comunist, însă din a doua jumătate a secolului XX se perfecționează și cunoaște durități politice
extraordinare, fiindu-i creată și un cadru legal prin care aceasta acționa asupra informației.

1
Carmen Ungur-Brehoi, Cenzura Presei și a publicațiilor în România comunistă. Activitatea Direcției Tipărirea
Presei Centrale (1965-1977), Academia Română Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2015.

1
 Dacă la data de 12 septembrie 1944, „Convenția de armistițiu” stabilea prin articolul 16
în mod clar: „tipărirea, importul și răspândirea în România a publicațiilor periodice sau
neperiodice ... vor fi executate în acord cu Înaltul Comandament Aliat” 2, odată cu anul 1945 se
va continua procesul de sovietizare a instituțiilor și societății românești, mass-media opozantă
instaurării comunismului fiind supusă unei politici de control.
Într-un gest mimat de democrație, guvernul dr. Petru Groza adoptă directive prin care se
asigura libertatea presei, a cuvântului, a religiei și a dreptului de asociere, iar președintele
Consiliului de Miniștri emite un comunicat axat pe decizia Comisiei Aliate de Control 3 de
încetare a exercitării cenzurii militare sovietice 4 asupra corespondenței poștale și telegrafice
românești.
Anul 1946 este marcat de o succesiune de evenimente cu un puternic impact pentru
sistemul mass-media, la 1 februarie 1946 este instituită „Blocada hârtiei” și consta în distribuirea
sub raport preferențial a hârtiei necesare tirajelor, iar la 3 martie este propusă formarea unui
Minister al Informațiilor și care avea misiunea de a dirija, organiza și controla toate acțiunile de
informare în presă, radio și film din țară și străinătate. Finalul anului este unul mediatizat datorită
posibilei fraudare a alegerilor.
Controlul asupra presei dar și a jurnaliștilor se resimte mai puternic în jurul anului 1947,
publicații precum „Dreptatea” și „Liberalul” cunoscând multiple suspendări. Pentru presă, anul
1948 a coincis cu desființarea oricărei forme de opoziție, dar mai ales cu implicarea politicului în
cadrul activităților editoriale, culminând totul cu naționalizarea editurilor, tipografiilor și chiar a
fabricilor de hârtie, fapt reglementat și prin titlul III art. 31 al Constituției din 1948.
În primăvara anului 1949 avea să se constituie, într-un mod coagulat, Direcția Generală
de Presă și Tipărituri și căreia îi revenea sarcina de a autoriza apariția de ziare, reviste, programe,
afișe, dar și de acordare a vizei „bun de tipar” cărților, de autorizare a cărților și filmelor,
importul de ziare, cărți sau obiecte de artă.

2
„Monitorul Oficial”, Partea 1, nr. 264 din 14 noiembrie 1944, pp. 5-6.
3
Liliana Corobca, Instituția cenzurii și "mișcarea cadrelor" 1. Sovrom, în „Jurnalul literar”, volum: 20,
anul 2009 ian-mar, numărul 1-6, p. 5.
4
Aceasta se instituie în timpul unui conflict armat. Reprezintă de asemenea o formă instituționalizată de
exercitare atât a libertății de informare cât și a libertății presei. Cristian Florin Popescu, Dicționar explicativ de
jurnalism, relații publice și publicitate, Editura Tritonic, București, 2002, p. 75.

2
 În privința filialelor locale ale D.G.P.T., activitatea de control era exercitată cu
minuționzitate, cenzorii fiind direct răspunzători de informațiile ce aveau permisiunea de a fi
publicate.
În cazul zonei Moldovei, schimbările de ordin administrativ-teritorial au determinat și
restrângerea sau extinderea cercului de influență a diverselor filiale D.G.P.T.. Pentru zona
Bârlad-Vaslui-Huși a fost instituită o filială a instituției cenzurii în orașul Bârlad, aceasta
acționând între anii 1959-1967. Odată cu tranformarea administrativ terirorială din 16 februarie
1968, va fi creat noul județ Vaslui5, acesta înglobând și o suprafață destul de însemnată.
Crearea județului Vaslui prezintă multiple justificări, printre care se numără și dorința
regimului Ceaușescu de a limita influența Bârladului, orașul natal al lui Gheorghe Ghiorghiu-
Dej, în zonă. Astfel, la 17 februarie 1968 are loc ceremonia de constituire a noilor organe de
partid și de stat din cadrul județului, respectiv Comitetul Județean de Partid și Consiliul Județean
Provizoriu. Și la nivelul instituției locale de cenzură sunt înregistrate schimbări, apariția filialei
locale la Vaslui este completată și de republicarea cotidianului „Vremea nouă”6.
În privința structurii interne a D.G.P.T.- filiala Vaslui, aceasta cuprindea doi cenzori, fapt
menținut până în anul 1975 când se va reduce la o singură persoană. În anul 1968 personalul
vasluian era format din cenzorii principali Ion Zamfirescu și Ioan Andrei dar și din lectori
secundari care aveau rolul de a semnala neregulile. Cei doi au acționat împreună până în anul
1971 când Ion Zamfirescu se retrage din cadrul instituției cenzurii vasluiene, justificarea plecării
regăsindu-se în două ipoteze plauzibile însă neconfirmate sau infirmate documentar: fie a avut
loc o cerere de pensionare a lui Ion Zamfirescu, dată fiind experiența acestuia în relațiile cu
D.G.P.T. fapt redat și de modul de întocmire a rapoartelor, în timp ce a doua ipoteză ar fi cea a
rotirii cadrelor, proces întâlnit cu predilecție în mediul politic, dar reprezenta și o practică și la
nivelul cenzorilor.
În cadrul instituției s-au mai perindat și lectori ce au acționat pentru perioade scurte de
timp, dintre care amintim pe: Eugen Agrigoroaiei, Aurel Iordăchescu, Țanea Traian și Ion
Halibei, precizându-se că în fondul cercetat nu au fost regăsite statele de plată ale celor
menționați.

5
Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, Nr. 17-18 din 17 februarie 1968, pp. 132-133.
6
Vremea nouă Vaslui, 50 de ani de la înființarea județului Vaslui, 17 februarie 2018, http://www.vremeanoua.ro/50-
de-ani-de-la-infiintarea-judetului-vaslui accesat la data de 31 martie 2018.

3
 Ultimul cenzor din cadrul instituției a fost Petrache Necula, acesta activând în perioada
1971-1977. În cadrul fondului documentar s-a identificat o semnătură a aceluiași Petrache
Necula, din anul 1969, când acesta se afla în funcția de director al Casei Creației Populare a
județului Vaslui.
În privința calificării, cenzorii vasluieni beneficiau de o pregătire minimală în domeniu,
mai întâi se dedica o perioadă pregătirii politico-ideologice, urmând ca mai apoi să fie instruiți și
în privința procedurilor de cenzurare.
Odată cu accederea în funcția de cenzor, angajatului D.G.P.T. îi reveneau o serie de
responsabilități precum: lecturarea fiecărei pagini de ziar, cu un timp de lecturare de 45 minute
pentru fiecare pagină, oferea viza „bun de tipar” materialelor analizate, fiind direct răspunzător
de calitatea controlului, se ocupa de vizionarea preventivă a scenelor de teatru ce urmau a fi puse
în scenă, verificau materialul radiofonic, etc.
Subordonații D.G.P.T. erau supuși și ei unei supravegheri perpetue, inclusiv în afara
programului, fiind verificați periodic prin intermediul fișelor de evidență care aveau rolul de a
trece în scris tranformarea fiecărui lector.
În județul Vaslui, instituția cenzurii menținea sub control rigid cotidianul „Vremea nouă”
și ziarul bilunar „Rulmentul”, însă cenzorii acționau și în teren verificând producțiile editoriale,
controlând comenzile primite de către tipografie, supravegheau materialele din cadrul
expozițiilor, muzeelor, caselor memoriale dar se realiza și un control asupra Buletinului
Consiliului Popular Județean.
De asemenea, cenzorii se ocupau ca presa să nu ofere cifre concrete despre investițiile din
ramurile economiei național-comuniste și se asigurau că în sistemul mass-media se va menține
același limbaj de lemn7, care propunea o devalorizare a opoziției eu-tu în favoarea la noi-voi.
În acest cadru informațiile din presă sunt lipsite de conținut, stirile furnizate de presă
nefiind decât creații de „adevăruri convenabile” și din „interpretări conforme”. Totodată,
acelorași cenzori le reveneau sarcina de a evalua conținutul ideologic al oricărei mișcări culturale
și de a taxa orice mișcare de avangardism care ieșea din zona libertăților prevăzute de la centru.
În privința intervenționismului cenzorilor asupra manuscriselor expediate de redacții ne
vom axa în cele ce urmează, abordând domenii cât mai diverse. În aceleași manuscrise ale
cotidianului „Vremea nouă” se strecurau și șopârle dactilografice, greșeli precum „sinistru” în
7
SJAN Vaslui, Fond Direcția Generală de Presă și Tipărituri-Colectivul Vaslui, dosar Comunicări privind
repertoriul teatrelor din țară, pe anii 1968-1976, nr. 9/1968-1076, f. 76.

4
loc de „ministru” sau „prada” în loc de „parada”8, fiind corectate de către cenzori ce-și asumau și
rolul de corectori gramaticali.
Precizam anterior că în principal cenzorii primeau o pregătire politico-ideologică, iar Ion
Zamfirescu a dovedit eficacitatea pregătirii în multe din rapoartele și corecturile realizate. Un
prim exemplu de intervenționism ideologic îl regăsim în numărul 200/11 octombrie 1968 al
cotidianului local, unde era prezentat spre publicare materialul „Pagini glorioase din istoria
mișcării muncitorești din România” fiind introduse și „... extrase din Programul P.S.D.M.R.
adoptat la Congresul de constituire din anul 1893” 9. Ion Zamfirescu decide să elimine, din
articolul amintit ,datele ideologice care nu mai corespundeau cu „actualul stadiu superior de
dezvoltare a mișcării comuniste și muncitorești”, decizia fiind luată după o cunoaștere în
prealabil al dogmei comunismului românesc.
Și prezentarea exacerbată a naționalismului în presă a fost limitată de către cenzorii
locali, în numărul 226/noiembrie 1968 din „Vremea nouă” ziaristul Ion Istrati trimite spre
publicare un articol intitulat „Literatura și patriotismul”. Ideologul de serviciu consideră
susceptibili, echivoci și în orice caz inoportuni termenii utilizați în articol precum ”popoare,
fragmente de popoare și naționalități”, considerându-se că exprimă explicit conceptul de națiune
dar și pentru a nu acutiza sentimentele naționaliste, decide eliminarea articolului datorită
caracterului prea naționalist.
Ioan Andrei lecturează cu o deosebită atenție și articolele dedicate semicentenarului unirii
Transilvaniei cu România, astfel în articolul „Manifestări consacrate semicentenarului unirii
Transilvaniei cu România” din cotidianul „Vremea nouă” cu numărul 245/3 decembrie 1968, era
prezentă ca locație de desfășurare a evenimentelor și Casa Armatei Vaslui, fapt ce l-a determinat
pe împuternicitul local D.G.P.T. să elimine precizarea locației din articol, decizia justificându-se
prin faptul că Vasluiul era în acel moment garnizoană închisă, iar eliminarea locației se realiza
„... conform dispozițiilor”10.
Realizările perioadei în plan economic și de dezvoltare urbană și rurală au avut și ele de
suferit, nefiind valorificate în tocmai, cenzura intervenind restrictiv. Un caz concret este cel din

8
SJAN Vaslui, Fond Direcția Generală de Presă și Tipărituri-Colectivul Vaslui, dosar Note de sesizări și intervenții,
pe anii 1968-1976, nr. 10/1968-1976, f. 8.
9
SJAN Vaslui, Fond Direcția Generală de Presă și Tipărituri-Colectivul Vaslui, dosar Planuri de muncă,
informări și note privind activitatea de presă și tipărituri, pe anii 1966-1976, nr. 4/1966-1976, f. 20.
10
SJAN Vaslui, Fond Direcția Generală de Presă și Tipărituri-Colectivul Vaslui, dosar Note de sesizări și
intervenții, pe anii 1968-1976, nr. 10/1968-1976, f. 13.

5
ziarul „Vremea nouă” cu numărul 252/11 decembrie 1968 când tovarășul Ioan Andrei decide că
este imperios necesar ca știrea privind funcționarea unui nou releu de televiziune de la Dobrina-
Huși să fie eliminată11. Hotărârea de eliminare nu este justificabilă, ci se poate admite doar
problema unei comunicări cu Bucureștiul care ar fi dorit transmiterea unei asemenea informații
mai întâi în presa națională și mai apoi în cea locală.
Și istoria a fost supusă unei rescrieri pentru ca România să nu lezeze noua prietenie cu
U.R.S.S. realizată după cea de-a doua conflagrație mondială. Astfel, pe întreaga perioadă
comunistă lipsesc cu desăvârșire lucrările dar și discuțiile academice despre unirea cu Basarabia,
despre populația majoritar românească dar și despre nedreptățile pe care atât U.R.S.S. cât și mai
devreme Imperiul Țarist ne le-au pricinuit cu acest teritoriu românesc. Revenind la presa
vasluiană din anul 1969, în numărul 505/4 octombrie 1969, profesorul Ioan Caproșu intenționa
să publice în „Vremea nouă” un articol intitulat „Bârlad-file de istorie” 12, articol care a reușit să
atragă atenția cenzorilor încă din titlu, istoria fiind între 1948-1989 un domeniu utilizat pentru a
justifica regimul13. Eminentul profesor al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași prezenta
detaliat în articol despre primele atestări documentare ale Bârladului, el încadrându-le în secolul
XII (fapt neconform cu realitatea), însă decide să coreleze apariția acestei structuri cu a altor
două cetăți românești: Chilia și Cetatea Albă. Împuternicitul local al D.G.P.T. Vaslui a fost
indignat de amintirea celor două cetăți ca fiind românești, acesta luând hotărârea de a elimina
paragraful, nu înainte de a se consulta cu redacția ziarului dar și cu șefii locali de partid.
Și sportul local, deși practicat la nivel de amatorism sportivii fiind și angajați ai uzinelor
și întreprinderilor din județ, a fost supus unei cenzuri în ceea ce privește libertatea de exprimare
în articolele din domeniu. Împuternicitul local Eugen Agrigoroaiei decide să elimine datele
privind cantonamentele fotbaliștilor bârlădeni la Vatra Dornei și Făgăraș 14. Decizia este
justificabilă, fiindcă acești fotbaliști erau angajați cu numele la uzina „Rulmentul”, însă în
realitate aceștia își vizitau locul de muncă doar când își încasau salariile, însă pentru toți cetățenii
județului trebuia creată imaginea fotbalistului care își petrece timpul muncind în uzină iar sportul
este realizat drept mijloc de relaxare, acesta neafectându-i norma de muncă.

11
Ibidem.
12
Ioan Caproșu, Bârlad- file de istorie, în „Vremea nouă”, anul II, nr. 505, din 04.10.1969, p. 2.
13
SJAN Vaslui, Fond Direcția Generală de Presă și Tipărituri-Colectivul Vaslui, dosar Note de serviciu și
sinteze, referate, pe anul 1972, nr. 16/1972, f. 108.
14
SJAN Vaslui, Fond Direcția Generală de Presă și Tipărituri-Colectivul Vaslui, dosar Note de sesizări și
intervenții, pe anii 1968-1976, nr. 10/1968-1976, f. 36.

6
 Cenzorii locali și-au exercitat în permanență controlul asupra redacțiilor, ajungându-se ca
pentru perioada 1975-1977 să inducă mediului publicistic vasluian starea de autocenzurare,
implicarea cenzorilor fiind numai aceea de a valida și oferi viza „bun de tipar”.
Odată cu desființarea instituției cenzurii, în cazul vasluian, cenzorul Petrache Necula va fi
cooptat în cadrul redacției „Vremea nouă”, acesta ocupându-se de supravegherea și gestionarea
activității instituției și reglementa devierile.
În final analiza și-a propus să prezinte o imagine de ansamblu a sistemului de cenzură
comunist din județul Vaslui. De asemenea și instituționalizarea cenzurii a fost tratată în prima
parte, în finalul discuției axându-se pe exemplele de intervenționism, dar și pe forma finală a
informației ce era oferită cetățeanului. Informația prezentă în ziar avea rolul de a prezenta
perfecționismul socialismului și să-i mențină citorului, atașamentul față de stat și partid.