Imaginea statului ce trebuie să știe tot ce mișcă în granițele sale este întărită de activitatea

împuterniciților locali care prezintă cetățenilor imaginea pe care statul dorește să și-o asume.
Deoarece cenzura ajunsese și până în cele mai neînsemnate comune, ne creează sentimentul de
claustrofobie, în care statul îngrădește printr-un proces continuu individul.
Ajunsă într-o situație modestă, comuna Fălciu, recunoscută în perioada interbelică ca important
județ agrar, acum se zbate în uitare încercând să-și promoveze valorile locale printr-o revistă
școlară realizată cu costuri infime. În acest context prinde contur revista „Foi literare”, redactată
la o școală din comună, însă care este subjugată încă de la începuturile sale, atunci când cenzorul
Ion D. Zamfirescu se autosesizează. Concret, tovarășul cuvântului era nemulțumit de această
nouă publicație, din două motive: primul era legat de calitatea revistei care era mai mult decât
modestă, ea fiind bătută la mașină, iar a doua nemulțumire consta în greșeala neexperimentaților
redactori care nu prezentase, sau poate nu aveau cunoștință de acest organism, revista cenzorilor
spre a fi inspectată și în final să primească viza „bun de tipar”. Greșeala domnilor din Fălciu își
poate găsi drept scuză și în transparența cenzorilor, care în perioada de coagulare nu-și făceau
simțită prezența sub forma instituției.

De-a lungul activității ziarului „Vremea nouă”, știrile de politică externă erau preluate
adesea din buletinul informativ al agenției oficiale românești, AGERPRESS. Împuternicitul
D.G.P.T., Ioan Andrei, identifică în cotidianul local cu nr. 1305/7 mai 1972 un articol intitulat
„Interviul acordat de tovarășul Nicolae Ceaușescu revistei iugoslave <<Nin>>” și în care
conducătorul nostru afirma: „Sînt socialiste și partidele comuniste și muncitorești”. Conform
cenzorului, jurnalistul a preluat eronat știrea, Ion Andrei considerând că afirmația poate fi
interpretată, a decis eliminarea articolului.

Revistele școlare au reprezentat și ele un domeniu de interes pentru cenzorii locali ce se

aplecau asupra acestora după ce sfârșeau de trunchiat publicațiile „Rulmentul” și „Vremea
nouă”. Din „Nota de sesizări” cu numărul 3/1-31 martie 1974, împuternicitul Direcției Generale
de Presă și Tipărituri Necula, identifică în revista școlară a liceului bârlădean „Gheorghe Roșca
Codreanu” intitulată „Debuturi și tradiții” o poezie semnată de elevul Cristache- „Liniștea
morții”, și care a fost etichetată ca având un conținut deprimant, degajând un sentiment al
inutilului. Poezia tânărului poet a fost semnalată de Necula, organului local de partid care a
dispus eliminarea ei împreună cu comentariul care o însoțea. Observăm cum nici poeziile ce
prezintă starea de depresie a unui tânăr artist, nu se încadrează în temele admise de Direcția
Generală de Presă și Tipărituri de pe lângă Consiliul de Miniștri.

Reviste școlare
Intervențiile cenzorului Necula au ajuns o obișnuință pe parcurs s-a extins si asupra
revistelor școlare. Printre cele mai trunchiate reviste se numără și revista „Zorile” a Liceului
„Cuza-Vodă” din Huși, care a fost supusă unui aspru proces de cenzură. În numărul 2 al acestei
reviste se prezenta un articol „Istoricul Liceului Cuza-Vodă din Huși”, printre evenimentele
notabile, autorul articolului amintea și de existența unui seminar teologic în cadrul liceului.
Considerate ca nepotrivite, precizările au fost eliminate, iar întreg articolul a fost supus unor
modificări și îmbunătățiri substanțiale.
Petrache Necula și-a format imaginea de cenzor aspru, care trunchia publicațiile, notele
de intrare-recepție, bonurile de consum și notele de transfer ale diverselor unități economice sau
bugetare vasluiene. Precum în cazul revistei școlare de la Bârlad, și în cazul celui de la Huși,
Necula Petrache devine extrem de restrictiv și în ceea ce privește publicarea poeziilor ce
proveneau de la elevi. În „Nota de sesizări” cu numărul S/3/2 aprilie 1976, Necula Petrache
consemna, cu indignare, orientările poeziilor „Ca și când” și „Grotescul”, ce beneficiau de un
conținut mistic în timp ce tema poeziilor se ajusta în jurul morții. În acest caz, Necula procedează
„conform dispozițiilor”, servindu-i ca model și cazul bârlădean, iar decizia finală va conține
eliminarea celor două poezii.
Cenzurarea excesivă a revistei „Zorile” l-a pus și în situații dificile pe cenzorul Necula ce
a fost nevoit să creeze propriul text spre a înlocui rubricile eliminate. Dacă în cazul temei legate
de moarte am consfințit că aceasta nu putea fi abordată în revistele destinate tinerilor, Petrache
Necula regăsi în aceeași revistă, poezia „Eu” și care se încadra în același deviaționism față de
ideologie deoarece poezia exprima stări precum angoasa, imposibilitatea cunoașterii lumii și a
vieții, în acest context Petrache Necula își justifica, în final, hotărârea de a elimina poezia
afirmând: „Pentru caracterul lor needucativ, nociv, menit de a semăna confuzie în mințile și
sufletele tinere ..., s-a hotărât să nu apară”.
 Revista „Zorile” din Huși era privită ,de „tovarășii” cenzori, sub forma unei creații
avangardiste, nesupunându-se normelor epocii și nu de puține ori era repusă în discuție
proveniența materialelor revistei, cenzorii preconizând că acestea erau redactate de profesorii
Liceului „Cuza-Vodă” Huși. Atenția deosebită oferită revistei, îl făcea pe împuternicitul local
Petrache Necula să examineze până și desenele din paginile publicației. Desenul din revistă
prezenta un fel de arbore înalt format din mâine cu degete prelungi care țineau între ele țigări
aprinse, totul fiind reprezentat deasupra unei cești de cafea. Considerând-o inadecvată mediului
în care circula revista, Petrache Necula decide eliminarea desenului, lăsând publicația golită de
majoritatea creațiilor elevilor hușeni.

Lumea din spatele Cortinei de Fier se dezvolta, mai lent ce este drept, deseori aplicându-
se modelele din zona capitalistă. Cea mai afectată categorie de noile apariții în materie de muzică
modă, stil de viață, au fost tinerii și în principal elevii de liceu și studenții. Nicolae Ceaușescu a
evitat în perioada de „revoluție culturală” să restrângă la maxim libertățile studenților, acesta
fiind conștient de mișcările studențești din perioada interbelică.
Trecându-i prin mână șpaltul revistei școlare „Vlăstarul”, în revista cu nr 1/1976,
Petrache Necula a dispus eliminarea mai multor rubrici, el justificând eliminările din
considerente ce contravin normelor și principiilor eticii comuniste. Printre rubricile ce merită
amintite se numără și rubrica „Top” aceasta prezentând articole ce dezbăteau decadența muzicii
populare și popularitatea muzicii pop. Acest articol a apărut după intervenția în masă a
cenzorului ce a reconceput articolul ce concluziona faptul că „muzica pop românească s-a altoit
pe tradițiile autohtone, pe muzica noastră populară”.
Petrache Necula apelase deseori la somarea redactorilor de la „Vremea nouă” declarându-
le imperios că nu este necesar precizarea investițiilor sau a producției în articolele de ziar,
informațiile reprezentând secrete de stat. În 1976 Petrache Necula a fost atenționat prin canalele
D.G.P.T. să intervină aspra „Buletinului Oficial” emis de Consiliul Popular Județean, care
persistase în greșeală și prezentase în document „cifrele absolute ale exporturilor pe anul 1976”.

Același raport prezenta integrarea lui Petrache Necula în viața socială vasluiană, ce se
realizase în mod complet, cenzorul susținând „conferințe pe diferite teme în județ”, ce au
determinat și „dezbateri ideologice” productive pentru partid. Raportul lui Necula îngloba de
asemenea, principalele greșeli ale jurnaliștilor de la „Vremea nouă”, de asemenea menționând și
intervențiile marcante realizate în revistele școlare „Zorile”, „Axa”, „Debuturi și tradiții”,
evidențiind ce mari creații artistice trimisese în coșul de gunoi al uitării. Cenzorul se manifestă
mulțumit deoarece în aceleași reviste școlare nu au fost identificate lucrări cu tentă patriotică,
însă predominau cele despre muncă, despre viața de astăzi a tineretului, materiale care oglindeau
viața organizațiilor de tineret. În această perioadă apare o nouă revistă școlară, și care este supusă
unei asemănătoare cenzuri precum celei instaurate revistei „Zorile”. În „Nota de intervenții” cu
numărul S3/25aprilie 1977, Petrache Necula a reușit să curăța, dintr-o semnătură, poemele
„Dorința”, „Neliniști”, dar și un desen avangardist după modelul celui din „Zorile” acesta din
revista „Făclia” afișând în cadrul său și însemnul crucii.

Raport asupra revistelor școlare 1972

Finalul anului 1972 se încheie cu un nou raport de activitate, de data aceasta dedicat
revistelor școlare, care nu de puține ori au fost supuse unor majore corecturi. Pe 28 decembrie
1972 colectivul cenzorilor din Vaslui expedia către Direcția Generală de Presă și Tipărituri depe
lângă Consiliul de Miniștri o „Notă de sinteză la revistele școlare” cu numărul S/17 și în care
Ioan Andrei își începea analiza prin a cinsti strădania celor 9 reviste școlare, care au reușit să-și
formeze propriul profil. Momentul laudativ al lui Ioan Andrei nu a fost longeviv deoarece, în
spiritul epocii, acesta trece la nenumăratele intervenții ce au schimbat imaginea unor reviste
precum „Zorile” revista Liceului „Cuza-Vodă” Huși, „Axa” revista Liceului din Negrești,
„Debuturi și tradiții” Liceul „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, printre neregulile
identificate de împuternicitul local se numără și proveniența și calitatea articolelor, care se
consideră a nu fi realizate de elevi ci de către profesorii acestora.
Însă cea mai gravă lovitură din perspectiva cenzorului vasluian era dată de lipsa
materialelor referitoare la evenimentul din viața politică a țării, printre care în anul 1972 s-au
serbat semi-centenarul U.T.C. și aniversarea unui veac de la proclamarea Republicii. Totuși,
activul muncitor Ioan Andrei consemna celor de la Direcția Generală de Presă și Tipărituri
București modul în care a rezolvat asemenea derapaje, redactorii revistelor fiind somați în dese
rânduri să includă materialul ideologic în publicații. În același raport întocmit spre a fi
promovate meritele, la punctul 6, Ioan Andrei analizează creațiile literare cuprinse în reviste din
perspectiva valorii culturale. Împuternicitul Direcției Generale de Presă și Tipărituri Filiala
Vaslui înștiința Bucureștiul despre temele străine preocupărilor elevilor care însă erau abordate
fără ca redactorii să conștientizeze efectele dăunătoare ce le au asupra schimbului de mâine.
Revistele publicau și creațiile profesorilor sau colaboratorilor externi, creații care
necesitau un bagaj important de cunoștințe pentru a fi înțelese de elev, deseori cenzorul declara
că a apelat la înlăturarea unor astfel de creații cu teme filozofice și de estetică. Cel mai probabil
datorită numeroaselor intervenții în conținuturile revistelor școlare, Direcția Generală de Presă și
Tipărituri, nume sub care era mascată temuta cenzură socialistă, a luat decizia de a se realiza un
„Punctaj orientativ pentru întocmirea informării privind revistele școlare”, și care ascundeau
dorința partidului de a limita creațiile extra ideologice.
La punctul 1 al acestui document emis de Direcția Generală de Presă și Tipărituri
București se stabilea imperios scopul concret al revistelor școlare ce trebuiau să reprezinte un
mijloc de educare în spirit socialist și comunist al elevilor. Același punct, tovarășii de la
București îl ramificase în 9 subpuncte și în care își propuneau să îngrădească capacitatea
intelectuală a tinerilor și să promoveze valorile comunismului. Acest „Punctaj orientativ pentru
întocmirea de informări privind revistele școlare” își dorea să stabilească normele de funcționare,
redactare dar și să prevadă perspectiva fiecărei reviste.
Punctul 2 al actului era consacrat „Preocupărilor în domeniul literar-artistic și tehnico-
științific”, dar care trebuia să beneficieze de o educare ateist-științifică a elevilor. Problema
partidului cu religia este și a fost prezentă în mediul discuțiilor academice, însă trebuie admis că
Partidul Comunist Român a înțeles cel mai bine de unde trebuie să înceapă procesul de
îndoctrinare. Totuși punctul al doi-lea aducea în discuție și perspective ce le-am include în
normalități astăzi. Se stabilea în mod explicit ca profesorii coordonatori sa apeleze la educarea
tinerilor în spiritul „încurajării pentru știință și tehnică” precum și „Dezvoltarea talentelor
artistice și literare, a pasiunii elevilor pentru cunoașterea temeinică a culturii românești”.
Punctul al treilea se intitula „Viața și activitatea organizației U.T.C.” și care ascundea
adevărul crunt pe care îl expusese și Ioan Andrei în 1972, și anume popularizarea acțiunilor
organizației U.T.C. dar și a muncilor patriotice, transformând și revistele școlare într-un mijloc
de propagandă și de promovare a textelor încărcate ideologic.
Conducătorii Direcției Generale de Presă și Tipărituri București finalizase documentul
„Punctajul orientativ pentru întocmirea informării privind revistele școlare” cu stringenta
solicitare adresată cenzorilor vasluieni, cărora le era impus să prezinte până pe 25 septembrie
1973 un raport ce cuprindea mecanismele aplicării punctelor.
În tot hazardul pricinuit de schimbarea sediului instituției vasluiene în Palatul
Administrativ, dar și de prelungitele activități de corectare dactilografice, șeful de colectiv a
întârziat predarea documentului ce cuprindea îmbunătățirile din cadrul revistelor școlare în urma
aplicării „Punctajului orientativ”. La 24 septembrie 1973, cu o zi înainte de a expira termenul
impus de șefi, Ioan Andrei emisese „Nota de analiză la revistele școlare” pentru perioada 15 XI
1971- septembrie 1973 ce avea numărul S/18/1973.
Față de nota emisă în luna decembrie 1972, cenzorul aprecia procesul în care s-a realizat
educarea elevilor în spirit socialist și comunist prin intermediul revistelor școlare vasluiene.
Totodată, aceste reviste, cu un conținut în totalitate controlat,, au facilitat dezvoltarea
sentimentului de dragoste față de patrie și popor dar fi față de tradițiile revoluționare progresiste
ale națiunii noastre. Ioan Andrei menționa că reticența redactorilor față de subiectele cu un
pronunțat caracter politic a fost rezolvată odată cu implicarea cenzorilor ce au sugerat materiale
și le-au recomandat evenimente ce ar putea face baza de interes unor cititori. Printre problemele
încă rămase nerezolvate se numără: sărăcia tematică, precara organizare în colectarea și dozarea
materialelor, acțiuni ce au dus și la o limitare calitativă a revistelor în cauză.