Sunteți pe pagina 1din 2

TEST LA RELIGIE CLASA A-12-A

1.Ce înţelegeţi prin Ortodoxie?


2.Care sunt principalele diferenţe dintre ortodocşi şi catolici?

Raspunsuri

1. Confesiune creștină care a păstrat neschimbate dogmele, tradiția, cultul și


organizarea bisericească fixate prin cele șapte sinoade ecumenice.
2. Cunoaşterea lui Dumnezeu
Una dintre principalele diferente între catolicism şi ortodoxism se referă la
posibilitatea fiinţei umane de a-l cunoaşte şi chiar „vedea” pe Dumnezeu. În timp ce
ortodoxismul consideră că omul nu are capacitatea necesară de a-l vedea pe
Dumnezeu, din cauza naturii sale păcătoase, cel puţin până la mântuire, catolicismul
se arată ceva mai îngăduitor în această privinţă. Mai exact, Biserica Catolică le
transmite credincioşilor săi că datorită Sfântului Spirit, precum şi datorită intelectului,
oamenii îl vor putea vedea odată pe Dumnezeu.  
Diferenţe între catolicism şi ortodoxism: Provenienţa Sfântului Spirit
În credinţa ortodoxă, Dumnezeu este principala sursă din care provin Fiul şi Sfântul
Spirit, această doctrină fiind în concordanţă cu tradiţia apostolică. În schimb,
catolicismul consideră că Spiritul Sfânt provine de la Dumnezeu Tatăl şi de la Fiul.   
Păcatul originar
Păcatul originar este subiectul uneia dintre principalele diferenţe între catolicism şi
ortodoxism. Mai exact, ortodoxismul susţine că Iisus a fost răstignit pentru a
răscumpăra păcatul lui Adam şi Eva, care a fost transmis oamenilor. Astfel, Fiul, prin
răstignire, împlinea o datorie de onoare a omului faţă de Dumnezeu. Pe de altă parte,
catolicismul consideră că Dumnezeu l-a pedepsit o singură dată pe om pentru
păcatul strămoşesc, făcându-l muritor şi izgonindu-l din Rai.  
Diferenţe între catolicism şi ortodoxism: Puterea Papei şi a Episcopilor
Conducerea este şi ea supusă unor marcante diferenţe între catolicism şi ortodoxism.
De exemplu, în religia catolică, Papa este considerat capul bisericii, având cea mai
mare funcţie şi putere în această confesiune. Lucrurile stau puţin diferit dacă privim
către ortodoxism, deoarece aici majoritatea episcopilor, indiferent de rang, sunt
consideraţi egali.
Purgatoriul
O alta dintre cele mai relevante diferente între catolicism şi ortodoxism apare şi în
cazul purgatoriului, acea stare în care sufletul omului aşteaptă Judecata de apoi. Din
acest punct de vedere, catolicismul consideră că purgatoriul este o etapă esenţială,
care se aplică mai degrabă celor care urmează să ajungă în Rai. Astfel, în purgatoriu
oamenii sunt iertaţi de păcatele săvârşite pe pământ. De cealaltă parte, ortodoxismul
consideră că purgatoriul este mai degrabă o stare de aşteptare, pe care omul este
nevoit să o parcurgă pâna la următoarea venire a lui Iisus, prin urmare până la
Judecata de apoi.  
Diferenţe între catolicism şi ortodoxism: Căsătoria preoţilor
Potrivit religiei catolice, preoţii nu au voie să se căsătorească. De cealaltă parte,
Biserica Ortodoxă acceptă căsătoria preoţilor şi a diaconilor, însă numai dacă are loc
înainte de hirotonia acestora.

3. Manastirea-Hincu, Rudi, Cuselauca, Noul-Neamt, Condrita, Japca.

S-ar putea să vă placă și