Fibrele sunt materiale cu aspect asemănător cu al părurilor, a căror lungime este de

regulă de mii de ori mai mare decât lăţimea (cel puţin de 100 de ori). Pentru a intra în
categoria fibrelor textile, o fibră trebuie să fie disponibilă într-o cantitate suficient de
mare şi să fie rezonabil de ieftină. În plus, trebuie să posede cât mai multe din
proprietăţile la care se face referinţă în continuare, proprietăţi care fac posibilă
transformarea în fire şi ţesături sau tricoturi prin intermediul utilajelor şi tehnologiilor
disponibile în momentul actual în industria textilă. Aceste proprietăţi pot fi grupate în
două categorii: proprietăţi primare, absolut necesare pentru ca o fibră să poată avea
destinaţie textilă, şi secundare, care sunt dezirabile, dar nu obligatorii.

 Proprietățile pe care trebuie să le posede fibrele textile sunt:

Forma - din punct de vedere al lungimii se disting fibre scurte, a căror lungime este de ordinul centimetrilor
(bumbac, lână, etc.) şi filamentare ( ca de exemplu mătasea naturală sau poliesterul), a căror lungime este de
ordinul metrilor. În cazul primei categorii lungimea nu trebuie să fie mai mică de 1,2 - 1,5 cm.

 
Rezistenţa - nu trebuie să fie mai mică de 1 g/denier pentru a putea rezista la solicitările
mecanice de la ţesere sau tricotare. Rezistenţa la tensiune se exprimă, în cazul fibrelor
sau firelor, prin tenacitate, exprimându-se în unităţi de forţă pe unitatea de densitate
liniară, de exemplu gram per denier.
 
Extensibilitatea şi elasticitatea - prima caracteristică este necesară pentru a permite
preluarea solicitărilor ce se aplică asupra materialului textil, în timp ce elasticitatea este
vitală pentru ca ţesătură sau tricotul să poată urmări conturul specific al corpului uman
şi să-şi păstreze forma originală în timp.

Coeziunea – caracteristică fără de care posibilităţile de filare sunt limitate.

 
Moliciunea - este o caracteristică esenţială în cazul îmbrăcămintei şi în special a celei
de corp. Procedee de finisare specifice fiecărui tip de materie primă textilă realizează
îmbunătăţirea caracteristicilor native în această privinţă.

Luciul - reprezintă o altă caracteristică reclamată cu precădere de materialele textile

destinate pentru îmbrăcăminte, dar nu numai. Şi aici rolul proceselor de finisare este
esenţial, în categoria proceselor ce modifică luciul încadrându-se procedee tehnologice
pretenţioase, cum este de exemplu mercerizarea materialelor textile din bumbac, dar şi
mai simpla calandrare. Poate exista şi situaţia inversă, când se urmăreşte reducerea
luciul, în special în cazul fibrelor chimice.
 Rezistenţa la abraziune - este o condiţie obligatorie pentru a permite suportarea
frecventelor solicitări de această natură pe care un material textil trebuie să le suporte
în exploatare.

 Capacitatea de colorare - reprezintă o condiţie obligatorie, care are în vedere atât

gama de nuanţe ce este realizabilă, cât şi rezistenţele acestor vopsiri.

Rezistenţă la factori externi - asigură comportare corespunzătoare atât în fazele de

prelucrare, cât şi în exploatare. Importanţă deosebită o prezintă rezistenţa la lumină (în
special la lumina solară), căldură, bacterii, ciuperci, umiditate, agenţi chimici uzuali.
O caracteristică hotărâtoare în ceea ce priveşte capacitatea unei fibre de a putea fi
utilizată în domeniul textil o reprezintă costul.
O sinteză a proprietăţilor pe care o fibră textilă trebuie să le posede este următoarea:
Cerinţe legate de exploatare

 tenacitate 3 – 5 grame/denier

 alungire la rupere 10 – 35 %

 revenire din alungire – 100% la solicitări de până la 5%

 modul de elasticitate 30 – 60 grame/denier

 sorbţie de umiditate 2 – 5%

 temperatură de rezistenţă zero peste 215oC

 rezistenţă ridicată la frecare (variază cu structura ţesăturii)

 capacitate de vopsire

 capacitate redusă de inflamare

 insolubilă cu umflare redusă în apă, în acizi de tărie moderată, baze şi solvenţi convenţionali la
temperaturi mai mici de 100oC

 uşor de întreţinut