Sunteți pe pagina 1din 4

POZIŢII FUNDAMENTALE ŞI DERIVATE UTILIZATE ÎN

KINETOLOGIA MEDICALĂ

Cercetările au subliniat faptul că exerciţiul fizic determină o


remaniere continuă a osteocitului-elementul fundamental al structurii osoase,
în sensul unei ajustări, distrugeri sau reconstrucţii concordante acţiunii
mecanice.
În acest sens, unele poziţii şi mişcări care alcătuiesc exerciţiile
fizice, prin acţiunile mecanice imprimate asupra osului, pot fi folosite
pentru creşterea în lungime şi grosime a acestuia ( legea osteogenezei a
lui Delpech şi Wolff ).
Totodată, exerciţiile fizice aplicate în prima perioadă a vieţii pot
preveni şi corecta prin acţiune statică sau dinamică deformaţiile osoase
mult mai uşor decât în celelalte perioade ale vieţii.

Orice activitate cu caracter fizic sub forma efortului static sau a


mişcărilor cu amplitudine şi intensitate diferită, constituie o solicitare
specifică pentru muşchi. Prin solicitarea muşchilor sau a grupelor musculare
se îmbunătăţesc atât proprietăţile fiziologice ale muşchilor cât şi calităţile lor
fizice.
Astfel, volumul şi forţa musculară pot fi influenţate pozitiv de
exerciţiile fizice executate liber şi îndeosebi de exerciţii simple executate
împotriva gravitaţiei precum şi de mişcările legate de aparate a căror
îngreuiere poate fi mărită progresiv.

Rezistenţa se dezvoltă printr-un număr mare de repetări a unor


contracţii statice-izometrice ca şi prin mişcări cu autorezistenţă sau
împotriva unor rezistenţe manuale sau mecanice.

Elasticitatea muşchilor se păstrează sau se recapătă prin mişcări de


pendulare sau împotriva unei rezistenţe-executate excentric şi în afara
segmentului de contracţie.

Una din cauzele cele mai frecvente ale deficienţelor fizice sunt
tulburările de tonus muscular. Executate metodic, exerciţiile fizice pot
tonifica în condiţii de scurtare grupele musculate hipotone-întinse, dar şi să
alungească şi să relaxeze pe cele contracturate şi scurte. De fapt, corectarea
celor mai frecvente deficienţe fizice se bazează pe aceste efecte
morfogenetice de la nivelul muşchilor.
Exerciţiul fizic folosit în scop profilactic, dar mai ales corectiv
influenţează nu numai forma şi structura ţesuturilor corpului omenesc,
ci echilibrează concomitent funcţiile fiecărui organ, realizând o stare de
sinergie şi solidaritate funcţională.

În kinetologia medicală exerciţiile fizice urmăresc nu numai


exercitarea, dezvoltarea şi perfecţionarea funcţiilor motoare normale, dar
mai ales reeducarea şi recuperarea celor slăbite sau tulburate. În tulburările
şi deficienţele aparatului locomotor, exerciţiul fizic dozat şi gradat în
concordanţă cu posibilităţile funcţionale ale deficientului, reeducă şi
perfecţionează calităţi motrice de bază, în special forţa, viteza, rezistenţa,
supleţea şi îndemânarea.

Efortul fizic chiar de intensitate mică, creează nevoia unui aport


crescut de substanţe nutritive, accelerând funcţiile respiratorii şi cardio-
vasculare, absorbţia la nivelul intestinului, nutriţia şi excreţia.
În fiziologia exerciţiilor fizice se aplică pe larg mecanismele complexe care
dirijează armonios aparatele şi sistemele organismului. Se poate afirma că
exerciţiul fizic, repetat metodic şi gradat după principii şi reguli bine
stabilite în concordanţă cu vârsta, sexul dar mai ales cu pregătirea anterioară
a individului, îmbunătăţeşte funcţiile mari ale organismului.
Exerciţiul fizic are la orice vârstă, dar mai ales în perioada de creştere un
puternic rol educativ.
Sistemul nervos este educabil mai ales în sectorul neuromotor. Mişcarea
repetată şi corectată se perfecţionează nu numai printr-o reglare mai bună a
lucrului grupelor musculare, ci mai ales printr-un mai bun control
psihoneuromotor. Stimularea simultană a factorilor morali şi de voinţă
contribuie substanţial la realizarea corectării atitudinilor greşite, la
perfecţionarea şi corectarea mecanismelor psihoneuromotorii.

În corectarea deficienţelor fizice, exerciţiul fizic este folosit atât


sub forma exerciţiilor statice cât şi a celor dinamice.
Exerciţiile statice corective constau fie din poziţii, fie din contracţii
izometrice. În kinetologia medicală poziţiile de lucru se împart în:
- poziţii fundamentale (stând, pe genunchi, aşezat, culcat, atârnat);
- poziţii derivate

După atitudinea corpului, în timpul menţinerii lor, poziţiile pot fi:


- corecte (cu o respectare a atitudinii normale);
- corective (când se realizează o corectare parţială a deficienţei);
- hipercorective (când se obţine nu numai corectarea poziţiei, dar chiar
realizarea aspectului invers al deficienţei).

POZIŢII FUNDAMENTALE FOLOSITE ÎN KINETOLOGIA


MEDICALĂ

Poziţia stând (ortostatică)-este mult utilizată pentru corectarea deformaţiilor


toracelui şi spatelui, membrelor superioare şi inferioare, mai ales sub forma
poziţiilor derivate.

Poziţia pe genunchi-se menţine mai greu cu trunchiul la verticală întrucât


proiecţia centrului de greutate pe suprafaţa de sprijin este dispusă excentric.
Mai des întâlnită este poziţia pe genunchi cu sprijin pe palme în corectarea
deviaţiilor coloanei vertebrale şi a toracelui.

Poziţia aşezat -poate fi folosită ca poziţie iniţială pentru exerciţiile de


trunchi şi membre superioare, ca şi pentru efectuarea exerciţiilor de
respiraţie diafragmatică.

Poziţia culcat şi poziţiile derivate (culcat facial, dorsal, lateral) - sunt


folosite pentru corectarea deficienţelor coloanei vertebrale şi spatelui,
toracelui şi abdomenului, membrelor superioare şi inferioare.

Poziţia atârnat-se foloseşte pentru corectarea deviaţiilor coloanei vertebrale


şi spatelui, deformaţiilor abdomenului, membrelor superioare şi inferioare.
În afara acestor poziţii, exerciţiile statice se mai pot folosi şi sub forma
exerciţiilor izometrice, adică menţinerea unei poziţii corective sau
hipercorective mai mult timp, împotriva gravitaţiei sau a altor rezistenţe.

TEHNICA ŞI METODICA EXERCIŢIILOR APLICATIVE

Exerciţiile aplicative se folosesc pentru educarea şi reeducarea deprinderilor


motrice de bază. Printre cele mai bune exerciţii aplicative, cu conţinut
corectiv sunt exerciţiile de mers, târâre, echilibru şi suspensiuni.

Exerciţiile de mers corective sunt incluse în partea introductivă şi finală a


lecţiei de terapie kinetică. Se vor folosi numai acele exerciţii de mers cu
structură corectivă pentru deficienţa primară (mers pe vârfuri pentru
corectarea cifozei, mers cu genunchii îndoiţi trunchiul vertical pentru
corectarea lordozei).
Exerciţiile de târâre-se efectuează din poziţii cu bază mare de susţinere şi
centrul de greutate foarte aproape de baza de sprijin. Aceste poziţii permit o
localizare precisă a exerciţiilor la nivelul segmentului deficitar şi angrenează
în lucru grupuri mari musculare. Exerciţiile de târâre se execută din poziţiile
fundamentale: culcat, pe genunchi şi aşezat, dar şi din poziţiile derivate ale
acestora executate simetric sau asimetric.

Exerciţiile de echilibru pot fi simple şi asociate cu purtări de obiecte uşoare,


determinând o solicitare simetrică a muşchilor antagonişti.

Suspensiunile se pot realiza pasiv prin susţinerea greutăţii corpului cu


ajutorul diferitelor aparate sau pot fi realizate activ prin forţa membrelor
superioare.

Suspensiunile pot fi:


- complete - când se realizează pe verticală;
- incomplete - pe plan oblic sau cu sprijinul membrelor inferioare.
Suspensiunile active pot fi executate:
- simplu;
- combinate cu mişcări active (pendulări, răsuciri).

Exerciţiile de redresare constau din luarea unor poziţii corective sau


hipercorective şi menţinerea lor o perioadă de timp bine determinată. Ele se
pot executa pasiv sau activ.
Redresările pasive se pot însoţi de tracţiuni şi presiuni imprimate asupra
segmentului deficient de către profesor sau unele aparate mecanice. Cele mai
bune redresări pasive se obţin din poziţia atârnat şi culcat.
Redresările active constau dintr-o autocorectare progresivă a atitudinii
corpului imprimând şi menţinând poziţii corective prin încercări repetate şi
insistente. Ele contribuie la formarea reflexului de atitudine corectă a
corpului. Poziţiile cele mai indicate ale corpului pentru executarea acestor
exerciţii sunt poziţiile stând şi aşezat.

S-ar putea să vă placă și