Oamenii nu sunt resurse.

Coronavirusul ne arată de ce
trebuie să democratizăm munca
Autor: Peste 3.000 de oameni de știință

Sănătatea și viețile noastre nu pot fi conduse doar de

forțele pieței. Mii de oameni de știință cer acum o cale de
ieșire din criză. Peste 3.000 de oameni de știință de la mai
mult de 600 de universități din lume au semnat un
manifest.
Oamenii apți de muncă sunt mult mai mult decât niște „resurse”.
Aceasta e una dintre lecțiile principale ale actualei crize. Îngrijirea
bolnavilor; livrarea alimentelor, medicamentelor și altor bunuri
esențiale; evacuarea deșeurilor; aprovizionarea rafturilor și operarea
caselor de marcat în băcăniile noastre – oamenii care au făcut ca
viața să meargă în continuare pe parcursul pandemiei de Covid-
19 sunt dovada vie că munca nu poate fi redusă la o simplă marfă.
Sănătatea umană și îngrijirea celor mai vulnerabili nu pot fi
guvernate doar de forțele pieței și atât. Dacă lăsăm aceste
lucruri doar în seama pieței riscăm să exacerbăm
inegalitățile până la punctul în care punem în pericol însăși
viața celor cel mai puțin avantajați.
Cum să evităm acestă situație inacceptabilă? Prin
implicarea angajaților în luarea deciziilor privitoare la viața și
viitorul lor la locul de muncă – prin democratizarea firmelor.
Prin scoaterea muncii din categoria mărfurilor – prin
garantarea unei angajări utile tuturor. Având în vedere că
ne confruntăm cu riscul monstruos al pandemiei și al
colapsului ecologic, efectuarea acestor schimbări strategice
ne-ar permite să asigurăm demnitatea tuturor cetățenilor, în
vreme ce ne-am rândui forța și acțiunile colective de care
avem nevoie pentru a ne conserva traiul împreună pe
această planetă.
În fiecare dimineață bărbați și femei, mai ales membri ai unor
comunități afectate de rasism, imigranți și muncitori în economia
informală, se trezesc pentru a-i servi pe aceia dintre noi care sunt în
măsură să rămână în carantină. Ei rămân de veghe pe parcursul
nopții. Demnitatea slujbelor lor nu are nevoie de altă explicație în afară
de termenul elocvent de simplu „muncitor esențial”. Acest termen
dezvăluie totodată un adevăr esențial pe care capitalismul a încercat
mereu să-l facă invizibil printr-un alt termen: „resurse umane”. Ființele
umane nu reprezintă o resursă, una dintre multe altele. Fără investitori
în muncă nu ar exista nici producție, nici servicii și nici un fel de
afacere.
În fiecare dimineață, bărbați și femei în carantină se trezesc în
locuințele lor pentru a îndeplini de la distanță misiuni ale organizațiilor
pentru care lucrează. Ei muncesc până la lăsarea nopții. Pentru cei
care cred că în angajați nu se poate avea încredere pentru a-și face
munca nesupravegheați, că muncitorii necesită supraveghere și
disciplină externă, acești bărbați și femei dovedesc contrariul. Ei
demonstrează, zi și noapte, că lucrătorii nu sunt doar un tip de parte
interesată printre multe altele: ei dețin cheia succesului angajatorilor
lor. Între părțile componente ale unei firme, ei sunt nucleul, dar, cu
toate acestea, ei sunt adesea excluși de la participarea la guvernarea
locului lor de muncă – un drept monopolizat de investitorii în capital.
La întrebarea cum pot recunoaște firmele și societatea în
întregul ei contribuțiile angajaților lor în vremuri de criză,
răspunsul este democrația. Cu siguranță trebuie să
închidem prăpastia largă a inegalității de venituri și să
ridicăm pragul veniturilor – dar numai atât nu e suficient.
După cele două războaie mondiale, contribuția de
necontestat a femeilor la societate le-a câștigat dreptul de
vot. Ghidându-ne după același principiu, a venit timpul să le
conferim drepturi muncitorilor.
Reprezentarea investitorilor în muncă la locul de muncă
există în Europa de la terminarea celui de al doilea război
mondial, prin intermediul unor instituții cunoscute drept
consilii ale muncii. Însă aceste organe reprezentative au o
voce slabă, în cel mai bun caz, în ce privește guvernarea
firmelor și sunt subordonate deciziilor echipelor de direcție
executivă numite de acționari.
Ele au fost incapabile să oprească sau să încetinească
măcar avântul necontenit al acumulării de capital în interes
propriu, cu forța lui mereu mai mare de distrugere a
mediului nostru. Aceste organe ar trebui să primească
acum drepturi similare cu cele exercitate de consiliile de
conducere. În acest scop, guvernelor firmelor (adică
direcțiunii generale) li s-ar putea cere să obțină aprobarea
unei duble majorități, de la organele care reprezintă
muncitorii și de la acționari.
În Germania, Olanda și Scandinavia, diversele forme de co-
determinare (Mitbestimmung) adoptate gradual în epoca
postbelică au reprezentat un pas crucial spre conferirea
unei voci muncitorilor – dar ele sunt încă insuficiente pentru
a crea o instituție efectivă a cetățeniei în interiorul firmelor.
Chiar și în SUA, unde organizarea muncitorilor și drepturile
sindicale au fost reprimate considerabil, există acum un
apel tot mai larg de a li se acorda investitorilor în muncă
dreptul de a-și alege reprezentanți care să dețină o super-
majoritate în consiliile de conducere.
Chestiuni precum alegerea unui director general, stabilirea
strategiilor majore și redistribuirea profitului sunt mult prea
importante pentru a fi lăsate doar în seama acționarilor. O
investiție personală în muncă, adică în propria minte și în
propriul corp, în propria sănătate – propria viață chiar – ar
trebui să vină la pachet cu dreptul colectiv de a valida sau
infirma aceste decizii.
Criza actuală arată de asemenea că munca nu trebuie să
fie tratată ca o marfă, că mecanismele pieței nu pot fi lăsate
să decidă de unele singure chestiuni care afectează în cel
mai profund mod comunitățile noastre. De ani de zile deja,
locurile de muncă și aprovizionarea în sectorul sănătății fac
obiectul principiului diriguitor al profitabilității; astăzi,
pandemia dezvăluie măsura în care acest principiu ne-a
împins într-un derapaj.
Anumite necesități strategice și colective trebuie să fie pur
și simplu imunizate împotriva unor asemenea considerații.
Bilanțul în creștere al morților de pe glob constituie un
memento teribil cum că unele lucruri nu trebuie considerate
niciodată mărfuri. Cei care continuă să argumenteze
contrariul ne pun în primejdie cu ideologia lor periculoasă.
Profitabilitatea e un etalon intolerabil atunci când vine vorba
de sănătatea noastră și de viața noastră pe această
planetă.
Scoaterea muncii din categoria mărfurilor presupune
protejarea anumitor sectoare de incidența legilor așa-zisei
piețe libere; înseamnă totodată asigurarea accesului tuturor
oamenilor la muncă și la demnitatea derivată de aici.
O modalitate de a se realiza acest lucru este prin crearea
unei garanții a locului de muncă. Articolul 23 al Declarației
Universale a Drepturilor Omului ne amintește că oricine are
dreptul de a munci, de a-și alege liber locul de muncă, de a
avea condiții echitabile și favorabile de muncă și de a fi
protejat contra șomajului. O garanție a locului de muncă ar
oferi fiecărei persoane nu doar accesul la muncă ce-i va
permite să trăiască demn, ci va asigura și un impuls crucial
capacității noastre colective de a gestiona numeroasele
probleme presante sociale și ecologice cu care ne
confruntăm în prezent.
Angajarea garantată ar permite guvernelor, operând prin
intermediul comunităților locale, să ofere slujbe ce conferă
demnitate și totodată să contribuie le imensul efort de luptă
cu colapsul ecologic. Pe tot cuprinsul globului, în vreme ce
șomajul explodează, programele de garantare a slujbelor
pot juca un rol crucial în asigurarea stabilității sociale,
economice și ecologice în societățile noastre democratice.
UE trebuie să includă un astfel de proiect în acordul ei
verde. O revizuire a misiunii Băncii Centrale Europene
astfel încât să poată finanța acest program, necesar
supraviețuirii noastre, i-ar conferi un loc legitim în viața
fiecărui și oricărui cetățean UE. O soluție contra-ciclică la
explozia iminentă a șomajului, acest program se va dovedi
o contribuție-cheie la prosperitatea UE.
Nu ar trebui să mai reacționăm acum cu aceeași candoare
ca în 2008, când am răspuns la criza economică printr-un
program necondiționat de salvare care a umflat datoria
publică fără a cere nimic în schimb. Dacă guvernele noastre
vor acționa pentru a salva companii în actuala criză, atunci
și companiile vor trebui să acționeze, satisfăcând condiții
generale elementare ale democrației.
În numele societățile democratice pe care le deservesc, și
din care sunt constituite, în numele responsabilității lor de a
ne asigura supraviețuirea pe această planetă, guvernele
noastre trebuie să-și condiționeze subvențiile către
companii de anumite schimbări ale comportamentului lor.
Pe lângă conformarea deplină la norme stricte de mediu,
firmelor trebuie să li se ceară să îndeplinească anumite
condiții de guvernare democratică în interiorul lor. O
tranziție de succes de la distrugere ecologică la refacere și
regenerare ecologică va fi condusă cel mai bine de firme
guvernate democratic, în care vocile celor care investesc în
propria muncă au aceeași greutate în ce privește deciziile
strategice ca și vocile celor care își investesc capitalul.
Am avut timp mai mult decât suficient pentru a vedea ce se
întâmplă atunci când munca, planeta și profitul capitalist
sunt așezate în balanță în virtutea actualului sistem: munca
și planeta vor pierde întotdeauna.
Mulțumită cercetărilor Universității Cambridge, cunoaștem
faptul că „schimbări de design realizabile” pot reduce
consumul global de energie cu 73%. Însă respectivele
schimbări necesită multă muncă și decizii care adesea sunt
mai costisitoare pe termen scurt.
Atât timp cât firmele sunt conduse în moduri ce urmăresc să
realizeze profit maxim pentru investitorii lor în capital și atât,
și într-o lume în care energia este ieftină, de ce să facă
aceste schimbări? În ciuda provocărilor acestei tranziții,
anumite companii interesate de aspectul social sau
conduse în sistem cooperativ – urmărind obiective hibride
care țin cont de considerații financiare, sociale și ecologice
și care-și dezvoltă guvernări interne democratice – au
demonstrat deja potențialul unui asemenea impact pozitiv.
Haideți să nu ne mai amăgim: lăsați de capul lor, celor mai
mulți investitori în capital nu le va păsa de demnitatea
investitorilor în muncă și nici nu se vor așeza în fruntea
luptei împotriva catastrofei ecologice. O altă variantă este
disponibilă.
Să democratizăm firmele; să scoatem munca din categoria
mărfurilor; să încetăm să mai tratăm ființe umane ca pe
niște resurse, astfel încât să ne putem concentra împreună
pe menținerea vieții pe această planetă.
Articolul publicat de The Guardian este semnat  de Nancy
Fraser, Susan Neiman, Chantal Mouffe, Saskia Sassen,
Jan-Werner Müller, Dani Rodrik, Thomas Piketty, Gabriel
Zucman, Ha-Joon Chang ș.a., peste 3.000 de oameni de
știință de la mai mult de 600 de universități din lume.