Factoringul modern a apărut deoarece factorii şi-au dat seama că nevoile clienţilor lor se schimbaseră.

Acest serviciu de a primi bani pentru creanţele deţinute a fost folosit în Europa de secole. Cesiunea se
realiza prin copiile facturilor, iar cumpărătorii nu erau notificaţi. Acest produs s-a dezvoltat mai ales
în anii 1950 cu precădere în Londra. Factoringul era atractiv pentru companiile care aveau nevoie de
finanţare suplimentară deoarece consta într-o operaţie simplă şi confidenţială. Deoarece unii dintre
factori au suferit pierderi din cauză că aderenţii au dat faliment sau că debitorii emiteau deduceri
despre care factorii nu aveau habar s-a hotărît ca factoringul să se acorde în funcţie de cifră de afaceri
a aderentului. La început, factoringul uneori era fără regres, alteori cu regres faţă de vînzător, însă
întotdeauna cu notificare către debitori. De asemenea, factorul se ocupa cu colectarea plăţilor de la
debitori. Cu alte cuvinte acesta era factoringul în sensul modern al cuvîntului.

În sud-estul şi estul Asiei, principalul produs de finanţare a comerţului, cel puţin pînă la
începutul anilor 1980 era scrisoarea de credit. Dar aşa cum s-a întîmplat cu dezvoltarea din America,
evoluţia modernă a mijloacelor de comunicare şi de transport a făcut că scrisoarea de credit să nu mai
fie necesară.

Deoarece competiţia creştea pe acest sector, cumpărătorii au început să nu mai dorească să

plătească pînă ce produsele comandate nu soseau la ei pentru a fi văzute. Acest lucru s-a întîmplat
atunci cînd exportatorii din Asia şi Pacific au încercat să dezvolte comerţul cu debitorii (cumpărătorii)
clienţilor din SUA şi Europa.

Începînd cu anii 1970, factoringul s-a dezvoltat în multe alte ţări, mai ales în ultimii zece ani
companiile de factoring sau departamentele de factoring ale băncilor se găsesc acum în aproape toată
lumea şi foarte multe dintre acestea sunt membre FCI (Factors Chain Internaţional). FCI reprezintă o
reţea care reuneşte foarte multe instituţii care acordă factoring din întreaga lume.

Factoringul este o modalitate de finanţare a afacerilor, în mod special a tranzacţiilor de import-

export mai puţin cunoscută în Romania.Poate şi cauza unei slabe popularizări în mediul de
afaceri,termenul este la fel de putin cunoscut cum era acum caţiva ani cel de leasing.
Practica economică mondială din ultimii ani a demonstrat că multe întreprinderi,îndeosebi cele din
clasa mijlocie, au ajuns în situaţia de a nu putea asigura volumul capitalului propriu la nivelul
creşterii permanente a cifrei de afaceri.Din această cauză, la aceste întreprinderi , marja de
suportabilitate a riscurilor de durată este prea mică şi lichidităţile necesare, de regulă, sunt insuficiente
pentru a desfăşura o activitate eficientă şi corespunzătoare.În general, accesul la piaţa de capital este
considerat dificil şi complicat şi un anumit nivel nu va fi depăşit din principii de autoguvernare asupra
fondurilor proprii şi străine.În aceste condiţii, sub acest aspect, finanţarea prin credite bancare este
blocată într-o oarecare măsură de un nivel de îndatorare convenţional şi întreprinzătorii se orientează
spre noi tehnici de finanţare.Din cadrul acestora, datorită avantajelor pe care le oferă, o importanţă
deosebită o reprezintă factoringul,şi tot mai multe întreprinderi apelează la această tehnica modernă
de finanţare.

Factoringul este prezent în legislaţia românească din 2002, el se prezintă ca un contract încheiat
între o parte numită aderent, furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii şi o societate bancară
sau o instituţie financiară specializată, prin care aceasta din urmă asigură financiar, urmăreşte
creanţele şi prezervarea contra riscurilor de credit, iar aderentul cedează factorului, cu titlu de vînzare,
creanţele născute din vînzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terţi.

În prezent piaţa autohtonă a serviciilor de factoring a continuat sa crească pentru al patrulea an

consecutiv, având un avans de 11% în 2018, față de anul precedent, depășind astfel nivelul de 5
miliarde de euro. Datele reies din studiul anual al Asociației Române de Factoring (ARF), cu privire
la evoluția pieței. Cea mai mare pondere (40%) din volumele derulate prin factoring este realizată de
companii cu cifra de afaceri de peste 50 de milioane de euro, 38% de către companii cu cifre de
afaceri cuprinse între 5 și 50 de milioane de euro, în timp ce 22% se derulează de către companii de
până în 5 milioane de euro, în care intră, in general, sectorul IMM.

În 2018, factorigul intern s-a situat la nivelul de aproximativ 4 miliarde de euro, în creștere cu
aproape 13% față de anul anterior. Pentru tranzacțiile comerciale din piața internă există două
categorii principale de produs, factoring cu regres și factoring fără regres, serviciile de colectare
putând, deasemenea, fi contractate independent de componentele de finanțare și acoperire la riscul de
neplată, în vederea introducerii și menținerii unei discipline de plată la nivelul portofoliului de clienți
ai unei companii. Astfel, în zona schimburilor comerciale interne, factoringul fără regres a  crescut cu
aproape 20% față de 2017, în linie cu evoluția din ultimii ani. Atractivitatea principală a acestui tip de
factoring este dată, în continuare, de componenta de asigurare a riscului de neplată din partea
debitorului cedat.

Din punct de vedere al principalelor industrii, în cadrul tranzacțiilor interne, sectorul FMCG se
finanțează cel mai mult prin factoring, ajungând anul trecut la un volum de 834 milioane de euro. Pe
locul al doilea se află sectorul IT&C, cu 671 milioane de euro creanțe gestionate prin factoring, în
creștere cu 8.5% față de 2017. Pe al treilea loc din punct de vedere ale volumelor, a urcat sectorul
numit generic „Metale, chimicale, apă, reciclare”, cu peste 529 de milioane de euro și care,
procentual, înregistrează și cea mai mare creștere, de aproximativ 48%, față de 2017. Acest sector
ocupă și prima poziție în cadrul tranzacțiilor de factoring de export 1

Esenţa factoringului constă în transformarea creanţelor rezultate din livrări sau prestări de servicii
în lichidităţi.Prin intermediul contractului de factoring, un factor (societate de factoring) oferă
clienţilor o afacere de finanţare, în cadrul căreia creanţele vor fi preluate prin cumpărare sau cedare
(transmitere) de acesta şi transformate în lichidităţi, contra unei sume stabilite.Prin această activitate,
factoringul se prezintă pe piaţa mondială ca o posibilitate de finanţare congruentă desfacerii
mărfurilor şi prestărilor de servicii,unde creanţele pot fi preschimbateimediat sau la data scadenţei lor
în mijloace financiare lichide.Principalul avantaj al acestei tehnici moderne de finanţare constă în
îmbunătaţirea fluxurilor de trezorerie care nu mai depind astfel de eventualele probleme de lichiditate
care pot afecta debitorii de factoring.Firmele (clienţii de factoring) beneficiază de o finanţare rapidă,
deoarece documentaţia este mai simplă decît în cazul unui credit bancar clasic şi, în plus, nu necesită
constituirea de garanţii. Importanţa factoringului în fluidizarea creanţelor este recunoscută de
societăţile economice din întreaga lume şi tot mai multe firme apelează la factori pentru încheierea
unor afaceri de factoring, în vederea obţinerii de lichidităţi, fonduri necesare circuitului economic
normal.

1
https://www.asociatiadefactoring.ro/noutate/factoringul-in-romania-a-ajuns-la-5-miliarde-de-euro/