CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

Unitatea de învăţare nr. 2

APA TEHNICĂ. CARACTERISTICI

ŞI METODE DE TRATARE LA BORDUL NAVEI

Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare nr. 2 21
2.1 Apa tehnică. Caracteristici fizico-chimice 21
2.2 Impurităţi prezente în apă şi efectul acestora asupra instalaţiilor 24
2.3 Eliminarea gazelor dizolvate 27
2.4 Eliminarea sărurilor dizolvate 28
Test de autoevaluare nr. 3 31
Lucrare de verificare – Unitatea de învăţare nr. 2 32
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testul de autoevaluare 32
Bibliografie – Unitatea de învăţare nr. 2 33

20
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 2

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 2 sunt:

 Enumerarea proprietăţilor fizico-chimice ale apelor tehnice;

 Aplicarea relaţiilor de calcul în vederea determinării caracterului acid sau
bazic al soluţiilor;
 Cunoaşterea tipurilor de impurităţi prezente în apă tehnică şi efectul
acestora asupra instalaţiilor de la bordul navei;
 Scrierea corectă a reacţiilor de disociere în cazul impurităţilor disociate
electrolitic şi a reacţiilor chimice utilizate în tratamentele chimice;
 Familiarizarea cu principalele metode de tratare a apelor tehnice în
vederea degazării şi dedurizării;
 Evidenţierea efectelor utilizării în exces a substanţelor chimice în timpul
tratării apei tehnice.

2.1 APA TEHNICĂ. CARACTERISTICI FIZICO-CHIMICE

Apa tehnică utilizată la bordul navelor este necesară fie pentru instalaţia de răcire a
motoarelor sau alimentare a căldării, fie în scop sanitar. Apa tehnică este nepotabilă şi se
păstrează în tancuri structurale sau nestructurale.

A. Caracteristici fizice ale apei tehnice

Temperatura apei - variază în funcţie de provenienţă.
Turbiditatea - este determinată de prezenţa suspensiilor particulelor de argilă, nisip,
substanţe organice, care împrăştie in mod diferit lumina. Turbiditatea se măsoară în grade de
turbiditate. Un grad de turbiditate reprezintă tulbureala produsă de un gram de caolin
standard la un litru de apă distilată.
Indicele de colmatare - reprezintă puterea colmatantă a unei ape şi are drept cauză
prezenţa elementelor din apă a căror dimensiuni permit reţinerea lor pe un filtru.
Densitatea apei - este 1000 kg/m3 la temperatura de 4 0C. Cauza anomaliilor
densităţii este gradul diferit de asociere moleculară prin intermediul legăturilor de hidrogen.
Prin îngheţare apa îşi măreşte volumul cu 9%; aşa se explică spargerea conductelor,
cazanelor, sticlelor când îngheaţă apa în ele. Majoritatea lichidelor îşi măresc volumul de
solidificare. Se ştie că la + 40C apa are max= 1 g/cm3 ceea ce se datorează faptului că apa
este formată din asociaţii de tip (H2O)2 (structură de dimer) care presupune existenţa a două
legături de hidrogen. Apa în stare de vapori este formată din molecule libere (n = 1).

21
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

Conductivitatea specifică - constituie unul dintre indicatorii cei mai utilizaţi în

aprecierea gradului de mineralizare a apelor. Conductanţa specifică depinde de natura şi
cantitatea de săruri dizolvate şi de temperatură.
Coeficientul de tensiune superficială - apa are coeficientul de tensiune superficială
cel mai mare dintre toate lichidele, cu excepţia mercurului, datorită faptului că legăturile de
hidrogen dintre moleculele de apă aflate în stratul superficial sunt mult mai puternice decat
interacţiile cu moleculele de aer, astfel încât stratul superficial de apă se comportă ca o
membrană elastică ce tinde să minimizeze aria suprafeţei de contact aer–apă.
Căldura specifică - apa are căldură specifică mare, adică absoarbe multă căldură
pentru a-şi creşte temperatura. O creştere a temperaturii înseamnă intensificarea mişcărilor
de agitaţie termică a moleculelor, ceea ce necesită mai întâi ruperea unor legături de
hidrogen dintre molecule, deci o mare parte din căldura absorbită de apă este utilizată pentru
ruperea legăturilor de hidrogen.
Conductibilitatea termică - este de câteva ori mai mare decât cea a majorităţii
lichidelor.
pH-ul apei - depinde de natura şi concentraţia substanţelor dizolvate.
pH-ul este un parametru de măsurare al acidităţii sau bazicităţii unei substanţe,
concretizat prin concentraţia ionilor hidroniu H+3O din soluţia respectivă şi se defineşte ca
valoarea cu semn negativ a logaritmului zecimal din concentraţia ionilor hidroniu (sau a
ionilor de hidrogen).
Formula de calcul pentru pH este: pH = - lg [H+]; unde [H+] reprezintă concentraţia
ionilor de hidrogen prezenţi în soluţie.
Gama uzuală de valori pentru pH este de la 0 la 14 şi în funcţie de aceste valori se
poate determina dacă o soluţie este acidă, bazică sau neutră, astfel:
- valorile de la 0 la 7 corespund soluţiilor acide,
- valorile de la 7 la 14 corespund soluţiilor bazice.
- punctul central al scalei este pH = 7, şi indică faptul că soluţia are un caracter neutru.
(pH = 7 este întâlnit doar în cazul apei chimic pure, care nu conţine nicio impuritate care ar
modifica valoarea pH-ului).
pOH-ul apei - reprezintă valoarea cu semn schimbat a logaritmului zecimal din
concentraţia ionilor hidroxid din soluţie.
Formula de calcul este: pOH = -lg[HO-]; unde [OH-] reprezintă concentraţia ionilor OH-
Între pH şi pOH există următoarea relaţie de interdependenţă: pH + pOH = 14.
Formula este valabilă pentru temperatura de 298,15 K (25 °C).

Exemplu:
Calculaţi pH-ul unei soluţii de acid clorhidric de concentraţie 0,1N.
Rezolvare:
- Se scrie mai întâi reacţia de disociere:
HCl  H+ + Cl-
- Se stabileşte caracterul soluţie: prezenţa H+ indică faptul că soluţia are caracter acid,
deci putem calcula pH-ul

22
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

- Se aplică formula de calcul a pH-ului, ţinând cont de concentraţia soluţiei şi de faptul

că acidul clorhidric fiind un acid tare este complet ionizat:
pH = - lg [H+] = - lg [0,1] = 1 (caracter puternic acid)
Observaţie: În mod asemănător se calculează pOH-ul pentru soluţiile alcaline (bazice,
care conţin baze anorganice sau organice).

B. Caracteristici chimice ale apei tehnice

Calitatea chimică a unei ape tehnice este dată de conţinutul de molecule neutre şi de
săruri dizolvate. Sărurile dizolvate în apă conduc la o serie de parametri chimici, a căror
valoare poate fi determinată experimental prin metode fizico – chimice specifice.

B.1. Conţinutul de molecule neutre

În apă se găsesc următoarele molecule neutre: O2 CO2, H2S, CH4 şi alte substanţe
reducătoare. Dintre toate gazele dizolvate în apă, cel mai important este oxigenul molecular.
Oxigenul, O2, este un gaz solubil şi se află dizolvat în apă sub formă de molecule O 2,
prezenţa oxigenului în apă condiţionând existenţa majorităţii organismelor acvatice. Toate
apele care se află în contact cu aerul atmosferic conţin oxigen dizolvat, în timp ce apele
subterane conţin foarte puţin oxigen dizolvat.
Solubilitatea oxigenului în apă depinde de presiunea parţială a oxigenului în aer, de
temperatura apei şi de conţinutul mineral al apei, în special de salinitate.
Bilanţul conţinutului de oxigenul dizolvat său este dat de:
a) procese care imbogăţesc cantitatea de oxigen în apă, şi anume:
- dizolvarea oxigenului atmosferic;
- oxigenul produs din fenomenele de fotosinteză de către vegetaţia subacvatică
de mică adâncime.
b) procese care reduc cantitatea de oxigen:
- transformarea şi degradarea biochimică a substanţelor organice (CBO 5);
- reacţiile posibile de oxidare a unor elemente minerale (fier, mangan).
Dioxidul de carbon, CO2 - reprezintă un alt gaz dizolvat în apă. Prezent în aer,
dioxidul de carbon se comportă ca un gaz inert (gaz care nu are reactivitate chimică). În apă,
se combină cu moleculele acesteia formând acidul carbonic, care atacă legătura metalică
producând fenomenul de coroziune. Conţinutul dioxidului de carbon în apă este rezultatul
următoarelor acţiuni:
a) procese (surse) care îmbogăţesc cantitatea de CO2 în apă, şi anume:
- respiraţia organismelor acvatice;
- procesele biochimice de degradare organică;
- unele procese geochimice rezultate din contactul apei cu solul.
b) procese care reduc cantitatea de CO2 în apă:
- reducerea cantităţii de CO2 este dată de trecerea sa în atmosferă;
- fenomenele de fotosinteză ale vegetaţiei subacvatice.

23
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

CO2 se poate găsi în apă sub formă legată ca şi carbonat acid (bicarbonat), HCO 3- sau
ca şi CO32- (carbonat neutru) combinat sau liber, care echilibrează forma bicarbonatată şi
împiedică precipitarea lui.
Hidrogenul sulfurat, H2S poate proveni din surse biogene ca rezultat al vieţii
anaerobe sau din surse telurice (des întâlnite în Marea Neagră) – ca izvoare sulfuroase. Este
un indicator important de poluare.

B.2. Conţinutul de săruri dizolvate

Apa pentru alimentarea căldării conţine săruri care se evaporă în timpul obţinerii
aburului, conducând astfel la creşterea concentraţiei de săruri în apa din căldare. În apa
potabilă, conţinutul de săruri este de aproximativ 0,02 % sau 0,2 g/L. În acelaşi scop se poate
utiliza şi apa de mare, cu salinitate mult mai mare. Pentru ca apa potabilă sau de mare să fie
aptă pentru alimentarea căldărilor, aceasta trebuie să fie tratată în vederea eliminării sau
neutralizării sărurilor.
În apă se află în mod obişnuit cationi şi anioni care provin prin disocierea sărurilor
dizolvate în apă şi care imprimă apei un anumit caracter. Principalii ioni prezenţi în apă sunt
specificaţi în tabelul II.1.

Tabelul II.1. Principalii cationi şi anioni prezenţi în apă

Cationi Anioni
Denumire Formula Denumire Formula
+ -
Hidrogen H Hidroxid HO
+ -
Sodiu Na Bicarbonat HCO3
2+ 2-
Plumb Pb Carbonat CO3
+ -
Potasiu K Clorură Cl
+ -
Amoniu NH4 Hidrosulfit HS
2+ -
Calciu Ca Nitrit NO2
2+ -
Magneziu Mg Nitrat NO3
2+ -
Fier bivalent Fe Fluorură F
3+ 2-
Fier trivalent Fe Sulfat SO4
2+ 2-
Bariu Ba Silicat SiO3
3+ 3-
Aluminiu Al Fosfat PO4

2.2 Impurităţi prezente în apa tehnică şi efectul acestora asupra

instalaţiilor de la bordul navelor

Impurităţile prezente în apă pot fi nedisociate electrolitic şi disociate electrolitic

reprezentate în special prin săruri care disociază în apă.
Disocierea reprezintă procesul chimic reversibil () prin care o substanţă chimică
trece în cationi şi anioni. O reacţie de disociere se scrie în general astfel:
AB  A+ + B-
În care:
24
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

AB = specia chimică ce participă la reacţia de disociere

A+ = cation (în general cationi metalici)
B- = anion (ionul hidroxid, azotat, clorură, carbonat acid, carbonat neutru, sulfat acid,
sulfat neutru, fosfat, etc.)
Exemple de reacţii de disociere ale unor impurităţi din apă:
- Disocierea carbonatului acid de calciu: Ca(HCO3)2  Ca2+ + 2HCO3-
- Disocierea acidului carbonic: H2CO3  2H+ + 2CO32-
- Disocierea sulfitului de sodiu: Na2SO3  2Na+ + SO32-
Impurităţile nedisociate şi disociate electrolitic sunt prezentate în tabelul II.2.

Tabelul II.2. Impurităţi prezente în apa tehnică

Gradul de Formula Substanţele din
Sursa de impurificare Efecte
dispersie chimică care provin
1. IMPURITĂŢI NEDISOCIATE ELECTROLITIC
Antrenare din instalaţii,
Rugină, cruste de
Suspensii substanţe formate la Depuneri de nămol şi
- piatră, precipitate,
(>0,1μm) tratarea apei sau din apa depuneri biologice
nisip, scoici, plante
naturală
Silice, sulfuri, hidroxizi,
Dispersii Depuneri de nămol şi
substanţe organice de Din apa naturală,
coloidale depuneri spongioase
- natură impurificare cu uleiuri,
(0,1 – 0,001 Apare fenomenul de
animală/vegetală, combustibili, unsori
μm) spumare
hidrocarburi
Aer, activitate biologică
O2 Oxigen Aer, activitate biologică, Coroziune
Gaze
CO2 Dioxid de carbon descompuneri de MgCO3 şi Depuneri de piatră
CaCO3
Substanţe de tratare
Lichide N2H4 Hidrazina Coroziune caustică
(degazare)
2. IMPURITĂŢI DISOCIATE ELECTROLITIC
H2O + CO2 Dizolvarea CO2 în apă,
+
H HCl hidroliza MgCl2, tratarea Coroziune acidă
H2SO4 apei cu acizi
Ca(HCO3)2
2+ CaCO3 Din apa dulce sau de
Ca Depuneri de piatră
CaCl2 mare
CaSO4
Mg(HCO3)2 MgCO3
Cationi 2+ Din apa dulce sau de
Mg MgCl2 Depuneri de piatră
mare
MgSO4
Coroziunea tancurilor, Depuneri pe tubulaturi
3+ 2+ Fe(HCO )
3 2 tubulaturilor, de Fe2O3 şi Cu metalic
Fe , Fe
Fe(OH)3 generatoarelor de aburi, care conduc la
circuitelor de abur coroziune de contact
2+ Coroziunea
Cu Cu(OH)2
condensatoarelor

25
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

NaCl Din apa naturală si ca Coroziune si spumare

NaOH urmare a utilizarii
+
Na Na2SO3 substanţelor de tratare in
Na2CO3 vederea degazarii si
Na3PO4 dedurizarii chimice
-
Anioni Cl NaCl Din apa naturală, prin
Coroziune, spumare,
MgCl2 concentrare, prin
depuneri în distilatoare
CaCl2 evaporare
-
HO NaOH
Substanţe de tratare Coroziune caustică
NH4OH
2-
CO3 MgCO3 Din apa naturală, Depuneri de piatră,
Na2CO3 substanţe de tratare coroziune caustică
-
HCO3 Ca(HCO3)2
Din apa naturală Depuneri de piatră
Mg(HCO3)2 NaHCO3
3-
PO4 Na3PO4, Na2HPO4,
Substanţe de tratare Coroziune, spumare
(NaPO3)6
2-
SO4 CaSO4 Depuneri aderente de
Din apa naturală
MgSO4 piatră
2-
SiO3 H2SiO3 Hidroliza SiO2 din apa Depuneri dure de
naturală piatră
2-
SO3 Na2SO3 Substanţe de tratare Coroziune acidă

Principalele tipuri de depuneri care apar ca urmare a prezenţei impurităţilor în apa

tehnică sunt:
a) Depuneri biologice – sunt constituite din plante şi animale acvatice; în circuitele de
apă de mare se dezvoltă cu precădere scoici care au dimensiuni mici şi trec de filtre apoi se
dezvoltă pe suprafeţele metalice.
b) Depuneri de nămol – se formează datorită impurităţilor în suspensie sau a celor
coloidale, din produsele de coroziune, sau din unele precipitate formate prin descompunerea
bicarbonaţilor pe suprafeţele metalice fierbinţi. Aceste produse insolubile se aglomerează sub
formă de nămol în locurile stagnante, cu viteză mică de deplasare a apei.
c) Depunerile carbonoase şi cele de Fe2O3 şi Cu metalic determină coroziuni grave.
Efectele generale datorate depunerilor de impurităţi implică apariţia următoarelor
aspecte tehnice nedorite:
- înrăutăţirea transferului termic;
- înfundarea instalaţiilor, distrugerea filtrelor, valvelor;
- imposibilitatea obţinerii cantităţii necesare de abur şi atingerii parametrilor tehnologici;
- scoaterea din uz a căldărilor şi în cazurile cele mai grave chiar explozia căldării;
- opriri dese în vederea curăţirii instalaţiilor;
- spumarea şi antrenarea de apă;
- coroziunea – unul din cele mai nocive efecte.

26
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

2.3 ELIMINAREA GAZELOR DIZOLVATE

Tratarea completă a apei de alimentare şi a celei din căldare se face prin folosirea
unui amestec de substanţe care au roluri multiple: dedurizare, protecţie anticorozivă, reglare
de pH, antispumare. Amestecul este destinat unei ape cu caracteristici calitative bune şi se
dozează continuu menţinând în stare bună tot sistemul (căldare, partea de abur şi condensat,
partea de alimentare).
Eliminarea gazelor dizolvate (O2 şi CO2) se numeşte degazare şi are ca scop
prevenirea coroziunii produse de acestea. Oxigenul este dizolvat în apă, dar nu este disociat,
astfel că eliminarea lui este mai uşoară decât a CO2.
Degazarea prin metode fizice se bazează pe faptul că solubilitatea unui gaz în apă
scade proporţional cu scăderea presiunii parţiale a gazului respectiv deasupra apei, iar
degazarea prin metode chimice utilizează substanţe care reacţionează cu gazele dizolvate
Pentru eliminarea gazelor din apă la bordul navei se folosesc ejectoare, coloane
fierbinţi şi degazoare.
Pentru a obţine o bună eliminare a O2 şi CO2 se vor respecta următoarele reguli:
- eliminarea tuturor neetanşeităţilor la condensatoare şi în special la partea de vacuum
a instalaţiei (flanşe, supape, valve defecte);
- menţinerea, în tancurile de presiune normală, a unei temperaturi cât mai ridicate;
- păstrarea unei corelaţii corecte presiune/temperatură în deaeratoare; acestea trebuie
să aibă linia de ventilaţie deschisă iar ventilatoarele să funcţioneze continuu, în port şi pe
mare;
- asigurarea unei bune pulverizări în deaeratoare (curăţire, înlocuirea duzelor
stricate).Nu toate navele sunt echipate cu deaeratoare, dar chiar şi apa degazată fizic mai
conţine O2 şi CO2 ce trebuie eliminate pe cale chimică.

Eliminarea oxigenului
În acest caz, degazarea se poate realiza cu ajutorul următoarele substanţe chimice:
hidrazină, sulfit de sodiu sau dietilhidroxilamină.

- Eliminarea oxigenului cu ajutorul hidrazinei (N2H4)

Eliminarea are la bază reacţia:
N2H4 + O2 = N2 + 2H2O
Caracteristicile reacţiei:
- excesul de hidrazină se descompune cu formarea de amoniac ce alcalinizează apa,
- hidrazina se introduce în cazane prin injectare, sub forma unei soluţii de concentraţie 1%,
- reacţia are loc cu viteză mare la temperaturi de peste 100 oC şi cu viteză mică la
temperaturi de sub 50 oC.
- hidrazina se livrează sub formă de hidrat de hidrazină sau soluţii diluate;
- la concentraţii mari, este o substanţă periculoasă pentru organismul uman (trebuie
manipulată corespunzător)
27
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

- Eliminarea oxigenului cu ajutorul sulfitului de sodiu (Na2SO3)

Eliminarea are la bază reacţia:
2Na2SO3 + O2 = 2Na2SO4
Caracteristicile reacţiei:
- sulfitul măreşte salinitatea apei
- excesul de sulfit se descompune ducând la creşterea acidităţii apei

- Eliminarea oxigenului cu ajutorul dietilhidroxilaminei (C2H5)2NOH:

Reacţia care stă la baza acestui proces este:
4(C2H5)2NOH + 9O2 = 8 CH3COOH + 2N2 + 6H2O
Caracteristicile reacţiei:
- procesul de eliminarea a oxigenului dizolvat în apă are un randament mare;
- produşii de reacţie în acest caz sunt acidul acetic, CH3COOH şi azotul molecular, N2 (care
nu este solubil în apă).
- acidul acetic conferă apei un caracter acid; apa tratată se neutralizează cu NaOH, formând
acetatul de sodiu care se depune. Reacţia care are loc în acest caz este:
CH3COOH + NaOH = CH3COONa + HOH

Eliminarea dioxidului de carbon

CO2 se dizolvă în apă formând acid carbonic. Acesta dizolvă metalele feroase, atât la
căldare cât şi în sistemul condensat. Alcalinitatea apei din căldare neutralizează CO 2, dar, în
funcţie de condiţiile de funcţionare, carbonaţii formaţi pot să se descompună şi să formeze
CO2 ce va părăsi căldarea împreună cu aburul. El se va dizolva în condensat şi se ca
reîntoarce în căldare. Eliminarea bioxidului de carbon se realizează cu ajutorul amoniacului
gazos ce se formează prin descompunerea excesului de hidrazină. Uneori se folosesc alături
de hidrazină, amine volatile cu caracter bazic. Eliminarea O 2 şi CO2 conduce şi la prevenirea
coroziunii tuburilor condensatoarelor (din aliaje cuproase) şi deci se evită reîntoarcerea
cuprului în căldare.

2.4 ELIMINAREA SĂRURILOR DIZOLVATE

Dedurizarea este una din operaţiile de bază de tratare a apei din cazane şi constă în
eliminarea din apă a durităţii, respectiv a ionilor de calciu şi magneziu.
Principalele metode fizice de dedurizare a apei tehnice sunt:
a) Distilarea - constă în vaporizarea apei prin fierbere şi condensarea vaporilor prin
răcire, cu obţinere de apă distilată (apă demineralizată).
b) Electrodializa - constă în separarea sărurilor din apă cu ajutorul curentului electric
şi a unor membrane selective care permit trecerea ionilor dar nu permit trecerea apei.
c) Congelarea - constă în transformarea apei în gheaţă, prin răcire, cu separarea
ulterioară a apei îmbogăţită în săruri.
28
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

Tratamentul chimic al apei urmăreşte transformarea compuşilor solubili de Ca2+ şi

Mg2+ ce intră în căldare cu apa de alimentare şi care ar forma piatră, în compuşi insolubili,
neaderenţi, care să formeze nămol ce poate fi eliminat prin purjare.
Substanţele folosite la tratare depind de duritatea apei de alimentare, iar folosirea
acestora trebuie să se facă urmărind cu stricteţe indicaţiile producătorului, astfel apar alte
probleme legate de spumare, coroziunea sau blocarea instalaţiei din cauza cantităţii excesive
de nămol.
Tratarea cu aceşti reactivi se poate face în interiorul şi exteriorul cazanului. În
interiorul cazanului tratarea se realizează prin adaos în apa de alimentare a acestora, a unui
amestec de reactivi, denumit dezincrustant.
Substanţele de dedurizare cele mai frecvent utilizate sunt:
- Fosfaţii de sodiu: Na2HPO4 – fosfat disodic, Na3PO4 – fosfat trisodic
Aceştia precipită ionii de calciu din apă iar excesul de fosfat produce o spumarea
abundentă.
- Hidroxizii de sodiu şi calciu: Hidroxid de sodiu sau soda caustică (NaOH) este folosit
pentru precipitarea magneziului ca hidroxid Mg(OH)2 – produs neaderent.
În lipsa hidroxidului de sodiu sau într-o apă excesiv tratată cu fosfat se poate forma
fosfat de magneziu – Mg3(PO4)2 – substanţă care are tendinţa de a adera la metal, de aceea
excesul de fosfat şi alcalinitatea p (excesul de sodă caustică ce conduce la coroziune
caustică şi selectivă) trebuie să fie îndeaproape controlate.
Hidroxidul de calciu – cel mai utilizat la bordul navelor.
- Carbonatul de sodiu sau soda calcinată (Na2CO3).

A) Dedurizarea utilizând hidroxidul de calciu Ca(OH)2 şi soda calcinată (Na2CO3)

În acest caz, eliminarea sărurilor de calciu şi magneziu se realizează prin precipitarea
lor cu ajutorul hidroxidului de calciu, Ca(OH)2 (denumirea tehnică: var stins) şi a carbonatului
de sodiu, CaCO3 (denumirea tehnică: sodă) conform reacţiilor:

- La eliminarea durităţii temporare (a carbonaţilor acizi), dt :

Ca(HCO3)2 + Ca(OH)2 = 2CaCO3 + 2H2O
Mg(HCO3)2 + Ca(OH)2 = CaCO3 + MgCO3 + 2H2O
MgCO3 + H2O = Mg(OH)2 + CO2
Ca(OH)2 + CO2 = CaCO3 + H2O

- La eliminarea durităţii permanente (a sărurilor acizilor tari), dp:

CaCl2 + Na2CO3 = CaCO3 + 2NaCl
CaSO4 + Na2CO3 = CaCO3 + Na2SO4
MgCl2 + Na2CO3 = 2MgCO3 + 2NaCl
MgSO4 + Na2CO3 = MgCO3 + Na2SO4
MgCO3 + Ca(OH)2 = Mg(OH)2 + CaCO3

29
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

Produsele de reacţie subliniate sunt greu solubile şi precipită, fiind eliminare ulterior
prin purjare. În ceea ce priveşte magneziul, acesta trece în final, prin hidroliză în hidroxidul de
magneziu mai greu solubil.

B) Dedurizarea utilizând schimbători de ioni

Schimbătorii de ioni sunt substanţe solide naturale, artificiale sau sintetice, organice
sau anorganice, insolubile în apă care au proprietatea de a schimba ionii proprii (H +, Na+, K+,
etc.) cu ionii aflaţi în apă.
După felul ionilor care participă la schimb, deosebim:
- schimbători de ioni cationiţi (cei care reţin cationii);
- schimbători de ioni anioniţi (cei care reţin anionii);
După originea lor, cationiţii se pot împărţi în:
- schimbători de ioni anorganici care pot fi:
- naturali, se mai numesc şi zeoliţi, având formula generală Me 2Z: (Na2Z, K2Z, H2Z);
- sintetici, care se mai numesc şi permutiţi, având formula generală:
Me2 O  Al 2 O3  nSiO2  xH 2 O
  
Z ( P)

- schimbători de ioni organici care pot fi artificiali sau sintetici, de formulă

generală: RSO3H sau RSO3Na, unde R reprezintă radicalul organic.
În practica industrială cel mai des se folosesc schimbătorii de ioni organici obţinuţi din
răşini fenol-formaldehidide, răşini poliacrilice sau răşini poliesterice sulfonate.
În cazul utilizării cationiţilor de forma: RSO3H, eliminarea durităţii apei are loc conform
ecuaţiilor:
- La eliminarea durităţii temporare, dt:
CaHCO3 2  2 RSO3  H  CaSO3 R 2  2CO2  2 H 2O

Mg HCO3 2  2 RSO3  H  Mg SO3 R 2  2CO2  2 H 2O

- La eliminarea durităţii permanente, dp:

CaCl 2  2 RSO3 H  Ca SO3 R 2  2 HCl

MgCl 2  2 RSO3 H  Mg SO3 R 2  2 HCl

CaSO4  2 RSO3 H  CaSO3 R 2  H 2 SO4
MgSO4  2 RSO3 H  Mg SO3 R   H 2 SO4
 2

După cum se observă din reacţiile prezentate, apa rezultată în urma schimbului
cationic devine acidă.
Dacă se utilizează drept masă schimbătoare de ioni un cationit de forma RSO 3Na sau
Na2Z, se obţine apă alcalină:
CaHCO3 2  2 RSO3 Na  CaRSO3 2 2 NaHCO3
Mg HCO3 2  2 RSO3 Na  Mg RSO3 2 2 NaHCO3

30
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

Prin amestecarea apelor rezultate de la cele două filtre cationice, în diverse proporţii,
rezultă apă neutră.
Caracteristica principală a schimbătorilor de ioni o constituie capacitatea de schimb
(C) care reprezintă cantitatea maximă de ioni schimbaţi de către o anumită cantitate de
schimbător. Atunci când schimbătorul de ioni vine în contact cu apa dură, începe schimbul
ionic iar capacitatea de schimb scade continuu până la epuizare. Schimbătorul de ioni
epuizat se supune regenerării. În cazul cationiţilor organici de formă iniţială R–H+ pentru
regenerare se foloseşte o soluţie 1-2% H2SO4 (5-10% HCl) iar în cazul cationiţilor organici de
formă iniţială – Na+ se foloseşte o soluţie 5-10% NaCl.

Purjarea
Dintre efectele impurităţilor asupra funcţionării cazanelor rezultă că impurităţile din
apă, depăşind anumite valori dau naştere la depuneri coroziuni sau impurificarea aburului.
Pentru evitarea acestor consecinţe trebuie acţionat asupra concentraţiei acestor impurităţi în
apa din cazan pentru a le menţine în limitele precise pentru un regim chimic corespunzător.
Aceasta se poate realiza prin:
- micşorarea concentraţiei substanţelor dizolvate în apa de alimentare prin alegerea
proceselor de tratare a apei de adaos şi prin menţinerea indicilor calitativi ai condensatului
recuperat.
- micşorarea impurităţilor concentrate în apa din cazan, prin eliminarea şi înlocuirea
acesteia cu apă de alimentare, adică prin mărirea purjei.
Astfel purja este procedeul de îndepărtare a substanţelor solide precum şi a celor
dizolvate din apa din căldare. În practică, purjarea cazanelor se stabileşte după rezultatele
analizelor apei din cazan, în funcţie de alcalinitatea de tip p, conţinutul de SiO 2, cloruri,
reziduu (săruri, densitate, conductivitate electrică)
Purja poate fi:
- purja de fund – elimină precipitatele din căldare.
- purja de suprafaţă – elimină o parte din apa ce se concentrează în săruri datorită
fierberii (are loc continuu),
- purja din colector – intermitentă, elimină suspensiile acumulate la suprafaţa apei şi
scoate şi o parte din sărurile dizolvate. Purja se stabileşte de obicei de către constructorul
căldării sau în corelaţie cu conţinutul de cloruri sau salinitatea apei.

Test de autoevaluare nr. 3

1. Scrieţi reacţiile de disociere pentru sulfatul de calciu şi sulfatul de
magneziu, substanţe prezente în apa tehnică.
2. Care sunt principalele substanţe sub formă moleculară prezente în apa
tehnică şi ce efecte produc ele?
3. Ce efect are prezenţa sărurilor de calciu şi magneziu în apa tehnică?
4. Scrieţi şi denumiţi substanţele cele mai utilizate la dedurizarea chimică.
5. Care sunt consecinţele utilizării unei cantităţi de hidrazină în exces?
(Răspunsurile acestui test se găsesc la pagina 32)
31
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

De reţinut:
- Impurităţile prezente în apă sunt de două tipuri: nedisociate electrolitic şi
disociate electrolitic;
- Cele mai utilizate substanţe folosite la degazarea apei sunt hidrazina,
sulfitul de sodiu şi dietilhidroxilamina.
- Dedurizarea se poate face folosind schimbătorii de ioni sau substanţe
precum: sulfaţii de sodiu, hidroxidul de sodiu şi de calciu, carbonatul de
sodiu.

Lucrare de verificare la Unitatea de învăţare nr. 2

1. Ce fel de legături se formează între moleculele de apă?
2. Definiţi şi scrieţi formulele de calcul pentru pH şi pOH.
3. Calculaţi pH-ul şi pOH-ul unei soluţii de hidroxid de sodiu de concentraţie
0,1N. Stabiliţi caracterul acesteia.
R: pH = 13, pOH = 1, caracter bazic
4. Excesul de sulfit de sodiu se descompune ducând la creşterea acidităţii
apei. Scrieţi reacţia de disociere a acestuia.
5. CO2 se dizolvă în apă formând acid carbonic. Scrieţi reacţia de formare a
acidului carbonic în acest caz şi apoi reacţiile de disociere. Denumiţi anionii
obţinuţi.
6. Clasificaţi schimbătorii de ioni.
7. Care este caracteristica principală a schimbătorilor de ioni?
8. Ce reprezintă purjarea?

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testul de

autoevaluare

Test de autoevaluare nr. 3

1. CaSO4 ↔ Ca + SO42-
2+

MgSO4 ↔ Mg2+ + SO42

2. Principalele substanţe sub formă moleculară prezente în apa tehnică sunt
O2 şi CO2, care produc coroziune.
2. Sărurile dizolvate în apa tehnică, în special cele ale ionilor de calciu şi de
magneziu, conduc la depuneri de piatră.
3. Cele mai utilizate substanţele pentru dedurizarea chimică sunt:
Ca(OH)2 - hidroxidul de calciu
NaOH - hidroxidul de sodiu
Na2HPO4 – fosfat disodic, Na3PO4 – fosfat trisodic
Na2CO3 – carbonat de sodiu

32
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

4. În cazul folosirii unui exces de hidrazină, acesta se descompune cu

formarea de amoniac ce alcalinizează apa, lucru ce conduce la coroziune
alcalină.

Recapitulare:
 Impurităţile nedisociate prezente în apa tehnică sunt: suspensii, dispersii
coloidale, gaze şi lichide.
 Impurităţile disociate apar sub formă de cationi şi anioni ca urmare a
disocierii unor săruri în apă.
 Tratarea completă a apei de alimentare şi a celei din căldare se face
folosind amestecuri de substanţe, în scopul dedurizării, protecţiei
anticorozive, reglării pH-ului, antispumării, etc.
 Dedurizarea constă în eliminarea din apă a ionilor de calciu şi magneziu
cu ajutorul schimbătorilor de ioni sau a substanţelor chimice (cel mai folosit
este hidroxidul de calciu).
 Degazarea este operaţia prin care se elimină din apa de alimentare
gazele dizolvate (O2, CO2), cele mai folosite substanţe fiind: hidrazina,
sulfitul de sodiu şi dietilhidroxilamina.

Concluzii:
- Apa tehnica prezintă o serie de impurităţi care produc efecte diferite asupra
instalaţiilor.
- Tratamentul apei din căldare este vital pentru buna funcţionare a tuturor
instalaţiilor.
- Eliminarea gazelor dizolvate, în principal a O2 şi a CO2, se realizează
pentru a preveni coroziunea produsă de acestea.
- Dedurizarea apei tehnice este o operaţie foarte importantă deoarece
reduce semnificativ riscul depunerilor de piatră.
- Tratarea apei tehnice la bordul navei se poate face atât prin metode fizice
cât şi chimice.

Bibliografie:
[1]. Bucur A., Elemente de chimia apei, Editura H.G.A., Bucureşti, 1999
[2]. Gavrilescu E., Poluarea mediului acvatic, Ed. Sitech, Craiova, 2008
[3]. Horovitz P., Chimie pentru ingineri, Ed. U.T. Press, Cluj-Napoca, 2007
[4]. Nistreanu V., Procese unitare pentru tratarea apelor, Ed. Agir, 2000
[5]. Rojanschi V., Cartea operatorului din staţiile de tratare a apelor, Ed.
Tehnică, Bucureşti, 1996

33