CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

Unitatea de învăţare nr. 5

COMBUSTIBILI

Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare nr. 5 68
5.1 Prelucrarea petrolului 68
5.2 Reacţiile de ardere ale combustibililor 69
5.3 Caracteristicile de ardere ale combustibililor 70
5.4 Caracteristicile cinematice ale combustibililor 74
5.5 Determinarea experimentală a densităţii relative a combustibililor 76
Test de autoevaluare nr. 6 78
Lucrare de verificare – Unitatea de învăţare nr. 5 79
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testul de autoevaluare 79
Bibliografie – Unitatea de învăţare nr. 5 81

67
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare nr. 5

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 5 sunt:

 Cunoaşterea metodelor de obţinere a combustibililor;

 Explicarea reacţiilor de ardere pentru fiecare element chimic din
compoziţia unui combustibil;
 Evidenţierea caracteristicilor de ardere şi importanţa acestora în
practică;
 Evidenţierea caracteristicilor cinematice şi importanţa acestora în
practică;
 Deprinderea abilităţilor necesare manipulării şi efectuării unor
determinări experimentale.

5.1 Prelucrarea petrolului

Extracţia petrolului din zăcăminte se face prin forare şi instalare de sonde ce

funcţionează pe principii diferite determinate de presiunea gazelor din sursa naturală. După
extracţie petrolul brut este prelucrat în instalaţii speciale denumite uzual rafinării. În principal,
prelucrarea petrolului presupune distilare primară, urmată de reformare catalitică şi de
cracare catalitică. Fracţiile rezultate au utilizări directe sau mai suporta şi alte procese de
prelucrare denumite “chimizări” .
Prelucrarea primară - foloseşte metode fizice de separare şi furnizează în principal
carburanţi şi lubrifianţi. Prin distilare fracţionata la presiune atmosferică - distilare primară -
se obţin mai multe tipuri de produse petroliere. Ele distilă şi se separă în anumite intervale de
temperatură şi sunt amestecuri de mai multe componente (omologi şi izomeri) cu diferite
utilizări.
Distilarea primară a ţiţeiului se face în instalaţii prevăzute cu coloane de fracţionare în
care vaporii urcă de jos în sus, iar lichidul condensat coboară. In acest sistem au loc
numeroase condensări şi evaporări pe talerele coloanei, la diferite nivele adunându-se
fracţiunile dorite.
Fracţiunile uşoare rezultate la distilarea primară sunt tratate cu solvenţi selectivi care
dizolva numai hidrocarburile aromatice. Soluţiile obţinute sunt separate şi supuse distilării
fracţionate. Prin acest procedeu se obţin hidrocarburi aromatice în stare pură.
Prelucrarea secundară - foloseşte metode fizico-chimice de prelucrare a unora dintre
fracţiunile distilării primare. Produsele acestei prelucrări sunt; arene, alchine, alchene, cantităţi
suplimentare de benzină, cocs petrolier. Metodele folosite poartă denumiri diferite: cracare,
reformare catalitică, izomerizare, alchilare,etc.
68
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

Distilare secundară este o distilare fracţionată la presiune scăzuta a păcurii şi se obţin

lubrifianţi sau uleiuri minerale, uleiuri de uns obişnuite sau uleiurile speciale pentru motoarele
autovehicolelor şi avioanelor. Reziduul acestei distilări îl constituie smoala sau asfaltul folosit
în general la acoperirea şoselelor.

5.2 Reacţiile de ardere ale combustibililor

Principalele elemente chimice prezente într-un combustibil sunt carbonul (85-86%),

hidrogenul (11-13%), sulful (0,5-2%), azotul (0,2-0,6%), oxigenul şi metale (vanadiu, V – care
apare în compoziţia chimică datorită procesului de adsobţie în timpul formării petrolului), în
următoarele procente:
Arderea combustibililor este o reacţie de oxidare a componentelor care formează
combustibilul. Unele reacţii de ardere sunt exoterme (reacţii cu degajare de caldură), iar altele
sunt endoterme (cu absorbţie de căldură). Reacţia de oxidare este o reacţie în lanţ. Moleculele
substanţelor componente (combustibil) trebuie să se ciocnească cu cele de oxigen, cu viteză
şi energie mare încât să se rupă legăturile chimice dintre atomii din interiorul reactanţilor
pentru a se forma noi legături chimice în produşi de reacţie. Pentru a se realiza acest lucru
trebuie ca substanţele lichide şi solide să fie încălzite astfel încât să elibereze suficiente
molecule ce se deplasează cu viteze foarte mari.
Combustibilii gazoşi oferă cea mai mare suprafaţă de contact intre ei si oxigen, de
aceea se aprind foarte uşor si ard in tot volumul pe care-l ocupă. Combustibilii lichizi ard prin
mărirea suprafeţei de contact dintre aceştia si aer sau oxigen. Din acest considerent
aprinderea se realizează prin pulverizare si arderea are un caracter eterogen. Arderea
combustibililor solizi este un proces eterogen si are doua trepte: încălzire si apoi ardere. Mai
întâi are lor descompunerea combustibilului cu formarea de materii volatile si cocs, urmata de
arderea materiilor volatile si a cocsului.
Reacţiile de oxidare a elementelor chimice care au loc la arderea unui combustibil
sunt:
a) Oxidarea carbonului
Reacţia de ardere a C este exotermă şi are loc în cazul unui aport optim de oxigen
(oxidare totală), iar produsul format este dioxidul de carbon, care este un agent poluant al
mediului şi din acest motiv emisia de CO2 trebuie să fie cât mai mică:
C(s) + O2 (g) = CO2 (g)
b) Oxidarea hidrogenului ridică valoarea termică a combustibilului datorită faptului că
şi această reacţie este exotemă.
H2 (g) + ½ O2 (g) = H2O (l)
c) Oxidarea compuşilor cu sulf
Aceşti compuşi au structură ciclică şi dau probleme serioase legate de coroziunea
metalelor. Din cauza concentraţiei mari a sulfului în unele tipuri de ţiţei, numărul compuşilor cu
sulf este foarte mare şi eliminarea lor din produsele petroliere este practic imposibilă.

69
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

În procesul de ardere a sulfului rezultă SO2, gaz coroziv şi foarte poluant. Acest oxid
este instabil şi în prezenţa oxigenului formează trioxidul de sulf care poate reacţiona cu apa cu
formare de acid sulfuric, care se depune sub formă de picături pe instalaţiile metalice
producând coroziune.
S + O2 = SO2
SO2 + 1/2O2 = SO3
SO3 + H2O = H2SO4
d) Oxidarea compuşilor cu azot
Azotul reprezintă 2% din masa combustibilului. Azotul este un element nedorit la fel ca
şi sulful. La ardere consumă o parte din valoarea energetică a celorlalte componente.
Compuşii cu azot sunt neutri şi prezenţa lor dau probleme de poluare a mediului.
e) Oxidarea metalelor
Elementul metalic prezent cel mai frecvent în ţiţei este vanadiul, care produce
coroziunea prin abraziune a supapelor de evacuare şi a turbosuflantelor. Prin reacţia de
oxidare a vanadiului se obţine pentaoxidul de vanadiu sub forma unor particule foarte fine, dar
foarte dure care sunt eliberate odată cu gazele de ardere.
4V + 5O2 = 2V2O5

5.3 Caracteristicile de ardere ale combustibililor

Principalele caracterstici de ardere ale unui combustibil sunt:

A) Puterea calorică - reprezintă cantitatea de căldură degajată prin arderea completă
a unui kilogram de combustibil solid sau lichid sau prin arderea unui m 3 normal (Nm3) de
combustibil gazos.
Puterea calorică se exprimă în J/Kg sau Kcal / Kg pentru combustibilii solizi şi J/m 3 sau
Kcal/m3 pentru combustibilii gazoşi.
1 kcal / kg = 4, 184 . 10-3 MJ / kg
Puterea calorică depinde de starea de agregare a apei rezultate din componenţa
gazelor de ardere. Apa poate proveni din umiditatea iniţială a combustibilului sau din arderea
hidrogenului conţinut în combustibil. Apa din gazele de ardere poate fi în stare de vapori sau
în stare condensată. Ca urmare, la determinarea experimentală a puterii calorice cât şi în
calcule, deosebim două tipuri de putere calorică:
- Puterea calorică superioară, (PCS), care reprezintă energia obţinută prin arderea
unităţii cantităţii de combustibil în cazul în care produsele de ardere sunt răcite până la
temperatura de 200C. În acest caz vaporii de apă din gazele de combustie condensează şi
cedează căldura de vaporizare. Ca urmare, puterea calorică superioară se referă la cazurile în
care gazele de ardere conţin apă în stare lichidă. Deci puterea calorică superioară include şi
căldura latentă de condensare a vaporilor de apă din gazele de ardere.Deerminarea puterii
calorice se face cu ajutorul calorimetrului, numit de obicei bombă calorimetrică
- Puterea calorică inferioară, (PCI) , reprezintă energia obţinută prin arderea unităţii
de cantitate de combustibil în cazul în care gazele de ardere sunt evacuate din instalaţie la o
70
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

temperatură mai mare decât temperatura de condensare a vaporilor de apă. În acest caz nu
se mai recuperează energia corespunzătoare căldurii de vaporizare. Rezultă deci că P i < Ps
- Diferenţa PCS– PCI reprezintă cantitatea de căldură necesară evaporării întregii
cantităţi de apă ce rezultă la arderea unităţii de greutate de combustibil.
B) Cifra octanică, C.O.
Cifra octanică determină rezistenţa la detonaţie a unui combustibil (ex. benzină) pentru
motoarele cu aprindere din exterior. Valoarea C.O. a unei benzine se determină prin
compararea comportării la detonaţie într-un motor experimental şi în condiţii standard a
amestecurilor formate din două hidrocarburi pure (hidrocarburi de referinţă) cu proprietăţi
detonante opuse.
Aceste hidrocarburi sunt:
- izooctanul (2, 2, 4-trimetil-pentan) este un alcan cu structură ramificată format din 8
atomi de carbon, cu structura:

Această hidrocarbură admite o compresie maximă, cu o stabilitate chimică mare, şi

căreia i se atribuie în mod convenţional cifra octanica C.O. = 100 ;
- normal heptanul - un alcan cu structură liniară, format din 7 atomi de carbon, cu
structura:

Această hidrocarbură admite compresie mică, detonează foarte uşor şi i se atribuie

convenţional cifra octanica C.O. = O.
În felul acesta se stabileşte o scară (aleasă arbitrar) cu limite cuprinse între 0 şi 100 în
care benzinele cu o cifră octanică anumită se comportă în acest motor ca un amestec format
din izooctan şi n-heptan.
De exemplu, dacă o benzină are C.O. = 90, atunci ea se comportă la detonare la fel ca
un amestec format din 90% izooctan şi 10% n-heptan.
Cu cât C.O. a unui combustibil este mai mare cu atât rezistenţa sa la detonaţie este
mai mare. Cifra octanică (C.O.) a unei benzine se poate îmbunătăţi prin adaus de mici
cantităţi de antidetonanţi care împiedică combustia detonantă în motoare (aditivi).
C) Cifra cetanică, C.C.
Un alt parametru pentru aprecierea capacităţii de autoaprindere este cifra cetanică
care reprezintă capacitatea de autoaprindere a unui combustibil distilat (tip Diesel) şi se
determină prin compararea comportării la autoaprindere a motorinei analizate faţă de doi
combustibili convenţionali:
- cetanul - un alcan liniar care conţine 16 atomi de carbon, cu formula chimică CH3-
(CH2)14-CH3 căruia i se atribuie convenţional C.C. = 100 ;
- alfa metil-naftalina – hidrocarbură aromatică cu două nuclee condensate, care are
formula chimică C10H7 - CH3 şi căreia i se atribuie in mod convenţional C.C. = 0.

71
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

Astfel, dacă o motorina are C.C. = 90 ea arde ca si cum ar fi formata din 90% cetan şi
10% alfa-metil-naftalină.
D) Reziduul de carbon sau cifra de cocs exprimă în procente de masă reziduul
obţinut prin arderea unei probe de combustibil în condiţii specifice şi artificiale şi cu acces
limitat la aer. Această caracteristică arată tendinţa combustibilului de a forma depuneri
carbonoase care depind de calitatea combustibilului şi de condiţiile de ardere din cilindrul
motorului sau din focarul căldării.
E) Cenuşa reprezintă reziduul solid obţinut după arderea completă în exces de aer a
unei probe de combustibil. Ea este de natură anorganică fiind constituită în general din oxizi şi
sulfaţi, particule de catalizator, oxizi metalici proveniţi din coroziunea instalaţiilor, săruri
dizolvate în apa conţinută în combustibil. O parte din aceste substanţe conduc la uzura
prematură a motorului.
F) Conţinutul de apă din combustibil este cunoscut şi sub numele de umiditate şi este
o caracteristică principală care se exprimă în procente volumetrice. Această valoare trebuie să
fie limitată.
În ceea ce priveşte apa care se găseşte în masa unui combustibil, trebuie remarcat că:
- apa nu formează amestecuri omogene cu combustibilul;
- conţinutul de apă din combustibilul depozitat se poate modifica prin contaminare
(spargerea serpentinelor, infiltraţii sau chiar din aer, prin condensarea umidităţii);
- în tancuri, combustibilul se stratifică aşa încât la partea inferioară concentraţia apei
este mai mare decât în straturile superioare.
Efectele apei asupra motorului şi instalaţiilor sunt:
- la concentraţii de peste 0,4% în volume, apa înrăutăţeşte arderea; în concentraţii mari
poate chiar opri arderea;
- la contactul apă/metal se produce coroziunea electrochimică a metalelor;
- apa emulsionează cu combustibilul îngreunând funcţionarea centrifugelor.
Reducerea conţinutului de apă se face prin decantare şi centrifugare. În desfăşurarea
acestor procese un rol important îl joacă densitatea şi viscozitatea combustibilului precum şi
temperatura de lucru.
G) Conţinutul de sulf. De obicei sulful este prezent într-un combustibil sub formă de
compuşi organici, cu structură complexă. Principalul efect al sulfului este coroziunea.
Sulful arde, se combină cu oxigenul formând SO 2 şi în mică măsură SO3, care
reacţionează cu apa formând acidul sulfuric, conform reacţiei:
SO3 + H2O → H2SO4
Acesta este foarte agresiv, corodând suprafeţele metalice.
H) Conţinutul de sedimente. Sedimentul reprezintă reziduul final obţinut pe un
material filtrant, atunci când combustibilul este tratat în anumite condiţii. Sedimentele duc la
îmbătrânirea artificială a combustibilului.
I) Temperatura (punctul) de autoaprindere este temperatura minimă la care un
produs petrolier se autoaprinde, fără intervenţia unei surse exterioare. Aceasta este o

72
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

caracteristică importantă a unui combustibil pentru motoarele cu aprindere prin combustie,

unde aprinderea se realizează prin ridicarea temperaturii combustibilului in cilindri.
Sensibilitatea la autoaprindere determină timpul dintre injecţia combustibilului şi începutul
arderii.
Combustibilul pentru motoare de tip Diesel trebuie să aibă temperatura de aprindere
joasă, adică aprinderea combustibilului să se facă în scurt timp după injectarea lui in cilindrii
motorului. Cu cât punctul de autoaprindere al combustibilului este mai jos, cu atât intervalul
de temperatura dintre începutul injecţiei combustibilului în cilindru şi aprinderea acestuia este
mai scurt.
Cu cât punctul de autoaprindere este mai mare, cu atât cantitatea de combustibil
injectat este mai mare, ceea ce favorizează formarea amestecurilor neomogene care au
tendinţa de ardere incompletă, de cracare şi de formare de fum.
J) Temperatura (punctul) de inflamabilitate este temperatura cea mai scăzută la
care, în condiţiile determinate şi la presiunea de 760 de torr, amestecul de vapori şi aer de la
suprafaţa produsului se aprinde pentru prima dată în contact cu o flacără deschisă.
Temperatura de inflamabilitate caracterizează gradul de siguranţă contra incendiului în
timpul depozitării. Este importantă menţinerea temperaturii de transport şi depozitare sub
punctul de inflamabilitate, de aceea este necesară cunoaşterea lui exactă şi nu faptul că se
găseşte peste limita standardizată (peste 60oC), aşa cum apare uneori în buletinele de
analiză.
Punctul de inflamabilitate se poate determina experimental cu ajutorul inflametrelor.
Alegerea tipului de inflametru trebuie să se facă ţinând cont de caracteristicile de ardere
generale ale unui produs petrolier.
Astfel, cele mai utilizate sunt:
- Inflametrul Abel – Pensky; se utilizează în cazul în care se testează produse petroliere
cu punct de inflamabilitate sub 50oC şi a căror viscozitate cinematică nu depăşeşte 20
cSt.
- Inflametrul Pensky – Martens; se foloseşte pentru produsele petroliere cu punct de
inflamabilitate de peste 50oC (motorine, uleiuri minerale).
- Inflametrul Marcuson; este utilizat în special pentru produse petroliere care au puncte
de inflamabilitate ridicate (uleiuri, păcură, produse petroliere semisolide).

K) Temperatura (punctul) de tulburare este temperatura cea mai ridicată la care, în

condiţii determinate, apar primele cristale de parafină. Caracteristica se determină numai
pentru combustibilii distilaţi şi este legată de utilizarea acestora la temperaturi scăzute.
În aceste condiţii parafinele, hidrocarburile care au cele mai ridicate temperaturi de
cristalizate, trec în fază solidă şi vor fi reţinute pe filtre; pe lângă înfundarea filtrelor se pierd şi
componentele cele mai valoroase din punct de vedere al arderii.
L) Temperatura (punctul) de curgere este temperatura cea mai scăzută la care, în
condiţii determinate, combustibilul nu mai curge. Mobilitatea combustibilului este dependentă
de formarea unor reţele cristaline de hidrocarburi parafinice.

73
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

Trebuie cunoscută temperatura de curgere deoarece depozitarea şi manipularea

combustibilului trebuie să se facă la o temperatură cu 5 – 10oC peste temperatura de curgere
pentru a se evita congelarea produsului în conducte.

5.4 Caracteristicile cinematice ale combustibililor

Calitatea combustibililor este exprimată prin caracteristici fizico – chimice care

influenţează procesul de ardere. Pentru ca un produs să fie de calitate, valorile caracteristicilor
trebuie să se înscrie în limitele stabilite de standarde, iar aceste valori trebuie să se găsească
în buletinele de analiză ce însoţesc orice livrare de combustibil.
a) Densitatea unui combustibil poate fi absolută şi relativă.
Densitatea absolută, ρ;
- Definiţie:
Densitatea absolută se defineşte ca fiind raportul dintre masa unui corp în vid, m, şi
volumul acestuia, V.
- Formula de calcul pentru densitatea absolută este:
m

V
- Unitatea de măsură în Sistem Internaţional este Kg/m3.

Densitatea relativă, dt;

- Definiţie:
Densitatea relativă reprezintă raportul dintre densitatea absolută a unui combustibil
(produs petrolier) la temperatura toC şi densitatea absolută a apei distilate la temperatura de
4oC. Densitatea relativă este dependentă de temperatură.
- Formula de calcul pentru densitatea relativă este:
 Pt
dt =
 at
în care:
ρtp - densitatea absolută a produsului la temperatura t;
ρ4a - densitatea absolută a apei distilate la 40C.
- Unitate de mărime:
Densitatea relativă este o mărime adimensională.
Între densităţile aceluiaşi combustibil, determinate la două temperaturi t 1 şi t2 există
relaţia:
ρt1= ρt2 + c (t2 – t1),
sau
dt14 = dt24 + c(t2 – t1),

în care c este factorul de corecţie al densităţii pentru un grad Celsius. Valorile acestuia se iau
din tabele, în funcţie de valoarea densităţii cunoscute.
74
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

- Determinarea experimentală a densităţii relative se face cu ajutorul densimetrelor,

termodensimetrelor şi areometrelor.

b) Viscozitatea este proprietatea fluidelor datorită căreia în interiorul lor iau naştere
tensiuni tangenţiale ce se opun deplasării straturilor de molecule. Această proprietate se
datorează forţelor de frecare internă dintre molecule. Viscozitatea poate fi dinamică şi
cinematică.
Viscozitatea dinamică, η
- Definiţie:
Viscozitatea dinamică se defineşte ca fiind raportul dintre tensiunea de forfecare τ
dintre straturile interne de fluid şi gradientul de viteza Δ.
- Formula de calcul pentru viscozitatea dinamică este:

η=

în care:
τ - tensiunea de forfecare dintre straturile interne de fluid
Δ – gradientul de viteză
- Unitatea de măsură.
În Sistem International viscozitatea dinamică se masoară in N .s/m2, dar practică se
foloseşte ca unitate derivată de măsură Poise-ul (P) sau centi – Poise-ul (cP).
Viscozitatea cinematică, νt
- Definiţie:
Viscozitatea cinematică reprezintă raportul dintre viscozitatea dinamică şi densitatea
absolută a produsului, ambele mărimi fiind la aceeaşi temperatură.
- Formula de calcul pentru viscozitatea cimenatică este:
t
νt =
t
în care:
ηt – viscozitatea dinamică a produsului pertolier, la temperatura t;
ρt - densitatea absolută a produsului petrolier la aceeaşi temperatură,t.
- Unitatea de măsură.
Pentru viscozitate cinematică unitatea de masură în SI este m 2/s. Uzual se foloseşte
Stockes –ul, St sau centiStokes, cSt: 1 mm2/s = 1cSt = 10-2St
- Determinarea experimentală a viscozităţii se face cu ajutorul viscozimetrelor capilare,
măsurându-se timpul de scurgere a unui anumit volum de produs printr-un tub capilar calibrat.
Se trasează apoi o diagramă de variaţie a viscozităţii cu temperatura pentru produse
petroliere, diagramă care poate fi utilizată pentru:
- determinarea temperaturii optime de depozitare, astfel încât produsul să poată fi
pompat;
- determinarea temperaturii de preîncălzire înainte de injecţie;
- conversia dintre viscozităţi exprimate la temperaturi diferite. Viscozitatea
influenţează funcţionarea pompelor, preîncălzitoarelor, centrifugelor.
75
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

Arderea unui combustibil este influenţată direct de viscozitate, prin intermediul

pulverizării; o viscozitate scăzută favorizează formarea unui jet de combustibil corespunzător
ca omogenitate şi fineţe rezultând un amestec omogen aer – combustibil, asigurându-se astfel
condiţii optime de ardere.
Micşorarea viscozităţii prin încălzire este puternic dependentă de natura hidrocarburilor
componente. Micşorarea viscozităţii se poate face şi prin diluare după efectuarea unei probe
de compatibilitate.
Limite de viscozitate recomandate:
- maximum 1000 cSt pentru pompabilitate;
- între 15 – 65 cSt, pentru pulverizarea combustibililor în focare;
- între 8 şi 27 cSt, pentru injecţia combustibililor în diferite tipuri de motoare.

c) Volatilitatea reprezintă tendinţa unui combustibil de a trece în stare de vapori.

Această proprietate dă informaţii asupra compoziţiei chimice a combustibilului şi asupra
comportării acestuia la rece.
Volatilitatea combustibililor petrolieri depinde de masa moleculară şi de natura
hidrocarburilor componente. Cu cat produsul petrolier conţine un procent mai mare de
hidrocarburi cu masă moleculară mică cu ata el va fi mai volatil.

5.5 Determinarea densităţii relative a unui combustibil

Consideraţii teoretice
Densitatea relativă reprezintă raportul dintre densitatea absolută a unei substanţe şi
densitatea absolută a unui substanţe de referinţă, aflată într-o stare dată. În cazul produselor
petroliere se consideră drept substanţă de referinţă apa distilată, în vid, la temperatura de 4
o
C şi presiunea de 760 torri; (ρa 4 = 1000,000 kg/m3):

Aparatură şi reactivi
- densimetru sau termodensimetru;
- termometru 0 – 50oC;
- cilindru de sticlă sau de metal în cazul în care se fac determinări la temperaturi mai
mari de 40oC;
- produse petroliere de analizat (combustibil, uleiuri minerale);
- solvenţi pentru curăţat densimetrul.

Descrierea termodensimetrului:
Datorită rapidităţii determinării şi preciziei suficient de bune a metodei, se utilizează
curent determinarea densităţii relative cu areometrul sau densimetrul, aparat prezentat în
figura nr. V.1.

76
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

Termodensimetrul este un tub de sticlă

împărţit în trei compartimente, astfel:
1. Partea inferioară conţine rezervorul cu
mercur şi alice de plumb impregnate cu o răşină
specială. Acestea dau o anumită greutate
termodensimetrului şi fac posibilă pătrunderea
acestuia in interiorul produsului petrolier;
2. Partea de mijloc corespunde scalei
gradate pentru citirea temperaturii, in grade
Celsius, temperatura avand o importanţă
deosebită in determinarea densităţii relative a
produsului de analizat;
3. Partea superioară care corespunde
scalei gradate unde se citeşte densitatea relativă a Figura nr. V.1
produsului de analizat. Termodensimetru

Mod de lucru
- Se omogenizează produsul petrolier prin amestecare pentru a se obţine aceeasi
valoare a densităţii relative in fiecare punct din interiorul volumului de produs petrolier de
analizat;
- Produsele vâscoase sau cu puncte de congelare ridicate se încălzesc pe baie de
apă la 50 – 60oC;
- Se toarnă produsul în cilindrul de sticlă sau de metal, evitând pe cât posibil
spumarea, cilindrul fiind aşezat pe o suprafaţă plană;
- Dacă s-au format bule, acestea se sparg prin apropierea unei baghete încălzite sau
a unui băţ de chibrit stins, fără a atinge suprafaţa lichidului;
- Se curăţă areometrul cu solvenţi.
- Areometrul curat şi uscat se ţine de partea superioară, se introduce în lichid cu
atenţie, astfel încât să nu atingă pereţii cilindrului sau partea inferioară pentru a nu se sparge;
- Dacă densimetrul nu este prevăzut cu termometru, se introduce în produs şi un
termometru, se omogenizează produsul prin amestecare cu termodensimetrul şi se lasă în
produs timp de aproximativ 5 minute, pentru a ajunge la echilibru termic cu produsul;
- Când oscilaţiile densimetrului au încetat, se citeşte pe scala superioară a
densimetrului densitatea relativă, ţinând ochii la nivelul suprafeţei lichidului. Citirea se face
astfel:
- pentru produsele transparente se va citi reperul din dreptul meniscului inferior;
- pentru produsele închise la culoare, opace se va citi reperul din dreptul
meniscului superior, dar la această valoare se va adăuga diferenţa de densitate ce
corespunde unui milimetru de scală a densimetrului, considerînd distanţa de la meniscul
superior la suprafaţa lichidului de un milimetru.

77
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

Exprimarea rezultatelor:
Calculul densităţii, d415, când se cunoaşte d4t, se face utilizând relaţiile:
d 4  d 4  ct  15
15 t

d 4 1  d 4 2  ct2  t1 
t t

în care:
d4t = densitatea relativă a produsului la temperatura t;
t = temperatura la care se face determinarea, în oC;
c = coeficient de corecţie pentru dilatarea lichidului la o diferenţă de temperatură de
o
1 C, conform tabelului V.1.

Tabelul V.1. Valori ale coeficienţilor de corecţie pentru dilatarea lichidului la o

diferenţă de temperatura de 1oC
Coeficient de Coeficient de
Densitatea citită corecţie pentru Densitatea citită corecţie pentru
o o
1C 1C
0,6900 - 0,6999 0,000910 0,8500 - 0,8599 0,000699
0,7000 - 0,7099 0,000897 0,8600 -0,8699 0,000686
0,7100 - 0,7199 0,000884 0,8700 - 0,8799 0,000673
0,7200 - 0,7299 0,000870 0,8800 -0,8899 0,000660
0,7300 - 0,7399 0,000857 0,8900 -0,8999 0,000647
0,7400 - 0,7499 0,000844 0,9000 - 0,9099 0,000633
0,7500 -0,7599 0,000831 0,9100 - 0,9199 0,000620
0,7600 - 0,7699 0,000818 0,9200 - 0,9299 0,000607
0,7700 -0,7799 0,000805 0,9300 - 0,9399 0,000594
0,7800 -0,7899 0,000792 0,9400 - 0,9499 0,000581
0,7900 -0,7999 0,000770 0,9500 - 0,9599 0,000567
0,8000 -0,8099 0,000765 0,9600 -0,9699 0,000554
0,8100 -0,8199 0,000752 0,9700 -0,9799 0,000541
0,8200 - 0,8299 0,000733 0,9800 -0,9899 0,000528
0,8300 -0,8399 0,000725 0,9900 -1,0000 0,000515
0,8400 -0,8499 0,000712

Tabel cu rezultate:
o t 15
Nr. det. Produs t C d4 c d4
1.
2.
3.

Test de autoevaluare nr. 6

1. Care sunt principalele elemente chimice din compoziţia unui combustibil?
2. Care sunt elementele chimice care măresc puterea calorică a unui
combustibil şi din ce cauză? Scrieţi reacţiile chimice respective.
3. De ce este importantă cunoaşterea punctului de inflamabilitate a unui
combustibil?
78
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

4. Definiţi densitatea absolută şi relativă a unui combustibil.

5. Descrieţi părţile componente ale unui termodensimetru.
6. Să se calculeze densitatea unui produs petrolier la temperatura de 15 oC,
dacă densitatea lui, măsurată la 25 oC, este de 0,891 g/cm3.
(Răspunsurile acestui test se găsesc la pagina 79)

De reţinut:
- Reacţiile de ardere ale elementelor chimice din compoziţia chimică a unui
combustibil (tipul acestora, produşii rezultaţi);
- Definiţiile caracteristicilor de ardere;
- Hidrocarburile etalon utilizate pentru determinarea cifrei octanice şi cetanice;
- Definiţiile, formulele de calcul şi unităţile de măsură pentru caracteristicilor
cinematice ale unui combustibil.

Lucrare de verificare la Unitatea de învăţare nr. 5

1. Care sunt efectele arderii elementului sulf din compoziţia chimică a unui
combustibil? Scrieţi reacţiile respective.
2. Care sunt hidrocarburile etalon în cazul cifrei octanice?
3. Definiţi temperatura de inflamabilitate.
4. Definiţi temperatura de tulburare.
5. De ce trebuie cunoscute valorile pentru temperatura de curgere?
6. Ce densitatea va avea un produs petrolier la temperatura de 20 oC, dacă
densitatea lui, măsurată la 24 oC, este de 0,693 g/cm3.
R = 0,696 g/cm3

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testul de

autoevaluare:

Test de autoevaluare nr. 6

1. Principalele elemente chimice din compoziţia unui combustibil sunt: C, H,
O, S, N, metale (V).
2. Elementele chimice care măresc puterea calorică a unui combustibil sunt
carbonul şi hidrogenul, deoarece reacţiile de oxidare la care participă sunt
exoterme.
C + O2 = CO2
2H2 + O2 = 2H2O
3. Cunoaşterea temperaturii de inflamabilitate este importantă deoarece, în
timpul transportării şi depozitării temperatura trebuie să fie mai mică decât
punctul de inflamabilitate (pentru a preveni incendiile).
4. Densitatea absolută se defineşte ca fiind raportul dintre masa unui corp în
79
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

vid, m, şi volumul acestuia, V.

Densitatea relativă reprezintă raportul dintre densitatea absolută a substanţei
de analizat şi densitatea absolută a unui substanţe de referinţă aflată într-o
stare dată (apa distilată la 4 oC).
5. Termodensimetrul este un tub de sticlă, divizat în trei compartimente:
a) Partea inferioară - conţine rezervorul cu mercur şi alice de plumb
impregnate cu o răşină specială (aceste substanţe fac posibilă pătrunderea în
interiorul produsului petrolier);
b) Partea de mijloc - corespunde scalei gradate pentru citirea temperaturii, în
grade Celsius;
c) Partea superioară - corespunde scalei gradate unde se citeşte densitatea
relativă a produsului de analizat.
6. Se aplică relaţia de calcul:
415  4t  ct  15
Coeficientul se ia din tabel: c = 0,000647
ρ415 = 0,891 + 0,000647(25-15) = 0,897 g/cm3

Recapitulare:
 Combustibilii sunt substanţe sau amestecuri de substanţe care, printr-o
reacţie de ardere sau reacţii nucleare, degajă o mare cantitate de căldură.
 Reacţiile exoterme care măresc puterea calorică a unui combustibil sunt
reacţiile de oxidare ale carbonului şi hidrogenului.
 Caracteristicile de ardere ale unui combustibil sunt: puterea calorică, cifra
octanică, cifra cetanică, conţinutul de sulf, conţinutul de apă, conţinutul de
impurităţi, cenuşa, reziduul de carbon, temperatura de autoprindere,
inflamabilitate, de curgere, de tulburare.
 Caracteristicile cinematice ale unui combustibil sunt: densitatea,
viscozitatea, volatilitatea.

Concluzii:
- Combustibilii se obţin prin prelucrarea ţiţeiului care se mai numeşte şi petrol
brut.
- Din compoziţia chimică a unui combustibil fac parte o serie de elemente
chimice şi hidrocarburi.
- Calitatea unui combustibil este dată de caracteristicile de ardere şi
cinematice ale acestuia.
- Determinarea experimentală a caracteristicilor combustibilor se face în
vederea cunoaşterii condiţiilor de depozitare şi transport, precum şi a gradului
de puritate al acestora.

80
 CHIMIE – Curs, aplicaţii şi lucrări practice

Bibliografie:
[1]. Apahidean, B., Mrenes M., Combustibili şi teoria proceselor de ardere,
Ed. U.T. Press, Cluj-Napoca, 1997
[2]. Isac L., Tica R., Îndrumar de laborator pentru chimie generală,
Universitatea Transilvania, Braşov, 2000
[3]. Ungureanu C., Panoiu N., Zubcu V., Ionel I., Combustibili, instalaţii de
ardere, Cazane de abur, Ed. Politehnica, Timişoara, 2006
[4]. Sajin T., Combustibili şi lubrifianţi – manual pentru uzul studenţilor,
Universitatea din Bacău, 2002

81