Regimul, partidele şi sistemul politic din România

În primul rând trebuie specificat de la bun început că această carte se adresează unui public clar
delimitat şi anume: persoanelor interesate de realitatea spectrului politic românesc care stăpânesc
în acelaşi timp instrumentele necesare acestora.

Cartea menţionată , “Regimul, partidele şi sistemul politic din România’’ a apărut în colecţia
Societatea politică şi îi are ca autori pe Cristian Preda- decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din
cadrul Universităţii -Bucureşti şi pe Soare Sorina- absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Politice din
cadrul Universităţii din Bucureşti care publică numeroase articole despre sistemul politic din
România într-o perspectivă regională comparată.

Apariţia cărţii pe piaţă se produce în anul 2008, la Editura Nemira, ea îndreptându-şi atenţia în
special acelor persoane dornice de a înţelege si de a aprofunda sistemul nostru politic autohton.

Volumul de faţă, explică relaţia dintre alegeri şi guvernare, pornind de la interacţiunea partidelor
în cadrul constituţional oferit de regim.

Întreaga lucrare a lui Preda Cristian şi Soare Sorina îşi propune să descrie principalele etape ale
construirii regimului politic autohton postcomunist plecând de la instituţiile sale principale.

Cartea îşi face intrarea în mintea potenţialilor cititori cu o introducere din care aflăm că, acest
volum a preluat anumite elemente din lucrarea”Partide şi alegeri în România
postcomunistă”(1989-2004), publicată de Cristian Preda în anul 2005 la editura Nemira cât şi din
teza doctorală a Sorinei Soare, publicată în 2004 la Bruxelles sub titlul”Les partis politiques
roumaines après 1989”.

Analiza întregii cărţi a avut ca puncte-cheie, datele şi evenimentele înregistrate până în martie
2008 care au au adus transformări atât pe plan politic cât şi pe plan social şi economic în
România.

Conţinutul volumului se axează pe o multitudine de referinţe bibliografice de specialitate şi de

asemenea, poate constitui şi material didactic pentru studenţii şi cercetătorii în ştiinţe politice.

1
Pe tot parcursul cărţii se întâlnesc termeni de referinţă politică şi se pune accentul foarte mult pe
partea cu regimul politic, care reprezintă ansamblul instituţiilor şi raporturilor prin care clasa
politică îşi înfăptuieşte programul asumat în prealabil.

Altfel spus, termenul desemnează maniera în care guvernul exercită puterea asupra comunităţii.

Cristian Preda şi Sorina Soare realizează o anatomie a sistemului politico-instituţional românesc,

utilă înţelegerii funcţionării acestuia. Demersul analitic este documentat temeinic, cu riscul
aparent de a abuza de cifre, şi descrie relaţia îndelung comentată dintre teoria politică şi practica
românească .

Cartea este împărţită în trei mari capitole, fiind la rândul lor organizate în succinte subcapitole.

Primul capitol- “Regimul” , este împărţit la rândul său în opt subcapitole.

Cel dintâi subcapitol intitulat “Originea revoluţionară şi tradiţia alegerilor”, prezintă succint
trecerea de la forma de comunism la democraţie, în perioada anului 1989 până la alegerile
prezidenţiale din 1996.

Tot în acest subcapitol sunt trecute în revistă vechile forme de guvernământ constituţionale(cele
monarhiste din timpul principelui Cuza şi a înscăunării lui Carol ca suveran în anul 1866) şi cele
comuniste urmate de alte noi alegeri şi noua formă de guvernare- Parlamentul.

Al doilea subcapitol, intitulat “Seria constituţională românească”, îşi începe prezentarea cu

originea etimologică a cuvântului „constituţie”, după care continuuă cu prezentarea celor mai
reprezentative momente constituţionale ce au avut loc în România în perioada anilor:
1866,1923,1938,1948- cu un element –cheie şi anume: introducerea votului universal, egal,
direct şi secret şi în acelaşi timp cu acordarea dreptului de vot pentru femei şi militari; 1948-
când se instituie “organul suprem al puterii de Stat a Republicii Populare Române şi anume
Marea Adunare Naţională”; 1965- are loc modificarea mandatului de la 4 la 5 ani; momentul de
încheiere al acestui subcapitol are în vedere câteva lămuriri cu privire la crearea funcţiei de
Preşedinte al Republicii în anul 1974 şi instaurarea Partidului Comunist Român ce îl avea ca
lider pe Nicolae Ceauşescu.
1

Al treilea subcapitol, ce poartă numele de “Un regim eclectic”, tratează în cele 3 pagini,
problema regimului politic românesc după primele alegeri din 1990. Bineînţeles, este de
specificat şi momentul adoptării Constituţiei României din 21 noiembrie 1991 cu cele mai
importante prevederi inserate în articolele constituţionale şi anume: adoptarea unui bicameralism
egalitar împărţit în Camera Deputaţilor şi Senat; funcţia Preşedintelui de a-l învesti la post pe
1
Este vorba despre Legea nr. 363/30 decembrie 1947 pentru constituirea Statului Român în Republica Populară
Română, promulgată prin Decretul nr. 2299/30 decembrie 1947 şi publ. În Monitorul Oficial, nr. 300 bis/30
decembrie 1947.
2
prim-ministru, într-un cuvânt noile tendinţe de după revoluţia din decembrie 1989, care vor
schimba totalmente societatea românească şi mentalitatea românilor.

Părţile negative ale regimului politic românesc după 1989, sunt prezentate pe scurt în cel de-al
patrulea subcapitol intitulat, “Executivul dualist-conflictual” . De asemenea sunt expuse cele
mai importante conflicte de ordin politic din: 1996(în care rolul principal este jucat de
preşedintele Ion Iliescu); 1999- disputa dintre Emil Constantinescu şi Radu Vasile; 2007- refuzul
lui Traian Băsescu de a numi în funcţie un nou ministru de externe. Spre sfârşitul subcapitolului,
este invocat un alt element-cheie şi anume: suspendarea preşedintelui Traian Băsescu din data de
12 februarie 2007, la solicitarea celor din Paritdul Social Democrat(PSD).

Cel de-al cincilea subcapitol- “Parlamentul atrofiat”, detaliază în câteva pagini cauzele la care a
ajuns Parlamentul în urma deficitului de imagine măsurat prin intermediul anchetelor sociologice
supus unor moţiuni de cenzură pe diverse teme exprimate prin nişte tabele numerice: încrederea
în instituţii; o altă moţiune are în vedere votul privind legea bugetului din anii(1991-2007).

Sunt menţionate de asemenea, cele mai semnificative trei moţiuni: între 1992-1996 au fost
18(cumulat pe cele două Camere); în legislatura următoare-19; între 2001-2004 au fost treizeci şi
două, continuuând până în iunie 2007 cu o a patra moţiune simplă de 22 mandate.

O altă idee importantă din acest subcapitol ia în considerare şi modul de utilizare a moţiunilor de
cenzură de către partidele de opoziţie din fiecare legislatură: câte patru în primele două, în
legislatura anului 2000-2004 şi 5 în actuala.

După cum spune şi titlul”Problema juridico-politică” , a celui de-al şaselea

subcapitol,analizează conceptul de putere judecătorească ce a pătruns la sfârşitul secolului al
XIX-lea şi reverberaţiile acestuia; se pune accentul de altfel şi pe menţionarea îm Constituţia din
1866 a funcţiei magistraturii care avea să devină “o adevărată putere de stat”, instituită să
cenzureze cu succes”actele puterii executive şi a celei legiuitoare; sunt descrise şi prevederile
Constituţiei din 1952 prin existenţa tribunalelor de a fi învestite cu noul rol de a apăra
legitimitatea noului regim democratic. 2

Sunt incluse şi informaţii cu privire la rolul Ministerului Justiţiei şi a funcţiilor acestuia într-un
stat de drept. Subcapitolul se încheie cu afirmaţia autorilor, care spun că echilibrul puterilor sunt
limitate într-un stat, şi atât puterea legislativă căt şi cea judecătorească “gravitează în sfera de
influenţă a executivului”. Parlamentul nu are puterea de a coloniza justiţia, nici din punct de
vedere politic şi nici administrativ.

3
Al şaptelea subcapitol al cărţii,”Regimul, partidele şi sistemul politic din România”, intitulat
“Consensualismul administrativ şi patronaj”, prezintă relaţia dintre regim şi teritoriu, iar pe
lângă aceasta şi următoarele: principiile administraţiei teritoriale ce au existat în timpul regimului
comunist- prevăzute în Constituţia din 1991; totodată este prevăzut în acest subcapitol şi modul
de organizare al sistemului administraţiei publice locale cu împărţirea pe: consilii locale şi
judeţene plus primarii şi prefecţii; încheierea ia în considerare explicaţia conceptului de patronaj
politic şi a funcţiei acestuia de a întreţine “funcţionarea partidelor la nivel local”. Un alt lucru
esenţial al acestui subcapitol este şi acela că: “politizarea statului asigură astfel permanentizarea
practicilor de patronaj în ciuda alternanţelor politice”.

Ultimul subcapitol-“ O ficţiune: regiunea de dezvoltare”, îl continuuă în prealabil pe cel

anterior, prezentând tot legătura dintre regim şi teritoriu, cu apariţia unei noi coordonate şi
anume a regiunii cu intrarea în vigoare a programului PHARE care să pună bazele unei strategii
de dezvoltare regională; se specifică în acelaşi timp şi adoptarea unei legi în ceea ce priveşte
dezvoltarea regională din anul 1998 ce stabilea: “cadrul instituţional, obiectivele, competenţele
şi instrumentele specific politicii de dezvolatare regională în România”. Se trece apoi, la altă
lege în ceea ce priveşte raportul de ţară din 1998- care avea în vedere reglementarea unui statut
naţional, cât şi a unor obiective şi mijloace “puse la dispoziţia unei politici de dezvoltare
regională”.

Este invocat în cele ce urmează, Consiliul Naţional de Dezvoltare Regională şi rolul acestuia în:
elaborarea şi implementarea obiectivelor politicii de dezvoltare regională, precum şi Planul
naţional de dezvoltare care vizează programele şi strategiile primordiale României.

Sunt explicate succint cele mai importante legi privind administraţia publică locală ce are în
vedere amplificarea descentralizării cu următoarele principii: “autonomia locală, descentralizarea
serviciilor publice, eligibilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, legalitatea şi
consultarea cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes major”.

Este descrisă şi, o altă lege intrată în vigoare în anul 2004, prin care se stipulează că: “principiile
care stau la baza realizării politicii de dezvoltare regională sunt subsidiaritatea, descentralizarea
şi parteneriatul”.

Sunt prezentate pe scurt de asemenea în ultimele 2 pagini- Consiliul de Dezvoltare

Regională(CDR) şi îndatoririle sale cum ar fi: “analizarea şi aprobarea strategiei şi programelor
de dezvoltare regională, ca şi a criteriilor şi priorităţilor în alocarea resurselor pentru dezvoltarea
regională”. Se trece apoi la prezentarea consiliilor si a modului lor de alcătuire. O altă instituţie
regională o constituie şi cea a Agenţiilor de Dezvoltare Regională(ADR), care sunt definite de
lege ca “organisme neguvernamentale, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică ,
care acţionează în domeniul specific dezvoltării regionale” .

4
Este menţionat şi noul Minister- al Dezvoltării ş Prognozei, ce are ca responsabilitate:
coordonarea politicii la nivel naţional, cu realizarea Planului Naţional de Dezvoltare , precum şi
cu gestionarea fondurilor de dezvoltare interne şi externe.

Subcapitolul se încheie în mod apoteotic cu problema descentralizării care rămâne încă deschisă,
fiind luate în considerare posibilităţile de utilizare a fondurilor structurale şi de coeziune în
care România are acces începând cu anul 2007, când devine ţară membră a Uniunii Europene.

Prin intermediul acestei cărţi, cei doi autori: Cristian Preda şi Soare Sorina au vrut să evoce în
mod detaliat fiecare subcapitol , trasând nişte linii cu privire la câteva concepte-cheie care au fost
considerate a fi “adevărate borne ale democraţiei”: regimul cu implicaţiile sale de natură
politică, partidele şi sistemul politic românesc .

Cartea, s-a vrut a fi “o frescă documentată a principalelor instituţii care au alcătuit democraţia
românească după 1989.

Dincolo de toate acestea, tot ce se mai poate spune este că cel mai reprezentativ capitol din
intregul volum l-a constituit cel legat de “Partide” , care descriu printr-o imagine generală faptul
că acestea tind să reproducă dincolo de diferenţele genetice , ideologice sau organizaţionale , un
model în care persoana este mai semnificativă decât mesajul transmis şi în care reţeaua locală
este şi ea de asemenea mai importantă decât structura instituţională.