Sunteți pe pagina 1din 2

Caracterizarea lui Zoe Trahanache

Opera "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale este o comedie de moravuri în care sunt
satirizate aspecte din lumea contemporană autorului, fiind inspirată din farsa electorală din anul
1883. Personajele, care au o trăsătură dominanta de caracter, par niște marionete lipsite de
profunzime interioară. În spiritul junimismului, el reprezintă o concretizare ironică a "formelor
fără fond" din societatea timpului său. Din acest punct de vedere, viziunea scriitorului este cea a
unui critic și moralist.
 Zoe Trahanache este unul dintre personajele principale ale textului, singurul personaj
feminin din operă.
                  Ca statut social, este soția unui important om politic din județ, Zaharia Trahanache,
liderul local al partidului de guvernământ. Din punct de vedere psihologic este o femeie cu o
personalitate puternică, care-i domină pe cei din jur. Din cauza pierderii scrisorii devine o fire
agitată și nestăpânită care trece ușor de la o stare la alta: "agitată, scoate gazeta și citește",
"dezolată, revenindu-i deodata toată energia".
În ceea ce privește statutul moral, aceasta întruchipează tipul adulterinei, având o relație
extraconjugală cu Ștefan Tipătescu, prefectul județului. Firea ei teatrală, prefăcută se remarcă
în relația cu cei doi bărbați din viața sa, singura preocupare a acesteia este de a salva
aparențele, de a-și păstra imaginea de femeie onorabilă.
                  Portretul acesteia se conturează atât prin mijloace de caracterizare directă, cât și
prin mijloace de caracterizare indirectă. În mod direct, o parte din trăsăturile ei se desprind  din
indicațiile scenice și din cuvintele altor personaje. Trahanache o consideră sensibilă ( “cum e ea
simțitoare"), Tipătescu precizează că este o fire "glumeață", iar după ce află că a pierdut
scrisoarea o consideră neglijentă, necugetată. Cațavencu o asociază unui "înger", fiindcă l-a
ajutat. Prin autocaracterizare, Zoe afirmă despre sine că este o femeie bună. După ce onoarea
i-a fost salvată, este dispusă să fie generoasă: "sunt o femeie bună, am să ți-o dovedesc".
Zoe manifestă un spirit pragmatic, este foatrte realistă, sentimentele fiind inexistente.
Când Tipătescu îi propune să fugă împreună, îi amintește de poziția lui în societate, iar când
află că Tipătescu l-a arestat pe Cațavencu, ea îi dă ordin lui Ghiță să-l elibereze, fiind conștientă
de urmările  unui astfel de gest: "Ești nebun? Ce-o să zică la București că l-ai arestat pe
Cațavencu înaintea alegerilor?". Spre final, scena discuției cu Cațavencu dezvăluie aceeași
dualitate a femeii. Atâta timp cât scrisoarea  era în mâinile lui Cațavencu, era dispusă să fie
amabilă, generoasă, iar după ce Cațavencu îi spune că nu mai are documentul compromițător,
a devenit arogantă și amenințătoare: "Când te-a arestat Fănică te-am scăpat eu! Acum te
arestez eu și n-ai să scapi decât atunci când îmi voi găsi scrisoarea".
                După ce lucrurile reintră în normal, Zoe devine liniștită și demonstrează, din nou,
perspicacitate și pragmatism, căci ea cunoaște dedesupturile vieții politice. De aceea, îl
încurajează pe Cațavencu: "Fi zelos, aceasta nu e cea din urmă Cameră".
                În opinia mea, prin Zoe Trahanache, dramaturgul satirizează imoralitatea în viața de
familie. Fiind singurul personaj feminin, Zoe se integrează perfect într-o lume de carnaval,
ridicolă, o lume a ambițiilor și a orgoliilor nejustificate. La fel ca celelalte personaje și în
realizarea acesteia se regăsește contrastul dintre aparență și esență. Abilă și teatrală, Zoe lupră
pentru propriul interes, singurul ei scop fiind de a-și apăra statutul de femeie onorabilă.