Sunteți pe pagina 1din 3

Curriculum vitae

Europass

Informaţii personale
Nume / Prenume Lazăr, Liviu
Adresă(e)
Telefon(oane)
E-mail(uri)

Naţionalitate(-tăţi) Română

Data naşterii
Sex masculin

Locul de muncă vizat / Profesor universitar doctor,


Domeniul ocupaţional Medicină

Experienţa profesională Din 2010 conducător de doctorat


Perioada Din octombrie 2003 până în prezent
Funcţia sau postul ocupat Profesor universitar doctor
Perioada Din octombrie 2000 până în 2003
Funcţia sau postul ocupat Conferentiar universitar doctor
Perioada Din octombrie 1999 până în 2000
Funcţia sau postul ocupat Sef de lucrări
Perioada Din octombrie 1998 până în prezent
Funcţia sau postul ocupat Medic Primar RMFB
Perioada Din octombrie 1994 până în 1998
Funcţia sau postul ocupat Medic specialist RMFB
Activităţi şi responsabilităţi principale Educatie, cercetare
Numele şi adresa angajatorului Universitatea din Oradea, str. Universităţii nr. 1, Oradea, Bihor
Tipul activităţii sau sectorul de activitate Educationala

Educaţie şi formare
Perioada 2003-2004
Calificarea / diploma obţinută Managementul financiar contabil şi juridic al firmei, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad,
Facultatea De Marketing, Managemet, Informatică
Perioada 2004
Calificarea / diploma obţinută Medic primar Cardiologie
Perioada 2003
Calificarea / diploma obţinută Medic specialitate publică si management sanitar”
Perioada 1995-1999
Calificarea / diploma obţinută Doctor în Ştiinţe Medicale
Perioada 1979-1985
Calificarea / diploma obţinută Medic

1
2014 ,,Ghid de Recuperare Medicală vol. II, Facultatea de Medicină și Farmacie Oradea.
,,Balneofizioterapie și kinetologie clinică la bolnavul cardiac,, curs reedidat format electronic,
2014 Universitatea din Oradea, ISBN 978-606-10-1278-7.

2013 Evaluarea Clinică și Biomecanică a Piciorului Diabetic, Oradea 2013.


2013 Problemele în HTA și Soluțiile lor, Oradea 2013.

2012 Actualități în Aritmologie (ARCA 3), Oradea 2012.


2011 Intervenții Chirurgicale Minim Invazive, Oradea 2011.
2011 Protocoale de Intervenție în Accidente Colective, Oradea 2011.
2011 Glaucomul în Patologia Generală, Oradea 2011.

2010 Asistenţă tehnică spre interoperabilitate a furnizorilor de servicii medicina muncii pe baze standard de
date, Head of Rehabilitation Department, University of Medicine "Carol Davila" Bucharest, Romania.
Aspecte medico-legale ale Situațiilor de Urgență, Oradea 2010.
2009 Modulul Psihopedagogic pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului Didactic, Universitatea din
Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie, Oradea
2009 Atestat în Manegementul serviciilor de sănătate, Scoala Natională de Sănătate Publică si
Managementul sanitar Bucuresti
2008 Cursul Managementul de proiect şi aspecte de bioetică în cercetare, Facultatea de Medicină Oradea
2003 Actualităţi în managementul serviciilor de sănătate, Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicină
şi Farmacie, Oradea
2003 „Marketing social şi educaţie pentru sănătate” INCDS Bucuresti
2002 Cour de Luniversitė francophone cefor de formation post-universitaire dans le demaine des sciences
da la vie, Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie, Oradea & L’UNIVERSITE
FRANCOPHONE CEFOR
2001 Curs de echocardiografie sub coordonarea prof.univ.dr.Dumitru Zdrenghea, Competenta
Ecocardiografie
2000 Diagnosticul şi evaluarea bolilor cardiovasculare” Institutul Inimii, Cluj–Napoca
2000 “Spondilartritele seronegative în practica medicală” Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu
Hatieganu Cluj – Napoca,
2000 “Osteoporoza în atenţia medicului practician” Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Hatieganu
Cluj – Napoca,
1991-1992 Curs de acupunctură, Institutului de Medicină Fizică Balneoclimatologie şi Recuperare medicală
Disciplinele principale studiate / Disciplinele medicale specifice domeniului de medicina
competenţe profesionale dobândite

Aptitudini şi competenţe
personale
Limba(i) maternă(e) Precizaţi limba(ile) maternă(e) (dacă este cazul specificaţi a doua limbă maternă, vezi instrucţiunile)

Limba(i) străină(e) cunoscută(e)


Autoevaluare Înţelegere Vorbire Scriere
Nivel european (*) Ascultare Citire Participare la Discurs oral Exprimare scrisă
conversaţie
Engleză B2 Foarte bine B2 Foarte bine B1 Bine B1 Bine B2 Foarte bine
(*) Nivelul Cadrului European Comun de Referinţă Pentru Limbi Străine

Competenţe şi abilităţi sociale Spirit de echipa dobindit in cursul activitatii practice curente si colaborarea interdisciplinara pentru
obtinerea rezultatelor terapeutice optime . Capacitate de comunicare si implicarea in proiecte de
voluntariat derulate impreuna cu studentii FMF Oradea.

2
Competenţe şi aptitudini
organizatorice  Experientă bună a managementului de proiect și al echipei.
 In perioada 2006-2011 sef de catedra. Din 3 oct. 2011 director de deartament.
 Din 2009 pana in 2014 Director Medical, din 2014 Șef Secție Clinică II la Spitalul Clinic de
Recuperare Medicala Baile Felix.
 Din anul 1999 sunt membru in Consiliul Facultatii si in Comisia Sociala pe facultate. Membru în
colectivul redacţional al Revistei Medicale Orădene;
 Membru în comisii de examen pentru medic specialist, medic primar, posturi universitare etc;
 Membru în comisii de licenţă, masterat şi doctorat;
 Membru în comisia de admitere Facultatea de Medicină
 Membru al colectivului Centrului de cercetare a Facultăţii de Medicină
 Membru al Societăţii Române de Morfologie-filiala Oradea (S.RM.)

Competenţe şi aptitudini de utilizare Utilizare programelor Word, Power Point, Excel


a calculatorului
Permis(e) de conducere Cat B

ORADEA PROF.UNIV.DR. LAZĂR LIVIU


04.09.2015

S-ar putea să vă placă și