Sunteți pe pagina 1din 4

EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE

Lector univ. dr. MOTROC Nicoleta-Lucy


D.E.F.S. – A.S.E.Bucuresti

Keywords: health, education, health education

Abstract: The dimensions of health can be influenced by several factors. An obvious


factor is the access to a competent medical care and health education, by which a person can
benefit not only in terms of physical and mental and social, to the same extent.

Educaţia pentru sănătate este o preocupare de maximă importanţă a medicinii omului sănătos
care constă în dezvoltarea nivelului de cultură sanitară al diferitelor grupuri de populaţie, precum şi a
mijloacelor şi procedeelor educativ-sanitare necesare formării unui comportament sanogenic.
Păstrarea sănătăţii şi lupta contra bolilor se înscriu printre cele mai vechi preocupări ale
omului. De altfel, cuvântul sănatate care evocă o stare atât de preţioasă fiecăruia, apare frecvent
în vorbirea curentă, nelipsind aproape niciodată cu ocazia urărilor de bine. Scrisorile strămoşilor
nostri romani se încheiau de obicei cu urarea : „vale!” („fii sănătos!”). Sănătatea nu este numai o
problemă individuală, ci priveşte tot atât de mult societatea în întregime „sănătatea nu este totul,
dar fără sănătate totul este nimic” (Schopenhauer).
OMS a dat o definiţie oficială a sănătăţii formulată astfel : „sănătatea este acea stare de
complet bine fizic, mintal şi social şi nu constă numai în absenţa bolii sau a infirmităţii”.
Obiectivul de bază al educaţiei pentru sănatate constă în formarea şi dezvoltarea în rândul
populaţiei, începând de la vârstele cele mai fragede, a unei concepţii şi a unui comportament
igienic, sanogenic, în scopul apărării sănătăţii, dezvoltării armonioase şi fortificării organismului,
adaptarii lui la condiţiile mediului ambiental natural şi social, cât şi al participării active a
acesteia la opera de ocrotire a sănătaţii populaţionale. În acest sens, este necesară formarea unei
opinii de masă, fundamentată ştiinţific, faţa de igiena individuală şi colectivă, faţă de alimentaţie,
îmbracăminte, muncă şi odihnă, faţă de utilizarea raţională a timpului liber şi a factorilor naturali
de călire a organismului, faţă de evitarea factorilor de risc, precum şi a modului de solicitare a
asistenţei medicale şi a diferitelor mijloace de invesigaţie şi tratament.
Educaţia pentru sănătate a populaţiei trebuie să reprezinte un obiectiv major al politicii
sanitare naţionale, stabilindu-se ca sarcini de bază, în domeniul asigurării sănătăţii populaţiei,
dezvoltarea activităţilor medicale preventive şi ridicarea nivelului de cultură sanitară a întregii
populaţii, ceea ce implică desfăşurarea unor ample acţiuni educative în domeniul sănătăţii
populaţionale.
Pe plan bio-medical, progresele extraordinare făcute în ultimele decenii au permis o
explorare mult mai aprofundată a stării de sănătate. Dispunem astăzi de posibilităţi de investigaţie
mult mai fine şi mult mai precise, care depăşesc cu mult simţurile noastre comune de apreciere,
pentru descoperirea cât mai precoce a stărilor anormale, a devierilor de la sănătate. Introducerea
unor tehnici noi au făcut ca organismul uman să devină din ce în ce mai transparent şi accesibil
explorărilor morfologice cele mai fine cu detectarea celor mai mici modificări anatomice prin:
tomografie comuterizată (scanner) care ne redă tot organismul uman în secţiuni anatomice
de 1-3 mm. Tot atât de utile sunt : ultrasonografia (ecografie), scintigrafia, rezonanţa magnetică
nucleară etc. Alte progrese tehnice de explorare sunt tehnici de biochimie şi histochimie, teste
imunologice complexe, electronoscopie, metode rapide de efectuare a analizelor.

364
Educaţia pentru sănătate are trei laturi: cognitivă, care constă în comunicarea şi însuşirea
de noi cunoştinţe necesare apărării şi menţinerii sănătăţii; motivaţională, adică asigură
convingerea populaţiei privind necesitatea prevenirii şi combaterii bolilor şi a dezvoltării
armonioase a organismului, prin respectarea regulilor de sanogeneză; comportamentală-
volitională, care constă în însuşirea deprinderilor şi obişnuinţelor sanogenice, cu aplicarea lor în
practica cotidiană.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte educaţia pentru sănătate drept arma cea mai
eficace a sănătăţii populaţionale, ceea ce impune «să fie asigurată educaţia pentru sănătate a
populaţiei şi să fie determinate sectoarele în care aceasta să participe la aplicarea tuturor
programelor de sănătate publică, pentru a marca astfel, răspunderea personală şi colectivă a
tuturor membrilor societăţii în ocrotirea sănătăţii umane».
Sublinez importanţa celor trei principii de bază ale educaţiei pentru sănătate. Primul este
cel al priorităţii: cu cât intervenţia în «cariera sănătăţii» este mai timpurie, cu atât educaţia pentru
sănătate va fi mai eficace. Al doilea principiu, al specificităţii şi autorităţii, consideră că, opinia
celor cu autoritate legitimă este mai credibilă, mai cu seamă dacă, aceştia constituie un exemplu
grăitor de comportament sanogenic. Al treilea se referă la integrarea educaţiei pentru sănătate în
obiectivele politicii social-sanitare a statului; educaţia pentru sănătate trebuie să fie strâns legată
de condiţiile concrete ale societăţii şi să fie compatibilă cu statutul social-economic şi cultural al
acesteia, precum şi cu progresele înregistrate în domeniul ştiinţelor medicale.
Intercondiţionarea dintre educaţie şi sănătate este fundamentată prin funcţiile majore ale
educaţiei pentru sănătate: funcţia sanogenică şi funcţia prevenţională.
Funcţia sanogenică are ca scop optimizarea sănătăţii individuale şi comunitare, pentru
atingerea idealului de sănătate. Ea se adresează populaţiei sănătoase, educaţia sanogenică
constituind o parte integrantă a medicinii omului sănătos.
Funcţia prevenţională vizează atingerea obiectivelor prevenţiei primare, secundare şi
terţiare.
Potenţialul de sănătate individuală îmbracă o arie largă de manifestări, cuprinse între
cei 2 poli: sănătatea optimă şi opusul. Indiferent de configuraţia stării de sănătate, oscilând între
cele două limite, actul educaţional interferează toate treptele stării de sănătate sau de boală. Din
acest punct de vedere, sănătatea este privită ca o caliatate a vieţii, rezultantă a unui mod de viaţă
sanogen, care reprezintă, în esenţa sa, un fapt de educaţie.
În practica activităţii educativ-sanitare pot fi utilizate o multitudine de forme şi mijloace. Chiar
pentru aceeaşi acţiune medicală pot fi utilizate mai multe forme de metode (conferinţe,
convorbiri, lecţii, proiecţii de filme, etc.). În general, sunt preferate metodele practico-aplicative.
Gradele educaţiei pentru sănătate
Educaţia pentru sănătate de gradul zero, care reprezintă o parte componentă a formării
profesionale, asigurând cadrelor din profesiile nemedicale, cu rol determinant în dezvoltarea
economico-socială, şi cadrelor de răspundere în organizarea şi conducerea vieţii sociale, o mai
mare competenţş în anumite probleme de sănătate.
Educaţia pentru sănătate de gradul I, cuprinde noţiunile teoretice şi aspectele practice care
trebuie integrate în pregătirea profesională a cadrelor ocupând funcţii cu caracter predominant
educativ, pentru ca, prin activitatea lor profesională, să contribuie la includerea efectivă a
educaţiei pentru sănătate în formele de instruire şi educaţie de la nivelul tuturor treptelor
sistemului instructiv-educativ.
Educaţia pentru sănătate de gradul II înglobează ansamblul teoretic şi practic al măsurilor
educaţionale destinate întregii populaţii. În acest caz, comportament adecvat promovării sănătăţii.

365
Scopul este obţinerea unei cooperări eficiente în aplicarea politicii sanitare, cooperare întemeiată
pe receptivitate şi comportament adecvat promovării sănătăţii.
Nu mai încape nici o îndoială că, medicina modernă va deveni din ce în ce mai mult
preventivă, îndreptându-se spre o medicină a omului sănătos.
Astfel :
• În medicina copilului, orientarea spre prevenire se va amplifica şi mai mult, începând
mult mai devreme, prin sfaturi pentru o procreare normală.
• În domeniul bolilor de rinichi, un obiectiv important va fi prevenirea insuficienţei renale
cronice.
• În medicina internă, orientarea majoră va fi spre prevenirea bolilor cronice cu caracter
degenerativ: arterioscleroza, cardiopatia ischemică, reumatismul degenerativ. Pentru
aceasta bolnavul:
- se va prezenta periodic la medic;
- va evita eforturile utile, emoţiile;
- va face exerciţii recomandate de medic;
- va respecta repausul la pat;
- nu va consuma băuturi alcoolice;
- va evita frigul, curenţii de aer, umezeala şi temperaturile ridicate;
- va lua cu regularitate medicamentele prescrise.
• În domeniul nutriţiei : prevenirea obezităţii şi a diabetului, prin :
- evitarea stresului şi sedentarismului;
- evitarea traumelor psihice;
- alimentaţie corespunzătoare;
- evitarea abuzului de medicamente;
- respectarea regulilor de igienă;
- suprimarea consumului de cafea şi tutun, etc.
• În domeniul bolilor infecţioase: prevenirea hepatitelor, antraxul, toxiinfecţia alimentară,
boli diareice acute prin:
- respectarea cu stricteţe a regulilor de igienă personală şi ăn gospodărie (în cazul
antraxului vor fi efectuate vaccinările la animale);
- spălarea mâinilor înainte de masă şi după folosirea toaletei;
- utilizarea unei vesele curate;
- păstrarea alimentelor acoperite ferindu-le de contactul cu diferite insecte, gândaci sau
rozatoare şi la temperaturi scăzute;
- interzicerea consumului apei de suprafaţă (lacuri, râuri, pârâuri);
- dezinfectarea periodică a toaletelor din locuinţe şi cele din localuri publice;
- vaccinări periodice;
Profilaxia nu mai poate fi redusă numai la metodele ei mai vechi cum ar fi: prezentarea la
vaccinări contra bolilor infecţioase, trebuie să ne bazăm pe o profilaxie activă, pe participarea
întregii populaţii la obiectivele medicinii preventive, prin respectarea regulilor de viaţă care
asigură sănătatea, protecţia mediului înconjurător, dobândirea unei culturi medicale.

Obiectivele sănătăţii

Pentru a fi eficiente, obiectivele, în ceea ce priveşte sănătatea proprie trebuie să fie


fundamentate pe înţelegerea clară a informaţiilor şi obiectivelor referitoare la sănătate. Din
această perspectivă, ne-am propus oferirea unor astfel de informaţii.

366
Medicina omului sănătos urmăreşte să intervină activ în apărarea sănătăţii prin : ¹
• Promovarea măsurilor de igienizare a mediului înconjurător a localităţilor în care trăieşte şi
munceşte omul, pentru a face acest mediu cât mai favorabil sănătăţii;
• Formarea unor deprinderi igienice (educaţia igienică) la fiecare persoană, folosind toate
mijloacele de cultură şi educaţie, începând cu şcoala, reviste, cărţi. Într-un sens mai larg,
formarea unei culturi sanitare, ceea ce încearcă să fie şi lucrarea de faţă ca o contribuţie la
acest important obiectiv. Sănătatea nu se vinde în farmacii, ci se asigură prin deprinderi
igienice : igiena alimentară, igiena muncii fizice, igiena muncii intelectuale etc ;
• Îmbunătăţirea condiţiilor de mediu la locul de muncă şi aplicarea tuturor măsurilor care
privesc protecţia muncii ;
• Aplicarea unui complex de măsuri pentru dezvoltarea normală, fizică şi mintală a copiilor,
începând cu supravegherea femeii în timpul sarcinii şi continuând cu cea a copilului şi a
adolescentului ;
• Punerea în valoare a culturii fizice (gimnastică, sport) a excursiilor şi a vieţii în aer liber,
folosirea factorilor naturali de întărire a organismului: aer, soare, apă; Exerciţiile fizice
reduc stresul, ne ajută să ne menţinem greutatea ideală, să ne menţinem mobili, fac ca inima
noastră să funcţioneze mai bine şi ne ajută la scăderea nivelului colesterolului şi a tensiunii
arteriale. De asemenea ne protejează împotriva unor îmbolnăviri serioase ca : bolile de
inimă, diabetul şi comoţia cerebrală.
• Promovarea unei alimentaţii raţionale, ştiintifice, cu combaterea atât a exceselor alimentare,
cât şi a subnutriţiei, a dezechilibrului în utilizarea tuturor factorilor nutritivi a preparării
greoaie ori complicate a alimentelor, erori care pot să ducă la boli de nutriţie şi ale tubului
digestiv.
• Măsuri de depistare precoce a unor anormalităţi şi tendinţe morbide înainte ca acestea să se
exprime prin suferinţe şi boală declarată.

O asistentă devine din ce în ce mai mult un consilier pentru toate activităţile umane care
pot afecta sănătatea, un consilier al sănătăţii. Sfatul său va trebui ascultat în toate problemele care
privesc mediul înconjurător şi unde pot apărea factori de risc pentru sănătatea omului. Sănătatea
este mai mult decât o problemă pur medicală : ea angajază răspunderea întregii societăţi.
Este necesară antrenarea sistematică a studenţilor medicinişti la acţiuni educativ-sanitare,
pentru a deprinde „arta” de a comunica, de a se adresa oamenilor şi de a-i convinge, pentru a le
trezi interesul nu numai faţă de boală, ci în primul rând faţă de menţinerea sănătăţii.
«Trebuie să ştim ce nu trebuie să facem pentru noi înşine» şi, în acest scop, o bună cultură
sanitară are o valoare incomensurabilă.

BIBLIOGRAFIE
1. Ardeleanu, I. Tănăsescu, Gh. – „ Stadiile dezvoltării fizice a copiilor şi tinerilor”, Editura
Medicală Bucureşti, 1964.
2. Drăgan, Ioan ― “Medicina Sportivă”, Editura Medicală, Bucureşti, 2002;
3. Ivan, Aurel - „Medicina omului sanatos”, Ed. Medicală, Bucureşti, 1993.

¹
Pitirim Sorokin, sociolog, autor al lucrării “The System of Sociology”, publicată în anii negri ai ruinei ce a urmat revoluţiei
bolşevice şi Războiului Civil din Rusia. Cartea încerca să ducă la un bun sfârşit crearea Sociologiei; în opinia autorului,
sociologia trebuie să fie asemeni oricărei ştiinţe naturale. În anii ’30, ca emigrant rus în SUA, Sorokin a scris cele patru volume
ale lucrării “Social and Cultural Dinamics”. În cartea sa, Sorokin descria natura oscilantă a dezvoltării sociale, proces
caracterizat prin cicluri foarte lungi. Ideea acestei lucrări i-a fost sugerată de către prietenul său, N.D. Kondrat’yev care a
descoperit multe mişcări ipotetice în dezvoltarea economică. Sorokin a indicat rolul jucat de ideologie în aceste cicluri.

367

S-ar putea să vă placă și