Curs

INGRIJIREA COPILULUI CU BOLI CARDIOVASCULARE

Evaluare şi intervenţii in boli cardiovasculare
Anamneza
Este contactul realizat cu copilul bolnav şi cu aparţinătorii acestuia, in cursul căruia se
obţin informaţii privind starea copilului dar şi a familiei.
Rolul asistentei medicale in efectuarea anamnezei este să descopere ingrijorările
părinţilor. Deseori ei au ingrijorări vagi, nespecifice cum ar fi „copilul nu mănancă bine” sau
„copilul e prea tăcut”, care pot fi indicii ale unei boli cardiace. Părinţii copiilor cu boli
cardiace vor descrie des una din problemele următoare:
 Copilul creşte greu in greutate, mănancă rar, oboseşte in timp ce mănancă, transpiră in
timpul mesei.
 Infecţii respiratorii frecvente şi dificultate in respiraţie (tahipnee, dispnee).
 Cianoză.
 Rezistenţă scăzută la exerciţii fizice.
O istorie a bolilor cardiace la fraţi, surori, o infecţie a mamei cu rubeolă in timpul
sarcinii, consumul de medicamente sau chimicale in timpul sarcinii, sau boli cronice ale
mamei, pot fi un indiciu important in diagnosticarea unor boli cardiace congenitale. Copiii cu
anomalii cromozomiale, cum ar fi sindroamele Turner, Down sau Holt – Oram, pot asocia
frecvent anomalii congenitale ale cordului, anamneza fiind importantă in evaluarea stării de
sănătate.
In evaluarea bolilor cardiace dobandite, o infecţie virală sau o expunere la toxice in
trecut este importantă mai ales dacă este suspectată afectarea miocardului. De asemenea
infecţiile streptococice sunt cauză de cardita reumatismală (streptococul β hemolitic de grup
A).
Examenul obiectiv
Evaluarea semnelor vitale este necesară in screeningul pacienţilor cu tulburări ale
sistemului cardio – vascular. Un puls crescut anormal (tahicardie) sau un puls scăzut
(bradicardie) pot indica anomalii cardiace. O frecvenţă respiratorie ridicată (tahipnee) poate fi
de asemenea, un indiciu pentru o afecţiune cardiacă. Hipertensiunea este diagnosticată după o
serie de măsurări a tensiunii arteriale.
O mulţime de aspecte ale examenului obiectiv pot duce la evidenţierea unor boli
cardiace. Pe durata examinării trebuie urmărită culoarea tegumentelor (in special prezenţa
cianozei şi eritemului cat şi paloarea), atitudinea (poziţii antialgice sau antidispneice), tipul
constituţional.
 Examene clinice şi paraclinice de stabilesc diagnosticul de boală.
INGRIJIREA COPILULUI CU INSUFICIENŢĂ CARDIACĂ
Diagnostic
Diagnosticul pozitiv se pune pe baza datelor clinice: tahipnee, tahicardie, dispnee,
intoleranţă la efort, creşterea in greutate datorită retenţiei de lichide, hepatomegalie. Datele
clinice pot fi completate cu explorări imagistice: radiografie cardio – pulmonară,
ecocardiografie şi ECG, cu precizarea pe cat posibil a etiologiei, stării funcţionale, stadiul
bolii şi prezenţa complicaţiilor.
Tratament
Obiectivele tratamentului in insuficienţa cardiacă sunt:
 îmbunătăţirea funcţiei cardiace,
 îndepărtarea excesului de sodiu şi apă acumulat,
 scăderea necesităţilor cardiace
 îmbunătăţirea oxigenării tisulare şi scăderea consumului de oxigen.
Digoxin este tratamentul medicamentos principal in insuficienţa cardiacă.
Responsabilităţile asistentei medicale privind ingrijirea copilului cu insuficienţă
cardiacă
 Cand se administrează digoxină este necesară monitorizare atentă: observarea
semnelor de toxicitate şi educarea părinţilor pentru observarea acestor semne,
calcularea şi administrarea dozei corecte şi educarea părinţilor privind
administrarea medicamentelor acasă.
 Asistenta medicală intotdeauna trebuie să verifice pulsul la copii inaintea
administrării digoxinei.
 Ca o regulă generală medicamentul nu este administrat dacă pulsul are valori
sub 90-110 bătăi/min la sugar şi copii mici sau sub 70 bătăi/min la copii mai
mari.
 Digoxina este un medicament a cărui administrare necesită precauţii deoarece
limita dintre dozele sigure, terapeutice, toxice şi letale este foarte mică. Din
această cauză asistenta medicala trebuie să fie foarte atentă la semnele de
toxicitate. Cele mai comune semne ale toxicităţii digoxinei la sugari şi copii
sunt: bradicardia, anorexia, greţuri, vărsături.
 Deoarece nivelul de toxicitate al digoxinei se poate atinge accidental prin
supradoză trebuie o atenţie sporită la calcularea şi măsurarea dozei. Asistenta
medicală trebuie să verifice cu grijă calculul dozelor, transformările din
 miligrame in micrograme, deoarece un calcul greşit poate multiplica
semnificativ doza.
 Asistenta medicală trebuie să-i inveţe pe părinţi aceste lucruri, să-I pregătească
pentru externare. Dozele corecte sunt trecute cu grijă pe ambalaje pentru a
reduce potenţialele greşeli de administrare.
 Asistenta medicală observă modul in care părinţii măsoară dozele de digoxină.
 De asemenea şi părinţii sunt averizaţi de pericolul producerii toxicităţii şi sunt
invăţaţi să observe semnele de toxicitate. Părinţii sunt invăţaţi să ia pulsul
copilului inainte de administrarea medicamentelor. Demonstrarea procedurilor
invăţate de către ambii părinţi face parte din pregătirea lor pentru externare.
Recomandări pentru ingrijirea la domiciliu – la administrarea digoxinei:
 Administraţi digoxină la intervale regulate (de obicei la 12 ore)
 Planificaţi-vă timpul astfel incat să administraţi medicamentul cu o oră inainte
de masă sau 2 ore după masă.
 Reinoiţi-vă prescripţia medicală inainte ca medicamentul să fie complet
consumat.
 Dacă copilul are dinţi dati-i apă după administrarea medicamentului; cand este
posibil spălaţi dinţii pentru a prevenii contactul prelungit cu lichidul dulce.
 Dacă nu s-a luat o doză şi au trecut mai mult de 4 ore treceţi peste doză şi
administraţi următoarea doză la timp; dacă au trecut mai puţin de 4 ore
administrati doza pierdută.
 Dacă copilul prezintă vărsături nu administraţi o a doua doză.
 Dacă nu s-au luat mai mult de 2 doze consecutive consultaţi medicul.
 Nu măriţi sau dublaţi doza pentru dozele pierdute.
 Dacă copilul se imbolnăveşte consultaţi imediat medicul.
 Păstraţi digoxina in locuri sigure, de preferat in locuri care se incuie.
 In caz de supradozare accidentală cu digoxină adresaţi-vă specialistului care
ingrijeşte copilul sau direct la spitalul de copii.
 Dozarea digoxinei administrate oral la nou născut şi copii*
Din alt grup de medicamente folosit in tratarea insuficienţei cardiace fac parte
Captoprilul, administrat de trei ori pe zi şi Enalapril (vasotec), administrat de 2 ori pe zi,
acestea fiind cele mai comune.
Indepărtarea excesului de sodiu şi apă acumulat – tratamentul constă in administrarea de
diuretice, posibil restricţia de lichide şi restricţia de sodiu.
 Restricţia de lichide poate fi recomandată in stadiile acute ale insuficienţei cardiace şi
trebuie atent calculată pentru a prevenii deshidratarea copilului, in special dacă este prezentă
cianoza.
Dieta hiposodată este folosită mai rar la copil decat la adult datorită potenţialului
negativ asupra apetitului copilului ducand secundar la incetinirea creşterii.
Scăderea nevoilor metabolice – nevoile metabolice pot fi scăzute prin:
 Asigurarea unui mediu inconjurător cu temperatură neutră pentru a preveni
stresul la frig la nou născut,
 Tratarea infecţiilor existente,
 Reducerea efortului depus la respiraţie (poziţii antidispneice),
 Administrarea de medicamente sedative copilului agitat;
 Incurajarea la repaus şi scăderea stimulilor inconjurători.
 Imbunătăţirea oxigenării ţesuturilor – toate măsurile precedente servesc la
imbunătăţirea oxigenării ţesuturilor fie prin imbunătăţirea funcţiei miocardului
fie prin diminuarea cerinţelor organismului. Oxigeno–terapia poate fi practicată
pentru a creşte volumul de oxigen in timpul inspirului. Oxigeno–terapia este
benefică pacienţilor cu edem pulmonar, infecţii respiratorii sau in creşterea
rezistenţei pulmonare (oxigenul este vasodilatator scăzand rezistenţa vasculară
pulmonară).
Menţinerea statusului nutriţional – asigurarea nevoilor nutriţionale ale copilului cu
insuficienţă cardiacă sau alte boli cardiace este cu adevărat o provocare. Nevoile metabolice
ale copilului sunt crescute datorită funcţiei cardiace scăzute şi a unui puls cardiac şi rată
respiratorie crescute.
Nou născutul trebuie să fie odihnit inainte de a fi alimentat, hrănirea făcandu-se imediat
după trezirea acestuia pentru a nu-şi consuma energia plangand. Un orar de administrare la 3
ore funcţionează cel mai bine la nou născut (hrănirea la 2 ore nu asigură un repaus suficient,
iar la 4 ore necesită o cantitate crescută de hrană, pe care mulţi nou născuţi nu sunt capabili să
o asimileze).
Orarul de hrănire trebuie să fie individualizat in funcţie de nevoile copilului.
Suportul psihologic al familiei şi copilului – deoarece stresul creşte cerinţele funcţiei
cardiace, nursa trebuie să se concentreze pe scăderea anxietăţii, comunicarea frecventă cu
părinţii asupra progresului realizat de copil.
Pentru tratamentul ambulator asistenta invaţă părinţii despre medicamentele ce urmează
a-i fi administrate, despre modul de administrare, despre reacţiile adverse pe care acestea le
pot da, interacţiuni cu alte medicamente, semnele intoxicaţiei cu medicamente, etc.
 Instrucţiunile scrise privind administrarea corectă a medicamentelor sunt esenţiale.
Evaluarea – constă in analizarea rezultatului obţinut, dacă intervenţiile au fost
adecvate, dacă s-a obţinut rezultatul dorit, dacă au apărut noi date in evoluţia stării pacientului
şi dacă este necesară reajustarea intervenţiilor, obiectivelor. Este o condiţie absolută a calităţii
ingrijirilor. Evaluarea urmăreşte:
 monitorizarea pulsului şi calitatea acestuia, frecvenţa respiratorie, culoarea
tegumentelor şi observarea comportamentului sunt informaţii ce ne pot da indicii
asupra stării copilului.
 observarea stării nutriţionale, greutăţii, comportamentul pe timpul alimentării.
 monitorizarea ingestiei şi excreţiei, bilanţul lichidian.
 comunicarea cu familia şi observarea comportamentului acestora.
HTA la copil
Manifestări clinice
Hipertensiunea arterială la copil evoluează de foarte multe ori asimptomatic; uneori
poate apare cefalee, ameţeli, astenie, adinamie, irascibilitate, tulburări de echilibru şi vedere
etc.
Dacă hipertensiunea arterială apare brusc, poate produce encefalopatie hipertensivă cu
consecinţe grave asupra sistemului nervos central, pană la comă.
Din partea aparatului cardiovascular poate apărea edemul pulmonar acut in puseele
maligne din hipertensiunea arterială, palpitaţii, oboseală.
Persitenţa prelungită a hipertensiunii arteriale cu valori crescute poate antrena nefro –
angioscleroză sau retinopatie hipertensivă.
Aspecte privind ingrijirea copilului cu hipertensiune – măsurarea tensiunii arteriale
trebuie să facă parte intotdeauna din examinarea copiilor cu afecţiuni cardiace. Este important
să se folosească o manşetă de mărime potrivită. Cand se detectează o creştere a tensiunii
arteriale măsurarea trebuie repetată in ortostatism şi clinostatism.
Un membru al familiei poate fi invăţat să măsoare şi să inregistreze valorile tensiunii
arteriale ceea ce duce la scăderea numărului de vizite la unitatea de sănătate. Aceste persoane
trebuie să ştie cand să contacteze medicul cu privire la creşterea tensiunii arteriale. Cand
această opţiune nu este posibilă asistenta de la cabinetul şcolar poate aduce date valoroase
pentru monitorizarea a tensiunii arteriale.
Asistenta medicală joacă un rol important in evaluarea familiilor şi furnizarea
informaţiilor cu privire la intervenţiile nefarmacologice cum ar fi dieta, fumatul şi programul
de exerciţii.
 Continuarea suportului, educaţiei şi reinformării pentru o conduită corectă este o
responsabilitate majoră a asistentului medical.
Dispensarizarea
Hipertensiunea arterială fiind o afecţiune cronică, cu posibilităţi de agravare şi instalare
a complicaţiilor este necesară o supraveghere medicală permanentă, la intervale variabile.
Tratamentul aplicat va fi continuu şi adaptat.
Dispensarizarea va asigura stabilirea unei relaţii adecvate intre medic şi pacient, intre
pacient şi echipa de specialişti care contribuie la supravegherea bolnavului. Obiectivele
dispensarizării sunt:
 supravegherea efectuării corecte a tratamentului şi a eficienţei acestuia;
 depistarea efectelor secundare ale medicamentelor;
 depistarea precoce a agravării sau apariţiei complicaţiilor hipertensiunii arteriale;
 depistarea unor noi factori de risc asociaţi;
 evaluarea diagnosticului in funcţie de evoluţie şi incadrarea in stadii clinice
corespunzătoare;
 reevaluarea protocolului terapeutic ori de cate ori este necesar;
Dispensarizarea rămane forma cea mai eficientă de asigurare a supravegherii clinico –
biologice active a pacientului cu hipertensiune arterială, permiţand adoptarea de măsuri
adecvate pentru sănătatea bolnavului cu hipertensiune arterială.
Ingrijirea familiei şi copilului cu boli cardiace congenitale
Evaluare –de reţinut:
 Malformaţiile cardiace cianogene duc la apariţia cianozei, hipotrofiei şi poziţiilor
particulare (ex. Pozitia ghemuit)
 Defectele necianogene produc insuficienţă respiratorie prin insuficienţă cardiacă
congestivă
 Naşterea unui copil cu anomalii cardiace severe aduce după sine cerinţe crescute de
ordin psihologic şi fiziologic din partea părinţilor.
 Ingrijirile copilului cu defecte congenitale de cord incep din momentul in care boala a
fost diagnosticată. In plus asistenta medicală trebuie să susţină şi să consoleze familia
din momentul in care fătul a fost descoperit cu defecte cardiace.
 Odată ce părinţii află despre boala copilului traversează iniţial o stare de şoc urmată de
anxietate, in special de frica de moarte a copilului.
 Asistenta medicala poate contribui la sprijinirea familiei in aceste momente, la
conştientizarea situaţiei dand informaţiile necesare, ajutand ceilalţi membrii ai echipei
să inţeleagă reacţiile părinţilor.
  Odata ce părinţii sunt pregătiţi să primească informaţii despre starea copilului este
esenţial să li se dea explicaţii clare in limita nivelului lor de cunoştinţe. De obicei
este folositoare trecerea in revistă a cunoştinţelor de bază despre structura şi
funcţionarea inimii inainte de descrierea defectului (Kaden and others,1985).
 Asistenta medicală poate fi un instrument in suportul familiei in aceste momente,
in stabilirea nivelulului de conştientizare dand informaţiile necesare şi ajutand
ceilalţi membrii ai echipei să inţeleagă reacţiile părinţilor.
 Nou-născuţii cu afecţiuni severe răman internaţi in spital, iar acest lucru poate
afecta serios relaţia părinte-copil dacă părinţii nu sunt incurajaţi să atingă, să
privească copilul, să participe la ingrijirile copilului. Frecvent mamele se simt
vinovate că au dat naştere unui copil bolnav şi nu se simt capabile să ingrijască
bine copilul.
 Părinţii sunt iniţial interesati de informaţiile despre prognostic şi operaţie. Familia
trebuie asigurată că echipa care se ocupă de copil ii va informa despre starea
copilului şi deciziile cu privire la tratament şi proceduri.
 Părinţii ai căror copii ar putea dezvolta insuficienţă cardiacă ar trebui familiarizaţi
cu simptomatologia şi de asemenea ar trebui invăţaţi cand să contacteze medicul.
 Parte a educaţiei părinţilor ar trebui indreptată spre nivelul activităţii fizice a
copilului.
 Copilului nu-i trebuie restricţionată total activitatea. Cea mai buna abordare este
permitere activităţilor pe care copilul le poate face.
 Părintii trebuie pregătiţi asupra metodelor de hrănire care să uşureze efortul
sugarului dar care totodata să-i asigure necesarul de calorii. Sugarii şi copiii cu boli
congenitale ale inimii necesită o nutriţie bună. Asigurarea nutriţiei adecvate a
sugarului este dificilă din cauza necesarului ridicat de calorii şi inabilităţii de a
suge eficient cauzată de oboseală şi tahicardie.
Copii supuşi intervenţiei chirurgicale cardiace
Obiectivele pe termen lung – copilul va trebui pregătit pentru a avea cunoştinţele
suficiente despre operaţie şi ingrijirile perioperatorii; se va evalua starea psihologică şi
fiziologică a copilului; de asemenea familia va primi informaţii care să-i ajute să reziste
stresului legat de intervenţia chirurgicală
Consideraţii generale:
 Operaţiile cardiace suferite de copii sunt in mod normal de corectare a malformaţiilor
congenital ale inimii.
  Unui copil cu defecte congenitale ale inimii i se dau date despre natura patologiei din
moment ce acesta este capabil să inteleagă boala. Informaţiile il vor ajuta să inţeleagă
terapia medicală şi/sau chirurgicală de care s-ar putea să aibă nevoie şi-l va feri de
nesiguranţă şi confuzii.
 Un grad de insecuritate, nevoi de protecţie şi imaturitate emoţională pot fi aşteptate de
la un copil cu defecte cardiace congenitale; el nu a fost capabil să participe activ in
clasă şi la jocuri şi de aceea s-ar putea simţi instrăinat, incapabil şi frustat.
 Perioada de regresie poate avea loc cand copilul este internat. Aceasta ar trebui
acceptată.
Responsabilităţile asistentei includ evaluarea cunoştinţelor şi anxietăţii preoperatorii a
copilului şi familiei, urmate de informare şi pregătire conform nevoilor. Postoperator
asistentele sunt responsabile de monitorizarea şi menţinerea stabilităţii psihice şi fizice a
pacientului dar şi de a ajuta familia să trecă peste stresul creat de operaţie. Pe parcursul
internării se va face pregătirea pentru externare.
Pregătirea familiei şi a copilului pentru operaţie
Puţine intervenţii chirurgicale cer la fel de multe planuri pentru pregătirea preoperatorie
şi ingrijirea postoperatorie ca operaţia de inimă.
De obicei, in ziua de dinaintea operaţiei ar trebui acordat timp copilului pentru a pune
intrebări. Dacă vizitarea salonului de reanimare nu este inclusă in planul de pregătire asistenta
medicală poate folosi o carte de preferat cu poze sau imagini video ale salonului. In timpul
vizitei, copilul şi părinţii sunt lăsaţi să experimenteze orice afectează direct ingrijirea
copilului, cum ar fi sunetele monitoarelor ECG, cortul de oxigen. Copiii şi părinţii sunt
incurajaţi să pună intrebări şi să exploreze orice instrument din salon. Familia şi copilul vor fi
familiarizaţi cu echipamentul şi procedurile.
Asistenta medicală poate face cunoştinţă familiei cu alţi copii care sunt in recuperare
după intervenţia chirurgicală.
Copilul poate deveni depresiv după intervenţia chirurgicală. Acest lucru poate fi cauzat
de anxietatea preoperatorie, stresul psihologic şi fiziologic postoperator. Copilul poate fi de
asemenea supărat şi necooperant după operaţie ca răspuns la durerea fizică.
Asistenta medicală va susţine copilul in eforturile de adaptare-recuperare, poate găsi
modalităţi de a răsplăti copilul pentru eforturile sale. Asistenta medicală va susţine familia
Educaţie preoperatorie şi ingrijire
Obiective: părinţii şi copiii (dacă aceştia sunt capabili să inţeleagă) pot discuta aspecte
importante ale diagnosticului şi ingrijirii:
Intervenţii:
  Incurajarea părinţilor şi a copiilor să vorbească despre trăirile şi sentimentele lor,
să pună orice intrebare despre boală şi operaţie;
 Evaluarea gradului de anxietate provocată de separare, care a fost experimentată
de copii;
 Să se explice părinţilor şi copilului că asistenta medicală va fi foarte ocupată in
perioada de ingrijire post operatorie cu monitorizarea şi procedurile de ingrijire.
Astfel activităţile asistentei medicale nu vor fi interpretate greşit. (de exemplu
poate apare impresia de evolutie nesatisfăcătoare).
 Să i se dea voie copilului să atingă echipamentul care va fi folosit in ingrijirea
sa; să i se arate funcţionarea echipamentului folosind o păpuşă sau alte accesorii
astfel incat copilul să vizualizeze şi să inţeleagă mai bine natura şi funcţionarea
acestora.
 Verificaţi dentiţia copilului pentru a preveni aspirarea unui eventual dinte de
lapte in timpul operaţiei; raportează orice dinte pierdut medicului şi
anestezistului.
 Se poate permite copilului să ia cu el in sala de operaţie jucăria lui preferată sau
un alt obiect familiar.
Ingrijiri postoperatorii
Obiective: copilul işi va reveni din procedura chirurgicală cu regresie şi anxietate
minime şi fără complicaţii; copilul va da dovadă de vitalitate, independentă şi participare la
propria recuperare.
Intervenţii:
 Familiarizează-te cu trăsăturile de bază ale copilului inainte de operaţie astfel
incat să-i poţi evalua schimbările postoperatorii.
 Toate activităţile trebuie făcute cu calm astfel incat să nu se instaleze frica la
copil şi la părinţi.
 Să se evalueze cu atenţie durerea copilului; să se observe comportamentul (de
exemplu imobilitatea unei zone sau poziţii antalgice) care pot indica localizarea
durerii; a se avea in vedere că un copil poate accepta durerea ca parte a imaginii
corpului său, să exprime iritabilitate şi necooperare in loc să verbalizeze durerea.
 Aminteşte-ţi că regresiunea şi retragerea pot apărea postoperator ca procedeu de
protecţie; foloseşte o voce caldă, atinge-l ca să fie sigur de legătura dintre voi, de
prezenţa ta; preveniţi sentimentul de abandonare.
 Schimbarea pozitiei copilului in pat pentru a menţine o ventilaţie şi un drenaj
pulmonar adecvat.
 Observă semnele de capacitate cardiacă scăzute (bradicardie, perfuzie periferică
scăzută, diureză scăzută, agitaţie, iritabilitate) ca fiind specifice pentru o
perioadă scurtă de timp după vindecarea tetralogiei lui Fallot.
 Monitorizarea şi inregistrarea atentă a lichidelor administrate I.V. astfel incat
acestea să nu-i fie date prea rapid; fiţi conştienţi de suprafaţa corpului corporală,
de volumul total care-i va fi administrat pe o perioadă anumită de timp precum
şi a tipului de picătură a setului folosit;
 Observă copilul pentru orice semn de incărcare a circulaţiei (dispnee, ortopnee,
agitaţie, puls accelerat, creştere in greutate).
 Familiarizează-te cu dozele recomandate de medicamente pentru copii şi verifică
cantităţile calculate in acord cu greutatea sau aria corporală şi varstă.
 Pregătirea pentru externare – educaţia pentru sănătate:
 Copilul, familia/ alte persoane importante să ştie diagnosticul, să aibă lista de
medicamente prescrise, lista de exerciţii şi regimul alimentar.
 Părintele este pregătit pentru supravegherea activităţii copilului.
 Copilul va deveni independent şi autonom in funcţii/ activităţi (acest lucru poate
fi surprinzător pentru părinţii copilului care pană acum era limitat in activităţile
sale).
 Mama va accepta noi activităţi pentru copil şi va evita supraprotecţia (care a fost
necesară inainte de operaţie).
 Pregătirea pentru externare
 Una dintre cele mai comune reacţii ale părinţilor este supraprotecţia, iar asistenta
medicală trebuie să observe momentul cand familiapoate avea nevoie de ajutor
in recunoaşterea imbunătăţirii sănătăii copilului.
 Familia va avea nevoie de instrucţiuni atat verbale, cat şi scrise despre
medicaţie, alimentaţie, restricţii de activităţi, simptome ale infecţiei şi
complicaţiilor. De asemenea, părinţii au nevoie de indicaţii despre momentele in
care să apeleze la ingrijiri medicale cum ar fi pentru o schimbare in
comportamentul copilului sau febră inexplicabilă.
 Asistenta medicală de asemenea va discuta despre tulburările comune de
comportament care pot apărea după externare cum ar fi coşmarurile, tulburări ale
somnului, supradependenţa.
 Deşi, corecţia chirurgicală a defectelor inimii a evoluat mult, incă nu este
posibilă corectarea in totalitate a multor dintre anomalii.
Plan de ingrijire Nursing
1. Diagnostic nursing:
Intoleranţă la efort datorată oxigenării mai slabe faţă de cerinţele organismului
Obiective
Scăderea cerinţelor cardiace şi respiratorii
 Intervenţii/Raţionament
 Menţinerea unei temperaturi confortabile ambientale, deoarece hipotermia sau
hipertermia cresc nevoile de oxigen.
 Plasarea nou – născutului in incubator.
 Tratarea febrei prompt
 Hrănirea la intervale scurte de timp şi in cantităţi mici (la fiecare 2 –3 ore).
Folosirea unui biberon moale, cu deschidere mare, deoarece copiii cu
insuficienţă cardiacă obosesc uşor.
 Evitarea deranjării copilului cat mai mult posibil.
 Implementarea de măsuri pentru reducerea anxietăţii.
 Ingrijire promptă atunci cand copilul plange
Evaluare.
Copilul să se odihnească in linişte.
2. Diagnostic nursing:
Respiraţie ineficientă datorată congestiei pulmonare
Obiective
Imbunătăţirea funcţiei respiratorii
Reducerea anxietăţii
Intervenţii/
Raţionament
 Poziţie semişezandă la 30 – 45 de grade pentru a incuraja cat mai mult extensia
toracelui.
 Evitarea hainelor stramte in jurul abdomenului şi al toracelui
 Administrarea de oxigen umidifiat
 Aprecierea respiraţiei (rată, amplitudine), culorii tegumentelor
 Implementarea unui orar de hrănire care să reducă agitaţia dată de foame.
 Tratarea copiilor cu blandeţe.
 Asigurarea confortului.
 Incurajarea familiei să ofere confort şi alinare.
 Explicarea echipamentului şi procedurilor care pot duce la scăderea anxietăţii
Evaluare.
 Respiraţia rămane in limite normale
 Culoarea tegumentelor este normală
 Copilul se odihneşte liniştit.
3. Diagnostic nursing:
Scăderea debitului cardiac datorită disfuncţiei miocardului
Obiective
Imbunătăţirea debitului cardiac
Intervenţii/Raţionament
 Administrarea Digoxinei la indicaţia medicului, cu urmărirea semnelor de
toxicitate, doza să fie in limite de siguranţă (copiii primesc rar mai mult de 1ml
la o doză), o doză mai mare fiind un avertisment.
 Verificarea dozei cu o altă nursă pentru creşterea siguranţei.
 Determinarea pulsului pentru un minut intreg inaintea administrării
medicamentului.
 Recunoaşterea semnelor de intoxicaţie cu Digoxin (greaţă, vărsături, anorexie,
bradicardie).
 Asigurarea aportului alimentar de potasiu sau administrare de potasiu
medicament
 Observarea semnelor de hipocalcemie (hipotonie, hipotensiune, tahicardie,
iritabilitate), sau hipercalcemie (bradicardie, fibrilaţie ventriculară, oligurie,
apnee)
 Verificarea tensiunii arteriale
 Observarea semnelor de hipotensiune
 Monitorizarea bilanţului lichidian.
 Monitorizarea ritmului cardiac.
Evaluare.
Zgomotele inimii să fie puternice, regulate.
Perfuzia periferică să fie adecvată.
4. Diagnostic nursing:
Acumularea in exces a lichidelor (edemul)
Obiective
Pacientul să nu prezinte acumulare de lichid in exces.
Intervenţii/Raţionament
 Administrare de diuretice la indicaţia medicului
  Menţinerea egală a ingestiei şi excreţiei
 Cantărirea zilnică la aceaşi oră şi cu acelaşi cantar pentru a aprecia corect
creşterea sau scăderea in greutate
 Restricţia de fluide dacă este indicată
 Ingrijirea tegumentelor la copiii cu edem
 Schimbarea frecventă a poziţiei pentru prevenirea escarelor asociate cu edem.
Evaluare
Copiii să prezinte pierderi de lichid evidente (urinări frecvente, scăderea in greutate)
Cardita reumatismală
Introducere
1. Cardita reumatismală este o boală autoimună care se declanşează la 1-3 săptămani de
la o infecţie cu streptococ beta hemolitic, cel mai frecvent cu localizare faringiană, netratată
(cu penicilină sau eritromicină);
2. maladia este consecinţa producerii de anticorpi antitoxină streptococică; aceştia atacă
valvele cardiace datorită similarităţii acestora cu antigenele ţintă;
3. se formează complexe antigen-anticorp cu destrucţii tisulare la nivel cardiac;
4. după Asociaţia Americană de Cardiologie pentru diagnostic este necesară prezenţa
unui simptom major sau a două simptome minore
Evaluare
1. se utilizează criteriile Jones pentru evaluarea manifestărilor majore: cardită,
poliartrită, coree, noduli subcutanaţi şi eritem marginat;
2. folosiţi criteriile Jones pentru evaluarea criteriilor minore: istoric de cardită, febră,
artralgie, creşterea VHS, alterări EKG cu creşterea intervalului PR şi dovezi ale infecţiei
streptococice (creşterea ASLO)
Intervenţii
1. tratamentul clasic se face cu penicilină pentru a preveni agravarea leziunilor prin
recurenţa atacurilor (se administrează pană la 20 de ani sau 5 ani după atac)
2. repaus la pat pană la normalizarea VSH
3. se administrează aspirină pentru durerea articulară
4. măsuri de siguranţă pentru coree (semn rar in prezent): atmosferă relaxată, reducerea
stimulilor, evitarea folosirii furculiţelor a obiectelor din sticlă, supravegherea copilului
in timpul
mersului;
5. menţinerea stimulării dezvoltării psiho-motorii;
6. asigurarea sprijinului emoţional pentru convalescenţa indelungată care va urma;
 7. prevenirea reinfecţiilor;
de reţinut
Cardita reumatismală este o maladie dobandită, dar care poate fi prevenită prin
diagnostic
precoce al infecţiilor streptococice (faringo-amigdalite), tratment corect cu antibiotic.
CURS
INGRIJIREA COPILULUI CU BOLI RESPIRATORII
Evaluare şi intervenţii in boli respiratorii
Particularităţi anatomo-fiziologice la copil-date generale
-plămanii nu sunt complet dezvoltaţi la naştere
-alveolele continuă să se dezvolte pană la 8 ani
-tractul respirator la copilul sub 5 ani are un lumen mai ingust decat la adult; acest lucru
favorizează obstrucţia căilor respiratorii şi insuficienţa respiratorie prin inflamaţie
-insuficienţa respiratorie duce la retracţii, pe măsură ce alte grupe musculare sunt
implicate in respiraţie
Evaluare copilului pentru a depista tulburări respiratorii
-Culegerea datelor
- Asistenta medicala in clinica de pediatrie observă faciesul copilului pentru semne de
anxietate
-observă poziţia adoptată de copil pentru uşurarea efortului respirator (de obicei in
ortostatism sau cu gatul in hiperextensie)
-evaluează efortul făcut de copil in timpul respiraţiei
-evaluează respiraţiile cantitativ şi calitativ: tahipneea (creşterea FR), hiperpneea
(respiraţii cu amplitudine mărită), apneea (oprirea involuntară a respiraţiei spontane cu durată
de peste 20 de secunde, insoţită de bradicardie şi modificări de culoare cutanată)
-evaluează simetria mişcărilor toracice
-evaluează iritabilitatea
-evaluează modificările cutiei toracice, consecinţă a tulburărilor respiratorii (torace in
butoi) sau a malformaţiilor congenitale care interferă cu efortul respirator (“piept de
porumbel”, pectum excavatum)
-evaluează bătăile aripilor nazale (dilatarea narinelor in timpul inspiraţiei)
-evaluează respiraţia cu gura deschisă şi mişcările mandibulei concomitente cu
respiraţia
-evaluează schimbările coloraţiei tegumentelor (paloare, cianoză – mai ales cea
periorală)
 -evaluează retracţiile: suprasternală, intercostală, substernală ;
-evaluează hipocratismul digital (apare datorată hipoxiei cronice)
-evaluează toleranţa cardiacă la efortul respirator
-măsoară capacitatea pulmonară folosind testele funcţionale (la copilul mic acestea pot
fi relative, din cauza lipsei de cooperare)
-monitorizează măsurarea gazelor sangvine
-ausculaţia pulmonară pentru absenţa sau diminuarea murmurului vezicular, pentru
prezenţa wheezing-ului (un zgomot asemănător unui fluierat, produs prin trecerea aerului
printr-o zonă ingustată)
-evaluează prezenţa cornajului (prin acţiunea muşchilor respiratori accesori inferiori)
-evaluează stridorul inspirator (prin edem laringian sau traheal)
-evaluează tusea de tip convulsiv sau disfonia
-evaluează şi notează dacă e umedă sau uscată (tusea productivă constă in eliminarea
de mucus pe care copilul il inghite – mucusul nu trebuie să fie expectorat pentru ca o tuse să
fie considerată productivă), paroxistică sau intermitentă
Intervenţii in disfuncţii respiratorii
Foloseşte cortul de oxigen, dacă este nevoie:
- aplicarea corectă a cortului (de stiut că oxigenul este mai greu decat aerul, deci
pierderea va fi mai mare in partea inferioară a cortului).
- menţine părţile de plastic ale cortului la distanţă de faţa copilului
- interzice folosirea jucăriilor ce produc scantei sau fricţiune
- verifică frecvent concentraţia de oxigen
- copilul va fi introdus sub cort după ce acesta a fost instalat, a fost pornit oxigenul şi a
ajuns la concentraţie prescrisă
Foloseşte cortul umed cu vaporizare, dacă este nevoie:
- acesta scade vascozitatea mucusului, favorizand expectoraţia
- se iau acelaşi măsuri ca şi la cortul de oxigen
- copilul se poate speria dacă vaporii impiedică vederea
- copilul este incurajat să folosească diverse obiecte in cort, cu excepţia jucăriilor care
se pot umezi şi favoriza infecţia bacteriană
- copilul va fi menţinut uscat prin schimbarea frecventă a lenjeriei de pat, pijamalelor,
scutecelor
- menţine constantă temperatura corpului
 - educă părinţii in legătură cu vaporizatoarele care vor fi utilizate la domiciliu,
recomandă spălarea lor frecventă, pentru a nu se dezvolta germeni patogeni care pot fi apoi
pulverizaţi in caile aeriene.
Efectuează fizioterapie toracică: tapotaj şi drenaj postural.
- acestea scad vascozitatea secreţiilor şi favorizează drenajul gravitaţional
- se face cu cel puţin 30 de minute inaintea meselor
- fiecare regiune (anterior superior, posterior superior, posterior inferior, lateral drept şi
stang) va fi stimulată pentru 2-5 minute
- aceste măsuri nu se iau in perioadele de bronhoconstricţie severă (ex. criză de astm)
sau edem al căilor aeriene (ex. crup) pentru că dopurile de mucus care pot apărea pot inrăutăţi
insuficienţa respiratorie
- administrează medicaţie prin nebulizare-aerosoli imediat inaintea tapotajului şi
drenajului postural
- dezobstrucţie nazală cu pompiţă sau sondă nazo-traheală
- soluţii saline pentru instilaţii nazale
- părinţii trebuie invăţaţi să le prepare la domiciliu (amestecă . linguriţă de sare la 1,5 l
de apă sterilizată)
- administrează 1-2 pic in fiecare nară, apoi se aspiră cu o pompiţă
- invaţă copilul exerciţii de respiraţie, pentru ameliorarea respiraţiei şi creşterea
tonusului muşchilor respiratori .
- exerciţii de inspiraţie profundă (pentru dilatarea toracelui), compresia toracelui
(exerciţii de atingere a halucelui, “abdomene”) şi exerciţii pentru creşterea eficienţei
respiratorii (sărituri)
- este recomandat ca fiecare exerciţiu să fie disimulat intr-un joc
Invaţă părinţii cum să folosească acasă un monitor pentru semnalizarea apneii:
- deşi existenţa sa ii poate linişti pe părinţi, totuşi zgomotul alarmei poate avea efect
contrar,
- invaţă părinţii să-şi evalueze copilul, să monitorizeze respiraţia atunci cand se
activează alarma.
- organizează activităţi alternativ cu perioade de odihnă
- asigură o poziţie ridicată a patului astfel incat să se evite presiunea din partea
organelor abdominale şi a diafragmului asupra cutiei toracice.
- evită alimentaţia orală la copii cu tahipnee sau dispnee
- in insuficienţa respiratorie uşoară se recomandă administrarea de lichide in cantităţi
mici, repetate
 - evitarea laptelui (stimulează producţia de mucus)
- administrare de antihistaminice in cazul semnelor de alergie; aceste medicamente nu
se vor administra in “răcelile” obişnuite pentru că reduc secreţiile şi contracarează măsurile
mucolitice;
- administrează antitusive in tuse uscată, nu in cea productivă
- invaţă părinţii să-şi protejeze copilul de iritanţi respiratori (pudre, fum de ţigară, etc.)
- in timpul radiografiilor sunt protejate cu şorţuri de plumb zona gonadelor şi tiroidiană.
Îngrijirea copilului cu infecţii ale căilor respiratorii superioare
Date generale
 sunt implicate numai căile respiratorii superioare
 obstrucţia nazală impiedică alimentaţia sugarilor (nu pot respira pe nas in timpul
suptului)
 rinoreea poate fi mucopurulentă, abundentă sau seroasă.
 copilul poate avea pană la 6-9 episoade IACRS pe an.
Evaluarea
 evaluează gradul insuficienţei respiratorii
 verifică temperatura copilului
 verifică faringele pentru leziuni “albe”, eventual recoltează culturi
 diferenţiază un guturai de o alergie respiratorie prin istoric
 evaluează modificările comportamentale
Intervenţii
 reducerea febrei
 asigurarea de decongestionante şi vaporizator, cu incurajarea odihnei şi a aportului
lichidian crescut
 folosirea soluţiilor saline şi a pompiţei la sugar
 administrarea de antibiotice dacă este suspectată o infecţie bacteriană
Astmul este o afectare recurentă a plămanilor, caracterizată prin reactivitatea crescută
sau iritabilitatea traheei şi bronhiilor, la nivelul cărora se pot intalni: spasmul musculaturii
netede bronşice, edemul mucoasei, creşterea secreţiei de mucus din bronşiole ca răspuns la
diferiţi stimuli. Aceste manifestări se pot modifica spontan sau sub tratament.
Introducere
Astmul este o bolală pulmonară obstructivă difuză cauzată de hiperreactivitatea căilor
respiratorii inferioare la un alergen din mediu; cauza poate fi şi idiopatică sau intrinsecă.
 Boala produce inflamaţie şi membrane mucoase, bronhospasm al muşchilor netezi
bronşici şi hipersecreţie de mucus, ceea ce duce la obstrucţia cailor aeriene
Evaluare
-evaluează gradul insuficienţei respiratorii, dispneei şi folosirii muşchilor respiratori
accesori;
- inegalitatea zgomotelor respiratori
-reia istoricul copilului pentru intoleranţa la efort
-evaluează fatigabilitatea (astenia)
-evaluează transpiraţia
-evaluează natura tusei
-observă modificarea formei cutiei toracice (emfizem cronic)
-intreabă despre istoricul familial de astm
-evaluează gazele sangvine (PaCO2 poate fi crescută prin acidoză respiratorie)
-evaluează statusul neurologic (hipoxia severă poate altera funcţiile cerebrale)
Intervenţii pentru prevenirea crizei
1. testare cutanată pentru identificarea sursei alergiei; incepe hiposensibilizarea, dacă
este recomandat
2. intervenţie asupra mediului pentru evitarea unei reacţii alergice, eliminand alergenul
care cauzează reacţia
3. administrează medicaţia inhalatorie
4. invaţă copilul exerciţii de respiraţie pentru imbunătăţirea capacităţii ventilatorii
Intervenţii in timpul unei crize
1. permiteţi copilului să stea in ortostatism pentru a respira mai uşor
2. liniştirea familiei
3. se va administra un brohodilatator (ex teofilină) sau un beta-agonist (ex albuterol);
4. monitorizează tulburările gastrointestinale şi alterarea semnelor vitale (mai ales
ritmul cardiac şi tensiunea arterială)
5. administrează corticosteroizi pentru scăderea edemului
6. asigură oxigen umidificat
7. administrează fluide iv
8. interzice fumatul in anturajul copilului
9. de reţinut: lipsa de răspuns in criză la medicaţia bronhodilatatoare poate duce la status
astmaticus
10. pentru astmul cronic, administrează zilnic corticosterozii inhalatori pentru a controla
inflamaţia cronică
 Clasificarea astmului
Spasmodic- sporadic, cu intervale variabile de calm sau de criză şi cu factori precipitanţi
deseori bine definiţi.
Continuu- fără semne evidente de astm dar cu unele dificultăţi de respiraţie in anumite
momente, wheezing tranzitor in timpul exerciţiilor fizice intense şi raluri sibilante care se aud
in timpul inspirului.
Refractar- wheezing persistent care necesită medicaţie zilnică, atat pentru controlul
simptomelor cat şi pentru ameliorarea funcţiei respiratorii.
Status astmaticus- atac sever, pacientul decompensandu-se in ciuda tratamentului cu
medicamente simpaticomimetice.
Etiologie
Astmul este o reacţie inflamatorie care induce hipersecreţie prelungită şi bronhospasm
(constricţie a bronşiolelor) ca răspuns la mediatorii chimici generaţi de inhalarea alergenilor
substanţe chimice sau virusuri.
Modificarea concepţiilor legate de astm:
 astmul este o afecţiune inflamatorie, nu doar un simplu bronhospasm.
 afectarea căilor aeriene nu este intotdeauna reversibilă.
 aspectul clinic tipic include tusea şi pneumonia recurentă.
 hiperreactivitatea bronşică şi astmul se suprapun de multe ori altor afecţiuni.
 hiperreactivitatea poate varia spontan şi poate fi influenţată de medicamente sau de
indepărtarea factorilor declanşatori.
Factori fizici:
 frigul
 factori meteorologici, de exemplu umiditatea şi schimbările bruşte de presiune şi
temperatură
Antecedentele heredocolaterale (astm bronşic in familie)
Iritanţii
 substanţele chimice
 noxele din atmosferă (dioxidul de sulf, monoxidul de carbon, substanţele sub formă de
particule)
Factori psihici sau emoţionali
Efortul fizic- oboseala, solicitarea excesivă
Endocrini- starea clinică se poate inrăutăţi in timpul ciclului menstrual sau se poate
imbunătăţi la pubertate.
Incidenţa
  Incidenţa astmului creşte incepand cu varsta de trei ani deşi această afecţiune se
intalneşte şi la copii mai mici.
 La copiii de varste mici, frecvenţa cea mai mare se intalneşte la băieţi.
 In perioada adolescenţei,incidenţa pe sexe este egală.
 Copii cu eczemă au un risc crescut de dezvoltare a astmului după varsta de 10 ani.
 Astmul din timpul copilăriei poate regresa la pubertate.
 Aproximativ 3% din copii de varstă şcolară au simptome de astm (conform statisticilor
din S.U.A., la nivelul anului 1991)
Complicaţii
 Bronşiectazii, pneumonii, bronşiolite
 Stare de rău astmatic
 Atelectazie
 Pneumotorax
 Emfizem
 Cord pulmonar
 Folosirea greşită a medicamentelor
 Deshidratarea
 Probleme emoţionale şi de comportament
 Aritmii
 La copiii mai mici de doi ani – disfuncţie respiratorie severă, din cauza stadiului de
dezvoltare redus al structurilor anatomice şi al mecanismelor fiziologice care sunt incapabile
să facă faţă leziunilor şi necesităţilor de compensare ale bolii.
 Pneumomediastin
Manifestări clinice:
Debutul unei crize de astm poate fi gradat incepand cu congestie nazală, strănut şi
secreţie nazală apoasă.
Crizele pot apărea şi pe neaşteptate, frecvent noaptea, copilul trezindu-se cu următoarele
simptome:
 wheezing, care se aude in principal in timpul expirului, anxietate şi teamă,
 transpiraţii
 tuse incontrolabilă
 dispnee cu efort de respiraţie crescut
Criza de astm bronşic poate fi prevenită prin tratament adecvat. Criza poate progresa,
copilul prezentand:
  dispnee progresivă
 mucus albicios şi aderent
 bătaia aripilor nazale
 utilizarea muşchilor inspiratori accesori
 cianoză
 hipoxemie
 alcaloză respiratorie care va conduce la acidoză respiratorie
 hipercapnie
 tahipnee şi tahicardie
 durere abdominală generată de tusea intensă
 vomă
 anxietate şi teamă extremă
 Tuse cronică ameliorată de bronhodilatatoare
 Dispnee episodică nespecifică, neavand relaţie cu efortul fizic
 Hipersecreţie, infiltrare recurentă a plămanilor şi atelectazie
 Internări repetate generate de existenţa unor simptome acute
Examenul obiectiv poate evidenţia:
 Hipotrofie staturoponderală (in unele cazuri)
 diametrul toracic anteroposterior mărit
 secreţii nazale in exces
 respiraţie orală (gura menţinută deschisă)
 wheezing inspirator şi expirator
Evaluarea diagnostică se va face in funcţie de:
 Eozinofilie, secreţii nazale, spută
 Creşterea numărului leucocite polimorfonucleare relevă infecţia
 Studierea capacităţilor şi volumelor pulmonare
 Nivelul gazelor din sange şi al pH-ului- pentru evidenţierea acidozelor (metabolică şi
respiratorie)
 Examinarea macroscopică şi microscopică a sputei- mulaje bronşice şi eozinofilie
 Hemoleucograma completă
 Radiografia toracică- pentru diagnosticul diferenţial;
 in timpul atacului de astm pot apărea: hiperventilaţie, hiperinflaţie, atelectazii,
hipertensiune pulmonară, edem.
 Testele cutanate- pot determina existenţa unor cauze alergice ale afecţiunii
IgE serice sunt crescute dacă este vorba de o boală alergică
Test pentru IgE specifice unor alergene
Tratament
Situaţii acute sau de urgenţă
Scopul intervenţiei: ameliorarea simptomelor şi creşterea capacităţii ventilatorii prin
următoarele mijloace:
 bronhodilatatoare- aminofilină iv., epinefrină sc., simpatomimetice inhalator,
administrarea betaagoniştilor cu ajutorul dispozitivelor speciale
 evaluarea continuă a aparatului respirator şi monitorizarea gazelor sangvine
 menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii şi a oxigenării, aspirarea secreţiilor,
asigurarea umidifierii, poziţionarea corectă.
 restabilirea şi menţinerea balanţei hidroelectrolitice
 monitorizarea cardiacă - urmărirea unei eventuale hipertensiunii şi a aritmiilor,
 odihnă, confort psihic şi fizic,
 calmarea pacientului şi a părinţilor
 administrarea de antiinflamatoare şi eventual de expectorante dacă sunt indicate
 intubare şi ventilaţie in caz de necesitate.
Ingrijirea pe termen lung
Scopurile sunt:
- prevenirea episoadelor acute şi absenţelor şcolare
- controlarea cu maximum de eficienţă a simptomelor folosind mijloace terapeutice
minime
- participarea normală la diverse activităţi
- normalizarea testelor pulmonare funcţionale
- creşterea normală şi dezvoltarea
Trebuie de asemenea avută in vedere educarea părinţilor şi a familiei in vederea
inţelegerii, aceptării şi aplicării unei metode de tratament care să corespundă cu stilul de viaţă
obişnuit.
Inlăturarea stimulilor suspecţi- alergeni, iritanţi, efort fizic, factori emoţionali
Desensibilizarea
Terapia medicamentoasă pentru controlul simptomelor
Tratmentul fizical al aparatului respirator- drenaj bronşic, exerciţii de respiraţie
Susţinerea organismului:
  hidratarea adecvată
 oxigenarea corespunzătoare
 tratamentul corect al oricărei infecţii
 corectarea oricărui dezechilibru acido-bazic
 inlăturarea oboselii
Evaluarea
1. Faceţi o evaluare de bază a stării copilului pentru determinarea gravităţii crizei
şi a gradului de disfuncţie respiratorie.
Observaţi tipul de respiraţie al copilului:
 Este vorba despre inspir sau expir cu durata crescută?
 Urmăriţi existenţa wheezing-ului- in timpul crizelor severe, acesta este audibil de la
distanţă.
 Stabiliţi de asemenea tipul inspirator sau expirator al wheezing-ului.
 Identificaţi folosirea muşchilor respiratori accesori.
 Auscultaţi copilul şi identificaţi ralurile, wheezingul şi ariile pulmonare ventilate.
 Apreciaţi care este gradul de anxietate al copilului.
 Urmăriţi bătăile aripilor nazale;
 Cercetaţi apariţia cianozei.
2. Determinaţi frecvenţele cardiacă şi respiratorie. Comunicaţi medicului orice
schimbare semnificativă.
3. Faceţi o anamneză corectă referitoare la medicaţia administrată acasă şi la
momentul administrării acesteia.
Discutaţi cu medicul despre planul de ingrijiire al copilului.
Probleme posibile şi diagnosticul acestora
 Respiraţia ineficientă, cauzată de un schimb de gaze deficitar.
 Deficit lichidian generat de hiperventilaţie şi de aportul oral scăzut.
 Complicaţii potenţiale ale acidozei respiratorii sau ale hipoxemiei.
 Confort alterat din cauza disfuncţiei respiratorii.
 Anxietate provocată de dificultatea respiratorie şi de spitalizare.
 Complicaţii ale tratamentului.
 Posibilitatea apariţiei atelectaziilor sau pneumotoraxului ca urmare a hiperventilaţiei
pulmonare.
Cum acţionaţi
 Diminuaţi disfuncţia respiratorie a copilului.
  Poziţionaţi copilului in poziţie şezindă, pentru a permite expansiunea pulmonară
maximă.
 Ridicaţi patul sau plasati o perna la capatul patului pentru a menţine poziţia şezandă;
 Puneţi deasupra patului o masă pe care se află o pernă. Plasaţi copilul astfel incat să
stea cu braţele extinse peste masă, fapt care asigură atat o poziţie confortabilă cat şi o utilizare
eficientă a musculaturii respiratorii accesorii.
 Administraţi oxigen dacă este prezentă “setea de aer”.
 Nu aşteptaţi apariţia cianozei pentru a administra oxigenul.
 Oxigenul trebuie administrat cu prudenţă, deoarece o PO2 scăzută poate fi stimulul
respiraţiei spontane in timpul unei insuficienţe severe. O dată cu o potenţială creştere a PCO2
şi cu riscul de narcoză prin dioxid de carbon, administrarea oxigenului poate constitui
eliminarea ultimului stimul al respiraţiei spontane.
 Crizele de intensitate medie determină alcaloză respiratorie dar pe măsură ce
obstrucţia respiratorie se inrăutăţeşte, PaCO2 creşte, generand acidoză respiratorie. Existenţa
bronhospasmului şi hipoxemiei concomitent cu PCO2 normală trebuie interpretată ca un semn
de oboseală din partea copilului. Se impune monitorizarea gazelor sangvine.
 Umidifierea aerului este necesară, indiferent dacă se foloseşte sau nu oxigen, pentru a
uşura lichefierea secreţiilor şi pentru a reduce edemul şi inflamaţia mucoasei. Umiditatea prea
mare sau apariţia picăturilor de apă in bronhii pot induce in continuare bronhospasmul.
 Explicaţi copilului scopul administrării oxigenului şi lăsaţi-l să atingă echipamentul.
 Utilizaţi bronhodilatatoare care se pot administra prin intermediul aerosolilor şi prin
dispositive tip “spacer”.
 Incercaţi să reduceţi anxietatea şi teama determinate de problemele respiratorii.
 Internaţi pacientul intr-o cameră liniştită, curată, unde va putea fi observat
indeaproape.
 Asiguraţi-i pacientului siguranţa de care are nevoie.
 Permiteţi-le părinţilor să rămană cu copilul.
 Spuneţi-le părinţilor care sunt progresele copilului, explicaţi-le de asemenea ce
manevre terapeutice se fac şi de ce. Această atitudine din partea dumneavoastră va micşora
ingrijorarea părinţilor, care altfel se poate transmite foarte uşor copilului.
 Folosiţi vocea cu ton scăzut şi vocea calmă in conversaţiile pe care le aveţi cu
pacientul.
 Asiguraţi-l pe copil că nu-l veţi lăsa singur.
 Lăsaţi-i pacientului obiectul preferat.
  Evitaţi să deranjaţi copilul mai mult decat este necesar.
Apreciaţi necesitatea sedării pacientului.
Dacă pacientul a adormit nu-l deranjaţi decat dacă este absolută nevoie.
Aveţi grijă ca hidratarea copilului să fie corectă pentru a lichefia şi mobiliza secreţiile
şi pentru a menţine balanţa hidroelectrolitică.
Deshidratarea este cauzată de scăderea aportului oral, perspiraţie, vărsături, creşterea
frecvenţei respiratorii, infecţii, unele bronhodilatatoare.
Urmăriţi semnele deshidratării:
 turgorul scăzut
 scăderea secreţiei lacrimale
 buzele uscate
 deprimarea fontanelelor
 scăderea diurezei manifestată şi densitatea specifică mare a urinii.
Menţineţi administrarea parenterală de lichide.
 Incurajaţi aportul oral de lichide:
 Aflaţi ce lichide ii plac copilului
 Oferiţi-i frecvent pacientului inghiţituri mici de lichid, atunci cand efortul respirator se
 imbunătăţeşte.
 Evitaţi lichide foarte reci, care pot declanşa bronhospasmul.
Dacă pacientul are wheezing, evitaţi administrarea băuturilor carbogazoase.
Reluaţi dieta normală a copilului cat mai repede posibil.
Urmăriţi semnele de hiperhidratare sau de edem pulmonar,
Informaţi-vă despre acţiunea şi efectele adverse ale medicamentelor utiizate in
tratamentul acestei boli.
Măsuri generale:
 dietă bine echilibrată şi un aport oral de lichide crescut.
 asigurarea somnului, odihnei şi efectuarea unor eforturi fizice rezonabile
 evitarea iritanţilor cunoscuţi
Măsuri psihologice:
 menţinerea calmului emoţional şi confortului copilului
 adoptarea unei atitudini optimiste.
Urmărirea medicală regulată:
 veţi incerca să asiguraţi o complianţă foarte inaltă a bolnavului la tratament.
  trebuie acordată o atenţie deosebită prezenţei unor infecţii sau apariţiei unor simptome
noi.
 Invăţaţi pacientul să respire corect şi implicaţi părinţii in procesul de invăţare
 Exerciţiile fortifică diafragmul, astfel incat respiraţia devine mai uşoară şi capacitatea
totală a plămanilor creşte. Exerciţiile de respiraţie combinate cu drenajul postural pot scădea
nevoia de medicaţie şi contribuie la o expectoraţie crescută a mucusului. De asemenea aceste
exerciţii vor uşura menţinerea unei posturi corecte, vor imbunătăţi antrenamentul fizic şi
relaxarea mentală.
 Invăţaţi copilul să-şi cureţe fosele nazale inainte de a incepe exerciţiile.
 Fiecare exerciţiu trebuie să inceapă cu o respiraţie scurtă, uşoară, prin nas, urmată de o
expiraţie prelungită prin gură.
 In timpul respiraţiei porţiunea superioară a toracelui trebuie menţinută imobilă.
 In timpul expiraţiei muşchii abdominali trebuie traşi spre interior.
 Copilul nu trebuie să inspire adanc in timpul efectuării exerciţiilor, in schimb este bine
să fie invăţat să expire cat mai lung.
Exerciţiul 1-respiraţia abdominală
 Copilul va sta in decubit dorsal cu genunchii flectaţi, corpul relaxat şi mainile plasate
pe zona superioară a abdomenului.
 Expiraţia va fi lentă, pe gură, deprimand incet pieptul şi apoi zona superioară
abdominală, pană cand la sfarşitul expiraţiei apare retracţia.
 In continuare pacientul va relaxa abdomenul (impingandu-l inainte), inspirand in
acelaşi timp scurt, pe nas (pieptul nu va fi ridicat).
 Exerciţiul va fi repetat de 8-16 ori, după care se va face o pauză de 1 minut, apoi ciclul
se reia.
Exerciţiul 2- respiraţia de expansiune a părţilor laterale ale toracelui
 Copilul va fi aşezat pe un scaun, relaxat, cu palmele plasate la nivelul coastelor
inferioare.
 Expiraţia se va face lent, prin gură, contractand porţiunea superioară a toracelui, apoi
zona inferioară şi in final comprimand coastele cu mainile (manevră care determină
expulzarea aerului de la nivelul bazelor pulmonare).
 Inspiraţia va impinge coastele impotriva unei uşoare presiuni exercitate de maini.
 Numărul şi ritmul repetărilor vor fi identice cu cele de la exerciţiul anterior.
Exerciţiul 3- aplecarea inainte
  Poziţia: şezand, cu picioarele depărtate şi braţele relaxate de o parte şi de alta a
corpului.
 Expiraţie lentă, insoţită de aplecarea capului inainte şi coborarea acestuia spre
genunchi, in timp ce se retractă muşchii abdominali.
 Ridicarea lentă a trunchiului concomitent cu inspiraţia şi expandarea porţiunii
superioare a abdomenului.
 Expir rapid, complet, efectuat din poziţia dreaptă.
 Inspir, cu expandarea porţiunii superioare a abdomenului.
Exerciţiul 4-arcuirea umărului
 (Acest exerciţiu va fi efectuat intre exerciţiile de respiraţie)
 Poziţia : uşor aplecat in faţă, cu spatele drept, degetele fiind plasate pe umeri.
 Se fac mişcări circulare ale umerilor in sus, in jos, in spate, in jos.
 Se recomandă 4-8 repetări, intercaland pauze.
Recomandări generale
 Este preferabil ca exerciţiile să fie efectuate in următoarele momente şi circumstanţe:
dimineaţa, inainte de micul dejun, atunci cand copilul este odihnit, seara, inainte de culcare,
cu scopul de a curăţa plămanii inaintea somnului la primele semne iminente de criză
astmatică, pentru a preveni dezvoltarea acesteia.
 Exerciţii mai puţin complicate care folosecsc aceleaşi principiii terapeutice, pot fi:
suflarea unei bile de bumbac sau de ping-pong pe o masă- se va menţine scorul in funcţie de
distanţa atinsă (făcand din exerciţiu un joc)- sau făcand baloane de săpun cat mai mari.
 Practicarea acestor exerciţii imbunătăţeşte atat capacitatea pulmonară cat şi starea
generală a pacientului.
 Notă: Mulţi pacienţi işi pot preveni crizele doar prin efectuarea acestor exerciţii.
Atunci cand copilul prezintă dificultăţi respiratorii sau wheezing uşor, ar trebui să ia o doză
din medicamentul care ii asigură ameliorarea simptomelor; inainte de a incepe exerciţiile.
Exerciţiile pot produce uneori wheezing sau tuse mai ales in momentele de final. Ele pot
deranja copilul dar perseverenţa in efectuarea lor va duce la desprinderea mucusului din
bronhii, pacientul putand apoi să tuşească şi să elimine secreţiile, fapt ce va duce la scăderea
intensităţii crizei.
Educaţia pentru sănătate
 Ajutaţi părinţii să adopte o atitudine realistă in legătură cu boala copilului
 Incercaţi să abordaţi copilul ca pe o persoană complet normală, căreia ii sunt impuse
doar cateva restricţii din cauza bolii.
  Priviţi pacientul ca pe o persoană şi o personalitate unică.
 Daţi-i de inţeles că este o persoană capabilă, iubită şi respectată.
 Stabiliţi limite de comportament care să fie urmărite cu consecvenţă. Nu-i permiteţi
copilului să folosească boala pentru a obţine diferite recompense.
 Lăsaţi copilul să aibă aceleaşi obligaţii şi drepturi ca in familie.
 Incercaţi să explicaţi pacientului de ce trebuie să fie atent la anumite lucruri şi de ce i
se impugn anumite restricţii.
 Copilul trebuie să ştie care sunt simptomele unei crize şi cum trebuie să se relaxeze.
 In loc să daţi ordine este bine să oferiţi lămuriri, arătandu-i copilului increderea şi
respectful dumneavoastră.
 Sinceritatea şi empatia sunt elemente de bază ale colaborării cu pacienţii, mai ales in
cazul copiilor.
 Ajutaţi copilul să-şi exprime sentimentele, in loc să folosească boala ca scuză pentru
 agresivitatea fizică sau pentru comportamentul “de şantaj”.
 Evitaţi hiperprotecţia şi supravegherea excesivă.
 Invăţaţi copilul să rezolve pe cat posibil singur problemele legate de boală, depinzand
astfel cat mai puţin de cei din jur.
 Lăsaţi pacientul să participe la activităţi care să-i permită stabilirea unor limite şi
aptitudini individuale.
 Relevaţi toate simptomele astmului, cunoaşterea lor va contribui la efectuarea unui
tratament precoce.
 Accentuaţi necesitatea menţinerii unui jurnal in care să fie menţionate simptomele,
activitatea, mediul şi alte elemente semnificative ale unei zile. Totodată vor trebui menţionate
modificările acestor parametri.
 Spuneţi-i pacientului care sunt medicamentele cu care va fi tratat, cum se
administrează acestea şi care este scopul utilizării lor.
 Nu uitaţi să menţionaţi importanţa unui program regulat de exerciţii.
 De asemenea, trebuie explicate semnele de infecţie respiratorie şi importanţa apelării
la medic in anumite situaţii, cum sunt: eşecul ameliorării simptomelor cu ajutorul medicaţiei
uzuale, inrăutăţirea bruscă a bolii, febra, alte semne de infecţie.
 Incurajaţi implicarea copilului in tratamentul de desensibilizare, mergand pană la
autoadministrarea medicamentelor.
 Insistaţi asupra importanţei aportului oral de lichide, mai ales in timpul atacului
astmatic, situaţie in care pierderea de lichide prin diaforeză şi dispnee este accentuată.
  Faceţi demonstraţii de utilizare ale peak-flow-meterelor şi ale MDI.
 Dacă pacientul este prea absorbit de boala sa, poate fi distras prin diverse metode de
reorientare a atenţiei, prin diminuarea durerii sau prin incurajarea deschiderii faţă de alte
persoane astfel incat el să poată uita de boală.
 Incurajaţi interesul copilului faţă de activitatea sa, ajutaţi-l să găsească activităţi care
nu-i fac rău.
 Abilitatea copilului de a-şi controla problemele respiratorii şi deprinderea sa de a
colabora cu aparţinătorii vor determina creşterea gradului de incredere in sine şi vor duce la
modificări fizice şi psihice benefice.
 Activitatea fizică trebuie incurajată, recomandandu-se pauze la apariţia oboselii.
 Nu discutaţi despre boala copilului mai mult decat este cazul- nu permiteţi vorbitul in
şoaptă sau secretele privind starea copilului. Facilitaţi comunicarea dintre copil şi familie.
 Vorbiţi cu prietenii şi rudele pacientului despre problemele care necesită o atenţie
sporită.
 Planificaţi o intalnire de grup cu părinţii, personalul medical din şcoală şi dirigintele.
 Personalul din şcoală trebuie informat despre: activitatea copilului , măsurile necesare
in timpul unei crize de astm, medicaţia necesasră in timpul orelor de şcoală, MDI, centrul
căruia trebuie să se adreseze in cazul apariţiei unor probleme care nu pot fi rezolvate la
dispensar.
 Incercaţi să induceţi o atmosferă familială liniştitoare pentru copil dar care să nu fie
calmă in mod artificial.
 Pregătiţi copilul să facă faţă unor evenimente anunţate care l-ar putea afecta
emoţional.
 Ajutaţi pacientul să dobandească aptitudini speciale.
 Dezvoltaţi aceste aptitudini in funcţie de activităţile pe care copilul le poate desfăşura
in funcţie de boala sa.
 Nu uitaţi că dobandirea unor noi aptitudini care pot starni admiraţia celor de aceeaşi
varstă va determina dezvoltarea increderii in sine şi a unui sentiment de securitate.
 Atat părinţii cat şi copilul se vor simţi mai siguri dacă vor cunoaşte tratamentul care
trebuie aplicat copilului in diferitele stadii ale bolii.
 Medicamentele şi instrucţiunile privind utilizarea lor trebuie păstrate la indemană.
 Veţi concepe un plan de urgenţă impreună cu familia astfel incat copilul şi părinţii să
nu intre in panică şi să aibă o atitudine adecvată in timpul unei crize.
  Administrarea medicaţiei antialergice sau simptomatice va fi privită ca o activitate
normală, şi nu ca un factor generator de agitaţie, evident inutilă. Medicamentele vor fi luate
de preferinţă inainte de mese, fiind insoţite de o cantitate adecvată de lichid.
 Copilul are nevoie de securitate, incredere in persoana proprie şi iubire.Totuşi
exagerările din acest punct de vedere nu aduc nici un beneficiu.
 Furnizaţi informaţii şi materiale bibliografice pacientului.
 Explicaţi membrilor familiei care sunt măsurile de protecţie şi de control ale mediului
ambient care ajută la evitarea alergenului. Insistaţi asupra modalităţilor de control ale crizei de
astm.
 Dormitorul copilului trebuie să fie o zonă cat mai liberă de praf cu putinţă.
 In această cameră va fi păstrată doar mobila strict necesară.
 Vor fi indepărtate mobila tapiţată, draperiile, covoarele, picturile, cărţile, jucăriile şi
orice alte obiecte care pot acumula praf.
 Sunt recomandate draperiile care se pot spăla, carpetele din bumbac sau din materiale
sintetice.
 Păturile şi cuverturile de pat trebuie să conţină aceleaşi materiale menţionate mai sus.
 Nu se vor utiliza insecticide sau alte spray-uri in dormitor.
 Imbrăcămintea de exterior sau articolele de menaj nu vor fi păstrate in dulapurile din
camera copilului.
 Saltelele, box-springs şi pernele vor avea huse antistatice (cu excepţia celor sintetice).
 Păturile şi hainele care au fost depozitate mai mult timp trebuie aerisite foarte bine
inainte de a fi purtate din nou.
 Vor fi evitate substanţele care generează mirosuri iritante cum sunt: vopseaua, tutunul,
 insecticidele sub formă de pulberi, uleiurile de pin şi unele substanţe folosite in
bucătărie.
 Dacă este posibil va fi utilizată o hotă de bucătarie.
 Băuturile carbogazoase vor fi evitate, in special in timpul wheezing-ului.
 Orice activitate fizică generatoare de wheezing sau de disfuncţie respiratorie va fi pe
cat posibil eliminată.
 Nu este recomandată aplicarea de unguente iritante in zona nasului sau a toracelui.
 Copilul nu va fi lăsat să intre in zonele cu praf sau in cele cu umezeală (pivniţe,
cămări, etc.).
 Nu vor fi folosite covoare confecţionate din fetru din cauza conţinutului de fibre
animale.
  Dacă incălzirea casei se face printr-un sistem cu aer cald circulant, acesta nu va fi
pornit in camera copilului. Oricum, sistemul cu aer trebuie să conţină un filtru riguros
intreţinut. Pentru incălzire sunt recomandate caloriferele electrice.
 Se vor folosi doar medicamentele prescrise de medic.
 Contribuiţi la formarea unei relaţii corespunzătoare intre mamă şi copil, prin
sprijinirea mamei atunci cand trece prin stări de anxietate, vină sau frustrare.
 Stilul de viaţă al mamei poate suferi modificări odată cu diagnosticarea bolii copilului.
Mama va fi deranjată de scăderea numărului de ore de somn, de necesitatea unei ingrijiri
constante, etc.
 Ascultaţi plangerile mamei şi acordaţi un ajutor eficient in această problemă.
Rezultate aşteptate
 Imbunătăţirea funcţiei respiratorii, imbunătăţirea rapidă a simptomelor, normalizarea
valorilor gazelor sangvine.
 Hidratarea normală, demonstrată prin: normalizarea valorii densităţii urinare şi a
semnelor vitale, turgor in limite acceptabile.
 Atingerea şi menţinerea unei balanţe electrolitice normale.
 Creşterea confortului, imbunătăţirea funcţiei respiratorii, comportarea normală.
 Anxietate minimă.
 Funcţie cardiacă normală, rezultate normale ale următoarelor investigaţii: ECG,
auscultare cardiacă, radiografie toraco-pleuro-mediastino-pulmonară.
 Lipsa atelectaziei şi pneumotoraxului.
 Inţelegerea de către părinţi şi copil a bolii şi a modalităţilor de ingrijire.
ÎNGRIJIREA COPIILOR CU AMIGDALITĂ
Introducere
 amigdalele sunt organe limfoide care situate la intrarea tractului respirator şi a celui
gastrointestinal
 ele nu se excizează decat in cazul in care obstruează căile respiratorii sau sunt infectate
cronic
 amigdalitele pot fi tratate cu antibiotice la domiciliu; amigdalectomia necesită
internare de o zi
Evaluare
 istoricul copilului pentru semne de alergie
 notarea simptomelor de tip alergic
 evaluarea semnelor de afectare otică şi a semnelor de IACRS
  evaluarea efortului respirator
 inspecţia cavităţii bucale (starea dinţilor)
 intervenţii preoperatorii
 explicaţi copilului de ce a venit la spital
 incurajaţi părinţii să rămană langă copil pană la operaţie
 pregătiţi copilul pentru atmosfera din sala operatorie, explicaţi-I că va fi adormit in
timpul operaţiei
 permiteţi-I copilului să se joace cu echipamentul
 asiguraţi copilul că nu va rămane singur şi că nu va simţii procedura
 asigurarea unii obiect care să preocupe copilul in postoperator
 pregătiţi copilul pentru durerile faringiene ce vor apare
 intervenţii postoperatorii
 copilul trebuie să stea in ortostatism sau in decubit lateral pentru a se favoriza
drenajul
 nu se aspiră decat in cazurile de obstrucţie,
 verificaţi transpiraţia, agitaţia, tahicardia sau vărsăturile cu sange roşu: acestea
sunt semne de hemoragie şi necesită intervenţie rapidă (copilul poate să vomite cheaguri de
sange, fără semnificaţie)
 asiguraţi gheaţă pentru reducerea edemului
 asiguraţi lichide reci, curate, necitrice (nu de culoare roşie pentru că ar putea fi
confundate cu sangele)
 stimulaţi copilul să se joace pentru a trece mai uşor peste confuzia şi
sentimentele neplăcute din timpul refacerii
ÎNGRIJIREA COPIILOR CU EPIGLOTITE
Introducere
Epiglotita este o infecţie a epiglotei potenţial ameninţătoare de viaţă, care afectează mai
ales preşcolarii (3-6 ani) cel mai des este determinată de H. influenzae
Evaluare
 evaluaţi tulburările de deglutiţie, hipersalivaţie, refuzul lichidelor şi stridor-ul
 ascultaţi dacă există disfonie
 notaţi dacă există febră, iritabilitate sau anhxietate
 observaţi dacă există tahicardie sau tahipnee, eventual hiperextensia gatului
 intrebaţi despre durerile faringiene
Intervenţii
  evitaţi inspecţia faringelui pană la sosirea personalului calificat (inspecţia poate
declanşa un
 spasm epiglotic cu ocluzie respiratorie
 permiteţi copilului să stea in picioare, pentru că astfel se uşurează respiraţia
 pregătiţi echipamentul pentru traheostomie sau intubaţie
 administraţi antibiotice
CRUPUL (LARINGITA ACUTĂ SPASMODICĂ), LARINGITA ACUTĂ
OBSTRUCTIVĂ ŞI LARINGOTRAHEOBRONŞITA ACUTĂ
Introducere
 aceste afecţiuni afectează mai ales copii de 1-3 ani
 problemele respiratorii sunt cauzate de edemul laringian indus viral, insoţit de o “tuse
metalică”
 manifestările debutează de obicei nocturn, in perioadele reci şi frecvent apar recăderi,
debutul
 poate fi acut sau insidios
Evaluare
 notaţi tusea latrătoare, metalică şi răguşeala (disfonia)
 notaţi stridorul inspirator cu grade variate de insuficienţă respiratorie
 evaluaţi dispneea accentuată şi folosirea muşchilor respiratori accesori; ralurile şi
diminuarea murmurului vezicular indică progresiunea către bronhii
Intervenţii ale părinţilor la domiciliu
 menţineţi copilul calm pentru a uşura efortul respirator şi pentru conservarea energiei
 duceţi copilul in baie, inchideţi uşa şi porniţi duşul fierbinte; aşteptaţi impreună cu
copilul pană cand baia se umple de abur fierbinte (aceasta ar trebuii să reducă spasmul
laringian)
 folosiţi un vaporizator situat langă patul copilului după un episod de boală acută (după
criză, creşte producţia de mucus şi copilul poate vomita mari cantităţi; aceste manifestări nu
necesită tratament specific
 incurajaţi aportul lichidian pentru a scădea vascozitatea mucusului
 ţineţi cont că, dacă criza nu se remite, copilul poate necesita spitalizare pentru
traheostomie,
 oxigenoterapie sau aerosoli
ÎNGRIJIREA COPIILOR CU OTITA MEDIE
Introducere
  otita medie este frecventă la sugari, deoarece canalul timpanic este mai scurt şi mai
puţin angulat
 este o complicaţie frecventă a IACRS, cauzată de blocajul trompei lui Eustachio (prin
inegalitatea presională dintre urechea medie şi mediul extern, dar şi prin ajungerea unui virus
sau a unei bacterii in urechea medie)
Evaluare
 membrană timpanică hiperemică, in tensiune
 durerea: sugarul tinde să-şi tracţioneze urechile
 observă iritabilitatea
 semne şi simptome de IACRS
 gradul febrei
Intervenţii pentru otita medie acută
 administrarea antibioticelor: oral sau local
 lobul urechii se tracţionează in jos şi posterior cand se administrează tratamentul local la un
sugar
 administrare de analgezice şi antipiretice
 administrare de decongestionante nazale pentru reducerea obstrucţiei tubei Eustachio.
Intervenţii pentru otita cronică
 intervenţia chirurgicală (miringotomia) va fi efectuată pentru a drena urechea medie şi a
normaliza presiunea (tuburile inserate in timpul operaţiei se detaşează de obicei după un an)
 copilul va fi poziţionat pe partea afectată pentru a facilita drenajul după ruptura membrane
timpanice sau după miringotomie
 canalul auditiv extern trebuie menţinut curat şi uscat (nu se va permite acumularea de apă)
BRONŞIOLITA CAUZATĂ DE VIRUSUL SINCIŢIAL RESPIRATOR
Introducere
 bronşiolita este o infecţie a căilor respiratorii inferioare caracterizată prin dispnee, weezing,
 mucus vascos.
 afectează de obicei sugari sub 6 luni, primăvara şi iarna
 mortalitatea la această grupă de varstă este de 1-6%
 infecţia se transmite prin secreţii respiratorii
Evaluare
 anticipează apariţia mucusului vascos
 evaluează posibilele zone atelectatice sau de emfizem
 testarea mucusului bronşic pentru VSR confirmă diagnosticul
Intervenţii
 asigură oxigen umidificat
  posibilă administrare de lichide intravenos
 foloseşte manuşi, halate şi spălarea aseptică a mainilor ca precauţii pentru prevenirea
transmiterii boli