7

Caracterizarea merceologică
a ţesăturilor textile

Ţesăturile sunt mărfuri textile prezente sub formă de foi plane, subţiri şi
flexibile, care rezultă din îmbinarea prin încrucişare, într-o anumită ordine, a două
sisteme de fire: urzeală şi bătătură. Firele de urzeală sunt dispuse în lungul
ţesăturii, paralel cu marginea ei, iar firele de bătătură sunt dispuse transversal,
perpendicular cu marginea ţesăturii.

7.1 Obţinerea ţesăturilor şi influenţa acestora asupra calităţii

produselor

În vederea obţinerii ţesăturilor se remarcă atât operaţii de pregătire a firelor

de urzeală ca: depănare, urzire, încleiere şi năvădire, cât şi operaţii pregătitoare a
firelor de bătătură: canetare (trecere a firului pe ţevi de forme speciale ce se
introduc în suveică), dublare, răsucire.
Procesul modern al ţesăturii se realizează cu maşini (războaie) de ţesut cu
mecanisme şi dispozitive cu înalt grad de automatizare.
În ultimele decenii maşinile de ţesut clasice au suferit perfecţionări
esenţiale, au fost realizate maşini de ţesut cu proiectil, cu duze, cu graifere etc. S-au
realizat maşini de ţesut care pot ţese lăţimi până la 450 cm, cu viteze mari de lucru.
Firme de prestigiu în domeniu au perfecţionat noile sisteme
neconvenţionale pentru înserarea bătăturii: maşini de ţesut cu jet de aer, maşini de
ţesut cu tijă şi maşini de ţesut cu proiectil etc. pentru obţinerea unor produse cu o
gamă largă de aplicaţie, de la ţesături pentru confecţii, la articole de tapiserie şi
articole tehnice.
Tehnologia de ţesere cu aceste noi realizări tehnice permit: productivitate
ridicată a muncii, măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii materialelor, scurtarea
 Merceologie

duratei de reglare a maşinii, lărgirea domeniilor de utilizare, reducerea cantităţii de

deşeuri şi diminuarea zgomotului şi a vibraţiilor.

Principiul de formare a ţesăturii pe maşinile clasice de ţesere

În formarea ţesăturii se disting trei faze principale, indiferent de tipul

maşinii de ţesut, şi anume:
- formarea rostului, care se realizează prin mişcare de ridicare şi de
coborâre a unei părţi din firele de urzeală cu ajutorul iţelor;
- introducerea firului de bătătură în rost (prin mişcarea de du-te-vino a
suveicii sau a altor sisteme moderne);
- îndesarea bătăturii în rost prin mişcarea vătalei în lungul urzelii.
Prin repetarea acestor faze se realizează ţesătura, care se înfăşoară pe sulul
de ţesătură (figura 7.1).

Modul foarte variat în care firele de

urzeală pot fi încrucişate cu firele de
bătătură determină apariţia unor desene
cu diferite aspecte ale ţesăturii, ceea ce
constituie un factor important în
diversificarea acestora.

Figura 7.1 Schema formării unei ţesături:

1 – urzeală; 2 - bătătură

Unele maşini de ţesut au mecanisme de control pentru oprire automată la

ruperea firelor sau, la cele moderne, de sudare a firelor rupte (fără oprire).
Între structura ţesăturii şi a mecanismelor de ţesere este o strânsă legătură.
Cu cât contextura ţesăturii este mai complexă, cu atât sunt necesare maşini de ţesut
cu mai multe dispozitive care să le acţioneze.
Ţesăturile cu legătura pânză se realizează la războaie de ţesut simple.
Ţesăturile cu dungi sau în carouri se realizează pe războaie de ţesut cu
dispozitive tip REVOLVER, ce dispune de 10-12 căsuţe cu suveici ce conţin fire
de bătătură diferit colorate, cu deplasare circulară.
Ţesăturile cu legături mai complexe se realizează pe războaie de ţesut cu
RATIERE, care permit acţionarea a 24-33 iţe cu ajutorul unor cartele perforate.
Caracterizarea merceologică a ţesăturilor textile

Ţesăturile cu desene mari (stofe de mobilă, feţe de masă, ţesături

decorative) se realizează la războaie cu dispozitive jacard. Principiul de ţesere este
asemănător cu cel al ratierei, cu deosebirea că mişcarea de ridicare şi coborâre se
transmite individual fiecărui fir de urzeală, în corespondenţă cu desenul de ţesere,
care este marcat pe cartele.
Firme renumite în construcţia de maşini de ţesut au realizat maşini de ţesut
jacard cu control electronic. Astfel, firma Eltex a construit o maşină ce are o
singură tijă pentru înserarea bătăturii şi o selecţie a bătăturii pentru opt culori.
Ţeserea complexă jacard şi selectarea culorilor sunt realitate separat, cu sisteme
CAD şi sunt transferate pe Dataweare cu ajutorul unui disc flexibil. Maşina este
prevăzută cu un dispozitiv de formare oblică a rostului pentru jacard. Acest sistem
automat include o gamă de cartele jacard pentru maşinile de ţesut cu tijă şi pentru
maşinile de ţesut cu jet de aer. Sistemul face posibilă realizarea unor desene jacard
moderne.

Contextura ţesăturii

Modalitatea de legare a firelor de urzeală cu firele de bătătură se numeşte

contextura, armura sau legătura ţesăturii.

Prin folosirea anumitor procedee de legare a firelor se obţin ţesături cu

însuşiri noi, cum ar fi: capacitatea de absorbţie a lichidelor, conductibilitatea
termică diferită, permeabilitatea la aer diferită, tuşeu superior, proprietăţi estetice
(luciul, aspectul, moliciunea, caracterul suprafeţei, netezimea). Printr-un pătrăţel
plin se arată că firul de urzeală trece peste firul de bătătură, iar printr-un pătrăţel
gol se arată că firul de urzeală trece pe sub firul de bătătură.
După un anumit număr de fire de urzeală şi de bătătură desenul se repetă.
Acesta constituie raportul legăturii. Raportul de legătură este acea parte din desen
care se repetă în direcţia urzelii şi a bătăturii şi se exprimă printr-un raport. La
numărător se reprezintă numărul de fire de urzeală şi la numitor numărul de fire de
bătătură după care desenul se repetă.
Raportul de legătură poate fi un raport egal sau un raport neegal. Exemplu:
2/2; 4/4; 2/4 etc.
Legăturile se clasifică în: fundamentale, derivate din legături
fundamentale, combinate, cu desene mici (lanciate), cu desene mari (jacard),
pluşuri şi catifele etc.
 Merceologie

Figura 7.3 Diagonal de urzeală Figura 7.2 Legătura -pânză

Legături fundamentale

Sunt acele legături în care, în limitele raporturilor, fiecare fir de urzeală sau
de bătătură se leagă o singură dată, iar raportul de legătură este un raport egal.
Legăturile fundamentale sunt: pânză, diagonal şi atlaz (atlas).
Legătura pânză. Are diferite denumiri. La ţesăturile de lână şi tip lână se
numeşte postav, iar la ţesăturile de mătase se numeşte tafta.
Legătura pânză (figura 7.2) este cea mai simplă şi cea mai răspândită, cu
aspectul desenului ca al unei table de şah.
Ţesăturile cu legătură pânză se caracterizează prin feţe identice, desime
medie, suprafaţă netedă şi uniformă, rezistenţă mare datorită punctelor de legare
numeroase.

Legătura diagonal conferă ţesăturii un aspect

caracteristic de desen cu linii paralele dispuse oblic,
pornind de la o margine la alta.
După cum predomină pe faţa ţesăturii firele de
urzeală sau de bătătură, legătura diagonal poate fi:
diagonal de urzeală (figura 7.3), diagonal de bătătură
Figura 7.4 Diagonal
(figura 7.4) şi diagonal echilibrat. Sensul diagonalului
de bătătură
poate fi: spre stânga sau spre dreapta.
Ţesăturile cu această legătură se caracterizează prin
rezistenţă, desime medie şi moliciune. Este aplicată la ţesăturile pentru costume,
rochii, căptuşeli etc.

Legătura atlaz. Se mai numeşte şi legătura satin. La această legătură se

întâlnesc puncte de legare împrăştiate după anumite reguli şi nu se întâlnesc puncte
de legare învecinate ca la legătura pânză şi diagonal. Are raportul de legătură cel
Caracterizarea merceologică a ţesăturilor textile

mai mic 5/5 (figurile 7.5 şi 7.6) legătura atlaz conferă ţesăturii aspect neted şi
lucios, ceea ce măreşte capacitatea de alunecare a ţesăturii. Se utilizează pentru
căptuşeli, feţe de plapumă, lenjerie de corp, rochii etc.

Figura 7.5 Atlaz de urzeală Figura 7.6 Atlaz de bătătură

Legături combinate. Se obţin prin combinarea între ele a două sau a mai
multor legături fundamentale şi derivate conferind efecte de dungi longitudinale,
transversale, figuri, aspect de carouri (exemplu legătura pânză cu legătura atlaz).
Legăturile cu desene mici (ţesături lanciate). Efectele de desene mici se
realizează prin introducerea pe porţiuni a unor fire suplimentare de urzeală ce
permit realizarea de mici desene.
Legăturile jacard conferă efecte de structură deosebite sub aspectul
esteticii, coloristicii şi complexităţii. Desenele de ţesere pot, practic, fi nelimitate.
Sunt utilizate la decoraţiuni interioare, stofe de mobilă, pături, covoare etc.

7.2 Finisarea ţesăturilor şi influenţa ei asupra calităţii produselor

Cuprinde un ansamblu de operaţii finale, în scopul îmbunătăţirii

proprietăţilor estetice sau modificării unor proprietăţi ale ţesăturilor.
Operaţiile de finisare se aplică diferenţiat, în funcţie de natura şi felul
firelor din care sunt obţinute, destinaţia şi structura ţesăturilor.
Operaţiile de finisare cuprind: operaţii de finisare fundamentale (albirea,
mercerizarea, vopsirea şi imprimarea), finisarea finală (apretura) şi operaţii
mecanice moderne.
Albirea. Are drept scop distrugerea pigmenţilor naturali din fibre şi a
resurselor de impurităţi prin folosirea unor substanţe oxidante sau reducătoare.
Înaintea efectuării albirii au loc operaţii preliminare albirii şi anume:
pârlirea, descleierea, fierberea şi spălarea.
 Merceologie

Albirea propriu-zisă se face prin folosirea, în general, de compuşi ai

clorului (hipocloritul de sodiu, de calciu, cloritul de sodiu) sau peroxizi (apa
oxigenată, peroxidul de sodiu etc.). Agentul activ de albire este oxigenul în stare
atomică, ce acţionează asupra pigmenţilor din fibre.
Albirea ţesăturilor este influenţată de concentraţia soluţiei, temperatură,
pH, raportul de flotă, durata de albire, prezenţa bioxidului de carbon, calitatea
operaţiilor preliminare, a catalizatorilor şi a luminii etc.
Prin albirea obişnuită se realizează distrugerea şi eliminarea pigmenţilor
naturali numai în proporţie de 85-86%, un tratament mai intensificat ar degrada
fibrele. De aceea, albul obţinut prin albire se corectează prin azurare şi prin albire
optică.
Azurarea constă în tratarea materialului textil cu un colorant albastru care,
cu galbenul produsului textil, devine cenuşiu deschis, nedecelabil de ochi,
conferind un alb plăcut.
Albirea optică constă în tratarea cu substanţe fluorescente care reţin
radiaţiile ultraviolete (cu lungimi de undă de 300-400 nm) şi le transformă în
radiaţii vizibile, albastre, cu lungimea de undă de 400-530 nm. Aceste radiaţii
albastre se adiţionează cu cele galbene şi produc impresia de lumină albă. Defecte
de albire: pete de clor, pete de rugină, pete galbene datorită albirii incomplete,
albire excesivă (scade rezistenţa) ş.a.
Dintre cele mai moderne procedee de albire aplicate în practică este
procedeul de albire-vopsire cu folosirea coloranţilor direcţi şi de cadă. Prezintă
următoarele efecte economice: reducerea timpului de tratare la jumătate, economie
de abur, energie, substanţe chimice şi auxiliare, creşterea producţiei şi
productivităţii muncii, iar apele reziduale sunt în cantitate mai mică şi mai puţin
impurificate.
Mercerizarea. Este operaţia de tratare la rece, sub tensiune mecanică, timp
de 2-3 minute cu o soluţie de hidroxid de sodiu 26%. Prin mercerizare, celuloza
devine alcaliceluloză nestabilă, care, prin spălare cu apă (operaţie ce urmează după
mercenizare), se transformă în hidrat de celuloză sau celuloză regenerată.
În urma mercenizării se conferă ţesăturii un luciu mătăsos stabil şi o mai
mare afinitate pentru coloranţi. Prin mercenizare mai rezultă o serie de consecinţe
secundare şi anume: creşterea rezistenţei la tracţiune cu 10-20%, reducerea
alungirii la rupere şi a durabilităţii, creşterea higroscopicităţii şi a absorbţiei faţă de
lichide.
Caracterizarea merceologică a ţesăturilor textile

Tehnologiile noi de mercenizare se referă la mercenizarea fierbinte,

mercenizarea cu vacuum, mercenizare uscată, mercenizare cu amoniac lichid şi
altele.
Vopsirea. Se bazează pe procesul de sorbţie a coloranţilor de către fibră.
Aceste proces al vopsirii arată că între colorant şi fibre există forţe de
atracţie şi se stabilesc legături intermoleculare de hidrogen, forţe Van des Waals.
Vopsirea se realizează cu diverse clase de coloranţi: direcţi, de cadă, de
sulf, bazici ş.a., după procedee corespunzătoare, pe baza parametrilor: temperatura
iniţială şi finală, concentraţia de colorant, timpul de albire, adaus de substanţe
auxiliare etc.
Un aport deosebit la îmbunătăţirea calităţii ţesăturilor vopsite îl au agenţii
auxiliari noi care conferă proprietăţi superioare de rezistenţă şi înlătură efectele
ecologice şi toxicologice nefavorabile. Aceşti agenţi auxiliari sunt: de egalizare,
acceleratori de vopsire, agenţi de antimigrare, agenţi de udare, agenţi de
îmbunătăţire a rezistenţelor etc.
Imprimarea. Este o vopsire locală, prin care sunt transpuse pe suprafaţa
ţesăturii desene în diferite culori, realizată cu ajutorul pastei de imprimat. Pasta de
imprimat este constituită dintr-o soluţie de coloranţi cu adaos de pastă de aglutinant
(substanţe de îngroşare ca: amidon, dextrină, clei, albumină ş.a.).
Imprimarea textilă poate fi realizată prin trei procedee:
- imprimarea directă se realizează cu cilindrii gravaţi sau cu şabloane şi
este cea mai utilizată;
- imprimarea prin rezervare constă în acoperirea locală a ţesăturii cu o
pastă de protecţie ce conţine substanţe care împiedică pătrunderea şi fixarea
coloranţilor cu care ţesătura este vopsită ulterior. Ca pastă de protecţie se foloseşte
ceara topită.
- Imprimarea prin corodare constă în aplicarea în contul desenelor a unei
paste care distruge culoarea existentă. Se utilizează Rongalitul (substanţă
reducătoare şi decolorantă).
Finisarea finală cuprinde totalitatea operaţiilor de finisare finală prin care
se redau materialului calităţile pierdute în operaţiile anterioare (albire, vopsire,
imprimare) sau se conferă noi însuşiri. De aceea, unele operaţii de finisare finală
sunt tratamente noi, moderne.
Apretarea. În condiţiile actuale, constituie un tratament modern în scopul
îmbunătăţirii proprietăţilor estetice, confortului, măririi durabilităţii, a întreţinerii
uşoare etc. Aplicarea apreturilor chimice se realizează, în general, prin simpla
adiţie a produselor în dispersie, emulsie sau suspensie. În vederea obţinerii unor
 Merceologie

efecte permanente, apreturile au evoluat spre modificarea fibrelor sau spre

utilizarea prepolimerilor reticulari care formează o peliculă macromoleculară în
jurul acestor fibre. Dintre polimerii utilizaţi: poliacrilaţi, poliolefine, polisiloxani şi
poliuretani.
Deşi încă la început, menţionăm grefarea monomerilor pe materiale
fibroase, pe cale chimică, fotochimică, radiochimică sau în mediu de plasmă.
După efectele realizate, apreturile chimice sunt:
- Apreturi de utilizare. Au scop îmbunătăţirea durabilităţii şi uşurarea
operaţiilor de întreţinere curentă. Se cuprind: apreturi de neşifonabilitate, stabilitate
dimensională, antiîmpâslire, antimurdărie, precum şi produsele destinate
îmbunătăţirii nivelului rezistenţei vopsirilor.
- Apreturi de protecţie. Au rol de protecţie în funcţie de structura lor
proprie şi mediul inconjurător conferind proprietăţi hidrofobe, oleofobe, ignifuge,
biocide (fungistatice şi antimicrobiene) etc.
- Apreturi organoleptice. Sunt apreturi ce se referă la modificarea tuşeului,
realizarea unor efecte de emoliere şi strălucire, aplicarea unor straturi fine etc.
- Alte apreturi. Ele au efect de îmbunătăţire a proprietăţilor la:
confecţionare, tratamente prealabile vopsirii, îmbunătăţirii efectelor apreturilor
mecanice (efect permanent, de gofrare, uşurinţă la scămoşare) şi ameliorarea
capacităţii de albire optică.

Tratamente mecanice de finisare a ţesăturilor

Designul şi culoarea au un rol important în aprecierea calităţii, dar

importanţă capătă şi efectul de suprafaţă realizat prin multe tratamente mecanice
moderne (tabelul 7.1).
Efectele speciale de suprafaţă pot orienta anumite curente şi tendinţa în
modă.
Caracterizarea merceologică a ţesăturilor textile

Tratamente mecanice moderne de finisare

Tabel 7.1
Denumirea
Nr.
operaţiei Caracterizare
Crt.
de finisare
0 1 2
1. Sanforizarea Tratament de scurtare forţată a ţesăturilor din bumbac şi tip
bumbac în scopul îndepărtării tendinţei de scurtare a ţesăturii
în condiţiile confecţionării şi exploatării. Ţesăturile
sanforizate au contracţia dimensională sub 1%.
2. Scămoşarea Tratament mecanic de transformare a suprafeţei netede într-o
suprafaţă pufoasă ce-i conferă moliciune şi izolare termică
superioară.
3. Tunderea Egalizarea prin tăiere a grosimii stratului pufos realizat prin
scămoşare (ţesături tip velur) sau prin ţesere (catifea, pluş).
4. Gonfrarea Tratament de comprimare a ţesăturii între doi cilindri, unul
având goluri “creux”, iar celălalt având zone în relief.
Motivele imprimate conferă un joc de lumini în contrast.
5. Plisarea Realizarea de cute mici cu lăţimea de la 1,5-22 mm la maşini
de plisat şi apoi fixarea pliseurilor la temperaturi de 180-
250ºC.
6. Calandrarea Tratament de netezire şi compactizare a ţesăturilor prin
(călcarea) presare la cald şi umed. În cazuri speciale se aplică pentru
producerea luciului, a unui caracter de plinătate şi a altor
efecte.
7. Egalizarea Constă în aducerea ţesăturilor la lăţimea normală, deoarece,
(lăţirea) din cauza întinderilor din operaţiile de finisare, au loc
deformări. În acelaşi timp, are loc îndreptarea bătăturii la
ţesăturile vărgate (cu dungi), carouri sau cu desene
geometrice. Defectul cel mai des întâlnit este biezarea.
8. Efecte speciale de - efecte de şifonare, cunoscute în diferite variante: crinkle,
suprafaţă pseudo-crinkle, crash (long-crash line, crash-line, minicrash,
crash-line-flash) etc;
- efecte de “stivire” (crush) obţinute în general prin tehnici
speciale de calandrare sau pe maşini de plisat modificate;
- efecte mill-wash cu aspect învechit sau spălat-necălcat;
- efecte de şifonare şi imitaţie de uzură;
- efecte de uzură în special pe articole confecţionate, obţinute
prin sistemul cu piatră ponce, spălare “acidă”, tratare cu
hipoclorit de sodiu etc.;
- efecte de creponare şi de vopsire diferenţiată;
- efecte de gofrare.
 Merceologie

7.3 Principalele defecte ale ţesăturilor

Defectele de aspect ale ţesăturilor au o importanţă deosebită, deoarece ele

afectează cerinţele estetice.
În funcţie de natura şi dimensiunile defectelor şi având în vedere condiţiile
tehnologice de obţinere a ţesăturilor şi de prelucrarea lor în confecţii, defectele de
aspect se grupează în trei clase:
- clasa A, defecte tolerabile care nu prejudiciază confecţia finită;
- clasa B, defecte care, în anumite limite de dimensiuni şi număr, implică
scăzăminte;
- clasa C, defecte inadmisibile.
În clasa A se cuprind defecte: nopeuri, flameuri, cârcei, fibre străine,
striaţii uşoare, aspect neliniştit al culorii, fire îngroşate, biezare, urme de ace etc.
În clasa B se cuprind defecte ca: fir gros vizibil, fir lipsă, pată, dungi sau
blende de la vopsire, abateri de la dimensiunea laturii caroului, îngustare a lăţimii,
fire uleiate ş.a. În funcţie de mărimea lor, aceste defecte se clasifică:
- de tipul 1, care au dimensiuni reduse şi nu afectează aspectul comercial
al ţesăturii, sunt tolerabile şi nu se marchează;
- de tipul 2, defecte care, fie prin dimensiune, sau fie prin frecvenţa mai
mare de un defect la 3 cm, nu sunt tolerabile, ele necesitând un scăzământ.
În clasa C intră defecte care, prezente pe ţesătură, afectează calitatea
confecţiei şi conduc la cuponare. În clasa C se cuprind: fir tensionat, striaţii în
urzeală, zone lucioase, zone împâslite, zebrare, desime neuniformă, flor lipsă,
diferenţă de nuanţă a lizierei etc.
Prezentarea principalelor defecte ale ţesăturilor şi cauzele apariţiei lor sunt
prezentate în tabel 7.2.
Caracterizarea merceologică a ţesăturilor textile

Principalele defecte de aspect ale ţesăturilor

Tabel 7.2
Nr.
Denumirea defectului Caracterizare şi cauzele apariţiei
Crt.
0 1 2
1. Fire îngroşate, Influenţează mult calitatea ţesăturilor de mătase. Provin din
flameuri filaturi.
2. Nopeuri Se prezintă ca mici aglomerări de fibre scurte şi se datorează
conţinutului mare de bumbac mort şi impurităţi, precum şi a
curăţirii incomplete la cardare
3. Blende de fire Benzi de culoare, nuanţă sau calitate diferită în ţesătură.
4. Cuiburi Ruperea firelor de urzeală şi agăţarea lor de cele vecine.
5. Defecte de culoare în Nerespectarea ordinii de aşezare a firelor de urzeală din
urzeală raportul de culoare al desenului în operaţiile de urzire.
6. Fire lipsă în urzeală Ruperea firului în timpul ţeserii şi reînnodarea lui. Afectează
sau în bătătură mult rezistenţa ţesăturii.
7. Margini defecte Se prezintă ca urmare a năvădirii necorespunzătoare a
marginii ţesăturii.
8. Lizieră defectă Este specific ţesăturilor obţinute pe maşina de ţesut STB şi
constă în neasigurarea dimensiunii lizierii de 17 mm, ca
urmare a capetelor firelor tăiate ce apar deasupra ţesăturii.
9. Pete nelavabile din Pete de rugină, de vopsea şi de manipulare.
finisaj
10. Pete de calandru Datorită impurităţilor prinse pe valţuri.
11. Dungi de la albire Ţesătura intră cutată în instalaţia de albit, este prea tensionată
şi se contractă în timpul uscării.
12. Dungi de la vopsire Aspect determinat de nerespectarea procesului de vopsire
(afinitate şi viteză mare de epuizare a coloranţilor de cadă,
cutarea ţesăturilor vopsite la uscare pe cilindru, ţesături cu
fire de torsiuni diferite).
13. Vopsire neuniformă Aspect neuniform al culorii, determinat de folosirea apei
dure, tensionări diferite, acidulare necorespunzătoare,
stoarcerii şi uscării neuniforme, precum şi a termofixării
neuniforme.
14. Imprimare neuniformă Aspect neuniform al imprimării, cauzat de diferenţa de
presiune la capetele cilindrului de imprimat, urme de scame şi
fire în sistemul de imprimare, montarea greşită a culorilor,
valţuri de imprimare şlefuiţi necorespunzător şi de lipsa de
atenţie la strecurarea pastei de imprimare.
15. Margini oxidate Defect datorat nerespectării parametrilor de lucru ca:
temperatură, raport de flotă şi concentraţii.
16. Biezarea Neperpendicularitatea firelor de bătătură cu cele de urzeală,
determinată de prinderea incorectă în rama de egalizat,
coaserea greşită a capetelor ţesăturii şi nerespectarea
proceselor tehnologice de finisare.
17. Raport de imprimare Pasta de imprimare nu umple complet locul rezervat şi se
deplasat remarcă suprapunere de culori, aceasta din cauza dereglării
raportului între valţurile de imprimat.
18. Margini neimprimate Margini slab imprimate ca urmare a nerespectării procesului
tehnologic de imprimare
 Merceologie

Nr.
Denumirea defectului Caracterizare şi cauzele apariţiei
Crt.
0 1 2
19. Sângerări de colorat Cedarea colorantului, ca urmare a folosirii unor coloranţi care
nu rezistă la tratamente ulterioare.
20. Lipsă fluor Porţiuni unde nu se observă fluorul, ca urmare a nelegării
firului în canal.
21. Scămoşare neuniformă Stratul pufos este neuniform, ca urmare a tensionării
neuniforme a ţesăturii la scămoşare.
22. Flotări de fire Firele de urzeală leagă peste un număr mare de fire de bătătură
ca urmare a funcţionării incorecte a iţelor.
23. Fire uleiate Fire impure datorită însemnării cu cretă uleioasă sau a
murdăririi în timpul prelucrării şi depozitării. Influenţează
mult calitatea ţesăturilor albite şi a celor de mătase şi tip
mătase.

7.4 Calitatea ţesăturilor. Sistemul de indicatori de calitate

În aprecierea calităţii ţesăturilor se utilizează un sistem de indicatori, iar

nivelul valorilor lor, pentru fiecare tip de ţesătură, este prevăzut în norme interne
sau standarde de stat. Controlul calităţii se realizează prin determinarea efectivă a
acestor indicatori de calitate, pe baza unor probe prelevate din loturi, în condiţii
date.
Sistemul de indicatori cuprinde: indicatori estetici şi de prezentare,
indicatori fizico-mecanici, indicatori igieno-sanitari şi de confort şi parametrii
ecologici.

Principalii indicatori estetici şi de prezentare

Aspectul este dat de culoare, desen, contextură, fineţea firelor, defecte,

luciu. Defectele pot influenţa negativ calitatea şi, din această cauză, este limitat
gradul de admisibilitate, în funcţie de tipul ţesăturii.
Draparea (mularea). Este proprietatea de a forma cute dorite şi dungi.
Caracterul acestor cute şi stabilitatea lor în timp depind de proprietăţile fibrelor, de
legătură, proprietăţile mecanice, gradul de torsionare al firelor etc. Ţesăturile fine
formează cute mici.
Gradul de alb. Este specific ţesăturilor albite şi nevopsite. El trebuie să
aibă valori între 85-86%. Se determină (cu leucometru) prin metoda bazată pe
măsurarea factorului de reflexie sau prin metoda bazată pe măsura componentelor
tricomatice X, Y, Z ale culorii materialului textil.
Caracterizarea merceologică a ţesăturilor textile

Rezistenţa vopsirilor şi imprimărilor. Reprezintă stabilitatea vopsirii la

acţiunea diferiţilor agenţi fizici şi chimici ca: lumina zilei, apă, apă de mare, frecare
în stare uscată, frecare în stare umedă, transpiraţie, spălare etc.
Rezistenţa vopsirii se apreciază prin:
- modificarea (schimbarea) culorii, nuanţei culorii şi strălucirii ei;
- cedarea colorantului pe material albit şi nevopsit.
Aprecierea rezistenţei vopsirii la lumina zilei se realizează cu scara de
albastru cu opt trepte de apreciere, de la unu la opt, cifra opt reprezentând
rezistenţa vopsirii celei mai bune. Pentru toate celelalte încercări rezistenţa vopsirii
se apreciază cu scara de gri, cu cinci trepte de apreciere (unu-cinci), cifra cinci
corespunzând vopsirii celei mai rezistente.
Modificarea dimensională la spălat. Constă în modificarea dimensiunilor, în
procente, a unor epruvete, în condiţiile spălării standard, în funcţie de destinaţia
ţesăturii şi compoziţia fibroasă. Se apreciază separat pe direcţia urzelii şi separat pe
direcţia bătăturii, iar valoarea modificării dimensionale este însoţită de semnul
minus când dimensiunile se micşorează şi cu semnul de plus dacă dimensiunile se
măresc.
Modificarea dimensională la umiditate şi uscare constă în modificarea
dimensiunilor, în procente, după următoarele încercări:
- menţinerea timp de cinci zile la temperatura de 80oC şi o umiditate
relativă de 50%;
- scufundarea în apă, un timp determinat;
- menţinerea alternantă timp de două ore la temperatura de 60oC şi apoi
două ore în apă la temperatura de 20oC, după care urmează uscarea la 60oC.

Principalii indicatori fizico-mecanici

Sunt indicatorii care ne ajută la aprecierea rezistenţei şi durabilităţii

materialului, precum şi stabilirea consumului de material pentru confecţionare
(tabelul 7.3).

Indicatori igienico sanitari şi de confort

Sunt indicatori ce au o pondere însemnată pentru anumite grupe de ţesături,

ca de exemplu pentru lenjerie, stofe de mobilă, pături, prosoape etc.
Capacitatea de absorbţie şi cedare a umidităţii. Exprimă capacitatea de
a absorbi umiditatea de pe corp şi a o ceda mediului. Viteza schimbului depinde de
 Merceologie

natura fibrei (repriza), legătură, finisaj şi condiţiile mediului exterior. Se apreciază

prin capilaritate (înălţimea la care se ridică apa în capilarele ţesăturii, în mm, în
timp de 30 min) şi prin durata de absorbţie a picăturilor de apă (secunde).
Principalii indicatori fizico-mecanici ai ţesăturilor
Tabel 7.3
Nr.
Denumire Caracterizare
crt.
0 1 2
1 Lăţimea Se exprimă în cm. Ea variază de la 70 cm până la 240 cm.
2 Dimensiunile Prezintă importanţă pentru cele comercializate cu bucata ca:
pături, covoare, prosoape, batiste etc.
3 Grosimea Se exprimă în mm. Depinde de grosimea şi torsiunea firelor,
legătură, desime, operaţii de finisare.
4 Masa Se exprimă prin masa pe metru pătrat (g/m2), masa pe metru
linear (g/m) sau masa pe bucată.
5 Înălţimea fluorului Se exprimă în mm. Prezintă importanţă pentru pluşuri, catifele,
covoare pluşate. Înălţimea şi uniformitatea lui influenţează
calitatea ţesăturii.
6 Desimea Este numărul de fire pe o lungime de 10 cm, separat pe direcţia
urzelii şi separat pe direcţia bătăturii. Modificarea desimii
conduce la modificarea sarcinii de rupere, a masei, permeabilităţii la
aer, alungiri la rupere etc.
7 Sarcina de rupere Este sarcina, în Newtoni (sau Kgf) la care are loc ruperea. Este
cel mai important indicator care determină durabilitatea. Sarcina
de rupere depinde de: calitatea firelor, desime, legătură, finisaj
etc.
8 Alungirea Este creşterea procentuală a lungimii ţesăturii până în momentul
la rupere ruperii, sub acţiunea forţei de rupere. Se exprimă în mm sau în
procente.
9 Rezistenţa la uzură Este rezistenţa ţesăturii în procesul de frecare cu un material
prin frecare abraziv, în anumite condiţii standard. Aprecierea uzurii prin
frecare se face indirect prin pierderea în masă a unor epruvete
supuse solicitării, care imită condiţiile reale ale exploatării
produsului textil sau prin determinarea numărului de ciclii de
frecare până la care rezistă.

Capacitatea de îmbinare cu lichide. Prezintă importanţă pentru unele

ţesături şi se exprimă în procente (îmbinare cu apă distilată, timp de 1 minut).
Caracterizarea merceologică a ţesăturilor textile

Capacitatea de izolare termică. Este influenţată de o serie de factori:

natura firelor, structura ţesăturii, finisajul (piuarea, scămoşarea au un efect pozitiv),
grosimea ş.a.
Permeabilitatea la aer, vapori, apă. Reprezintă capacitatea ţesăturii de a
permite trecerea aerului, gazelor (CO2), a vaporilor, a căldurii degajate de
organismul uman. Este direct proporţională cu porozitatea ţesăturii (pori
transversali). O influenţă considerabilă o exercită unele operaţii de finisare ca
piuarea şi scămoşarea, care modifică structura poroasă iniţială şi grosimea ţesăturii.
Capacitatea de impurificare şi de reţinere a prafului. Ţesăturile de
mătase şi tip mătase se impurifică şi reţin mai greu particulele de praf din cauza
netezimii suprafeţei, pe când cele cu fluor, cu bucle se impurifică mai uşor.
Particulele de praf sunt reţinute de fibre prin forţe de adeziune (în fluor, în bucle,
neregularităţile de la suprafaţa ţesăturii) sau prin aderenţa exercitată de grăsimi şi
de forţele electrostatice.

Indicatori ecologici

Substanţele chimice folosite în finisare sunt supuse unor reglementări

stricte din partea autorităţilor, privind introducerea şi circulaţia pe piaţă. Acestea au
efect asupra sănătăţii omului, dar şi a mediului.
Conform acestor elemente, se consideră substanţe nocive acele substanţe
chimice conţinute într-un produs textil sau de îmbrăcăminte, într-o cantitate
superioară unei limite stabilite sau care se formează într-o cantitate superioară celei
predefinite în timpul utilizării. Tot substanţe nocive sunt considerate acelea care, în
cazul utilizării normale şi conforme, au un efect periculos asupra sănătăţii omului
cât şi a mediului.
Din aceste motive, se impun, pentru protecţia consumatorului, următoarele
aspecte:
a) identificarea tuturor produselor chimice utilizate la obţinerea mărfurilor
textile;
b) efectuarea unor teste de toleranţă înaintea comercializării lor pe piaţă;
c) marcarea prin etichetă corespunzătoare, astfel încât consumatorul să
poată alege în cunoştinţă de cauză ceea ce îi convine.
Această etichetă aplicată pe mărfuri textile presupune că se respectă
conceptul de ecologie umană, potrivit standardului european ECO-TEX 100
privind efectele materialelor textile asupra sănătăţii consumatorului.
Valorile limită admise ale unor substanţe chimice conform standardului
ECO-TEX sunt prezentate în tabelul 7.4.
 Merceologie

Extras din valori limită pentru rezistenţă a culorii şi alte proprietăţi

după ECO-TEX
Tabel 7.4
105
102 104
101 Accesorii 106
Accesorii 103 Textile
Standarde ECO-TEX Ţesături pentru Îmbrăcăminte
pentru Îmbrăcăminte pentru
textile îmbrăcăminte pentru copii
îmbrăcăminte copii
pentru copii
Test
pH (îmbrăcăminte purtată
direct pe piele şi
îmbrăcăminte pentru
copii mici) toate fibrele în
afară de lână 4,8-7,5 4,8-7,5 4,8-7,5 4,8-7,5
Lână 4,0-7,5 4,0-7,5 4,0-7,5 4,0-7,5
Formaldehidă, absentă şi
parţial eliminabilă
La articole purtate:
- indirect faţă de piele, 300 300 300 20 20 20
ppm
- direct pe piele, ppm 75 75 75
Reziduuri de metale grele
Mercur (numai la articole
de bumbac), ppm 0,1 0,1 0,1 0,02 0,02 0,02
Cupru, ppm 50 50 50 10 10 10
Crom, ppm 20 20 20 1 1 1
Crom (IV) (calitativ) n/n n/n n/n n/n n/n n/n
Cobalt, ppm 20 20** 1 1**
Nichel, ppm 10 10 10 1 1 1
Pesticide (cu fibre
naturale), pm 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5
Pentaclorfenol (cu fibre
naturale) ppm n/n n/n n/n n/n n/n n/n
Coloranţi MAC
Grupările III AI şi A n/n n/n n/n n/n n/n n/n
Proprietăţile de rezistenţă,
a culorii (clasificare
privind pătarea)
- Apa (severă) 3 3 3 3 3 3
- Spălare (conform
simbolului pentru
întreţinere)
- Transpiraţie acidă 3-4 3-4 3-4 3-4 3-4 3-4
- Transpiraţie alcalină 3-4 3-4 3-4 3-4 3-4 3-4
- Frecare uscată 3-4 3-4 3-4 3-4 3-4 3-4
- Frecare umedă 4* 4* 4* 4* 4* 4*
- Rezistenţă la salivă şi 2-3* 2-3* 2-3* 2-3* 2-3* 2-3*
transpiraţie - - - da da da
*
) pentru coloranţii pigmenţi sau de cadă, o clasificare a rezistenţei la frecare de 3 (uscată) sau 2
(umedă) este suficientă
**
) numai pentru componenţii textili.
Caracterizarea merceologică a ţesăturilor textile

7.5 Clasificarea sortimentului de ţesături

Sortimentul de ţesături este foarte mare şi de aceea se clasifică după mai

multe criterii care stau la baza elaborării nomenclatoarelor de produse după care se
face comercializarea lor (tabelul 7.5).

Clasificarea sortimentului de ţesături

Tabel 7.5
Nr.
Criterii de clasificare Grupe de ţesături
Crt.
0 1 2
1 Natura materiei prime - ţesături din bumbac şi tip bumbac;
(felul fibrelor) - ţesături din in şi tip in, tip cânepă şi tip iută;
- ţesături din lână şi tip lână;
- ţesături din mătase şi tip mătase.
2 Compoziţia fibroasă - ţesături omogene (care nu conţin mai mult de 10%
din alte fibre decât cele de bază);
- ţesături neomogene;
- ţesături pure sau 100%.
3 După sistemul de - ţesături din fire cardate;
filare al firelor - ţesături din fire pieptănate;
utilizate - ţesături din fire semipieptănate;
- ţesături din fire virgine (groase);
- ţesături din fire filamentare.
4 Caracterul finisării - ţesături crude (nu suferă tratament de înnobilare);
- ţesături albite;
- ţesături vopsite: - în masa fibroasă,
- în fir
- în ţesătură;
- ţesături mercerizate;
- ţesături imprimate;
- ţesături sanforizate etc.
5 Destinaţie - ţesături pentru îmbrăcăminte:
- lenjerie de corp;
- îmbrăcăminte exterioară;
- ţesături pentru uz casnic şi decorativ;
- ţesături pentru ambalaje;
- ţesături pentru furnituri de croitorie;
- ţesături pentru uz industrial ş.a.