TEMA: INFLAȚIA ȘI ȘOMAJUL – FENOMENE ECONOMICE

CONTEMPORANE

Cuprins
INTRODUCERE...................................................................................................5
CAPITILUL I. Inflaţia - caracterizare...................................................................6
Caracteristicile inflației......................................................................................7
CAPITOLUL II. Șomajul......................................................................................8
2.1. Șomajul în România....................................................................................8
CONCLUZII.......................................................................................................11
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................12

INTRODUCERE

Deoarece economia (la nivel national, european, mondial) este un sistem complex,
diferitele ei componente de echilibru: cresterea economica, ocupare - somaj, inflatie si
raporturile economico-financiare externe sunt corelate intre ele si se interconditioneaza
reciproc. Conexiunile, insa, sunt complexe si contradictorii, ceea ce nu permite stabilirea unor
masuri care sa le rezolve simultan si sigur. Se poate totusi observa existenta unei relatii intre
cele patru componente si evolutia cererii agregate, pe termen lung, caci pe termen scurt (pana
la doi ani) ele au o stare independenta. Pe termen lung toate cele patru componente depind de
evolutia cererii agregate, care variaza in functie de fazele ciclului economic.
In faza de expansiune a activitatii economice cererea agregata creste rapid si in
consecinta diferenta dintre productia efectiva si cea potentiala se reduce. Doua dintre
obiectivele politicii macroeconomice inregistreaza rezultate bune: productia creste rapid, iar
somajul se reduce. In schimb, celelalte doua se inrautatesc, deoarece pe de o parte inflatia
creste prin cerere, iar pe de alta parte, datorita cresterii preturilor, produsele indigene devin
mai putin competitive pe piata mondiala (se reduce exportul), iar produsele straine apar mai
ieftine pe piata interna (creste importul), ceea ce atrage dupa sine un deficit in contul curent al
balantei de plati.
Drept rezultat se deterioreaza si nivelul de echilibru al cursului de schimb al monedei
nationale (creste) ceea ce scumpeste importurile si in acest fel se intretine inflatia. Cand se
ajunge in punctul de varf al cresterii economice, in ciuda efectelor pozitive pe care le
inregistreaza productia si somajul, inflatia si dezechilibrul balantei de plati devin probleme
acute.
Cand se depaseste punctul de varf al cresterii economiei si se trece la faza de
recesiune, lucrurile se petrec exact invers fata de tendintele descrise in faza de crestere
economica. Scaderea cererii agregate atrage dupa sine o miscare negativa a activitatii
economice, insotita de reducerea locurilor de munca si de cresterea somajului. In acelasi timp,
ritmurile inflatiei se domolesc, iar situatia balantei de plati se imbunatateste.
In asemenea imprejurari, autoritatile implicate in politica economica se afla in fata unei
mari dileme. Daca se adopta politica cresterii economice, prin incurajarea cererii agregate, se
rezolva primele doua probleme, cu efectul principal reducerea somajului, dar apar pericole din
partea presiunilor exercitate de inflatie si de deficitul balantei de plati. Daca se adopta o
politica de deflatie, respectiv de reducere a cererii agregate, se reduce inflatia si se
imbunatatesc rezultatele in raporturile economico - financiare externe, dar in schimb
productia efectiva se reduce si creste somajul.

CAPITILUL I. Inflaţia - caracterizare

Fenomenul denumit inflaţie constituie o problemă complexă de analiză
macroeconomică şi una dintre cele mai importante forme ale dezechilibrului economico-
3
social. Termenul de inflaţie a început să fie frecvent utilizat în rândul oamenilor de ştiinţă şi al
oamenilor de afaceri (bancheri), abia pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, deşi fenomenul
inflaţionist exista cu mult înainte de această perioadă.
Acest fenomen a apărut cu mult înainte ca ştiinţa economică să se fi constituit, iar teoria
inflaţiei s-a conturat mult mai târziu decât ştiinţa economică, astfel că inflaţia rămâne cea mai
de temută şi controversată formă a dezechilibrului macroeconomic, din punct de vedere al
analizei naturii sale şi a cauzelor şi mecanismelor declanşatoare.
Pornind de la premisa că inflaţia este în primul rând un fenomen monetar (inflaţia există doar
în prezenţa banilor), explicarea genezei şi naturii acesteia trebuie să înceapă de la formele
istorice pe care le-au îmbrăcat banii de-a lungul secolelor. În acest context, se pot sintetiza trei
forme istorice ale fenomenului inflaţionist.
Prima formă a inflaţiei a fost cea monetaro-bănească, care s-a manifestat sub forma
devalorizării mascate a monedelor din metale preţioase, prin punerea în circulaţie a unor
monede false, cu o greutate mai mică sau un conţinut în aur mai redus decât cele oficiale.
Elementele definitorii ale acestei forme de inflaţie au fost:
 conţinutul real în aur al monedelor metalice era mai mic decât conţinutul nominal,
deci s-a separat conţinutul nominal de cel real al monedelor;
 transformarea existenţei-aur în aparenţă-aur a monedei;
 aglomerarea circulaţiei cu monede ieftine fără valoare deplină, toate acestea
conducând la scăderea puterii de cumpărare a acestora.
Cea de-a doua formă a inflaţiei a fost inflaţia banilor de hârtie convertibili în aur, care
s-a manifestat în perioada trecerii de la feudalism la capitalism, când statele europene au
început să înlăture haosul monetar medieval, creând sisteme naţionale prin emiterea biletelor
de bancă cu acoperire deplină în aur. S-a urmărit crearea unor sisteme băneşti stabile, care să
asigure o circulaţie monetară normală (sănătoasă).
Cantitatea banilor de hârtie se limita la aurul pe care aceşti bani îl reprezentau în circulaţie.
Această corespondenţă dintre cantitatea de aur existentă în depozitele băncilor de
emisiune şi volumul bancnotelor din circulaţie asigura optimizarea sau echilibrul circulaţiei
băneşti într-o economie. În această situaţie, cel puţin temporar, inflaţia nu putea să apară, ea
neavând bază de desfăşurare. După o anumită perioadă însă, s-a creat un dezechilibru între
mărimea depozitelor de aur-monedă, care era în funcţie de producţia de metal preţios sau de
posibilităţile fiecărei ţări de a procura aurul monetar, şi cantitatea de semne monetare (bilete
de bancă) emise, care era dependentă de volumul tranzacţiilor. Inflaţia de acest gen apărea
atunci când cantitatea banilor de hârtie aflată în circulaţie devenea excedentară faţă de cea
care rezulta din raportul dintre masa de aur monetar şi etalonul aur (cantitatea de aur aferentă
unei unităţi monetare).
A treia formă a inflaţiei este cea contemporană şi anume inflaţia banilor de hârtie
neconvertibili în aur. Inflaţia contemporană constă în deprecierea banilor de hârtie şi a banilor
de credit, care se exprimă prin creşterea generalizată a preţurilor şi prin lipsa de încredere a
agenţilor economici în moneda existentă; ea este expresia unui dezechilibru dintre banii
depreciaţi şi nevoile circulaţiei bunurilor economice. Realităţile inflaţioniste diferenţiate pe
ţări şi etape au făcut posibilă apariţia unor numeroase şi controversate puncte de vedere cu
privire la natura însăşi a formei contemporane de inflaţie.

1.2. Caracteristicile inflației

Caracteristicile esenţiale ale inflaţiei sunt: 4
  este un proces de depreciere a banilor atât pe plan naţional, cât şi în raport cu alte
monede;
 este un proces de creştere durabilă şi generalizată a preţurilor şi tarifelor;
 este expresia unui dezechilibru monetar şi material, manifestat atât pe piaţa monetară
cât şi pe piaţa bunurilor economice;
 este influenţată de numeroase aspecte psihologice (de ex. de teama instabilităţii
economice şi folosind mecanismul creditului, populaţia aduce în "prezent" o cerere
viitoare de consum).
În strânsă legătură cu trăsăturile esenţiale ale inflaţiei, se poate afirma că inflaţia
contemporană reprezintă un dezechilibru macroeconomic monetaro-material, care exprimă
existenţa în circulaţie a unei mase monetare ce depăşeşte nevoile reale ale economiei
(circulaţiei), fapt ce conduce la deprecierea banilor şi la creşterea durabilă şi generalizată a
preţurilor bunurilor şi serviciilor unei economii. Dacă în economie se întâmplă o situaţie
inversă, fenomenul poartă denumirea de deflaţie. Aşadar, primul efect, de natură economică,
al inflaţiei este creşterea generalizată a preţurilor.
Cauza acestui fenomen constă în dezechilibrele de funcţionare ale economiei. Se pune
totuşi întrebarea, care tip de dezechilibru este la originea inflaţiei, cel monetar sau cel material
(real)? Altfel spus, considerăm inflaţia ca fiind doar de natură monetară (inflaţie prin
monedă), doar de natură structurală, reală, sau ca fiind o rezultantă a ambelor forme
conjugate?
După modul cum s-a răspuns la aceste întrebări, în literatura economică a secolului
XX s-au conturat două mari tendinţe de idei, care încearcă să explice natura inflaţiei
contemporane (tezele de inspiraţie keynesistă şi cele de inspiraţie monetaristă). Prima tendinţă
pune accentul pe cauzele de ordin material, structural ale economiei. J. M. Keynes,
promotorul acestor idei, defineşte inflaţia astfel:
Atunci când o nouă creştere a volumului cererii efective nu mai determină o nouă
creştere a volumului producţiei şi se manifestă exclusiv printr-o creştere a unităţii de cost,
strict proporţional cu creşterea cererii efective, s-a creat o situaţie care poate fi definită cu
temei ca inflaţie autentică.
În concepţia lui J. M. Keynes, inflaţia îşi are originile în economia reală, în dezechilibrul
structural şi durabil dintre cererea şi oferta de mărfuri.
Astfel, natura contemporană a inflaţiei este explicată prin luarea în considerare a creşterii
nominale a tuturor elementelor de preţ (costuri, salarii, profituri).
De asemenea, Keynes a nuanţat concepţiile cantitativiste privind rolul monedei în declanşarea
fenomenului inflaţionist. Conform opiniei sale, cantitatea de bani din circulaţie influenţează
nivelul preţurilor nu direct, ci prin intermediul cererii efective (este posibil în realitate ca
suplimentul de bani să nu fie întotdeauna echivalent cu un supliment corespunzător de cerere,
datorită, spre exemplu, unei înclinaţii accentuate a populaţiei spre economisire) şi nu
întotdeauna, ci numai după ce s-a ajuns la o utilizare deplină a factorilor de producţie
(capacităţi de producţie, forţă de muncă). M. Friedman, reprezentantul şcolii monetariste,
consideră că:
Iinflaţia este totdeauna şi pretutindeni un fenomen monetar de care se face răspunzătoare
politica statului.
Politica sa constă în a finanţa surplusul de cheltuieli, imprimând din ce în ce mai mulţi
bani. Este unul dintre motivele pentru care cantitatea de monedă creşte″. În esenţă, adepţii
monetarismului susţin că nu există inflaţie fără emisiune monetară şi deci, dacă există inflaţie,
ea este o inflaţie prin monedă. Nu excesul de cerere în raport cu oferta de mărfuri determină o
creştere generalizată a preţurilor, ci excesul de monedă în circulaţie. Explicaţia acestui tip de
inflaţie îşi are originea în teoria cantitativă a banilor, care consideră că moneda exercită o
influenţă directă asupra nivelului general al preţurilor, în condiţiile unei oferte inelastice pe

5
termen scurt şi a unei viteze de circulaţie constante. Această teorie se bazează pe cunoscuta
ecuaţie a lui I. Fischer:
M × V = P × T.
Natura fenomenului inflaţionist poate fi pusă în evidenţă şi ţinând cont de ″regula de aur″ a
politicii monetare emisă de acelaşi M. Friedman, conform căreia masa monetară în circulaţie
trebuie să crească într-un ritm apropiat celui al PIB.
În acest context, considerăm că pot apărea două situaţii:
 dacă indicele de creştere a masei monetare > indicele de creştere a PIB, inflaţia este de
natură monetară;
 dacă indicele de creştere a masei monetare < indicele de creştere a PIB, şi suntem
totuşi în prezenţa unei inflaţii, aceasta este de natură reală, structurală.
Mecanismul de funcţionare a inflaţiei este nemijlocit legat de cauzele principale care o
provoacă. În acest sens, trebuie analizate corelaţiile care se stabilesc între cererea agregată,
oferta agregată şi nivelul preţurilor. În acest sens, se pot desprinde trei forme cauzale ale
inflaţiei contemporane:
 inflaţie prin cerere;
 inflaţie prin costuri;
 inflaţie combinată.

CAPITOLUL II. Șomajul

Somajul este o stare negativa a populatiei active disponibile, care nu gaseste locuri de
munca, din cauza dereglarii dintre dezvoltarea economiei, ca sursa a cererii de munca si
evolutia populatiei, ca sursa a ofertei de munca. In conditiile contemporane, somajul este
considerat ca un dezechilibru sl pietei muncii nationale, adica dezechilibru intre cererea
globala de munca si oferta globala de munca.
Somerii sunt acele persoane din cadrul populatiei activa disponibile, care doresc sa
lucreze si cauta un loc de munca retribuit deoarece nu au un astfel de loc in mod curent. In
randul somerilor se cuprind persoanele care si-au pierdut locul de munca pe care l-au avut,
precum si noii ofertanti de forta de munca, ce nu gasesc unde sa se angajeze.
Problema masurarii somajului. Masurarea somajului este o problema de estimare a
proportiilor, structurii, interasitatii si duratei lui. In toate tarile cu economie cu piata
concurentiala functioneaza institutii specializate si sunt aplicate modalitati specifice de
intregistrare a somajului, despre care se culeg informatii sistematici sunt: nivelul, marirea sau
proportia la un moment dat; intensitatea sau taria de manifestare; durata medie; structura sau
componenta.

2.1. Șomajul în România

In tara noastra, esenta conceptului de somaj este similara cu aceea care defineste
somajul ca fenomen general, insa ea se particularizeaza in functie de conditiile economico-
sociale, concurent-istorice specifice. Aflata in fata adoptarii unei strategii de tranzitie la
economia cu piata concuretiala si tinand seama de experienta tarilor avansate economic,
Romania, ca si alte tari din Europa de Est, urmareste problematica somnajului din perspectiva
metodologica multipla.
Geneza somajului se explica pornind de la situatia in care somajul si subocuparea
coexista cu potentialul economic, cu capacitatile de productie nefolosite sau partial folosite,

6
intr-un contex de recesiune economica profund, ceea ce face ca venitul national sa fie mai mic
decat i-ar permite productivitatea muncii.
Trebuie sa avem in vedere si efectul distructiv pe care dobanzile il pot avea asupra
ocuparii si a investitiilor. Mentinerea unor rate ridicate ale dobanzilor, situate mult timp peste
rata inflatiei, secatuieste economia atat de posibilitatile viitoare de dezvoltare, cat si de
posibilitatile de ocupare. Desigur, apare mult mai avantajos pentru un individ sa incaseze cu
regularitate o dobanda ridicata, fara un efort deosebit, comparativ cu efectuarea unei investitii
pentru care trebuie sa munceasca mult si sa-si asume un risc. In conditiile actuale, ale unui
ritm atent in domeniul innoirilor tehnice si tehnologice, mentinerea unor rate inalte ale
dobanzilor echivaleaza practic cu compromiterea capitalui fizic existent prin blocarea
procesului investitional, care accentueaza somajul.
Un alt aspect ce se impune a fi luat in calcul pentru intelegerea genezei si manifestarii
somajului in Romania priveste problema salariilor. Pe termen scurt insa, temperarea cresterii
salariilor nu are efecte semnificative asupra ocuparii, somajul si inflatia. Cu toate ca salariul si
costul salarial continua sa fie analizate din unghiul rolurilor lor ca principal mecanism de
reglare a cresterii si ofertei de munca, somajul tinde sa se autonomizeze, sa se indeparteze de
evolutia salariilor. Salariile au urma sa scada foarte mult pentru a avea efect favorabil asupra
ocuparii si diminuarii somajului. In realitate insa, in anumite perioade se constata ca salariile
nominale cresc impreuna cu somajul.
Un alt aspect relevant pentru aprecierea genezei si manifestarii somajului in Romania
se refera la faptul ca eliberarea fortei de munca din motive de retehnologizare in diferite
ramuri si unitati economice s-a accentuat, in timp ce cererea de locuri de munca a stagnat din
cauza nesigurantei economice si a lentei restructurari a economiei. Ameliorarea acestei stari
presupune o serie de actiuni majore ca: infaptuirea ferma a unei strategii stiintifice, realiste si
coerente privind dezvoltarea economiei nationale si a ramurilor ei; realizarea pe coordonatele
eficientei economico-sociale a privatizarii, restructurarii si modernizarii unitatilor economice;
ameliorarea formarii profesionale performante, in accord cu exigentele reconversiei fortei de
munca; dezvoltarea capacitatii manageriale incepand de la nivelul microeconomic, pana la cel
macroeconomic.
Din examinarea principalelor aspecte ale genezei somajului pot fi desprinse cateva
trasaturi semnificative. Asemenea trasaturi le putem sistematiza astfel:
• Crestrea insemnata a numarului somerilor pe intregul parcurs al tranzitiei la economia cu
piata concurenta
• Existenta in structura somajului a unui numar important de muncitori, indeosebi cei care au
lucrat in unitati economice energointensive.
• Somajul afecteaza puternic tinerii si femeile. Somerii tineri provin mai ales din mediul
urban, avand o pregatire liceala sau profesionala. Cauzele care genereaza somajul in care intra
pentru prima data pe piata muncii; neconcordanta structurii cererii cu cea a ofertei de forta de
munca; preferinta patronatelor pentru a angaja persoane cu experienta in activitate,
disponibilizarea cu prioritate a tinerilor lucratori etc. Ponderea mare a femeilor in randul
somerilor are ca principala cauza persistenta unei mentalitati invechite privind rolul femeii in
societate, mentalitate care se manifesta atat la angajare cat si la disponibilizarea personalui.
• Tendinta de crestere a somajului de lunga durata.
• Alimentarea somajului prin procese de natura economica si social-culturala.
Procesele economice tin prioritar de: declinul economiei, inconsecventa aplicarii
reformei economice, lipsa de capital etc.; iar procesele social-culturale privesc mai ales
mobilitatea relative redusa a fortei de munca pe plan teritorial din motive sociale restrictive,
neconcordanta dintre optiunile profesionale ale celor care cauta de lucru si cerintele vietii
social-economice, amplificarea tendintelor de specializare a unor grupuri socio-profesionale
etc.
 Principalele forme ale somajului sunt: somajul conjugal, somajul structural, somajul
tehnologic.
Somajul conjugal se formeaza din pricina diminuarii activitatii economice in conditiile
recesiunii specifice tranzitiei la ecomonia de piata concurentiala in Romania. Are un caracter
involuntar, fiind determinat de insuficienta cererii
7 agregate, implicit a cererii de munca.
Firmele care nu pot face fata salariilor sporite isi diminueaza activitatea si incep sa
disponibilizeze personalul.
Somajul structural formeaza pe baza modificarilor ce se petrec in structura activitatilor
economico-sociale. El se coreleaza cu interactiunea dintre schimbarea consumului si noile
tehnologii.
Somajul tehnologic este somajul determinat de inlocuirea tehnologii vechi si de
reorganizarea intreprinderilor. In Romania somajul tehnologic are proportii mai reduse
deoarece procesele de retehnologizare si restructurale intregistreaza un ritm lent.
In afara acestor forme principale de somaj, mai exista in Romania si alte forme de somaj:
somaj sezonier, somaj deghizat etc.
Consecintele economico-sociale multiple, asemanatoare, in general cu cele care au fost
aratate anterior, se imbina organic cu costul social al somajului si afecteaza puternic esenta,
proportiile, ritmul si eficienta dezvoltarii economiei romanesti pe termen lung.

8
 CONCLUZII

În concluzie, orice politica macroeconomica are drept obiectiv declarat atat o inflatie
moderata, cat si un nivel scazut de somaj.Aceasta este scopul esential de a asigura o crestere
economica inalta si de durata, o potentare a ofertei globale. Totusi, in ultimele decenii
procesele inflationiste au fost insotite de modificari diverse si, adesea, neasteptate in planul
economiei reale Inflaţia, cu toate sensurile şi intensităţile ei, este o problemă
macroeconomică. Ca orice asemenea problemă, aceasta are multiple
determinări,interdependenţe şi efecte în cadrul economiei ţării în ansamblul ei. Mai mult,
mulţi specialişti consideră că inflaţia este “răul cel mare” al economiilor
contemporane,îndeosebi al economiilor aflate în tranziţie la un nou sistem economic,
comparativ cu şomajul, cu deficitul bugetar, recesiunea economică şi datoria externă, toate
acestea fiind considerate probleme macroeconomice şi sociale de grade inferioare.
Dacă se iau în vedere cauzele inflaţiei, aceasta este un proces multifactoria în care şi
prin care se întrepătrund atât factori din economia reală, cât şi din economia simbolică, atât
factori de esenţă social-economică profundă, cât şi cauze conjunctural-fenomenologice.
Privită prin prisma manifestărilor sale cotidiene, inflaţia este extrem de diferită ca nivel, ca
sens şi ca intensitate de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta. Dacă de pildă, se compară o
inflaţie de 2-3% cu trend descrescător sau cu trend considerat moderat, cu una de 500-600%
cu rate crescătoare, este greu să se susţină că procesele respective au multe elemente în
comun. Efectele inflaţiei sunt, de asemenea, extrem de variate, pe fundalul general al unor
costuri sociale generale pentru economia ţării, existând atât îmbogăţiţi de inflaţie (relativ
puţini), cât şi mulţi sărăciţi de pe urma acesteia.
Această ultimă apreciere se referă nu doar la diferitele categorii de unităţi economice-
instituţional-funcţionale dintr-o anumită ţară, ci şi la diferitele ţări. Fără a anticipa şi fără a
absolutiza într-un fel sau altul, putem face precizarea că, în mod categoric inflaţia este “boala
cea mai parşivă” a economiilor contemporane. Cuvântul în cauză este folosit pentru a atrage
atenţia asupra multiplelor meandre prin care inflaţia se insinuează asupra întregii economii
aproape pe neobservate.
În ceea ce priveşte corelaţia dintre inflaţie şi şomaj este verificat faptul că aceste
procese se interinfluenţează şi se întrepătrund într-un mod specific de la o ţară la alta şi de la o
perioadă la alta în cadrul uneia şi aceleiaşi economii. Referitor la corelaţia menţionată este de
precizat încă de la început faptul că inflaţia şi şomajul sunt corelate îndeaproape, cel puţin pe
termen scurt. Încercările de a reduce şomajul au fost adesea însoţite de o creştere a inflaţiei, şi
încercările de a reduce inflaţia au dus adesea la un şomaj crescut.
Politica macroeconomică poate fi astfel într-adevăr, asemănată cu încercareade a
merge pe o punte foarte îngustă în care inflaţia se află pe o parte, şi şomajul pe cealaltă.
Inflaţia este nocivă (în special atunci când nu este aşteptată) deoarece distorsionează
funcţionarea sistemului de preţuri, creează o redistribuţie arbitrară de la debitori la creditori,
incită mai curând la speculaţii.
 BIBLIOGRAFIE
9
Autori români:
1. Jenica Hurtupan, "Inflatia in context contemporan", Ed. Sitech, Craiova 1997
2. Cezar Basno, Nicolae Dardac, Constantin Floricel, “Moneda, credit, banci”, Ed.
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1999
3. Daniel Toba, “Macroeconomie”, Suport de curs
Surse internet:
4. http://biblioteca.regielive.ro/
5. http://www.scritube.com/economie
6. http://www.preferatele.com/docs/economie

10