Andreea POPESCU (STANCIU)

Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Litere, anul II

Motivarea și implicarea elevului în procesul de învățare a limbii

engleze

Eseu pentru cursul de „Didactica Specialității A”

Motivarea elevilor este un aspect delicat. Oricât de pasionat ar fi

profesorul de o anumită materie, aceasta nu înseamnă că nu se vor găsi elevi
care să nu fie atrași de ea și/sau care să nu manifeste inclinații către aceasta.
De aceea, stârnirea motivației (deopotriva intrinseci și extrinseci) în rândul
celor educați trebuie să fie preocuparea cheie a profesorului, deoarece ea stă la
baza învățării eficiente.
In ziua de azi, este mai clar ca niciodată că există opțiuni foarte variate
pentru a facilita predarea. Chiar și unele programe de computer și aplicații pot,
în unele cazuri, să fie percepute de elevi ca fiind de preferat unui profesor
neimplicat sau cu alte vicii de caracter. Dar, la modul ideal, aceste avantaje
tehnologice nu trebuie privite ca niște amenințări pentru profesori, ci mai
degrabă ca niște aliați.
Toate principiile pedagogice stau la baza unei bune desfășurări a
procesului educațional. Ele sunt mai mult decât niște recomandări pentru
optimizarea activității de la clasă, reprezentând chiar cheia spre succesul ei. De
aceea, insurirea lor temeinică, dar și aplicarea fără ezitare, pot garanta
rezultate bune în învățământ.
Predarea limbilor străine constituie o oportunitate din punct de vedere
didactic, pentru ca ea se adresează laturii umane a elevilor și are marele
avantaj de a reprezenta o garanție pentru succesul în activități foarte variate
din contexte reale, din viata de zi cu zi.
După cum percep eu lucrurile, problema motivării elevilor este destul de
complexă, deoarece clasele sunt neomogene și chiar dacă am cunoaște foarte
bine universul interior al fiecărui elev, tot se pune problema acționării
diferențiate din perspectiva motivării, pentru că unii elevi au o atracție
automată faţă de materia predată, în timp ce alții nu. Mai mult decât atât,
experiente anterioare nefaste, precum contactul cu profesori fără har, îi pot
îndepărta și mai mult de materie. Astfel, în viziunea mea, „problema” nu o
reprezintă elevii atrași automat de limbile străine, în cazul cărora menținerea
motivației se poate face foarte ușor, respectând principiile didactice, ci elevii
care opun rezistență din start.
Pentru soluționarea acestei probleme, cred că respectarea principiilor
didactice, de altfel, ideale, este un foarte bun punct de plecare, dar el trebuie
sprijinit și prin oferirea unor stimulente ce pun accent inițial pe atragerea
motivației extrinseci, care va genera apoi motivație intrinseca. Voi detalia mai
jos acest aspect.
Aplicarea principiilor didactice nu poate decât să asigure o bună
desfășurare a procesului de învățământ
De exemplu, principiul corelării teoriei cu practica, tradus în limbile
străine mai ales sub forma unei abordări centrate pe viziunea comunicativ-
pragmatică, subsumată ariei curriculare de limbă și comunicare, se va
concretiza prin urmărirea, de către profesor, a formării de deprinderi și, în final,
priceperi care vor duce la o bună stăpânire a lexicului predat, dar și a
aspectelor ce țin de sfera gramaticală, cu accent pe rolul pragmatic al limbii
străine învățate, fără a le desprinde pe acestea de aspectul intercultural, în
afara căruia comunicarea autentică nu se poate desfășura. De asemenea, se va
evita formalismul și se vor alege sarcini de lucru variate (nu se va opta doar
pentru compuneri, ci li se va cere elevilor să alcătuiască dialoguri imaginare,
scenete, să facă jocuri de rol și simulări de discuții din diferite contexte).
Un alt principiu ce se cere respectat e cel al accesibilității cunoștințelor,
priceperilor și deprinderilor, tradus în preocuparea profesorului ca ceea ce se
predă să fie înțeles, asimilat și reținut de elev, în condiții optime.
Pe de altă parte, principiul însușirii active a cunoștințelor arată că o
receptare pasivă, fie și a unor cunoștințe perfect predate, de școală veche,
este cel mai mare dușman al învățării. Cum aceasta nu duce decât la o
învățare bazată pe memorare, cu rezultatul previzibil de uitare rapidă a tuturor
cunoștințelor, ea trebuie evitată mai mult ca orice. Din contră, un stil de
predare în care profesorul să fie mai degrabă un „coach”, un îndrumător, îi va
da elevului ocazia să se afirme, să își formeze opinii și chiar să le
conștientizeze, fiind astfel mai apropiat de modul în care se vor rezolva
problemele în viata de zi cu zi și cu care urmează să se confrunte și el.
Un alt principiu care trebuie respectat în predare, strict legat de celelalte,
este cel al însușirii temeinice a cunoștințelor. El arată că predarea nu trebuie să
se limiteze la primii doi pași ai săi: receptarea și reținerea de informații, ci să
se extindă până la a-l îmbrățișa pe al treilea: aplicarea informațiilor. In absenta
acestui pas, școala nu face altceva decât să ne transforme în analfabeți
funcționali.
De asemenea, principiul intuiției arată că, deși scoală duce la formarea
unor deprinderi intelectuale și a unor procese mentale, predarea nu trebuie să
fie abstractă. Mai ales la clasele mici, raportarea la aspecte concrete este
esențială, iar utilizarea unor mijloace didactice cât se poate de variate nu face
altceva decât să asigure o cât mai bună respectare a acestui deziderat.
Nu în ultimul rand, principiul sistematizării cunoștințelor și al continuității
în învățare statuează că trebuie ca profesorul să prezinte noile informații prin
raportarea la elementele preexistente (ancore), în pași, pentru a permite
elevului să se familiarizeze cu noutățile și să le integreze în ansamblul
cunoștințelor dobândite de el. Chiar dacă acest aspect face obiectul
operaționalizării predării, la mod ideal (prin operaționalizarea conținuturilor
învățării și traducerea lor de la nivel macro la nivel micro – de la nivel de Plan
de Învățământ, la programa școlara, manuale și auxiliare, unități de învățare,
teme, capitole și lecții), principiul trebuie aplicat și la clasă, unde profesorul
poate vedea exact ce cunoaște elevul și ce nu, chiar dacă în teorie se
presupune ca el ar fi trebuit să asimileze un anumit conținut în baza
informațiilor prezente în manual.
Respectarea tuturor acestor principii didactice pare să fie cheia succesului
motivării elevilor. Căci ce poate fi mai frumos decât să ai parte de materiale
didactice foarte variate și provocatoare (imagini, scheme, rebusuri, ghicitori),
activități diverse (jocuri de rol, concursuri ad-hoc, reprezentații, scenete,
cântece), urmărirea unor materiale de pe suporturi multimedia (filmulețe,
exerciții interactive), dar și posibilitatea de a fi ascultat, apreciat, de a
soluționa probleme și de a veni cu inovații nu numai în fata profesorilor, dar și
beneficiind de oportunitatea de a fi remarcat și apreciat de colegi
Mai mult, limbile străine au, prin natura lor, privilegiul de a permite
descoperirea de sine și stabilirea de prietenii și de simpatii intre elevi, căci ei
discuta la ore despre subiecte precum preferințele lor, dorințele, aspirațiile și
obiceiurile pe care le au. Nu de multe ori, ca o veritabila ora de psihologie, ora
de limbă străină este un prilej de (auto)descoperire și de însușire a unui fel de
a fi.
Dar pe lângă motivația intrinsecă (de a ști, de a cunoaște, plăcerea
studiului în sine), motivația extrinseca poate fi și ea stimulată, mai ales în
cazul elevilor reticenți, pentru a îi atrage spre limba străină respectivă. Eu cred
ca anumite strategii sunt utile în acest sens.
Una dintre aceste strategii, pe care eu as aplica-o la clasă, ar fi oferirea
de exemple concrete în care învățarea unei limbi străine m-a ajutat. In acest
sens, aș descrie experienta mea cu limba franceză. Fiind o buna vorbitoare de
engleză și spaniolă, mi-am însoțit șeful în multe delegații externe ca translator.
In una dintre ele, când trebuia să ajungem la Strasbourg, am fost confruntați
cu o problemă delicată. Călătoria era compusă din doua aspecte: un drum cu
avionul pana în Germania și unul cu un autobuz special, ce pleca de la aeroport
și ne ducea în Franţa. Cu toate ca totul părea să meargă bine, după o
defecțiune a aeronavei survenită la București, am plecat cu întârziere și am
ajuns cu două ore mai târziu în Germania, astfel că am pierdut legătura cu
autobuzul de Franța. După discuții cu firma la care aveam rezervări, ni s-a
oferit un bilet nou de autobuz după zece ore. Urma să petrece zece ore în
aeroport, cu bagaje grele și obosiți. Singura portiță rămasă era ca, la
recomandarea firmei de la care aveam biletul, șoferul să ne ia într-un autobuz
venit intre timp, dacă alți pasageri lipseau. In acest caz delicat, am zis să
încerc măcar. Am fost să vorbesc cu șoferii veniți pe rând să ia pasageri, dar
niciunul nu înțelegea limba engleză, ei fiind francezi sau nemți. Cum n știam
deloc limba germană, am spus să încerc să vorbesc, fie și stricat, în puțina
franceză pe care am învățat-o cu ocazia unui curs gratuit organizat de serviciu,
pentru orice eventualitate. Si am făcut foarte bine, pentru că șoferul a putut
înțelege ce doresc și ne-a oferit două locuri în autobuz, de care altfel sigur nu
am fi beneficiat dacă nu ar fi înțeles ce dorim. Un astfel de exemplu ar putea
motiva un elev să înțeleagă de ce să învețe chiar o limba străina care nu îi
place.
Un alt mod în care s-ar putea motiva extrinsec elevii ar putea fi
organizarea unor mici concursuri cu premii simbolice. Oferirea unei ciocolate, a
unui pix sau chiar a unei pizza la restaurant ar putea fi ocazia perfectă ca unii
elevi să încerce măcar să își îmbunătățească performanțele
In mod similar, oferirea de exemple de situații când învățarea unei limbi
ar fi utilă este binevenită, în opinia mea. Un astfel de exemplu, pe care l-aș
oferi, ar fi mersul la restaurant sau la hotel, în vacantă sau pentru serviciu,
ocazie cu care ai fi confruntat cu situația de a face o solicitare personalului
hotelier sau de la restaurant.
O altă strategie care cred ca ar merge în acest sens, este punerea
accentului pe aspectul rațional al învățării unei limbi. Prin atragerea atenției că
o anumită limbă face obiectul unui examen național, elevii ar conștientiza și
mai mult importanța sa și ar trata-o cu mai multă seriozitate, dacă nu cu
plăcere.
Nu în ultimul rând, aș vrea să descriu stilul de predare al doamnei
profesoare de engleză din scoală generala, pe care îl consider exemplul perfect
de aplicare a tuturor principiilor didactice și de motivare și pe care o stimez și o
apreciez sincer și de la care mă voi inspira în viitor.
Doamna profesoară m-a preluat în clasa a cincea la o clasă specială de
engleză. Eu eram singura dintre colegi care nu făcuse meditații și nu eram,
deci, asa de bine pregătită ca ceilalți. Avusesem parte de un stil de predare
pasiv, din partea unei doamne care părea ca își face doar sec datoria. Odată
intrată în legătură cu doamna profesoară am simțit, însă, diferența. Chiar din
prima oră, ne-a lăsat să ne exprimăm liber și să spunem orice ne trece prin
minte, doar cu condiția ca ora să se desfășoare doar în engleza. Începeam, de
obicei, să discutam despre banalități, și discuțiile ne duceau pe diferite făgaşuri
ce se cereau explorate. După o vreme, treceam la carte și citeam de acolo sau
ascultam activitățile de pe casetă. Doamna nu avea catalog niciodată și nu
nota nimic pe foi. Evaluarea era continuă și rar ne dădea lucrări scrise și chiar
și acelea erau fără notă. Exercițiile le rezolvam în clasă, iar temele se corectau
la comun, verbal. Doamna ne-a învățat să nu criticăm niciodată colegii, ci să
începem mereu cu ce ne-a plăcut la ce spune un coleg. De asemenea, ne-a
învățat să încercam să dăm o definiție a unui cuvânt al cărui echivalent nu îl
știm pe baza altor cuvinte sau să cerem informațiile acestea unui coleg. Pe
lângă asta, ne dădea de făcut fel și fel de proiecte pe foi mari, pe care trebuia
să le realizam neapărat în echipe și la final să spunem rolul fiecărui coleg. De
asemenea, ne recomanda cântece și filme și mereu făcea referire la experienta
de viata a sa. Niciodată nu ne adresa injurii, ci în cel mai rău caz, mustrări.
Dacă se întâmpla ca cineva să uite acasă tema nu era certat cu condiția să nu
fie ceva care se întâmpla des. Un alt aspect pozitiv era ca eram încurajați să ne
exprimăm opinia și de multe ori se întâmpla să descoperim ca nu ne gândisem
la acel subiect dinainte. Tot ca un punct pozitiv este faptul ca nu ne nominaliza
decât foarte rar pentru a rezolva o problemă sau a răspunde unei cerințe,
lăsându-ne pe noi să decidem cine se oferă să o facă. Si tot ca un punct forte
ar fi că organizam diverse sărbători romanești și britanice, la care ne
costumam și aduceam mici atenții culinare cu specific. Un astfel de model te
poate marca pe viată și iți poate decide noi orizonturi, asa că îl voi aplica în
mare parte cu drag și respect pentru persoana care m-a învățat în acest fel.

Bibliografie
Notițe de curs