Facultatea de Litere, Secția de Engleză-Spaniolă, Anul II Andreea Popescu (Stanciu)

ESEU PENTRU CURSUL DE LITERATURĂ COMPARATĂ

La răscruce de vânturi – Elemente romantice și realiste

Romanul ˶La răscruce de vânturi˝ (în engleză ˶Wuthering Heights˝) scris de Emily
Bronte între anii 1845 și 1846 și publicat în 1847 sub pseudonim a reușit să contrarieze
critica victoriană și să o împartă în două tabere. De la cei care îl considerau profund imoral
și refuzau să îi vadă vreun merit literar și până la cei care ocupau poziția opusă din
spectrul judecăților de valoare și îl apreciau pentru profunda sa originalitate. Tributar
romantismului, realismului și ficțiunii gotice, ˶La răscruce de vânturi˝ încă impresionează
cititorii prin unicitatea sa.
Vorbind de elementele romantice ale operei, trebuie să remarc aici mai ales
următoarele aspecte: personajele excepționale puse în situații excepționale, demonizarea
personajului principal masculin, ruptura dintre sine și lume, atracția contrariilor, redarea
fidelă a psihologiei personajelor, coincidențele, anticipațiile, dar și elementele de
romantism ce se suprapun genului horror gotic, dezvoltat ulterior de scriitori ca Mary
Shelley, Edgar Allan Poe, Charles Dickens și Lord Byron și anume strigoiul și teroarea
semănată de el. Ca elemente realiste identificate se pot menționa: portretizarea
personajelor tipice pentru mediul social din care provin (personaje reprezentative), redarea
culorii locale și veridicitatea aspectelor relatate.
Un prim element romantic identificat este recursul la un personaj principal de
excepție, și anume Heathcliff. Adus de milă în conacul familiei, care va da numele operei,
el este găsit pe stradă cu ocazia unei vizite făcute la Londra de domnul Earnshaw. Pentru
că nu se știe nimic despre familia sa, el capătă ocrotirea stăpânului casei și i se dă numele
– care îi va servi și de prenume, și de nume – Heathcliff, după un copil mort de mic al
familiei. Reușind să fie ținta afecțiunii predilecte a capului de familie, Heathcliff devine
favorizat de acesta în detrimentul lui Hindley, fiul de sânge al dlui. Earnshaw, care se
răzbună pe el după moartea tatălui prin privarea sa de o bună educație și alte pedepse
corporale pentru fapte minore. Dar Heathcliff nu se dă bătut. Fiind îndrăgostit de fiica lui
Earnshaw, Catherine, pana la obsesie, face tot posibilul pentru a se auto cizela și a deveni
un om de lume. După ce are neșansa de a auzi ca ea se va căsători cu Edgar Linton, un
tânăr înstărit și de același rang din vecini, Heathcliff pleacă de acasă și se întoarce bogat,
mai stilat și cu gust de răzbunare, după trei ani. El planifică pas cu pas, cu un sânge rece
de neimaginat, execuția celor care i-au greșit, începând cu Hindley, pe care îl împrumută
cu bani pentru satisfacerea pasiunii sale de cartofor care îl consumă după moartea soției
și care îl va duce la pierderea conacului în favoarea lui Heathcliff și până la propriul său
fiu, firavul Linton. Heathcliff nu are nimic sfânt în afară de dragostea pentru Catherine. El
se căsătorește cu sora lui Edgar, Isabella, numai pentru a-l face pe acesta să sufere și o
agresează fizic și sufelteste până o transformă într-o persoană aproape lipsită de milă la
rândul sau. Nu se dă în lături să o lovească pe tânăra Cathy, devenită nora sa și nici
măcar pe dna. Dean, care îl îngrijise când era copil. Mai mult, regretă când realizează că
l-a salvat accidental pe fiul lui Hindley, când acesta era doar un copil, de moarte sigură, iar
când acesta crește sub aripa sa, îl încurajează să fie bădăran, rău și nu îl lasă să acceadă
la nicio formă de educație. El este conștient de cât de abject este caracterul său, diabolic
și face chiar referire la aceasta de mai multe ori (˶Mi se pare că mă crezi un diavol, zise el
cu un râs înspăimântător; ceva prea monstruos ca să poată trăi sub acoperişul unei case
ca lumea˝). La rândul său, soția sa este cea care îi face un astfel de portret în nenumărate
rânduri. (˶Dacă nu, e un diavol? N-am să-ți scriu motivele care mă fac să-ți pun această
întrebare, dar te implor, explică-mi, dacă poți, cu cine m-am măritat. [...] — Bagă de
seamă, Ellen! răspunse Isabella cu ochii scânteietori de furie — expresia lor nu lăsa nici o
îndoială asupra faptului că soțul ei izbutise în strădania de a o face să-l urască — să nu
crezi nici un cuvânt din ce spune! E un diavol mincinos! Un monstru, nu o ființa
omenească! — Te-a călcat în picioare, te-a lovit și te-a izbit de pământ, îi spusei în șoaptă
Îi lăsa gura apă de poftă să te sfâșie cu dintâi, pentru că-i numai jumătate om, ba nici
atâta, iar restul diavol.˝) Altfel, cum se poate numi cineva care face rău doar de plăcere –
vrea să spânzure câinele Isabellei din pură răutate și nu intervine când domnul Lockwood
este în pericol de a muri de frig pe drumul de plecare de la moșia sa decât după fermele
insistențe ale musafirului, care aproape nu îi dă de ales și care îl lasă pe acesta din urmă
să fie atacat de câinii de la conac?
În opoziție cu Heathcliff, dar cu sufletul îngemănat cu al lui în sălbăticia și
intensitatea trăirilor este Catherine. Ca o adevărată eroină romantică, ea este ruptă între
două lumi: cea a familiei sale bogate și dorința de a se manifesta liberă, fără constrângeri,
cum le revine să se comporte numai săracilor, dintre care face parte Heathcliff. După
decesul părinților, își petrece copilăria fără a fi prea mult stânjenită de fratele ei, în ciuda
unor pedepse nedrepte, dar răzlețe. Totuși, având șansa să fie mai educată decât
Heathcliff, decide să se mărite cu Edgar Linton, care ii asigură și un oarecare confort
material. Dar scopul ei era mai profund. Ar fi putut să îl ajute cu banii lui și pe Heathcliff, pe
care nu l-a uitat. Realizând eroarea prea târziu, Catherine moare neîmpăcată și mâncată
de gelozie și de regrete. Atracția dintre cei doi eroi excepționali și pasionalitatea
nimicitoare a sentimentelor lor alcătuiesc nucleul romantic al romanului și fac din operă
una care nu și-a pierdut capacitatea de a impresiona cititorii de astăzi, transformând-o într-
una universal valabilă.
Fascinantă este și psihologia personajelor. Abisurile sufletești sunt sondate cu o
mare finețe și fac ca această carte să nu fie una plată. Dacă o personalitate ca a lui
Heathcliff este greu de întâlnit, deși nu imposibil, toate celelalte sunt ușor de identificat
printre noi. Mobilitatea sufletească a personajelor trebuie remarcată aici. Dacă dădaca
Nelly Dean era la început răutăcioasă și disprețuitoare față de Heathcliff, ea ajunge să
simtă simpatie pentru băiat când acesta e recunoscător pentru ca l-a îngrijit, apoi să ii fie
milă de el după moartea lui Catherine, urmând ca la finalul cărții să îl disprețuiască pentru
ca o maltratează pe Cathy și îl manipulează pe Linton Heathcliff. La rândul ei, Catherine e
sălbatică, dar și cochetă, geloasă, răutăcioasă, etc. Ea simte milă pentru Isabella când
aceasta se confesează despre sentimentele ei pentru Heathcliff și vrea să o prevină
despre caracterul lui, dar are și o plăcere demonică de a-l sfida pe soțul ei când acesta îl
atacă pe Heathcliff. Își uraște fratele, dar îl și înțelege. Ar vrea să capete faima de soție de
magistrat, dar și să îl ajute pe Heathcliff cu posibilitățile ei. Similar, relația dintre Cathy și
Linton este una complicată, fata trecând prin stări contradictorii în funcție de
comportamentul băiatului față de ea, influențat la rândul sau de povețele tatălui, care îl
manipula, dar și de cele spuse de Nelly, care îl făceau să își mai îndulcească modul de
comportare față de tânăra să soție Mai mult, sentimentele lui Cathy față de vărul său,
Hareton, se schimbă de la oscilația intre ușoară simpatie și profund dispreț și până la o
dragoste solidă.
Totuși, în ciuda viei și tulburătoarei psihologii a personajelor, impresia mea este că
romanul este unul cu tentă moralizatoare, specific epocii. Acest lucru se simte nu prin
desfășurarea acțiunii, căci personajele sunt lăsate să acționeze și să se explice, reușind
astfel să pledeze în favoarea lor, ci prin mai ales prin finalul fericit, care arat ă că binele și
dragostea pot învinge. De asemenea, un element moralizator este aluzia asupra faptului
că personajele negative (marea majoritate) s-au înrăit pentru ca au fost tratate rău.
Coincidentele sunt și ele prezente în roman, mai ales sub forma paralelismelor:
există două conace în jurul cărora se desfasoară acțiunea (Thruscross Gange și
Wuthering Heights), două cupluri lipsite unilateral de dragoste: Catherine și Edgar și
Heathcliff și Isabella, urmând ca scenariul să se repete cu copii lor: Cathy, fiica primilor doi
se va căsători sub o stea nenorocoasă cu fiul ultimilor doi. De asemenea, moartea lui
Frances poate fi pusă în paralel cu cea a lui Catherine, comportamentul lui Hindley este
asemenea celui al lui Heathcliff etc. Dar apar și opozitiile: între caracterul sălbatic al lui
Catherine și cel așezat al Isabellei, între cel demonic al lui Heathcliff și cel așezat al lui
Edgar, între firea plină inițial de altruism a lui Cathy și egoismul și ipohondria lui Linton,
intre bigotismul lui Joseph și destrăbălarea lui Hindley etc.
Ca element al romanticului gotic, putem vorbi despre prezența strigoiului. După
moartea sa, Catherine vine să bântuie conacul Heights, iar Heathcliff ajunge atât de
departe că îi pândește venirea într-o camera anume în fiecare noapte și chiar merge și o
dezgroapă pe moartă de două ori, din dorința de a mai petrece câteva clipe alături de
dragostea sa. Fantoma ii apare și dlui. Lockwood, dar le apare și altor săteni, alături de
cea a lui Heathcliff, după moartea acestuia din urmă. Confesiunea făcută de Heathcliff
dnei. Dean conține și elemente specifice genului horror: profanarea mormântului Caterinei
de către îndrăgostit și teroarea psihică la care este supus de către strigoi, care doar îl
amăgește pe adorator.
Legată de acestă ultimă spaimă este și tema nebuniei. Este discutabil dacă
Heathcliff se comportă cum o face pentru ca suferă de o anumită tulburare psihică sau
dacă firea sa malefică este responsabilă pentru toate mârșăviile pe care le săvârșește
Alături de misterul ce planează asupra originii sale, acest element face din roman unul
foarte actual prin ambiguitatea sa. Dacă faptele sunt redate prin prisma mai multor
povestitori: Dna. Dean, Lockwood și Zilla, atunci personajele celelalte devin mai greu de
definit unilateral.
Într-adevăr, ca element realist, dar și de mare actualitate pentru operă, am putea
vorbi despre multiplicarea perspectivelor narative. Prin introducerea unor personaje
reflector, romanul capătă profunzime și imaginea conturată este mai aproape de 'viața
reală'. Această impresie de veridicitate este redată și prin descrierea detaliată a culorii
locale pe fondul căreia evoluează personajele. Arhitectura conacelor, aspectele
geografice, ocupațiile descrise, fac din roman unul autentic. Pasajele descriptive vaste,
prin acuratețea detaliilor, se aseamănă cu o pictură și reușesc să redea în mod realist
pulsul locului și al epocii: (˶Wuthering Heights e denumirea reședinței domnului Heathcliff.
O poreclă provincială potrivită pentru a evoca vuietul vântului ce se dezlănțuie în jurul
casei pe timp de furtună. Pe acele culmi, desigur, aerul e mereu tăios și rece; și nu e greu
de ghicit cu ce putere pornește vântul de miazănoapte peste creste, judecând după apriga
înclinare a câtorva brazi pitici, sădiți în apropierea casei și a unor tufe prăpădite, cu
crengile întinse într-o singură parte, cerșind parcă pomană de la soare. Din fericire,
arhitectul a fost prevăzător și a clădit casa solid. Ferestrele sunt înguste, tăiate adânc în
zid, iar colturile, apărate de pietre mari, ieșite mult în relief. Înainte de a trece pragul, m-
am oprit să admir mulțimea de sculpturi grotești risipite cu precădere pe fațadă și în jurul
intrării principale, deasupra căreia, printre nenumărați grifoni care începuseră să se
fărâmițeze și amorași lipsiți de pudoare [...]˝)
Un element realist este și recursul la personaje tipice, emblematice. Edgar Linton
este unul dintre ele. Reprezentant al vechii nobilimi, el nu se dezminte din buna purtare
până în momentul morții. Generos față de familie și servitori, el este simbolul bunului-simț
și al cinstei. Într-o oarecare măsura, și sora sa, Isabella, este la fel, dar dragostea ei față
de proscrisul Heathcliff o face să se schimbe aproape radical. Ea nu are puterea de a
provoca moartea soțului său, dar și-o dorește, chiar dacă își face scrupule din acest motiv.
Redând spiritul unei epoci în mod fidel, dar și scoțând în evidență niște frământări
lăuntrice ieșite din comun ale unor suflete tulburate, romanul analizat se plasează la
intersecția dintre romantism și realism și pe harta literaturii universale consacrate.

Bibliografie
1. Andreea Vlădescu (Lupu): Afirmarea modernității (Secolele XIX-XX). Elemente de literatură universală și
comparată, Editura Fundației România de Mâine, București, ed. 201 2
2. Andreea Vlădescu (Lupu): Antichitatea I. Epicul, Editura Fundației România de Mâine, București, ed. 2010
3. Emily Bronte: La răscruce de vânturi, Editura Art, București, Ed. 2010, ISBN 9786067100570