Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Medicina Legala
Medicina Legala
1. Definitia si domeniul de
activitate al medicinii legale
Ca definiţie medicina legală reprezintă o disciplina medicală de sinteză care îşi pune
cunoştinţele in slujba justiţiei ori de cate ori pentru lămurirea unor cauze sunt necesare
precizări de ordin medical.
Medicina legală cuprinde următoarele domenii de activitate:
Autopsie medico – legală.
Examinări medico – legale a leziunilor traumatice, aprecierea capacităţii de
muncă sau a stării de sănătate având ca scop stabilirea aptitudinilor unei persoane de a
exercita o anumită activitate sau profesie.
Expertiza medico – legală psihiatrică.
Expertiza medico – legală în sfera genitală: viol, probarea virginităţii, stabilirea
sexului şi a vârstei biologice.
Examinări complementare medico – legale de toxicologie, serologice,
histopatologice, tanatochimie, imunologie, bacteriologie.
Serologie medico – legală ( filiaţia )şi genetica medico – legală ( profilul
ADN ).
Cercetare criminalistică şi judiciară: spermă, fir de păr, sânge, explozibili,
urme, împuşcare.
Antropologie medico – legală şi odontostomatologie medico – legală.
Verificare autenticităţii şi a corectitudinii întocmirii actelor medicale.
Bioetică şi deontologie medicală.
Cercetare ştiinţifică.
Învăţământ medical.
Constatările şi expertizele medico – legale constau în ansamblu din :
Examinări şi cercetări privind cadavre umane sau părţi din acestea (autopsia
medico – legală).
Examinări şi cercetări privind produse biologice şi cadaverice( examinări
complementare).
Examinări şi cercetări privind persoane în viaţă.
Certificatul medico-legal se eliberează persoanei fizice interesate la cererea sa,
contra cost, in funcţie de competenţa teritorială. În general, în majoritatea cazurilor, CML se
eliberează pentru a constata existenţa leziunilor traumatice. Acest lucru se face înainte de
dispariţie leziunilor traumatice şi nu la mai mult de 1 lună.
Concluziile CML, eliberate fie imediat, fie după un timp scurt în condiţiile în care
leziunile impun consult de specialitate, trebuie să precizeze conform CP următoarele aspecte:
1. realitatea traumatismului;
2. mecanismul de producere;
3. natura agentului traumatic;
4. data probabilă a traumatismului;
5. aprecierea gravităţii traumatismului exprimată prin durata tratamentului medical
(nr. de zile de îngrijire medicală).
Constatările medico-legale sunt efectuate in anumite cauze penale si care au o
importanta majora in aflarea adevărului. Sunt situaţii in care cauza penala reclama urgenta,
întrucât mijloacele de proba pot dispărea sau sa schimbe o situaţie de fapt, organele de
urmărire penala dispun din oficiu sau la cerere efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice
prin folosirea cunoştinţelor unui specialist. Organul de urmărire penala stabileşte obiectivul
acesteia formulând întrebări la care se solicita răspunsuri. Constatarea se face numai in cursul
urmăririi penale. De multe ori, pentru rezolvarea urgentei cazului se efectuează constatării
provizorii sau concluzii provizorii medico-legale, urmând ca ulterior sa se detalieze sub raport
tehnico-ştiinţific aspectele medico-legale. Constatarea medico – legală se efectuează în
situaţiile când se cere stabilirea stării de virginitate, a capacităţii sexuale, precum şi a
elementelor necesare stabilirii filiaţiei. Alte situaţii când se impune efectuarea unei constatări
medico – legale sunt: constatarea leziunilor traumatice mai vechi de 1 lună de zile (este o
expertiză pe acte medicale),constatarea stării obstetricale (sarcină, avort, naştere, lehuzie),
pentru evaluarea stării de sănătate având ca scop stabilirea aptitudinilor unei persoane de a
exercita o anumită activitate (şofer, pilot).
Expertiza medico-legală poate fi facultativă sau obligatorie fiind dispusă fie la
cererea părţii interesate fie la solicitarea organelor judiciare. Este obligatorie in următoarele
situaţii:
- omor deosebit de grav
- stabilirea stării psihice a învinuitului sau inculpatului care vizează răspunderea
penala a acestora.
- în cazul amânării sau întreruperii executării pedepsei cu închisoarea.
Aceste expertize pot fi:
expertize simple sau oficiale.
expertize complexe in care experţii sunt aleşi si numiţi de către organele
judiciare sau de către parţi. Acesta expertiza este mult mai complexa din punct de vedere
metodologic, putându-se coopta pe lângă medici legişti si alţi experţi medicali oficiali din
diferite specialităţi medicale.
3. Clasificarea mortii
CLASIFICAREA MORŢII. MOARTEA SUBITĂ
Din punct de vedere al felului morţii, aceasta se clasifică în:
-Moarte neviolentă – cauzată de cauze intrinseci organismului, anumite afecţiuni ale
organelor interne.
-Moarte violentă – consecinţa acţiunilor traumatice din mediul extern asupra organismului:
sinucideri, accidente şi omucideri.
La limita dintre moartea violentă şi cea neviolentă se află moartea suspectă. În cadrul
acesteia se distinge moartea subită, care este o formă particulară de moarte neviolentă, care se
caracterizează prin:
•Durată scurtă de timp dintre apariţia simptomelor şi deces.
•Caracterul imprevizibil, faptul că apare în plină stare de sănătate aparentă sau la o persoană
bolnavă care, în orele sau zilele precedente, nu a acuzat simptome care să trădeze o agravare a
bolii de bază sau evoluţie spre o complicaţie mortală;
•Instalarea ei poate să fie sau nu precedată de acuze prealabile;
•La autopsie se relevă totdeauna o cauză tanatogeneratoare, prin care moartea subită aparţine
morţilor neviolente.
Morţile subite se clasifică în :
•Morţi subite cu leziuni organice incompatibile cu viaţa :hemoragii cerebrale, infarct
miocardic, rupturi anevrismale, trombembolii, pneumopatii, meningoencefalite.
•Morţi subite cu leziuni cronice: ATS,miocardoscleroză, scleroze pulmonare şi renale.
•Morţi subite cu tablou lezional nespecific pentru o boală.
Una din formele particulare şi la limita dintre moartea violentă şi cea neviolentă este moartea
prin inhibiţie. Este forma de moarte care survine imediat după un traumatism(chiar minor) pe
o zonă a corpului considerată reflexogenă şi la care autopsia nu relevă nici o modificare care
să explice moartea, chiar după efectuarea examenelor complementare de laborator. Datele de
anchetă sunt aici importante pentru înţelegerea împrejurărilor în care a survenit (lovituri la
nivelul gâtului, în abdomen, testicule,etc.).
9. Reactia vitala
Reacţia vitală reprezintă totalitatea modificărilor locale şi generale care apar în
organismul viu ca răspuns la acţiunea unui agent traumatic de orice natură.
Reacţii vitale locale:
•Infiltrat hemoragic/sanguin: este consecinţa fisurării vasului de sânge,cu extravazarea
sângelui în ţesuturile din jur. Corespondentul tegumentar al hemoragiei tisulare este echimoza
sau vânătaia.
• Coagularea – cheagurile de sânge care se formează în timpul vieţii sunt aderenţi de vas, au
suprafaţa rugoasă, sunt friabili şi au aspect mat-uscat. Cei postmortem au suprafaţa
lucioasă,nu sunt aderenţi de vas,iar cantitatea de fibrină este foarte redusă.
• Retracţia ţesuturilor secţionate – marginile unei plăgi produse în timpul vieţii sunt
îndepărtate datorită capacităţii de retracţie a pielii, pe când marginile unei plăgi postmortem
nu sunt îndepărtate, sunt mai moi şi netumefiate.
•Inflamaţia – reprezintă reacţia de răspuns a organismului viu la acţiunea unor factori sau
agenţi ai mediului, având drept scop repararea ţesutului lezat.
Reacţia vitală generală:
•Aspiratul pulmonar – reprezintă prezenţa la nivelul alveolelor pulmonare a diferitelor
elemente: sânge, conţinut gastric, funingine, apă, care în mod normal nu ar trebui să fie
prezente. Aceste elemente ajung la nivel pulmonar în prezenţa respiraţiei, deci în timpul vieţii.
•Embolia – reprezintă prezenţa în vasele sanguine a unui element/material care,în mod
normal,nu se găseşte în sânge. Embolia poate fi cu grăsimi,lichid amniotic,fragmente
tisulare,plancton,aer, azot, etc
10. Traumatismul cranio cerebral
•Traumatismul cranio-cerebral.
Interesează neurocraniul, respectiv scalpul, cutia craniană (baza şi bolta craniului) şi
conţinutul cutiei craniene, respectiv creierul.
Mecanismele de producere a leziunilor pot fi:
• Mecanisme directe nemediate – presupun contact direct între cap şi agentul traumatic;
avem următoarele mecanisme :
• Mecanismul de acceleraţie,cunoscut şi sub denumirea de lovire cu corp dur, atunci când
un obiect în mişcare loveşte capul aflat în repaus.
• Mecanismul de deceleraţie sau lovire de un corp sau plan dur, respectiv atunci când capul
aflat în mişcare loveşte un corp dur fix.
• Mecanismul de comprimare între 2 planuri dure.
• Mecanisme directe mediate – cu impact extracranian şi transmiterea forţei de acţiune la
cap se face prin intermediul altor structuri osoase, care mediază în acest fel producerea
leziunilor traumatice; forţa poate fi transmisă prin intermediul mandibulei,
în lovirile active sau pasive la nivelul regiunii mentoniere, prin intermediul coloanei
vertebrale în căderile de la înălţime.
• Mecanisme indirecte – nu presupun impact direct între agent şi corpul uman. Amintim
următoarele mecanisme întâlnite frecvent în practica medico – legală:
• Mecanismul de hiperextensie – hiperflexie brutală a coloanei vertebrale cervicale sau
mecanismul în lovitură de bici; leziunile traumatice ale conţinutului cutiei craniene se produc
datorită vitezei mai mari de deplasare a craniului faţă de creier care se loveşte de relieful osos
endocranian.
• Mecanismul prin suflul exploziei;
În urma acţiunii agenţilor traumatici se produc următoarele tipuri de leziuni traumatice:
21. Submersia
Tanatogeneza în înec (submersie) se realizează prin următoarele mecanisme:
-mecanismul mecanic – anoxic , determinat de lichidele care blochează CRS
-mecanismul neuro - reflex, exprimat prin spasmul laringian, care poate apare în mod reflex la
contactul apei cu faringo – laringele sau prin mecanismul de hidrocuţie sau sincopa termo –
diferenţială sau reflexul de plonjon ce poate apărea la contactul brusc al corpului încins cu apa
rece.
-mecanismul hemodinamic, diferit în funcţie de tipul apei în care se produce submersia: oÎn
apă dulce (deces în aproximativ 4 minute
oÎn apa sărată (deces în aproximativ 8 minute),
-mecanismul hipotermic, cu apariţia şocului hipotermic atunci când corpul rămâne în apă rece
timp îndelungat.
Fazele înecului:
-faza preasfixică sau de apnee voluntară, are loc oprirea reflexă a respiraţiei, care durează
până când concentraţia de CO2 din sânge creşte suficient de mult pentru a declanşa automat
mişcările respiratorii.
-faza convulsivă se caracterizează prin pierderea stării de conştienţă (aproximativ 1 minut) şi
apariţia convulsiilor.
-faza de comă, cu respiraţii ample, terminale, acum se înghite şi se aspiră apă, şi instalarea
progresivă a asfixiei.
Datorită contactului prelungit cu apa, pe corpul victimei apar modificări specifice: -pielea de
găină, apare după aproximativ 3 – 4 ore de la înec şi este consecinţa contracţiei mm. erectori
ai firului de păr.
-Macerarea pielii, care constă în albirea, întărirea, încreţirea şi detaşarea tegumentului,
-Mănuşa morţii (epiderm şi unghii) , la aproximativ 30 de zile.
-Căderea părului, începe în aproximativ 10 zile şi devine manifestă la 20 zile. -Adipoceara
debutează după detaşarea epidermului, în urma reacţiei ţesutului adipos cu sărurile din apă:
vara apare după aproximativ 1 – 2 luni iar iarna după 2 – 3 luni. -Putrefacţia începe în
aproximativ 48 ore.
La autopsie, vom constata apă în stomac, în special în porţiunea iniţială a intestinului
subţire, numită duoden, precum şi stază viscerală (sânge în cantitate mare în organele
viscerale).
Expertiza medico – legală în înecare va trebui să precizeze cauza morţii pe baza
examenelor anatomopatologice de laborator. Trebuie avută în vedere posibilitatea unei morţi
subite în apă, caz în care lipsesc semnele de înecare. Diagnosticul de laborator se bazează pe
studiul planctonului acvatic (alge, diatomee) ce poate fi găsit în interiorul alveolelor
pulmonare atunci când decesul s-a produs datorită înecării.