Anatomia: structura ochiului uman

Cornea

Corneea, stratul exterior al ochiului, este mai tot timpul umedă din cauza lichidului lacrimal care
o acoperă. Este încorporată în scleră (partea alba a ochiului), și împreună formează ceea ce
experții numesc tunica externa bulbi. Corneea acționează ca o fereastră: are formă de disc și este
transparentă, permițând penetrarea luminii. De asemenea, protejează ochiul împotriva
influențelor externe, cum ar fi murdăria, praful sau rănile ușoare. Este in mod natural foarte
elastică. Mai mult decât atât, curbura sa îi conferă calitățile optice și joacă un rol cheie în
obținerea unei imagini clare.

Sclera

Sclera - partea albă a ochiului - este mai groasă și mai puternică decât corneea și protejează
ochiul împotriva deteriorării. Aceasta acoperă practic întregul ochi - cu doar două excepții: pe
partea din față se încorporează corneea, în spate se află fibrele nervului optic.

Pupilele

Pupila este punctul negru din mijlocul ochiului uman. Aceasta reacționează la lumină și se
adaptează la intensitatea acesteia. Nu pupila, ci irisului face acest lucru posibil. Starea noastră
emoțională poate avea de asemenea un impact asupra dimensiunii pupilei. Emoțiile; frica sau o
mare bucurie, de exemplu, pot determina dilatarea pupilei, în timp ce alcoolul si drogurile pot
provoca, de asemenea schimbarea dimensiunii acesteia.

Irisul

Irisul, un inel colorat, înconjoară puplila și funcționează ca și o deschidere: controlează cantitatea

de lumină care pătrunde în ochi. Într-un mediu cu multă lumină pupila devine mai mică,
permițănd să pătrundă mai puțină lumină. Pe întuneric, se întâmplă invers: mușchiul circular,
sfincterul pupilei de relaxează, iar pupila se dilată. Astfel se asigură pătrunderea în ochi a unei
cantități mai mari de lumină pe întuneric, și a unei cantități mai mici pe lumină. Irisul determină,
de asemenea, culoarea ochilor noștri și este structurat în mod unic la fiecare dintre noi. Și-a
primit numele după zeița greacă a curcubeului. Ciudat, dar culoarea irisului nu are nicio influență
asupra vederii. Persoanele cu ochi de culoare mai închisă nu văd lumea mai cenușie decât cei cu
ochi de o culoare mai deschisă, de ex. albaștri.

Camerele oculare (camerae bulbi)

Ochiul uman are o cameră anterioară și una posterioară. Acestea sunt golurile din segmentul
anterior care conțin un lichid apos. Acest lichid conține substanțele nutritive cheie,
indispensabile pentru cristalin și cornee, le prevede cu oxigen și îi ajută în lupta împotriva
agenților patogeni. Lichidul apos din camerele ochiului are și un alt rol: contribuie la menținerea
formei ochiului.

Cristalinul (lens crystallina)

Cristalinul focalizează lumina care pătrunde prin pupilă și formează o imagine clară pe retină.
Este elastic și se poate adapta în formă cu ajutorul mușchiului ciliar pentru a focaliza asupra
obiectelor aflate la apropiere și la depărtare. Atunci când ne uităm la obiectele din apropiere,
cristalinul se curbează pentru a asigura o vedere clară. Dacă se focalizează asupra obiectelor de
mai departe se aplatizează - asigurând iarăși o vedere clară. Lentila întoarce imaginea perceptată
și o proiectează pe retina din spate în față. Imaginea se întoarce în poziția corectă după ce se
prelucrează de către creier, mai târziu.

Corpul ciliar și gheme de capilare (corpus ciliare)

Corpul ciliar joacă un rol major în ceea ce privește ochii noștri: acesta secretă umoarea apoasă și
conține mușchiul ciliar (musculus ciliaris). Prin adaptarea cristalinului, acesta asigură vederea la
depărtare și la apropiere.

Corpul vitros (corpus vitreum)

În interiorul ochiului între cristalin și retină se află corpul vitros. Aceasta constituie cea mai mare
parte a ochiului și după cum sugerează și numele, reprezintă de fapt corpul său. Este transparent
și este format în proporție de 98 % din apă și 2 % din hialuronat de sodiu și colagen.

Retina

Retina recepționează stimulii luminoși și de culoare pentru a le transmite mai departe la creier
prin nervul optic. Retina acționează pur și simplu ca un catalizator: folosește celulele sale
senzoriale pentru a transforma lumina care pătrunde în ochi în impulsuri nervoase care sunt apoi
procesate de creier. Aceste celule receptoare constau din conuri (responsabile pentru percepția
culorilor) și bastonașe (responsabile pentru percepția luminii și a întunericului). Acestea sunt
prezente cel mai dens în zona centrală a retinei sau în maculă: aproximativ 95 % dintre celulele
receptoare se află pe o suprafață de aproximativ 5 milimetri pătrați. Aceasta este aproximativ
mărimea unui vârf de ac.

Coroida (chorioidea)

Coroida ochiului uman se situează între scleră și retină și în zonele intermediare între corpul
ciliar și iris. Aceasta asigură aprovizionarea cu nutrienți a celulelor receptoare de la retină,
menține constantă temperatura retinei și are un rol de acomodare, și anume trecerea de la vederea
la apropiere și la distanță și invers - asemănător modului în care focalizează o lentilă de cameră
foto.

Nervul optic (nervis opticus)

Nervul optic este responsabil pentru transferul de informații de la nivelul retinei la creier. Este
format din aproximativ un milion de fibre nervoase (axoni), este de aproximativ o jumătate de
centimetru grosime și iese din retină prin papilă. Acest punct este, de asemenea, cunoscut sub
numele de „pată oarbă“, deoarece retina nu conține celule receptoare în aceea zonă. De aceea,
imaginea care cade pe ea este de fapt o pată neagră - în mod normal, celulele cenușii
compensează acest efect pentru a oferi o imagine coerentă. Cu toate acestea, acest punct nu este
de obicei perceput conștient, deoarece creierul compensează acest defect.

Fovea/pata galbenă (fovea centralis)

O zonă mică de o importanță majoră: fovea este o zonă mai mică de doi milimetri, însă are un rol
major în cadrul sistemului optic. Acesta este situată în centrul retinei unde densitatea celulelor
senzitive este cea mai mare, ceea ce ne permite să vedem cât mai clar și colorat posibil în timpul
zilei. Când ne uităm la un obiect, imaginea acestuia se rotește în mod automat, astfel încât să
poată fi reflectată pe fovee.

Partea exterioară a ochiului uman

Organele din jurul ochilor joacă și ele un rol important în asigurarea vederii: acestea sunt
pleoapele, genele, canalele lacrimale și sprâncenele.

Canalele lacrimale (glandula lacrimalis)

Este vorba de un organ de mărimea unei migdale, care se află pe partea exterioară a globilor
oculari și care produce lacrimile. Secreția glandelor lacrimale, care constă din săruri, proteine,
grăsimi și enzime, este utilizată pentru a umezi și a proteja cornea și pentru a elimina corpurilor
străine din ochi.

Pleoapele (palpebrae)

Pleoapele au rolul de a lubrifia ochii de fiecare dată când clipesc, acesta este un reflex care
protejează în mod natural ochii de vânt, lichide sau corpuri străine. În medie, oamenii clipesc de
opt până la douăsprezece ori pe minut și întind lichidul lacrimal pe suprafața ochiului în fracțiuni
de secundă. Astfel corneea se lubrifiază permanent și nu se poate usca.

Genele (cilia)

Genele au rol estetic și au o funcție practică: împiedică pătrunderea prafului, particulelor de

murdărie sau a corpurilor străine în ochi. Acest lucru se întâmplă în mod automat: când aceste
fire fine intră în contact cu ceva sau se preconizează că se va întâmpla acest lucru, genele se
închid din reflex.

Sprâncenele (supercilium)
Sprancenele protejează ochii împotriva transpirației, deviază traiectoria prelingerii picăturilor de
transpirație.