Poeziile Norei Damian sunt explozii de lumină solară în peisaje cambrate pe

finețea unui univers interior ce respiră în propriile ritmuri și ecouri sufletești. Această
lume plămădită din formă, culoare și mister evocă discret farmecul unor tablori în
proză admirate într-o carte anterioară a scriitoarei, Martie în Israel. Însă, în actualul
volum de debut în lumea poeziei românești, proza se prelungește în lirism, iar lumina
plină, robustă, se scurge subtil în versuri și prefaceri poetice, învăluindu-le cu o
strălucire inconfundabilă. Deși resorturile creative par a țâșni din vremi și vârste
biografice diferite, într-o continuă metamorfoză a temelor și structurilor alese, se
distinge ceva mai presus de toate, care unește aceste viziuni poetice într-o percepție
difuză, onirică. Imaginarul poetic resoarbe impresionist câteva linii și contururi ce se
dezvăluie ochilor vrăjiți din orice unghi al lumii. Poeziile Norei Damian își afirmă
deplina frumusețe printr-o simbolică rotire a privirii. În cele trei sute șaizeci de grade
lumea este luată în posesie prin cuvinte. Un pic mai departe, detaliile, mereu altele,
străpung granițele timpului, recompunând atmosfera blândă, cu miresme patriarhale și
admirații contemplative, de fiecare dată cu reminiscente nostalgii ale paradisului.
Pământul, cerul, iarba, dealurile, crinii își etalează fantastica panoramă printre lumini
și umbre, printre anotimpuri, într-un carusel de imagini ce se întoarce, mereu
revigorat, către un nou echinocțiu. Nimic nu tulbură calmul adânc al lucrurilor, dar
lumea nu cade niciodată în capcana încremenirii, căci își trăiește ritmul interior cu
pași energici, mai ales atunci când vagi îngrijorări, dureri și primejdii amintesc de
concretul existenței. Alteori, stilul se diversifică, ilustrând suprinzătoare fațete
creative ale Norei Damian. Registrul senin-contemplativ, cu reflectări apolinice, se
completează în mod fericit cu cel ludic al îmbinărilor tonice de cuvinte, ori cu cel grav
și lucid al creatorului sensibil la consecințele realității și ale istoriei sale. Sensurile
rămân deschise, iar versurile deschid întrebări la care cititorul așteaptă, parcă, sugestii
într-o posibilă continuare poetică. Poeziile din volumul Trei sute șaizeci de grade și
un pic, ce aduc o adiere de prospețime prin expresivitatea lor remarcabilă, imaginarul
debordant și delicatețea structurilor literare, vor rămâne, fără îndoială, o operă de
referință a scriitoarei Nora Damian .
 NORA DAMIAN

Τα ποιήματα της NORA DAMIAN είναι φωτεινές ηλιακές εκρήξεις σε τοπία χυτά στην
φινέτσα ενός εσωτερικού σύμπαντος που αναπνέει στους προσωπικούς του ρυθμούς και
σε ψυχικούς απόηχους. Αυτός ο κόσμος ζυμωμένος από σχήμα, χρώμα και μυστήριο
αναπολεί διακριτικά την γοητεία κάποιων περιγραφών σε πεζά κείμενα που είχαμε
θαυμάσει σε ένα βιβλίο της συγγραφέας -« Μάρτιο στο Ισραήλ».

Οι στίχοι που έχουν φρεσκάδα στην αξιοσημείωτη εκφραστικότητα , βρίθουσα

φαντασία τους και λεπτότητα της λογοτεχνικής δομή, θα παραμείνουν αναμφίβολα ένα
έργο αναφοράς της ρουμάνας συγγραφέας Νόρα Damian.
 OCHI CURIOŞI DE CUVINTE

nici ţipenie pe aici

doar îngerul de servici

mănâncă

o stea abia scoasă din cuptor

şi-n zumzetul amiezii

iarba toarce poveşti

adoarme

cu ţitera-n răsfăţate acoduri

sulfina

alungat de flori

bondarul ursuz

picoteşte pe-o rază

mai la deal

în aluni

prin frunze-ntredeschise

ochi curioşi de cuvinte

 ΤΑ ΠΕΡΙΕΡΓΑ ΒΛΕΜΜΑΤΑ ΤΩΝ ΛΕΞΕΩΝ

Μετάφραση από τα ρουμανικά Άντζελα Μπράτσου

ούτε ψυχή εδώ

ο άγγελος υπηρεσίας μονάχα

δοκιμάζει

ένα αστέρι ζεστό μόλις βγαλμένο από το φούρνο

στο απογευματινό μελισσολόι

το γρασίδι γουργουρίζει ιστορίες,

πέφτει σε νάρκη

με το σαντούρι με χαϊδεμένους ήχους

ο μελίλωτος,

διωγμένος από τα άνθη

αγέλαστη η αγριομέλισσα

αποκοιμήθηκε σε μια ηλιαχτίδα

στην ανηφοριά

μέσα στις φουντουκιές

ανάμεσα σε μισάνοιχτα φύλλα

τα περίεργα βλέμματα των λέξεων

20. Undeva în lume

somnoroasă
se-ncolăceşte ziua
în braţele nopţii
tăişuri se tocesc-
catifele
rotunde muchiile privirii
dispar
sub pleoape
toarce
blândeţea mediterană
cu capul ascuns în laguna viorie
blana verde respiră egal
ce linişte-
ne leagănă
ca-n fân, aromele verii
undeva
se aude
un plâns de copil
o ploaie
aruncă cu cioburi
în ferestrele zilei
Κάπου στον κόσμο

νυσταγμένα
πηνίο ημέρα
στην αγκαλιά της νύχτας
οι αιχμές στομώνονται-
βελούδινες
στρογγυλό το βλέμμα στις άκρες
εξαφανίζονται
κάτω από τα βλέφαρα
ρουθουνίζει
η Μεσογειακή γλύκα
με κρυμμένη κεφαλή στην πορφυρή λιμνοθάλασσα
η πράσινη γούνα αναπνέει ρυθμικά
πόση ησυχία-
μας νανουρίζει
σαν στο σανό, αρώματα καλοκαιριού
κάπου
ήχους
παιδικό κλάμα
βροχή
ρίχνει με θραύσματα
στα παράθυρα της ημέρας.
34. Destin

uneori cuvintele cred că o să zboare

şi chiar devin păsări
uneori, păsările cred că o să răsară
şi chiar devin raze
uneori razele se joacă cu timpul
şi chiar se-ntâlnesc
pe urmă pe viaţa ca o hârtie
cineva presară litere
ΠΕΠΡΩΜΕΝΟ

μερικές φορές οι λέξεις νομίζουν ότι πετούν

και πράγματι γίνονται πουλιά

μερικές φορές τα πουλιά νομίζουν ότι ριζώνουν

και πράγματι γίνονται ακτίνες

μερικές φορές οι ακτίνες παίζουν με το χρόνο

και πράγματι συναντιούνται

ύστερα στη ζωή σαν σ’ ένα χαρτί

κάποιον στρώνει γράμματα