Clasa a X-a.

Confucianismul (Religiile Orientale)

Filosoful Confucius
Confucianismul este o doctrină etică, filosofică, dar şi social-politică, apărută în China,
un sincretism între cultul naturii şi cel al strămoşilor, care acordă un rol important sacrificiilor.
Chiar dacă Kung Fu-tzi, pe numele său latinizat Confucius, n-a fost un întemeietor propriu-zis de
religie, a avut o mare influenţă asupra religiei chinezilor. Atât de puternic a fost impactul adus de
Confucius, încât în China, apariţia sa este considerată ca începutul unei noi ere.
Trăind într-o vreme de mare confuzie politica si decădere morală, (sec. al VI-lea î. Hr.),
Confucius şi-a propus îmbunătăţirea vieţii politice şi sociale din timpul său, neavând un succes
real decât după moartea sa, când toţi cei care l-au criticat şi-au arătat admiraţia pentru el.
• Scrierile lui Confucius cuprind:
-  „Cartea Cântecelor" (Odelor);
-  „Cartea schimbărilor";
-  „Cartea Edictelor";
-  „Memorial de ritualuri";
-  „Cartea muzicii";
-  „Primăvara - Toamna Ţării Lu".
Doctrina confucionistă este un amestec de tradiţii arhaice chinezeşti, de principii morale,
filosofice, religioase etc. Coloana vertebrală a învăţăturii confucioniste este formată din tradiţie şi
norme etico-politice.
Principii confucianiste:
         fidelitateafaţă de eticheta socială;
    respectarea datinilor, a moravurilor, a sacrificiilor ce fixează clar ierarhiile într-o societate bine
structurată;
   divinizarea împăratului chinez ca Fiu al Cerului;

În confucianism se realizează legături între Univers (guvernat de zeul cerului Tian),

societate şi om. Acestea gravitează în jurul ideilor de normă, ordine, lege.
În centrul doctrinei confucioniste stă omul şi educaţia absolută: oricine poate deveni perfect,
indiferent de originea sa, dacă respectă necondiţionat disciplina şi normele, ea (perfecţiunea)
caracterizându-se prin înţelepciune, bunătate şi curaj, şi având drept scop suprem dezvoltarea
virtuţilor.

                 Codul
etic elaborat de Confucius se bazează pe:
1. Reciprocitate;
2. Omenie;
3. Dragoste şi respect în familie.
               
                Dumnezeu este uneori considerat personal, alteori o putere morală, sau un principiu
impersonal. De aceea, nici veşnicia nu este înţeleasă ca fiind o continuare a existenţei după
moarte în prezenţa vreunui dumnezeu, ci o continuare a influentei morale a strămoşilor asupra
ideilor si valorilor urmaşilor.
Ca religie de stat, confucianismul a menţinut elementele fundamentale ale vechii religii
chineze, în primul rând cultul strămoşilor şi al naturii, practicile cultice având în centrul lor
Cerul şi pe „Fiul Cerului", împăratul.
 Templul Cerului, Beijing, China
Locurile de cult sunt templele, cel din Beijing, închinat Cerului, fiind cel mai mare
templu din lume.
Cultul imperial a luat sfârşit prin revoluţia din 1912, iar din 1917, confucianismul n-a mai fost
recunoscut ca religie oficială a statului.

CONCLUZIE
Confucianismul nu este atât o religie, cât un sistem de crezuri religioase care determină
valorile majorităţii popoarelor asiatice, ale unei bune părţi dintre chinezi, japonezi, coreeni şi
vietnamezi. El nu s-a manifestat niciodată ca o religie cu biserici şi preoţi. Savanţii chinezi
l-au onorat pe Confucius ca pe un mare înţelept, fără însă a-1 venera însă ca pe un zeu.