Contents

Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind

dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale........................................................3
Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la
informare în cadrul procedurilor penale.............................................................................................14
Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind
consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces
în cadrul procedurilor penale..............................................................................................................30
Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind
dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul
european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de
libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de
libertate...............................................................................................................................................45
DIRECTIVA (UE) 2016/1919 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 26 octombrie 2016
privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul
procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european
de arestare..........................................................................................................................................68
Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a
unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a
Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului............................................................................................80
Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind
ordinul european de protecție..........................................................................................................113
Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind ordinul
european de anchetă în materie penală............................................................................................133
Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei
forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO).........169
Regulamentul (UE) 2019/816 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 de
stabilire a unui sistem centralizat pentru determinarea statelor membre care dețin informații privind
condamnările resortisanților țărilor terțe și ale apatrizilor (ECRIS-TCN), destinat să completeze
sistemul european de informații cu privire la cazierele judiciare, și de modificare a Regulamentului
(UE) 2018/1726.................................................................................................................................273
Directiva (UE) 2019/884 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 de modificare a
Deciziei-cadru 2009/315/JAI a Consiliului în ceea ce privește schimbul de informații privind
resortisanții țărilor terțe și în ceea ce privește sistemul european de informații cu privire la cazierele
judiciare (ECRIS) și de înlocuire a Deciziei 2009/316/JAI a Consiliului...............................................312
Regulamentul (UE) 2019/818 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 privind
instituirea unui cadru pentru interoperabilitatea dintre sistemele de informații ale UE în domeniul
cooperării polițienești și judiciare, al azilului și al migrației și de modificare a Regulamentelor (UE)
2018/1726, (UE) 2018/1862 și (UE) 2019/816...................................................................................323
Directiva (UE) 2019/1153 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 de stabilire a
normelor de facilitare a utilizării informațiilor financiare și de alt tip în scopul prevenirii, depistării,
investigării sau urmăririi penale a anumitor infracțiuni și de abrogare a Deciziei 2000/642/JAI a
Consiliului..........................................................................................................................................402
Regulamentul (UE) 2018/1862 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018
privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul
cooperării polițienești și al cooperării judiciare în materie penală, de modificare și de abrogare a
Deciziei 2007/533/JAI a Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1986/2006 al
Parlamentului European și al Consiliului și a Deciziei 2010/261/UE a Comisiei.................................423
Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind executarea în Uniunea Europeană a
ordinelor de înghețare a bunurilor sau a probelor............................................................................507
Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și
procedurile de predare între statele membre...................................................................................517
Decizia-cadru 2009/829/JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009 privind aplicarea, între statele
membre ale Uniunii Europene, a principiului recunoașterii reciproce în materia deciziilor privind
măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă.......................................536
Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului
recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești și al deciziilor de probațiune în vederea
supravegherii măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative.................................................557
Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului
recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau
măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană....................................579
Decizia-Cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008 privind luarea în considerare a
condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui nou proces penal................602
Decizia-Cadru 2006/783/JAI a Consiliului din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului
recunoașterii reciproce pentru hotărârile de confiscare...................................................................607
Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului
recunoașterii reciproce a sancțiunilor financiare..............................................................................621
Decizia-cadru 2008/977/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind protecția datelor cu caracter
personal prelucrate în cadrul cooperării polițienești și judiciare în materie penală..........................631
Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European și a Consiliului din
20 octombrie 2010 privind dreptul la interpretare și traducere în
cadrul procedurilor penale

JO L 280, 26.10.2010, p. 1-7 

DIRECTIVA 2010/64/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A

CONSILIULUI

din 20 octombrie 2010

privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 82
alineatul (2) al doilea paragraf litera (b),
având în vedere inițiativa Regatului Belgiei, a Republicii Federale Germania, a
Republicii Estonia, a Regatului Spaniei, a Republicii Franceze, a Republicii
Italiene, a Marelui Ducat al Luxemburgului, a Republicii Ungare, a Republicii
Austria, a Republicii Portugheze, a României, a Republicii Finlanda și a Regatului
Suediei (1),
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),
întrucât:
(1 Uniunea și-a stabilit obiectivul de a menține și de a dezvolta un spațiu de
) libertate, securitate și justiție. În conformitate cu concluziile președinției cu
ocazia Consiliului European de la Tampere din 15 și 16 octombrie 1999, în
special punctul 33, principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor
judecătorești și altor decizii ale autorităților judecătorești ar trebui să devină
fundamentul cooperării judiciare în materie civilă și în materie penală în
cadrul Uniunii, deoarece o recunoaștere reciprocă sporită și apropierea
necesară a legislațiilor ar facilita cooperarea între autorități competente și
protecția judiciară a drepturilor individuale.
(2 În conformitate cu concluziile de la Tampere, Consiliul a adoptat, la 29
) noiembrie 2000, un program de măsuri de punere în aplicare a principiului
recunoașterii reciproce a hotărârilor în materie penală ( ). În introducerea
3

programului se menționează că principiul recunoașterii reciproce „are drept

scop consolidarea cooperării dintre statele membre, precum și creșterea
protecției acordate drepturilor individuale”.
(3 Punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a deciziilor în
) materie penală implică faptul că fiecare stat membru are încredere în sistemele
de justiție penală ale celorlalte state membre. Întinderea recunoașterii
 reciproce depinde, în mare măsură, de o serie de parametri, care includ
mecanisme de protecție a drepturilor persoanelor suspectate sau acuzate și
standarde minime comune necesare pentru facilitarea aplicării principiului
recunoașterii reciproce.
(4 Recunoașterea reciprocă a deciziilor în materie penală poate funcționa în mod
) eficace doar într-un climat de încredere, în cadrul căruia nu doar autoritățile
judecătorești, ci toți participanții la procedurile penale consideră deciziile
autorităților judecătorești din alte state membre ca fiind echivalente celor
emise de propriile autorități, presupunând încredere nu numai în justețea
normelor din alte state membre, ci și în faptul că respectivele norme sunt
aplicate în mod corect.
(5 Articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a
) libertăților fundamentale (denumită în continuare „CEDO”) și articolul 47 din
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare
„Carta”) consacră dreptul la un proces echitabil. Articolul 48 alineatul (2) din
Cartă garantează respectarea dreptului la apărare. Prezenta directivă respectă
aceste drepturi și ar trebui să fie pusă în aplicare în mod corespunzător.
(6 Cu toate că statele membre sunt părți la CEDO, experiența a arătat că doar
) acest element nu poate oferi întotdeauna un grad suficient de încredere în
sistemele de justiție penală ale altor state membre.
(7 Consolidarea încrederii reciproce necesită o punere în aplicare mai consistentă
) a drepturilor și a garanțiilor prevăzute în articolul 6 al CEDO. De asemenea,
consolidarea încrederii reciproce necesită, prin intermediul prezentei directive
și al altor măsuri, dezvoltarea în continuare în cadrul Uniunii a standardelor
minime prevăzute în CEDO și în Cartă.
(8 Articolul 82 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
) prevede instituirea unor norme minime aplicabile în statele membre care să
faciliteze recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești și a deciziilor
judiciare, precum și cooperarea judiciară și polițienească în materie penală la
scară transfrontalieră. Articolul 82 alineatul (2) al doilea paragraf litera (b)
prevede că „drepturile persoanelor în procedura penală” reprezintă o materie
în care pot fi instituite norme minime.
(9 Normele minime comune ar trebui să aibă ca rezultat sporirea încrederii în
) sistemele de justiție penală ale tuturor statelor membre, fapt ce ar trebui să
conducă la rândul său la o cooperare judiciară mai eficientă într-un climat de
încredere reciprocă. Astfel de norme minime comune ar trebui să se instituie
în domeniile serviciilor de interpretare și traducere în cadrul procedurilor
penale.
(10 La 30 noiembrie 2009, Consiliul a adoptat o rezoluție privind o Foaie de
) parcurs pentru consolidarea drepturilor procedurale ale persoanelor
suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (4). Adoptând o abordare
graduală, foaia de parcurs solicita adoptarea de măsuri referitoare la dreptul
la traducere și la interpretare (măsura A), dreptul la informare privind
drepturile și privind acuzațiile aduse (măsura B), dreptul la consiliere juridică
și la asistență juridică (măsura C), dreptul de a comunica cu rudele,
angajatorii și autoritățile consulare (măsura D), precum și garanții speciale
pentru persoanele suspectate sau acuzate care sunt vulnerabile (măsura E).
(11 În Programul de la Stockholm, adoptat la 10 decembrie 2009, Consiliul
) European a salutat foaia de parcurs și a integrat-o în Programul de la
Stockholm (punctul 2.4). Consiliul European a subliniat caracterul
neexhaustiv al foii de parcurs, invitând Comisia să studieze elemente
suplimentare ale drepturilor procedurale minime ale persoanelor suspectate
sau acuzate și să evalueze dacă este necesară analizarea altor aspecte, de
exemplu prezumția de nevinovăție, pentru a promova o mai bună cooperare
în acest domeniu.
(12 Prezenta directivă se raportează la măsura A din foaia de parcurs. Prezenta
) directivă stabilește norme comune minime ce urmează a fi aplicate în
domeniul interpretării și traducerii în cadrul procedurilor penale, în vederea
consolidării încrederii reciproce între statele membre.
(13 Prezenta directivă are la bază propunerea Comisiei de decizie-cadru a
) Consiliului privind dreptul la interpretare și traducere în procesele penale din
8 iulie 2009, precum și propunerea Comisiei de directivă a Parlamentului
European și a Consiliului privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul
procedurilor penale din 9 martie 2010.
(14 Dreptul la interpretare și dreptul la traducere pentru persoanele care nu
) vorbesc și nu înțeleg limba în care se desfășoară procedurile sunt consacrate
în articolul 6 din CEDO, astfel cum este interpretat în jurisprudența Curții
Europene a Drepturilor Omului. Prezenta directivă facilitează exercitarea
acestor drepturi. În acest sens, obiectivul prezentei directive este de a garanta
dreptul persoanelor suspectate sau acuzate la interpretare și la traducere în
cadrul procedurilor penale, în vederea garantării dreptului persoanelor
respective la un proces echitabil.
(15 Drepturile prevăzute în prezenta directivă ar trebui, de asemenea, să se aplice
) ca măsuri adiacente necesare executării mandatului european de
arestare (5) în limitele prevăzute de prezenta directivă. Statele membre de
executare ar trebui să asigure și să suporte costurile de interpretare și de
traducere în favoarea persoanelor solicitate care nu vorbesc sau nu înțeleg
limba în care se desfășoară procedurile.
(16 În unele state membre, o autoritate, alta decât o instanță cu competențe în
) materie penală, este competentă să aplice sancțiuni pentru infracțiuni relativ
minore. Acesta poate fi cazul, de exemplu, pentru infracțiunile rutiere care
sunt comise la scară largă și care pot fi instituite în urma unui control rutier.
În asemenea situații, nu ar fi rezonabil să se ceară autorității competente să
garanteze toate drepturile care decurg din prezenta directivă. Prin urmare,
atunci când legislația unui stat membru prevede aplicarea unei sancțiuni
pentru infracțiuni minore de către o astfel de autoritate și există dreptul de a
introduce o cale de atac în fața unei instanțe cu competențe în materie penală,
prezenta directivă ar trebui să se aplice numai în cazul procedurilor
desfășurate în fața respectivei instanțe ca urmare a exercitării unei astfel de
căi de atac.
(17 Prezenta directivă ar trebui să garanteze existența unei asistențe lingvistice
) gratuite și adecvate, care să le permită persoanelor suspectate sau acuzate
care nu vorbesc sau nu înțeleg limba în care se desfășoară procedurile să își
exercite pe deplin dreptul la apărare, precum și să garanteze caracterul
echitabil al procedurilor.
(18 Serviciile de interpretare pentru persoana suspectată sau acuzată ar trebui
) furnizate fără întârziere. Cu toate acestea, atunci când trece o anumită
perioadă de timp înainte ca interpretarea să fie asigurată, acest fapt nu ar
trebui să constituie o încălcare a cerinței ca interpretarea să fie asigurată
imediat, cu condiția ca perioada respectivă să fie rezonabilă în condițiile
date.
(19 Comunicarea dintre persoanele suspectate sau acuzate și avocații acestora ar
) trebui să beneficieze de interpretare în conformitate cu prezenta directivă.
Persoanele suspectate sau acuzate ar trebui să poată, printre altele, să prezinte
avocaților lor versiunea proprie în ceea ce privește faptele, să menționeze
orice declarații cu care nu sunt de acord și să își informeze avocații cu privire
la orice fapte care ar trebui invocate în apărarea lor.
(20 În scopul pregătirii apărării, comunicarea dintre persoanele suspectate sau
) acuzate și avocații acestora, care are legătură directă cu interogatoriul și cu
audierile din cadrul procedurilor sau cu introducerea unei căi de atac sau a
oricărei alte cereri de natură procedurală, cum ar fi o cerere de eliberare pe
cauțiune, ar trebui să beneficieze de interpretare când acest fapt este necesar
în vederea garantării caracterului echitabil al procedurilor.
(21 Statele membre ar trebui să asigure instituirea unei proceduri sau a unui
) mecanism prin care să verifice dacă persoanele suspectate sau acuzate
vorbesc și înțeleg limba în care se desfășoară procedurile penale și dacă au
nevoie să fie asistate de un interpret. O astfel de procedură sau mecanism
presupune faptul că autoritățile competente verifică, prin orice mijloace
adecvate, inclusiv prin consultarea persoanelor suspectate sau acuzate în
 cauză, dacă acestea din urmă vorbesc și înțeleg limba în care se desfășoară
procedurile și dacă au nevoie de serviciile unui interpret.
(22 Serviciile de interpretare și de traducere în temeiul prezentei directive ar
) trebui furnizate în limba maternă a persoanelor suspectate sau acuzate sau în
orice altă limbă pe care acestea o vorbesc sau o înțeleg pentru a le permite
exercitarea pe deplin a dreptului la apărare și pentru a garanta caracterul
echitabil al procedurilor.
(23 Respectarea dreptului la interpretare și la traducere, prevăzut în prezenta
) directivă, nu ar trebui să aducă atingere niciunui alt drept de natură
procedurală, prevăzut în legislația națională.
(24 Statele membre ar trebui să se asigure că pot exercita controlul cu privire la
) caracterul adecvat al interpretării și al traducerii furnizate, atunci când
autoritățile competente au fost notificate într-un caz specific.
(25 Persoanele suspectate sau acuzate, sau persoanele supuse procedurilor de
) executare a unui mandat european de arestare, ar trebui să aibă dreptul de a
contesta decizia conform căreia nu este necesară interpretarea, în
conformitate cu procedurile din legislația națională. Acest drept nu atrage
după sine obligația ca statele membre să pună la dispoziție un mecanism
separat sau o procedură de plângere, prin care să se poate contesta o
asemenea constatare, și nu ar trebui să afecteze termenele aplicabile
executării mandatului european de arestare.
(26 În cazul în care calitatea serviciilor de interpretare nu este suficientă pentru a
) garanta dreptul la un proces echitabil, autoritățile competente ar trebui să
poată înlocui interpretul desemnat.
(27 Obligația de diligență către persoana suspectată sau acuzată care se află într-
) o poziție potențial vulnerabilă, în special datorită oricăror dizabilități fizice
care îi afectează capacitatea de a comunica eficace, decurge din necesitatea
unei administrări echitabile a justiției. Organele de urmărire penală,
autoritățile de aplicare a legii și cele judiciare ar trebui, prin urmare, să se
asigure că aceste persoane își pot exercita în mod efectiv drepturile prevăzute
de prezenta directivă, de exemplu prin luarea în considerare a oricărei
vulnerabilități potențiale care afectează capacitatea de a înțelege procedurile
și de a se face înțelese și prin luarea măsurilor corespunzătoare pentru a se
asigura că aceste drepturi sunt garantate.
(28 Atunci când se recurge la videoconferințe pentru furnizarea de servicii de
) interpretare de la distanță, autoritățile competente ar trebui să poată să
recurgă la instrumentele dezvoltate în contextul e-Justiției europene (de
exemplu, informații cu privire la instanțele care dispun de instalații sau de
manuale pentru videoconferințe).
(29 Prezenta directivă ar trebui evaluată în lumina experienței practice dobândite.
) Dacă este cazul, aceasta ar trebui evaluată pentru a ameliora garanțiile pe
care le stabilește.
(30 Garantarea caracterului echitabil al procedurilor impune ca documentele
) esențiale, sau cel puțin părțile relevante ale acestor documente, să fie traduse
pentru persoanele suspectate sau acuzate, în conformitate cu prezenta
directivă. Anumite documente ar trebui să fie întotdeauna considerate
esențiale în acest scop și, prin urmare, ar trebui să fie traduse, cum ar fi orice
decizie de privare de libertate a unei persoane, orice rechizitoriu sau act de
inculpare și orice hotărâre judecătorească. Autoritățile competente ale
statelor membre ar trebui să decidă, din proprie inițiativă sau la cererea
persoanelor suspectate sau acuzate sau a avocaților acestora, ce alte
documente sunt esențiale pentru garantarea caracterului echitabil al
procedurilor care, prin urmare, ar trebui, de asemenea, traduse.
(31 Statele membre ar trebui să înlesnească accesul la bazele de date naționale cu
) translatori și interpreți în domeniul juridic, acolo unde există astfel de baze
de date. În acest sens, ar trebui tratată cu o atenție deosebită acordarea
accesului la bazele de date existente prin intermediul portalului e-Justiție,
după cum s-a preconizat în Planul de acțiune multianual 2009-2013 privind
e-Justiția europeană din 27 noiembrie 2008 (6).
(32 Prezenta directivă ar trebui să stabilească norme minime. Statele membre ar
) trebui să poată extinde drepturile stabilite prin prezenta directivă în vederea
asigurării unui nivel mai ridicat de protecție și în situațiile care nu sunt tratate
în mod expres în prezenta directivă. Nivelul de protecție nu ar trebui să scadă
niciodată sub standardele prevăzute de CEDO sau de Cartă, astfel cum sunt
interpretate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sau a
Curții de Justiție a Uniunii Europene.
(33 Dispozițiile din prezenta directivă care corespund drepturilor garantate de
) CEDO și de Cartă ar trebui interpretate și puse în aplicare în conformitate cu
acele drepturi, astfel cum au fost interpretate în jurisprudența relevantă a
Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii
Europene.
(34 Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume instituirea unor norme
) comune minime, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele
membre și, prin urmare, având în vedere dimensiunea și efectele sale, poate
fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în
conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul
5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul
proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta
directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului
respectiv.
(35 În conformitate cu articolul 3 din Protocolul (nr. 21) privind poziția
) Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și
justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene, aceste state membre și-au notificat dorința de
a lua parte la adoptarea și la aplicarea prezentei directive.
(36 În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul (nr. 22) privind poziția
) Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea
prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul
aplicării sale,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1
Obiectul și domeniul de aplicare
(1)   Prezenta directivă instituie norme privind dreptul la interpretare și la traducere
în cadrul procedurilor penale și al procedurilor de executare a unui mandat
european de arestare.
(2)   Dreptul menționat la alineatul (1) se aplică persoanelor din momentul în care
acestora li se aduce la cunoștință de către autoritățile competente ale unui stat
membru, prin notificare oficială sau în alt mod, faptul că sunt suspectate sau
acuzate de comiterea unei infracțiuni, până la finalizarea procedurilor, prin aceasta
înțelegându-se soluționarea definitivă a întrebării dacă persoanele în cauză au
comis infracțiunea, inclusiv, după caz, stabilirea pedepsei și soluționarea oricărei
căi de atac.
(3)   În cazul în care legislația unui stat membru prevede aplicarea unei sancțiuni
pentru infracțiuni minore de către o altă autoritate decât o instanță cu competențe
în materie penală și aplicarea unei astfel de sancțiuni poate fi atacată în fața unei
astfel de instanțe, prezenta directivă se aplică doar în cazul procedurilor desfășurate
în fața respectivei instanțe ca urmare a exercitării unei astfel de căi de atac.
(4)   Prezenta directivă nu aduce atingere legislației naționale referitoare la
prezența unui avocat în oricare etapă a procedurilor penale și nici normelor de
drept intern privind dreptul de acces al unei persoane suspectate sau acuzate la
documentele din cadrul procedurilor penale.

Articolul 2
Dreptul la interpretare
(1)   Statele membre se asigură că persoanelor suspectate sau acuzate, care nu
vorbesc sau nu înțeleg limba în care se desfășoară procedura penală respectivă, li
se oferă, fără întârziere, servicii de interpretare în cadrul procedurilor penale
desfășurate în fața autorităților de urmărire penală și a celor judiciare, inclusiv în
cadrul interogatoriilor efectuate de poliție, în cadrul tuturor audierilor în fața
instanței și în cadrul oricăror audieri intermediare necesare.
(2)   Statele membre se asigură că, atunci când este necesar în vederea garantării
caracterului echitabil al procedurilor, sunt disponibile servicii de interpretare
pentru comunicarea dintre persoanele suspectate sau acuzate și avocații acestora,
care are legătură directă cu interogatoriul și cu audierile din cadrul procedurilor sau
cu introducerea unei căi de atac sau a oricărei alte cereri de natură procedurală.
(3)   Dreptul la interpretare în temeiul alineatelor (1) și (2) include oferirea de
asistență adecvată persoanelor cu deficiențe de auz și de vorbire.
(4)   Statele membre se asigură de existența unei proceduri sau a unui mecanism
prin care să verifice dacă persoanele suspectate sau acuzate vorbesc și înțeleg
limba în care se desfășoară procedurile penale și dacă au nevoie să fie asistate de
un interpret.
(5)   Statele membre se asigură că, în conformitate cu procedurile din legislația
națională, persoanele suspectate sau acuzate au dreptul să exercite o cale de atac
împotriva oricărei decizii care dispune că nu este necesară interpretarea și că,
atunci când s-a asigurat interpretarea, respectivele persoane au posibilitatea de a
reclama faptul că interpretarea nu este de o calitate suficientă pentru a garanta
caracterul echitabil al procedurilor.
(6)   Dacă este cazul, se pot folosi tehnologii de comunicare cum ar fi
videoconferința, telefonul sau internetul, cu excepția cazului în care prezența fizică
a interpretului este necesară pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor.
(7)   În cadrul procedurilor de executare a mandatului european de arestare, statul
membru de executare se asigură că autoritățile sale competente pun la dispoziția
persoanelor supuse unei asemenea proceduri, care nu vorbesc sau nu înțeleg limba
în care se desfășoară procedurile, servicii de interpretare în conformitate cu
prezentul articol.
(8)   Interpretarea furnizată în temeiul prezentului articol trebuie să fie de o calitate
suficientă să garanteze caracterul echitabil al procedurilor, în special prin
garantarea faptului că persoanele suspectate sau acuzate cunosc cazul instrumentat
împotriva lor și pot să își exercite dreptul la apărare.

Articolul 3
Dreptul la traducerea documentelor esențiale
(1)   Statele membre se asigură că persoanelor suspectate sau acuzate, care nu
înțeleg limba în care se desfășoară procedurile penale respective, li se furnizează
într-un interval rezonabil de timp traducerea scrisă a tuturor documentelor esențiale
pentru a se garanta faptul că respectivele persoane pot să își exercite dreptul la
apărare și pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor.
(2)   Documentele esențiale includ orice decizie de privare de libertate a unei
persoane, orice rechizitoriu sau act de inculpare și orice hotărâre judecătorească.
(3)   Autoritățile competente decid în fiecare caz în parte dacă mai există și alte
documente esențiale. Persoanele suspectate sau acuzate sau avocații acestora pot
înainta o cerere motivată în acest scop.
(4)   Nu se impune obligația de a traduce acele părți din documentele esențiale care
nu sunt relevante pentru obiectivul de a permite persoanelor suspectate sau acuzate
să cunoască cazul instrumentat împotriva lor.
(5)   Statele membre se asigură că, în conformitate cu procedurile din legislația
națională, persoanele suspectate sau acuzate au dreptul să exercite o cale de atac
împotriva oricărei decizii care dispune că nu este necesară traducerea documentelor
sau a unor părți din acestea și că, atunci când s-a asigurat traducerea, respectivele
persoane au posibilitatea de a reclama faptul că traducerea nu este de o calitate
suficientă pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor.
(6)   În cadrul procedurilor de executare a unui mandat european de arestare, statul
membru de executare se asigură că autoritățile sale competente asigură traducerea
scrisă a acestui document oricărei persoane supuse unei asemenea proceduri, care
nu înțelege limba în care este redactat mandatul european de arestare sau limba în
care acesta a fost tradus de către statul membru emitent.
(7)   Prin derogare de la normele generale instituite în alineatele (1), (2), (3) și (6),
o traducere orală sau un rezumat oral al documentelor esențiale pot fi furnizate în
locul unei traduceri scrise, cu condiția ca o astfel de traducere orală sau rezumat
oral să nu prejudicieze caracterul echitabil al procedurilor.
(8)   Orice renunțare la dreptul de a avea o traducere a documentelor menționate în
prezentul articol trebuie să facă obiectul cerinței ca persoanele suspectate sau
acuzate să fi beneficiat anterior de asistență juridică și să fi fost informate pe deplin
în legătură cu consecințele renunțării lor sau ca renunțarea să fi fost neechivocă și
făcută în mod voluntar.
(9)   Traducerea furnizată în temeiul prezentului articol trebuie să fie de o calitate
suficientă să garanteze caracterul echitabil al procedurilor, în special prin
garantarea faptului că persoanele suspectate sau acuzate cunosc cazul instrumentat
împotriva lor și pot să își exercite dreptul la apărare.

Articolul 4
Costurile serviciilor de interpretare și de traducere
Statele membre acoperă costurile legate de serviciile de interpretare și de traducere
care rezultă din aplicarea articolelor 2 și 3, indiferent de rezultatul procedurilor.

Articolul 5
Calitatea interpretării și a traducerii
(1)   Statele membre iau măsuri concrete pentru a garanta faptul că interpretarea și
traducerea furnizate îndeplinesc standardele de calitate prevăzute la articolul 2
alineatul (8) și la articolul 3 alineatul (9).
(2)   În vederea promovării caracterului adecvat al interpretării și traducerii,
precum și a accesului eficient la acestea, statele membre depun eforturile necesare
pentru crearea unui registru sau a mai multor registre cuprinzând traducătorii și
interpreții independenți care sunt calificați corespunzător. După crearea registrului
sau a registrelor, acestea se pun, după caz, la dispoziția avocaților și a autorităților
competente.
(3)   Statele membre se asigură că interpreților și translatorilor le incumbă obligația
de a respecta confidențialitatea în ceea ce privește interpretarea și traducerea
furnizate în temeiul prezentei directive.

Articolul 6
Formarea
Fără a aduce atingere independenței judecătorești sau diferențelor organizatorice
ale sistemelor judiciare din Uniune, statele membre cer persoanelor responsabile de
formarea judecătorilor, a procurorilor și a personalului judiciar implicat în
proceduri penale să acorde o atenție deosebită particularităților comunicării cu
ajutorul unui interpret, astfel încât să asigure o comunicare eficientă și eficace.

Articolul 7
Consemnarea în registre
Statele membre se asigură că, atunci când autoritățile de urmărire penală sau cele
judiciare interoghează sau audiază o persoană suspectată sau acuzată cu ajutorul
unui interpret, în temeiul articolului 2, sau atunci când se pune la dispoziție, în
prezența unei astfel de autorități, o traducere orală sau un rezumat oral al
documentelor esențiale, în temeiul articolului 3 alineatul (7), sau atunci când o
persoană a renunțat la dreptul său la traducere, în temeiul articolului 3 alineatul (8),
se consemnează faptul că s-au produs aceste evenimente, în conformitate cu
procedura de ținere a evidențelor prevăzută de legislația statului membru respectiv.

Articolul 8
Menținerea nivelului de protecție
Nicio dispoziție a prezentei directive nu se interpretează ca o limitare și nici ca o
derogare de la oricare dintre drepturile sau garanțiile procedurale care sunt
asigurate în temeiul Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale, în temeiul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene, în temeiul altor dispoziții relevante de drept internațional sau al
legislației oricărui stat membru, care asigură un nivel mai ridicat de protecție.
 Articolul 9
Transpunerea
(1)   Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a
actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 27
octombrie 2013.
(2)   Statele membre comunică Comisiei textul măsurilor respective.
(3)   Atunci când statele membre adoptă măsurile respective, acestea conțin o
trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere cu ocazia
publicării lor oficiale. Modalitățile de efectuare a unei astfel de trimiteri se
stabilesc de statele membre.

Articolul 10
Raportarea
Până la 27 octombrie 2014, Comisia prezintă Parlamentului European și
Consiliului un raport de evaluare a măsurii în care statele membre au adoptat
măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive, însoțit, dacă este
necesar, de propuneri legislative.

Articolul 11
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 12
Destinatarii
Prezenta directivă se adresează statelor membre în conformitate cu tratatele.
Adoptată la Strasbourg, 20 octombrie 2010.
Pentru Parlamentul European
Președintele
J. BUZEK
Pentru Consiliu
Președintele
O. CHASTEL

( )  JO C 69, 18.3.2010, p. 1.

1

( )  Poziția Parlamentului European din 16 iunie 2010 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din
2

7 octombrie 2010.
( )  JO C 12, 15.1.2001, p. 10.
3

( )  JO C 295, 4.12.2009, p. 1.

4
( )  Decizia cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile
5

de predare între statele membre (JO L 190, 18.7.2002, p. 1).

( )  JO C 75, 31.3.2009, p. 1.
6

Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din

22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor
penale

JO L 142, 1.6.2012, p. 1-10

DIRECTIVA 2012/13/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A

CONSILIULUI

din 22 mai 2012

privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul
82 alineatul (2),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamente naționale,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),
după consultarea Comitetului Regiunilor,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),
întrucât:
(1 Uniunea și-a stabilit obiectivul de a menține și de a dezvolta un spațiu de
) libertate, securitate și justiție. În conformitate cu concluziile președinției cu
ocazia Consiliului European de la Tampere din 15 și 16 octombrie 1999, în
special punctul 33, principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor
judecătorești și altor decizii ale autorităților judecătorești ar trebui să devină
fundamentul cooperării judiciare în materie civilă și în materie penală în
cadrul Uniunii, deoarece o recunoaștere reciprocă sporită și apropierea
necesară a legislației ar facilita cooperarea dintre autoritățile competente,
precum și protecția judiciară a drepturilor individuale.
(2 În conformitate cu concluziile de la Tampere, Consiliul a adoptat, la 29
) noiembrie 2000, un program de măsuri pentru punerea în aplicare a
 principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor în materie penală (3). În
introducerea programului se menționează că principiul recunoașterii reciproce
„are drept scop consolidarea cooperării dintre statele membre, precum și
creșterea protecției drepturilor individuale”.
(3 Punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a deciziilor în
) materie penală implică faptul că fiecare stat membru are încredere în sistemele
de justiție penală ale celorlalte state membre. Întinderea recunoașterii
reciproce depinde, în mare măsură, de o serie de parametri, care includ
mecanisme de protecție a drepturilor persoanelor suspectate sau acuzate și
standarde minime comune necesare pentru facilitarea aplicării principiului
recunoașterii reciproce.
(4 Recunoașterea reciprocă a deciziilor în materie penală poate funcționa în mod
) eficace doar într-un climat de încredere, în cadrul căruia nu doar autoritățile
judecătorești, ci toți participanții la procedurile penale consideră deciziile
autorităților judecătorești din alte state membre ca fiind echivalente celor
emise de propriile autorități, presupunând încredere nu numai în justețea
normelor din alte state membre, ci și în faptul că aceste norme sunt aplicate în
mod corect.
(5 Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită
) în continuare „Carta”) și articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare
„CEDO”) consacră dreptul la un proces echitabil. Articolul 48 alineatul (2)
din Cartă garantează respectarea dreptului la apărare.
(6 Articolul 6 din Cartă și articolul 5 din CEDO consacră dreptul la libertatea și
) la siguranța persoanei. Orice limitare a acestui drept nu trebuie să depășească
limitările permise în conformitate cu articolul 5 din CEDO și deduse din
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
(7 Cu toate că statele membre sunt părți la CEDO, experiența a arătat că doar
) acest element nu poate oferi întotdeauna un grad suficient de încredere în
sistemele de justiție penală ale altor state membre.
(8 Consolidarea încrederii reciproce necesită norme detaliate privind protecția
) drepturilor și garanțiilor procedurale care își au originea în Cartă și în CEDO.
(9 Articolul 82 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
) prevede instituirea unor norme minime aplicabile în statele membre care să
faciliteze recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești și a deciziilor
judiciare, precum și cooperarea judiciară și polițienească în materie penală la
scară transfrontalieră. Articolul respectiv prevede că „drepturile persoanelor în
procedura penală” reprezintă o materie în care pot fi instituite norme minime.
(10 Normele minime comune ar trebui să aibă ca rezultat sporirea încrederii în
) sistemele de justiție penală ale tuturor statelor membre, fapt ce ar trebui să
conducă la rândul său la o cooperare judiciară mai eficientă într-un climat de
încredere reciprocă. Astfel de norme minime comune ar trebui să se instituie
în domeniul informării în cadrul procedurilor penale.
(11 La 30 noiembrie 2009, Consiliul a adoptat o rezoluție privind o Foaie de
) parcurs pentru consolidarea drepturilor procedurale ale persoanelor
suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (4) (denumită în
continuare „Foaia de parcurs”). Adoptând o abordare graduală, Foaia de
parcurs solicita adoptarea de măsuri referitoare la dreptul la traducere și la
interpretare (măsura A), dreptul la informare privind drepturile și privind
acuzațiile aduse (măsura B), dreptul la consiliere juridică și la asistență
juridică (măsura C), dreptul de a comunica cu rudele, angajatorii și
autoritățile consulare (măsura D), precum și garanții speciale pentru
persoanele suspectate sau acuzate care sunt vulnerabile (măsura E). Foaia de
parcurs pune în evidență faptul că ordinea prezentării drepturilor este
orientativă, prin urmare poate fi modificată în funcție de priorități. Foaia de
parcurs este concepută în așa fel încât să funcționeze ca un întreg; avantajele
acesteia vor fi constatate pe deplin numai atunci când vor fi puse în aplicare
toate părțile componente ale acesteia.
(12 La 11 decembrie 2009, Consiliul European a salutat Foaia de parcurs și a
) integrat-o în Programul de la Stockholm – O Europă deschisă și sigură în
serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora (5) (punctul 2.4). Consiliul
European a subliniat caracterul neexhaustiv al Foii de parcurs, invitând
Comisia să studieze elemente suplimentare ale drepturilor procedurale
minime ale persoanelor suspectate sau acuzate și să evalueze dacă este
necesară analizarea altor aspecte, de exemplu prezumția de nevinovăție,
pentru a promova o mai bună cooperare în domeniu.
(13 Prima măsură adoptată în baza Foii de parcurs, în cadrul măsurii A, a fost
) Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20
octombrie 2010 privind drepturile la interpretare și traducere în cadrul
procedurilor penale (6).
(14 Prezenta directivă se referă la măsura B din Foaia de parcurs. Aceasta
) stabilește standarde minime comune ce urmează a fi aplicate în domeniul
informării cu privire la drepturi și la acuzare, care vor fi aduse la cunoștința
persoanelor suspectate sau acuzate de a fi comis o infracțiune, în vederea
consolidării încrederii reciproce a statelor membre. Directiva dezvoltă
drepturile prevăzute în Cartă, în special articolele 6, 47 și 48 din aceasta, prin
întemeierea pe articolele 5 și 6 din CEDO, astfel cum au fost interpretate de
Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În prezenta directivă, termenul
„acuzare” descrie același concept ca termenul „acuzație” utilizat în articolul
6 alineatul (1) din CEDO.
(15 În comunicarea sa din 20 aprilie 2010 intitulată „Crearea unui spațiu de
) libertate, securitate și justiție pentru cetățenii Europei. Plan de acțiune pentru
punerea în aplicare a Programului de la Stockholm”, Comisia a anunțat că va
prezenta o propunere privind dreptul la informare privind drepturile și
informarea privind acuzațiile în 2010.
(16 Prezenta directivă ar trebui să se aplice persoanelor suspectate și acuzate
) indiferent de statutul lor juridic, cetățenie sau naționalitate.
(17 În unele state membre, o autoritate, alta decât o instanță cu competențe în
) materie penală, este competentă să aplice sancțiuni pentru infracțiuni relativ
minore. Acesta poate fi cazul, de exemplu, pentru infracțiunile rutiere care
sunt comise la scară largă și care pot fi constatate în urma unui control rutier.
În asemenea situații, nu ar fi rezonabil să se ceară autorității competente să
garanteze toate drepturile care decurg din prezenta directivă. Prin urmare,
atunci când legislația unui stat membru prevede aplicarea unei sancțiuni
pentru infracțiuni minore de către o astfel de autoritate și există fie dreptul de
a introduce o cale de atac, fie posibilitatea ca acea cauză să fie deferită unei
instanțe cu competențe în materie penală, prezenta directivă ar trebui să se
aplice numai în cazul procedurilor desfășurate în fața respectivei instanțe ca
urmare a exercitării unei astfel de căi de atac sau al deferirii.
(18 Dreptul la informare cu privire la drepturile procedurale, care este consacrat
) de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ar trebui prevăzut în
mod explicit de prezenta directivă.
(19 Autoritățile competente ar trebui să informeze cu promptitudine persoanele
) suspectate sau acuzate cu privire la drepturile respective, așa cum se aplică
ele conform dreptului intern, care sunt esențiale pentru garantarea
caracterului echitabil al procedurilor, verbal sau în scris, astfel cum se
prevede în prezenta directivă. Pentru a permite exercitarea practică și
efectivă a acestor drepturi, informațiile ar trebui furnizate cât mai curând în
cursul procedurilor și cel târziu înainte de primul interogatoriu oficial al
persoanei suspectate sau acuzate de către poliție sau de către o altă autoritate
competentă.
(20 Prezenta directivă stabilește normele minime relative la informațiile privind
) drepturile persoanelor suspectate sau acuzate. Acest lucru nu afectează
informațiile furnizate cu privire la alte drepturi procedurale care derivă din
Cartă, din CEDO, din dreptul intern și din legislația aplicabilă a Uniunii,
astfel cum a fost interpretată de instanțele competente. Odată ce s-a furnizat
o informare cu privire la un anumit drept, autoritățile competente nu ar trebui
obligate să o repete, cu excepția situației în care circumstanțele specifice ale
cauzei sau normele specifice din dreptul intern necesită aceasta.
(21 Referirile din prezenta directivă la persoane suspectate sau acuzate care sunt
) arestate sau reținute ar trebui înțelese ca trimițând la orice situație în care, în
cursul procedurilor penale, persoanele suspectate sau acuzate sunt lipsite de
libertate în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din CEDO, astfel cum
este interpretat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
(22 În cazul în care persoanele suspectate sau acuzate sunt arestate sau reținute,
) informațiile privind drepturile procedurale aplicabile ar trebui furnizate
printr-o notă scrisă privind drepturile, întocmită într-un mod ușor de înțeles,
astfel încât să ajute persoanele respective la înțelegerea efectivă a drepturilor
de care beneficiază. O astfel de Notă privind drepturile ar trebui furnizată cu
promptitudine fiecărei persoane arestate în momentul lipsirii de libertate prin
intervenția autorităților de aplicare a legii, în contextul procedurilor penale.
Nota ar trebui să cuprindă informațiile de bază privind posibilitățile de
contestare a legalității arestării, de obținere a unei revizuiri a reținerii sau de
solicitare a eliberării provizorii, atunci când și în măsura în care există astfel
de drepturi în legislația națională. Pentru a ajuta statele membre să
întocmească Nota privind drepturile, un model este prevăzut în anexa I.
Modelul respectiv este orientativ și poate face obiectul revizuirii în contextul
raportului Comisiei privind punerea în aplicare a prezentei directive și, de
asemenea, odată cu intrarea în vigoare a tuturor măsurilor din Foaia de
parcurs. În conținutul Notei privind drepturile pot fi incluse și alte drepturi
procedurale relevante care se aplică în statele membre.
(23 Condițiile și regulile specifice privind dreptul persoanei suspectate sau
) acuzate să informeze o altă persoană în legătură cu arestarea sau reținerea
urmează să fie determinate de către statele membre în cadrul dreptului intern.
După cum se menționează în Foaia de parcurs, exercitarea acestui drept nu ar
trebui să aducă atingere cursului normal al procedurilor penale.
(24 Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor de drept intern privind
) siguranța persoanelor reținute în locuri de detenție.
(25 Statele membre ar trebui să se asigure că, la furnizarea informațiilor în
) conformitate cu prezenta directivă, persoanele suspectate sau acuzate
beneficiază, dacă este cazul, de traducerea sau interpretarea acestora într-o
limbă pe care o înțeleg, în conformitate cu standardele prevăzute în Directiva
2010/64/UE.
(26 Atunci când pun la dispoziția persoanelor suspectate sau acuzate informații
) în conformitate cu prezenta directivă, autoritățile competente ar trebui să
acorde o atenție deosebită persoanelor care nu pot înțelege conținutul sau
înțelesul informațiilor, de exemplu din cauza vârstei tinere sau a stării psihice
sau fizice.
(27 Persoanele acuzate de săvârșirea unei infracțiuni ar trebui să primească toate
) informațiile referitoare la acuzare, astfel încât să-și poată pregăti apărarea și
 să se garanteze echitatea procedurilor penale.
(28 Informațiile puse la dispoziția persoanelor suspectate sau acuzate cu privire
) la fapta penală de a cărei comitere sunt suspectate ar trebui să fie furnizate cu
promptitudine, cel târziu înainte de primul lor interogatoriu oficial, de către
poliție sau de către o altă autoritate competentă și fără a aduce atingere
desfășurării anchetei în curs. Ar trebui furnizată o descriere suficient de
detaliată a faptelor, inclusiv, dacă se cunosc, a momentului și locului,
referitoare la infracțiunea de a cărei comitere sunt suspectate sau acuzate
persoanele, precum și a încadrării juridice posibile a infracțiunii prezumate,
având în vedere etapa procedurilor penale în care se furnizează o astfel de
descriere, astfel încât să se garanteze caracterul echitabil al procedurilor
menționate și să se permită exercitarea efectivă a dreptului la apărare.
(29 În cazul în care, în cursul procedurilor penale, detaliile acuzării se modifică
) într-o măsură care să afecteze în mod substanțial poziția persoanei suspectate
sau acuzate, modificările ar trebui să i se comunice persoanei respective
atunci când este necesar pentru garantarea caracterului echitabil al
procedurilor și la timp pentru a permite exercitarea efectivă a dreptului la
apărare.
(30 Documentele și, dacă este cazul, fotografiile și înregistrările audio și video
) care sunt esențiale pentru contestarea efectivă a legalității unei arestări sau
detenției unor persoane suspectate sau acuzate, în conformitate cu dreptul
intern, ar trebui să fie puse la dispoziția persoanelor suspectate sau acuzate
sau a avocaților acestora cel târziu înainte ca autoritatea judiciară competentă
să fie chemată să se pronunțe cu privire la legalitatea arestării sau detenției în
conformitate cu articolul 5 alineatul (4) din CEDO și cu suficient timp
înainte pentru a permite exercitarea efectivă a dreptului de a contesta
legalitatea arestării sau detenției.
(31 În sensul prezentei directive, accesul la mijloacele de probă materiale,
) definite în conformitate cu dreptul intern, în apărarea sau împotriva persoanei
suspectate sau acuzate și care sunt în posesia autorităților competente în
raport cu cauza penală specifică, ar trebui să includă accesul la materiale cum
ar fi documente și, dacă este cazul, fotografii și înregistrări audio sau video.
Astfel de materiale pot fi incluse într-un dosar sau deținute de autoritățile
competente în orice mod adecvat în conformitate cu dreptul intern.
(32 Accesul la mijloacele de probă materiale, aflate în posesia autorităților
) competente, în apărarea sau împotriva persoanei suspectate sau acuzate,
astfel cum este prevăzut în prezenta directivă, poate fi refuzat, în
conformitate cu dreptul intern, în cazul în care astfel de acces poate avea
drept consecință periclitarea gravă a vieții sau a drepturilor fundamentale ale
unei alte persoane sau dacă refuzul acestui acces este strict necesar pentru
 apărarea unui interes public important. Decizia prin care se refuză accesul
trebuie privită în raport cu drepturile în materie de apărare ale persoanei
suspectate sau acuzate, ținând seama de diferitele etape ale procedurilor
penale. Restricțiile la acest acces ar trebui interpretate strict și în
conformitate cu dreptul la un proces echitabil, prevăzut de CEDO și astfel
cum este interpretat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
(33 Dreptul de acces la materialele unei cauze ar trebui exercitat fără a aduce
) atingere dispozițiilor de drept intern privind protecția datelor personale și
localizarea persoanelor din programele de protecție a martorilor.
(34 Accesul la materialele cauzei, în conformitate cu prezenta directivă, ar trebui
) să fie acordat în mod gratuit, fără a aduce atingere dispozițiilor dreptului
intern care prevăd plata unor taxe pentru documente care urmează să fie
copiate din dosarul cauzei sau pentru transmiterea elementelor de probă
persoanelor vizate sau avocaților acestora.
(35 Atunci când se furnizează informații în conformitate cu prezenta directivă,
) autoritățile competente ar trebui să țină o evidență în acest scop, în
conformitate cu procedurile de ținere a evidenței în vigoare în dreptul intern,
fără a face obiectul vreunei obligații suplimentare de a introduce noi
mecanisme sau vreunei sarcini administrative suplimentare.
(36 Persoanele suspectate sau acuzate sau avocații acestora ar trebui să aibă
) dreptul să conteste, în conformitate cu procedurile din dreptul intern, posibila
incapacitate sau refuzul autorităților competente de a furniza informații sau
de a prezenta anumite materiale ale cauzei în conformitate cu prezenta
directivă. Acest drept nu atrage după sine obligația ca statele membre să
pună la dispoziție o procedură specifică a unei căi de atac, un mecanism
separat sau o procedură de plângere pentru contestarea unei astfel de
incapacități sau a unui astfel de refuz.
(37 Fără a aduce atingere independenței judecătorești și diferențelor
) organizatorice ale sistemelor judiciare din Uniune, statele membre ar trebui
să ofere sau să încurajeze oferirea de cursuri de formare adecvate
funcționarilor competenți din statele membre cu privire la obiectivele
prezentei directive.
(38 Statele membre ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a se conforma
) prezentei directive. O aplicare practică și eficace a unor dispoziții cum ar fi
obligația de a asigura persoanelor suspectate sau acuzate informațiile privind
drepturile lor într-un limbaj simplu și accesibil ar putea fi realizată prin
diverse mijloace, inclusiv prin măsuri nelegislative, ca, de exemplu, o
formare corespunzătoare a autorităților competente sau o Notă privind
drepturile redactată într-un limbaj simplu și netehnic, care să fie ușor de
înțeles de către o persoană din afara sistemului judiciar care nu cunoaște
 dreptul procedural penal.
(39 Dreptul la informare în scris cu privire la drepturile în momentul arestării,
) prevăzut în prezenta directivă, ar trebui să se aplice, mutatis mutandis, și
persoanelor arestate în scopul executării unui mandat european de arestare, în
baza Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind
mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele
membre (7). Pentru a ajuta statele membre să întocmească Nota privind
drepturile destinată acestor persoane, un model este prevăzut în anexa II.
Modelul respectiv este orientativ și poate face obiectul revizuirii în contextul
raportului Comisiei privind punerea în aplicare a prezentei directive și, de
asemenea, odată cu intrarea în vigoare a tuturor măsurilor din Foaia de
parcurs.
(40 Prezenta directivă stabilește norme minime. Statele membre pot extinde
) drepturile menționate în prezenta directivă în vederea asigurării unui nivel
mai ridicat de protecție și în situațiile care nu sunt tratate în mod expres în
prezenta directivă. Nivelul de protecție nu ar trebui să scadă niciodată sub
standardele prevăzute de CEDO, astfel cum sunt interpretate în jurisprudența
Curții Europene a Drepturilor Omului.
(41 Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute
) de Cartă. În special, prezenta directivă urmărește promovarea dreptului la
libertate, a dreptului la un proces echitabil și a drepturilor în materie de
apărare. Aceasta ar trebui pusă în aplicare în mod corespunzător.
(42 Dispozițiile prezentei directive care corespund drepturilor garantate de
) CEDO ar trebui să fie interpretate și puse în aplicare cu respectarea
drepturilor respective, astfel cum au fost interpretate în jurisprudența Curții
Europene a Drepturilor Omului.
(43 Deoarece obiectivul prezentei directive, respectiv stabilirea unor standarde
) minime comune referitoare la dreptul la informare în cadrul procedurilor
penale, nu poate fi realizat de statele membre prin acțiune unilaterală la nivel
național, regional sau local și, prin urmare, având în vedere dimensiunea și
efectele sale, poate fi atins mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta
măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut
la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu
principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol,
prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea
obiectivului respectiv.
(44 În conformitate cu articolul 3 din Protocolul (nr. 21) privind poziția
) Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și
justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene, aceste state membre și-au notificat dorința de
 a lua parte la adoptarea și la aplicarea prezentei directive.
(45 În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul (nr. 22) privind poziția
) Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul
privind Funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea
prezentei directive, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul
aplicării sale,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1
Obiectul
Prezenta directivă instituie norme privind dreptul la informare al persoanelor
suspectate sau acuzate cu privire la drepturile lor în cadrul procedurilor penale și la
acuzarea care le este adusă. Aceasta stabilește, de asemenea, norme privind dreptul
la informare al persoanelor vizate de un mandat european de arestare cu privire la
drepturile lor.

Articolul 2
Domeniul de aplicare
(1)   Prezenta directivă se aplică din momentul în care o persoană este informată de
către autoritățile competente ale unui stat membru cu privire la faptul că este
suspectată sau acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, până în momentul finalizării
procedurilor, prin aceasta înțelegându-se hotărârea definitivă în legătură cu
întrebarea dacă persoana suspectată sau acuzată a comis infracțiunea, inclusiv, dacă
este cazul, pronunțarea sentinței și soluționarea unei căi de atac.
(2)   În cazul în care dreptul unui stat membru prevede aplicarea unei sancțiuni
pentru infracțiuni minore de către o altă autoritate decât o instanță competentă în
materie penală și aplicarea unei astfel de sancțiuni poate fi atacată în fața unei
astfel de instanțe, prezenta directivă se aplică doar în cazul procedurilor desfășurate
în fața respectivei instanțe ca urmare a exercitării unei astfel de căi de atac.

Articolul 3
Dreptul la informare cu privire la drepturi
(1)   Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate sunt informate
prompt cu privire la cel puțin următoarele drepturi procedurale, astfel cum se
aplică în dreptul intern, pentru a asigura posibilitatea exercitării efective a
drepturilor respective:
(a) dreptul de a fi asistat de un avocat;
(b orice drept la consiliere juridică gratuită și condițiile pentru obținerea unei
) astfel de consilieri;
(c) dreptul de a fi informat cu privire la acuzare, în conformitate cu articolul 6;
(d) dreptul la interpretare și traducere;
(e) dreptul de a păstra tăcerea.
(2)   Statele membre garantează că informațiile puse la dispoziție în conformitate
cu alineatul (1) sunt furnizate oral sau în scris, într-un limbaj simplu și accesibil,
ținând seama de orice nevoie specială a persoanelor suspectate vulnerabile sau
acuzate vulnerabile.

Articolul 4
Nota privind drepturile cu privire la arestare
(1)   Statele membre se asigură că persoanelor suspectate sau acuzate care sunt
arestate sau reținute li se furnizează cu promptitudine o Notă scrisă privind
drepturile. Persoanelor în cauză li se va oferi oportunitatea de a citi Nota privind
drepturile și li se va permite să păstreze această notă pe toată perioada în care sunt
private de libertate.
(2)   Pe lângă informațiile furnizate în conformitate cu articolul 3, Nota privind
drepturile menționată la alineatul (1) din prezentul articol cuprinde informații cu
privire la următoarele drepturi, astfel cum se aplică ele în conformitate cu dreptul
intern:
(a) dreptul de acces la materialele cauzei;
(b) dreptul de a informa autoritățile consulare și o persoană;
(c) dreptul de acces la asistență medicală de urgență; și
(d numărul maxim de ore sau de zile pentru care persoana suspectată sau acuzată
) poate fi privată de libertate înainte de a se ajunge în fața unei autorități
judiciare.
(3)   Nota privind drepturile cuprinde, de asemenea, informații de bază cu privire la
orice posibilitate, în temeiul dreptului intern, de a contesta legalitatea arestării, de a
obține o revizuire a detenției sau de a solicita eliberarea provizorie.
(4)   Nota privind drepturile se redactează într-un limbaj simplu și accesibil. Un
model orientativ de Notă privind drepturile este prevăzut în anexa I.
(5)   Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate primesc Nota
privind drepturile scrisă în limba pe care o înțeleg. În cazul în care Nota privind
drepturile nu este disponibilă în limba corespunzătoare, persoanele suspectate sau
acuzate sunt informate pe cale verbală, într-o limbă pe care o înțeleg, cu privire la
drepturile de care beneficiază. Ulterior, persoanele respective trebuie să primească
fără întârziere nejustificată Nota privind drepturile, într-o limbă pe care o înțeleg.

Articolul 5
Nota privind drepturile în cadrul procedurii privind mandatul european de
arestare
(1)   Statele membre se asigură că persoanelor care sunt arestate în scopul
executării unui mandat european de arestare li se furnizează cu promptitudine o
Notă privind drepturile corespunzătoare, cuprinzând informații despre drepturile
lor în conformitate cu legislația de punere în aplicare a Deciziei-cadru
2002/584/JAI în statul membru de executare.
(2)   Nota privind drepturile se redactează într-un limbaj simplu și accesibil. Un
model orientativ de Notă privind drepturile este prevăzut în anexa II.

Articolul 6
Dreptul la informare cu privire la acuzare
(1)   Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate primesc
informații cu privire la fapta penală de a cărei comitere aceasta sunt suspectate sau
acuzate. Informațiile respective se furnizează cu promptitudine și cu detaliile
necesare pentru a se putea garanta caracterul echitabil al procedurilor și exercitarea
efectivă a dreptului la apărare.
(2)   Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate care sunt
arestate sau reținute sunt informate cu privire la motivele arestării sau reținerii,
inclusiv cu privire la fapta penală de a cărei comitere sunt suspectate sau acuzate.
(3)   Statele membre se asigură că, cel târziu la prezentarea fondului acuzării în
instanță, se oferă informații detaliate cu privire la acuzare, inclusiv natura și
încadrarea juridică a infracțiunii, precum și forma de participare a persoanei
acuzate.
(4)   Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate sunt informate
cu promptitudine cu privire la orice modificare a informațiilor oferite în
conformitate cu prezentul articol, acolo unde este necesar pentru a garanta
caracterul echitabil al procedurilor.

Articolul 7
Dreptul de acces la materialele cauzei
(1)   Atunci când o persoană este arestată și reținută în orice etapă a procesului
penal, statele membre se asigură că documentele referitoare la cauza specifică,
aflate în posesia autorităților competente și care sunt esențiale pentru a contesta în
mod efectiv, în conformitate cu dreptul intern, legalitatea arestării sau reținerii,
sunt puse la dispoziția persoanelor arestate sau a avocaților acestora.
(2)   Statele membre se asigură că autoritățile competente acordă persoanelor
suspectate sau învinuite sau avocaților acestora accesul cel puțin la toate mijloacele
de probă aflate în posesia lor, indiferent dacă sunt în apărarea sau împotriva
persoanelor suspectate sau acuzate, pentru a garanta caracterul echitabil al
procedurilor și pentru a pregăti apărarea.
(3)   Fără a aduce atingere alineatului (1), accesul la materialele menționate la
alineatul (2) se acordă în timp util pentru a permite exercitarea efectivă a
drepturilor în materie de apărare și cel târziu la prezentarea fondului acuzării în
instanță. În cazul în care alte mijloace de probă intră în posesia autorităților
competente, acestea acordă accesul la ele în timp util pentru a putea fi luate în
considerare.
(4)   Prin derogare de la alineatele (2) și (3), cu condiția ca aceasta să nu aducă
prejudicii dreptului la un proces echitabil, accesul la anumite materiale poate fi
refuzat, în cazul în care astfel de acces ar putea conduce la periclitarea gravă a
vieții sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau dacă refuzul este
strict necesar pentru apărarea unui interes public important, ca de exemplu în
cazurile în care accesul poate prejudicia o anchetă în curs sau poate afecta grav
securitatea internă a statului membru în care se desfășoară procedurile penale.
Statele membre se asigură că, în conformitate cu dispozițiile dreptului intern,
decizia prin care se refuză accesul la anumite materiale în conformitate cu
prezentul alineat este luată de o autoritate judiciară sau poate face, cel puțin,
obiectul controlului judiciar.
(5)   Accesul, astfel cum este menționat în prezentul articol, se acordă în mod
gratuit.

Articolul 8
Verificare și remediere
(1)   Statele membre se asigură că se ține o evidență a tuturor informațiilor puse la
dispoziția persoanelor suspectate sau acuzate în conformitate cu articolele 3-6, în
conformitate cu procedura de ținere a evidențelor menționată în legislația statului
membru respectiv.
(2)   Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate sau avocații
acestora au dreptul să conteste, în conformitate cu procedurile din dreptul intern,
posibila incapacitate sau refuzul autorităților competente de a furniza informații în
conformitate cu prezenta directivă.

Articolul 9
Formarea
Fără a aduce atingere independenței judecătorești și diferențelor organizatorice ale
sistemelor judiciare din Uniune, statele membre solicită celor responsabili de
formarea judecătorilor, a procurorilor, a poliției și a personalului judiciar implicat
în proceduri penale să asigure formarea corespunzătoare a acestor persoane cu
privire la obiectivele prezentei directive.

Articolul 10
Menținerea nivelului de protecție
Nicio dispoziție a prezentei directive nu se interpretează ca o limitare sau ca o
derogare de la oricare dintre drepturile sau garanțiile procedurale care sunt
asigurate în temeiul Cartei, în temeiul CEDO, în temeiul altor dispoziții relevante
de drept internațional sau în temeiul dreptul intern al oricărui stat membru, care
asigură un nivel mai ridicat de protecție.

Articolul 11
Transpunerea
(1)   Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a
actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 2
iunie 2014.
(2)   Statele membre comunică Comisiei textul măsurilor respective.
(3)   Atunci când statele membre adoptă măsurile respective, acestea conțin o
trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere cu ocazia
publicării lor oficiale. Modalitățile de efectuare a unei astfel de trimiteri se
stabilesc de statele membre.

Articolul 12
Raportare
Până la 2 iunie 2015, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un
raport de evaluare a măsurii în care statele membre au adoptat măsurile necesare
pentru a se conforma prezentei directive, însoțit, dacă este necesar, de propuneri
legislative.

Articolul 13
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 14
Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre, în conformitate cu tratatele.
Adoptată la Strasbourg, 22 mai 2012.
 Pentru Parlamentul European
Președintele
M. SCHULZ
Pentru Consiliu
Președintele
N. WAMMEN

( )  JO C 54, 19.2.2011, p. 48.

1

( )  Poziția Parlamentului European din 13 decembrie 2011 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului
2

din 26 aprilie 2012.

( )  JO C 12, 15.1.2001, p. 10.
3

( )  JO C 295, 4.12.2009, p. 1.

4

( )  JO C 115, 4.5.2010, p. 1.

5

( )  JO L 280, 26.10.2010, p. 1.

6

( )  JO L 190, 18.7.2002, p. 1.

7

ANEXA I

Model orientativ de Notă privind drepturile

Scopul unic al acestui model este să ajute autoritățile naționale în elaborarea unei
Note privind drepturile la nivel național. Statele membre nu sunt obligate să
respecte acest model. La elaborarea Notei privind drepturile, statele membre pot
modifica prezentul model pentru a-l adapta la normele de drept intern și pentru a
adăuga alte informații utile. Nota privind drepturile a statului membru trebuie
furnizată în momentul arestării sau reținerii. Cu toate acestea, această dispoziție nu
împiedică statele membre să le furnizeze persoanelor suspectate sau acuzate
informații scrise și în alte situații din timpul desfășurării procedurilor penale.

A.   ASISTENȚĂ DIN PARTEA UNUI AVOCAT/DREPTUL LA

ASISTENȚĂ JUDICIARĂ
Aveți dreptul să discutați în mod confidențial cu un avocat. Avocatul este
independent de poliție. Cereți ajutorul poliției dacă aveți nevoie să intrați în
legătură cu un avocat, poliția vă va ajuta. În anumite cazuri, asistența poate fi
gratuită. Solicitați mai multe informații poliției.

B.   INFORMAȚII PRIVIND ACUZAREA

Aveți dreptul de a ști de ce ați fost arestat sau reținut și de ce faptă anume sunteți
suspectat sau acuzat.
C.   INTERPRETARE ȘI TRADUCERE
Dacă nu vorbiți sau nu înțelegeți limba vorbită de autoritățile polițienești sau de
alte autorități competente, aveți dreptul de a fi asistat de un interpret, în mod
gratuit. Interpretul vă poate ajuta să comunicați cu avocatul dumneavoastră și are
obligația de a păstra confidențialitatea comunicării respective. Aveți dreptul la
traducerea cel puțin a pasajelor relevante din documentele esențiale, inclusiv
ordinul judecătoresc de arestare sau de arest preventiv, învinuirea sau punerea sub
acuzare, precum și orice hotărâre judecătorească. În unele situații, este posibil să vi
se ofere o traducere orală sau un rezumat.

D.   DREPTUL DE A PĂSTRA TĂCEREA

În timpul interogatoriului la poliție sau în fața altor autorități competente, nu
sunteți obligat să răspundeți la întrebări legate de presupusa infracțiune comisă.
Avocatul dumneavoastră vă poate ajuta să luați o decizie în această privință.

E.   ACCESUL LA DOCUMENTE
Dacă sunteți arestat și reținut, dumneavoastră (sau avocatul dumneavoastră) aveți
dreptul de acces la documentele esențiale de care aveți nevoie pentru a contesta
arestarea sau reținerea. Dacă cazul este trimis în instanță, dumneavoastră (sau
avocatul dumneavoastră) aveți dreptul de acces la mijloacele de probă în apărarea
sau împotriva dumneavoastră.

F.   INFORMAREA UNEI ALTE PERSOANE CU PRIVIRE LA

ARESTARE SAU REȚINERE/INFORMAREA CONSULATULUI SAU
AMBASADEI ȚĂRII DUMNEAVOASTRĂ
Dacă sunteți arestat sau reținut, spuneți poliției dacă doriți să informați pe cineva
cu privire la reținerea dumneavoastră, de exemplu un membru al familiei sau pe
angajatorul dumneavoastră. În anumite cazuri, dreptul de a informa o altă persoană
cu privire la reținerea dumneavoastră poate fi restricționat temporar. În astfel de
cazuri, poliția vă va informa cu privire la aceasta.
Dacă sunteți cetățean străin, spuneți poliției dacă doriți să informați autoritatea
consulară sau ambasada țării dumneavoastră cu privire la reținerea dumneavoastră.
De asemenea, vă rugăm să informați poliția dacă doriți să contactați un funcționar
al autorității consulare sau al ambasadei țării dumneavoastră.

G.   ASISTENȚĂ MEDICALĂ DE URGENȚĂ

Dacă sunteți arestat sau reținut, aveți dreptul la asistență medicală de urgență. Vă
rugăm să comunicați poliției dacă aveți nevoie de astfel de asistență.

H.   PERIOADA DE PRIVARE DE LIBERTATE

După arestare, puteți fi privat de libertate sau reținut pe o perioadă de maximum …
[a se completa cu numărul de ore/zile aplicabil]. La sfârșitul acestei perioade,
trebuie să fiți eliberat sau să fiți audiat de un judecător, care va decide cu privire la
reținerea dumneavoastră în continuare. Cereți avocatului dumneavoastră sau
judecătorului informații cu privire la modalitatea de contestare a arestării
dumneavoastră, de revizuire a reținerii sau de solicitare a eliberării provizorii.

ANEXA II

Model orientativ de Notă privind drepturile persoanei arestate în baza unui

mandat european de arestare
Scopul unic al acestui model este să ajute autoritățile naționale în elaborarea Notei
privind drepturile la nivel național. Statele membre nu sunt obligate să respecte
acest model. La elaborarea Notei privind drepturile, statele membre pot modifica
modelul pentru a-l adapta la normele de drept intern și pentru a adăuga alte
informații utile.

A.   INFORMAȚII PRIVIND MANDATUL EUROPEAN DE ARESTARE

Aveți dreptul să fiți informat cu privire la conținutul mandatului european de
arestare în baza căruia ați fost arestat.

B.   ASISTENȚĂ DIN PARTEA UNUI AVOCAT

Aveți dreptul să discutați în mod confidențial cu un avocat. Un avocat este
independent de poliție. Cereți ajutorul poliției dacă aveți nevoie să intrați în
legătură cu un avocat, poliția vă va ajuta. În anumite cazuri, asistența poate fi
gratuită. Solicitați mai multe informații poliției.

C.   INTERPRETARE ȘI TRADUCERE
Dacă nu vorbiți sau nu înțelegeți limba vorbită de autoritățile polițienești sau de
alte autorități competente, aveți dreptul de a fi asistat de un interpret, în mod
gratuit. Interpretul vă poate ajuta să comunicați cu avocatul dumneavoastră și are
obligația de a păstra confidențialitatea comunicării respective. Aveți dreptul la o
traducere a mandatului european de arestare într-o limbă pe care o înțelegeți. În
unele situații, este posibil să vi se ofere o traducere orală sau un rezumat.

D.   POSIBILITATEA ACORDULUI
Puteți fi sau nu de acord să fiți predat statului care a emis mandatul. Acordul
dumneavoastră va urgenta procedurile. [Completare posibilă din partea anumitor
state membre: Poate fi dificil sau imposibil să vă schimbați hotărârea într-o fază
ulterioară.] Cereți autorităților sau avocatului mai multe informații.

E.   AUDIERE
Dacă nu ați fost de acord să fiți predat, aveți dreptul la o audiere în fața autorităților
judiciare.

Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului

din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale
prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în
cadrul procedurilor penale

JO L 65, 11.3.2016, p. 1-11 

DIRECTIVA (UE) 2016/343 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A

CONSILIULUI

din 9 martie 2016

privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a

dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul
82 alineatul (2) litera (b),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),
după consultarea Comitetului Regiunilor,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),
întrucât:
(1 Prezumția de nevinovăție și dreptul la un proces echitabil sunt consacrate în
) articolele 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
(denumită în continuare „carta”), articolul 6 din Convenția europeană pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO), articolul 14
din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (PIDCP) și
articolul 11 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
(2 Uniunea și-a stabilit obiectivul de a menține și de a dezvolta un spațiu de
) libertate, securitate și justiție. În conformitate cu concluziile președinției
Consiliului European de la Tampere din 15 și 16 octombrie 1999, în special
punctul 33, consolidarea recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a
altor decizii judiciare și apropierea necesară a legislației ar facilita cooperarea
 între autoritățile competente și protecția judiciară a drepturilor individuale.
Din acest motiv, principiul recunoașterii reciproce ar trebui să devină piatra de
temelie a cooperării judiciare în materie civilă și penală în cadrul Uniunii.
(3 Conform Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),
) cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii se întemeiază pe
principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a altor decizii
judiciare.
(4 Transpunerea în practică a acestui principiu se bazează pe premisa că fiecare
) stat membru are încredere în sistemele de justiție penală ale celorlalte state
membre. Întinderea principiului recunoașterii reciproce depinde de o serie de
parametri, care includ mecanisme de protecție a drepturilor persoanelor
suspectate și acuzate și standarde comune minimale, necesare pentru a se
facilita aplicarea acestui principiu.
(5 Cu toate că statele membre sunt parte la CEDO și la PIDCP, experiența a
) arătat că această apartenență nu oferă întotdeauna, prin ea însăși, un grad
suficient de încredere în sistemele de justiție penală ale altor state membre.
(6 La 30 noiembrie 2009, Consiliul a adoptat o rezoluție privind o foaie de
) parcurs pentru consolidarea drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate
sau acuzate în cadrul procedurilor penale ( ) (denumită în continuare „foaia de
3

parcurs”). Pe baza unei abordări etapizate, foaia de parcurs prevede adoptarea

unor măsuri privind dreptul la traducere și interpretare (măsura A), dreptul la
informare cu privire la drepturi și informare privind capetele de acuzare
(măsura B), dreptul la consultanță juridică și asistență juridică (măsura C),
dreptul la comunicare cu rudele, angajatorii și autoritățile consulare (măsura
D) și măsuri speciale de protecție pentru persoanele suspectate sau acuzate
care sunt vulnerabile (măsura E).
(7 La 11 decembrie 2009, Consiliul European a salutat foaia de parcurs și a
) inclus-o în Programul de la Stockholm – O Europă deschisă și sigură în
serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora ( ) (punctul 2.4). Consiliul
4

European a subliniat caracterul neexhaustiv al foii de parcurs, invitând

Comisia să analizeze și alte elemente ale drepturilor procedurale minime ale
persoanelor suspectate și acuzate și să evalueze necesitatea de a aborda și alte
probleme, cum ar fi prezumția de nevinovăție, în vederea promovării unei mai
bune cooperări în acest domeniu.
(8 Până în prezent, pe baza foii de parcurs au fost adoptate trei măsuri privind
) drepturile procedurale în cadrul procedurilor penale, și anume Directivele
2010/64/UE (5), 2012/13/UE (6) și 2013/48/UE (7) ale Parlamentului European
și ale Consiliului.
(9 Scopul prezentei directive este acela de a consolida dreptul la un proces
) echitabil în cadrul procedurilor penale prin stabilirea unor norme minime
 comune privind anumite aspecte ale prezumției de nevinovăție și ale dreptului
de a fi prezent la proces.
(10 Prin stabilirea unor norme minime comune privind protecția drepturilor
) procedurale ale persoanelor suspectate și acuzate, prezenta directivă are ca
obiectiv consolidarea încrederii statelor membre în sistemele de justiție
penală ale celorlalte state membre, pentru a facilita astfel recunoașterea
reciprocă a hotărârilor în materie penală. Astfel de norme minime comune ar
putea, de asemenea, să înlăture obstacolele din calea liberei circulații a
cetățenilor pe teritoriul statelor membre.
(11 Prezenta directivă ar trebui să se aplice numai procedurilor penale astfel cum
) sunt interpretate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Curtea de
Justiție), fără a aduce atingere jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor
Omului. Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice procedurilor civile sau
administrative, inclusiv atunci când procedurile administrative pot conduce
la sancțiuni, cum ar fi procedurile legate de concurență, comerț, servicii
financiare, trafic rutier, fiscalitate sau taxe suplimentare, și nici anchetelor
efectuate de către autoritățile administrative în legătură cu aceste proceduri.
(12 Prezenta directivă ar trebui să se aplice persoanelor fizice care sunt
) suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale. Aceasta ar trebui să se
aplice din momentul în care o persoană este suspectată sau acuzată de
comiterea unei infracțiuni sau a unei presupuse infracțiuni și, prin urmare,
chiar înainte ca persoana respectivă să fie informată de către autoritățile
competente ale unui stat membru, prin notificare oficială sau în alt mod, cu
privire la faptul că este suspectată sau acuzată. Prezenta directivă ar trebui să
se aplice în toate fazele procedurilor penale, până când hotărârea prin care se
stabilește vinovăția sau nevinovăția persoanei suspectate sau acuzate de
săvârșirea infracțiunii rămâne definitivă. Acțiunile în justiție și căile de atac
care pot fi introduse numai după ce hotărârea în cauză rămâne definitivă,
inclusiv acțiunile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, nu ar trebui
să intre în domeniul de aplicare al prezentei directive.
(13 Prezenta directivă recunoaște nevoile și nivelurile diferite de protecție
) aferente anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție în ceea ce privește
persoanele fizice și juridice. Protecția persoanelor fizice este reflectată în
jurisprudența consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului. Cu toate
acestea, Curtea de Justiție a recunoscut că drepturile care decurg din
prezumția de nevinovăție nu se aplică în același mod pentru persoanele
juridice ca pentru cele fizice.
(14 În stadiul actual de evoluție a dreptului național și a jurisprudenței la nivel
) național și la nivelul Uniunii, legiferarea la nivelul Uniunii a prezumției de
nevinovăție în ceea ce privește persoanele juridice este prematură. Din acest
 motiv, prezenta directivă nu ar trebui să se aplice persoanelor juridice. Acest
fapt nu ar trebui să aducă atingere aplicării prezumției de nevinovăție
persoanelor juridice, astfel cum este consacrată în special în CEDO și
interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și de Curtea de
Justiție.
(15 Prezumția de nevinovăție în privința persoanelor juridice ar trebui să fie
) asigurată de garanțiile legislative existente și de jurisprudență, a căror
evoluție viitoare urmează să determine necesitatea unei acțiuni la nivelul
Uniunii.
(16 Prezumția de nevinovăție ar fi încălcată în cazul în care declarații publice ale
) autorităților publice sau decizii judiciare, altele decât cele privind stabilirea
vinovăției, se referă la o persoană suspectată sau acuzată ca fiind vinovată,
atât timp cât vinovăția persoanei respective nu a fost dovedită conform legii.
Aceste declarații și decizii judiciare nu ar trebui să reflecte opinia că
persoana respectivă este vinovată. Acest fapt nu ar trebui să aducă atingere
actelor de urmărire penală care urmăresc să probeze vinovăția persoanei
suspectate sau acuzate, cum ar fi rechizitoriul, și nici deciziilor judiciare în
urma cărora produce efecte o hotărâre suspendată, cu condiția respectării
dreptului la apărare. De asemenea, acest fapt nu ar trebui să aducă atingere
hotărârilor preliminare de natură procedurală, luate de autoritățile judiciare
sau de alte autorități competente, care se întemeiază pe suspiciuni sau pe
elemente de probă incriminatoare, cum ar fi deciziile de arest preventiv, cu
condiția ca aceste hotărâri să nu se refere la persoana suspectată sau acuzată
ca fiind vinovată. Înaintea luării unei hotărâri preliminare de natură
procedurală, autoritatea competentă ar putea fi nevoită să verifice dacă există
suficiente elemente de probă incriminatoare împotriva persoanei suspectate
sau acuzate care să justifice hotărârea respectivă, iar hotărârea poate conține
referiri la aceste elemente.
(17 Noțiunea de „declarații publice ale autorităților publice” ar trebui înțeleasă ca
) fiind orice declarații care se referă la o infracțiune și care emană fie de la o
autoritate implicată în procedurile penale legate de infracțiunea respectivă,
cum ar fi autoritățile judiciare, poliția și alte autorități de aplicare a legii, fie
de la o altă autoritate publică, cum ar fi miniștrii și alți funcționari publici,
fără a se aduce atingere dreptului intern în materia imunității.
(18 Obligația de a nu se referi la persoanele suspectate sau acuzate ca fiind
) vinovate nu ar trebui să împiedice autoritățile publice să publice informații
privind procedurile penale în cazul în care acest lucru este strict necesar din
motive legate de ancheta penală, cum ar fi în cazul în care materialele video
sunt făcute publice și publicului i se solicită să ajute la identificarea autorului
presupus infracțiunii, sau în interes public, precum în cazul în care, din
motive de siguranță, sunt furnizate informații locuitorilor dintr-o anumită
 zonă cu privire la o presupusă infracțiune împotriva mediului, sau atunci
când organele de urmărire penală sau o altă autoritate competentă furnizează
informații obiective cu privire la stadiul procedurilor penale în scopul de a
preveni tulburarea ordinii publice. Justificarea prin aceste motive ar trebui
limitată la situațiile în care este rezonabilă și pertinentă, ținând seama de
toate interesele implicate. În orice caz, modul și contextul în care informațiile
sunt difuzate nu ar trebui să creeze impresia că persoana este vinovată înainte
de a se fi dovedit vinovăția acesteia conform legii.
(19 Statele membre ar trebui să ia măsurile adecvate pentru ca autoritățile
) publice, atunci când comunică informații mass-mediei, să nu se refere la
persoanele suspectate sau acuzate ca fiind vinovate atât timp cât nu s-a
dovedit conform legii că sunt vinovate. În acest scop, statele membre ar
trebui să informeze autoritățile publice cu privire la importanța respectării
prezumției de nevinovăție atunci când furnizează sau dezvăluie informații
către mass-media. Aceasta nu ar trebui să aducă atingere dreptului intern care
protejează libertatea presei și a altor mijloace de comunicare în masă.
(20 Autoritățile competente ar trebui să se abțină de la prezentarea persoanelor
) suspectate sau acuzate ca fiind vinovate, în instanță sau în public, prin
utilizarea unor măsuri de constrângere fizică, cum ar fi cătușele pentru mâini
sau pentru picioare, boxele de sticlă sau cuștile, cu excepția situațiilor în care
aceste măsuri sunt necesare din motive specifice cauzei, fie legate de
securitate, inclusiv împiedicarea persoanelor suspectate sau acuzate de a se
răni sau de a-i răni pe alții ori de a distruge bunuri de orice tip, fie legate de
împiedicarea persoanelor suspectate sau acuzate de a se sustrage urmăririi
sau de a avea contact cu persoane terțe, cum ar fi martorii sau victimele.
Posibilitatea de a aplica măsuri de constrângere fizică nu înseamnă că
autoritățile competente trebuie să ia vreo decizie formală cu privire la
utilizarea acestui tip de măsuri.
(21 Atunci când este fezabil, autoritățile competente ar trebui, de asemenea, să se
) abțină de la a prezenta persoanele suspectate sau acuzate, în instanță sau în
public, purtând uniforme penitenciare, pentru a evita să dea impresia că sunt
vinovate.
(22 Pentru stabilirea vinovăției persoanelor suspectate sau acuzate, sarcina probei
) revine organelor de urmărire penală, iar orice îndoială ar trebui interpretată
în favoarea persoanei suspectate sau acuzate. Prezumția de nevinovăție ar fi
încălcată atunci când sarcina probei este inversată de la organele de urmărire
penală la apărare, fără a se aduce însă atingere competențelor ex officio ale
instanței de stabilire a faptelor, independenței autorităților judiciare atunci
când evaluează vinovăția persoanei suspectate sau acuzate și utilizării
prezumțiilor de fapt și de drept privind răspunderea penală a persoanei
suspectate sau acuzate. Aceste prezumții ar trebui să se încadreze în limite
 rezonabile, ținând seama de importanța mizei și menținând dreptul la
apărare, iar mijloacele folosite ar trebui să fie rezonabil proporționale cu
scopul legitim urmărit. Prezumțiile ar trebui să fie relative și, în orice caz,
acestea ar trebui să fie utilizate numai cu condiția ca dreptul la apărare să fie
respectat.
(23 În diverse state membre, nu numai organele de urmărire penală, ci și
) judecătorii și instanțele competente au responsabilitatea de a căuta atât probe
incriminatoare, cât și dezincriminatoare. Statele membre care nu au un
sistem cu caracter contradictoriu ar trebui să-și poată menține sistemul
actual, cu condiția ca acesta să respecte prezenta directivă și alte dispoziții
relevante din dreptul Uniunii și cel internațional.
(24 Dreptul de a păstra tăcerea reprezintă un aspect important al prezumției de
) nevinovăție și ar trebui să funcționeze ca măsură de protecție împotriva
autoincriminării.
(25 Dreptul de a nu se autoincrimina reprezintă, de asemenea, un aspect
) important al prezumției de nevinovăție. Atunci când li se solicită să dea o
declarație sau să răspundă la întrebări, persoanele suspectate și acuzate nu ar
trebui să fie constrânse să furnizeze probe sau documente sau să comunice
informații care ar putea să conducă la autoincriminare.
(26 Dreptul de a păstra tăcerea și dreptul de a nu se autoincrimina ar trebui să se
) aplice aspectelor legate de infracțiunea pentru care este suspectată sau
acuzată o persoană, și nu aspectelor ce țin, de exemplu, de identificarea
persoanelor suspectate sau acuzate.
(27 Dreptul de a păstra tăcerea și dreptul de a nu se autoincrimina presupune că
) autoritățile competente nu ar trebui să oblige persoanele suspectate sau
acuzate să furnizeze informații împotriva voinței lor. Pentru a se stabili dacă
a fost încălcat dreptul de a nu se autoincrimina sau dreptul de a păstra
tăcerea, ar trebui să se țină seama de interpretarea Curții Europene a
Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil în temeiul CEDO.
(28 Exercitarea dreptului de a păstra tăcerea sau a dreptului de a nu se
) autoincrimina nu ar trebui să fie utilizată împotriva persoanelor suspectate
sau acuzate și nu ar trebui să fie considerată, prin ea însăși, ca dovadă că
persoana respectivă a comis infracțiunea în cauză. Aceasta nu ar trebui să
aducă atingere normelor naționale privind aprecierea probelor de către
instanțe sau judecători, cu condiția respectării dreptului la apărare.
(29 Exercitarea dreptului de a nu se autoincrimina nu ar trebui să împiedice
) strângerea, de către autoritățile competente, a probelor care pot fi obținute în
mod legal de la persoana suspectată sau acuzată prin utilizarea unor măsuri
de constrângere legală și care au o existență independentă de voința
 persoanei suspectate sau acuzate, cum ar fi materialele obținute în baza unui
mandat, materialele în legătură cu care există o obligație legală de reținere și
de prezentare la cerere sau probele de respirație, de sânge, de urină și de țesut
în vederea efectuării testului ADN.
(30 Dreptul de a păstra tăcerea și dreptul de a nu se autoincrimina nu ar trebui să
) împiedice statele membre să decidă, în cazul infracțiunilor minore, precum
încălcările minore ale normelor rutiere, ca desfășurarea procedurilor sau
anumite faze ale acesteia să poată avea loc în scris sau fără anchetarea
persoanei suspectate sau acuzate de către autoritățile competente în legătură
cu încălcarea în cauză, cu condiția ca acest lucru să fie în conformitate cu
dreptul la un proces echitabil.
(31 Statele membre ar trebui să ia în considerare luarea unor măsuri pentru a se
) asigura că, atunci când persoanelor suspectate sau acuzate li se furnizează
informații cu privire la drepturile lor, în temeiul articolului 3 din Directiva
2012/13/UE, li se furnizează și informații privind dreptul de a nu se
autoincrimina, în forma în care se aplică în dreptul intern în conformitate cu
prezenta directivă.
(32 Statele membre ar trebui să ia în considerare luarea unor măsuri pentru a se
) asigura că, atunci când persoanelor suspectate sau acuzate li se furnizează o
notă privind drepturile în temeiul articolului 4 din Directiva 2012/13/UE,
această notă conține și informații privind dreptul de a nu se autoincrimina, în
forma în care se aplică în dreptul intern în conformitate cu prezenta directivă.
(33 Dreptul la un proces echitabil este unul dintre principiile de bază ale unei
) societăți democratice. Dreptul persoanelor suspectate și acuzate de a fi
prezente la proces se întemeiază pe dreptul menționat și ar trebui să fie
asigurat în întreaga Uniune.
(34 În cazul în care, din motive independente de voința lor, persoanele suspectate
) sau acuzate nu sunt în măsură să asiste la proces, acestea ar trebui să aibă
posibilitatea de a solicita o nouă înfățișare pentru proces, în limita termenului
prevăzut de dreptul intern.
(35 Dreptul persoanelor suspectate și acuzate de a fi prezente la proces nu este
) absolut. În anumite condiții, persoanele suspectate și acuzate ar trebui să aibă
posibilitatea de a renunța la acest drept, în mod expres sau tacit, dar
neechivoc.
(36 În anumite circumstanțe, ar trebui să fie posibilă pronunțarea unei hotărâri cu
) privire la vinovăția sau nevinovăția persoanei suspectate sau acuzate chiar
dacă persoana în cauză nu este prezentă la proces. Acest lucru poate fi
valabil atunci când persoana suspectată sau acuzată a fost informată în timp
util cu privire la proces și la consecințele neprezentării, însă, cu toate acestea,
 nu se prezintă. Informarea persoanei suspectate sau acuzate cu privire la
proces ar trebui înțeleasă în sensul citării acesteia în persoană sau a
informării oficiale a acesteia în alt mod asupra datei și locului în care
urmează să se desfășoare procesul, astfel încât să fie în măsură să aibă
cunoștință despre proces. Informarea persoanei suspectate sau acuzate cu
privire la consecințele neprezentării ar trebui înțeleasă în special în sensul că
aceasta a fost informată că ar putea fi pronunțată o hotărâre în cazul în care
nu se prezintă la proces.
(37 De asemenea, ar trebui să fie posibilă desfășurarea unui proces care poate
) duce la o hotărâre privind vinovăția sau nevinovăția în absența persoanei
suspectate sau acuzate dacă aceasta a fost informată cu privire la proces și a
mandatat un avocat care a fost desemnat de către persoana respectivă sau de
către stat pentru a o reprezenta la proces și care reprezintă persoana
suspectată sau acuzată.
(38 Atunci când se analizează în ce măsură modalitatea de furnizare a
) informațiilor este suficientă pentru a asigura înștiințarea persoanei cu privire
la proces, o atenție specială ar trebui acordată, dacă este cazul, diligențelor
depuse de autoritățile publice pentru a informa persoana interesată și
diligențelor depuse de persoana respectivă pentru a primi informațiile care îi
sunt adresate.
(39 Atunci când statele membre prevăd posibilitatea desfășurării proceselor în
) absența persoanei suspectate sau acuzate, dar condițiile necesare pentru
luarea unei hotărâri în lipsa acesteia nu au putut fi întrunite într-un caz
concret, din cauză că persoana suspectată sau acuzată nu a putut fi localizată
în pofida faptului că au fost depuse eforturi rezonabile în acest sens, de
exemplu pentru că persoana respectivă a fugit sau se sustrage, ar trebui să
existe totuși posibilitatea luării unei hotărâri în absența sa și a punerii în
executare a hotărârii respective. În acest caz, statele membre ar trebui să
asigure că, atunci când persoanele suspectate sau acuzate sunt informate cu
privire la hotărâre și, în special, atunci când sunt reținute, ele ar trebui
informate și cu privire la posibilitatea de a contesta hotărârea și la dreptul la
un nou proces sau la o altă cale de atac. Aceste informații ar trebui transmise
în scris. Informațiile pot fi transmise și verbal, cu condiția ca faptul că
informațiile au fost transmise să fie înregistrat în conformitate cu procedura
de înregistrare prevăzută de dreptul intern.
(40 Autorităților competente din statele membre ar trebui să li se permită să
) excludă temporar de la proces o persoană suspectată sau acuzată, atunci când
aceasta servește la buna desfășurare a procedurilor penale. Acesta ar putea fi
cazul, de exemplu, atunci când o persoană suspectată sau acuzată tulbură
ședința și trebuie să fie escortată afară din sala de judecată din ordinul
judecătorului sau atunci când prezența persoanei suspectate sau acuzate
 împiedică audierea adecvată a unui martor.
(41 Dreptul de a fi prezent la proces poate fi exercitat numai în cazul în care se
) desfășoară una sau mai multe ședințe. Aceasta înseamnă că dreptul de a fi
prezent la proces nu se poate aplica în cazul în care normele naționale de
procedură nu prevăd ținerea unei ședințe. Aceste norme naționale ar trebui să
respecte carta și CEDO, astfel cum au fost interpretate de Curtea de Justiție
și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în special în ceea ce privește
dreptul la un proces echitabil. Acest lucru este valabil, de exemplu, dacă
procedurile se desfășoară simplificat, în urma, exclusiv sau parțial, a unei
proceduri scrise sau a unei proceduri în care nu este prevăzută nicio ședință.
(42 Statele membre ar trebui să garanteze că, la punerea în aplicare a prezentei
) directive, în special în ceea ce privește dreptul de a fi prezent la proces și
dreptul la un nou proces, sunt luate în considerare nevoile specifice ale
persoanelor vulnerabile. În conformitate cu Recomandarea Comisiei din 27
noiembrie 2013 privind garanțiile procedurale pentru persoanele vulnerabile
suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (8), persoane suspectate
sau acuzate vulnerabile ar trebui să fie considerate toate persoanele
suspectate sau acuzate care nu sunt capabile să înțeleagă sau să participe
efectiv la procesul penal din cauza vârstei, a stării lor mintale sau fizice sau
oricăror dizabilități.
(43 Copiii sunt vulnerabili și ar trebui să beneficieze de un nivel de protecție
) specific. În consecință, în privința câtorva dintre drepturile prevăzute în
prezenta directivă ar trebui instituite unele garanții procedurale specifice.
(44 Principiul eficacității dreptului Uniunii impune instituirea de către statele
) membre a unor măsuri reparatorii adecvate și eficiente în eventualitatea
încălcării unui drept conferit persoanelor prin dreptul Uniunii. O cale de atac
eficientă, care este disponibilă în cazul încălcării oricăror drepturi prevăzute
în prezenta directivă, ar trebui să aibă ca efect, în măsura în care este posibil,
plasarea persoanelor suspectate sau acuzate în aceeași situație în care s-ar fi
aflat dacă încălcarea nu s-ar fi produs, în vederea protejării dreptului la un
proces echitabil și a dreptului la apărare.
(45 Atunci când apreciază declarațiile persoanelor suspectate sau acuzate sau
) probe obținute cu încălcarea dreptului acestora de a păstra tăcerea sau de a nu
se autoincrimina, instanțele și judecătorii ar trebui să respecte dreptul la
apărare și caracterul echitabil al procedurilor. Într-un astfel de context, ar
trebui să fie avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor
Omului, conform căreia admiterea declarațiilor obținute în urma torturii sau a
altor rele tratamente, cu încălcarea articolului 3 din CEDO, ca probe pentru
stabilirea faptelor relevante în cadrul procedurii penale, ar conferi întregii
proceduri un caracter inechitabil. În conformitate cu Convenția ONU
împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau
 degradante, în cadrul procedurilor judiciare nu ar trebui să fie invocată nicio
declarație despre care se stabilește că a fost făcută în urma torturii, cu
excepția cazului în care este îndreptată împotriva unei persoane învinuite de
tortură, ca probă că declarația a fost făcută.
(46 Pentru a monitoriza și a evalua eficacitatea prezentei directive, statele
) membre ar trebui să transmită Comisiei date disponibile referitoare la
exercitarea drepturilor prevăzute în prezenta directivă. Astfel de date ar putea
fi și înregistrările efectuate de către autoritățile de aplicare a legii și de cele
judiciare cu privire la căile de atac la care s-a recurs în caz de încălcare a
oricăruia dintre aspectele legate de prezumția de nevinovăție reglementate
prin prezenta directivă sau de dreptul de a fi prezent la proces.
(47 Prezenta directivă susține drepturile și principiile fundamentale recunoscute
) de cartă și de CEDO, inclusiv interzicerea torturii și a tratamentului inuman
sau degradant, dreptul la libertate și securitate, respectarea vieții private și de
familie, dreptul la integritatea persoanei, drepturile copilului, integrarea
persoanelor cu dizabilități, dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces
echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare. Ar trebui acordată
atenție îndeosebi articolului 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană
(TUE), potrivit căruia Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile
prevăzute în cartă și conform căruia drepturile fundamentale, astfel cum sunt
garantate de CEDO și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune
statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii.
(48 Întrucât prezenta directivă instituie norme minime, statele membre ar trebui
) să poată extinde drepturile prevăzute în aceasta pentru a asigura un nivel de
protecție mai ridicat. Nivelul de protecție stabilit de statele membre ar trebui
să nu fie niciodată inferior standardelor prevăzute de cartă sau de CEDO,
astfel cum sunt interpretate de Curtea de Justiție și de Curtea Europeană a
Drepturilor Omului.
(49 Deoarece obiectivele prezentei directive, și anume stabilirea unor norme
) minime comune privind anumite aspecte ale prezumției de nevinovăție și ale
dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, nu pot fi
realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere
amploarea și efectele acțiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii,
aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității,
astfel cum este definit la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul
proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta
directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor
menționate.
(50 În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția
) Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și
 justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din
protocolul respectiv, aceste state membre nu participă la adoptarea prezentei
directive, nu au obligații în temeiul acesteia și aceasta nu li se aplică.
(51 În conformitate cu articolele 1 și 2 ale Protocolului nr. 22 privind poziția
) Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea
prezentei directive, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu i se
aplică,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL 1
OBIECT ȘI DOMENIU DE APLICARE

Articolul 1
Obiect
Prezenta directivă prevede norme minime comune cu privire la:
(a) anumite aspecte ale prezumției de nevinovăție în cadrul procedurilor penale;
(b) dreptul de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.

Articolul 2
Domeniu de aplicare
Prezenta directivă se aplică persoanelor fizice care sunt suspectate sau acuzate în
cadrul procedurilor penale. Prezenta directivă se aplică în toate fazele procedurilor
penale, din momentul în care o persoană este suspectată sau acuzată de comiterea
unei infracțiuni sau a unei presupuse infracțiuni până când hotărârea prin care se
stabilește că persoana respectivă a comis infracțiunea în cauză rămâne definitivă.

CAPITOLUL 2
PREZUMȚIA DE NEVINOVĂȚIE

Articolul 3
Prezumția de nevinovăție
Statele membre se asigură că persoanele suspectate și acuzate beneficiază de
prezumția de nevinovăție până la dovedirea vinovăției conform legii.

Articolul 4
Referirile publice la vinovăție
(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta că, atâta vreme cât
vinovăția unei persoane suspectate sau acuzate nu a fost dovedită conform legii,
declarațiile publice făcute de autoritățile publice și deciziile judiciare, altele decât
cele referitoare la vinovăție, nu se referă la persoana respectivă ca fiind vinovată.
Prin aceasta nu se aduce atingere actelor de urmărire penală care au drept scop
dovedirea vinovăției persoanei suspectate sau acuzate și nici deciziilor preliminare
cu caracter procedural care sunt luate de autoritățile judiciare sau de alte autorități
competente și care se bazează pe suspiciuni sau probe incriminatoare.
(2)   Statele membre se asigură că sunt disponibile măsuri corespunzătoare în cazul
unei încălcări a obligației prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol de a nu se
referi la persoane suspectate sau acuzate ca și cum ar fi vinovate, în conformitate
cu prezenta directivă și, în special, cu articolul 10.
(3)   Obligația prevăzută la alineatul (1) de a nu se referi la persoane suspectate sau
acuzate ca și cum ar fi vinovate nu împiedică autoritățile publice să difuzeze
informații în mod public privind procedurile penale atunci când acest lucru este
strict necesar din motive legate de ancheta penală sau în interes public.

Articolul 5
Prezentarea persoanelor suspectate și acuzate
(1)   Statele membre iau măsuri adecvate pentru a garanta că persoanele suspectate
și acuzate nu sunt prezentate ca și cum ar fi vinovate, în fața instanței sau în mod
public, prin utilizarea unor măsuri de constrângere fizică.
(2)   Alineatul (1) nu împiedică statele membre să aplice măsuri de constrângere
fizică impuse de circumstanțele specifice cauzei, legate de securitate sau menite să
împiedice persoanele suspectate sau acuzate să se sustragă sau să ia contact cu terțe
persoane.

Articolul 6
Sarcina probei
(1)   Statele membre se asigură că sarcina probei în ceea ce privește stabilirea
vinovăției persoanelor suspectate și acuzate revine organelor de urmărire penală.
Prin aceasta nu se aduce atingere niciunei obligații a judecătorului sau a instanței
competente de a căuta atât probe incriminatoare, cât și dezincriminatoare, și nici
dreptului apărării de a prezenta probe în conformitate cu dreptul intern aplicabil.
(2)   Statele membre se asigură că orice dubiu cu privire la vinovăție este în
favoarea persoanei suspectate sau acuzate, inclusiv atunci când instanța evaluează
posibilitatea achitării persoanei respective.

Articolul 7
Dreptul de a păstra tăcerea și dreptul de a nu se autoincrimina
(1)   Statele membre se asigură că persoanele suspectate și acuzate au dreptul de a
păstra tăcerea în legătură cu infracțiunea de săvârșirea căreia sunt suspectate sau
acuzate.
(2)   Statele membre se asigură că persoanele suspectate și acuzate au dreptul de a
nu se autoincrimina.
(3)   Exercitarea dreptului de a nu se autoincrimina nu împiedică autoritățile
competente să strângă probe care pot fi obținute în mod legal prin utilizarea unor
măsuri de constrângere prevăzute de lege și care au o existență independentă de
voința persoanelor suspectate sau acuzate.
(4)   Statele membre pot permite autorităților sale judiciare ca, la pronunțarea
hotărârilor, să țină seama de atitudinea cooperantă a persoanelor suspectate și
acuzate.
(5)   Exercitarea de către persoanele suspectate și acuzate a dreptului de a păstra
tăcerea și a dreptului de a nu se autoincrimina nu se utilizează împotriva acestora și
nu se consideră a fi o dovadă a săvârșirii infracțiunii respective de către acestea.
(6)   Prezentul articol nu împiedică statele membre să decidă ca, în cazul
infracțiunilor minore, procesul sau unele faze ale acestuia să se poată desfășura în
scris sau fără interogarea persoanei suspectate sau acuzate de către autoritățile
competente în legătură cu infracțiunea în cauză, cu condiția ca acest lucru să
respecte dreptul la un proces echitabil.

CAPITOLUL 3
DREPTUL DE A FI PREZENT LA PROCES

Articolul 8
Dreptul de a fi prezent la proces
(1)   Statele membre se asigură că persoanele suspectate și acuzate au dreptul de a
fi prezente la propriul proces.
(2)   Statele membre pot să prevadă că un proces care poate duce la o hotărâre
privind vinovăția sau nevinovăția persoanei suspectate sau acuzate poate avea loc
în absența persoanei în cauză, cu condiția ca:
(a persoana suspectată sau acuzată să fi fost informată în timp util cu privire la
) proces și la consecințele neprezentării; sau
(b persoana suspectată sau acuzată care a fost informată cu privire la proces să
) fie reprezentată de un avocat mandatat, care a fost numit fie de către persoana
suspectată sau acuzată, fie de către stat.
(3)   O hotărâre luată în conformitate cu alineatul (2) poate fi pusă în executare
împotriva persoanei suspectate sau acuzate în cauză.
(4)   Atunci când statele membre prevăd posibilitatea desfășurării proceselor în
lipsa persoanelor suspectate sau acuzate, dar condițiile prevăzute la alineatul (2)
din prezentul articol nu pot fi îndeplinite din cauză că suspectul sau inculpatul nu
poate fi localizat, în pofida eforturilor rezonabile depuse în acest scop, statele
membre pot să prevadă că o hotărâre poate fi totuși luată și pusă în executare. În
acest caz, statele membre se asigură că, atunci când persoanele suspectate sau
acuzate sunt informate cu privire la hotărâre și, în special, atunci când sunt prinse,
ele sunt informate și despre posibilitatea de a contesta hotărârea și despre dreptul la
un nou proces sau la o altă cale de atac, în conformitate cu articolul 9.
(5)   Prezentul articol nu aduce atingere normelor naționale conform cărora
judecătorul sau instanța competentă poate să excludă temporar o persoană
suspectată sau acuzată de la proces, atunci când acest lucru este necesar pentru a
asigura buna desfășurare a procedurilor penale, cu condiția ca dreptul la apărare să
fie respectat.
(6)   Prezentul articol nu aduce atingere normelor naționale care prevăd
desfășurarea în scris a procedurilor sau a anumitor faze ale acestora, cu condiția
respectării dreptului la un proces echitabil.

Articolul 9
Dreptul la un nou proces
Statele membre se asigură că, atunci când persoanele suspectate sau acuzate nu au
fost prezente la procesul lor și condițiile prevăzute la articolul 8 alineatul (2) nu au
fost îndeplinite, persoanele în cauză au dreptul la un nou proces sau la o altă cale
de atac care permite reexaminarea pe fond a cauzei, inclusiv examinarea unor
probe noi, și care ar putea duce la anularea hotărârii inițiale. În acest sens, statele
membre se asigură că persoanele în cauză suspectate și acuzate au dreptul de a fi
prezente, de a participa efectiv, în conformitate cu procedurile prevăzute de dreptul
intern, și de a-și exercita dreptul la apărare.

CAPITOLUL 4
DISPOZIȚII GENERALE ȘI FINALE

Articolul 10
Căi de atac
(1)   Statele membre se asigură că persoanele suspectate și acuzate dispun de o cale
de atac eficientă în cazul în care drepturile lor prevăzute în prezenta directivă sunt
încălcate.
(2)   Fără a aduce atingere normelor și sistemelor naționale privind admisibilitatea
probelor, statele membre se asigură că, atunci când se apreciază declarațiile făcute
de persoane suspectate sau acuzate sau probele obținute cu încălcarea dreptului
acestora de a păstra tăcerea sau de a nu se autoincrimina, dreptul la apărare și
caracterul echitabil al procedurilor sunt respectate.

Articolul 11
Colectarea datelor
Până la 1 aprilie 2020 și, ulterior, la fiecare trei ani, statele membre transmit
Comisiei datele disponibile privind modul în care au fost exercitate drepturile
prevăzute în prezenta directivă.

Articolul 12
Raportul
Până la 1 aprilie 2021, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un
raport privind punerea în aplicare a prezentei directive.

Articolul 13
Menținerea nivelului de protecție
Nicio dispoziție din prezenta directivă nu se interpretează ca reprezentând o
derogare sau o limitare a vreunui drept sau garanție procedurală asigurate potrivit
cartei, CEDO sau altor dispoziții relevante din dreptul internațional sau din dreptul
oricărui stat membru care prevede un nivel mai ridicat de protecție.

Articolul 14
Transpunere
(1)   Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a
actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1
aprilie 2018. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la acestea.
Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la
prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor
oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2)   Statele membre transmit Comisiei textul principalelor dispoziții de drept
intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 15
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 16
 Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre în conformitate cu tratatele.
Adoptată la Strasbourg, 9 martie 2016.
Pentru Parlamentul European
Președintele
M. SCHULZ
Pentru Consiliu
Președintele
J.A. HENNIS-PLASSCHAERT

( )  JO C 226, 16.7.2014, p. 63.

1

( )  Poziția Parlamentului European din 20 ianuarie 2016 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului
2

din 12 februarie 2016.

( )  JO C 295, 4.12.2009, p. 1.
3

( )  JO C 115, 4.5.2010, p. 1.

4

( )  Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la
5

interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale (JO L 280, 26.10.2010, p. 1).

( )  Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în
6

cadrul procedurilor penale (JO L 142, 1.6.2012, p. 1).

( )  Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea
7

acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și
dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu
autorități consulare în timpul privării de libertate (JO L 294, 6.11.2013, p. 1).
( )  JO C 378, 24.12.2013, p. 8.
8

Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din

22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în
cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul
european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie
informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu
persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate

JO L 294, 6.11.2013, p. 1-12 

DIRECTIVA 2013/48/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A

CONSILIULUI

din 22 octombrie 2013

privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și
al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca
o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a
comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de
libertate
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul
82 alineatul (2) litera (b),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),
după consultarea Comitetului Regiunilor,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),
întrucât:
(1 Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită
) în continuare „carta”), articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare
„convenția”) și articolul 14 din Pactul internațional cu privire la drepturile
civile și politice (denumit în continuare „PIDCP”) consacră dreptul la un
proces echitabil. Articolul 48 alineatul (2) din cartă garantează respectarea
dreptului la apărare.
(2 Uniunea și-a stabilit obiectivul de a menține și de a dezvolta un spațiu de
) libertate, securitate și justiție. În conformitate cu concluziile președinției
Consiliului European de la Tampere din 15 și 16 octombrie 1999, în special
punctul 33, principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a
altor decizii ale autorităților judiciare ar trebui să devină piatra de temelie a
cooperării judiciare în cauze civile și penale în cadrul Uniunii, întrucât
consolidarea recunoașterii reciproce și apropierea necesară a legislației ar
facilita cooperarea între autoritățile competente și protecția judiciară a
drepturilor individuale.
(3 Conform articolului 82 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii
) Europene (TFUE), „cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii
se întemeiază pe principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești
și a deciziilor judiciare […]”.
(4 Punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a deciziilor în
) materie penală implică faptul că fiecare stat membru are încredere în sistemele
de justiție penală ale celorlalte state membre. Gradul de recunoaștere reciprocă
depinde, în mare măsură, de o serie de parametri, care includ mecanisme de
protecție a drepturilor persoanelor suspectate sau acuzate și standarde comune
 minime, necesare pentru a se facilita aplicarea principiului recunoașterii
reciproce.
(5 Cu toate că statele membre sunt părți la convenție și la PIDCP, experiența a
) arătat că doar acest element nu poate oferi întotdeauna un grad suficient de
încredere în sistemele de justiție penală ale altor state membre.
(6 Recunoașterea reciprocă a deciziilor în materie penală poate funcționa în mod
) eficace doar într-un climat de încredere, în cadrul căruia nu doar autoritățile
judecătorești, ci toți participanții la procesul penal consideră deciziile
autorităților judecătorești din alte state membre ca fiind echivalente celor
emise de propriile autorități, presupunând încredere nu numai în justețea
normelor din alte state membre, ci și în faptul că aceste norme sunt aplicate în
mod corect. Consolidarea încrederii reciproce necesită norme detaliate privind
protecția drepturilor și garanțiilor procedurale care decurg din cartă, din
convenție și din PIDCP. De asemenea, consolidarea încrederii reciproce
necesită, prin intermediul prezentei directive și al altor măsuri, dezvoltarea în
continuare în cadrul Uniunii a standardelor minime prevăzute în cartă și în
convenție.
(7 Articolul 82 alineatul (2) din TFUE prevede instituirea unor norme minime
) aplicabile în statele membre pentru a facilita recunoașterea reciprocă a
hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare, precum și cooperarea
judiciară și polițienească în materie penală cu dimensiune transfrontalieră.
Articolul menționat se referă la „drepturile persoanelor în procedura penală”
ca la unul dintre domeniile în care pot fi instituite norme minime.
(8 Normele comune minime ar trebui să conducă la o mai mare încredere în
) sistemele de justiție penală ale tuturor statelor membre, fapt ce ar trebui să
determine, la rândul său, o cooperare judiciară mai eficientă, într-un climat de
încredere reciprocă, și promovarea pe teritoriul Uniunii a unei culturi în
materie de drepturi fundamentale. Astfel de norme comune minime ar trebui
să elimine obstacolele din calea liberei circulații a cetățenilor pe teritoriul
statelor membre. Astfel de norme comune minime ar trebui instituite în ceea
ce privește dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale,
dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și
dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul
privării de libertate.
(9 La 30 noiembrie 2009, Consiliul a adoptat o rezoluție privind Foaia de parcurs
) pentru consolidarea drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate sau
acuzate în cadrul procedurilor penale (denumită în continuare „foaia de
parcurs”) (3). Pe baza unei abordări etapizate, foaia de parcurs prevede
adoptarea de măsuri privind dreptul la servicii de traducere și interpretare
(măsura A), dreptul la informații cu privire la drepturi și informații privind
capetele de acuzare (măsura B), dreptul la consultanță juridică și asistență
 juridică (măsura C), dreptul la comunicare cu rudele, cu angajatorii și cu
autoritățile consulare (măsura D) și măsuri speciale de protecție pentru
persoanele suspectate sau acuzate care sunt în situații vulnerabile (măsura E).
Foaia de parcurs pune în evidență faptul că ordinea prezentării drepturilor este
orientativă, putând fi modificată în funcție de priorități. Foaia de parcurs este
concepută astfel încât să funcționeze ca un întreg; avantajele acesteia vor fi
constatate pe deplin numai atunci când vor fi puse în aplicare toate părțile
componente ale acesteia.
(10 La 11 decembrie 2009, Consiliul European a salutat foaia de parcurs și a
) inclus-o în Programul de la Stockholm – O Europă deschisă și sigură în
serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora (4) (punctul 2.4). Consiliul
European a subliniat că foaia de parcurs nu are un caracter exhaustiv și a
invitat Comisia să examineze și alte elemente ale drepturilor procedurale
minime pentru persoanele suspectate și acuzate și, în același timp, să
evalueze dacă trebuie abordate și alte aspecte, de exemplu prezumția de
nevinovăție, pentru a se promova o mai bună cooperare în domeniul
respectiv.
(11 Două măsuri au fost adoptate până în prezent în conformitate cu foaia de
) parcurs, și anume Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European și a
Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la interpretare și traducere
în cadrul procedurilor penale (5) și Directiva 2012/13/UE a Parlamentului
European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în
cadrul procedurilor penale (6).
(12 Prezenta directivă stabilește norme minime privind dreptul de a avea acces la
) un avocat în cadrul procedurilor de executare a unui mandat european de
arestare în temeiul Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie
2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între
statele membre (7) (proceduri privind mandatul european de arestare) și
dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și de
a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de
libertate. Prin aceasta, se promovează aplicarea cartei, în special a articolelor
4, 6, 7, 47 și 48, prin dezvoltarea articolelor 3, 5, 6 și 8 din convenție, astfel
cum au fost interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în
jurisprudența sa, stabilește periodic standarde cu privire la dreptul de a avea
acces la un avocat. Jurisprudența respectivă prevede, printre altele, faptul că
caracterul echitabil al procedurilor impune ca o persoană suspectată sau
acuzată să poată obține întreaga gamă de servicii legată în mod specific de
asistența juridică. În această privință, avocații persoanei suspectate sau
acuzate ar trebui să fie în măsură să asigure, fără restricție, aspectele
fundamentale ale apărării persoanei respective.
(13 Fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre asumate în temeiul
) convenției de a garanta dreptul la un proces echitabil, procedurile referitoare
 la infracțiunile minore care au loc într-o închisoare și procedurile referitoare
la infracțiunile săvârșite în context militar instrumentate de un comandant nu
ar trebui considerate proceduri penale în sensul prezentei directive.
(14 Prezenta directivă ar trebui pusă în aplicare luându-se în considerare
) dispozițiile din Directiva 2012/13/UE, care dispune ca persoanelor suspectate
sau acuzate să li se pună la dispoziție cu promptitudine informații privind
dreptul de a avea acces la un avocat, iar persoanelor suspectate sau acuzate
care sunt arestate sau deținute să li se pună la dispoziție cu promptitudine o
notă scrisă privind drepturile, conținând informații privind dreptul de a avea
acces la un avocat.
(15 Termenul „avocat” în cadrul prezentei directive se referă la orice persoană
) care, în conformitate cu dreptul intern, este calificată și îndrituită, inclusiv
prin acreditarea de către un organism autorizat, să ofere consultanță și
asistență juridică persoanelor suspectate sau acuzate.
(16 În unele state membre, o altă autoritate decât o instanță competentă în
) materie penală este competentă să aplice, pentru infracțiuni relativ minore,
alte sancțiuni decât lipsirea de libertate. Această posibilitate există, de
exemplu, în cazul infracțiunilor rutiere săvârșite pe scară largă și care pot fi
constatate în urma unui control rutier. În asemenea situații, nu ar fi rezonabil
să se ceară autorității competente să garanteze toate drepturile din prezenta
directivă. Atunci când legislația unui stat membru prevede aplicarea unei
sancțiuni pentru infracțiuni minore de către o astfel de autoritate și există fie
dreptul de a introduce o cale de atac, fie posibilitatea ca acea cauză să fie
deferită unei instanțe cu competențe în materie penală, prezenta directivă ar
trebui, prin urmare, să se aplice numai în cazul procedurilor desfășurate în
fața respectivei instanțe ca urmare a exercitării unei astfel de căi de atac.
(17 În unele state membre, anumite infracțiuni minore, în special infracțiunile
) rutiere minore, infracțiunile minore legate de reglementărilor municipale
generale și infracțiunile minore contra ordinii publice, sunt considerate
infracțiuni în sensul deplin al cuvântului. În asemenea situații, nu ar fi
rezonabil să se ceară autorităților competente să garanteze toate drepturile în
temeiul prezentei directive. În cazul în care dreptul unui stat membru
prevede, în ceea ce privește infracțiunile minore, faptul că lipsirea de
libertate nu poate fi aplicată ca sancțiune, prezenta directivă ar trebui să se
aplice, prin urmare, numai procedurilor desfășurate în cadrul unei instanțe
competente în materie penală.
(18 Domeniul de aplicare al prezentei directive referitor la anumite infracțiuni
) minore ar trebui să nu aducă atingere obligațiilor statelor membre în temeiul
convenției de a asigura dreptul la un proces echitabil, inclusiv obținerea de
asistență juridică din partea unui avocat.
(19 Statele membre ar trebui să asigure faptul că persoanele suspectate sau
) acuzate au dreptul de a avea acces la un avocat, fără întârzieri nejustificate în
conformitate cu prezenta directivă. În orice caz, persoanelor suspectate sau
acuzate ar trebui să li se asigure accesul la un avocat pe durata procedurilor
penale în fața instanței, dacă acestea nu au renunțat la acest drept.
(20 În sensul prezentei directive, interogarea nu include interogarea preliminară
) de către poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a legii al cărei scop
este de a: identifica persoana în cauză; verifica deținerea de arme sau alte
aspecte similare privind siguranța; stabili oportunitatea declanșării unei
anchete, de exemplu în cursul unui control în trafic sau în cursul unor
verificări prin sondaj în cazul în care o persoană suspectată sau acuzată nu a
fost încă identificată.
(21 Atunci când o altă persoană decât o persoană suspectată sau acuzată, cum ar
) fi un martor, devine o persoană suspectată sau acuzată, persoana respectivă
ar trebui protejată împotriva autoincriminării și are dreptul la tăcere, astfel
cum confirmă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Prin
urmare, prezenta directivă face o trimitere expresă la situația practică în care
o astfel de persoană devine o persoană suspectată sau acuzată în cursul
interogării de către poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a legii în
contextul procedurilor penale. Atunci când, pe parcursul interogării, o altă
persoană decât o persoană suspectată sau acuzată devine o persoană
suspectată sau acuzată, orice interogare ar trebui suspendată imediat. Totuși,
interogarea poate fi continuată dacă persoana în cauză a fost informată că
este o persoană suspectată sau acuzată și este în măsură să își exercite pe
deplin drepturile din prezenta directivă.
(22 Persoanele suspectate sau acuzate ar trebui să aibă dreptul de a avea
) întrevederi confidențiale cu avocatul care le reprezintă. Statele membre pot
stabili măsuri practice referitoare la durata și frecvența unor astfel de
întrevederi, ținând seama de împrejurările procedurii, în special de
complexitatea cauzei și etapele procedurale aplicabile. Statele membre pot
lua, de asemenea, măsuri practice pentru a garanta siguranța și securitatea, în
special a avocatului și a persoanei suspectate sau acuzate, în locul în care se
desfășoară o astfel de întrevedere. Astfel de măsuri practice ar trebui să nu
aducă atingere exercitării efective sau substanței dreptului persoanei
suspectate sau acuzate de a avea întrevederi cu avocatul său.
(23 Persoanele suspectate sau acuzate ar trebui să aibă dreptul să comunice cu
) avocatul care le reprezintă. O astfel de comunicare poate avea loc în orice
etapă, inclusiv înainte de orice exercitare a dreptului de a avea o întrevedere
cu avocatul respectiv. Statele membre pot lua măsuri practice referitoare la
durata, frecvența și mijloacele unei astfel de comunicări, inclusiv în ceea ce
privește utilizarea videoconferințelor și a altor tehnologii de comunicare
 pentru a permite ca astfel de comunicații să aibă loc. Astfel de măsuri
practice ar trebui să nu aducă atingere exercitării efective și substanței
dreptului persoanelor suspectate sau acuzate de a comunica cu avocatul lor.
(24 În ceea ce privește anumite infracțiuni minore, prezenta directivă ar trebui să
) nu împiedice statele membre să organizeze exercitarea dreptului persoanei
suspectate sau acuzate de a avea acces la un avocat prin intermediul
convorbirilor telefonice. Cu toate acestea, limitarea dreptului în acest fel ar
trebui aplicată doar în cazurile în care persoana suspectată sau acuzată nu va
fi interogată de către poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a legii.
(25 Statele membre ar trebui să garanteze faptul că persoanele suspectate sau
) acuzate au dreptul ca avocatul lor să fie prezent și să participe efectiv atunci
când sunt interogate de către poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a
legii sau judiciară, inclusiv în cursul audierilor în instanță. O astfel de
participare ar trebui să fie în conformitate cu orice procedură din dreptul
intern care poate reglementa participarea unui avocat în timpul interogării
persoanei suspectate sau acuzate de către poliție sau de către o altă autoritate
de aplicare a legii sau judiciară, inclusiv în cursul audierii în instanță, cu
condiția ca astfel de proceduri să nu aducă atingere exercitării efective și
substanței dreptului vizat. În timpul interogării persoanei suspectate sau
acuzate de către poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a legii sau
judiciară sau la o audiere în instanță, avocatul poate, printre altele, în
conformitate cu astfel de proceduri, să adreseze întrebări, să solicite
clarificări și să facă declarații, care ar trebui să se înregistreze în conformitate
cu dreptul intern.
(26 Persoanele suspectate sau acuzate au dreptul ca avocatul lor să participe la
) acțiuni de anchetare sau de strângere de probe, în măsura în care acestea sunt
prevăzute în dreptul intern respectiv și în măsura în care participarea
persoanelor suspectate sau acuzate este obligatorie sau permisă. Astfel de
acte ar trebui să includă cel puțin identificarea suspecților, la care persoana
suspectată sau acuzată participă alături de alte persoane pentru a fi
identificată de către o victimă sau de către un martor; confruntări, la care o
persoană suspectată sau acuzată este adusă alături de unul sau mai mulți
martori sau victime atunci când aceste persoane sunt în dezacord cu privire la
fapte sau chestiuni importante; și reconstituiri ale infracțiunilor în prezența
persoanei suspectate sau acuzate, pentru a înțelege mai bine maniera și
circumstanțele în care a fost săvârșită o infracțiune și pentru a adresa
întrebări specifice persoanei suspectate sau acuzate. Statele membre pot
stabili măsuri practice referitoare la prezența unui avocat în timpul acțiunilor
de anchetare sau de strângere de probe. Astfel de măsuri practice ar trebui să
nu aducă atingere exercitării efective și substanței drepturilor vizate. Atunci
când avocatul este prezent în timpul acțiunilor de anchetare sau de strângere
de probe, acest lucru ar trebui consemnat potrivit procedurii de înregistrare în
 conformitate cu dreptul statului membru respectiv.
(27 Statele membre ar trebui să depună eforturi pentru a pune la dispoziție
) informații de ordin general, de exemplu pe un site internet sau printr-o
broșură care să fie disponibilă la secțiile de poliție, pentru a facilita obținerea
unui avocat de către persoanele suspectate sau acuzate. Totuși, statele
membre nu ar trebui să fie obligate să asigure în mod activ asistența unui
avocat pentru persoanele suspectate sau acuzate care nu sunt lipsite de
libertate, dacă persoanele respective nu au luat ele însele măsuri pentru a fi
asistate de un avocat. Persoana suspectată sau acuzată în cauză ar trebui să
poată contacta și consulta în mod liber un avocat și să poată beneficia de
asistența acestuia.
(28 În cazul în care persoane suspectate sau acuzate sunt lipsite de libertate,
) statele membre ar trebui să adopte măsurile necesare pentru a se asigura că
astfel de persoane sunt în măsură să își exercite în mod efectiv dreptul de a
avea acces la un avocat, inclusiv prin punerea la dispoziție a unui avocat în
situația în care persoanele respective nu au unul, cu excepția cazului în care
au renunțat la dreptul respectiv. Măsurile ar putea include, printre altele,
punerea la dispoziție de către autoritățile competente a unui avocat pe baza
unei liste cu avocați disponibili din care persoana suspectată sau acuzată ar
putea alege. Măsurile le-ar putea include pe cele referitoare la asistență
juridică, după caz.
(29 Condițiile în care persoane suspectate sau acuzate sunt lipsite de libertate ar
) trebui să respecte în totalitate standardele instituite în convenție, în cartă și în
jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (denumită în continuare
„Curtea de Justiție”) și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Atunci când
asigură asistență în temeiul prezentei directive unei persoane suspectate sau
acuzate lipsite de libertate, avocatul respectiv ar trebui să poată să pună o
întrebare autorităților competente cu privire la condițiile în care este lipsită
de libertate persoana respectivă.
(30 În cazurile poziției geografice izolate a persoanei suspectate sau acuzate,
) cum ar fi în teritoriile de peste mări, sau în situația în care statul membru este
angajat în operații militare sau participă la acestea în afara teritoriului său,
statelor membre li se permite să deroge temporar de la dreptul persoanei
suspectate sau acuzate de a avea acces la un avocat fără întârzieri
nejustificate după lipsirea de libertate. Pe durata unei astfel de derogări
temporare, autoritățile competente nu ar trebui să interogheze persoana
vizată sau să efectueze vreo acțiune de anchetare sau de strângere de probe
prevăzută în prezenta directivă. În situația în care, din cauza poziției
geografice izolate a persoanei suspectate sau acuzate, accesul imediat de
către un avocat nu este posibil, statele membre ar trebui să faciliteze
comunicarea prin teleconferință sau videoconferință, cu excepția cazului în
 care acest lucru este imposibil.
(31 Statelor membre ar trebui să li se permită să deroge temporar de la asigurarea
) dreptului de a avea acces la un avocat în cursul urmăririi penale atunci când
este necesară, în cazuri de urgență, prevenirea unor consecințe negative
grave pentru viața, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane. Pe durata
unei derogări temporare pentru un astfel de temei, autoritățile competente pot
interoga persoane suspectate sau acuzate în absența avocatului, cu condiția ca
acestea să fi fost informate cu privire la dreptul lor la tăcere și că își pot
exercita dreptul respectiv, iar respectiva interogare să nu aducă atingere
dreptului la apărare, nici privilegiului împotriva autoincriminării. Interogarea
poate avea loc numai în scopul și măsura necesare pentru obținerea
informațiilor esențiale pentru a preveni consecințe negative grave pentru
viața, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane. Orice abuz de această
derogare ar aduce atingere în mod iremediabil, în principiu, dreptului la
apărare.
(32 Statelor membre ar trebui, de asemenea, să li se permită să deroge temporar
) de la asigurarea dreptului de a avea acces la un avocat în cursul urmăririi
penale în situația în care este absolut necesară acțiunea imediată a
autorităților de anchetă pentru a preveni periclitarea considerabilă a
procedurilor penale, în special pentru a preveni distrugerea sau alterarea
probelor esențiale, sau pentru a preveni interacțiuni cu martorii. Pe durata
unei derogări temporare pentru un astfel de temei, autoritățile competente pot
interoga persoane suspectate sau acuzate în absența avocatului, cu condiția ca
acestea să fi fost informate cu privire la dreptul lor la tăcere și că își pot
exercita dreptul respectiv, iar respectiva interogare să nu aducă atingere
dreptului la apărare, nici privilegiului împotriva autoincriminării. Interogarea
poate avea loc numai în scopul și măsura necesare pentru obținerea
informațiilor esențiale pentru a preveni periclitarea considerabilă a
procedurilor penale. Orice abuz de această derogare ar aduce atingere în mod
iremediabil, în principiu, dreptului la apărare.
(33 Confidențialitatea comunicării dintre persoane suspectate sau acuzate și
) avocatul lor este esențială pentru asigurarea exercitării efective a dreptului la
apărare și este o parte esențială a dreptului la un proces echitabil. Prin
urmare, statele membre ar trebui să respecte confidențialitatea întrevederilor
și a altor forme de comunicare dintre avocat și persoana suspectată sau
acuzată în exercitarea dreptului de a avea acces la un avocat prevăzut în
prezenta directivă, fără derogare. Prezenta directivă nu aduce atingere
procedurilor care abordează situația în care există circumstanțe de fapt și
obiective care determină bănuiala că avocatul este implicat într-o infracțiune
alături de persoana suspectată sau acuzată. Orice activitate infracțională a
unui avocat ar trebui să nu fie considerată asistență legitimă acordată
persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul prezentei directive. Obligația de
 a respecta confidențialitatea implică nu numai faptul că statele membre ar
trebui să se abțină de la amestecul în această comunicare sau în avea acces la
această comunicare, dar și faptul că, atunci când persoanele suspectate sau
acuzate sunt lipsite de libertate sau se găsesc într-un loc aflat sub controlul
statului, statele membre ar trebui să garanteze faptul că modalitățile de
comunicare susțin și protejează confidențialitatea. Aceasta nu aduce atingere
mecanismelor existente în centrele de detenție, menite să împiedice
trimiterea de colete ilicite către deținuți, cum ar fi verificarea corespondenței,
cu condiția ca astfel de mecanisme să nu permită autorităților competente să
citească corespondența dintre persoanele suspectate sau acuzate și avocatul
lor. Prezenta directivă nu aduce atingere nici procedurilor din dreptul intern
conform cărora transmiterea corespondenței poate fi respinsă dacă
expeditorul nu este de acord ca corespondența să fie în primul rând trimisă
unei instanțe competente.
(34 Prezenta directivă ar trebui să nu se aplice unei încălcări a confidențialității
) ocazionate de o operație de supraveghere legală de către autoritățile
competente. De asemenea, prezenta directivă ar trebui să nu aducă atingere
activității care este desfășurată, de exemplu, de către serviciile de informații
naționale cu scopul de a proteja securitatea națională în conformitate cu
articolul 4 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) sau
care intră sub incidența articolului 72 din TFUE, care prevede că titlul V
privind spațiul de libertate, securitate și justiție nu aduce atingere exercitării
responsabilităților care revin statelor membre pentru menținerea ordinii
publice și pentru apărarea securității interne.
(35 Persoanele suspectate sau acuzate care sunt lipsite de libertate ar trebui să
) aibă dreptul de a informa cu privire la lipsirea de libertate, fără întârzieri
nejustificate, cel puțin o persoană, de exemplu o rudă sau un angajator,
desemnată de ele, cu condiția ca aceasta să nu aducă atingere cursului normal
al procedurilor penale împotriva persoanei respective sau al oricăror alte
proceduri penale. Statele membre pot lua măsurile practice referitoare la
aplicarea acestui drept. Astfel de măsuri ar trebui să nu aducă atingere
exercitării efective și substanței dreptului vizat. Cu toate acestea, în cazuri
rare, excepționale, ar trebui să existe posibilitatea derogării temporare de la
acest drept când acest lucru este justificat, ținând seama de circumstanțele
specifice ale cazului, de un motiv imperios, astfel cum se prevede în prezenta
directivă. Atunci când autoritățile competente iau în calcul o astfel de
derogare temporară în privința unei anumite persoane terțe, acestea ar trebui
ca în primul rând să analizeze dacă o altă persoană terță, numită de persoana
suspectată sau acuzată, ar putea fi informată cu privire la lipsirea de libertate.
(36 Persoanele suspectate sau acuzate ar trebui să aibă, cât sunt lipsite de
) libertate, dreptul de a comunica fără întârzieri nejustificate cu cel puțin o
persoană terță, cum ar fi o rudă, desemnată de acestea. Statele membre pot
 limita sau amâna exercitarea acestui drept având în vedere cerințele
imperative sau cerințele operaționale proporționale. Astfel de cerințe ar putea
include, între altele, necesitatea de a preveni consecințe negative grave
pentru viața, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane, necesitatea de a
preveni prejudicierea procedurilor penale, necesitatea de a preveni o
infracțiune, necesitatea de a aștepta o audiere publică, necesitatea de a
proteja victimele infracțiunii. Atunci când autoritățile competente iau în
calcul limitarea sau amânarea exercitării dreptului de a comunica cu privire
la o anumită persoană terță, acestea ar trebui ca în primul rând să analizeze
dacă persoanele suspectate sau acuzate ar putea comunica cu o altă persoană
terță desemnată de ele. Statele membre pot lua măsuri practice referitoare la
calendarul, mijloacele, durata și frecvența comunicării cu persoanele terțe,
ținând seama de necesitatea de a menține ordinea, siguranța și securitatea în
locul în care persoana este lipsită de libertate.
(37 Drepturile persoanelor suspectate sau acuzate care sunt lipsite de libertate la
) asistență consulară este consacrat în articolul 36 din Convenția de la Viena
din 1963 privind relațiile consulare, fiind un drept conferit statelor de a avea
acces la resortisanții lor. Prezenta directivă conferă un drept analog
persoanelor suspectate sau acuzate care sunt lipsite de libertate, în funcție de
dorința acestora. Protecția consulară poate fi exercitată de autoritățile
diplomatice atunci când acestea acționează în calitate de autorități consulare.
(38 Statele membre ar trebui să precizeze în mod clar în dreptul lor intern
) motivele și criteriile pentru orice derogare temporară de la drepturile
conferite în temeiul prezentei directive și ar trebui să facă uz în mod
restrictiv de aceste derogări temporare. Orice astfel de derogare temporară ar
trebui să fie proporțională, strict limitată în timp, să nu se bazeze exclusiv pe
tipul sau gravitatea presupusei infracțiuni și să nu aducă atingere caracterului
echitabil general al procedurilor. Statele membre ar trebui să asigure faptul
că atunci când o autoritate judiciară, care nu este un judecător sau o instanță,
a autorizat o derogare temporară în temeiul prezentei directive, decizia de
autorizare a derogării temporare poate fi evaluată de o instanță, cel puțin în
procedura în fața instanței.
(39 Persoanele suspectate sau acuzate ar trebui să poată să renunțe la un drept
) conferit de prezenta directivă, cu condiția să li se fi pus la dispoziție
informații privind conținutul dreptului în cauză și posibilele consecințe ale
renunțării la acesta. În momentul oferirii unor astfel de informații, ar trebui
luată în considerare situația specifică a persoanelor suspectate sau acuzate în
cauză, inclusiv vârsta și starea psihică și fizică a acestora.
(40 Renunțarea și circumstanțele acesteia ar trebui înregistrate pe baza procedurii
) de înregistrare în conformitate cu legislația statului membru în cauză. Acest
lucru ar trebui să nu genereze obligații suplimentare pentru statele membre
 privind introducerea de noi mecanisme sau să creeze sarcini administrative
suplimentare.
(41 În cazul în care persoana suspectată sau acuzată revocă o renunțare în
) conformitate cu prezenta directivă, ar trebui să nu fie necesară repetarea
interogării sau a oricărei acțiuni procedurale care a fost efectuată în perioada
renunțării la dreptul respectiv.
(42 Persoana care face obiectul unui mandat european de arestare (denumită în
) continuare „persoana căutată”) ar trebui să aibă dreptul de a avea acces la un
avocat în statul membru de executare, pentru a avea posibilitatea să își
exercite drepturile în mod efectiv în temeiul Deciziei-cadru 2002/584/JAI.
Atunci când un avocat participă la o audiere a unei persoane căutate
efectuată de către o autoritate judiciară de executare, avocatul respectiv
poate, printre altele, în conformitate cu procedurile prevăzute în dreptul
intern, să adreseze întrebări, să solicite clarificări și să facă declarații. Faptul
că avocatul a participat la astfel de audieri ar trebui să fie consemnat
utilizând procedura de înregistrare în conformitate cu dreptul statului
membru respectiv.
(43 Persoanele căutate ar trebui să aibă dreptul de a avea întrevederi în mod
) confidențial cu avocatul care le reprezintă în statul membru de executare.
Statele membre pot lua măsuri practice referitoare la durata și frecvența
acestor întrevederi, luând în considerare circumstanțele specifice ale cazului.
Statele membre pot lua, de asemenea, măsuri practice pentru a garanta
siguranța și securitatea, în special a avocatului și a persoanei căutate, în locul
în care are loc întrevederea dintre avocat și persoana căutată. Astfel de
măsuri practice ar trebui să nu aducă atingere exercitării efective și substanței
dreptului persoanelor căutate de a avea întrevederi cu avocatul lor.
(44 Persoanele căutate ar trebui să aibă dreptul de a comunica cu avocatul care le
) reprezintă în statul membru de executare. Această comunicare ar trebui să
poată avea loc în orice etapă, inclusiv înainte de orice exercitare a dreptului
de a avea o întrevedere cu avocatul. Statele membre pot lua măsuri practice
referitoare la durata, frecvența și mijloacele de comunicare dintre persoanele
căutate și avocatul lor, inclusiv în ceea ce privește utilizarea
videoconferințelor și a altor tehnologii ale comunicațiilor pentru a permite ca
aceste comunicații să aibă loc. Astfel de măsuri practice ar trebui să nu aducă
atingere exercitării efective și substanței dreptului persoanelor căutate de a
comunica cu avocatul lor.
(45 Statele membre de executare ar trebui să adopte măsurile necesare pentru a
) se asigura că persoanele căutate sunt în măsură să își exercite în mod efectiv
dreptul de a avea acces la un avocat în statul membru de executare, inclusiv
prin asigurarea asistenței unui avocat în situația în care persoanele căutate nu
 au unul, cu excepția cazului în care acestea au renunțat la dreptul respectiv.
Măsurile, inclusiv cele privind asistența juridică, dacă este cazul, ar trebui să
fie reglementate în dreptul intern. Acestea ar putea include, printre altele,
punerea la dispoziție de către autoritățile competente a unui avocat pe baza
unei liste de avocați disponibili din care persoanele căutate ar putea alege.
(46 Fără întârzieri nejustificate de la momentul informării cu privire la faptul că
) o persoană căutată dorește să desemneze un avocat în statul membru emitent,
autoritatea competentă a respectivului stat membru ar trebui să furnizeze
informații persoanei căutate pentru a-i facilita desemnarea unui avocat în
respectivul stat membru. Aceste informații ar putea, de exemplu, să includă o
listă actuală a avocaților sau numele unui avocat de serviciu din statul
emitent care poate furniza informații și consultanță în cauzele cu mandat
european de arestare. Statele membre ar putea solicita ca baroul adecvat să
întocmească o astfel de listă.
(47 Procedura de predare este esențială pentru cooperarea în materie penală
) dintre statele membre. Respectarea termenelor prevăzute de Decizia-cadru
2002/584/JAI este extrem de importantă în vederea unei astfel de cooperări.
Prin urmare, în timp ce persoanele căutate ar trebui să fie în măsură să își
exercite pe deplin drepturile în temeiul prezentei directive în cadrul
procedurilor privind mandatul european de arestare, respectivele termene ar
trebui respectate.
(48 În așteptarea unui act legislativ al Uniunii privind asistența juridică, statele
) membre ar trebui să aplice dreptul lor intern în ceea ce privește asistența
juridică, care trebuie să fie în conformitate cu carta, cu convenția și cu
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
(49 În conformitate cu principiul eficacității dreptului Uniunii, statele membre ar
) trebui să pună în aplicare căi de atac adecvate și eficace pentru a proteja
drepturile conferite persoanelor prin prezenta directivă.
(50 Statele membre ar trebui să se asigure că atunci când se evaluează
) declarațiile făcute de persoanele suspectate sau acuzate sau probele obținute
prin încălcarea dreptului lor la un avocat sau în cazurile în care o derogare de
la acest drept a fost autorizată în conformitate cu prezenta directivă, ar trebui
respectate dreptul la apărare și echitatea procedurilor. În acest context, ar
trebui avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului
care a stabilit că dreptului la apărare i se va aduce, în principiu, un prejudiciu
iremediabil atunci când declarațiile incriminatoare făcute în cursul
interogatoriului efectuat de poliție în lipsa accesului la un avocat sunt
utilizate pentru condamnare. Acest fapt ar trebui să nu aducă atingere
utilizării declarațiilor în alte scopuri permise în temeiul dreptului intern
precum necesitatea de a executa acțiuni urgente de anchetare pentru a evita
 săvârșirea altor infracțiuni sau consecințe negative grave pentru orice
persoană sau referitor la o necesitate urgentă de a preveni periclitarea
considerabilă a procedurilor penale în situația în care accesul la un avocat
sau întârzierea anchetării ar prejudicia în mod iremediabil o anchetă în curs
referitoare la o infracțiune gravă. În plus, acest fapt ar trebui să nu aducă
atingere normelor sau sistemelor naționale referitoare la admisibilitatea
probelor și ar trebui să nu împiedice statele membre să mențină un sistem
prin care toate probele existente pot fi prezentate în fața unei instanțe sau a
unui judecător, fără să existe o evaluare separată sau anterioară a
admisibilității acestor probe.
(51 Obligația de diligență către persoanele suspectate sau acuzate care se află
) într-o poziție potențial vulnerabilă stă la baza unei administrări echitabile a
justiției. Organele de urmărire penală, autoritățile de aplicare a legii și cele
judiciare ar trebui, prin urmare, să faciliteze exercitarea în mod efectiv de
către aceste persoane a drepturilor prevăzute în prezenta directivă, de
exemplu prin luarea în considerare a oricărei vulnerabilități potențiale care
afectează capacitatea acestora de a-și exercita dreptul de a avea acces la un
avocat și dreptul ca o terță persoană să fie informată la momentul privării de
libertate și prin adoptarea de măsuri adecvate pentru a asigura garantarea
respectivelor drepturi.
(52 Prezenta directivă susține drepturile și principiile fundamentale recunoscute
) de cartă, inclusiv interzicerea torturii și a tratamentului inuman și degradant,
dreptul la libertate și securitate, respectarea vieții private și de familie,
dreptul la integritatea persoanei, drepturile copilului, integrarea persoanelor
cu handicap, dreptul la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil,
prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare. Prezenta directivă ar trebui
pusă în aplicare în conformitate cu drepturile și principiile menționate.
(53 Statele membre ar trebui să asigure că dispozițiile prezentei directive, în
) cazurile în care corespund drepturilor garantate de convenție, sunt puse în
aplicare în conformitate cu cele din convenție și astfel cum au fost dezvoltate
de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
(54 Prezenta directivă stabilește norme minime. Statele membre pot extinde
) drepturile stabilite prin prezenta directivă pentru a oferi un nivel mai ridicat
de protecție. Un astfel de nivel mai ridicat de protecție ar trebui să nu
constituie un obstacol în calea recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare
pe care aceste norme sunt menite să le faciliteze. Nivelul de protecție ar
trebui să nu fie inferior standardelor prevăzute de cartă și de convenție, astfel
cum sunt interpretate de jurisprudența Curții de Justiție și a Curții Europene a
Drepturilor Omului.
(55 Prezenta directivă promovează drepturile copiilor și ține seama de Orientările
) Consiliului Europei privind o justiție în interesul copilului, în special de
dispozițiile privind informarea și consilierea care trebuie acordate copiilor.
Prezenta directivă asigură faptul că persoanelor suspectate și acuzate,
inclusiv copiilor, le sunt oferite informații adecvate pentru a înțelege
consecințele renunțării la un drept în temeiul prezentei directive și faptul că
orice astfel de renunțare se face în mod voluntar și neechivoc. În cazul în
care persoana suspectată sau acuzată este un copil, titularul răspunderii
părintești ar trebui să fie informat cât mai curând posibil după lipsirea de
libertate a copilului și motivele care au dus la acest lucru. Dacă furnizarea
unor astfel de informații titularului răspunderii părintești contravine
intereselor superioare ale copilului, în locul acestuia ar trebui informată o
altă persoană adultă adecvată, spre exemplu o rudă. Acest lucru ar trebui să
nu aducă atingere dispozițiilor de drept intern care prevăd că orice autoritate,
instituție sau persoană specifică, în special cele responsabile cu protecția sau
interesul superior al copiilor, ar trebui să fie, de asemenea, informată în
legătură cu lipsirea de libertate a unui copil. Statele membre ar trebui să se
abțină de la a limita sau a amâna exercitarea dreptului de a comunica cu o
persoană terță cu privire la persoane suspectate sau acuzate care sunt copii și
care sunt lipsite de libertate, cu excepția circumstanțelor excepționale. Atunci
când se aplică o amânare, copilul ar trebui, totuși, să nu fie ținut în detenție
in izolare (incommunicado), ci ar trebui să i se permită să comunice, de
exemplu, cu o instituție sau o persoană care răspunde de protecția sau
interesul superior al copiilor.
(56 În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie8 2011 a
) statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative ( ), statele
membre s-au angajat să însoțească, în cazurile justificate, notificarea
măsurilor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice
relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din
instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă,
legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de
documente.
(57 Deoarece obiectivele prezentei directive, și anume stabilirea unor norme
) minime comune privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul
procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare
și dreptul ca o persoană terță să fie informată cu privire la lipsirea de libertate
și de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în cazul lipsirii
de libertate, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre,
dar, având în vedere amploarea măsurii, pot fi realizate mai bine la nivelul
Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul
subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În
conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la
articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar
pentru atingerea acestor obiective.
(58 În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția
) Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și
justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din
protocolul menționat, statele membre respective nu participă la adoptarea
prezentei directive, nu au obligații în temeiul acesteia și nu fac obiectul
aplicării sale.
(59 În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția
) Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea
prezentei directive, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul
aplicării sale,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1
Obiect
Prezenta directivă stabilește norme minime privind drepturile persoanelor
suspectate și acuzate în procedurile penale și ale persoanelor care fac obiectul
procedurilor în temeiul Deciziei-cadru 2002/584/JAI (denumite în continuare
„procedurile privind mandatul european de arestare”) de a avea acces la un avocat
și ca o persoană terță să fie informată cu privire la lipsirea de libertate și de a
comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul lipsirii de libertate.

Articolul 2
Domeniul de aplicare
(1)   Prezenta directivă se aplică persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul
procedurilor penale din momentul în care li s-a adus la cunoștință de către
autoritățile competente ale unui stat membru, prin notificare în mod oficial sau în
alt mod, faptul că sunt suspectate sau acuzate de săvârșirea unei infracțiuni,
indiferent dacă sunt sau nu lipsite de libertate. Directiva se aplică până în
momentul finalizării procedurilor, prin aceasta înțelegându-se stabilirea în mod
definitiv că persoana suspectată sau acuzată a săvârșit infracțiunea, inclusiv, dacă
este cazul, pronunțarea sentinței și soluționarea oricărei căi de atac.
(2)   Prezenta directivă se aplică persoanelor care fac obiectul procedurilor privind
mandatul european de arestare (denumite în continuare „persoane căutate”) din
momentul arestării lor în statul membru de executare, în conformitate cu articolul
10.
(3)   Prezenta directivă se aplică, de asemenea, în aceleași condiții ca cele
prevăzute la alineatul (1), altor persoane decât cele suspectate sau acuzate care, în
cursul interogării efectuate de poliție sau de o altă autoritate de aplicare a legii,
devin persoane suspectate sau acuzate.
(4)   Fără a aduce atingere dreptului la un proces echitabil, în ceea ce privește
infracțiunile minore:
(a în cazul în care legislația unui stat membru prevede aplicarea unei sancțiuni de
) către o altă autoritate decât o instanță competentă în materie penală, iar
aplicarea unei astfel de sancțiuni poate fi atacată în fața unei astfel de instanțe
sau deferită unei astfel de instanțe; sau
(b) în cazul în care privarea de libertate nu poate fi impusă ca sancțiune,
prezenta directivă se aplică numai procedurilor în fața unei instanțe competente în
materie penală.
În orice caz, prezenta directivă se aplică în mod deplin atunci când persoana
suspectată sau acuzată este lipsită de libertate, indiferent de stadiul în care se află
procedurile penale.

Articolul 3
Dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale
(1)   Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate au dreptul de a
avea acces la un avocat, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să își
exercite dreptul la apărare în mod practic și eficient.
(2)   Persoanele suspectate sau acuzate au dreptul de a avea acces la un avocat fără
nicio întârziere nejustificată. În orice caz, persoanele suspectate sau acuzate au
dreptul de a avea acces la un avocat începând cu oricare dintre următoarele
momente, luându-se în considerare cel care survine primul:
(a înainte de a fi interogate de poliție sau altă autoritate de aplicare a legii sau
) judiciară;
(b la desfășurarea unei acțiuni de anchetare sau de strângere de probe de către
) autoritățile de anchetă sau de către alte autorități competente, în conformitate
cu alineatul (3) litera (c);
(c) fără întârzieri nejustificate după lipsirea de libertate;
(d în cazul în care au fost citate să se înfățișeze în fața unei instanțe competente
) în materie penală, în timp util înainte ca acestea să se înfățișeze în fața
respectivei instanțe.
(3)   Dreptul de a avea acces la un avocat implică următoarele:
(a statele membre asigură faptul că persoanele suspectate sau acuzate au dreptul
) de a avea întrevederi și de a comunica în mod confidențial cu avocatul care le
reprezintă, inclusiv înaintea interogării efectuate de poliție sau o altă autoritate
de aplicare a legii sau judiciară;
(b statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate au dreptul ca
) avocatul lor să fie prezent și să participe efectiv atunci sunt interogate. O
astfel de participare este în conformitate cu procedurile din dreptul intern, cu
condiția ca astfel de proceduri să nu aducă atingere exercitării efective și
substanței dreptului vizat. Atunci când un avocat participă la o interogare,
faptul că o astfel de participare a avut loc se consemnează utilizând procedura
de înregistrare în conformitate cu dreptul statului membru respectiv;
(c statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate au dreptul ca
) avocatul lor să fie prezent cel puțin la următoarele acțiuni de anchetare sau de
strângere de probe, în cazul în care acțiunile respective sunt prevăzute în
dreptul intern și în cazul în care se impune sau se permite prezența persoanei
suspectate sau acuzate la acțiunea în cauză:
(i) identificarea suspecților;

(ii) confruntări;

(iii) reconstituiri ale unei infracțiuni.

(4)   Statele membre încearcă să pună la dispoziție informațiile de ordin general

pentru a facilita obținerea unui avocat de către persoanele suspectate sau acuzate.
Fără a aduce atingere dispozițiilor din dreptul intern privind prezența obligatorie a
unui avocat, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că
persoanele suspectate sau acuzate sunt în măsură să își exercite în mod efectiv
dreptul de a avea acces la un avocat, cu excepția cazului în care acestea au renunțat
la dreptul respectiv în conformitate cu articolul 9.
(5)   În circumstanțe excepționale și numai în cursul urmăririi penale, statele
membre pot să deroge temporar de la aplicarea alineatului (2) litera (c) atunci când
poziția geografică izolată a unei persoane suspectate sau acuzate face imposibilă
asigurarea dreptului persoanei de a avea acces la un avocat fără întârzieri
nejustificate după lipsirea de libertate.
(6)   În circumstanțe excepționale și numai în cursul urmăririi penale, statele
membre pot deroga temporar de la aplicarea drepturilor prevăzute la alineatul (3)
atunci când și în măsura în care acest lucru este justificat, ținându-se seama de
circumstanțele specifice ale cauzei, pe baza unuia sau mai multora dintre
următoarele motive imperioase:
(a există o necesitate urgentă de a preveni consecințe negative grave pentru viața,
) libertatea sau integritatea fizică a unei persoane;
(b este absolut necesară acțiunea imediată a autorităților de anchetă pentru a
) preveni periclitarea considerabilă a procedurilor penale.

Articolul 4
 Confidențialitate
Statele membre respectă confidențialitatea comunicării dintre persoanele
suspectate sau acuzate și avocatul lor în exercitarea dreptului de a avea acces la un
avocat prevăzut în prezenta directivă. O astfel de comunicare include întrevederi,
corespondență, conversații telefonice și alte forme de comunicare permise în
temeiul dreptului intern.

Articolul 5
Dreptul de a informa o persoană terță cu privire la lipsirea de libertate
(1)   Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate care sunt
lipsite de libertate au dreptul ca cel puțin o persoană, spre exemplu, o rudă sau un
angajator, desemnată de acestea, să fie informată, fără întârzieri nejustificate, cu
privire la lipsirea lor de libertate, dacă persoanele suspectate sau acuzate doresc
acest lucru.
(2)   În cazul în care persoana suspectată sau acuzată este un copil, statele membre
se asigură că titularul răspunderii părintești a copilului este informat neîntârziat cu
privire la lipsirea de libertate și motivele acesteia, cu excepția cazului în care acest
lucru ar fi contrar intereselor superioare ale copilului, situație în care este informat
un alt adult adecvat. În sensul prezentului alineat, o persoană care nu a împlinit
vârsta de 18 ani este considerată copil.
(3)   Statele membre pot deroga temporar de la aplicarea drepturilor prevăzute la
alineatele (1) și (2) atunci când acest lucru este justificat având în vedere
circumstanțele specifice ale cazului, pe baza unuia dintre următoarele motive
imperioase:
(a în cazul în care există o necesitate urgentă de a preveni consecințe negative
) grave pentru viața, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane;
(b în cazul în care există o necesitate urgentă de a preveni o situație în care ar
) putea avea loc periclitarea considerabilă a procedurilor penale.
(4)   Atunci când statele membre derogă temporar de la aplicarea dreptului
prevăzut la alineatul (2), acestea se asigură că o autoritate care răspunde de
protecția sau bunăstarea copiilor este informată fără întârzieri nejustificate cu
privire la lipsirea de libertate a copilului.

Articolul 6
Dreptul de a comunica cu persoane terțe în urma lipsirii de libertate
(1)   Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate care sunt
lipsite de libertate au dreptul de a comunica fără întârzieri nejustificate cu cel puțin
o terță persoană, precum o rudă, numită de acestea.
(2)   Statele membre pot limita sau amâna exercitarea dreptului menționat la
alineatul (1) având în vedere cerințe operative sau cerințele operative
proporționale.

Articolul 7
Dreptul de a comunica cu autoritățile consulare
(1)   Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate care sunt
resortisanți străini și care sunt lipsite de libertate au dreptul ca autoritățile consulare
ale statului de care aparțin să fie informate cu privire la lipsirea acestora de
libertate fără întârzieri nejustificate și să comunice cu respectivele autorități, dacă
doresc acest lucru. Totuși, atunci când persoanele suspectate sau acuzate au două
sau mai multe cetățenii, pot alege, dacă doresc, care dintre autoritățile consulare să
fie informate cu privire la lipsirea de libertate și cu care doresc să comunice.
(2)   Persoanele suspectate sau acuzate au, de asemenea, dreptul de a fi vizitate de
autoritățile consulare ale statului lor, dreptul de a conversa și de a coresponda cu
acestea și dreptul de a beneficia de reprezentare legală prin demersurile
autorităților consulare, sub rezerva acordului respectivelor autorități și a dorințelor
persoanelor suspectate sau acuzate vizate.
(3)   Exercitarea drepturilor prevăzute în prezentul articol poate fi reglementată în
dreptul sau în procedurile interne, cu condiția ca dreptul și procedurile respective
să permită acordarea de efecte depline scopurilor pentru care sunt vizate aceste
drepturi.

Articolul 8
Condiții generale pentru aplicarea derogărilor temporare
(1)   Orice derogare temporară în temeiul articolului 3 alineatele (5) sau (6) și al
articolului 5 alineatul (3):
(a) este proporțională și nu depășește ceea ce este necesar;
(b) este strict limitată în timp;
(c) nu se bazează exclusiv pe gravitatea presupusei infracțiuni; și
(d) nu aduce atingere caracterului echitabil general al procedurilor.
(2)   Derogările temporare în temeiul articolului 3 alineatul (5) sau (6) pot fi
autorizate numai printr-o decizie motivată corespunzător luată pe baza unei
evaluări de la caz la caz, fie de o autoritate judiciară, fie de o altă autoritate
competentă, cu condiția ca decizia acesteia să poată face obiectul controlului
instanțelor. Decizia motivată corespunzător se înregistrează potrivit procedurii de
înregistrare în concordanță cu dreptul statului membru respectiv.
(3)   Derogările temporare în temeiul articolului 5 alineatul (3) pot fi autorizate
numai de la caz la caz, fie de o autoritate judiciară, fie de o altă autoritate
competentă, cu condiția ca decizia să poată fi supusă controlului instanțelor.

Articolul 9
Renunțare
(1)   Fără a aduce atingere dreptului intern care prevede prezența sau asistența
obligatorie a unui avocat, statele membre se asigură că, în ceea ce privește orice
renunțare la un drept prevăzut la articolele 3 și 10:
(a persoana suspectată sau acuzată a primit, în scris sau verbal, informații clare și
) suficiente într-un limbaj simplu și comprehensibil despre conținutul dreptului
vizat și posibilele consecințe ale renunțării la el; și
(b) renunțarea se face în mod voluntar și neechivoc.
(2)   Renunțarea, care poate fi făcută în scris sau verbal, precum și circumstanțele
acesteia, se consemnează utilizând procedura de înregistrare, în conformitate cu
dreptul statului membru în cauză.
(3)   Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate pot revoca o
renunțare ulterior în orice moment al procedurilor penale și că acestea sunt
informate cu privire la această posibilitate. O astfel de revocare produce efecte de
la momentul în care a fost făcută.

Articolul 10
Dreptul de a avea acces la un avocat în procedurile privind mandatul
european de arestare
(1)   Statele membre se asigură că o persoană căutată are dreptul de a avea acces la
un avocat în statul membru de executare după arestarea în temeiul mandatului
european de arestare.
(2)   În ceea ce privește conținutul dreptului de a avea acces la un avocat în statul
membru de executare, persoanele căutate au următoarele drepturi în respectivul stat
membru:
(a dreptul de a avea acces la un avocat la momentul oportun și astfel încât să
) permită persoanei căutate să își exercite drepturile în mod efectiv și, în orice
caz, fără întârzieri nejustificate de la momentul lipsirii de libertate;
(b) dreptul de a avea întrevederi și de a comunica cu avocatul care le reprezintă;
(c dreptul ca avocatul lor să fie prezent și, în conformitate cu procedurile din
) dreptul intern, să participe la o audiere a persoanei căutate de către autoritatea
judiciară de executare. Atunci când un avocat participă la audiere, acest fapt se
consemnează utilizând procedura de înregistrare în conformitate cu dreptul
 statului membru respectiv.
(3)   Drepturile stabilite la articolele 4, 5, 6, 7 și 9 și, atunci când se aplică o
derogare temporară în temeiul articolului 5 alineatul (3), la articolul 8, se
aplică mutatis mutandis procedurilor privind mandatul european de arestare în
statul membru de executare.
(4)   Autoritatea competentă din statul membru de executare informează, fără
întârzieri nejustificate de la momentul privării de libertate, persoanele căutate că au
dreptul de a angaja un avocat în statul membru emitent. Rolul avocatului respectiv
din statul membru emitent este de a oferi asistență avocatului din statul membru de
executare furnizându-i informații și consultanță pentru a permite persoanei căutate
să își exercite efectiv drepturile în temeiul Deciziei-cadru 2002/584/JAI.
(5)   În situația în care persoanele căutate doresc să își exercite dreptul de a
desemna un avocat în statul membru emitent și nu au încă un astfel de avocat,
autoritatea competentă din statul membru de executare informează prompt
autoritatea competentă din statul membru emitent. Fără întârzieri nejustificate,
autoritatea competentă din statul membru respectiv furnizează informații
persoanelor căutate pentru a le ajuta să angajeze un avocat în locul respectiv.
(6)   Dreptul persoanei căutate de a desemna un avocat în statul membru emitent nu
aduce atingere termenelor instituite prin Decizia-cadru 2002/584/JAI sau obligației
autorității judiciare de executare de a decide, în termenele prevăzute și în condițiile
definite în temeiul respectivei decizii-cadru, dacă persoana urmează a fi predată.

Articolul 11
Asistența juridică
Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului intern privind asistența juridică, care
se aplică în conformitate cu carta și cu convenția.

Articolul 12
Căi de atac
(1)   Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate în cadrul
procedurilor penale, precum și persoanele căutate în cursul procedurilor privind
mandatul european de arestare, au o cale de atac efectivă potrivit dreptului intern în
cazul încălcării drepturilor lor în temeiul prezentei directive.
(2)   Fără a aduce atingere normelor și sistemelor naționale privind admisibilitatea
probelor, statele membre se asigură că, în cadrul procedurilor penale, atunci când
se evaluează declarațiile făcute de persoane suspectate sau acuzate sau probele
obținute prin încălcarea dreptului lor la un avocat sau în cazul în care o derogare de
la acest drept a fost autorizată în conformitate cu articolul 3 alineatul (6), dreptul la
apărare și echitatea procedurilor sunt respectate.
 Articolul 13
Persoanele vulnerabile
Statele membre se asigură că, în aplicarea prezentei directive, sunt luate în
considerare necesitățile specifice ale persoanelor suspectate vulnerabile și ale
persoanelor acuzate vulnerabile.

Articolul 14
Clauză de menținere a nivelului de protecție
Nicio dispoziție din prezenta directivă nu se interpretează ca reprezentând o
limitare a vreunui drept sau garanție procedurală, nici ca o derogare de la acestea,
care sunt asigurate potrivit cartei, convenției și altor dispoziții relevante din dreptul
internațional sau din dreptul oricărui stat membru care prevede un nivel mai ridicat
de protecție.

Articolul 15
Transpunere
(1)   Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a
actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 27
noiembrie 2016. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la
aceasta.
(2)   Atunci când statele membre adoptă măsurile respective, acestea conțin o
trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data
publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitățile de efectuare a acestei
trimiteri.
(3)   Statele membre transmit Comisiei textul măsurilor de drept intern pe care le
adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 16
Raportul
Până la 28 noiembrie 2019, Comisia prezintă Parlamentului European și
Consiliului un raport de evaluare a măsurii în care statele membre au adoptat
măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive, inclusiv o evaluare a
aplicării articolului 3 alineatul (6) coroborat cu articolul 8 alineatele (1) și (2),
însoțit, dacă este necesar, de propuneri legislative.

Articolul 17
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
 Articolul 18
Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre în conformitate cu tratatele.
Adoptată la Strasbourg, 22 octombrie 2013.
Pentru Parlamentul European
Președintele
M. SCHULZ
Pentru Consiliu
Președintele
V. LEŠKEVIČIUS

( )  JO C 43, 15.2.2012, p. 51.

1

( )  Poziția Parlamentului European din 10 septembrie 2013 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia
2

Consiliului din 7 octombrie 2013.

( )  JO C 295, 4.12.2009, p. 1.
3

( )  JO C 115, 4.5.2010, p. 1.

4

( )  JO L 280, 26.10.2010, p. 1.

5

( )  JO L 142, 1.6.2012, p. 1.

6

( )  JO L 190, 18.7.2002, p. 1.

7

( )  JO C 369, 17.12.2011, p. 14.

8

DIRECTIVA (UE) 2016/1919 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A

CONSILIULUI din 26 octombrie 2016 privind asistența juridică
gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul
procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul
procedurilor privind mandatul european de arestare

JO L 297, 4.11.2016, p. 1-8 

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special
articolul 82 alineatul (2) litera (b),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),
după consultarea Comitetului Regiunilor,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),
întrucât:
(1 Scopul prezentei directive este de a asigura eficacitatea dreptului de a avea
) acces la un avocat, prevăzut de Directiva 2013/48/UE a Parlamentului
European și a Consiliului ( ), prin punerea la dispoziție de asistență din partea
3

unui avocat, finanțată de către statele membre, pentru persoanele suspectate și

persoanele acuzate în procedurile penale și pentru persoanele căutate care
intră sub incidența unor proceduri privind mandatul european de arestare în
temeiul Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului (4) („persoane căutate”).
(2 Prin stabilirea unor norme minime comune privind dreptul la asistență juridică
) gratuită pentru persoanele suspectate, persoanele acuzate și persoanele
căutate, prezenta directivă are ca obiectiv consolidarea încrederii statelor
membre în sistemele de justiție penală ale celorlalte state membre,
contribuind, astfel, la îmbunătățirea recunoașterii reciproce a hotărârilor în
materie penală.
(3 Articolul 47 al treilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
) Europene (denumită în continuare „carta”), articolul 6 alineatul (3) litera (c)
din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale (denumită în continuare „CEDO”) și articolul 14 alineatul (3)
litera (d) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice
(denumit în continuare „PIDCP”) consacră dreptul la asistență juridică
gratuită în cadrul procedurilor penale în condițiile menționate în dispozițiile
respective. Carta are aceeași valoare juridică ca și tratatele, iar statele membre
sunt părți la CEDO și la PIDCP. Cu toate acestea, experiența a arătat că
această calitate nu oferă întotdeauna, prin ea însăși, un grad suficient de
încredere în sistemele de justiție penală ale altor state membre.
(4 La 30 noiembrie 2009, Consiliul a adoptat o rezoluție privind Foaia de parcurs
) pentru consolidarea drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate sau
acuzate în cadrul procedurilor penale ( ) (denumită în continuare „foaia de
5

parcurs”). Pe baza unei abordări etapizate, foaia de parcurs prevede adoptarea

unor măsuri privind dreptul la traducere și interpretare (măsura A), dreptul la
informare cu privire la drepturi și informare privind capetele de acuzare
(măsura B), dreptul la consiliere juridică și asistență juridică gratuită (măsura
C), dreptul de a comunica cu rudele, angajatorii și autoritățile consulare
(măsura D) și măsuri speciale de protecție pentru persoanele suspectate sau
acuzate care sunt vulnerabile (măsura E).
(5 La 11 decembrie 2009, Consiliul European a salutat foaia de parcurs și a
) inclus-o în Programul de la Stockholm – O Europă deschisă și sigură în
serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora ( ) (punctul 2.4). Consiliul
6

European a subliniat caracterul neexhaustiv al foii de parcurs, invitând

Comisia să analizeze și alte elemente ale drepturilor procedurale minime ale
persoanelor suspectate și ale celor acuzate și să evalueze necesitatea de a
aborda și alte aspecte, cum ar fi prezumția de nevinovăție, în vederea
 promovării unei mai bune cooperări în acest domeniu.
(6 Până în prezent au fost adoptate, în temeiul foii de parcurs, cinci măsuri
) privind drepturile procedurale în cadrul procedurilor penale, și anume
Directivele 2010/64/UE ( ), 2012/13/UE (8), 2013/48/UE, (UE) 2016/343 (9) și
7

(UE) 2016/800 (10) ale Parlamentului European și ale Consiliului.

(7 Prezenta directivă se referă la a doua parte din măsura C din foaia de parcurs,
) cu privire la consiliere și asistență juridică.
(8 Asistența juridică gratuită ar trebui să acopere costurile apărării pentru
) persoanele suspectate sau acuzate și pentru persoanele căutate. Atunci când
acordă asistență juridică gratuită, autoritățile competente din statele membre
ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita ca persoanele suspectate, cele
acuzate sau cele căutate să suporte o parte din costurile respective, în funcție
de resursele lor financiare.
(9 Fără a aduce atingere articolului 6 din Directiva (UE) 2016/800, prezenta
) directivă nu ar trebui să se aplice atunci când persoanele suspectate, cele
acuzate sau cele căutate au renunțat la dreptul lor de acces la un avocat, în
conformitate cu articolul 9, respectiv articolul 10 alineatul (3) din Directiva
2013/48/UE și nu au revocat o asemenea renunțare, sau atunci când statele
membre au aplicat derogările temporare prevăzute la articolul 3 alineatul (5)
sau (6) din Directiva 2013/48/UE, pe durata respectivelor derogări.
(10 Atunci când o persoană care nu a fost inițial o persoană suspectată sau
) acuzată, cum ar fi un martor, devine o persoană suspectată sau acuzată,
această persoană ar trebui să aibă dreptul de a nu se autoincrimina și dreptul
de a păstra tăcerea, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu CEDO, astfel
cum sunt interpretate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene
(„Curtea de Justiție”) și a Curții Europene a Drepturilor Omului. În
consecință, prezenta directivă se referă în mod explicit la situația concretă în
care o astfel de persoană devine o persoană suspectată sau acuzată în cursul
interogării sale de către poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a legii
în contextul procedurilor penale. Atunci când, pe parcursul interogatoriului,
o persoană care nu este suspectată sau acuzată dobândește o astfel de calitate,
interogatoriul ar trebui suspendat imediat. Totuși, interogatoriul ar trebui să
poată fi continuat dacă persoana în cauză a fost informată că a devenit o
persoană suspectată sau acuzată și această persoană este în măsură să își
exercite pe deplin drepturile din prezenta directivă.
(11 În unele state membre, o altă autoritate decât o instanță competentă în
) materie penală este competentă să aplice sancțiuni, altele decât privarea de
libertate, în cazul infracțiunilor relativ minore. Acestea pot include, de
exemplu, încălcări minore ale normelor de trafic care sunt săvârșite la scară
largă și care pot fi constatate în urma unui control în trafic. În astfel de
 situații, nu ar fi rezonabil să li se impună autorităților competente să asigure
toate drepturile în temeiul prezentei directive. Prin urmare, atunci când
dreptul unui stat membru prevede aplicarea unei sancțiuni pentru infracțiuni
minore de către o astfel de autoritate și există fie dreptul la o cale de atac, fie
posibilitatea ca respectiva cauză să fie deferită unei instanțe cu competențe în
materie penală, prezenta directivă ar trebui să se aplice numai în cazul
procedurilor desfășurate în fața respectivei instanțe ca urmare a exercitării
unei astfel de căi de atac sau a înaintării cauzei la o astfel de instanță.
(12 În unele state membre, anumite infracțiuni minore, în special încălcările
) minore ale normelor de trafic, infracțiunile minore legate de reglementările
locale generale și infracțiunile minore contra ordinii publice sunt considerate
infracțiuni. În astfel de situații, nu ar fi rezonabil să li se impună autorităților
competente să asigure toate drepturile în temeiul prezentei directive. În cazul
în care legislația unui stat membru prevede că privarea de libertate nu poate
fi aplicată ca sancțiune pentru infracțiuni minore, prezenta directivă ar trebui
să se aplice, prin urmare, numai procedurilor desfășurate în fața unei instanțe
competente în materie penală.
(13 Aplicarea prezentei directive la infracțiunile minore face obiectul condițiilor
) stabilite în prezenta directivă. Statele membre ar trebui să poată aplica
criteriul stării materiale, criteriul temeiniciei sau ambele, pentru a stabili dacă
se acordă asistență juridică gratuită. Cu condiția respectării dreptului la un
proces echitabil, criteriul temeiniciei poate fi considerat a nu fi fost îndeplinit
în cazul anumitor infracțiuni minore.
(14 Domeniul de aplicare a prezentei directive în cazul anumitor infracțiuni
) minore nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor care revin statelor membre
în temeiul CEDO de a asigura dreptul la un proces echitabil, inclusiv
obținerea de asistență din partea unui avocat.
(15 Cu condiția respectării dreptului la un proces echitabil, situațiile următoare
) nu constituie privare de libertate în sensul prezentei directive: identificarea
persoanei suspectate sau acuzate; stabilirea oportunității începerii anchetei;
verificarea deținerii de arme sau alte aspecte similare legate de siguranță;
desfășurarea de acte de cercetare sau de strângere de probe, diferite de cele
menționate în mod explicit în prezenta directivă, cum ar fi perchezițiile
corporale, examinările fizice, testele de sânge, testele de alcoolemie sau alte
teste similare, sau fotografierea ori luarea amprentelor digitale; aducerea
persoanei suspectate sau acuzate în fața unei autorități competente, în
conformitate cu normele prevăzute de dreptul intern.
(16 Prezenta directivă stabilește norme minime. Statele membre ar trebui să
) poată să acorde asistență juridică gratuită în situații care nu intră sub
incidența prezentei directive, ca de exemplu în cazul efectuării unor acte de
 cercetare sau de strângere de probe, diferite de cele menționate în mod
explicit în prezenta directivă.
(17 În conformitate cu articolul 6 alineatul (3) litera (c) din CEDO, persoanele
) suspectate și cele acuzate care nu dispun de resurse suficiente pentru a achita
asistența din partea unui avocat trebuie să aibă dreptul la asistență juridică
gratuită atunci când acest lucru este în interesul actului de justiție. Această
normă minimă le permite statelor membre să aplice criteriul stării materiale,
criteriul temeiniciei sau ambele. Aplicarea acestor teste nu ar trebui să
limiteze sau să constituie o derogare de la drepturile și garanțiile procedurale
asigurate în temeiul cartei și al CEDO, în conformitate cu interpretarea Curții
de Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului.
(18 Statele membre ar trebui să prevadă modalități practice de acordare a
) asistenței juridice gratuite. Aceste modalități ar putea stabili că asistența
juridică gratuită se acordă în urma unei cereri a unei persoane suspectate sau
acuzate ori a unei persoane căutate. Cu toate acestea, ținând seama în special
de nevoile specifice ale persoanelor vulnerabile, o astfel de solicitare nu ar
trebui să reprezinte o condiție determinantă pentru acordarea asistenței
juridice gratuite.
(19 Autoritățile competente ar trebui să acorde asistență juridică gratuită fără
) întârzieri nejustificate și cel târziu înainte de interogarea persoanei respective
de către poliție, de către o altă autoritate de aplicare a legii sau de către o
autoritate judiciară, sau înainte de desfășurarea actelor de cercetare sau de
strângere de probe specifice menționate în prezenta directivă. În cazul în care
autoritățile competente nu sunt în măsură să procedeze astfel, acestea ar
trebui să acorde cel puțin asistență juridică gratuită de urgență sau provizorie
înainte de un astfel de interogatoriu sau de desfășurarea unor astfel de acte de
cercetare sau de strângere de probe.
(20 Având în vedere caracterul specific al procedurilor privind mandatul
) european de arestare, interpretarea dispozițiilor din prezenta directivă care se
referă exclusiv la persoanele căutate ar trebui să țină seama de această
particularitate și să nu aducă atingere în niciun fel interpretării celorlalte
dispoziții ale prezentei directive.
(21 Persoanele căutate ar trebui să aibă dreptul la asistență juridică gratuită în
) statul membru de executare. În plus, persoanele căutate care intră sub
incidența procedurilor privind mandatul european de arestare în scopul
efectuării urmăririi penale și care își exercită dreptul de a numi un avocat în
statul membru emitent în conformitate cu Directiva 2013/48/UE ar trebui să
aibă dreptul la asistență juridică gratuită în statul membru respectiv în scopul
unor astfel de proceduri în statul membru de executare, în măsura în care
această asistență ar fi necesară pentru a garanta accesul efectiv la justiție,
 potrivit prevederilor articolului 47 din cartă. Acesta ar fi cazul atunci când
avocatul din statul membru de executare nu poate să își îndeplinească în mod
eficace și eficient atribuțiile în ceea ce privește executarea unui mandat
european de arestare fără a fi asistat de un avocat din statul membru emitent.
Orice decizie privind acordarea de asistență juridică gratuită în statul
membru emitent ar trebui să fie adoptată de către o autoritate care are
competența de a lua astfel de decizii în statul membru respectiv, pe baza
criteriilor stabilite de către statul membru în cauză la punerea în aplicare a
prezentei directive.
(22 Pentru a asigura accesul efectiv al persoanelor căutate la un avocat, statele
) membre ar trebui să se asigure că aceste persoane au dreptul la asistență
juridică gratuită până când acestea sunt predate sau până când decizia privind
refuzul predării devine definitivă.
(23 Atunci când pun în aplicare prezenta directivă, statele membre ar trebui să
) asigure respectarea dreptului fundamental de a beneficia de asistență juridică
gratuită, astfel cum este prevăzut în cartă și în CEDO. În realizarea acestui
obiectiv, statele membre ar trebui să respecte Principiile și Liniile directoare
ale Organizației Națiunilor Unite privind accesul la asistență juridică în
sistemele de justiție penală.
(24 Fără a aduce atingere dispozițiilor din legislația națională privind prezența
) obligatorie a unui avocat, o autoritate competentă ar trebui să decidă, fără
întârzieri nejustificate, privind acordarea sau nu a asistenței juridice gratuite.
Autoritatea competentă ar trebui să fie o autoritate independentă care este
competentă să ia decizii cu privire la acordarea de asistență juridică gratuită
sau o instanță judecătorească, inclusiv în complet format dintr-un singur
judecător. În situații de urgență, implicarea temporară a poliției și a
parchetului ar trebui, totuși, să fie de asemenea posibilă în măsura în care
acest lucru este necesar pentru acordarea asistenței juridice gratuite în timp
util.
(25 În cazul în care se acordă asistență juridică gratuită unei persoane suspectate,
) acuzate sau căutate, o modalitate de a asigura eficacitatea și calitatea acesteia
este aceea de a facilita continuitatea reprezentării în justiție a respectivei
persoane. În acest sens, statele membre ar trebui să faciliteze continuitatea
reprezentării de către un avocat pe toată durata procedurilor penale, precum
și – dacă este cazul – a procedurilor privind mandatul european de arestare.
(26 Personalului implicat în luarea deciziilor cu privire la asistența juridică
) gratuită în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul
european de arestare ar trebui să-i fie asigurată o formare corespunzătoare.
Fără a aduce atingere independenței judecătorești și diferențelor de
organizare dintre sistemele judiciare din statele membre, acestea din urmă ar
 trebui să solicite celor responsabili de formarea judecătorilor să asigure
formarea corespunzătoare a instanțelor și judecătorilor care statuează cu
privire la acordarea asistenței juridice gratuite.
(27 Principiul eficacității dreptului Uniunii impune instituirea de către statele
) membre a unor căi de atac adecvate și eficiente în eventualitatea încălcării
unui drept conferit persoanelor prin dreptul Uniunii. Ar trebuie să existe o
cale de atac eficace atunci când dreptul la asistență juridică gratuită este
subminat, sau acordarea asistenței juridice gratuite este întârziată sau
refuzată, în întregime sau în parte.
(28 Pentru a monitoriza și a evalua eficacitatea prezentei directive, se impune
) culegerea de date relevante, din cele disponibile, cu privire la punerea în
aplicare a drepturilor prevăzute de prezenta directivă. Astfel de date includ,
acolo unde este posibil, numărul de cereri de asistență juridică gratuită în
cadrul procedurilor penale și, în cadrul procedurilor privind mandatul
european de arestare în cadrul cărora statul membru în cauză acționează ca
stat membru emitent sau stat membru de executare, numărul de cazuri în care
a fost acordată asistență juridică gratuită, precum și numărul de cazuri în care
o solicitare de asistență juridică gratuită a fost respinsă. În măsura
posibilului, ar trebui colectate, de asemenea, și datele privind costurile
aferente acordării de asistență juridică gratuită persoanelor suspectate sau
acuzate, precum și celor și căutate.
(29 Prezenta directivă ar trebui să se aplice persoanelor suspectate, celor acuzate
) și celor căutate indiferent de statutul lor juridic, de cetățenie sau de
naționalitate. Statele membre ar trebui să respecte și să garanteze drepturile
prevăzute în prezenta directivă, fără niciun fel de discriminare bazată pe
motive precum rasa, culoarea, sexul, orientarea sexuală, limba, religia,
opiniile politice sau de orice altă natură, naționalitatea, originea etnică sau
socială, averea, un handicap sau nașterea. Prezenta directivă susține
drepturile și principiile fundamentale recunoscute de cartă și de CEDO,
inclusiv interzicerea torturii și a tratamentului inuman sau degradant, dreptul
la libertate și securitate, respectarea vieții private și de familie, dreptul la
integritatea persoanei, drepturile copilului, integrarea persoanelor cu
dizabilități, dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, la
prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare. Prezenta directivă ar trebui să
fie pusă în aplicare în conformitate cu aceste drepturi și principii.
(30 Prezenta directivă stabilește norme minime. Statele membre pot extinde
) drepturile prevăzute în prezenta directivă pentru a asigura un nivel mai
ridicat de protecție. Un astfel de nivel mai ridicat de protecție nu ar trebui să
constituie un obstacol în calea recunoașterii reciproce a hotărârilor
judecătorești pe care aceste norme minime vizează să o faciliteze. Nivelul de
protecție stabilit de statele membre nu ar trebui niciodată să fie mai redus
 decât standardele prevăzute în cartă sau în CEDO, astfel cum sunt
interpretate de Curtea de Justiție și de Curtea Europeană a Drepturilor
Omului.
(31 Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume stabilirea unor norme
) minime comune privind dreptul la asistență juridică gratuită pentru
persoanele suspectate, cele acuzate și cele căutate, nu poate fi realizat în mod
satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea acțiunii,
poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în
conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la
articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate
cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la respectivul articol,
prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui
obiectiv.
(32 În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind
) poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate
și justiție, anexat la TUE și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
(TFUE), și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, aceste
state membre nu participă la adoptarea prezentei directive, nu au obligații în
temeiul acesteia și aceasta nu li se aplică.
(33 În conformitate cu articolele 1 și 2 ale Protocolului nr. 22 privind
) poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu ia parte la
adoptarea prezentei directive, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta
nu i se aplică,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1
Obiect
(1)   Prezenta directivă stabilește norme minime comune privind dreptul la
asistență juridică gratuită pentru:
(a) persoanele suspectate și persoanelor acuzate în cadrul procedurilor penale; și
(b persoanele care intră sub incidența unor proceduri privind mandatul european
) de arestare în temeiul Deciziei-cadru 2002/584/JAI („persoane căutate”).
(2)   Prezenta directivă completează Directivele 2013/48/UE și (UE) 2016/800.
Nicio dispoziție a prezentei directive nu se interpretează în sensul limitării
drepturilor prevăzute în directivele menționate.

Articolul 2
Domeniu de aplicare
(1)   Prezenta directivă se aplică persoanelor suspectate și persoanelor acuzate în
cadrul procedurilor penale care au dreptul de a avea acces la un avocat în temeiul
Directivei 2013/48/UE și care:
(a) sunt private de libertate;
(b trebuie să fie asistate de un avocat în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu
) dreptul intern; sau
(c trebuie sau pot să fie prezente la un act de cercetare sau de strângere de probe,
) inclusiv, cel puțin, la următoarele:
(i) recunoașterea dintr-un grup de persoane;

(ii) confruntări;

(iii) reconstituiri ale unei infracțiuni.

(2)   Prezenta directivă se aplică de asemenea, din momentul arestării în statul

membru de executare, persoanelor căutate, care au dreptul de a avea acces la un
avocat în temeiul Directivei 2013/48/UE.
(3)   Prezenta directivă se aplică de asemenea, în aceleași condiții ca cele prevăzute
la alineatul (1), persoanelor care nu erau inițial persoane suspectate sau acuzate,
dar care devin persoane suspectate sau acuzate în cursul interogării de către poliție
sau de o altă autoritate de aplicare a legii.
(4)   Fără a aduce atingere dreptului la un proces echitabil, în ceea ce privește
infracțiunile minore, prezenta directivă se aplică numai procedurilor desfășurate în
fața unei instanțe competente în materie penală, în următoarele cazuri:
(a dreptul unui stat membru prevede aplicarea unei sancțiuni de către o altă
) autoritate decât o instanță competentă în materie penală, iar aplicarea unei
astfel de sancțiuni poate fi atacată în fața unei astfel de instanțe sau deferită
unei astfel de instanțe; sau
(b) privarea de libertate nu poate fi impusă ca sancțiune.
În orice caz, prezenta directivă se aplică din momentul în care este luată o decizie
privind detenția, precum și în timpul detenției, în orice etapă a procedurii, până la
încheierea procedurilor respective.

Articolul 3
Definiție
În sensul prezentei directive, „asistență juridică gratuită” înseamnă finanțarea de
către un stat membru a asistenței din partea unui avocat, prin intermediul căreia se
permite exercitarea efectivă a dreptului de a avea acces la un avocat.
 Articolul 4
Asistența juridică gratuită în cadrul procedurilor penale
(1)   Statele membre asigură că persoanele suspectate și persoanele acuzate care nu
dispun de resurse suficiente pentru a acoperi costurile asistenței juridice din partea
unui avocat au dreptul la asistență juridică gratuită atunci când acest lucru este în
interesul actului de justiție.
(2)   Pentru a stabili dacă asistența juridică trebuie să fie acordată în conformitate
cu alineatul (1), statele membre pot aplica criteriul stării materiale, criteriul
temeiniciei sau ambele.
(3)   Atunci când un stat membru aplică criteriul stării materiale, acesta ia în
considerare toți factorii relevanți și obiectivi, cum ar fi veniturile, capitalul, situația
familială a persoanei în cauză, precum și costurile asistenței juridice din partea
unui avocat și nivelul de trai din statul membru respectiv, pentru a stabili dacă, în
conformitate cu criteriile aplicabile în acel stat membru, persoanele suspectate sau
acuzate nu dispun de resurse suficiente pentru a beneficia de asistență juridică din
partea unui avocat.
(4)   Atunci când statele membre aplică criteriul temeiniciei, se ia în considerare
gravitatea infracțiunii, complexitatea cauzei, precum și gradul de severitate a
sancțiunii în cauză, pentru a stabili dacă interesele justiției impun acordarea
asistenței juridice gratuite. În orice caz, criteriul temeiniciei se consideră a fi
îndeplinit în următoarele situații:
(a atunci când o persoană suspectată sau acuzată este adusă în fața unui judecător
) sau a unei instanțe competente pentru a se pronunța cu privire la detenție în
orice fază a procedurilor în cadrul domeniului de aplicare a prezentei
directive; și
(b) pe durata detenției.
(5)   Statele membre se asigură că asistența juridică gratuită este acordată fără
întârzieri nejustificate și cel târziu înainte de interogarea persoanei de către poliție,
de către o altă autoritate de aplicare a legii sau de către o autoritate judiciară, sau
înainte de efectuarea actelor de cercetare sau de strângere de probe menționate la
articolul 2 alineatul (1) litera (c).
(6)   Asistența juridică gratuită se acordă numai în scopul procedurilor penale în
care persoana în cauză este suspectată sau acuzată pentru săvârșirea unei
infracțiuni.

Articolul 5
Asistența juridică gratuită în cadrul procedurilor privind mandatul european
de arestare
(1)   Statul membru de executare se asigură că persoanele căutate au dreptul la
asistență juridică gratuită din momentul arestării în temeiul unui mandat european
de arestare, până când acestea sunt predate sau până când decizia de refuz al
predării devine definitivă.
(2)   Statul membru emitent se asigură că persoanele căutate care intră sub
incidența procedurilor privind mandatul european de arestare în scopul efectuării
urmăririi penale și care își exercită dreptul de a numi un avocat în statul membru
emitent pentru a asista avocatul din statul membru de executare, în conformitate cu
articolul 10 alineatul (4) și alineatul (5) din Directiva 2013/48/UE, au dreptul la
asistență juridică gratuită în statul membru emitent în scopul unor astfel de
proceduri în statul membru de executare, în măsura în care asistența juridică
gratuită este necesară pentru a garanta accesul efectiv la justiție.
(3)   Dreptului la asistență juridică gratuită menționat la alineatele (1) și (2) i se
poate aplica criteriul stării materiale, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3),
care se aplică mutatis mutandis.

Articolul 6
Deciziile privind acordarea de asistență juridică gratuită
(1)   Deciziile privind acordarea sau neacordarea asistenței juridice gratuite și
desemnarea avocaților se iau fără întârziere de către o autoritate competentă.
Statele membre adoptă măsuri corespunzătoare pentru a se asigura că autoritatea
competentă adoptă deciziile cu diligență și respectând dreptul la apărare.
(2)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele
suspectate, persoanele acuzate și persoanele căutate sunt informate în scris în cazul
în care cererea lor de asistență juridică gratuită este respinsă, integral sau parțial.

Articolul 7
Calitatea serviciilor și a formării privind asistența juridică gratuită
(1)   Statele membre adoptă măsurile necesare, inclusiv în ceea ce privește
finanțarea, pentru a se asigura:
(a că există un sistem de asistență juridică gratuită eficace și de o calitate
) adecvată; și
(b că serviciile de asistență juridică gratuită sunt de o calitate suficientă să
) garanteze caracterul echitabil al procedurilor, cu respectarea corespunzătoare a
independenței profesiei juridice.
(2)   Statele membre asigură o formare adecvată a personalului implicat în luarea
deciziilor cu privire la asistența juridică gratuită în procedurile penale și în
procedurile privind mandatul european de arestare.
(3)   Cu respectarea corespunzătoare a independenței profesiei juridice și a rolului
persoanelor responsabile de formarea avocaților, statele membre iau măsurile
adecvate pentru a promova asigurarea unei formări corespunzătoare avocaților care
oferă servicii de asistență juridică gratuită.
(4)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele
suspectate, persoanele acuzate și persoanele căutate au dreptul, la cerere, ca
avocatul care oferă servicii de asistență juridică gratuită să fie înlocuit, în cazul în
care circumstanțe specifice justifică acest lucru.

Articolul 8
Căi de atac
Statele membre garantează că persoanele suspectate, persoanele acuzate și
persoanele căutate au o cale de atac efectivă potrivit dreptului intern, în cazul
încălcării drepturilor lor prevăzute în prezenta directivă.

Articolul 9
Persoanele vulnerabile
Statele membre asigură că, în punerea în aplicare a prezentei directive, sunt luate în
considerare necesitățile specifice ale persoanelor suspectate, persoanelor acuzate și
persoanelor căutate care sunt vulnerabile.

Articolul 10
Furnizarea datelor și raportul privind punerea în aplicare
(1)   Până la 25 mai 2021, și, ulterior, la fiecare trei ani, statele membre transmit
Comisiei datele disponibile care indică modul în care drepturile prevăzute de
prezenta directivă au fost puse în aplicare.
(2)   Până la 25 mai 2022, și, ulterior, la fiecare trei ani, Comisia prezintă un raport
privind punerea în aplicare a prezentei directive Parlamentului European și
Consiliului. În raportul său, Comisia evaluează punerea în aplicare a prezentei
directive în ceea ce privește dreptul la asistență juridică gratuită în cadrul
procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare.

Articolul 11
Menținerea nivelului de protecție
Nicio dispoziție a prezentei directive nu se interpretează ca reprezentând o limitare
sau o derogare de la oricare dintre drepturile și garanțiile procedurale asigurate în
temeiul cartei, al CEDO, sau al altor dispoziții relevante de drept internațional sau
de drept intern al oricărui stat membru care prevede un nivel mai ridicat de
protecție.
 Articolul 12
Transpunerea
(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele
administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 25 mai
2019. Acestea informează imediat Comisia în acest sens.
Atunci când statele membre adoptă aceste măsuri, acestea conțin o trimitere la
prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor
oficiale. Metodele prin care se face o astfel de trimitere sunt stabilite de către
statele membre.
(2)   Statele membre comunică Comisiei textul dispozițiilor de drept intern pe care
le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 13
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 14
Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre în conformitate cu tratatele.
Adoptată la Strasbourg, 26 octombrie 2016.
Pentru Parlamentul European
Președintele
M. SCHULZ
Pentru Consiliu
Președintele
I. LESAY

( )  JO C 226, 16.7.2014, p. 63.

1

( )  Poziția Parlamentului European din 4 octombrie 2016 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului
2

din 13 octombrie 2016.

( )  Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea
3

acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și
dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu
autorități consulare în timpul privării de libertate (JO L 294, 6.11.2013, p. 1).
( )  Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile
4

de predare între statele membre (JO L 190, 18.7.2002, p. 1).

( )  JO C 295, 4.12.2009, p. 1.
5

( )  JO C 115, 4.5.2010, p. 1.

6
( )  Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la
7

interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale (JO L 280, 26.10.2010, p. 1).

( )  Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în
8

cadrul procedurilor penale (JO L 142, 1.6.2012, p. 1).

( )  Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea
9

anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale
(JO L 65, 11.3.2016, p. 1).
( )  Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind garanțiile procedurale
10

pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (JO L 132, 21.5.2016, p. 1).

Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din

25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind
drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de
înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului

JO L 315, 14.11.2012, p. 57-73 

DIRECTIVA 2012/29/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A

CONSILIULUI

din 25 octombrie 2012

de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția

victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a
Consiliului
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul
82 alineatul (2),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (2),
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (3),
întrucât:
(1 Uniunea și-a stabilit obiectivul de a menține și de a dezvolta un spațiu de
) libertate, securitate și justiție, având drept fundament principiul recunoașterii
reciproce a hotărârilor judecătorești în materie civilă și penală.
(2 Uniunea s-a angajat să protejeze victimele criminalității și să stabilească
) standarde minime în acest sens, iar Consiliul a adoptat Decizia-cadru
2001/220/JAI din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul
procedurilor penale (4). În temeiul Programului de la Stockholm – o Europă
deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora (5),
adoptat de către Consiliul European în cadrul reuniunii sale din 10-11
decembrie 2009, Comisia și statele membre au fost invitate să examineze
modalitățile de îmbunătățire a legislației și a măsurilor practice de sprijin
pentru protecția victimelor, punând accentul, cu prioritate, pe sprijinul și
recunoașterea acordate tuturor victimelor, inclusiv victimelor terorismului.
(3 Articolul 82 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
) (TFUE) prevede instituirea unor norme minime aplicabile în statele membre
în vederea facilitării recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a
deciziilor judiciare, precum și a cooperării polițienești și judiciare în materie
penală cu dimensiune transfrontalieră, în special cu privire la drepturile
victimelor criminalității.
(4 În rezoluția sa din 10 iunie 2011 privind o foaie de parcurs pentru
) consolidarea drepturilor și protecției victimelor, în special în cadrul
procedurilor penale ( ) (denumită în continuare „foaia de parcurs de la
6

Budapesta”), Consiliul a stipulat că, la nivelul Uniunii, ar trebui desfășurate

acțiuni în vederea consolidării drepturilor, a sprijinirii și a protecției
victimelor criminalității. În acest scop, în conformitate cu rezoluția
menționată, prezenta directivă urmărește să revizuiască și să completeze
principiile stabilite în Decizia-cadru 2001/220/JAI și să determine progrese
semnificative în ceea ce privește nivelul de protecție a victimelor în întreaga
Uniune, în special în cadrul procedurilor penale.
(5 Rezoluția Parlamentului European din 267 noiembrie 2009 referitoare la
) eliminarea violenței împotriva femeilor ( ) a invitat statele membre să
îmbunătățească legislațiile și politicile naționale de combatere a tuturor
formelor de violență împotriva femeilor și să ia măsuri pentru a aborda
cauzele violenței împotriva femeilor, nu în ultimul rând prin utilizarea de
măsuri preventive, și a invitat, de asemenea, Uniunea să garanteze dreptul la
asistență și sprijin pentru toate victimele violenței.
(6 În rezoluția sa din 5 aprilie 2011 referitoare la prioritățile și la structura unui
) nou cadru al politicii UE de combatere a violenței împotriva femeilor ( ),
8

Parlamentul European a propus o strategie de combatere a violenței împotriva

femeilor, a violenței domestice și a mutilării genitale a femeilor care să stea la
baza viitoarelor instrumente legislative în materie de drept penal pentru
combaterea violenței bazate pe gen, inclusiv un cadru de combatere a violenței
împotriva femeilor (politică, prevenire, protecție, urmărire în justiție, măsuri
concrete și parteneriat), urmat de un plan de acțiune al Uniunii.
Reglementările internaționale din acest domeniu includ Convenția
 Organizației Națiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de
discriminare față de femei (CEDAW) adoptată la 18 decembrie 1979,
recomandările și deciziile Comitetului CEDAW și Convenția Consiliului
Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a
violenței domestice adoptată la 7 aprilie 2011.
(7 Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13
) decembrie 2011 privind ordinul european de protecție ( ) stabilește un
9

mecanism pentru recunoașterea reciprocă de către statele membre a măsurilor

de protecție în domeniul criminalității. Directiva 2011/36/UE a Parlamentului
European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea
traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia (10) și Directiva
2011/93/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011
privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a
copiilor și a pornografiei infantile (11) abordează, printre altele, nevoile
specifice ale categoriilor speciale de victime ale traficului de persoane, ale
abuzului sexual asupra copiilor, precum și ale exploatării sexuale și
pornografiei infantile.
(8 Decizia-cadru 2002/475/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind
) combaterea terorismului ( ) recunoaște că terorismul constituie una dintre
12

încălcările cele mai grave ale principiilor pe care se bazează Uniunea, inclusiv
ale principiilor democrației, și confirmă faptul că acesta constituie, printre
altele, o amenințare la adresa exercitării libere a drepturilor omului.
(9 Criminalitatea reprezintă un prejudiciu pentru societate și, în aceeași măsură,
) constituie o încălcare a drepturilor individuale ale victimelor. Ca atare,
victimele criminalității ar trebui să fie recunoscute și tratate cu respect, atenție
și profesionalism, fără a fi discriminate în vreun fel pe baza oricărui motiv
cum ar fi rasa, culoarea, originea etnică sau socială, trăsăturile genetice, limba,
religia sau credința, opiniile politice sau de oricare altă natură, apartenența la o
minoritate națională, bunurile de care dispune, nașterea, handicapul, vârsta,
genul, identitatea de gen și modalitatea de exprimare a genului, orientarea
sexuală, statutul acestora din punctul de vedere al reședinței sau sănătatea. În
toate contactele cu o autoritate competentă în contextul procedurilor penale și
cu orice serviciu care intră în contact cu victimele, precum un serviciu de
sprijinire a victimelor sau de justiție reparatorie, ar trebui să se țină seama de
situația personală și de necesitățile imediate, vârsta, genul, eventuala
dizabilitate și de maturitatea victimelor criminalității, respectându-se totodată
pe deplin integritatea lor fizică, mentală și morală. Victimele criminalității ar
trebui să fie protejate împotriva victimizării secundare și repetate, precum și
împotriva intimidării și a răzbunării, să primească sprijin adecvat pentru a se
facilita recuperarea lor și să beneficieze de un acces suficient la justiție.
(10 Prezenta directivă nu abordează condițiile privind reședința victimelor
) criminalității pe teritoriul statelor membre. Statele membre ar trebui să
 adopte măsurile necesare pentru a se asigura că drepturile prevăzute de
prezenta directivă nu sunt acordate în funcție de statutul reședinței victimei
pe teritoriul acestora sau în funcție de cetățenia sau naționalitatea victimei.
Denunțarea unei infracțiuni și participarea în procedurile penale nu creează
niciun drept în ceea ce privește statutul victimei din punctul de vedere al
reședinței.
(11 Prezenta directivă stabilește norme minime. Statele membre pot extinde
) drepturile prevăzute de prezenta directivă pentru a oferi un nivel mai ridicat
de protecție.
(12 Drepturile prevăzute de prezenta directivă nu aduc atingere drepturilor
) autorului infracțiunii. Termenul „autor al infracțiunii” se referă la o persoană
care a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni. Cu toate acestea, în
sensul prezentei directive, acesta se referă și la o persoană suspectată sau
acuzată înaintea oricărei constatări a vinovăției sau a unei condamnări și nu
aduce atingere prezumției de nevinovăție.
(13 Prezenta directivă se aplică în privința infracțiunilor săvârșite în Uniune și
) procedurilor penale care se desfășoară în Uniune. Directiva conferă drepturi
victimelor infracțiunilor extrateritoriale numai în legătură cu procedurile
penale care se desfășoară în Uniune. Plângerile formulate în fața autorităților
competente din afara Uniunii, precum ambasadele, nu dau naștere
obligațiilor prevăzute de prezenta directivă.
(14 În aplicarea prezentei directive, interesul superior al copilului ar trebui să
) constituie preocuparea primordială, în conformitate cu Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene și cu Convenția Organizației Națiunilor
Unite cu privire la drepturile copilului adoptată la 20 noiembrie 1989.
Victimele-copii ar trebui să fie considerate și tratate ca beneficiare depline
ale drepturilor prevăzute de prezenta directivă și ar trebui să li se permită să
își exercite respectivele drepturi astfel încât să se țină seama de capacitatea
lor de a-și forma propriile păreri.
(15 În aplicarea prezentei directive, statele membre ar trebui să garanteze
) victimelor cu dizabilități posibilitatea de a beneficia pe deplin de drepturile
prevăzute de prezenta directivă, în aceeași măsură cu ceilalți cetățeni,
inclusiv prin facilitarea accesului în incinta în care se desfășoară procedurile
penale și a accesului la informații.
(16 Victimele terorismului au suferit agresiuni menite, în ultimă instanță, să
) aducă prejudicii societății. Prin urmare, acestea pot necesita o atenție
specială, sprijin și protecție, ținând seama de caracterul specific al
infracțiunii săvârșite împotriva lor. Victimele terorismului se pot afla în
atenția sporită a publicului și adesea necesită recunoaștere socială și să fie
tratate cu respect de către membrii societății. Prin urmare, statele membre ar
 trebui să țină seama în mod deosebit de necesitățile victimelor terorismului și
ar trebui să urmărească protecția demnității și a securității acestora.
(17 Violența îndreptată împotriva unei persoane din cauza genului, a identității
) de gen sau a exprimării de gen a acesteia sau care afectează în mod
disproporționat persoane aparținând unui anumit gen este înțeleasă ca fiind
violență bazată pe gen. Aceasta poate avea ca rezultat vătămări de natură
fizică, sexuală, emoțională sau psihologică sau prejudicii economice suferite
de victime. Violența bazată pe gen este considerată o formă de discriminare
și o încălcare a libertăților fundamentale ale victimei și include violența în
cadrul relațiilor apropiate, violența sexuală (inclusiv violul, agresiunea
sexuală și hărțuirea), traficul de persoane, sclavia și diferite forme de practici
vătămătoare, precum căsătoriile forțate, mutilarea genitală a femeilor și așa-
numitele „infracțiuni de onoare”. Femeile victime ale violenței bazate pe gen
și copiii acestora necesită adeseori un sprijin și o protecție deosebite din
cauza riscului ridicat de victimizare secundară și repetată, a riscului de
intimidare sau de răzbunare asociat unor astfel de violențe.
(18 Atunci când violențele sunt săvârșite în cadrul unei relații apropiate, sunt
) săvârșite de o persoană care este în prezent sau a fost soțul/soția sau
partenerul sau un alt membru de familie al victimei, indiferent dacă autorul
infracțiunii locuiește sau a locuit împreună cu victima. Violențele de acest tip
ar putea include violențe fizice, sexuale, psihologice sau economice și pot
avea drept rezultat vătămarea fizică, mentală sau emoțională sau un
prejudiciu economic. Violențele din cadrul relațiilor apropiate reprezintă o
problemă socială gravă și adesea ascunsă care ar putea cauza traume
psihologice și fizice sistematice, cu consecințe severe din cauză că autorul
infracțiunii este o persoană în care victima ar trebui să poată avea încredere.
Victimele violențelor din cadrul relațiilor apropiate ar putea, în consecință, să
necesite măsuri de protecție speciale. Femeile sunt afectate în mod
disproporționat de acest tip de violență, iar situația poate fi mai gravă dacă
femeia este dependentă de autorul infracțiunii din punct de vedere economic,
social sau în ceea ce privește dreptul său la reședință.
(19 O persoană ar trebui să fie considerată victimă indiferent dacă autorul
) infracțiunii a fost identificat, arestat, urmărit în justiție sau condamnat și
indiferent de legătura familială dintre aceștia. Este posibil ca membrii
familiei victimelor să sufere de asemenea vătămări ca urmare a săvârșirii
infracțiunii. În special, membrii familiei unei persoane al cărei deces a fost
cauzat în mod direct de o infracțiune ar putea suferi prejudicii ca urmare a
infracțiunii. Astfel de membri de familie, care sunt victime indirecte ale
infracțiunii, ar trebui prin urmare să beneficieze și ele de protecție, în temeiul
prezentei directive. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să poată stabili
proceduri prin care să limiteze numărul membrilor de familie care pot
beneficia de drepturile prevăzute de prezenta directivă. În cazul unui copil,
 copilul sau, cu excepția cazului în care acest lucru nu este în interesul
superior al copilului, titularul răspunderii părintești ar trebui să poată
exercita, în numele copilului, drepturile prevăzute de prezenta directivă.
Prezenta directivă nu aduce atingere niciunei proceduri administrative
naționale necesare pentru a constata că o persoană reprezintă o victimă.
(20 Rolul victimelor în cadrul sistemului judiciar penal și posibilitatea acestora
) de a participa activ în procedurile penale variază de la un stat membru la
altul, în funcție de sistemul național, și sunt determinate de unul sau mai
multe dintre următoarele criterii: stabilirea în cadrul sistemului național a
statutului juridic de parte în procedurile penale; victimei îi revine obligația
juridică de a participa activ în procedurile penale sau este solicitată în acest
sens, de exemplu în calitate de martor; sau victima beneficiază de un drept
legal în temeiul dreptului intern de a participa activ în procedurile penale și
urmărește să facă acest lucru, în cazul în care sistemul național nu stabilește
victimelor statutul juridic de parte în procedurile penale. Statele membre ar
trebui să determine care dintre aceste situații se aplică pentru a stabili
domeniul de aplicare al drepturilor prevăzute de prezenta directivă, în cazul
în care există trimiteri la rolul victimei în sistemul judiciar penal relevant.
(21 Informațiile și consilierea furnizate de autoritățile competente, serviciile de
) sprijinire a victimelor și serviciile de justiție reparatorie ar trebui să fie, pe
cât posibil, acordate printr-o serie de mijloace și într-o manieră care poate fi
înțeleasă de către victimă. Astfel de informații și consiliere ar trebui furnizate
într-un limbaj simplu și accesibil. De asemenea, trebuie garantat faptul că
victima se poate face înțeleasă în cursul procedurilor. În acest sens,
cunoașterea de către victime a limbii folosite pentru furnizarea informațiilor,
vârsta, maturitatea, capacitățile intelectuale și emoționale, instruirea și orice
deficiență mentală sau fizică ale acestora ar trebui să fie luate în considerare.
Ar trebui să se țină seama în mod deosebit de dificultățile de înțelegere sau
de comunicare ce se pot datora oricărui tip de dizabilitate, precum
deficiențele de auz sau de vorbire. De asemenea, limitările privind
capacitatea unei victime de a comunica informații ar trebui luate în
considerare în cursul procedurilor penale.
(22 Momentul în care se formulează o plângere ar trebui să fie considerat, în
) sensul prezentei directive, ca făcând parte din procedurile penale. Acesta ar
trebui să includă și situațiile în care autoritățile inițiază din oficiu procedurile
penale ca urmare a unei infracțiuni suferite de o victimă.
(23 Din momentul primului contact cu o autoritate competentă, ar trebui să poată
) fi furnizate informații privind rambursarea cheltuielilor, de exemplu printr-o
broșură în care să se prezinte condițiile de bază pentru o astfel de rambursare
a cheltuielilor. În această etapă inițială a procedurilor penale, nu ar trebui să
li se solicite statelor membre să decidă dacă victima în cauză îndeplinește
 condițiile privind rambursarea cheltuielilor.
(24 În momentul denunțării unei infracțiuni, victimele ar trebui să primească o
) confirmare scrisă a plângerii lor din partea poliției, în care să se menționeze
elementele de bază ale infracțiunii, cum ar fi tipul infracțiunii, momentul și
locul, precum și orice vătămare fizică, mentală sau emoțională ori prejudiciu
economic cauzate de infracțiune. Această confirmare ar trebui să includă un
număr de dosar, precum și data și locul denunțării infracțiunii, pentru a putea
fi folosită ca probă a faptului că infracțiunea a fost denunțată, de exemplu în
legătură cu cererile de despăgubire în temeiul unei asigurări.
(25 Fără a aduce atingere normelor privind termenele de prescripție extinctivă,
) denunțarea întârziată a unei infracțiuni, din cauza temerilor de răzbunare,
umilire sau stigmatizare, nu ar trebui să aibă drept rezultat refuzul constatării
plângerii victimei.
(26 Atunci când sunt furnizate informații, ar trebui oferite suficiente detalii
) pentru a se garanta că victimele sunt tratate cu respect și pentru a le permite
acestora să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la participarea lor în
cadrul procedurilor. În acest sens, sunt extrem de importante informațiile
care permit victimei să cunoască stadiul curent al oricăror proceduri. Acest
lucru este valabil și pentru informațiile care permit victimei să decidă dacă să
solicite revizuirea unei decizii de neîncepere a urmăririi penale. Cu excepția
cazului în care sunt solicitate în alt mod, informațiile comunicate victimei ar
trebui să poată fi transmise verbal sau în scris, inclusiv prin mijloace
electronice.
(27 Informațiile comunicate unei victime ar trebui trimise la cea mai recentă
) adresă de corespondență cunoscută sau la datele de contact electronice
furnizate autorității competente de către victimă. În circumstanțe
excepționale, de exemplu din cauza numărului ridicat de victime implicate
într-o cauză, ar trebui să fie posibil ca informațiile să fie comunicate prin
intermediul presei, prin intermediul unei pagini de internet oficiale a
autorității competente sau prin orice alt canal de comunicare similar.
(28 Statele membre nu ar trebui să fie obligate să comunice informații, în cazul
) în care dezvăluirea acestora ar putea afecta instrumentarea adecvată a unei
cauze sau ar putea aduce prejudicii unei anumite cauze sau persoane sau dacă
acestea sunt considerate ca fiind contrare intereselor lor esențiale de
securitate.
(29 Autoritățile competente ar trebui să garanteze faptul că victimele primesc
) datele de contact actualizate pentru comunicările legate de cauza lor, cu
excepția cazului în care victima și-a exprimat dorința de a nu primi astfel de
informații.
(30 O trimitere la o „hotărâre” în contextul dreptului la informare, interpretare și
) traducere ar trebui înțeleasă doar ca o trimitere la stabilirea vinovăției sau la
finalizarea în alt mod a procedurilor penale. Motivarea respectivei hotărâri ar
trebui să fie comunicată victimei fie printr-o copie a documentului care
conține hotărârea respectivă, fie printr-un rezumat succint al acesteia.
(31 Dreptul la informare cu privire la data și locul unui proces care se desfășoară
) ca urmare a plângerii cu privire la o infracțiune suferită de victimă ar trebui
să se aplice și în ceea ce privește informațiile cu privire la data și locul unei
audieri din cadrul unei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în
respectiva cauză.
(32 Informațiile specifice privind eliberarea sau evadarea autorului infracțiunii ar
) trebui să fie comunicate, la cerere, victimelor, cel puțin în cazurile în care
acestea ar putea fi în pericol sau în cazul unui risc identificat de prejudiciere
a victimelor, cu excepția cazului în care există un risc identificat de
prejudiciere, prin notificare, a autorului infracțiunii. În cazul în care există un
risc identificat de prejudiciere, prin notificare, a autorului infracțiunii,
autoritatea competentă ar trebui să țină seama de toate celelalte riscuri în
momentul stabilirii unei acțiuni adecvate. Trimiterea la „riscul identificat de
prejudiciere a victimelor” ar trebui să acopere factori precum natura sau
gravitatea infracțiunii și riscurile de răzbunare. Prin urmare, aceasta nu ar
trebui să se aplice situațiilor în care au fost săvârșite infracțiuni minore și, în
consecință, există doar o posibilitate redusă de prejudiciere a victimei.
(33 Victimele ar trebui să primească informații cu privire la orice drept referitor
) la o cale de atac împotriva unei hotărâri de eliberare a autorului infracțiunii,
dacă un astfel de drept există în cadrul dreptului intern.
(34 Justiția nu poate fi înfăptuită efectiv decât dacă victimele pot să explice în
) mod adecvat circumstanțele infracțiunii și să furnizeze probe autorităților
competente într-un mod inteligibil. Este la fel de important să se garanteze
faptul că victimele sunt tratate cu respect și că își pot exercita drepturile. Prin
urmare, ar trebui să fie puse la dispoziție în mod gratuit servicii de
interpretariat, în timpul audierii victimei și pentru a îi permite să participe
activ la audierile în fața instanței, în conformitate cu rolul victimei în
sistemul judiciar penal relevant. Pentru alte aspecte ale procedurilor penale,
necesitatea interpretării și a traducerii poate varia în funcție de aspecte
specifice, de rolul victimei în sistemul judiciar penal relevant și de
implicarea acesteia în proceduri, precum și de orice drepturi specifice de care
beneficiază. Ca atare, serviciile de interpretariat și traducere în aceste cazuri
trebuie să fie disponibile doar în măsura în care acest lucru este necesar
pentru ca victima să își poată exercita drepturile.
(35 Victima ar trebui să aibă dreptul de a contesta o hotărâre prin care se constată
) că nu sunt necesare servicii de interpretare sau de traducere, în conformitate
cu procedurile din cadrul dreptului intern. Acest drept nu dă naștere
obligației în sarcina statelor membre de a pune la dispoziție un mecanism
separat sau o procedură privind plângerile prin care o astfel de hotărâre să
poată fi contestată și nu ar trebui să prelungească în mod nerezonabil
procedurile penale. O cale internă de revizuire a hotărârii în conformitate cu
procedurile naționale existente ar fi suficientă.
(36 Faptul că o victimă vorbește o limbă care nu este larg răspândită nu ar trebui
) să constituie un motiv pentru a decide că interpretarea sau traducerea ar
prelungi în mod nerezonabil procedurile penale.
(37 Sprijinul ar trebui să fie disponibil din momentul în care autoritățile
) competente au fost informate cu privire la victimă, pe durata procedurilor
penale și pentru o perioadă adecvată ulterior unor astfel de proceduri, în
conformitate cu nevoile victimei și cu drepturile prevăzute de prezenta
directivă. Sprijinul ar trebui furnizat prin diverse mijloace, fără formalități
excesive și printr-o distribuție geografică suficientă în statul membru pentru
a oferi tuturor victimelor posibilitatea de a accesa aceste servicii. Victimele
care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravității infracțiunii ar
putea avea nevoie de servicii de asistență specializată.
(38 Persoanele care sunt în special vulnerabile sau care se află în situații care le
) expun unui risc deosebit de ridicat de a fi prejudiciate, precum persoanele
supuse unor violențe repetate în cadrul relațiilor apropiate, victimele
violenței bazate pe gen sau persoanele care sunt victimele altor tipuri de
infracțiuni într-un stat membru, altul decât statul de cetățenie sau de
reședință, ar trebui să primească asistență de specialitate și protecție juridică.
Serviciile de asistență de specialitate ar trebui să se bazeze pe o abordare
integrată și orientată care ar trebui să țină seama în special de nevoile
specifice ale victimei, de gravitatea prejudiciului suferit ca urmare a
infracțiunii, precum și de relația dintre victime, autorii infracțiunilor, copii și
mediul social mai larg al acestora. O sarcină principală a acestor servicii și a
personalului acestora, care joacă un rol important în procesul de recuperare a
victimelor și de depășire de către acestea a eventualelor prejudicii sau traume
rezultate dintr-o infracțiune, ar trebui să fie informarea victimelor cu privire
la drepturile prevăzute de prezenta directivă pentru ca acestea să poată lua
decizii într-un mediu care le oferă sprijin și care le tratează cu demnitate,
respect și atenție. Formele de sprijin pe care aceste servicii de specialitate ar
trebui să le ofere ar putea include acordarea de adăpost și cazare sigură,
sprijin medical imediat, direcționarea spre serviciile de examinare medicală
și medico-legală în vederea colectării de probe în cazurile de viol sau de
agresiune sexuală, consilierea psihologică pe termen scurt și lung, asistență
în caz de traume, consiliere juridică, apărare și servicii specifice pentru copii
în calitate de victime directe sau indirecte.
(39 Nu se solicită serviciilor de sprijinire a victimelor să ofere ele însele
) expertiză specializată și profesională vastă. Dacă este necesar, serviciile de
sprijinire a victimelor ar trebui să asiste victimele prin solicitarea sprijinului
profesional existent, de exemplu din partea unor psihologi.
(40 Deși acordarea sprijinului nu ar trebui să depindă de existența unei plângeri
) privind săvârșirea unei infracțiuni, formulate de către victime în fața unei
autorități competente, cum ar fi poliția, astfel de autorități se găsesc adesea în
cea mai bună situație pentru a informa victimele cu privire la posibilitatea de
a primi sprijin. Prin urmare, statele membre sunt încurajate să instituie
condiții corespunzătoare pentru a permite direcționarea victimelor către
serviciile de sprijinire a victimelor, inclusiv prin garantarea faptului că
cerințele privind protecția datelor pot fi și sunt însușite. Redirecționarea în
mod repetat ar trebui evitată.
(41 Dreptul victimelor de a fi audiate ar trebui considerat ca fiind respectat în
) cazul în care li se permite victimelor să formuleze în scris declarații sau
explicații.
(42 Dreptul victimelor-copii de a fi audiate în cadrul procedurilor penale nu ar
) trebui să fie exclus numai pe motiv că victima este un copil sau pe motivul
vârstei victimei respective.
(43 Dreptul la revizuirea hotărârii de neîncepere a urmăririi penale ar trebui să
) fie înțeles ca referindu-se la hotărârile luate de procurori și judecători de
instrucție sau de autorități de aplicare a legii, precum funcționari de poliție,
dar nu la hotărârile luate de instanțe. Orice revizuire a hotărârii de neîncepere
a urmăririi penale ar trebui realizată de o persoană sau o autoritate diferită de
cea care a luat hotărârea inițială, cu excepția cazului în care hotărârea inițială
de neîncepere a urmăririi penale a fost luată de cea mai înaltă autoritate de
urmărire, a cărei hotărâre nu poate face obiectul unei cereri de revizuire, caz
în care cererea de revizuire poate fi soluționată de aceeași autoritate. Dreptul
la revizuirea unei hotărâri de neîncepere a urmăririi penale nu privește
procedurile speciale, precum procedurile împotriva membrilor parlamentului
sau guvernului, în legătură cu exercitarea funcției lor oficiale.
(44 O hotărâre de încetare a procedurilor penale ar trebui să acopere și situațiile
) în care procurorul hotărăște să retragă acuzațiile sau să întrerupă procedurile.
(45 Decizia procurorului care conduce la o soluționare extrajudiciară, care duce
) astfel la încetarea procedurilor penale, ar trebui să excludă pentru victime
dreptul la revizuirea unei hotărâri a procurorului de neîncepere a urmăririi
penale numai în cazul în care soluționarea impune un avertisment sau o
obligație.
(46 Serviciile de justiție reparatorie, inclusiv, de exemplu, medierea dintre
) victimă și autorul infracțiunii, conferința familială și cercurile de verdict, se
pot dovedi extrem de benefice pentru victimă, însă necesită bariere de
protecție pentru a fi împiedicată victimizarea secundară și repetată, precum și
intimidarea și răzbunarea. Aceste servicii ar trebui, prin urmare, să aibă ca
primă prioritate interesele și nevoile victimei, repararea prejudiciilor suferite
de victimă și evitarea producerii altor prejudicii. Factori cum ar fi natura și
gravitatea infracțiunii și a traumei suferite ca urmare a acesteia, agresiunile
repetate la adresa integrității fizice, sexuale sau psihologice a victimei,
dezechilibrele dintre raporturile de forțe, vârsta, maturitatea sau capacitatea
intelectuală a victimei, care ar putea limita sau reduce capacitatea acesteia de
a face o alegere în cunoștință de cauză sau care ar putea compromite un
rezultat pozitiv pentru victimă, ar trebui luați în considerare în momentul
sesizării serviciului de justiție reparatorie și în desfășurarea procesului de
justiție reparatorie. Procesele de justiție reparatorie ar trebui să fie, în
principiu, confidențiale, cu excepția cazului în care părțile hotărăsc altfel, sau
astfel cum prevede dreptul intern, având în vedere interesul public prevalent.
Factori precum amenințările proferate sau alte forme de violență săvârșite în
timpul procesului pot fi considerate ca necesitând divulgarea în interes
public.
(47 Participarea în cadrul procedurilor penale nu ar trebui să atragă cheltuieli în
) sarcina victimelor. Statele membre ar trebui să ramburseze victimelor numai
cheltuielile necesare în legătură cu participarea lor în procedurile penale și nu
ar trebui să fie obligate să ramburseze taxele legale suportate de victime.
Statele membre ar trebui să poată impune, în cadrul dreptului intern, condiții
pentru rambursarea cheltuielilor, precum termene pentru solicitarea
rambursării, sume forfetare pentru costurile de subzistență și călătorie și
cuantumuri zilnice maxime pentru pierderile de venituri. Dreptul la
rambursarea cheltuielilor în cadrul procedurilor penale ar trebui să nu existe
în situația în care o victimă face o declarație privind o infracțiune.
Cheltuielile ar trebui rambursate doar în măsura în care victima este obligată
sau i se solicită de către autoritățile competente să fie prezentă și să participe
activ în procedurile penale.
(48 Bunurile recuperabile care sunt sechestrate pe durata procedurilor penale ar
) trebui să fie restituite victimei infracțiunii cât mai curând posibil, cu excepția
unor împrejurări excepționale, precum un litigiu privind proprietatea, posesia
asupra bunurilor sau în cazul în care bunurile respective sunt ilegale.
Restituirea bunurilor nu ar trebui să aducă atingere reținerii legitime a
acestora în scopul altor proceduri legale.
(49 Dreptul la o hotărâre de despăgubire de către autorul infracțiunii și procedura
) aplicabilă relevantă ar trebui să se aplice și victimelor care își au reședința
într-un stat membru, altul decât cel în care a fost comisă infracțiunea.
(50 Obligația prevăzută de prezenta directivă de a transmite plângerile nu ar
) trebui să aducă atingere competenței statelor membre de a institui proceduri
și nu aduce atingere normelor conflictuale de competență, astfel cum prevede
Decizia-cadru 2009/948/JAI a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind
prevenirea și soluționarea conflictelor referitoare la exercitarea competenței
în cadrul procedurilor penale (13).
(51 Dacă victima a părăsit teritoriul statului membru în care a fost comisă
) infracțiunea, statul membru respectiv nu ar trebui să mai fie obligat să
asigure asistență, sprijin și protecție, cu excepția a ceea ce este legat în mod
direct de orice procedură penală pe care o desfășoară cu privire la
infracțiunea în cauză, ca de exemplu măsuri speciale de protecție pe durata
procedurilor în instanță. Statul membru în care își are reședința victima ar
trebui să acorde asistența, sprijinul și protecția de care este nevoie pentru
recuperarea victimei.
(52 Ar trebui să fie disponibile măsuri de protecție a siguranței și demnității
) victimelor și a membrilor familiei acestora împotriva victimizării secundare
și repetate, precum și a intimidării și răzbunării, cum ar fi acțiunile în
încetare sau ordinele de protecției sau de restricție cu caracter provizoriu.
(53 Riscul de victimizare secundară și repetată sau de intimidare și răzbunare din
) partea autorului infracțiunii ori ca urmare a participării în procedurile penale
ar trebui să fie limitat prin derularea procedurilor într-un mod coordonat și
respectuos, care permite victimelor să aibă încredere în autorități.
Interacțiunea cu autoritățile competente ar trebui să fie cât mai simplă,
limitându-se în același timp numărul interacțiunilor inutile dintre acestea și
victimă, de exemplu prin înregistrarea pe suport video a audierilor și prin
permiterea utilizării acestora în fața instanței. Un număr cât mai mare de
măsuri ar trebui puse la dispoziția practicienilor pentru a se preveni suferința
victimelor în cursul procedurilor judiciare, în special ca urmare a contactului
vizual cu autorul infracțiunii, cu membrii familiei sale, cu asociații săi sau cu
persoanele din public. În acest scop, statele membre ar trebui să fie încurajate
să introducă, în special în clădirile instanțelor judecătorești și în secțiile de
poliție, măsuri fezabile și practice pentru a permite amenajarea unor facilități
precum intrări și săli de așteptare separate pentru victime. În plus, statele
membre ar trebui, în măsura posibilului, să planifice procedurile penale astfel
încât să se evite contactele dintre victime și membrii familiei acesteia, pe de
o parte, și autorul infracțiunii, pe de altă parte, de pildă prin citarea victimei
și a autorului infracțiunii la audieri în momente diferite.
(54 Protecția vieții private a victimei poate fi un mijloc important de a se evita
) victimizarea secundară și repetată, precum și intimidarea și răzbunarea, și
poate fi obținută printr-o serie de măsuri, printre care nedivulgarea sau
limitarea divulgării informațiilor cu privire la identitatea și adresa victimei.
 Această protecție este deosebit de importantă pentru victimele-copii,
incluzând nedivulgarea numelui copilului. Cu toate acestea, ar putea exista
cazuri în care, în mod excepțional, copilul poate beneficia din divulgarea sau
chiar publicarea pe scară largă a informațiilor, de exemplu în cazul răpirii
unui copil. Măsurile de protecție a vieții private și a imaginii victimelor și
membrilor familiilor acestora ar trebui întotdeauna să fie conforme cu
dreptul la un proces echitabil și libertatea de exprimare, astfel cum este
recunoscut la articolele 6 și 10 din Convenția europeană pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
(55 Anumite victime sunt extrem de expuse în cursul procedurilor penale riscului
) de victimizare secundară și repetată sau de intimidare și răzbunare din partea
autorului infracțiunii. Este posibil ca un astfel de risc să provină din
caracteristicile personale ale victimei, tipul sau natura și gravitatea
infracțiunii. Un astfel de risc poate fi identificat eficient numai prin evaluări
individuale, realizate în cel mai scurt termen posibil. Respectivele evaluări ar
trebui realizate pentru toate victimele, pentru a stabili dacă acestea sunt
expuse riscului de victimizare secundară și repetată sau de intimidare și
răzbunare și care sunt măsurile de protecție speciale necesare.
(56 Evaluările individuale ar trebui să țină seama de caracteristicile personale ale
) victimei, precum vârsta acesteia, genul și identitatea sau exprimarea de gen,
etnia, rasa, religia, orientarea sexuală, sănătatea, prezența unei dizabilități,
statutul victimei din punctul de vedere al reședinței, dificultățile de
comunicare, relația cu autorul infracțiunii sau dependența de acesta,
experiențele anterioare în materie infracțională. Acestea ar trebui să țină, de
asemenea, seama de tipul sau natura și de circumstanțele infracțiunii, precum
dacă este vorba de infracțiuni inspirate de ură, infracțiuni inspirate de
prejudecăți sau infracțiuni săvârșite pe motive de discriminare, violență
sexuală, violență în cadrul relațiilor apropiate, infracțiuni în cazul cărora
autorul se afla într-o poziție de control, dacă victimele își au reședința într-o
zonă cu o rată mare a criminalității sau dominată de bande organizate sau
dacă țara de origine a victimei nu este statul membru în care a fost comisă
infracțiunea.
(57 Victimele traficului de persoane, ale terorismului, ale criminalității
) organizate, ale violenței în cadrul relațiilor apropiate, ale violenței sexuale
sau exploatării, ale violenței bazate pe gen, ale infracțiunilor inspirate de ură,
victimele cu dizabilități și victimele-copii tind să facă obiectul unei rate
ridicate a victimizării secundare și repetate sau a intimidării și răzbunării. Ar
trebui acordată o atenție specială evaluării riscului de victimizare ulterioară
la care sunt sau nu supuse victimele și ar trebui să existe o prezumție
puternică că respectivele victime vor beneficia de măsuri de protecție
speciale.
(58 Victimele care au fost identificate ca fiind vulnerabile la victimizarea
) secundară și repetată sau la intimidare și răzbunare ar trebui să beneficieze
de măsuri adecvate de protecție în cursul procedurilor penale. Natura exactă
a acestor măsuri ar trebui determinată prin evaluări individuale, luând în
considerare dorința victimei. Amploarea unor astfel de măsuri ar trebui
stabilită fără a aduce atingere drepturilor apărării și în conformitate cu
normele privind marja de apreciere a instanțelor. Îngrijorările și teama
victimelor în legătură cu procedurile ar trebui să fie un factor-cheie în
stabilirea necesității aplicării unei anumite măsuri în ce le privește.
(59 Necesitățile operaționale imediate și constrângerile pot face imposibilă
) garantarea faptului că, de exemplu, același funcționar de poliție audiază
constant victima; boala, maternitatea sau concediile parentale sunt exemple
de astfel de constrângeri. În plus, incintele destinate în mod special pentru
audierile victimelor pot să nu fie disponibile, de exemplu, din cauza
renovărilor. În eventualitatea unor asemenea constrângeri de ordin
operațional sau practic, s-ar putea să nu fie posibilă aplicarea de la caz la caz
a unei măsuri speciale preconizate ca urmare a unei evaluări individuale.
(60 Atunci când, în conformitate cu prezenta directivă, trebuie să fie numit un
) tutore sau un reprezentant pentru un copil, rolurile respective ar putea fi
asumate de aceeași persoană sau de către o persoană juridică, o instituție sau
o autoritate.
(61 Orice funcționar implicat în cadrul procedurilor penale care este susceptibil
) de a intra în contact personal cu o victimă ar trebui să poată primi și să
primească o formare inițială și continuă corespunzătoare, la un nivel adecvat
contactului cu victima respectivă, astfel încât să poată identifica victimele și
nevoile acestora și să le trateze într-un mod respectuos, atent, profesionist și
nediscriminatoriu. Persoanele susceptibili de a fi implicate în evaluarea
individuală de identificare a necesităților specifice de protecție ale victimelor
și pentru a stabili necesitatea ca acestea să beneficieze de măsuri speciale de
protecție ar trebui să primească o formare specifică cu privire la modalitățile
de realizare a unei astfel de evaluări. Statele membre ar trebui să asigure
astfel de formări pentru personalul polițienesc și personalul instanțelor. De
asemenea, formarea ar trebui să fie promovată pentru avocați, procurori și
judecători, precum și pentru practicienii care oferă sprijin pentru victime sau
servicii de justiție reparatorie. Obligația respectivă ar trebui să includă
formare cu privire la servicii specifice de sprijinire a victimelor spre care ar
trebui direcționată victima sau cursuri specializate în cazul în care munca lor
privește îndeosebi victimele cu nevoi speciale, precum și formare
psihologică adecvată, după caz. Acolo unde este cazul, această formare ar
trebui să fie sensibilă la aspectele legate de gen. Acțiunile statelor membre în
domeniul formării ar trebui să fie completate cu orientări, recomandări și
schimb de bune practici, în conformitate cu foaia de parcurs de la Budapesta.
(62 Statele membre ar trebui să încurajeze și să colaboreze îndeaproape cu
) organizațiile societății civile, inclusiv cu organizațiile neguvernamentale
recunoscute și active aflate în contact cu victime ale criminalității, în special
în ceea ce privește elaborarea de politici, campaniile de informare și de
sensibilizare, programele de cercetare și de instruire, formarea, precum și
monitorizarea și evaluarea impactului măsurilor de sprijin și protecție a
victimelor criminalității. Pentru ca victimele criminalității să beneficieze de
asistența, sprijinul și protecția cuvenite, serviciile publice ar trebui să lucreze
într-un mod coordonat și ar trebui să se implice la toate nivelurile
administrative – la nivelul Uniunii, precum și la nivel național, regional și
local. Victimele ar trebui să fie asistate în găsirea și contactarea autorităților
competente pentru a evita trimiterile repetate. Statele membre ar trebui să
aibă în vedere dezvoltarea de „puncte unice de acces” sau de „ghișee unice”,
care abordează necesitățile multiple ale victimelor implicate în procedurile
penale, inclusiv nevoia de a primi informații, asistență, sprijin, protecție și
despăgubiri.
(63 Pentru a încuraja și a facilita denunțarea infracțiunilor și pentru a permite
) victimelor să întrerupă ciclul victimizărilor repetate, este esențial ca acestea
să aibă la dispoziție servicii de sprijinire fiabile și ca autoritățile competente
să fie pregătite să răspundă sesizărilor victimelor cu atenție, cu
profesionalism și în condiții nediscriminatorii. Acest lucru ar putea spori
încrederea victimelor în sistemele judiciare penale ale statelor membre și ar
putea reduce numărul de infracțiuni nedenunțate. Practicienii care sunt
susceptibili de a primi plângeri din partea victimelor cu privire la infracțiuni
ar trebui să fie formați în mod corespunzător pentru a facilita denunțarea
infracțiunilor și ar trebui adoptate măsuri pentru a permite denunțarea de
către părți terțe, inclusiv de către organizații ale societății civile. Ar trebui să
fie posibilă folosirea unor mijloace tehnice de comunicare, precum e-mail,
înregistrări video sau formulare electronice pentru formularea plângerilor.
(64 Colectarea sistematică și corespunzătoare de date statistice este recunoscută
) ca o componentă esențială a unui proces de elaborare a politicilor eficient în
domeniul drepturilor prevăzute de prezenta directivă. Pentru a facilita
evaluarea aplicării prezentei directive, statele membre ar trebui să transmită
Comisiei datele statistice relevante privind aplicarea procedurilor naționale
referitoare la victimele criminalității, cuprinzând cel puțin numărul, natura și
gravitatea infracțiunilor denunțate și, în măsura în care datele sunt cunoscute
și disponibile, numărul, genul și vârsta victimelor. Datele statistice relevante
pot include date înregistrate de autoritățile judiciare și agențiile de aplicare a
legii și, în măsura posibilului, date administrative colectate de serviciile de
asistență medicală și de asistență socială și de organizațiile publice și
neguvernamentale de sprijinire a victimelor, a serviciilor de justiție
reparatorie și alte organizații care lucrează cu victimele criminalității. Datele
 judiciare pot include informații privind infracțiuni denunțate, numărul de
cazuri anchetate, de persoane urmărite penal și condamnate. Datele
administrative bazate pe servicii pot include, în măsura posibilului, datele
privind modul în care victimele utilizează serviciile furnizate de agențiile
guvernamentale și organizațiile de sprijin publice sau private, cum ar fi
numărul de trimiteri către serviciile de sprijinire a victimelor realizate de
poliție, numărul de victime care solicită sprijin, primesc sau nu sprijin sau
beneficiază sau nu de justiție reparatorie.
(65 Prezenta directivă urmărește modificarea și extinderea dispozițiilor Deciziei-
) cadru 2001/220/JAI. Deoarece modificările care trebuie aduse sunt
substanțiale ca număr și natură, decizia-cadru respectivă ar trebui, pentru o
mai mare claritate, să fie înlocuită în întregime cu privire la statele membre
care participă la adoptarea prezentei directive.
(66 Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și se conformează
) principiilor recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene. În special, aceasta caută să promoveze dreptul la demnitate, viață,
integritate fizică și mentală, libertate și siguranță, respectarea vieții private și
de familie, dreptul la proprietate, principiul nediscriminării, principiul
egalității între femei și bărbați, drepturile copilului, ale persoanelor în vârstă
și ale persoanelor cu handicap, precum și dreptul la un proces echitabil.
(67 Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume stabilirea unor standarde
) minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității, nu
poate fi realizat în mod satisfăcător de statele membre și, în consecință,
având în vedere amploarea și efectele sale potențiale, poate fi atins mai bine
la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul
subsidiarității, astfel cum se prevede la articolul 5 din Tratatul privind
Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității,
astfel cum este prevăzut în respectivul articol, prezenta directivă nu
depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.
(68 Datele cu caracter personal prelucrate în cadrul punerii în aplicare a prezentei
) directive ar trebui să fie protejate în conformitate cu Decizia-cadru
2008/977/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind protecția datelor
cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării polițienești și judiciare în
materie penală (14) și în conformitate cu principiile stabilite în Convenția
Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 pentru protecția persoanelor față de
prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, pe care toate statele
membre au ratificat-o.
(69 Prezenta directivă nu aduce atingere dispozițiilor mai ambițioase ale altor
) acte juridice ale Uniunii care abordează în mod expres nevoile specifice ale
unor categorii speciale de victime, precum victimele traficului de persoane și
victimele abuzului sexual asupra copiilor, ale exploatării sexuale sau ale
 pornografiei infantile.
(70 În conformitate cu articolul 3 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului
) Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat
la TUE și la TFUE, statele membre menționate și-au notificat dorința de a
lua parte la adoptarea și la aplicarea prezentei directive.
(71 În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția
) Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea
prezentei directive, nu are obligații în temeiul acesteia și nici nu face obiectul
aplicării sale.
(72 Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a emis un aviz la 17
) octombrie 2011 ( ) în temeiul articolului 41 alineatul (2) din Regulamentul
15

(CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18

decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea
datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și
privind libera circulație a acestor date (16),
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL 1
DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1
Obiective
(1)   Scopul prezentei directive este de a garanta faptul că victimele criminalității
beneficiază de informații, de sprijin și protecție adecvate și sunt în măsură să
participe în procedurile penale.
Statele membre garantează faptul că victimele sunt recunoscute și tratate cu
respect, atenție și profesionalism și de o manieră individualizată și
nediscriminatorie, în toate contactele cu serviciile de sprijinire a victimelor sau de
justiție reparatorie sau cu o autoritate competentă, care intervine în cadrul
procedurilor penale. Drepturile prevăzute de prezenta directivă se aplică victimelor
de o manieră nediscriminatorie, inclusiv în ceea ce privește statutul acestora din
punctul de vedere al reședinței.
(2)   În punerea în aplicare a prezentei directive, în cazul în care victima este un
copil, statele membre asigură luarea în considerare în primul rând a interesului
superior al acestuia, evaluat în mod individual. Prevalează o abordare orientată
spre copil, luând în considerare în mod corespunzător vârsta, nivelul de maturitate,
opiniile, nevoile și preocupările acestuia. Copilul și, dacă există, titularul
răspunderii parentale sau alt reprezentant legal al copilului sunt informați cu privire
la orice măsuri sau drepturi destinate în mod specific copilului.
 Articolul 2
Definiții
(1)   În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
(a „victimă” înseamnă:
)
(i o persoană fizică ce a suferit un prejudiciu, inclusiv o vătămare a integrității sale
) fizice, mentale sau emoționale, sau un prejudiciu economic, cauzate în mod direct
de o infracțiune;

(ii membrii familiei unei persoane al cărei deces a fost cauzat în mod direct de o
) infracțiune și care au suferit prejudicii în urma decesului persoanei respective;

(b „membrii familiei” înseamnă soțul/soția, persoana care conviețuiește cu

) victima, fiind angajată într-o relație intimă și gospodărind împreună cu aceasta
de o manieră stabilă și continuă, rudele în linie directă, frații și surorile,
precum și persoanele aflate în întreținerea victimei;
(c) „copil” înseamnă orice persoană având o vârstă mai mică de 18 ani;
(d „justiție reparatorie” înseamnă orice proces prin care victima și autorul
) infracțiunii pot, în cazul în care consimt liber, să participe activ la soluționarea
problemelor generate de infracțiune cu ajutorul unei terțe părți imparțiale.
(2)   Statele membre pot stabili proceduri:
(a pentru limitarea numărului membrilor familiei care pot beneficia de drepturile
) prevăzute de prezenta directivă, ținând seama de circumstanțele individuale
ale fiecărui caz; și
(b în sensul alineatului (1) litera (a) punctul (ii), pentru stabilirea membrilor
) familiei care au prioritate în ceea ce privește exercitarea drepturilor prevăzute
de prezenta directivă.

CAPITOLUL 2
FURNIZAREA DE INFORMAȚII ȘI SPRIJIN

Articolul 3
Dreptul de a înțelege și de a se face înțeles
(1)   Statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a asista victimele astfel
încât acestea să înțeleagă și să se poată face înțelese de la primul contact și în
cursul oricărei interacțiuni ulterioare necesare pe care o au cu o autoritate
competentă în cadrul procedurilor penale, inclusiv în cazul în care informațiile sunt
furnizate de respectiva autoritate.
(2)   Statele membre asigură efectuarea comunicațiilor către victime într-un limbaj
simplu și accesibil, verbal sau în scris. Astfel de comunicații iau în considerare
caracteristicile personale ale victimei, inclusiv orice dizabilitate care poate afecta
abilitatea de a înțelege sau de a se face înțeleasă.
(3)   Cu excepția cazului în care este contrar intereselor victimei sau ar afecta
negativ desfășurarea procedurilor, statele membre permit victimelor să fie însoțite
de persoană aleasă de acestea cu ocazia primului contact cu o autoritate
competentă, atunci când, datorită impactului infracțiunii, victima solicită asistență
pentru a înțelege sau a se face înțeleasă.

Articolul 4
Dreptul de a primi informații încă de la primul contact cu o autoritate
competentă
(1)   Statele membre se asigură că victimele primesc următoarele informații, fără
întârzieri inutile, încă de la primul contact cu o autoritate competentă, pentru a
permite acestora să își exercite drepturile prevăzute de prezenta directivă:
(a tipul de sprijin pe care victimele îl pot primi și din partea cui, inclusiv, în
) cazul în care este relevant, informații de bază privind accesul la asistență
medicală, orice tip de asistență specializată, inclusiv asistență psihologică și
cazare alternativă;
(b procedurile privind formularea unei plângeri cu privire la o infracțiune și rolul
) victimelor în aceste proceduri;
(c modul și condițiile în care victimele pot obține protecție, inclusiv măsurile de
) protecție;
(d modul și condițiile de acces la consiliere juridică, asistență juridică și orice
) altă formă de consiliere;
(e) modul și condițiile în care victimele pot avea acces la despăgubiri;
(f) modul și condițiile în care victimele au dreptul la interpretare și traducere;
(g în cazul în care victimele își au reședința în alt stat membru decât cel în care a
) fost comisă infracțiunea, orice măsură, procedură sau instrument specific care
este disponibil pentru a-și apăra interesele în statul membru unde se stabilește
primul contact cu autoritatea competentă;
(h procedurile disponibile de formulare a plângerilor, în cazul în care drepturile
) acestora nu sunt respectate de autoritatea competentă;
(i) datele de contact pentru comunicările cu privire la cauza lor;
(j) serviciile de justiție reparatorie disponibile;
(k modul și condițiile în care victimelor li se pot rambursa cheltuielile suportate
) ca urmare a participării în procedurile penale.
(2)   Amploarea sau gradul de detaliu al informațiilor menționate la alineatul (1)
poate varia în funcție de nevoile specifice și de situația personală a victimei și de
tipul sau natura infracțiunii. Detalii suplimentare pot fi, de asemenea, transmise în
etape ulterioare în funcție de nevoile victimei și de relevanța, în fiecare etapă a
procedurilor, a unor astfel de detalii.

Articolul 5
Drepturile victimelor în momentul formulării unei plângeri
(1)   Statele membre se asigură că victimele primesc o confirmare scrisă de
înregistrare a plângerii lor formale depuse de acestea la autoritatea competentă a
unui statul membru, care conține elementele de bază ale infracțiunii respective.
(2)   Statele membre se asigură că victimele care doresc să formuleze o plângere
referitoare la o infracțiune și care nu înțeleg sau nu vorbesc limba autorității
competente au posibilitatea de a formula plângerea într-o limbă pe care o înțeleg
sau primesc asistența lingvistică necesară.
(3)   Statele membre se asigură că victimele care nu înțeleg sau nu vorbesc limba
autorității competente primesc, în mod gratuit, o traducere a confirmării scrise de
înregistrare a plângerii lor prevăzute la alineatul (1), dacă solicită acest lucru, într-o
limbă pe care o înțeleg.

Articolul 6
Dreptul de a primi informații cu privire la propria cauză
(1)   Statele membre se asigură că victimele sunt informate, fără întârzieri inutile,
cu privire la dreptul lor de a primi următoarele informații privind procedurile
penale inițiate ca urmare a plângerii privind infracțiunea care afectează victima și
că, la cerere, primesc astfel de informații:
(a orice decizie de a nu continua sau de a înceta ancheta sau de a nu începe
) urmărirea penală împotriva autorului infracțiunii;
(b) data și locul procesului și natura acuzațiilor împotriva autorului infracțiunii.
(2)   Statele membre se asigură că, în funcție de rolul lor în sistemul judiciar penal
relevant, victimele sunt informate, fără întârzieri inutile, cu privire la dreptul lor de
a primi următoarele informații privind procedurile penale inițiate ca urmare a
plângerii privind infracțiunea care afectează victima și că, la cerere, primesc astfel
de informații:
(a) orice hotărâre finală pronunțată într-un proces;
(b informații care să îi permită victimei să ia la cunoștință stadiul procedurilor
) penale, cu excepția situației excepționale în care desfășurarea corespunzătoare
a cauzei ar putea fi afectată printr-o astfel de informare.
(3)   Informațiile prevăzute la alineatul (1) litera (a) și la alineatul (2) litera (a)
includ motivarea sau un rezumat succint al motivării respectivei hotărâri, cu
excepția cazului unei hotărâri aparținând unui juriu sau al unei hotărâri în care
motivarea este confidențială, caz în care motivarea nu este furnizată în temeiul
dreptului intern.
(4)   Dorința victimelor de a primi sau nu informații are forță obligatorie pentru
autoritățile competente, cu excepția cazului în care informațiile respective trebuie
transmise în virtutea dreptului victimei de a avea o participare activă în procedurile
penale. Statele membre permit victimelor să își modifice în orice moment opțiunea
și o iau ulterior în considerare.
(5)   Statele membre se asigură că victimelor li se oferă posibilitatea de a fi
informate fără întârzieri inutile, atunci când persoana aflată în arest, urmărită penal
sau condamnată pentru infracțiunile care le privesc este eliberată sau a evadat din
detenție. În plus, statele membre se asigură că victimele sunt informate cu privire
la orice măsuri relevante adoptate pentru protecția lor în caz de eliberare sau
evadare a autorului infracțiunii.
(6)   Victimele primesc, la cerere, informațiile menționate la alineatul (5) cel puțin
în cazurile în care există un pericol sau în cazul unui risc identificat de prejudiciu
la adresa acestora, cu excepția cazului în care există un risc identificat de
prejudiciu la adresa autorului infracțiunii care ar rezulta din notificare.

Articolul 7
Dreptul la servicii de interpretariat și traducere
(1)   Statele membre se asigură că victimele care nu înțeleg sau nu vorbesc limba
utilizată în procedurile penale la care participă pot beneficia, la cerere și în mod
gratuit, de servicii de interpretariat, în funcție de rolul care le revine în cadrul
procedurilor penale din sistemul judiciar penal relevant, cel puțin la audierile și
interogatoriile victimei în cadrul procedurilor penale în fața organelor de cercetare
și a autorităților judiciare, inclusiv în cursul interogatoriilor de către organele de
poliție, precum și de servicii de interpretariat în momentul participării active la
audierile în fața instanței și a oricăror audieri intermediare care sunt necesare.
(2)   Fără a se aduce atingere dreptului la apărare și în conformitate cu normele
privind marja de apreciere a instanței, pot fi utilizate mijloace tehnice de
comunicare, cum ar fi videoconferința, telefonul sau internetul, cu excepția cazului
în care este necesară prezența fizică a interpretului pentru ca victimele să-și poată
exercita în mod corespunzător drepturile sau să poată înțelege procedura.
(3)   Statele membre se asigură că victimele care nu înțeleg sau nu vorbesc limba
utilizată în procedurile penale în care participă beneficiază, la cerere și în mod
gratuit, în funcție de rolul care le revine în cadrul procedurilor penale din sistemul
judiciar penal relevant, de traducerea informațiilor esențiale exercitării drepturilor
lor în cadrul procedurilor penale într-o limbă pe care o înțeleg, în măsura în care
aceste informații sunt puse la dispoziția victimelor. Traducerile unor astfel de
informații includ, cel puțin, orice hotărâre privind încetarea procedurilor penale
referitoare la infracțiunea suferită de victimă și, la cererea victimei, motivarea sau
un rezumat succint al motivării respectivei hotărâri, cu excepția cazului unei
hotărâri aparținând unui juriu sau al unei hotărâri în care motivarea este
confidențială, caz în care motivarea nu este furnizată în temeiul dreptului intern.
(4)   Statele membre se asigură că victimele care au dreptul să primească informații
privind data și locul procesului, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera
(b), și care nu înțeleg limba autorității competente primesc, la cerere, o traducere a
informațiilor la care au dreptul.
(5)   Victimele pot prezenta o cerere motivată pentru ca un document să fie
considerat esențial. Nu se impune obligația de a traduce acele părți din
documentele esențiale care nu sunt relevante pentru obiectivul de a permite
victimelor să participe în mod activ în procedurile penale.
(6)   Prin derogare de la alineatele (1) și (3), o traducere orală sau un rezumat oral
al documentelor esențiale poate fi furnizat în locul unei traduceri scrise, cu condiția
ca o astfel de traducere orală sau rezumat oral să nu prejudicieze caracterul
echitabil al procedurilor.
(7)   Statele membre se asigură că autoritatea competentă evaluează dacă victimele
au nevoie de interpretare sau de traducere, astfel cum se prevede la alineatele (1) și
(3). Victimele pot contesta o decizie de a nu furniza interpretare sau traducere.
Normele procedurale privind o astfel de contestație se stabilesc în cadrul dreptului
intern.
(8)   Interpretarea și traducerea, precum și examinarea unei contestații la o hotărâre
de a nu asigura interpretare sau traducere în temeiul prezentului articol nu trebuie
să prelungească în mod nerezonabil procedurile penale.

Articolul 8
Dreptul de acces la serviciile de sprijinire a victimelor
(1)   Statele membre se asigură că victimele au acces, în concordanță cu
necesitățile lor, la servicii confidențiale de sprijinire a victimelor, în mod gratuit,
care acționează în interesul victimelor înainte, în timpul și pentru o durată adecvată
după încetarea procedurilor penale. Membrii familiei au acces la serviciile de
sprijinire a victimelor în conformitate cu necesitățile lor și cu gravitatea
prejudiciului suferit ca urmare a infracțiunii săvârșite împotriva victimei.
(2)   Statele membre facilitează direcționarea victimelor, de către autoritatea
competentă la care a fost depusă plângerea și de către alte entități relevante, către
serviciile de sprijinire a victimelor.
(3)   Statele membre adoptă măsuri pentru a institui servicii specializate, gratuite și
confidențiale de sprijinire a victimelor în plus față de sau ca parte integrantă a
serviciilor generale de sprijinire a victimelor sau pentru a permite organizațiilor de
sprijinire a victimelor să facă apel la entități specializate existente care oferă astfel
de sprijin specializat. Victimele au acces la astfel de servicii în conformitate cu
nevoile lor specifice, iar membrii familiei au acces la respectivele servicii în
conformitate cu nevoile lor specifice și cu gradul de vătămare suferit ca urmare a
infracțiunii săvârșite împotriva victimei.
(4)   Serviciile de sprijinire a victimelor și orice servicii specializate de sprijinire
pot fi instituite ca organizații publice sau neguvernamentale și pot fi organizate pe
bază profesională sau voluntară.
(5)   Statele membre se asigură că accesul la serviciile de sprijinire a victimelor nu
depinde de formularea de către victimă a unei plângeri formale în fața unei
autorități competente cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.

Articolul 9
Sprijinul din partea serviciilor de sprijinire a victimelor
(1)   Serviciile de sprijinire a victimelor, astfel cum sunt menționate la articolul 8
alineatul (1), furnizează cel puțin:
(a informațiile, consilierea și sprijinul relevante pentru exercitarea drepturilor
) care revin victimelor, inclusiv în ceea ce privește accesul la sistemele publice
naționale de despăgubire în cazul daunelor penale, precum și cu privire la
rolul victimelor în cadrul procedurilor penale, inclusiv pregătirea pentru
participarea la proces;
(b informații privind sau trimitere directă la orice servicii specializate de
) sprijinire relevante existente;
(c) sprijinul emoțional și, dacă este disponibil, cel psihologic;
(d) consiliere privind aspectele financiare și practice subsecvente infracțiunii;
(e cu excepția cazului în care este furnizată de alte servicii publice sau private,
) consiliere cu privire la riscurile de victimizare secundară și repetată sau de
intimidare și răzbunare, precum și la prevenirea acestora.
(2)   Statele membre încurajează serviciile de sprijinire a victimelor să acorde o
atenție deosebită nevoilor specifice ale victimelor care au suferit un prejudiciu
considerabil ca urmare a gravității infracțiunii.
(3)   Cu excepția cazului în care acestea sunt furnizate de alte servicii publice sau
private, serviciile specializate de sprijinire menționate la articolul 8 alineatul (3),
instituie și pun la dispoziție cel puțin:
(a adăposturi sau orice altă cazare provizorie adecvată pentru victimele care au
) nevoie de un loc sigur din cauza unui risc iminent de victimizare secundară și
repetată sau de intimidare și răzbunare;
(b sprijin orientat și integrat pentru victimele cu nevoi specifice, precum
) victimele violenței sexuale, victimele violenței bazate pe gen și victimele
violențelor în cadrul unor relații apropiate, inclusiv sprijin în cazul traumelor
și consiliere.

CAPITOLUL 3
PARTICIPAREA ÎN PROCEDURILE PENALE

Articolul 10
Dreptul de a fi audiat
(1)   Statele membre se asigură că victimele pot fi audiate în cursul procedurii
penale și pot prezenta probe. În cazul audierii unei victime-copil, se iau în
considerare în mod adecvat vârsta și maturitatea acesteia.
(2)   Normele procedurale în temeiul cărora victimele pot fi audiate în cursul
procedurilor penale și pot prezenta probe se stabilesc în cadrul dreptului intern.

Articolul 11
Drepturi în cazul unei hotărâri de neîncepere a urmăririi penale
(1)   Statele membre se asigură că victimele, în funcție de rolul care le revine în
sistemul judiciar penal relevant, au dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri de
neîncepere a urmăririi penale. Normele procedurale pentru o astfel de revizuire se
stabilesc în dreptul intern.
(2)   În cazul în care, în conformitate cu dreptul intern, rolul victimei în sistemul
judiciar penal relevant se stabilește numai după adoptarea hotărârii de urmărire
penală, statele membre se asigură că cel puțin victimele unor încălcări grave au
dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri de neîncepere a urmăririi penale.
Normele procedurale pentru o astfel de revizuire se stabilesc în cadrul dreptului
intern.
(3)   Statele membre se asigură că victimele sunt informate fără întârzieri inutile cu
privire la dreptul lor de a primi și că primesc, la cerere, informații suficiente pentru
a decide dacă doresc sau nu să solicite revizuirea oricărei hotărâri de neîncepere a
urmăririi penale.
(4)   În cazul în care hotărârea de neîncepere a urmăririi penale este adoptată de cea
mai înaltă autoritate de urmărire penală, a cărei hotărâre nu poate face obiectul unei
căi de atac în temeiul dreptului intern, calea de atac poate fi soluționată de aceeași
autoritate.
(5)   Alineatele (1), (3) și (4) nu se aplică deciziei procurorului de neîncepere a
urmăririi penale, în cazul în care o astfel de decizie conduce la o soluționare
extrajudiciară, în măsura în care dreptul intern prevede aceasta.

Articolul 12
Dreptul la garanții în contextul serviciilor de justiție reparatorie
(1)   Statele membre iau măsuri care garantează protecția victimei împotriva
victimizării secundare și repetate, precum și a intimidării și răzbunării, care să se
aplice atunci când se recurge la orice serviciu de justiție reparatorie. Astfel de
măsuri garantează victimelor care optează să participe în procesul de justiție
reparatorie că beneficiază, la cerere, de acces la servicii de justiție reparatorie
sigure și competente, cu respectarea cel puțin a următoarelor condiții:
(a se recurge la servicii de justiție reparatorie dacă acestea sunt în interesul
) victimei, în funcție de considerațiile privind siguranța și cu acordul liber și în
cunoștință de cauză al acesteia, care poate fi retras în orice moment;
(b înainte de a accepta să participe în procesul de justiție reparatorie, victima
) primește informații complete și obiective cu privire la proceduri și la
eventualele rezultatele ale acestora, precum și informații cu privire la
procedurile de supraveghere a punerii în aplicare a oricărui acord;
(c) autorul infracțiunii a recunoscut faptele de bază ale cauzei;
(d orice acord este încheiat în mod voluntar și poate fi luat în considerare în
) cadrul oricăror proceduri penale ulterioare;
(e discuțiile din cadrul procedurilor de justiție reparatorie care nu au loc în public
) sunt confidențiale și nu sunt divulgate ulterior, cu excepția cazului în care
părțile își dau acordul în acest sens sau dacă acest lucru se prevede în dreptul
intern, având în vedere interesul public prevalent.
(2)   Statele membre facilitează trimiterea cauzelor, dacă este cazul către serviciile
de justiție reparatorie, inclusiv prin stabilirea de proceduri sau orientări cu privire
la condițiile unei astfel de trimiteri.

Articolul 13
Dreptul la asistență juridică
Statele membre se asigură că victimele au acces la asistență juridică, atunci când au
calitatea de parte în procedurile penale. Condițiile sau normele procedurale în
conformitate cu care victimele pot avea acces la asistență juridică se stabilesc în
dreptul intern.

Articolul 14
Dreptul la rambursarea cheltuielilor
Statele membre oferă victimelor care participă în procedurile penale posibilitatea
de a li se rambursa cheltuielile suportate ca urmare a participării lor active la aceste
proceduri, în funcție de rolul care le revine în sistemul judiciar penal relevant.
Condițiile sau normele procedurale în conformitate cu care victimelor li se pot
rambursa cheltuielile se stabilesc în dreptul intern.

Articolul 15
Dreptul la restituirea bunurilor
Statele membre se asigură că, în urma unei decizii a unei autorități competente,
bunurile recuperabile care sunt sechestrate pe durata procedurilor penale li se
restituie victimelor fără întârziere, cu excepția cazului în care ele sunt necesare în
cadrul procedurilor penale. Condițiile sau normele procedurale în conformitate cu
care astfel de bunuri sunt restituite se stabilesc în dreptul intern.

Articolul 16
Dreptul de a obține în cadrul procedurilor penale o decizie privind
despăgubirile din partea autorului infracțiunii
(1)   Statele membre se asigură că, în cursul procedurilor penale, victimele au
dreptul de a obține o decizie privind despăgubirile din partea autorului infracțiunii,
într-un termen rezonabil, cu excepția cazului în care în dreptul intern se prevede că
o astfel de decizie se adoptă în cadrul altor proceduri judiciare.
(2)   Statele membre promovează măsurile necesare pentru a-i încuraja pe autorii
infracțiunilor să despăgubească în mod corespunzător victimele.

Articolul 17
Drepturile victimelor care au reședința în alt stat membru
(1)   Statele membre se asigură că autoritățile lor competente sunt în măsură să
adopte măsurile adecvate pentru a reduce la minimum dificultățile care apar atunci
când victima își are reședința într-un alt stat membru decât cel în care a fost
săvârșită infracțiunea, în special în ceea ce privește desfășurarea procedurilor. În
acest scop, autorităților statului membru în care a fost săvârșită infracțiunea le
revine, în special, sarcina:
(a de a lua o declarație victimei imediat după formularea plângerii cu privire la
) săvârșirea infracțiunii în fața autorității competente;
(b de a recurge cât mai mult posibil la dispozițiile privind videoconferințele și
) teleconferințele prevăzute în Convenția privind asistența reciprocă în materie
penală între statele membre ale Uniunii Europene din 29 mai 2000 (17) în
scopul audierii victimelor care au reședința în străinătate.
(2)   Statele membre se asigură că victimele infracțiunilor săvârșite într-un alt stat
membru decât cel în care acestea își au reședința pot formula o plângere în fața
autorităților competente din statul membru de reședință, dacă nu au posibilitatea de
a face acest lucru în statul membru în care a fost săvârșită infracțiunea sau, în cazul
săvârșirii unei infracțiuni grave, potrivit dreptului intern al respectivului stat
membru, dacă nu doresc să facă acest lucru.
(3)   Statele membre se asigură că autoritatea competentă care a înregistrat
plângerea victimei o transmite fără întârziere autorității competente a statului
membru în care a fost săvârșită infracțiunea, în cazul în care competența de a iniția
procedurile nu a fost încă exercitată de statul membru în care a fost înregistrată
plângerea.

CAPITOLUL 4
PROTECȚIA VICTIMELOR ȘI RECUNOAȘTEREA VICTIMELOR CU
NEVOI DE PROTECȚIE SPECIFICE

Articolul 18
Dreptul la protecție
Fără a aduce atingere dreptului la apărare, statele membre garantează adoptarea
unor măsuri de protecție a siguranței victimelor și a membrilor familiilor acestora
împotriva victimizării secundare și repetate și a intimidării și răzbunării, inclusiv
împotriva riscului unor vătămări emoționale sau psihologice, și de protecție a
demnității victimelor pe durata audierilor și în momentul depunerii mărturiei. După
caz, astfel de măsuri includ și proceduri instituite în temeiul dreptului intern pentru
protecția fizică a victimelor și a membrilor familiilor acestora.

Articolul 19
Dreptul la evitarea contactului dintre victimă și autorul infracțiunii
(1)   Statele membre stabilesc condițiile necesare pentru a se permite evitarea
contactului dintre victime și, după caz, membrii familiei acestora și autorul
infracțiunii în incinta în care se desfășoară procedurile penale, în afară de cazul în
care acest lucru este impus de procedurile penale.
(2)   Statele membre se asigură că noile clădiri ale instanțelor judecătorești
beneficiază de săli de așteptare separate pentru victime.

Articolul 20
 Dreptul la protecție al victimelor în cursul cercetării
Fără a se aduce atingere dreptului la apărare și în conformitate cu normele privind
marja de apreciere a instanțelor, statele membre se asigură că pe durata cercetărilor
penale:
(a audierile victimelor se desfășoară fără întârzieri nejustificate, de îndată ce
) autoritatea competentă a înregistrat o plângere cu privire la săvârșirea unei
infracțiuni;
(b numărul audierilor victimelor este cât mai redus cu putință, iar audierile au loc
) numai atunci când sunt strict necesare pentru desfășurarea cercetării penale;
(c victimele pot fi însoțite de reprezentantul lor legal și de o persoană aleasă de
) acestea, cu excepția cazului în care s-a luat o decizie contrară motivată în
legătură cu una dintre persoanele respective sau cu amândouă;
(d examinările medicale sunt reduse la minimum și se desfășoară numai atunci
) când sunt strict necesare în scopul procedurilor penale.

Articolul 21
Dreptul la protecția vieții private
(1)   Statele membre se asigură că autoritățile competente pot adopta, în cursul
procedurilor penale, măsurile adecvate pentru a proteja viața privată, inclusiv
caracteristicile personale ale victimei luate în considerare în evaluarea individuală
prevăzută la articolul 22, și imaginile victimelor și ale membrilor familiilor
acestora. În plus, statele membre se asigură că autoritățile competente pot adopta
toate măsurile legale pentru a împiedica difuzarea publică a oricăror informații care
ar putea duce la identificarea unei victime-copil.
(2)   În vederea protejării vieții private, a integrității personale și a datelor cu
caracter personal ale victimei, în ceea ce privește libertatea de exprimare și de
informare și libertatea și pluralismul mass-media, statele membre încurajează
mass-media să adopte măsuri de autoreglementare.

Articolul 22
Evaluarea individuală a victimelor pentru identificarea nevoilor de protecție
specifice
(1)   Statele membre se asigură că victimele beneficiază de o evaluare promptă și
individuală, în conformitate cu procedurile naționale, pentru a se identifica nevoile
de protecție specifice și pentru a se determina dacă și în ce măsură ar putea
beneficia de măsuri speciale în cursul procedurilor penale, astfel cum se prevede la
articolele 23 și 24, datorită vulnerabilități deosebite la victimizare secundară și
repetată sau la intimidare și răzbunare.
(2)   Evaluarea individuală ia în considerare în special:
(a) caracteristicile personale ale victimei;
(b) tipul sau natura infracțiunii; și
(c) circumstanțele infracțiunii.
(3)   În contextul evaluării individuale, se acordă o atenție deosebită victimelor
care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravității infracțiunii,
victimelor afectate de o infracțiune din cauza prejudecăților sau din motive de
discriminare care ar putea avea legătură în special cu caracteristicile lor personale
și victimelor care sunt deosebit de vulnerabile din cauza relației cu autorul
infracțiunii și a dependenței de acesta, în special victimele terorismului, ale
criminalității organizate, ale traficului de persoane, ale violenței bazate pe gen, ale
violenței în cadrul relațiilor apropiate, ale violenței sexuale sau ale exploatării, ale
infracțiunilor săvârșite din ură și victimele cu dizabilități.
(4)   În sensul prezentei directive, se prezumă că victimele-copii au nevoi de
protecție specifice datorită vulnerabilității la victimizarea secundară și repetată sau
la intimidare și răzbunare. Pentru a se determina dacă și în ce măsură ar beneficia
de măsurile speciale prevăzute la articolele 23 și 24, victimele-copii fac obiectul
unei evaluări individuale astfel cum se prevede la alineatul (1) din prezentul
articol.
(5)   Amploarea evaluării individuale poate fi adaptată în funcție de gravitatea
infracțiunii și de nivelul prejudiciului aparent suferit de victimă.
(6)   Evaluarea individuală se desfășoară cu strânsa implicare a victimelor și ia în
considerare dorințele acestora, inclusiv refuzul de a beneficia de măsurile speciale
prevăzute la articolele 23 și 24.
(7)   În cazul în care elementele de bază ale evaluării individuale s-au modificat în
mod semnificativ, statele membre se asigură că aceasta este actualizată pe toată
durata procedurilor penale.

Articolul 23
Dreptul la protecție în cursul procedurilor penale de care beneficiază
victimele cu nevoi specifice de protecție
(1)   Fără a se aduce atingere dreptului la apărare și în conformitate cu normele
privind marja de apreciere a instanței, statele membre se asigură că victimele cu
nevoi specifice de protecție care beneficiază de măsurile speciale identificate ca
urmare a unei evaluări individuale prevăzute la articolul 22 alineatul (1) pot
beneficia de măsurile prevăzute la alineatele (2) și (3) de la prezentul articol. O
măsură specială preconizată ca urmare a evaluării individuale nu se pune la
dispoziție în cazul în care constrângeri de natură operațională sau practică fac acest
lucru imposibil sau în cazul în care există o nevoie urgentă de a audia victima și
neîndeplinirea acestui lucru ar putea aduce un prejudiciu victimei sau unei alte
persoane ori ar putea afecta desfășurarea procedurilor.
(2)   Următoarele măsuri speciale se pun la dispoziție în cursul cercetărilor penale
pentru victimele cu nevoi specifice de protecție identificate în conformitate cu
articolul 22 alineatul (1):
(a audierea victimei se desfășoară în incinte concepute sau adaptate în acest
) scop;
(b audierea victimei se desfășoară de către sau prin intermediul unor profesioniști
) pregătiți în acest scop;
(c toate audierile victimei sunt realizate de aceleași persoane, cu excepția cazului
) în care acest lucru este contrar bunei administrări a justiției;
(d toate audierile victimelor violenței sexuale, ale violenței bazate pe gen sau ale
) violenței în cadrul unor relații apropiate, cu excepția cazului în care sunt
efectuate de un procuror sau un judecător, sunt efectuate de către o persoană
de același sex cu victima, dacă victima dorește acest lucru, cu condiția ca
derularea procedurilor penale să nu fie afectată.
(3)   Următoarele măsuri sunt disponibile în cursul procedurilor judiciare pentru
victimele cu nevoi specifice de protecție identificate în conformitate cu articolul 22
alineatul (1):
(a măsuri de evitare a contactului vizual între victime și autorii infracțiunilor,
) inclusiv pe parcursul depunerii mărturiei, prin mijloace adecvate, inclusiv prin
utilizarea mijloacelor tehnice de comunicare;
(b măsuri de garantare a posibilității ca victima să fie audiată în instanță fără a fi
) prezentă, în special prin folosirea mijloacelor tehnice de comunicare adecvate;
(c măsuri de evitare a adresării de întrebări inutile victimei privind viața privată,
) care nu sunt legate de infracțiunea respectivă; și
(d) măsuri prin care să se permită derularea audierii în absența publicului.

Articolul 24
Dreptul la protecție al victimelor-copii în cursul procedurilor penale
(1)   Pe lângă măsurile prevăzute la articolul 23, statele membre se asigură că
atunci când victima este copil:
(a în cercetările penale, toate audierile victimei-copil pot fi înregistrate pe suport
) audiovizual și că aceste înregistrări pot fi utilizate ca probe în procedurile
penale;
(b în cercetările și procedurile penale, în funcție de rolul victimelor în sistemul
) judiciar penal relevant, autoritățile competente numesc un reprezentant special
pentru victimele-copii în cazul în care, conform dreptului intern, titularii
răspunderii părintești nu pot reprezenta victima-copil ca urmare a unui conflict
de interese între aceștia și victima-copil sau atunci când victima-copil este
neînsoțită sau separată de familie;
(c în cazul în care victima-copil are dreptul la consiliere juridică, aceasta are
) dreptul la propriul consilier juridic și la reprezentare în nume propriu în
procedurile unde există sau ar putea exista un conflict de interese între
victima-copil și titularii răspunderi părintești sau alte părți.
Normele procedurale pentru înregistrările audiovizuale menționate la primul
paragraf litera (a) și pentru utilizarea acestora se stabilesc în cadrul dreptului
intern.
(2)   În cazul în care vârsta victimei nu este cunoscută și există motive pentru a se
considera că aceasta este copil, în sensul prezentei directive se prezumă că victima
este copil.

CAPITOLUL 5
ALTE DISPOZIȚII

Articolul 25
Formarea practicienilor
(1)   Statele membre se asigură că funcționarii susceptibili să intre în contact cu
victimele, precum personalul polițienesc și personalul instanțelor, beneficiază de
cursuri de formare atât generale, cât și de specialitate, până la un nivel adecvat din
punctul de vedere al contactului cu victimele, pentru a spori nivelul de
conștientizare de către aceștia a nevoilor victimelor și pentru a le permite să poată
trata victimele într-un mod respectuos, imparțial și profesionist.
(2)   Fără a aduce atingere independenței judiciare și diferențelor de organizare ale
sistemelor judiciare din Uniune, statele membre solicită celor care răspund de
formarea judecătorilor și a procurorilor implicați în proceduri penale să pună la
dispoziție cursuri de formare atât generale, cât și de specialitate, pentru a spori
nivelul de conștientizare de către judecători și procurori a nevoilor victimelor.
(3)   Cu respectarea adecvată a independenței profesiei juridice, statele membre
recomandă celor care răspund de formarea avocaților să pună la dispoziție cursuri
de formare atât generale, cât și de specialitate, pentru a spori nivelul de
conștientizare de către avocați a nevoilor victimelor.
(4)   Prin serviciile publice sau prin finanțarea organizațiilor de sprijinire a
victimelor, statele membre încurajează inițiative prin care cei care furnizează
servicii de sprijinire a victimelor și de justiție reparatorie beneficiază de formare
corespunzătoare la un nivel adecvat în ceea ce privește contactul cu victimele și
îndeplinesc standardele profesionale necesare pentru a garanta că aceste servicii
sunt furnizate într-un mod respectuos, imparțial și profesionist.
(5)   În conformitate cu funcțiile practicianului, cu natura și nivelul contactului
acestuia cu victimele, cursurile de formare urmăresc să permită practicianului să
recunoască victimele și să le trateze în mod respectuos, profesionist și
nediscriminatoriu.

Articolul 26
Cooperarea și coordonarea serviciilor
(1)   Statele membre adoptă măsurile adecvate pentru a facilita cooperarea dintre
statele membre în vederea îmbunătățirii exercitării de către victime a drepturilor
lor, astfel cum sunt prevăzute de prezenta directivă și în cadrul dreptului intern.
Cooperarea în cauză urmărește cel puțin:
(a) schimbul de bune practici;
(b) consultarea în cazuri individuale; și
(c asistența acordată rețelelor europene care lucrează în domenii direct relevante
) pentru drepturile victimelor.
(2)   Statele membre adoptă măsurile corespunzătoare, inclusiv prin intermediul
internetului, menite să sensibilizeze publicul larg cu privire la drepturile prevăzute
în prezenta directivă, să reducă riscul victimizării și să reducă la minimum
impactul negativ al criminalității și riscurile de victimizare secundară și repetată,
de intimidare și răzbunare, în special prin orientarea către grupuri vulnerabile
precum copiii, victimele violenței bazate pe gen și ale violenței în cadrul unor
relații apropiate. Astfel de măsuri pot include campanii de informare și
sensibilizare, programe de cercetare și educare, dacă este cazul în cooperare cu
organizațiile relevante ale societății civile și cu alte părți interesate.

CAPITOLUL 6
DISPOZIȚII FINALE

Articolul 27
Transpunere
(1)   Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a
actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 16
noiembrie 2015.
(2)   Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, acestea conțin o trimitere
la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor
oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
 Articolul 28
Furnizarea de date și statistici
Până la 16 noiembrie 2017 și, ulterior, la fiecare trei ani, statele membre comunică
Comisiei datele disponibile care arată modul și măsura în care victimele și-au
exercitat drepturile prevăzute de prezenta directivă.

Articolul 29
Raport
Până la 16 noiembrie 2017, Comisia prezintă Parlamentului European și
Consiliului un raport de evaluare a gradului în care statele membre au luat măsurile
necesare pentru a se conforma prezentei directive, inclusiv o descriere a măsurilor
adoptate în temeiul articolelor 8, 9 și 23, raport însoțit, dacă este necesar, de
propuneri legislative.

Articolul 30
Înlocuirea Deciziei-cadru 2001/220/JAI
Decizia-cadru 2001/220/JAI se înlocuiește pentru statele membre care participă la
adoptarea prezentei directive, fără a se aduce atingere obligațiilor statelor membre
în ceea ce privește termenele de transpunere în dreptul intern.
Pentru statele membre care participă la adoptarea prezentei directive, trimiterile la
decizia-cadru sus-menționată se interpretează drept trimiteri la prezenta directivă.

Articolul 31
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 32
Destinatarii
Prezenta directivă se adresează statelor membre, în conformitate cu tratatele.
Adoptată la Strasbourg, 25 octombrie 2012.
Pentru Parlamentul European
Președintele
M. SCHULZ
Pentru Consiliu
Președintele
A. D. MAVROYIANNIS
( )  JO C 43, 15.2.2012, p. 39.
1

( )  JO C 113, 18.4.2012, p. 56.

2

( )  Poziția Parlamentului European din 12 septembrie 2012 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia
3

Consiliului din 4 octombrie 2012.

( )  JO L 82, 22.3.2001, p. 1.
4

( )  JO C 115, 4.5.2010, p. 1.

5

( )  JO C 187, 28.6.2011, p. 1.

6

( )  JO C 285 E, 21.10.2010, p. 53.

7

( )  JO C 296 E, 2.10.2012, p. 26.

8

( )  JO L 338, 21.12.2011, p. 2.

9

( )  JO L 101, 15.4.2011, p. 1.

10

( )  JO L 335, 17.12.2011, p. 1.

11

( )  JO L 164, 22.6.2002, p. 3.

12

( )  JO L 328, 15.12.2009, p. 42.

13

( )  JO L 350, 30.12.2008, p. 60.

14

( )  JO C 35, 9.2.2012, p. 10.

15

( )  JO L 8, 12.1.2001, p. 1.
16

( )  JO C 197, 12.7.2000, p. 3.

17

Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European și a Consiliului din

13 decembrie 2011 privind ordinul european de protecție

JO L 338, 21.12.2011, p. 2-18 

DIRECTIVA 2011/99/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A

CONSILIULUI

din 13 decembrie 2011

privind ordinul european de protecție

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și în special
articolul 82 alineatul (1) literele (a) și (d),
având în vedere inițiativa Regatului Belgiei, a Republicii Bulgaria, a Republicii
Estonia, a Regatului Spaniei, a Republicii Franceze, a Republicii Italiene, a
Republicii Ungare, a Republicii Polone, a Republicii Portugheze, a României, a
Republicii Finlanda și a Regatului Suediei,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),
întrucât:
(1 Uniunea Europeană și-a stabilit obiectivul de a menține și de a dezvolta un
) spațiu de libertate, securitate și justiție.
(2 În conformitate cu articolul 82 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea
) Uniunii Europene (TFUE), cooperarea judiciară în materie penală în Uniune
se întemeiază pe principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești
și a deciziilor judiciare.
(3 În conformitate cu Programul de la Stockholm – O 2 Europă deschisă și sigură
) în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora ( ), recunoașterea reciprocă
ar trebui să se extindă la toate tipurile de hotărâri și decizii de natură judiciară,
care ar putea fi, în funcție de sistemul juridic, penale sau administrative. Acest
program solicită de asemenea Comisiei și statelor membre să analizeze
modalitățile de îmbunătățire a legislației și a măsurilor practice de sprijin
pentru protecția victimelor. De asemenea, programul evidențiază faptul că
victimelor criminalității li se poate oferi o protecție specială, care ar trebui să
fie aplicată la nivelul Uniunii. Prezenta directivă face parte dintr-o serie de
măsuri coerente și cuprinzătoare privind drepturile victimelor.
(4 Rezoluția Parlamentului European din 26 noiembrie 2009 referitoare la
) eliminarea violenței împotriva femeilor invită statele membre să-și
îmbunătățească legislația și politicile naționale pentru a combate toate formele
de violență împotriva femeilor și să acționeze în vederea combaterii cauzelor
violenței împotriva femeilor, nu în ultimul rând prin utilizarea de măsuri
preventive și invită Uniunea să garanteze dreptul la asistență și sprijin pentru
toate victimele violenței. Rezoluția Parlamentului European din 10 februarie
2010 referitoare la egalitatea dintre femei și bărbați în Uniunea Europeană –
2009 aprobă propunerea de introducere a ordinului european de protecție
pentru victime.
(5 În rezoluția sa din 10 iunie 2011 privind o foaie de parcurs pentru
) consolidarea drepturilor și a protecției victimelor, în special în cadrul
procedurilor penale, Consiliul a afirmat că ar trebui luate măsuri la nivelul
Uniunii pentru a consolida drepturile și protecția victimelor infracționalității și
a invitat Comisia să prezinte propuneri corespunzătoare în acest sens. În acest
cadru, ar trebui creat un mecanism pentru garantarea recunoașterii reciproce
între statele membre a deciziilor privind măsurile de protecție a victimelor
infracționalității. Potrivit rezoluției respective, prezenta directivă, care vizează
recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție luate în materie penală, ar
trebui completată de un mecanism corespunzător privind măsurile luate în
materie civilă.
(6 Într-un spațiu comun de justiție fără frontiere interne, este necesar să se
) asigure faptul că protecția acordată unei persoane fizice într-un stat membru
este menținută și continuată în orice alt stat membru în care se mută sau în
care s-a mutat persoana respectivă. Ar trebui, de asemenea, garantat faptul că
exercitarea legitimă de către cetățenii Uniunii a dreptului de liberă circulație și
ședere pe teritoriul statelor membre, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2)
din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și cu articolul 21 din TFUE,
nu duce la reducerea protecției acestora.
(7 Pentru a realiza aceste obiective, prezenta directivă ar trebui să stabilească
) norme prin care protecția generată de anumite măsuri de protecție adoptate în
conformitate cu legislația unui stat membru („stat membru emitent”) poate fi
extinsă la alt stat membru în care persoana protejată hotărăște să își stabilească
reședința sau să locuiască („stat membru de executare”).
(8 Prezenta directivă ia în considerare diferitele tradiții juridice ale statelor
) membre, precum și faptul că o protecție eficace poate fi asigurată prin
intermediul ordinelor de protecție emise de o altă autoritate decât o instanță
penală. Prezenta directivă nu creează obligații de modificare a sistemelor
naționale pentru adoptarea măsurilor de protecție și nici obligații de
introducere sau de modificare a sistemului de drept penal pentru executarea
ordinului european de protecție.
(9 Prezenta directivă se aplică măsurilor de protecție care sunt destinate în mod
) particular să protejeze o persoană împotriva unei fapte penale a unei alte
persoane care poate, în orice fel, să îi pună în pericol viața sau integritatea
fizică, psihologică și sexuală, de exemplu prin prevenirea oricărei forme de
hărțuire, precum și demnitatea sau libertatea personală a acesteia, de exemplu
prin prevenirea răpirilor, a urmăririi în scop de hărțuire și a altor forme de
constrângere indirectă și care sunt destinate să prevină noi acte infracționale și
să reducă consecințele actelor infracționale anterioare. Aceste drepturi
personale ale persoanei protejate reprezintă valori fundamentale recunoscute
și susținute în toate statele membre. Cu toate acestea, un stat membru nu este
obligat să emită un ordin european de protecție pe baza unei măsuri penale
care nu servește în mod particular la protejarea unei persoane, ci vizează în
principal alte scopuri, de exemplu reabilitarea socială a autorului faptei. Este
important să se sublinieze faptul că prezenta directivă se aplică măsurilor de
protecție care vizează protejarea tuturor victimelor, nu numai a victimelor
violenței bazate pe criterii de gen, ținând seama de specificul fiecărui tip de
infracțiune în cauză.
(10 Prezenta directivă se aplică măsurilor de protecție adoptate în materie penală
) și, în consecință, nu acoperă măsurile de protecție adoptate în materie civilă.
Pentru ca o măsură de protecție să poată fi executată în conformitate cu
prezenta directivă, nu este necesar ca o infracțiune să fi fost stabilită printr-o
hotărâre definitivă. Nu este relevantă nici natura autorității care adoptă o
 măsură de protecție, fie ea penală, administrativă sau civilă. Prezenta
directivă nu obligă statele membre să își modifice dreptul intern pentru a
putea adopta măsuri de protecție în contextul procedurilor penale.
(11 Prezenta directivă urmărește aplicarea unor măsuri de protecție adoptate în
) favoarea victimelor sau a posibilelor victime ale infracțiunilor. Prin urmare,
prezenta directivă nu ar trebui să se aplice măsurilor adoptate în vederea
protecției martorilor.
(12 În cazul în care, pentru protecția unei rude a persoanei care face în principal
) obiectul protecției, este adoptată o măsură de protecție în sensul prezentei
directive, se poate solicita și emite un ordin european de protecție cu privire
la această rudă, cu respectarea condițiilor prevăzute de prezenta directivă.
(13 Toate cererile prin care se solicită emiterea unui ordin european de protecție
) ar trebui soluționate cu rapiditatea corespunzătoare, ținând seama de
circumstanțele specifice ale cazului, inclusiv urgența situației, de data
prevăzută pentru sosirea persoanei protejate pe teritoriul statului de executare
și, în cazul în care este posibil, de gradul de risc la care este supusă persoana
protejată.
(14 În cazul în care persoanei protejate sau persoanei care reprezintă un pericol
) ar trebui să i se furnizeze informații în conformitate cu prezenta directivă,
aceste informații ar trebui să fie furnizate, dacă este cazul, și tutorelui sau
reprezentantului persoanei în cauză. De asemenea, ar trebui acordată atenția
cuvenită necesității ca persoana protejată, persoana care reprezintă un pericol
sau tutorele ori reprezentantul în cadrul procedurilor să primească informații,
în conformitate cu prezenta directivă, într-o limbă pe care persoana
respectivă o înțelege.
(15 În cadrul procedurilor de emitere și recunoaștere a ordinelor europene de
) protecție, autoritățile competente ar trebui să aibă în vedere, în mod
corespunzător, nevoile victimelor, inclusiv, în special, pe acelea ale
persoanelor vulnerabile, cum ar fi minori sau persoane cu handicap.
(16 Pentru aplicarea prezentei directive, o măsură de protecție poate fi impusă ca
) urmare a unei hotărâri judecătorești, în sensul Deciziei-cadru 2008/947/JAI a
Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului
recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești și al deciziilor de
probațiune în vederea supravegherii măsurilor de probațiune și a sancțiunilor
alternative (3) sau ca urmare a unei decizii privind măsuri de supraveghere
judiciară, în sensul Deciziei-cadru 2009/829/JAI a Consiliului din 23
octombrie 2009 privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene,
a principiului recunoașterii reciproce în materia deciziilor privind măsurile
de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă (4). În cazul în
care o decizie a fost adoptată în statul emitent pe baza uneia dintre aceste
 decizii-cadru, procedura de recunoaștere ar trebui urmată în consecință în
statul de executare. Cu toate acestea, nu ar trebui să fie exclusă posibilitatea
transferării unui ordin european de protecție către un alt stat membru decât
statul care execută deciziile bazate pe aceste decizii-cadru.
(17 În conformitate cu articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea
) drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu articolul 47 paragraful
al doilea din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, persoanei
care reprezintă un pericol ar trebui să i se asigure, fie în decursul procedurii
care conduce la adoptarea unei măsuri de protecție, fie înaintea emiterii unui
ordin european de protecție, posibilitatea de a fi ascultată și de a contesta
măsura de protecție.
(18 Pentru a preveni săvârșirea unei infracțiuni împotriva victimei în statul de
) executare, statul respectiv ar trebui să dispună de mijloacele juridice pentru
recunoașterea deciziei adoptate anterior în statul emitent în favoarea
victimei, evitându-se totodată necesitatea ca victima să înceapă noi proceduri
sau să furnizeze probe în statul de executare, ca și când statul emitent nu ar fi
adoptat decizia respectivă. Recunoașterea ordinului european de protecție de
către statul de executare implică, inter alia, faptul că autoritatea competentă
a statului respectiv, sub rezerva limitărilor stabilite în prezenta directivă,
acceptă existența și validitatea măsurii de protecție adoptate în statul emitent,
recunoaște situația de fapt descrisă în ordinul european de protecție și este de
acord că ar trebui acordată protecție și că acordarea acesteia ar trebui
menținută în conformitate cu legislația sa națională.
(19 Prezenta directivă cuprinde o lista exhaustivă de interdicții și restricții care,
) atunci când sunt impuse în statul emitent și incluse în ordinul european de
protecție, ar trebui recunoscute și aplicate în statul de executare, sub rezerva
limitărilor stabilite în prezenta directivă. La nivel național pot exista și alte
tipuri de măsuri de protecție, cum ar fi obligația impusă persoanei care
reprezintă un pericol de a rămâne într-un anumit loc, dacă aceasta este
prevăzută în dreptul intern. Astfel de măsuri ar putea fi impuse în statul
emitent în cadrul procedurii care conduce la adoptarea uneia dintre măsurile
de protecție care, în conformitate cu prezenta directivă, ar putea constitui
temeiul unui ordin european de protecție.
(20 Întrucât în statele membre diferite autorități (civile, penale sau
) administrative) dețin competența de a adopta și de a aplica măsuri de
protecție, este oportun să se acorde un grad ridicat de flexibilitate în cadrul
mecanismelor de cooperare dintre statele membre în temeiul prezentei
directive. Prin urmare, nu este obligatoriu, în toate cazurile, ca autoritatea
competentă a statului de executare să ia aceeași măsură de protecție ca cea
adoptată în statul emitent, ci are un anume grad de libertate de a lua orice
măsură pe care o consideră adecvată și corespunzătoare în temeiul legislației
naționale într-un caz similar, pentru a asigura protecția continuă a persoanei
 protejate, având în vedere măsura de protecție adoptată în statul emitent
astfel cum este descrisă în ordinul european de protecție.
(21 Printre interdicțiile sau restricțiile cărora li se aplică prezenta directivă se
) numără, printre altele, măsurile care vizează limitarea contactelor personale
sau la distanță dintre persoana protejată și persoana care reprezintă un
pericol, de exemplu, prin impunerea anumitor condiții pentru astfel de
contacte sau prin impunerea unor restricții privind conținutul comunicării.
(22 Autoritatea competentă a statului de executare ar trebui să informeze
) persoana care reprezintă un pericol, autoritatea competentă a statului emitent
și persoana protejată cu privire la orice măsură adoptată în baza ordinului
european de protecție. În notificarea trimisă persoanei care reprezintă un
pericol, ar trebui să se acorde atenția cuvenită interesului persoanei protejate
de a nu se i dezvălui adresa sau alte detalii de contact. Aceste detalii ar trebui
excluse din notificare, cu condiția ca adresa sau alte date de contact să nu fie
incluse în interdicția sau restricția impusă ca măsură de executare asupra
persoanei care reprezintă un pericol.
(23 Atunci când autoritatea competentă a statului emitent retrage ordinul
) european de protecție, autoritatea competentă a statului de executare ar trebui
să pună capăt măsurilor adoptate în aplicarea ordinului european de protecție,
înțelegându-se că autoritatea competentă a statului de executare poate adopta
- în mod autonom și în conformitate cu dreptul său intern – orice măsură de
protecție în temeiul dreptului său intern pentru protejarea persoanei vizate.
(24 Având în vedere faptul că prezenta directivă vizează situațiile în care
) persoana protejată este cea care se mută în alt stat membru, emiterea sau
executarea unui ordin european de protecție nu ar trebui să implice niciun
transfer de competențe către statul de executare în ceea ce privește pedepsele
principale, pedepsele cu suspendare, pedepsele alternative, pedepsele cu
amânarea executării sau pedepsele secundare sau măsurile de siguranță
impuse persoanei care reprezintă un pericol, dacă aceasta continuă să își aibă
reședința în statul care a adopta măsura de protecție.
(25 După caz, ar trebui să fie posibilă utilizarea de mijloace electronice în
) vederea punerii în practică a măsurilor adoptate în aplicarea prezentei
directivă, în conformitate cu dreptul și procedurile interne.
(26 În contextul cooperării dintre autoritățile implicate în asigurarea protecției
) persoanei vizate, autoritatea competentă a statului de executare ar trebui să
comunice autorității competente a statului emitent orice încălcare a măsurilor
adoptate în statul de executare în vederea executării ordinului european de
protecție. Această comunicare ar trebui să permită autorității competente a
statului emitent să decidă prompt cu privire la un răspuns adecvat cu privire
la măsura de protecție impusă în statul său cu privire la persoana care
 reprezintă un pericol. Un astfel de răspuns poate include, după caz,
impunerea unei măsuri privative de libertate, ca substituent al unei măsuri
neprivative de libertate adoptate inițial, de exemplu, ca o alternativă la
detenția preventivă sau ca o consecință a suspendării condiționate a
executării pedepsei. Se înțelege că o astfel de decizie, întrucât nu impune ex
novo o sancțiune în legătură cu o nouă infracțiune, nu afectează posibilitatea
ca statul de executare să impună, atunci când este cazul, sancțiuni în
eventualitatea încălcării măsurilor adoptate în vederea executării ordinului
european de protecție.
(27 Având în vedere diferitele tradiții juridice ale statelor membre, atunci când
) nicio măsură de protecție nu ar fi disponibilă în statul de executare într-un
caz similar situației de fapt descrise în ordinul european de protecție,
autoritatea competentă a statului de executare ar trebui să raporteze
autorității competente a statului emitent orice încălcare a măsurii de protecție
descrise în ordinul european de protecție de care are cunoștință.
(28 Pentru a asigura aplicarea fără dificultăți a prezentei directive în fiecare caz
) specific, autoritățile competente ale statului emitent și statului de executare
ar trebui să își exercite competențele în conformitate cu dispozițiile prezentei
directive, ținând seama de principiul ne bis in idem.
(29 Persoanei protejate nu ar trebui să i se ceară să suporte costuri în legătură cu
) recunoașterea ordinului european de protecție, care sunt disproporționate față
de cele aferente cazurilor naționale similare. La punerea în aplicare a
prezentei directive, statele membre ar trebui să garanteze că, după
recunoașterea ordinului european de protecție, persoana protejată nu este
obligată să inițieze și alte proceduri naționale pentru a obține de la autoritatea
competentă a statului de executare, ca o consecință directă a recunoașterii
ordinului european de protecție, o decizie prin care să se adopte măsuri care,
în conformitate cu dreptul intern, ar fi disponibile, într-un caz similar, pentru
asigurarea protecției persoanei protejate.
(30 Având în vedere principiul recunoașterii reciproce pe care se întemeiază
) prezenta directivă, statele membre ar trebui să promoveze în cea mai mare
măsură posibilă contactul direct între autoritățile competente atunci când
aplică prezenta directivă.
(31 Fără a aduce atingere independenței judiciare și diferențelor organizatorice
) dintre sistemele judiciare din Uniune, statele membre ar trebui să analizeze
eventualitatea de a le solicita celor răspunzători de formarea judecătorilor,
procurorilor, forțelor de poliție și personalului judiciar implicat în
procedurile care vizează emiterea sau recunoașterea unui ordin european de
protecție să asigure o pregătire adecvată în raport cu obiectivele prezentei
directive.
(32 Pentru a facilita evaluarea modului de aplicare a prezentei directive, statele
) membre ar trebui să comunice Comisiei date relevante în legătură cu
aplicarea procedurilor naționale privind ordinul european de protecție, cel
puțin cu privire la numărul de ordine europene de protecție care au fost
solicitate, emise și/sau recunoscute. În acest sens, ar fi utile și alte feluri de
date, cum ar fi, de exemplu, tipul infracțiunilor în cauză.
(33 Prezenta directivă ar trebui să contribuie la protecția persoanelor aflate în
) pericol, prin suplimentarea, fără a le aduce atingere, a instrumentelor deja
existente în domeniu, precum Decizia-cadru 2008/947/JAI și Decizia-cadru
2009/829/JAI.
(34 Atunci când o decizie referitoare la o măsură de protecție intră sub incidența
) Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000
privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în
materie civilă și comercială (5), a Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al
Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și
executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia
răspunderii părintești (6) sau a Convenției de la Haga din 1996 privind
competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea cu
privire la răspunderea părintească și măsurile privind protecția copiilor (7),
recunoașterea și aplicarea deciziei respective ar trebui să aibă loc în
conformitate cu dispozițiile instrumentului juridic relevant.
(35 Statele membre și Comisia ar trebui să includă informații referitoare la
) ordinul european de protecție, acolo unde este oportun, în campaniile
educative și de sensibilizare a opiniei publice existente privind protejarea
victimelor infracționalității.
(36 Datele cu caracter personal prelucrate în cadrul punerii în aplicare a prezentei
) directive ar trebui să fie protejate în conformitate cu Decizia-cadru
2008/977/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind protecția datelor
cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării polițienești și judiciare în
materie penală (8) și cu principiile stabilite în Convenția din 1981 a
Consiliului Europei pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea
automatizată a datelor cu caracter personal.
(37 Prezenta directivă ar trebui să respecte drepturile fundamentale garantate de
) Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și de Convenția
europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,
în conformitate cu articolul 6 din TUE.
(38 În punerea în aplicare a prezentei directive, statele membre sunt încurajate să
) țină seama de drepturile și principiile consacrate de Convenția din 1979 a
Organizației Națiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de
discriminare împotriva femeilor.
(39 Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume protecția persoanelor aflate
) în pericol, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și,
în consecință, având în vedere amploarea și efectele sale, poate fi realizat
mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu
principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În
conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în
articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar
pentru atingerea acestui obiectiv.
(40 În conformitate cu articolul 3 din Protocolul (nr. 21) privind poziția
) Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și
justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene, Regatul Unit a notificat intenția sa de a
participa la adoptarea și aplicarea prezentei directive.
(41 În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul (nr. 21) privind poziția
) Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și
justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene, și fără a aduce atingere articolului 4 din
Protocolul respectiv, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei directive, nu
are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.
(42 În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul (nr. 22) privind poziția
) Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea
prezentei directive, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul
aplicării sale,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1
Obiectiv
Prezenta directivă stabilește normele care permit unei autorități judiciare sau
echivalente a unui stat membru, în care a fost adoptată o măsură de protecție în
vederea protejării unei persoane împotriva unei fapte penale săvârșite de o altă
persoană care i-ar putea pune în pericol viața, integritatea fizică sau psihologică,
demnitatea, libertatea personală sau integritatea sexuală, să emită un ordin
european de protecție pentru a permite unei autorități competente a unui alt stat
membru să continue asigurarea protecției persoanei pe teritoriul acelui stat
membru, în urma unei activități infracționale sau a unei activități pretins
infracționale, în conformitate cu dreptul intern al statului emitent.

Articolul 2
Definiții
În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
(1 „ordin european de protecție” înseamnă o decizie, adoptată de o autoritate
) judiciară sau echivalentă a unui stat membru în legătură cu o măsură de
protecție, pe baza căreia o autoritate judiciară sau echivalentă a altui stat
membru adoptă măsura sau măsurile corespunzătoare în temeiul propriei
legislații naționale în vederea continuării asigurării protecției persoanei
protejate.
(2 „măsură de protecție” înseamnă o decizie în materie penală, adoptată în statul
) emitent în conformitate cu legislația națională și procedurile sale, prin care
una sau mai multe dintre interdicțiile sau restricțiile menționate la articolul 5
sunt impuse unei persoane care reprezintă un pericol pentru a proteja o
persoană protejată de o faptă penală care i-ar putea pune în pericol viața,
integritatea fizică sau psihologică, demnitatea, libertatea personală sau
integritatea sexuală.
(3 „persoană protejată” înseamnă o persoană fizică beneficiară a protecției care
) decurge dintr-o măsură de protecție adoptată de statul emitent.
(4 „persoană care reprezintă un pericol” înseamnă o persoană fizică căreia i-au
) fost impuse una sau mai multe dintre interdicțiile sau restricțiile menționate la
articolul 5.
(5 „stat emitent” înseamnă statul membru în care a fost adoptată o măsură de
) protecție, care stă la baza emiterii unui ordin european de protecție.
(6 „stat de executare” înseamnă statul membru căruia i s-a transmis un ordin
) european de protecție, în vederea recunoașterii sale.
(7 „stat de supraveghere” înseamnă statul membru căruia i-a fost transferată o
) hotărâre judecătorească, în sensul articolului 2 din Decizia-cadru
2008/947/JAI, sau o decizie privind măsuri de supraveghere judiciară, în
sensul articolului 4 din Decizia-cadru 2009/829/JAI.

Articolul 3
Desemnarea autorităților competente
(1)   Fiecare stat membru informează Comisia cu privire la autoritatea sau
autoritățile judiciare sau echivalente care, în temeiul legislației sale naționale, sunt
competente să emită un ordin european de protecție și să recunoască un astfel de
ordin, în conformitate cu prezenta directivă, atunci când respectivul stat membru
acționează în calitate de stat emitent sau de stat de executare.
(2)   Comisia pune informațiile primite la dispoziția tuturor statelor membre.
Statele membre informează Comisia cu privire la orice modificare ulterioară
survenită în informațiile menționate la alineatul (1).
 Articolul 4
Recursul la o autoritate centrală
(1)   Fiecare stat membru poate desemna o autoritate centrală sau, în cazul în care
sistemul său juridic prevede astfel, mai multe autorități centrale, pentru a sprijini
autoritățile sale competente.
(2)   Un stat membru poate, în cazul în care se dovedește necesar din motive de
organizare a sistemului său judiciar intern, să încredințeze autorității sau
autorităților sale centrale transmiterea și primirea administrative a oricărui ordin
european de arestare, precum și a oricărei alte corespondențe oficiale în legătură cu
acestea. În consecință, toate comunicările, consultările, schimburile de informații,
cercetările și notificările între autoritățile competente pot fi realizate, după caz, cu
sprijinul autorității sau autorităților centrale ale statului membru respectiv.
(3)   Statul membru care dorește să utilizeze posibilitățile menționate în prezentul
articol comunică Comisiei informațiile referitoare la autoritatea sau autoritățile
centrale desemnate. Aceste indicații sunt obligatorii pentru toate autoritățile
statului emitent.

Articolul 5
Necesitatea existenței unei măsuri de protecție în temeiul dreptului intern
Un ordin european de protecție poate fi emis numai atunci când în statul emitent a
fost deja adoptată o măsură de protecție, care impune persoanei care reprezintă un
pericol una sau mai multe dintre următoarele interdicții sau restricții:
(a interdicția de a se deplasa în anumite localități, locuri sau zone definite în care
) își are reședința persoana protejată sau pe care le vizitează;
(b o interdicție sau o reglementare a contactului, sub orice formă, cu persoana
) protejată, inclusiv la telefon, prin mijloace electronice sau prin poștă
obișnuită, prin fax sau orice alte mijloace; sau
(c o interdicție sau o reglementare a apropierii de persoana protejată la o distanță
) mai mică decât cea prevăzută.

Articolul 6
Emiterea unui ordin european de protecție
(1)   Un ordin european de protecție poate fi emis atunci când persoana protejată
decide să își stabilească reședința sau îți are deja reședința într-un alt stat membru
sau atunci când persoana protejată decide să locuiască sau locuiește deja într-un alt
stat membru. Atunci când se decide emiterea unui ordin european de protecție,
autoritatea competentă a statului emitent ține seama, între altele, de perioada sau
perioadele în care persoana protejată intenționează să locuiască în statul de
executare și de amploarea necesității de protecție.
(2)   O autoritate judiciară sau echivalentă a statului emitent poate emite un ordin
european de protecție numai la cererea persoanei protejate și după verificarea
faptului că măsura de protecție îndeplinește cerințele stabilite la articolul 5.
(3)   Persoana protejată poate formula o cerere de emitere a unui ordin european de
protecție adresată fie autorității competente a statului emitent fie autorității
competente a statului de executare. Dacă o astfel de cerere este transmisă statului
de executare, autoritatea competentă a acestuia transferă această cerere cât mai
curând posibil autorității competente a statului emitent.
(4)   Înaintea emiterii unui ordin european de protecție, persoanei care reprezintă
un pericol trebuie să i se ofere dreptul de a fi ascultată și dreptul de a contesta
măsura de protecție, dacă persoana respectivă nu a beneficiat de aceste drepturi în
cadrul procedurii care a precedat adoptarea măsurii de protecție.
(5)   Atunci când o autoritate competentă adoptă o măsură de protecție care include
una sau mai multe dintre interdicțiile sau restricțiile menționate la articolul 5,
aceasta informează persoana protejată sub orice formă adecvată, în conformitate cu
procedurile prevăzute de dreptul intern, cu privire la posibilitatea solicitării unui
ordin european de protecție în cazul în care persoana respectivă decide să plece în
alt stat membru, precum și cu privire la condițiile de bază pentru o astfel de
solicitare. Autoritatea recomandă persoanei protejate să depună o cerere înainte de
a părăsi teritoriul statului emitent.
(6)   Dacă persoana protejată are un tutore sau un reprezentant, respectivul tutore
sau reprezentant poate introduce cererea menționată la alineatele (2) și (3) în
numele persoanei protejate.
(7)   În cazul în care cererea de emitere a unui ordin european de protecție este
respinsă, autoritatea competentă a statului emitent informează persoana protejată
cu privire la orice cale de atac aplicabilă disponibile în temeiul dreptului său intern
pentru o astfel de decizie.

Articolul 7
Forma și conținutul ordinului european de protecție
Ordinul european de protecție este emis în conformitate cu modelul prevăzut în
anexa I la prezenta directivă. În special, acesta cuprinde următoarele informații:
(a identitatea și cetățenia persoanei protejate precum și identitatea și cetățenia
) tutorelui sau a reprezentantului dacă persoana protejată este minoră sau nu are
capacitate juridică;
(b data de la care persoana protejată intenționează să își stabilească reședința sau
) să locuiască în statul de executare și perioada sau perioadele de ședere, dacă
acestea sunt cunoscute;
(c denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax și adresa de e-mail a autorității
) competente a statului emitent;
(d identificarea (de exemplu, printr-un număr și o dată) a actului juridic care
) conține măsura de protecție pe baza căreia este emis ordinul european de
protecție;
(e un rezumat al faptelor și împrejurărilor care au dus la adoptarea măsurii de
) protecție în statul emitent;
(f interdicțiile sau restricțiile impuse, prin măsura de protecție care stă la baza
) ordinului european de protecție, persoanei care reprezintă un pericol, durata
acestora și indicarea sancțiunii, dacă există, în cazul încălcării oricărei
interdicții sau restricții;
(g utilizarea unui dispozitiv tehnic, dacă acesta există, care a fost pus la
) dispoziția persoanei protejate sau a persoanei care reprezintă un pericol, ca
mijloc de executare a măsurii de protecție;
(h identitatea și cetățenia persoanei care reprezintă un pericol, precum și datele
) de contact ale acesteia;
(i în cazul în care aceste informații sunt cunoscute de autoritatea competentă a
) statului emitent fără a necesita cercetări suplimentare, dacă persoana protejată
și/sau persoana care reprezintă un pericol au beneficiat de asistență juridică
gratuită în statul emitent;
(j după caz, o descriere a altor împrejurări care ar putea influența evaluarea
) pericolului la care este supusă persoana protejată;
(k o menționare explicită, după caz, a faptului că o hotărâre judecătorească, în
) sensul articolului 2 din Decizia-cadru 2008/947/JAI, sau o decizie privind
măsuri de supraveghere judiciară, în sensul articolului 4 din Decizia-cadru
2009/829/JAI, a fost deja transferată statului de supraveghere, atunci când
acesta este diferit de statul de executare a ordinului european de protecție, și
identificarea autorității competente a statului respectiv în ceea ce privește
executarea unei astfel de hotărâri sau decizii.

Articolul 8
Procedura de transmitere
(1)   Atunci când autoritatea competentă a statului emitent transmite ordinul
european de protecție autorității competente a statului de executare, transmiterea se
face prin orice modalitate care asigură o înregistrare scrisă, pentru a permite
autorității competente a statului de executare să stabilească autenticitatea acesteia.
Toate comunicările oficiale se fac, de asemenea, în mod direct între respectivele
autorități competente.
(2)   În cazul în care autoritatea competentă a statului de executare sau a statului
emitent nu îi este cunoscută autorității competente a celuilalt stat, această din urmă
autoritate întreprinde toate cercetările necesare, inclusiv prin intermediul punctelor
de contact din Rețeaua judiciară europeană menționată în Decizia 2008/976/JAI a
Consiliului din 16 decembrie 2008 privind Rețeaua judiciară europeană (9),
membrului național Eurojust sau sistemului național de coordonare Eurojust din
statul său, pentru a obține informațiile necesare.
(3)   Atunci când o autoritate a statului de executare care primește un ordin
european de protecție nu are competența de a îl recunoaște, autoritatea respectivă
transmite, ex officio, ordinul european de protecție autorității competente și
informează fără întârziere autoritatea competentă a statului emitent în consecință,
prin orice modalitate care asigură o înregistrare scrisă.

Articolul 9
Măsuri în statul de executare
(1)   La primirea unui ordin european de protecție transmis în conformitate cu
articolul 8, autoritatea competentă a statului de executare recunoaște ordinul fără
întârziere nejustificată și ia o decizie de adoptare a oricăror măsuri care ar fi
disponibile în temeiul dreptului său intern în cazuri similare, pentru a asigura
protecția persoanei protejate, cu excepția cazului în care decide să invoce unul din
temeiurile de nerecunoaștere prevăzute la articolul 10. Statul de executare poate
aplica, în conformitate cu dreptul său intern, măsuri penale, administrative sau
civile.
(2)   Măsura adoptată de către autoritatea competentă a statului de executare în
conformitate cu alineatul (1), precum și orice altă măsură adoptată în temeiul unei
decizii ulterioare în conformitate cu articolul 11, corespunde, cât mai mult posibil,
măsurii de protecție adoptate în statul emitent.
(3)   Autoritatea competentă a statului de executare informează persoana care
reprezintă un pericol, autoritatea competentă a statului emitent și persoana
protejată cu privire la orice măsură adoptată în conformitate cu alineatul (1),
precum și cu privire la eventualele consecințe juridice ale încălcării unei astfel de
măsuri prevăzute în dreptul intern și în conformitate cu articolul 11 alineatul (2).
Adresa sau alte date de contact ale persoanei protejate nu sunt dezvăluite persoanei
care reprezintă un pericol decât dacă astfel de date sunt necesare în scopul punerii
în executare a măsurii adoptate în conformitate cu alineatul (1).
(4)   Dacă autoritatea competentă a statului de executare consideră că informațiile
transmise prin ordinul european de protecție în conformitate cu articolul 7 sunt
incomplete, aceasta informează fără întârziere autoritatea competentă a statului
emitent, prin orice modalitate care asigură o înregistrare scrisă, cu prevederea unui
termen rezonabil în care aceasta să furnizeze informațiile care lipsesc.

Articolul 10
 Temeiurile de nerecunoaștere a unui ordin european de protecție
(1)   Autoritatea competentă a statului de executare poate refuza recunoașterea unui
ordin european de protecție în următoarele situații:
(a ordinul european de protecție nu este complet sau nu a fost completat în
) termenul stabilit de către autoritatea competentă a statului de executare;
(b) nu se respectă cerințele prevăzute la articolul 5;
(c măsura de protecție se referă la un act care nu constituie o infracțiune în
) conformitate cu dreptul statului de executare;
(d protecția are la bază executarea unei pedepse sau a unei măsuri care, în
) conformitate cu dreptul statului de executare, face obiectul unei amnistii și se
referă la un act sau la un comportament care intră în domeniul său de
competență, în conformitate cu dreptul respectiv;
(e persoanei care reprezintă un pericol îi este conferită imunitate în temeiul
) dreptului statului de executare, ceea ce face imposibilă adoptarea măsurilor de
protecție pe baza ordinului european de protecție;
(f urmărirea penală împotriva persoanei care reprezintă un pericol pentru actul
) sau comportamentul în legătură cu care s-a adoptat măsura de protecție este
prescrisă în temeiul dreptului statului de executare, în situația în care actul sau
comportamentul intră în sfera sa de competență în temeiul dreptului său intern;
(g recunoașterea ordinului european de protecție ar contraveni principiului ne bis
) in idem;
(h în temeiul dreptului statului de executare, persoana care reprezintă un pericol
) nu poate, din cauza vârstei sale, să răspundă penal pentru actul sau
comportamentul în legătură cu care s-a adoptat măsura de protecție;
(i măsura de protecție este în legătură cu o infracțiune care, în conformitate cu
) dreptul statului de executare, este considerată a fi fost săvârșită în întregime
sau într-o măsură semnificativă pe teritoriul acestuia.
(2)   În cazul în care autoritatea competentă a statului de executare refuză să
recunoască un ordin european de protecție în conformitate cu unul sau mai multe
motive dintre cele menționate la alineatul (1), aceasta:
(a informează fără întârziere nejustificată statul emitent și persoana protejată cu
) privire la refuz și temeiurile acestuia;
(b dacă este cazul, informează persoana protejată cu privire la posibilitatea de a
) solicita adoptarea unei măsuri de protecție în conformitate cu dreptul său
intern;
(c informează persoana protejată cu privire la orice cale de atac aplicabilă
) disponibilă în conformitate cu dreptul său intern pentru a contesta o astfel de
decizie.

Articolul 11
Legea aplicabilă și competența în statul de executare
(1)   Statul de executare este competent să adopte și să aplice, în statul respectiv,
măsuri în urma recunoașterii unui ordin european de protecție. Legea statului de
executare se aplică adoptării și aplicării deciziei prevăzute la articolul 9 alineatul
(1), inclusiv normele privind căile de atac împotriva deciziilor adoptate în statul de
executare cu privire la ordinul european de protecție.
(2)   În eventualitatea încălcării uneia sau mai multor măsuri luate de statul de
executare în urma recunoașterii unui ordin european de protecție, autoritatea
competentă a statului de executare are, în conformitate cu alineatul (1),
următoarele competențe:
(a să impună sancțiuni penale și să ia orice altă măsură ca urmare a încălcării,
) dacă această încălcare este considerată infracțiune în temeiul dreptului statului
de executare;
(b) să ia orice alte decizii fără caracter penal legate de încălcarea respectivă;
(c să ia orice măsură urgentă și provizorie pentru a pune capăt încălcării, în
) așteptarea, atunci când este cazul, a unei decizii ulterioare din partea statului
emitent.
(3)   Dacă nu există nicio măsură disponibilă la nivel național pentru un caz similar
care să poată fi adoptată în statul de executare, autoritatea competentă a statului de
executare raportează autorității competente a statului emitent orice încălcare a
măsurii de protecție descrise în ordinul european de protecție de care are
cunoștință.

Articolul 12
Notificare în caz de încălcare
Autoritatea competentă a statului de executare notifică autorității competente a
statului emitent sau a statului de supraveghere orice încălcare a măsurii sau
măsurilor luate pe baza ordinului european de protecție. Pentru efectuarea
notificării se utilizează formularul al cărui model este prevăzut în anexa II.

Articolul 13
Competența în statul emitent
(1)   Autoritatea competentă a statului emitent deține competența exclusivă de
luare a deciziilor privind:
(a înnoirea, revizuirea, modificarea, revocarea și retragerea măsurii de protecție
) și, în consecință, a ordinului european de protecție;
(b impunerea unei măsuri privative de libertate ca urmare a revocării măsurii de
) protecție, cu condiția ca măsura de protecție să se fi aplicat pe baza unei
hotărâri judecătorești, în sensul articolului 2 din Decizia-cadru 2008/947/JAI
sau pe baza unei decizii privind măsuri de supraveghere judiciară, în sensul
articolului 4 din Decizia-cadru 2009/829/JAI.
(2)   Legea statului emitent aplică deciziilor adoptate în conformitate cu alineatul
(1).
(3)   Atunci când o hotărâre judecătorească, în sensul articolului 2 din Decizia-
cadru 2008/947/JAI, sau o decizie privind măsuri de supraveghere judiciară, în
sensul articolului 4 din Decizia-cadru 2009/829/JAI a fost deja transferată sau este
transferată după emiterea ordinului european de protecție altui stat membru,
deciziile ulterioare, astfel cum sunt prevăzute în deciziile-cadru respective, se
adoptă în conformitate cu dispozițiile relevante din respectivele decizii-cadru.
(4)   Atunci când măsura de protecție estre cuprinsă într-o hotărâre judecătorească,
în sensul articolului 2 din Decizia-cadru 2008/947/JAI, care a fost transferată sau
este transferată după emiterea ordinului european de protecție altui stat membru,
iar autoritatea competentă a statului de supraveghere a luat decizii ulterioare care
afectează obligațiile sau instrucțiunile cuprinse în măsura de protecție în
conformitate cu articolul 14 din decizia-cadru respectivă, autoritatea competentă a
statului emitent poate reînnoi, revizui, modifica, revoca sau retrage fără întârziere
ordinul european de protecție în consecință.
(5)   Autoritatea competentă a statului emitent informează autoritatea competentă a
statului de executare fără întârziere cu privire la orice decizie luată în conformitate
cu alineatele (1) sau (4).
(6)   Dacă autoritatea competentă a statului emitent a revocat sau a retras ordinul
european de protecție în conformitate cu alineatul (1) litera (a) sau cu alineatul (4),
autoritatea competentă a statului de executare pune capăt măsurii adoptate în
conformitate cu articolul 9 alineatul (1) de îndată ce aceasta a fost informată
corespunzător de autoritatea competentă a statului emitent.
(7)   Dacă autoritatea competentă a statului emitent a modificat ordinul european
de protecție în conformitate cu alineatul (1) litera (a) sau cu alineatul (4),
autoritatea competentă a statului de executare, după caz:
(a modifică măsurile adoptate pe baza ordinului european de protecție, hotărând
) în conformitate cu articolul 9; sau
(b refuză să aplice interdicția sau restricția modificată atunci când nu se
) încadrează în tipurile de interdicții sau restricții menționate la articolul 5 sau
dacă informațiile transmise împreună cu ordinul european de protecție în
conformitate cu articolul 7 sunt incomplete sau nu au fost completate în
termenul stabilit de autoritatea competentă a statului de executare în
conformitate cu articolul 9 alineatul (4).

Articolul 14
Motive pentru încetarea măsurilor luate pe baza unui ordin european de
protecție
(1)   Autoritatea competentă a statului de executare poate să înceteze măsurile luate
în vederea executării unui ordin european de protecție:
(a atunci când există dovezi clare că persoana protejată nu își are reședința sau
) nu locuiește pe teritoriul statului de executare sau a părăsit definitiv acel
teritoriu;
(b atunci când, în conformitate cu dreptul său intern, durata maximă a măsurilor
) adoptate în vederea executării unui ordin european de protecție a expirat;
(c) în cazul prevăzut la articolul 13 alineatul (7) litera (b); sau
(d în cazul în care o hotărâre judecătorească, în sensul articolului 2 din Decizia-
) cadru 2008/947/JAI, sau o decizie privind măsuri de supraveghere judiciară,
în sensul articolului 4 din Decizia-cadru 2009/829/JAI, este transferată către
statul de executare după recunoașterea ordinului european de protecție.
(2)   Autoritatea competentă a statului de executare informează imediat autoritatea
competentă a statului emitent și, atunci când este posibil, persoana protejată cu
privire la respectiva decizie.
(3)   Înainte de încetarea măsurii în conformitate cu alineatul (1) litera (b),
autoritatea competentă a statului de executare poate invita autoritatea competentă a
statului emitent să îi furnizeze informații cu privire la necesitatea continuării
protecției asigurate de ordinul european de protecție în cazul respectiv. Autoritatea
competentă a statului emitent răspunde fără întârziere unei astfel de invitații.

Articolul 15
Prioritatea în recunoașterea unui ordin european de protecție
Un ordinul european de protecție se recunoaște cu aceeași prioritate care ar fi
aplicabilă într-un caz similar la nivel național, ținând seama de circumstanțele
specifice ale cazului, inclusiv de urgența situației, de data prevăzută pentru sosirea
persoanei protejate pe teritoriul statului de executare și, în cazul în care este
posibil, de gradul de risc pentru persoana protejată.
 Articolul 16
Consultări între autoritățile competente
După caz, autoritățile competente ale statului emitent și statului de executare se pot
consulta pentru a facilita aplicarea eficientă și în bune condiții a prezentei
directive.

Articolul 17
Limbi
(1)   Un ordinul european de protecție se traduce de către autoritatea competentă a
statului emitent în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale statului de
executare.
(2)   Formularul menționat la articolul 12 este tradus de către autoritatea
competentă a statului de executare în limba oficială sau într-una dintre limbile
oficiale ale statului emitent.
(3)   Orice stat membru poate să indice, la data adoptării prezentei directive sau la
o dată ulterioară, printr-o declarație pe care o depune la Comisie, că va accepta o
traducere într-una sau mai multe limbi oficiale ale Uniunii.

Articolul 18
Costuri
Costurile generate de aplicarea prezentei directive sunt suportate de către statul de
executare, în conformitate cu dreptul său intern, cu excepția costurilor contractate
exclusiv pe teritoriul statului emitent.

Articolul 19
Relația cu alte acorduri și înțelegeri
(1)   Statele membre pot continua să aplice acordurile sau înțelegerile bilaterale sau
multilaterale aflate în vigoare la data intrării în vigoare a prezentei directive, în
măsura în care acestea permit extinderea sau lărgirea obiectivelor prezentei
directive și contribuie la simplificarea sau facilitarea procedurilor de adoptare a
măsurilor de protecție.
(2)   Statele membre pot încheia acorduri sau înțelegeri bilaterale sau multilaterale
după intrarea în vigoare a prezentei directive, în măsura în care acestea permit
extinderea sau lărgirea obiectivelor prezentei directive și contribuie la simplificarea
sau facilitarea procedurilor de adoptare a măsurilor de protecție.
(3)   Statele membre notifică Comisiei, până la 11 aprilie 2012, acordurile sau
înțelegerile existente menționate la alineatul (1) pe care doresc să continue să le
aplice. De asemenea, statele membre informează Comisia cu privire la orice nou
acord sau înțelegere, astfel cum se menționează la alineatul (2), în termen de trei
luni de la data semnării sale.

Articolul 20
Relația cu alte instrumente
(1)   Prezenta directivă nu afectează punerea în aplicare a Regulamentului (CE)
nr. 44/2001, a Regulamentului (CE) nr. 2201/2003, a Convenției de la Haga din
1996 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea
cu privire la răspunderea părintească și măsurile privind protecția copiilor sau a
Convenției de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de
copii.
(2)   Prezenta directivă nu afectează aplicarea Deciziei-cadru 2008/947/JAI și a
Deciziei-cadru 2009/829/JAI.

Articolul 21
Punerea în aplicare
(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele
administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 11
ianuarie 2015. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă măsurile respective, acestea conțin o trimitere
la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor
oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor
dispoziții de drept intern pe care acestea le adoptă în domeniul reglementat de
prezenta directivă.

Articolul 22
Colectarea datelor
Pentru a facilita evaluarea modului de aplicare a prezentei directive, statele
membre transmit Comisiei date relevante în legătură cu aplicarea procedurilor
naționale privind ordinul european de protecție, cel puțin cu referire la numărul de
ordine europene de protecție care au fost solicitate, emise și/sau recunoscute.

Articolul 23
Revizuirea
Până la 11 ianuarie 2016, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului
un raport privind aplicarea prezentei directive. Raportul respectiv este însoțit, după
caz, de propuneri legislative.
 Articolul 24
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 25
Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre în conformitate cu tratatele.
Adoptată la Strasbourg, 13 decembrie 2011.
Pentru Parlamentul European
Președintele
J. BUZEK
Pentru Consiliu
Președintele
M. SZPUNAR

( )  Poziția Parlamentului European din 14 decembrie 2010 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Poziția în primă
1

lectură a Consiliului din 24 noiembrie 2011 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Poziția Parlamentului European din
13 decembrie 2011 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).
( )  JO C 115, 4.5.2010, p. 1.
2

( )  JO L 337, 16.12.2008, p. 102.

3

( )  JO L 294, 11.11.2009, p. 20.

4

( )  JO L 12, 16.1.2001, p. 1.

5

( )  JO L 338, 23.12.2003, p. 1.

6

( )  JO L 48, 21.2.2003, p. 3.

7

( )  JO L 350, 30.12.2008, p. 60.

8

( )  JO L 348, 24.12.2008, p. 130.

9

Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3

aprilie 2014 privind ordinul european de anchetă în materie penală

JO L 130, 1.5.2014, p. 1-36 

DIRECTIVA 2014/41/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A

CONSILIULUI

din 3 aprilie 2014

privind ordinul european de anchetă în materie penală

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special
articolul 82 alineatul (1) litera (a),
având în vedere inițiativa Regatului Belgiei, a Republicii Bulgaria, a Republicii
Estonia, a Regatului Spaniei, a Republicii Austria, a Republicii Slovenia și a
Regatului Suediei,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),
întrucât:
(1 Uniunea Europeană și-a stabilit obiectivul de a menține și de a dezvolta un
) spațiu de libertate, securitate și justiție.
(2 În temeiul articolului 82 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii
) Europene (TFUE), cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii se
bazează pe principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a
deciziilor judiciare, care este considerat, începând cu Consiliul European de la
Tampere din 15-16 octombrie 1999, ca fiind piatra de temelie a cooperării
judiciare în materie penală în cadrul Uniunii.
(3 Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului ( ) a abordat necesitatea
2

) recunoașterii reciproce imediate a ordinelor pentru a preveni distrugerea,

transformarea, deplasarea, transferul sau înstrăinarea probelor. Cu toate
acestea, deoarece instrumentul respectiv este limitat la faza de
indisponibilizare, ordinul de înghețare trebuie să fie însoțit de o cerere
separată de transfer al probelor către statul care emite ordinul (denumit în
continuare „stat emitent”), în conformitate cu normele aplicabile asistenței
reciproce în materie penală. Aceasta rezultă într-o procedură în două etape
care îi afectează eficiența. În plus, acest regim coexistă cu instrumentele
tradiționale de cooperare și, în consecință, este rar utilizat în practică de către
autoritățile competente.
(4 Decizia-cadru 2008/978/JAI a Consiliului ( ) referitoare la mandatul european
3

) de obținere a probelor (MEP) a fost adoptată pentru aplicarea principiului

recunoașterii reciproce în scopul obținerii de obiecte, documente și date în
vederea utilizării acestora în cadrul procedurilor în materie penală. Cu toate
acestea, MEP se aplică doar probelor deja existente și, prin urmare, acoperă
un spectru limitat de cooperare judiciară în materie penală cu privire la probe.
Din cauza domeniului de aplicare limitat, autoritățile competente au fost libere
să utilizeze fie noul regim, fie procedurile de asistență judiciară reciprocă, care
rămân în orice caz aplicabile probelor care nu se încadrează în domeniul de
aplicare al MEP.
(5 De la adoptarea Deciziilor-cadru 2003/577/JAI și 2008/978/JAI, a devenit
) evident faptul că actualul cadru de strângere a probelor este prea fragmentat și
 complicat. În consecință, se impune o nouă abordare.
(6 În cadrul Programului de la Stockholm adoptat de Consiliul European la 10-
) 11 decembrie 2009, acesta a considerat că ar trebui să se urmărească
instituirea unui sistem cuprinzător pentru obținerea probelor în cazurile cu o
dimensiune transfrontalieră, pe baza principiului recunoașterii reciproce.
Consiliul European a arătat că instrumentele existente în acest domeniu
constituie un regim fragmentar și că este necesară o nouă abordare, bazată pe
principiul recunoașterii reciproce, dar care să ia în considerare și flexibilitatea
sistemului tradițional de asistență judiciară reciprocă. În consecință, Consiliul
European a solicitat un sistem cuprinzător care să înlocuiască toate
instrumentele existente în acest domeniu, inclusiv Decizia-cadru
2008/978/JAI a Consiliului, care să includă pe cât posibil toate tipurile de
probe și care să prevadă termene pentru aplicare și să limiteze pe cât posibil
motivele de refuz.
(7 Această nouă abordare este bazată pe un instrument unic numit ordinul
) european de anchetă. Un ordin european de anchetă urmează să fie emis în
scopul desfășurării uneia sau mai multor măsuri de investigare specifice în
statul care execută ordinul european de anchetă (denumit în continuare „statul
executant”) în vederea strângerii de probe. Aceasta include obținerea de probe
care sunt deja în posesia autorității executante.
(8 Ordinul european de anchetă ar trebui să aibă un domeniu de aplicare
) orizontal și, în consecință, să se aplice tuturor măsurilor de investigare
destinate strângerii de probe. Totuși, instituirea unei echipe comune de
anchetă și strângerea de probe în cadrul unei astfel de echipe necesită norme
specifice care sunt mai eficient tratate în mod separat. Prin urmare, fără a
aduce atingere aplicării prezentei directive, instrumentele existente ar trebui să
se aplice în continuare acestui tip de măsură de investigare.
(9 Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice supravegherii transfrontaliere
) menționate în Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen ( ).
4

(10 Ordinul european de anchetă ar trebui să se axeze pe măsura de investigare

) care trebuie pusă în aplicare. Autoritatea emitentă este cea mai în măsură să
decidă ce măsură de investigare urmează să fie utilizată, pe baza cunoașterii
detaliilor anchetei respective. Totuși, autoritatea executantă ar trebui, ori de
câte ori este posibil, să utilizeze un alt tip de măsură de investigare dacă
măsura indicată nu există în temeiul dreptului său intern sau nu ar fi
disponibilă într-o cauză internă similară. Disponibilitatea ar trebui să se
refere la cazurile în care măsura de investigare indicată există în temeiul
dreptului statului executant, dar este disponibilă în mod legal numai în
anumite situații, de exemplu atunci când măsura de investigare poate fi
executată doar pentru încălcări de o anumită gravitate, împotriva unor
 persoane față de care există deja un anumit nivel de suspiciune sau cu
acordul persoanei vizate. Autoritatea executantă poate, de asemenea, să
recurgă la un alt tip de măsură de investigare atunci când aceasta ar duce la
același rezultat ca măsura de investigare indicată în ordinul european de
anchetă prin mijloace care afectează mai puțin drepturile fundamentale ale
persoanei în cauză.
(11 Recurgerea la ordinul european de anchetă ar trebui să se facă atunci când
) executarea unei măsuri de investigare pare proporțională, adecvată și
aplicabilă în cazul respectiv. Autoritatea emitentă ar trebui prin urmare să
determine dacă probele solicitate sunt necesare și proporționale față de
scopul procedurilor, dacă măsura de investigare aleasă este necesară și
proporțională față de strângerea probelor în cauză și dacă, prin emiterea unui
ordin european de anchetă, un alt stat membru ar trebui implicat în strângerea
probelor respective. Aceeași evaluare ar trebui efectuată și în cadrul
procedurii de validare, atunci când validarea ordinului european de anchetă
este necesară în temeiul prezentei directive. Executarea unui ordin european
de anchetă nu ar trebui refuzată din alte motive decât cele menționate în
prezenta directivă. Cu toate acestea, autoritatea executantă ar trebui să aibă
dreptul de a opta pentru o măsură de investigare mai puțin intruzivă decât cea
indicată într-un ordin european de anchetă dacă aceasta permite obținerea
unor rezultate similare.
(12 Atunci când emite un ordin european de anchetă, autoritatea emitentă ar
) trebui să acorde o atenție specială asigurării respectării depline a drepturilor
astfel cum sunt consacrate la articolul 48 din Carta drepturilor fundamentale
a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”). Prezumția de
nevinovăție și dreptul la apărare în cadrul procedurilor penale sunt o piatră
de temelie a drepturilor fundamentale recunoscute în Cartă în domeniul
justiției penale. Orice limitare a acestor drepturi printr-o măsură de
investigare dispusă în conformitate cu prezenta directivă ar trebui să fie în
conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 52 din Cartă în ceea ce
privește necesitatea și obiectivele de interes general pe care ar trebui să le
urmărească, în special protejarea drepturilor și libertăților celorlalți.
(13 În vederea asigurării transmiterii ordinului european de anchetă către
) autoritatea competentă a statului executant, autoritatea emitentă poate face uz
de orice mijloace posibile sau relevante de transmitere, de exemplu de
sistemul securizat de telecomunicații al Rețelei Judiciare Europene, Eurojust
sau de orice alte canale utilizate de autoritățile judiciare sau de aplicare a
legii.
(14 Atunci când se face o declarație referitoare la regimul lingvistic, statele
) membre sunt încurajate să includă cel puțin o limbă care este utilizată în mod
obișnuit în Uniune, alta decât limba sau limbile lor oficiale.
(15 Prezenta directivă ar trebui pusă în aplicare ținând cont de Directivele
) 2010/64/UE ( ),
5
2012/13/UE (6) și 2013/48/UE (7) ale Parlamentului
European și ale Consiliului care se referă la drepturile procesuale în
procedurile penale.
(16 Măsurile fără caracter coercitiv ar putea fi, de exemplu, acele măsuri care nu
) încalcă dreptul la viață privată sau dreptul de proprietate, în funcție de
dreptul intern.
(17 Principiul ne bis in idem reprezintă un principiu fundamental în dreptul
) Uniunii, astfel cum a fost recunoscut de Cartă și dezvoltat de jurisprudența
Curții de Justiție a Uniunii Europene. Prin urmare, autoritatea executantă ar
trebui să aibă dreptul să refuze executarea unui ordin european de anchetă
dacă executarea acestuia ar fi contrară principiului respectiv. Având în
vedere caracterul preliminar al procedurilor care stau la baza unui ordin
european de anchetă, executarea acestuia nu ar trebui să facă obiectul unui
refuz atunci când urmărește să stabilească existența unui posibil conflict cu
principiul ne bis in idem sau când autoritatea emitentă a furnizat asigurări că
probele transferate în urma executării ordinului european de anchetă nu vor fi
utilizate în scopul urmăririi penale sau aplicării unei sancțiuni unei persoane
în a cărei cauză s-a pronunțat o hotărâre definitivă într-un alt stat membru
pentru aceleași fapte.
(18 La fel ca în cazul altor instrumente de recunoaștere reciprocă, prezenta
) directivă nu are ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor
fundamentale și a principiilor juridice fundamentale consacrate la articolul 6
din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și în Cartă. Pentru a clarifica
acest lucru, se introduce o dispoziție specifică în text.
(19 Crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție în cadrul Uniunii se
) bazează pe încredere reciprocă și pe o prezumție de respectare de către
statele membre a dreptului Uniunii și, în particular, a drepturilor
fundamentale. Cu toate acestea, această prezumție este relativă. În
consecință, dacă există motive temeinice pentru a considera că executarea
unei măsuri de investigare indicată în ordinul european de anchetă ar duce la
încălcarea unui drept fundamental al persoanei în cauză și că statul executant
nu și-ar respecta obligațiile în ceea ce privește protejarea drepturilor
fundamentale recunoscute în Cartă, executarea ordinului european de anchetă
ar trebui refuzată.
(20 Ar trebui să fie posibil să se refuze un ordin european de anchetă în cazul în
) care recunoașterea sau executarea acestuia în statul executant ar presupune o
încălcare a unei imunități sau a unui privilegiu în statul respectiv. Nu există o
definiție comună a ceea ce constituie o imunitate sau un privilegiu în dreptul
Uniunii; prin urmare, definiția exactă a acestor termeni este lăsată la
latitudinea dreptului intern, care poate include măsuri de protecție aplicabile
 profesiilor medicale și juridice, însă nu ar trebui interpretată într-un mod care
ar fi contrar obligației de eliminare a anumitor temeiuri de refuz prevăzute în
Protocolul la Convenția privind asistența reciprocă în materie penală între
statele membre ale Uniunii Europene (8). Aceasta poate include, de
asemenea, deși nu sunt neapărat considerate privilegii sau imunități, norme
referitoare la libertatea presei și la libertatea de exprimare în alte mijloace de
informare în masă.
(21 Sunt necesare termene pentru a asigura cooperarea rapidă, eficientă și
) consecventă între statele membre în materie penală. Luarea deciziei privind
recunoașterea sau executarea, precum și executarea concretă a măsurii de
investigare ar trebui să se desfășoare cu aceeași celeritate și cu același grad
de prioritate ca într-o cauză internă similară. Ar trebui să fie prevăzute
termene pentru a asigura luarea unei decizii sau executarea în termen
rezonabil sau pentru a respecta constrângeri procedurale în statul emitent.
(22 Căile de atac disponibile împotriva unui ordin european de anchetă ar trebui
) să fie cel puțin echivalente celor disponibile într-o cauză internă împotriva
măsurii de investigare respective. În conformitate cu dreptul lor intern,
statele membre ar trebui să asigure aplicabilitatea acestor căi de atac, inclusiv
prin informarea oricărei părți interesate, în timp util, cu privire la
posibilitățile de a recurge la căile de atac respective. În cazurile în care
obiecțiile împotriva ordinului european de anchetă sunt depuse de către o
parte interesată în statul executant cu privire la motivele de fond ale emiterii
ordinului european de anchetă, este recomandabil ca informațiile cu privire la
o asemenea contestație să fie transmise autorității emitente, iar partea
interesată să fie informată în consecință.
(23 Cheltuielile angajate pe teritoriul statului executant pentru executarea unui
) ordin european de anchetă ar trebui să fie suportate exclusiv de statul
respectiv. Această înțelegere este în conformitate cu principiul general al
recunoașterii reciproce. Cu toate acestea, executarea unui ordin european de
anchetă poate angaja costuri excepțional de ridicate din partea statului
executant. Astfel de costuri excepțional de ridicate pot include, de exemplu,
expertize complexe sau operațiuni ample de poliție sau activități de
supraveghere ample pe parcursul unei perioade îndelungate. Acest aspect nu
ar trebui să împiedice executarea unui ordin european de anchetă, iar
autoritatea emitentă și cea executantă ar trebui să stabilească ce costuri
urmează să fie considerate excepțional de ridicate. Chestiunea costurilor ar
putea face obiectul unor consultări între statul emitent și statul executant,
cărora li se recomandă să rezolve această chestiune în etapa consultărilor. În
ultimă instanță, autoritatea emitentă poate decide să retragă ordinul european
de anchetă sau să îl mențină, iar acea parte a costurilor care este estimată ca
excepțional de ridicată de către statul executant și absolut necesară în cursul
procedurilor ar trebui suportată de statul emitent. Acest mecanism nu ar
 trebui să constituie un motiv suplimentar de refuz și în nici un caz nu ar
trebui să se abuzeze de acesta într-un mod care ar amâna sau împiedica
executarea unui ordin european de anchetă.
(24 Ordinul european de anchetă stabilește un regim unic pentru obținerea
) probelor. Totuși, sunt necesare norme suplimentare pentru unele tipuri de
măsuri de investigare care ar trebui indicate în ordinul european de anchetă,
precum transferul temporar al persoanelor private de libertate, audierile prin
teleconferință sau videoconferință, obținerea de informații referitoare la
conturile bancare sau tranzacțiile bancare, livrările supravegheate sau
investigațiile sub acoperire. Măsurile de investigare care implică strângerea
de probe în timp real, în mod continuu și într-o anumită perioadă de timp ar
trebui incluse în ordinul european de anchetă, dar, atunci când este necesar,
între statul emitent și statul executant ar trebui să fie convenite modalitățile
practice de abordare a diferențelor existente în dreptul intern al statelor
respective.
(25 Prezenta directivă stabilește norme privind punerea în aplicare, în toate
) etapele procedurilor penale, inclusiv în cea a procesului, a unei măsuri de
investigare, dacă este cazul cu participarea persoanei în cauză, în vederea
strângerii de probe. De exemplu, un ordin european de anchetă poate fi emis
pentru transferul temporar al persoanei în cauză către statul emitent sau
pentru desfășurarea unei audieri prin videoconferință. Cu toate acestea, în
cazul în care persoana respectivă urmează să fie transferată într-un alt stat
membru în scopul urmăririi penale, inclusiv al aducerii persoanei respective
în fața unei instanțe pentru a fi judecată, ar trebui emis un mandat european
de arestare, în conformitate cu Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului (9).
(26 În vederea asigurării utilizării proporționale a unui mandat european de
) arestare, autoritatea emitentă ar trebui să analizeze dacă un ordin european de
anchetă ar fi un mijloc eficace și proporțional de desfășurare a procedurilor
penale. Autoritatea emitentă ar trebui să analizeze, în special, dacă emiterea
unui ordin european de anchetă pentru audierea prin videoconferință a unei
persoane suspectate sau acuzate ar putea reprezenta o alternativă eficace.
(27 Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru a obține probe privind
) conturile, de orice natură, deținute în orice bancă sau orice instituție
financiară nebancară, de către o persoană care face obiectul unor proceduri
penale. Această posibilitate se înțelege în general ca referindu-se nu numai la
persoanele suspectate sau acuzate, ci și la orice altă persoană cu privire la
care aceste informații sunt considerate necesare de către autoritățile
competente pe parcursul desfășurării procedurilor penale.
(28 În cazul în care în prezenta directivă se face trimitere la instituțiile financiare,
) acest termen ar trebui înțeles în conformitate cu definiția relevantă de la
articolul 3 din Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a
 Consiliului (10).
(29 Atunci când se emite un ordin european de anchetă pentru a se obține
) „detaliile” unui anumit cont, termenul „detalii” ar trebui înțeles ca incluzând
cel puțin numele și adresa titularului de cont, detalii privind eventualii
împuterniciți asociați contului respectiv și orice alte detalii sau documente
furnizate de titularul de cont în momentul deschiderii contului, care se află
încă în posesia băncii.
(30 Posibilitățile de cooperare în temeiul prezentei directive privind interceptarea
) telecomunicațiilor nu ar trebui să se limiteze la conținutul acestora, ci ar
trebui să vizeze, de asemenea, colectarea de date privind traficul și
localizarea asociate cu aceste telecomunicații, permițând autorităților
competente să emită un ordin european de anchetă în scopul obținerii unor
date mai puțin intruzive privind telecomunicațiile. Un ordin european de
anchetă emis în vederea obținerii de date privind istoricul traficului și al
localizării în legătură cu telecomunicațiile ar trebui tratat în cadrul regimului
general referitor la executarea ordinului european de anchetă și poate fi
considerat, în funcție de dreptul intern al statului executant, drept o măsură
de investigare cu caracter coercitiv.
(31 Atunci când mai multe state membre sunt în măsură să acorde asistența
) tehnică necesară, ar trebui trimis un ordin european de anchetă numai unuia
dintre aceste state, acordându-se prioritate statului membru în care se află
persoana în cauză. Statele membre în care se află subiectul interceptării și din
partea cărora nu este necesară asistență tehnică în vederea realizării
interceptării ar trebui să fie înștiințate de acest lucru în conformitate cu
prezenta directivă. Cu toate acestea, atunci când asistența tehnică nu poate fi
primită din partea unui singur stat membru, poate fi transmis un ordin
european de anchetă către mai multe state executante.
(32 Într-un ordin european de anchetă care conține o cerere de interceptare a
) telecomunicațiilor, autoritatea emitentă ar trebui să pună la dispoziția
autorității executante informații suficiente, cum ar fi detalii legate de fapta
penală anchetată, pentru a permite autorității executante să evalueze dacă
măsura de investigare respectivă ar fi autorizată într-o cauză internă similară.
(33 Statele membre ar trebui să acorde atenție importanței garantării faptului că
) asistența tehnică poate fi asigurată de un furnizor care utilizează rețele și
servicii de telecomunicații accesibile publicului pe teritoriul statului membru
vizat, pentru a facilita cooperarea în cadrul acestui instrument în legătură cu
interceptarea legală a telecomunicațiilor.
(34 Având în vedere domeniul său de aplicare, prezenta directivă se referă la
) măsuri provizorii numai în vederea strângerii de probe. În această privință, ar
trebui subliniat că orice element, inclusiv activele financiare, poate face
 obiectul unor diferite măsuri provizorii în cadrul procedurilor penale, nu
numai în scopul strângerii de probe, ci și în vederea confiscării. Distincția
dintre cele două obiective ale măsurilor provizorii nu este întotdeauna
evidentă și scopul măsurii provizorii se poate schimba pe parcursul anchetei.
Din acest motiv, este esențial să se mențină o legătură facilă între diferitele
instrumente aplicabile în acest domeniu. În plus, din același motiv, decizia
utilizării sau nu a unui element ca probă și, prin urmare, să facă obiectul unui
ordin european de anchetă ar trebui lăsate în sarcina autorității emitente.
(35 Atunci când se face trimitere la asistența reciprocă în instrumentele
) internaționale relevante, precum convențiile încheiate în cadrul Consiliului
Europei, ar trebui înțeles că prezenta directivă are prioritate față de
convențiile respective pentru statele membre care au obligații în temeiul
prezentei directive.
(36 Categoriile de infracțiuni enumerate în anexa D ar trebui interpretate în mod
) consecvent cu interpretarea lor în cadrul instrumentelor juridice existente
referitoare la recunoașterea reciprocă.
(37 În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a
) statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative ( 11
), statele
membre s-au angajat să însoțească, în cazurile justificate, notificarea
măsurilor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice
relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din
instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă,
Parlamentul European și Consiliul consideră că transmiterea unor astfel de
documente este justificată.
(38 Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume recunoașterea reciprocă a
) deciziilor luate în vederea obținerii de probe, nu poate fi realizat în mod
satisfăcător de către statele membre dar, având în vedere amploarea și
efectele sale, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate
adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este
definit la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității,
astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește
ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.
(39 Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute
) la articolul 6 din TUE și în Cartă, în special la titlul VI, în dreptul
internațional și acordurile internaționale la care Uniunea sau toate statele
membre sunt parte, inclusiv Convenția europeană pentru apărarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale, și în constituțiile statelor membre în
domeniile lor respective de aplicare. Nicio dispoziție din prezenta directivă
nu poate fi interpretată ca o interdicție de a refuza executarea unui ordin
european de anchetă în cazul în care există motive să se considere, pe baza
unor elemente obiective, că respectivul ordin european de anchetă a fost emis
 cu scopul de a urmări penal o persoană sau de a-i impune sancțiuni bazate pe
motive precum sexul, rasa, originea etnică, religia, orientarea sexuală,
naționalitatea, limba, sau opiniile politice, sau să se considere că aduce
atingere situației persoanei din unul dintre aceste motive.
(40 Protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter
) personal este un drept fundamental. În conformitate cu articolul 8
alineatul (1) din Cartă și articolul 16 alineatul (1) din TFUE, orice persoană
are dreptul la protecția datelor cu caracter personal care o privesc.
(41 Statele membre ar trebui să prevadă, în aplicarea prezentei directive, politici
) transparente în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal,
precum și exercitarea dreptului persoanei vizate de a recurge la căi de atac în
vederea protejării datelor sale cu caracter personal.
(42 Datele cu caracter personal obținute în temeiul prezentei directive ar trebui
) prelucrate numai când este necesar și în mod proporțional față de scopurile
compatibile cu prevenirea, investigarea, depistarea sau urmărirea
infracțiunilor sau aplicarea sancțiunilor penale și exercitarea dreptului la
apărare. Numai persoanele autorizate ar trebui să aibă acces la informații
care conțin date cu caracter personal, care poate fi obținut prin proceduri
de autentificare.
(43 În conformitate cu articolul 3 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului
) Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat
la TUE și la TFUE, Regatul Unit a notificat intenția sa de a participa la
adoptarea și la aplicarea prezentei directive.
(44 În conformitate cu articolele 1 și 2 și articolul 4a alineatul (1) din Protocolul
) nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de
libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE și fără a aduce
atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Irlanda nu participă la
adoptarea prezentei directive, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face
obiectul aplicării sale.
(45 În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția
) Danemarcei anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea
prezentei directive, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul
aplicării sale.
(46 Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a emis un aviz la 5 octombrie
) 2010 ( ) în temeiul articolului 41 alineatul (2) din Regulamentul (CE)
12

nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (13),

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
 CAPITOLUL I
ORDINUL EUROPEAN DE ANCHETĂ

Articolul 1
Ordinul european de anchetă și obligația de executare a acestuia
(1)   Ordinul european de anchetă reprezintă o decizie judiciară emisă sau validată
de o autoritate judiciară a unui stat membru (denumit în continuare „statul
emitent”) pentru a pune în aplicare una sau mai multe măsuri de investigare
specifice într-un alt stat membru (denumit în continuare „statul executant”) în
vederea obținerii de probe în conformitate cu prezenta directivă.
Ordinul european de anchetă poate fi emis și pentru obținerea de probe care se află
deja în posesia autorităților competente ale statului executant.
(2)   Statele membre execută ordinul european de anchetă pe baza principiului
recunoașterii reciproce și în conformitate cu prezenta directivă.
(3)   Emiterea unui ordin european de anchetă poate fi solicitată de o persoană
suspectată sau acuzată, sau de un avocat în numele său, în cadrul drepturilor de
apărare aplicabile în conformitate cu procedura penală internă.
(4)   Prezenta directivă nu are ca efect modificarea obligației de respectare a
drepturilor fundamentale și a principiilor juridice astfel cum sunt consacrate la
articolul 6 din TUE, inclusiv dreptul la apărare al persoanelor care fac obiectul
unor proceduri penale, și nu aduce atingere obligațiilor care revin autorităților
judiciare în această privință.

Articolul 2
Definiții
În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
(a „stat emitent” înseamnă statul membru în care este emis ordinul european de
) anchetă;
(b „stat executant” înseamnă statul membru care execută ordinul european de
) anchetă, în care urmează să fie pusă în aplicare măsura de investigare;
(c „autoritate emitentă” înseamnă:
)
(i un judecător, o instanță judecătorească, un judecător de instrucție sau un procuror
) competent pentru cauza vizată; sau

(ii orice altă autoritate competentă, astfel cum este definită de către statul emitent,
) care acționează, în cazul respectiv, în calitate de autoritate de anchetă în cadrul
procedurilor penale, care are competența să dispună strângerea de probe în
conformitate cu dreptul intern. În plus, înainte de a fi transmis autorității
 executante, ordinul european de anchetă este validat, după examinarea
conformității sale cu condițiile pentru emiterea unui ordin european de anchetă în
temeiul prezentei directive, în special condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul
(1), de către un judecător, o instanță judecătorească, un judecător de instrucție sau
un procuror din statul emitent. În cazul în care ordinul european de anchetă a fost
validat de o autoritate judiciară, autoritatea respectivă poate fi considerată, de
asemenea, autoritate emitentă în sensul transmiterii ordinului european de anchetă;

(d „autoritate executantă” înseamnă o autoritate care are competența de a

) recunoaște un ordin european de anchetă și de a asigura executarea acestuia în
conformitate cu prezenta directivă și cu procedurile aplicabile într-o cauză
internă similară. Altfel de proceduri pot necesita o autorizare din partea unei
instanțe din statul executant, atunci când dreptul intern al acestuia prevede
acest lucru.

Articolul 3
Domeniul de aplicare al ordinului european de anchetă
Ordinul european de anchetă include orice măsură de investigare cu excepția
instituirii unei echipe comune de anchetă și strângerii de probe în cadrul unei
echipe comune de anchetă, instituită în conformitate cu articolul 13 din Convenția
cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale
Uniunii Europene (14) (denumită în continuare „Convenția”) și în Decizia-
cadru 2002/465/JAI a Consiliului (15), cu excepția cazului în care scopul este
aplicarea articolului 13 alineatul (8) din Convenție, și respectiv articolului 1
alineatul (8) din Decizia-cadru.

Articolul 4
Tipuri de proceduri pentru care poate fi emis ordinul european de anchetă
Ordinul european de anchetă poate fi emis:
(a în cazul procedurilor penale inițiate de către o autoritate judiciară sau care pot
) fi inițiate în fața unei autorități judiciare cu privire la o infracțiune în temeiul
dreptului intern al statului emitent;
(b în proceduri inițiate de autorități administrative sau autorități judiciare cu
) privire la fapte care constituie încălcări ale normelor de drept și care sunt
incriminate prin dreptul intern al statului emitent și în cazul în care decizia
poate da naștere unei acțiuni în fața unei instanțe competente în special în
materie penală;
(c în cazul procedurilor inițiate de autorități judiciare cu privire la fapte care
) constituie încălcări ale normelor de drept și care sunt incriminate prin dreptul
intern al statului emitent și în cazul în care decizia autorităților menționate
 poate da naștere unei acțiuni în fața unei instanțe competente în special în
materie penală; și
(d în legătură cu procedurile menționate la literele (a), (b) și (c) care privesc
) infracțiuni sau încălcări care pot angaja răspunderea unei persoane juridice sau
pot conduce la aplicarea de pedepse unei persoane juridice în statul emitent.

Articolul 5
Conținutul și forma ordinului european de anchetă
(1)   Ordinul european de anchetă prezentat în formularul prevăzut în anexa A se
completează, se semnează și conținutul său se certifică pentru conformitate și
corectitudine de către autoritatea emitentă.
Ordinul european de anchetă cuprinde în special următoarele informații:
(a) date referitoare la autoritatea emitentă și, după caz, la autoritatea de validare;
(b) obiectul și motivele ordinului european de anchetă;
(c informațiile necesare disponibile cu privire la persoana sau persoanele în
) cauză;
(d o descriere a faptei penale care face obiectul anchetei sau al procedurilor,
) precum și dispozițiile de drept penal aplicabile ale statului emitent;
(e o descriere a măsurii sau măsurilor de investigare solicitate și a probelor care
) urmează să fie obținute.
(2)   Fiecare stat membru precizează limba (limbile) care, dintre limbile oficiale ale
instituțiilor Uniunii și în plus față de limba oficială (limbile oficiale) a (ale) statului
membru în cauză, poate (pot) fi utilizată (utilizate) pentru completarea sau
traducerea ordinului european de anchetă atunci când statul membru în cauză este
statul executant.
(3)   Autoritatea competentă a statului emitent traduce ordinul european de anchetă
prevăzut în anexa A într-o limbă oficială a statului executant sau în orice altă limbă
indicată de statul executant în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol.

CAPITOLUL II
PROCEDURI ȘI GARANȚII PENTRU STATUL EMITENT

Articolul 6
Condițiile pentru emiterea și transmiterea unui ordin european de anchetă
(1)   Autoritatea emitentă poate emite un ordin european de anchetă numai dacă
sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a emiterea ordinului european de anchetă este necesară și proporțională față de
) scopul procedurilor menționate la articolul 4, ținând cont de drepturile
persoanei suspectate sau acuzate; și
(b măsura sau măsurile de investigare indicate în ordinul european de anchetă ar
) putea fi dispuse în același condiții într-o cauză internă similară.
(2)   Condițiile menționate la alineatul (1) sunt evaluate, în fiecare caz, de către
autoritatea emitentă.
(3)   În cazul în care o autoritate executantă are motive să creadă că nu au fost
îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1), aceasta poate consulta autoritatea
emitentă cu privire la importanța executării ordinului european de anchetă. După
această consultare, autoritatea emitentă poate decide să retragă ordinul european de
anchetă.

Articolul 7
Transmiterea ordinului european de anchetă
(1)   Ordinul european de anchetă completat în conformitate cu articolul 5 se
transmite de autoritatea emitentă către autoritatea executantă prin orice mijloace
care permit o înregistrare scrisă, în condiții care să permită statului executant să
stabilească autenticitatea acestuia.
(2)   Orice comunicări oficiale ulterioare au loc direct între autoritatea emitentă și
autoritatea executantă.
(3)   Fără a aduce atingere articolului 2 litera (d), fiecare stat membru poate
desemna o autoritate centrală sau, în cazul în care sistemul juridic al acestuia
prevede astfel, mai multe autorități centrale, pentru a sprijini autoritățile
competente. Un stat membru poate, dacă este necesar potrivit organizării
sistemului său judiciar intern, să încredințeze autorității sau autorităților sale
centrale responsabilitatea transmiterii și primirii administrative a ordinului
european de anchetă, precum și a oricărei alte corespondențe oficiale în legătură cu
acesta.
(4)   Autoritatea emitentă poate transmite ordinului european de anchetă prin
intermediul sistemului de telecomunicații al Rețelei Judiciare Europene instituită
prin Acțiunea comună 98/428/JAI a Consiliului (16).
(5)   În cazul în care identitatea autorității executante este necunoscută, autoritatea
emitentă face toate investigațiile necesare, inclusiv prin intermediul punctelor de
contact ale Rețelei Judiciare Europene, pentru a obține informațiile de la statul
executant.
(6)   În cazul în care autoritatea din statul executant care primește un ordin
european de anchetă nu are competența să îl recunoască sau să ia măsurile necesare
pentru executarea ordin european de anchetă, aceasta transmite din oficiu ordinul
european de anchetă autorității executante și informează autoritatea emitentă în
consecință.
(7)   Toate dificultățile legate de transmiterea sau de autenticitatea oricărui
document necesar pentru executarea ordinului european de anchetă sunt soluționate
prin contacte directe între autoritatea emitentă și autoritatea executantă implicate
sau prin intervenția autorităților centrale ale statelor membre, după caz.

Articolul 8
Ordinul european de anchetă cu referire la un ordin precedent
(1)   În cazul în care autoritatea emitentă emite un ordin european de anchetă care
completează un ordin precedent, aceasta precizează acest fapt în ordinul european
de anchetă în secțiunea D a formularului prevăzut în anexa A.
(2)   În cazul în care asistă la executarea ordinului european de anchetă în statul
executant, în conformitate cu articolul 9 alineatul (4), autoritatea emitentă poate
adresa un ordin european de anchetă care completează un ordin precedent direct
autorității executante, pe durata prezenței sale pe teritoriul statului respectiv, fără a
aduce atingere notificărilor făcute în temeiul articolului 33 alineatul (1) litera (c).
(3)   Ordinul european de anchetă care completează un ordin precedent este
certificat în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) primul paragraf și este validat
în conformitate cu articolul 2 litera (c), după caz.

CAPITOLUL III
PROCEDURI ȘI GARANȚII PENTRU STATUL EXECUTANT

Articolul 9
Recunoașterea și executarea
(1)   Autoritatea executantă recunoaște un ordin european de anchetă, transmis în
conformitate cu prezenta directivă, fără a fi necesară nicio altă formalitate, și
asigură executarea sa în același mod și cu aceleași mijloace ca în situația în care
măsura de anchetă în cauză ar fi fost dispusă de către o autoritate a statului
executant, cu excepția cazului în care această autoritate hotărăște să invoce unul
dintre motivele de nerecunoaștere sau de neexecutare sau unul dintre motivele de
amânare prevăzute în prezenta directivă.
(2)   Autoritatea executantă respectă formalitățile și procedurile indicate în mod
expres de autoritatea emitentă, cu excepția cazului în care se prevede altfel în
prezenta directivă și cu condiția ca aceste formalități și proceduri să nu contravină
principiilor fundamentale de drept ale statului executant.
(3)   Atunci când o autoritate executantă primește un ordin european de anchetă
care nu a fost emis de o autoritate judiciară, astfel cum este specificat la articolul 2
litera (c), autoritatea executantă returnează ordinul european de anchetă statului
emitent.
(4)   Autoritatea emitentă poate cere ca una sau mai multe autorități ale statului
emitent să asiste la executarea ordinului european de anchetă în sprijinul
autorităților competente ale statului executant în măsura în care autoritățile
desemnate ale statului emitent ar fi în măsură să asiste în executarea măsurii sau
măsurilor de investigare indicate în ordinul european de anchetă într-o cauză
internă similară. Autoritatea executantă se conformează acestei cereri, cu condiția
ca această asistență să nu contravină principiilor fundamentale de drept ale statului
executant și să nu aducă atingere intereselor fundamentale în materie de siguranță
națională
(5)   Autoritățile statului emitent prezente în statul executant respectă dreptul
statului executant pe durata executării ordinului european de anchetă. Acestea nu
au niciun fel de competențe specifice autorităților de aplicare a legii pe teritoriul
statutului executant, cu excepția cazului în care executarea unor astfel de
competențe pe teritoriul statului executant este conformă cu dreptul statului
executant în măsura convenită între autoritatea emitentă și autoritatea executantă.
(6)   Autoritatea emitentă și autoritatea executantă se pot consulta între ele, prin
orice mijloace adecvate, în vederea facilitării aplicării eficiente a prezentului
articol.

Articolul 10
Recurgerea la măsuri de investigare alternative
(1)   Autoritatea executantă recurge, ori de câte ori este posibil, la o altă măsură de
anchetă decât cea prevăzută în ordinul european de anchetă atunci când:
(a măsura de anchetă indicată în ordinul european de anchetă nu există în temeiul
) dreptului statului executant; sau
(b măsura de anchetă indicată în ordinul european de anchetă nu ar fi disponibilă
) într-o cauză internă similară.
(2)   Fără a aduce atingere articolului 11, alineatul (1) nu se aplică următoarelor
măsuri de investigare, care trebuie să fie întotdeauna disponibile în temeiul
dreptului statului executant:
(a obținerea de informații sau de probe aflate deja în posesia autorității
) executante și informațiile sau probele ar fi putut fi obținute, în conformitate cu
dreptul statului executant, în cadrul unor proceduri penale sau în scopurile
ordinului european de anchetă;
(b obținerea de informații cuprinse în baze de date deținute de poliție sau
) autoritățile judiciare care sunt direct accesibile autorității executante în cadrul
unor proceduri penale;
(c audierea unui martor, a unui expert, a unei victime, a unei persoane suspectate
) sau acuzate sau a unei părți terțe pe teritoriul statului executant;
(d orice măsură de investigare fără caracter coercitiv, astfel cum este definită în
) dreptul statului executant;
(e identificarea persoanelor abonate la un număr de telefon sau o adresă IP
) anume.
(3)   Autoritatea executantă poate recurge, de asemenea, la o măsură de investigare
alta decât cea indicată în ordinul european de anchetă, atunci când măsura de
investigare selectată de autoritatea executantă ar avea același rezultat ca măsura de
investigare indicată în ordinul european de anchetă, prin mijloace mai puțin
intruzive.
(4)   Atunci când decide să facă uz de posibilitatea menționată la alineatele (1)
și (3), autoritatea executantă informează mai întâi autoritatea emitentă, care poate
decide retragerea sau completarea ordinului european de anchetă.
(5)   Atunci când, în conformitate cu alineatul (1), măsura de investigare indicată în
ordinul european de anchetă nu există în dreptul intern al statului executant sau nu
ar fi disponibilă într-o cauză internă similară și atunci când nu există nicio altă
măsură de investigare care ar avea același rezultat ca măsura de investigare
solicitată, autoritatea executantă notifică autoritatea emitentă că nu a fost posibil să
se furnizeze asistența solicitată.

Articolul 11
Motive de nerecunoaștere sau de neexecutare
(1)   Fără a aduce atingere articolului 1 alineatul (4), recunoașterea sau executarea
unui ordin european de anchetă poate fi refuzată în statul executant în cazul în care:
(a există o imunitate sau un privilegiu în temeiul dreptului statului executant care
) face imposibilă executarea ordinului european de anchetă sau există norme
privind determinarea sau limitarea răspunderii penale legate de libertatea
presei și de libertatea de exprimare în alte mijloace de informare în masă, care
fac imposibilă executarea ordinului european de anchetă;
(b într-un caz specific, executarea ordinului european de anchetă ar aduce
) atingere intereselor fundamentale în materie de siguranță națională, ar pune în
pericol sursa informației sau ar implica utilizarea de informații clasificate cu
privire la activități specifice ale serviciilor de informații;
(c ordinul european de anchetă a fost emis în cadrul unor proceduri menționate la
) articolul 4 litera (b) și (c) și măsura de investigare nu ar fi autorizată în
temeiul dreptului statului executant într-o cauză internă similară;
(d executarea ordinului european de anchetă ar fi contrară principiului ne bis in
) idem;
(e ordinul european de anchetă se referă la o infracțiune care, aparent, a fost
) comisă în afara teritoriului statului emitent și integral sau parțial pe teritoriul
statului executant, iar fapta în legătură cu care a fost emis ordinul european de
anchetă nu constituie o infracțiune în statul executant;
(f există motive temeinice pentru a considera că executarea unei măsuri de
) investigare indicată în ordinul european de anchetă ar fi incompatibilă cu
obligațiile statului executant în conformitate cu articolul 6 din TUE și al
Cartei;
(g fapta pentru care a fost emis ordinul european de anchetă nu constituie o
) infracțiune în temeiul dreptului statului executant, cu excepția cazului în care
se referă la o infracțiune din categoriile de infracțiuni stabilite în anexa D,
astfel cum este indicată de autoritatea emitentă în ordinul european de
anchetă, dacă fapta respectivă este sancționabilă în statul emitent cu o
pedeapsă cu închisoarea sau cu o măsură privativă de libertate pentru o
perioadă maximă de cel puțin trei ani; sau
(h utilizarea măsurii de investigare indicată în ordinul european de anchetă este
) restricționată, în temeiul dreptului statului executant, la o listă sau o categorie
de infracțiuni sau la infracțiuni sancționabile până la un anumit nivel, care nu
include infracțiunea vizată de ordinul european de anchetă.
(2)   Alineatul (1) literele (g) și (h) nu se aplică măsurilor de investigare menționate
la articolul 10 alineatul (2).
(3)   Atunci când ordinul european de anchetă se referă la o infracțiune în materie
de impozite sau taxe, vamă și schimb valutar, autoritatea executantă nu poate
refuza recunoașterea sau executarea pe motiv că dreptul statului executant nu
impune același tip de impozite sau taxe sau nu cuprinde același tip de reglementări
în materie de impozite, taxe, vamă sau schimb valutar ca dreptul statului emitent.
(4)   În cazurile menționate la alineatul (1) literele (a), (b), (d), (e) și (f), înainte de
a decide nerecunoașterea sau neexecutarea unui ordin european de anchetă, în tot
sau în parte, autoritatea executantă se consultă cu autoritatea emitentă, prin orice
mijloace adecvate; și solicită autorității emitente să furnizeze fără întârziere orice
informații necesare, după caz.
(5)   În cazul menționat la alineatul (1) litera (a) și atunci când competența de a
ridica privilegiul sau imunitatea revine unei autorități a statului executant,
autoritatea executantă îi transmite o cerere în acest sens, fără întârziere. Atunci
când competența de a ridica privilegiul sau imunitatea revine unei autorități a altui
stat sau unei organizații internaționale, autoritatea emitentă transmite o cerere în
acest sens autorității în cauză.
 Articolul 12
Termene pentru recunoaștere sau executare
(1)   Decizia privind recunoașterea sau executarea este luată și măsura de anchetă
este pusă în aplicare cu aceeași celeritate și același grad de prioritate ca într-o
cauză internă similară și, în orice caz, în cadrul termenelor prevăzute la prezentul
articol.
(2)   În cazul în care autoritatea emitentă a indicat în ordinul european de anchetă
faptul că, din cauza termenelor procedurale, a gravității infracțiunii sau a altor
împrejurări urgente, este necesar un termen mai scurt decât cele prevăzute la
prezentul articol sau dacă autoritatea emitentă a indicat în ordinul european de
anchetă că măsura de anchetă trebuie pusă în aplicare la o dată specifică,
autoritatea executantă ține seama de această cerință pe cât posibil.
(3)   Autoritatea executantă ia decizia privind recunoașterea sau executarea
ordinului european de anchetă de îndată ce este posibil și, fără a aduce atingere
alineatului (5), în termen de cel mult 30 de zile de la primirea ordinului european
de anchetă de către autoritatea executantă competentă.
(4)   Dacă nu există motive de amânare în temeiul articolului 15 sau probele
menționate în măsura de investigare inclusă în ordinul european de anchetă se află
deja în posesia statului executant, autoritatea executantă aplică măsura de
investigare fără întârziere și fără a aduce atingere alineatului (5) în cel mult 90 de
zile de la luarea deciziei menționate la alineatul (3).
(5)   Dacă autoritatea executantă competentă nu poate respecta într-un anumit caz
termenul prevăzut la alineatul (3) sau data specifică prevăzută la alineatul (2),
aceasta informează fără întârziere autoritatea competentă din statul emitent, prin
orice mijloace, indicând motivele amânării și timpul estimativ necesar pentru
luarea deciziei. În asemenea cazuri, termenul prevăzut la alineatul (3) poate fi
prelungit cu maximum 30 de zile.
(6)   Dacă autoritatea executantă competentă nu poate respecta într-un anumit caz
termenul prevăzut la alineatul (4), aceasta informează fără întârziere autoritatea
competentă din statul emitent, prin orice mijloace, indicând motivele amânării și se
consultă cu autoritatea emitentă cu privire la calendarul adecvat pentru aplicarea
măsurii de investigare.

Articolul 13
Transferul probelor
(1)   Autoritatea executantă transferă statului emitent, fără întârziere nejustificată,
probele obținute sau care se află deja în posesia autorităților competente ale statului
executant ca urmare a executării ordinului european de anchetă.
Atunci când se solicită în ordinul european de anchetă și dacă este posibil în
temeiul dreptului statului executant, probele sunt imediat transferate autorităților
competente ale statului emitent care participă la executarea ordinului european de
anchetă în conformitate cu articolul 9 alineatul (4).
(2)   Transferul probelor poate fi suspendat, în așteptarea soluționării unei căi de
atac, cu excepția cazului în care în ordinul european de anchetă sunt indicate
motive suficiente că un transfer imediat este esențial pentru desfășurarea în condiții
adecvate a anchetelor sau pentru menținerea drepturilor individuale. Totuși,
transferul probelor se suspendă dacă ar cauza daune grave și ireversibile persoanei
vizate.
(3)   În momentul transferului probelor obținute, autoritatea executantă indică dacă
solicită ca probele să fie înapoiate statului executant de îndată ce nu mai sunt
necesare în statul emitent.
(4)   Atunci când obiectele, documentele sau datele în cauză sunt deja relevante
pentru alte proceduri, autoritatea executantă poate, la cererea explicită a autorității
emitente și după consultarea acesteia, să transfere în mod temporar probele, cu
condiția ca acestea să fie returnate statului executant de îndată ce nu mai sunt
necesare în statul emitent sau în oricare alt moment sau cu oricare altă ocazie
convenite de autoritățile competente.

Articolul 14
Căi de atac
(1)   Statele membre se asigură că măsurilor de investigare indicate în ordinul
european de anchetă le sunt aplicabile căile de atac echivalente celor disponibile
într-o cauză internă similară.
(2)   Motivele de fond pentru emiterea ordinului european de anchetă pot fi
contestate numai printr-o acțiune inițiată în statul emitent, fără a aduce atingere
garanțiilor privind drepturile fundamentale din statul executant.
(3)   În cazul în care nu ar aduce atingere nevoii de asigurare a confidențialității
unei anchete în temeiul articolului 19 alineatul (1), autoritatea emitentă și
autoritatea executantă iau măsurile adecvate pentru a asigura faptul că sunt
furnizate informații cu privire la posibilitățile în temeiul dreptului național de a
recurge la căile de atac din momentul în care acestea devin aplicabile și în timp
util, pentru a asigura posibilitatea exercitării efective a acestora.
(4)   Statele membre se asigură că termenele de exercitare a dreptului de a recurge
la o cale de atac sunt identice cu cele prevăzute în cauze interne similare și că se
aplică astfel încât să garanteze părților interesate posibilitatea de a exercita în mod
efectiv dreptul de a recurge la aceste căi de atac.
(5)   Autoritatea emitentă și autoritatea executantă se informează reciproc cu
privire la căile de atac împotriva emiterii, recunoașterii ori executării unui ordin
european de anchetă.
(6)   Introducerea unei căi de atac în justiție nu suspendă executarea măsurii de
investigare, cu excepția cazului în care acest lucru este prevăzut în cauze interne
similare.
(7)   Statul emitent ia în considerare admiterea căii de atac împotriva recunoașterii
sau executării unui ordin european de anchetă în conformitate cu propriul său drept
intern. Fără a aduce atingere normelor procedurale interne, statele membre asigură
faptul că, în procedurile penale din statul emitent, se respectă dreptul la apărare și
echitatea procedurilor în cadrul evaluării probelor obținute prin intermediul
ordinului european de anchetă.

Articolul 15
Temeiuri pentru amânarea recunoașterii sau executării
(1)   Recunoașterea sau executarea ordinului european de anchetă poate fi amânată
în statul executant în cazul în care:
(a executarea acestuia ar putea aduce atingere unei cercetări sau unei urmăriri
) penale în curs, atât timp cât statul executant consideră necesar;
(b obiectele, documentele sau datele în cauză sunt deja utilizate în alte proceduri,
) până când acestea nu mai sunt necesare în acest scop.
(2)   De îndată ce temeiul pentru amânare încetează să existe, autoritatea
executantă ia imediat măsurile necesare executării ordinului european de anchetă și
informează autoritatea emitentă prin orice mijloace care permit o înregistrare
scrisă.

Articolul 16
Obligația de a informa
(1)   Autoritatea competentă din statul executant care primește ordinul european de
anchetă confirmă primirea acestuia, fără întârziere și, în orice caz, în termen de o
săptămână de la primirea ordinului european de anchetă, prin completarea și
trimiterea formularului prevăzut în anexa B.
În cazul în care a fost desemnată o autoritate centrală în conformitate cu articolul  7
alineatul (3), această obligație este aplicabilă atât autorității centrale, cât și
autorității executante care primește ordinul european de anchetă de la autoritatea
centrală.
În cazurile menționate la articolul 7 alineatul (6), această obligație se aplică atât
autorității competente care a primit inițial ordinul european de anchetă, cât și
autorității executante căreia îi este transmis ordinul în cele din urmă.
(2)   Fără a aduce atingere articolului 10 alineatele (4) și (5), autoritatea executantă
informează de îndată autoritatea emitentă, prin orice mijloace:
(a dacă este imposibil pentru autoritatea executantă să ia o decizie privind
) recunoașterea sau executarea din cauza faptului că formularul prevăzut în
anexa A este incomplet sau în mod vădit incorect;
(b dacă, în timpul executării ordinului european de anchetă, autoritatea
) executantă consideră, fără alte cercetări ulterioare, că ar putea fi oportun să
desfășoare măsuri de investigare care nu au fost prevăzute inițial sau care nu
au putut fi specificate în momentul emiterii ordinului european de anchetă,
pentru a permite autorității emitente să ia măsuri suplimentare în cazul
respectiv; sau
(c dacă autoritatea executantă stabilește că, în cazul respectiv, nu poate respecta
) formalitățile și procedurile indicate în mod expres de autoritatea emitentă, în
conformitate cu articolul 9.
La cererea autorității emitente, informațiile sunt confirmate fără întârziere prin
orice mijloace care permit o înregistrare scrisă.
(3)   Fără a aduce atingere articolului 10 alineatele (4) și (5), autoritatea executantă
informează fără întârziere autoritatea emitentă, prin orice mijloace care permit o
înregistrare scrisă cu privire la:
(a) orice decizie luată în temeiul articolelor 10 sau 11;
(b orice decizie de amânare a executării sau recunoașterii ordinului european de
) anchetă, motivele amânării și, dacă este posibil, durata preconizată a amânării.

Articolul 17
Răspunderea penală privind funcționarii
Atunci când este prezent pe teritoriul statului executant în cadrul aplicării prezentei
directive, funcționarii din statul emitent sunt considerați funcționari ai statului
executant în ceea ce privește infracțiunile comise împotriva acestora sau de către
aceștia.

Articolul 18
Răspunderea civilă privind funcționarii
(1)   În cazul în care, în cadrul aplicării prezentei directive, funcționarii unui stat
membru sunt prezenți pe teritoriul unui alt stat membru, primul stat membru este
răspunzător pentru orice prejudicii cauzate de funcționarii săi în cursul
operațiunilor, în conformitate cu dreptul statului membru pe teritoriul căruia
acționează.
(2)   Statul membru pe al cărui teritoriu s-au produs prejudiciile menționate la
alineatul (1) repară aceste prejudicii în condițiile aplicabile prejudiciilor cauzate de
propriii săi funcționari.
(3)   Statul membru ai cărui funcționari au cauzat prejudicii unei persoane de pe
teritoriul unui alt stat membru rambursează integral orice sume pe care statul
membru din urmă le-a plătit victimelor sau persoanelor îndreptățite în numele
acestora.
(4)   Fără a aduce atingere exercitării drepturilor sale față de terțe părți și cu
excepția alineatului (3), fiecare stat membru se abține în cazurile menționate la
alineatul (1) de a pretinde de la un alt stat membru rambursarea despăgubirilor
pentru prejudiciile suferite.

Articolul 19
Confidențialitatea
(1)   Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a asigura faptul că autoritatea
emitentă și autoritatea executantă țin seama în mod corespunzător de
confidențialitatea anchetei în executarea ordinului european de anchetă.
(2)   În conformitate cu dreptul său intern, autoritatea executantă garantează
confidențialitatea faptelor și a fondului ordinului european de anchetă, în limita
necesară pentru executarea măsurii de investigare. Dacă autoritatea executantă nu
poate respecta cerința de confidențialitate, notifică acest lucru fără întârziere
autorității emitente.
(3)   În conformitate cu dreptul său intern și dacă autoritatea executantă nu a
indicat altfel, autoritatea emitentă păstrează confidențialitatea cu privire la orice
probe sau informații furnizate de autoritatea executantă, cu excepția cazului în care
divulgarea acestora este necesară pentru anchetele și procedurile descrise în ordinul
european de anchetă.
(4)   Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că băncile nu
divulgă clientului în cauză sau altor persoane terțe faptul că au fost transmise
informații statului emitent în conformitate cu articolele 26 și 27 sau că este în curs
de desfășurare o anchetă.

Articolul 20
Protecția datelor cu caracter personal
Atunci când pun în aplicare prezenta directivă, statele membre asigură faptul că
datele cu caracter personal sunt protejate și că pot fi prelucrate numai în
conformitate cu Decizia-cadru 2008/977/JAI a Consiliului (17) și cu principiile
Convenției Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 pentru protejarea persoanelor
față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal și protocolul
adițional la aceasta.
Accesul la astfel de date este limitat, fără a aduce atingere drepturilor persoanei
vizate. Numai persoanele autorizate pot avea acces la astfel de date.
 Articolul 21
Costuri
(1)   Dacă nu se prevede altfel în prezenta directivă, statul executant suportă toate
costurile efectuate pe teritoriul statului executant care sunt legate de executarea
unui ordin european de anchetă.
(2)   În cazul în care autoritatea executantă consideră că costurile executării
ordinului european de anchetă pot deveni excepțional de ridicate, se poate consulta
cu autoritatea emitentă referitor la posibilitatea și modalitatea de împărțire a
costurilor sau de modificare a ordinului european de anchetă.
Autoritatea executantă informează în prealabil autoritatea emitentă cu privire la
specificațiile detaliate ale acelei părți a costurilor considerate excepțional de
ridicate.
(3)   În cazuri excepționale în care nu se poate ajunge la un acord cu privire la
costurile menționate la alineatul (2), autoritatea emitentă poate decide:
(a) să retragă parțial sau total ordinul european de anchetă; sau
(b să mențină ordinul european de anchetă și să suporte acea parte a costurilor
) considerată excepțional de ridicată.

CAPITOLUL IV
DISPOZIȚII SPECIFICE PENTRU ANUMITE MĂSURI DE
INVESTIGARE

Articolul 22
Transferul temporar către statul emitent al persoanelor private de libertate în
scopul aplicării unei măsuri de investigare
(1)   Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru transferul temporar al unei
persoane supuse unei măsuri privative de libertate în statul executant în scopul
aplicării unei măsuri de investigare în vederea strângerii de probe pentru care este
necesară prezența respectivei persoane pe teritoriul statului emitent, cu condiția ca
aceasta să fie returnată în termenul stabilit de statul executant.
(2)   Pe lângă motivele de nerecunoaștere sau neexecutare menționate la
articolul 11, executarea ordinului european de anchetă poate fi, de asemenea,
refuzată dacă:
(a persoana supusă unei măsuri privative de libertate nu își dă consimțământul;
) sau
(b transferul prelungește reținerea persoanei supusă unei măsuri privative de
) libertate.
(3)   Fără a aduce atingere alineatului (2) litera (a), atunci când statul executant
consideră că este necesar, având în vedere vârsta sau starea fizică ori mentală a
persoanei, reprezentantului legal al persoanei supuse unei măsuri privative de
libertate i se oferă ocazia de a-și exprima opinia privind transferul temporar.
(4)   În cazurile menționate la alineatul (1), tranzitul persoanei supuse unei măsuri
privative de libertate pe teritoriul unui stat membru terț (denumit în continuare
„statul membru de tranzit”) este acordat la cerere, cu furnizarea tuturor
documentelor necesare.
(5)   Modalitățile practice privind transferul temporar al persoanei, inclusiv
detaliile condițiilor sale de detenție din statul emitent, și datele până la care aceasta
trebuie transferată și returnată pe teritoriul în statului executant sunt convenite între
statul emitent și statul executant, asigurându-se că sunt luate în considerare starea
fizică și mentală a persoanei în cauză, precum și nivelul de securitate necesar în
statul emitent.
(6)   Persoana transferată rămâne în detenție pe teritoriul statului emitent și, după
caz, pe teritoriul statului membru de tranzit, pentru faptele sau condamnările pentru
care a fost ținută în detenție în statul executant, cu excepția cazului în care statul
executant cere eliberarea sa.
(7)   Perioada de detenție pe teritoriul statului emitent se scade din perioada de
detenție pe care persoana vizată este sau va fi obligată să o execute pe teritoriul
statului executant.
(8)   Fără a aduce atingere alineatului (6), o persoană transferată nu este urmărită
penal sau deținută sau supusă niciunei alte restrângeri a libertății sale personale în
statul emitent pentru fapte comise sau condamnări pronunțate anterior părăsirii
teritoriului statului executant și care nu sunt specificate în ordinul european de
anchetă.
(9)   Imunitatea menționată la alineatul (8) încetează dacă persoana transferată,
care a avut posibilitatea de a pleca în termen de 15 zile consecutive de la data la
care prezența sa nu mai era solicitată de autoritățile emitente:
(a) a rămas totuși pe teritoriul respectiv; sau
(b) a revenit după ce a plecat.
(10)   Costurile aferente aplicării prezentului articol sunt suportate în conformitate
cu articolul 21, cu excepția costurilor aferente transferării persoanei către și din
statul emitent, care sunt suportate de către acest stat.

Articolul 23
Transferul temporar către statul executant al persoanelor supuse unor măsuri
privative de libertate în scopul aplicării unei măsuri de investigare
(1)   Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru transferul temporar al unei
persoane supuse unei măsuri privative de libertate în statul emitent în scopul
aplicării unei măsuri de investigare în vederea strângerii de probe pentru care este
necesară prezența sa pe teritoriul statului executant.
(2)   Articolul 22 alineatul (2) litera (a) și articolul 22 alineatele (3)-(9) se
aplică, mutatis mutandis, transferului temporar în temeiul prezentului articol.
(3)   Costurile aferente aplicării prezentului articol sunt suportate în conformitate
cu articolul 21, cu excepția costurilor aferente transferării persoanei în cauză către
și din statul executant, care sunt suportate de către statul emitent.

Articolul 24
Audierea prin videoconferință sau alte mijloace de transmisie audiovizuală
(1)   Atunci când o persoană se află pe teritoriul statului executant și trebuie
audiată ca martor sau expert de către autoritățile competente ale statului emitent,
autoritatea emitentă poate să emită un ordin european de anchetă pentru a audia
martorul sau expertul prin videoconferință sau alte mijloace de transmisie
audiovizuală în conformitate cu alineatele (5)-(7).
Autoritatea emitentă poate emite un ordin european de anchetă în scopul audierii
unei persoane suspectate sau acuzate prin videoconferință sau alte mijloace de
transmisie audiovizuală.
(2)   Pe lângă motivele de nerecunoaștere sau neexecutare menționate la
articolul 11, executarea ordinului european de anchetă poate fi, de asemenea,
refuzată dacă:
(a) persoana suspectată sau acuzată nu își dă consimțământul; sau
(b executarea unei asemenea măsuri de investigare într-un caz particular ar fi
) contrară principiilor fundamentale ale dreptului statului executant.
(3)   Autoritatea emitentă și autoritatea executantă convin modalitățile practice.
Atunci când convine cu privire la astfel de măsuri, autoritatea executantă se
angajează:
(a să convoace martorul sau expertul în cauză, indicând momentul și locul
) audierii;
(b să convoace persoanele suspectate sau acuzate să se prezinte la audiere în
) conformitate cu normele detaliate prevăzute de dreptul statului executant și să
informeze aceste persoane cu privire la drepturile acestora în temeiul dreptului
statului emitent, într-un termen care să le permită să își exercite în mod efectiv
drepturile de apărare;
(c) să asigure identitatea persoanei care urmează să fie audiată.
(4)   Dacă într-o anumită cauză autoritatea executantă nu dispune de mijloacele
tehnice pentru o audiere prin realizarea unei videoconferințe, statul emitent poate
pune la dispoziție astfel de mijloace, de comun acord.
(5)   Atunci când se realizează o audiere prin videoconferință sau alte mijloace de
transmisie audiovizuală se aplică următoarele dispoziții:
(a autoritatea competentă a statului executant este prezent la audiere, asistat, de
) un interpret, dacă este cazul, și este responsabil pentru asigurarea identității
persoanei care urmează să fie audiată și pentru respectarea principiilor
fundamentale ale dreptului statului executant.
Dacă autoritatea executantă apreciază că principiile fundamentale ale dreptului
statului executant sunt încălcate în timpul audierii, aceasta ia imediat măsurile
necesare pentru a asigura că audierea se desfășoară în conformitate cu
principiile respective;
(b autoritățile competente ale statului emitent și ale statului executant convin,
) dacă este necesar, asupra măsurilor pentru protejarea persoanei care urmează
să fie audiată;
(c audierea este efectuată direct de către autoritatea competentă a statului emitent
) sau sub conducerea acesteia, în conformitate cu legislația sa;
(d la cererea statului emitent sau a persoanei care urmează să fie audiată, statul
) executant se asigură că respectiva persoană este asistată de un interpret, dacă
este necesar;
(e persoanele suspectate sau acuzate sunt informate înaintea audierii cu privire la
) drepturile procedurale care le revin, inclusiv dreptul de a nu depune mărturie,
în temeiul dreptului statului executant și al statului emitent. Martorii și experții
pot invoca dreptul de a nu depune mărturie care le revine fie în temeiul
dreptului statului executant, fie în temeiul dreptului statului emitent, și sunt
informați cu privire la acest drept înaintea audierii.
(6)   Fără a aduce atingere eventualelor măsuri convenite în ceea ce privește
protecția persoanelor, autoritatea executantă întocmește, la sfârșitul audierii, un
proces-verbal în care consemnează data și locul audierii, identitatea persoanei
audiate, identitatea și calitatea tuturor celorlalte persoane din statul executant care
au participat la audiere, eventualele depuneri de jurământ și condițiile tehnice în
care s-a desfășurat audierea. Documentul este trimis autorității emitente de către
autoritatea executantă.
(7)   Fiecare stat membru ia toate măsurile necesare pentru a garanta că, atunci
când persoana care este audiată pe teritoriul său în conformitate cu prezentul articol
refuză să depună mărturie atunci când are obligația să o facă sau depune mărturii
false, se aplică dreptul său intern în același mod în care s-ar fi aplicat dacă audierea
ar fi avut loc în cadrul unei proceduri la nivel intern.
 Articolul 25
Audierea prin teleconferință
(1)   Dacă o persoană se află pe teritoriul unui stat membru și trebuie audiată ca
martor sau expert de către autoritățile competente ale unui alt stat membru,
autoritatea emitentă a statului din urmă poate să emită un ordin european de
anchetă pentru a audia un martor sau un expert prin teleconferință astfel cum este
prevăzut la alineatul (2), în situația în care nu este adecvat sau posibil ca acesta să
apară în persoană pe teritoriul respectiv, și au fost examinate mai întâi alte mijloace
adecvate.
(2)   Cu excepția unor convenții contrare, articolul 24 alineatele (3), (5), (6) și (7)
se aplică, mutatis mutandis, audierilor prin teleconferință.

Articolul 26
Informații privind conturile bancare și alte conturi financiare
(1)   Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru a stabili dacă o persoană
fizică sau juridică care face obiectul procedurilor penale în cauză deține sau
controlează unul sau mai multe conturi, de orice tip, în orice bancă localizată pe
teritoriul statului executant și, în acest caz, pentru a obține toate detaliile conturilor
identificate.
(2)   Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a fi în măsură să furnizeze
informațiile menționate la alineatul (1) în condițiile prevăzute în prezentul articol.
(3)   În cazul în care se solicită în ordinul european de anchetă, informațiile
menționate la alineatul (1) includ, de asemenea, conturi pentru care persoana care
face obiectul procedurilor penale în cauză are împuternicire.
(4)   Obligația stabilită în prezentul articol se aplică doar în măsura în care banca
gestionară a contului posedă informațiile respective.
(5)   În ordinul european de anchetă, autoritatea emitentă indică motivele pentru
care consideră că informațiile solicitate pot avea o valoare substanțială în cadrul
procedurilor penale în cauză și motivele pentru care presupune că băncile de pe
teritoriul statului executant dețin conturile respective și, în măsura posibilă, care
bănci pot fi implicate. De asemenea, aceasta include în ordinul european de
anchetă orice informații disponibile care pot facilita executarea acestuia.
(6)   Un ordin european de anchetă poate fi, de asemenea, emis pentru a stabili
dacă o persoană fizică sau juridică care face obiectul procedurilor penale în cauză
deține unul sau mai multe conturi în orice instituție financiară nebancară, localizată
pe teritoriul statului executant. Alineatele (3)-(5) se aplică mutatis mutandis. În
astfel de cazuri, în plus față de motivele de nerecunoaștere și de neexecutare
menționate la articolul 11, executarea ordinului european de anchetă poate fi
refuzată și în cazul în care executarea măsurii de investigare nu ar fi autorizată într-
o cauză internă similară.
 Articolul 27
Informații privind operațiunile bancare și alte operațiuni financiare
(1)   Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru a obține detaliile unor
conturi bancare specifice și ale operațiunilor bancare ce au fost efectuate pe
parcursul unei anumite perioade în unul sau mai multe conturi precizate în ordinul
european de anchetă, inclusiv detaliile privind orice cont emitent sau beneficiar.
(2)   Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a fi în măsură să furnizeze
informațiile menționate la alineatul (1) în condițiile prevăzute la prezentul articol.
(3)   Obligația stabilită în prezentul articol se aplică doar în măsura în care banca în
care este deținut contul posedă informațiile respective.
(4)   Autoritatea emitentă indică în ordinul european de anchetă motivele pentru
care consideră informațiile solicitate relevante în scopul procedurilor penale în
cauză.
(5)   Un ordin european de anchetă poate fi emis, de asemenea, cu privire la
informațiile menționate la alineatul (1) referitoare la operațiunile financiare
realizate de instituții financiare nebancare. Alineatele (3) și (4) se aplică mutatis
mutandis. În astfel de cazuri, în plus față de motivele de nerecunoaștere și de
neexecutare menționate la articolul 11, executarea ordinului european de anchetă
poate fi refuzată și în cazul în care executarea măsurii de investigare nu ar fi
autorizată într-o cauză internă similară.

Articolul 28
Măsuri de investigare care presupun colectarea de probe în timp real, în mod
continuu și într-o anumită perioadă de timp
(1)   Atunci când un ordin european de anchetă este emis în scopul executării unei
măsuri de investigare care necesită strângerea de probe în timp real, în mod
continuu și într-o anumită perioadă de timp, cum ar fi:
(a monitorizarea operațiunilor bancare sau a altor operațiuni financiare efectuate
) în unul sau mai multe conturi specificate;
(b) livrările supravegheate efectuate pe teritoriul statului executant.
Executarea sa poate fi refuzată, în plus față de motivele de nerecunoaștere și de
neexecutare menționate la articolul 11, dacă executarea măsurii de investigare
respective nu ar fi autorizată într-o cauză internă similară.
(2)   Statul emitent și statul executant convin modalitățile practice referitoare la
măsura de investigare menționată la alineatul (1) litera (b), precum și orice alte
măsuri necesare.
(3)   Autoritatea emitentă precizează în ordinul european de anchetă motivele
pentru care consideră că informațiile solicitate sunt relevante în scopul procedurilor
penale în cauză.
(4)   Dreptul de a acționa, de a conduce și controla operațiuni referitoare la
executarea ordinului european de anchetă menționat la alineatul (1) aparține
autorităților competente ale statului executant.

Articolul 29
Investigații sub acoperire
(1)   Un ordin european de anchetă poate fi emis cu scopul de a solicita statului
executant să acorde asistență statului emitent la realizarea unor cercetări penale de
către agenți cu identitate falsă sau sub acoperire (denumite în continuare
"investigații sub acoperire").
(2)   Autoritatea emitentă indică în ordinul european de anchetă motivele pentru
care consideră că investigația sub acoperire poate fi relevantă pentru scopul
procedurilor penale. Decizia privind recunoașterea și executarea unui ordin
european de anchetă emis în temeiul prezentului articol se ia în fiecare caz
particular de către autoritățile competente ale statului executant cu respectarea
dreptului și a procedurilor interne ale statului respectiv.
(3)   În plus față de motivele de nerecunoaștere și de neexecutare menționate la
articolul 11, autoritatea executantă poate refuza executarea unui ordin european de
anchetă menționat la alineatul (1) dacă:
(a executarea investigației sub acoperire nu ar fi autorizată într-o cauză internă
) similară; sau
(b nu a fost posibil să se ajungă la un acord cu privire la aranjamentele necesare
) pentru investigațiile sub acoperire în temeiul alineatului (4).
(4)   Investigațiile sub acoperire se desfășoară în conformitate cu dreptul și
procedurile interne ale statului membru pe teritoriul căruia are loc investigația sub
acoperire. Dreptul de a acționa, de a conduce și de a controla operațiuni referitoare
la investigația sub acoperire aparține exclusiv autorităților competente ale statului
executant. Durata investigației sub acoperire, condițiile detaliate și statutul juridic
al agenților în cauză în timpul investigației sub acoperire sunt convenite între statul
emitent și statul executant, cu respectarea dreptului și a procedurilor interne ale
acestora.

CAPITOLUL V
INTERCEPTAREA TELECOMUNICAȚIILOR

Articolul 30
Interceptarea telecomunicațiilor cu asistență tehnică din partea unui alt stat
membru
(1)   Un ordin european de anchetă poate fi emis în vederea interceptării
telecomunicațiilor în statul membru din partea căruia este necesar să se primească
asistență tehnică.
(2)   Atunci când mai multe state membre sunt în măsură să asigure integral
asistența tehnică necesară pentru aceeași interceptare a telecomunicațiilor, ordinul
european de anchetă este trimis numai unuia dintre acestea. Prioritatea se acordă
întotdeauna statului membru în care se află sau se va afla subiectul interceptării.
(3)   Ordinul european de anchetă menționat la alineatul (1) include, de asemenea,
următoarele informații:
(a) informații necesare în scopul identificării subiectului interceptării;
(b) durata pentru care se solicită interceptarea; și
(c date tehnice suficiente, în special pentru identificarea țintei, astfel încât
) ordinul european de anchetă să poată fi executat.
(4)   Autoritatea emitentă precizează în ordinul european de anchetă motivele
pentru care consideră că măsura de investigare indicată este relevantă în scopul
procedurilor penale în cauză.
(5)   În plus față de motivele de nerecunoaștere și de neexecutare menționate la
articolul 11, executarea ordinului european de anchetă menționat la alineatul (1)
poate fi refuzată, de asemenea, dacă măsura de investigare nu ar fi fost autorizată
într-o cauză internă similară. Statul executant poate condiționa acordul său de orice
condiții care ar fi respectate într-o cauză internă similară.
(6)   Ordinul european de anchetă menționat la alineatul (1) poate fi executat prin:
(a) transmiterea imediată a telecomunicațiilor către statul emitent; sau
(b interceptarea, înregistrarea și transmiterea ulterioară a rezultatului interceptării
) telecomunicațiilor către statul emitent.
Autoritatea emitentă și autoritatea executantă se consultă reciproc cu scopul de a
conveni dacă interceptarea se realizează în conformitate cu litera (a) sau (b).
(7)   La emiterea ordinului european de anchetă menționat la alineatul (1) sau în
timpul interceptării, autoritatea emitentă poate cere de asemenea, atunci când are
un motiv întemeiat, o transcriere, o decodare sau o decriptare a înregistrării, sub
rezerva acordului autorității executante.
(8)   Costurile aferente aplicării prezentului articol sunt suportate în conformitate
cu articolul 21, cu excepția costurilor aferente transcrierii, decodării și decriptării
comunicațiilor interceptate, care sunt suportate de statul emitent.

Articolul 31
Notificarea statelor membre în care se află subiectul interceptării și cărora nu
li se solicită asistență tehnică
(1)   Atunci când, în vederea unei măsuri de investigare, interceptarea
telecomunicațiilor este autorizată de autoritatea competentă a unui stat membru
(denumit în continuare „statul membru care realizează interceptarea”) și adresa de
contact a subiectului interceptării specificat în ordinul de interceptare este utilizată
pe teritoriul unui alt stat membru („statul membru notificat”), din partea căruia nu
este necesară asistență tehnică pentru realizarea interceptării, statul membru care
realizează interceptarea informează autoritatea competentă a statului membru
notificat cu privire la interceptare:
(a înainte de interceptare, în cazurile în care autoritatea competentă a statului
) membru care realizează interceptarea cunoaște, în momentul în care solicită
interceptarea, faptul că subiectul interceptării se află sau se va afla pe teritoriul
statului membru notificat;
(b în timpul interceptării sau după finalizarea interceptării, de îndată ce ia
) cunoștință de faptul că subiectul interceptării se află sau s-a aflat, pe durata
interceptării, pe teritoriul statului membru notificat.
(2)   Notificarea menționată la alineatul (1) se transmite utilizând formularul
prevăzut în anexa C.
(3)   Dacă interceptarea nu ar fi autorizată într-o cauză internă similară, autoritatea
competentă a statului membru notificat notifică autorității competente a statului
membru care realizează interceptarea, fără întârziere și în cel mult 96 de ore de la
primirea notificării menționate la alineatul (1),următoarele:
(a) faptul că interceptarea respectivă nu poate fi realizată sau i se va pune capăt; și
(b dacă este cazul, faptul că materialele deja interceptate în perioada în care
) subiectul interceptării se află pe teritoriul său nu pot fi utilizate sau pot fi
utilizate doar în condițiile pe care le specifică. Autoritatea competentă a
statului membru notificat informează autoritatea competentă a statului
membru care realizează interceptarea cu privire la motivele care justifică
condițiile respective.
(4)   Articolul 5 alineatul (2) se aplică, mutatis mutandis, notificării menționate la
alineatul (2).

CAPITOLUL VI
MĂSURI PROVIZORII

Articolul 32
Măsuri provizorii
(1)   Autoritatea emitentă poate emite un ordin european de anchetă în scopul luării
oricărei măsuri de investigare pentru a preveni distrugerea, transformarea, mutarea,
transferul sau eliminarea elementelor care pot fi utilizate ca probe.
(2)   Autoritatea executantă decide cu privire la măsura provizorie și o comunică
cât mai curând, dacă este posibil în termen de 24 de ore de la primirea ordinului
european de anchetă.
(3)   Atunci când este solicitată măsura provizorie menționată la alineatul (1),
autoritatea emitentă precizează în ordinul european de anchetă dacă probele
urmează să fie transferate statului emitent sau rămân în statul executant.
Autoritatea executantă recunoaște și execută ordinul european de anchetă și
transferă probele în conformitate cu procedurile prevăzute în prezenta directivă.
(4)   În cazul în care, în conformitate cu alineatul (3), ordinul european de anchetă
este însoțit de instrucțiunea ca probele să rămână în statul executant, autoritatea
emitentă precizează data la care este ridicată măsura provizorie menționată la
alineatul (1) sau data estimată pentru transmiterea cererii de transferare a probelor
către statul emitent.
(5)   După consultarea autorității emitente, autoritatea executantă poate, în
conformitate cu dreptul și practicile sale interne, să impună condiții
corespunzătoare, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru a limita durata
aplicării măsurii provizorii menționate la alineatul (1). Dacă, în conformitate cu
aceste condiții, autoritatea executantă intenționează să ridice măsura provizorie,
aceasta informează autoritatea emitentă, care are posibilitatea de a transmite
observații. Autoritatea emitentă notifică fără întârziere autorității executante faptul
că măsura provizorie menționată la alineatul (1) a fost ridicată.

CAPITOLUL VII
DISPOZIȚII FINALE

Articolul 33
Notificări
(1)   Până la 22 mai 2017, fiecare stat membru notifică Comisiei următoarele:
(a autoritatea sau autoritățile care, în conformitate cu dreptul intern, sunt
) competente în conformitate cu articolul 2 literele (c) și (d), atunci când acest
stat membru este statul emitent sau statul executant;
(b limbile acceptate pentru un ordin european de anchetă, astfel cum sunt
) menționate la articolul 5 alineatul (2);
(c informații privind autoritatea sau autoritățile centrale desemnate dacă statul
) membru dorește să utilizeze posibilitatea prevăzută la articolul 7 alineatul (3).
Aceste informații sunt obligatorii pentru autoritățile statului emitent.
(2)   De asemenea, fiecare stat membru poate furniza Comisiei lista documentelor
necesare pe care ar urma să le solicite conform articolului 22 alineatul (4).
(3)   Statele membre informează Comisia cu privire la orice modificări ulterioare
ale informațiilor menționate la alineatele (1) și (2).
(4)   Comisia pune la dispoziția tuturor statelor membre și a Rețelei Judiciare
Europene informațiile primite în temeiul prezentului articol. Rețeaua Judiciară
Europeană publică informațiile pe site-ul internet menționat la articolul 9 din
Decizia 2008/976/JAI a Consiliului (18).

Articolul 34
Relația cu alte instrumente juridice, acorduri și înțelegeri
(1)   Fără a aduce atingere aplicării acestora între statele membre și statele terțe și
aplicării temporare a acestora în temeiul articolului 35, prezenta directivă
înlocuiește, de la 22 mai 2017, dispozițiile corespunzătoare ale următoarelor
convenții aplicabile în statele membre pentru care această directivă este
obligatorie:
(a Convenția europeană privind asistența judiciară reciprocă în materie penală a
) Consiliului Europei din 20 aprilie 1959, precum și cele două protocoale
suplimentare aferente și acordurile bilaterale încheiate în temeiul
articolului 26 din convenție;
(b) Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen;
(c Convenția privind asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele
) membre ale Uniunii Europene și protocolul său.
(2)   Decizia-cadru 2008/978/JAI este înlocuită pentru toate statele membre care au
obligații în temeiul prezentei directive. Dispozițiile Deciziei-cadru 2003/577/JAI
sunt înlocuite pentru statele membre care au obligații în temeiul prezentei directive
în ceea ce privește înghețarea probelor.
Pentru statele membre care au obligații în temeiul prezentei directive, trimiterile la
Decizia-cadru 2008/978/JAI și, în ceea ce privește înghețarea probelor, la Decizia-
cadru 2003/577/JAI se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă.
(3)   Pe lângă prezenta directivă, statele membre pot încheia sau continua să aplice
acorduri sau înțelegeri bilaterale sau multilaterale cu alte state membre ulterior
datei de 22 mai 2017 numai în măsura în care acestea permit consolidarea în
continuare a obiectivelor prezentei directive și contribuie la simplificarea sau
facilitarea în continuare a procedurilor de strângere a probelor și cu condiția ca
nivelul garanțiilor prevăzut în prezenta directivă să fie respectat.
(4)   Până la 22 mai 2017, statele membre notifică Comisiei acordurile și
înțelegerile existente menționate la alineatul (3) pe care doresc să continue să le
aplice. De asemenea, statele membre informează Comisia, în termen de trei luni, cu
privire la semnarea oricărui nou acord sau a oricărei noi înțelegeri menționate la
alineatul (3).

Articolul 35
Dispoziții tranzitorii
(1)   Cererile de asistență reciprocă primite anterior datei de 22 mai 2017 sunt
reglementate în continuare de instrumentele existente în domeniul asistenței
reciproce în materie penală. Deciziile de indisponibilizare a probelor în temeiul
Deciziei-cadru 2003/577/JAI primite anterior datei de 22 mai 2017 sunt, de
asemenea, reglementate de decizia-cadru respectivă.
(2)   Articolul 8 alineatul (1) se aplică, mutatis mutandis, ordinului european de
anchetă în urma unei decizii de indisponibilizare luate conform Deciziei-cadru
2003/577/JAI.

Articolul 36
Transpunere
(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive
până la 22 mai 2017.
(2)   Atunci când statele membre adoptă respectivele măsuri, acestea cuprind o
trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data
publicării lor oficiale. Metodele de realizare a respectivei trimiteri se stabilesc de
către statele membre.
(3)   Până la 22 mai 2017, statele membre transmit Comisiei textul dispozițiilor
care transpun în dreptul lor intern obligațiile care le revin în conformitate cu
prezenta directivă.

Articolul 37
Raport privind punerea în aplicare
În termen de cel mult cinci ani de la 21 mai 2014, Comisia prezintă Parlamentului
European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentei directive, pe baza
informațiilor de ordin calitativ și cantitativ, inclusiv, în special, evaluarea
impactului acesteia asupra cooperării în materie penală și a protecției persoanelor,
precum și executarea dispozițiilor privind interceptarea telecomunicațiilor având în
vedere evoluțiile tehnice. Raportul este însoțit, dacă este cazul, de propuneri de
modificare a prezentei directive.

Articolul 38
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
 Articolul 39
Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre în conformitate cu tratatele.
Adoptată la Bruxelles, 3 aprilie 2014.
Pentru Parlamentul European
Președintele
M. SCHULZ
Pentru Consiliu
Președintele
D. KOURKOULAS

( )  Poziția Parlamentului European din 27 februarie 2014 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului
1

din 14 martie 2014.

( )  Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor
2

de înghețare a bunurilor sau a probelor (JO L 196, 2.8.2003, p. 45).

( )  Decizia-cadru 2008/978/JAI a Consiliului din 18 decembrie 2008 privind mandatul european de obținere a
3

probelor în scopul obținerii de obiecte, documente și date în vederea utilizării acestora în cadrul procedurilor în
materie penală (JO L 350, 30.12.2008, p. 72).
( )  Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor din Uniunea
4

Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la
frontierele comune (JO L 239, 22.9.2000, p. 19).
( )  Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la
5

interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale (JO L 280, 26.10.2010, p. 1).

( )  Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în
6

cadrul procedurilor penale (JO L 142, 1.6.2012, p. 1).

( )  Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea
7

acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și
dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu
autorități consulare în timpul privării de libertate (JO L 294, 6.11.2013, p. 1).
( )  Protocol la Convenția cu privire la Asistență judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii
8

Europene, elaborat de Consiliu în temeiul articolului 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană (JO C 326,
21.11.2001, p. 2).
( )  Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile
9

de predare între statele membre (JO L 190, 18.7.2002, p. 1).

( )  Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea
10

utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului (JO L 309, 25.11.2005, p. 15).
( )  JO C 369, 17.12.2011, p. 14.
11

( )  JO C 355, 29.12.2010, p. 1.

12

( )  Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind
13

protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele
comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).
( )  Convenție elaborată de Consiliu în temeiul articolului 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu privire la
14

asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene (JO C 197, 12.7.2000, p. 3).
( )  Decizia-cadru 2002/465/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind echipele comune de anchetă (JO L 162,
15

20.6.2002, p. 1).
( )  Acțiunea comună 98/428/JAI din 29 iunie 1998 adoptată de Consiliu în temeiul articolului K.3 din Tratatul
16

privind Uniunea Europeană, de creare a unei Rețele Judiciare Europene (JO L 191, 7.7.1998, p. 4).
( )  Decizia-cadru 2008/977/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind protecția datelor cu caracter personal
17

prelucrate în cadrul cooperării polițienești și judiciare în materie penală (JO L 350, 30.12.2008, p. 60).
( )  Decizia 2008/976/JAI a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind Rețeaua Judiciară Europeană (JO L 348,
18

24.12.2008, p. 130).

Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017

de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea
ce privește instituirea Parchetului European (EPPO)

REGULAMENTUL (UE) 2017/1939 AL CONSILIULUI

din 12 octombrie 2017

de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce

privește instituirea Parchetului European (EPPO)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special
articolul 86,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere notificarea din partea Belgiei, Bulgariei, Croației, Ciprului,
Republicii Cehe, Germaniei, Finlandei, Franței, Greciei, Lituaniei, Luxemburgului,
Portugaliei, României, Slovaciei, Sloveniei și Spaniei, prin care statele membre
respective au notificat, la 3 aprilie 2017, Parlamentului European, Consiliului și
Comisiei dorința lor de a stabili o formă de cooperare consolidată pe baza
proiectului de regulament,
având în vedere aprobarea Parlamentului European (1),
hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială,
întrucât:
(1)Uniunea și-a stabilit drept obiectiv instituirea unui spațiu de libertate, securitate și justiție.
(2 Posibilitatea instituirii Parchetului European (EPPO) este prevăzută în Tratatul privind
) funcționarea Uniunii Europene (TFUE) în titlul privind spațiul de libertate, securitate și
justiție.
(3 Atât Uniunea, cât și statele membre ale Uniunii Europene au obligația de a proteja
) interesele financiare ale Uniunii împotriva infracțiunilor care generează daune financiare
semnificative în fiecare an. Totuși, aceste infracțiuni nu sunt în prezent întotdeauna
investigate și urmărite penal suficient de către autoritățile naționale din domeniul justiției
penale.
(4 La 17 iulie 2013, Comisia a adoptat o propunere de regulament al Consiliului privind
) instituirea EPPO.
(5 În cadrul reuniunii sale din 7 februarie 2017, Consiliul a constatat că nu există unanimitate
) cu privire la proiectul de regulament.
(6 În conformitate cu articolul 86 alineatul (1) al doilea paragraf din TFUE, un grup de
) șaptesprezece state membre a solicitat, printr-o scrisoare din 14 februarie 2017, ca
proiectul de regulament să fie trimis Consiliului European.
(7 La 9 martie 2017, Consiliul European a discutat proiectul de regulament și a constatat
) existența unui dezacord în sensul articolului 86 alineatul (1) al treilea paragraf din TFUE.
(8 La 3 aprilie 2017, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Finlanda, Franța,
) Germania, Grecia, Lituania, Luxemburg, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și
Spania au notificat Parlamentului European, Consiliului și Comisiei dorința lor de a stabili
o formă de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea EPPO. Prin urmare, în
conformitate cu articolul 86 alineatul (1) al treilea paragraf din TFUE, autorizarea de a
stabili o formă de cooperare consolidată, menționată la articolul 20 alineatul (2) din
Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și la articolul 329 alineatul (1) din TFUE, se
consideră acordată și, de la 3 aprilie 2017, se aplică dispozițiile privind formele de
cooperare consolidată. În plus, prin scrisorile din 19 aprilie 2017, 1 iunie 2017, 9 iunie
2017 și, respectiv, 22 iunie 2017, Letonia, Estonia, Austria și Italia și-au exprimat intenția
de a participa la stabilirea unei forme de cooperare consolidată.
(9 În conformitate cu articolul 328 alineatul (1) din TFUE, atunci când se stabilește o formă
) de cooperare consolidată, aceasta este deschisă tuturor statelor membre ale Uniunii
Europene. De asemenea, aceasta le rămâne deschisă oricând, inclusiv pe durata
funcționării sale, sub rezerva respectării actelor deja adoptate în cadrul său. Comisia și
statele membre care participă la forma de cooperare consolidată privind instituirea EPPO
(denumite în continuare „statele membre”) ar trebui să asigure promovarea participării
unui număr cât mai mare de state membre ale Uniunii Europene. Prezentul regulament ar
trebui să fie obligatoriu în toate elementele sale și să se aplice direct numai în statele
membre care participă la forma de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea
EPPO sau în temeiul unei decizii adoptate în conformitate cu articolul 331 alineatul (1) al
doilea sau al treilea paragraf din TFUE.
(10 În conformitate cu articolul 86 din TFUE, EPPO ar trebui instituit pornind de la Eurojust.
) Aceasta presupune că prezentul regulament ar trebui să stabilească o legătură strânsă
între acestea în baza unei cooperări reciproce.
(11 TFUE prevede că sfera competenței materiale a EPPO se limitează la infracțiunile care
) aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii în conformitate cu prezentul regulament.
Atribuțiile EPPO ar trebui, prin urmare, să fie investigarea, urmărirea penală și trimiterea
în judecată a autorilor infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii în
temeiul Directivei (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului (2) și ai
infracțiunilor indisolubil legate de acestea. Orice extindere a acestei competențe pentru a
include infracțiuni grave cu dimensiune transfrontalieră necesită o decizie unanimă a
Consiliului European.
(12 În conformitate cu principiul subsidiarității, combaterea infracțiunilor care aduc atingere
) intereselor financiare ale Uniunii poate fi realizată mai bine la nivelul Uniunii, date fiind
amploarea și efectele sale. Situația actuală, în care urmărirea penală a infracțiunilor
îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii ține exclusiv de competența
autorităților din statele membre ale Uniunii Europene, nu îndeplinește întotdeauna într-o
măsură suficientă acest obiectiv. Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume
îmbunătățirea combaterii infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale
Uniunii prin instituirea EPPO, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele
membre ale Uniunii Europene, având în vedere fragmentarea urmăririlor penale naționale
în domeniul infracțiunilor comise împotriva intereselor financiare ale Uniunii, dar,
datorită faptului că EPPO urmează să aibă competența de a urmări penal astfel de
infracțiuni, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în
conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE.
În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul
menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar în vederea atingerii
obiectivelor menționate și asigură faptul că impactul său asupra sistemelor juridice și
structurilor instituționale ale statelor membre este cel mai puțin intruziv posibil.
(13 Prezentul regulament prevede un sistem de competențe partajate între EPPO și
) autoritățile naționale în domeniul combaterii infracțiunilor care aduc atingere intereselor
financiare ale Uniunii, pe baza dreptului de evocare al EPPO.
(14 Ținând seama de principiul cooperării loiale, atât EPPO, cât și autoritățile naționale
) competente ar trebui să se sprijine și să se informeze reciproc cu scopul de a combate
eficient infracțiunile care intră în sfera de competență a EPPO.
(15 Prezentul regulament nu aduce atingere sistemelor naționale ale statelor membre în ceea
) ce privește modul în care se organizează investigațiile penale.
(16 Deoarece EPPO urmează să dobândească competențe de investigare și urmărire penală,
) ar trebui instituite garanții instituționale pentru a asigura independența, precum și
răspunderea acestuia în fața instituțiilor Uniunii.
(17 EPPO ar trebui să acționeze în interesul Uniunii în ansamblu și nici să nu solicite, nici să
) nu accepte instrucțiuni de la vreo persoană din afara EPPO.
(18 Răspunderea strictă completează independența și competențele acordate EPPO în temeiul
) prezentului regulament. Procurorul-șef european este pe deplin răspunzător pentru
îndeplinirea sarcinilor sale în calitate de șef al EPPO și, ca atare, își asumă răspunderea
instituțională globală pentru activitățile sale generale în fața Parlamentului European, a
Consiliului și a Comisiei. Prin urmare, oricare dintre aceste instituții se poate adresa
Curții de Justiție a Uniunii Europene (denumită în continuare „Curtea de Justiție”) în
vederea îndepărtării acestuia din funcție în anumite situații, inclusiv în cazuri de abateri
grave. Aceeași procedură ar trebui să se aplice pentru eliberarea din funcție a procurorilor
europeni.
(19 EPPO ar trebui să publice un raport anual public privind activitățile sale generale care ar
) trebui să conțină cel puțin date statistice privind activitatea EPPO.
(20 Structura organizațională a EPPO ar trebui să permită un proces decizional rapid și
) eficient în desfășurarea investigațiilor și urmăririlor penale, indiferent dacă acestea
implică unul sau mai multe state membre. Structura ar trebui, de asemenea, să asigure că
toate sistemele și tradițiile juridice naționale ale statelor membre sunt reprezentate în
cadrul EPPO și că procurorii care cunosc fiecare sistem juridic în parte vor instrumenta în
principiu investigații și urmăriri penale în statele lor membre respective.
(21 În acest sens, EPPO ar trebui să fie un organ indivizibil al Uniunii care funcționează ca
) un parchet unic. Nivelul central constă într-un procuror-șef european, care este șeful
EPPO în ansamblu și al Colegiului procurorilor europeni, în camerele permanente și în
procurorii europeni. Nivelul descentralizat este alcătuit din procurori europeni delegați
situați în statele membre.
(22 În plus, pentru a asigura coerența acțiunilor sale și, astfel, o protecție echivalentă a
) intereselor financiare ale Uniunii, structura organizațională și procesul decizional intern
ale EPPO ar trebui să permită parchetului central să monitorizeze, să direcționeze și să
supravegheze toate investigațiile și urmăririle penale ale procurorilor europeni delegați.
(23 În prezentul regulament, termenii „control general”, „monitorizare și direcționare” și
) „supraveghere” sunt utilizați pentru a descrie diferite activități de control exercitate de
EPPO. Prin „control general” ar trebui să se înțeleagă administrarea generală a
activităților EPPO, în cadrul căruia instrucțiunile se dau numai cu privire la aspecte care
au o importanță orizontală pentru EPPO. Prin „monitorizare și direcționare” ar trebui să
se înțeleagă competențele de a monitoriza și de a direcționa fiecare investigație și
urmărire penală în parte. Prin „supraveghere” ar trebui să se înțeleagă un control mai
atent și continuu al investigațiilor și al urmăririlor penale, incluzând, ori de câte ori este
necesar, intervenirea și acordarea de instrucțiuni privind aspecte referitoare la investigații
și urmăriri penale.
(24 Colegiul ar trebui să ia decizii cu privire la aspecte strategice, inclusiv în ceea ce privește
) stabilirea priorităților și a politicii EPPO în materie de investigare și urmărire penală,
precum și cu privire la chestiuni generale derivate din cazuri individuale, de exemplu în
ceea ce privește aplicarea prezentului regulament, punerea în aplicare corectă a politicii
EPPO în materie de investigare și urmărire penală sau chestiuni de principiu sau de o
importanță semnificativă pentru dezvoltarea unei politici coerente a EPPO în materie de
 investigare și urmărire penală. Deciziile colegiului cu privire la chestiuni generale nu ar
trebui să afecteze datoria de a desfășura investigarea și urmărirea penală în conformitate
cu prezentul regulament și cu dreptul intern. Colegiul ar trebui să facă toate eforturile
pentru adopta decizii prin consens. În cazul în care acest consens nu poate fi obținut,
deciziile ar trebui să se adopte prin vot.
(25 Camerele permanente ar trebui să monitorizeze și să conducă investigațiile și să asigure
) coerența activităților EPPO. Alcătuirea camerelor permanente ar trebui să fie stabilită în
conformitate cu regulamentul intern de procedură al EPPO, care ar putea permite, printre
altele, ca un procuror european să fie membru în mai multe camere permanente, în cazul
în care acest lucru este adecvat pentru a se asigura, în măsura posibilului, volum de lucru
egal pentru fiecare procuror european în parte.
(26 Camerele permanente ar trebui să fie prezidate de procurorul-șef european, de unul dintre
) procurorii-șefi europeni adjuncți sau de către un procuror european, în conformitate cu
principiile care figurează în regulamentul intern de procedură al EPPO.
(27 Alocarea cazurilor între camerele permanente ar trebui să se bazeze pe un sistem de
) distribuire aleatorie în așa fel încât să se asigure, în măsura posibilului, o împărțire egală
a volumului de lucru. Ar trebui să fie posibile abateri de la acest principiu, pentru a se
asigura funcționarea corespunzătoare și eficientă a EPPO, pe baza unei decizii a
procurorului-șef european.
(28 Ar trebui să se numească în colegiu câte un procuror european din fiecare stat membru.
) Procurorii europeni ar trebui, în principiu, să supravegheze, în numele camerei
permanente competente, investigațiile și urmăririle penale instrumentate de procurorii
europeni delegați în statul lor membru de origine. Aceștia ar trebui să acționeze ca
persoane de legătură între parchetul central și nivelul descentralizat din statele lor
membre, facilitând funcționarea EPPO ca parchet unic. Procurorul european însărcinat cu
supravegherea ar trebui, de asemenea, să verifice conformitatea oricărei instrucțiuni cu
dreptul intern și să informeze camera permanentă dacă instrucțiunile nu sunt conforme.
(29 Din motive legate de volumul de lucru aferent numărului ridicat de investigații și
) urmăriri penale într-un anumit stat membru, un procuror european ar trebui să fie în
măsură să solicite, în mod excepțional, ca supravegherea anumitor investigații și urmăriri
penale în statul său membru de origine să poată fi atribuită altor procurori europeni.
Decizia ar trebui să fie luată de procurorul-șef european cu acordul procurorului european
care ar prelua cazurile respective. Criteriile pentru astfel de decizii ar trebui să fie
stabilite în regulamentul intern de procedură al EPPO, iar între aceste criterii ar trebui să
figureze cerința ca procurorul european care preia cazurile să aibă suficiente cunoștințe
legate de limba și sistemul juridic al statului membru în cauză.
(30 Investigațiile EPPO ar trebui, de regulă, efectuate de procurori europeni delegați din
) statele membre. Aceștia din urmă ar trebui să facă acest lucru în conformitate cu
prezentul regulament și, în ceea ce privește aspectele care nu sunt reglementate de
prezentul regulament, în conformitate cu dreptul intern. Procurorii europeni delegați ar
trebui să își exercite atribuțiile sub supravegherea procurorului european însărcinat cu
aceasta și sub direcționarea și instrucțiunile camerei permanente competente. În cazul în
 care dreptul intern al unui stat membru prevede o reexaminare internă a anumitor acte în
cadrul structurii Parchetului Național, controlul acestor decizii luate de procurorul
european delegat ar trebui să intre în sfera competențelor de supraveghere ale
procurorului european însărcinat cu supravegherea, în conformitate cu regulamentul
intern de procedură al EPPO. În astfel de cazuri, statele membre nu ar trebui să fie
obligate să prevadă controlul exercitat de instanțele naționale, fără a aduce atingere
articolului 19 TUE și articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene (denumită în continuare „Carta”).
(31 Funcțiile de procuror în cadrul instanțelor competente se aplică până la încheierea
) procedurilor, prin aceasta înțelegându-se momentul în care se stabilește în mod definitiv
dacă persoana suspectată sau acuzată a săvârșit infracțiunea, inclusiv, dacă este cazul,
pronunțarea sentinței și soluționarea oricărei acțiuni în justiție sau a căilor de atac
disponibile până la momentul când respectiva decizie a devenit definitivă.
(32 Procurorii europeni delegați ar trebui să facă parte integrantă din EPPO și, în această
) calitate, atunci când investighează sau urmăresc penal infracțiuni din sfera de competență
a EPPO, aceștia ar trebui să acționeze exclusiv în contul și în numele EPPO pe teritoriul
statului lor membru respectiv. Acest lucru ar trebui să presupună să le fie acordat, în
temeiul prezentului regulament, un statut independent din punct de vedere funcțional și
legal, care este diferit de oricare alt statut în temeiul dreptului național.
(33 În pofida statutului lor special în temeiul prezentului regulament, procurorii europeni
) delegați, în timpul mandatului lor, ar trebui să fie, de asemenea, membri ai parchetului
statului lor membru, respectiv procuror sau membru al sistemului judiciar, și ar trebui să
li se acorde de către statul lor membru cel puțin aceleași competențe ca și procurorilor
naționali.
(34 Procurorii europeni delegați ar trebui să aibă obligația de a urma instrucțiunile adresate
) de camerele permanente și de procurorii europeni. În cazul în care un procuror european
delegat consideră că o instrucțiune i-ar impune să ia orice măsură care ar fi neconformă
cu dreptul intern, acesta ar trebui să solicite o reexaminare a instrucțiunii respective de
către procurorul-șef european.
(35 Procurorul european delegat care instrumentează un caz ar trebui să raporteze
) procurorului european însărcinat cu supravegherea și camerei permanente competente
orice evoluție semnificativă a cazului, precum adoptarea de măsuri de investigare sau
modificări la lista persoanelor suspectate.
(36 Camerele permanente ar trebui să își exercite competența decizională în anumite etape
) ale procedurilor EPPO în vederea asigurării unei politici comune în materie de
investigare și urmărire penală. Acestea ar trebui să adopte decizii pe baza unui proiect de
decizie propus de procurorul european delegat care instrumentează cazul. Cu toate
acestea, în situații excepționale, o cameră permanentă ar trebui să aibă posibilitatea să
adopte o decizie fără un proiect de decizie din partea procurorului european delegat care
instrumentează cazul. În astfel de cazuri, acest proiect de decizie poate fi prezentat de
procurorul european însărcinat cu supravegherea cazului.
(37 Camerele permanente ar trebui să fie în măsură să își delege competența decizională
) procurorului european însărcinat cu supravegherea în cazuri specifice, în care
infracțiunea nu este gravă sau procedurile nu sunt complexe. La evaluarea gradului de
gravitate al unei infracțiuni, ar trebui să se țină seama de repercusiunile acesteia la nivelul
Uniunii.
(38 Ar trebui să se prevadă în regulamentul intern de procedură al EPPO un mecanism de
) înlocuire între procurorii europeni. Mecanismul de înlocuire ar trebui să fie utilizat în
cazurile în care un procuror european se află pentru scurt timp în incapacitate de a-și
exercita atribuțiile, de exemplu, în caz de absență.
(39 În plus, un procuror european ar trebui să fie înlocuit de către unul dintre procurorii
) europeni delegați din statul său membru atunci când procurorul european demisionează,
este demis sau își părăsește funcția din orice alt motiv sau, de exemplu, în cazurile de
boală de lungă durată. Înlocuirea ar trebui să se limiteze la o perioadă de până la trei luni.
Posibilitatea de a se prelungi acest termen ar trebui să fie lăsată la discreția colegiului,
atunci când se consideră necesar, ținând seama de volumul de lucru al EPPO și de durata
absenței, în așteptarea înlocuirii sau a revenirii procurorului european. Procurorul
european delegat care îl înlocuiește pe procurorul european ar trebui, pe perioada
înlocuirii, să nu mai fie responsabil de investigațiile și urmăririle penale pe care le
instrumentează în calitate de procuror european delegat sau de procuror național. În ceea
ce privește acțiunile EPPO instrumentate de procurorul european delegat care înlocuiește
un procuror european, ar trebui să se aplice normele EPPO privind realocarea.
(40 Procedura numirii procurorului-șef european și a procurorilor europeni ar trebui să
) garanteze independența acestora. Legitimitatea acestora ar trebui să rezulte de la
instituțiile Uniunii implicate în procedura de numire. Adjuncții procurorului-șef european
ar trebui să fie numiți de colegiu din rândul membrilor săi.
(41 Un juriu de selecție ar trebui să stabilească o listă scurtă de candidați pentru funcția de
) procuror-general european. Ar trebui să se confere Consiliului competența de a stabili
regulamentul de funcționare al juriului și de a numi membrii acestuia, pe baza unei
propuneri din partea Comisiei. O astfel de competență de executare ar reflecta
competențele specifice conferite Consiliului în temeiul articolului 86 din TFUE și
reflectă natura specifică a EPPO, care va rămâne ferm ancorat în structurile juridice
naționale, fiind, în același timp, un organ al Uniunii. EPPO va acționa în cadrul unor
proceduri în care majoritatea celorlalți actori vor fi naționali, precum instanțele, poliția și
alte autorități de aplicare a legii, și, prin urmare, Consiliul are un interes specific să fie
implicat îndeaproape în procedura de numire. Acordarea competențelor respective
Consiliului ține seama, de asemenea, în mod adecvat, de natura potențial sensibilă a
oricăror competențe decizionale cu implicații directe pentru structurile judiciare și de
urmărire penală de la nivel național. Parlamentul European și Consiliul ar trebui să
numească, de comun acord, în funcția de procuror-șef, pe unul dintre candidații de pe
lista scurtă.
(42 Fiecare stat membru ar trebui să desemneze trei candidați pentru poziția de procuror
) european, care să fie selectați și numiți de către Consiliu. Pentru a se asigura
 continuitatea lucrărilor colegiului, ar trebui să aibă loc o înlocuire parțială a unei treimi
dintre procurorii europeni la fiecare trei ani. Ar trebui să se confere Consiliului
competența de a adopta norme tranzitorii pentru numirea procurorilor europeni pentru
prima perioadă de mandat și pe parcursul acesteia. Respectiva competență de executare
reflectă competența Consiliului de a selecta și de a numi procurorii europeni. Aceasta se
justifică și prin natura specifică a procurorilor europeni care sunt legați de statele lor
membre respective și sunt, în același timp, membri ai colegiului, precum și, mai general,
prin natura specifică a EPPO, urmând aceeași logică pe care se bazează competența de
executare conferită Consiliului de a stabili regulamentul de funcționare al juriului și de a
numi membrii acestuia. Consiliul ar trebui să aibă în vedere distribuția geografică a
statelor membre atunci când hotărăște înlocuirea parțială a unei treimi dintre procurorii
europeni în timpul primului mandat al acestora.
(43 Procedura de numire a procurorilor europeni delegați ar trebui să garanteze că aceștia fac
) parte integrantă din EPPO, rămânând totodată integrați la nivel operațional în sistemele
lor juridice și în structurile lor judiciare și de urmărire penală naționale. Statele membre
ar trebui să desemneze candidați pentru posturile de procurori europeni delegați, care ar
trebui să fie numiți de către colegiu la propunerea procurorului-șef european.
(44 În fiecare stat membru ar trebui să fie doi sau mai mulți procurori europeni delegați,
) pentru a se asigura prelucrarea corespunzătoare a volumului de cazuri ale EPPO.
Procurorul-șef european ar trebui să aprobe numărul de procurori europeni delegați
pentru fiecare stat membru, precum și împărțirea funcțională și teritorială a atribuțiilor
între aceștia, în consultare cu fiecare stat membru. În aceste consultări, ar trebui să se țină
seama în mod adecvat de organizarea sistemelor naționale de urmărire penală. Noțiunea
de diviziune funcțională a competențelor între procurorii europeni delegați ar putea să
permită o diviziune a atribuțiilor.
(45 Numărul total de procurori europeni delegați dintr-un stat membru poate fi modificat cu
) aprobarea procurorului-șef european, avându-se în vedere limitele liniei bugetare anuale
a EPPO.
(46 Colegiul ar trebui să fie răspunzător pentru procedurile disciplinare privind procurorii
) europeni delegați, acționând în temeiul prezentului regulament. Întrucât procurorii
europeni delegați rămân membri activi în cadrul parchetelor sau al magistraturilor
statelor membre și pot exercita, de asemenea, funcții de procurori naționali, se pot aplica
dispoziții disciplinare la nivel național din motive care nu au legătură cu prezentul
regulament. Cu toate acestea, în astfel de cazuri, procurorul-șef european ar trebui să fie
informat cu privire la eliberarea din funcție sau la orice măsură disciplinară, ținând cont
de responsabilitățile sale de gestionare a EPPO și pentru a proteja integritatea și
independența acestuia.
(47 În principiu, activitatea EPPO ar trebui să fie desfășurată în formă electronică. EPPO ar
) trebui să instituie, să dețină și să gestioneze un sistem de gestionare a cazurilor.
Informațiile din sistemul de gestionare a cazurilor ar trebui să includă informații primite
în legătură cu posibile infracțiuni care sunt de competența EPPO, precum și informații
din dosare, inclusiv atunci când au fost închise. La instituirea sistemului de gestionare a
 cazurilor, EPPO ar trebui să se asigure că sistemul permite EPPO să funcționeze ca un
parchet unic, în care dosarele cazurilor instrumentate de procurorii europeni delegați se
pun la dispoziția parchetului central pentru exercitarea atribuțiilor sale decizionale, de
monitorizare și de direcționare, precum și de supraveghere.
(48 Autoritățile naționale ar trebui să informeze EPPO fără întârziere cu privire la orice
) comportament care ar putea constitui o infracțiune care ține de competența EPPO. În
cazurile care nu sunt de competența sa, EPPO ar trebui să informeze autoritățile naționale
competente cu privire la orice fapte care i se aduc la cunoștință și care ar putea constitui o
infracțiune, de exemplu, mărturia mincinoasă.
(49 Instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, precum și autoritățile naționale ar trebui
) să furnizeze fără întârziere EPPO orice informație despre infracțiuni cu privire la care
acesta ar putea să își exercite competența. De asemenea, EPPO poate primi sau culege
informații din alte surse, precum părțile private. Un mecanism de verificare în cadrul
EPPO ar trebui să aibă drept obiectiv să evalueze, pe baza informațiilor primite, dacă se
îndeplinesc condițiile de competență materială, teritorială și personală a EPPO.
(50 Informatorii pot aduce informații noi în atenția EPPO, oferind, astfel, asistență în
) activitatea sa de a investiga, de a urmări penal și de a trimite în judecată autorii
infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii. Cu toate acestea,
informarea poate fi descurajată de teama represaliilor. În scopul de a facilita depistarea
infracțiunilor care intră în sfera de competență a EPPO, statele membre sunt încurajate să
furnizeze, în conformitate cu legislația națională, proceduri eficace pentru a permite
raportarea unor posibile infracțiuni care țin de competența EPPO și să asigure protecția
persoanelor care denunță astfel de infracțiuni împotriva represaliilor și în special
împotriva acțiunilor nefavorabile sau discriminatorii la locul de muncă. EPPO ar trebui să
elaboreze propriile norme interne, dacă este necesar.
(51 Pentru a-și respecta pe deplin obligația de informare a EPPO atunci când este identificată
) o suspiciune de infracțiune în limitele competenței lor, autoritățile naționale ale statelor
membre, precum și toate instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii ar trebui să
urmeze procedurile de raportare existente și să instituie mecanisme eficiente pentru
evaluarea preliminară a acuzațiilor raportate acestora. Instituțiile, organele, oficiile și
agențiile Uniunii pot utiliza Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) în acest scop.
(52 Autoritățile statelor membre ar trebui să instituie un sistem care să garanteze că
) informațiile sunt raportate către EPPO cât de curând posibil. Rămâne la latitudinea
statelor membre să decidă dacă înființează un sistem direct sau centralizat.
(53 Respectarea obligației respective de raportare este esențială pentru buna funcționare a
) EPPO și ar trebui să fie interpretată în sens larg, pentru a garanta că autoritățile naționale
raportează cazuri în care evaluarea anumitor criterii nu este posibilă imediat (de exemplu,
nivelul daunelor sau pedeapsa aplicabilă). De asemenea, EPPO ar trebui să aibă
posibilitatea, de la caz la caz, de a solicita autorităților statelor membre informații privind
alte infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii. Acest lucru nu ar
trebui să fie considerat o posibilitate ca EPPO să solicite sistematic sau periodic din
partea autorităților statelor membre informații referitoare la infracțiuni minore.
(54 Investigarea eficientă a infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii
) și principiul non bis in idem pot impune, în anumite cazuri, o extindere a investigării la
alte infracțiuni în temeiul dreptului național, în situația în care acestea sunt legate în mod
indisolubil de o infracțiune care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii.
Noțiunea „infracțiuni legate în mod indisolubil” ar trebui să fie înțeleasă ținând seama de
jurisprudența relevantă care, pentru aplicarea principiului non bis in idem, reține drept
criteriu relevant faptele materiale identice (sau faptele care sunt în mod substanțial
identice), înțeles în sensul existenței unui set de circumstanțe concrete care sunt legate în
mod indisolubil între ele în spațiu și timp.
(55 EPPO ar trebui să aibă dreptul de a-și exercita competența, atunci când infracțiunile sunt
) legate în mod indisolubil, iar infracțiunea care aduce atingere intereselor financiare ale
Uniunii este preponderentă din punctul de vedere al gravității infracțiunii vizate, fapt
reflectat de pedepsele maxime care ar putea fi impuse.
(56 Cu toate acestea, EPPO ar trebui să aibă, de asemenea, dreptul de a-și exercita
) competența în cazul infracțiunilor legate în mod indisolubil atunci când infracțiunea care
aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii nu este preponderentă din punctul de
vedere al nivelului pedepselor, dar cealaltă infracțiune, legată în mod indisolubil, este
considerată accesorie, deoarece este numai instrumentală în raport cu infracțiunea care
aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în special în cazurile în care cealaltă
infracțiune sus-menționată a fost săvârșită cu scopul principal de a crea condițiile pentru
săvârșirea infracțiunii care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, cum ar fi o
infracțiune care urmărește strict asigurarea mijloacelor materiale sau legale pentru
săvârșirea infracțiunii care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau pentru
garantarea profitului sau a produselor infracțiunii.
(57 Noțiunea de infracțiuni legate de participarea la o organizație criminală ar trebui să facă
) obiectul definiției prevăzute în dreptul intern în conformitate cu Decizia-cadru
2008/841/JAI a Consiliului (3) și poate acoperi, de exemplu, calitatea de membru sau
organizarea și conducerea unei astfel de organizații criminale.
(58 Competența EPPO în ceea ce privește infracțiunile care aduc atingere intereselor
) financiare ale Uniunii ar trebui, ca regulă generală, să aibă prioritate în fața cererilor
naționale în materie de competență, astfel încât să poată asigura coerența și coordonarea
investigărilor și urmăririlor penale la nivelul Uniunii. În privința infracțiuni menționate,
cu excepția cazului în care sunt necesare măsuri urgente, autoritățile statelor membre ar
trebui să se abțină de la a acționa până când EPPO decide dacă să efectueze o
investigație.
(59 S-ar putea considera că un anumit caz are repercusiuni la nivelul Uniunii, printre altele,
) atunci când o infracțiune are un caracter și o amploare transnaționale, atunci când o
infracțiune implică o organizație criminală sau atunci când tipul specific al infracțiunii ar
putea reprezenta o amenințare gravă la adresa intereselor financiare ale Uniunii sau a
reputației instituțiilor Uniunii și a încrederii cetățenilor Uniunii.
(60 În cazul în care EPPO nu își poate exercita competența într-un anumit caz deoarece există
) motive pentru a prezuma că prejudiciul cauzat sau care riscă să fie cauzat intereselor
 financiare ale Uniunii nu depășește prejudiciul cauzat sau care riscă să fie cauzat unei alte
victime, EPPO ar trebui, cu toate acestea, să fie în măsură să își exercite competența dacă
ar fi mai bine poziționat pentru a investiga sau a urmări penal decât autoritățile statului
membru respectiv sau ale statelor membre respective. S-ar putea considera că EPPO este
mai bine poziționat, printre altele, atunci când ar fi mai eficace să i se permită EPPO să
desfășoare investigarea și urmărirea penală a infracțiunii respective ca urmare a
caracterului transnațional și a amplorii sale, atunci când infracțiunea implică o
organizație criminală sau atunci când tipul specific al infracțiunii ar putea reprezenta o
amenințare gravă la adresa intereselor financiare ale Uniunii sau a reputației instituțiilor
Uniunii și încrederii cetățenilor Uniunii. Într-un astfel de caz, EPPO ar trebui să fie în
măsură să își exercite competența cu acordul autorităților naționale competente ale
statului membru sau ale statelor membre, atunci când au fost cauzate daune altei (altor)
victime de acest tip.
(61 În cazul în care o autoritate judiciară sau de aplicare a legii dintr-un stat membru inițiază
) o investigație cu privire la o infracțiune și consideră că EPPO nu și-ar putea exercita
competența, respectiva autoritate informează EPPO cu privire la acest lucru, pentru a-i
permite să aprecieze dacă ar trebui să își exercite competența.
(62 În caz de dezacord asupra aspectelor de exercitare a competenței, autoritățile naționale
) competente ar trebui să decidă asupra atribuirii competenței. Noțiunea de autorități
naționale competente ar trebui să fie înțeleasă drept orice autorități judiciare care au
competența de a decide cu privire la atribuirea competenței în conformitate cu dreptul
intern.
(63 Deoarece EPPO ar trebui să trimită cazuri în judecată la instanțele naționale, competența
) sa ar trebui definită prin referire la dreptul penal al statelor membre, care incriminează
actele sau omisiunile care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii și stabilesc
pedepsele aplicabile prin transpunerea legislației relevante a Uniunii, în special a
Directivei (UE) 2017/1371, în sistemele juridice naționale.
(64 EPPO ar trebui să își exercite competența cât mai extins posibil, astfel încât investigațiile
) și urmăririle sale penale să se poată extinde la infracțiuni comise în afara teritoriului
statelor membre.
(65 Investigațiile și urmăririle penale instrumentate de EPPO ar trebui să fie ghidate de
) principiile proporționalității, imparțialității și corectitudinii față de persoana suspectată
sau acuzată. Aceasta include obligația de a căuta toate tipurile de probe, atât
incriminatoare, cât și dezincriminatoare, fie motu proprio, fie la cererea apărării.
(66 Pentru a asigura securitatea juridică și pentru a combate în mod eficient infracțiunile care
) aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, activitățile de investigare și urmărire
penală întreprinse de EPPO ar trebui să fie ghidate de principiul legalității, conform
căruia EPPO aplică cu strictețe normele stabilite în prezentul regulament, în special în
ceea ce privește competența și exercitarea acesteia, deschiderea investigațiilor, încheierea
investigațiilor, transmiterea unui caz, închiderea cazului și procedurile simplificate de
urmărire penală.
(67 Pentru a apăra cel mai bine drepturile pârâtului, în principiu, o persoană suspectată sau
) acuzată ar trebui să facă obiectul unei singure investigații sau urmăriri penale
instrumentate de EPPO. În cazul în care o infracțiune a fost săvârșită de mai multe
persoane, EPPO ar trebui, în principiu, să inițieze un singur caz și să desfășoare
investigații în comun cu privire la toate persoanele suspectate sau acuzate.
(68 În cazul în care mai mulți procurori europeni delegați au inițiat investigații cu privire la
) aceeași infracțiune, camera permanentă ar trebui, după caz, să fuzioneze aceste
investigații. Camera permanentă poate decide să nu fuzioneze aceste proceduri sau poate
decide să divizeze ulterior aceste proceduri în cazul în care acest lucru este în interesul
eficienței investigațiilor, de exemplu, în cazul în care procedurile împotriva unei
persoane suspecte sau acuzate ar putea fi încheiate mai devreme, în timp ce procedurile
împotriva altor persoane suspectate sau acuzate ar trebui continuate, sau dacă divizarea
cazului ar putea scurta perioada de arestare preventivă a unuia dintre suspecți. În cazul în
care diferite camere permanente sunt responsabile de cazuri care urmează să fie
fuzionate, regulamentul intern de procedură al EPPO ar trebui să stabilească competența
și procedura adecvate. În cazul în care camera permanentă decide să divizeze un caz,
competența sa pentru cazurile rezultate ar trebui să fie menținută.
(69 EPPO ar trebui să se bazeze pe autoritățile naționale, inclusiv autoritățile polițienești, în
) special pentru executarea măsurilor coercitive. În temeiul principiului cooperării loiale,
toate autoritățile naționale și organele relevante ale Uniunii, inclusiv Eurojust, Europol și
OLAF, ar trebui să sprijine activ investigațiile și urmăririle penale ale EPPO și să
colaboreze cu acesta, din momentul raportării unei infracțiuni suspectate către EPPO și
până la momentul în care se stabilește începerea urmăririi penale sau cazul se
soluționează altfel.
(70 Este esențial pentru investigarea și urmărirea penală eficace a infracțiunilor care aduc
) atingere intereselor financiare ale Uniunii ca EPPO să aibă posibilitatea de a aduna probe
prin utilizarea cel puțin a unui set minim de măsuri de investigare, cu respectarea
principiului proporționalității. Măsurile respective ar trebui să fie disponibile în ceea ce
privește infracțiunile care intră în sfera de competență a EPPO, pentru investigațiile și
urmăririle penale ale acestuia, cel puțin în cazurile în care infracțiunile se pedepsesc cu o
pedeapsă maximă de cel puțin patru ani de detenție, dar pot face obiectul limitărilor, în
conformitate cu dreptul intern.
(71 În plus față de setul minim de măsuri de investigare enumerate în prezentul regulament,
) procurorii europeni delegați ar trebui să fie în măsură să solicite sau să ordone orice
măsuri disponibile pentru procurori în temeiul dreptului național în cazuri similare la
nivel național. Ar trebui să se asigure disponibilitatea în toate situațiile în care măsura de
investigare indicată există, dar poate să facă obiectul unor limitări, în conformitate cu
dreptul intern.
(72 În cazurile transfrontaliere, procurorul european delegat care instrumentează cazul ar
) trebui să fie în măsură să se bazeze pe procurori europeni delegați asistenți atunci când
trebuie să se instrumenteze măsuri în alte state membre. În cazul în care pentru o astfel de
măsură este necesară autorizarea judiciară, ar trebui să se specifice clar în care stat
 membru ar trebui să se obțină autorizarea, dar, în orice caz, ar trebui ca această autorizare
să fie unică. În cazul în care o măsură de investigare este până la urmă refuzată de
autoritățile judiciare, respectiv după ce toate căile legale de atac au fost epuizate,
procurorul european delegat care instrumentează cazul ar trebui să retragă cererea sau
ordinul.
(73 Posibilitatea prevăzută în prezentul regulament de a se recurge la instrumente juridice
) privind recunoașterea reciprocă sau cooperarea transfrontalieră nu ar trebui să înlocuiască
normele specifice privind investigațiile transfrontaliere în temeiul prezentului
regulament. Ea ar trebui mai degrabă să le completeze, pentru a se asigura că, atunci când
o măsură este necesară într-o investigație transfrontalieră, dar nu este disponibilă în
dreptul intern pentru o situație pur internă, aceasta poate fi utilizată în conformitate cu
dreptul intern de transpunere a instrumentului relevant la instrumentarea investigației sau
a urmăririi penale.
(74 Dispozițiile prezentului regulament privind cooperarea transfrontalieră ar trebui să nu
) aducă atingere instrumentelor juridice existente care facilitează cooperarea
transfrontalieră între alte autorități naționale decât cele de urmărire penală sau judiciare.
Același lucru ar trebui să fie valabil pentru autoritățile naționale care cooperează pe baza
dreptului administrativ.
(75 Dispozițiile prezentului regulament referitoare la arestarea preventivă și predarea
) transfrontalieră nu ar trebui să aducă atingere procedurilor specifice din statele membre
în care nu este necesară autorizarea judiciară pentru arestarea inițială a unei persoane
suspecte sau acuzate.
(76 Procurorul european delegat care instrumentează cazul ar trebui să aibă dreptul de a
) emite sau de a solicita mandate de arestare europene în domeniul de competență al
EPPO.
(77 EPPO ar trebui să aibă dreptul de a sesiza cu privire la un caz autoritățile naționale atunci
) când investigația constată că infracțiunea nu este de competența EPPO. În cazul unei
astfel de sesizări, autoritățile naționale ar trebui să își păstreze prerogativele depline în
temeiul dreptului național cu privire la deschiderea, continuarea sau încheierea
investigației.
(78 Prezentul regulament impune EPPO să exercite funcția unui procuror, ceea ce include
) luarea de decizii cu privire la inculparea unei persoane suspecte sau acuzate și alegerea
statului membru ale cărui instanțe vor fi competente să soluționeze urmărirea penală.
Decizia de inculpare a persoanei suspecte sau acuzate ar trebui, în principiu, să fie
adoptată de camera permanentă competentă, pe baza unui proiect de decizie a
procurorului european delegat, astfel încât să existe o politică comună în materie de
urmărire penală. Camera permanentă ar trebui să aibă dreptul de a lua orice decizie în
termen de 21 de zile de la primirea proiectului de decizie, inclusiv cu privire la solicitarea
de dovezi suplimentare, înainte de a decide trimiterea în judecată, cu excepția unei decizii
de închidere a cazului emise în cazul în care procurorul european delegat a propus
trimiterea în judecată.
(79 Statele membre ale căror instanțe vor fi competente să soluționeze urmărirea penală ar
) trebui alese de camera permanentă competentă pe baza unui set de criterii prevăzute de
prezentul regulament. Camera permanentă ar trebui să adopte decizia pe baza unui raport
și a unui proiect de decizie redactat de procurorul european delegat care instrumentează
cazul, care ar trebui să fie transmise camerei permanente de procurorul european
însărcinat cu supravegherea, însoțite, dacă este necesar, de propria evaluare. Procurorul
european însărcinat cu supravegherea ar trebui să păstreze toate competențele de a
transmite procurorului european delegat instrucțiuni specifice prevăzute de prezentul
regulament.
(80 Probele prezentate de EPPO în instanță nu ar trebui să fie declarate inadmisibile doar pe
) temeiul că au fost colectate într-un alt stat membru sau în conformitate cu dreptul unui alt
stat membru, cu condiția ca instanța de judecată să considere că admiterea acestora
respectă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare ale persoanei suspecte sau
acuzate, în conformitate cu Carta. Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale
și principiile recunoscute la articolul 6 TUE și în Cartă, în special la titlul VI, în dreptul
internațional și în acordurile internaționale la care Uniunea sau toate statele membre sunt
parte, inclusiv Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale, și în constituțiile statelor membre în domeniile lor respective de aplicare.
În conformitate cu principiile respective, respectând totodată diferitele sisteme și tradiții
juridice ale statelor membre, astfel cum se prevede la articolul 67 alineatul (1) din TFUE,
nicio dispoziție din prezentul regulament nu poate fi interpretată ca o interdicție adresată
instanțelor de a aplica principii fundamentale de drept național privind caracterul
echitabil al procedurii, care se aplică în sistemele lor naționale, inclusiv în sistemele de
tip common law.
(81 Având în vedere principiul legalității, investigațiile EPPO ar trebui să conducă, de regulă,
) la faza de judecată în instanțele naționale competente, în cazurile în care există probe
suficiente și niciun temei juridic nu afectează urmărirea penală sau în cazul în care nu s-a
aplicat o procedură simplificată de urmărire penală. Motivele pentru respingerea unui caz
sunt enunțate în mod exhaustiv în prezentul regulament.
(82 Sistemele juridice naționale prevăd diferite tipuri de proceduri simplificate de urmărire
) penală, care pot sau nu să includă implicarea unei instanțe, de exemplu sub forma unor
tranzacții cu persoana suspectă sau acuzată. În cazul în care există astfel de proceduri,
procurorul european delegat ar trebui să aibă competența să le aplice în condițiile
prevăzute în dreptul intern și în situațiile prevăzute de prezentul regulament. Situațiile
respective ar trebui să includă cazuri în care prejudiciul final cauzat de infracțiune nu este
semnificativ după o eventuală recuperare a unui cuantum corespunzător unui astfel de
prejudiciu. Ținând seama de interesul ca EPPO să dispună de o politică coerentă și
eficace de urmărire penală, camera permanentă competentă ar trebui să fie întotdeauna
invitată să consimtă la utilizarea respectivelor proceduri. Dacă procedura simplificată a
fost aplicată cu succes, cazul ar trebui să fie în cele din urmă închis.
(83 Prezentul regulament impune EPPO să respecte, în special, dreptul la un proces echitabil,
) dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție, astfel cum sunt consacrate în articolele 47
 și 48 din Cartă. Articolul 50 din Cartă, care protejează dreptul de a nu fi judecat sau
pedepsit de două ori în proceduri penale pentru aceeași infracțiune (ne bis in idem),
garantează că nu va exista o dublă trimitere în judecată ca urmare a urmăririlor penale
întreprinse de EPPO. Activitățile EPPO ar trebui, astfel, să fie exercitate în deplină
conformitate cu drepturile respective iar prezentul regulament ar trebui să se aplice și să
se interpreteze în consecință.
(84 Articolul 82 alineatul (2) din TFUE permite Uniunii să stabilească norme minime privind
) drepturile persoanelor fizice în cadrul procedurilor penale pentru a garanta respectarea
dreptului la apărare și la un proces echitabil. Normele minime respective au fost instituite
treptat de către legiuitorul Uniunii în directive privind drepturi specifice.
(85 Drepturile la apărare prevăzute în dreptul relevant al Uniunii, cum ar fi Directivele
) 2010/64/UE (4), 2012/13/UE (5), 2013/48/UE (6), (UE) 2016/343 (7), (UE)
2016/1919 ( ) ale Parlamentului European și ale Consiliului, astfel cum au fost transpuse
8

în dreptul intern, ar trebui să se aplice în cazul activităților EPPO. Orice persoană

suspectată sau acuzată față de care EPPO inițiază o investigație ar trebui să beneficieze
de drepturile respective, precum și de drepturile prevăzute în dreptul intern de a solicita
numirea de experți sau audierea de martori, sau furnizarea în alt mod de probe, în numele
apărării, de către EPPO.
(86 Articolul 86 alineatul (3) din TFUE permite legiuitorului Uniunii să stabilească normele
) aplicabile în cazul controlului jurisdicțional al actelor de procedură adoptate de EPPO în
îndeplinirea funcțiilor sale. Competența respectivă acordată legiuitorului Uniunii reflectă
natura specifică a atribuțiilor și structurii EPPO, care este diferită de cea a tuturor
celorlalte organe și agenții ale Uniunii și presupune norme speciale în ceea ce privește
controlul jurisdicțional.
(87 În conformitate cu articolul 86 alineatul (2) din TFUE, EPPO exercită acțiunea publică în
) fața instanțelor competente din statele membre. Actele întreprinse de EPPO în cursul
investigațiilor sale sunt strâns legate de etapa urmăririi penale care poate decurge din
acestea și, prin urmare, produc efecte în sistemul juridic al statelor membre. În multe
cazuri, aceste acte vor fi întreprinse de autoritățile naționale de asigurare a respectării
legii, care acționează în conformitate cu instrucțiunile EPPO, în unele cazuri în urma
obținerii autorizației unei instanțe naționale.
Prin urmare, este oportun să se considere că actele de procedură ale EPPO care sunt
destinate să producă efecte juridice față de terți ar trebui să facă obiectul controlului de
către instanțele competente la nivel național, în conformitate cu cerințele și procedurile
prevăzute de dreptul intern. Aceasta ar trebui să asigure că actele de procedură ale EPPO
care sunt adoptate înainte de punerea sub acuzare și destinate să producă efecte juridice
față de terți (o categorie care include suspectul, victima și alte persoane interesate ale
căror drepturi ar putea fi afectate în mod negativ de aceste acte) sunt supuse controlului
jurisdicțional al instanțelor naționale. Actele de procedură referitoare la alegerea statului
membru ale cărui instanțe vor fi competente pentru desfășurarea acțiunii penale, fapt care
urmează să fie determinat pe baza criteriilor stabilite în prezentul regulament, sunt
destinate să producă efecte juridice față de terți și ar trebui, prin urmare, să facă obiectul
 controlului jurisdicțional în fața instanțelor naționale, cel mai târziu în etapa de judecată.
Acțiunile în fața instanțelor naționale competente pentru omisiunea EPPO de a acționa
sunt cele în legătură cu acte de procedură pe care EPPO este obligat legal să le adopte și
care sunt destinate să producă efecte juridice față de terți. În cazul în care dreptul intern
prevede un control jurisdicțional cu privire la actele de procedură care nu sunt destinate
să producă efecte juridice față de terți sau pentru acțiuni în justiție privind omisiunea de a
acționa, prezentul regulament nu ar trebui să fie interpretat ca înlocuind sau ca având un
impact asupra acestor dispoziții juridice. Statele membre nu ar trebui să fie obligate să
prevadă un control jurisdicțional de către instanțele naționale competente al actelor de
procedură care nu produc efecte juridice față de terți, cum ar fi numirea experților sau
rambursarea cheltuielilor cu martorii.
În cele din urmă, prezentul regulament nu are un impact asupra competențelor instanței
de judecată naționale.
(88 Legalitatea actelor de procedură ale EPPO care sunt destinate să producă efecte juridice
) față de terți ar trebui să fie supusă controlului jurisdicțional în fața instanțelor naționale.
În această privință, ar trebui să fie asigurate căi de atac efective în conformitate cu
articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf din TUE. În plus, după cum se subliniază în
jurisprudența Curții de Justiție, normele procedurale naționale care reglementează acțiuni
pentru protecția drepturilor individuale conferite de dreptul Uniunii nu trebuie să fie mai
puțin favorabile decât cele aplicabile unor acțiuni naționale similare (principiul
echivalenței) și nu trebuie să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea
drepturilor conferite de dreptul Uniunii (principiul eficacității).
Atunci când controlează legalitatea acestor acte, instanțele naționale pot face aceasta pe
baza dreptului Uniunii, inclusiv a prezentului regulament, și, de asemenea, pe baza
dreptului național care se aplică în măsura în care o chestiune nu face obiectul
prezentului regulament. După cum se subliniază în jurisprudența Curții de Justiție,
instanțele naționale ar trebui să adreseze întotdeauna Curții de Justiție întrebări
preliminare în cazul în care au îndoieli cu privire la validitatea actelor respective în raport
cu dreptul Uniunii.
Cu toate acestea, instanțele naționale nu pot adresa Curții de Justiție întrebări preliminare
privind validitatea actelor de procedură ale EPPO în ceea ce privește dreptul procedural
național sau măsurile naționale de transpunere a directivelor, chiar dacă prezentul
regulament face trimitere la acestea. Totuși, aceasta nu aduce atingere trimiterilor
preliminare privind interpretarea oricărei dispoziții de drept primar, inclusiv tratatele și
Carta, sau interpretării și validității oricărei dispoziții a dreptului derivat al Uniunii,
inclusiv prezentul regulament și directivele aplicabile. În plus, prezentul regulament nu
exclude posibilitatea ca instanțele naționale să controleze validitatea actelor de procedură
ale EPPO destinate să producă efecte juridice față de terți în ceea ce privește principiul
proporționalității, astfel cum este înscris în dreptul intern.
(89 Dispozițiile prezentului regulament privind controlul jurisdicțional nu modifică
) competențele Curții de Justiție de a controla deciziile administrative ale EPPO, care sunt
destinate să aibă efecte juridice în raport cu terții, și anume deciziile care nu sunt luate în
 exercitarea funcțiilor de investigare, urmărire penală și trimitere în judecată. Prezentul
regulament nu aduce atingere nici posibilității ca un stat membru al Uniunii Europene,
Parlamentul European, Consiliul sau Comisia să introducă acțiuni în anulare, în
conformitate cu articolul 263 al doilea paragraf din TFUE și cu articolul 265 primul
paragraf din TFUE, nici procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul
articolelor 258 și 259 din TFUE.
(90 Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (9) se aplică
) în cazul prelucrării de date administrative cu caracter personal efectuate de EPPO.
(91 Este necesar să fie asigurată aplicarea consecventă și omogenă a normelor de protecție a
) drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor în ceea ce privește prelucrarea
datelor cu caracter personal pe întreg teritoriul Uniunii.
(92 Declarația nr. 21 cu privire la protecția datelor cu caracter personal în domeniul
) cooperării judiciare în materie penală și al cooperării polițienești, anexată la TUE și la
TFUE, prevede că s-ar putea dovedi necesare norme specifice privind protecția datelor cu
caracter personal și libera circulație a acestor date în domeniul cooperării judiciare în
materie penală și al cooperării polițienești în temeiul articolului 16 din TFUE, având în
vedere natura specifică a acestor domenii.
(93 Normele prezentului regulament privind protecția datelor cu caracter personal ar trebui
) interpretate și aplicate în conformitate cu interpretarea și aplicarea Directivei (UE)
2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului (10), care se va aplica prelucrării
datelor cu caracter personal de către autoritățile competente ale statelor membre ale
Uniunii Europene în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a
infracțiunilor sau al executării pedepselor.
(94 Principiul prelucrării echitabile a datelor din domeniul protecției datelor cu caracter
) personal este o noțiune distinctă de dreptul la un proces echitabil, astfel cum este definit
la articolul 47 din Cartă și la articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
(95 Dispozițiile privind protecția datelor din prezentul regulament nu aduc atingere normelor
) aplicabile privind admisibilitatea datelor cu caracter personal ca probe în procedurile
judiciare penale.
(96 Toate statele membre ale Uniunii Europene sunt afiliate la Organizația Internațională de
) Poliție Criminală (Interpol). Pentru a-și îndeplini misiunea, Interpol primește, stochează
și difuzează date cu caracter personal pentru a ajuta autoritățile competente să prevină și
să combată criminalitatea internațională. Prin urmare, este adecvat să se consolideze
cooperarea dintre Uniune și Interpol prin promovarea unui schimb eficient de date cu
caracter personal, asigurând, în același timp, respectarea drepturilor și libertăților
fundamentale în ceea ce privește prelucrarea automată a datelor cu caracter personal.
Atunci când se transferă date operaționale cu caracter personal de la EPPO către Interpol
și către țările care au membri delegați la Interpol, ar trebui să se aplice prezentul
regulament, în special dispozițiile privind transferurile internaționale. Prezentul
regulament nu ar trebui să aducă atingere normelor specifice stabilite în Poziția comună
 2005/69/JAI a Consiliului (11) și în Decizia 2007/533/JAI a Consiliului (12).
(97 Atunci când EPPO transferă date operaționale cu caracter personal unei autorități dintr-o
) țară terță sau unei organizații internaționale ori către Interpol în temeiul unui acord
internațional încheiat în conformitate cu articolul 218 din TFUE, măsuri adecvate de
siguranță pentru protecția vieții private și a drepturilor și libertăților fundamentale ale
persoanelor fizice ar trebui să garanteze respectarea dispozițiilor privind protecția datelor
din prezentul regulament.
(98 Pentru a se asigura eficacitatea, fiabilitatea și consecvența monitorizării respectării și
) aplicării prezentului regulament în ceea ce privește datele operaționale cu caracter
personal, astfel cum solicită articolul 8 din Cartă, prezentul regulament ar trebui să
stabilească atribuțiile Autorității Europene pentru Protecția Datelor, iar aceasta ar trebui
să aibă competențe efective, inclusiv competențe de investigare, corective și de
consiliere, care constituie mijloacele necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor respective.
Cu toate acestea, competențele Autorității Europene pentru Protecția Datelor nu ar trebui
să afecteze în mod necuvenit normele speciale de procedură penală, inclusiv cele
referitoare la investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor, sau independența justiției.
(99 Pentru a permite EPPO să își îndeplinească atribuțiile și să țină cont de evoluțiile din
) domeniul tehnologiei informației și având în vedere progresele societății informaționale,
ar trebui să se delege Comisiei competența de a adopta acte în conformitate cu
articolul 290 din TFUE în ceea ce privește alcătuirea și actualizarea listei categoriilor de
date operaționale cu caracter personal și a categoriilor de persoane vizate enumerate în
anexă. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să
organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări
să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional
privind o mai bună legiferare din 13 aprilie 2016 (13). În special, pentru a se asigura o
participare echitabilă la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul ar
trebui să primească toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar
experții acestor instituții ar trebui să aibă acces sistematic la reuniunile grupului de
experți al Comisiei care se ocupă de pregătirea actelor delegate.
(100 EPPO ar trebui să funcționeze în strânsă colaborare cu alte instituții, organe, oficii și
) agenții ale Uniunii pentru a facilita exercitarea funcțiilor sale în temeiul prezentului
regulament și să stabilească, dacă este necesar, acorduri formale privind norme detaliate
referitoare la schimbul de informații și cooperare. O atenție deosebită ar trebui acordată
cooperării cu Europol și OLAF pentru a evita suprapunerile și a permite EPPO să obțină
informațiile relevante pe care acestea le dețin, precum și să se bazeze pe analiza lor în
cadrul anumitor investigații.
(101 EPPO ar trebui să fie în măsură să obțină toate informațiile relevante care sunt de
) competența sa stocate în bazele de date și în registrele instituțiilor, organelor, oficiilor și
agențiilor Uniunii.
(102 EPPO și Eurojust ar trebui să devină parteneri și ar trebui să coopereze în chestiuni
) operaționale, în conformitate cu mandatele lor respective. Această cooperare poate
implica toate investigațiile desfășurate de EPPO atunci când sunt considerate a fi
 necesare sau adecvate schimbul de informații sau coordonarea măsurilor de investigare
în ceea ce privește cazurile care țin de competența Eurojust. Oricând EPPO solicită
această cooperare din partea Eurojust, EPPO ar trebui să țină legătura cu membrul
național din Eurojust al statului membru al procurorului european delegat care
instrumentează cazul. Cooperarea operațională poate implica, de asemenea, țări terțe
care au încheiat un acord de cooperare cu Eurojust.
(103 EPPO și OLAF ar trebui să stabilească și să întrețină o cooperare strânsă menită să
) asigure complementaritatea mandatelor lor respective și să evite duplicarea. În această
privință, OLAF ar trebui, în principiu, să nu deschidă nicio anchetă administrativă
paralelă cu o investigație instrumentată de EPPO privind aceleași fapte. Aceasta nu ar
trebui, totuși, să aducă atingere competenței OLAF de a deschide din proprie inițiativă o
anchetă administrativă, în strânsă consultare cu EPPO.
(104 În toate acțiunile de sprijinire a EPPO, OLAF va acționa independent de Comisie, în
) conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European
și al Consiliului (14).
(105 În cazurile în care EPPO nu efectuează o investigație, acesta ar trebui să poată furniza
) informații relevante care să permită OLAF să aibă în vedere măsuri adecvate în
conformitate cu mandatul său. În special, EPPO ar putea avea în vedere informarea
OLAF despre cazurile în care nu există motive întemeiate să creadă că se săvârșește sau
s-a săvârșit o infracțiune care intră în sfera de competență a EPPO, dar în care poate fi
adecvată o anchetă administrativă din partea OLAF, sau în cazurile în care EPPO
respinge un caz și este de dorit sesizarea OLAF pentru urmărire administrativă sau
recuperare. Atunci când furnizează informații, EPPO poate solicita ca OLAF să
analizeze dacă deschide o anchetă administrativă sau dacă ia alte măsuri de urmărire sau
de monitorizare administrativă, în special în vederea instituirii de măsuri asigurătorii, a
recuperării sau a acțiunii disciplinare, în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom)
nr. 883/2013.
(106 În măsura în care procedurile de recuperare sunt amânate ca urmare a deciziilor luate de
) EPPO în legătură cu investigațiile sau urmăririle penale în temeiul prezentului
regulament, nu ar trebui să se considere că este vorba de o greșeală sau o neglijență din
partea statelor membre în ceea ce privește procedurile de recuperare, în sensul
articolului 122 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al
Consiliului (15).
(107 EPPO ar trebui să permită instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii,
) precum și altor victime să ia măsuri corespunzătoare. Aceasta poate include luarea unor
măsuri asigurătorii, în special pentru a preveni orice fapte ilegale care se repetă sau
pentru a proteja reputația Uniunii sau pentru a le permite să intervină în calitate de parte
civilă în proceduri în conformitate cu dreptul intern. Schimbul de informații ar trebui să
aibă loc cu respectarea deplină a independenței EPPO și, numai în măsura în care este
posibil, să nu aducă atingere bunei desfășurări și confidențialității investigațiilor.
(108 În măsura în care este necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, EPPO ar trebui, de
) asemenea, să fie în măsură să stabilească și să întrețină relații de cooperare cu
 autoritățile din țări terțe și cu organizațiile internaționale. În sensul prezentului
regulament, „organizații internaționale” înseamnă organizațiile internaționale și
organismele de drept internațional public aflate în subordinea lor sau alte organisme
care sunt înființate printr-un acord încheiat între două sau mai multe țări sau în baza
unui astfel de acord, precum și Interpol.
(109 În cazul în care identifică o necesitate operațională de cooperare cu o țară terță sau cu o
) organizație internațională, colegiul ar trebui să fie în măsură să propună ca Consiliul să
atragă atenția Comisiei asupra necesității unei decizii privind caracterul adecvat sau a
unei recomandări referitoare la deschiderea negocierilor privind un acord internațional.
Până la încheierea unor noi acorduri internaționale de către Uniune sau aderarea Uniunii
la acordurile multilaterale încheiate deja de statele membre, în special cu privire la
asistența judiciară în materie penală, statele membre ar trebui să faciliteze exercitarea de
către EPPO a funcțiilor sale în conformitate cu principiul cooperării loiale consacrat la
articolul 4 alineatul (3) din TUE. În cazul în care acest lucru este permis în temeiul
acordului multilateral relevant și sub rezerva acceptării de către țara terță, statele
membre ar trebui să recunoască și, dacă este cazul, să notifice EPPO în calitate de
autoritate competentă, în scopul punerii în aplicare a respectivelor acorduri
multilaterale. Acest lucru poate implica, în unele cazuri, o modificare a respectivelor
acorduri, dar renegocierea unor astfel de acorduri nu ar trebui să fie considerată drept o
etapă obligatorie, deoarece s-ar putea să nu fie întotdeauna posibilă. Statele membre pot,
de asemenea, să notifice EPPO în calitate de autoritate competentă, în scopul punerii în
aplicare a altor acorduri internaționale privind asistența judiciară în materie penală
încheiate de acestea, inclusiv prin intermediul unei modificări la acordurile respective.
În cazul în care notificarea EPPO în calitate de autoritate competentă în sensul
acordurilor multilaterale încheiate deja de statele membre cu țări terțe nu este posibilă
sau nu este acceptată de către țările terțe și până la aderarea Uniunii la astfel de acorduri
internaționale, procurorii europeni delegați pot utiliza statutul lor de procurori naționali
în raport cu țările terțe respective, cu condiția ca aceștia să informeze și, după caz, să se
străduiască să obțină consimțământul din partea autorităților țărilor terțe cu privire la
faptul că probele colectate din aceste țări terțe pe baza respectivelor acorduri
internaționale vor fi utilizate în investigațiile și urmăririle penale desfășurate de EPPO.
EPPO ar trebui, de asemenea, să fie în măsură să se bazeze pe principiul reciprocității
sau al curtoaziei internaționale față de autoritățile țărilor terțe. Acest lucru ar trebui însă
să fie efectuat de la caz la caz, în limitele competenței materiale a EPPO și sub rezerva
unor eventuale condiții stabilite de autoritățile din țări terțe.
(110 Statele membre ale Uniunii Europene care nu participă la forma de cooperare
) consolidată în ceea ce privește instituirea EPPO nu au obligații în temeiul prezentului
regulament. După caz, Comisia ar trebui să înainteze propuneri pentru a asigura
cooperarea judiciară eficace în materie penală între EPPO și statele membre ale Uniunii
Europene care nu participă la forma de cooperare consolidată în ceea ce privește
instituirea EPPO. Aceasta ar trebui să vizeze, în special, normele privind cooperarea
judiciară în materie penală și extrădare, respectând pe deplin acquis-ul Uniunii în acest
 domeniu, precum și principiul cooperării loiale în conformitate cu articolul 4
alineatul (3) din TUE.
(111 Pentru a garanta deplina autonomie și independență a EPPO, ar trebui să se acorde
) acestuia un buget autonom, ale cărui venituri să provină în principal dintr-o contribuție
de la bugetul Uniunii. Regimul financiar, bugetar și de personal al EPPO ar trebui să
respecte standardele relevante ale Uniunii aplicabile organismelor menționate la
articolul 208 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European
și al Consiliului (16), ținând seama totuși de caracterul unic al competenței EPPO de a
efectua investigații și urmăriri penale la nivelul Uniunii.
(112 Costurile măsurilor de investigare întreprinse de EPPO ar trebui să fie acoperite, în
) principiu, de autoritățile naționale însărcinate cu executarea lor. Costurile excepțional de
ridicate pentru măsurile de investigare, precum avizele complexe ale experților,
operațiile polițienești extinse sau activitățile de supraveghere pe durate lungi ar putea fi
rambursate parțial de EPPO, inclusiv, după caz, prin realocarea resurselor de la alte linii
bugetare ale EPPO sau prin modificarea bugetului în conformitate cu prezentul
regulament și cu normele financiare aplicabile.
Atunci când pregătește propunerea pentru proiectul provizoriu de estimare a veniturilor
și cheltuielilor, directorul administrativ ar trebui să țină seama de necesitatea ca EPPO
să ramburseze parțial costul măsurilor de investigare extrem de costisitoare acceptate de
camera permanentă.
(113 Cheltuielile operaționale ale EPPO ar trebui să fie acoperite din bugetul EPPO. Acestea
) ar trebui să includă costurile comunicării operaționale dintre procurorul european
delegat și nivelul central al EPPO, cum ar fi costurile de livrare a corespondenței,
cheltuielile de deplasare, traducerile necesare pentru funcționarea internă a EPPO și alte
costuri care nu au fost suportate anterior de statele membre în timpul unei investigații,
care rezultă doar datorită faptului că EPPO și-a asumat responsabilități pentru
investigarea și urmărirea penală. Cu toate acestea, costurile suportate de biroul
procurorilor europeni delegați și de activitatea de secretariat a acestuia ar trebui să fie
suportate de statele membre.
În conformitate cu articolul 332 din TFUE, cheltuielile care rezultă din punerea în
aplicare a EPPO vor fi suportate de către statele membre. Cheltuielile respective nu
includ costurile administrative generate pentru instituții în sensul articolului 13
alineatul (1) din TUE.
(114 Colegiul ar trebui, în principiu, să delege întotdeauna directorului administrativ
) competențele conferite autorității împuternicite să facă numiri prin Statutul
funcționarilor și Regimul aplicabil celorlalți agenți de a încheia contracte de
muncă (17) (denumit în continuare „Statutul funcționarilor și Regimul aplicabil”), cu
excepția cazului în care circumstanțe specifice fac necesară exercitarea competenței
respective de către colegiu.
(115 Directorul administrativ, în calitate de ordonator de credite, răspunde de punerea în
) aplicare a bugetului EPPO. Atunci când consultă camera permanentă în privința unor
 măsuri de investigare excepțional de costisitoare, directorul administrativ este
responsabil pentru decizia cu privire la cuantumul grantului care urmează să fie atribuit,
pe baza resurselor financiare disponibile și în conformitate cu criteriile stabilite în
regulamentul intern de procedură al EPPO.
(116 Remunerarea procurorilor europeni delegați, în calitatea lor de consilieri speciali, care
) va fi stabilită prin intermediul unui acord direct, ar trebui să se bazeze pe o decizie
specifică pe care trebuie să o adopte colegiul. Respectiva decizie ar trebui, între altele,
să asigure că procurorii europeni delegați, în cazul specific în care vor exercita și funcții
în calitate de procurori naționali în conformitate cu articolul 13 alineatul (3), vor
continua, în principiu, să fie plătiți în calitate de procurori naționali și că remunerarea
primită în calitatea de consultant special se va referi numai la echivalentul activității
desfășurate în numele EPPO în calitatea de procuror european delegat. Fiecare stat
membru își menține competența de a stabili în legislația sa, în conformitate cu legislația
Uniunii, condițiile pentru acordarea de prestații în cadrul regimului general de asigurări
sociale din țările lor.
(117 Pentru ca EPPO să fie pe deplin operațional la data care urmează a fi stabilită, acesta va
) avea nevoie de personal cu experiență în cadrul instituțiilor, organelor, oficiilor sau
agențiilor Uniunii. În vederea satisfacerii acestei necesități, recrutarea, de către EPPO,
de agenți temporari și agenți contractuali care lucrează deja în instituții, organe, oficii
sau agenții ale Uniunii ar trebui să fie facilitată prin garantarea continuității drepturilor
contractuale ale respectivilor membri ai personalului în cazul în care sunt recrutați de
EPPO în faza sa de instituire, până la un an de la data la care EPPO devine operațional,
în conformitate cu decizia menționată la articolul 120 alineatul (2).
(118 Procedurile EPPO ar trebui să fie transparente în conformitate cu articolul 15
) alineatul (3) din TFUE, iar colegiul ar trebui să adopte dispoziții specifice privind
modul în care se garantează dreptul de acces public la documente. Nimic din prezentul
regulament nu este menit să restricționeze dreptul de acces public la documente, în
măsura în care acest drept este garantat în Uniune și în statele membre, în special în
temeiul articolului 42 din Cartă și în temeiul altor dispoziții relevante.
(119 Normele generale privind transparența care se aplică agențiilor Uniunii ar trebui să se
) aplice și EPPO, însă numai în ceea ce privește alte documente decât dosarele, inclusiv
imaginile electronice ale dosarelor respective, pentru a nu pune în pericol în niciun fel
cerința de confidențialitate în activitatea sa operațională. La fel, anchetele administrative
întreprinse de Ombudsmanul European ar trebui să respecte cerința de confidențialitate
a EPPO. În vederea asigurării integrității investigațiilor și urmăririlor penale ale EPPO,
documentele referitoare la activitatea operațională nu ar trebui să fie reglementate de
normele de transparență.
(120 Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată și, la 10 martie 2014, a
) emis un aviz.
(121 Reprezentanții statelor membre, reuniți la nivel de șefi de stat sau de guvern la
) Bruxelles la 13 decembrie 2003, au stabilit sediul EPPO în conformitate cu dispozițiile
Deciziei din 8 aprilie 1965 (18),
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I
OBIECT ȘI DEFINIȚII

Articolul 1
Obiect
Prin prezentul regulament se instituie Parchetul European (EPPO) și se stabilesc
normele privind funcționarea acestuia.

Articolul 2
Definiții
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
1 „stat membru” înseamnă, cu excepția cazurilor în care se indică altfel, în special în
. cuprinsul capitolului VIII, un stat membru care participă la forma de cooperare consolidată
în ceea ce privește instituirea EPPO, astfel cum este considerată a fi autorizată în temeiul
articolului 86 alineatul (1) al treilea paragraf din TFUE, sau în urma unei decizii adoptate în
conformitate cu articolul 331 alineatul (1) al doilea sau al treilea paragraf din TFUE;
2. „persoană” înseamnă orice persoană fizică sau juridică;
3 „interese financiare ale Uniunii” înseamnă toate veniturile, cheltuielile și bunurile acoperite
. de, dobândite prin sau datorate bugetului Uniunii și bugetelor instituțiilor, organelor,
oficiilor și agențiilor înființate în temeiul tratatelor, precum și bugetelor gestionate și
monitorizate de acestea;
4 „personalul EPPO” înseamnă personalul la nivel central care sprijină colegiul, camerele
. permanente, procurorul-șef european, procurorii europeni, procurorii europeni delegați și
directorul administrativ în activitatea de zi cu zi a acestora în îndeplinirea atribuțiilor EPPO
în temeiul prezentului regulament;
5 „procuror european delegat care instrumentează cazul” înseamnă un procuror european
. delegat responsabil pentru investigațiile și urmăririle penale pe care le-a inițiat, care i-au
fost atribuite sau pe care le-a preluat în temeiul dreptului de evocare în conformitate cu
articolul 27;
6 „procuror european delegat asistent” înseamnă un procuror european delegat situat într-un
. alt stat membru decât statul membru al procurorului european delegat care instrumentează
cazul, în care se desfășoară o investigație sau o altă măsură care i-a fost atribuită;
7 „date cu caracter personal” înseamnă orice informație privind o persoană fizică identificată
. sau identificabilă (denumită în continuare „persoana vizată”); o persoană fizică
identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin
referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de
localizare, un identificator online, sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii
 identității sale fizice, fiziologice, genetice, mentale, economice, culturale sau sociale;
8 „prelucrare” înseamnă orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu
. caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de
mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea,
stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea prin
transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau
combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea;
9 „restricționarea prelucrării” înseamnă marcarea datelor cu caracter personal stocate cu
. scopul de a limita prelucrarea viitoare a acestora;
10 „creare de profiluri” înseamnă orice formă de prelucrare automată a datelor cu caracter
. personal care constă în utilizarea datelor cu caracter personal pentru a evalua anumite
aspecte personale referitoare la o persoană fizică, în special pentru a analiza sau prevedea
aspecte privind performanța la locul de muncă, situația economică, sănătatea, preferințele
personale, interesele, fiabilitatea, comportamentul, locul în care se află persoana fizică
respectivă sau deplasările acesteia;
11 „pseudonimizare” înseamnă prelucrarea datelor cu caracter personal într-un asemenea
. mod încât acestea să nu mai poată fi atribuite unei anume persoane vizate fără a se utiliza
informații suplimentare, cu condiția ca aceste informații suplimentare să fie stocate separat
și să facă obiectul unor măsuri de natură tehnică și organizatorică care să asigure
neatribuirea respectivelor date cu caracter personal unei persoane fizice identificate sau
identificabile;
12 „sistem de evidență a datelor” înseamnă orice set structurat de date cu caracter personal
. accesibile conform unor criterii specifice, fie ele centralizate, descentralizate sau
repartizate după criterii funcționale sau geografice;
13 „operator” înseamnă EPPO sau altă autoritate competentă care, singură sau împreună cu
. altele, stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal; atunci
când scopurile și mijloacele prelucrării sunt stabilite prin dreptul Uniunii sau dreptul unui
stat membru al Uniunii Europene, operatorul sau criteriile specifice pentru desemnarea
acestuia pot fi prevăzute în dreptul Uniunii sau în dreptul unui stat membru al Uniunii
Europene;
14 „persoană împuternicită de operator” înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea
. publică, agenția sau alt organism care prelucrează datele cu caracter personal în numele
operatorului;
15 „destinatar” înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau orice alt
. organism căruia îi sunt transmise datele cu caracter personal, fie că aceasta este sau nu o
parte terță. Cu toate acestea, autoritățile publice din statele membre ale Uniunii Europene,
altele decât autoritățile competente definite la articolul 3 punctul 7 litera (a) din Directiva
(UE) 2016/680, cărora li se comunică date cu caracter personal în cadrul unei anumite
investigații a EPPO nu sunt considerate destinatari; prelucrarea acestor date de către
autoritățile publice respective respectă normele aplicabile în materie de protecție a datelor,
în conformitate cu scopurile prelucrării;
16 „încălcarea securității datelor cu caracter personal” înseamnă o încălcare a securității care
. duce, în mod accidental sau ilegal, la distrugerea, pierderea, modificarea sau dezvăluirea
neautorizată a datelor cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate într-un alt mod
sau la accesul neautorizat la acestea;
17 „date administrative cu caracter personal” înseamnă toate datele cu caracter personal
. prelucrate de EPPO, cu excepția datelor operaționale cu caracter personal;
18 „date operaționale cu caracter personal” înseamnă toate datele cu caracter personal
. prelucrate de EPPO în scopurile prevăzute la articolul 49;
19 „date genetice” înseamnă datele cu caracter personal referitoare la caracteristicile genetice
. moștenite sau dobândite ale unei persoane fizice, care oferă informații unice privind
fiziologia sau sănătatea persoanei respective și care rezultă în special în urma unei analize
a unei mostre de material biologic recoltate de la persoana în cauză;
20 „date biometrice” înseamnă date cu caracter personal care rezultă în urma unor tehnici de
. prelucrare specifice referitoare la caracteristicile fizice, fiziologice sau comportamentale
ale unei persoane fizice care permit sau confirmă identificarea unică a respectivei
persoane, cum ar fi imaginile faciale sau datele dactiloscopice;
21 „date privind sănătatea” înseamnă date cu caracter personal legate de sănătatea fizică sau
. mentală a unei persoane fizice, inclusiv prestarea de servicii de asistență medicală, care
dezvăluie informații despre starea de sănătate a acesteia;
22 „autoritate de supraveghere” înseamnă o autoritate publică independentă instituită de un
. stat membru al Uniunii Europene în temeiul articolului 51 din Regulamentul (UE)
2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (19) sau în temeiul articolului 41 din
Directiva (UE) 2016/680;
23 „organizație internațională” înseamnă o organizație și organismele sale subordonate
. reglementate de dreptul internațional public sau orice alt organism care este instituit
printr-un acord încheiat între două sau mai multe țări sau în temeiul unui astfel de acord.

CAPITOLUL II
INSTITUIREA, ATRIBUȚIILE ȘI PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE EPPO

Articolul 3
Instituire
(1)   EPPO este instituit ca organ al Uniunii.
(2)   EPPO are personalitate juridică.
(3)   EPPO cooperează cu Eurojust și se bazează pe sprijinul Eurojust în
conformitate cu articolul 100.

Articolul 4
 Atribuții
EPPO are competența de a investiga, de a urmări penal și de a trimite în judecată
pe autorii infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii
[prevăzute în Directiva (UE) 2017/1371 și stabilite în prezentul regulament] și pe
complicii acestora. În acest sens, EPPO desfășoară investigații, efectuează acte de
urmărire penală și exercită acțiunea publică în cadrul instanțelor competente din
statele membre, până la finalizarea cazului.

Articolul 5
Principiile de bază ale activităților
(1)   EPPO se asigură că activitățile sale respectă drepturile consacrate în Cartă.
(2)   EPPO este obligat să respecte principiile statului de drept și proporționalității
în toate activitățile sale.
(3)   Investigațiile și urmăririle penale desfășurate în numele EPPO sunt
reglementate de prezentul regulament. Dreptul intern se aplică în măsura în care un
aspect nu este reglementat de prezentul regulament. Dacă prezentul regulament nu
prevede altfel, dreptul intern aplicabil este dreptul statului membru al cărui
procuror european delegat instrumentează cazul în conformitate cu articolul 13
alineatul (1). Atunci când un aspect este reglementat atât de dreptul intern, cât și de
prezentul regulament, prevalează acesta din urmă.
(4)   EPPO își desfășoară investigațiile în mod imparțial și caută toate probele
relevante, atât incriminatoare, cât și dezincriminatoare.
(5)   EPPO inițiază și desfășoară investigațiile fără întârzieri nejustificate.
(6)   Autoritățile naționale competente asistă și sprijină în mod activ investigațiile
și urmăririle penale desfășurate de EPPO. Orice acțiune, politică sau procedură în
temeiul prezentului regulament se orientează după principiul cooperării loiale.

Articolul 6
Independență și răspundere
(1)   EPPO este independent. Procurorul-șef european, procurorii-șefi europeni
adjuncți, procurorii europeni, procurorii europeni delegați, directorul administrativ,
precum și personalul EPPO acționează în interesul Uniunii în ansamblu, astfel cum
este definit prin lege, nu solicită și nu acceptă instrucțiuni de la nicio persoană din
afara EPPO, de la niciun stat membru al Uniunii Europene sau instituție, organ,
oficiu sau agenție a Uniunii în exercitarea atribuțiilor care le revin în temeiul
prezentului regulament. Statele membre ale Uniunii Europene și instituțiile,
organele, oficiile și agențiile Uniunii respectă independența EPPO și nu încearcă să
îl influențeze în exercitarea atribuțiilor sale.
(2)   EPPO răspunde în fața Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei
pentru activitățile sale generale și prezintă rapoarte anuale în conformitate cu
articolul 7.

Articolul 7
Raportare
(1)   În fiecare an, EPPO elaborează și pune la dispoziție public un raport anual
privind activitățile sale generale, în limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii. Acesta
transmite raportul Parlamentului European și parlamentelor naționale, precum și
Consiliului și Comisiei.
(2)   Procurorul-șef european se prezintă o dată pe an în fața Parlamentului
European și a Consiliului, precum și în fața parlamentelor naționale ale statelor
membre la cererea acestora, pentru a raporta cu privire la activitățile generale ale
EPPO, fără a aduce atingere obligației EPPO de discreție și de confidențialitate în
ceea ce privește cazurile individuale și datele cu caracter personal. Procurorul-șef
european poate fi înlocuit de unul dintre procurorii-șefi europeni adjuncți la
audierile organizate de către parlamentele naționale.

CAPITOLUL III
STATUTUL, STRUCTURA ȘI ORGANIZAREA EPPO

SECȚIUNEA 1
Statutul și structura EPPO

Articolul 8
Structura EPPO
(1)   EPPO este un organ indivizibil al Uniunii, care funcționează ca un parchet
unic cu o structură descentralizată.
(2)   EPPO este organizat la nivel central și la nivel descentralizat.
(3)   Nivelul central este reprezentat de un parchet central situat la sediul EPPO.
Parchetul central este alcătuit din colegiu, camerele permanente, procurorul-șef
european, procurorii-șefi europeni adjuncți, procurorii europeni și directorul
administrativ.
(4)   Nivelul descentralizat este alcătuit din procurori europeni delegați situați în
statele membre.
(5)   Parchetul central și procurorii europeni delegați sunt asistați de personalul
EPPO în îndeplinirea sarcinilor lor în temeiul prezentului regulament.

Articolul 9
 Colegiul
(1)   Colegiul EPPO este alcătuit din procurorul-șef european și din câte un
procuror european pentru fiecare stat membru. Procurorul-șef european prezidează
reuniunile colegiului și răspunde de pregătirea acestora.
(2)   Colegiul se reunește periodic și este responsabil de controlul general al
activităților EPPO. Acesta ia decizii privind chestiuni strategice și chestiuni
generale derivate din cazuri individuale, în special pentru a asigura coerența,
eficiența și consecvența politicii EPPO în materie de urmărire penală în toate
statele membre, precum și cu privire la o serie de alte chestiuni, astfel cum sunt
specificate în prezentul regulament. Colegiul nu este implicat în decizii
operaționale în cazuri individuale. Regulamentul intern de procedură al EPPO
prevede modalitățile exercitării de către colegiu a activităților de supraveghere
generală și de luare a deciziilor privind chestiuni strategice și probleme generale, în
conformitate cu prezentul articol.
(3)   La propunerea procurorului-șef european și în conformitate cu regulamentul
intern de procedură al EPPO, colegiul instituie camere permanente.
(4)   Colegiul adoptă regulamentul intern de procedură al EPPO în conformitate cu
articolul 21 și prevede de asemenea responsabilitățile pentru executarea funcțiilor
membrilor colegiului, precum și ale personalului EPPO.
(5)   Dacă nu se specifică altfel în prezentul regulament, colegiul adoptă decizii
prin majoritate simplă. Orice membru al colegiului are dreptul de a iniția votarea
privind aspecte care urmează a fi decise de către colegiu. Fiecare membru al
colegiului dispune de un vot. Procurorul-șef european dispune de votul decisiv în
caz de egalitate de voturi cu privire la orice aspect care trebuie să fie decis de către
colegiu.

Articolul 10
Camerele permanente
(1)   Camerele permanente sunt prezidate de procurorul-șef european sau de unul
dintre procurorii-șefi europeni adjuncți sau de către un procuror european numit în
calitate de președinte în conformitate cu regulamentul intern de procedură al
EPPO. În plus față de președinte, camerele permanente au doi membri permanenți.
Numărul de camere permanente și alcătuirea acestora, precum și repartizarea
competențelor între camere țin seama în mod corespunzător de necesitățile
operaționale ale EPPO și se stabilesc în conformitate cu regulamentul intern de
procedură al EPPO.
Regulamentul intern de procedură al EPPO asigură o distribuire echitabilă a
volumului de lucru pe baza unui sistem de alocare aleatorie a cazurilor și, în situații
excepționale, stabilește proceduri, atunci când acest lucru este necesar pentru buna
funcționare a EPPO, care să permită procurorului-șef european să decidă abaterea
de la principiul alocării aleatorii.
(2)   Camerele permanente monitorizează și direcționează investigațiile și
urmăririle penale desfășurate de procurorii europeni delegați în conformitate cu
prezentul articol alineatele (3), (4) și (5). Acestea asigură, de asemenea,
coordonarea investigațiilor și urmăririlor penale în cazurile transfrontaliere,
precum și punerea în aplicare a deciziilor luate de colegiu în conformitate cu
articolul 9 alineatul (2).
(3)   În conformitate cu condițiile și procedurile stabilite de prezentul regulament,
după caz și după revizuirea unui proiect de decizie propus de procurorul european
delegat care instrumentează cazul, camerele permanente decid asupra următoarelor
chestiuni:
(a) trimiterea în judecată în conformitate cu articolul 36 alineatele (1), (3) și (4);
(b) închiderea unui caz în conformitate cu articolul 39 alineatul (1) literele (a)-(g);
(c aplicarea unei proceduri simplificate de urmărire penală și instruirea procurorului european
) delegat să acționeze în vederea închiderii finale a cazului în conformitate cu articolul 40;
(d trimiterea unui caz către autoritățile naționale în conformitate cu articolul 34 alineatul (1),
) (2), (3) sau (6);
(e) redeschiderea unei investigații în conformitate cu articolul 39 alineatul (2).
(4)   Atunci când este necesar, camerele permanente iau următoarele decizii în
conformitate cu condițiile și procedurile stabilite de prezentul regulament:
(a dau instrucțiuni procurorului european delegat să inițieze o investigație în conformitate cu
) normele de la articolul 26 alineatele (1)-(4) în cazul în care nu a fost inițiată nicio
investigație;
(b dau instrucțiuni procurorului european delegat să își exercite dreptul de evocare în
) conformitate cu articolul 27 alineatul (6) atunci când cazul nu a fost evocat;
(c transmit colegiului aspecte strategice sau chestiuni generale care decurg din cazuri
) individuale în conformitate cu articolul 9 alineatul (2);
(d) alocă un caz în conformitate cu articolul 26 alineatul (3);
(e)realocă un caz în conformitate cu articolul 26 alineatul (5) sau articolul 28 alineatul (3);
(f aprobă decizia unui procuror european de a efectua investigația el însuși sau ea însăși în
) conformitate cu articolul 28 alineatul (4).
(5)   Camera permanentă competentă, acționând prin intermediul procurorului
european care supraveghează investigația sau urmărirea penală, poate da
instrucțiuni într-un caz specific, în conformitate cu dreptul intern aplicabil,
procurorului european delegat care instrumentează cazul, atunci când acest lucru
este necesar pentru instrumentarea eficientă a investigației sau a urmăririi penale,
în interesul justiției sau pentru a asigura funcționarea coerentă a EPPO.
(6)   Camera permanentă adoptă decizii prin majoritate simplă. Camera votează la
solicitarea oricăruia dintre membrii săi. Fiecare membru dispune de un singur vot.
Președintele dispune de votul decisiv în caz de egalitate de voturi. Deciziile se iau
în urma deliberării din cadrul reuniunilor camerei, pe baza, după caz, a proiectului
de decizie propus de procurorul european delegat care instrumentează cazul.
Toate materialele unui caz se pun, la cerere, la dispoziția camerei permanente
competente în scopul pregătirii deciziilor.
(7)   Camerele permanente pot decide să își delege competența de a adopta decizii
în temeiul alineatului (3) litera (a) sau (b) de la prezentul articol și, în ultimul caz,
numai în ceea ce privește normele stabilite la articolul 39 alineatul (1) literele (a)-
(f), procurorului european care supraveghează cazul în conformitate cu articolul 12
alineatul (1), în cazurile în care această delegare poate fi justificată temeinic pe
baza unor motive ce țin de gradul de gravitate al infracțiunii sau de complexitatea
procedurilor în cazul individual, cu privire la o infracțiune care a cauzat sau riscă
să cauzeze prejudicii intereselor financiare ale Uniunii în valoare de sub
100 000 EUR. Regulamentul intern de procedură al EPPO stabilește orientări cu
scopul de a asigura o aplicare consecventă în cadrul EPPO.
Camera permanentă informează procurorul-șef european despre orice decizie de
delegare a competenței sale de a adopta decizii. La primirea acestor informații,
procurorul-șef european poate, în termen de trei zile, să solicite camerei
permanente să își reexamineze decizia în cazul în care procurorul-șef european
consideră că acest lucru este impus de interesul de a asigura coerența investigațiilor
și urmăririlor penale ale EPPO. În cazul în care procurorul-șef european este
membru al camerei permanente relevante, unul dintre procurorii-șefi europeni
adjuncți exercită dreptul de a solicita reexaminarea menționată. Procurorul
european însărcinat cu supravegherea raportează camerei permanente cu privire la
închiderea finală a cazului, precum și cu privire la orice informații sau
circumstanțe considerate de acesta ca impunând o nouă evaluare a oportunității de
a menține delegarea, în special în circumstanțele menționate la articolul 36
alineatul (3).
Decizia de a delega competența de a adopta decizii poate fi retrasă în orice moment
la cererea unui membru al camerei permanente și se hotărăște în conformitate cu
alineatul (6) de la prezentul articol. O delegare se retrage atunci când un procuror
european delegat îl înlocuiește pe procurorul european în conformitate cu
articolul 16 alineatul (7).
Pentru a asigura aplicarea coerentă a principiului delegării, fiecare cameră
permanentă raportează anual colegiului cu privire la utilizarea delegării.
(8)   Normele interne de procedură ale EPPO autorizează camerele să adopte
decizii prin intermediul unei proceduri scrise care urmează să fie prevăzută în
detaliu în regulamentul intern de procedură al EPPO.
Toate deciziile adoptate și instrucțiunile furnizate în conformitate cu alineatele (3),
(4) (5) și (7) se consemnează în scris și devin parte din dosar.
(9)   În plus față de membrii permanenți, procurorul european care supraveghează
o investigație sau o urmărire penală în conformitate cu articolul 12 alineatul (1)
participă la deliberările camerei permanente. Procurorul european are drept de vot,
exceptând în ceea ce privește deciziile camerei permanente privind delegarea sau
retragerea delegării în conformitate cu alineatul (7) de la prezentul articol, privind
alocarea și realocarea în conformitate cu articolul 26 alineatele (3), (4) și (5), cu
articolul 27 alineatul (6) și privind trimiterea în judecată în conformitate cu
articolul 36 alineatul (3), în situația în care mai multe state membre sunt
competente să judece cazul, precum și în situațiile menționate la articolul 31
alineatul (8).
O cameră permanentă poate, de asemenea, fie la cererea unui procuror european,
fie a unui procuror european delegat sau din proprie inițiativă, să invite alți
procurori europeni sau procurorii europeni delegați care sunt vizați de un caz să
participe la reuniunile sale fără drept de vot.
(10)   Președinții camerelor permanente, în conformitate cu regulamentul intern de
procedură al EPPO, informează colegiul cu privire la deciziile luate în temeiul
prezentului articol, pentru a permite colegiului să își îndeplinească rolul în temeiul
articolului 9 alineatul (2).

Articolul 11
Procurorul-șef european și procurorii-șefi europeni adjuncți
(1)   Procurorul-șef european este șeful EPPO. Procurorul-șef european
organizează activitatea EPPO, conduce activitățile acestuia și adoptă decizii în
conformitate cu prezentul regulament și cu regulamentul intern de procedură al
EPPO.
(2)   Se numesc doi procurori-șefi europeni adjuncți care îl asistă pe procurorul-șef
european în exercitarea atribuțiilor sale sau îl înlocuiesc atunci când acesta este
absent sau nu poate îndeplini atribuțiile respective.
(3)   Procurorul-șef european reprezintă EPPO față de instituțiile Uniunii și ale
statelor membre ale Uniunii Europene, precum și față de părțile terțe. Procurorul-
șef european poate să își delege atribuțiile în materie de reprezentare unuia dintre
procurorii-șefi europeni adjuncți sau unui procuror european.

Articolul 12
Procurorii europeni
(1)   Procurorii europeni, în numele camerei permanente și în conformitate cu orice
instrucțiune emisă de aceasta în conformitate cu articolul 10 alineatele (3), (4)
și (5), supraveghează investigațiile și urmăririle penale de care sunt responsabili
procurorii europeni delegați care instrumentează cazurile în statele lor membre de
origine. Procurorii europeni prezintă sinteze ale cazurilor aflate sub supravegherea
lor și, după caz, propuneri privind deciziile care urmează să fie luate de camera
sus-menționată, pe baza proiectelor de decizii pregătite de procurorii europeni
delegați.
Fără a aduce atingere articolului 16 alineatul (7), regulamentul intern de procedură
al EPPO prevede un mecanism de înlocuire între procurorii europeni, atunci când
procurorul european însărcinat cu supravegherea este temporar absent de la
îndatoririle sale sau nu este disponibil, din alte motive, pentru a exercita funcțiile
procurorilor europeni. Înlocuitorul procurorului european poate îndeplini orice
funcție a unui procuror european, cu excepția posibilității de a instrumenta o
investigație prevăzută la articolul 28 alineatul (4).
(2)   Procurorul european poate solicita, în mod excepțional, din motive legate de
volumul de muncă aferent numărului ridicat de investigații și urmăriri penale în
statul membru de origine al procurorului european sau ca urmare a unui conflict de
interese personal, ca supravegherea investigațiilor și a urmăririlor penale în cazuri
individuale instrumentate de către procurori europeni delegați în statul său membru
de origine să fie atribuită altor procurori europeni, sub rezerva acordului acestora
din urmă. Procurorul-șef european decide cu privire la cerere în funcție de volumul
de muncă al unui procuror european. În cazul unui conflict de interese privind un
procuror european, procurorul-șef european dă curs solicitării. Regulamentul intern
de procedură al EPPO stabilește principiile care guvernează decizia respectivă și
procedura pentru alocarea ulterioară a cazurilor respective. Articolul 28
alineatul (4) nu se aplică investigațiilor și urmăririlor penale supravegheate în
conformitate cu prezentul alineat.
(3)   Procurorii europeni însărcinați cu supravegherea pot, în cazuri specifice și în
conformitate cu dreptul intern aplicabil și cu instrucțiunile date de camera
permanentă competentă, să dea instrucțiuni procurorului european delegat care
instrumentează cazul, ori de câte ori acest lucru este necesar pentru instrumentarea
eficientă a investigației sau a urmăririi penale sau în interesul justiției sau pentru a
asigura funcționarea coerentă a EPPO.
(4)   În cazul în care dreptul intern al unui stat membru prevede o reexaminare
internă a anumitor acte în cadrul structurii unui parchet național, revizuirea acestor
acte întreprinsă de procurorul european delegat ar trebui să intre în sfera
competențelor de supraveghere ale procurorului european însărcinat cu
supravegherea, în conformitate cu regulamentul intern de procedură al EPPO, fără
a aduce atingere competențelor de supraveghere și de monitorizare ale camerei
permanente.
(5)   Procurorii europeni acționează ca legătură și canal de informații între
camerele permanente și procurorii europeni delegați în statele lor membre de
origine respective. Aceștia monitorizează punerea în aplicare a atribuțiilor EPPO în
statele lor membre respective, în strânsă consultare cu procurorii europeni delegați.
Aceștia se asigură, în conformitate cu prezentul regulament și cu regulamentul
intern de procedură al EPPO, că toate informațiile relevante de la parchetul central
sunt furnizate procurorilor europeni delegați și invers.
 Articolul 13
Procurorii europeni delegați
(1)   Procurorii europeni delegați acționează în numele EPPO în statele lor membre
respective și au aceleași competențe ca procurorii naționali în ceea ce privește
investigațiile, urmăririle penale și trimiterea în judecată, în completarea și sub
rezerva competențelor și statutului specific conferite acestora și în condițiile
prevăzute de prezentul regulament.
Procurorii europeni delegați sunt responsabili pentru investigațiile și urmăririle
penale pe care le-au inițiat, care le-au fost alocate sau pe care le-au preluat în
temeiul dreptului de evocare. Procurorii europeni delegați urmează indicațiile și
instrucțiunile camerei permanente responsabile pentru caz, precum și instrucțiunile
procurorului european însărcinat cu supravegherea.
Procurorii europeni delegați sunt, de asemenea, responsabili pentru trimiterea în
judecată, având în special competența de a pleda, de a participa la obținerea de
probe și de a exercita căile de atac disponibile în conformitate cu dreptul intern.
(2)   În fiecare stat membru există doi sau mai mulți procurori europeni delegați.
Procurorul-șef european, după consultarea autorităților relevante ale statului
membru relevant și ajungerea la un acord cu acestea, aprobă numărul de procurori
europeni delegați, precum și diviziunea funcțională și teritorială a competențelor
între procurorii europeni delegați din fiecare stat membru.
(3)   Procurorii europeni delegați pot exercita de asemenea atribuțiile procurorilor
naționali, în măsura în care acest lucru nu îi împiedică să își îndeplinească
obligațiile ce le revin în temeiul prezentului regulament. Aceștia îl informează pe
procurorul european însărcinat cu supravegherea cu privire la astfel de atribuții. În
cazul în care, în orice moment, nu își poate îndeplini atribuțiile de procuror
european delegat din cauza exercitării acestor atribuții în calitate de procuror
național, procurorul european delegat notifică procurorul european însărcinat cu
supravegherea, care consultă autoritățile naționale de urmărire penală competente
pentru a stabili dacă ar trebui să se acorde prioritate atribuțiilor acestuia în temeiul
prezentului regulament. Procurorul european poate propune camerei permanente să
realoce cazul unui alt procuror european delegat în același stat membru sau să
instrumenteze direct investigațiile, în conformitate cu articolul 28 alineatele (3)
și (4).

SECȚIUNEA 2
Numirea și eliberarea din funcție a membrilor EPPO

Articolul 14
Numirea și eliberarea din funcție a procurorului-șef european
(1)   Parlamentul European și Consiliul îl numesc de comun acord pe procurorul-
șef european pentru un mandat de șapte ani, care nu poate fi reînnoit. Consiliul
hotărăște cu majoritate simplă.
(2)   Procurorul-șef european este selectat din rândul candidaților:
(a care sunt membri activi în cadrul parchetelor sau al magistraturii statelor membre, sau sunt
) procurori europeni activi;
(b) care oferă toate garanțiile de independență;
(c care dețin calificările necesare pentru numirea în cele mai înalte funcții de la nivelul
) parchetelor și al magistraturilor din statele lor membre respective și care dispun de
experiența practică relevantă în ceea ce privește sistemele juridice naționale, investigațiile
financiare și cooperarea judiciară internațională în materie penală, sau care au ocupat
funcția de procurori europeni; și
(d care dispun de o experiență managerială suficientă și de calificările suficiente pentru
) această poziție.
(3)   Selecția se bazează pe un apel deschis pentru candidaturi, care se publică
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, după care un juriu de selecție întocmește
o listă scurtă de candidați calificați, care va fi transmisă Parlamentului European și
Consiliului. Juriul de selecție cuprinde douăsprezece persoane din rândul foștilor
membri ai Curții de Justiție și ai Curții de Conturi, din rândul foștilor membri
naționali ai Eurojust, al membrilor instanțelor naționale supreme, din rândul
procurorilor de înalt nivel sau al juriștilor ale căror competențe sunt recunoscute.
Una dintre persoanele selectate este propusă de Parlamentul European. Consiliul
stabilește regulamentul de funcționare al juriului de selecție și adoptă o decizie de
numire a membrilor acestuia pe baza unei propuneri din partea Comisiei.
(4)   În cazul în care un procuror european este numit în funcția de procuror-șef
european, funcția sa de procuror european se ocupă fără întârziere, în conformitate
cu procedura stabilită la articolul 16 alineatele (1) și (2).
(5)   Curtea de Justiție, la cererea Parlamentului European, a Consiliului sau a
Comisiei, îl poate elibera din funcție pe procurorul-șef european în cazul în care
constată că acesta nu mai îndeplinește condițiile necesare pentru exercitarea
atribuțiilor sale sau este găsit vinovat de săvârșirea unei abateri grave.
(6)   În cazul în care procurorul-șef european demisionează, este eliberat din
funcție sau părăsește funcția din orice alt motiv, funcția se ocupă imediat în
conformitate cu procedura de la alineatele (1), (2) și (3).

Articolul 15
Numirea și eliberarea din funcție a procurorilor-șefi europeni adjuncți
(1)   Colegiul numește doi procurori europeni care să ocupe funcția de procurori-
șefi europeni adjuncți pentru un mandat de trei ani care poate fi reînnoit, care nu
depășește duratele mandatelor lor de procurori europeni. Procesul de selecție este
reglementat de regulamentul intern de procedură al EPPO. Procurorii-șefi europeni
adjuncți își mențin statutul de procurori europeni.
(2)   Normele și condițiile pentru exercitarea funcției de procuror-șef european
adjunct sunt stabilite prin regulamentul intern de procedură al EPPO. În cazul în
care un procuror european nu își mai poate îndeplini atribuțiile de procuror-șef
european adjunct, colegiul, în conformitate cu regulamentul intern de procedură al
EPPO, poate decide eliberarea din funcția respectivă a procurorului-șef european
adjunct.
(3)   În cazul în care un procuror-șef european adjunct demisionează, este eliberat
din funcție sau părăsește funcția de procuror-șef european adjunct din orice alt
motiv, funcția se ocupă fără întârziere în conformitate cu procedura stabilită la
prezentul articol alineatul (1). Sub rezerva normelor de la articolul 16, persoana își
păstrează funcția de procuror european.

Articolul 16
Numirea și eliberarea din funcție a procurorilor europeni
(1)   Fiecare stat membru desemnează trei candidați pentru funcția de procuror
european din rândul candidaților:
(a)care sunt membri activi în cadrul parchetelor sau al magistraturii statului membru relevant;
(b) care oferă toate garanțiile de independență; și
(c care dețin calificările necesare pentru numirea în cele mai înalte funcții de la nivelul
) parchetelor și al magistraturilor din statele lor membre respective și care dispun de
experiența practică relevantă în ceea ce privește sistemele juridice naționale, investigațiile
financiare și cooperarea judiciară internațională în materie penală.
(2)   După primirea avizului motivat din partea juriului de selecție menționat la
articolul 14 alineatul (3), Consiliul selectează și numește unul dintre candidații
pentru postul de procuror european din statul membru în cauză. În cazul în care
juriul de selecție constată că un candidat nu îndeplinește condițiile necesare pentru
îndeplinirea atribuțiilor procurorului european, avizul acestuia este obligatoriu
pentru Consiliu.
(3)   Consiliul, hotărând cu majoritate simplă, selectează și numește procurorii
europeni pentru un mandat de șase ani care nu poate fi reînnoit. Consiliul poate
decide să extindă mandatul cu maximum trei ani la sfârșitul perioadei de șase ani.
(4)   La fiecare trei ani are loc o reînnoire parțială a unei treimi dintre procurorii
europeni. Consiliul, hotărând cu majoritate simplă, adoptă normele tranzitorii
pentru numirea procurorilor europeni pentru primul mandat și pe durata lui.
(5)   Curtea de Justiție, la cererea Parlamentului European, a Consiliului sau a
Comisiei, îl poate elibera din funcție pe un procuror european în cazul în care
constată că acesta nu mai îndeplinește condițiile necesare pentru exercitarea
atribuțiilor sale sau este găsit vinovat de săvârșirea unei abateri grave.
(6)   În cazul în care procurorul european demisionează, este eliberat din funcție
sau părăsește funcția din orice alt motiv, funcția se ocupă fără întârziere, în
conformitate cu procedura stabilită la alineatele (1) și (2). În cazul în care
procurorul european respectiv îndeplinește și funcția de procuror-șef european
adjunct, va fi eliberat automat și din această poziție.
(7)   În momentul desemnării fiecărui procuror european, colegiul desemnează
unul dintre procurorii europeni delegați ai aceluiași stat membru pentru a-l înlocui
pe procurorul european în cazul în care acesta nu este capabil să își exercite
atribuțiile sau a părăsit funcția în conformitate cu alineatele (5) și (6).
În cazul în care colegiul constată nevoia unei înlocuiri, persoana desemnată
acționează în calitate de procuror european interimar în așteptarea schimbării sau a
revenirii procurorului european, pentru o perioadă care nu depășește trei luni.
Colegiul poate, la cerere, să prelungească această perioadă, dacă este necesar.
Mecanismele și modalitățile înlocuirii temporare se stabilesc și se reglementează
prin regulamentul intern de procedură al EPPO.

Articolul 17
Numirea și eliberarea din funcție a procurorilor europeni delegați
(1)   La propunerea procurorului-șef european, colegiul numește procurorii
europeni delegați desemnați de statele membre. Colegiul poate respinge o persoană
care a fost desemnată în cazul în care aceasta nu îndeplinește criteriile menționate
la alineatul (2). Procurorii europeni delegați sunt numiți pentru un mandat de cinci
ani, care poate fi reînnoit.
(2)   Din momentul numirii lor în calitatea de procurori europeni delegați și până la
eliberarea din funcție, procurorii europeni delegați sunt membri activi în cadrul
parchetelor sau al magistraturilor statelor membre respective care i-au desemnat.
Independența acestora trebuie să fie deasupra oricărei îndoieli și aceștia trebuie să
dețină calificările necesare și experiența practică relevantă în ceea ce privește
propriul sistem juridic național.
(3)   Colegiul eliberează din funcție un procuror european delegat în cazul în care
constată că acesta nu mai îndeplinește cerințele prevăzute la alineatul (2), nu mai
este capabil să își exercite atribuțiile sau este găsit vinovat de săvârșirea unei
abateri grave.
(4)   În cazul în care decid să elibereze din funcție un procuror național care a fost
numit în funcția de procuror european delegat sau decid să ia măsuri disciplinare
împotriva acestuia, din motive care nu sunt legate de responsabilitățile sale în
temeiul prezentului regulament, statele membre îl informează pe procurorul-șef
european înainte de adoptarea acestor măsuri. Statele membre nu pot să elibereze
din funcție un procuror european delegat sau să ia măsuri disciplinare împotriva
acestuia din motive legate de activitățile desfășurate de acesta în temeiul
prezentului regulament fără consimțământul procurorului-șef european. În cazul în
care procurorul-șef european nu este de acord, statul membru în cauză poate
solicita colegiului reexaminarea acestui aspect.
(5)   În cazul în care un procuror european delegat demisionează, în cazul în care
serviciile acestuia nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea sarcinilor EPPO, în
cazul în care este eliberat din funcție sau părăsește funcția din orice alt motiv,
statul membru relevant îl informează de îndată pe procurorul-șef european și, după
caz, desemnează un alt procuror pentru a fi numit în calitate de nou procuror
european delegat, în conformitate cu alineatul (1).

Articolul 18
Statutul directorului administrativ
(1)   Directorul administrativ este angajat al EPPO, în calitate de agent temporar, în
temeiul articolului 2 litera (a) din Regimul aplicabil.
(2)   Directorul administrativ este numit de către colegiu dintr-o listă de candidați
propuși de procurorul-șef european, în urma unei proceduri de selecție deschise și
transparente în conformitate cu regulamentul intern de procedură al EPPO. În
scopul de a încheia contractul pentru ocuparea funcției de director administrativ,
EPPO este reprezentat de procurorul-șef european.
(3)   Durata mandatului directorului administrativ este de patru ani. Până la
sfârșitul perioadei menționate, colegiul efectuează o analiză care ia în considerare o
evaluare a performanțelor directorului administrativ.
(4)   Colegiul, hotărând pe baza unei propuneri din partea procurorului-șef
european care ia în considerare analiza menționată la alineatul (3), poate prelungi o
singură dată mandatul directorului administrativ cu o perioadă de cel mult patru
ani.
(5)   Un director administrativ al cărui mandat a fost prelungit nu poate participa la
o altă procedură de selecție pentru același post la încheierea perioadei totale de
mandat.
(6)   Directorul administrativ răspunde în fața procurorului-șef european și a
colegiului.
(7)   Printr-o decizie a colegiului adoptată cu o majoritate de două treimi dintre
membrii acestuia și fără a aduce atingere normelor aplicabile cu privire la rezilierea
contractului din Statutul funcționarilor și Regimul aplicabil, directorul
administrativ poate fi revocat din EPPO.

Articolul 19
Responsabilitățile directorului administrativ
(1)   În scopuri administrative și bugetare, EPPO este condus de un director
administrativ.
(2)   Fără a aduce atingere competențelor colegiului sau ale procurorului-șef
european, directorul administrativ este independent în exercitarea atribuțiilor sale și
nu solicită și nici nu acceptă instrucțiuni de la niciun guvern sau alt organism.
(3)   Directorul administrativ este reprezentantul legal al EPPO în scopuri
administrative și bugetare. Directorul administrativ execută bugetul EPPO.
(4)   Directorul administrativ este responsabil de executarea atribuțiilor
administrative alocate EPPO, în special:
(a) administrarea curentă a EPPO și gestiunea personalului;
(b)punerea în aplicare a deciziilor adoptate de către procurorul-șef european sau de colegiu;
(c pregătirea unei propuneri pentru documentul de programare anuală și multianuală și
) transmiterea sa către procurorul-șef european;
(d punerea în aplicare a documentelor de programare anuală și multianuală și prezentarea
) unui raport către colegiu cu privire la punerea lor în aplicare;
(e)pregătirea părților administrative și bugetare din raportul anual privind activitățile EPPO;
(f întocmirea unui plan de acțiune care să dea curs concluziilor rapoartelor de audit,
) evaluărilor și anchetelor de tip intern sau extern, inclusiv cele ale Autorității Europene
pentru Protecția Datelor și OLAF, și raportarea către acestea și către colegiu de două ori pe
an;
(g elaborarea unei strategii interne antifraudă pentru EPPO și prezentarea acesteia către
) colegiu, spre aprobare;
(h elaborarea unei propuneri de proiect de norme financiare aplicabile EPPO și transmiterea
) acesteia către procurorul-șef european;
(i elaborarea unei propuneri privind proiectul de estimare a veniturilor și cheltuielilor EPPO
) și transmiterea acesteia către procurorul-șef european;
(j)acordarea de sprijin administrativ necesar pentru a facilita activitatea operațională a EPPO;
(k acordarea de asistență procurorului-șef european și procurorilor-șefi europeni adjuncți în
) îndeplinirea atribuțiilor acestora.

Articolul 20
Acorduri administrative provizorii ale EPPO
(1)   Pe baza creditelor bugetare provizorii alocate în bugetul propriu, Comisia este
responsabilă de instituirea și funcționarea administrativă inițială a EPPO până în
momentul în care acesta dispune de capacitatea de a-și executa propriul buget. În
acest sens, Comisia:
(a poate desemna, după consultarea cu Consiliul, un funcționar al Comisiei care să acționeze
) în calitate de director administrativ interimar și să exercite atribuțiile care revin
directorului administrativ, inclusiv competențele conferite prin Statutul funcționarilor și
Regimul aplicabil autorității împuternicite să facă numiri în ceea ce privește personalul
 administrativ al EPPO, în legătură cu orice posturi care trebuie ocupate înainte ca
directorul administrativ să își preia funcția în conformitate cu articolul 18;
(b poate oferi asistență EPPO, în special prin detașarea unui număr limitat de funcționari ai
) Comisiei necesari pentru desfășurarea activităților administrative ale EPPO, sub
responsabilitatea directorului administrativ interimar.
(2)   Directorul administrativ interimar poate să autorizeze toate plățile acoperite de
creditele prevăzute în bugetul EPPO și poate încheia contracte, inclusiv contracte
de angajare de personal.
(3)   Din momentul în care colegiul își preia atribuțiile în conformitate cu
articolul 9 alineatul (1), directorul administrativ își exercită atribuțiile în
conformitate cu articolul 18. Directorul administrativ interimar încetează să
exercite această funcție odată ce directorul administrativ și-a preluat atribuțiile în
urma numirii sale de către colegiu în conformitate cu articolul 18.
(4)   Până în momentul în care colegiul își preia atribuțiile în conformitate cu
articolul 9 alineatul (1), Comisia își exercită funcțiile prevăzute la prezentul articol
în consultare cu un grup de experți compus din reprezentanți ai statelor membre.

SECȚIUNEA 3
Regulamentul intern de procedură al EPPO

Articolul 21
Regulamentul intern de procedură al EPPO
(1)   Organizarea activității EPPO este reglementată de regulamentul intern de
procedură al acestuia.
(2)   Odată ce EPPO a fost instituit, procurorul-șef european pregătește fără
întârziere o propunere de regulament intern de procedură al EPPO, spre adoptare
de către colegiu cu o majoritate de două treimi.
(3)   Orice procuror european poate propune modificări ale regulamentului intern
de procedură al EPPO, care sunt adoptate dacă colegiul decide astfel cu o
majoritate de două treimi.

CAPITOLUL IV
COMPETENȚA ȘI EXERCITAREA COMPETENȚEI EPPO

SECȚIUNEA 1
Competența EPPO

Articolul 22
 Competența materială a EPPO
(1)   EPPO este competent în ceea ce privește infracțiunile care aduc atingere
intereselor financiare ale Uniunii, care sunt prevăzute în Directiva (UE) 2017/1371,
astfel cum a fost transpusă în dreptul intern, indiferent dacă același comportament
infracțional ar putea fi încadrat ca un alt tip de infracțiune în temeiul dreptului
național. În ceea ce privește infracțiunile menționate la articolul 3 alineatul (2)
litera (d) din Directiva (UE) 2017/1371, astfel cum a fost transpusă în legislația
națională, EPPO este competent numai atunci când acțiunile sau inacțiunile
intenționate definite în dispoziția respectivă sunt legate de teritoriul a două sau mai
multe state membre și implică un prejudiciu total de cel puțin 10 milioane EUR.
(2)   EPPO este competent, de asemenea, în cazul infracțiunilor referitoare la
participarea la o organizație criminală, astfel cum este definită în Decizia-cadru
2008/841/JAI, astfel cum a fost transpusă în dreptul intern, în cazul în care
activitatea infracțională principală a unei astfel de organizații criminale este de a
săvârși oricare dintre infracțiunile prevăzute la alineatul (1).
(3)   EPPO este competent și cu privire la orice altă infracțiune care este legată în
mod indisolubil de un comportament infracțional care intră în domeniul de aplicare
al alineatului (1) de la prezentul articol. Competența cu privire la astfel de
infracțiuni poate fi exercitată numai în conformitate cu articolul 25 alineatul (3).
(4)   În orice caz, EPPO nu este competent pentru infracțiuni privind impozitele
naționale directe, inclusiv infracțiuni legate în mod indisolubil de acestea, iar
organizarea și funcționarea administrațiilor fiscale ale statelor membre nu sunt
afectate de prezentul regulament.

Articolul 23
Competența teritorială și personală a EPPO
EPPO este competent pentru infracțiunile menționate la articolul 22, în cazul în
care aceste infracțiuni:
(a)au fost săvârșite integral sau parțial pe teritoriul unuia sau mai multor state membre;
(b au fost săvârșite de către un resortisant al unui stat membru, cu condiția ca un stat membru
) să aibă jurisdicție în privința unor astfel de infracțiuni atunci când sunt săvârșite în afara
teritoriului său, sau
(c au fost săvârșite în afara teritoriilor prevăzute la litera (a) de o persoană care face obiectul
) Statutului funcționarilor sau Regimului aplicabil în momentul săvârșirii infracțiunii, cu
condiția ca un stat membru să aibă jurisdicție în privința unor astfel de infracțiuni atunci
când sunt săvârșite în afara teritoriului său.

SECȚIUNEA 2
Exercitarea competenței EPPO
 Articolul 24
Denunțarea, înregistrarea și verificarea informațiilor
(1)   Instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și autoritățile din statele
membre competente în temeiul dreptului național aplicabil denunță fără întârziere
la EPPO orice comportament infracțional pentru care acesta ar putea să își exercite
competența în conformitate cu articolul 22, articolul 25 alineatele (2) și (3).
(2)   În cazul în care o autoritate judiciară sau de aplicare a legii dintr-un stat
membru inițiază o investigație privind o infracțiune pentru care EPPO ar putea să
își exercite competența în conformitate cu articolul 22, articolul 25 alineatele (2)
și (3) sau în cazul în care, în orice moment de la începerea unei investigații, pentru
o autoritate judiciară competentă sau o autoritate de aplicare a legii dintr-un stat
membru reiese că investigația se referă la o astfel de infracțiune, autoritatea
respectivă informează fără întârziere EPPO, astfel încât acesta din urmă să poată
decide dacă își exercită dreptul de evocare în conformitate cu articolul 27.
(3)   În cazul în care o autoritate judiciară sau de asigurare a respectării legii dintr-
un stat membru inițiază o investigație cu privire la o infracțiune, astfel cum este
definită la articolul 22 și consideră că EPPO ar putea, în conformitate cu articolul
25 alineatul (3), să nu își exercite competența, aceasta informează EPPO cu privire
la acest lucru.
(4)   Denunțul conține, cel puțin, o descriere a faptelor, inclusiv o evaluare a
prejudiciului cauzat sau care riscă să fie cauzat, eventuala încadrare juridică și
orice informație disponibilă cu privire la potențialele victime, persoanele
suspectate și alte persoane implicate.
(5)   EPPO este, de asemenea, informat, în conformitate cu alineatele (1) și (2) ale
prezentului articol, despre cazurile în care nu este posibilă o evaluare pentru a
stabili dacă criteriile de la articolul 25 alineatul (2) sunt îndeplinite.
(6)   Informațiile furnizate EPPO sunt înregistrate și verificate în conformitate cu
regulamentul său intern de procedură. Verificarea evaluează dacă, pe baza
informațiilor furnizate în conformitate cu alineatele (1) și (2), există motive pentru
a începe o investigație sau a exercita dreptul de evocare.
(7)   În cazul în care, în urma verificării, EPPO decide că nu există motive pentru a
începe o investigație în conformitate cu articolul 26 sau pentru a-și exercita dreptul
de evocare în conformitate cu articolul 27, motivele se consemnează în sistemul de
gestionare a cazurilor.
EPPO informează autoritatea care a denunțat un comportament infracțional în
conformitate cu alineatul (1) sau (2), precum și victimele infracțiunii și, dacă se
prevede astfel de către dreptul intern, alte persoane care au denunțat
comportamentul infracțional.
(8)   În cazul în care se aduce la cunoștința EPPO că este posibil să se fi săvârșit o
infracțiune în afara sferei de competență a EPPO, acesta informează fără întârziere
autoritățile naționale competente și transmite acestora toate probele relevante.
(9)   În cazuri specifice, EPPO poate solicita alte informații relevante instituțiilor,
organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, precum și autorităților din statele membre.
Informațiile solicitate pot viza încălcări care au cauzat intereselor financiare ale
Uniunii alte prejudicii decât cele care intră în sfera de competență a EPPO în
conformitate cu articolul 25 alineatul (2).
(10)   EPPO poate solicita alte informații pentru a permite colegiului, în
conformitate cu articolul 8 alineatul (2), să emită orientări generale privind
interpretarea obligației de a informa EPPO cu privire la cazurile care intră în
domeniul de aplicare al articolului 25 alineatul (2).

Articolul 25
Exercitarea competenței EPPO
(1)   EPPO își exercită competența fie prin începerea unei investigații în temeiul
articolului 26, fie prin adoptarea deciziei de a-și folosi dreptul de evocare în
temeiul articolului 27. În cazul în care EPPO decide să își exercite competența,
autoritățile naționale competente nu își exercită propria competență cu privire la
același comportament infracțional.
(2)   În cazul în care o infracțiune care intră în domeniul de aplicare al
articolului 22 a cauzat sau riscă să cauzeze intereselor financiare ale Uniunii un
prejudiciu inferior sumei de 10 000 EUR, EPPO își poate exercita competența
numai în situația în care:
(a cazul are repercusiuni la nivelul Uniunii, ceea ce impune desfășurarea investigației de
) către EPPO; sau
(b funcționari sau alți agenți ai Uniunii sau membri ai instituțiilor Uniunii ar putea fi
) suspectați de săvârșirea infracțiunii.
EPPO se consultă, atunci când este cazul, cu autoritățile naționale competente sau
cu organele competente ale Uniunii pentru a stabili dacă sunt îndeplinite criteriile
stabilite la literele (a) și (b) de la primul paragraf.
(3)   EPPO nu își exercită competența cu privire la nicio infracțiune care intră în
domeniul de aplicare al articolului 22 și, după consultarea cu autoritățile naționale
competente, transmite cauza acestora din urmă, fără întârziere, în conformitate cu
articolul 34, în cazul în care:
(a pedeapsa maximă prevăzută în dreptul intern pentru o infracțiune care intră în domeniul de
) aplicare al articolului 22 alineatul (1) este egală cu pedeapsa maximă pentru o infracțiune
legată în mod indisolubil, după cum se prevede la articolul 22 alineatul (3), sau mai puțin
severă decât aceasta, cu excepția situației în care aceasta din urmă a fost instrumentală
pentru săvârșirea infracțiunii care intră în domeniul de aplicare al articolului 22
 alineatul (1); sau
(b există un motiv să se creadă că prejudiciul cauzat sau care este probabil să fie cauzat
) intereselor financiare ale Uniunii prin săvârșirea unei infracțiuni astfel cum se
menționează la articolul 22 nu depășește prejudiciul cauzat sau care este probabil să fie
cauzat unei alte victime.
Litera (b) de la primul paragraf de la prezentul alineat nu se aplică infracțiunilor
menționate la articolul 3 alineatul (2) literele (a), (b) și (d) din Directiva (UE)
2017/1371, astfel cum a fost transpusă în dreptul intern.
(4)   EPPO poate, cu acordul autorităților naționale competente, să își exercite
competența pentru infracțiuni menționate la articolul 22 în cazurile care, altfel, ar fi
excluse ca urmare a aplicării alineatului (3) litera (b) de la prezentul articol, dacă se
constată că EPPO este mai bine poziționat pentru a investiga sau a urmări penal.
(5)   EPPO informează autoritățile naționale competente, fără întârzieri
nejustificate, cu privire la orice decizie de a-și exercita competența sau de a se
abține de la exercitarea acesteia.
(6)   În caz de dezacord între EPPO și autoritățile naționale de urmărire penală în
ceea ce privește întrebarea dacă comportamentul infracțional intră în domeniul de
aplicare al articolului 22 alineatul (2) sau (3) sau al articolului 25 alineatul (2)
sau (3), autoritățile naționale competente să decidă asupra atribuirii competențelor
în ceea ce privește urmărirea penală la nivel național decid cine urmează să dețină
competența pentru investigarea cazului. Statele membre specifică autoritatea
națională care va decide cu privire la atribuirea competențelor.

CAPITOLUL V
NORME DE PROCEDURĂ PRIVIND INVESTIGAȚIILE, MĂSURILE DE
INVESTIGARE, ACȚIUNEA PENALĂ ȘI ALTERNATIVELE LA
ACȚIUNEA PENALĂ

SECȚIUNEA 1
Normele privind investigațiile

Articolul 26
Începerea investigațiilor și repartizarea competențelor în cadrul EPPO
(1)   În cazul în care, în conformitate cu dreptul intern aplicabil, există motive
întemeiate să se considere că o infracțiune care intră în sfera de competență a
EPPO este săvârșită sau a fost săvârșită, un procuror european delegat dintr-un stat
membru care, în conformitate cu dreptul său național, este competent cu privire la
infracțiunea respectivă, fără a aduce atingere dispozițiilor prevăzute la articolul 25
alineatele (2) și (3), începe o investigație și consemnează acest lucru în sistemul de
gestionare a cazurilor.
(2)   În cazul în care, după verificare, în conformitate cu articolul 24 alineatul (6),
EPPO decide inițierea unei investigații, acesta informează fără întârzieri
nejustificate autoritatea care a denunțat comportamentul infracțional în
conformitate cu articolul 24 alineatul (1) sau (2).
(3)   În cazul în care nicio investigație nu a fost inițiată de un procuror european
delegat, camera permanentă căreia i-a fost alocat cazul, în condițiile stabilite la
alineatul (1), dă dispoziții unui procuror european delegat să înceapă o investigație.
(4)   De regulă, un caz este inițiat și instrumentat de un procuror european delegat
din statul membru în care se află centrul activității infracționale sau din statul
membru în care a fost săvârșită cea mai mare parte a infracțiunilor, în cazul în care
au fost săvârșite mai multe infracțiuni conexe care intră în sfera de competență a
EPPO. Un procuror european delegat dintr-un alt stat membru care are competență
în cazul respectiv nu poate iniția o investigație sau primi dispoziții din partea
camerei permanente competente pentru a iniția o investigație decât atunci când o
abatere de la regula enunțată în teza precedentă este justificată în mod
corespunzător, ținând seama de următoarele criterii, în ordinea priorității:
(a) locul reședinței obișnuite a persoanei suspectate sau acuzate;
(b) cetățenia persoanei suspectate sau acuzate;
(c) locul unde s-a produs prejudiciul financiar principal.
(5)   Până la adoptarea unei decizii de urmărire penală în temeiul articolului 36,
camera permanentă competentă poate, într-un caz privind jurisdicția a mai mult de
un stat membru și după consultarea cu procurorii europeni și/sau procurorii
europeni delegați vizați, să decidă:
(a) realocarea cazului unui procuror european delegat dintr-un alt stat membru;
(b fuziunea sau divizarea cazurilor și, în fiecare caz, alegerea procurorului european delegat
) care să îl instrumenteze,
în cazul în care aceste decizii sunt în interesul general al justiției și în conformitate
cu criteriile pentru alegerea procurorului european delegat care instrumentează
cazul în conformitate cu alineatul (4) de la prezentul articol.
(6)   Ori de câte ori camera permanentă adoptă o decizie de realocare, de fuziune
sau de divizare a unui caz, se ține seama pe deplin de stadiul curent al
investigațiilor.
(7)   EPPO informează autoritățile naționale competente, fără întârzieri
nejustificate, cu privire la orice decizie de a începe o investigație.

Articolul 27
Dreptul de evocare
(1)   După primirea tuturor informațiilor relevante în conformitate cu articolul 24
alineatul (2), EPPO adoptă decizia dacă să își exercite dreptul de evocare, cât mai
curând posibil, dar nu mai târziu de cinci zile de la primirea informațiilor de la
autoritățile naționale, și informează autoritățile naționale cu privire la decizia
respectivă. Procurorul-șef european poate, într-un caz specific, să ia o decizie
motivată de a prelungi termenul cu o perioadă maximă de cinci zile și informează
autoritățile naționale în consecință.
(2)   În cursul termenelor menționate la alineatul (1), autoritățile naționale se abțin
de la adoptarea oricărei decizii în temeiul dreptului național care ar putea avea ca
efect împiedicarea EPPO de a-și exercita dreptul de evocare.
Autoritățile naționale iau toate măsurile urgente necesare, în temeiul dreptului
intern, pentru a garanta investigații și urmăriri penale eficace.
(3)   În cazul în care EPPO a luat cunoștință, prin alte mijloace decât informațiile
menționate la articolul 24 alineatul (2), de faptul că o investigație în legătură cu o
infracțiune pentru care ar putea fi competent este deja efectuată de autoritățile
competente ale unui stat membru, acesta informează respectivele autorități fără
întârziere. După ce a fost informat în mod corespunzător în conformitate cu
articolul 24 alineatul (2), EPPO ia o decizie cu privire la posibilitatea de a-și
exercita dreptul de evocare. Decizia este luată în termenele prevăzute la
alineatul (1) de la prezentul articol.
(4)   După caz, EPPO se consultă cu autoritățile competente ale statului membru în
cauză înainte de a decide dacă să își exercite dreptul de evocare.
(5)   În cazul în care EPPO își exercită dreptul de evocare, autoritățile competente
din statele membre transferă către EPPO dosarul respectiv și nu desfășoară alte
acțiuni de investigare cu privire la respectiva infracțiune.
(6)   Dreptul de evocare prevăzut de prezentul articol poate fi exercitat de către un
procuror european delegat din orice stat membru ale cărui autorități competente au
început o investigație cu privire la o infracțiune care se încadrează în domeniul de
aplicare al articolelor 22 și 23.
În cazul în care un procuror european delegat care a primit informații în
conformitate cu articolul 24 alineatul (2) nu dorește să își exercite dreptul de
evocare, acesta informează camera permanentă competentă prin intermediul
procurorului european din statul său membru, cu scopul de a permite camerei
permanente să ia o decizie în conformitate cu articolul 10 alineatul (4).
(7)   În cazul în care EPPO nu își exercită competența, acesta informează
autoritățile naționale competente fără întârzieri nejustificate. În orice moment în
cursul procedurii, autoritățile naționale competente informează EPPO cu privire la
orice noi fapte care ar putea oferi EPPO motive de a reveni asupra deciziei sale de
a nu își exercita competența.
EPPO își poate exercita dreptul de evocare după primirea acestor informații, cu
condiția ca investigația națională să nu fi fost deja finalizată și cu condiția ca un act
de punere în mișcare a acțiunii penale să nu fi fost transmis unei instanțe. Decizia
este luată în termenul prevăzut la alineatul (1).
(8)   În cazul în care, cu privire la infracțiuni care au cauzat sau riscă să cauzeze
intereselor financiare ale Uniunii prejudicii mai mici de 100 000 EUR, colegiul
consideră că, în funcție de gradul de gravitate al infracțiunii sau de complexitatea
procedurilor într-un caz particular, nu este necesară investigarea sau urmărirea
penală la nivelul Uniunii, acesta, în conformitate cu articolul 9 alineatul (2), emite
orientări generale care să permită procurorilor europeni delegați să decidă, în mod
independent și fără întârzieri nejustificate, să nu evoce cazul.
Orientările precizează, cu toate detaliile necesare, situațiile cărora li se aplică,
stabilind criterii clare, luând în considerare în special natura infracțiunii, urgența
situației și angajamentul autorităților naționale competente de a lua toate măsurile
necesare pentru a recupera pe deplin prejudiciul adus intereselor financiare ale
Uniunii.
(9)   Pentru a asigura o aplicare coerentă a orientărilor, un procuror european
delegat informează camera permanentă competentă cu privire la fiecare decizie
luată în conformitate cu alineatul (8) și fiecare cameră permanentă raportează anual
colegiului cu privire la aplicarea orientărilor.

Articolul 28
Desfășurarea investigației
(1)   Procurorul european delegat care instrumentează un caz poate, în conformitate
cu dispozițiile prezentului regulament și cu dreptul intern, fie să întreprindă măsuri
de investigare și alte măsuri pe cont propriu, fie să dea dispoziții autorităților
competente din statul său membru. În conformitate cu dreptul intern, autoritățile
respective se asigură că toate dispozițiile sunt respectate și iau toate măsurile care
le sunt atribuite. Procurorul european delegat care instrumentează cazul raportează,
prin intermediul sistemului de gestionare a cazurilor, procurorului european
competent și camerei permanente competente, cu privire la orice evoluții
semnificative ale cazului, în conformitate cu normele stabilite în regulamentul
intern de procedură al EPPO.
(2)   În orice moment pe parcursul investigațiilor desfășurate de EPPO, autoritățile
naționale competente iau măsuri urgente, în conformitate cu dreptul intern,
necesare pentru a asigura eficacitatea investigațiilor, chiar și în cazul în care
acestea nu acționează în mod specific în conformitate cu o dispoziție dată de
procurorul european delegat care instrumentează cazul. Autoritățile naționale
informează fără întârziere procurorul european delegat care instrumentează cazul
cu privire la măsurile urgente întreprinse de acestea.
(3)   Camera permanentă competentă poate, la propunerea procurorului european
însărcinat cu supravegherea, să decidă să realoce un caz unui alt procuror european
delegat din același stat membru atunci când procurorul european delegat care
instrumentează cazul:
(a) nu poate efectua investigarea sau urmărirea penală sau
(b)nu urmează instrucțiunile camerei permanente competente sau ale procurorului european.
(4)   În cazuri excepționale, după obținerea aprobării camerei permanente
competente, procurorul european însărcinat cu supravegherea poate adopta o
decizie motivată de a efectua investigația personal, fie prin măsuri de investigare și
alte măsuri întreprinse personal, fie prin dispoziții date autorităților competente din
statul său membru, în cazul în care acest lucru pare a fi indispensabil în interesul
eficientizării investigării sau urmăririi penale în virtutea unuia sau mai multora
dintre următoarele criterii:
(a)gravitatea infracțiunii, în special în vederea posibilelor sale repercusiuni la nivelul Uniunii;
(b atunci când investigația privește funcționari sau alți agenți ai Uniunii sau membri ai
) instituțiilor Uniunii;
(c)în eventualitatea în care mecanismul de realocare prevăzut la alineatul (3) nu a funcționat.
În astfel de situații excepționale, statele membre asigură faptul că procurorul
european are dreptul de a dispune sau solicita măsuri de investigare și alte măsuri
și că acesta dispune de toate competențele, responsabilitățile și obligațiile unui
procuror european delegat în conformitate cu prezentul regulament și cu dreptul
intern.
Autoritățile naționale competente și procurorii europeni delegați vizați de caz sunt
informați fără întârzieri nejustificate cu privire la decizia luată în temeiul
prezentului alineat.

Articolul 29
Ridicarea privilegiilor sau imunităților
(1)   În cazul în care investigațiile EPPO implică persoane protejate de un
privilegiu sau o imunitate în conformitate cu dreptul intern, iar acest privilegiu
(această imunitate) reprezintă un obstacol în calea unei anumite investigații în curs,
procurorul-șef european înaintează o cerere scrisă și motivată pentru ridicarea
privilegiului sau imunității, în conformitate cu procedurile stabilite de dreptul
intern.
(2)   În cazul în care investigațiile EPPO implică persoane protejate de privilegii
sau imunități în conformitate cu dreptul Uniunii, în special în conformitate cu
Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, iar acestea
reprezintă un obstacol în calea unei anumite investigații în curs, procurorul-șef
european înaintează o cerere scrisă și motivată pentru ridicarea privilegiului sau
imunității, în conformitate cu procedurile stabilite de dreptul Uniunii.
 SECȚIUNEA 2
Norme privind măsurile de investigare și alte măsuri

Articolul 30
Măsuri de investigare și alte măsuri
(1)   Cel puțin în cazurile în care infracțiunea care face obiectul investigării se
pedepsește cu o pedeapsă maximă de cel puțin patru ani de detenție, statele
membre se asigură că procurorii europeni delegați au dreptul de a dispune sau de a
solicita următoarele măsuri de investigare:
(a percheziția oricăror sedii, terenuri, mijloace de transport, locuințe private, haine și orice
) alte bunuri personale sau sisteme informatice și luarea oricăror măsuri de conservare
necesare pentru păstrarea integrității acestora sau pentru evitarea pierderii sau a
contaminării probelor;
(b obținerea oricărui obiect sau document relevant fie în forma sa originală, fie într-o altă
) formă specificată;
(c obținerea de date informatice stocate, criptate sau decriptate, fie în forma lor originală, fie
) într-o altă formă specificată, inclusiv date privind conturile bancare și date privind traficul,
cu excepția datelor păstrate în mod special în conformitate cu dreptul intern în temeiul
articolului 15 alineatul (1) a doua teză din Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European
și a Consiliului (20);
(d indisponibilizarea mijloacelor sau produselor infracțiunii, inclusiv a activelor, care se
) așteaptă să fie supuse confiscării de către instanța de judecată, atunci când există motive să
se creadă că proprietarul, posesorul sau persoana care controlează respectivele mijloace
sau produse ale infracțiunii va încerca să zădărnicească confiscarea prin hotărâre
judecătorească;
(e interceptarea comunicațiilor electronice către și de la persoana suspectată sau acuzată, prin
) orice mijloace de comunicare electronică utilizate de persoana suspectată sau acuzată;
(f) urmărirea unui obiect prin mijloace tehnice, inclusiv livrările controlate de bunuri.
(2)   Fără a aduce atingere articolului 29, măsurile de investigare prevăzute la
alineatul (1) de la prezentul articol pot face obiectul unor condiții în conformitate
cu dreptul intern aplicabil, în cazul în care dreptul intern conține restricții specifice
care se aplică cu privire la anumite categorii de persoane sau de profesioniști care
trebuie să respecte o obligație legală de confidențialitate.
(3)   Măsurile de investigare prevăzute la alineatul (1) literele (c), (e) și (f) de la
prezentul articol pot face obiectul altor condiții, inclusiv al unor limitări, prevăzute
de dreptul intern aplicabil. În special, statele membre pot limita aplicarea
alineatului (1) literele (e) și (f) de la prezentul articol la anumite infracțiuni grave.
Un stat membru care intenționează să facă uz de o astfel de limitare informează
EPPO cu privire la lista relevantă a infracțiunilor grave specifice, în conformitate
cu articolul 117.
(4)   Procurorii europeni delegați au dreptul să solicite sau să dispună în propriul
stat membru orice altă măsură disponibilă pentru procurori în temeiul dreptului
național în cazuri similare la nivel național, pe lângă măsurile prevăzute la
alineatul (1).
(5)   Procurorii europeni delegați pot dispune măsurile menționate la alineatele (1)
și (4) numai în cazul în care există motive întemeiate să se considere că măsura
specifică în cauză ar putea furniza informații sau probe utile pentru desfășurarea
investigației și numai în cazul în care nu există o măsură mai puțin intruzivă
disponibilă care să poată atinge același obiectiv. Procedurile și modalitățile de
luare a măsurilor sunt reglementate de dreptul intern aplicabil.

Articolul 31
Investigațiile transfrontaliere
(1)   Procurorii europeni delegați acționează în strânsă cooperare acordându-și
asistență reciprocă și consultându-se periodic în cazurile transfrontaliere. În cazul
în care o măsură trebuie să fie luată într-un alt stat membru decât statul membru al
procurorului european delegat care instrumentează cazul, acest procuror european
delegat decide cu privire la adoptarea măsurii necesare și o atribuie unui procuror
european delegat situat în statul membru în care măsura trebuie să fie luată.
(2)   Procurorul european delegat care instrumentează cazul poate atribui orice
măsuri care îi sunt puse la dispoziție în conformitate cu articolul 30. Justificarea și
adoptarea unor astfel de măsuri sunt reglementate de dreptul statului membru al
procurorului european delegat care instrumentează cazul. În cazul în care
procurorul european delegat care instrumentează cazul atribuie o măsură de
investigare unuia sau mai multor procurori europeni delegați din alt stat membru,
acesta/aceasta informează în același timp procurorul european însărcinat cu
supravegherea.
(3)   În cazul în care este solicitată o autorizație judiciară pentru măsură în temeiul
dreptului statului membru al procurorului european delegat asistent, procurorul
european delegat asistent obține respectiva autorizație în conformitate cu dreptul
statului membru respectiv.
În cazul în care se refuză autorizația judiciară pentru măsura atribuită, procurorul
european delegat care instrumentează cazul retrage atribuirea.
Cu toate acestea, în cazul în care dreptul statului membru al procurorului european
delegat asistent nu impune o astfel de autorizație judiciară, dar dreptul statului
membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul impune acest
lucru, autorizația se obține de către acest din urmă procuror european delegat și se
transmite împreună cu atribuirea.
(4)   Procurorul european delegat asistent întreprinde măsura atribuită sau
însărcinează autoritatea națională competentă să facă acest lucru.
(5)   În cazul în care procurorul european delegat asistent consideră că:
(a) atribuirea este incompletă sau conține o eroare vădită relevantă,
(b măsura nu poate fi realizată în termenul stabilit în atribuire din motive justificate și
) obiective,
(c o măsură alternativă, dar mai puțin invazivă, ar conduce la aceleași rezultate ca măsura
) atribuită sau
(d măsura atribuită nu există sau nu ar fi disponibilă într-un caz intern similar în temeiul
) dreptului din statul său membru,
acesta informează procurorul european însărcinat cu supravegherea și se consultă
cu procurorul european delegat care instrumentează cazul pentru a rezolva această
chestiune la nivel bilateral.
(6)   În cazul în care măsura atribuită nu există într-o situație pur internă, dar ar fi
disponibilă într-o situație transfrontalieră reglementată de instrumente juridice
privind recunoașterea reciprocă sau cooperarea transfrontalieră, procurorii europeni
delegați vizați pot, în acord cu procurorii europeni însărcinați cu supravegherea
vizați, să recurgă la astfel de instrumente.
(7)   În cazul în care procurorii europeni delegați nu pot soluționa problema în
termen de șapte zile lucrătoare și atribuirea este menținută, chestiunea este trimisă
camerei permanente competente. Același lucru este valabil în situația în care
măsura atribuită nu este luată în termenul prevăzut în atribuire sau într-un interval
de timp rezonabil.
(8)   În măsura în care acest lucru este necesar, camera permanentă competentă
audiază procurorii europeni delegați vizați de caz și decide, ulterior, fără întârzieri
nejustificate, în conformitate cu dreptul intern aplicabil, precum și cu prezentul
regulament, dacă și în ce termen se ia măsura atribuită sau o măsură de înlocuire de
către procurorul european delegat asistent, comunicând această decizie
respectivilor procurori europeni delegați prin intermediul procurorului european
competent.

Articolul 32
Executarea măsurilor atribuite
Măsurile atribuite se efectuează în conformitate cu prezentul regulament și cu
dreptul statului membru al procurorului european delegat asistent. Formalitățile și
procedurile indicate expres de procurorul european delegat care instrumentează
cazul se îndeplinesc, cu excepția situației în care astfel de formalități și proceduri
sunt contrare principiilor fundamentale ale dreptului statului membru al
procurorului european delegat asistent.

Articolul 33
Arestarea preventivă și predarea transfrontalieră
(1)   Procurorul european delegat care instrumentează cazul poate dispune sau
solicita arestarea sau arestarea preventivă a persoanei suspecte sau acuzate în
conformitate cu dreptul intern aplicabil în cazuri interne similare.
(2)   Atunci când este necesară arestarea sau predarea unei persoane care nu este
prezentă în statul membru în care se află procurorul european delegat care
instrumentează cazul, acesta din urmă emite sau solicită autorității competente din
statul membru respectiv să emită un mandat european de arestare în conformitate
cu Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului (21).

SECȚIUNEA 3
Norme privind urmărirea penală

Articolul 34
Trimiterea cazurilor către autoritățile naționale și transferarea procedurilor
către acestea
(1)   În situația în care o investigație desfășurată de EPPO dovedește că faptele care
fac obiectul investigației nu constituie o infracțiune pentru care EPPO este
competent în temeiul articolelor 22 și 23, camera permanentă competentă hotărăște
trimiterea cazului fără întârziere către autoritățile naționale competente.
(2)   În situația în care o cercetare desfășurată de EPPO dovedește că nu mai sunt
îndeplinite condițiile specifice pentru exercitarea competenței sale prevăzute la
articolul 25 alineatele (2) și (3), camera permanentă competentă hotărăște
trimiterea cazului către autoritățile naționale competente fără întârzieri nejustificate
și înaintea începerii acțiunii penale în fața instanțelor naționale.
(3)   În cazul în care, în ceea ce privește infracțiunile care au cauzat sau riscă să
cauzeze prejudicii intereselor financiare ale Uniunii mai mici de 100 000 EUR,
colegiul consideră că, în funcție de gradul de gravitate al infracțiunii sau de
complexitatea procedurilor într-un caz particular, nu este nevoie să se investigheze
sau să se urmărească penal un caz la nivelul Uniunii și că ar fi în interesul
eficientizării investigării sau a urmăririi penale, în conformitate cu articolul 9
alineatul (2), acesta elaborează orientări generale pentru a permite camerelor
permanente să trimită cazul autorităților naționale competente.
Aceste orientări permit, de asemenea, camerelor permanente să trimită un caz
autorităților naționale competente în situația în care EPPO își exercită o
competență în ceea ce privește infracțiunile menționate la articolul 3 alineatul (2)
literele (a) și (b) din Directiva (UE) 2017/1371, iar prejudiciul cauzat sau care este
probabil să fie cauzat intereselor financiare ale Uniunii nu depășește prejudiciul
cauzat sau care este probabil să fie cauzat unei alte victime.
Pentru a asigura aplicarea coerentă a orientărilor, fiecare cameră permanentă
raportează anual colegiului cu privire la aplicarea orientărilor.
Astfel de trimiteri includ, de asemenea, orice infracțiuni legate în mod indisolubil
care intră în sfera de competență a EPPO, astfel cum se menționează la articolul 22
alineatul (3).
(4)   Camera permanentă comunică procurorului-șef european orice decizie de
trimitere a unui caz autorităților naționale în temeiul alineatului (3). În termen de
trei zile de la primirea acestor informații, procurorul-șef european poate să solicite
camerei permanente să își reexamineze decizia în cazul în care procurorul-șef
european consideră că acest lucru este impus de interesul de a asigura consecvența
politicii EPPO de trimitere a cazurilor. În cazul în care procurorul-șef european
este membru al camerei permanente relevante, unul dintre procurorii-șefi europeni
adjuncți exercită dreptul de a solicita reexaminarea menționată.
(5)   În cazul în care autoritățile naționale competente nu acceptă să preia cazul în
conformitate cu alineatele (2) și (3) în termen de maximum 30 de zile, EPPO își
păstrează competența de a urmări penal sau de a închide cazul în conformitate cu
normele prevăzute în prezentul regulament.
(6)   În situația în care EPPO are în vedere închiderea unui caz în conformitate cu
articolul 39 alineatul (3) și în cazul în care autoritatea națională solicită acest lucru,
camera permanentă trimite cazul fără întârziere autorității respective.
(7)   În cazul în care, în urma unei trimiteri în conformitate cu alineatul (1), (2)
sau (3) de la prezentul articol și cu articolul 25 alineatul (3), autoritatea națională
hotărăște să deschidă o investigație, EPPO transferă dosarul către autoritatea
națională respectivă, nu mai ia alte măsuri de investigare sau de urmărire penală și
închide cazul.
(8)   În cazul în care un dosar este transferat în conformitate cu alineatul (1), (2)
sau (3) de la prezentul articol și cu articolul 25 alineatul (3), EPPO informează cu
privire la transfer instituțiile, organele, oficiile și agențiile relevante ale Uniunii,
precum și, atunci când este cazul în temeiul dreptului național, persoanele suspecte
sau acuzate și victimele infracțiunilor.

Articolul 35
Terminarea investigației
(1)   Atunci când procurorul european delegat care instrumentează cazul consideră
investigația terminată, acesta transmite procurorului european însărcinat cu
supravegherea un raport conținând un rezumat al cazului și un proiect de decizie
privind oportunitatea începerii acțiunii penale în fața unei instanțe naționale sau a
luării în considerare a trimiterii cazului către autoritățile naționale, a încetării
cazului sau a unei proceduri simplificate de urmărire penală în conformitate cu
articolul 34, 39 sau 40. Procurorul european însărcinat cu supravegherea înaintează
aceste documente camerei permanente competente, însoțite, dacă consideră
necesar, de propria sa evaluare. Atunci când camera permanentă, în conformitate
cu articolul 10 alineatul (3), ia decizia în forma propusă de procurorul european
delegat, acesta/aceasta urmărește chestiunea în consecință.
(2)   În cazul în care camera permanentă, pe baza rapoartelor primite, consideră că
nu va lua decizia în forma propusă de procurorul european delegat, aceasta
realizează, dacă este necesar, propria reexaminare a dosarului cazului înainte de a
lua o decizie finală sau de a da alte instrucțiuni procurorului european delegat.
(3)   Acolo unde este cazul, raportul procurorului european delegat oferă o
motivare suficientă pentru trimiterea în judecată a cazului respectiv fie în fața unei
instanțe din statul membru în care se află acesta, fie, în conformitate cu articolul 26
alineatul (4), în fața unei instanțe dintr-un stat membru diferit care are competență
în cazul respectiv.

Articolul 36
Acțiunea penală în fața instanțelor naționale
(1)   Atunci când procurorul european delegat transmite un proiect de decizie care
propune trimiterea în judecată, camera permanentă, în conformitate cu procedurile
stabilite în articolul 35, decide cu privire la acest proiect în termen de 21 de zile.
Camera permanentă nu poate decide să închidă un caz în cazul în care un proiect
de decizie prevede trimiterea în judecată.
(2)   În cazul în care camera permanentă nu ia o decizie în termenul de 21 de zile,
decizia propusă de procurorul european delegat se consideră a fi acceptată.
(3)   În situația în care mai mult de un stat membru are competență în privința unui
caz, camera permanentă decide, în principiu, să înceapă acțiunea penală în ceea ce
privește cazul în statul membru al procurorului european delegat care
instrumentează cazul. Cu toate acestea, luând în considerare raportul furnizat în
conformitate cu articolul 35 alineatul (1), camera permanentă poate decide să
înceapă acțiunea penală în ceea ce privește cazul într-un stat membru diferit, dacă
există motive suficient justificate pentru a face acest lucru, ținând seama de
criteriile stabilite la articolul 26 alineatele (4) și (5), și să dea instrucțiuni în
consecință unui procuror european delegat din respectivul stat membru.
(4)   Înainte de a decide trimiterea în judecată în privința unui caz, camera
permanentă competentă poate decide, la propunerea procurorului european delegat
care instrumentează cazul, să conexeze mai multe cazuri, dacă investigațiile au fost
desfășurate de procurori europeni delegați diferiți împotriva aceleiași (acelorași)
persoane, în vederea exercitării acțiunii penale în ceea ce privește cazurile
respective în fața instanțelor dintr-un singur stat membru care, în conformitate cu
dreptul său, are competență pentru oricare dintre cazurile respective.
(5)   Odată luată o decizie privind statul membru în care se va începe acțiunea
penală, instanța națională competentă din respectivul stat membru se stabilește pe
baza dreptului național.
(6)   Atunci când acest lucru este necesar în scopul recuperării, urmăririi sau
monitorizării administrative, parchetul central înștiințează autoritățile naționale
competente, persoanele interesate și instituțiile, organele, oficiile și agențiile
relevante ale Uniunii cu privire la decizia de începere a acțiunii penale.
(7)   În situația în care, în urma unei hotărâri a instanței, parchetul trebuie să decidă
în privința introducerii unei căi de atac, procurorul european delegat transmite
camerei permanente competente un raport incluzând un proiect de decizie și
așteaptă instrucțiunile camerei. În situația în care este imposibil să se aștepte
instrucțiunile respective în termenul impus de dreptul intern, procurorul european
delegat poate să introducă calea de atac fără instrucțiuni prealabile din partea
camerei permanente și transmite ulterior, fără întârziere, camerei permanente
raportul. La primirea raportului, camera permanentă dă instrucțiuni procurorului
european delegat fie să mențină, fie să retragă calea de atac. Aceeași procedură se
aplică și atunci când, în timpul procedurilor judiciare și în conformitate cu dreptul
intern aplicabil, procurorul european delegat care instrumentează cazul ar adopta o
poziție care ar conduce la închiderea cazului.

Articolul 37
Probe
(1)   Nu se respinge admiterea probelor prezentate de către procurorii EPPO sau de
pârât în fața unei instanțe pentru simplul motiv că probele au fost obținute într-un
alt stat membru sau în conformitate cu dreptul unui alt stat membru.
(2)   Competența instanței de judecată de a evalua în mod liber probele prezentate
de către pârât sau de către procurorii din cadrul EPPO nu este afectată de prezentul
regulament.

Articolul 38
Dispunerea de bunurile confiscate
În situația în care, în conformitate cu cerințele și procedurile în temeiul dreptului
național, inclusiv al legislației naționale prin care s-a transpus Directiva
2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului (22), instanța națională
competentă a decis printr-o hotărâre judecătorească finală să confiște bunurile
legate de o infracțiune care intră în sfera de competență a EPPO sau produsele
respectivei infracțiuni, de bunurile sau produsele respective se dispune în
conformitate cu dreptul intern aplicabil. Această dispunere nu aduce atingere în
mod negativ drepturilor Uniunii sau ale altor victime care trebuie să fie
despăgubite pentru prejudiciile pe care le-au suferit.

SECȚIUNEA 4
Norme privind alternativele la acțiunea penală
 Articolul 39
Execuția bugetară
(1)   Atunci când acțiunea penală a devenit imposibilă, în temeiul dreptului statului
membru al procurorului european delegat care instrumentează cazul, camera
permanentă decide, pe baza unui raport înaintat de procurorul european delegat
care instrumentează cazul în conformitate cu articolul 35 alineatul (1), închiderea
cazului împotriva unei persoane, din motivele următoare:
(a decesul persoanei suspectate sau acuzate sau lichidarea unei persoane juridice suspectate
) sau acuzate;
(b) alienarea mintală a persoanei suspectate sau acuzate;
(c) amnistia acordată persoanei suspectate sau acuzate;
(d imunitatea acordată persoanei suspectate sau acuzate, cu excepția situației în care a fost
) ridicată;
(e) expirarea termenului național de prescripție pentru începerea acțiunii penale;
(f)cazul persoanei suspectare sau acuzate a fost deja finalizat în legătură cu aceleași fapte;
(g) lipsa probelor relevante.
(2)   O decizie în conformitate cu alineatul (1) nu împiedică alte investigații pe
baza unor fapte noi care nu erau cunoscute de EPPO la momentul luării deciziei și
care au fost aduse la cunoștința acestuia după decizie. Decizia de a redeschide
investigațiile pe baza unor asemenea noi fapte este luată de camera permanentă
competentă.
(3)   Atunci când EPPO este competent în conformitate cu articolul 22
alineatul (3), acesta închide un caz numai după consultarea autorităților naționale
din statul membru menționat la articolul 25 alineatul (6). Dacă este cazul, camera
permanentă trimite cazul către autoritățile naționale competente în conformitate cu
articolul 34 alineatele (6), (7) și (8).
Același principiu se aplică în situația în care EPPO își exercită o competență în
ceea ce privește infracțiunile menționate la articolul 3 alineatul (2) literele (a) și (b)
din Directiva (UE) 2017/1371, iar prejudiciul cauzat sau care este probabil să fie
cauzat intereselor financiare ale Uniunii nu depășește prejudiciul cauzat sau care
este probabil să fie cauzat unei alte victime.
(4)   Atunci când un caz a fost închis, EPPO notifică oficial acest lucru autorităților
naționale competente și informează instituțiile, organele, oficiile și agențiile
relevante ale Uniunii, precum și persoanele suspectate sau acuzate și victimele
infracțiunii, după caz, în temeiul dreptului național, cu privire la închiderea
cazului. Cazurile respinse pot fi, de asemenea, trimise către OLAF sau către
autoritățile naționale administrative sau judiciare competente în vederea recuperării
sau a altor activități de urmărire administrativă.
 SECȚIUNEA 5
Norme privind procedurile simplificate

Articolul 40
Proceduri simplificate de urmărire penală
(1)   Dacă legislația națională aplicabilă prevede o procedură simplificată de
urmărire penală prin care se urmărește închiderea definitivă a unui caz pe baza
condițiilor convenite cu persoana suspectată, procurorul european delegat care
instrumentează cazul poate, în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) și cu
articolul 35 alineatul (1), să propună camerei permanente competente să aplice
procedura respectivă în conformitate cu condițiile prevăzute în dreptul intern.
În situația în care EPPO își exercită o competență în ceea ce privește infracțiunile
menționate la articolul 3 alineatul (2) literele (a) și (b) din Directiva (UE)
2017/1371, iar prejudiciul cauzat sau care este probabil să fie cauzat intereselor
financiare ale Uniunii nu depășește prejudiciul cauzat sau care este probabil să fie
cauzat unei alte victime, procurorul european delegat care instrumentează cazul
consultă autoritățile naționale de urmărire penală înainte de a propune aplicarea
unei proceduri simplificate de urmărire penală.
(2)   Camera permanentă decide asupra propunerii procurorului european delegat
care instrumentează cazul, ținând seama de următoarele criterii:
(a) gravitatea infracțiunii, pe baza, în special, a prejudiciului adus;
(b măsura în care persoana suspectată este dispusă să repare prejudiciul cauzat de
) comportamentul ilegal;
(c recurgerea la procedură s-ar corela cu obiectivele generale și principiile de bază ale EPPO,
) astfel cum sunt stabilite în prezentul regulament.
Colegiul adoptă orientări privind aplicarea criteriilor menționate, în conformitate
cu articolul 9 alineatul (2).
(3)   În cazul în care camera permanentă este de acord cu propunerea, procurorul
european delegat care instrumentează cazul aplică procedura simplificată de
urmărire penală în conformitate cu condițiile prevăzute în dreptul intern și
înregistrează acest fapt în sistemul de gestionare a cazurilor. În cazul în care
procedura simplificată de urmărire penală a fost finalizată odată cu îndeplinirea
condițiilor convenite cu persoana suspectată, camera permanentă solicită
procurorului european delegat să acționeze pentru a închide definitiv cazul.

CAPITOLUL VI
GARANȚII PROCEDURALE

Articolul 41
 Sfera drepturilor persoanelor suspectate și acuzate
(1)   Activitățile EPPO se desfășoară în deplină conformitate cu drepturile
persoanelor suspectate și acuzate consacrate în Cartă, inclusiv cu dreptul la un
proces echitabil și dreptul la apărare.
(2)   Orice persoană suspectată sau acuzată în cadrul procedurilor penale
desfășurate de EPPO are cel puțin drepturile procedurale prevăzute în dreptul
Uniunii, inclusiv în directivele privind drepturile persoanelor suspectate și acuzate
în cadrul procedurilor penale, astfel cum sunt transpuse în dreptul intern, precum:
(a) dreptul la interpretare și traducere, astfel cum se prevede în Directiva 2010/64/UE;
(b dreptul la informații și accesul la materialele cazului, astfel cum se prevede în Directiva
) 2012/13/UE;
(c dreptul la un avocat și dreptul de a comunica cu părți terțe și de a informa părți terțe în caz
) de detenție, astfel cum se prevede în Directiva 2013/48/UE;
(d dreptul la tăcere și la prezumția de nevinovăție, astfel cum se prevede în Directiva (UE)
) 2016/343;
(e) dreptul la asistență judiciară, astfel cum se prevede în Directiva (UE) 2016/1919.
(3)   Fără a aduce atingere drepturilor menționate în prezentul capitol, persoanele
suspectate și acuzate, precum și alte persoane implicate în procedurile desfășurate
de EPPO beneficiază de toate drepturile procedurale pe care le prevede dreptul
intern aplicabil, inclusiv posibilitatea de a prezenta probe, de a solicita desemnarea
experților sau o expertiză și audierea martorilor și de a solicita EPPO să obțină
astfel de măsuri în numele apărării.

Articolul 42
Controlul jurisdicțional
(1)   Actele de procedură ale EPPO care sunt destinate să producă efecte juridice
față de terți fac obiectul controlului de către instanțele naționale competente, în
conformitate cu cerințele și procedurile prevăzute în dreptul intern. Același lucru se
aplică neadoptării de către EPPO a unor acte de procedură care sunt destinate să
producă efecte juridice față de terți și a căror adoptare este obligatorie din punct de
vedere juridic în temeiul prezentului regulament.
(2)   Curtea de Justiție are competența, în conformitate cu articolul 267 din TFUE,
să pronunțe decizii preliminare cu privire la:
(a valabilitatea actelor de procedură ale EPPO, în măsura în care chestiunea valabilității este
) ridicată înaintea oricărei instanțe a unui stat membru, direct în temeiul dreptului Uniunii;
(b interpretarea sau valabilitatea dispozițiilor din dreptul Uniunii, inclusiv prezentul
) regulament;
(c interpretarea articolelor 22 și 25 din prezentul regulament în ceea ce privește orice conflict
) de competență între EPPO și autoritățile naționale competente.
(3)   Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, deciziile EPPO de a
închide un caz, în măsura în care sunt contestate direct în temeiul dreptului
Uniunii, fac obiectul controlului de către Curtea de Justiție în conformitate cu
articolul 263 al patrulea paragraf din TFUE.
(4)   Curtea de Justiție este competentă, în conformitate cu articolul 268 din TFUE,
în orice litigiu referitor la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de EPPO.
(5)   Curtea de Justiție este competentă, în conformitate cu articolul 272 din TFUE,
în orice litigiu referitor la clauzele de arbitraj din cuprinsul contractelor încheiate
de EPPO.
(6)   Curtea de Justiție este competentă, în conformitate cu articolul 270 din TFUE,
în orice litigiu în materie de personal.
(7)   Curtea de Justiție este competentă, în ceea ce privește eliberarea din funcție a
procurorului-șef european sau a procurorilor europeni, în conformitate cu
articolul 14 alineatul (5) și, respectiv, cu articolul 16 alineatul (5).
(8)   Prezentul articol nu aduce atingere controlului jurisdicțional efectuat de
Curtea de Justiție în conformitate cu articolul 263 al patrulea paragraf din TFUE al
deciziilor EPPO care aduc atingere drepturilor persoanelor vizate în temeiul
capitolului VIII și al deciziilor EPPO care nu reprezintă acte de procedură, precum
deciziile EPPO privind dreptul de acces public la documente, sau deciziile de
eliberare din funcție a procurorilor europeni delegați adoptate în temeiul
articolului 17 alineatul (3) din prezentul regulament, sau orice alte decizii
administrative.

CAPITOLUL VII
PRELUCRAREA INFORMAȚIILOR

Articolul 43
Accesul la informații al EPPO
(1)   Procurorii europeni delegați pot să obțină toate informațiile relevante stocate
în bazele de date naționale de investigare penală și în bazele de date ale
autorităților de aplicare a legii, precum și în alte registre relevante ale autorităților
publice, în aceleași condiții ca și cele aplicabile în temeiul dreptului național în
cazuri similare.
(2)   De asemenea, EPPO poate să obțină toate informațiile relevante care sunt de
competența sa și care sunt stocate în bazele de date și în registrele instituțiilor,
organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.

Articolul 44
Sistemul de gestionare a cazurilor
(1)   EPPO instituie un sistem de gestionare a cazurilor, deținut și gestionat în
conformitate cu normele stabilite în prezentul regulament și în normele prevăzute
de prezentul regulament și de regulamentul intern de procedură al EPPO.
(2)   Scopul sistemului de gestionare a cazurilor este:
(a de a sprijini gestionarea investigațiilor și a urmăririlor penale desfășurate de EPPO, în
) special prin gestionarea fluxurilor de informații interne și prin sprijinirea activităților de
investigare în cazurile transfrontaliere;
(b de a asigura un acces sigur la informațiile privind investigațiile și urmăririle penale la
) parchetul central și de către procurorii europeni delegați;
(c de a permite corelarea informațiilor și extragerea datelor în scopuri statistice și de analiză
) operațională;
(d de a facilita monitorizarea, pentru a se asigura că prelucrarea datelor operaționale cu
) caracter personal este legală și respectă dispozițiile relevante ale prezentului regulament.
(3)   Sistemul de gestionare a cazurilor poate fi legat la conexiunea securizată de
telecomunicații menționată la articolul 9 din Decizia 2008/976/JAI a
Consiliului (23).
(4)   Sistemul de gestionare a cazurilor cuprinde:
(a un registru cu informațiile obținute de EPPO în conformitate cu articolul 24, inclusiv toate
) deciziile legate de respectivele informații;
(b) un index al tuturor dosarelor;
(c toate informațiile din dosarele stocate electronic în sistemul de gestionare a cazurilor în
) conformitate cu articolul 45 alineatul (3).
Indexul nu poate conține alte date operaționale cu caracter personal în afară de
datele necesare pentru identificarea cazurilor sau pentru stabilirea de corelări între
diferite dosare.
(5)   Pentru prelucrarea datelor operaționale cu caracter personal, EPPO nu poate
stabili decât fișiere automate de date diferite de dosare în conformitate cu prezentul
regulament și cu regulamentul intern de procedură al EPPO. Detaliile privind
aceste alte fișiere automate de date se notifică Autorității Europene pentru Protecția
Datelor.

Articolul 45
Dosarele EPPO
(1)   Atunci când EPPO decide să deschidă o investigație sau să își exercite dreptul
de evocare în conformitate cu prezentul regulament, procurorul european delegat
care tratează cazul deschide un dosar.
Dosarul conține toate informațiile și probele de care dispune procurorul european
delegat, care sunt legate de investigația sau de urmărirea penală desfășurată de
EPPO.
După deschiderea unei investigații, informațiile din registrul menționat la
articolul 44 alineatul (4) litera (a) devin parte din dosar.
(2)   Dosarul se gestionează de către procurorul european delegat care
instrumentează cazul în conformitate cu legislația din statul său membru.
Regulamentul intern de procedură al EPPO poate include norme privind
organizarea și gestionarea dosarelor în măsura necesară pentru a se asigura buna
funcționare a EPPO ca parchet unic. Accesul la dosar al persoanelor suspectate și
persoanelor acuzate, precum și al altor persoane implicate în proceduri se acordă
de către procurorul european delegat care instrumentează cazul în conformitate cu
legislația națională din statul membru al respectivului procuror.
(3)   Sistemul de gestionare a cazurilor al EPPO cuprinde toate informațiile și
probele din dosar care pot fi stocate electronic, pentru a se permite parchetului
central să își exercite atribuțiile în conformitate cu prezentul regulament.
Procurorul european delegat care instrumentează cazul asigură că informațiile
cuprinse în sistemul de gestionare a cazurilor reflectă în orice moment dosarul, mai
ales faptul că datele operaționale cu caracter personal cuprinse în sistemul de
gestionare a cazurilor sunt șterse sau rectificate de fiecare dată când aceste date au
fost șterse sau rectificate în dosarul corespunzător.

Articolul 46
Accesul la sistemul de gestionare a cazurilor
Procurorul-șef european, procurorii-șefi europeni adjuncți, alți procurori europeni
și procurorii europeni delegați au acces direct la registru și la index.
Atunci când își exercită competențele în conformitate cu articolele 10 și 12,
procurorul european însărcinat cu supravegherea și camera permanentă competentă
au acces direct la informațiile stocate în format electronic în sistemul de gestionare
a cazurilor. Procurorul european însărcinat cu supravegherea are acces direct și la
dosar. Camera permanentă competentă are acces la dosar la cerere.
Alți procurori europeni delegați pot solicita accesul la informațiile stocate în
format electronic în sistemul de gestionare a cazurilor, precum și la orice dosar.
Procurorul european delegat care instrumentează cazul decide cu privire la
acordarea unui astfel de acces altor procurori europeni delegați în conformitate cu
legislația națională aplicabilă. Dacă nu se acordă accesul, chestiunea poate fi
înaintată camerei permanente competente. Camera permanentă competentă audiază
în măsura necesară procurorii europeni delegați vizați și ulterior decide, în
conformitate cu dreptul intern aplicabil, precum și cu prezentul regulament.
Regulamentul intern de procedură al EPO stabilește norme suplimentare privind
dreptul de acces și procedura de stabilire a nivelului de acces la sistemul de
gestionare a cazurilor de către procurorul-șef european, procurorii-șefi europeni
adjuncți, alți procurori europeni, procurorii europeni delegați și personalul EPPO,
în măsura necesară pentru exercitarea atribuțiilor lor.

CAPITOLUL VIII
PROTECȚIA DATELOR

Articolul 47
Principii referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal
(1)   Datele cu caracter personal sunt:
(a) prelucrate în mod legal și echitabil („legalitate și echitate”);
(b colectate în scopuri determinate, explicite și legitime și nu sunt prelucrate ulterior într-un
) mod incompatibil cu aceste scopuri; prelucrarea ulterioară în scopuri de arhivare în interes
public, în scopuri de cercetare științifică sau istorică ori în scopuri statistice nu este
considerată incompatibilă cu scopurile inițiale, cu condiția ca EPPO să prevadă garanții
adecvate pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate („limitări legate de scop”);
(c adecvate, relevante și neexcesive în ceea ce privește scopurile în care sunt prelucrate
) („reducerea la minimum a datelor”);
(d exacte și, dacă este necesar, actualizate; trebuie să se ia toate măsurile necesare pentru a se
) asigura că datele cu caracter personal care sunt inexacte, având în vedere scopurile pentru
care sunt prelucrate, sunt șterse sau rectificate fără întârziere („exactitate”);
(e păstrate într-o formă care permite identificarea persoanelor vizate pe o perioadă care nu
) depășește perioada necesară îndeplinirii scopurilor în care sunt prelucrate datele; datele cu
caracter personal pot fi stocate pe perioade mai lungi în măsura în care acestea vor fi
prelucrate exclusiv în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare
științifică sau istorică ori în scopuri statistice, cu condiția ca EPPO să prevadă garanții
adecvate pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate, în special prin punerea în
aplicare a măsurilor de ordin tehnic și organizatoric adecvate prevăzute în prezentul
regulament („limitări legate de stocare”);
(f prelucrate într-un mod care asigură securitatea adecvată a datelor cu caracter personal,
) inclusiv protecția împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale și împotriva pierderii, a
distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice sau organizatorice
corespunzătoare („integritate și confidențialitate”).
(2)   EPPO este responsabil și în măsură să demonstreze conformitatea cu
dispozițiile de la alineatul (1) („responsabilitate”) atunci când prelucrează date cu
caracter personal, total sau parțial prin mijloace automatizate, precum și în cazul
prelucrării prin alte mijloace decât cele automatizate a datelor cu caracter personal
care fac parte dintr-un sistem de evidență a datelor sau care sunt destinate să facă
parte dintr-un sistem de evidență a datelor.
(3)   Prelucrarea de către EPPO în oricare dintre scopurile stabilite la articolul 49,
altele decât cele pentru care datele operaționale cu caracter personal au fost
colectate, este permisă în măsura în care:
(a EPPO este autorizat să prelucreze astfel de date operaționale cu caracter personal într-un
) astfel de scop în conformitate cu prezentul regulament; și
(b prelucrarea este necesară și proporțională în raport cu respectivul alt scop, în conformitate
) cu dreptul Uniunii; și
(c după caz, utilizarea datelor operaționale cu caracter personal nu este interzisă de
) prevederile aplicabile din dreptul procedural național privind măsurile de investigare
adoptate în conformitate cu articolul 30. Dreptul procedural național aplicabil este dreptul
statului membru în care au fost obținute datele.

Articolul 48
Date administrative cu caracter personal
(1)   Regulamentul (CE) nr. 45/2001 se aplică tuturor datelor administrative cu
caracter personal prelucrate de EPPO.
(2)   EPPO stabilește termene pentru stocarea de date administrative cu caracter
personal în dispozițiile privind protecția datelor din regulamentul său intern de
procedură.

Articolul 49
Prelucrarea datelor operaționale cu caracter personal
(1)   EPPO prelucrează datele operaționale cu caracter personal prin mijloace
automatizate sau în fișiere manuale structurate, în conformitate cu prezentul
regulament și numai în următoarele scopuri:
(a)investigații și urmăriri penale întreprinse în conformitate cu prezentul regulament; sau
(b schimb de informații cu autoritățile competente din statele membre ale Uniunii Europene
) și alte instituții, organe, oficii și agenții ale Uniunii în conformitate cu prezentul
regulament; sau
(c cooperare cu țările terțe și organizațiile internaționale în conformitate cu prezentul
) regulament.
(2)   Categoriile de date operaționale cu caracter personal și categoriile de persoane
vizate ale căror date operaționale cu caracter personal pot fi prelucrate în indexul
menționat la articolul 44 alineatul (4) litera (b) de către EPPO pentru fiecare scop
menționat la alineatul (1) de la prezentul articol se includ într-o listă într-o anexă în
conformitate cu alineatul (3).
(3)   Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu
articolul 115 pentru a alcătui o listă cu categoriile de date operaționale cu caracter
personal și categoriile de persoane vizate menționate la alineatul (2) de la prezentul
articol și pentru a aduce la zi lista respectivă, pentru a ține seama de evoluțiile din
domeniul tehnologiei informației și având în vedere progresele societății
informaționale.
Dacă motive imperioase impun aceasta, procedura menționată la articolul 116 se
aplică actelor delegate adoptate în temeiul prezentului alineat.
(4)   EPPO poate prelucra date operaționale cu caracter personal pentru o perioadă
limitată, în scopul de a determina dacă aceste date cu caracter personal sunt
relevante pentru atribuțiile sale și pentru scopurile menționate la alineatul (1).
Colegiul, hotărând la propunerea procurorului-șef european și după consultarea
Autorității Europene pentru Protecția Datelor, precizează mai detaliat condițiile
referitoare la prelucrarea acestor date operaționale cu caracter personal, în special
în ceea ce privește accesul la date și utilizarea acestora, precum și termenele pentru
stocarea și ștergerea datelor.
(5)   EPPO prelucrează datele operaționale cu caracter personal în așa fel încât să
se poată stabili ce autoritate a furnizat datele respective sau de unde au fost extrase
acestea.
(6)   Atunci când se aplică articolele 57-62, EPPO poate, dacă este cazul, să
acționeze în conformitate cu dreptul procedural național privind obligația de a
furniza informații persoanelor vizate și posibilitățile de a omite, restrânge sau
întârzia aceste informații. Dacă este cazul, procurorul european delegat care
instrumentează cazul se consultă cu procurorii europeni delegați vizați de caz
înainte de a lua o decizie în ceea ce privește articolele 57-62.

Articolul 50
Durata stocării datelor operaționale cu caracter personal
(1)   EPPO reexaminează periodic necesitatea stocării datelor operaționale cu
caracter personal prelucrate. Cel târziu, o astfel de reexaminare se efectuează în
termen de maximum trei ani de la prima prelucrare a datelor operaționale cu
caracter personal, iar apoi din trei în trei ani. În cazul în care datele operaționale cu
caracter personal sunt stocate pentru o perioadă care depășește cinci ani,
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor este informată cu privire la aceasta.
(2)   Datele operaționale cu caracter personal prelucrate de EPPO nu sunt stocate
pentru perioade mai lungi de cinci ani, după ce decizia de achitare în ceea ce
privește cazul a devenit definitivă; în cazul în care acuzatul a fost găsit vinovat,
termenele se prelungesc până când pedeapsa care a fost impusă este executată sau
nu mai poată fi executată, în conformitate cu dreptul statului membru de
condamnare.
(3)   Înainte de expirarea unuia dintre termenele prevăzute la alineatul (2), EPPO
reexaminează necesitatea de a continua stocarea datelor operaționale cu caracter
personal în cazul în care și atâta timp cât acest lucru este necesar în vederea
îndeplinirii atribuțiilor sale. Motivele care stau la baza continuării stocării sunt
justificate și înregistrate. În cazul în care nu se ia nicio decizie cu privire la
continuarea stocării datelor operaționale cu caracter personal, datele respective sunt
șterse în mod automat.

Articolul 51
Distincția dintre diferitele categorii de persoane vizate
După caz și în măsura posibilului, EPPO face o distincție clară între datele
operaționale cu caracter personal ale diferitelor categorii de persoane vizate,
precum:
(a persoane în privința cărora există motive serioase să se creadă că au săvârșit sau că
) urmează să săvârșească o infracțiune;
(b) persoane condamnate pentru săvârșirea unei infracțiuni;
(c victime ale unei infracțiuni sau persoane în privința cărora, în baza anumitor fapte, există
) motive să se creadă că ar putea fi victimele unei infracțiuni; și
(d alte părți care au legătură cu infracțiunea, ca de exemplu persoane care ar putea fi chemate
) să depună mărturie în cadrul investigațiilor legate de infracțiuni sau în cadrul procedurilor
penale ulterioare, persoane care pot oferi informații cu privire la infracțiuni sau persoane
care sunt în legătură sau asociate cu persoanele menționate la literele (a) și (b).

Articolul 52
Distincția dintre datele operaționale cu caracter personal și verificarea
calității datelor cu caracter personal
(1)   EPPO face distincție, în măsura posibilului, între datele operaționale cu
caracter personal bazate pe fapte și datele operaționale cu caracter personal bazate
pe evaluări personale.
(2)   EPPO ia toate măsurile rezonabile pentru a se asigura că datele operaționale
cu caracter personal care sunt inexacte, incomplete sau perimate nu sunt transmise
sau puse la dispoziție. În acest scop, EPPO verifică, în măsura în care este posibil,
calitatea datelor operaționale cu caracter personal înainte ca acestea să fie
transmise sau puse la dispoziție. În măsura în care acest lucru este posibil, în cadrul
tuturor transmiterilor de date operaționale cu caracter personal, EPPO adaugă
informații necesare care permit destinatarului să evalueze gradul de exactitate,
caracterul integral, gradul de fiabilitate și de actualitate al datelor operaționale cu
caracter personal.
(3)   În cazul în care se constată transmiterea unor date operaționale cu caracter
personal incorecte sau transmiterea unor date operaționale cu caracter personal în
mod ilegal, acest lucru se comunică de îndată destinatarului. Într-un astfel de caz,
datele operaționale cu caracter personal sunt rectificate sau șterse sau prelucrarea
este restricționată în conformitate cu articolul 61.
 Articolul 53
Condiții specifice de prelucrare
(1)   Atunci când se prevede în prezentul regulament, EPPO prevede condiții
specifice de prelucrare și informează destinatarul unor astfel de date cu caracter
personal cu privire la aceste condiții și obligația de a le respecta.
(2)   EPPO respectă condițiile specifice de prelucrare pentru prelucrarea furnizată
de o autoritate națională în conformitate cu articolul 9 alineatele (3) și (4) din
Directiva (UE) 2016/680.

Articolul 54
Transmiterea datelor operaționale cu caracter personal către instituțiile,
organismele, oficiile și agențiile Uniunii
(1)   Sub rezerva oricăror restricții suplimentare în temeiul prezentului regulament,
în special articolul 53, EPPO transmite date operaționale cu caracter personal către
o altă instituție, un alt organ, un alt oficiu sau o altă agenție a Uniunii numai în
cazul în care datele sunt necesare pentru îndeplinirea legitimă a atribuțiilor care
sunt de competența instituției, organismului, oficiului sau agenției respective a
Uniunii.
(2)   În cazul în care datele operaționale cu caracter personal sunt transmise ca
urmare a unei cereri din partea celeilalte instituții, celuilalt organ, celuilalt oficiu
sau celeilalte agenții a Uniunii, atât operatorul, cât și destinatarul își asumă
răspunderea pentru legitimitatea acestui transfer.
EPPO este obligat să verifice competența celeilalte instituții, celuilalt organ,
celuilalt oficiu sau celeilalte agenții a Uniunii și să facă o evaluare provizorie a
necesității transmiterii de date operaționale cu caracter personal. Dacă apar îndoieli
în privința necesității acestui transfer, EPPO solicită destinatarului mai multe
informații.
Cealaltă instituție, celălalt organ, celălalt oficiu sau cealaltă agenție a Uniunii se
asigură că necesitatea transmiterii de date operaționale cu caracter personal poate fi
verificată ulterior.
(3)   Cealaltă instituție, celălalt organ, celălalt oficiu sau cealaltă agenție a Uniunii
prelucrează datele operaționale cu caracter personal numai în scopurile pentru care
au fost transmise.

Articolul 55
Prelucrarea de categorii speciale de date operaționale cu caracter personal
(1)   Prelucrarea datelor operaționale cu caracter personal care dezvăluie originea
rasială sau etnică, opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile
filozofice, afilierea sindicală, precum și prelucrarea datelor genetice, prelucrarea
datelor biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice sau prelucrarea
datelor operaționale cu caracter personal privind sănătatea sau a datelor
operaționale cu caracter personal privind viața sexuală sau orientarea sexuală a
unei persoane fizice sunt autorizate numai atunci când sunt strict necesare pentru
investigațiile EPPO, sub rezerva unor garanții adecvate pentru drepturile și
libertățile persoanei vizate și numai atunci când vin în completarea altor date
operaționale cu caracter personal deja prelucrate de EPPO.
(2)   Responsabilul cu protecția datelor este informat imediat cu privire la
recurgerea la prezentul articol.

Articolul 56
Procesul decizional individual automatizat, inclusiv crearea de profiluri
Persoana vizată are dreptul de a nu face obiectul unei decizii a EPPO bazată
exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, care produce efecte
juridice care privesc persoana vizată sau o afectează în mod similar într-o măsură
semnificativă.

Articolul 57
Comunicare și modalități de exercitare a drepturilor persoanei vizate
(1)   EPPO ia măsuri rezonabile pentru a transmite persoanei vizate orice informații
menționate la articolul 58. Acesta face orice comunicare destinată persoanei vizate
în legătură cu articolele 56, 59-62 și 75 referitoare la prelucrare, într-o formă
concisă, inteligibilă și ușor accesibilă, utilizând un limbaj clar și simplu.
Informațiile se transmit prin orice mijloace adecvate, inclusiv prin mijloace
electronice. Ca regulă generală, operatorul transmite informațiile în același format
în care a fost primită cererea.
(2)   EPPO facilitează exercitarea drepturilor persoanei vizate în temeiul
articolelor 58-62.
(3)   EPPO informează în scris persoana vizată cu privire la modul în care a dat
curs cererii acesteia, fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în termen de cel
mult trei luni de la primirea cererii din partea persoanei vizate.
(4)   EPPO ia măsurile necesare pentru ca transmiterea informațiilor în
conformitate cu articolul 58 și orice comunicare transmisă sau măsură luată în
temeiul articolelor 56, 59-62 și 75 să se facă gratuit. În cazul în care cererile din
partea unei persoane vizate sunt în mod vădit nefondate sau excesive, în special din
cauza caracterului lor repetitiv, EPPO poate:
(a să perceapă o taxă rezonabilă care să țină cont de costurile administrative pentru
) transmiterea informațiilor sau a comunicărilor sau pentru luarea măsurilor solicitate; sau
(b) să refuze să dea curs cererii.
În aceste cazuri, EPPO are sarcina de a demonstra caracterul vădit nefondat sau
excesiv al cererii.
(5)   În cazul în care are îndoieli întemeiate cu privire la identitatea persoanei fizice
care înaintează cererea menționată la articolul 59 sau 61, EPPO poate solicita
furnizarea de informații suplimentare necesare pentru a confirma identitatea
persoanei vizate.

Articolul 58
Informații care se pun la dispoziția persoanei vizate sau se comunică acesteia
(1)   EPPO pune la dispoziția persoanei vizate cel puțin următoarele informații:
(a) identitatea și datele de contact ale EPPO;
(b) datele de contact ale responsabilului cu protecția datelor;
(c) scopurile în care sunt prelucrate datele operaționale cu caracter personal;
(d dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor și datele
) de contact ale acesteia;
(e existența dreptului de a solicita EPPO acces la datele operaționale cu caracter personal
) referitoare la persoana vizată ori rectificarea sau ștergerea datelor respective sau
restricționarea prelucrării lor.
(2)   În plus față de informațiile menționate la alineatul (1), EPPO comunică
persoanei vizate, în anumite cazuri, următoarele informații suplimentare, pentru a
permite acesteia exercitarea drepturilor sale:
(a) temeiul juridic al prelucrării;
(b perioada pentru care vor fi stocate datele operaționale cu caracter personal sau, în cazul în
) care nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili respectiva perioadă;
(c dacă este cazul, categoriile de destinatari ai datelor operaționale cu caracter personal,
) inclusiv în țări terțe sau organizații internaționale;
(d în cazul în care este necesar, informații suplimentare, în special atunci când datele
) operaționale cu caracter personal sunt colectate fără știrea persoanei vizate.
(3)   EPPO poate amâna, restricționa sau omite furnizarea de informații persoanei
vizate în conformitate cu alineatul (2) în măsura în care și atât timp cât o astfel de
măsură constituie o măsură necesară și proporțională într-o societate democratică,
în care se ține seama în mod corespunzător de drepturile fundamentale și de
interesele legitime ale persoanei fizice, pentru:
(a)a evita obstrucționarea cercetărilor, a investigațiilor sau procedurilor oficiale sau juridice;
(b a nu prejudicia prevenirea, depistarea, investigarea sau urmărirea penală a infracțiunilor
) sau executarea pedepselor;
(c) a proteja securitatea publică a statelor membre ale Uniunii Europene;
(d) a proteja securitatea națională a statelor membre ale Uniunii Europene;
(e) a proteja drepturile și libertățile celorlalți.
 Articolul 59
Dreptul de acces al persoanei vizate
Persoana vizată are dreptul de a obține din partea EPPO o confirmare că se
prelucrează sau nu date operaționale cu caracter personal care o privesc și, în caz
afirmativ, acces la datele operaționale respective și la următoarele informații:
(a) scopurile și temeiul juridic al prelucrării;
(b) categoriile de date operaționale cu caracter personal vizate;
(c destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le-au fost divulgate datele operaționale cu
) caracter personal, în special destinatarii din țări terțe sau organizații internaționale;
(d acolo unde este posibil, perioada pentru care se preconizează că vor fi stocate datele
) operaționale cu caracter personal sau, dacă acest lucru nu este posibil, criteriile utilizate
pentru a stabili această perioadă;
(e existența dreptului de a solicita de la EPPO rectificarea sau ștergerea datelor operaționale
) cu caracter personal sau restricționarea prelucrării datelor operaționale cu caracter personal
referitoare la persoana vizată;
(f dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor și datele
) de contact ale Autorității Europene pentru Protecția Datelor;
(g comunicarea datelor operaționale cu caracter personal care sunt în curs de prelucrare și a
) oricărei informații disponibile cu privire la originea datelor.

Articolul 60
Limitarea dreptului de acces
(1)   EPPO poate limita, integral sau parțial, dreptul de acces al persoanei vizate în
măsura în care și atât timp cât o astfel de limitare, parțială sau totală, constituie o
măsură necesară și proporțională într-o societate democratică, în care se ține seama
în mod corespunzător de drepturile fundamentale și de interesele legitime ale
respectivei persoane fizice, pentru:
(a)a evita obstrucționarea cercetărilor, a investigațiilor sau procedurilor oficiale sau juridice;
(b a nu prejudicia prevenirea, depistarea, investigarea sau urmărirea penală a infracțiunilor
) sau executarea pedepselor;
(c) a proteja securitatea publică a statelor membre ale Uniunii Europene;
(d) a proteja securitatea națională a statelor membre ale Uniunii Europene;
(e) a proteja drepturile și libertățile celorlalți.
(2)   În cazul în care furnizarea unor astfel de informații ar contraveni obiectivului
alineatului (1), EPPO notifică persoana vizată în cauză numai cu privire la faptul
că a efectuat verificările, fără a transmite informații care i-ar putea dezvălui faptul
că datele operaționale cu caracter personal care o privesc sunt prelucrate sau nu de
EPPO.
EPPO informează persoana vizată cu privire la posibilitatea de a depune o plângere
la Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor sau de a introduce o cale de atac
în fața Curții de Justiție împotriva deciziei EPPO.
(3)   EPPO justifică motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază decizia.
Informațiile respective sunt puse la dispoziția Autorității Europene pentru Protecția
Datelor.

Articolul 61
Dreptul la rectificarea sau la ștergerea datelor operaționale cu caracter
personal și la restricționarea prelucrării
(1)   Persoana vizată are dreptul de a obține de la EPPO, fără întârzieri
nejustificate, rectificarea datelor operaționale cu caracter personal inexacte care o
privesc. Ținându-se seama de scopurile în care au fost prelucrate datele, persoana
vizată are dreptul de a obține completarea datelor operaționale cu caracter personal
care sunt incomplete, inclusiv prin furnizarea unei declarații suplimentare.
(2)   EPPO șterge datele operaționale cu caracter personal fără întârzieri
nejustificate și persoana vizată are dreptul de a obține din partea EPPO ștergerea
datelor operaționale cu caracter personal care o privesc fără întârzieri nejustificate
în cazul în care prelucrarea încalcă dispozițiile articolului 47, 49 sau 55 sau în
cazul în care datele operaționale cu caracter personal trebuie șterse pentru
îndeplinirea unei obligații legale care revine EPPO.
(3)   În loc de ștergere, EPPO restricționează prelucrarea datelor cu caracter
personal în cazul în care:
(a exactitatea datelor operaționale cu caracter personal este contestată de persoana vizată, iar
) exactitatea sau inexactitatea datelor respective nu poate fi stabilită cu certitudine; sau
(b) datele operaționale cu caracter personal trebuie să fie păstrate ca mijloace de probă.
În cazul în care prelucrarea este restricționată în temeiul literei (a) de la primul
paragraf, EPPO informează în acest sens persoana vizată înainte de ridicarea
restricțiilor de prelucrare.
(4)   În cazul în care prelucrarea a fost restricționată în temeiul alineatului (3),
astfel de date operaționale cu caracter personal pot, cu excepția stocării, să fie
prelucrate numai pentru protecția drepturilor persoanei vizate sau ale unei alte
persoane fizice sau juridice care este parte în procedurile EPPO sau în scopurile
prevăzute la alineatul (3) litera (b).
(5)   EPPO informează în scris persoana vizată cu privire la orice refuz de
rectificare sau de ștergere a datelor operaționale cu caracter personal sau la
restricționarea prelucrării și cu privire la motivele refuzului. EPPO poate
restricționa, integral sau parțial, obligația de a furniza astfel de informații în măsura
în care o astfel de restricționare a prelucrării constituie o măsură necesară și
proporțională într-o societate democratică, în care se ține seama în mod
corespunzător de drepturile fundamentale și de interesele legitime ale persoanei
fizice vizate pentru:
(a)a evita obstrucționarea cercetărilor, a investigațiilor sau procedurilor oficiale sau juridice;
(b a nu prejudicia prevenirea, depistarea, investigarea sau urmărirea penală a infracțiunilor
) sau executarea pedepselor;
(c) a proteja securitatea publică a statelor membre ale Uniunii Europene;
(d) a proteja securitatea națională a statelor membre ale Uniunii Europene;
(e) a proteja drepturile și libertățile celorlalți.
EPPO informează persoana vizată cu privire la posibilitatea de a depune o plângere
la Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor sau de a introduce o cale de atac
în fața Curții de Justiție împotriva deciziei EPPO.
(6)   EPPO comunică rectificarea datelor operaționale cu caracter personal inexacte
autorității competente de la care provin datele operaționale cu caracter personal
inexacte.
(7)   EPPO informează destinatarii cu privire la rectificarea sau ștergerea datelor
operaționale cu caracter personal sau cu privire la restricționarea prelucrării, în
temeiul alineatelor (1), (2) și (3), și îi informează că trebuie să rectifice sau să
șteargă datele operaționale cu caracter personal sau să restricționeze prelucrarea
datelor operaționale cu caracter personal atunci când le revine responsabilitatea
pentru acestea.

Articolul 62
Exercitarea drepturilor de către persoana vizată și verificarea de către
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor
(1)   În cazurile menționate la articolul 58 alineatul (3), articolul 60 alineatul (2) și
articolul 61 alineatul (4), drepturile persoanei vizate pot fi, de asemenea, exercitate
prin intermediul Autorității Europene pentru Protecția Datelor.
(2)   EPPO informează persoana vizată cu privire la posibilitatea de a-și exercita
drepturile prin intermediul Autorității Europene pentru Protecția Datelor în temeiul
alineatului (1).
(3)   Atunci când este exercitat dreptul menționat la alineatul (1), Autoritatea
Europeană pentru Protecția Datelor informează persoana vizată cel puțin că a
realizat toate verificările necesare sau o revizuire. Autoritatea Europeană pentru
Protecția Datelor informează, de asemenea, persoana vizată în legătură cu dreptul
acesteia de a introduce o cale de atac în fața Curții de Justiție împotriva deciziei
Autorității Europene pentru Protecția Datelor.

Articolul 63
Obligațiile EPPO
(1)   Ținând seama de natura, domeniul de aplicare, contextul și scopurile
prelucrării, precum și de riscurile cu grade diferite de probabilitate și gravitate
pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice, EPPO pune în aplicare măsuri
tehnice și organizatorice adecvate pentru a garanta și a fi în măsură să demonstreze
că prelucrarea se efectuează în conformitate cu prezentul regulament. Respectivele
măsuri se revizuiesc și se actualizează dacă este necesar.
(2)   Atunci când sunt proporționale în raport cu operațiunile de prelucrare,
măsurile menționate la alineatul (1) includ punerea în aplicare de către EPPO a
unor politici adecvate de protecție a datelor.

Articolul 64
Operatori asociați
(1)   În cazul în care EPPO împreună cu unul sau mai mulți operatori stabilesc în
comun scopurile și mijloacele de prelucrare, aceștia sunt operatori asociați. Aceștia
stabilesc într-un mod transparent responsabilitățile care revin fiecăruia în vederea
respectării obligațiilor lor în materie de protecție a datelor, în special în ceea ce
privește exercitarea drepturilor persoanelor vizate și atribuțiile fiecăruia de
furnizare a informațiilor, prin intermediul unui acord între ei, cu excepția cazului și
în măsura în care responsabilitățile operatorilor sunt stabilite de dreptul Uniunii sau
de dreptul statului membru al Uniunii Europene care li se aplică. Acordul poate
desemna un punct de contact pentru persoanele vizate.
(2)   Acordul menționat la alineatul (1) reflectă în mod adecvat rolurile și
raporturile respective ale operatorilor asociați față de persoanele vizate. Esența
acestui acord este adusă la cunoștința persoanei vizate.
(3)   Indiferent de clauzele acordului menționat la alineatul (1), persoana vizată își
poate exercita drepturile în temeiul prezentului regulament cu privire la și în raport
cu fiecare dintre operatori.

Articolul 65
Persoana împuternicită de operator
(1)   În cazul în care prelucrarea urmează să fie realizată în numele său, EPPO
recurge doar la persoane împuternicite care oferă garanții suficiente pentru punerea
în aplicare a unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate, astfel încât prelucrarea
să respecte cerințele prevăzute în prezentul regulament și să asigure protecția
drepturilor persoanei vizate.
(2)   Persoana împuternicită de operator nu recrutează o altă persoană împuternicită
de operator fără a primi în prealabil o autorizație scrisă, specifică sau generală, din
partea EPPO. În cazul unei autorizații generale scrise, persoana împuternicită de
operator informează EPPO cu privire la orice modificări preconizate privind
adăugarea sau înlocuirea altor persoane împuternicite de operator, oferind astfel
operatorului posibilitatea de a formula obiecții față de aceste modificări.
(3)   Prelucrarea de către o persoană împuternicită de un operator este reglementată
printr-un contract sau un alt act juridic în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului
statului membru al Uniunii Europene, care are caracter obligatoriu pentru persoana
împuternicită de operator în raport cu EPPO și care stabilește obiectul și durata
prelucrării, natura și scopul prelucrării, tipul de date operaționale cu caracter
personal și categoriile de persoane vizate și obligațiile și drepturile EPPO.
Respectivul contract sau act juridic prevede, în special, că persoana împuternicită
de operator:
(a) acționează numai la instrucțiunile operatorului;
(b se asigură că persoanele autorizate să prelucreze datele operaționale cu caracter personal s-
) au angajat să respecte confidențialitatea sau au o obligație statutară adecvată de
confidențialitate;
(c asistă operatorul prin orice mijloace adecvate pentru a asigura respectarea dispozițiilor
) privind drepturile persoanei vizate;
(d la alegerea EPPO, șterge sau returnează către EPPO toate datele operaționale cu caracter
) personal după încetarea furnizării serviciilor legate de prelucrare și elimină copiile
existente, cu excepția cazului în care dreptul Uniunii sau dreptul statului membru al
Uniunii Europene impune stocarea datelor operaționale cu caracter personal;
(e pune la dispoziția EPPO toate informațiile necesare pentru a demonstra respectarea
) obligațiilor prevăzute la prezentul articol;
(f respectă condițiile menționate la alineatele (2) și (3) pentru recrutarea unei alte persoane
) împuternicite de către operator.
(4)   Contractul sau un alt act juridic menționat la alineatul (3) se întocmește în
scris, inclusiv în format electronic.
(5)   În cazul în care o persoană împuternicită de operator încalcă prezentul
regulament prin stabilirea scopurilor și mijloacelor de prelucrare a datelor cu
caracter personal, persoana împuternicită de operator este considerată a fi un
operator în ceea ce privește prelucrarea respectivă.

Articolul 66
Desfășurarea activității de prelucrare sub autoritatea operatorului sau a
persoanei împuternicite de operator
Persoana împuternicită de operator și orice persoană care acționează sub autoritatea
EPPO sau a persoanei împuternicite de operator, care are acces la date operaționale
cu caracter personal, nu le prelucrează decât la cererea EPPO, cu excepția cazului
în care dreptul Uniunii sau dreptul unui stat membru al Uniunii Europene o obligă
să facă acest lucru.

Articolul 67
Asigurarea protecției datelor în mod intrinsec și în mod implicit
(1)   Având în vedere stadiul actual al tehnologiei, costurile de punere în aplicare și
natura, domeniul de aplicare, contextul și scopurile prelucrării, precum și riscurile
cu grade diferite de probabilitate și de gravitate la adresa drepturilor și libertăților
persoanelor fizice pe care le prezintă prelucrarea, EPPO, atât la momentul stabilirii
mijloacelor de prelucrare, cât și la cel al prelucrării în sine, pune în aplicare măsuri
tehnice și organizatorice adecvate, cum ar fi pseudonimizarea, care sunt destinate
să pună în aplicare în mod eficient principiile de protecție a datelor, precum
reducerea la minimum a datelor, și să integreze garanțiile necesare în cadrul
prelucrării, pentru a îndeplini cerințele prezentului regulament și a proteja
drepturile persoanelor vizate.
(2)   EPPO pune în aplicare măsuri tehnice și organizatorice corespunzătoare
pentru a asigura că, în mod implicit, sunt prelucrate numai date operaționale cu
caracter personal care sunt adecvate, relevante și neexcesive în ceea ce privește
scopurile în care sunt prelucrate. Obligația respectivă se aplică volumului de date
operaționale cu caracter personal colectate, gradului de prelucrare a acestora,
perioadei lor de stocare și accesibilității lor. În special, astfel de măsuri asigură că,
în mod implicit, datele operaționale cu caracter personal nu pot fi accesate, fără
intervenția persoanei, de un număr nelimitat de persoane.

Articolul 68
Evidențe ale categoriilor de activități de prelucrare
(1)   EPPO păstrează o evidență a tuturor categoriilor de activități de prelucrare
aflate în responsabilitatea sa. Respectiva evidență cuprinde toate informațiile
următoare:
(a datele sale de contact, precum și numele și datele de contact ale responsabilului cu
) protecția datelor;
(b) scopurile prelucrării;
(c o descriere a categoriilor de persoane vizate și a categoriilor de date operaționale cu
) caracter personal;
(d categoriile de destinatari cărora le-au fost sau le vor fi divulgate datele operaționale cu
) caracter personal, inclusiv destinatarii din țări terțe sau organizații internaționale;
(e acolo unde este cazul, transferurile de date operaționale cu caracter personal către o țară
) terță sau către o organizație internațională, inclusiv identificarea țării terțe sau a
organizației internaționale respective;
(f)acolo unde este posibil, termenele preconizate pentru ștergerea diferitelor categorii de date;
(g acolo unde este posibil, o descriere generală a măsurilor tehnice și organizatorice de
) securitate menționate la articolul 73.
(2)   Evidențele menționate la alineatul (1) se țin în scris, inclusiv în format
electronic.
(3)   EPPO pune evidențele la dispoziția Autorității Europene pentru Protecția
Datelor, la cerere.

Articolul 69
Înregistrări referitoare la prelucrarea automată
(1)   EPPO păstrează înregistrări pentru oricare dintre operațiunile următoare de
prelucrare din cadrul sistemelor de prelucrare automată: colectarea, modificarea,
consultarea, dezvăluirea, inclusiv transferurile, combinarea și ștergerea datelor
operaționale cu caracter personal utilizate în scopuri operaționale. Înregistrările
consultărilor și ale dezvăluirilor fac posibilă determinarea motivelor, a datei și a
momentului acestor operațiuni, identificarea persoanei care a consultat sau a
dezvăluit date operaționale cu caracter personal și, în măsura în care este posibil, a
identității destinatarilor unor astfel de date operaționale cu caracter personal.
(2)   Înregistrările sunt utilizate numai pentru verificarea legalității prelucrării,
monitorizare proprie, asigurarea integrității și a securității datelor operaționale cu
caracter personal și în cadrul unor proceduri penale. Aceste înregistrări sunt șterse
după trei ani, cu excepția cazului în care sunt necesare pentru un control în curs.
(3)   EPPO pune înregistrările la dispoziția Autorității Europene pentru Protecția
Datelor, la cererea acesteia.

Articolul 70
Cooperarea cu Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor
EPPO cooperează, la cerere, cu Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor în
exercitarea atribuțiilor sale.

Articolul 71
Evaluarea impactului asupra protecției datelor
(1)   În cazul în care un tip de prelucrare, în special care implică utilizarea de noi
tehnologii, și ținând seama de natura, domeniul de aplicare, contextul și scopurile
prelucrării, este susceptibil să genereze un risc ridicat la adresa drepturilor și
libertăților persoanelor fizice, EPPO, înainte de prelucrare, efectuează o evaluare a
impactului operațiunilor de prelucrare preconizate asupra protecției datelor
operaționale cu caracter personal.
(2)   Evaluarea menționată la alineatul (1) cuprinde cel puțin o descriere generală a
operațiunilor de prelucrare preconizate, o evaluare a riscurilor la adresa drepturilor
și libertăților persoanelor vizate, măsurile preconizate în vederea abordării
riscurilor, garanțiile, măsurile de securitate și mecanismele menite să asigure
protecția datelor operaționale cu caracter personal și să demonstreze respectarea
prezentului regulament, luând în considerare drepturile și interesele legitime ale
persoanelor vizate și ale celorlalte persoane interesate.
 Articolul 72
Consultarea prealabilă a Autorității Europene pentru Protecția Datelor
(1)   EPPO consultă Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor înainte de
prelucrarea datelor cu caracter personal care vor face parte dintr-un nou sistem de
evidență care urmează a fi creat, în cazul în care:
(a o evaluare a impactului asupra protecției datelor, prevăzută la articolul 71, indică faptul că
) prelucrarea ar genera un risc ridicat în absența măsurilor luate de EPPO pentru atenuarea
riscului; sau
(b un tip de prelucrare, în special în cazul în care se utilizează noi tehnologii, mecanisme sau
) proceduri, implică un risc ridicat la adresa drepturilor și libertăților persoanelor vizate.
(2)   Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor poate stabili o listă a
operațiunilor de prelucrare care fac obiectul consultării prealabile în conformitate
cu alineatul (1).
(3)   EPPO transmite Autorității Europene pentru Protecția Datelor evaluarea
impactului asupra protecției datelor în temeiul articolului 71 și, la cererea acesteia,
orice altă informație care permite Autorității Europene pentru Protecția Datelor să
evalueze conformitatea prelucrării și în special riscurile la adresa protecției datelor
operaționale cu caracter personal ale persoanei vizate și garanțiile aferente.
(4)   Atunci când Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor consideră că
prelucrarea preconizată, menționată la alineatul (1) din prezentul articol, ar încălca
dispozițiile prezentului regulament, în special în cazul în care riscul nu a fost
identificat sau atenuat într-o măsură suficientă de către EPPO, Autoritatea
Europeană pentru Protecția Datelor oferă consiliere în scris pentru EPPO în termen
de cel mult șase săptămâni de la primirea cererii de consultare, în conformitate cu
competențele sale prevăzute la articolul 85. Termenul menționat poate fi prelungit
cu o lună, ținându-se seama de complexitatea prelucrării preconizate. Autoritatea
Europeană pentru Protecția Datelor informează EPPO, în termen de o lună de la
primirea cererii de consultare, cu privire la orice astfel de prelungire, prezentând
motivele întârzierii.

Articolul 73
Securitatea prelucrării datelor operaționale cu caracter personal
(1)   Având în vedere stadiul actual al tehnologiei și costurile implementării și
ținând seama de natura, domeniul de aplicare, contextul și scopurile prelucrării,
precum și de riscurile cu grade diferite de probabilitate și de gravitate la adresa
drepturilor și libertăților persoanelor fizice, EPPO pune în aplicare măsuri tehnice
și organizatorice adecvate în vederea asigurării unui nivel de securitate
corespunzător acestui risc, în special în ceea ce privește prelucrarea categoriilor
speciale de date operaționale cu caracter personal menționate la articolul 55.
(2)   În ceea ce privește prelucrarea automată, EPPO pune în aplicare, în urma unei
evaluări a riscurilor, măsuri menite:
(a să împiedice accesul persoanelor neautorizate la echipamentele de prelucrare a datelor
) utilizate pentru prelucrare (controlul accesului la echipamente);
(b să împiedice orice citire, copiere, modificare sau eliminare neautorizată a suporturilor de
) date (controlul suporturilor de date);
(c să împiedice introducerea neautorizată de date și inspectarea, modificarea sau ștergerea
) neautorizată a datelor operaționale cu caracter personal stocate (controlul stocării);
(d să împiedice utilizarea sistemelor de prelucrare automată de către persoane neautorizate cu
) ajutorul echipamentelor de comunicare a datelor (controlul utilizatorului);
(e să asigure faptul că persoanele autorizate să utilizeze un sistem de prelucrare automată au
) acces numai la datele operaționale cu caracter personal pentru care au autorizare (controlul
accesului la date);
(f să asigure că este posibilă verificarea și identificarea organismelor cărora le-au fost
) transmise sau puse la dispoziție sau s-ar putea să le fie transmise sau puse la dispoziție date
operaționale cu caracter personal utilizându-se comunicarea datelor (controlul
comunicării);
(g să asigure posibilitatea verificării sau stabilirii ulterioare a datelor operaționale cu caracter
) personal care au fost introduse în sisteme de prelucrare automată a datelor, precum și a
datei și a persoanei care a introdus datele (controlul introducerii datelor);
(h să împiedice citirea, copierea, modificarea sau ștergerea neautorizată a datelor operaționale
) cu caracter personal în timpul transferurilor de date operaționale cu caracter personal sau
în timpul transportării suporturilor de date (controlul transportării);
(i să asigure posibilitatea recuperării sistemelor instalate în cazul unei întreruperi
) (recuperarea);
(j să asigure funcționarea sistemului, raportarea defecțiunilor de funcționare (fiabilitate) și
) imposibilitatea coruperii datelor operaționale cu caracter personal stocate din cauza
funcționării defectuoase a sistemului (integritate).

Articolul 74
Comunicarea unei încălcări a securității datelor cu caracter personal către
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor
(1)   În cazul în care are loc o încălcare a securității datelor cu caracter personal,
EPPO notifică acest lucru Autorității Europene pentru Protecția Datelor fără
întârzieri nejustificate și, în cazul în care este posibil, în cel mult 72 de ore după ce
a luat cunoștință de aceasta, cu excepția cazului în care încălcarea securității
datelor cu caracter personal nu este susceptibilă să genereze un risc la adresa
drepturilor și libertăților persoanelor fizice. În cazul în care notificarea Autorității
Europene pentru Protecția Datelor nu are loc în termen de 72 de ore, aceasta este
însoțită de o justificare a întârzierii.
(2)   Notificarea menționată la alineatul (1) trebuie cel puțin să:
(a descrie caracterul încălcării securității datelor cu caracter personal, inclusiv, acolo unde
) este posibil, categoriile și numărul aproximativ al persoanelor vizate în cauză, precum și
categoriile și numărul aproximativ al înregistrărilor de date cu caracter personal în cauză;
(b) comunice numele și datele de contact ale responsabilului cu protecția datelor;
(c) descrie consecințele probabile ale încălcării securității datelor cu caracter personal;
(d descrie măsurile luate sau propuse spre a fi luate de EPPO pentru a remedia problema
) încălcării securității datelor cu caracter personal, inclusiv, după caz, măsurile pentru
atenuarea eventualelor sale efecte negative.
(3)   Atunci când și în măsura în care nu este posibil să se furnizeze informațiile
menționate la alineatul (2) în același timp, acestea pot fi furnizate în mai multe
etape, fără întârzieri nejustificate.
(4)   EPPO păstrează documente referitoare la toate cazurile de încălcare a
securității datelor cu caracter personal, menționate la alineatul (1), care cuprind o
descriere a situației în care a avut loc încălcarea securității datelor cu caracter
personal, a efectelor acesteia și a măsurilor de remediere întreprinse. Această
documentație permite Autorității Europene pentru Protecția Datelor să verifice
conformitatea cu prezentul articol.
(5)   În cazul în care încălcarea securității datelor cu caracter personal implică date
cu caracter personal care au fost transmise de către sau către un alt operator, EPPO
comunică informațiile prevăzute la alineatul (3) operatorului respectiv fără
întârzieri nejustificate.

Articolul 75
Informarea persoanei vizate cu privire la încălcarea securității datelor cu
caracter personal
(1)   În cazul în care încălcarea securității datelor cu caracter personal este
susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile și libertățile persoanelor
fizice, EPPO informează persoana vizată fără întârzieri nejustificate cu privire la
această încălcare.
(2)   Informarea transmisă persoanei vizate, prevăzută la alineatul (1) din prezentul
articol, include o descriere într-un limbaj simplu și clar a caracterului încălcării
securității datelor cu caracter personal, precum și cel puțin informațiile și
recomandările prevăzute la articolul 74 alineatul (2) literele (b), (c) și (d).
(3)   Informarea persoanei vizate menționată la alineatul (1) nu este necesară în
cazul în care oricare dintre următoarele condiții este îndeplinită:
(a EPPO a pus în aplicare măsuri tehnologice și organizatorice adecvate de protecție, iar
) aceste măsuri au fost aplicate în cazul datelor cu caracter personal afectate de încălcarea
securității datelor cu caracter personal, în special măsuri prin care se asigură că datele cu
caracter personal devin neinteligibile pentru orice persoană care nu este autorizată să le
acceseze, cum ar fi criptarea;
(b EPPO a luat măsuri ulterioare prin care se asigură că riscul ridicat pentru drepturile și
) libertățile persoanelor vizate menționat la alineatul (1) nu mai poate să se materializeze;
(c aceasta ar necesita un efort disproporționat. În acest caz, informarea se înlocuiește printr-o
) informare publică sau o măsură similară prin care persoanele vizate sunt informate într-un
mod la fel de eficace.
(4)   În cazul în care EPPO nu a comunicat deja încălcarea securității datelor cu
caracter personal către persoana vizată, Autoritatea Europeană pentru Protecția
Datelor, după ce a luat în considerare probabilitatea ca încălcarea securității datelor
cu caracter personal să genereze un risc ridicat, poate să îi solicite acestuia să facă
acest lucru sau poate decide că oricare dintre condițiile menționate la alineatul  (3)
este îndeplinită.
(5)   Informarea persoanei vizate menționată la alineatul (1) din prezentul articol
poate fi amânată, restricționată sau omisă, sub rezerva condițiilor și a motivelor
menționate la articolul 60 alineatul (3).

Articolul 76
Accesul autorizat la date operaționale cu caracter personal în cadrul EPPO
Numai procurorul-șef european, procurorii europeni, procurorii europeni delegați și
membrii autorizați ai personalului lor cu rol de asistență pot avea acces, în scopul
îndeplinirii atribuțiilor lor și în limitele prevăzute în prezentul regulament, la datele
operaționale cu caracter personal prelucrate de EPPO.

Articolul 77
Desemnarea responsabilului cu protecția datelor
(1)   Colegiul desemnează un responsabil cu protecția datelor, pe baza unei
propuneri din partea procurorului-șef european. Responsabilul cu protecția datelor
este un membru al personalului special numit în acest scop. Responsabilul cu
protecția datelor acționează în mod independent și nu poate accepta instrucțiuni în
îndeplinirea atribuțiilor sale.
(2)   Responsabilul cu protecția datelor este selectat pe baza calităților profesionale
ale responsabilului și, în special, a cunoștințelor de specialitate în domeniul
legislației și practicilor privind protecția datelor, precum și pe baza capacității de a
îndeplini atribuțiile prevăzute în prezentul regulament, în special cele prevăzute la
articolul 79.
(3)   Alegerea responsabilului cu protecția datelor nu trebuie să genereze un
conflict de interese între atribuțiile responsabilului în calitate de responsabil cu
protecția datelor și orice altă atribuție oficială, în special în legătură cu aplicarea
prezentului regulament.
(4)   Responsabilul cu protecția datelor este numit pentru o perioadă de patru ani și
este eligibil pentru a fi numit din nou până la cumularea unui mandat de maximum
opt ani. Responsabilul nu poate fi eliberat din funcția de responsabil cu protecția
datelor de către colegiu decât cu acordul Autorității Europene pentru Protecția
Datelor, dacă nu mai îndeplinește condițiile impuse de exercitarea atribuțiilor sale.
(5)   EPPO publică datele de contact ale responsabilului cu protecția datelor și le
comunică Autorității Europene pentru Protecția Datelor.

Articolul 78
Funcția responsabilului cu protecția datelor
(1)   EPPO se asigură că responsabilul cu protecția datelor este implicat în mod
corespunzător și în timp util în toate aspectele legate de protecția datelor cu
caracter personal.
(2)   EPPO sprijină responsabilul cu protecția datelor în îndeplinirea atribuțiilor
menționate la articolul 79, asigurându-i resursele necesare pentru executarea
acestor atribuții și asigurându-i accesarea datelor cu caracter personal și a
operațiunilor de prelucrare, precum și pentru menținerea cunoștințelor sale de
specialitate.
(3)   EPPO se asigură că responsabilul cu protecția datelor nu primește niciun fel
de instrucțiuni în ceea ce privește îndeplinirea acestor atribuții. Responsabilul nu
este demis sau sancționat de către colegiu pentru îndeplinirea atribuțiilor sale.
Responsabilul cu protecția datelor răspunde direct în fața procurorului-șef
european.
(4)   Persoanele vizate pot contacta responsabilul cu protecția datelor cu privire la
toate chestiunile legate de prelucrarea datelor lor personale și de exercitarea
drepturilor lor în temeiul prezentului regulament și în temeiul Regulamentului
(CE) nr. 45/2001.
(5)   Colegiul adoptă norme de punere în aplicare cu privire la responsabilul pentru
protecția datelor. Normele de punere în aplicare respective se referă, în special, la
procedura de selecție pentru funcția de responsabil cu protecția datelor și la
demiterea, sarcinile, atribuțiile și competențele, precum și garanțiile de
independență ale responsabilului.
(6)   EPPO îi asigură responsabilului cu protecția datelor personalul și resursele
necesare îndeplinirii atribuțiilor sale.
(7)   Responsabilul cu protecția datelor și personalul acestuia sunt supuși obligației
de confidențialitate, în conformitate cu articolul 108.

Articolul 79
 Atribuțiile responsabilului cu protecția datelor
(1)   Responsabilul cu protecția datelor are, în special, următoarele atribuții în ceea
ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal:
(a asigurarea, în mod independent, a conformității EPPO cu dispozițiile referitoare la
) protecția datelor ale prezentului regulament, ale Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și cu
dispozițiile relevante privind protecția datelor din regulamentul intern de procedură al
EPPO; aceasta include monitorizarea respectării prezentului regulament, a altor dispoziții
de drept al Uniunii sau naționale referitoare la protecția datelor și a politicilor EPPO în
ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal, inclusiv alocarea responsabilităților
și acțiunile de sensibilizare și de formare a personalului implicat în operațiunile de
prelucrare, precum și auditurile aferente;
(b informarea și consilierea EPPO, precum și a angajaților care se ocupă de prelucrare cu
) privire la obligațiile care le revin în temeiul prezentului regulament și al altor dispoziții de
drept al Uniunii sau naționale referitoare la protecția datelor;
(c furnizarea de consiliere la cerere în ceea ce privește evaluarea impactului asupra protecției
) datelor și monitorizarea funcționării acesteia, în conformitate cu articolul 71;
(d asigurarea păstrării unei înregistrări a transferului și a primirii de date cu caracter personal
) în conformitate cu dispozițiile care urmează să fie prevăzute în regulamentul intern de
procedură al EPPO;
(e cooperarea cu personalul EPPO responsabil pentru procedurile, formarea și consilierea
) privind prelucrarea datelor;
(f) cooperarea cu Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor;
(g asigurarea faptului că persoanele vizate sunt informate în privința drepturilor lor în temeiul
) prezentului regulament;
(h asumarea rolului de punct de contact pentru Autoritatea Europeană pentru Protecția
) Datelor privind aspectele legate de prelucrare, inclusiv consultarea prealabilă menționată
la articolul 72, precum și de consultare, dacă este cazul, cu privire la orice altă chestiune;
(i pregătirea unui raport anual și transmiterea acelui raport procurorului-șef european și
) Autorității Europene pentru Protecția Datelor.
(2)   Responsabilul cu protecția datelor exercită funcțiile prevăzute de
Regulamentul (CE) nr. 45/2001 referitor la datele administrative cu caracter
personal.
(3)   Responsabilul cu protecția datelor și membrii personalului EPPO care îl asistă
pe responsabilul cu protecția datelor în îndeplinirea atribuțiilor au acces la datele
cu caracter personal prelucrate de EPPO și la sediul acestuia, în măsura în care
acest lucru este necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor lor.
(4)   În cazul în care responsabilul cu protecția datelor consideră că dispozițiile
Regulamentului (CE) nr. 45/2001 referitoare la prelucrarea datelor administrative
cu caracter personal sau dispozițiile prezentului regulament referitoare la
prelucrarea datelor operaționale cu caracter personal nu au fost respectate,
responsabilul îl informează pe procurorul-șef european, solicitându-i să soluționeze
neconformitatea într-un anumit termen. În cazul în care procurorul-șef european nu
soluționează neconformitatea prelucrării în termenul stabilit, responsabilul cu
protecția datelor supune problema atenției Autorității Europene pentru Protecția
Datelor.

Articolul 80
Principii generale pentru transferurile de date operaționale cu caracter
personal
(1)   EPPO poate transfera date operaționale cu caracter personal către o țară terță
sau către o organizație internațională, sub rezerva respectării celorlalte dispoziții
din prezentul regulament, în special articolul 53, numai în cazul în care sunt
îndeplinite condițiile prevăzute la articolele 80-83, și anume:
(a) transferul este necesar pentru exercitarea atribuțiilor EPPO;
(b datele operaționale cu caracter personal sunt transferate unui operator într-o țară terță sau
) unei organizații internaționale care este o autoritate competentă în sensul articolului 104;
(c în cazul în care datele operaționale cu caracter personal care urmează să fie transferate în
) conformitate cu prezentul articol au fost transmise sau puse la dispoziția EPPO de un stat
membru al Uniunii Europene, EPPO trebuie să obțină autorizarea prealabilă pentru transfer
din partea autorității competente relevante din respectivul stat membru al Uniunii
Europene, în conformitate cu legislația națională a acestuia, cu excepția cazului în care
statul membru al Uniunii Europene a acordat această autorizație de transfer în termeni
generali sau sub rezerva unor condiții specifice;
(d Comisia a decis, în temeiul articolului 81, că țara terță sau organizația internațională în
) cauză asigură un nivel adecvat de protecție sau, în absența unei astfel de decizii privind
caracterul adecvat al nivelului de protecție, în cazul în care se oferă sau există garanții
adecvate în temeiul articolului 82 sau, atât în absența unei decizii privind caracterul
adecvat al nivelului de protecție, cât și a unor astfel de garanții adecvate, se aplică derogări
pentru situații specifice în temeiul articolului 83; și
(e în cazul unui transfer ulterior de către o țară terță sau o organizație internațională către o
) altă țară terță sau organizație internațională, EPPO cere țării terțe sau organizației
internaționale să obțină autorizarea sa prealabilă pentru transferul ulterior, pe care EPPO o
poate elibera numai după ce a luat în considerare în mod corespunzător toți factorii
relevanți, inclusiv gravitatea infracțiunii, scopul în care datele operaționale cu caracter
personal au fost transferate inițial și nivelul de protecție a datelor cu caracter personal din
țara terță sau din organizația internațională către care sunt transferate ulterior datele
operaționale cu caracter personal.
(2)   EPPO poate transfera date operaționale cu caracter personal fără autorizare
prealabilă din partea unui stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu
alineatul (1) litera (c), numai dacă transferul de date operaționale cu caracter
personal este necesar pentru prevenirea unei amenințări imediate și grave la adresa
securității publice a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unei țări terțe sau
a intereselor fundamentale ale unui stat membru al Uniunii Europene, iar
autorizarea prealabilă nu poate fi obținută în timp util. Autoritatea responsabilă
pentru acordarea unei autorizări prealabile este informată fără întârziere.
(3)   Este interzis transferul de date operaționale cu caracter personal primite din
partea EPPO către o țară terță sau o organizație internațională de către un stat
membru al Uniunii Europene sau o instituție, un organ, un oficiu sau o agenție a
Uniunii. Dispoziția precedentă nu se aplică în cazul în care EPPO a autorizat un
astfel de transfer, după ce a luat în considerare în mod corespunzător toți factorii
relevanți, inclusiv gradul de gravitate al infracțiunii, scopul pentru care au fost
transmise inițial datele operaționale cu caracter personal și nivelul de protecție a
datelor operaționale cu caracter personal din țara terță sau din organizația
internațională către care urmează să fie transferate datele cu caracter personal.
Obligația respectivă de a obține o autorizare prealabilă din partea EPPO nu se
aplică în cazurile care au fost înaintate autorităților naționale competente în
conformitate cu articolul 34.
(4)   Articolele 80-83 se aplică pentru a se asigura că nu este subminat nivelul de
protecție a persoanelor fizice asigurat prin prezentul regulament și prin dreptul
Uniunii.

Articolul 81
Transferuri în temeiul unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de
protecție
EPPO poate transfera date operaționale cu caracter personal către o țară terță sau
către o organizație internațională în cazul în care Comisia a decis, în conformitate
cu articolul 36 din Directiva (UE) 2016/680, că țara terță, un teritoriu ori unul sau
mai multe sectoare specificate din țara terță respectivă sau organizația
internațională în cauză asigură un nivel de protecție adecvat.

Articolul 82
Transferuri în baza unor garanții adecvate
(1)   În absența unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție,
EPPO poate transfera date operaționale cu caracter personal către o țară terță sau
către o organizație internațională în cazul în care:
(a s-au prezentat garanții adecvate în ceea ce privește protecția datelor operaționale cu
) caracter personal printr-un act cu caracter juridic obligatoriu; sau
(b EPPO a evaluat toate circumstanțele aferente transferului de date operaționale cu caracter
) personal și a concluzionat că există garanții adecvate în ceea ce privește protecția datelor
operaționale cu caracter personal.
(2)   EPPO informează Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor despre
categoriile de transferuri în temeiul alineatului (1) litera (b).
(3)   Atunci când un transfer se întemeiază pe alineatul (1) litera (b), un astfel de
transfer se documentează, iar documentația se pune la dispoziția Autorității
Europene pentru Protecția Datelor la cerere, incluzând data și ora transferului,
informații cu privire la autoritatea competentă destinatară, cu privire la justificarea
transferului și cu privire la datele operaționale cu caracter personal transferate.

Articolul 83
Derogări pentru situații specifice
(1)   În absența unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție sau
a unor garanții adecvate în temeiul articolului 82, EPPO poate transfera date
operaționale cu caracter personal către o țară terță sau către o organizație
internațională numai în condițiile în care transferul este necesar:
(a) pentru protejarea intereselor vitale ale persoanei vizate sau ale unei alte persoane;
(b) pentru protejarea unor interese legitime ale persoanei vizate;
(c pentru prevenirea unei amenințări imediate și grave la adresa securității publice a unui stat
) membru al Uniunii Europene sau a unei țări terțe; sau
(d în cazuri individuale pentru exercitarea atribuțiilor EPPO, cu excepția cazului în care
) EPPO stabilește că drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate în cauză
prevalează asupra interesului public în ceea ce privește transferul.
(2)   Atunci când se întemeiază pe alineatul (1), un astfel de transfer se
documentează, iar documentația se pune la dispoziția Autorității Europene pentru
Protecția Datelor la cerere, incluzând data și ora transferului și informații despre
autoritatea competentă destinatară, despre justificarea transferului și despre datele
operaționale cu caracter personal transferate.

Articolul 84
Transferurile de date operaționale cu caracter personal către destinatari
stabiliți în țări terțe
(1)   Prin derogare de la articolul 80 alineatul (1) litera (b) și fără a aduce atingere
niciunui acord internațional menționat la alineatul (2) de la prezentul articol,
EPPO, în cazuri individuale și specifice, poate transfera date operaționale cu
caracter personal direct destinatarilor stabiliți în țări terțe numai în cazul în care
celelalte dispoziții din prezentul capitol sunt respectate și dacă sunt îndeplinite
toate condițiile următoare:
(a transferul este strict necesar pentru exercitarea atribuțiilor sale, astfel cum se prevede în
) prezentul regulament în scopurile prevăzute la articolul 49 alineatul (1);
(b EPPO stabilește că niciunul dintre drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei
) vizate în cauză nu prevalează asupra interesului public care necesită transferul în cazul
respectiv;
(c EPPO consideră că transferul către o autoritate din țara terță, care este competentă în
) scopurile menționate la articolul 49 alineatul (1), este ineficient sau necorespunzător, în
special din cauză că transferul nu poate fi realizat în timp util;
(d autoritatea din țara terță, care este competentă în scopurile menționate la articolul 49
) alineatul (1), este informată fără întârzieri nejustificate, cu excepția cazului în care această
măsură este ineficientă sau necorespunzătoare; și
(e EPPO informează destinatarul cu privire la scopul sau scopurile determinate în care numai
) acesta din urmă poate să prelucreze datele operaționale cu caracter personal, cu condiția ca
o astfel de prelucrare să fie necesară.
(2)   Un acord internațional menționat la alineatul (1) este orice acord internațional
bilateral sau multilateral în vigoare între Uniune și țări terțe în domeniul cooperării
judiciare în materie penală și al cooperării polițienești.
(3)   Atunci când un transfer se întemeiază pe alineatul (1), un astfel de transfer se
documentează, iar documentația se pune la dispoziția Autorității Europene pentru
Protecția Datelor la cerere, incluzând data și ora transferului, informații cu privire
la autoritatea competentă destinatară, cu privire la justificarea transferului și cu
privire la datele operaționale cu caracter personal transferate.

Articolul 85
Controlul exercitat de Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor
(1)   Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor răspunde de monitorizarea și
asigurarea aplicării dispozițiilor prezentului regulament referitoare la protecția
drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice în ceea ce privește
prelucrarea datelor operaționale cu caracter personal efectuată de EPPO, precum și
de consilierea EPPO și a persoanelor vizate asupra tuturor aspectelor privind
prelucrarea de date operaționale cu caracter personal. În acest sens, Autoritatea
Europeană pentru Protecția Datelor exercită atribuțiile prevăzute la alineatul (2) de
la prezentul articol, exercită competențele acordate la alineatul (3) de la prezentul
articol și cooperează cu autoritățile naționale de supraveghere în conformitate cu
articolul 87.
(2)   Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor are următoarele atribuții, în
temeiul prezentului regulament:
(a primirea și examinarea plângerilor și informarea persoanelor vizate cu privire la rezultat
) într-un termen rezonabil;
(b efectuarea de anchete fie din proprie inițiativă, fie pe baza unei plângeri și informarea
) persoanelor vizate cu privire la rezultat într-un termen rezonabil;
(c monitorizarea și asigurarea aplicării dispozițiilor prezentului regulament care se referă la
) protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor operaționale cu caracter
personal de către EPPO;
(d consilierea EPPO, fie din proprie inițiativă, fie ca răspuns la o consultare, cu privire la
) toate aspectele care au legătură cu prelucrarea datelor operaționale cu caracter personal, în
special înainte ca acesta să elaboreze norme interne referitoare la apărarea drepturilor și
libertăților fundamentale în ceea ce privește prelucrarea datelor operaționale cu caracter
personal.
(3)   În temeiul prezentului regulament, Autoritatea Europeană pentru Protecția
Datelor:
(a) poate consilia persoanele vizate în exercitarea drepturilor acestora;
(b poate sesiza EPPO în cazul unei presupuse încălcări a dispozițiilor care reglementează
) prelucrarea datelor operaționale cu caracter personal și, după caz, poate formula propuneri
de remediere a acestor încălcări, precum și de îmbunătățire a protecției persoanelor vizate;
(c poate consulta EPPO atunci când cererile de exercitare a anumitor drepturi în legătură cu
) datele operaționale cu caracter personal au fost respinse cu încălcarea articolelor 56-62;
(d) poate sesiza EPPO;
(e poate dispune ca EPPO să efectueze rectificarea, restricționarea sau ștergerea datelor
) operaționale cu caracter personal care au fost prelucrate de EPPO cu încălcarea
dispozițiilor care reglementează prelucrarea datelor operaționale cu caracter personal,
precum și notificarea unor astfel de acțiuni părților terțe cărora le-au fost divulgate aceste
date, cu condiția ca acest lucru să nu afecteze investigările și urmăririle penale desfășurate
de EPPO;
(f) poate sesiza Curtea de Justiție în condițiile stipulate de tratate;
(g) poate interveni în acțiunile introduse în fața Curții de Justiție.
(4)   Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor are acces la datele
operaționale cu caracter personal prelucrate de EPPO și la sediile acestuia, în
măsura în care acest lucru este necesar pentru exercitarea atribuțiilor sale.
(5)   Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor elaborează un raport anual
privind activitățile de supraveghere referitoare la EPPO.

Articolul 86
Respectarea secretului profesional de către Autoritatea Europeană pentru
Protecția Datelor
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, precum și membrii personalului,
atât pe durata mandatului, cât și după încetarea acestuia, sunt obligați să respecte
secretul profesional cu privire la informațiile confidențiale la care au avut acces în
exercitarea atribuțiilor oficiale.

Articolul 87
 Cooperarea între Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor și
autoritățile naționale de supraveghere
(1)   Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor acționează în strânsă
colaborare cu autoritățile naționale de supraveghere cu privire la aspecte specifice
care necesită implicarea națională, în special în cazul în care Autoritatea Europeană
pentru Protecția Datelor sau o autoritate națională de supraveghere constată
discrepanțe majore între practicile statelor membre ale Uniunii Europene sau
constată transferuri potențial ilegale care utilizează canalele de comunicare ale
EPPO sau în contextul întrebărilor adresate de una sau mai multe autorități
naționale de supraveghere cu privire la punerea în aplicare și interpretarea
prezentului regulament.
(2)   În cazurile menționate la alineatul (1), Autoritatea Europeană pentru Protecția
Datelor și autoritățile naționale competente pentru supravegherea protecției datelor,
fiecare acționând în conformitate cu competențele sale, pot să facă schimb de
informații relevante și să se sprijine reciproc în efectuarea de audituri și inspecții,
să examineze dificultăți de interpretare sau de aplicare a prezentului regulament, să
studieze problemele legate de exercitarea supravegherii independente sau de
exercitarea drepturilor persoanelor vizate, să elaboreze propuneri armonizate
pentru soluții comune la orice probleme și să promoveze conștientizarea cu privire
la drepturile în materie de protecție a datelor, după caz.
(3)   Comitetul european pentru protecția datelor instituit prin Regulamentul (UE)
2016/679 îndeplinește, de asemenea, atribuțiile prevăzute la articolul 51 din
Directiva (UE) 2016/680 în ceea ce privește chestiunile reglementate de prezentul
regulament, în special cele menționate la alineatele (1) și (2) de la prezentul articol.

Articolul 88
Dreptul de a depune plângere la Autoritatea Europeană pentru Protecția
Datelor
(1)   Orice persoană vizată are dreptul de a depune plângere la Autoritatea
Europeană pentru Protecția Datelor în cazul în care persoana vizată consideră că
prelucrarea de către EPPO a datelor operaționale cu caracter personal care privesc
persoana vizată încalcă prezentul regulament.
(2)   Persoana vizată este informată de către Autoritatea Europeană pentru Protecția
Datelor cu privire la evoluția și rezultatul plângerii, inclusiv cu privire la
posibilitatea de a exercita o cale de atac în temeiul articolului 89.

Articolul 89
Dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva Autorității Europene pentru
Protecția Datelor
Acțiunile împotriva deciziilor Autorității Europene pentru Protecția Datelor se
introduc în fața Curții de Justiție.
 CAPITOLUL IX
DISPOZIȚII FINANCIARE ȘI PRIVIND PERSONALUL

SECȚIUNEA 1
Dispoziții financiare

Articolul 90
Actorii financiari
(1)   Procurorul-șef european este responsabil de elaborarea deciziilor privind
întocmirea bugetului și de prezentarea acestora colegiului spre adoptare.
(2)   Directorul administrativ este responsabil, în calitate de ordonator de credite,
de execuția bugetului EPPO.

Articolul 91
Buget
(1)   Procurorul-șef european elaborează estimări privind veniturile și cheltuielile
EPPO pentru fiecare exercițiu financiar, corespunzând anului calendaristic, pe baza
unei propuneri elaborate de directorul administrativ. Estimările respective sunt
înscrise în bugetul EPPO.
(2)   Bugetul EPPO este echilibrat în ceea ce privește veniturile și cheltuielile.
(3)   Fără a aduce atingere altor resurse, veniturile EPPO cuprind:
(a o contribuție din partea Uniunii, înscrisă în bugetul general al Uniunii Europene, făcând
) obiectul alineatelor (7) și (8);
(b) taxe provenite din publicații sau orice altă prestație asigurată de EPPO.
(4)   Cheltuielile EPPO includ remunerația procurorului-șef european, a
procurorilor europeni, a procurorilor europeni delegați, a directorului administrativ
și a personalului EPPO, cheltuielile administrative și de infrastructură, precum și
cheltuielile operaționale.
(5)   Atunci când procurorii europeni delegați acționează în cadrul EPPO,
cheltuielile relevante generate de procurorii europeni delegați în cursul activităților
respective sunt considerate drept cheltuieli operaționale ale EPPO.
În principiu, cheltuielile operaționale ale EPPO nu includ costurile legate de
măsurile de investigare întreprinse de autoritățile naționale competente și nici
costurile cu asistența judiciară. Cu toate acestea, în limitele bugetului EPPO,
acestea includ anumite costuri legate de activitățile de investigare și de urmărire
penală, astfel cum sunt prezentate la alineatul (6).
Cheltuielile operaționale acoperă de asemenea instituirea unui sistem de gestionare
a cazurilor, formarea, misiunile și traducerile necesare pentru funcționarea internă
a EPPO, precum traducerile pentru camera permanentă.
(6)   Atunci când se întreprinde o măsură de investigare extrem de costisitoare în
numele EPPO, procurorii europeni delegați pot, din proprie inițiativă sau la
solicitarea autorităților naționale competente, consulta camera permanentă pentru a
stabili dacă costurile generate de măsura de investigare ar putea fi suportate în
parte de EPPO. Astfel de consultări nu aduc întârzieri investigării.
În astfel de situații, camera permanentă poate, după consultarea directorului
administrativ și pe baza proporționalității măsurii întreprinse în circumstanțele
specifice, precum și pe baza naturii excepționale a costurilor pe care le implică, să
decidă să accepte sau să respingă cererea, în conformitate cu normele privind
evaluarea acestor criterii care urmează să fie stabilite în regulamentul intern de
procedură al EPPO. Directorul administrativ ia apoi o decizie cu privire la
cuantumul subvenției care urmează să fie acordate pe baza resurselor financiare
disponibile. Directorul administrativ informează fără întârziere procurorul
european delegat care instrumentează cazul cu privire la decizia luată referitoare la
cuantum.
(7)   În conformitate cu articolul 332 din TFUE, cheltuielile EPPO menționate la
alineatele (4) și (5) de la prezentul articol sunt suportate de statele membre. Statele
membre ale Uniunii Europene care nu participă la forma de cooperare consolidată
privind EPPO primesc o ajustare în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul
(UE, Euratom) nr. 609/2014 al Consiliului (24).
(8)   Alineatul (7) nu se aplică în cazul costurilor administrative ocazionate
instituțiilor Uniunii, care rezultă din punerea în aplicare a formei de cooperare
consolidată privind instituirea EPPO.

Articolul 92
Elaborarea bugetului
(1)   În fiecare an, procurorul-șef european elaborează un proiect provizoriu de
estimare a veniturilor și cheltuielilor EPPO pentru anul financiar următor, pe baza
unei propuneri elaborate de directorul administrativ. Procurorul-șef european
trimite proiectul provizoriu de estimare colegiului spre adoptare.
(2)   Proiectul provizoriu de estimare a veniturilor și cheltuielilor EPPO este trimis
Comisiei Europene până la data de 31 ianuarie a fiecărui an. EPPO trimite
Comisiei în fiecare an, până la 31 martie, un proiect final de estimare, care
cuprinde un proiect al schemei de personal.
(3)   Comisia transmite situația estimărilor Parlamentului European și Consiliului
(„autoritatea bugetară”), împreună cu proiectul de buget general al Uniunii.
(4)   Pe baza acestei situații a estimărilor, Comisia înscrie în proiectul de buget
general al Uniunii Europene estimările pe care le consideră necesare pentru schema
de personal și valoarea contribuției care trebuie alocată din bugetul general și îl
înaintează autorității bugetare în conformitate cu articolele 313 și 314 din TFUE.
(5)   Autoritatea bugetară autorizează creditele pentru contribuția de la bugetul
general al Uniunii către EPPO.
(6)   Autoritatea bugetară adoptă organigrama EPPO.
(7)   Colegiul adoptă bugetul EPPO, la propunerea procurorului-șef european.
Acesta devine definitiv după adoptarea definitivă a bugetului general al Uniunii.
Dacă este necesar, acesta se ajustează în conformitate cu aceeași procedură folosită
la adoptarea bugetului inițial.
(8)   Pentru orice proiect de natură imobiliară care poate avea implicații
semnificative asupra bugetului EPPO, se aplică articolul 88 din Regulamentul
delegat (UE) nr. 1271/2013 al Comisiei (25).

Articolul 93
Execuția bugetară
(1)   Directorul administrativ, acționând în calitate de ordonator de credite al
EPPO, execută bugetul pe propria răspundere și în limitele autorizate în buget.
(2)   În fiecare an, directorul administrativ transmite autorității bugetare toate
informațiile relevante pentru concluziile oricăror proceduri de evaluare.

Articolul 94
Prezentarea conturilor și descărcarea de gestiune
(1)   Contabilul EPPO comunică conturile provizorii pentru exercițiul financiar
(anul N) contabilului Comisiei și Curții de Conturi până la data de 1 martie a
exercițiului financiar următor (anul N+1).
(2)   EPPO trimite raportul privind gestiunea bugetară și financiară Parlamentului
European, Consiliului și Curții de Conturi până la data de 31 martie a exercițiului
financiar următor.
(3)   Contabilul Comisiei transmite Curții de Conturi conturile provizorii ale EPPO
consolidate cu cele ale Comisiei până la data de 31 martie următoare încheierii
fiecărui exercițiu financiar.
(4)   În conformitate cu articolul 148 alineatul (1) din Regulamentul (UE, Euratom)
nr. 966/2012, Curtea de Conturi își formulează observațiile cu privire la conturile
provizorii ale EPPO până la data de 1 iunie a anului următor, cel mai târziu.
(5)   La primirea observațiilor formulate de Curtea de Conturi privind conturile
provizorii ale EPPO în conformitate cu articolul 148 din Regulamentul (UE,
Euratom) nr. 966/2012, contabilul EPPO elaborează conturile finale ale EPPO pe
propria răspundere și le transmite colegiului în vederea exprimării unui aviz.
(6)   Până la data de 1 iulie următoare încheierii fiecărui exercițiu financiar,
contabilul EPPO transmite conturile finale Parlamentului European, Consiliului,
Comisiei și Curții de Conturi, însoțite de avizul colegiului menționat la
alineatul (5).
(7)   Conturile finale ale EPPO sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene până la data de 15 noiembrie a anului care urmează fiecărui exercițiu
financiar.
(8)   Directorul administrativ trimite Curții de Conturi un răspuns la observațiile
acesteia până cel târziu la data de 30 septembrie a anului care urmează fiecărui
exercițiu financiar. Directorul administrativ transmite, de asemenea, răspunsul
Comisiei.
(9)   Directorul administrativ prezintă Parlamentului European, la cererea acestuia,
orice informație necesară pentru buna desfășurare a procedurii de descărcare de
gestiune pentru exercițiul financiar în cauză, astfel cum se prevede la articolul 109
alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1271/2013.
(10)   La recomandarea Consiliului acționând cu o majoritate calificată,
Parlamentul European aprobă, înainte de data de 15 mai a anului N +2, descărcarea
de gestiune a directorului administrativ în ceea ce privește execuția bugetului
pentru anul N.

Articolul 95
Norme financiare
Procurorul-șef european elaborează un proiect de reglementări financiare aplicabile
EPPO pe baza unei propuneri din partea directorului administrativ. Respectivele
reglementări sunt adoptate de colegiu după consultarea Comisiei. Reglementările
financiare nu derogă de la cele din Regulamentul delegat (UE) nr. 1271/2013, cu
excepția cazului în care o astfel de derogare este în mod specific necesară pentru
funcționarea EPPO, iar Comisia și-a dat acordul prealabil.

SECȚIUNEA 2
Dispoziții privind personalul

Articolul 96
Dispoziții generale
(1)   Statutul funcționarilor și Regimul aplicabil, precum și normele adoptate de
comun acord de către instituțiile Uniunii de punere în aplicare a Statutului
funcționarilor și a Regimului aplicabil se aplică și în cazul procurorului-șef
european, al procurorilor europeni, al procurorilor europeni delegați, al directorului
administrativ și al personalului EPPO, cu excepția unor dispoziții contrare
prevăzute în prezentul regulament.
Procurorul-șef european și procurorii europeni sunt angajați ca agenți temporari ai
EPPO în temeiul articolului 2 litera (a) din Regimul aplicabil.
(2)   Personalul EPPO este recrutat în conformitate cu normele și statutele
aplicabile funcționarilor și altor agenți ai Uniunii Europene.
(3)   Competențele conferite autorității împuternicite să facă numiri prin Statutul
funcționarilor și prin Regimul aplicabil pentru încheierea de contracte de muncă
sunt exercitate de colegiu. Colegiul poate delega aceste competențe directorului
administrativ cu privire la personalul EPPO. Delegarea de competențe menționată
la prezentul alineat nu se referă la procurorul-șef european, la procurorii europeni,
la procurorii europeni delegați sau la directorul administrativ.
(4)   Colegiul adoptă norme corespunzătoare de punere în aplicare a Statutului
funcționarilor și a Regimului aplicabil, în conformitate cu articolul 110 din Statutul
funcționarilor. Colegiul adoptă, de asemenea, programarea resurselor de personal
în cadrul documentului de programare.
(5)   Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene se aplică în
cazul EPPO și al personalului acestuia.
(6)   Procurorii europeni delegați sunt angajați în calitate de consultanți speciali în
conformitate cu articolele 5, 123 și 124 din Regimul aplicabil. Autoritățile
naționale competente facilitează exercitarea funcțiilor de procurori europeni
delegați în temeiul prezentului regulament și se abțin de la orice acțiune sau
politică care le poate afecta negativ cariera sau statutul în sistemul național de
urmărire penală. În special, autoritățile naționale competente furnizează
procurorilor europeni delegați resursele și echipamentele necesare exercitării
funcțiilor lor în temeiul prezentului regulament și se asigură că aceștia sunt
integrați pe deplin în serviciile lor naționale de urmărire penală. Se asigură
existența unor aranjamente corespunzătoare pentru ca drepturile procurorilor
europeni delegați legate de securitatea socială, de pensii și de asigurare în cadrul
sistemului național să fie menținute. De asemenea, se asigură că totalul
remunerației unui procuror european delegat nu este sub nivelul la care ar fi fost în
cazul în care respectivul procuror ar fi rămas doar procuror național. Condițiile
generale de muncă și mediul de lucru ale procurorilor europeni delegați intră în
responsabilitatea autorităților judiciare naționale competente.
(7)   În exercitarea competențelor lor de investigare și de urmărire penală,
procurorii europeni și procurorii europeni delegați nu primesc alte ordine, orientări
și instrucțiuni în afara celor prevăzute în mod explicit la articolul 6.

Articolul 97
Agenți temporari și agenți contractuali
(1)   Agenților temporari angajați în conformitate cu articolul 2 litera (a) din
Regimul aplicabil în instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, care sunt
angajați de EPPO cu un contract încheiat până cel târziu la un an de la data la care
EPPO devine operațional, în conformitate cu decizia menționată la articolul 120
alineatul (2), le sunt oferite contractele prevăzute la articolul 2 litera (f) din
Regimul aplicabil, iar toate celelalte condiții ale contractului rămân neschimbate,
fără a aduce atingere necesității de a respecta obligațiile care decurg din Regimul
aplicabil. Se consideră că agenții temporari respectivi și-au desfășurat întreaga
carieră în cadrul EPPO.
(2)   Agenților contractuali angajați în conformitate cu articolul 3a sau 3b din
Regimul aplicabil în instituțiile Uniunii, care sunt angajați de EPPO cu un contract
încheiat până cel târziu la un an de la data la care EPPO devine operațional, în
conformitate cu decizia menționată la articolul 120 alineatul (2), le sunt oferite
contracte în temeiul articolului 3a din Regimul aplicabil, iar toate celelalte condiții
ale contractului rămân neschimbate. Se consideră că acești agenți contractuali și-au
desfășurat întreaga carieră în cadrul EPPO.
(3)   Agenților temporari angajați în conformitate cu articolul 2 litera (f) din
Regimul aplicabil și agenților contractuali angajați în conformitate cu articolul 3a
din Regimul aplicabil în instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, care
sunt angajați de EPPO cu un contract încheiat până cel târziu la un an de la data la
care EPPO devine operațional, în conformitate cu decizia menționată la
articolul 120 alineatul (2), le sunt oferite contracte în aceleași condiții. Se
consideră că agenții respectivi și-au desfășurat întreaga carieră în cadrul EPPO.

Articolul 98
Experții naționali detașați și alte categorii de personal
(1)   EPPO poate utiliza, pe lângă personalul propriu, experți naționali detașați sau
alte persoane puse la dispoziția sa, dar care nu sunt angajate de EPPO. Experții
naționali detașați se subordonează autorității procurorului-șef european în
exercitarea atribuțiilor legate de funcțiile EPPO.
(2)   Colegiul adoptă o decizie de stabilire a normelor privind detașarea la EPPO a
experților naționali sau privind alte persoane puse la dispoziția acestuia, dar care
nu sunt angajate de acesta.

CAPITOLUL X
DISPOZIȚII PRIVIND RELAȚIILE EPPO CU PARTENERII SĂI

Articolul 99
Dispoziții comune
(1)   În măsura în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor sale,
EPPO poate stabili și întreține relații de cooperare cu instituțiile, organele, oficiile
și agențiile Uniunii, în conformitate cu obiectivele lor respective, precum și cu
autoritățile statelor membre ale Uniunii Europene care nu participă la forma de
cooperare consolidată privind instituirea EPPO, cu autoritățile țărilor terțe și cu
organizații internaționale.
(2)   În măsura în care acest lucru este relevant pentru îndeplinirea atribuțiilor sale,
EPPO poate, în conformitate cu articolul 111, să facă schimb direct de informații
cu entitățile menționate la prezentul articol alineatul (1), cu excepția cazului în care
prezentul regulament conține dispoziții contrare.
(3)   În scopurile stabilite la alineatele (1) și (2), EPPO poate încheia acorduri de
lucru cu entitățile menționate la alineatul (1). Respectivele acorduri de lucru
privesc aspecte tehnice și/sau operaționale și au mai ales drept obiectiv facilitarea
cooperării și a schimbului de informații între părțile la acestea. Acordurile de lucru
nu pot constitui un temei pentru permiterea schimbului de date cu caracter personal
și nici nu pot avea efecte juridice obligatorii pentru Uniune sau pentru statele
membre ale acesteia.

Articolul 100
Relațiile cu Eurojust
(1)   EPPO stabilește și menține o relație strânsă cu Eurojust, bazată pe cooperare
reciprocă în cadrul mandatelor lor respective și pe dezvoltarea legăturilor
operaționale, administrative și de gestionare dintre ele, astfel cum sunt definite în
prezentul articol. În acest scop, procurorul-șef european și președintele Eurojust se
întâlnesc periodic pentru a discuta aspecte de interes comun.
(2)   Pe plan operațional, EPPO poate asocia Eurojust în activitățile sale referitoare
la cazurile transfrontaliere, inclusiv prin:
(a schimbul de informații, inclusiv de date cu caracter personal, privind investigațiile sale, în
) conformitate cu dispozițiile relevante din prezentul regulament;
(b invitarea Eurojust sau a membrului (membrilor) său (săi) național(i) competent
) (competenți) să ofere sprijin în ceea ce privește transmiterea deciziilor sau cererilor sale de
asistență judiciară reciprocă statelor membre ale Uniunii Europene care sunt membre ale
Eurojust, dar care nu participă la instituirea EPPO, și țărilor terțe, precum și în ceea ce
privește executarea la nivelul acestora a respectivelor decizii sau cereri.
(3)   EPPO are acces indirect la informațiile din sistemul de gestionare a cazurilor
al Eurojust, pe baza unui sistem de tip răspuns pozitiv/negativ (hit/no hit). Ori de
câte ori se identifică o corespondență între datele introduse în sistemul de
gestionare a cazurilor de către EPPO și datele deținute de Eurojust, acest lucru este
comunicat atât Eurojust, cât și EPPO, precum și statului membru al Uniunii
Europene care a furnizat datele către Eurojust. EPPO ia măsurile necesare pentru a
permite Eurojust accesul la informațiile din sistemul său de gestionare a cazurilor,
pe baza unui sistem de tip răspuns pozitiv/negativ (hit/no hit).
(4)   EPPO se poate baza pe sprijinul și resursele administrației Eurojust. În acest
sens, Eurojust poate presta servicii de interes comun pentru EPPO. Detaliile sunt
reglementate printr-un acord.
 Articolul 101
Relațiile cu OLAF
(1)   EPPO stabilește și menține o relație strânsă cu OLAF, bazată pe cooperare
reciprocă în cadrul mandatelor lor respective și pe schimbul de informații. Relația
vizează în special asigurarea utilizării tuturor mijloacelor disponibile pentru
protecția intereselor financiare ale Uniunii prin complementaritatea cu OLAF și
sprijinul acordat de acesta către EPPO.
(2)   Fără a aduce atingere acțiunilor prevăzute la alineatul (3), în cazul în care
EPPO desfășoară o investigație penală în conformitate cu prezentul regulament,
OLAF nu deschide o anchetă administrativă paralelă cu privire la aceleași fapte.
(3)   În cursul unei investigații desfășurate de EPPO, acesta poate solicita OLAF, în
conformitate cu mandatul OLAF, să sprijine sau să completeze activitatea EPPO,
în special prin:
(a furnizarea de informații, analize (inclusiv analize criminalistice), expertiză și sprijin
) operațional;
(b facilitarea coordonării de acțiuni specifice ale autorităților administrative naționale
) competente și ale organismelor Uniunii;
(c) desfășurarea de anchete administrative.
(4)   Cu scopul de a-i permite OLAF să aibă în vedere măsuri administrative
adecvate în conformitate cu mandatul său, EPPO poate să furnizeze către OLAF
informații relevante cu privire la cazurile în care EPPO a decis să nu efectueze o
investigație sau a respins cazul.
(5)   EPPO are acces indirect la informațiile din sistemul de gestionare a cazurilor
al OLAF, pe baza unui sistem de tip răspuns pozitiv/negativ (hit/no hit). Ori de
câte ori se obține o concordanță între datele introduse de către EPPO în sistemul de
gestionare a cazurilor și datele deținute de OLAF, faptul că există o concordanță
este comunicat atât către OLAF, cât și către EPPO. EPPO ia măsurile necesare
pentru a permite OLAF accesul la informațiile din sistemul său de gestionare a
cazurilor, pe baza unui sistem de tip răspuns pozitiv/negativ (hit/no hit).

Articolul 102
Relațiile cu Europol
(1)   EPPO stabilește și menține o strânsă legătură cu Europol. În acest sens,
acestea încheie un acord de lucru care stabilește modalitățile lor de cooperare.
(2)   Atunci când acest lucru este necesar în scopul investigațiilor sale, EPPO are
posibilitatea de a obține, la cerere, orice informație relevantă deținută de Europol
privind orice infracțiune de competența sa și, de asemenea, poate să îi solicite
Europol să ofere sprijin analitic în cazul unei investigații specifice întreprinse de
EPPO.
 Articolul 103
Relațiile cu alte instituții, organe, oficii și agenții ale Uniunii
(1)   EPPO instituie și menține o relație de cooperare cu Comisia în scopul
protejării intereselor financiare ale Uniunii. În acest sens, acestea încheie un acord
de stabilire a modalităților de cooperare.
(2)   Fără a aduce atingere bunei desfășurări și confidențialității investigațiilor sale,
EPPO oferă, fără întârziere, instituției, organului, oficiului sau agenției Uniunii în
cauză suficiente informații pentru a le permite acestora să ia măsurile
corespunzătoare, în special:
(a măsuri administrative, cum ar fi măsuri asigurătorii pentru a proteja interesele financiare
) ale Uniunii, în acest sens. EPPO poate recomanda măsuri specifice pentru instituția,
organul, oficiul sau agenția Uniunii;
(b) intervenție în calitate de parte civilă în proceduri;
(c măsuri în scopul procedurii administrative de recuperare a sumelor datorate la bugetul
) Uniunii sau al măsurilor disciplinare.

Articolul 104
Relațiile cu țări terțe și organizații internaționale
(1)   Acordurile de lucru menționate la articolul 99 alineatul (3) cu autoritățile
țărilor terțe și organizațiile internaționale pot, în special, să vizeze schimbul de
informații strategice și detașarea de ofițeri de legătură la EPPO.
(2)   Pentru a facilita cooperarea în conformitate cu nevoile operaționale ale EPPO,
acesta poate desemna, de comun acord cu autoritățile competente vizate, puncte de
contact în țările terțe.
(3)   Acordurile internaționale cu una sau mai multe țări terțe încheiate de Uniune
sau la care Uniunea a aderat în conformitate cu articolul 218 din TFUE în domenii
care sunt de competența EPPO, precum acordurile internaționale referitoare la
cooperarea în materie penală între EPPO și țările terțe respective, au un caracter
obligatoriu pentru EPPO.
(4)   În absența unui acord în temeiul alineatului (3), în cazul în care acest lucru
este permis în temeiul acordului internațional multilateral relevant și sub rezerva
acceptării de către țara terță, statele membre recunosc și, dacă este cazul, notifică
EPPO ca autoritate competentă în scopul punerii în aplicare a acordurilor
internaționale multilaterale privind asistența judiciară în materie penală încheiate
de respectivele state membre, inclusiv, dacă este necesar și posibil, prin
intermediul unei modificări a acordurilor respective.
Statele membre pot, de asemenea, să notifice EPPO în calitate de autoritate
competentă, în scopul punerii în aplicare a altor acorduri internaționale privind
asistența judiciară în materie penală încheiate de acestea, inclusiv prin intermediul
unei modificări a acordurilor respective.
(5)   În absența unui acord în temeiul alineatului (3) al prezentului articol sau a
unei recunoașteri în temeiul alineatului (4) al prezentului articol, procurorul
european delegat care instrumentează cazul poate, în conformitate cu articolul 13
alineatul (1), să recurgă la atribuțiile unui procuror național din statul său membru
pentru a solicita asistență judiciară în materie penală de la autoritățile din țările
terțe, pe baza unor acorduri internaționale încheiate de respectivul stat membru sau
pe baza legislației naționale aplicabile și, dacă este cazul, prin intermediul
autorităților naționale competente. În acest caz, procurorul european delegat
informează și, dacă este cazul, depune eforturi pentru a obține, din partea
autorităților din țările terțe, consimțământul ca probele obținute pe această bază să
fie utilizate de EPPO în sensul prezentului regulament. În orice caz, țara terță este
informată corespunzător că destinatarul final al răspunsului la solicitare este EPPO.
În cazul în care EPPO nu își poate exercita funcțiile în temeiul unui acord
internațional relevant la care se face referire la alineatul (3) sau (4) de la prezentul
articol, EPPO poate, de asemenea, solicita asistență judiciară în materie penală de
la autoritățile din țări terțe într-un anumit caz și în limitele sferei sale de
competență materială. EPPO se conformează condițiilor care pot fi stabilite de
către aceste autorități cu privire la utilizarea informațiilor care i-au fost furnizate de
autoritățile respective pe această bază.
(6)   Sub rezerva altor dispoziții ale prezentului regulament, EPPO poate, la cerere,
să furnizeze autorităților competente din țările terțe sau organizațiilor
internaționale, în scopul investigațiilor sau al utilizării drept probe în cadrul
investigațiilor penale, informații sau probe care se află deja în posesia EPPO. După
consultarea camerei permanente, procurorul european delegat care instrumentează
cazul decide cu privire la orice astfel de transfer de informații sau probe în
conformitate cu dreptul intern din statul său membru și cu prezentul regulament.
(7)   Atunci când este necesar să se solicite extrădarea unei persoane, procurorul
european delegat care instrumentează cazul poate solicita autorității competente
din statul său membru să emită o cerere de extrădare în conformitate cu tratatele
și/sau dreptul intern aplicabile.

Articolul 105
Relațiile cu statele membre ale Uniunii Europene care nu participă la forma
de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea EPPO
(1)   Acordurile de lucru menționate la articolul 99 alineatul (3) cu autorități ale
statelor membre ale Uniunii Europene care nu participă la forma de cooperare
consolidată în ceea ce privește instituirea EPPO pot, în special, să vizeze schimbul
de informații strategice și detașarea ofițerilor de legătură la EPPO.
(2)   EPPO poate desemna, de comun acord cu autoritățile competente în cauză,
puncte de contact în statele membre ale Uniunii Europene care nu participă la
forma de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea EPPO pentru a
facilita cooperarea în conformitate cu necesitățile EPPO.
(3)   În absența unui instrument juridic privind cooperarea în materie penală și
extrădarea între EPPO și autoritățile competente ale statelor membre ale Uniunii
Europene care nu participă la forma de cooperare consolidată în ceea ce privește
instituirea EPPO, statele membre notifică EPPO ca autoritate competentă în scopul
punerii în aplicare a actelor aplicabile ale Uniunii privind cooperarea judiciară în
materie penală în ceea ce privește cazurile care țin de competența EPPO, în relațiile
dintre acestea și statele membre ale Uniunii Europene care nu participă la forma de
cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea EPPO.

CAPITOLUL XI
DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 106
Statutul juridic și condițiile de funcționare
(1)   În fiecare dintre statele membre, EPPO are capacitatea juridică acordată
persoanelor juridice în temeiul dreptului național.
(2)   Aranjamentele necesare privind găzduirea asigurată pentru EPPO și facilitățile
puse la dispoziție de Luxemburg, precum și normele specifice aplicabile în statul
membru menționat membrilor colegiului, directorului administrativ și personalului
EPPO, precum și membrilor familiilor lor se stabilesc printr-un acord privind
sediul, care urmează să fie încheiat între EPPO și Luxemburg până la data la care
EPPO își preia atribuțiile de investigare și urmărire penală stabilite în conformitate
cu articolul 120 alineatul (2).

Articolul 107
Regimul lingvistic
(1)   Regulamentul (CEE) nr. 1/58 al Consiliului (26) se aplică actelor menționate la
articolele 21 și 114 din prezentul regulament.
(2)   Colegiul hotărăște cu o majoritate de două treimi dintre membrii săi cu privire
la regimul lingvistic intern al EPPO.
(3)   Serviciile de traducere necesare pentru funcționarea EPPO la nivel central
sunt asigurate de Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene, cu
excepția situațiilor urgente care necesită o soluție diferită. Procurorii europeni
delegați decid cu privire la modalitățile de traducere în scopul investigațiilor, în
conformitate cu dreptul intern aplicabil.
 Articolul 108
Confidențialitate și păstrarea secretului profesional
(1)   Membrii colegiului, directorul administrativ și personalul EPPO, experții
naționali detașați și alte persoane puse la dispoziția EPPO, dar neangajate de
acesta, precum și procurorii europeni delegați sunt supuși obligației de
confidențialitate în conformitate cu legislația Uniunii cu privire la orice informații
deținute de EPPO.
(2)   Orice altă persoană care participă sau care asistă la îndeplinirea funcțiilor
EPPO la nivel național este obligată să respecte obligația de confidențialitate
prevăzută în dreptul intern aplicabil.
(3)   Obligația de confidențialitate se aplică persoanelor menționate la alineatele (1)
și (2) și după ce mandatul sau contractul de muncă al acestora a încetat și după
încetarea activităților.
(4)   Obligația de confidențialitate se aplică, în conformitate cu dreptul intern sau
cu dreptul Uniunii aplicabil, tuturor informațiilor primite de EPPO, cu excepția
cazului în care respectivele informații au fost deja făcute publice în mod legal.
(5)   Investigațiile efectuate sub autoritatea EPPO sunt protejate de normele privind
secretul profesional în conformitate cu dreptul aplicabil al Uniunii. Orice altă
persoană care participă sau care asistă la îndeplinirea funcțiilor EPPO este obligată
să respecte obligația de confidențialitate din dreptul intern aplicabil.

Articolul 109
Transparența
(1)   Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al
Consiliului (27) se aplică altor documente decât dosarele cazurilor, inclusiv
imaginile electronice ale dosarele respective, păstrate în conformitate cu
articolul 45 din prezentul regulament.
(2)   Procurorul-șef european elaborează, în termen de șase luni de la data numirii
sale, o propunere de norme detaliate de aplicare a prezentului articol. Respectiva
propunere este adoptată de colegiu.
(3)   Deciziile luate de EPPO în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE)
nr. 1049/2001 pot face obiectul unei plângeri către Ombudsmanul European sau al
unei acțiuni la Curtea de Justiție, în condițiile prevăzute la articolele 228 și,
respectiv, 263 din TFUE.

Articolul 110
OLAF și Curtea de Conturi Europeană
(1)   Pentru a facilita combaterea fraudei, a corupției și a altor activități ilegale, în
temeiul Regulamentului (UE, Euratom) nr. 883/2013, în termen de șase luni de la
data stabilită de Comisie în temeiul articolului 120 alineatul (2), EPPO aderă la
Acordul interinstituțional din 25 mai 1999 privind investigațiile interne efectuate
de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) (28) și adoptă dispozițiile
corespunzătoare aplicabile procurorului-șef european, procurorilor europeni,
directorului administrativ și personalului EPPO, experților naționali detașați și
altor persoane puse la dispoziția EPPO, dar neangajate de acesta, precum și
procurorilor europeni delegați, utilizând modelul prevăzut în anexa la respectivul
acord.
(2)   Curtea de Conturi are competența de a efectua audituri, pe baza documentelor
și la fața locului, cu privire la toți contractanții și subcontractanții care au beneficiat
de fonduri ale Uniunii de la EPPO.
(3)   OLAF poate efectua investigații, inclusiv controale și inspecții la fața locului,
în conformitate cu dispozițiile și procedurile prevăzute de Regulamentul (UE,
Euratom) nr. 883/2013 și Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al
Consiliului (29), pentru a stabili dacă au existat nereguli care aduc atingere
intereselor financiare ale Uniunii în legătură cu cheltuielile finanțate de EPPO.
(4)   Fără a aduce atingere alineatelor (1), (2) și (3), acordurile de lucru cu organele
Uniunii, autoritățile țărilor terțe și organizațiile internaționale și contractele EPPO
includ dispoziții exprese de mandatare a Curții de Conturi și a OLAF pentru a
efectua astfel de audituri și investigații, în conformitate cu competențele lor
respective.

Articolul 111
Norme privind protecția informațiilor sensibile neclasificate și a informațiilor
clasificate
(1)   EPPO stabilește norme interne privind protecția informațiilor sensibile
neclasificate, inclusiv privind crearea și prelucrarea acestor informații în cadrul
EPPO.
(2)   EPPO stabilește norme interne privind protecția informațiilor clasificate ale
UE, care sunt conforme cu Decizia 2013/488/UE a Consiliului (30), cu scopul de a
asigura un nivel de protecție echivalent pentru astfel de informații.

Articolul 112
Anchete administrative
Activitățile administrative ale EPPO sunt supuse investigațiilor efectuate de către
Ombudsmanul European în conformitate cu articolul 228 din TFUE.

Articolul 113
Regimul general de răspundere
(1)   Răspunderea contractuală a EPPO este reglementată prin legislația aplicabilă
contractului în cauză.
(2)   Curtea de Justiție este competentă să se pronunțe în temeiul oricărei clauze
compromisorii cuprinse într-un contract încheiat de EPPO.
(3)   În cazul răspunderii necontractuale, EPPO, în conformitate cu principiile
generale comune legislațiilor statelor membre ale Uniunii Europene, repară orice
prejudiciu cauzat de EPPO sau de personalul acestuia în exercițiul funcțiunii, în
măsura în care prejudiciul le poate fi imputat acestora.
(4)   Alineatul (3) se aplică, de asemenea, prejudiciilor cauzate din vina unui
procuror european delegat în cadrul exercitării funcțiilor sale.
(5)   Curtea de Justiție este competentă în litigiile privind acordarea de despăgubiri
pentru prejudicii, astfel cum se menționează la alineatul (3).
(6)   Instanțele naționale ale statelor membre ale Uniunii Europene competente să
soluționeze litigiile care implică răspunderea contractuală a EPPO prevăzută în
prezentul articol se stabilesc în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1215/2012
al Parlamentului European și al Consiliului (31).
(7)   Răspunderea personală a angajaților EPPO este reglementată de dispozițiile
aplicabile prevăzute în Statutul funcționarilor și în Regimul aplicabil.

Articolul 114
Norme de punere în aplicare și documente de programare
Colegiul, la propunerea procurorului-șef european, adoptă în special:
(a anual, documentul de programare care cuprinde programarea anuală și multianuală a
) EPPO;
(b o strategie antifraudă, proporțională cu riscurile de fraudă, având în vedere raportul
) cost/beneficii al măsurilor ce urmează a fi puse în aplicare;
(c norme privind condițiile de încadrare în muncă, criteriile de performanță, insuficiența
) profesională, drepturile și obligațiile procurorilor europeni delegați, inclusiv norme privind
prevenirea și gestionarea conflictelor de interese;
(d norme detaliate referitoare la aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 în cadrul
) activităților EPPO;
(e normele de punere în aplicare menționate la articolul 24 alineatul (8) din Regulamentul
) (CE) nr. 45/2001.

Articolul 115
Exercitarea competențelor delegate
(1)   Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile
prevăzute în prezentul articol.
(2)   Competența de a adopta actele delegate menționate la articolul 49 alineatul (3)
se conferă Comisiei pe o perioadă nedeterminată începând de la 20 noiembrie
2017.
(3)   Delegarea de competență menționată la articolul 49 alineatul (3) poate fi
revocată în orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de
revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă.
Decizia produce efecte din ziua următoare datei publicării acesteia în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară, menționată în decizie.
Decizia nu aduce atingere validității actelor delegate care sunt deja în vigoare.
(4)   Înainte de a adopta un act delegat, Comisia consultă experții desemnați de
fiecare stat membru în conformitate cu principiile stabilite în Acordul
interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.
(5)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului
European și Consiliului.
(6)   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 49 alineatul (3) intră în vigoare
numai în cazul în care nu a fost exprimată nicio obiecție de către Parlamentul
European sau de către Consiliu în termen de două luni de la notificarea acestuia
către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înainte de expirarea
termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu
vor formula obiecții. Termenul respectiv se prelungește cu două luni la inițiativa
Parlamentului European sau a Consiliului.

Articolul 116
Procedura de urgență
(1)   Actele delegate adoptate în temeiul prezentului articol intră în vigoare fără
întârziere și se aplică atât timp cât nu se formulează nicio obiecție în conformitate
cu alineatul (2). În notificarea unui act delegat către Parlamentul European și
Consiliu se prezintă motivele pentru care s-a folosit procedura de urgență.
(2)   Parlamentul European sau Consiliul poate formula obiecții la un act delegat,
în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 115a alineatul (6). În acest caz,
Comisia abrogă actul imediat ce Parlamentul European sau Consiliul notifică
decizia de a formula obiecții.

Articolul 117
Notificări
Fiecare stat membru își desemnează autoritățile care sunt competente în scopul
punerii în aplicare a prezentului regulament. Informațiile privind autoritățile
desemnate, precum și privind orice modificare ulterioară în acest sens, sunt
notificate simultan procurorului-șef european, Consiliului și Comisiei. Statele
membre informează, de asemenea, EPPO cu privire la o listă cuprinzătoare de
dispoziții naționale în materie de drept penal material aplicabile infracțiunilor
definite în Directiva (UE) 2017/1371 și în orice alte acte legislative naționale
relevante. EPPO se asigură că informațiile primite prin aceste liste sunt făcute
publice. În plus, statele membre care, în conformitate cu articolul 30 alineatul (3),
intenționează să limiteze aplicarea articolului 30 alineatul (1) litera (e) și litera (f)
la infracțiuni grave specifice notifică EPPO o listă a infracțiunilor respective.

Articolul 118
Revizuirea normelor referitoare la protecția persoanelor fizice în ceea ce
privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către EPPO
În contextul adaptării Regulamentului (CE) nr. 45/2001 în conformitate cu
articolul 2 alineatul (3) și cu articolul 98 din Regulamentul (UE) 2016/679,
Comisia revizuiește dispozițiile prevăzute în prezentul regulament referitoare la
protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter
personal de către EPPO. Comisia prezintă, după caz, o propunere legislativă în
vederea modificării sau a abrogării dispozițiilor respective.

Articolul 119
Clauza de reexaminare
(1)   În termen de cinci ani de la data care urmează să fie stabilită de Comisie în
temeiul articolului 120 alineatul (2) și ulterior la fiecare cinci ani, Comisia
comandă o evaluare și transmite un raport de evaluare a punerii în aplicare și a
impactului prezentului regulament, precum și a eficacității și a eficienței EPPO și a
practicilor de lucru ale acestuia. Comisia transmite raportul de evaluare împreună
cu concluziile sale Parlamentului European și Consiliului, precum și parlamentelor
naționale. Rezultatele evaluării se fac publice.
(2)   Comisia prezintă propuneri legislative Parlamentului European și Consiliului
în cazul în care ajunge la concluzia că sunt necesare norme suplimentare sau mai
detaliate privind instituirea EPPO, funcțiile acestuia sau procedurile aplicabile
activităților sale, inclusiv investigațiilor sale transfrontaliere.

Articolul 120
Intrarea în vigoare
(1)   Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(2)   EPPO își exercită competența cu privire la orice infracțiune din sfera sa de
competență săvârșită după data intrării în vigoare a prezentului regulament.
EPPO își asumă atribuțiile de investigare și urmărire penală conferite prin
prezentul regulament la o dată care urmează să fie stabilită printr-o decizie a
Comisiei, la propunerea procurorului-șef european, ulterior înființării EPPO.
Decizia Comisiei se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Data care urmează să fie stabilită de către Comisie nu este mai devreme de trei ani
de la intrarea în vigoare a prezentului regulament.
Pentru acele state membre care participă la forma de cooperare consolidată pe baza
unei decizii adoptate în temeiul articolului 331 alineatul (1) al doilea sau al treilea
paragraf din TFUE, prezentul regulament se aplică de la data indicată în decizia
respectivă.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în
statele membre în conformitate cu tratatele.
Adoptat la Luxemburg, 12 octombrie 2017.
Pentru Consiliu
Președintele
U. REINSALU

( )  Aprobarea din 5 octombrie 2017 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

1

( )  Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind
2

combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept
penal (JO 198, 28.7.2017, p. 29).
( )  Decizia-cadru 2008/841/JAI a Consiliului din 24 octombrie 2008 privind lupta împotriva crimei
3

organizate (JO L 300, 11.11.2008, p. 42).

( )  Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind
4

dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale (JO L 280, 26.10.2010, p. 1).
( )  Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul
5

la informare în cadrul procedurilor penale (JO L 142, 1.6.2012, p. 1).

( )  Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind
6

dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul
european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de
libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de
libertate (JO L 294, 6.11.2013, p. 1).
( )  Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind
7

consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în

cadrul procedurilor penale (JO L 65, 11.3.2016, p. 1).
( )  Directiva 2016/1919/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind
8

asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor
penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare (JO
L 297, 4.11.2016, p. 1).
( )  Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000
9

privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către
instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).
( )  Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind
10

protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile
competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al
executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru
2008/977/JAI a Consiliului (JO L 119, 4.5.2016, p. 89).
( )  Poziția comună 2005/69/JAI a Consiliului din 24 ianuarie 2005 privind schimbul de anumite date
11

cu Interpol (JO L 27, 29.1.2005, p. 61).

( )  Decizia 2007/533/JAI a Consiliului din 12 iunie 2007 privind înființarea, funcționarea și utilizarea
12

Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II) (JO L 205, 7.8.2007, p. 63).
( )  Acordul interinstituțional dintre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia
13

Europeană privind o mai bună legiferare (JO L 123, 12.5.2016, p. 1).

( )  Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din
14

11 septembrie 2013 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF)
și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului și a
Regulamentului (Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului (JO L 248, 18.9.2013, p. 1).
( )  Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie
15

2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul
social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul
european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind
Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul
european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al
Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 320).
( )  Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din
16

25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a
Regulamentului (CE, Euratom) Nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).
( )  Regulamentul nr. 31/CEE, 11/CEEA al Consiliului de stabilire a statutului funcționarilor și a
17

regimului aplicabil celorlalți agenți ai Comunității Economice Europene și ai Comunității Europene a

Energiei Atomice (JO 45, 14.6.1962, p. 1385).
( )  Decizia (67/446/CEE) (67/30/Euratom) a reprezentanților guvernelor statelor membre din
18

8 aprilie 1965 privind sediul provizoriu al anumitor instituții și departamente ale Comunităților (JO
CEE 152, 13.7.1967, p. 18).
( )  Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016
19

privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și
privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general
privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).
( )  Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind
20

prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (JO

L 201, 31.7.2002, p. 37).
( )  Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de
21

arestare și procedurile de predare între statele membre (JO L 190, 18.7.2002, p. 1).
( )  Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind
22

indisponibilizarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea

Europeană (JO L 127, 29.4.2014, p. 39).
( )  Decizia 2008/976/JAI a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind Rețeaua Judiciară Europeană
23

(JO L 348, 24.12.2008, p. 130).

( )  Regulamentul (UE, Euratom) nr. 609/2014 al Consiliului din 26 mai 2014 privind metodele și
24

procedura de punere la dispoziție a resurselor proprii tradiționale și a resurselor proprii bazate pe TVA
și pe VNB și privind măsurile pentru a răspunde necesităților trezoreriei (JO L 168, 7.6.2014, p. 39).
( )  Regulamentul delegat (UE) nr. 1271/2013 al Comisiei din 30 septembrie 2013 privind
25

regulamentul financiar cadru pentru organismele menționate la articolul 208 din Regulamentul (UE,
Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 328, 7.12.2013, p. 42).
( )  Regulamentul (CEE) nr. 1/58 al Consiliului de stabilire a limbilor utilizate de Comunitatea
26

Economică Europeană (JO 17, 6.10.1958, p. 385).

( )  Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001
27

privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO
L 145, 31.5.2001, p. 43).
( )  Acordul interinstituțional din 25 mai 1999 între Parlamentul European, Consiliul Uniunii
28

Europene și Comisia Comunităților Europene privind investigațiile interne desfășurate de Oficiul

European de Luptă Antifraudă (OLAF) (JO L 136, 31.5.1999, p. 15).
( )  Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului din 11 noiembrie 1996 privind controalele
29

și inspecțiile la fața locului efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale
Comunităților Europene împotriva fraudei și a altor abateri (JO L 292, 15.11.1996, p. 2).
( )  Decizia 2013/488/UE a Consiliului din 23 septembrie 2013 privind normele de securitate pentru
30

protecția informațiilor UE clasificate (JO L 274, 15.10.2013, p. 1).

( )  Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie
31

2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și

comercială (JO L 351, 20.12.2012, p. 1).

Regulamentul (UE) 2019/816 al Parlamentului European și al

Consiliului din 17 aprilie 2019 de stabilire a unui sistem centralizat
pentru determinarea statelor membre care dețin informații privind
condamnările resortisanților țărilor terțe și ale apatrizilor (ECRIS-
TCN), destinat să completeze sistemul european de informații cu
privire la cazierele judiciare, și de modificare a Regulamentului (UE)
2018/1726, JO L 135, 22.5.2019, p. 1-26;
REGULAMENTUL (UE) 2019/816 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL
CONSILIULUI

din 17 aprilie 2019

de stabilire a unui sistem centralizat pentru determinarea statelor membre care

dețin informații privind condamnările resortisanților țărilor terțe și ale apatrizilor
(ECRIS-TCN), destinat să completeze sistemul european de informații cu privire la
cazierele judiciare, și de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1726

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul

82 alineatul (1) al doilea paragraf litera (d),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),

întrucât:

(1 Uniunea și-a stabilit obiectivul de a oferi cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și
) justiție fără frontiere interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulație a
persoanelor. Obiectivul respectiv ar trebui să se realizeze, printre altele, prin intermediul
unor măsuri adecvate de prevenire și combatere a criminalității, inclusiv a criminalității
organizate și a terorismului.
(2 Obiectivul menționat impune ca informațiile privind condamnările pronunțate în statele
) membre să fie luate în considerare în afara statului membru de condamnare, atât în cadrul
unor noi procese penale, astfel cum se prevede în Decizia-cadru 2008/675/JAI a
Consiliului (2), precum și pentru a preveni comiterea de noi infracțiuni.
(3 Obiectivul menționat presupune schimbul de informații extrase din cazierele judiciare între
) autoritățile competente ale statelor membre. Schimbul de astfel de informații este
organizat și facilitat de normele prevăzute în Decizia-cadru 2009/315/JAI a
Consiliului (3) și de sistemul european de informații cu privire la cazierele judiciare
(ECRIS), instituit prin Decizia 2009/316/JAI a Consiliului (4).
(4 Cu toate acestea, cadrul juridic existent al ECRIS nu ia suficient în considerare
) particularitățile cererilor referitoare la resortisanți ai țărilor terțe. Deși schimbul de
informații privind resortisanții țărilor terțe prin intermediul ECRIS este deja posibil, nu
există nicio procedură sau mecanism comun al Uniunii care să permită un schimb eficient,
rapid și exact.
(5 În cadrul Uniunii, informațiile privind resortisanții țărilor terțe nu sunt colectate ca în cazul
) resortisanților statelor membre în statele membre de cetățenie, ci sunt stocate numai în
statele membre în care s-au pronunțat condamnările. Prin urmare, situația completă a
antecedentelor penale ale unui resortisant al unei țări terțe poate fi stabilită, numai dacă se
solicită informații din partea tuturor statelor membre.
(6 Astfel de „cereri generice” impun o sarcină administrativă disproporționată tuturor statelor
) membre, inclusiv celor care nu dețin informații privind resortisantul țării terțe în cauză. În
practică, această sarcină descurajează statele membre să solicite altor state membre
informații privind resortisanții țărilor terțe, ceea ce îngreunează în mod serios schimbul de
informații între ele, limitând accesul lor la informații referitoare la cazierele judiciare
numai la informațiile stocate în registrul lor național. Prin urmare, crește riscul ca
schimbul de informații dintre statele membre să fie ineficient și incomplet, fapt care, la
rândul său, afectează nivelul de securitate și siguranță oferit cetățenilor Uniunii și
persoanelor care își au reședința în Uniune.
(7 Pentru a îmbunătăți situația, ar trebui stabilit un sistem prin care autoritatea centrală a unui
) stat membru să poată afla prompt și eficient care alt stat membru sau alte state membre
dețin informații privind cazierul judiciar al unui resortisant al unei țări terțe (denumit în
continuare „ECRIS-TEN”). Cadrul existent al ECRIS ar putea fi utilizat apoi pentru a
solicita informații cu privire la cazierele judiciare de la statele membre respective în
conformitate cu Decizia-cadru 2009/315/JAI.
(8 Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să stabilească un sistem centralizat la nivelul
) Uniunii care conține date cu caracter personal și să stabilească normele referitoare la
împărțirea responsabilităților între statul membru și organizația responsabilă pentru
dezvoltarea și întreținerea sistemului centralizat, precum și orice dispoziție specifică
privind protecția datelor necesară pentru a completa dispozițiile existente în materie de
protecție a datelor și să prevadă un nivel general corespunzător de protecție a datelor,
securitatea datelor și protecția drepturilor fundamentale ale persoanelor în cauză.
(9 Obiectivul de a oferi cetățenilor Uniunii un spațiu de libertate, securitate și justiție, fără
) frontiere interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor, necesită
și deținerea informațiilor privind condamnările cetățenilor Uniunii care dețin și cetățenia
unei țări terțe. Având în vedere posibilitatea ca respectivele persoane să se identifice
deținând una sau mai multe cetățenii, și posibilitatea ca diferite condamnări să fie
consemnate fie în statul membru de condamnare, fie în statul membru de cetățenie, este
necesar ca în domeniul de aplicare al prezentului regulament să fie incluși cetățenii
Uniunii care dețin și cetățenia unei țări terțe. Excluderea unor astfel de persoane ar face ca
informațiile stocate în ECRIS-TEN să fie incomplete. Acest lucru ar pune în pericol
fiabilitatea sistemului. Cu toate acestea, întrucât persoanele în cauză dețin cetățenia
Uniunii, condițiile în care datele dactiloscopice referitoare la respectivele persoane pot fi
introduse în ECRIS-TEN ar trebui să fie comparabile cu condițiile în care are loc schimbul
de date dactiloscopice între statele membre prin intermediul ECRIS, care a fost înființat
prin Decizia-cadru 2009/315/JAI și Decizia 2009/316/JAI. Prin urmare, în cazul
cetățenilor Uniunii care dețin și cetățenia unei țări terțe, datele dactiloscopice ar trebui
introduse în ECRIS-TEN numai dacă au fost prelevate în conformitate cu dreptul intern în
cursul proceselor penale, înțeles fiind că, pentru a opera o astfel de introducere, statele
membre ar trebui să aibă posibilitatea de a utiliza datele dactiloscopice prelevate în alte
scopuri decât procesele penale, în cazul în care o astfel de utilizare este permisă în temeiul
dreptului intern.
(10 ECRIS-TCN ar trebui să permită prelucrarea datelor dactiloscopice în scopul de a
) determina statele membre care dețin informații privind cazierul judiciar al unui
resortisant al unei țări terțe. Acesta ar trebui de asemenea să permită prelucrarea
imaginilor faciale pentru a confirma identitatea acestuia. Este deosebit de important ca
introducerea și utilizarea datelor dactiloscopice și a imaginilor faciale să nu depășească
ceea ce este strict necesar pentru atingerea obiectivului urmărit, să respecte drepturile
fundamentale, precum și interesul superior al copilului, și să respecte normele aplicabile
ale Uniunii în materie de protecție a datelor.
(11 Sarcina dezvoltării și operării ECRIS-TCN ar trebui să fie încredințată Agenției
) Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în
Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA), instituită prin Regulamentul (UE)
2018/1726 al Parlamentului European și al Consiliului (5), având în vedere experiența sa
în gestionarea altor sisteme la scară largă în domeniul justiției și al afacerilor interne.
Mandatul său ar trebui să fie modificat pentru a reflecta aceste noi sarcini.
(12 Eu-LISA ar trebui să beneficieze de finanțare și de personal adecvat pentru a-și îndeplini
) responsabilitățile în temeiul prezentului regulament.
(13 Dată fiind necesitatea creării unor strânse legături tehnice între ECRIS-TCN și ECRIS, ar
) trebui să i se încredințeze eu-LISA și sarcina de a dezvolta în continuare și de a întreține
aplicația de referință a ECRIS, iar mandatul său ar trebui să fie modificat pentru a reflecta
acest lucru.
(14 Patru state membre și-au dezvoltat propriul software național de implementare a ECRIS,
) în conformitate cu Decizia-cadru 2009/316/JAI a Consiliului, și l-au utilizat în locul
aplicației de referință a ECRIS pentru a face schimb de informații privind cazierele
judiciare. Având în vedere caracteristicile speciale pe care aceste state membre le-au
prevăzut pentru sistemele lor de uz național, precum și investițiile realizate de acestea, ar
trebui ca acestor state membre să li se permită să utilizeze software-ul lor național de
implementare a ECRIS și pentru ECRIS-TCN, cu condiția respectării condițiilor
prevăzute în prezentul regulament.
(15 ECRIS-TCN ar trebui să conțină numai informații privind identitatea resortisanților
) țărilor terțe condamnați de o instanță penală în cadrul Uniunii. Astfel de informații
privind identitatea ar trebui să includă datele alfanumerice și datele dactiloscopice. Ar
trebui să fie posibilă introducerea de imagini faciale, în măsura în care legislația statului
membru în care se pronunță o condamnare permite colectarea și stocarea imaginilor
faciale ale unei persoane condamnate.
(16 Datele alfanumerice care urmează a fi introduse de statele membre în sistemul central ar
) trebui să includă, printre altele, numele (numele de familie) și prenumele persoanei
condamnate, precum și, dacă astfel de informații sunt la dispoziția autorității centrale,
orice pseudonim sau nume de împrumut al(e) persoanei respective. În cazul în care statul
membru în cauză are cunoștință de date cu caracter personal care nu coincid, cum ar fi o
ortografiere diferită a numelui în alt alfabet, ar trebui ca datele respective să poată fi
incluse în sistemul central ca informații suplimentare.
(17 Datele alfanumerice ar trebui să includă, de asemenea, ca informații suplimentare,
) numărul de identificare sau tipul și numărul documentului (documentelor) de identificare
al(e) persoanei, precum și denumirea autorității emitente a respectivelor documente, în
cazul în care autoritatea centrală deține astfel de informații. Statul membru ar trebui să
încerce să verifice autenticitatea documentelor de identificare înainte de a introduce
informațiile relevante în sistemul central. În orice caz, având în vedere că ar putea să nu
fie fiabile, astfel de informații ar trebui să fie utilizate cu precauție.
(18 Autoritățile centrale ar trebui să utilizeze ECRIS-TCN pentru a determina statele membre
) care dețin informații privind cazierul judiciar al unui resortisant al unei țări terțe, atunci
când informațiile privind cazierul judiciar al persoanei respective sunt solicitate în statul
membru interesat, în scopul unor procese penale împotriva persoanei în cauză, în
scopurile menționate în prezentul regulament. Cu toate că ECRIS-TCN ar trebui utilizat,
în principiu, în toate situațiile de acest tip, autoritatea responsabilă pentru desfășurarea
proceselor penale ar trebui să poată decide ca ECRIS-TCN să nu fie folosit atunci când
acest lucru nu ar fi adecvat în cazul în speță, de exemplu, în cazul anumitor procese
penale urgente, în cazurile de tranzit, atunci când au fost obținute recent informații
privind cazierul judiciar prin intermediul ECRIS sau în ceea ce privește infracțiunile
minore, în special infracțiunile rutiere minore, infracțiunile minore legate de
 reglementările locale generale și infracțiunile minore de tulburare a ordinii publice.
(19 Ar trebui, de asemenea, ca statele membre să poată utiliza ECRIS-TCN în scopuri altele
) decât cele menționate în prezentul regulament, dacă acest lucru este prevăzut în dreptul
intern și este în conformitate cu acesta. Cu toate acestea, pentru a spori transparența
utilizării ECRIS-TCN, statele membre ar trebui să notifice Comisiei respectivele scopuri,
iar Comisia ar trebui să asigure publicarea tuturor notificărilor în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene.
(20 De asemenea, ar trebui ca alte autorități care solicită informații privind cazierele judiciare
) să poată decide ca ECRIS-TCN să nu fie utilizat dacă utilizarea acestuia nu ar fi adecvată
în cazul în speță, de exemplu atunci când trebuie efectuate anumite verificări
administrative obișnuite referitoare la calificarea profesională a unei persoane, în special
dacă se știe că nu vor fi solicitate altor state membre informații privind cazierele
judiciare, indiferent de rezultatul căutării efectuate în ECRIS-TCN. Cu toate acestea,
ECRIS-TCN ar trebui folosit de fiecare dată când cererea de informații privind cazierele
judiciare a fost formulată de o persoană care solicită informații privind propriul cazier
judiciar în conformitate cu Decizia-cadru 2009/315/JAI, sau când cererea urmărește
obținerea de informații privind cazierele judiciare în conformitate cu Directiva
2011/93/UE a Parlamentului European și a Consiliului (6).
(21 Resortisanții țărilor terțe ar trebui să aibă dreptul de a obține informații în scris cu privire
) la propriile lor caziere judiciare, în conformitate cu dreptul statului membru în care
solicită furnizarea acestor informații și în conformitate cu Decizia-cadru 2009/315/JAI.
Înainte de a furniza astfel de informații unui resortisant al unei țări terțe, statul membru
vizat ar trebui să efectueze o interogare în ECRIS-TCN.
(22 Cetățenii Uniunii care dețin și cetățenia unei țări terțe vor fi incluși în ECRIS-TCN numai
) dacă autoritățile competente sunt la curent cu faptul că persoanele respective dețin
cetățenia unei țări terțe. În cazurile în care autoritățile competente nu sunt la curent cu
faptul că cetățeni ai Uniunii dețin și cetățenia unei țări terțe, este totuși posibil ca
persoanele respective să fi fost condamnate anterior în calitate de resortisanți ai unei țări
terțe. Pentru a se asigura faptul că autoritățile competente au o viziune de ansamblu
completă asupra cazierelor judiciare, ar trebui să fie posibilă efectuarea de interogări în
ECRIS-TCN pentru a verifica dacă, în ceea ce îl privește pe un cetățean al Uniunii, există
vreun stat membru care deține informații privind cazierul judiciar al acestei persoane, în
calitatea sa de resortisant al unei țări terțe.
(23 În cazul în care există o concordanță între datele înregistrate în sistemul central și cele
) utilizate pentru căutare de un stat membru (rezultat pozitiv), informațiile privind
identitatea pe baza cărora a fost înregistrat un „rezultat pozitiv” ar trebui să fie furnizate
împreună cu rezultatul pozitiv. Rezultatul unei căutări ar trebui să fie utilizat de către
autoritățile centrale numai în scopul trimiterii unei cereri prin intermediul ECRIS, iar în
ceea ce privește Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală
(Eurojust) instituită prin Regulamentul (UE) 2018/1727 al Parlamentului European și al
Consiliului (7), Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a
Legii (Europol) instituită prin Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și
al Consiliului (8) și Parchetul European, instituit prin Regulamentul (UE) 2017/1939 al
Consiliului (9), ar trebui să fie utilizat numai în scopul solicitării de informații referitoare
la condamnări, astfel cum se menționează în prezentul regulament.
(24 În primul rând, imaginile faciale incluse în ECRIS-TCN ar trebui utilizate numai pentru a
) confirma identitatea unui resortisant al unei țări terțe, pentru a determina statele membre
care dețin informații privind condamnările anterioare ale respectivului resortisant al unei
țări terțe. În viitor, imaginile faciale ar trebui să poată fi utilizate pentru stabilirea
automatizată de corespondențe biometrice, cu condiția să fi fost îndeplinite cerințele
 tehnice și în materie de politică. Comisia, luând în considerare necesitatea și
proporționalitatea, precum și progresele tehnice în materie de software de recunoaștere
facială, ar trebui să evalueze disponibilitatea și gradul de adecvare al tehnologiei necesare
înainte de a adopta un act delegat privind utilizarea de imagini faciale pentru identificarea
resortisanților țărilor terțe, pentru a determina statele membre care dețin informații
privind condamnările anterioare cu privire la aceste persoane.
(25 Utilizarea datelor biometrice este necesară, deoarece este cea mai fiabilă metodă de
) identificare a resortisanților țărilor terțe aflați pe teritoriul statelor membre, care adesea
nu dețin documente sau orice alt tip de mijloace de identificare, precum și pentru o
corelare mai sigură a datelor privind resortisanții țărilor terțe.
(26 Statele membre ar trebui să introducă în sistemul central datele dactiloscopice ale
) resortisanților țărilor terțe condamnați, care au fost prelevate în conformitate cu dreptul
intern în cursul unor procese penale. Pentru a dispune, în sistemul central, de informații
privind identitatea cât mai complete posibil, statele membre trebuie să aibă posibilitatea,
de asemenea, de a introduce în sistemul central datele dactiloscopice care au fost
prelevate în alte scopuri decât al proceselor penale, în cazurile în care datele
dactiloscopice respective pot fi utilizate în cadrul proceselor penale, în conformitate cu
dreptul intern.
(27 Prezentul regulament ar trebui să stabilească criterii minime privind datele dactiloscopice
) pe care statele membre ar trebui să le introducă în sistemul central. Un stat membru ar
trebui să poată alege fie să introducă datele dactiloscopice ale resortisanților țărilor terțe
care au primit pedepse privative de libertate cu durata de cel puțin 6 luni, fie să introducă
datele dactiloscopice ale resortisanților țărilor terțe care au fost condamnați pentru o
infracțiune care se pedepsește, conform legislației respectivului stat membru, cu o
pedeapsă privativă de libertate cu durată maximă de cel puțin 12 luni.
(28 Statele membre ar trebui să creeze înregistrări în ECRIS-TCN în ceea ce privește
) resortisanții țărilor terțe condamnați. Acest lucru ar trebui efectuat automat, ori de câte
ori este posibil, fără întârzieri nejustificate, după înscrierea condamnării acestora în
cazierul judiciar național. Statele membre ar trebui, în conformitate cu prezentul
regulament, să introducă în sistemul central date alfanumerice și date dactiloscopice
referitoare la condamnările pronunțate după data începerii introducerii datelor în ECRIS-
TCN. Începând cu aceeași dată, precum și în orice moment ulterior, statelor membre ar
trebui să li se permită introducerea de imagini faciale în sistemul central.
(29 Statele membre ar trebui, de asemenea, în conformitate cu prezentul regulament, să
) creeze înregistrări în ECRIS-TCN vizându-i pe resortisanții țărilor terțe condamnați
înainte de data de începere a introducerii datelor, în vederea asigurării unei eficiențe
maxime a sistemului. Cu toate acestea, în acest scop, statele membre nu ar trebui să fie
obligate să colecteze informații care nu erau deja introduse în cazierele lor judiciare
înainte de data de începere a introducerii datelor. Datele dactiloscopice ale resortisanților
țărilor terțe prelevate în legătură cu astfel de condamnări anterioare ar trebui introduse
numai în cazul în care au fost prelevate în cursul proceselor penale, iar statul membru
interesat consideră că acestea pot fi corelate în mod clar cu alte informații privind
identitatea din cazierele judiciare.
(30 Îmbunătățirea schimbului de informații privind condamnările ar trebui să contribuie la
) punerea în aplicare, de către statele membre, a Deciziei-cadru 2008/675/JAI, care
introduce obligația statelor membre de a ține seama de condamnările anterioare din alte
state membre în noile procese penale, în măsura în care condamnările naționale
anterioare sunt luate în considerare în temeiul dreptului intern.
(31 Un rezultat pozitiv indicat de ECRIS-TCN nu ar trebui ca de sine-stătător să însemne că
) resortisantul în cauză al unei țări terțe a fost condamnat în statele membre indicate.
 Existența unor condamnări anterioare ar trebui să fie confirmată exclusiv pe baza
informațiilor primite din cazierele judiciare din statele membre în cauză.
(32 Fără a aduce atingere posibilității de utilizare a programelor financiare ale Uniunii în
) conformitate cu normele aplicabile, fiecare stat membru ar trebui să suporte propriile
costuri ocazionate de punerea în aplicare, administrarea, utilizarea și întreținerea propriei
baze de date privind cazierele judiciare și a bazelor de date dactiloscopice naționale,
precum și de punerea în aplicare, administrarea, utilizarea și întreținerea modificărilor
tehnice necesare pentru a putea utiliza ECRIS-TCN, inclusiv conexiunile la punctul
național central de acces.
(33 Europol și EPPO ar trebui să aibă acces la ECRIS-TCN cu scopul de a determina statele
) membre care dețin informații cu privire la cazierul judiciar al resortisantului unei țări
terțe, pentru a sprijini îndeplinirea sarcinilor lor statutare. De asemenea, Eurojust ar
trebui să aibă acces direct la ECRIS-TCN în scopul îndeplinirii sarcinii sale în temeiul
prezentului regulament de a acționa ca punct de contact pentru țări terțe și organizații
internaționale, fără a aduce atingere aplicării principiilor cooperării judiciare în materie
penală, inclusiv normelor privind asistența judiciară reciprocă. Deși poziția statelor
membre care nu fac parte din cooperarea consolidată de instituire a EPPO ar trebui să fie
luată în considerare, nu ar trebui să se refuze accesul EPPO la informații privind
condamnările numai pentru motivul că statul membru vizat nu participă la cooperarea
consolidată.
(34 Prezentul regulament stabilește norme stricte de acces la ECRIS-TCN, precum și
) garanțiile necesare, inclusiv responsabilitatea statelor membre în ceea ce privește
colectarea și utilizarea datelor. Acesta stabilește, de asemenea, modul în care persoanele
își pot exercita drepturile la compensare, acces, rectificare, ștergere și despăgubire, în
special dreptul la o cale de atac eficientă, precum și supravegherea operațiunilor de
prelucrare de către autoritățile publice independente. Prin urmare, regulamentul respectă
drepturile și libertățile fundamentale și principiile consacrate, în special în Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, inclusiv dreptul la protecția datelor cu
caracter personal, principiul egalității în fața legii și interzicerea generală a discriminării.
În acest context, aceasta ia în considerare, de asemenea, Convenția europeană pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Pactul internațional cu privire
la drepturile civile și politice și alte obligații privind drepturile omului în temeiul
dreptului internațional.
(35 Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului (10) ar trebui să se
) aplice prelucrării datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul
prevenirii, investigării, depistării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau în scopul
executării sancțiunilor penale, inclusiv al protejării împotriva amenințărilor la adresa
securității publice. Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al
Consiliului (11) ar trebui să se aplice prelucrării datelor cu caracter personal de către
autoritățile naționale în cazul în care o astfel de prelucrare nu intră sub incidența
Directivei (UE) 2016/680. Ar trebui să fie asigurată o supraveghere coordonată, în
conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al
Consiliului (12) care ar trebui să se aplice și prelucrării datelor cu caracter personal de
către eu-LISA.
(36 În ceea ce privește condamnările anterioare, autoritățile centrale ar trebui să introducă
) datele alfanumerice până la sfârșitul perioadei prevăzute pentru introducerea datelor în
temeiul prezentului regulament, iar datele dactiloscopice în termen de doi ani de la data
începerii funcționării ECRIS-TCN. Statele membre trebuie să aibă posibilitatea de a
introduce toate datele în același timp, cu condiția ca respectivele termene să fie
respectate.
(37 Ar trebui stabilite norme privind responsabilitatea care revine statelor membre, Eurojust,
) Europol, EPPO și eu-LISA în cazul unor daune care rezultă din încălcarea dispozițiilor
prezentului regulament.
(38 Pentru a îmbunătăți determinarea statelor membre care dețin informații cu privire la
) condamnările anterioare ale resortisanților țărilor terțe, competența de a adopta acte în
conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)
ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește completarea prezentului regulament prin
permiterea utilizării imaginilor faciale în scopul identificării resortisanților țărilor terțe în
scopul de a determina statele membre care dețin informații privind condamnările
anterioare. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia
să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele
consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul
interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (13). În special, pentru
a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și
Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar
experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale
Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(39 În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru stabilirea și gestionarea operațională a
) ECRIS-TCN, ar trebui conferite Comisiei competențe de executare. Competențele
respective ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011
al Parlamentului European și al Consiliului (14).
(40 Statele membre ar trebui să ia măsurile necesare pentru a se conforma prezentului
) regulament cât mai rapid posibil pentru a se asigura buna funcționare a ECRIS-TCN,
ținându-se seama de timpul de care eu-LISA are nevoie pentru a dezvolta și pune în
aplicare ECRIS-TCN. Totuși, după intrarea în vigoare a prezentului regulament, statele
membre ar trebui să aibă la dispoziție cel puțin 36 de luni pentru a lua măsurile necesare
pentru a se conforma prezentului regulament.
(41 Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume acela de a permite un schimb rapid
) și eficient de informații precise cu privire la cazierele judiciare ale resortisanților țărilor
terțe, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, prin instituirea
unor norme comune, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta
măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5
din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității,
astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce
este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.
(42 În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei,
) anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament,
acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
(43 În conformitate cu articolele 1 și 2 și cu articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21
) privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și
justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul
respectiv, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este
obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
(44 În conformitate cu articolul 3 și cu articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21, Regatul
) Unit și-a notificat intenția de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentului
regulament.
(45 Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu
) articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European
și al Consiliului (15) și a emis un aviz la 12 decembrie 2017 (16),
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament stabilește:

(a un sistem pentru a determina statele membre care dețin informații cu privire la

) condamnările anterioare ale resortisanților țărilor terțe (denumit în continuare „ECRIS-
TCN”);
(b condițiile de utilizare a ECRIS-TCN de către autoritățile centrale în scopul obținerii de
) informații cu privire la astfel de condamnări anterioare prin intermediul sistemului
european de informații cu privire la cazierele judiciare (ECRIS), stabilit prin Decizia-cadru
2009/316/JAI, precum și condițiile în care Eurojust, Europol și EPPO utilizează ECRIS-
TCN.

Articolul 2

Domeniu de aplicare

Prezentul regulament se aplică prelucrării de informații privind identitatea

resortisanților țărilor terțe care au făcut obiectul unor condamnări în statele
membre, cu scopul de a determina statele membre în care au fost pronunțate aceste
condamnări. Cu excepția articolului 5 alineatul (1) litera (b) punctul (ii),
dispozițiile prezentului regulament care se aplică resortisanților țărilor terțe se
aplică în egală măsură și cetățenilor Uniunii care dețin și cetățenia unei țări terțe și
care au făcut obiectul unor condamnări în statele membre.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

1 „condamnare” înseamnă orice hotărâre definitivă a unei instanțe penale împotriva unei
. persoane fizice pentru o infracțiune penală, în măsura în care hotărârea este înscrisă în
cazierul judiciar din statul membru care a pronunțat condamnarea;
2 „proces penal” înseamnă procedura care cuprinde etapa premergătoare judecății, etapa
. judecății și executarea condamnării;
3 „cazier judiciar” înseamnă registrul național sau registrele naționale în care sunt
. consemnate condamnările pronunțate în conformitate cu dreptul intern;
4.„stat membru de condamnare” înseamnă statul membru în care se pronunță o condamnare;
5 „autoritate centrală” înseamnă o autoritate desemnată în conformitate cu articolul 3
. alineatul (1) din Decizia-cadru 2009/315/JAI;
6 „autorități competente” înseamnă autoritățile centrale, Eurojust, Europol și EPPO, care sunt
. competente să aibă acces la ECRIS-TCN sau să efectueze interogări în ECRIS-TCN, în
conformitate cu prezentul regulament;
7 „resortisant al unei țări terțe” înseamnă o persoană care nu este cetățean al Uniunii în sensul
. articolului 20 alineatul (1) din TFUE, sau care este un apatrid sau o persoană a cărei
cetățenie este necunoscută;
8 „sistem central” înseamnă baza sau bazele de date dezvoltate și întreținute de către eu-LISA
. care conțin informații privind identitatea resortisanților țărilor terțe care au făcut obiectul
unor condamnări în statele membre;
9 „interfață software” înseamnă interfața software găzduită de autoritățile competente care le
. permite acestora accesul la sistemul central prin intermediul infrastructurii de comunicare
menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (d);
10 „informații privind identitatea” înseamnă date alfanumerice, date dactiloscopice și imagini
. faciale care sunt utilizate pentru a stabili o legătură între aceste date și o persoană fizică;
11 „date alfanumerice” înseamnă date constând în litere, cifre, caractere speciale, spații și
. semne de punctuație;
12 „date dactiloscopice” înseamnă datele legate de impresiunile în plan și de cele prelevate
. prin apăsarea degetului de la un capăt al unghiei la celălalt ale amprentelor digitale ale
fiecărui deget al unei persoane;
13. „imagine facială” înseamnă o imagine digitală a feței unei persoane;
14 „rezultat pozitiv” înseamnă una sau mai multe concordanțe stabilite prin compararea
. informațiilor privind identitatea înregistrate în sistemul central cu cele utilizate pentru
efectuarea unei căutări;
15 „punctul național central de acces” înseamnă punctul național de conectare la
. infrastructura de comunicații menționată la articolul 4 alineatul (1) litera (d);
16 „aplicația de referință a ECRIS” înseamnă programul informatic dezvoltat de Comisie și
. pus la dispoziția statelor membre pentru schimbul de informații cu privire la cazierele
judiciare prin intermediul ECRIS;
17 „autoritate națională de supraveghere” înseamnă o autoritate publică independentă
. înființată de un stat membru în temeiul normelor Uniunii aplicabile în materie de protecție
a datelor;
18 „autorități de supraveghere” înseamnă Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor și
. autoritățile naționale de supraveghere.

Articolul 4

Arhitectura tehnică a ECRIS-TCN

(1)   ECRIS-TCN este compus din:

(a un sistem central în care sunt stocate informații privind identitatea resortisanților țărilor
) terțe condamnați;
(b) un punct național central de acces în fiecare stat membru;
(c o interfață software care permite conectarea autorităților competente la sistemul central
) prin intermediul punctului național central de acces și al infrastructurii de comunicații
menționată la litera (d);
(d)o infrastructură de comunicații între sistemul central și punctul național central de acces.
(2)   Sistemul central va fi găzduit de eu-LISA la sediile sale tehnice.

(3)   Interfața software trebuie să fie integrată în aplicația de referință a

ECRIS. Statele membre utilizează aplicația de referință a ECRIS sau, în cazurile și
în condițiile stabilite la alineatele (4)-(8), software-ul lor național de implementare
a ECRIS, pentru a efectua interogări în ECRIS-TCN și pentru a trimite cereri
ulterioare de informații privind cazierele judiciare.

(4)   Statele membre care utilizează software-ul lor național de implementare a

ECRIS sunt responsabile să se asigure că software-ul lor național de implementare
a ECRIS permite autorităților lor naționale responsabile de cazierele judiciare să
utilizeze ECRIS-TCN, cu excepția interfeței software, în conformitate cu prezentul
regulament. În acest scop, acestea se asigură, înaintea datei de începere a
funcționării ECRIS-TCN, în conformitate cu articolul 35 alineatul (4), că software-
ul lor național de implementare a ECRIS funcționează în conformitate cu
protocoalele și specificațiile tehnice stabilite în actele de punere în aplicare
menționate la articolul 10, precum și cu orice cerință tehnică suplimentară stabilită
de către eu-LISA în temeiul prezentului regulament care are la bază respectivele
acte de punere în aplicare.

(5)   Atât timp cât nu folosesc aplicația de referință a ECRIS, statele membre care
își utilizează propriul software național de implementare a ECRIS asigură, de
asemenea, implementarea, fără întârzieri nejustificate, a oricăror adaptări tehnice
ulterioare la software-ul lor național de implementare a ECRIS care se impun în
urma oricărei modificări aduse specificațiilor tehnice stabilite în actele de punere în
aplicare menționate la articolul 10 sau a modificării oricărei cerințe tehnice
ulterioare stabilită de către eu-LISA în temeiul prezentului regulament având care
are la bază respectivele acte de punere în aplicare.

(6)   Statele membre care utilizează software-ul lor național de implementare a

ECRIS suportă toate costurile asociate implementării, întreținerii și dezvoltării
ulterioare a software-ului lor național de implementare a ECRIS și interconectării
acestuia cu ECRIS-TCN, cu excepția interfeței software.

(7)   În cazul în care un stat membru care utilizează software-ul său național de
implementare a ECRIS nu este în măsură să respecte obligațiile care îi revin în
temeiul prezentului articol, acesta este obligat să utilizeze aplicația de referință a
ECRIS, inclusiv interfața software integrată, pentru a utiliza ECRIS-TCN.

(8)   Având în vedere evaluarea care urmează să fie efectuată de către Comisie în

temeiul articolului 36 alineatul (10) litera (b), statele membre în cauză transmit
Comisiei toate informațiile necesare.

CAPITOLUL II
Introducerea și utilizarea datelor de către autoritățile centrale

Articolul 5

Introducerea datelor în ECRIS-TCN

(1)   Pentru fiecare resortisant al unei țări terțe condamnat, autoritatea centrală din
statul membru de condamnare creează un fișier de date în sistemul central. Fișierul
de date cuprinde următoarele date:

(a în ce privește datele alfanumerice:

)
informații care trebuie să fie introduse, exceptând situația în care, în cazuri individuale,
(i autoritatea centrală nu are cunoștință de astfel de informații (informații obligatorii):
)
numele (de familie);
—
prenumele;
—
data nașterii;
—
locul nașterii (localitatea și țara);
—
cetățenia sau cetățeniile;
—
genul;
—
numele anterioare, dacă este cazul;
—
codul statului membru de condamnare;
—
informații care trebuie să fie introduse dacă sunt înscrise în cazierul judiciar (informații
(ii facultative):
)
numele părinților;
—
informații care trebuie să fie introduse dacă sunt deținute de autoritatea centrală
(iii (informații suplimentare):
)
numărul de identitate sau tipul și numărul documentelor de identificare ale
—persoanei, precum și denumirea autorității emitente;
pseudonime sau nume de împrumut;
—
(b în ce privește date dactiloscopice:
)
datele dactiloscopice care au fost prelevate în conformitate cu dreptul intern în cursul
(i unor procese penale;
)
 cel puțin datele dactiloscopice prelevate:
(ii
) fie în cazul în care resortisantul țării terțe a fost condamnat la o pedeapsă privativă de
—libertate cu durata de cel puțin 6 luni;
fie în cazul în care resortisantul țării terțe a fost condamnat pentru o infracțiune care,
—în temeiul legislației statului membru, se pedepsește cu o pedeapsă privativă de
libertate cu durată maximă de cel puțin 12 luni.

(2)   Datele dactiloscopice menționate la alineatul (1) litera (b) de la prezentul

articol fac obiectul specificațiilor tehnice privind calitatea, rezoluția și prelucrarea
datelor dactiloscopice prevăzute în actul de punere în aplicare menționat la
articolul 10 alineatul (1) litera (b). Numărul de referință al datelor dactiloscopice
ale persoanei condamnate include codul statului membru de condamnare.

(3)   Fișierul de date poate, de asemenea, să conțină imagini faciale ale

resortisantului țării terțe condamnat, dacă legislația statului membru de
condamnare permite colectarea și stocarea imaginilor faciale ale persoanelor
condamnate.

(4)   Statul membru de condamnare creează automat fișierul de date, atunci când

acest lucru este posibil, fără întârzieri nejustificate, după înscrierea condamnării în
cazierul judiciar.

(5)   Statele membre de condamnare creează fișiere de date inclusiv pentru

condamnările pronunțate înainte de data începerii introducerii datelor în
conformitate cu articolul 35 alineatul (1), în măsura în care datele referitoare la
persoanele condamnate sunt stocate în bazele lor de date naționale. În astfel de
cazuri, datele dactiloscopice trebuie să fie introduse numai dacă au fost prelevate în
cursul unor procese penale în conformitate cu dreptul intern și în cazul în care pot
fi corelate în mod clar cu alte informații privind identitatea din cazierul judiciar.

(6)   În vederea respectării obligațiilor prevăzute la alineatul (1) litera (b) punctele
(i) și (ii) și la alineatul (5), statele membre pot utiliza date dactiloscopice prelevate
în alte scopuri decât cel al proceselor penale, în cazul în care o astfel de utilizare
este permisă în temeiul dreptului intern.

Articolul 6

Imaginile faciale

(1)   Până la intrarea în vigoare a actului delegat prevăzut la alineatul (2), imaginile

faciale pot fi utilizate numai pentru a confirma identitatea resortisantului unei țări
terțe care a fost identificat în urma unei căutări alfanumerice sau a unei căutări cu
ajutorul datelor dactiloscopice.
(2)   Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în completarea prezentului
regulament, în conformitate cu articolul 37, în ceea ce privește utilizarea imaginilor
faciale pentru identificarea resortisanților țărilor terțe în scopul de a determina
statele membre care dețin informații privind condamnările anterioare care se referă
la aceste persoane, atunci când acest lucru devine posibil din punct de vedere
tehnic. Înainte de a-și exercita această competență, Comisia, luând în considerare
necesitatea și proporționalitatea, precum și progresele tehnice în materie de
software de recunoaștere facială, evaluează disponibilitatea și gradul de adecvare al
tehnologiei necesare.

Articolul 7

Utilizarea ECRIS-TCN pentru determinarea statelor membre care dețin informații

privind cazierele judiciare

(1)   Autoritățile centrale utilizează ECRIS-TCN pentru a determina statele

membre care dețin informații privind cazierul judiciar al unui resortisant al unei
țări terțe, pentru a obține informații cu privire la condamnările anterioare prin
intermediul ECRIS, atunci când informațiile privind cazierul judiciar al persoanei
respective sunt solicitate în statul membru interesat, în scopul unor procese penale
împotriva persoanei în cauză sau în oricare dintre scopurile enumerate în
continuare, dacă sunt prevăzute în dreptul intern și este în conformitate cu acesta:

— verificarea cazierului judiciar al unei persoane, la cererea acesteia;

— autorizările de securitate;
— obținerea unei autorizații sau a unui permis;
— verificarea în vederea angajării;
—verificarea pentru activitățile de voluntariat care implică contactul direct și periodic cu
copii sau persoane vulnerabile;
—viza, dobândirea cetățeniei și procedurile în materie de migrație, inclusiv procedurile de
azil; și
— controalele în legătură cu contractele de achiziții publice și examinările publice.

Cu toate acestea, în anumite cazuri, altele decât cele în care un resortisant al unei
țări terțe solicită autorității centrale informații referitoare la propriul cazier judiciar
sau în care cererea este făcută pentru a obține informații privind cazierele judiciare
în temeiul articolului 10 alineatul (2) din Directiva 2011/93/UE, autoritatea care
solicită informații privind cazierele judiciare poate decide că o astfel de utilizare a
ECRIS-TCN nu este adecvată.

(2)   Orice stat membru care decide, dacă acest lucru este prevăzut în dreptul intern
și este în conformitate cu acesta, să utilizeze ECRIS-TCN pentru alte scopuri decât
cele prevăzute la alineatul (1) în vederea obținerii de informații prin intermediul
ECRIS cu privire la condamnările anterioare, comunică, până la data începerii
funcționării sistemului, astfel cum se prevede la articolul 35 alineatul (4) sau în
orice moment ulterior, Comisiei aceste alte scopuri și orice modificare a scopurilor
respective. Comisia publică notificările respective în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene în termen de 30 de zile de la primirea lor.

(3)   Europol, Eurojust și EPPO au dreptul să efectueze interogări în ECRIS-TCN,

în conformitate cu articolele 14-18, pentru a determina statele membre care dețin
informații cu privire la cazierul judiciar al unui resortisant al unei țări terțe. Totuși,
Europol, Eurojust și EPPO nu introduc, nu rectifică și nu șterg date din ECRIS-
TCN.

(4)   În scopurile menționate la alineatele (1), (2) și (3), autoritățile competente pot,
de asemenea, să efectueze interogări în ECRIS-TCN pentru a verifica dacă, în ceea
ce privește un cetățean al Uniunii, există vreun stat membru care deține informații
privind cazierul judiciar al acestei persoane, în calitatea respectivei persoane de
resortisant al unei țări terțe.

(5)   Atunci când efectuează interogări în ECRIS-TCN, autoritățile competente pot

utiliza, integral sau parțial, datele menționate la articolul 5 alineatul (1). Date
minime necesare pentru a efectua interogări în sistem sunt precizate într-un act de
punere în aplicare adoptat în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) litera (g).

(6)   Autoritățile competente pot, de asemenea, efectua interogări în ECRIS-TCN

utilizând imagini faciale, dacă o astfel de funcționalitate a fost pusă în aplicare în
conformitate cu articolul 6 alineatul (2).

(7)   În cazul unui rezultat pozitiv, sistemul central comunică în mod automat
autorității competente informații privind statele membre care dețin informații
privind cazierul judiciar al resortisantului unei țări terțe, împreună cu numerele de
referință asociate și orice informație corespunzătoare privind identitatea. Astfel de
informații privind identitatea sunt utilizate exclusiv în scopul de a verifica
identitatea respectivului resortisant al unei țări terțe. Rezultatul unei căutări în
sistemul central poate fi utilizat numai în scopul de a adresa o cerere în
conformitate cu articolul 6 din Decizia-cadru 2009/315/JAI sau o cerere
menționată la articolul 17 alineatul (3) din prezentul regulament.

(8)   În cazul în care nu există un rezultat pozitiv, sistemul central informează

automat autoritatea competentă.

CAPITOLUL III

Păstrarea și modificarea datelor

Articolul 8

Perioada de păstrare a datelor stocate

(1)   Fiecare fișier de date este stocat în sistemul central atât timp cât datele
referitoare la condamnările persoanei în cauză sunt stocate în cazierele judiciare.

(2)   La expirarea perioadei de păstrare menționate la alineatul (1), autoritatea

centrală a statului membru de condamnare șterge din sistemul central fișierul de
date, inclusiv datele dactiloscopice sau imaginile faciale. Ștergerea se face, dacă
este posibil, în mod automat și, în orice caz, în termen de cel mult o lună de la
expirarea perioadei de păstrare.

Articolul 9

Modificarea și ștergerea datelor

(1)   Statele membre pot modifica sau șterge datele pe care le-au introdus în
ECRIS-TCN.

(2)   Orice modificare a informațiilor din cazierele judiciare care au condus la

crearea unui fișier de date în conformitate cu articolul 5 trebuie să antreneze o
modificare identică a informațiilor stocate în fișierul de date respectiv în sistemul
central de către statul membru de condamnare, fără întârzieri nejustificate.

(3)   În cazul în care un stat membru de condamnare are motive să creadă că datele
pe care le-a înregistrat în sistemul central sunt incorecte sau că acestea au fost
prelucrate în sistemul central într-un mod care contravine prezentului regulament,
acesta:

(a lansează imediat o procedură de verificarea exactității datelor în cauză sau a legalității

) prelucrării acestora, după caz;
(b dacă este necesar, rectifică sau șterge datele respective din sistemul central, fără întârzieri
) nejustificate.

(4)   În cazul în care un stat membru, altul decât statul membru de condamnare care
a introdus datele, are motive să creadă că datele înregistrate în sistemul central sunt
incorecte sau că acestea au fost prelucrate în sistemul central într-un mod care
contravine prezentului regulament, acesta contactează fără întârzieri nejustificate
autoritatea centrală din statul membru de condamnare.

Statul membru de condamnare:

(a lansează imediat procedura de verificare a exactității datelor în cauză sau a legalității

) prelucrării acestora, după caz;
(b dacă este necesar, rectifică sau șterge datele respective din sistemul central, fără întârzieri
) nejustificate;
(c informează celălalt stat membru cu privire la rectificarea sau ștergerea datelor sau cu
) privire la motivele pentru care datele nu au fost rectificate sau șterse, fără întârzieri
nejustificate.
CAPITOLUL IV

Dezvoltare, operare și responsabilități

Articolul 10

Adoptarea actelor de punere în aplicare de către Comisie

(1)   Comisia adoptă cât mai curând posibil actele de punere în aplicare necesare
pentru dezvoltarea și implementarea tehnică a ECRIS-TCN, în special acte privind:

(a) specificațiile tehnice pentru prelucrarea datelor alfanumerice;

(b)specificațiile tehnice pentru calitatea, rezoluția și prelucrarea datelor dactiloscopice;
(c) specificațiile tehnice ale interfeței software;
(d specificațiile tehnice pentru calitatea, rezoluția și prelucrarea imaginilor faciale în sensul
) articolului 6 și în condițiile stabilite la același articol;
(e calitatea datelor, inclusiv un mecanism și proceduri pentru a efectua verificări ale calității
) datelor;
(f) introducerea datelor în conformitate cu articolul 5;
(g) accesarea și efectuarea de interogări în ECRIS-TCN în conformitate cu articolul 7;
(h) modificarea și ștergerea datelor în conformitate cu articolele 8 și 9;
(i) păstrarea și accesarea fișierelor de evidență în conformitate cu articolul 31;
(j operarea registrului central și norme privind securitatea datelor și protecția datelor
) aplicabile registrului, în conformitate cu articolul 32;
(k) furnizarea de statistici în conformitate cu articolul 32;
(l cerințele privind performanțele și disponibilitatea ECRIS-TCN, inclusiv specificațiile și
) cerințele minime privind performanțele biometrice ale ECRIS-TCN, în special în ceea ce
privește cerințele privind rata rezultatelor de identificare fals pozitive și rata rezultatelor de
identificare fals negative.

(2)   Actele de punere în aplicare prevăzute la alineatul (1) se adoptă în

conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 38 alineatul (2).

Articolul 11

Dezvoltarea și gestionarea operațională a ECRIS-TCN

(1)   Eu-LISA este responsabilă pentru dezvoltarea ECRIS-TCN, în conformitate

cu principiul protecției datelor începând cu momentul conceperii și în mod
implicit. În plus, eu-LISA este responsabilă pentru gestionarea operațională a
ECRIS-TCN. Dezvoltarea constă în elaborarea și implementarea specificațiilor
tehnice, în testare și în coordonarea generală a proiectului.

(2)   Eu-LISA este, de asemenea, responsabilă pentru dezvoltarea ulterioară și

întreținerea aplicației de referință a ECRIS.

(3)   Eu-LISA proiectează arhitectura fizică a ECRIS-TCN, inclusiv specificațiile

tehnice și dezvoltarea ulterioară în ceea ce privește sistemul central, punctul
național central de acces și interfața software. Această proiectare se adoptă de către
Consiliul de administrație al eu-LISA, sub rezerva unui aviz favorabil din partea
Comisiei.

(4)   Eu-LISA dezvoltă și pune în aplicare ECRIS-TCN cât mai curând posibil

după data intrării în vigoare a prezentului regulament și după adoptarea de către
Comisie a actelor de punere în aplicare prevăzute la articolul 10.

(5)   Înainte de faza de proiectare și dezvoltare a ECRIS-TCN, Consiliul de

administrație al eu-LISA constituie un consiliu de administrație al programului,
alcătuit din zece membri.

Consiliul de administrație al programului este alcătuit din opt membri numiți de

Consiliul de administrație, președintele grupului consultativ menționat la articolul
39 și un membru numit de Comisie. Membrii numiți de către Consiliul de
administrație sunt aleși numai din acele state membre care intră pe deplin, în
temeiul dreptului Uniunii, sub incidența instrumentelor legislative care
reglementează ECRIS și care vor participa la ECRIS-TCN. Consiliul de
administrație se asigură că membrii pe care îi numește în cadrul Consiliului de
administrație al programului dispun de experiența și expertiza necesare în
domeniul dezvoltării și al gestionării sistemelor informatice care sprijină
autoritățile judiciare și pe cele responsabile de cazierele judiciare.

Eu-LISA participă la lucrările Consiliului de administrație al programului. În acest

scop, reprezentanții eu-LISA participă la ședințele Consiliului de administrație al
programului, pentru a raporta cu privire la lucrările referitoare la proiectarea și
dezvoltarea ECRIS-TCN, precum și la orice alte lucrări și activități conexe.

Consiliul de administrație al programului se reunește cel puțin o dată la trei luni

sau mai des, dacă este necesar. Acesta asigură gestionarea adecvată a fazei de
proiectare și dezvoltare a ECRIS-TCN și asigură consecvența dintre proiectele
ECRIS-TCN de la nivel central și cele de la nivel național, precum și cu software-
ul național de implementare a ECRIS. Consiliul de administrație al programului
prezintă Consiliului de administrație al eu-LISA rapoarte scrise periodice, și cu
frecvență lunară dacă este posibil, cu privire la evoluția proiectului. Consiliul de
administrație al programului nu are competențe decizionale și nu dispune de un
mandat pentru a-i reprezenta pe membrii Consiliului de administrație al eu-LISA.

(6)   Consiliul de administrație al programului își stabilește regulamentul de

procedură, care include în special norme privind:

(a) președinția;
(b) locul de desfășurare a reuniunilor;
(c) pregătirea reuniunilor;
(d) accesul experților la reuniuni;
(e planurile de comunicare care asigură informarea completă a membrilor neparticipanți din
) cadrul Consiliului de administrație.

(7)   Președinția Consiliului de administrație al programului este asigurată de un

stat membru pentru care instrumentele legislative care reglementează ECRIS și
cele care reglementează dezvoltarea, instituirea, operarea și utilizarea tuturor
sistemelor IT la scară largă gestionate de eu-LISA au caracter pe deplin
obligatoriu, în temeiul dreptului Uniunii.

(8)   Toate cheltuielile de deplasare și de ședere suportate de membrii Consiliului

de administrație al programului sunt plătite de eu-LISA. Articolul 10 din
Regulamentul de procedură al eu-LISA se aplică mutatis mutandis. Secretariatul
Consiliului de administrație al programului este asigurat de către eu-LISA.

(9)   În cursul fazei de proiectare și dezvoltare, Grupul consultativ menționat la

articolul 39 este alcătuit din managerii de proiect ai ECRIS-TCN de la nivel
național și este prezidat de eu-LISA. În cursul fazei de proiectare și dezvoltare,
Grupul consultativ se reunește în mod periodic, dacă este posibil cel puțin o dată pe
lună, până la începerea funcționării ECRIS-TCN. După fiecare reuniune, Grupul
consultativ prezintă un raport Consiliului de administrație al programului. Grupul
consultativ pune la dispoziție expertiză tehnică necesară în sprijinul atribuțiilor
care revin Consiliului de administrație al programului și monitorizează stadiul de
pregătire al statelor membre.

(10)   Pentru a asigura în permanență confidențialitatea și integritatea datelor

stocate în ECRIS-TCN, eu-LISA stabilește, în cooperare cu statele membre,
măsurile tehnice și organizatorice adecvate, luând în considerare stadiul actual al
tehnologiei, costurile punerii în aplicare și riscurile reprezentate de prelucrare.

(11)   Eu-LISA este responsabilă de următoarele sarcini legate de infrastructura de

comunicații menționată la articolul 4 alineatul (1) litera (d):

(a) supraveghere;
(b) securitate;
(c)coordonarea relațiilor dintre statele membre și furnizorul infrastructurii de comunicații.

(12)   Comisia este responsabilă de toate celelalte sarcini referitoare la

infrastructura de comunicații menționată la articolul 4 alineatul (1) litera (d), în
special:

(a) sarcini legate de execuția bugetului;

(b) achiziții și reînnoire;
(c) aspecte contractuale.

(13)   Eu-LISA elaborează și întreține un mecanism și o serie de proceduri pentru

efectuarea de controale de calitate privind datele stocate în ECRIS-TCN și prezintă
periodic rapoarte statelor membre. Eu-LISA prezintă Comisiei rapoarte periodice
cu privire la situațiile problematice întâmpinate și la statele membre vizate.

(14)   Gestionarea operațională a ECRIS-TCN cuprinde toate sarcinile necesare

pentru a menține ECRIS-TCN operațional în conformitate cu prezentul
regulament, în special lucrările de întreținere și perfecționările tehnice necesare
pentru a se asigura funcționarea ECRIS-TCN la un nivel satisfăcător, în
conformitate cu specificațiile tehnice.

(15)   Eu-LISA îndeplinește atribuții legate de furnizarea de formare privind

utilizarea tehnică a ECRIS-TCN și a aplicației de referință a ECRIS.

(16)   Fără a aduce atingere articolului 17 din Statutul funcționarilor Uniunii

Europene, prevăzut în Regulamentul Consiliului (CEE, Euratom, CECO)
nr. 259/68 (17), eu-LISA aplică normele corespunzătoare privind secretul
profesional sau alte obligații echivalente privind confidențialitatea tuturor
angajaților care trebuie să lucreze cu datele înregistrate în sistemul central. Această
obligație continuă să se aplice și după ce aceste persoane nu mai sunt funcționari
sau angajați sau după încheierea activității lor.

Articolul 12

Responsabilitățile statelor membre

(1)   Fiecare stat membru este responsabil de:

(a asigurarea unei conexiuni securizate între cazierele judiciare naționale, bazele de date
) dactiloscopice naționale și punctul național central de acces;
(b) dezvoltarea, operarea și întreținerea conexiunii menționate la litera (a);
(c)asigurarea unei conexiuni între sistemele naționale și aplicația de referință a ECRIS;
(d gestionarea și modalitățile de acces la ECRIS-TCN pentru personalul autorizat în mod
) corespunzător din cadrul autorităților centrale în conformitate cu prezentul regulament,
precum și de întocmirea și actualizarea periodică a unei liste cu membrii respectivului
personal și profilurile lor, menționată la articolul 19 alineatul (3) litera (g).

(2)   Fiecare stat membru asigură o formare profesională adecvată membrilor

personalului din cadrul autorității sale centrale cu drept de acces la ECRIS-TCN, în
special cu privire la normele de securitate și de protecție a datelor și la drepturile
fundamentale aplicabile, înainte de a-i autoriza să prelucreze datele stocate în
sistemul central.

Articolul 13

Responsabilitatea în materie de utilizare a datelor

(1)   În conformitate cu nomele aplicabile ale Uniunii în materie de protecție a
datelor, fiecare stat membru se asigură că datele înregistrate în ECRIS-TCN sunt
prelucrate legal și, în special, că:

(a numai personalul autorizat în mod corespunzător are acces la date în scopul îndeplinirii
) sarcinilor proprii;
(b datele sunt colectate în mod legal într-o manieră care asigură respectarea deplină a
) demnității și a drepturilor fundamentale ale resortisantului țării terțe;
(c) datele sunt introduse în mod legal în ECRIS-TCN;
(d) datele sunt corecte și actualizate atunci când sunt introduse în ECRIS-TCN.

(2)   Eu-LISA se asigură că ECRIS-TCN funcționează în conformitate cu prezentul

regulament, cu actul delegat menționat la articolul 6 alineatul (2) și cu actele de
punere în aplicare menționate la articolul 10, precum și în conformitate cu
Regulamentul (UE) 2018/1725. În special, eu-LISA ia măsurile necesare pentru a
asigura securitatea sistemului central și a infrastructurii de comunicații menționate
la articolul 4 alineatul (1) litera (d), fără a aduce atingere responsabilităților
fiecărui stat membru.

(3)   Eu-LISA informează, cât mai curând posibil, Parlamentul European, Consiliul

și Comisia, precum și Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor cu privire la
măsurile pe care le ia în conformitate cu alineatul (2) în vederea începerii
funcționării sistemului ECRIS-TCN.

(4)   Comisia pune la dispoziția statelor membre și a publicului informațiile

menționate la alineatul (3) prin intermediul unui site public de internet actualizat
constant.

Articolul 14

Accesul de care beneficiază Eurojust, Europol și EPPO

(1)   Eurojust are acces direct la ECRIS-TCN în scopul punerii în aplicare a

articolului 17, precum și al îndeplinirii atribuțiilor sale statutare în temeiul
articolului 2 din Regulamentul (UE) 2018/1727, pentru a determina statele membre
care dețin informații cu privire la condamnările anterioare ale resortisanților țărilor
terțe.

(2)   Europol are acces direct la ECRIS-TCN în scopul îndeplinirii atribuțiilor sale

în temeiul literelor (a)-(e) și al literei (h) de la articolul 4 alineatul (1) din
Regulamentul (UE) 2016/794, pentru a determina statele membre care dețin
informații cu privire la condamnările anterioare ale resortisanților țărilor terțe.

(3)   EPPO are acces direct la ECRIS-TCN în scopul îndeplinirii atribuțiilor sale în

temeiul articolului 4 din Regulamentul (UE) 2017/1939, pentru a determina statele
membre care dețin informații cu privire la condamnările anterioare ale
resortisanților țărilor terțe.

(4)   În urma obținerii unui rezultat pozitiv care indică statele membre care dețin
informații privind cazierele judiciare ale unui resortisant al unei țări terțe, Eurojust,
Europol și EPPO pot să utilizeze contactele lor cu autoritățile naționale ale statelor
membre în cauză pentru a solicita informații cu privire la cazierele judiciare în
condițiile prevăzute în actele lor de înființare.

Articolul 15

Accesul de care beneficiază personalul autorizat al Eurojust, al Europol și al EPPO

Eurojust, Europol și EPPO sunt responsabile pentru gestionarea și reglementarea

accesului la ECRIS-TCN, în conformitate cu prezentul regulament, al personalului
autorizat în mod corespunzător, precum și pentru întocmirea și actualizarea
periodică a unei liste cu membrii respectivului personal și profilurile lor.

Articolul 16

Responsabilități care revin Eurojust, Europol și EPPO

Eurojust, Europol și EPPO:

(a stabilesc mijloacele tehnice pentru a se conecta la ECRIS-TCN și sunt responsabile de

) întreținerea conexiunii;
(b asigură, acelor membri ai personalului propriu care au dreptul de a accesa ECRIS-TCN, o
) formare adecvată care vizează, in special, normele de securitate și de protecție a datelor,
precum și drepturile fundamentale aplicabile, înainte de a-i autoriza să prelucreze datele
stocate în sistemul central;
(c se asigură că datele cu caracter personal pe care le prelucrează în temeiul prezentului
) regulament sunt protejate în conformitate cu normele aplicabile privind protecția datelor.

Articolul 17

Punctul de contact pentru țările terțe și organizațiile internaționale

(1)   În scopul unor procese penale, țările terțe și organizațiile internaționale pot
adresa Eurojust cererile de informații pentru a afla dacă există state membre care
dețin informații referitoare la cazierele judiciare ale unui resortisant al unei țări
terțe. În acest scop, utilizează formularul standard prevăzut în anexa la prezentul
regulament.

(2)   În cazul în care primește o cerere în temeiul alineatului (1), Eurojust utilizează
ECRIS-TCN pentru a determina dacă există state membre care dețin informații
privind cazierul judiciar al resortisantului respectiv al țării terțe.
(3)   În cazul în care există un rezultat pozitiv, Eurojust solicită acordul statului
membru care deține informații privind cazierul judiciar al resortisantului respectiv
al unei țări terțe pentru a informa țara terță sau organizația internațională cu privire
la numele statului membru în cauză. În cazul în care statul membru în cauză este de
acord, Eurojust informează țara terță sau organizația internațională cu privire la
numele statului membru în cauză și informează țara terță sau organizația
internațională despre modul în care poate introduce o cerere de extrase din
cazierele judiciare în statul membru respectiv în conformitate cu procedurile
aplicabile.

(4)   În cazul în care nu există un rezultat pozitiv sau în cazul în care Eurojust nu
poate furniza un răspuns în conformitate cu alineatul (3) la cererile formulate în
temeiul prezentului articol, acesta informează țara terță sau organizația
internațională în cauză că a încheiat procedura, fără a furniza nicio indicație din
care să rezulte dacă informațiile privind cazierul judiciar al persoanei în cauză sunt
deținute de către vreunul dintre statele membre.

Articolul 18

Furnizarea de informații către o țară terță, o organizație internațională sau o entitate

privată

Nici Eurojust, nici Europol, nici EPPO și nici vreo autoritate centrală nu pot să
transfere sau să pună la dispoziția unei țări terțe, a unei organizații internaționale
sau a unei entități private informații obținute prin intermediul ECRIS-TCN
referitoare la un resortisant al unei țări terțe. Prezentul articol nu aduce atingere
articolului 17 alineatul (3).

Articolul 19

Securitatea datelor

(1)   Eu-LISA ia măsurile necesare pentru a asigura securitatea ECRIS-TCN, fără a

aduce atingere responsabilităților fiecărui stat membru, luând în considerare
măsurile de securitate menționate la alineatul (3).

(2)   În ceea ce privește operarea ECRIS-TCN, eu-LISA ia măsurile necesare în

vederea realizării obiectivelor stabilite la alineatul (3), inclusiv adoptarea unui plan
de securitate și a unui plan de asigurare a continuității activității și de redresare în
caz de dezastru, și pentru a se asigura că, în caz de întrerupere, sistemele instalate
pot fi restabilite.

(3)   Statele membre asigură securitatea datelor înaintea și în cursul transmiterii

către punctul național central de acces, precum și înainte și în cursul primirii
datelor de la acesta. În particular, fiecare stat membru are obligația:
(a de a proteja în mod fizic datele, inclusiv prin elaborarea unor planuri de urgență pentru
) protecția infrastructurii;
(b de a împiedica accesul persoanelor neautorizate la instalațiile naționale în care statul
) membru desfășoară operațiuni legate de ECRIS-TCN;
(c de a împiedica citirea, copierea, modificarea sau îndepărtarea neautorizată a suporturilor
) de date;
(d de a împiedica introducerea neautorizată de date și inspectarea, modificarea sau ștergerea
) neautorizată de date cu caracter personal stocate;
(e de a împiedica prelucrarea neautorizată a datelor în ECRIS-TCN și orice modificare sau
) ștergere neautorizată a datelor prelucrate din ECRIS-TCN;
(f de a garanta că persoanele autorizate să acceseze ECRIS-TCN au acces numai la datele
) prevăzute de autorizația lor de acces, exclusiv prin folosirea unor identități de utilizator
individuale și a unor moduri confidențiale de acces;
(g de a garanta că toate autoritățile cu drept de acces la ECRIS-TCN creează profiluri care
) descriu funcțiile și responsabilitățile persoanelor autorizate să introducă, să rectifice, să
șteargă, să consulte și să caute date și de a pune profilurile acestora la dispoziția
autorităților naționale de supraveghere, fără întârzieri nejustificate, la cererea acestora;
(h de a se asigura că este posibil să se verifice și să se stabilească căror organisme, oficii și
) agenții ale Uniunii le pot fi transmise datele cu caracter personal prin utilizarea
echipamentelor de comunicare a datelor;
(i de a se asigura că este posibil să se verifice și să se stabilească ce date au fost prelucrate în
) ECRIS-TCN, în ce moment, de către cine și cu ce scop;
(j de a împiedica citirea, copierea, modificarea sau ștergerea neautorizată a datelor cu caracter
) personal pe durata transmiterii datelor cu caracter personal către sau din ECRIS-TCN sau
în timpul transportului suporturilor de date, în special prin intermediul tehnicilor de
criptare corespunzătoare;
(k de a monitoriza eficacitatea măsurilor de securitate menționate la prezentul alineat și de a
) lua măsurile de organizare referitoare la monitorizarea și supravegherea interne necesare
pentru a asigura respectarea prezentului regulament.

(4)   Eu-LISA și statele membre cooperează pentru a asigura o abordare coerentă a

securității datelor, pe baza unui proces de gestionare a riscurilor în materie de
securitate, care să cuprindă întregul ECRIS-TCN.

Articolul 20

Răspundere

(1)   Orice persoană sau orice stat membru care a suferit un prejudiciu material sau
moral ca urmare a unei operațiuni de prelucrare ilicite sau a oricărui alt act
incompatibil cu prezentul regulament are dreptul la despăgubire:

(a) din partea statului membru care este responsabil pentru prejudiciul suferit; sau
(b din partea eu-LISA, în cazul în care eu-LISA nu a respectat obligațiile prevăzute în
) prezentul regulament sau în Regulamentul (UE) 2018/1725.

Statul membru care este responsabil pentru prejudiciul suferit, respectiv eu-LISA,
este exonerat(ă) de responsabilitate, integral sau parțial, dacă dovedește că nu este
responsabil(ă) pentru fapta care a provocat prejudiciul.
(2)   În cazul în care nerespectarea în orice mod, de către un stat membru, Eurojust,
Europol sau EPPO, a obligațiilor care îi revin în virtutea prezentului regulament
cauzează prejudicii ECRIS-TCN, respectivul stat membru, Eurojust, Europol sau,
după caz, EPPO este responsabil pentru prejudicii, cu excepția cazului și în măsura
în care eu-LISA sau un alt stat membru participant la ECRIS-TCN nu a luat
măsurile necesare pentru a preveni producerea prejudiciului sau pentru a-i reduce
efectele.

(3)   Acțiunile în despăgubiri împotriva unui stat membru pentru prejudiciile

menționate la alineatele (1) și (2) sunt reglementate de legislația statului membru
pârât. Acțiunile în despăgubiri împotriva eu-LISA, a Eurojust, a Europol sau a
EPPO pentru prejudiciile menționate la alineatele (1) și (2) sunt reglementate de
actele de înființare ale acestora.

Articolul 21

Automonitorizare

Statele membre se asigură că fiecare autoritate centrală ia măsurile necesare pentru

asigurarea conformității cu prezentul regulament și cooperează, după caz, cu
autoritățile de supraveghere.

Articolul 22

Sancțiuni

Orice utilizare abuzivă a datelor introduse în ECRIS-TCN face obiectul unor

sancțiuni sau măsuri disciplinare, în conformitate cu dreptul intern sau al Uniunii,
care sunt efective, proporționale și cu efect de descurajare.

CAPITOLUL V

Drepturi și supraveghere în materie de protecție a datelor

Articolul 23

Operatorul de date și persoana împuternicită de către operator

(1)   Fiecare autoritate centrală este considerată drept operator de date, în

conformitate cu normele aplicabile ale Uniunii în materie de protecție a datelor, în
ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritatea
centrală a statului membru respectiv în temeiul prezentului regulament.

(2)   Eu-LISA este considerată a fi persoană împuternicită de către operator în

conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 în ceea ce privește datele cu
caracter personal introduse în sistemul central de către statele membre.
Articolul 24

Scopul prelucrării datelor cu caracter personal

(1)   Datele introduse în sistemul central sunt prelucrate doar în scopul identificării

statelor membre care dețin informații privind cazierele judiciare ale resortisanților
țărilor terțe.

(2)   Cu excepția personalului autorizat în mod corespunzător din cadrul Eurojust,

al Europol sau al EPPO, care are acces la ECRIS-TCN în scopul reglementat prin
prezentul regulament, accesul la ECRIS-TCN este rezervat în mod exclusiv
personalului autorizat în mod corespunzător din cadrul autorităților centrale.
Accesul este limitat la ceea ce este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor în
conformitate cu scopul prevăzut la alineatul (1) și la ceea ce este necesar și
proporțional cu obiectivele urmărite.

Articolul 25

Dreptul la acces, la rectificare, la ștergere și la restricționarea prelucrării

(1)   Cererile resortisanților țărilor terțe referitoare la drepturile de acces la datele

cu caracter personal, la rectificarea și ștergerea acestora și la restricționarea
prelucrării datelor cu caracter personal, prevăzute de normele Uniunii în materie de
protecție a datelor, pot fi adresate autorității centrale din oricare stat membru.

(2)   În cazul în care o cerere este adresată altui stat membru decât statul membru
de condamnare, statul membru căruia i s-a adresat cererea o transmite statului
membru de condamnare fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în termen de 10
zile lucrătoare de la primirea cererii. După primirea cererii, statul membru de
condamnare:

(a lansează imediat o procedură de verificare a exactității datelor în cauză sau a legalității

) prelucrării acestora în ECRIS-TCN; și
(b) răspunde statului membru care a transmis cererea, fără întârzieri nejustificate.

(3)   În cazul în care datele înregistrate în ECRIS-TCN sunt incorecte sau au fost
prelucrate în mod ilegal, statul membru de condamnare le rectifică sau le șterge în
conformitate cu articolul 9. Statul membru de condamnare sau, după caz, statul
membru căruia i s-a adresat cererea îi confirmă în scris și fără întârzieri
nejustificate persoanei interesate că a luat măsuri pentru rectificarea sau ștergerea
datelor referitoare la persoana respectivă. Statul membru de condamnare
informează de asemenea, fără întârzieri nejustificate, orice alt stat membru care a
primit informații privind condamnările obținute în urma efectuării unei interogări a
ECRIS-TCN cu privire la acțiunile care au fost întreprinse.
(4)   În cazul în care statul membru de condamnare nu este de acord că datele
înregistrate în ECRIS-TCN sunt incorecte sau că au fost prelucrate în mod ilegal,
acesta emite o decizie administrativă sau judiciară prin care explică în scris
persoanei interesate motivele pentru care nu este dispus să rectifice sau să șteargă
datele care o privesc. Astfel de cazuri pot fi comunicate autorității naționale de
supraveghere, dacă acest lucru este oportun.

(5)   Statul membru care a adoptat decizia în temeiul alineatului (4) comunică

totodată persoanei interesate informații care detaliază demersurile pe care această
persoană le poate întreprinde dacă găsește inacceptabilă explicația dată în temeiul
alineatului (4). Aceste informații se referă inclusiv la modalitățile de a introduce o
acțiune sau de a depune o plângere pe lângă autoritățile sau instanțele competente
din statul membru sau la orice asistență, inclusiv din partea autorităților naționale
de supraveghere, care este disponibilă în conformitate cu dreptul intern al
respectivului stat membru.

(6)   Orice cerere formulată în temeiul alineatului (1) conține informațiile necesare

pentru a identifica persoana în cauză. Aceste informații sunt folosite exclusiv
pentru a permite exercitarea drepturilor prevăzute la alineatului (1) și sunt apoi
șterse imediat.

(7)   În cazul în care se aplică alineatul (2), autoritatea centrală căreia îi este
adresată cererea păstrează o înregistrare scrisă a unei astfel de cereri, a modului în
care a fost soluționată și a autorității către care a fost transmisă. La solicitarea
autorității naționale de supraveghere, autoritatea centrală îi pune acesteia la
dispoziție, fără întârziere, respectiva înregistrare. Autoritatea centrală și autoritatea
națională de supraveghere șterg astfel de înregistrări după trei ani de la crearea lor.

Articolul 26

Cooperarea în vederea respectării drepturilor privind protecția datelor

(1)   Autoritățile centrale cooperează reciproc în vederea asigurării respectării

drepturilor prevăzute la articolul 25.

(2)   În fiecare stat membru, autoritatea națională de supraveghere oferă persoanei

interesate, la cerere, informații privind modul de exercitare a dreptului său de a
obține rectificarea sau ștergerea datelor care o privesc, în conformitate cu normele
aplicabile ale Uniunii în materie de protecție a datelor.

(3)   În sensul prezentului articol, autoritatea națională de supraveghere a statului

membru care a transmis datele și autoritatea națională de supraveghere din statul
membru căruia i s-a adresat cererea cooperează între ele.

Articolul 27
Căi de atac

Orice persoană are dreptul de a depune o plângere și dreptul la o cale de atac în

statul membru de condamnare care a refuzat dreptul de acces sau dreptul de
rectificare sau de ștergere a datelor referitoare la persoana respectivă, menționat la
articolul 25, în conformitate cu dreptul intern sau al Uniunii.

Articolul 28

Supravegherea de către autoritatea națională de supraveghere

(1)   Fiecare stat membru se asigură că autoritățile naționale de supraveghere

desemnate în temeiul normelor aplicabile ale Uniunii în materie de protecție a
datelor monitorizează legalitatea prelucrării datelor cu caracter personal menționate
la articolele 5 și 6 de către statul membru în cauză, inclusiv transmiterea acestora
către și dinspre ECRIS-TCN.

(2)   Autoritatea națională de supraveghere asigură efectuarea unui audit al

operațiunilor de prelucrare a datelor în bazele de date naționale ale cazierelor
judiciare și dactiloscopice privind schimbul de date dintre respectivele sisteme și
ECRIS-TCN în conformitate cu standardele internaționale de audit
corespunzătoare cel puțin o dată la fiecare trei ani de la data începerii funcționării
ECRIS-TCN.

(3)   Statele membre se asigură că autoritățile lor naționale de supraveghere au

resurse suficiente pentru a îndeplini sarcinile care le-au fost încredințate în
conformitate cu prezentul regulament.

(4)   Fiecare stat membru comunică toate informațiile solicitate de autoritățile

naționale de supraveghere și, în special, le comunică acestora informații privind
activitățile desfășurate în conformitate cu articolele 12, 13 și 19. Fiecare stat
membru acordă autorităților naționale de supraveghere accesul la înregistrările sale
în temeiul articolului 25 alineatul (7) și la fișierele sale de evidență în temeiul
articolului 31 alineatul (6) și le permite în orice moment accesul la toate incintele
sale aferente ECRIS-TCN.

Articolul 29

Supravegherea de către Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor

(1)   Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor monitorizează îndeplinirea în

conformitate cu prezentul regulament a activităților de prelucrare a datelor cu
caracter personal desfășurate de eu-LISA cu privire la ECRIS-TCN.
(2)   Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor asigură efectuarea unui audit
al operațiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal desfășurate de eu-
LISA, în conformitate cu standardele internaționale de audit corespunzătoare, cel
puțin o dată la trei ani. Un raport al acestui audit se trimite Parlamentului
European, Consiliului, Comisiei, eu-LISA și autorităților de supraveghere. Eu-
LISA i se oferă posibilitatea de a face observații înainte de adoptarea raportului.

(3)   Eu-LISA comunică informațiile cerute de către Autoritatea Europeană pentru

Protecția Datelor, acordându-i acces la toate documentele și la fișierele de evidență
prevăzute la articolul 31 și asigurându-i accesul la toate incintele sale, în orice
moment.

Articolul 30

Cooperarea dintre autoritățile naționale de supraveghere și Autoritatea Europeană

pentru Protecția Datelor

O supraveghere coordonată a ECRIS-TCN se asigură în conformitate cu articolul

62 din Regulamentul (UE) 2018/1725.

Articolul 31

Ținerea evidențelor

(1)   Eu-LISA și autoritățile competente se asigură, în conformitate cu

responsabilitățile lor respective, că se ține evidența tuturor operațiunilor de
prelucrare din ECRIS-TCN, în conformitate cu alineatul (2), pentru a verifica
admisibilitatea solicitărilor și a monitoriza integritatea și securitatea datelor și
legalitatea prelucrării datelor, precum și în scopul automonitorizării.

(2)   Fișierul de evidență indică:

(a) scopul cererii de acces la datele ECRIS-TCN;

(b) datele transmise, astfel cum sunt menționate la articolul 5;
(c) numărul de referință din arhivele naționale;
(d) data și ora exactă a operațiunii;
(e) datele utilizate pentru o interogare;
(f) datele de identificare ale agentului care a efectuat căutarea.

(3)   Fișierul de evidență a consultărilor și a informațiilor furnizate permite

stabilirea motivelor care justifică operațiunile respective.

(4)   Fișierele de evidență sunt folosite doar pentru a monitoriza legalitatea

prelucrării datelor și pentru a garanta integritatea și securitatea datelor. Doar
fișierele de evidență care conțin date fără caracter personal pot fi folosite în
vederea monitorizării și evaluării menționate la articolul 36. Aceste fișiere de
evidență sunt protejate, prin măsuri adecvate, împotriva accesului neautorizat și
sunt șterse după o perioadă de trei ani, în cazul în care nu mai sunt necesare pentru
proceduri de monitorizare deja inițiate.

(5)   La cerere, eu-LISA pune la dispoziția autorităților centrale fișierele de

evidență a propriilor operațiuni de prelucrare, fără întârzieri nejustificate.

(6)   Autoritățile naționale de supraveghere competente care sunt responsabile de

verificarea admisibilității cererii și de monitorizarea legalității prelucrării datelor,
precum și de integritatea și securitatea datelor au acces la fișierele de evidență, la
cerere, în scopul îndeplinirii atribuțiilor care le revin. La cerere, autoritățile
centrale pun la dispoziția autorităților naționale de supraveghere competente
fișierele de evidență a propriilor operațiuni de prelucrare, fără întârzieri
nejustificate.

CAPITOLUL VI

Dispoziții finale

Articolul 32

Utilizarea datelor în scopul întocmirii de rapoarte și statistici

(1)   Personalul autorizat în mod corespunzător al eu-LISA, autoritățile competente

și Comisia au acces la datele prelucrate în cadrul ECRIS-TCN exclusiv în scopul
elaborării de rapoarte și statistici, fără a permite identificarea persoanelor.

(2)   În sensul alineatului (1), eu-LISA întocmește, pune în aplicare și găzduiește în

propriile sedii tehnice un registru central care conține datele menționate la alineatul
(1) și care, fără a permite identificarea persoanelor, ar face posibilă în schimb
elaborarea unor rapoarte și statistici configurabile. Accesul la registrul central se
realizează sub forma unui acces securizat, cu controlul accesului și prin profiluri de
utilizator specifice, exclusiv în scopul elaborării de rapoarte și statistici.

(3)   Procedurile instituite de eu-LISA pentru a monitoriza funcționarea ECRIS-

TCN menționate la articolul 36, precum și aplicația de referință a ECRIS includ
posibilitatea de a elabora statistici periodice în scopuri de monitorizare.

În fiecare lună, eu-LISA transmite Comisiei statistici referitoare la înregistrarea,

stocarea și schimbul de informații extrase din cazierele judiciare prin intermediul
ECRIS-TCN și al aplicației de referință a ECRIS. Eu-LISA se asigură că nu este
posibilă identificarea individuală pe baza acestor statistici. La cererea Comisiei, eu-
LISA pune la dispoziția acesteia statistici privind aspecte specifice legate de
punerea în aplicare a prezentului regulament.
(4)   Statele membre pun la dispoziția eu-LISA statisticile necesare pentru ca
aceasta să-și îndeplinească obligațiile prevăzute la prezentul articol. Acestea pun la
dispoziția Comisiei statistici cu privire la numărul resortisanților țărilor terțe
condamnați, precum și la numărul de condamnări ale resortisanților țărilor terțe pe
teritoriul lor.

Articolul 33

Costuri

(1)   Costurile aferente instituirii și operării sistemului central, infrastructurii de

comunicații menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (d), interfeței software și
aplicației de referință a ECRIS sunt suportate din bugetul general al Uniunii.

(2)   Costurile conectării Eurojust, a Europol și a EPPO la ECRIS-TCN sunt

suportate din bugetele proprii ale acestora.

(3)   Alte costuri sunt suportate de statele membre, în special costurile generate de

conectarea registrelor naționale de caziere judiciare existente, a bazelor de date
dactiloscopice și a autorităților centrale la ECRIS-TCN, precum și costurile
aferente găzduirii aplicației de referință a ECRIS.

Articolul 34

Notificări

(1)   Fiecare stat membru notifică eu-LISA autoritatea sa centrală sau autoritățile

care au acces în ceea ce privește introducerea, rectificarea, ștergerea, consultarea
datelor sau efectuarea de căutări în date, precum și orice modificări în acest sens.

(2)   Eu-LISA asigură publicarea listei autorităților centrale, astfel cum au fost

notificate de statele membre, atât în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cât și pe
site-ul său de internet. Atunci când primește o notificare privind o modificare a
unei autorități centrale a unui stat membru, eu-LISA actualizează lista fără
întârzieri nejustificate.

Articolul 35

Introducerea datelor și începerea funcționării

(1)   De îndată ce Comisia constată că următoarele condiții au fost îndeplinite,

stabilește data de la care statele membre încep să introducă datele menționate la
articolul 5 în ECRIS-TCN:

(a) actele relevante de punere în aplicare prevăzute la articolul 10 au fost adoptate;

(b statele membre au validat schemele tehnice și juridice necesare pentru colectarea și
) transmiterea datelor prevăzute la articolul 5 către ECRIS-TCN și au notificat aceste
scheme Comisiei;
(c eu-LISA a efectuat un test complet al ECRIS-TCN, în cooperare cu statele membre,
) utilizând date-test anonime.

(2)   După ce stabilește data de începere a perioadei de introducere a datelor în

conformitate cu alineatul (1), Comisia comunică respectiva dată statelor membre.
În termen de două luni de la data respectivă, statele membre introduc datele
menționate la articolul 5 în ECRIS-TCN, ținând seama de articolul 41 alineatul (2).

(3)   După încheierea perioadei menționate la alineatul (2), eu-LISA efectuează un

test final al ECRIS-TCN, în cooperare cu statele membre.

(4)   Atunci când testul menționat la alineatul (3) este finalizat cu succes, iar eu-
LISA consideră că ECRIS-TCN este gata pentru începerea funcționării, aceasta
notifică Comisia. Comisia informează Parlamentul European și Consiliul cu privire
la rezultatele testului și decide data de la care ECRIS-TCN urmează să își înceapă
funcționarea.

(5)   Decizia Comisiei cu privire la data începerii funcționării ECRIS-TCN, astfel

cum este menționată la alineatul (4), se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene.

(6)   Statele membre încep să utilizeze ECRIS-TCN de la data stabilită de Comisie

în conformitate cu alineatul (4).

(7)   La luarea deciziilor prevăzute la prezentul articol, Comisia poate să precizeze

date diferite pentru introducerea în ECRIS-TCN a datelor alfanumerice și a datelor
dactiloscopice, astfel cum sunt menționate la articolul 5, precum și pentru
demararea operațiunilor legate de respectivele categorii diferite de date.

Articolul 36

Monitorizare și evaluare

(1)   Eu-LISA se asigură că există proceduri pentru a monitoriza dezvoltarea

ECRIS-TCN din perspectiva obiectivelor legate de planificare și costuri și pentru a
monitoriza funcționarea ECRIS-TCN și a aplicației de referință a ECRIS din
perspectiva obiectivelor legate de rezultatele tehnice, eficacitatea costurilor,
securitate și calitatea serviciilor.

(2)   Pentru a asigura monitorizarea funcționării ECRIS-TCN și a întreținerii

tehnice, eu-LISA are acces la informațiile necesare legate de operațiunile de
prelucrare a datelor efectuate în cadrul ECRIS-TCN și al aplicației de referință a
ECRIS.
(3)   Până la 12 decembrie 2019 și, ulterior, la fiecare șase luni în etapele de
proiectare și dezvoltare, eu-LISA prezintă Parlamentului European și Consiliului
un raport cu privire la situația curentă a dezvoltării ECRIS-TCN și a aplicației de
referință a ECRIS.

(4)   Raportul menționat la alineatul (3) include o imagine de ansamblu a costurilor

și a progreselor curente ale proiectului, o evaluare a impactului financiar, precum și
informații cu privire la orice problemă tehnică și la riscurile care ar putea avea un
impact asupra costurilor totale ale ECRIS-TCN care trebuie suportate de bugetul
general al Uniunii, în conformitate cu articolul 33.

(5)   În cazul unor întârzieri substanțiale în procesul de dezvoltare, eu-LISA

informează Parlamentul European și Consiliul cât mai curând posibil cu privire la
motivele acestor întârzieri, precum și cu privire la implicațiile financiare și
temporale ale acestora.

(6)   După încheierea fazei de dezvoltare a ECRIS-TCN și a finalizării aplicației de

referință a ECRIS, eu-LISA prezintă Parlamentului European și Consiliului un
raport în care se explică modul în care au fost realizate obiectivele, în special cele
legate de planificare și costuri, și în care se justifică eventualele abateri.

(7)   În cazul unei actualizări tehnice a ECRIS-TCN, care ar putea conduce la

costuri substanțiale, eu-LISA informează Parlamentul European și Consiliul.

(8)   După doi ani de la începerea funcționării ECRIS-TCN și, ulterior, în fiecare

an, eu-LISA prezintă Comisiei un raport privind funcționarea tehnică a ECRIS-
TCN și a aplicației de referință a ECRIS, inclusiv în ceea ce privește securitatea
acestora, în special pe baza datelor statistice privind funcționarea și utilizarea
ECRIS-TCN și privind schimbul de informații extrase din cazierele judiciare prin
intermediul aplicației de referință a ECRIS.

(9)   După patru ani de la începerea funcționării ECRIS-TCN și, ulterior, la fiecare

patru ani, Comisia realizează o evaluare globală a ECRIS-TCN și a aplicației de
referință a ECRIS. Raportul de evaluare globală întocmit pe această bază include o
evaluare a aplicării prezentului regulament și o examinare a rezultatelor obținute în
raport cu obiectivele stabilite și impactul asupra drepturilor fundamentale. Raportul
include, de asemenea, o evaluare pentru a stabili dacă raționamentul care stă la
baza operării ECRIS-TCN este în continuare valabil, a caracterului adecvat al
utilizării datelor biometrice pentru ECRIS-TCN, a securității ECRIS-TCN și a
oricăror implicații în materie de securitate asupra operațiunilor viitoare. Evaluarea
include orice recomandare necesară. Comisia transmite raportul Parlamentului
European, Consiliului, Autorității Europene pentru Protecția Datelor și Agenției
pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene.
(10)   În plus, prima evaluare globală, astfel cum este menționată la alineatul (9),
include o evaluare a:

(a măsurii în care, pe baza datelor statistice relevante și a informațiilor suplimentare din

) partea statelor membre, introducerea în ECRIS-TCN a informațiilor privind identitatea
unor cetățeni ai Uniunii care dețin și cetățenia unei țări terțe a contribuit la îndeplinirea
obiectivelor prezentului regulament;
(b posibilității, pentru unele state membre, de a continua să utilizeze software-ul național de
) implementare a ECRIS, astfel cum este menționat la articolul 4;
(c introducerii datelor dactiloscopice în ECRIS-TCN, în special a aplicării criteriilor minime
) prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (b) punctul (ii);
(d) impactului ECRIS și al ECRIS-TCN asupra protecției datelor cu caracter personal.

Evaluarea poate fi însoțită, dacă este cazul, de propuneri legislative. Evaluările

globale ulterioare pot include o evaluare a unuia sau a tuturor acestor aspecte.

(11)   Statele membre, Eurojust, Europol și EPPO transmit eu-LISA și Comisiei

informațiile necesare întocmirii rapoartelor menționate la alineatele (3), (8) și (9),
conform indicatorilor cantitativi predefiniți de către Comisie, de către eu-LISA sau
de către ambele. Aceste informații nu periclitează metodele de lucru și nici nu
includ informații care dezvăluie sursele, membrii personalului sau investigațiile.

(12)   Atunci când este cazul, autoritățile de supraveghere transmit eu-LISA și

Comisiei informațiile necesare întocmirii rapoartelor menționate la alineatul (9),
conform indicatorilor cantitativi predefiniți de către Comisie, de către eu-LISA sau
de către ambele. Aceste informații nu periclitează metodele de lucru și nici nu
includ informații care dezvăluie sursele, membrii personalului sau investigațiile.

(13)   eu-LISA transmite Comisiei informațiile necesare pentru realizarea

evaluărilor globale menționate la alineatul (9).

Articolul 37

Exercitarea delegării de competențe

(1)   Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile

prevăzute la prezentul articol.

(2)   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 6 alineatul (2) se

conferă Comisiei pe o perioadă nedeterminată de la 11 iunie 2019.

(3)   Delegarea de competențe menționată la articolul 6 alineatul (2) poate fi

revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare
pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia
produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu
aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4)   Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experții desemnați de

fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul
interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.

(5)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului

European și Consiliului.

(6)   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 6 alineatul (2) intră în vigoare
numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat
obiecții în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul
European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv,
Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții.
Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului
European sau a Consiliului.

Articolul 38

Procedura comitetului

(1)   Comisia este asistată de un comitet. Respectivul comitet reprezintă un comitet

în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din

Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

În cazul în care comitetul nu emite niciun aviz, Comisia nu adoptă proiectul de act
de punere în aplicare și se aplică articolul 5 alineatul (4) al treilea paragraf din
Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Articolul 39

Grupul consultativ

Eu-LISA înființează un grup consultativ pentru a obține cunoștințe de specialitate

referitoare la ECRIS-TCN și la aplicația de referință a ECRIS, în special în
contextul pregătirii programului său anual de lucru și a raportului său anual de
activitate. În cursul fazei de proiectare și dezvoltare, se aplică articolul 11 alineatul
(9).

Articolul 40

Modificarea Regulamentului (UE) 2018/1726

Regulamentul (UE) 2018/1726 se modifică după cum urmează:

1 La articolul 1, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

.
„(4)   Agenția este responsabilă de pregătirea, dezvoltarea sau gestionarea operațională a
Sistemului de intrare/ieșire (EES), a DubliNet, a Sistemului european de informații și de
autorizare privind călătoriile (ETIAS), a ECRIS-TCN și a aplicației de referință a ECRIS.”
2 Se introduce următorul articol:
.
„Articolul 8a

Atribuții legate de ECRIS-TCN și de aplicația de referință a ECRIS

În ceea ce privește ECRIS-TCN și aplicația de referință a ECRIS, agenția îndeplinește:

atribuțiile care i-au fost conferite prin Regulamentul (UE) 2019/816 al Parlamentului
(a European și al Consiliului (*1);
)
atribuții legate de formarea privind utilizarea tehnică a sistemului ECRIS-TCN și a
(b aplicației de referință a ECRIS.
)
(*1)  Regulamentul (UE) 2019/816 al Parlamentului European și al Consiliului din
17 aprilie 2019 de stabilire a unui sistem centralizat pentru determinarea statelor membre
care dețin informații privind condamnările resortisanților țărilor terțe și ale apatrizilor
(ECRIS-TCN), destinat să completeze sistemul european de informații cu privire la
cazierele judiciare, și de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1726 (JO L 135,
22.5.2019, p. 1).”"
3 La articolul 14, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
.
„(1)   Agenția monitorizează evoluțiile din domeniul cercetării care sunt relevante pentru
gestionarea operațională a SIS II, a VIS, a Eurodac, a EES, a ETIAS, a DubliNet, a ECRIS-
TCN și a altor sisteme informatice la scară largă, după cum se menționează la articolul 1
alineatul (5).”
4 La articolul 19, alineatul (1) se modifică după cum urmează:
.
litera (ee) se înlocuiește cu următorul text:
(a
) adoptă rapoartele privind dezvoltarea EES în temeiul articolului 72 alineatul (2) din
„(ee Regulamentul (UE) 2017/2226, rapoartele privind dezvoltarea ETIAS în temeiul articolului
) 92 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/1240 și rapoartele privind dezvoltarea ECRIS-
TCN și a aplicației de referință a ECRIS în temeiul articolului 36 alineatul (3) din
Regulamentul (UE) 2019/816;”;

litera (ff) se înlocuiește cu următorul text:

(b
) adoptă rapoartele privind funcționarea tehnică a SIS II, în temeiul articolului 50 alineatul
„(ff (4) din Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 și, respectiv, al articolului 66 alineatul (4) din
) Decizia 2007/533/JAI, a VIS, în temeiul articolului 50 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr.
767/2008 și al articolului 17 alineatul (3) din Decizia 2008/633/JAI, a EES, în temeiul
 articolului 72 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2017/2226, a ETIAS în temeiul articolului
92 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2018/1240 și a ECRIS-TCN și a aplicației de referință
a ECRIS în temeiul articolului 36 alineatul (8) din Regulamentul (UE) 2019/816;”;

litera (hh) se înlocuiește cu următorul text:

(c
) „adoptă observații formale privind rapoartele de audit ale Autorității Europene pentru
„(hh Protecția Datelor desfășurate în temeiul articolului 45 alineatul (2) din Regulamentul (CE)
) nr. 1987/2006, al articolului 42 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 767/2008 și al
articolului 31 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 603/2013, al articolului 56 alineatul
(2) din Regulamentul (UE) 2017/2226, al articolului 67 din Regulamentul (UE) 2018/1240
și al articolului 29 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/816 și asigură transpunerea în
practică corespunzătoare a rezultatelor auditurilor respective;”;

se introduce următoarea literă:

(d
) transmite Comisiei statistici referitoare la ECRIS-TCN și la aplicația de referință a ECRIS în
„(lla temeiul articolului 32 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/816;”;
)
litera (mm) se înlocuiește cu următorul text:
(e
) asigură publicarea anuală a listei autorităților competente autorizate să consulte direct
„(mm datele introduse în SIS II, în temeiul articolului 31 alineatul (8) din Regulamentul (CE)
) nr. 1987/2006 și al articolului 46 alineatul (8) din Decizia 2007/533/JAI, precum și a listei
oficiilor sistemelor naționale ale SIS II (oficiile N.SIS II) și a birourilor SIRENE, în temeiul
articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 și, respectiv, al articolului
7 alineatul (3) din Decizia 2007/533/JAI, precum și a listei autorităților competente, în
temeiul articolului 65 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/2226, a listei autorităților
competente, în temeiul articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/1240 și a
listei autorităților centrale, în temeiul articolului 34 alineatul (2) din Regulamentul (UE)
2019/816;”.

5 La articolul 22 alineatul (4), după al treilea paragraf se introduce un nou paragraf cu

. următorul text:

„Eurojust, Europol și EPPO pot participa la reuniunile consiliului de administrație în

calitate de observatori atunci când pe ordinea de zi figurează o chestiune referitoare la
sistemul ECRIS-TCN în legătură cu aplicarea Regulamentului (UE) 2019/816”.
6 La articolul 24 alineatul (3), litera (p) se înlocuiește cu următorul text:
.
stabilirea, fără a aduce atingere articolului 17 din Statutul funcționarilor, a cerințelor de
„(p confidențialitate pentru respectarea articolului 17 din Regulamentul (CE) nr. 1987/2006, a
) articolului 17 din Decizia 2007/533/JAI, a articolului 26 alineatul (9) din Regulamentul (CE)
nr. 767/2008, a articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 603/2013, a articolului 37
alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2017/2226, a articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul
(UE) 2018/1240 și a articolul 11 alineatul (16) din Regulamentul (UE) 2019/816;”.

7. La articolul 27 alineatul (1), se introduce următoarea literă:

 grupul consultativ al ECRIS-TCN;”.
„(da)

Articolul 41

Punere în aplicare și dispoziții tranzitorii

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentului

regulament cât mai curând posibil, pentru a asigura buna funcționare a ECRIS-
TCN.

(2)   Pentru condamnări pronunțate înainte de data începerii introducerii datelor în

conformitate cu articolul 35 alineatul (1), autoritățile centrale creează fișiere
individuale de date în sistemul central după cum urmează:

(a datele alfanumerice sunt introduse în sistemul central până la sfârșitul perioadei

) menționate la articolul 35 alineatul (2);
(b datele dactiloscopice sunt introduse în sistemul central în termen de doi ani de la începerea
) funcționării în conformitate cu articolul 35 alineatul (4).

Articolul 42

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării

în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în

statele membre în conformitate cu tratatele.

Adoptat la Strasbourg, 17 aprilie 2019.

Pentru Parlamentul European

Președintele

A. TAJANI

Pentru Consiliu

Președintele

G. CIAMBA
(1)  Poziția Parlamentului European din 12 martie 2019 (nepublicată încă în
Jurnalul Oficial) și decizia Consiliului din 9 aprilie 2019.

(2)  Decizia-cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008 privind luarea în

considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unei
noi proceduri penale (JO L 220, 15.8.2008, p. 32).

(3)  Decizia-cadru 2009/315/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 privind

organizarea și conținutul schimbului de informații extrase din cazierele judiciare
între statele membre (JO L 93, 7.4.2009, p. 23).

(4)  Decizia 2009/316/JAI a Consiliului din 6 aprilie 2009 de instituire a Sistemului

european de informații cu privire la cazierele judiciare (ECRIS) în aplicarea
articolului 11 din Decizia-cadru 2009/315/JAI (JO L 93, 7.4.2009, p. 33).

(5)  Regulamentul (UE) 2018/1726 al Parlamentului European și al Consiliului din

14 noiembrie 2018 privind Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea
Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate,
Securitate și Justiție (eu-LISA) și de modificare a Regulamentului (CE)
nr. 1987/2006 și a Deciziei 2007/533/JAI a Consiliului, precum și de abrogare a
Regulamentului (UE) nr. 1077/2011 (JO L 295, 21.11.2018, p. 99).

(6)  Directiva 2011/93/UE a Parlamentului European și a Consiliului din

13 decembrie 2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a
exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile și de înlocuire a Deciziei-
cadru 2004/68/JAI a Consiliului (JO L 335, 17.12.2011, p. 1).

(7)  Regulamentul (UE) 2018/1727 al Parlamentului European și al Consiliului din

14 noiembrie 2018 privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie
de Justiție Penală (Eurojust) și de înlocuire și abrogare a Deciziei 2002/187/JAI a
Consiliului (JO L 295, 21.11.2018, p. 138).

(8)  Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului din

11 mai 2016 privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de
Aplicare a Legii (Europol) și de înlocuire și de abrogare a Deciziilor 2009/371/JAI,
2009/934/JAI, 2009/935/JAI, 2009/936/JAI și 2009/968/JAI ale Consiliului
(JO L 135, 24.5.2016, p. 53).

(9)  Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere

în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea
Parchetului European (EPPO) (JO L 283, 31.10.2017, p. 1).

(10)  Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din

27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor
cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării,
investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și
privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru
2008/977/JAI a Consiliului (JO L 119, 4.5.2016, p. 89).

(11)  Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din

27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea
datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare
a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119,
4.5.2016, p. 1).

(12)  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului

din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește
prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și
agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295,
21.11.2018, p. 39).

(13)  JO L 123, 12.5.2016, p. 1.

(14)  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului

din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind
mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de
executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).

(15)  Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului

din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea
datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind
libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).

(16)  JO C 55, 14.2.2018, p. 4.

(17)  JO L 56, 4.3.1968, p. 1.

Directiva (UE) 2019/884 a Parlamentului European și a Consiliului

din 17 aprilie 2019 de modificare a Deciziei-cadru 2009/315/JAI a
Consiliului în ceea ce privește schimbul de informații privind
resortisanții țărilor terțe și în ceea ce privește sistemul european de
informații cu privire la cazierele judiciare (ECRIS) și de înlocuire a
Deciziei 2009/316/JAI a Consiliului, JO L 151, 7.6.2019, p. 143-150;
DIRECTIVA (UE) 2019/884 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A
CONSILIULUI

din 17 aprilie 2019

de modificare a Deciziei-cadru 2009/315/JAI a Consiliului în ceea ce privește

schimbul de informații privind resortisanții țărilor terțe și în ceea ce privește
sistemul european de informații cu privire la cazierele judiciare (ECRIS) și de
înlocuire a Deciziei 2009/316/JAI a Consiliului

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul

82 alineatul (1) al doilea paragraf litera (d),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),

întrucât:

(1 Uniunea și-a stabilit obiectivul de a oferi cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și
) justiție fără frontiere interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulație a
persoanelor. Obiectivul respectiv ar trebui să se realizeze, printre altele, prin intermediul
unor măsuri adecvate de prevenire și combatere a criminalității, inclusiv a criminalității
organizate și a terorismului.
(2 Obiectivul menționat impune ca informațiile privind condamnările pronunțate în statele
) membre să fie luate în considerare în afara statului membru de condamnare, atât în cadrul
unor noi procese penale, astfel cum se prevede în Decizia-cadru 2008/675/JAI a
Consiliului (2), precum și pentru a preveni comiterea de noi infracțiuni.
(3 Obiectivul menționat presupune schimbul de informații extrase din cazierele judiciare între
) autoritățile competente ale statelor membre. Schimbul de astfel de informații este
organizat și facilitat de normele prevăzute în Decizia-cadru 2009/315/JAI a
Consiliului (3) și de către sistemul european de informații cu privire la cazierele judiciare
(ECRIS), instituit în conformitate cu Decizia 2009/316/JAI a Consiliului (4).
(4 Cu toate acestea, cadrul juridic existent al ECRIS nu ia suficient în considerare
) particularitățile cererilor referitoare la resortisanți ai țărilor terțe. Deși schimbul de
informații privind resortisanții țărilor terțe prin intermediul ECRIS este deja posibil, nu
există nicio procedură sau mecanism comun al Uniunii care să permită un schimb eficient,
rapid și exact.
(5 În cadrul Uniunii, informațiile privind resortisanții țărilor terțe nu sunt colectate ca în cazul
) resortisanților statelor membre în statele membre de cetățenie, ci sunt stocate numai în
statele membre în care s-au pronunțat condamnările. Prin urmare, situația completă a
antecedentelor penale ale unui resortisant al unei țări terțe poate fi stabilită numai dacă se
solicită astfel de informații din partea tuturor statelor membre.
(6 Astfel de „cereri generice” impun o sarcină administrativă disproporționată tuturor statelor
) membre, inclusiv celor care nu dețin informații privind resortisantul țării terțe în cauză. În
practică, această sarcină descurajează statele membre să solicite informații privind
resortisanții țărilor terțe de la alte state membre, ceea ce îngreunează în mod serios
schimbul de informații între ele, limitând accesul acestora la informații referitoare la
cazierele judiciare numai la informațiile stocate în registrul lor național. Prin urmare,
crește riscul ca schimbul de informații dintre statele membre să fie ineficient și incomplet.
(7 Pentru a îmbunătăți situația, Comisia a prezentat o propunere care a dus la adoptarea
) Regulamentului (UE) 2019/816 al Parlamentului European și al Consiliului (5), care
stabilește un sistem centralizat la nivelul Uniunii pentru stocarea datelor cu caracter
personal ale resortisanților țărilor terțe cu condamnări, care permite determinarea statelor
membre care dețin informații privind condamnările anterioare ale acestora (denumit în
continuare „ECRIS-TCN”).
(8 ECRIS-TCN va permite autorității centrale a unui stat membru să afle cu promptitudine și
) eficient în care alte state membre sunt stocate informații privind cazierul judiciar al unui
resortisant al unei țări terțe, astfel încât cadrul existent al ECRIS să poată fi utilizat pentru
a solicita informații privind cazierele judiciare de la statele membre respective în
conformitate cu Decizia-cadru 2009/315/JAI.
(9 Schimbul de informații privind condamnările penale este important în orice strategie de
) combatere a infracționalității și a terorismului. Utilizarea ECRIS la întregul său potențial
de către statele membre ar contribui la răspunsul justiției penale la radicalizarea care duce
la terorism și la extremism violent.
(10 Pentru a spori utilitatea informațiilor privind condamnările și privind decăderile din
) drepturi rezultate din condamnări pentru infracțiuni sexuale împotriva copiilor, Directiva
2011/93/UE a Parlamentului European și a Consiliului (6) a stabilit obligația statelor
membre de a lua măsurile necesare pentru a se asigura că, atunci când se recrutează o
persoană pentru un post care implică contact direct și periodic cu copiii, informațiile cu
privire la existența unor condamnări pentru infracțiuni sexuale împotriva copiilor înscrise
în cazierul judiciar sau a unor decăderi din drepturi sunt transmise în conformitate cu
procedurile prevăzute în Decizia-cadru 2009/315/JAI. Scopul acestui mecanism este de a
asigura faptul că o persoană condamnată pentru infracțiuni sexuale împotriva copiilor nu
poate ascunde respectiva condamnare sau decădere din drepturi în scopul desfășurării
unei activități profesionale care implică contact direct și constant cu copiii în alt stat
membru.
(11 Prezenta directivă vizează introducerea modificărilor necesare la Decizia-cadru
) 2009/315/JAI pentru a se permite un schimb eficient de informații cu privire la
condamnările resortisanților țărilor terțe prin intermediul ECRIS. Aceasta impune statelor
membre să ia măsurile necesare pentru a se asigura că condamnările sunt însoțite de
informații referitoare la cetățenia sau cetățeniile persoanei condamnate, în măsura în care
statele membre dispun de astfel de informații. Prin directivă se reglementează totodată
procedurile de răspuns la cererile de informații, se asigură faptul că un extras de cazier
judiciar solicitat de către un resortisant al unei țări terțe este completat cu informații din
alte state membre și se efectuează modificările tehnice necesare în vederea bunei
funcționări a sistemului de schimb de informații.
(12 Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului (7) ar trebui să se
) aplice prelucrării datelor cu caracter personal de către autoritățile naționale competente în
scopul prevenirii, investigării, depistării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau în scopul
executării sancțiunilor penale, inclusiv al protejării împotriva amenințărilor la adresa
securității publice și al preîntâmpinării acestora. Regulamentul (UE) 2016/679 al
Parlamentului European și al Consiliului (8) ar trebui să se aplice prelucrării datelor cu
caracter personal de către autoritățile naționale în cazurile în care o astfel de prelucrare
 nu intră sub incidența Directivei (UE) 2016/680.
(13 În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Deciziei-cadru
) 2009/315/JAI, principiile Deciziei 2009/316/JAI ar trebui să fie incluse în decizia-cadru
respectivă, iar Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare. Competențele
respective ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011
al Parlamentului European și al Consiliului (9).
(14 Infrastructura comună de comunicații utilizată pentru schimbul de informații privind
) cazierele judiciare ar trebui să fie serviciile transeuropene securizate de telematică între
administrații (sTESTA) sau orice nouă versiune a acestora sau orice altă rețea securizată.
(15 Fără a aduce atingere posibilității de utilizare a programelor financiare ale Uniunii în
) conformitate cu normele aplicabile, fiecare stat membru ar trebui să suporte propriile
costuri rezultate din punerea în aplicare, administrarea, utilizarea și întreținerea propriei
baze de date privind cazierele judiciare, precum și din efectuarea, administrarea,
utilizarea și întreținerea modificărilor tehnice necesare pentru a putea folosi ECRIS.
(16 Prezenta directivă respectă drepturile și libertățile fundamentale recunoscute în special de
) Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, inclusiv dreptul la protecția datelor
cu caracter personal, dreptul la căi de atac judiciare și administrative, principiul egalității
în fața legii, dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și interzicerea
generală a discriminării. Prezenta directivă ar trebui să fie pusă în aplicare în
conformitate cu aceste drepturi și principii.
(17 Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume acela de a permite un schimb rapid și
) eficient de informații precise cu privire la cazierele judiciare ale resortisanților țărilor
terțe, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, prin instituirea
unor norme comune, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta
măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5
din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul
proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu
depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.
(18 În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei,
) anexat la TUE și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Danemarca
nu participă la adoptarea prezentei directive, aceasta nu este obligatorie pentru
respectivul stat membru și nu i se aplică.
(19 În conformitate cu articolele 1 și 2 și articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21
) privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și
justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul
respectiv, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei directive, aceasta nu este obligatorie
pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
(20 În conformitate cu articolul 3 și articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21, Regatul
) Unit și-a notificat dorința de a participa la adoptarea și aplicarea prezentei directive.
(21 Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu
) articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European
și al Consiliului (10) și a emis un aviz la 13 aprilie 2016 (11).
(22) Prin urmare, Decizia-cadru 2009/315/JAI ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Modificarea Deciziei-cadru 2009/315/JAI

Decizia-cadru 2009/315/JAI se modifică după cum urmează:

1 Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

.
„Articolul 1

Obiect

Prezenta decizie-cadru:

definește condițiile în care statul membru de condamnare comunică altor state membre
(a informații privind condamnările;
)
definește obligațiile statului de condamnare și ale statului membru de cetățenie al
(b persoanei condamnate (denumit în continuare «statul membru de cetățenie») și
) precizează metodele care trebuie urmate atunci când se răspunde cererilor de informații
extrase din cazierele judiciare;
stabilește un sistem informatic descentralizat pentru schimbul de informații privind
(c condamnările, întemeiat pe bazele de date privind cazierele judiciare din fiecare stat
) membru, denumit sistemul european de informații cu privire la cazierele judiciare
(ECRIS).”
2 La articolul 2 se adaugă următoarele dispoziții:
.
«stat membru de condamnare» înseamnă statul membru în care se pronunță o
„(d condamnare;
)
«resortisant al unei țări terțe» înseamnă o persoană care nu este cetățean al Uniunii în
(e sensul articolului 20 alineatul (1) din TFUE, sau care este un apatrid sau o persoană a
) cărei cetățenie este necunoscută;
«date dactiloscopice» înseamnă datele privind impresiunile în plan și cele prelevate prin
(f apăsarea degetului de la un capăt al unghiei la celălalt ale amprentelor digitale ale
) fiecărui deget al unei persoane;
«imagine facială» înseamnă o imagine digitală a feței unei persoane;
(g)
«aplicația de referință a ECRIS» înseamnă programul informatic dezvoltat de Comisie și
(h pus la dispoziția statelor membre pentru schimbul de informații privind cazierele
) judiciare prin intermediul ECRIS.”
3 La articolul 4, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
.
„(1)   Fiecare stat membru de condamnare ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că,
dacă persoana condamnată este resortisant al unui alt stat membru sau al unei țări terțe,
condamnările pronunțate pe teritoriul său sunt însoțite de informații referitoare la cetățenia
sau cetățeniile persoanei respective. În cazul în care cetățenia persoanei condamnate este
necunoscută sau aceasta este un apatrid, cazierul judiciar trebuie să reflecte acest lucru.”
4 Articolul 6 se modifică după cum urmează:
.
alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
(a
) „(3)   În cazul în care un resortisant al unui stat membru solicită informații privind
propriul cazier judiciar autorității centrale a unui alt stat membru, autoritatea centrală
 respectivă transmite o cerere de informații și de date conexe care să fie extrase din
cazierul judiciar către autoritatea centrală a statului membru de cetățenie al persoanei
respective și include informațiile și datele respective în extrasul care urmează a fi
eliberat persoanei în cauză.”;
se introduce următorul alineat:
(b
) „(3a)   În cazul în care un resortisant al unei țări terțe solicită autorității centrale a unui
stat membru informații referitoare la propriul cazier judiciar, autoritatea centrală
respectivă transmite numai autorităților centrale ale statelor membre care dețin
informații cu privire la cazierul judiciar al persoanei respective o cerere de informații și
de date conexe care să fie extrase din cazierul judiciar și include informațiile și datele
respective în extrasul care urmează a fi eliberat persoanei în cauză.”
5 Articolul 7 se modifică după cum urmează:
.
alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:
(a
) „(4)   În cazul în care autorității centrale a unui stat membru, altul decât statul membru
de cetățenie, i se solicită, în temeiul articolului 6, informații extrase din cazierul judiciar
privind condamnările pronunțate împotriva unui resortisant al unui stat membru, statul
membru solicitat transmite aceste informații în aceleași condiții ca cele prevăzute la
articolul 13 din Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală.”;
se introduce următorul alineat:
(b
) „(4a)   În cazul în care informațiile extrase din cazierul judiciar privind condamnările
pronunțate împotriva unui resortisant al unei țări terțe sunt solicitate în temeiul
articolului 6 în scopul unui proces penal, statul membru solicitat transmite informații cu
privire la toate condamnările care au fost pronunțate în statul membru solicitat și înscrise
în cazierul judiciar, precum și cu privire la toate condamnările care au fost pronunțate în
țări terțe și care, ulterior, au fost transmise acestuia și înscrise în cazierul judiciar.

În cazul în care aceste informații sunt solicitate în orice alt scop în afară de cel al unui
proces penal, se aplică în mod corespunzător alineatul (2) de la prezentul articol.”
6 La articolul 8, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
.
„(2)   Răspunsurile la cererea menționată la articolul 6 alineatele (2), (3) și (3a) se transmit
în termen de douăzeci de zile lucrătoare de la data la care a fost primită cererea.”
7 Articolul 9 se modifică după cum urmează:
.
la alineatul (1), cuvintele „articolului 7 alineatele (1) și (4)” se înlocuiesc cu „articolului
(a 7 alineatele (1), (4) și (4a)”;
)
la alineatul (2), cuvintele „articolului 7 alineatele (2) și (4)” se înlocuiesc cu „articolului
(b 7 alineatele (2), (4) și (4a)”;
)
la alineatul (3), cuvintele „articolului 7 alineatele (1), (2) și (4)” se înlocuiesc cu
(c „articolului 7 alineatele (1), (2), (4) și (4a)”.
)
8 Articolul 11 se modifică după cum urmează:
.
 la alineatul (1) primul paragraf litera (c) se adaugă următorul punct:
(a)
imaginea facială.”;
„(iv)
alineatele (3)-(7) se înlocuiesc cu următorul text:
(b
) „(3)   Autoritățile centrale ale statelor membre transmit pe cale electronică, utilizând
ECRIS și un format standardizat în conformitate cu standardele care urmează să fie
prevăzute în actele de punere în aplicare, următoarele informații:

informațiile menționate la articolul 4;

(a)
cererile menționate la articolul 6;
(b)
răspunsurile menționate la articolul 7; și
(c)
alte informații relevante.
(d)
(4)   În cazul în care nu este posibilă transmiterea în modalitatea menționată la alineatul
(3), autoritățile centrale ale statelor membre transmit toate informațiile menționate la
alineatul (3) prin orice mijloc care asigură posibilitatea consemnării în scris a
informațiilor respective și în condiții care să permită autorității centrale a statului
membru destinatar să stabilească autenticitatea informațiilor, luând în considerare
securitatea transmiterii.

În cazul în care modalitatea de transmitere menționată la alineatul (3) nu este disponibilă

pe o perioadă mai extinsă, statul membru vizat informează celelalte state membre și
Comisia cu privire la acest lucru.

(5)   Fiecare stat membru efectuează modificările tehnice necesare pentru a putea utiliza
formatul standardizat, pentru a transmite pe cale electronică toate informațiile
menționate la alineatul (3) altor state membre prin intermediul ECRIS. Fiecare stat
membru informează Comisia cu privire la data de la care vor putea efectua asemenea
transmiteri.”
9 Se introduc următoarele articole:
.
„Articolul 11a

Sistemul european de informații cu privire la cazierele judiciare (ECRIS)

(1)   În scopul schimbului de informații extrase din cazierele judiciare în conformitate cu

prezenta decizie-cadru pe cale electronică, se stabilește un sistem informatic descentralizat,
întemeiat pe bazele de date privind cazierele judiciare din fiecare stat membru, denumit
sistemul european de informații cu privire la cazierele judiciare (ECRIS). Acesta este
alcătuit din următoarele elemente:

aplicația de referință a ECRIS;

(a)
o infrastructură comună de comunicații între autoritățile centrale, care asigură o rețea
(b criptată.
)
Pentru a se asigura confidențialitatea și integritatea informațiilor privind cazierele judiciare
transmise altor state membre, se recurge la măsuri tehnice și organizatorice adecvate,
ținându-se seama de stadiul actual al tehnologiei, de costurile de punere în aplicare și de
riscurile prezentate de prelucrarea informațiilor.

(2)   Toate datele din cazierele judiciare se stochează exclusiv în baze de date gestionate de
statele membre.

(3)   Autoritățile centrale ale statelor membre nu au acces direct la bazele de date privind
cazierele judiciare ale altor state membre.

(4)   Aplicația de referință a ECRIS și bazele de date care stochează, trimit și primesc

informații extrase din cazierele judiciare funcționează sub responsabilitatea statului
membru în cauză. Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor
Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA) înființată
prin Regulamentul (UE) 2018/1726 al Parlamentului European și al
Consiliului (*1) sprijină statele membre în conformitate cu atribuțiile sale, astfel cum sunt
prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/816 al Parlamentului European și al
Consiliului (*2) .

(5)   Infrastructura comună de comunicații funcționează sub responsabilitatea Comisiei.

Aceasta îndeplinește cerințele de securitate necesare și răspunde în totalitate necesităților
ECRIS.

(6)   eu-LISA furnizează, dezvoltă în continuare și întreține aplicația de referință a ECRIS.

(7)   Fiecare stat membru suportă propriile costuri care rezultă din punerea în aplicare,
administrarea, utilizarea și întreținerea propriei baze de date privind cazierele judiciare și
din instalarea și utilizarea aplicației de referință a ECRIS.

Comisia suportă costurile care rezultă din punerea în aplicare, administrarea, utilizarea,
întreținerea și dezvoltarea ulterioară a infrastructurii comune de comunicații.

(8)   Statele membre care utilizează software-ul lor național de implementare a ECRIS în

conformitate cu articolul 4 alineatele (4)-(8) din Regulamentul (UE) 2019/816 pot continua
să utilizeze software-ul respectiv în locul aplicației de referință a ECRIS, cu condiția
îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute la alineatele menționate.

Articolul 11b

Acte de punere în aplicare

(1)   Prin intermediul unor acte de punere în aplicare, Comisia stabilește următoarele

elemente:

formatul standardizat menționat la articolul 11 alineatul (3), inclusiv în ceea ce privește

(a informațiile privind infracțiunea care stă la baza condamnării și informațiile privind
) conținutul condamnării;
 normele privind punerea în aplicare la nivel tehnic a ECRIS și schimbul de date
(b dactiloscopice;
)
orice altă modalitate tehnică de organizare și de facilitare a schimburilor de informații
(c privind condamnările între autoritățile centrale ale statelor membre, inclusiv:
)
modalitățile de facilitare a înțelegerii și a traducerii automate a informațiilor transmise;
(i
)
modalitățile prin care se poate efectua schimbul electronic de informații, în special în
(ii ceea ce privește specificațiile tehnice care urmează să fie folosite și, dacă este
) necesar, procedurile de schimb aplicabile.
(2)   Actele de punere în aplicare menționate la alineatul (1) de la prezentul articol se adoptă
în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 12a alineatul (2).

(*1)  Regulamentul (UE) 2018/1726 al Parlamentului European și al Consiliului din 14

noiembrie 2018 privind Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a
Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-
LISA) și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1987/2006 și a Deciziei 2007/533/JAI a
Consiliului, precum și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1077/2011 (JO L 295,
21.11.2018, p. 99)."

(*2)  Regulamentul (UE) 2019/816 al Parlamentului European și al Consiliului din 17

aprilie 2019 de stabilire a unui sistem centralizat pentru determinarea statelor membre care
dețin informații privind condamnările resortisanților țărilor terțe și ale apatrizilor (ECRIS-
TCN), destinat să completeze sistemul european de informații cu privire la cazierele
judiciare și de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1726 (JO L 135, 22.5.2019, p. 1).”"
10 Se introduce următorul articol:
.
„Articolul 12a

Procedura comitetului

(1)   Comisia este asistată de un comitet. Respectivul comitet reprezintă un comitet în

înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

(2)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din
Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

În cazul în care comitetul nu emite un aviz, Comisia nu adoptă proiectul de act de punere
în aplicare și se aplică articolul 5 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul (UE)
nr. 182/2011.”
11 Se introduce următorul articol:
.
„Articolul 13a

Rapoartele întocmite de Comisie și revizuirea

(1)   Până la 29 iunie 2023, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un

raport privind punerea în aplicare a prezentei decizii-cadru. În raport se evaluează în ce
 grad statele membre au luat măsurile necesare pentru a se conforma prezentei decizii-
cadru, inclusiv în ceea ce privește punerea sa în aplicare la nivel tehnic.

(2)   Raportul este însoțit, dacă este cazul, de propuneri legislative relevante.

(3)   Comisia publică periodic un raport privind schimbul de informații extrase din

cazierele judiciare efectuat prin intermediul ECRIS și privind utilizarea ECRIS-TCN, pe
baza, în special, a statisticilor comunicate de eu-LISA și de statele membre în
conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/816. Raportul se publică pentru prima dată la un
an de la prezentarea raportului menționat la alineatul (1).

(4)   Raportul Comisiei menționat la alineatul (3) se referă în special la nivelul schimbului

de informații dintre statele membre, inclusiv cel referitor la resortisanți ai unor țări terțe,
precum și la scopul cererilor și numărul acestora, inclusiv cererile adresate în alte scopuri
decât procesul penal, cum ar fi verificările antecedentelor și cererile de informații cu
privire la propriile caziere judiciare adresate de persoanele în cauză.”

Articolul 2

Înlocuirea Deciziei 2009/316/JAI a Consiliului

Decizia 2009/316/JAI se înlocuiește în ceea ce privește statele membre pentru care

prezenta directivă este obligatorie, fără a se aduce atingere obligațiilor care revin
respectivelor state membre cu privire la termenul de transpunere a deciziei
menționate.

Articolul 3

Transpunere

(1)   Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a

actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 28
iunie 2022. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul dispozițiilor
respective.

Atunci când statele membre adoptă dispozițiile respective, acestea conțin o

trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data
publicării lor oficiale. Acestea conțin, de asemenea, o mențiune care precizează că
trimiterile, în acte cu putere de lege și acte administrative în vigoare, la decizia
înlocuită prin prezenta directivă se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă.
Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a unei astfel de trimiteri și de
formulare a acestei mențiuni.

(2)   Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept

intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
(3)   Statele membre efectuează modificările tehnice menționate la articolul 11
alineatul (5) din Decizia-cadru 2009/315/JAI, astfel cum a fost modificată prin
prezenta directivă, până la 28 iunie 2022.

Articolul 4

Intrarea în vigoare și aplicarea

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul

Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 2 se aplică de la 28 iunie 2022.

Articolul 5

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre în conformitate cu tratatele.

Adoptată la Strasbourg, 17 aprilie 2019.

Pentru Parlamentul European

Președintele

A. TAJANI

Pentru Consiliu

Președintele

G. CIAMBA

(1)  Poziția Parlamentului European din 12 martie 2019 (nepublicată încă în

Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 9 aprilie 2019.

(2)  Decizia-cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008 privind luarea în

considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii Europene în cadrul unui
nou proces penal (JO L 220, 15.8.2008, p. 32).

(3)  Decizia-cadru 2009/315/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 privind

organizarea și conținutul schimbului de informații extrase din cazierele judiciare
între statele membre (JO L 93, 7.4.2009, p. 23).
(4)  Decizia 2009/316/JAI a Consiliului din 6 aprilie 2009 de instituire a sistemului
european de informații cu privire la cazierele judiciare (ECRIS) în aplicarea
articolului 11 din Decizia-cadru 2009/315/JAI (JO L 93, 7.4.2009, p. 33).

(5)  Regulamentul (UE) 2019/816 al Parlamentului European și al Consiliului din

17 aprilie 2019 de stabilire a unui sistem centralizat pentru determinarea statelor
membre care dețin informații privind condamnările resortisanților țărilor terțe și ale
apatrizilor (ECRIS-TCN), destinat să completeze sistemul european de informații
cu privire la cazierele judiciare și de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1726
(JO L 135, 22.5.2019, p. 1).

(6)  Directiva 2011/93/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13

decembrie 2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării
sexuale a copiilor și a pornografiei infantile și de înlocuire a Deciziei-cadru
2004/68/JAI a Consiliului (JO L 335, 17.12.2011, p. 1).

(7)  Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27

aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu
caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării,
investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și
privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru
2008/977/JAI a Consiliului (JO L 119, 4.5.2016, p. 89).

(8)  Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din

27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea
datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare
a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119,
4.5.2016, p. 1).

(9)  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului

din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind
mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de
executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).

(10)  Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului

din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea
datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind
libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).

(11)  JO C 186, 25.5.2016, p. 7.

Regulamentul (UE) 2019/818 al Parlamentului European și al

Consiliului din 20 mai 2019 privind instituirea unui cadru pentru
interoperabilitatea dintre sistemele de informații ale UE în domeniul
cooperării polițienești și judiciare, al azilului și al migrației și de
modificare a Regulamentelor (UE) 2018/1726, (UE) 2018/1862 și
(UE) 2019/816, JO L 135, 22.5.2019, p. 85-135;

REGULAMENTUL (UE) 2019/818 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI

AL CONSILIULUI

din 20 mai 2019

privind instituirea unui cadru pentru interoperabilitatea dintre sistemele de

informații ale UE în domeniul cooperării polițienești și judiciare, al azilului și
al migrației și de modificare a Regulamentelor (UE) 2018/1726,
(UE) 2018/1862 și (UE) 2019/816
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special
articolul 16 alineatul (2), articolul 74, articolul 78 alineatul (2) litera (e),
articolul 79 alineatul (2) litera (c), articolul 82 alineatul (1) litera (d), articolul 85
alineatul (1), articolul 87 alineatul (2) litera (a) și articolul 88 alineatul (2),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),
după consultarea Comitetului Regiunilor,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),
întrucât:
(1 În comunicarea sa din 6 aprilie 2016 intitulată „Sisteme de informații mai puternice și mai
) inteligente în materie de frontiere și securitate”, Comisia a subliniat faptul că arhitectura
de gestionare a datelor din Uniune în materie de gestionare a frontierelor și de securitate
trebuie îmbunătățită. În urma acestei comunicări a început un proces care vizează
asigurarea interoperabilității dintre sistemele de informații ale UE în materie de securitate,
frontiere și gestionarea migrației, în vederea abordării deficiențelor structurale legate de
sistemele respective care împiedică autoritățile naționale să își desfășoare activitatea și în
vederea accesului polițiștilor de frontieră, al autorităților vamale, al agenților de poliție și
al autorităților judiciare la informațiile de care au nevoie.
(2 În Foaia de parcurs pentru a consolida schimbul de informații și gestionarea informațiilor,
) inclusiv soluțiile de interoperabilitate, în domeniul justiției și afacerilor interne
din 6 iunie 2016, Consiliul a identificat diferite provocări juridice, tehnice și operaționale
pe care le presupune asigurarea interoperabilității sistemelor de informații ale UE și a făcut
apel la căutarea unor soluții.
(3 În Rezoluția sa din 6 iulie 2016 privind prioritățile strategice ale programului de lucru al
) Comisiei pentru 2017 (3), Parlamentul European a solicitat Comisiei să prezinte propuneri
pentru îmbunătățirea și dezvoltarea sistemelor de informații existente, pentru abordarea
lacunelor în materie de informații și pentru asigurarea tranziției către interoperabilitate,
precum și propuneri privind obligativitatea schimbului de informații la nivelul UE, însoțite
de garanțiile necesare în materie de protecție a datelor.
(4 În concluziile sale din 15 decembrie 2016, Consiliul European a îndemnat la continuarea
) asigurării interoperabilității sistemelor de informații și ale bazelor de date ale UE.
(5 În raportul său final din 11 mai 2017, Grupul de experți la nivel înalt pentru sistemele de
) informații și interoperabilitate a concluzionat că este necesar și posibil din punct de vedere
tehnic să se găsească soluții practice pentru realizarea interoperabilității și că aceasta ar
putea, în principiu, să ofere câștiguri operaționale, și, totodată, să fie instituite în
conformitate cu cerințele în materie de protecție a datelor.
(6 În comunicarea sa din 16 mai 2017 intitulată Al șaptelea raport referitor la progresele
) înregistrate pentru realizarea unei uniuni a securității efective și reale, Comisia a prezentat,
în conformitate cu comunicarea sa din 6 aprilie 2016 și cu constatările și recomandările
Grupului de experți la nivel înalt pentru sistemele de informații și interoperabilitate, o
nouă abordare privind gestionarea datelor în materie de frontiere, securitate și migrație, în
care toate sistemele UE de informații privind securitatea, frontierele și gestionarea
migrației urmau să fie interoperabile, într-o manieră care respectă în deplinătate drepturile
fundamentale.
(7 În concluziile sale din 9 iunie 2017 privind calea de urmat pentru îmbunătățirea
) schimbului de informații și asigurarea interoperabilității sistemelor de informații ale UE,
Consiliul a invitat Comisia să caute în continuare soluții pentru interoperabilitate, astfel
cum a propus grupul de experți la nivel înalt.
(8 În concluziile sale din 23 iunie 2017, Consiliul European a subliniat necesitatea
) îmbunătățirii interoperabilității între bazele de date și a invitat Comisia să elaboreze un
proiect legislativ pe baza propunerilor făcute de Grupul de experți la nivel înalt pentru
sistemele de informații și interoperabilitate, cât mai curând posibil.
(9 Pentru îmbunătățirea eficacității și eficienței verificărilor la frontierele externe, pentru
) participarea la prevenirea și combaterea imigrației ilegale și la asigurarea unui nivel ridicat
de securitate în spațiul de libertate, securitate și justiție al Uniunii, inclusiv menținerea
securității și a ordinii publice și pentru garantarea securității pe teritoriul statelor membre,
pentru a îmbunătăți punerea în aplicare a politicii comune a vizelor, pentru a facilita
examinarea cererilor de protecție internațională, pentru a contribui la prevenirea,
depistarea și investigarea infracțiunilor de terorism și a altor infracțiuni grave, pentru a
facilita identificarea persoanelor cu identitate necunoscută care nu se pot legitima sau a
rămășițelor umane neidentificate în cazul unui dezastru natural, al unui accident sau al
unui atac terorist, cu scopul de a păstra încrederea publicului în sistemul Uniunii din
domeniul migrației și al azilului, în măsurile Uniunii din domeniul securității și în
capacitatea Uniunii de gestionare a frontierelor externe, ar trebui realizată
interoperabilitatea dintre sistemele de informații ale Uniunii, și anume Sistemul de
 intrare/ieșire (EES), Sistemul de informații privind vizele (VIS), Sistemul european de
informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS), Eurodac, Sistemul de informații
Schengen (SIS) și Sistemul european de informații cu privire la cazierele judiciare pentru
resortisanții țărilor terțe (ECRIS-TCN), astfel încât aceste sisteme de informații ale UE și
datele pe care le conțin să se completeze reciproc, respectându-se totodată drepturile
fundamentale ale persoanelor, în special dreptul la protecția datelor cu caracter personal.
Pentru a realiza acest lucru, ar trebui instituite componentele de interoperabilitate: un
portal european de căutare (ESP), un serviciu comun de comparare a datelor biometrice
(BMS comun), un registru comun de date de identitate (CIR) și un detector de identități
multiple (MID).
(10 Interoperabilitatea dintre sistemele de informații ale UE ar trebui să permită completarea
) reciprocă pentru a facilita identificarea corectă a persoanelor, inclusiv a persoanelor cu
identitate necunoscută care nu se pot legitima sau a rămășițelor umane neidentificate,
pentru a contribui la combaterea fraudelor de identitate, pentru a îmbunătăți și armoniza
cerințele de calitate a datelor prevăzute în respectivele sisteme de informații ale UE,
pentru a facilita implementarea tehnică și operațională a sistemelor de informații ale UE,
pentru a consolida garanțiile în materie de securitate și protecție a datelor prevăzute de
respectivele sisteme de informații ale UE, pentru a simplifica accesul în scopul prevenirii,
depistării sau investigării infracțiunilor de terorism ori a altor infracțiuni grave la EES,
VIS, ETIAS și Eurodac și pentru a îndeplini obiectivele EES, VIS, ETIAS, Eurodac, SIS
și ale ECRIS-TCN.
(11 Componentele de interoperabilitate ar trebui să vizeze EES, VIS, ETIAS, Eurodac, SIS și
) ECRIS-TCN. Acestea ar trebui, de asemenea, să vizeze datele Europol, dar numai pentru
a permite ca datele Europol să fie interogate în același timp prin intermediul respectivelor
sisteme de informații ale UE.
(12 Componentele de interoperabilitate ar trebui să prelucreze datele personale ale
) persoanelor ale căror date cu caracter personal sunt prelucrate în sistemele de informații
de bază ale UE și de către Europol.
(13 ESP ar trebui instituit pentru a facilita din punct de vedere tehnic accesul rapid, fără
) sincope, eficient, sistematic și controlat al autorităților statelor membre și al agențiilor
Uniunii la sistemele de informații ale UE, datele Europol și bazele de date ale
Organizației Internaționale de Poliție Criminală (Interpol), în măsura în care acest lucru
este necesar pentru a-și îndeplini sarcinile în conformitate cu drepturile lor de acces. ESP
ar trebui de asemenea instituit pentru a susține obiectivele EES, VIS, ETIAS, Eurodac,
SIS, ECRIS-TCN și ale datelor Europol. Permițând interogarea în paralel a tuturor
sistemelor de informații ale UE relevante, a datelor Europol și a bazelor de date ale
Interpol, ESP ar trebui să funcționeze ca un ghișeu unic sau ca un „broker de mesaje”
prin care să se interogheze diverse sisteme centrale și să se extragă fără probleme
informațiile necesare, cu respectarea deplină a cerințelor privind controlul accesului și
protecția datelor care se aplică sistemelor de bază.
(14 Concepția ESP ar trebui să asigure faptul că, atunci când se lansează interogări în bazele
) de date ale Interpol, datele utilizate de către un utilizator ESP pentru a lansa o interogare
 nu sunt partajate cu proprietarii datelor Interpol. Modul în care este conceput ESP
asigură, de asemenea, faptul că bazele de date ale Interpol sunt interogate doar în
conformitate cu dreptul Uniunii și dreptul intern aplicabil.
(15 Utilizatorii ESP care au drept de acces la datele Europol în temeiul Regulamentului
) (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului (4) ar trebui să fie în măsură să
efectueze simultan interogări în datele Europol și în sistemele de informații ale UE la
care au acces. Orice prelucrare suplimentară a datelor în urma unei astfel de interogări ar
trebui să aibă loc în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/794, inclusiv ținând cont
de restricțiile privind accesul sau utilizarea impuse de furnizorul de date.
(16 ESP ar trebui astfel dezvoltat și configurat încât, pentru interogări, să nu permită
) utilizarea câmpurilor de date care nu sunt legate de persoane sau de documente de
călătorie sau care nu sunt prezente într-un sistem de informații al UE, în datele Europol
sau în baza de date a Interpol.
(17 Pentru a asigura utilizarea sistematică a sistemelor relevante de informații ale UE, ESP ar
) trebui utilizat pentru efectuarea de interogări în CIR, EES, VIS, ETIAS, Eurodac și în
ECRIS-TCN. Cu toate acestea, o conexiune națională la diferitele sisteme de informații
ale UE ar trebui menținută ca soluție tehnică alternativă. ESP ar trebui, de asemenea, să
fie utilizat de către agențiile Uniunii pentru a efectua interogări în SIS central, cu
respectarea drepturile lor de acces, pentru a-și îndeplini sarcinile. ESP ar trebui să fie un
mijloc suplimentar de a efectua interogări în SIS central, în datele Europol și în bazele de
date Interpol, care să completeze interfețele dedicate deja existente.
(18 Pentru identificarea unei persoane, datele biometrice, precum amprentele digitale și
) imaginile faciale, sunt unice și, prin urmare, mult mai fiabile decât datele alfanumerice.
BMS comun ar trebui să fie un instrument tehnic care să consolideze și să faciliteze
activitatea sistemelor de informații ale UE relevante și a celorlalte componente de
interoperabilitate. Obiectivul esențial al BMS comun ar trebui să fie facilitarea
identificării unei persoane care este înregistrată în mai multe baze de date, prin folosirea
unei singure componente tehnologice pentru compararea datelor biometrice ale persoanei
respective, în loc de mai multe componente. BMS comun ar trebui să contribuie la
securitate și să aducă beneficii financiare, de întreținere și operaționale. Toate sistemele
automate de identificare a amprentelor digitale, inclusiv cele utilizate în prezent pentru
Eurodac, VIS și SIS, utilizează șabloane biometrice care conțin date ce provin dintr-o
extragere de caracteristici a unor eșantioane biometrice efective. BMS comun ar trebui să
regrupeze și să stocheze toate aceste șabloane biometrice, separate în mod logic, în
funcție de sistemul de informații din care provin datele, în același loc, facilitând astfel
comparațiile între sisteme prin utilizarea de șabloane biometrice și permițând obținerea
unor economii de scară în dezvoltarea și întreținerea sistemelor centrale ale Uniunii.
(19 Șabloanele biometrice stocate în BMS comun, care ar trebui să conțină date ce provin
) dintr-o extragere de caracteristici a unor eșantioane biometrice efective, ar trebui să fie
obținute în așa fel încât procesul de extragere să nu poată fi inversat. Șabloanele
biometrice ar trebui obținute din datele biometrice, însă nu ar trebui să fie posibil să se
obțină aceleași date biometrice plecând de la șabloanele biometrice. Întrucât datele
 privind amprentele palmare și profilurile ADN sunt stocate doar în SIS, și nu pot fi
utilizate pentru a efectua verificări încrucișate cu datele existente în alte sisteme de
informații, urmând principiile necesității și proporționalității, BMS comun nu ar trebui să
stocheze profiluri ADN sau șabloane biometrice obținute din datele privind amprentele
palmare.
(20 Datele biometrice reprezintă date cu caracter personal sensibile. Prezentul regulament ar
) trebui să stabilească baza și garanțiile privind prelucrarea unor astfel de date pentru
identificarea univocă a persoanelor în cauză.
(21 EES, VIS, ETIAS, Eurodac și ECRIS-TCN necesită identificarea precisă a persoanelor
) ale căror date cu caracter personal sunt stocate în acestea. Prin urmare, CIR ar trebui să
faciliteze identificarea corectă a persoanelor înregistrate în aceste sisteme.
(22 Datele cu caracter personal stocate în acele sisteme de informații ale UE pot face referire
) la aceleași persoane, dar cu identități diferite sau incomplete. Statele membre dispun de
instrumente eficiente pentru identificarea cetățenilor sau a rezidenților permanenți
înregistrați pe teritoriul lor. Interoperabilitatea dintre sistemele de informații ale UE ar
trebui să contribuie la identificarea corectă a persoanelor prezente în sistemele respective.
CIR ar trebui să stocheze datele cu caracter personal care sunt necesare pentru a permite
o identificare mai precisă a persoanelor ale căror date sunt stocate în acele sisteme,
inclusiv datele de identitate ale acestora, datele din documentul de călătorie al acestora și
datele biometrice ale acestora, indiferent de sistemul în care au fost colectate inițial
datele. În CIR ar trebui stocate doar datele cu caracter personal care sunt strict necesare
pentru efectuarea unui control corect al identității. Datele cu caracter personal înregistrate
în CIR nu ar trebui păstrate mai mult decât este strict necesar pentru îndeplinirea
scopurilor pentru care au fost constituite sistemele de bază și ar trebui șterse în mod
automat atunci când datele sunt șterse din sistemele de bază, respectându-se separarea lor
logică.
(23 O nouă operațiune de prelucrare, care constă în stocarea acestor date în CIR și nu în
) fiecare dintre sistemele separate, este necesară pentru a face posibilă sporirea preciziei
identificării, prin compararea automată a acestor date. Faptul că datele de identitate,
datele din documentele de călătorie și datele biometrice sunt stocate în CIR nu ar trebui
să împiedice în niciun fel prelucrarea datelor în EES, Eurodac, VIS, ETIAS, Eurodac sau
ECRIS-TCN, întrucât CIR ar urma să fie o componentă comună nouă a acestor sisteme
de bază.
(24 Prin urmare, este necesară crearea unui dosar individual în CIR pentru fiecare persoană
) înregistrată în EES, VIS, ETIAS, Eurodac sau ECRIS-TCN, pentru realizarea
obiectivului de identificare corectă a persoanelor în spațiul Schengen și pentru sprijinirea
MID atât pentru facilitarea controalelor de identitate pentru călătorii de bună credință, cât
și pentru combaterea fraudelor de identitate. Dosarul individual ar trebui să stocheze
toate informațiile privind identitatea legate de o persoană într-un singur loc și să le pună
la dispoziția utilizatorilor finali autorizați în mod corespunzător.
(25 CIR ar trebui, așadar, să faciliteze și să eficientizeze accesul autorităților responsabile de
) prevenirea, depistarea sau investigarea infracțiunilor de terorism ori a altor infracțiuni
 grave la sistemele de informații ale UE care nu sunt instituite exclusiv în scopul
prevenirii, detectării sau investigării infracțiunilor grave.
(26 CIR ar trebui să prevadă un sistem comun care să conțină datele de identitate, datele din
) documentele de călătorie și datele biometrice ale persoanelor care sunt înregistrate în
EES, VIS, ETIAS, Eurodac și în ECRIS-TCN. Acesta ar trebui să facă parte din
arhitectura tehnică a respectivelor sisteme și să servească drept componentă comună a
acestora pentru stocarea și interogarea datelor de identitate, datelor din documentele de
călătorie și a datelor biometrice pe care le prelucrează.
(27 Toate înregistrările din CIR ar trebui separate în mod logic prin atribuirea automată a
) unei etichete distinctive care să lege fiecare înregistrare de denumirea sistemului de bază
care deține respectiva înregistrare. Sistemul de control al accesului la CIR ar trebui să
utilizeze aceste etichete pentru a determina dacă permite accesul la înregistrarea
respectivă.
(28 În cazul în care o autoritate de poliție a unui stat membru nu este în măsură să identifice o
) persoană din cauza lipsei unui document de călătorie sau a unui alt document credibil
care să ateste identitatea persoanei respective sau în cazul în care există îndoieli cu
privire la datele de identitate furnizate de persoana în cauză sau la autenticitatea
documentului de călătorie ori la identitatea titularului său, sau în cazul în care persoana
nu poate ori refuză să coopereze, respectiva autoritate de poliție ar trebui să poată lansa
interogări în CIR pentru a identifica persoana. În aceste scopuri, autoritățile de poliție ar
trebui să preleve amprente folosind tehnici de amprentare electronică prin scanare în timp
real, cu condiția ca procedura să fi fost inițiată în prezența persoanei respective. Astfel de
interogări în CIR nu ar trebui să fie permise pentru identificarea minorilor cu vârsta mai
mică de 12 ani, cu excepția cazului în care se urmărește interesul superior al copilului.
(29 În cazul în care datele biometrice ale unei persoane nu pot fi utilizate sau în cazul în care,
) în urma unei interogări a datelor respective, nu se obține niciun răspuns, interogarea ar
trebui efectuată cu datele de identitate ale persoanei în combinație cu datele din
documentul de călătorie. În cazul în care din interogare reiese că datele referitoare la
persoana respectivă sunt înregistrate în CIR, autoritățile statelor membre ar trebui să aibă
acces să consulte datele de identitate și datele din documentul de călătorie ale persoanei
respective, fără ca CIR să furnizeze vreun indiciu cu privire la sistemul de informații al
UE de care aparțin datele.
(30 Statele membre ar trebui să adopte măsuri legislative naționale prin care să desemneze
) autoritățile competente care vor efectua controale de identitate folosind CIR și prin care
să stabilească procedurile, condițiile și criteriile pentru aceste controale, care ar trebui să
respecte principiul proporționalității. în special, competența de a colecta date biometrice
în cursul unui control al identității unei persoane aflate în fața unui reprezentant al acestor
autorități ar trebui să fie prevăzută de dreptul intern.
(31 Prezentul regulament ar trebui, de asemenea, să introducă o nouă soluție pentru
) simplificarea accesului autorităților responsabile de prevenirea, depistarea sau
investigarea infracțiunilor de terorism ori a altor infracțiuni grave desemnate de statele
membre și al Europol și la alte tipuri de date din EES, VIS, ETIAS sau Eurodac în afară
 de datele de identitate sau datele din documentele de călătorie. Astfel de date pot fi
necesare pentru prevenirea, detectarea sau investigarea infracțiunilor de terorism sau a
altor infracțiuni grave într-un anumit caz în care există motive întemeiate să se considere
că consultarea acestora va contribui în mod semnificativ la prevenirea, depistarea sau
investigarea infracțiunilor de terorism sau a altor infracțiuni grave, în special în cazurile
în care există suspiciunea că suspectul, autorul sau victima unei infracțiuni de terorism
sau altei infracțiuni grave este o persoană ale cărei date sunt stocate în EES, VIS, ETIAS
și Eurodac.
(32 Accesul deplin la datele conținute în sistemele de informații ale UE care este necesar în
) scopul prevenirii, depistării sau investigării infracțiunilor cu caracter terorist sau a altor
infracțiuni grave, în afara accesului la datele de identitate la datele din documentele de
călătorie care sunt păstrate în CIR ar trebui să fie în continuare reglementat de
instrumentele juridice aplicabile. Nici autoritățile responsabile de prevenirea, depistarea
sau investigarea infracțiunilor de terorism ori a altor infracțiuni grave desemnate, nici
Europol nu știu dinainte care dintre sistemele de informații ale UE cuprinde date
referitoare la persoanele care fac obiectul unei interogări. Acest lucru duce la întârzieri și
deficiențe. Utilizatorul final autorizat de autoritatea desemnată ar trebui să aibă
posibilitatea să vadă în care dintre acele sisteme de informații ale UE sunt înregistrate
datele corespunzătoare rezultatului unei interogări. Sistemul în cauză ar fi, prin urmare,
marcat după verificarea automată a prezenței unei concordanțe în sistem [o așa-numită
funcționalitate – marcaj privind concordanța („match-flag”)].
(33 În acest context, un răspuns de la CIR nu ar trebui interpretat sau utilizat ca motiv sau
) cauză pentru a trage concluzii despre o persoană sau pentru a lua măsuri în legătură cu o
persoană, ci ar trebui folosit doar pentru a adresa o cerere de acces la sistemele de
informații de bază ale UE, cu respectarea condițiilor și a procedurilor prevăzute de
instrumentele juridice respective care reglementează un astfel de acces. O astfel de cerere
de acces ar trebui să facă obiectul capitolului VII din prezentul regulament și, după caz,
Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (5), Directivei
(UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului (6) sau Regulamentului
(UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (7).
(34 De regulă, atunci când un marcaj privind concordanța arată că datele sunt înregistrate în
) Eurodac, autoritățile desemnate sau Europol ar trebui să solicite acces deplin la cel puțin
unul dintre sistemele de informații ale UE în cauză. În cazul în care, în mod excepțional,
nu se solicită un astfel de acces deplin, de exemplu pentru că autoritățile desemnate sau
Europol au obținut deja datele prin alte mijloace, sau pentru că dreptul intern nu mai
permite obținerea datelor, ar trebui să se înregistreze motivele pentru nesolicitarea
accesului.
(35 Înregistrările interogărilor efectuate în CIR ar trebui să indice scopul acestora. În cazul în
) care o astfel de interogare a fost efectuată utilizându-se o abordare în două etape de
consultare a datelor, înregistrările ar trebui să includă o trimitere la dosarul național al
investigației sau al cazului, indicând astfel că interogarea a fost efectuată în scopul
prevenirii, depistării sau investigării unor infracțiuni de terorism sau a altor infracțiuni
 grave.
(36 Efectuarea unei interogări în CIR de către autoritățile desemnate și de către Europol
) pentru a obține un răspuns de tip marcaj privind concordanța, prin care să se indice faptul
că datele sunt înregistrate în EES, VIS, ETIAS sau în Eurodac, necesită prelucrarea
automată a datelor cu caracter personal. Un marcaj privind concordanța ar trebui să nu
dezvăluie datele cu caracter personal ale persoanei în cauză, ci numai să indice dacă
anumite date referitoare la persoana respectivă sunt păstrate în vreunul dintre sisteme.
Utilizatorul final autorizat nu ar trebui să ie nicio decizie în defavoarea persoanei în
cauză bazându-se exclusiv pe apariția unui marcaj privind concordanța. Prin urmare,
accesul utilizatorului final la un marcaj privind concordanța reprezintă o ingerință foarte
limitată în dreptul persoanei vizate la protecția datelor cu caracter personal, permițând
însă autorităților desemnate și Europol solicite acces la datele cu caracter personal într-un
mod mai eficace.
(37 Ar trebui instituit MID pentru a sprijini funcționarea CIR și pentru a susține realizarea
) obiectivelor EES, VIS, ETIAS, Eurodac, SIS și ale ECRIS-TCN. Pentru a fi eficace în
ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor lor respective, toate aceste sisteme de informații
ale UE necesită identificarea precisă a persoanelor ale căror date cu caracter personal
sunt stocate în acestea.
(38 Pentru a realiza mai bine obiectivele sistemelor de informații ale UE, autoritățile care
) utilizează respectivele sisteme ar trebui să poată efectua verificări suficient de sigure cu
privire la identitatea persoanelor ale căror date sunt înregistrate în diverse sisteme. Datele
de identitate sau datele din documentele de călătorie stocate într-un anumit sistem pot fi
incorecte, incomplete sau frauduloase, și în prezent nu există nicio modalitate de
detectare a datelor de identitate sau a datelor din documentele de călătorie incorecte,
incomplete sau frauduloase prin comparație cu datele stocate într-un alt sistem. Pentru a
remedia această situație, este necesar ca la nivelul Uniunii să existe un instrument tehnic
care să permită identificarea precisă a persoanelor în aceste scopuri.
(39 MID ar trebui să creeze și să stocheze conexiunile dintre datele stocate în diferitele
) sisteme de informații ale UE în vederea detectării identităților multiple, cu scopul dublu
de a facilita controalele de identitate pentru călătorii de bună credință și, în același timp,
de a combate fraudele de identitate. MID ar trebui să conțină exclusiv conexiunile dintre
datele privind persoanele care sunt prezente în mai mult de un sistem de informații al UE.
Datele conexate ar trebui să se limiteze în mod strict la datele necesare pentru a verifica
dacă o persoană este înregistrată în mod justificat sau nejustificat cu mai multe identități
diferite în sisteme diferite sau pentru a clarifica dacă două persoane cu date de identitate
similare nu sunt, de fapt, aceeași persoană. Prelucrarea datelor prin intermediul ESP și al
BMS comun în vederea stabilirii de conexiuni între dosarele din diferite sisteme ar trebui
menținută la un nivel minim absolut și, prin urmare, ar trebui să se limiteze la o detectare
a identităților multiple care trebuie efectuată la momentul adăugării de date noi în unul
dintre sistemele care conțin date stocate în CIR sau la momentul adăugării de date noi în
SIS. MID ar trebui să includă garanții împotriva unor eventuale cazuri de discriminare
sau a unor decizii nefavorabile care vizează persoane cu identități multiple legale.
(40 Prezentul regulament prevede noi operațiuni de prelucrare a datelor care vizează
) identificarea corectă a persoanelor în cauză. Aceasta constituie o ingerință în drepturile
fundamentale ale acestora, astfel cum sunt protejate prin articolele 7 și 8 din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Întrucât implementarea efectivă a
sistemelor de informații ale UE depinde de identificarea corectă a persoanelor în cauză, o
astfel de ingerință este justificată prin invocarea acelorași obiective ca și cele care stau la
baza instituirii fiecăruia dintre aceste sisteme: gestionarea eficace a frontierelor Uniunii,
securitatea internă a Uniunii și punerea în aplicare eficace a politicilor Uniunii în materie
de azil și vize.
(41 Atunci când o autoritate națională sau o agenție a UE creează sau încarcă noi înregistrări,
) ESP și BMS comun ar trebui să compare datele privind persoanele în CIR și în SIS. O
astfel de comparație ar trebui să fie automatizată. CIR și SIS ar trebui să utilizeze BMS
comun pentru a detecta posibilele conexiuni pe baza datelor biometrice. CIR și SIS ar
trebui să utilizeze ESP pentru a detecta posibilele conexiuni pe baza datelor
alfanumerice. CIR și SIS ar trebui să fie în măsură să identifice datele care sunt aceleași
sau similare privind o persoană stocate în mai multe sisteme. Dacă este cazul, ar trebui
creată o conexiune care să indice că este vorba de aceeași persoană. CIR și SIS ar trebui
astfel configurate încât greșelile minore de ortografie sau de transcriere să fie detectate,
în așa fel încât să nu se creeze obstacole nejustificate pentru persoana în cauză.
(42 Autoritatea națională sau agenția Uniunii care a înregistrat datele respective în sistemul
) de informații ar trebui să confirme sau să modifice conexiunile. Această autoritate
națională sau agenție a Uniunii ar trebui să aibă acces la datele stocate în CIR sau în SIS,
precum și în MID, în scopul verificării manuale a identităților diferite.
(43 O verificare manuală a identităților diferite ar trebui asigurată de către autoritatea care a
) creat sau actualizat datele care au generat o concordanță, în urma căreia s-a stabilit o
conexiune cu date înregistrate în alt sistem de informații al UE. Autoritatea responsabilă
de verificarea manuală a identităților diferite ar trebui să evalueze dacă există mai multe
identități care se referă la aceeași persoană într-un mod justificat sau nejustificat. Această
evaluare ar trebui efectuată, acolo unde este posibil, în prezența persoanelor în cauză,
solicitându-se, dacă este necesar, clarificări sau informații suplimentare. Evaluarea ar
trebui efectuată fără întârziere, în conformitate cu cerințele legale privind exactitatea
informațiilor în temeiul dreptului Uniunii și al dreptului intern.
(44 Pentru conexiunile obținute prin intermediul SIS referitoare la semnalări privind persoane
) căutate în vederea arestării în scopul predării sau al extrădării, privind persoane dispărute
sau vulnerabile, privind persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară
sau privind persoane vizate pentru controale discrete, controale prin interviu sau
controale specifice, autoritatea responsabilă cu verificarea manuală a identităților diferite
ar trebui să fie biroul SIRENE din statul membru care a creat semnalarea. Aceste
categorii de semnalări SIS sunt sensibile și nu ar trebui neapărat să facă obiectul unui
schimb cu autoritățile care au creat sau actualizat datele care sunt în conexiune cu acestea
din unul dintre celelalte sisteme de informații ale UE. Crearea unei conexiuni cu datele
din SIS nu ar trebui să aducă atingere măsurilor care urmează să fie adoptate în
 conformitate cu Regulamentele (UE) 2018/1860 (8), (UE) 2018/1861 (9) și
(UE) 2018/1862 (10) ale Parlamentului European și ale Consiliului.
(45 Crearea acestor conexiuni necesită transparență față de persoanele în cauză. Pentru a
) facilita punerea în aplicare a garanțiilor necesare în conformitate cu normele aplicabile
ale Uniunii în materie de protecție a datelor, persoanele care sunt vizate de o conexiune
roșie sau de o conexiune albă ca urmare a unei verificări manuale a identităților diferite
ar trebui să fie informate în scris, fără a aduce atingere restricțiilor pentru protejarea
securității și a ordinii publice, pentru prevenirea infracțiunilor și pentru garantarea
faptului că nicio anchetă națională nu este pusă în pericol. Persoanele respective ar trebui
să primească un număr unic de identificare, care să le permită să identifice autoritatea
căreia ar trebui să i se adreseze pentru a-și exercita drepturile.
(46 În cazul în care se creează o conexiune galbenă, autoritatea responsabilă cu verificarea
) manuală a identităților diferite ar trebui să aibă acces la MID. În cazul în care există o
conexiune roșie, autoritățile statelor membre și agențiile Uniunii care au acces la cel
puțin un sistem de informații al UE inclus in CIR sau la SIS ar trebui să aibă acces la
MID. O conexiune roșie ar trebui să indice faptul că o persoană utilizează identități
diferite în mod nejustificat sau că o persoană utilizează identitatea unei alte persoane.
(47 Când există o conexiune albă sau verde între datele din două sisteme de informații ale
) UE, autoritățile statelor membre și agențiile Uniunii ar trebui să aibă acces la MID atunci
când respectiva autoritate sau agenție are acces la ambele sisteme de informații. Acest
acces ar trebui să se acorde exclusiv pentru a permite respectivei autorități sau agenții să
detecteze cazurile potențiale în care datele au fost conexate incorect sau prelucrate în
MID, CIR și SIS cu încălcarea prezentului regulament și pentru a lua măsurile pentru a
remedia situația și a actualiza sau șterge conexiunea.
(48 Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la
) Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA) ar trebui să instituie
mecanisme automatizate de control al calității datelor și indicatori comuni de calitate a
datelor. În plus, ar trebui să fie responsabilă de dezvoltarea unei capacități centrale de
monitorizare pentru calitatea datelor și de prezentarea în mod regulat de rapoarte de
analiză a datelor în vederea îmbunătățirii controlului în ceea ce privește implementarea și
utilizarea sistemelor de informații ale UE de către statele membre. Indicatorii comuni de
calitate a datelor ar trebui să includă standarde minime de calitate pentru stocarea datelor
în sistemele de informații ale UE sau în componentele de interoperabilitate. Scopul
standardelor de calitate privind datele ar trebui să fie, pentru sistemele de informații ale
UE sau pentru componentele de interoperabilitate, acela de a identifica într-un mod
automatizat datele care par a fi incorecte sau inconsecvente, astfel încât statul membru
din care provin să fie în măsură să le verifice și să ia măsurile necesare pentru a le
corecta.
(49 Comisia ar trebui să evalueze rapoartele privind calitatea întocmite de eu-LISA și, după
) caz, ar trebui să formuleze recomandări adresate statelor membre. Statele membre ar
trebui să fie responsabile cu pregătirea unui plan de acțiune care să descrie măsurile care
vizează remedierea eventualelor deficiențe în ceea ce privește calitatea datelor și ar trebui
 să prezinte periodic progresele înregistrate.
(50 Formatul universal de mesaje (UMF) ar trebui să reprezinte un standard pentru
) schimburile de informații transfrontaliere structurate între sistemele de informații,
autoritățile sau organizațiile din domeniul justiției și afacerilor interne. UMF ar trebui să
definească un vocabular comun și structuri logice pentru informațiile care fac frecvent
obiectul schimburilor, cu scopul de a facilita interoperabilitatea, permițând crearea și
citirea conținutului în mod coerent și cu asigurarea echivalenței semantice.
(51 Aplicarea standardului UMF poate fi avută în vedere în VIS, SIS și în orice alt model de
) schimb transfrontalier de informații și sistem de informații în domeniul justiției și
afacerilor interne, nou sau existent, elaborat de statele membre.
(52 Ar trebui înființat un registru central de raportare și statistici (CRRS) care să genereze
) date statistice între sisteme și rapoarte analitice în scopuri strategice, operaționale și de
asigurare a calității datelor, în conformitate cu instrumentele juridice aplicabile. eu-LISA
ar trebui să instituie, să implementeze și să găzduiască CRRS în amplasamentele sale
tehnice. CRRS ar trebui să conțină date statistice anonime din sistemele de informații ale
UE, CIR, MID și BMS comun. Datele conținute în CRRS nu ar trebui să permită
identificarea persoanelor. eu-LISA ar trebui să anonimizeze într-un mod automat datele și
ar trebui să înregistreze aceste date anonimizate în CRRS. Procesul de anonimizare a
datelor ar trebui să fie automatizat, iar personalul eu-LISA nu ar trebui să aibă acces
direct la datele cu caracter personal stocate în sistemele de informații ale UE sau în
componentele de interoperabilitate.
(53 Regulamentul (UE) 2016/679 se aplică prelucrării datelor cu caracter personal în scopul
) interoperabilității efectuate în temeiul prezentului regulament de către autoritățile
naționale, cu excepția cazului în care această prelucrare este efectuată de către autoritățile
desemnate sau de către punctele centrale de acces din statele membre în scopul
prevenirii, depistării sau investigării infracțiunilor de terorism sau a altor infracțiuni
grave.
(54 În cazul în care prelucrarea datelor cu caracter personal de către statele membre în scopul
) interoperabilității în temeiul prezentului regulament este efectuată de către autoritățile
competente în scopul prevenirii, depistării sau investigării infracțiunilor de terorism sau a
altor infracțiuni grave, se aplică Directiva (UE) 2016/680.
(55 Regulamentul (UE) 2016/679, Regulamentul (UE) 2018/1725 sau, după caz, Directiva
) (UE) 2016/680 se aplică oricărui transfer de date cu caracter personal către state terțe sau
organizații internaționale, efectuate în temeiul prezentului regulament. Fără a aduce
atingere motivelor de transfer în temeiul capitolului V din Regulamentul (UE) 2016/679
sau, după caz, al Directivei (UE) 2016/680, orice hotărâre a unei instanțe sau a unui
tribunal și orice decizie a unei autorități administrative a unei țări terțe care impun unui
operator sau persoanei împuternicite de operator să transfere sau să divulge date cu
caracter personal ar trebui să fie recunoscută sau executorie în orice fel numai dacă se
bazează pe un acord internațional în vigoare între țara terță solicitantă și Uniune sau un
stat membru.
(56 Dispozițiile specifice privind protecția datelor din Regulamentul (UE) 2018/1862 și
) Regulamentul (UE) 2019/816 al Parlamentului European și al Consiliului (11) se aplică
prelucrării datelor cu caracter personal în sistemele guvernate de respectivele
regulamente.
(57 Regulamentul (UE) 2018/1725 se aplică în cazul prelucrării datelor cu caracter personal
) de către eu-LISA și de către alte instituții și organisme ale Uniunii atunci când își
exercită responsabilitățile care le revin în temeiul prezentului regulament, fără a aduce
atingere dispozițiilor Regulamentului (UE) 2016/794, care se aplică prelucrării datelor cu
caracter personal de către Europol.
(58 Autoritățile de supraveghere prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/679 sau Directiva
) (UE) 2016/680 ar trebui să monitorizeze legalitatea prelucrării datelor cu caracter
personal de către statele membre. Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor ar
trebui să monitorizeze activitățile instituțiilor și organelor Uniunii în ceea ce privește
prelucrarea datelor cu caracter personal. Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor
și autoritățile de supraveghere ar trebui să coopereze între ele în cadrul activităților de
monitorizare a prelucrării datelor de către componentele de interoperabilitate. Pentru ca
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor să îndeplinească sarcinile care i-au fost
încredințate în temeiul prezentului regulament, sunt necesare resurse suficiente, atât
umane, cât și financiare.
(59 Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu
) articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European
și al Consiliului (12) și a emis un aviz la 16 aprilie 2018 (13).
(60) Grupul de lucru instituit prin articolul 29 a emis un aviz la 11 aprilie 2018.
(61 Atât statele membre, cât și eu-LISA ar trebui să dispună de planuri de securitate pentru a
) facilita îndeplinirea obligațiilor privind securitatea și ar trebui să coopereze între ele
pentru a aborda chestiunile legate de securitate. eu-LISA ar trebui, de asemenea, să se
asigure că sunt valorificate permanent cele mai recente evoluții tehnologice pentru a
asigura integritatea datelor în contextul dezvoltării, proiectării și gestionării
componentelor de interoperabilitate. Printre obligațiile eu-LISA în acest sens ar trebui să
se numere adoptarea măsurilor necesare pentru a împiedica accesul persoanelor
neautorizate, cum ar fi angajații prestatorilor externi de servicii, la datele personale
prelucrate prin intermediul componentelor de interoperabilitate. Atunci când atribuie
contracte pentru prestarea de servicii, statele membre și eu-LISA ar trebui să ia în
considerare toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea actelor cu putere de lege
și a reglementărilor referitoare la protecția datelor personale și la viața privată a
persoanelor sau pentru a proteja interesele esențiale de securitate, în temeiul
Regulamentului (UE) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (14) și cu
convențiile internaționale aplicabile. eu-LISA ar trebui să aplice principiile protejării
vieții private începând cu momentul conceperii și în mod implicit pe parcursul dezvoltării
componentelor de interoperabilitate.
(62 În vederea sprijinirii întocmirii de statistici și rapoarte, este necesar ca personalul
) autorizat al autorităților competente, al instituțiilor și al agențiilor Uniunii menționate în
 prezentul regulament să aibă acces la anumite date referitoare la anumite componente de
interoperabilitate, dar nu și la date care ar permite identificarea persoanelor.
(63 Pentru ca autoritățile din statele membre și agențiile Uniunii să se poată adapta noilor
) cerințe privind utilizarea ESP, este necesar să se prevadă o perioadă de tranziție. În mod
similar, pentru a se asigura coerența și funcționarea optimă a MID, ar trebui stabilite
măsuri tranzitorii pentru punerea în funcțiune a acestuia.
(64 Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume instituirea unui cadru de
) interoperabilitate între sistemele de informații ale Uniunii, nu poate fi realizat într-o
măsură suficientă de statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele acțiunii,
poate fi îndeplinit mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în
conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din
Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul
proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu
depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.
(65 Suma rămasă din bugetul alocat frontierelor inteligente în Regulamentul (UE)
) nr. 515/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (15) ar trebui realocată
prezentului regulament, în temeiul articolului 5 alineatul (5) litera (b) din Regulamentul
(UE) nr. 515/2014, pentru a acoperi costurile dezvoltării componentelor de
interoperabilitate.
(66 Pentru a completa anumite aspecte tehnice detaliate ale prezentului regulament,
) competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene (TFUE) ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce
privește:
— prelungirea perioadei de tranziție pentru utilizarea ESP;
—prelungirea perioadei de tranziție pentru detectarea identităților multiple efectuată de
unitatea centrală a ETIAS;
—procedurile de identificare a cazurilor în care datele de identitate pot fi considerate ca
fiind aceleași sau similare;
—normele privind funcționarea CRRS, inclusiv garanții specifice pentru prelucrarea
datelor cu caracter personal și normele de securitate aplicabile registrului;
— normele detaliate privind funcționarea portalului web.
Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să
organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări
să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional
din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (16). În special, pentru a se asigura
participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul
primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții
acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei
însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(67 Pentru a asigura condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar
) trebui conferite competențe de executare Comisiei în vederea stabilirii datelor de la care
ESP, BMS comun, CIR, MID și CRRS trebuie să fie puse în funcțiune.
(68 De asemenea, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în vederea adoptării
) unor norme detaliate privind: detaliile tehnice ale profilurilor utilizatorilor ESP;
specificațiile soluției tehnice menite să permită interogarea sistemelor de informații ale
UE, a datelor Europol și a bazelor de date ale Interpol prin ESP și formatul răspunsurilor
ESP; normele tehnice de creare a unor conexiuni în MID între datele provenite de la
diferitele sisteme de informații ale Uniunii; conținutul și prezentarea formularului care
trebuie utilizat pentru informarea persoanei vizate în cazul în care este creată o conexiune
roșie; cerințele în materie de performanță și monitorizarea performanței BMS comun;
mecanismele și procedurile automatizate de control al calității datelor și indicatorii
aferenți; dezvoltarea standardului UMF; procedura de cooperare în cazul unor incidente
de securitate; și specificațiile soluției tehnice care dă statelor membre posibilitatea de a
gestiona cererile de acces ale utilizatorilor. Respectivele competențe ar trebui exercitate
în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al
Consiliului (17).
(69 Întrucât componentele de interoperabilitate vor presupune prelucrarea unor volume
) semnificative de date cu caracter personal sensibile, este important ca persoanele ale
căror date sunt prelucrate prin intermediul acestor componente să își poată exercita în
mod efectiv drepturile în calitate de persoane vizate, astfel cum se prevede în
Regulamentul (UE) 2016/679, în Directiva (UE) 2016/680 și în Regulamentul
(UE) 2018/1725. Persoanelor vizate ar trebui să li se pună la dispoziție un portal web care
să le înlesnească exercitarea drepturilor de acces, de rectificare, de ștergere și de
restricționare a prelucrării datelor lor cu caracter personal. eu-LISA ar trebui să creeze și
să gestioneze un astfel de portal web.
(70 Unul dintre principiile de bază ale protecției datelor este reducerea la minimum a datelor:
) în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2016/679,
prelucrarea datelor cu caracter personal trebuie să fie adecvată, relevantă și limitată la
ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate. Din acest motiv,
componentele de interoperabilitate ar trebui să nu prevadă stocarea oricăror date cu
caracter personal noi, cu excepția conexiunilor care vor fi stocate în MID și care sunt
minimumul necesar în scopul prezentului regulament.
(71 Prezentul regulament ar trebui să cuprindă dispoziții clare privind răspunderea și dreptul
) la despăgubiri în cazul prelucrării ilegale a datelor cu caracter personal sau al oricărui alt
act incompatibil cu acesta. Astfel de dispoziții nu ar trebui să aducă atingere dreptului la
despăgubiri ori răspunderii operatorului sau a persoanei împuternicite de operator în
conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679, cu Directiva (UE) 2016/680 și cu
Regulamentul (UE) 2018/1725. eu-LISA ar trebui să răspundă pentru orice prejudiciu pe
care l-a cauzat în calitatea sa de persoană împuternicită de operator în cazul în care nu a
respectat obligațiile care îi sunt impuse în mod specific de prezentul regulament sau în
cazul în care a acționat în afara sau în contradicție cu instrucțiunile legale ale statului
membru care este operator.
(72 Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării Directivei 2004/38/CE a Parlamentului
) European și a Consiliului (18).
(73 În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei,
) anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament,
acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică. Deoarece
prezentul regulament constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen, în privința
dispozițiilor sale referitoare la SIS, astfel cum este reglementat prin Regulamentul
(UE) 2018/1862, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 4 din protocolul
respectiv, în termen de șase luni de la data la care Consiliul decide cu privire la prezentul
regulament dacă îl va pune în aplicare în legislația sa națională.
(74 În privința dispozițiilor sale referitoare la SIS, astfel cum este reglementat prin
) Regulamentul (UE) 2018/1862, Regatul Unit participă la prezentul regulament, în
conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Protocolul nr. 19 privind acquis-ul Schengen
integrat în cadrul Uniunii Europene, anexat la TUE și la TFUE, și cu articolul 8
alineatul (2) din Decizia 2000/365/CE a Consiliului (19). De asemenea, în privința
dispozițiilor sale referitoare la Eurodac și la ECRIS-TCN, în conformitate cu articolul 3
din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de
libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, Regatul Unit a notificat, prin
scrisoarea din 18 mai 2018, intenția sa de a participa la adoptarea și la aplicarea
prezentului regulament.
(75 În privința dispozițiilor sale referitoare la SIS, astfel cum este reglementat prin
) Regulamentul (UE) 2018/1862, Irlanda ar putea, în principiu, participa la prezentul
regulament, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Protocolul nr. 19 privind
acquis-ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene, anexat la TUE și la TFUE, și cu
articolul 6 alineatul (2) din Decizia 2002/192/CE a Consiliului (20). De asemenea, în
privința dispozițiilor sale referitoare la Eurodac și la ECRIS-TCN, în conformitate cu
articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu
privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a
aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Irlanda nu participă la adoptarea
prezentului regulament și acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i
se aplică. Având în vedere că nu este posibil, în circumstanțele actuale, să se garanteze că
prezentul regulament este aplicabil în întregime Irlandei, în conformitate cu articolul 288
din TFUE, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament și acesta nu este
obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică, fără a se aduce atingere
drepturilor sale în temeiul Protocoalelor nr. 19 și nr. 21.
(76 În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie, în privința
) dispozițiilor sale referitoare la SIS, astfel cum este reglementat prin Regulamentul
(UE) 2018/1862, o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului
încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind
asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului
Schengen (21), care se află sub incidența articolului 1 punctul G din Decizia 1999/437/CE
a Consiliului (22).
(77 În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie, în privința dispozițiilor sale
) referitoare la SIS, astfel cum este reglementat prin Regulamentul (UE) 2018/1862, o
dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului dintre
Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la
asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea
acquis-ului Schengen (23), care se află sub incidența articolului 1 punctul G din
Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/149/JAI a
Consiliului (24).
(78 În ceea ce privește Liechtenstein, prezentul regulament constituie, în privința dispozițiilor
) sale referitoare la SIS, astfel cum este reglementat prin Regulamentul (UE) 2018/1862, o
dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului dintre Uniunea
Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein
privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană,
Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației
Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (25), care
se află sub incidența articolului 1 punctul G din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu
articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (26).
(79 Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și se conformează principiilor
) recunoscute, în special, de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, și ar
trebui să fie pus în aplicare în conformitate cu aceste drepturi și principii.
(80 Pentru ca prezentul regulament să se încadreze în cadrul juridic existent,
) Regulamentul (UE) 2018/1726 al Parlamentului European și al Consiliului (27) și
Regulamentele (UE) 2018/1862 și (UE) 2019/816 ar trebui modificate în consecință,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I
Dispoziții generale

Articolul 1
Obiect
(1)   Prezentul regulament, împreună cu Regulamentul (UE) 2019/817 al
Parlamentului European și al Consiliului (28), stabilește un cadru pentru a asigura
interoperabilitatea dintre Sistemul de intrare/ieșire (EES), Sistemul de informații
privind vizele (VIS), Sistemul european de informații și de autorizare privind
călătoriile (ETIAS), Eurodac, Sistemul de informații Schengen (SIS) și Sistemul
european de informații cu privire la cazierele judiciare ale resortisanților țărilor
terțe (ECRIS-TCN).
(2)   Cadrul include următoarele componente de interoperabilitate:
(a) un portal european de căutare (ESP);
(b) un serviciu comun de comparare a datelor biometrice (BMS comun);
(c) un registru comun de date de identitate (CIR);
(d) un detector de identități multiple (MID).
(3)   Prezentul regulament cuprinde, de asemenea, dispoziții privind cerințele de
calitate a datelor, formatul universal pentru mesaje (UMF), registrul central de
raportare și statistici (CRRS) și responsabilitățile statelor membre și ale Agenției
Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă
în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA) în ceea ce privește
conceperea, dezvoltarea și funcționarea componentelor de interoperabilitate.
(4)   Prezentul regulament adaptează totodată procedurile și condițiile în care
autoritățile desemnate și Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de
Aplicare a Legii (Europol) au acces la EES, VIS, ETIAS și Eurodac în scopul
prevenirii, depistării sau investigării infracțiunilor de terorism sau a altor
infracțiuni grave.
(5)   Prezentul regulament stabilește, de asemenea, un cadru pentru verificarea
identității persoanelor și pentru identificarea persoanelor.

Articolul 2
Obiective
(1)   Prin asigurarea interoperabilității, prezentul regulament are următoarele
obiective:
(a) îmbunătățirea eficacității și a eficienței verificărilor la frontierele externe;
(b) contribuirea la prevenirea și combaterea imigrației ilegale;
(c contribuirea la asigurarea unui nivel ridicat de securitate în spațiul de libertate, securitate și
) justiție al Uniunii, inclusiv menținerea siguranței publice și a ordinii publice și la
garantarea securității pe teritoriul statelor membre;
(d) îmbunătățirea punerii în aplicare a politicii comune în materie de vize;
(e) facilitarea examinării cererilor de protecție internațională;
(f contribuirea la prevenirea, depistarea și investigarea infracțiunilor de terorism sau a altor
) infracțiuni grave;
(g facilitarea identificării persoanelor necunoscute care nu pot să se legitimeze sau a
) rămășițelor umane neidentificate în caz de dezastre naturale, accidente sau atacuri
teroriste.
(2)   Obiectivele menționate la alineatul (1) sunt realizate prin:
(a) asigurarea identificării corecte a persoanelor;
(b) contribuirea la combaterea fraudelor de identitate;
(c îmbunătățirea calității datelor și armonizarea cerințelor în materie de calitate a datelor
) stocate în sistemele de informații ale UE, respectând totodată cerințele privind prelucrarea
datelor prevăzute de instrumentele juridice care reglementează sistemele individuale,
precum și standardele și principiile în materie de protecție a datelor;
(d facilitarea și sprijinirea implementării tehnice și operaționale de către statele membre a
) sistemelor de informații ale UE;
(e consolidarea și simplificarea condițiilor privind securitatea și protecția datelor care
) guvernează respectivele sisteme de informații ale UE, precum și sporirea uniformității
acestor condiții, fără a afecta protecția și garanțiile speciale de care beneficiază anumite
categorii de date;
(f raționalizarea condițiilor de acces al autorităților desemnate la EES, VIS, ETIAS și
) Eurodac, asigurând totodată condiții necesare și proporționale pentru acest acces;
(g sprijinirea realizării scopurilor pentru care au fost instituite EES, VIS, ETIAS, Eurodac,
) SIS și ECRIS-TCN.

Articolul 3
Domeniul de aplicare
(1)   Prezentul regulament se aplică Eurodac, SIS și ECRIS-TCN.
(2)   Prezentul regulament se aplică, de asemenea, datelor Europol, în măsura
necesară permiterii unei interogări simultane a acestora și a sistemelor de
informații ale UE menționate la alineatul (1).
(3)   Prezentul regulament se aplică persoanelor ale căror date cu caracter personal
pot fi prelucrate în sistemele de informații ale UE la care se face referire la
alineatul (1) și în datele Europol la care se face referire la alineatul (2).

Articolul 4
Definiții
În sensul prezentului regulament:
1 „frontiere externe” înseamnă frontierele externe, astfel cum sunt definite la articolul 2
. punctul 2 din Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului (29);
2 „verificări la frontiere” înseamnă verificările la frontiere, astfel cum sunt definite la
. articolul 2 punctul 11 din Regulamentul (UE) 2016/399;
3 „autoritate de frontieră” înseamnă polițistul de frontieră desemnat în conformitate cu
. dreptul intern să efectueze verificări la frontiere;
4 „autorități de supraveghere” înseamnă autoritatea de supraveghere menționată la
. articolul 51 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/679 și autoritatea de supraveghere
menționată la articolul 41 alineatul (1) din Directiva (UE) 2016/680;
5 „verificare” înseamnă procesul de comparare a unor serii de date în vederea stabilirii
. autenticității unei identități declarate (controlul realizat prin compararea a două serii de
 date);
6 „identificare” înseamnă procesul de determinare a identității unei persoane prin efectuarea
. unei căutări într-o bază de date după mai multe serii de date (controlul realizat prin
compararea mai multor serii de date);
7 „date alfanumerice” înseamnă date constând în litere, cifre, caractere speciale, spații și
. semne de punctuație;
8.„date de identitate” înseamnă datele prevăzute la articolul 27 alineatul (3) literele (a)-(e);
9 „date dactiloscopice” înseamnă imagini de amprente digitale și imagini de amprente
. digitale latente care, datorită unicității lor și punctelor de referință pe care le conțin, permit
comparații fiabile și concludente referitoare la identitatea unei persoane;
10. „imagine facială” înseamnă imagini digitale ale feței;
11. „date biometrice” înseamnă datele dactiloscopice sau imaginea facială sau ambele;
12 „șablon biometric” înseamnă o reprezentare matematică obținută prin extragerea de
. caracteristici din datele biometrice limitată la parametrii necesari pentru efectuarea de
identificări și verificări;
13 „document de călătorie” înseamnă pașaportul sau un alt document echivalent care îi dă
. titularului dreptul de trecere a frontierelor externe și pe care se poate aplica o viză;
14 „date din documentul de călătorie” înseamnă tipul și numărul documentului de călătorie,
. țara care l-a eliberat, data expirării perioadei de valabilitate a documentului de călătorie și
codul din trei litere al țării care a eliberat documentul de călătorie;
15 „sisteme de informații ale UE” înseamnă sistemele EES, VIS, ETIAS, Eurodac, SIS și
. ECRIS-TCN;
16 „date Europol” înseamnă datele cu caracter personal prelucrate de Europol în scopurile
. menționate la articolul 18 alineatul (2) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul
(UE) 2016/794;
17 „baze de date ale Interpol” înseamnă baza de date a Interpol privind documentele de
. călătorie furate și pierdute (baza de date SLTD) și baza de date a Interpol privind
documentele de călătorie asociate unor notițe (baza de date TDAWN);
18 „concordanță” înseamnă existența unei corespondențe care reiese din compararea
. automatizată a unor date cu caracter personal care sunt înregistrate sau sunt în curs de a fi
înregistrate într-un sistem de informații sau într-o bază de date;
19 „autoritate polițienească” înseamnă „autoritate competentă”, astfel cum este definită la
. articolul 3 punctul 7 din Directiva (UE) 2016/680;
20 „autorități desemnate” înseamnă autoritățile desemnate de statele membre, definite la
. articolul 3 alineatul (1) punctul 26 din Regulamentul (UE) 2017/2226 al Parlamentului
European și al Consiliului (30), la articolul 2 alineatul (1) litera (e) din
Decizia 2008/633/JAI a Consiliului (31) și la articolul 3 alineatul (1) punctul 21 din
Regulamentul (UE) 2018/1240 al Parlamentului European și al Consiliului (32);
21 „infracțiune de terorism” înseamnă o infracțiune prevăzută în dreptul intern care
. corespunde unei infracțiuni menționate în Directiva (UE) 2017/541 a Parlamentului
European și a Consiliului (33) sau este echivalentă cu una dintre acestea;
22 „infracțiune gravă” corespunde unei infracțiuni prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din
. Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului (34) sau care este echivalentă cu una dintre
acestea, dacă este pasibilă de pedeapsă cu închisoarea sau cu o măsură de siguranță
privativă de libertate pe o perioadă maximă de cel puțin trei ani în temeiul dreptului intern;
23 „Sistemul de intrare/ieșire” sau „EES” înseamnă Sistemul de intrare/ieșire, instituit de
. Regulamentul (UE) 2017/2226;
24 „Sistemul de informații privind vizele” („VIS”) înseamnă Sistemul de informații privind
. vizele, instituit de Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European și al
Consiliului (35);
25 „Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile” („ETIAS”) înseamnă
. Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile, instituit de
Regulamentul (UE) 2018/1240;
26 „Eurodac” înseamnă Eurodac, instituit de Regulamentul (UE) nr. 603/2013 al
. Parlamentului European și al Consiliului (36);
27 „Sistemul de informații Schengen” („SIS”) înseamnă Sistemul de informații Schengen,
. instituit de Regulamentele (UE) 2018/1860, (UE) 2018/1861 și (UE) 2018/1862;
28 „ECRIS-TCN” înseamnă sistemul centralizat de identificare a statelor membre în care
. există informații privind condamnările resortisanților țărilor terțe și ale apatrizilor, instituit
de Regulamentul (UE) 2019/816.

Articolul 5
Nediscriminarea și drepturile fundamentale
Prelucrarea datelor cu caracter personal în sensul prezentului regulament nu poate
să conducă la discriminarea persoanelor pe motive de gen, rasă, culoare, origine
etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii
politice sau de orice altă natură, apartenență la o minoritate națională, situație
materială, statut la naștere, handicap, vârstă sau orientare sexuală. Pe parcursul
prelucrării datelor cu caracter personal se respectă pe deplin demnitatea și
integritatea umană, precum și drepturile fundamentale, inclusiv dreptul la
respectarea vieții private și la protecția datelor cu caracter personal. Se acordă o
atenție specială copiilor, persoanelor în vârstă, persoanelor cu handicap și
persoanelor care au nevoie de protecție internațională. Interesul superior al
copilului este considerat primordial.

CAPITOLUL II
Portalul european de căutare
 Articolul 6
Portalul european de căutare
(1)   Se instituie un portal european de căutare (ESP) cu scopul de a facilita accesul
rapid, neîntrerupt, eficient, sistematic și controlat al autorităților statelor membre și
al agențiilor Uniunii la sistemele de informații ale UE, la datele Europol și la
bazele de date ale Interpol pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin și în
conformitate cu drepturile de acces de care beneficiază și cu obiectivele și
scopurile EES, VIS, ETIAS, Eurodac, SIS și ECRIS-TCN.
(2)   ESP este alcătuit din următoarele componente:
(a o infrastructură centrală, care include un portal de căutare ce permite lansarea de interogări
) simultane în EES, VIS, ETIAS, Eurodac, SIS, ECRIS-TCN, precum și în datele Europol și
în bazele de date ale Interpol;
(b un canal securizat de comunicații între ESP, statele membre și agențiile Uniunii care au
) dreptul să utilizeze ESP;
(c o infrastructură de comunicații securizată între ESP și EES, VIS, ETIAS, Eurodac, SIS
) central, ECRIS-TCN, datele Europol și bazele de date ale Interpol, precum și între ESP și
infrastructurile centrale ale CIR și ale MID.
(3)   eu-LISA dezvoltă ESP și asigură gestionarea tehnică a acestuia.

Articolul 7
Utilizarea portalului european de căutare
(1)   Utilizarea ESP este rezervată autorităților statelor membre și agențiilor
Uniunii care au acces la cel puțin unul dintre sistemele de informații ale UE, în
conformitate cu instrumentele juridice care reglementează aceste sisteme de
informații ale UE, la CIR și la MID, în conformitate cu prezentul regulament, la
datele Europol, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/794, sau la bazele de
date ale Interpol, în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern care
reglementează un astfel de acces.
Respectivele autorități ale statelor membre și agenții ale Uniunii pot utiliza ESP și
datele furnizate de acesta exclusiv pentru obiectivele și scopurile prevăzute de
instrumentele juridice care reglementează respectivele sisteme de informații ale
UE, de Regulamentul (UE) 2016/794 și de prezentul regulament.
(2)   Autoritățile statelor membre și agențiile Uniunii menționate la alineatul (1)
utilizează ESP pentru a căuta date referitoare la persoane sau la documentele de
călătorie ale acestora în sistemele centrale ale Eurodac și ECRIS-TCN, în
conformitate cu drepturile de acces de care beneficiază în temeiul instrumentelor
juridice care reglementează aceste sisteme de informații ale UE și în temeiul
dreptului intern.. De asemenea, acestea utilizează ESP pentru a lansa interogări în
CIR în conformitate cu drepturile de acces de care beneficiază în temeiul
prezentului regulament, în scopurile menționate la articolele 20, 21 și 22.
(3)   Autoritățile statelor membre menționate la alineatul (1) pot utiliza ESP pentru
a căuta date referitoare la persoane sau la documentele de călătorie ale acestora în
SIS central menționat în Regulamentul (UE) 2018/1860 și în Regulamentul
(UE) 2018/1861.
(4)   Atunci când dreptul Uniunii prevede acest lucru, agențiile Uniunii menționate
la alineatul (1) utilizează ESP pentru a căuta date referitoare la persoane sau la
documentele de călătorie ale acestora în SIS central.
(5)   Autoritățile statelor membre și agențiile Uniunii menționate la alineatul (1)
pot utiliza ESP pentru a căuta date referitoare la persoane sau la documentele de
călătorie ale acestora în datele Europol, în conformitate cu drepturile de acces de
care beneficiază în temeiul dreptului intern și al Uniunii.

Articolul 8
Profiluri pentru utilizatorii portalului european de căutare
(1)   Pentru a facilita utilizarea ESP, în cooperare cu statele membre, eu-LISA
creează un profil bazat pe fiecare categorie de utilizator ESP și pe scopul
interogărilor, în conformitate cu detaliile tehnice și cu drepturile de acces
menționate la alineatul (2). Fiecare profil cuprinde, în conformitate cu dreptul
Uniunii și dreptul intern următoarele informații:
(a) câmpurile de date ce urmează a fi utilizate pentru lansarea interogărilor;
(b sistemele de informații ale UE, date Europol și bazele de date ale Interpol care urmează să
) fie interogate, cele care pot fi interogate și cele care urmează să furnizeze un răspuns
utilizatorului;
(c datele specifice din sistemele de informații ale UE, date Europol și bazele de date ale
) Interpol care pot fi interogate;
(d) categoriile de date care pot fi furnizate în fiecare răspuns.
(2)   Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru a specifica detaliile tehnice
ale profilurilor menționate la alineatul (1), în conformitate cu drepturile de acces
ale utilizatorilor ESP în temeiul instrumentelor juridice care reglementează
sistemele de informații ale UE și în temeiul dreptului intern. Respectivele acte de
punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată
la articolul 70 alineatul (2).
(3)   Profilurile menționate la alineatul (1) sunt revizuite cu regularitate de către eu-
LISA în cooperare cu statele membre, cel puțin o dată pe an, și, dacă este necesar,
sunt actualizate.

Articolul 9
Interogări
(1)   Utilizatorii ESP lansează o interogare prin transmiterea de date alfanumerice
sau biometrice către ESP. În cazul în care a fost lansată o interogare, ESP va
interoga EES, ETIAS, VIS, SIS, Eurodac, ECRIS-TCN și CIR, datele Europol și
bazele de date ale Interpol, simultan, folosind datele transmise de utilizatorul ESP
și în funcție de profilul de utilizator.
(2)   Categoriile de date folosite pentru a lansa o interogare prin intermediul ESP
corespund categoriilor de date referitoare la persoane sau documente de călătorie
care pot fi utilizate pentru a interoga diferitele sisteme de informații ale UE, datele
Europol și bazele de date ale Interpol în conformitate cu instrumentele juridice care
le reglementează.
(3)   În cooperare cu statele membre, eu-LISA implementează pentru ESP un
document de control al interfeței pe baza UMF menționat la articolul 38.
(4)   Atunci când un utilizator ESP lansează o interogare, EES, ETIAS, VIS, SIS,
Eurodac, ECRIS-TCN, CIR și MID, datele Europol și bazele de date ale Interpol
furnizează în răspunsul la interogare datele pe care le conțin.
Fără a aduce atingere articolului 20, răspunsul furnizat de ESP indică sistemul de
informații al UE sau baza de date de unde provin datele.
ESP nu furnizează nicio informație referitoare la datele din sistemele de informații
ale UE, datele Europol și bazele de date ale Interpol la care utilizatorul nu are acces
în temeiul dreptului Uniunii și al dreptului intern aplicabil.
(5)   Toate interogările în bazele de date ale Interpol lansate prin intermediul ESP
se efectuează în așa mod încât nicio informație să nu fie dezvăluită proprietarului
semnalării Interpol.
(6)   ESP furnizează răspunsuri utilizatorului de îndată ce sunt disponibile date din
unul dintre sistemele de informații ale UE, din datele Europol și din bazele de date
ale Interpol. Răspunsurile respective conțin numai informațiile la care acesta are
acces în temeiul dreptului Uniunii și al dreptului intern.
(7)   Comisia adoptă un act de punere în aplicare pentru a preciza procedura
tehnică pentru interogarea de către ESP a sistemelor de informații ale UE, a datelor
Europol și a bazelor de date ale Interpol și formatul răspunsurilor ESP. Actul
respectiv de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de
examinare menționată la articolul 70 alineatul (2).

Articolul 10
Păstrarea înregistrărilor
(1)   Fără a aduce atingere articolelor 12 și 18 din Regulamentul (UE) 2018/1862,
articolului 29 din Regulamentul (UE) 2019/816 și articolului 40 din Regulamentul
(UE) 2016/794, eu-LISA păstrează înregistrări ale tuturor operațiunilor de
prelucrare a datelor din cadrul ESP. În aceste înregistrări sunt incluse următoarele
informații:
(a) statul membru sau agenția Uniunii care lansează interogarea și profilul ESP utilizat;
(b) data și ora efectuării interogării;
(c) sistemele de informații ale UE și datele Europol care au fost interogate;
(2)   Fiecare stat membru păstrează înregistrări ale interogărilor efectuate de
autoritățile sale și de personalul acestora autorizat în mod corespunzător să
utilizeze ESP. Fiecare agenție a Uniunii păstrează înregistrări ale interogărilor
efectuate de personalul său autorizat în mod corespunzător.
(3)   Înregistrările menționate la alineatele (1) și (2) pot fi folosite numai pentru a
se monitoriza protecția datelor, inclusiv pentru a se verifica admisibilitatea unei
interogări și legalitatea prelucrării datelor, precum și pentru a se asigura securitatea
și integritatea datelor. Aceste înregistrări sunt protejate prin măsuri
corespunzătoare împotriva accesului neautorizat și sunt șterse după o perioadă de
un an de la data la care au fost create. Dacă, cu toate acestea, înregistrările sunt
necesare pentru desfășurarea unor proceduri de monitorizare aflate în curs, acestea
se șterg odată ce nu mai este nevoie de aceste înregistrări pentru procedurile de
monitorizare.

Articolul 11
Proceduri alternative în cazul imposibilității tehnice de a utiliza portalul
european de căutare
(1)   În cazul în care, din cauza unei disfuncționalități a ESP, este imposibil din
punct de vedere tehnic să se utilizeze ESP pentru a lansa o interogare în unul sau
mai multe dintre sistemele de informații ale UE sau în CIR, utilizatorii ESP
primesc în mod automat o notificare în acest sens din partea eu-LISA.
(2)   În cazul în care, din cauza unei disfuncționalități a infrastructurii naționale
dintr-un stat membru, este imposibil din punct de vedere tehnic să se utilizeze ESP
pentru a lansa o interogare în unul sau mai multe dintre sistemele de informații ale
UE sau în CIR, statul membru respectiv notifică eu-LISA și Comisia în mod
automat.
(3)   În cazurile menționate la alineatele (1) și (2) din prezentul articol și până la
remedierea problemei tehnice, obligația menționată la articolul 7 alineatele (2)
și (4) nu se aplică, iar statele membre au acces la sistemele de informații ale UE
sau direct la CIR atunci când acest lucru este impus în temeiul dreptului Uniunii
sau dreptului intern.
(4)   În cazul în care, din cauza unei disfuncționalități a infrastructurii unei agenții
a Uniunii, este imposibil din punct de vedere tehnic să se utilizeze ESP pentru a
lansa o interogare într-unul sau mai multe dintre sistemele de informații ale
Uniunii sau în CIR, agenția respectivă notifică eu-LISA și Comisia în mod
automat.
 CAPITOLUL III
Serviciul comun de comparare a datelor biometrice

Articolul 12
Serviciul comun de comparare a datelor biometrice
(1)   Pentru a sprijini CIR și MID și obiectivele EES, VIS, Eurodac, SIS și ECRIS-
TCN, se instituie un serviciu comun de comparare a datelor biometrice (BMS
comun), care stochează șabloane biometrice obținute pe baza datelor biometrice
menționate la articolul 13 care sunt stocate în CIR și în SIS și permite efectuarea
de interogări folosind date biometrice în mai multe sisteme de informații ale UE.
(2).   BMS comun este alcătuit din următoarele componente:
(a o infrastructură centrală, care înlocuiește sistemele centrale ale EES, VIS, SIS, Eurodac și,
) respectiv, ECRIS-TCN, în măsura în care aceasta stochează șabloane biometrice și permite
efectuarea de căutări cu ajutorul datelor biometrice;
(b) o infrastructură de comunicații securizată între BMS comun, SIS central și CIR.
(3)   eu-LISA dezvoltă BMS comun și asigură gestionarea tehnică a acestuia.

Articolul 13
Stocarea șabloanelor biometrice în serviciul comun de comparare a datelor
biometrice
(1)   În BMS comun se stochează șabloane biometrice pe care acesta le obține din
următoarele date biometrice:
(a datele menționate la articolul 20 alineatul (3) literele (w) și (y) din Regulamentul
) (UE) 2018/1862, cu excepția datelor privind amprentele palmare;
(b datele menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (b) și alineatul (2) din Regulamentul
) (UE) 2019/816.
Șabloanele biometrice se stochează în BMS comun într-o formă separată în mod
logic în funcție de sistemul de informații din care provin datele.
(2)   Pentru fiecare set de date menționate la alineatul (1), BMS comun include în
fiecare șablon biometric o trimitere la sistemele de informații ale UE în care sunt
stocate datele biometrice corespondente și o trimitere la înregistrările efective din
sistemele de informații ale UE.
(3)   Șabloanele biometrice se introduc în BMS comun numai în urma unei
verificări automatizate a calității datelor biometrice adăugate într-unul din
sistemele de informații ale UE, efectuate de BMS comun pentru a se asigura
îndeplinirea unui standard minim de calitate a datelor.
(4)   Stocarea datelor menționate la alineatul (1) respectă standardele de calitate
prevăzute la articolul 37 alineatul (2).
(5)   Prin intermediul unui act de punere în aplicare, Comisia stabilește cerințele de
performanță pentru BMS comun și modalitățile practice de monitorizare a
performanței acestuia, pentru a se asigura că eficacitatea căutărilor biometrice
respectă procedurile urgente, cum ar fi verificările la frontiere și identificările.
Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de
examinare menționată la articolul 70 alineatul (2).

Articolul 14
Căutarea de date biometrice prin intermediul serviciului comun de
comparare a datelor biometrice
Pentru a căuta date biometrice stocate în CIR și SIS, CIR și SIS utilizează
șabloanele biometrice stocate în BMS comun. Interogările efectuate folosind date
biometrice se lansează în conformitate cu scopurile prevăzute în prezentul
regulament și în Regulamentele (CE) nr. 767/2008, (UE) 2017/2226,
(UE) 2018/1860, (UE) 2018/1861, (UE) 2018/1862 și (UE) 2019/816.

Articolul 15
Păstrarea datelor în serviciul comun de comparare a datelor biometrice
Datele menționate la articolul 13 alineatele (1) și (2) sunt stocate în BMS comun
numai atât timp cât sunt stocate în CIR sau SIS datele biometrice corespondente.
Datele respective se șterg din BMS comun într-un mod automatizat.

Articolul 16
Păstrarea înregistrărilor
(1)   Fără a aduce atingere articolelor 12 și 18 din Regulamentul (UE) 2018/1862 și
articolului 29 din Regulamentul (UE) 2019/816, eu-LISA păstrează înregistrări ale
tuturor operațiunilor de prelucrare a datelor din cadrul BMS comun. În aceste
înregistrări sunt incluse următoarele informații:
(a) statul membru sau agenția Uniunii care lansează interogarea;
(b) istoricul creării și stocării șabloanelor biometrice;
(c sistemele de informații ale UE în care s-au efectuat interogările folosind șabloanele
) biometrice stocate în BMS comun;
(d) data și ora efectuării interogării;
(e) tipul de date biometrice utilizate pentru lansarea interogării;
(f) rezultatele interogării și data și ora obținerii rezultatului.
(2)   Fiecare stat membru păstrează înregistrări ale interogărilor efectuate de
autoritățile sale și de personalul acestora autorizat în mod corespunzător să
utilizeze BMS comun. Fiecare agenție a Uniunii păstrează înregistrări ale
înregistrărilor efectuate de personalul său autorizat în mod corespunzător.
(3)   Înregistrările menționate la alineatele (1) și (2) pot fi folosite numai pentru a
se monitoriza protecția datelor, inclusiv pentru a se verifica admisibilitatea unei
interogări și legalitatea prelucrării datelor, precum și pentru a se asigura securitatea
și integritatea datelor. Aceste înregistrări sunt protejate prin măsuri
corespunzătoare împotriva accesului neautorizat și sunt șterse după o perioadă de
un an de la data la care au fost create. Totuși, dacă înregistrările sunt necesare
pentru desfășurarea unor proceduri de monitorizare aflate în curs, acestea se șterg
odată ce nu mai este nevoie de aceste înregistrări pentru procedurile de
monitorizare.

CAPITOLUL IV
Registrul comun de date de identitate

Articolul 17
Registrul comun de date de identitate
(1)   Se instituie un registru comun de date de identitate (CIR), în care se creează
un dosar individual pentru fiecare persoană care este înregistrată în EES, VIS,
ETIAS, Eurodac sau ECRIS-TCN, ce conține datele menționate la articolul 18, în
scopul de a facilita și a asista procesul de identificare corectă a persoanelor
înregistrate în EES, VIS, ETIAS, Eurodac și [ECRIS-TCN], în conformitate cu
articolul 20, de a sprijini funcționarea MID, în conformitate cu articolul 21, și de a
facilita și simplifica accesul autorităților desemnate și al Europol la EES, VIS,
ETIAS și Eurodac, atunci când acest lucru este necesar pentru prevenirea,
depistarea sau investigarea infracțiunilor de terorism sau a altor infracțiuni grave în
conformitate cu articolul 22.
(2)   CIR este alcătuit din următoarele componente:
(a o infrastructură centrală care înlocuiește sistemele centrale ale EES, VIS, ETIAS, Eurodac
) și, respectiv, ECRIS-TCN, în măsura în care aceasta stochează datele menționate la
articolul 18;
(b un canal securizat de comunicații între CIR, statele membre și agențiile Uniunii care au
) dreptul să utilizeze CIR în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern;
(c o infrastructură de comunicații securizată între CIR și EES, VIS, ETIAS, Eurodac și
) ECRIS-TCN, precum și cu infrastructurile centrale ale ESP, BMS comun și MID.
(3)   eu-LISA dezvoltă CIR și asigură gestionarea tehnică a acestuia.
(4)   În cazul în care, din cauza unei disfuncționalități a CIR, este imposibil din
punct de vedere tehnic să se interogheze CIR în scopul identificării unei persoane
în temeiul articolului 20, al detectării unor identități multiple în temeiul
articolului 21 sau al prevenirii, depistării ori investigării infracțiunilor de terorism
sau a altor infracțiuni grave în temeiul articolului 22, utilizatorii CIR sunt notificați
în mod automat de către eu-LISA.
(5)   În cooperare cu statele membre, eu-LISA implementează pentru CIR un
document de control al interfeței pe baza UMF menționat la articolul 38.

Articolul 18
Datele din registrul comun de date de identitate
(1)   CIR stochează următoarele date, separate în mod logic, în funcție de sistemul
de informații din care provin datele menționate la articolul 5 alineatul (1) litera (b)
și alineatul (2), precum și următoarele date enumerate la articolul 5 alineatul (1)
litera (a) din Regulamentul (UE) 2019/816: numele (de familie), prenumele, data
nașterii, locul nașterii (localitatea și țara), cetățenia sau cetățeniile, genul, numele
anterioare, dacă este cazul, pseudonimele sau numele de împrumut, dacă sunt
disponibile, precum și, dacă sunt disponibile, informațiile privind documentele de
călătorie.
(2)   Pentru fiecare set de date menționate la alineatul (1), CIR include o trimitere
la sistemele de informații ale UE din care provin datele.
(3)   Autoritățile care accesează CIR fac acest lucru în conformitate cu drepturile
de acces de care beneficiază în temeiul instrumentelor juridice care reglementează
sistemele de informații ale UE și în temeiul dreptului intern și în conformitate cu
drepturile de acces de care beneficiază în temeiul prezentului regulament în
scopurile menționate la articolele 20, 21 și 22.
(4)   Pentru fiecare set de date menționate la alineatul (1), CIR include o trimitere
la înregistrarea efectivă în sistemele de informații ale UE din care provin datele.
(5)   Stocarea datelor menționate la alineatul (1) respectă standardele de calitate
prevăzute la articolul 37 alineatul (2).

Articolul 19
Adăugarea, modificarea și ștergerea datelor din registrul comun de date de
identitate
(1)   În cazul în care se adaugă, se modifică sau se elimină date din Eurodac sau
ECRIS-TCN, datele menționate la articolul 18 stocate în dosarul individual din
CIR se adăugă, se modifică sau se elimină în mod automat.
(2)   În cazul în care se creează o conexiune albă sau roșie în MID, în conformitate
cu articolul 32 sau 33, între datele provenite din două sau mai multe dintre
sistemele de informații ale UE care alcătuiesc CIR, în loc să se creeze un nou dosar
individual, CIR adaugă datele noi în dosarul individual al datelor conexate.

Articolul 20
Accesul la registrul comun de date de identitate în scopul identificării
(1)   Interogările CIR se efectuează de către o autoritate de poliție, în conformitate
cu alineatele (2) și (5), numai în următoarele circumstanțe:
(a în cazul în care o autoritate de poliție nu este în măsură să identifice o persoană din cauza
) lipsei unui document de călătorie sau a unui alt document credibil care să ateste identitatea
persoanei respective;
(b)în cazul în care există îndoieli cu privire la datele de identitate furnizate de o persoană;
(c în cazul în care există îndoieli cu privire la autenticitatea documentului de călătorie sau a
) unui alt document credibil furnizat de o persoană;
(d în cazul în care există îndoieli cu privire la identitatea unui titular al unui document de
) călătorie sau al unui alt document credibil; sau
(e) în cazul în care o persoană nu poate ori refuză să coopereze.
Astfel de interogări nu sunt permise în cazul minorilor cu vârsta mai mică de
12 ani, cu excepția cazului în care interogarea este în interesul superior al copilului.
(2)   În cazul în care survine una dintre circumstanțele enumerate la alineatul (1) și
o autoritate de poliție are competențe în acest sens în temeiul unor măsuri
legislative naționale, astfel cum se menționează la alineatul (5), aceasta poate,
exclusiv în scopul identificării unei persoane, să lanseze o interogare în CIR
folosind datele biometrice ale persoanei respective, preluate în timp real în cursul
unui control de identitate, cu condiția ca această procedură să fie inițiată în
prezența persoanei respective.
(3)   În cazul în care, în urma interogării, reiese că în CIR sunt stocate date
referitoare la persoana respectivă, autoritatea de poliție are acces să consulte datele
menționate la articolul 18 alineatul (1).
În cazul în care datele biometrice ale persoanei respective nu pot fi utilizate sau
interogarea lansată folosind acele date nu a dat rezultate, se lansează o interogare
cu datele de identitate ale persoanei, în combinație cu datele din documentul de
călătorie sau cu datele de identitate pe care le furnizează persoana respectivă.
(4)   În cazul în care o autoritate de poliție are competențe în acest sens în temeiul
unor măsuri legislative naționale, astfel cum se prevede la alineatul (6), aceasta
poate, în cazul unei catastrofe naturale, al unui accident sau al unui atentat terorist
și exclusiv în scopul identificării persoanelor necunoscute care nu sunt în măsură
să se legitimeze sau a rămășițelor umane neidentificate, să lanseze o interogare în
CIR folosind datele biometrice ale persoanelor respective.
(5)   Statele membre care doresc să facă uz de posibilitatea prevăzută la
alineatul (2) adoptă în acest sens măsuri legislative naționale. Cu această ocazie,
statele membre iau în considerare necesitatea de a evita orice discriminare
împotriva resortisanților țărilor terțe. Aceste măsuri legislative precizează scopurile
precise ale identificării din cele menționate la articolul 2 alineatul (1) literele (b)
și (c). Statele membre desemnează autoritățile de poliție competente și stabilesc
procedurile, condițiile și criteriile aferente acestor controale.
(6)   Statele membre care doresc să facă uz de posibilitatea prevăzută la
alineatul (4) adoptă măsuri legislative naționale de stabilire a procedurilor,
condițiilor și criteriilor.

Articolul 21
Accesul la registrul comun de date de identitate în scopul detectării de
identități multiple
(1)   În cazul în care o interogare în CIR are ca rezultat o conexiune galbenă, în
conformitate cu articolul 28 alineatul (4), autoritatea responsabilă de verificarea
manuală a identităților diferite în conformitate cu articolul 29 are acces, exclusiv în
scopul verificării respective, la datele menționate la articolul 18 alineatele (1) și (2)
stocate în CIR conexate printr-o conexiune galbenă.
(2)   În cazul în care o interogare în CIR are ca rezultat o conexiune roșie, în
conformitate cu articolul 32, autoritățile menționate la articolul 26 alineatul (2) au
acces, exclusiv în scopul combaterii fraudei de identitate, la datele menționate la
articolul 18 alineatele (1) și (2) stocate în CIR conexate printr-o conexiune roșie.

Articolul 22
Efectuarea de interogări în registrul comun de date de identitate în scopul
prevenirii, depistării sau anchetării infracțiunilor de terorism sau a altor
infracțiuni grave
(1)   În cazuri specifice, când există motive întemeiate să se creadă că o consultare
a sistemelor de informații ale UE va contribui la prevenirea, depistarea sau
anchetarea infracțiunilor de terorism sau a altor infracțiuni grave, în special în
cazul în care există o suspiciune întemeiată că suspectul, făptuitorul sau victima
unei infracțiuni de terorism sau a altei infracțiuni grave este o persoană ale cărei
date sunt stocate în Eurodac, autoritățile desemnate și Europol pot consulta CIR
pentru a afla dacă datele unei anumite persoane sunt prezente în Eurodac.
(2)   În cazul în care, ca răspuns la o interogare, CIR indică faptul că există date
privind persoana respectivă în Eurodac, CIR pune la dispoziția autorităților
desemnate și a Europol un răspuns sub forma unei trimiteri, astfel cum se
menționează la articolul 18 alineatul (2), indicând că Eurodac conține date între
care s-a stabilit o concordanță. CIR răspunde de așa manieră încât securitatea
datelor să nu fie compromisă.
Răspunsul care indică faptul că există date referitoare la persoana respectivă în
Eurodac poate fi utilizat numai în scopul de a depune o cerere de acces integral,
conform condițiilor și procedurilor prevăzute de instrumentul juridic care
reglementează un astfel de acces.
În cazul unei concordanțe sau al concordanțelor multiple, autoritatea desemnată
sau Europol solicită accesul integral la cel puțin unul dintre sistemele informatice
la care a fost generată o concordanță.
În cazul în care, în mod excepțional, nu se solicită acest acces complet, autoritățile
desemnate înregistrează motivele pentru nesolicitare, care trebuie să fie ușor de
identificat în dosarul național. Europol înregistrează motivele în dosarul
corespunzător.
(3)   Accesul deplin la datele conținute în Eurodac în scopul prevenirii, depistării
sau investigării infracțiunilor cu caracter terorist sau a altor infracțiuni grave
rămâne supus condițiilor și procedurilor prevăzute în instrumentul juridic care
reglementează acest acces.

Articolul 23
Păstrarea datelor în registrul comun de date de identitate
(1)   Datele menționate la articolul 18 alineatele (1), (2) și (4) se elimină din CIR în
mod automat, în conformitate cu dispozițiile privind păstrarea datelor din
Regulamentul (UE) 2019/816.
(2)   Dosarul individual este stocat în CIR numai atât timp cât datele corespondente
sunt stocate cel puțin într-unul din sistemele de informații ale UE ale căror date
sunt incluse în CIR. Crearea unei conexiuni nu afectează durata de păstrare a
fiecărui element al datelor conexate.

Articolul 24
Păstrarea înregistrărilor
(1)   Fără a aduce atingere articolului 29 din Regulamentul (UE) 2019/816, eu-
LISA păstrează înregistrări ale tuturor operațiunilor de prelucrare a datelor
efectuate în CIR, în conformitate cu alineatele (2), (3) și (4) din prezentul articol.
(2)   eu-LISA păstrează înregistrările tuturor operațiunilor de prelucrare a datelor
efectuate în CIR în temeiul articolului 20. În aceste înregistrări sunt incluse
următoarele informații:
(a) statul membru sau agenția Uniunii care lansează interogarea;
(b) scopul accesului utilizatorului care a lansat interogarea în CIR;
(c) data și ora efectuării interogării;
(d) tipul de date utilizate pentru lansarea interogării;
(e) rezultatele interogării.
(3)   eu-LISA păstrează înregistrările tuturor operațiunilor de prelucrare a datelor
efectuate în CIR în temeiul articolului 21. În aceste înregistrări sunt incluse
următoarele informații:
(a) statul membru sau agenția Uniunii care lansează interogarea;
(b) scopul accesului utilizatorului care a lansat interogarea în CIR;
(c) data și ora efectuării interogării;
(d atunci când se creează o conexiune, datele utilizate pentru lansarea interogării și
) rezultatele interogării care indică sistemul de informații al UE de la care s-au primit datele.
(4)   eu-LISA păstrează înregistrările tuturor operațiunilor de prelucrare a datelor
efectuate în CIR în temeiul articolului 22. În aceste înregistrări sunt incluse
următoarele informații:
(a) data și ora efectuării interogării;
(b) datele utilizate pentru lansarea interogării;
(c) rezultatele interogării;
(d) statul membru sau agenția Uniunii care lansează interogarea în CIR.
Înregistrările acestor accesări sunt verificate periodic de către autoritatea de
supraveghere competentă, în conformitate cu articolul 41 din Directiva
(UE) 2016/680 sau de către Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, în
conformitate cu articolul 43 din Regulamentul (UE) 2016/794, la intervale de cel
mult șase luni, pentru a verifica dacă sunt îndeplinite procedurile și condițiile
prevăzute la articolul 22 alineatele (1) și (2) din prezentul regulament.
(5)   Fiecare stat membru păstrează înregistrările interogărilor efectuate de
autoritățile sale și de personalul acestora autorizat în mod corespunzător să
utilizeze CIR în temeiul articolelor 20, 21 și 22. Fiecare agenție a Uniunii păstrează
înregistrările interogărilor efectuate în temeiul articolelor 21 și 22 de personalul
său autorizat în mod corespunzător.
În plus, pentru orice acces la CIR în temeiul articolului 22, fiecare stat membru
păstrează următoarele înregistrări:
(a) referința dosarului național;
(b) scopul accesării;
(c în conformitate cu normele naționale, identitatea de utilizator unică a funcționarului care a
) efectuat interogarea și a funcționarului care a dispus interogarea.
(6)   În conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/794, pentru orice acces la CIR în
temeiul articolului 22 din prezentul regulament, Europol păstrează înregistrările
privind identitatea de utilizator unică a funcționarului care a efectuat interogarea și
a funcționarului care a dispus interogarea.
(7)   Înregistrările menționate la alineatele (2)-(6) pot fi folosite numai pentru a se
monitoriza protecția datelor, inclusiv pentru a se verifica admisibilitatea unei
interogări și legalitatea prelucrării datelor, precum și pentru a se asigura securitatea
și integritatea datelor. Aceste înregistrări sunt protejate prin măsuri
corespunzătoare împotriva accesului neautorizat și sunt șterse după o perioadă de
un an de la data la care au fost create. Totuși, dacă înregistrările sunt necesare
pentru desfășurarea unor proceduri de monitorizare aflate în curs, acestea se șterg
odată ce nu mai este nevoie de aceste înregistrări pentru procedurile de
monitorizare.
(8)   eu-LISA stochează înregistrările referitoare la istoricul datelor în dosare
individuale. eu-LISA șterge astfel de înregistrări într-un mod automatizat, odată ce
sunt șterse datele.

CAPITOLUL V
Detectorul de identități multiple

Articolul 25
Detectorul de identități multiple
(1)   Pentru a susține funcționarea CIR și a sprijini realizarea obiectivelor EES,
VIS, ETIAS, Eurodac, SIS și ECRIS-TCN, se instituie un detector de identități
multiple (MID), care creează și stochează dosare de confirmare a identității, astfel
cum se menționează la articolul 34, și care conține conexiuni între datele din
sistemele de informații ale UE incluse în CIR și SIS, permițând astfel detectarea
identităților multiple, cu scopul dublu de a facilita controalele de identitate și de a
combate frauda de identitate.
(2)   MID este alcătuit din următoarele componente:
(a o infrastructură centrală, care stochează conexiuni și trimiteri la sistemele de informații ale
) UE;
(b o infrastructură de comunicații securizată, care conectează MID cu SIS, cu infrastructurile
) centrale ale ESP și cu CIR.
(3)   eu-LISA dezvoltă MID și asigură gestionarea tehnică a acestuia.

Articolul 26
Accesul la detectorul de identități multiple
(1)   În scopul verificării manuale a identităților diferite, menționate la articolul 29,
se acordă acces la datele menționate la articolul 34 stocate în MID:
(a biroului SIRENE din statul membru atunci când creează sau actualizează o semnalare în
) conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1862;
(b autorităților centrale ale statului membru de condamnare, atunci când înregistrează sau
) modifică date în ECRIS-TCN în conformitate cu articolul 5 sau cu articolul 9 din
Regulamentul (UE) 2019/816.
(2)   Autoritățile statelor membre și agențiile Uniunii care au acces la cel puțin un
sistem de informații al UE inclus în CIR sau la SIS au acces la datele menționate la
articolul 34 literele (a) și (b) cu privire la orice conexiune roșie, astfel cum se
menționează la articolul 32.
(3)   Autoritățile statelor membre și agențiile Uniunii au acces la conexiunile albe
menționate la articolul 33 în cazul în care au acces la cele două sisteme de
informații ale UE care conțin datele între care a fost creată conexiunea albă.
(4)   Autoritățile statelor membre și agențiile Uniunii au acces la conexiunile verzi
menționate la articolul 31 în cazul în care au acces la cele două sisteme de
informații ale UE care conțin datele între care a fost creată conexiunea verde și
dacă o interogare în sistemele de informații respective a evidențiat o concordanță
între cele două seturi de date conexate.

Articolul 27
Detectarea de identități multiple
(1)   Se lansează o detectare de identități multiple în CIR și în SIS atunci când:
(a se creează sau se actualizează o semnalare în SIS privind o persoană, în conformitate cu
) capitolele VI-IX din Regulamentul (UE) 2018/1862;
(b se creează sau se modifică un fișier de date în ECRIS-TCN în conformitate cu articolul 5
) sau cu articolul 9 din Regulamentul (UE) 2019/816.
(2)   În cazul în care datele conținute într-unul dintre sistemele de informații ale UE
menționate la alineatul (1) includ date biometrice, CIR și SIS central utilizează
BMS comun pentru a detecta identitățile multiple. BMS comun compară
șabloanele biometrice obținute din eventualele date biometrice noi cu șabloanele
biometrice existente în BMS comun pentru a verifica dacă sunt deja stocate în CIR
sau în SIS central date care aparțin aceleiași persoane.
(3)   În plus față de procesul menționat la alineatul (2), CIR și SIS central utilizează
EPS pentru a căuta datele stocate în SIS central, respectiv în CIR, utilizând
următoarele date:
(a numele (de familie), prenumele, numele la naștere, numele folosite anterior și numele de
) împrumut, locul nașterii, data nașterii, genul și orice cetățenii deținute, astfel cum se
menționează la articolul 20 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1862;
(b numele (de familie), prenumele, data nașterii, locul nașterii (localitatea și țara), cetățenia
) sau cetățeniile și genul, astfel cum se menționează la articolul 5 alineatul (1) litera (a) din
Regulamentul (UE) 2019/816.
(4)   În plus față de procesul menționat la alineatele (2) și (3), CIR și SIS central
utilizează EPS pentru a căuta datele stocate în SIS central, respectiv în CIR,
utilizând datele din documentele de călătorie.
(5)   Detectarea de identități multiple este lansată doar pentru a compara datele
disponibile într-un sistem de informații al UE cu datele disponibile în alte sisteme
de informații ale UE.

Articolul 28
Rezultatele detectării de identități multiple
(1)   În cazul în care, în urma interogărilor menționate la articolul 27 alineatele (2),
(3) și (4), nu se obține nicio concordanță, procedurile menționate la articolul 27
alineatul (1) continuă în conformitate cu instrumentele juridice care le
reglementează.
(2)   În cazul în care, în urma interogării menționate la articolul 27 alineatele (2),
(3) și (4), se obțin(e) una sau mai multe concordanțe, CIR și, dacă este relevant,
SIS creează o conexiune între datele utilizate pentru lansarea interogării și datele
care au generat concordanța.
În cazul în care se obțin mai multe concordanțe, se creează o conexiune între toate
datele care au generat concordanța. În cazul în care datele erau deja conexate,
conexiunea existentă se extinde la datele utilizate pentru lansarea interogării.
(3)   În cazul în care, în urma interogării menționate la articolul 27 alineatele (2),
(3) și (4), se obțin una sau mai multe concordanțe și datele de identitate din
dosarele conexate sunt aceleași sau similare, se creează o conexiune albă în
conformitate cu articolul 33.
(4)   În cazul în care, în urma interogării menționate la articolul 27 alineatele (2),
(3) și (4), se obțin una sau mai multe concordanțe și datele de identitate din
dosarele legate nu pot fi considerate ca fiind similare, se creează o conexiune
galbenă în conformitate cu articolul 30 și se aplică procedura prevăzută la
articolul 29.
(5)   Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 69 prin care
stabilește proceduri pentru a determina cazurile în care datele de identitate pot fi
considerate aceleași sau similare.
(6)   Conexiunile sunt stocate în dosarul de confirmare a identității menționat la
articolul 34.
(7)   Comisia stabilește, în cooperare cu eu-LISA, prin acte de punere în aplicare,
normele tehnice de creare a conexiunilor între datele provenite de la diferitele
sisteme de informații ale UE. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în
conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 70 alineatul (2).

Articolul 29
Verificarea manuală a identităților diferite și autoritățile responsabile
(1)   Fără a aduce atingere alineatului (2), autoritatea responsabilă de verificarea
manuală a identităților diferite este:
(a biroul SIRENE din statul membru pentru concordanțe obținute la crearea sau actualizarea
) unei semnalări în SIS în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1862;
(b autoritățile centrale ale statului membru de condamnare în cazul concordanțelor obținute la
) înregistrarea sau modificarea de date în ECRIS-TCN în conformitate cu articolul 5 sau
articolul 9 din Regulamentul (UE) 2019/816.
MID indică autoritatea responsabilă de verificarea manuală a identităților diferite
în dosarul de confirmare a identității.
(2)   Autoritatea responsabilă de verificarea manuală a identităților diferite în
dosarul de confirmare a identității este biroul SIRENE din statul membru care a
creat semnalarea, în cazul în care se stabilește o conexiune între datele conținute
într-o semnalare:
(a cu privire la persoanele căutate în vederea arestării în scopul predării sau al extrădării,
) menționată la articolul 26 din Regulamentul (UE) 2018/1862;
(b cu privire la persoane dispărute sau vulnerabile, menționată la articolul 32 din
) Regulamentul (UE) 2018/1862;
(c cu privire la persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară, astfel cum se
) prevede la articolul 34 din Regulamentul (UE) 2018/1862;
(d cu privire la persoane în scopul efectuării de controale discrete, de controale prin interviu
) sau de controale specifice, astfel cum se prevede la articolul 36 din Regulamentul
(UE) 2018/1862.
(3)   Autoritatea responsabilă de verificarea manuală a identităților diferite are
acces la datele conexate conținute în dosarul relevant de confirmare a identității și
la datele de identitate conexate din CIR și, în cazul în care este relevant, din
SIS. Aceasta evaluează fără întârziere identitățile diferite. După finalizarea
evaluării, actualizează conexiunea, în conformitate cu articolele 31, 32 și 33, și o
adaugă fără întârziere la dosarul de confirmare a identității.
(4)   În cazul în care se creează mai multe conexiuni, autoritatea responsabilă de
verificarea manuală a identităților diferite evaluează fiecare conexiune separat.
(5)   În cazul în care datele care au generat concordanța erau deja conexate,
autoritatea responsabilă de verificarea manuală a identităților diferite ține seama de
conexiunile existente atunci când evaluează crearea de noi conexiuni.

Articolul 30
Conexiunea galbenă
(1)   În cazul în care nu s-a efectuat încă o verificare manuală a identităților
diferite, o conexiune între datele din două sau mai multe sisteme de informații ale
UE este clasificată ca galbenă în oricare dintre următoarele cazuri:
(a datele conexate au în comun aceleași date biometrice, însă au date de identitate similare
) sau diferite;
(b datele conexate au date de identitate diferite, dar au în comun aceleași date din documentul
) de călătorie și cel puțin unul dintre sistemele de informații ale UE nu conține date
biometrice privind persoana în cauză;
(c)datele conexate au în comun aceleași date de identitate, însă au date biometrice diferite;
(d datele conexate au date de identitate similare sau diferite și au în comun aceleași date din
) documentul de călătorie, însă au date biometrice diferite.
(2)   În cazul în care o conexiune este clasificată ca galbenă în conformitate cu
alineatul (1), se aplică procedura prevăzută la articolul 29.

Articolul 31
Conexiune verde
(1)   O conexiune între datele din două sau mai multe sisteme de informații ale UE
este clasificată ca verde în cazul în care:
(a datele conexate au date biometrice diferite, însă au în comun aceleași date de identitate, iar
) autoritatea responsabilă de verificarea manuală a identităților diferite a ajuns la concluzia
că datele conexate se referă la două persoane diferite;
(b datele conexate au date biometrice diferite, au date de identitate similare sau diferite și au
) în comun aceleași date din documentul de călătorie, iar autoritatea responsabilă de
verificarea manuală a identităților diferite a ajuns la concluzia că datele conexate se referă
la două persoane diferite;
(c datele conexate au date de identitate diferite, dar au în comun aceleași date privind
) documentele de călătorie, cel puțin unul dintre sistemele de informații ale UE nu conține
date biometrice privind persoana în cauză, iar autoritatea responsabilă de verificarea
manuală a identităților diferite a ajuns la concluzia că datele conexate se referă la două
persoane diferite.
(2)   În cazul în care se lansează o interogare în CIR sau în SIS și există o
conexiune verde între datele din două sau mai multe dintre sistemele de informații
ale UE, MID indică faptul că datele de identitate ale datelor conexate nu corespund
aceleiași persoane.
(3)   În cazul în care o autoritate dintr-un stat membru deține dovezi care sugerează
că o conexiune verde a fost înregistrată incorect în MID, că o conexiune verde nu
este actualizată sau că datele au fost prelucrate în MID sau în sistemele de
informații ale UE cu încălcarea prezentului regulament, aceasta verifică datele
relevante stocate în CIR și în SIS și, dacă este necesar, rectifică sau șterge
conexiunea din MID fără întârziere. Autoritatea în cauză din statul membru
informează fără întârziere statul membru responsabil de verificarea manuală a
identităților diferite.

Articolul 32
Conexiune roșie
(1)   O conexiune între datele din două sau mai multe sisteme de informații ale UE
este clasificată ca roșie în oricare dintre următoarele cazuri:
(a datele conexate au în comun aceleași date biometrice, însă au date de identitate similare
) sau diferite, iar autoritatea responsabilă de verificarea manuală a identităților diferite a
ajuns la concluzia că datele conexate se referă în mod nejustificat la aceeași persoană;
(b datele conexate au aceleași date de identitate sau date de identitate similare sau diferite și
) aceleași date din documentul de călătorie, însă au date biometrice diferite, iar autoritatea
responsabilă de verificarea manuală a identităților diferite a ajuns la concluzia că datele
conexate se referă la două persoane diferite dintre care cel puțin una utilizează același
document de călătorie în mod nejustificat;
(c datele conexate au în comun aceleași date de identitate, însă au date biometrice diferite, iar
) datele din documentul de călătorie sunt diferite sau lipsesc, iar autoritatea responsabilă de
verificarea manuală a identităților diferite a ajuns la concluzia că datele conexate se referă
în mod nejustificat la două persoane diferite;
(d datele conexate au date de identitate diferite, dar au în comun aceleași date din documentul
) de călătorie, cel puțin unul dintre sistemele de informații ale UE nu conține date
biometrice privind persoana în cauză, iar autoritatea responsabilă de verificarea manuală a
identităților diferite a ajuns la concluzia că datele conexate se referă în mod nejustificat la
aceeași persoană.
(2)   În cazul în care se lansează o interogare în CIR sau în SIS și există o
conexiune roșie între datele din două sau mai multe dintre sistemele de informații
ale UE, MID indică datele menționate la articolul 34. Măsurile subsecvente creării
unei conexiuni roșii se iau în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern,
orice consecință juridică pentru persoana în cauză bazându-se exclusiv pe datele
relevante privind persoana respectivă. Din simpla existență a unei conexiuni roșii
nu derivă nicio consecință juridică pentru persoana în cauză.
(3)   În cazul în care este creată o conexiune roșie între datele din EES, VIS,
ETIAS, Eurodac sau ECRIS-TCN, dosarul individual stocat în CIR se actualizează
în conformitate cu articolul 19 alineatul (2).
(4)   Fără a aduce atingere dispozițiilor referitoare la gestionarea semnalărilor în
SIS din Regulamentele (UE) 2018/1860, (UE) 2018/1861 și (UE) 2018/1862 și
fără a aduce atingere restricțiilor necesare pentru protejarea securității și a ordinii
publice, pentru prevenirea infracțiunilor și pentru garantarea faptului că nicio
anchetă națională nu va fi pusă în pericol, în cazul în care se creează o conexiune
roșie, autoritatea responsabilă de verificarea manuală a identităților diferite
informează persoana în cauză cu privire la prezența unor date de identitate multiple
ilegale și pune la dispoziția persoanei în cauză un număr de identificare unic, astfel
cum este menționat la articolul 34 litera (c) din prezentul regulament, o trimitere la
autoritatea responsabilă de verificarea manuală a identităților diferite, astfel cum
este menționată la articolul 34 litera (d) din prezentul regulament, precum și adresa
site-ului de internet de pe portalul web creat în conformitate cu articolul 49 din
prezentul regulament.
(5)   Informațiile menționate la alineatul (4) sunt furnizate în scris sub forma unui
formular standard de către autoritatea responsabilă cu verificarea manuală a
identităților diferite. Comisia stabilește conținutul și prezentarea acestui formular
prin intermediul unor acte de punere în aplicare. Respectivele acte de punere în
aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la
articolul 70 alineatul (2).
(6)   În cazul în care se creează o conexiune roșie, MID notifică într-un mod
automatizat autoritățile responsabile de datele conexate.
(7)   În cazul în care o autoritate a unui stat membru sau o agenție a Uniunii care
are acces la CIR sau la SIS are dovezi care sugerează că o conexiune roșie a fost
înregistrată incorect în MID sau că datele au fost prelucrate în MID, CIR sau SIS
cu încălcarea dispozițiilor prezentului regulament, autoritatea sau agenția
respectivă verifică datele relevante stocate în CIR și SIS și:
(a în cazul în care conexiunea se referă la una dintre semnalările SIS menționate la
) articolul 29 alineatul (2), informează imediat biroul SIRENE relevant din statul membru
care a creat semnalarea SIS;
(b) în toate celelalte cazuri, fie rectifică, fie șterge conexiunea din MID imediat.
Dacă un birou SIRENE este contactat în temeiul literei (a) de la primul paragraf,
acesta verifică probele furnizate de către autoritatea din statul membru sau agenția
Uniunii și, dacă este cazul, rectifică sau șterge conexiunea din MID imediat.
Autoritatea competentă a statului membru care obține dovezile informează fără
întârziere autoritatea statului membru responsabil de verificarea manuală a
identităților diferite cu privire la orice rectificare sau ștergere relevantă a unei
conexiuni roșii.

Articolul 33
Conexiune albă
(1)   O conexiune între datele din două sau mai multe sisteme de informații ale UE
este clasificată ca albă în oricare dintre următoarele cazuri:
(a datele conexate au în comun aceleași date biometrice și date de identitate identice sau
) similare;
(b datele conexate au în comun date de identitate identice sau similare, aceleași date din
) documentul de călătorie și cel puțin unul dintre sistemele de informații ale UE nu dispune
de datele biometrice ale persoanei în cauză;
(c datele conexate au aceleași date biometrice, aceleași date din documentul de călătorie și
) date de identitate similare;
(d datele conexate au în comun aceleași date biometrice, însă au date de identitate similare
) sau diferite, iar autoritatea responsabilă de verificarea manuală a identităților diferite a
ajuns la concluzia că datele conexate se referă în mod justificat la aceeași persoană.
(2)   În cazul în care se lansează o interogare în CIR sau în SIS și există o
conexiune albă între datele din două sau mai multe dintre sistemele de informații
ale UE, MID indică faptul că datele de identitate ale datelor conexe corespund
aceleiași persoane. Sistemele de informații ale UE în care s-a lansat interogarea
răspund indicând, după caz, toate datele conexate referitoare la persoana respectivă
și generând, prin urmare, o concordanță în raport cu datele conexate de conexiunea
albă, dacă autoritatea care a lansat interogarea are acces la datele conexate în
temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern.
(3)   În cazul în care se creează o conexiune albă între datele din EES, VIS, ETIAS,
Eurodac sau ECRIS-TCN, dosarul individual stocat în CIR se actualizează în
conformitate cu articolul 19 alineatul (2).
(4)   Fără a aduce atingere dispozițiilor referitoare la gestionarea semnalărilor în
SIS din Regulamentele (UE) 2018/1860, (UE) 2018/1861 și (UE) 2018/1862 și
fără a aduce atingere restricțiilor necesare pentru protejarea securității și a ordinii
publice, pentru prevenirea infracțiunilor și pentru garantarea faptului că nicio
anchetă națională nu va fi pusă în pericol, în cazul în care este creată o conexiune
albă în urma unei verificări manuale a unor identități diferite, autoritatea
responsabilă de verificarea manuală a identităților diferite informează persoana în
cauză cu privire la prezența unor date de identitate similare sau diferite și
furnizează persoanei în cauză un număr de identificare unic, astfel cum este
menționat la articolul 34 litera (c) din prezentul regulament, o trimitere către la
autoritatea responsabilă de verificarea manuală a identităților diferite, astfel cum
este menționată la articolul 34 litera (d) din prezentul regulament, precum și adresa
site-ului de internet de pe portalul web creat în conformitate cu articolul 49 din
prezentul regulament.
(5)   În cazul în care o autoritate dintr-un stat membru deține dovezi care sugerează
că o conexiune albă a fost înregistrată incorect în MID, că o conexiune albă nu este
actualizată sau că datele au fost prelucrate în MID sau în sistemele de informații
ale UE cu încălcarea prezentului regulament, aceasta verifică datele relevante
stocate în CIR și în SIS și, dacă este necesar, rectifică sau șterge conexiunea din
MID, fără întârziere. Autoritatea în cauză din statul membru informează fără
întârziere statul membru responsabil de verificarea manuală a identităților diferite.
(6)   Informațiile din alineatul (4) sunt furnizate în scris sub forma unui formular
standard de către autoritatea responsabilă cu verificarea manuală a identităților
diferite. Comisia stabilește conținutul și prezentarea acestui formular prin
intermediul unor acte de punere în aplicare. Respectivele acte de punere în aplicare
se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 70
alineatul (2).

Articolul 34
Dosarul de confirmare a identității
Dosarul de confirmare a identității conține următoarele date:
(a) conexiunile menționate la articolele 30-33;
(b) o trimitere la sistemele de informații ale UE în care sunt ținute datele conexate;
(c un număr de identificare unic care permite extragerea datelor conexate din sistemele de
) informații ale UE corespondente;
(d) autoritatea responsabilă de verificarea manuală a identităților diferite;
(e) data creării conexiunii sau a oricărei actualizări a acesteia.

Articolul 35
Păstrarea datelor în detectorul de identități multiple
Dosarele de confirmare a identității și datele din aceste dosare, inclusiv
conexiunile, se stochează în MID numai atât timp cât datele conexate sunt stocate
în două sau mai multe dintre sistemele de informații ale UE. Dosarele se șterg din
MID în mod automat.

Articolul 36
Păstrarea înregistrărilor
(1)   eu-LISA păstrează înregistrări ale tuturor operațiunilor de prelucrare a datelor
efectuate în MID. În aceste înregistrări sunt incluse următoarele informații:
(a) statul membru care lansează interogarea;
(b) scopul în care utilizatorul a avut acces;
(c) data și ora efectuării interogării;
(d) tipul de date utilizate pentru lansarea interogării;
(e) trimiterea la datele conexate;
(f) istoricul dosarului de confirmare a identității.
(2)   Fiecare stat membru păstrează înregistrări ale interogărilor efectuate de
autoritățile sale și de personalul acestora autorizat în mod corespunzător să
utilizeze MID. Fiecare agenție a Uniunii păstrează înregistrări ale interogărilor
efectuate de personalul său autorizat în mod corespunzător.
(3)   Înregistrările menționate la alineatele (1) și (2) pot fi folosite numai pentru a
se monitoriza protecția datelor, inclusiv pentru a se verifica admisibilitatea unei
interogări și legalitatea prelucrării datelor, precum și pentru a se asigura securitatea
și integritatea datelor. Aceste înregistrări sunt protejate prin măsuri
corespunzătoare împotriva accesului neautorizat și sunt șterse după o perioadă de
un an de la data la care au fost create. Dacă cu toate acestea, înregistrările sunt
necesare pentru desfășurarea unor proceduri de monitorizare aflate în curs, acestea
se șterg odată ce nu mai este nevoie de aceste înregistrări pentru procedurile de
monitorizare.

CAPITOLUL VI
Măsuri de asistare a interoperabilității

Articolul 37
 Calitatea datelor
(1)   Fără a aduce atingere responsabilităților statelor membre cu privire la calitatea
datelor introduse în sisteme, eu-LISA instituie mecanisme și proceduri
automatizate de control al calității datelor în ceea ce privește datele stocate în SIS,
Eurodac, ECRIS-TCN, BMS comun și CIR.
(2)   eu-LISA implementează mecanisme de evaluare a fiabilității BMS comun,
indicatori comuni de calitate a datelor și standarde minime de calitate pentru
stocarea datelor în SIS, Eurodac, ECRIS-TCN, BMS comun și CIR.
Numai datele care respectă standardele minime de calitate pot fi introduse în SIS,
Eurodac, ECRIS-TCN, BMS comun, CIR și MID.
(3)   eu-LISA furnizează statelor membre rapoarte periodice privind mecanismele
și procedurile automatizate de control al calității datelor și privind indicatorii
comuni de calitate a datelor. De asemenea, agenția furnizează Comisiei rapoarte
periodice privind problemele întâmpinate și statele membre vizate. La cerere, eu-
LISA pune raportul și la dispoziția Parlamentului European și a Consiliului. Niciun
raport prezentat în temeiul prezentului alineat nu conține date cu caracter personal.
(4)   Detaliile privind mecanismele și procedurile automatizate de control al
calității datelor, indicatorii comuni de calitate a datelor și standardele minime de
calitate pentru stocarea datelor în SIS, Eurodac, ECRIS-TCN, BMS comun și CIR,
în special în ceea ce privește datele biometrice, sunt stabilite prin acte de punere în
aplicare. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu
procedura de examinare menționată la articolul 70 alineatul (2).
(5)   La un an de la instituirea mecanismelor și procedurilor automatizate de
control al calității datelor și a indicatorilor comuni de calitate a datelor și a
standardelor minime de calitate a datelor și, ulterior, în fiecare an, Comisia
evaluează modul în care statele membre asigură calitatea datelor și formulează
eventuale recomandări. Statele membre pun la dispoziția Comisiei un plan de
acțiune pentru remedierea deficiențelor identificate în raportul de evaluare și, în
special, a problemelor de calitate a datelor cauzate de datele eronate din sistemele
de informații ale UE. Statele membre raportează regulat Comisiei cu privire la
progresele înregistrate în funcție de acest plan de acțiune până în momentul în care
acesta este pus în aplicare pe deplin.
Comisia transmite raportul de evaluare Parlamentului European, Consiliului,
Autorității Europene pentru Protecția Datelor, Comitetului european pentru
protecția datelor și Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene
instituită prin Regulamentul (CE) nr. 168/2007 al Consiliului (37).

Articolul 38
Formatul universal pentru mesaje
(1)   Se instituie un format universal pentru mesaje (UMF). UMF definește
standardele pentru anumite elemente de conținut ale schimbului transfrontalier de
informații între sistemele de informații, autoritățile sau organizațiile participante
din domeniul justiției și afacerilor interne.
(2)   Standardul UMF se utilizează în dezvoltarea Eurodac, a ECRIS-TCN, a ESP,
a CIR, a MID și, dacă este necesar, în dezvoltarea de către eu-LISA sau de către
orice altă agenție a Uniunii a unor noi modele de schimb de informații și sisteme
de informații în domeniul justiției și afacerilor interne.
(3)   Comisia adoptă un act de punere în aplicare pentru a stabili și dezvolta
standardul UMF menționat la alineatul (1) din prezentul articol. Respectivul act de
punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată
la articolul 70 alineatul (2).

Articolul 39
Registrul central de raportare și statistici
(1)   Se instituie un registru central de raportare și statistici (CRRS) în scopul de a
susține obiectivele SIS, Eurodac și ECRIS-TCN, în conformitate cu instrumentele
juridice respective care reglementează sistemele menționate, și de a furniza date
statistice utilizabile între sisteme și rapoarte analitice în scop operațional, de
elaborare a politicilor și de asigurare a calității datelor.
(2)   eu-LISA creează, implementează și găzduiește în amplasamentele sale tehnice
CRRS care conține datele și statisticile menționate la articolul 74 din Regulamentul
(UE) 2018/1862 și la articolul 32 din Regulamentul (UE) 2019/816, separate în
mod logic pe sisteme de informații ale UE. Accesul la CRRS se acordă printr-un
acces controlat și securizat și cu profiluri de utilizator specifice, exclusiv în scopul
întocmirii de rapoarte și statistici, autorităților menționate la articolul 74 din
Regulamentul (UE) 2018/1862 și la articolul 32 din Regulamentul (UE) 2019/816.
(3)   eu-LISA anonimizează datele și înregistrează aceste date anonimizate în
CRRS. Procesul de anonimizare a datelor este automatizat.
Datele conținute în CRRS trebuie să nu permită identificarea persoanelor fizice.
(4)   CRRS este alcătuit din următoarele componente:
(a) instrumentele necesare anonimizării datelor;
(b) o infrastructură centrală, constând într-un registru de date anonime;
(c o infrastructură de comunicații securizată pentru a conecta CRRS la SIS, Eurodac și
) ECRIS-TCN, precum și la infrastructurile centrale ale BMS comun, CIR și MID.
(5)   Comisia adoptă un act delegat în conformitate cu articolul 69 prin care
stabilește norme detaliate privind funcționarea CRRS, inclusiv garanții specifice
pentru prelucrarea datelor cu caracter personal în temeiul alineatelor (2) și (3) din
prezentul articol și norme de securitate aplicabile registrului.

CAPITOLUL VII
 Protecția datelor

Articolul 40
Operatorul de date
(1)   În ceea ce privește prelucrarea datelor în BMS comun, autoritățile statelor
membre care sunt operatori pentru Eurodac, SIS și, respectiv, ECRIS-TCN sunt
operatori în conformitate cu articolul 4 punctul 7 din Regulamentul (UE) 2016/679
sau cu articolul 3 punctul 8 din Directiva (UE) 2016/680 în ceea ce privește
șabloanele biometrice obținute din datele menționate la articolul 13 din prezentul
regulament pe care acestea le introduc în sistemele de bază și sunt responsabile de
prelucrarea șabloanelor biometrice în BMS comun.
(2)   În ceea ce privește prelucrarea datelor în CIR, autoritățile statelor membre
care sunt operatori pentru Eurodac și, respectiv, ECRIS-TCN sunt operatori în
conformitate cu articolul 4 punctul 7 din Regulamentul (UE) 2016/679 sau
articolul 3 punctul 8 din Directiva (UE) 2016/680 în ceea ce privește datele
menționate la articolul 18 din prezentul regulament pe care le introduc în sistemele
de bază și sunt responsabile de prelucrarea respectivelor date cu caracter personal
în CIR.
(3)   În ceea ce privește prelucrarea datelor în MID:
(a Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă este operator de date în
) înțelesul articolului 3 punctul 8 din Regulamentul (UE) 2018/1725 în ceea ce privește
prelucrarea datelor cu caracter personal de către unitatea centrală a ETIAS;
(b autoritățile statelor membre care introduc sau modifică date în dosarul de confirmare a
) identității sunt operatori în conformitate cu articolul 4 punctul 7 din Regulamentul
(UE) 2016/679 sau cu articolul 3 punctul 8 din Directiva (UE) 2016/680 și sunt
responsabile de prelucrarea datelor cu caracter personal în MID.
(4)   În scopul monitorizării protecției datelor, inclusiv pentru verificarea
admisibilității unei interogări și a legalității prelucrării datelor, operatorii de date au
acces la înregistrările menționate la articolele 10, 16, 24 și 36 pentru
automonitorizarea menționată la articolul 44.

Articolul 41
Persoana împuternicită de către operatorul de date
În ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal în BMS comun, CIR și
MID, eu-LISA este persoană împuternicită de operatorul de date în înțelesul
articolului 3 punctul 12 litera (a) din Regulamentul (UE) 2018/1725.

Articolul 42
Securitatea prelucrărilor de date
(1)   eu-LISA, unitatea centrală a ETIAS, Europol și autoritățile din statele membre
asigură securitatea prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate în temeiul
prezentului regulament. eu-LISA, unitatea centrală a ETIAS, Europol și autoritățile
din statele membre cooperează în ceea ce privește sarcinile legate de securitate.
(2)   Fără a aduce atingere articolului 33 din Regulamentul (UE) 2018/1725, eu-
LISA ia măsurile necesare pentru a asigura securitatea componentelor de
interoperabilitate și a infrastructurii de comunicații aferente.
(3)   Mai precis, eu-LISA adoptă măsurile necesare, în special un plan de
securitate, un plan de asigurare a continuității activității și un plan de recuperare în
caz de dezastru, pentru:
(a a proteja fizic datele, inclusiv prin elaborarea de planuri de urgență în scopul protejării
) infrastructurii critice;
(b a interzice accesul persoanelor neautorizate la echipamentele și instalațiile de prelucrare a
) datelor;
(c)a împiedica citirea, copierea, modificarea sau ștergerea neautorizate a suporturilor de date;
(d a împiedica introducerea neautorizată de date, precum și orice inspectare, modificare sau
) ștergere neautorizată a datelor cu caracter personal înregistrate;
(e a împiedica prelucrarea neautorizată de date, precum și orice copiere, modificare sau
) ștergere neautorizată a datelor;
(f a împiedica utilizarea sistemelor de prelucrare automată a datelor de către persoane
) neautorizate care utilizează echipamente de comunicare a datelor;
(g a asigura faptul că persoanele autorizate să acceseze componentele de interoperabilitate au
) acces numai la datele care fac obiectul autorizației lor de acces, prin utilizarea exclusivă a
unor nume de utilizator individuale și a unor moduri de acces confidențiale;
(h a asigura posibilitatea de a verifica și de a stabili care sunt organismele cărora le pot fi
) transmise datele cu caracter personal prin utilizarea echipamentelor de comunicare a
datelor;
(i a asigura faptul că se poate verifica și stabili ce date au fost prelucrate în componentele de
) interoperabilitate, în ce moment, de către cine și cu ce scop;
(j a împiedica citirea, copierea, modificarea sau ștergerea neautorizată a datelor cu caracter
) personal în timpul transmiterii datelor cu caracter personal către sau din componentele de
interoperabilitate sau în timpul transportului suporturilor de date, în special prin
intermediul unor tehnici de criptare corespunzătoare;
(k a asigura că, în cazul unei întreruperi, sistemele instalate pot fi readuse la operarea
) normală;
(l a asigura fiabilitatea prin garantarea faptului că orice eroare de funcționare a
) componentelor de interoperabilitate este semnalată în mod adecvat;
(m a monitoriza eficacitatea măsurilor de securitate prevăzute la prezentul alineat și a se lua
) măsurile de organizare necesare referitoare la supravegherea internă, astfel încât să se
asigure respectarea dispozițiilor prezentului regulament și să se evalueze aceste măsuri de
securitate în contextul noilor evoluții tehnologice.
(4)   Statele membre, Europol și unitatea centrală a ETIAS iau măsuri echivalente
celor menționate la alineatul (3) în materie de securitate în ceea ce privește
prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile care au drept de acces
la oricare dintre componentele de interoperabilitate.

Articolul 43
Incidente de securitate
(1)   Orice eveniment care are sau poate avea un impact asupra securității
componentelor de interoperabilitate și care poate cauza daune sau pierderi ale
datelor stocate în acestea se consideră a fi un incident de securitate, în special în
cazul în care este posibil să se fi accesat în mod neautorizat datele sau în cazul în
care disponibilitatea, integritatea și confidențialitatea datelor a fost sau este posibil
să fi fost compromisă.
(2)   Incidentele de securitate sunt gestionate astfel încât să se asigure un răspuns
rapid, eficace și corespunzător.
(3)   Fără a aduce atingere notificării și comunicării unei încălcări a securității
datelor cu caracter personal în temeiul articolului 33 din Regulamentul
(UE) 2016/679, al articolului 30 din Directiva (UE) 2016/680 sau al ambelor
articole, statele membre notifică fără întârziere orice incident de securitate
Comisiei, eu-LISA, autorităților competente de supraveghere și Autorității
Europene pentru Protecția Datelor.
Fără a aduce atingere articolelor 34 și 35 din Regulamentul (UE) 2018/1725 și
articolului 34 din Regulamentul (UE) 2016/794, unitatea centrală a ETIAS și
Europol notifică fără întârziere orice incident de securitate Comisiei, eu-LISA și
Autorității Europene pentru Protecția Datelor.
În cazul unui incident de securitate legat de infrastructura centrală a componentelor
de interoperabilitate, eu-LISA notifică fără întârziere Comisia și Autoritatea
Europeană pentru Protecția Datelor.
(4)   Informațiile privind un incident de securitate care are sau poate avea un
impact asupra funcționării componentelor de interoperabilitate sau asupra
disponibilității, integrității și confidențialității datelor sunt puse fără întârziere la
dispoziția statelor membre, a unității centrale a ETIAS și Europol și se raportează
în conformitate cu planul de gestionare a incidentelor întocmit de eu-LISA.
(5)   Statele membre în cauză, unitatea centrală a ETIAS, Europol și eu-LISA
colaborează în cazul unui incident de securitate. Comisia stabilește detaliile acestei
cooperări prin intermediul unor acte de punere în aplicare. Actele de punere în
aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare
menționată la articolul 70 alineatul (2).

Articolul 44
Automonitorizarea
Statele membre și agențiile relevante ale Uniunii se asigură că fiecare autoritate
care are acces la componentele de interoperabilitate ia măsurile necesare pentru a
monitoriza respectarea prezentului regulament și cooperează, dacă este cazul, cu
autoritatea națională de supraveghere.
Operatorii de date menționați la articolul 40 iau măsurile necesare pentru a
monitoriza respectarea dispozițiilor prezentului regulament pe parcursul prelucrării
datelor, inclusiv prin verificarea frecventă a înregistrărilor menționate la
articolele 10, 16, 24 și 36 și cooperează, după caz, cu autoritățile de supraveghere
și cu Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor.

Articolul 45
Sancțiuni
Statele membre se asigură că orice utilizare abuzivă a datelor și orice prelucrare
sau schimb de date care încalcă prezentul regulament sunt sancționate în
conformitate cu dreptul intern. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficace,
proporționale și cu efect de descurajare.

Articolul 46
Răspunderea
(1)   Fără a aduce atingere dreptului la despăgubiri și răspunderii din partea
operatorului sau a persoanei împuternicite de către operator în conformitate cu
Regulamentul (UE) 2016/679, Directiva (UE) 2016/680 și Regulamentul
(UE) 2018/1725:
(a orice persoană sau stat membru care a suferit prejudicii materiale sau morale ca urmare a
) unei operațiuni ilegale de prelucrare a datelor cu caracter personal sau a oricărei alte
acțiuni incompatibile cu prezentul regulament realizate de către un stat membru are dreptul
de a primi despăgubiri din partea statului membru respectiv;
(b orice persoană sau stat membru care a suferit prejudicii materiale sau morale ca urmare a
) oricărei acțiuni realizate de către Europol, Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și
Garda de Coastă sau eu-LISA care este incompatibilă cu prezentul regulament are dreptul
de a primi despăgubiri din partea agenției respective.
Respectivul stat membru, Europol, Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră
și Garda de Coastă sau eu-LISA sunt exonerate de răspunderea care le revine în
temeiul primului paragraf, integral sau parțial, dacă dovedesc că fapta care a cauzat
prejudiciul nu le este imputabilă.
(2)   Dacă orice nerespectare de către un stat membru a obligațiilor în temeiul
prezentului regulament provoacă prejudicii componentelor de interoperabilitate,
răspunderea aparține statului membru respectiv, cu excepția cazului în care eu-
LISA sau un alt stat membru care are obligații în temeiul prezentului regulament
nu a luat măsuri rezonabile pentru a preveni producerea prejudiciului sau pentru a
reduce la minimum impactul acestuia.
(3)   Cererile de despăgubiri introduse împotriva unui stat membru pentru
prejudiciile menționate la alineatele (1) și (2) sunt reglementate de dreptul intern al
statului membru pârât. Cererile de despăgubiri împotriva operatorului sau a eu-
LISA pentru prejudiciile menționate la alineatele (1) și (2) fac obiectul condițiilor
prevăzute în tratate.

Articolul 47
Dreptul la informare
(1)   Autoritatea care colectează date cu caracter personal care urmează a fi stocate
în BMS comun, în CIR sau în MID pun la dispoziția persoanelor ale căror date
sunt colectate informațiile cerute în temeiul articolelor 13 și 14 din Regulamentul
(UE) 2016/679, al articolelor 12 și 13 din Directiva (UE) 2016/680 și al
articolelor 15 și 16 din Regulamentul (UE) 2018/1725. Autoritatea furnizează
informațiile la momentul colectării acestor date.
(2)   Informațiile sunt furnizate într-un limbaj clar și simplu, într-o limbă pe care
persoana în cauză o înțelege sau despre care se poate presupune în mod rezonabil
că o înțelege. Aceasta trebuie să includă furnizarea de informații într-un mod
adecvat vârstei persoanelor vizate care sunt minore.
(3)   Normele privind dreptul la informare din cadrul normelor aplicabile ale
Uniunii în materie de protecție a datelor se aplică datelor cu caracter personal
înregistrate în ECRIS-TCN și prelucrate în scopurile prezentului regulament.

Articolul 48
Dreptul de acces, de rectificare și de ștergere a datelor cu caracter personal
stocate în MID și dreptul la restricționarea prelucrării acestora
(1)   Pentru a-și exercita drepturile prevăzute la articolele 15-18 din Regulamentul
(UE) 2016/679, la articolele 17-20 din Regulamentul (UE) 2018/1725 și la
articolele 14, 15 și 16 din Directiva (UE) 2016/680, orice persoană are dreptul de a
se adresa autorității competente din oricare stat membru, care trebuie să examineze
cererea și să răspundă.
(2)   Statul membru care examinează o astfel de cerere răspunde fără întârzieri
nejustificate și, în orice caz, în termen de 45 de zile de la primirea cererii. Această
perioadă poate fi prelungită cu încă 15 zile atunci când este necesar, ținându-se
seama de complexitatea și de numărul cererilor. Statul membru care examinează
cererea respectivă informează persoana vizată cu privire la orice astfel de
prelungire în termen de 45 de zile de la primirea cererii, prezentându-i acesteia și
motivele întârzierii. Statele membre pot decide ca răspunsurile să fie oferite de
birourile centrale.
(3)   În cazul în care o cerere de rectificare sau de ștergere a datelor cu caracter
personal este adresată unui alt stat membru decât cel responsabil de verificarea
manuală a identităților diferite, statul membru căruia i s-a adresat cererea
contactează autoritățile statului membru responsabil de verificarea manuală a
identităților diferite în termen de șapte zile. Statul membru responsabil de
verificarea manuală a identităților diferite verifică exactitatea datelor și legalitatea
prelucrării acestora fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în termen de 30 zile
de la data la care a fost contactat. Această perioadă poate fi prelungită cu încă 15
zile atunci când este necesar, ținându-se seama de complexitatea și de numărul
cererilor. Statul membru responsabil de verificarea manuală a identităților diferite
informează statul membru care l-a contactat în ceea ce privește orice astfel de
prelungire și motivele întârzierii. Persoana în cauză este informată de statul
membru care a contactat autoritatea statului membru responsabil de verificarea
manuală a identităților diferite în legătură cu procedura ulterioară.
(4)   În cazul în care o cerere de rectificare sau de ștergere a datelor cu caracter
personal este adresată unui stat membru în care unitatea centrală ETIAS a fost
responsabilă cu verificarea manuală a identităților diferite, statul membru căruia i
s-a adresat cererea contactează unitatea centrală ETIAS în termen de șapte zile
pentru a-i cere acesteia avizul. Unitatea centrală a ETIAS își prezintă avizul fără
întârzieri nejustificate și, în orice caz, în termen de 30 de zile de la contactare.
Această perioadă poate fi prelungită cu încă 15 zile atunci când este necesar,
ținându-se seama de complexitatea și de numărul cererilor. Persoana vizată este
informată de către statul membru care a contactat unitatea centrală ETIAS în
legătură cu procedura ulterioară.
(5)   În cazul în care, în urma examinării, se constată că datele stocate în MID
conțin erori sau au fost înregistrate în mod ilegal, statul membru responsabil cu
verificarea manuală a identităților diferite sau, în cazul în care niciun stat membru
nu a fost responsabil de verificarea manuală a identităților diferite sau dacă unitatea
centrală ETIAS a fost responsabilă de verificarea manuală a identităților diferite,
statul membru căruia i s-a adresat cererea rectifică sau șterge datele respective fără
întârzieri nejustificate. Persoana în cauză este informată în scris că datele sale au
fost rectificate sau șterse.
(6)   În cazul în care datele stocate în MID se modifică de către un stat membru
responsabil în timpul perioadei lor de păstrare, acel stat membru responsabil
desfășoară activitățile de prelucrare prevăzute la articolul 27 și, după caz, la
articolul 29 pentru a stabili dacă datele modificate trebuie conexate. În cazul în
care, în urma prelucrării, nu se obține o concordanță, statul membru respectiv
șterge datele din dosarul de confirmare a identității. În cazul în care, în urma
prelucrării automate, se obțin una sau mai multe concordanțe, statul membru
respectiv creează sau actualizează conexiunea aferentă în conformitate cu
dispozițiile relevante din prezentul regulament.
(7)   În cazul în care statul membru responsabil cu verificarea manuală a
identităților diferite sau, după caz, statul membru căruia i s-a adresat cererea nu
este de acord că datele înregistrate în MID conțin erori sau că au fost înregistrate în
mod ilegal, acesta adoptă o decizie administrativă prin care persoanei interesate i
se explică în scris și fără întârziere motivele pentru care statul membru respectiv nu
este dispus să rectifice sau să șteargă datele care o privesc.
(8)   În decizia menționată la alineatul (7) i se furnizează persoanei vizate și
informații privind posibilitatea de a contesta decizia luată în privința cererii de
acces, de rectificare, de ștergere sau de restricționare a prelucrării datelor cu
caracter personal și, dacă este cazul, informații cu privire la modalitatea de a
depune o plângere sau de a introduce o acțiune la autoritățile sau instanțele
judecătorești competente și cu privire la orice asistență de care poate beneficia,
inclusiv din partea autorităților de supraveghere.
(9)   Cererile de acces, de rectificare, de ștergere sau de restricționare a prelucrării
datelor cu caracter personal conțin informațiile necesare pentru a identifica
persoana vizată. Aceste informații se utilizează exclusiv pentru a permite
exercitarea drepturilor menționate la prezentul articol și apoi se șterg imediat.
(10)   Statul membru responsabil cu verificarea manuală a identităților diferite sau,
după caz, statul membru căruia i s-a adresat cererea ține o evidență scrisă care să
ateste că s-a depus o cerere de acces, de rectificare, de ștergere sau de restricționare
a prelucrării datelor cu caracter personal și modul în care a fost soluționată aceasta
și pune evidența respectivă, fără întârziere, la dispoziția autorităților de
supraveghere.
(11)   Prezentul articol nu aduce atingere oricărei limitări și restrângeri a
drepturilor prevăzute în prezentul articol în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679
și Directivei (UE) 2016/680.

Articolul 49
Portalul web
(1)   Se creează un portal web cu scopul de a facilita exercitarea dreptului de acces,
de rectificare, de ștergere sau de restricționare a prelucrării datelor cu caracter
personal.
(2)   Portalul web conține informații privind drepturile și procedurile menționate la
articolele 47 și 48 și o interfață cu utilizatorul care permite persoanelor ale căror
date sunt prelucrate în MID și care au fost informate cu privire la existența unei
legături roșii în conformitate cu articolul 32 alineatul (4) să primească informațiile
de contact ale autorității competente a statului membru responsabil de verificarea
manuală a identităților diferite.
(3)   Pentru a obține datele de contact ale autorității competente a statului membru
responsabil de verificarea manuală a identităților diferite, persoana ale cărei date
sunt prelucrate în MID ar trebui să introducă o referință la autoritatea responsabilă
de verificarea manuală a identităților diferite menționată la articolul 34 litera (d).
Portalul web utilizează această referință pentru a obține informațiile de contact ale
autorității competente a statului membru responsabil de verificarea manuală a
identităților diferite. Portalul web conține, de asemenea, un model de e-mail pentru
a facilita comunicarea între utilizatorul portalului și autoritatea competentă a
statului membru responsabil de verificarea manuală a identităților diferite. Acest e-
mail trebuie să includă un spațiu dedicat numărului de identificare unic menționat
la articolul 34 litera (c) pentru a permite autorității competente a statului membru
responsabil de verificarea manuală a identităților diferite să identifice datele în
cauză.
(4)   Statele membre comunică eu-LISA datele de contact ale tuturor autorităților
care sunt competente să examineze și să răspundă oricărei cereri menționate la
articolele 47 și 48 și examinează periodic dacă aceste date de contact sunt
actualizate.
(5)   eu-LISA dezvoltă portalul web și asigură gestionarea tehnică a acestuia.
(6)   Comisia adoptă un act delegat în conformitate cu articolul 69 prin care adoptă
norme detaliate privind funcționarea portalului web, inclusiv a interfeței pentru
utilizatori, limbile în care acesta este disponibil și modelul de e-mail.

Articolul 50
Comunicarea datelor cu caracter personal către țări terțe, organizații
internaționale și părți private
Fără a aduce atingere articolului 31 din Regulamentul (CE) nr. 767/2008,
articolelor 25 și 26 din Regulamentul (UE) 2016/794, articolului 41 din
Regulamentul (UE) 2017/2226, articolului 65 din Regulamentul (UE) 2018/1240 și
efectuării de interogări în bazele de date ale Interpolului prin intermediul ESP în
conformitate cu articolul 9 alineatul (5) din prezentul regulament care respectă
prevederile de la capitolul V din Regulamentul (UE) 2018/1725 și de la capitolul V
din Regulamentul (UE) 2016/679, datele cu caracter personal stocate în
componentele de interoperabilitate, prelucrate sau accesate prin intermediul
acestora nu se transferă și nu se pun la dispoziția unei țări terțe, a unei organizații
internaționale sau a unei părți private.

Articolul 51
Supravegherea de către autoritățile de supraveghere
(1)   Fiecare stat membru se asigură că autoritățile de supraveghere monitorizează
în mod independent legalitatea prelucrării datelor cu caracter personal în temeiul
prezentului regulament de către statul membru în cauză, inclusiv a transmiterii
acestora către și de la componentele de interoperabilitate.
(2)   Fiecare stat membru se asigură că actele cu putere de lege, reglementările și
actele administrative naționale adoptate în temeiul Directivei (UE) 2016/680 sunt
aplicabile, dacă este relevant, accesului autorităților polițienești și autorităților
desemnate la componentele de interoperabilitate, inclusiv în ceea ce privește
drepturile persoanelor ale căror date sunt accesate în acest mod.
(3)   Autoritățile de supraveghere garantează că, cel puțin la fiecare patru ani, se
realizează un audit al operațiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal de
către autoritățile naționale responsabile, în sensul prezentului regulament, în
conformitate cu standardele internaționale de audit relevante.
Autoritățile de supraveghere publică anual numărul solicitărilor de rectificare sau
ștergere a datelor cu caracter personal sau de restricționare a prelucrării datelor cu
caracter personal, acțiunile întreprinse ulterior și numărul rectificărilor, ștergerilor
și restricționărilor prelucrării efectuate în urma solicitărilor depuse de persoanele în
cauză.
(4)   Statele membre se asigură că autoritățile lor de supraveghere au resurse și
cunoștințe suficiente pentru a îndeplini sarcinile care le-au fost încredințate în
temeiul prezentului regulament
(5)   Statele membre oferă toate informațiile solicitate de autoritatea de
supraveghere menționată la articolul 51 alineatul (1) din Regulamentul
(UE) 2016/679 și, în special, îi comunică informații privind activitățile desfășurate
în conformitate cu responsabilitățile lor, în temeiul prezentului regulament. Statele
membre acordă autorităților de supraveghere menționate la articolul 51
alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/679 acces la înregistrările lor menționate
la articolele 10, 16, 24 și 36 din prezentul regulament, la motivele menționate la
articolul 22 alineatul (2) din prezentul regulament și le permit în orice moment
accesul în toate localurile proprii utilizate pentru asigurarea interoperabilității.

Articolul 52
Auditurile efectuate de Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor garantează că cel puțin o dată la
patru ani se realizează un audit al operațiunilor de prelucrare a datelor cu caracter
personal desfășurate de eu-LISA, de unitatea centrală ETIAS și de Europol, în
sensul prezentului regulament, în conformitate cu standardele internaționale de
audit relevante. Un raport al acestui audit se trimite Parlamentului European,
Consiliului, eu-LISA, Comisiei, statelor membre și agenției Uniunii în cauză. eu-
LISA, unității centrale ETIAS și Europol li se oferă posibilitatea de a face
observații înainte de adoptarea rapoartelor.
eu-LISA, unitatea centrală a ETIAS și Europol pun la dispoziția Autorității
Europene pentru Protecția Datelor informațiile solicitate de aceasta, oferă
Autorității Europene pentru Protecția Datelor acces la toate documentele solicitate
de aceasta și la înregistrările lor menționate la articolele 10, 16, 24 și 36, precum și
la toate localurile proprii, în orice moment.

Articolul 53
Cooperarea dintre autoritățile de supraveghere și Autoritatea Europeană
pentru Protecția Datelor
(1)   Autoritățile de supraveghere și Autoritatea Europeană pentru Protecția
Datelor, fiecare acționând în limitele competențelor sale, cooperează activ în cadrul
responsabilităților lor și asigură o supraveghere coordonată a utilizării
componentelor de interoperabilitate și aplicarea celorlalte dispoziții ale prezentului
regulament, în special dacă Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor sau o
autoritate de supraveghere identifică discrepanțe majore între practicile statelor
membre sau transferuri potențial ilegale efectuate prin canalele de comunicare ale
componentelor de interoperabilitate.
(2)   În cazurile menționate la alineatul (1) din prezentul articol, se asigură o
supraveghere coordonată în conformitate cu articolul 62 din Regulamentul
(UE) 2018/1725.
(3)   Comitetul european pentru protecția datelor transmite Parlamentului
European, Consiliului, Comisiei, Europol, Agenției Europene pentru Poliția de
Frontieră și Garda de Coastă și eu-LISA un raport comun privind activitățile sale în
temeiul prezentului articol, până la 12 iunie 2021 și ulterior din doi în doi ani.
Raportul respectiv include un capitol despre fiecare stat membru, elaborat de
autoritatea de supraveghere a statului membru în cauză.

CAPITOLUL VIII
Responsabilități

Articolul 54
Responsabilitățile eu-LISA în timpul etapei de concepere și dezvoltare
(1)   eu-LISA se asigură că infrastructurile centrale ale componentelor de
interoperabilitate sunt exploatate în conformitate cu prezentul regulament.
(2)   Componentele de interoperabilitate sunt găzduite de eu-LISA în
amplasamentele sale tehnice și asigură funcționalitățile prevăzute în prezentul
regulament, în conformitate cu condițiile de securitate, disponibilitate, calitate și
performanță prevăzute la articolul 55 alineatul (1).
(3)   eu-LISA este responsabilă de dezvoltarea componentelor de interoperabilitate,
de orice adaptare necesară pentru asigurarea interoperabilității între sistemele
centrale ale EES, VIS, ETIAS, SIS, Eurodac, ECRIS-TCN și ESP, BMS comun,
CIR, MID și CRRS.
Fără a aduce atingere articolului 62, eu-LISA nu are acces la niciuna dintre datele
cu caracter personal prelucrate prin intermediul ESP, BMS comun, CIR sau MID.
eu-LISA definește modul în care este concepută arhitectura fizică a componentelor
de interoperabilitate, inclusiv infrastructurile acestora de comunicații, precum și
specificațiile tehnice și evoluția acestora în ceea ce privește infrastructura centrală
și infrastructura de comunicații securizată, care sunt adoptate de către Consiliul de
administrație, sub rezerva unui aviz favorabil din partea Comisiei. De asemenea,
eu-LISA pune în aplicare orice adaptare necesară a SIS, Eurodac sau ECRIS-TCN
care rezultă din stabilirea interoperabilității și este prevăzută de prezentul
regulament.
eu-LISA dezvoltă și implementează componentele de interoperabilitate cât mai
curând posibil după intrarea în vigoare a prezentului regulament și adoptarea de
către Comisie a măsurilor prevăzute la articolul 8 alineatul (2), articolul 9
alineatul (7), articolul 28 alineatele (5) și (7), articolul 37 alineatul (4), articolul 38
alineatul (3), articolul 39 alineatul (5) articolul 43 alineatul (5) și articolul 74
alineatul (10).
Dezvoltarea constă în elaborarea și implementarea specificațiilor tehnice,
efectuarea de teste și gestionarea și coordonarea generală a proiectului.
(4)   În cursul fazei de concepere și dezvoltare se instituie un consiliu de
administrație al programului, alcătuit din maximum 10 membri. Acesta este
compus din șapte membri numiți de Consiliul de administrație al eu-LISA din
rândul membrilor săi sau al membrilor săi supleanți, președintele Grupului
consultativ privind interoperabilitatea menționat la articolul 71, un membru care
reprezintă eu-LISA numit de directorul executiv al acesteia și un membru numit de
Comisie. Membrii numiți de către Consiliul de administrație al eu-LISA sunt aleși
numai din statele membre pentru care instrumentele juridice ce reglementează
dezvoltarea, instituirea, operarea și utilizarea tuturor sistemelor de informații ale
UE prevăd obligații depline în temeiul dreptului Uniunii și care vor participa la
componentele de interoperabilitate.
(5)   Consiliul de administrație al programului se întrunește periodic și cel puțin de
trei ori pe trimestru. Acesta asigură gestionarea adecvată a etapei de concepere și
dezvoltare a componentelor de interoperabilitate.
Consiliul de administrație al programului prezintă lunar Consiliului de
administrație al eu-LISA rapoarte scrise privind evoluția proiectului. Consiliul de
administrație al programului nu are competențe decizionale și nu dispune de un
mandat de reprezentare a membrilor Consiliului de administrație al eu-LISA.
(6)   Consiliul de administrație al eu-LISA stabilește regulamentul de procedură al
Consiliului de administrație al programului, care include în special norme privind:
(a) președinția;
(b) locul reuniunilor;
(c) pregătirea reuniunilor;
(d) accesul experților la reuniuni;
(e planuri de comunicare care să asigure informarea permanentă și pe deplin a membrilor
) neparticipanți din cadrul Consiliului de administrație.
Președinția este asigurată de un stat membru pentru care instrumentele juridice care
reglementează dezvoltarea, instituirea, operarea și utilizarea tuturor sistemelor de
informații ale UE prevăd obligații depline în temeiul dreptului Uniunii și care va
participa la componentele de interoperabilitate.
Toate cheltuielile de deplasare și de ședere suportate de membrii Consiliului de
administrație al programului sunt plătite de eu-LISA, iar articolul 10 din
regulamentul intern al eu-LISA se aplică mutatis mutandis. eu-LISA asigură
secretariatul Consiliului de administrație al programului.
Grupul consultativ privind interoperabilitatea menționat la articolul 71 se reunește
periodic până la punerea în funcțiune a componentelor de interoperabilitate. După
fiecare reuniune, grupul consultativ prezintă un raport Consiliului de administrație
al programului. Grupul consultativ furnizează expertiză tehnică pentru a asista
Consiliul de administrație al programului în îndeplinirea sarcinilor sale și
monitorizează stadiul de pregătire a statelor membre.

Articolul 55
Responsabilitățile eu-LISA după punerea în funcțiune
(1)   După punerea în funcțiune a fiecărei componente de interoperabilitate, eu-
LISA este responsabilă de gestionarea tehnică a infrastructurii centrale a
componentelor de interoperabilitate, inclusiv de întreținerea acestora și de
evoluțiile tehnologice. În cooperare cu statele membre, eu-LISA asigură utilizarea
celor mai bune tehnologii disponibile, sub rezerva unei analize costuri-beneficii.
eu-LISA este, de asemenea, responsabilă de gestionarea tehnică a infrastructurii de
comunicații menționate la articolele 6, 12, 17, 25 și 39.
Gestionarea tehnică a componentelor de interoperabilitate cuprinde toate sarcinile
și soluțiile tehnice necesare pentru a menține în funcțiune componentele de
interoperabilitate și asigurând servicii neîntrerupte statelor membre și agențiilor
Uniunii 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, în conformitate cu prezentul
regulament. Gestionarea tehnică trebuie să includă lucrările de întreținere și
dezvoltările tehnice necesare pentru a se asigura funcționarea componentelor la un
nivel satisfăcător de calitate tehnică, mai ales în ceea ce privește timpul de răspuns
pentru efectuarea de căutări în infrastructurile centrale în conformitate cu
specificațiile tehnice.
Toate componentele de interoperabilitate sunt dezvoltate și gestionate astfel încât
să se asigure un acces rapid, neîntrerupt, eficient și controlat și o disponibilitate
totală și neîntreruptă a componentelor și a datelor stocate în MID, BMS comun și
CIR, precum și un timp de răspuns adecvat nevoilor operaționale ale autorităților
statelor membre și ale agențiilor Uniunii.
(2)   Fără a aduce atingere articolului 17 din Statutul funcționarilor Uniunii
Europene, eu-LISA aplică norme corespunzătoare privind secretul profesional sau
alte obligații echivalente de confidențialitate membrilor personalului său care
lucrează cu date stocate în componentele de interoperabilitate. Această obligație se
aplică și după ce persoanele respective au încetat să mai ocupe o anumită funcție
sau după ce și-au încetat activitatea.
Fără a aduce atingere articolului 62, eu-LISA nu are acces la niciuna dintre datele
cu caracter personal prelucrate prin intermediul ESP, BMS comun, CIR și MID.
(3)   eu-LISA dezvoltă și întreține un mecanism și proceduri de verificare a calității
datelor stocate în BMS comun și în CIR, în conformitate cu articolul 37.
(4)   eu-LISA îndeplinește, de asemenea, sarcini legate de asigurarea formării
privind utilizarea tehnică a componentelor de interoperabilitate.

Articolul 56
Responsabilitățile statelor membre
(1)   Fiecare stat membru este responsabil de:
(a) conectarea la infrastructura de comunicare a ESP și a CIR;
(b) integrarea sistemelor și a infrastructurilor naționale existente cu ESP, CIR și MID.
(c organizarea, gestionarea, operarea și întreținerea infrastructurii naționale existente și de
) conectarea acesteia la componentele de interoperabilitate;
(d gestionarea accesului și modalitățile de acces al personalului autorizat din cadrul
) autorităților naționale competente la ESP, CIR și MID în conformitate cu dispozițiile
prezentului regulament, precum și de crearea și actualizarea periodică a unei liste a
personalului menționat și a profilurilor acestora;
(e adoptarea măsurilor legislative menționate la articolul 20 alineatul (5) și (6) pentru a avea
) acces la CIR în scopuri de identificare;
(f) verificarea manuală a identităților diferite, menționată la articolul 29;
(g)conformitatea cu cerințele de calitate a datelor stabilite în temeiul legislației Uniunii;
(h respectarea normelor fiecărui sistem de informații al UE privind securitatea și integritatea
) datelor cu caracter personal;
(i remedierea oricăror deficiențe identificate în raportul de evaluare privind calitatea datelor
) efectuat de Comisie și menționat la articolul 37 alineatul (5).
(2)   Fiecare stat membru își conectează la CIR autoritățile desemnate.

Articolul 57
 Responsabilitățile Europol
(1)   Europol asigură prelucrarea interogărilor efectuate prin intermediul ESP în
datele Europol. Europol își adaptează interfața sa Querying Europol
Systems (QUEST) pentru datele cu un nivel de protecție de bază (BPL) în mod
corespunzător.
(2)   Europol este responsabil de gestionarea utilizării și a accesului și de
modalitățile de utilizare și de acces al personalului său autorizat în mod
corespunzător la ESP și CIR în temeiul prezentului regulament, precum și de
crearea și actualizarea periodică a unei liste a personalului menționat și a
profilurilor acestora.

Articolul 58
Responsabilitățile unității centrale a ETIAS
Unitatea centrală a ETIAS este responsabilă de:
(a) verificarea manuală a identităților diferite, în conformitate cu articolul 29;
(b efectuarea de detectări de identități multiple în datele stocate în EES, VIS, Eurodac și SIS,
) menționată la articolul 65.

CAPITOLUL IX
Modificarea altor instrumente ale Uniunii

Articolul 59
Modificarea Regulamentului (UE) 2018/1726
Regulamentul (UE) 2018/1726 se modifică după cum urmează:
1 Articolul 12 se înlocuiește cu următorul text:
.
„Articolul 12
Calitatea datelor
(1)   Fără a aduce atingere responsabilităților statelor membre în ceea ce privește datele
introduse în sisteme sub răspunderea operativă a agenției, agenția, cu implicarea strânsă a
grupurilor sale consultative, stabilește, pentru toate sistemele sub răspundere operativă a
acesteia, mecanisme și proceduri automatizate de control al calității datelor, indicatori
comuni de calitate și standardele minime de calitate pentru stocarea datelor, în conformitate
cu dispozițiile relevante ale instrumentelor juridice care guvernează respectivele sisteme de
informații și cu articolul 37 din Regulamentele (UE) 2019/817 (*1) și (UE) 2019/818 (*2) ale
Parlamentului European și ale Consiliului.
(2)   Agenția instituie un registru central care conține numai date anonimizate pentru
raportare și statistici, în conformitate cu articolul 39 din Regulamentele (UE) 2019/817 și
 (UE) 2019/818, sub rezerva dispozițiilor specifice din instrumentele juridice care
reglementează dezvoltarea, instituirea, funcționarea și utilizarea sistemelor informatice la
scară largă gestionate de agenție.
( )  Regulamentul (UE) 2019/817 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 privind instituirea
*1

unui cadru pentru interoperabilitatea dintre sistemele de informații ale UE în domeniul frontierelor și al vizelor și de
modificare a Regulamentelor (CE) nr. 767/2008, (UE) 2016/399, (UE) 2017/2226, (UE) 2018/1240,
(UE) 2018/1726 și (UE) 2018/1861 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Deciziilor 2004/512/CE și
2008/633/JAI ale Consiliului (JO L 135, 22.5.2019, p. 27)."
( )  Regulamentul (UE) 2019/818 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 privind instituirea
*2

unui cadru pentru interoperabilitatea dintre sistemele de informații ale UE în domeniul cooperării polițienești și
judiciare, al azilului și al migrației și de modificare a Regulamentelor (UE) 2018/1726, (UE) 2018/1862 și
(UE) 2019/816 (JO L 135, 22.5.2019, p. 85).”;"

2 La articolul 19, alineatul (1) se modifică după cum urmează:

. (a se introduce următoarea literă:
) „(eea)adoptă rapoarte privind stadiul dezvoltării componentelor de interoperabilitate în
temeiul articolului 78 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/817 și al articolului 74
alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/818;”;

(b litera (ff) se înlocuiește cu următorul text:

) „(ff adoptă rapoartele privind funcționarea tehnică a SIS în temeiul articolului 60 alineatul (7)
din Regulamentul (UE) 2018/1861 al Parlamentului European și al Consiliului (*3) și al
)
articolului 74 alineatul (8) din Regulamentul (UE) 2018/1862 al Parlamentului European și
al Consiliului (*4), a VIS în temeiul articolului 50 alineatul (3) din Regulamentul (CE)
nr. 767/2008 și al articolului 17 alineatul (3) din Decizia 2008/633/JHA, a SEE în temeiul
articolului 72 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2017/2226, a ETIAS în temeiul
articolului 92 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2018/1240, a ECRIS-TCN și a aplicației de
referință a ECRIS în temeiul articolului 36 alineatul (8) din Regulamentul (UE) 2019/816 al
Parlamentului European și al Consiliului (*5) și a componentelor de interoperabilitate în
temeiul articolului 78 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2019/817 și al articolului 74
alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2019/818;

( )  Regulamentul (UE) 2018/1861 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind

*3

instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul verificărilor la

frontiere, de modificare a Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen și de modificare și abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 1987/2006 (JO L 312, 7.12.2018, p. 14)."
( )  Regulamentul (UE) 2018/1862 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind
*4

instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul cooperării polițienești
și al cooperării judiciare în materie penală, de modificare și abrogare a Deciziei 2007/533/JAI a Consiliului și de
abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1986/2006 al Parlamentului European și al Consiliului și a Deciziei
2010/261/UE a Comisiei (JO L 312, 7.12.2018, p. 56)."
( )  Regulamentul (UE) 2019/816 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 de stabilire a
*5

unui sistem centralizat pentru determinarea statelor membre care dețin informații privind condamnările
resortisanților țărilor terțe și ale apatrizilor (ECRIS-TCN), destinat să completeze sistemul european de
 informații cu privire la cazierele judiciare și de modificare a Regulamentului (UE) 2018/1726 (JO L 135,
22.5.2019, p. 1).”;"

(c litera (hh) se înlocuiește cu următorul text:

) „(hh adoptă observații formale referitoare la rapoartele Autorității Europene pentru Protecția
Datelor privind auditurile în temeiul articolului 56 alineatul (2) din Regulamentul
)
(UE) 2018/1861, al articolului 42 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 767/2008, al
articolului 31 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 603/2013, al articolului 56
alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/2226, al articolului 67 din Regulamentul
(UE) 2018/1240, al articolului 29 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/816 și al
articolului 52 din Regulamentele (UE) 2019/817 și (UE) 2019/818 și asigură luarea de
măsuri corespunzătoare prin care să se dea curs recomandărilor formulate în cadrul
auditurilor respective;”;

(d litera (mm) se înlocuiește cu următorul text:

) „(mm asigură publicarea anuală a listei autorităților competente autorizate să consulte direct
datele introduse în SIS în temeiul articolului 41 alineatul (8) din Regulamentul
)
(UE) 2018/1861 și al articolului 56 alineatul (7) din Regulamentul (UE) 2018/1862,
împreună cu lista oficiilor sistemelor naționale ale SIS (N.SIS) și a birourilor SIRENE în
temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1861 și, respectiv, al
articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1862, precum și lista autorităților
competente în temeiul articolului 65 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/2226,
lista autorităților competente în temeiul articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul
(UE) 2018/1240, lista autorităților centrale în temeiul articolului 34 alineatul (2) din
Regulamentul (UE) 2019/816, precum și lista autorităților în temeiul articolului 71
alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/817 și al articolului 67 alineatul (1) din
Regulamentul (UE) 2019/818.”;

3 La articolul 22, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

. „(4)   Europol și Eurojust pot participa la reuniunile consiliului de administrație, în calitate
de observatori, atunci când pe ordinea de zi se află o chestiune referitoare la SIS II în
legătură cu aplicarea Deciziei 2007/533/JAI.
Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă poate participa la
reuniunile Consiliului de administrație, în calitate de observatori, atunci când pe ordinea de
zi se află o chestiune referitoare la SIS II în legătură cu punerea în aplicare a
Regulamentului (UE) 2016/1624.
Europol poate participa la reuniunile consiliului de administrație, în calitate de observator,
atunci când pe ordinea de zi se află o chestiune referitoare la VIS, în legătură cu aplicarea
Deciziei 2008/633/JAI sau o chestiune referitoare la Eurodac în legătură cu aplicarea
Regulamentului (UE) nr. 603/2013.
Europol poate participa la reuniunile Consiliului de administrație, în calitate de observator,
atunci când pe ordinea de zi se află o chestiune referitoare la EES, în legătură cu aplicarea
Regulamentului (UE) 2017/2226, sau atunci când pe ordinea de zi se află o chestiune
 privind ETIAS, în legătură cu Regulamentul (UE) 2018/1240.
Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă poate, participa la
reuniunile Consiliului de administrație, în calitate de observator, atunci când pe ordinea de
zi se află o chestiune referitoare la ETIAS în legătură cu punerea în aplicare a
Regulamentul (UE) 2018/1240.
Eurojust, Europol și Parchetul European pot participa la reuniunile consiliului de
administrație, în calitate de observatori, atunci când pe ordinea de zi se află o chestiune
referitoare la Regulamentul (UE) 2019/816.
Eurojust, Europol și Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă pot
participa la reuniunile consiliului de administrație, în calitate de observatori, atunci când pe
ordinea de zi se află o chestiune referitoare la Regulamentele (UE) 2019/817 și
(UE) 2019/818.
Consiliul de administrație poate invita să participe la reuniuni în calitate de observator orice
altă persoană ale cărei opinii pot fi de interes.”;
4 La articolul 24 alineatul (3), litera (p) se înlocuiește cu următorul text:
. „(p fără a aduce atingere articolului 17 din Statutul funcționarilor, stabilirea cerințelor de
confidențialitate pentru respectarea articolului 17 din Regulamentul (CE) nr. 1987/2006, a
)
articolului 17 din Decizia 2007/533/JAI, a articolului 26 alineatul (9) din Regulamentul (CE)
nr. 767/2008, a articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 603/2013, a articolului 37
alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2017/2226, a articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul
(UE) 2018/1240, a articolului 11 alineatul (16) din Regulamentul (UE) 2019/816 și a
articolului 55 alineatul (2) din Regulamentele (UE) 2019/817 și (UE) 2019/818;”;

5 Articolul 27 se modifică după cum urmează:

. (a) la alineatul (1), se introduce următoarea literă:
Grupul consultativ privind interoperabilitatea;”;
„(da)
(b alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
) „(3)   Europol, Eurojust și Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de
Coastă pot numi fiecare câte un reprezentat în cadrul grupului consultativ privind SIS II.
Europol poate numi, de asemenea, un reprezentant în grupurile consultative privind VIS,
Eurodac și EES-ETIAS.
Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă poate, de asemenea, să
numească un reprezentant în cadrul grupului consultativ EES-ETIAS.
Eurojust, Europol și Parchetul European pot numi fiecare câte un reprezentant în cadrul
grupului consultativ ECRIS-TCN.
Europol, Eurojust și Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă
pot numi fiecare câte un reprezentat în cadrul grupului consultativ privind
interoperabilitatea.”
 Articolul 60
Modificarea Regulamentului (UE) 2018/1862
Regulamentul (UE) 2018/1862 se modifică după cum urmează:
1 La articolul 3 se adaugă următoarele puncte:
. „18 «ESP» înseamnă portalul european de căutare, instituit prin articolul 6 alineatul (1) din
. Regulamentul (UE) 2019/818 al Parlamentului European și al Consiliului (*6);
19 «BMS comun» înseamnă serviciul comun de comparare a datelor biometrice instituit
. prin articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/818;
20 «CIR» înseamnă registrul comun de date de identitate instituit prin articolul 17
. alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/818;
21 «MID» înseamnă detectorul de identități multiple instituit prin articolul 25 alineatul (1)
. din Regulamentul (UE) 2019/818;
( )  Regulamentul (UE) 2019/818 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 privind instituirea
*6

unui cadru pentru interoperabilitatea dintre sistemele de informații ale UE în domeniul cooperării polițienești și
judiciare, al azilului și al migrației și de modificare a Regulamentelor (UE) 2018/1726, (UE) 2018/1862 și
(UE) 2019/816 (JO L 135, 22.5.2019, p. 85).”"

2 Articolul 4 se modifică după cum urmează:

. (a la alineatul (1), literele (b) și (c) se înlocuiesc cu următorul text:
) „(b un sistem național (N.SIS) în fiecare stat membru, care constă în sisteme naționale
) de date care comunică cu SIS central, inclusiv cel puțin un N.SIS de rezervă național
sau comun;
(c o infrastructură de comunicații între CS-SIS, CS-SIS de rezervă și NI-SIS (denumită
) în continuare „infrastructura de comunicații”) care furnizează o rețea virtuală criptată
dedicată datelor din SIS și schimbului de date între birourile SIRENE, astfel cum sunt
menționate la articolul 7 alineatul (2); și
(d o infrastructură de comunicații securizată între CS-SIS și infrastructurile centrale ale
) ESP, BMS comun și MID.”;
(b se adaugă următoarele alineate:
) „(8)   Fără a se aduce atingere alineatelor (1)-(5), datele SIS privind persoanele și
documentele de identitate pot fi consultate și prin intermediul ESP.
(9)   Fără a se aduce atingere alineatelor (1)-(5), datele SIS privind persoanele și
documentele de identitate pot fi transmise și prin intermediul infrastructurii de
comunicare securizate menționate la alineatul (1) litera (d). Aceste transmisii se
efectuează numai în măsura în care datele sunt necesare în scopul Regulamentului
(UE) 2019/818.”;
3 La articolul 7 se introduce următorul alineat:
. „(2a)   Birourile SIRENE asigură, de asemenea, verificarea manuală a identităților diferite
 în conformitate cu articolul 29 din Regulamentul (UE) 2019/818. În măsura în care este
necesar pentru a îndeplini această sarcină, birourile SIRENE au acces la datele stocate în
CIR și în MID în scopurile prevăzute la articolele 21 și 26 din Regulamentul
(UE) 2019/818.”;
4 La articolul 12 alineatul (1) se adaugă următorul paragraf:
. „Statele membre se asigură că fiecare accesare a datelor cu caracter personal prin
intermediul ESP este, de asemenea, înregistrată în scopul verificării legalității căutării, al
monitorizării legalității prelucrării datelor, al automonitorizării și al asigurării integrității și
securității datelor.”;
5 La articolul 44 alineatul (1) se adaugă următoarea literă:
. „(f verificarea identităților diferite și combaterea fraudei de identitate în conformitate cu
) capitolul V din Regulamentul (UE) 2019/818.”;
6 La articolul 74, alineatul (7) se înlocuiește cu următorul text:
.
„(7)   În sensul articolului 15 alineatul (4) și al alineatelor (3), (4) și (6) din prezentul
articol, eu-LISA stochează datele menționate la articolul 15 alineatul (4) și la alineatul (3)
din prezentul articol care trebuie să nu permită identificarea persoanelor fizice în registrul
central de raportare și statistici menționat la articolul 39 din Regulamentul (UE) 2019/818.
eu-LISA permite Comisiei și organismelor menționate la alineatul (6) din prezentul articol
să obțină rapoarte și statistici personalizate. La cerere, eu-LISA acordă acces statelor
membre, Comisiei, Europol și Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de
Coastă la registrul central de raportare și statistici în conformitate cu articolul 39 din
Regulamentul (UE) 2019/818.”

Articolul 61
Modificarea Regulamentului (UE) 2019/816
Regulamentul (UE) 2019/816 se modifică după cum urmează:
1 La articolul 1 se adaugă următoarea literă:
. „(c condițiile în care ECRIS-TCN contribuie la facilitarea și acordarea de asistență în vederea
identificării corecte a persoanelor înregistrate în ECRIS-TCN în condițiile și în scopurile de la
)
articolul 20 din Regulamentul (UE) 2019/818 al Parlamentului European și al Consiliului (*7),
prin stocarea datelor de identitate, a datelor privind documentele de călătorie și a datelor
biometrice în CIR.

( )  Regulamentul (UE) 2019/818 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 privind instituirea
*7

unui cadru pentru interoperabilitatea dintre sistemele de informații ale UE în domeniul cooperării polițienești și
judiciare, al azilului și al migrației și de modificare a Regulamentelor (UE) 2018/1726, (UE) 2018/1862 și
(UE) 2019/816 (JO L 135, 22.5.2019, p. 85).”"

2 Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text:

.
 „Articolul 2
Domeniul de aplicare
Prezentul regulament se aplică prelucrării informațiilor privind identitatea resortisanților
țărilor terțe care au făcut obiectul unor condamnări în statele membre, cu scopul de a
identifica statele membre în care au fost pronunțate aceste condamnări. Cu excepția
articolului 5 alineatul (1) litera (b) punctul (ii), dispozițiile prezentului regulament
aplicabile resortisanților țărilor terțe se aplică și cetățenilor Uniunii care dețin și cetățenia
unei țări terțe și care au făcut obiectul unor condamnări în statele membre. De asemenea,
prezentul regulament facilitează și sprijină identificarea corectă a persoanelor în
conformitate cu prezentul regulament și cu Regulamentul (UE) 2019/818.”;
3 Articolul 3 se modifică după cum urmează:
. (a) punctul 8 se elimină;
(b se adaugă următoarele puncte:
) „19 «CIR» înseamnă registrul comun de date de identitate instituit prin articolul 17
. alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/818;
20 «date din ECRIS-TCN» înseamnă toate datele stocate în sistemul central și în CIR în
. conformitate cu articolul 5;
21 «ESP» înseamnă portalul european de căutare instituit prin articolul 6 alineatul (1)
. din Regulamentul (UE) 2019/818.”;
4 La articolul 4, alineatul (1) se modifică după cum urmează:
. (a) litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
un sistem central;”;
„(a)
(b) se introduce următoarea literă:
CIR;”;
„(aa)
(c se adaugă următoarea literă:
) „(e o infrastructură de comunicații între sistemul central și infrastructurile centrale ale ESP și
CIR”;
)
5 Articolul 5 se modifică după cum urmează:
. (a la alineatul (1), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:
) „(1)   Pentru fiecare resortisant al unei țări terțe condamnat, autoritatea centrală a statului
membru de condamnare creează un fișier de date în ECRIS-TCN. Fișierul de date
include:”;
(b se introduce următorul alineat:
) „1a.   CIR conține datele menționate la alineatul (1) litera (b) și următoarele date de la
alineatul (1) litera (a): numele (de familie), prenumele, data nașterii, locul nașterii
 (localitatea și țara), cetățenia sau cetățeniile, genul, numele anterioare, dacă este cazul,
pseudonimele sau numele de împrumut, dacă sunt disponibile, tipul și numărul
documentelor de călătorie ale persoanei și denumirea autorității emitente, dacă sunt
disponibile. CIR poate conține și datele menționate la alineatul (3). Celelalte date
ECRIS-TCN sunt stocate în sistemul central.”;
6 Articolul 8 se modifică după cum urmează:
. (a alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
) „(1)   Fiecare fișier de date este stocat în sistemul central și în CIR atât timp cât datele
referitoare la condamnările persoanei în cauză sunt stocate în cazierele judiciare.”;
(b alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
) „(2)   La expirarea perioadei de păstrare menționate la alineatul (1), autoritatea centrală
din statul membru de condamnare șterge fișierul de date, inclusiv datele dactiloscopice și
imaginile faciale din sistemul central al ECRIS-TCN și din CIR. Ștergerea se realizează
automat, dacă este posibil, și în orice caz în termen de cel mult o lună de la expirarea
perioadei de păstrare.”;
7 Articolul 9 se modifică după cum urmează:
. (a la alineatul (1), cuvântul „ECRIS-TCN” se înlocuiește cu cuvintele „sistemul central și
) în CIR”;
(b la alineatele (2), (3) și (4), cuvintele „sistemul central” se înlocuiesc cu cuvintele
) „sistemul central și în CIR”.
8. La articolul 10 alineatul (1), litera (j) se elimină;
9 La articolul 12 alineatul (2), cuvintele „sistemul central” se înlocuiesc cu cuvintele
. „sistemul central și în CIR”;
10 La articolul 13 alineatul (2), cuvintele „sistemului central” se înlocuiesc cu cuvintele
. „sistemului central, a CIR”;
11 La articolul 23 alineatul (2), cuvintele „sistemul central” se înlocuiesc cu cuvintele
. „sistemul central și în CIR”;
12 Articolul 24 se modifică după cum urmează:
. (a alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
) „(1)   Datele introduse în sistemul central și în CIR sunt prelucrate exclusiv în scopul
identificării statelor membre care dețin informații privind cazierele judiciare ale
resortisanților țărilor terțe. Datele introduse în CIR se prelucrează, de asemenea, în
conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/818 în scopul facilitării și sprijinirii
identificării corecte a persoanelor înregistrate în ECRIS-TCN în conformitate cu
prezentul regulament.”;
(b se adaugă următorul alineat:
) „(3)   Fără a aduce atingere alineatului (2), accesul în vederea consultării datelor stocate
 în CIR este rezervat, de asemenea, personalului autorizat în mod corespunzător din
cadrul autorităților naționale din fiecare stat membru și personalului autorizat în mod
corespunzător din cadrul agențiilor Uniunii cu competențe în scopurile prevăzute la
articolele 20 și 21 din Regulamentul (UE) 2019/818. Acest acces este limitat la măsura
în care datele sunt necesare pentru îndeplinirea sarcinilor lor în scopurile menționate și
este proporțional cu obiectivele urmărite.”;
13 La articolul 32, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
. „(2)   În sensul alineatului (1) din prezentul articol, eu-LISA stochează datele menționate
la alineatul respectiv în registrul central de raportare și statistici menționat la articolul 39
din Regulamentul (UE) 2019/818.”;
14 La articolul 33 alineatul (1), cuvintele „sistemului central” se înlocuiesc cu cuvintele
. „sistemului central, CIR și”.
15 La articolul 41, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:
. „(2)   Pentru condamnări pronunțate înainte de data începerii introducerii datelor în
conformitate cu articolul 35 alineatul (1), autoritățile centrale creează fișiere individuale
de date în sistemul central și în CIR după cum urmează:
(a datele alfanumerice sunt introduse în sistemul central și în CIR până la sfârșitul
) perioadei menționate la articolul 35 alineatul (2);
(b datele dactiloscopice sunt introduse în sistemul central și în CIR în termen de doi ani de
) la punerea în funcțiune în conformitate cu articolul 35 alineatul (4).”

CAPITOLUL IX
Dispoziții finale

Articolul 62
Întocmirea de rapoarte și de statistici
(1)   Personalul autorizat în mod corespunzător din cadrul autorităților competente
ale statelor membre, din cadrul Comisiei și al eu-LISA are acces pentru a consulta,
exclusiv în scopul întocmirii de rapoarte și statistici, numărul de interogări per
profil de utilizator ESP.
Datele trebuie să nu permită identificarea persoanelor fizice.
(2)   Personalul autorizat în mod corespunzător din cadrul autorităților competente
ale statelor membre, din cadrul Comisiei și al eu-LISA are acces pentru a consulta
următoarele date referitoare la CIR, exclusiv în scopul întocmirii de rapoarte și
statistici:
(a) numărul de interogări lansate în sensul articolelor 20, 21 și 22;
(b) cetățenia, genul și anul nașterii persoanei;
(c) tipul documentului de călătorie, inclusiv codul din trei litere al țării emitente;
(d) numărul de căutări efectuate cu și fără date biometrice.
Datele trebuie să nu permită identificarea persoanelor fizice.
(3)   Personalul autorizat în mod corespunzător din cadrul autorităților competente
ale statelor membre, din cadrul Comisiei și al eu-LISA are acces pentru a consulta
următoarele date referitoare la MID, exclusiv în scopul întocmirii de rapoarte și
statistici:
(a) numărul de căutări efectuate cu și fără date biometrice.
(b numărul de conexiuni stabilite, în funcție de tip, și sistemele de informații ale UE care
) conțin datele conexate;
(c) cât timp a rămas în sistem o conexiune galbenă sau roșie.
Datele trebuie să nu permită identificarea persoanelor fizice.
(4)   Personalul autorizat în mod corespunzător din cadrul Agenției Europene
pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă are acces pentru a consulta datele
menționate la alineatele (1), (2) și (3) din prezentul articol în scopul de a efectua
analize de risc și evaluări ale vulnerabilității, astfel cum se menționează la
articolele 11 și 13 din Regulamentul (UE) 2016/1624 al Parlamentului European și
al Consiliului (38).
(5)   Personalul autorizat în mod corespunzător al Europol are acces pentru a
consulta datele menționate la alineatele (2) și (3) din prezentul articol în scopul de
a efectua analize strategice, tematice și operaționale, astfel cum se menționează la
articolul 18 alineatul (2) literele (b) și (c) din Regulamentul (UE) 2016/794.
(6)   În sensul alineatelor (1), (2) și (3), eu-LISA stochează datele menționate la
alineatele respective în CRRS. Datele incluse în CRRS trebuie să nu permită
identificarea persoanelor fizice, dar permit autorităților enumerate la alineatele (1),
(2) și (3) să obțină rapoarte și statistici adaptabile pentru a spori eficiența
verificărilor la frontieră, a sprijini autoritățile să prelucreze cererile de viză și a
sprijini elaborarea de politici bazate pe date concrete în materie de migrație și de
securitate în Uniune.
(7)   La cerere, Comisia îi pune la dispoziție Agenției pentru Drepturi
Fundamentale a Uniunii Europene informații relevante pentru a evalua impactul
prezentului regulament asupra drepturilor fundamentale.

Articolul 63
Perioada de tranziție pentru utilizarea portalului european de căutare
(1)   Pentru o perioadă de doi ani de la data punerii în funcțiune a ESP, obligațiile
menționate la articolul 7 alineatele (2) și (4) nu se aplică, iar utilizarea ESP este
opțională.
(2)   Comisia este împuternicită să adopte un act delegat în conformitate cu
articolul 69 pentru a modifica prezentul regulament prin prelungirea, o singură
dată, a perioadei menționate la alineatul (1) din prezentul articol, cu maximum un
an, atunci când o evaluare a punerii în aplicare a ESP a arătat că o astfel de
prelungire este necesară, în special având în vedere impactul pe care l-ar avea
punerea în funcțiune a ESP asupra organizării și duratei verificărilor la frontiere.

Articolul 64
Perioada de tranziție aplicabilă dispozițiilor privind accesul la registrul
comun de date de identitate în scopul prevenirii, depistării sau anchetării
infracțiunilor de terorism sau a altor infracțiuni grave
Articolul 22 se aplică de la data punerii în funcțiune a CIR menționată la
articolul 68 alineatul (3).

Articolul 65
Perioada de tranziție aplicabilă detectorului de identități multiple
(1)   Pentru o perioadă de un an de la notificarea de către eu-LISA a încheierii
perioadei de testare a MID menționate la articolul 68 alineatul (4) litera (b) și
înainte de punerea în funcțiune a MID, unitatea centrală a ETIAS este responsabilă
de efectuarea unei detectări de identități multiple utilizând datele stocate în EES,
VIS, Eurodac și SIS. Detectarea identităților multiple se efectuează folosind
exclusiv date biometrice.
(2)   În cazul în care, în urma interogărilor, se obțin una sau mai multe concordanțe
și datele de identitate din dosarele conexate sunt aceleași sau similare, se stabilește
o conexiune albă în conformitate cu articolul 33.
În cazul în care, în urma interogărilor, se obțin una sau mai multe concordanțe și
datele de identitate ale dosarelor astfel conexate nu pot fi considerate similare, se
stabilește o conexiune galbenă în conformitate cu articolul 30 și se aplică
procedura prevăzută la articolul 29.
În cazul în care se obțin mai multe concordanțe, se stabilește o conexiune între
fiecare componentă a datelor care a generat corespondența.
(3)   În cazul în care se stabilește o conexiune galbenă, MID acordă acces unității
centrale a ETIAS la datele de identitate existente în diferitele sisteme de informații
ale UE.
(4)   În cazul în care se stabilește o conexiune cu o semnalare din SIS, alta decât o
semnalare creată în temeiul articolului 3 din Regulamentul (UE) 2018/1860, al
articolelor 24 și 25 din Regulamentul (UE) 2018/1861 sau al articolului 38 din
Regulamentul (UE) 2018/1862, MID acordă acces biroului SIRENE din statul
membru care a creat semnalarea la datele de identitate existente în diferitele
sisteme de informații.
(5)   Unitatea centrală a ETIAS sau, în cazurile menționate la alineatul (4) din
prezentul articol, biroul SIRENE din statul membru care a creat semnalarea are
acces la datele conținute în dosarul de confirmare a identității, analizează
identitățile diferite și actualizează conexiunea în conformitate cu articolele 31, 32
și 33, adăugând-o la dosarul de confirmare a identității.
(6)   Unitatea centrală a ETIAS informează Comisia în conformitate cu articolul 67
alineatul (3) numai după ce toate conexiunile galbene au fost verificate manual, iar
statutul lor a fost actualizat în conexiuni verzi, albe sau roșii.
(7)   În cazul în care este necesar, statele membre acordă asistență unității centrale
a ETIAS în vederea detectării identităților multiple în temeiul prezentului articol.
(8)   Comisia este împuternicită să adopte un act delegat în conformitate cu
articolul 69 pentru a modifica prezentul regulament prin extinderea cu șase luni a
perioadei menționate la alineatul (1) din prezentul articol, care poate fi prelungită
de două ori cu câte șase luni. O astfel de prelungire se acordă numai în urma unei
evaluări a timpului estimat pentru finalizarea detectării identităților multiple în
temeiul prezentului articol, care demonstrează că, din motive independente de
unitatea centrală a ETIAS, detectarea identităților multiple nu se poate finaliza
înainte de expirarea perioadei rămase în temeiul alineatului (1) din prezentul articol
sau al unei prelungiri în curs și că nu se pot aplica măsuri corective. Evaluarea se
efectuează cel târziu cu trei luni înainte de expirarea acestei perioade sau a
prelungirii în curs.

Articolul 66
Costuri
(1)   Costurile aferente instituirii și funcționării ESP, a BMS comun, a CIR și a
MID sunt suportate din bugetul general al Uniunii.
(2)   Costurile aferente integrării infrastructurilor naționale existente și conectării
lor la interfețele uniforme naționale, precum și cele aferente găzduirii interfețelor
uniforme naționale sunt suportate din bugetul general al Uniunii.
Sunt excluse următoarele costuri:
(a costurile aferente biroului de gestionare a proiectelor de către statele membre (reuniuni,
) misiuni, spații de lucru);
(b costurile aferente găzduirii sistemelor IT naționale (spații, implementare, electricitate,
) răcire);
(c) costurile aferente operării sistemelor IT naționale (operatori și contracte de sprijin);
(d costurile aferente conceperii, dezvoltării, implementării, funcționării și întreținerii rețelelor
) naționale de comunicații.
(3)   Fără a exclude finanțarea suplimentară în acest scop din alte surse ale
bugetului general al Uniunii Europene, se mobilizează o sumă de 32 077 000 EUR
din pachetul financiar de 791 000 000 EUR prevăzut în temeiul articolului 5
alineatul (5) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 515/2014 pentru a acoperi
costurile de punere în aplicare a prezentului regulament, astfel cum se prevede la
alineatele (1) și (2) din prezentul articol.
(4)   Din pachetul menționat la alineatul (3), 22 861 000 EUR se alocă eu-LISA,
9 072 000 EUR se alocă Europol, iar 144 000 EUR se alocă Agenției
Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL), pentru
a sprijini aceste agenții să își îndeplinească sarcinile în temeiul prezentului
regulament. Această finanțare este mobilizată în gestiune indirectă.
(5)   Costurile aferente autorităților desemnate sunt suportate în mod corespunzător
de către fiecare stat membru de desemnare. Costurile aferente conectării fiecărei
autorități desemnate la CIR sunt suportate de către fiecare stat membru.
Costurile aferente Europol, inclusiv cele aferente conectării la CIR, sunt suportate
de Europol.

Articolul 67
Notificări
(1)   Statele membre notifică eu-LISA autoritățile menționate la articolele 7, 20, 21
și 26 care pot utiliza sau avea acces la ESP, CIR și, respectiv, MID.
O listă consolidată a acestor autorități se publică în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene în termen de trei luni de la data punerii în funcțiune a fiecărei
componente de interoperabilitate în conformitate cu articolul 68. În cazul în care
lista este modificată, eu-LISA publică o actualizare consolidată a acesteia o dată pe
an.
(2)   eu-LISA notifică Comisiei finalizarea cu succes a testării menționate la
articolul 68 alineatul (1) litera (b), alineatul (2) litera (b), alineatul (3) litera (b),
alineatul (4) litera (b), alineatul (5) litera (b) și alineatul (6) litera (b).
(3)   Unitatea centrală a ETIAS notifică Comisiei încheierea cu succes a perioadei
de tranziție prevăzute la articolul 65.
(4)   Comisia pune la dispoziția statelor membre și a publicului, prin intermediul
unui site web public actualizat în permanență, informațiile notificate în temeiul
alineatului (1).

Articolul 68
Punerea în funcțiune
(1)   Comisia stabilește, prin intermediul unui act de punere în aplicare, data de la
care ESP trebuie să fie pus în funcțiune, odată ce sunt îndeplinite următoarele
condiții:
(a au fost adoptate măsurile menționate la articolul 8 alineatul (2), articolul 9 alineatul (7) și
) articolul 43 alineatul (5);
(b eu-LISA a notificat finalizarea cu succes a unei testări complete a ESP, pe care a efectuat-
) o în cooperare cu autoritățile statelor membre și cu agențiile Uniunii care pot folosi ESP;
(c eu-LISA a validat modalitățile tehnice și juridice de colectare și transmitere a datelor
) menționate la articolul 8 alineatul (1) și a notificat aceste modalități Comisiei.
ESP efectuează interogări în bazele de date ale Interpol numai odată ce condițiile
tehnice permit respectarea articolului 9 alineatul (5). Dacă nu se poate asigura
respectarea articolului 9 alineatul (5), ESP nu efectuează interogări în bazele de
date ale Interpol, însă acest lucru nu întârzie punerea în funcțiune a ESP.
Comisia stabilește data menționată la primul paragraf ca fiind o dată din intervalul
de 30 de zile de la data adoptării actului de punere în aplicare.
(2)   Comisia stabilește, prin intermediul unui act de punere în aplicare, data de la
care începe să funcționeze BMS comun, odată ce sunt îndeplinite următoarele
condiții:
(a au fost adoptate măsurile menționate la articolul 13 alineatul (5) și articolul 43
) alineatul (5);
(b eu-LISA a notificat finalizarea cu succes a unei testări complete a BMS comun, pe care a
) efectuat-o în cooperare cu autoritățile statelor membre;
(c eu-LISA a validat modalitățile tehnice și juridice de colectare și transmitere a datelor
) menționate la articolul 13 și le-a notificat Comisiei;
(d)eu-LISA a notificat finalizarea cu succes a testării menționate la alineatul (5) litera (b).
Comisia stabilește data menționată la primul paragraf ca fiind o dată din intervalul
de 30 de zile de la data adoptării actului de punere în aplicare.
(3)   Comisia stabilește, prin intermediul unui act de punere în aplicare, data de la
care începe să funcționeze CIR, odată ce sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a au fost adoptate măsurile menționate la articolul 43 alineatul (5) și la articolul 74
) alineatul (10);
(b eu-LISA a notificat finalizarea cu succes a unei testări complete a CIR, pe care a efectuat-
) o în cooperare cu autoritățile statelor membre;
(c eu-LISA a validat modalitățile tehnice și juridice de colectare și transmitere a datelor
) menționate la articolul 18 și le-a notificat Comisiei;
(d)eu-LISA a notificat finalizarea cu succes a testării menționate la alineatul (5) litera (b).
Comisia stabilește data menționată la primul paragraf ca fiind o dată din intervalul
de 30 de zile de la data adoptării actului de punere în aplicare.
(4)   Comisia stabilește, prin intermediul unui act de punere în aplicare, data de la
care începe să funcționeze MID, odată ce sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a au fost adoptate măsurile menționate la articolul 28 alineatele (5) și (7), articolul 32
) alineatul (5), articolul 33 alineatul (6), articolul 43 alineatul (5) și articolul 49 alineatul (6);
(b eu-LISA a notificat finalizarea cu succes a unei testări complete a MID, pe care a efectuat-
) o în cooperare cu autoritățile statelor membre și cu unitatea centrală a ETIAS;
(c eu-LISA a validat modalitățile tehnice și juridice de colectare și transmitere a datelor
) menționate la articolul 34 și a notificat aceste modalități Comisiei;
(d unitatea centrală a ETIAS a trimis Comisiei notificarea în conformitate cu articolul 67
) alineatul (3);
(e eu-LISA a notificat finalizarea cu succes a testării menționate la alineatul (1) litera (b),
) alineatul (2) litera (b), alineatul (3) litera (b) și alineatul (4) litera (b).
Comisia stabilește data menționată la primul paragraf ca fiind o dată din intervalul
de 30 de zile de la data adoptării actului de punere în aplicare.
(5)   Comisia stabilește, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, data de la
care urmează să fie utilizate mecanismele și procedurile automatizate de control al
calității datelor, indicatorii comuni de calitate a datelor și standardele minime de
calitate a datelor, odată ce sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) au fost adoptate măsurile menționate la articolul 37 alineatul (4);
(b eu-LISA a notificat finalizarea cu succes a unei testări complete a mecanismelor și
) procedurilor automatizate de control al calității datelor, a indicatorilor comuni de calitate a
datelor și a standardelor minime de calitate a datelor, pe care a efectuat-o în cooperare cu
autoritățile statelor membre.
Comisia stabilește data menționată la primul paragraf se stabilește ca fiind o dată
din intervalul de 30 de zile de la data adoptării actului de punere în aplicare.
(6)   Comisia stabilește, prin intermediul unui act de punere în aplicare, data de la
care începe să funcționeze CRRS, odată ce sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a au fost adoptate măsurile menționate la articolul 39 alineatul (5) și articolul 43
) alineatul (5);
(b eu-LISA a notificat finalizarea cu succes a unei testări complete a CRRS, pe care a
) efectuat-o în cooperare cu autoritățile statelor membre;
(c eu-LISA a validat modalitățile tehnice și juridice de colectare și transmitere a datelor
) menționate la articolul 39 și a notificat aceste modalități Comisiei.
Comisia stabilește data menționată la primul paragraf ca fiind o dată din intervalul
de 30 de zile de la data adoptării actului de punere în aplicare.
(7)   Comisia informează Parlamentul European și Consiliul cu privire la
rezultatele testelor realizate în temeiul alineatului (1) litera (b), al alineatului (2)
litera (b), al alineatului (3) litera (b), al alineatului (4) litera (b), al alineatului (5)
litera (b), și al alineatului (6) litera (b).
(8)   Statele membre, unitatea centrală a ETIAS și Europol încep să utilizeze
fiecare dintre componentele de interoperabilitate de la data stabilită de Comisie în
conformitate cu alineatele (1), (2), (3) și, respectiv, (4).
 Articolul 69
Exercitarea delegării de competențe
(1)   Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile
prevăzute la prezentul articol.
(2)   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 28 alineatul (5),
articolul 39 alineatul (5), articolul 49 alineatul (6), articolul 63 alineatul (2) și
articolul 65 alineatul (8) se conferă Comisiei pe o perioadă de cinci ani de la data
de 11 iunie 2019. Comisia elaborează un raport privind delegarea de competențe cu
cel puțin nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de
competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în
care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cu cel
puțin trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.
(3)   Delegarea de competențe menționată la articolul 28 alineatul (5), articolul 39
alineatul (5), articolul 49 alineatul (6), articolul 63 alineatul (2) și articolul 65
alineatul (8) poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O
decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia
respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în
decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.
(4)   Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experții desemnați de
fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul
interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.
(5)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului
European și Consiliului.
(6)   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 28 alineatul (5), al articolului 39
alineatul (5), al articolului 49 alineatul (6), al articolului 63 alineatul (2) și al
articolului 65 alineatul (8) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul
European și nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de două luni de la
notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu, sau în cazul în care,
înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au
informat Comisia că nu vor formula obiecții. Respectivul termen se prelungește cu
două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Articolul 70
Procedura comitetului
(1)   Comisia este asistată de un comitet. Respectivul comitet reprezintă un comitet
în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.
(2)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din
Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
În cazul în care comitetul nu emite un aviz, Comisia nu adoptă proiectul de act de
punere în aplicare și se aplică articolul 5 alineatul (4) al treilea paragraf din
Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Articolul 71
Grupul consultativ
eu-LISA instituie un grup consultativ privind interoperabilitatea. În faza de
concepere și dezvoltare a componentelor de interoperabilitate, se aplică articolul 54
alineatele (4), (5) și (6).

Articolul 72
Formare
eu-LISA îndeplinește atribuții legate de furnizarea de cursuri de formare privind
utilizarea tehnică a componentelor de interoperabilitate în conformitate cu
Regulamentul (UE) 2018/1726.
Autoritățile statelor membre și agențiile Uniunii îi oferă personalului lor autorizat
să prelucreze date utilizând componentele de interoperabilitate programe adecvate
de formare legate de securitatea datelor, calitatea datelor, normele de protecție a
datelor, procedurile aplicabile prelucrării datelor și obligațiile de informare în
temeiul articolului 32 alineatul (4), al articolului 33 alineatul (4) și al articolului 47.
Dacă este cazul, se organizează la nivelul Uniunii cursuri comune de formare pe
aceste teme, pentru a intensifica cooperarea și schimbul de bune practici între
personalul autorităților statelor membre și cel al agențiilor Uniunii care sunt
autorizate să prelucreze date utilizând componentele de interoperabilitate. Se
acordă o atenție deosebită procesului de detectare a identităților multiple, inclusiv
verificării manuale a identităților diferite și nevoii aferente de a oferi garanții
adecvate de protecție a drepturilor fundamentale.

Articolul 73
Manual practic
Comisia, în strânsă cooperare cu statele membre, cu eu-LISA și cu alte agenții
relevante ale Uniunii, pune la dispoziție un manual practic pentru implementarea și
gestionarea componentelor de interoperabilitate. Manualul practic furnizează
orientări, recomandări și bune practici de natură tehnică și operațională. Comisia
adoptă manualul sub forma unei recomandări.

Articolul 74
Monitorizare și evaluare
(1)   eu-LISA se asigură că există proceduri pentru a monitoriza dezvoltarea
componentelor de interoperabilitate și conectarea lor la interfața uniformă
națională din perspectiva obiectivelor legate de planificare și costuri și pentru a
monitoriza funcționarea componentelor de interoperabilitate din perspectiva
obiectivelor legate de rezultatele tehnice, de raportul cost-eficacitate, de securitate
și de calitatea serviciilor.
(2)   Până la 12 decembrie 2019 și, ulterior, la fiecare șase luni în etapa de
dezvoltare a componentelor de interoperabilitate, eu-LISA prezintă Parlamentului
European și Consiliului un raport privind situația dezvoltării componentelor de
interoperabilitate și legătura lor cu interfața uniformă națională. După încheierea
fazei de dezvoltare, se transmite Parlamentului European și Consiliului un raport în
care se explică în detaliu modul în care au fost îndeplinite obiectivele, în special
obiectivele legate de planificare și costuri, și în care se justifică eventualele abateri.
(3)   După patru ani de la punerea în funcțiune a fiecărei componente de
interoperabilitate în conformitate cu articolul 68 și, ulterior, o dată la patru ani, eu-
LISA prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comisiei un raport privind
funcționarea tehnică a componentelor de interoperabilitate, inclusiv în ceea ce
privește securitatea acestora.
(4)   În plus, la un an după fiecare raport prezentat de eu-LISA, Comisia realizează
o evaluare generală a componentelor de interoperabilitate, inclusiv:
(a) o analiză a aplicării prezentului regulament;
(b o examinare a rezultatelor obținute în raport cu obiectivele prezentului regulament și a
) impactului asupra drepturilor fundamentale, inclusiv și mai ales o evaluare a impactului
componentelor de interoperabilitate asupra dreptului la nediscriminare;
(c o evaluare a funcționării portalului web, inclusiv cifre privind utilizarea portalului web și
) numărul de cereri soluționate;
(d o analiză a valabilității în continuare a raționamentului care stă la baza componentelor de
) interoperabilitate;
(e) o evaluare a securității componentelor de interoperabilitate;
(f) o evaluare a utilizării CIR pentru identificare;
(g o evaluare a utilizării CIR pentru prevenirea, depistarea sau anchetarea infracțiunilor de
) terorism sau a altor infracțiuni grave;
(h o evaluare a eventualelor implicații, inclusiv a impactului disproporționat asupra fluidității
) traficului la punctele de trecere a frontierelor și a implicațiilor cu un impact bugetar asupra
bugetului general al Uniunii;
(i o evaluare a căutării în bazele de date ale Interpolului prin intermediul ESP, inclusiv
) informații privind numărul de concordanțe în bazele de date ale Interpolului și informații
despre orice problemă apărută;
Evaluarea generală realizată în temeiul primului paragraf de la prezentul alineat
cuprinde orice recomandări necesare. Comisia transmite evaluarea Parlamentului
European, Consiliului, Autorității Europene pentru Protecția Datelor și Agenției
pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene.
(5)   Până la 12 iunie 2020 și, ulterior, în fiecare an până când Comisia adoptă
actele de punere în aplicare menționate la articolul 68, Comisia prezintă
Parlamentului European și Consiliului un raport privind situația pregătirilor pentru
a pune pe deplin în aplicare prezentul regulament. Raportul conține și informații
detaliate cu privire la costurile aferente și la orice risc care poate afecta costurile
totale.
(6)   La doi ani de la punerea în funcțiune a MID în conformitate cu articolul 68
alineatul (4), Comisia examinează impactul MID asupra dreptului la
nediscriminare. După acest prim raport, examinarea impactului MID asupra
dreptului la nediscriminare face parte din examinarea menționată la alineatul (4)
litera (b) din prezentul articol.
(7)   Statele membre și Europolul furnizează eu-LISA și Comisiei informațiile
necesare pentru redactarea rapoartelor menționate la alineatele (3)-(6). Aceste
informații nu afectează metodele de lucru și nici nu includ date care dezvăluie
sursele, membrii personalului sau investigațiile autorităților desemnate.
(8)   eu-LISA furnizează Comisiei informațiile necesare pentru realizarea evaluării
generale menționate la alineatul (4).
(9)   Respectând dispozițiile dreptului intern referitoare la publicarea informațiilor
sensibile și fără a aduce atingere limitărilor necesare pentru protejarea securității și
a ordinii publice, prevenirea infracțiunilor și a garanta că nicio anchetă națională
nu va fi pusă în pericol, fiecare stat membru și Europol întocmesc rapoarte anuale
privind eficacitatea accesului la datele stocate în CIR în scopul prevenirii,
depistării sau investigării infracțiunilor de terorism sau a altor infracțiuni grave
care conțin informații și statistici privind:
(a scopul exact al consultărilor, inclusiv tipurile de infracțiuni de terorism sau de alte
) infracțiuni grave;
(b motivele întemeiate invocate în sprijinul suspiciunii justificate că suspectul, autorul sau
) victima intră sub incidența Regulamentului (UE) nr. 603/2013;
(c numărul solicitărilor de acces la CIR în scopul prevenirii, depistării sau anchetării
) infracțiunilor de terorism sau a altor infracțiuni grave;
(d) numărul și tipurile de cazuri finalizate cu identificări reușite;
(e necesitatea și utilizarea excepției justificate de urgență, precum și cazurile în care urgența
) respectivă nu a fost acceptată în urma verificării ex-post efectuate de punctul central de
acces.
Rapoartele anuale elaborate de statele membre și de Europol se transmit Comisiei
până la data de 30 iunie a anului următor.
(10)   Statelor membre li se pune la dispoziție o soluție tehnică pentru a gestiona
cererile de acces ale utilizatorilor menționate la articolul 22 și a facilita colectarea
informațiilor în temeiul alineatelor (7) și (9) din prezentul articol, în scopul
generării rapoartelor și statisticilor menționate la alineatele respective. Comisia
adoptă acte de punere în aplicare pentru a stabili specificațiile soluției tehnice.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de
examinare menționată la articolul 70 alineatul (2).

Articolul 75
Intrarea în vigoare și aplicabilitatea
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Dispozițiile prezentului regulament referitoare la ESP se aplică de la data stabilită
de Comisie în conformitate cu articolul 68 alineatul (1).
Dispozițiile prezentului regulament referitoare la BMS comun se aplică de la data
stabilită de Comisie în conformitate cu articolul 68 alineatul (2).
Dispozițiile prezentului regulament referitoare la CIR se aplică de la data stabilită
de Comisie în conformitate cu articolul 68 alineatul (3).
Dispozițiile prezentului regulament referitoare la MID se aplică de la data stabilită
de Comisie în conformitate cu articolul 68 alineatul (4).
Dispozițiile prezentului regulament referitoare la mecanismele și procedurile
automatizate de control al calității datelor, indicatorii comuni de calitate a datelor
și standardele minime de calitate a datelor se aplică de la datele corespunzătoare
stabilite de Comisie în conformitate cu articolul 68 alineatul (5).
Dispozițiile prezentului regulament referitoare la CRRS se aplică de la data
stabilită de Comisie în conformitate cu articolul 68 alineatul (6).
Articolele 6, 12, 17, 25, 38, 42, 54, 56, 58, 66, 67, 69, 70, 71, 73 și articolul 74
alineatul (1) se aplică de la 11 iunie 2019.
Prezentul regulament se aplică în privința Eurodac de la data la care se aplică
reformarea Regulamentului (UE) nr. 603/2013.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în
statele membre în conformitate cu tratatele.
Adoptat la Bruxelles, 20 mai 2019.
Pentru Parlamentul European
Președintele
A. TAJANI
Pentru Consiliu
Președintele
G. CIAMBA
( )  JO C 283, 10.8.2018, p. 48.
1

( )  Poziția Parlamentului European din 16 aprilie 2019 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și
2

Decizia Consiliului din 14 mai 2019.

( )  JO C 101, 16.3.2018, p. 116.
3

( )  Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2016 privind
4

Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) și de înlocuire

și de abrogare a Deciziilor 2009/371/JAI, 2009/934/JAI, 2009/935/JAI, 2009/936/JAI și 2009/968/JAI
ale Consiliului (JO L 135, 24.5.2016, p. 53).
( )  Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016
5

privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și
privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general
privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).
( )  Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind
6

protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile
competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al
executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru
2008/977/JAI a Consiliului (JO L 119, 4.5.2016, p. 89).
( )  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018
7

privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de
către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de
abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018,
p. 39).
( )  Regulamentul (UE) 2018/1860 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018
8

privind utilizarea Sistemului de informații Schengen pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați
în situație de ședere ilegală (JO L 312, 7.12.2018, p. 1).
( )  Regulamentul (UE) 2018/1861 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018
9

privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul

verificărilor la frontiere, de modificare a Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen și de
modificare și abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1987/2006 (JO L 312, 7.12.2018, p. 14).
( )  Regulamentul (UE) 2018/1862 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018
10

privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul

cooperării polițienești și al cooperării judiciare în materie penală, de modificare și de abrogare a
Deciziei 2007/533/JAI a Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1986/2006 al
Parlamentului European și al Consiliului și a Deciziei 2010/261/UE a Comisiei (JO L 312, 7.12.2018,
p. 56).
( )  Regulamentul (UE) 2019/816 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 de
11

stabilire a unui sistem centralizat pentru determinarea statelor membre care dețin informații privind
condamnările resortisanților țărilor terțe și ale apatrizilor (ECRIS-TCN), destinat să completeze
sistemul european de informații cu privire la cazierele judiciare și de modificare a Regulamentului
(UE) 2018/1726 (a se vedea pagina 1 din prezentul Jurnal Oficial).
( )  Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie
12

2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către
instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).
( )  JO C 233, 4.7.2018, p. 12.
13

( )  Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie

14

2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a

Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013,
(UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei
nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO L 193, 30.7.2018,
p. 1).
( )  Regulamentul (UE) nr. 515/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014
15

de instituire, în cadrul Fondului pentru securitate internă, a instrumentului de sprijin financiar pentru
frontiere externe și vize și de abrogare a Deciziei nr. 574/2007/CE (JO L 150, 20.5.2014, p. 143).
( )  JO L 123, 12.5.2016, p. 1.
16

( )  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie

17

2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele
membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).
( )  Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind
18

dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii
familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor
64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE,
90/365/CEE și 93/96/CEE (JO L 158, 30.4.2004, p. 77).
( )  Decizia 2000/365/CE a Consiliului din 29 mai 2000 privind solicitarea Regatului Unit al Marii
19

Britanii și Irlandei de Nord de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen ( JO L 131,
1.6.2000, p. 43).
( )  Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 privind solicitarea Irlandei de a participa
20

la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (JO L 64, 7.3.2002, p. 20).

( )  JO L 176, 10.7.1999, p. 36.
21

( )  Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a
22

Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea
ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și
dezvoltării acquis-ului Schengen (JO L 176, 10.7.1999, p. 31).
( )  JO L 53, 27.2.2008, p. 52.
23

( )  Decizia 2008/149/JAI a Consiliului din 28 ianuarie 2008 privind încheierea, în numele Uniunii
24

Europene, a Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu

privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-
ului Schengen (JO L 53, 27.2.2008, p. 50).
( )  JO L 160, 18.6.2011, p. 21.
25

( )  Decizia 2011/350/UE a Consiliului din 7 martie 2011 privind încheierea, în numele

26

Uniunii Europene, a Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația

Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre
Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea
Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, în
ceea ce privește eliminarea controalelor la frontierele interne și circulația persoanelor (JO L 160,
18.6.2011, p. 19).
( )  Regulamentul (UE) 2018/1726 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie 2018
27

privind Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară
Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA) și de modificare a Regulamentului (CE)
nr. 1987/2006 și a Deciziei 2007/533/JAI a Consiliului, precum și de abrogare a Regulamentului (UE)
nr. 1077/2011 (JO L 295, 21.11.2018, p. 99).
( )  Regulamentul (UE) 2019/817 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 privind
28

instituirea unui cadru pentru interoperabilitatea dintre sistemele de informații ale UE în domeniul
frontierelor și al vizelor și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 767/2008, (UE) 2016/399, (UE)
2017/2226, (UE) 2018/1240, (UE) 2018/1726 și (UE) 2018/1861 ale Parlamentului European și ale
Consiliului și a Deciziilor 2004/512/CE și 2008/633/JAI ale Consiliului (a se vedea pagina 27 din
prezentul Jurnal Oficial).
( )  Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu
29

privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul
Frontierelor Schengen) (JO L 77, 23.3.2016, p. 1).
( )  Regulamentul (UE) 2017/2226 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 noiembrie 2017
30

de instituire a Sistemului de intrare/ieșire (EES) pentru înregistrarea datelor de intrare și de ieșire și a

datelor referitoare la refuzul intrării ale resortisanților țărilor terțe care trec frontierele externe ale
statelor membre, de stabilire a condițiilor de acces la EES în scopul aplicării legii și de modificare a
Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen și a Regulamentelor (CE) nr.  767/2008 și
(UE) nr. 1077/2011 (Regulamentul EES) (JO L 327, 9.12.2017, p. 20).
( )  Decizia 2008/633/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind accesul la Sistemul de informații
31

privind vizele (VIS) în vederea consultării de către autoritățile desemnate ale statelor membre și de
către Europol în scopul prevenirii, depistării și cercetării infracțiunilor de terorism și a altor infracțiuni
grave (JO L 218, 13.8.2008, p. 129).
( )  Regulamentul (UE) 2018/1240 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 septembrie
32

2018 de instituire a Sistemului european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) și

de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1077/2011, (UE) nr. 515/2014, (UE) 2016/399, (UE)
2016/1624 și (UE) 2017/2226 (JO L 236, 19.9.2018, p. 1).
( )  Directiva (UE) 2017/541 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2017 privind
33

combaterea terorismului și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/475/JAI a Consiliului și de modificare a

Deciziei 2005/671/JAI a Consiliului (JO L 88, 31.3.2017, p. 6).
( )  Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de
34

arestare și procedurile de predare între statele membre (JO L 190, 18.7.2002, p. 1).

( )  Regulamentul (CE) nr. 767/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008
35

privind Sistemul de informații privind vizele (VIS) și schimbul de date între statele membre cu privire
la vizele de scurtă ședere (Regulamentul VIS) (JO L 218, 13.8.2008, p. 60).
( )  Regulamentul (UE) nr. 603/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013
36

privind instituirea sistemului „Eurodac” pentru compararea amprentelor digitale în scopul aplicării
eficiente a Regulamentului (UE) nr. 604/2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare
a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-
unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid și privind
cererile autorităților de aplicare a legii din statele membre și a Europol de comparare a datelor
Eurodac în scopul asigurării respectării aplicării legii și de modificare a Regulamentului (UE)
nr. 1077/2011 de instituire a Agenției europene pentru gestionarea operațională a sistemelor
informatice la scară largă, în spațiul de libertate, securitate și justiție (JO L 180, 29.6.2013, p. 1).
( )  Regulamentul (CE) nr. 168/2007 al Consiliului din 15 februarie 2007 privind înființarea Agenției
37

pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (JO L 53, 22.2.2007, p. 1).

( )  Regulamentul (UE) 2016/1624 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 septembrie
38

2016 privind Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european și de modificare a

Regulamentului (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 863/2007 al Parlamentului European și al Consiliului, a Regulamentului
(CE) nr. 2007/2004 al Consiliului și a Deciziei 2005/267/CE a Consiliului (JO L 251, 16.9.2016,
p. 1).

Directiva (UE) 2019/1153 a Parlamentului European și a Consiliului

din 20 iunie 2019 de stabilire a normelor de facilitare a utilizării
informațiilor financiare și de alt tip în scopul prevenirii, depistării,
investigării sau urmăririi penale a anumitor infracțiuni și de abrogare
a Deciziei 2000/642/JAI a Consiliului, JO L 186, 11.7.2019, p. 122-137;

DIRECTIVA (UE) 2019/1153 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A

CONSILIULUI

din 20 iunie 2019

de stabilire a normelor de facilitare a utilizării informațiilor financiare și de

alt tip în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a
anumitor infracțiuni și de abrogare a Deciziei 2000/642/JAI a Consiliului
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul
87 alineatul (2),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),
după consultarea Comitetului Regiunilor,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),
întrucât:
(1 Facilitarea utilizării informațiilor financiare este necesară pentru prevenirea,
) depistarea, investigarea sau urmărirea penală a infracțiunilor grave.
(2 În vederea consolidării securității, a îmbunătățirii urmăririi penale a
) infracțiunilor financiare, a combaterii spălării banilor și a prevenirii
infracțiunilor fiscale în statele membre și la nivelul Uniunii, este necesară
îmbunătățirea accesului la informații al unităților de informații financiare („FIU-
ri”) și al autorităților publice responsabile cu prevenirea, depistarea, investigarea
sau urmărirea penală a infracțiunilor grave, pentru a consolida capacitatea lor de
a desfășura investigații financiare și a îmbunătăți cooperarea dintre acestea.
(3 În temeiul articolului 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană
) (TUE), Uniunea și statele membre se ajută reciproc. Acestea ar trebui de
asemenea să se angajeze să coopereze în mod loial și prompt.
(4 În comunicarea sa din 2 februarie 2016 referitoare la un plan de acțiune pentru
) consolidarea combaterii finanțării terorismului, Comisia s-a angajat să analizeze
posibilitatea adoptării unui instrument juridic distinct, de sine stătător, care să
extindă accesul autorităților statelor membre la registrele centralizate de conturi
bancare și de conturi de plăți, inclusiv al autorităților competente în materie de
prevenire, depistare, investigare sau urmărire a infracțiunilor, al birourilor de
recuperare a activelor, al autorităților fiscale și al autorităților de combatere a
corupției. În plus, în respectivul plan de acțiune din 2016 se solicita, de
asemenea, o inventariere a obstacolelor care împiedică accesul la informații,
schimbul de informații și utilizarea acestora, precum și cooperarea operațională
dintre FIU-ri.
(5 Combaterea infracțiunilor grave, inclusiv a fraudei financiare și a spălării
) banilor, rămâne o prioritate pentru Uniune.
(6 Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului (3) prevede
) obligația statelor membre de a institui registre centralizate de conturi bancare
sau sisteme de extragere a datelor care să permită identificarea în timp util a
persoanelor care dețin conturi bancare și de plăți, precum și casete de valori.
(7 În temeiul Directivei (UE) 2015/849, informațiile cuprinse în asemenea registre
) centralizate de conturi bancare sunt direct accesibile FIU-rilor și sunt accesibile
și autorităților naționale competente în materie de prevenire a spălării banilor, a
infracțiunilor premisă asociate și a finanțării terorismului.
(8 Accesul imediat și direct la informațiile deținute în registrele centralizate de
) conturi bancare este, în multe cazuri, indispensabil pentru succesul unei anchete
penale sau pentru identificarea, urmărirea și indisponibilizarea în timp util a
activelor în vederea confiscării. Accesul direct este cea mai rapidă modalitate de
acces la informațiile deținute în registrele centralizate de conturi bancare. Prin
urmare, prezenta directivă ar trebui să prevadă norme de acordare a accesului
direct la informațiile deținute în registrele centralizate de conturi bancare pentru
autoritățile desemnate ale statelor membre, care sunt competente în materie de
 prevenire, depistare, investigare sau urmărire penală a infracțiunilor. În cazul în
care într-un stat membru accesul la informații privind conturile bancare se face
prin intermediul unui sistem central electronic de extragere a datelor, respectivul
stat membru ar trebui să se asigure că autoritatea care operează sistemul de
extragere raportează autorităților competente desemnate rezultatele căutării cu
promptitudine și fără aplicarea unor filtre. Prezenta directivă nu ar trebui să
afecteze canalele pentru schimbul de informații între autoritățile competente și
nici competențele acestora de a obține informații de la entitățile obligate în
temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern. Orice acces la informațiile
deținute în registrele centralizate de către autoritățile naționale în alte scopuri
decât cele prevăzute de prezenta directivă sau în legătură cu alte infracțiuni
decât cele prevăzute de prezenta directivă nu intră în domeniul de aplicare al
acesteia.
(9 Având în vedere că în fiecare stat membru există numeroase autorități sau
) organisme care sunt competente în materie de prevenire, depistare, investigare
sau urmărire penală a infracțiunilor și pentru a se garanta un acces proporțional
la informațiile financiare și de alt tip în temeiul prezentei directive, statele
membre ar trebui să aibă obligația de a desemna autoritățile competente sau
organismele competente care sunt împuternicite să aibă acces la registrele
centralizate de conturi bancare și care au posibilitatea să solicite informații din
partea FIU-rilor în sensul prezentei directive. Atunci când pun în aplicare
prezenta directivă, statele membre ar trebui să țină seama de natura, de statutul
organizațional, de sarcinile și de prerogativele acestor autorități și organisme,
astfel cum sunt stabilite de dreptul intern al acestora, inclusiv de mecanismele
existente pentru protecția sistemelor financiare împotriva spălării banilor și a
finanțării terorismului.
(10 Dintre autoritățile competente ar trebui desemnate birourile de recuperare a
) activelor și acestea să aibă acces direct la informațiile deținute în registrele
centralizate de conturi bancare în cadrul sarcinilor lor de prevenire, depistare
sau investigare a unei infracțiuni grave specifice sau de sprijinire a unei
anumite anchete penale, inclusiv în vederea identificării, a urmăririi și a
indisponibilizării activelor.
(11 În măsura în care autoritățile fiscale și agențiile de combatere a corupției sunt
) competente în materie de prevenire, depistare, investigare sau urmărire penală
a infracțiunilor în temeiul dreptului intern, acestea ar trebui, de asemenea, să
fie considerate drept autorități care pot fi desemnate în sensul prezentei
directive. Investigațiile administrative, altele decât cele efectuate de FIU-ri în
contextul prevenirii, depistării și combaterii efective a spălării banilor și a
finanțării terorismului, nu ar trebui să facă obiectul prezentei directive.
(12 Autorii infracțiunilor, în special grupurile infracționale și teroriștii, acționează
) adesea în mai multe state membre, iar activele lor, inclusiv conturile lor
bancare, sunt adesea situate în alte state membre. Având în vedere
 dimensiunea transfrontalieră a infracțiunilor grave, inclusiv a terorismului, și a
activităților financiare conexe, este adesea necesar ca autoritățile competente
care desfășoară anchete penale într-un stat membru să aibă acces la informații
cu privire la conturile bancare deținute în alte state membre.
(13 Informațiile obținute de autoritățile competente din registrele naționale
) centralizate de conturi bancare pot face obiectul schimburilor cu autoritățile
competente dintr-un alt stat membru, în conformitate cu Decizia-cadru
2006/960/JAI a Consiliului (4), cu Directiva 2014/41/UE a Parlamentului
European și a Consiliului (5) și cu normele aplicabile privind protecția datelor.
(14 Directiva (UE) 2015/849 a consolidat în mod semnificativ cadrul juridic al
) Uniunii care reglementează activitatea și cooperarea dintre FIU-ri, inclusiv
evaluarea de către Comisie a posibilității instituirii unui mecanism de
coordonare și de sprijin. Statutul juridic al FIU-rilor diferă de la un stat
membru la altul, de la statutul de entități administrative sau de aplicare a legii
până la statutul de entități hibride. Competențele FIU-rilor includ dreptul de
acces la informațiile financiare, administrative și din domeniul aplicării legii
de care acestea au nevoie în scopul prevenirii, depistării și combaterii spălării
banilor, a infracțiunilor premisă asociate și a finanțării terorismului. Cu toate
acestea, dreptul Uniunii nu prevede toate instrumentele și mecanismele
specifice pe care FIU-rile ar trebui să le aibă la dispoziție pentru a avea acces
la astfel de informații și pentru a își îndeplini sarcinile. Întrucât
responsabilitatea instituirii și a stabilirii structurii organizatorice a FIU-rilor
rămâne în întregime în sarcina statelor membre, diferitele FIU-ri dispun de
niveluri diferite de acces la bazele de date înființate în temeiul legii, ceea ce
conduce la un schimb insuficient de informații între autoritățile de aplicare a
legii sau parchete și FIU-ri.
(15 Pentru a spori securitatea juridică și eficacitatea operațională, prezenta
) directivă ar trebui să stabilească norme care să consolideze capacitatea FIU-
rilor de a face schimb de informații financiare și de analize financiare cu
autoritățile competente desemnate din statul lor membru privind toate
infracțiunile grave. Mai precis, FIU-rile ar trebui să aibă obligația de a coopera
cu autoritățile competente desemnate ale statelor lor membre și de a fi în
măsură să răspundă în timp util solicitărilor motivate de informații financiare
sau de analize financiare venite din partea autorităților competente desemnate
respective, atunci când informațiile financiare sau analizele financiare
respective sunt necesare, în urma unei analize de la caz la caz și atunci când
aceste solicitări sunt motivate de preocupări legate de prevenirea, depistarea,
investigarea sau urmărirea penală a infracțiunilor grave, sub rezerva excepțiilor
prevăzute la articolul 32 alineatul (5) din Directiva (UE) 2015/849. Această
obligație nu ar trebui să afecteze autonomia FIU-rilor prevăzută de Directiva
(UE) 2015/849. În special, în cazurile în care informațiile solicitate provin de
la o FIU dintr-un alt stat membru, ar trebui să fie respectate orice restricții și
condiții impuse de respectiva FIU pentru utilizarea respectivelor informații.
 Orice utilizare în alte scopuri decât cele aprobate inițial ar trebui să fie
condiționată de aprobarea prealabilă a respectivei FIU. Orice refuz de a
răspunde la o solicitare de informații sau de analize ar trebui să fie motivat în
mod corespunzător de către FIU. Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze
independența operațională și autonomia FIU-rilor, astfel cum sunt prevăzute în
Directiva (UE) 2015/849, inclusiv autonomia FIU-rilor de a comunica spontan
și din proprie inițiativă informații în scopurile prevăzute de prezenta directivă.
(16 De asemenea, prezenta directivă ar trebui să stabilească un cadru juridic bine
) definit pentru a permite FIU-rilor să solicite datele relevante stocate de
autoritățile competente desemnate din propriul stat membru, care să le sprijine
în prevenirea, depistarea și combaterea eficientă a spălării banilor, a
infracțiunilor premisă asociate și a finanțării terorismului.
(17 FIU-rile ar trebui să depună eforturi pentru a face schimb de informații
) financiare sau de analize financiare cu promptitudine în cazuri excepționale și
urgente, atunci când aceste informații sau analize sunt legate de terorism sau
de criminalitatea organizată asociată cu terorismul.
(18 Astfel de schimburi de informații nu ar trebui să împiedice rolul activ al unei
) FIU, prevăzut de Directiva (UE) 2015/849, de a comunica analiza sa către alte
FIU-ri atunci când analiza respectivă dezvăluie fapte, comportamente sau
suspiciuni legate de spălarea banilor și finanțarea terorismului, care prezintă un
interes direct pentru respectivele FIU-ri. Analiza financiară include o analiză
operațională care se axează pe cazuri individuale și obiective specifice sau pe
informații selectate adecvate, în funcție de tipul și volumul informațiilor
primite și de utilizarea preconizată a informațiilor după comunicarea acestora,
precum și o analiză strategică care abordează tendințele și practicile recurente
în materie de spălare a banilor și de finanțare a terorismului. Cu toate acestea,
prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere statutului organizațional și
rolului conferit FIU-rilor în temeiul dreptului intern al statelor membre.
(19 Având în vedere caracterul sensibil al datelor financiare care ar trebui analizate
) de către FIU-ri și garanțiile necesare privind protecția datelor, prezenta
directivă ar trebui să precizeze în mod specific tipul și sfera de aplicare a
informațiilor care pot face obiectul schimburilor dintre FIU-ri, dintre FIU-ri și
autoritățile competente desemnate și dintre autoritățile competente desemnate
din diferite state membre. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă nicio
modificare metodelor de colectare a datelor convenite în prezent. Cu toate
acestea, statele membre ar trebui să poată decide să lărgească sfera
informațiilor financiare și a informațiilor privind conturile bancare care pot fi
schimbate între FIU-ri și autoritățile competente desemnate. Statele membre ar
trebui să poată, de asemenea, să faciliteze accesul autorităților competente
desemnate la informațiile financiare și la informațiile privind conturile bancare
în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a altor
infracțiuni decât infracțiunile grave. Prezenta directivă nu ar trebui să prevadă
 nicio derogare de la normele aplicabile privind protecția datelor.
(20 În conformitate cu competențele și atribuțiile specifice ale Agenției Uniunii
) Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) instituite
prin Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al
Consiliului (6), astfel cum sunt prevăzute în regulamentul respectiv, Europol
oferă asistență pentru investigațiile transfrontaliere ale statelor membre legate
de activitățile de spălare a banilor ale organizațiilor criminale transnaționale. În
acest context, Europol ar trebui să notifice statele membre cu privire la orice
informații și conexiuni între infracțiunile care vizează aceste state membre. În
conformitate cu respectivul regulament, unitățile naționale Europol sunt
organismele de legătură dintre Europol și autoritățile statelor membre care sunt
competente în ceea ce privește investigarea infracțiunilor. Pentru a furniza
Europol informațiile necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, fiecare stat
membru ar trebui să permită propriei FIU să răspundă solicitărilor de
informații financiare și de analize financiare din partea Europol prin
intermediul unității naționale Europol a statului membru respectiv sau, după
caz, prin contacte directe. Statele membre ar trebui, de asemenea, să prevadă
că unitatea lor națională Europol și de asemenea, după caz, autoritățile lor
competente desemnate au dreptul să răspundă solicitărilor de informații privind
conturile bancare venite din partea Europol. Solicitările adresate de Europol ar
trebui să fie justificate în mod corespunzător. Acestea ar trebui efectuate de la
caz la caz, în limitele responsabilităților Europol și pentru îndeplinirea
atribuțiilor sale. Independența operațională și autonomia FIU-rilor nu ar trebui
să fie puse în pericol, iar decizia de a furniza informațiile sau analizele
solicitate ar trebui să revină FIU-rilor. Pentru a se asigura o cooperare rapidă și
eficace, FIU-rile ar trebui să răspundă solicitărilor adresate de Europol în timp
util. În conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/794, Europol ar trebui să își
continue practica actuală de a oferi feedback statelor membre cu privire la
modul în care au fost utilizate informațiile sau analizele furnizate în temeiul
prezentei directive.
(21 Prezenta directivă ar trebui, de asemenea, să ia în considerare faptul că, după
) caz, în conformitate cu articolul 43 din Regulamentul (UE) 2017/1939 al
Consiliului (7), procurorii europeni delegați din cadrul Parchetului European
(EPPO) sunt împuterniciți să obțină orice informații relevante stocate în bazele
de date naționale de investigare penală și în bazele de date ale autorităților de
aplicare a legii, precum și în alte registre relevante ale autorităților publice,
inclusiv în registrele centralizate de conturi bancare și în sistemele de extragere
a datelor, în aceleași condiții ca cele prevăzute de dreptul intern pentru cazuri
similare.
(22 Pentru a consolida cooperarea dintre FIU-ri, Comisia ar trebui să desfășoare în
) viitorul apropiat un studiu de impact în scopul de a analiza posibilitatea și
caracterul oportun al instituirii unui mecanism de coordonare și sprijin, cum ar
fi o „FIU a UE”.
(23 Pentru a obține echilibrul adecvat între eficiență și un nivel ridicat de protecție
) a datelor, statele membre ar trebui să aibă obligația de a se asigura că
prelucrarea informațiilor financiare sensibile care ar putea dezvălui date
sensibile privind originea rasială sau etnică a unei persoane, opiniile sale
politice, religia sau convingerile sale filozofice, apartenența la un sindicat, sau
date referitoare la starea de sănătate, viața sexuală sau orientarea sexuală a unei
persoane fizice ar trebui să poată fi realizată numai de către persoane autorizate
în mod specific și în conformitate cu normele aplicabile privind protecția
datelor.
(24 Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute
) de articolul 6 din TUE și de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene, în special dreptul la respectarea vieții private și de familie, dreptul
fiecărei persoane la protecția datelor cu caracter personal, interzicerea
discriminării, libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul la o cale
de atac eficientă și la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la
apărare și principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor,
precum și principiile și drepturile fundamentale prevăzute de dreptul
internațional și de acordurile internaționale la care Uniunea sau toate statele
membre sunt parte, inclusiv de Convenția europeană pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și de constituțiile statelor
membre în domeniile lor respective de aplicare.
(25 Este esențial să se asigure faptul că prelucrarea datelor cu caracter personal în
) temeiul prezentei directive respectă pe deplin dreptul la protecția datelor cu
caracter personal. Orice astfel de prelucrare face obiectul Regulamentului (UE)
2016/679 (8) și al Directivei (UE) 2016/680 (9) ale Parlamentului European și
ale Consiliului, în respectivele domenii de aplicare ale acestora. În ceea ce
privește accesul birourilor de recuperare a activelor la registrele centralizate de
conturi bancare și la sistemele de extragere a datelor, se aplică Directiva (UE)
2016/680, iar articolul 5 alineatul (2) din Decizia 2007/845/JAI a
Consiliului (10) nu se aplică. În ceea ce privește Europol, se aplică
Regulamentul (UE) 2016/794. Prezenta directivă ar trebui să prevadă garanții
și condiții suplimentare specifice pentru asigurarea protecției datelor cu
caracter personal în ceea ce privește mecanismele utilizate pentru a asigura
prelucrarea datelor sensibile și evidențele privind solicitările de informații.
(26 Orice date cu caracter personal obținute în temeiul prezentei directive ar trebui
) prelucrate doar în conformitate cu normele aplicabile privind protecția datelor
de autoritățile competente, în cazul în care acest lucru este necesar și
proporțional în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a
infracțiunilor grave.
(27 Mai mult, pentru a se respecta dreptul la protecția datelor cu caracter personal
) și a dreptului la respectarea vieții private și pentru a se limita impactul
accesului la informațiile conținute în registrele centralizate de conturi bancare
 și în sistemele de extragere a datelor, este esențial să se prevadă condiții care
să limiteze acest acces. În special, statele membre ar trebui să se asigure că se
aplică politici și măsuri corespunzătoare de protecție a datelor în cazul
accesului autorităților competente la datele cu caracter personal în sensul
prezentei directive. Numai personalul autorizat ar trebui să aibă acces la
informațiile care conțin date cu caracter personal ce pot fi obținute din
registrele centralizate de conturi bancare sau prin proceduri de autentificare.
Personalul căruia i s-a acordat accesul la astfel de date sensibile ar trebui să fie
instruit cu privire la practicile de securitate legate de schimbul și de
gestionarea datelor.
(28 Transferul de date financiare către țări terțe și parteneri internaționali, în sensul
) prezentei directive, ar trebui să fie permis numai în conformitate cu condițiile
stabilite în capitolul V din Regulamentul (UE) 2016/679 sau în capitolul V din
Directiva (UE) 2016/680.
(29 Comisia ar trebui să prezinte un raport privind punerea în aplicare a prezentei
) directive în termen de trei ani de la data transpunerii și, ulterior, la fiecare trei
ani. În conformitate cu Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o
mai bună legiferare (11), Comisia ar trebui, de asemenea, să efectueze o
evaluare a prezentei directive pe baza informațiilor colectate prin mecanisme
specifice de monitorizare pentru a evalua efectele reale ale directivei și
necesitatea adoptării unor măsuri ulterioare.
(30 Prezenta directivă urmărește să asigure adoptarea unor norme care să ofere
) cetățenilor Uniunii un nivel mai ridicat de securitate prin prevenirea și
combaterea criminalității, în conformitate cu articolul 67 din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Din cauza naturii lor transnaționale,
amenințările teroriste și infracționale afectează Uniunea în ansamblul său și
necesită o reacție la nivel european. Infractorii ar putea să profite de lipsa unei
utilizări eficiente a informațiilor privind conturile bancare și a informaților
financiare într-un stat membru și ar obține beneficii de pe urma acestei situații,
ceea ce ar putea avea consecințe în alt stat membru.
(31 Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume îmbunătățirea accesului la
) informații al FIU-rilor și al autorităților publice responsabile cu prevenirea,
depistarea, investigarea sau urmărirea penală a infracțiunilor grave, pentru a
consolida capacitatea acestora de a desfășura investigații financiare și a
îmbunătăți cooperarea dintre acestea, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de
către statele membre, dar, având în vedere amploarea sau efectele acțiunii,
acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri
în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la
articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum
este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este
necesar pentru realizarea acestui obiectiv.
(32 În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a
) prezentei directive cu privire la autorizarea statelor membre de a aplica
provizoriu sau de a încheia acorduri cu țări terțe care sunt părți contractante ale
Spațiului Economic European, cu privire la chestiuni care intră în domeniul de
aplicare al capitolului II din prezenta directivă, ar trebui conferite competențe
de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în
conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și
al Consiliului (12).
(33 Decizia 2000/642/JAI a Consiliului ar trebui abrogată deoarece obiectul său
) este reglementat de alte acte ale Uniunii și nu mai este necesară.
(34 În conformitate cu articolul 3 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului
) Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la
TUE și la TFUE, Regatul Unit și Irlanda și-au notificat intenția de a participa
la adoptarea și la aplicarea prezentei directive.
(35 În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția
) Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea
prezentei directive, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru
și nu i se aplică.
(36 Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în
) conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al
Parlamentului European și al Consiliului (13) și a emis un aviz la 10 septembrie
2018,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I
DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1
Obiect
(1)   Prezenta directivă stabilește măsuri de facilitare a accesului autorităților
competente la informațiile financiare și la informațiile privind conturile bancare și
de facilitare a utilizării acestora de către autoritățile competente în scopul
prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor grave.
Directiva prevede, de asemenea, măsuri de facilitare a accesului unităților de
informații financiare („FIU-ri”) la informațiile din domeniul aplicării legii pentru
prevenirea și combaterea spălării banilor, a infracțiunilor premisă asociate și a
finanțării terorismului și măsuri de facilitare a cooperării dintre FIU-ri.
(2)   Prezenta directivă nu aduce atingere:
(a Directivei (UE) 2015/849 și dispozițiilor conexe din dreptul intern, inclusiv statutului
) organizațional conferit FIU-rilor în conformitate cu dreptul intern, și nici independenței
 operaționale și autonomiei acestora;
(b canalelor pentru schimbul de informații între autoritățile competente sau atribuțiilor
) autorităților competente în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern de a obține
informații de la entitățile obligate;
(c) Regulamentului (UE) 2016/794;
(d obligațiilor care decurg din instrumentele Uniunii în materie de asistență juridică reciprocă
) sau de recunoaștere reciprocă a hotărârilor judecătorești în materie penală și din Decizia-
cadru 2006/960/JAI.

Articolul 2
Definiții
În sensul prezentei directive:
1 „registre centralizate de conturi bancare” înseamnă mecanismele centralizate automatizate,
. cum ar fi registrele centrale sau sistemele centrale electronice de extragere a datelor,
instituite în conformitate cu articolul 32a alineatul (1) din Directiva (UE) 2015/849;
2 „birouri de recuperare a activelor” înseamnă oficiile naționale înființate sau desemnate de
. către fiecare stat membru în temeiul Deciziei 2007/845/JAI;
3 „unitate de informații financiare («FIU»)” înseamnă o FIU astfel cum este instituită în
. temeiul articolului 32 din Directiva (UE) 2015/849;
4 „entități obligate” înseamnă entitățile prevăzute la articolul 2 alineatul (1) din Directiva
. (UE) 2015/849;
5 „informații financiare” înseamnă orice tip de informații sau date, precum datele privind
. activele financiare, transferurile de fonduri sau relațiile de afaceri financiare, care sunt
deținute deja de către FIU-ri pentru prevenirea, depistarea și combaterea în mod eficace a
spălării banilor și a finanțării terorismului;
6 „informații din domeniul aplicării legii” înseamnă:
. (i orice tip de informații sau date deținute deja de către autoritățile competente în contextul
) prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor;
(ii orice tip de informații sau date deținute de către autoritățile publice sau entitățile private
) în contextul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor și care
sunt accesibile autorităților competente fără a se lua măsuri coercitive în temeiul
legislației naționale.
Astfel de informații pot fi, printre altele, caziere judiciare, informații privind investigații,
informații privind indisponibilizarea sau punerea sub sechestru a activelor sau privind alte
măsuri de investigare sau măsuri provizorii, precum și informații privind condamnări și
confiscări;
7 „informații privind conturile bancare” înseamnă următoarele informații referitoare la
. conturi bancare și de plăți și la casete de valori cuprinse în registre centralizate de conturi
 bancare:
(i în ce privește titularul de cont-client și orice persoană care pretinde că acționează în
) numele clientului: numele, însoțit fie de celelalte date de identificare obligatorii în
temeiul dispozițiilor naționale care transpun articolul 13 alineatul (1) litera (a) din
Directiva (UE) 2015/849, fie de un număr unic de identificare;
(ii în ce privește beneficiarul real al titularului de cont-client: numele, însoțit fie de celelalte
) date de identificare obligatorii în temeiul dispozițiilor naționale care transpun articolul
13 alineatul (1) litera (b) din Directiva (UE) 2015/849, fie de un număr unic de
identificare;
(iii în ce privește contul bancar sau de plăți: numărul IBAN și data deschiderii și închiderii
) contului;
(iv în ce privește caseta de valori: numele depozitarului, însoțit de celelalte date de
) identificare obligatorii în temeiul dispozițiilor naționale care transpun articolul 13
alineatul (1) din Directiva (UE) 2015/849, sau de un număr unic de identificare, și de
durata perioadei depozitului;
8 „spălarea banilor” înseamnă comportamentul definit la articolul 3 din Directiva (UE)
. 2018/1673 a Parlamentului European și a Consiliului (14);
9 „infracțiuni premisă asociate” înseamnă infracțiunile menționate la articolul 2 punctul 1 din
. Directiva (UE) 2018/1673;
10 „finanțarea terorismului” înseamnă comportamentul definit la articolul 11 din Directiva
. (UE) 2017/541 a Parlamentului European și a Consiliului (15);
11 „analiză financiară” înseamnă rezultatele analizei operaționale și strategice care a fost deja
. realizată de FIU-ri pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul Directivei (UE)
2015/849;
12 „infracțiuni grave” înseamnă formele de infracționalitate enumerate în anexa I la
. Regulamentul (UE) 2016/794.

Articolul 3
Desemnarea autorităților competente
(1)   Fiecare stat membru desemnează, din rândul autorităților sale competente
pentru prevenirea, depistarea, investigarea sau urmărirea penală a infracțiunilor,
autoritățile competente împuternicite să acceseze și să consulte registrul său
național centralizat de conturi bancare. Printre respectivele autorități competente se
numără cel puțin birourile de recuperare a activelor.
(2)   Fiecare stat membru desemnează, din rândul autorităților sale competente
pentru prevenirea, depistarea, investigarea sau urmărirea penală a infracțiunilor,
autoritățile competente care pot să solicite și să primească informații financiare sau
analize financiare din partea FIU.
(3)   Fiecare stat membru notifică Comisiei numele autorităților sale competente
desemnate în temeiul alineatelor (1) și (2) până la 2 decembrie 2021 și notifică
Comisiei orice modificări în acest sens. Comisia publică notificările primite
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

CAPITOLUL II
ACCESUL AUTORITĂȚILOR COMPETENTE LA INFORMAȚIILE
PRIVIND CONTURILE BANCARE

Articolul 4
Accesarea și consultarea informațiilor privind conturile bancare de către
autoritățile competente
(1)   Statele membre se asigură că autoritățile naționale competente desemnate în
conformitate cu articolul 3 alineatul (1) au competența de a accesa și a consulta
informațiile privind conturile bancare, în mod direct și imediat, atunci când acest
lucru este necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor care le revin în scopul prevenirii,
depistării, investigării sau urmăririi penale a unei infracțiuni grave sau de sprijinire
a unei anchete penale privind o infracțiune gravă, inclusiv pentru identificarea,
urmărirea și indisponibilizarea activelor legate de o astfel de investigație. Accesul
și consultarea sunt considerate a fi directe și imediate, printre altele, în cazul în
care autoritățile naționale care gestionează registrele centralizate de conturi
bancare transmit cu promptitudine informațiile privind conturile bancare
autorităților competente printr-un mecanism automatizat, cu condiția ca nicio
instituție intermediară să nu poată influența datele solicitate sau informațiile care
urmează a fi furnizate.
(2)   Informațiile suplimentare pe care statele membre le consideră esențiale și le
includ în registrele centralizate de conturi bancare în temeiul articolului 32a
alineatul (4) din Directiva (UE) 2015/849 nu pot fi accesate și consultate de către
autoritățile competente în temeiul prezentei directive.

Articolul 5
Condițiile privind accesarea și privind consultarea informațiilor de către
autoritățile competente
(1)   Accesarea și consultarea informațiilor privind conturile bancare în
conformitate cu articolul 4 se efectuează numai în baza unei analize de la caz la caz
de către membri ai personalului fiecărei autorități competente care au fost
desemnați și autorizați în mod specific pentru a îndeplini respectivele sarcini.
(2)   Statele membre se asigură că personalul autorităților competente desemnate
respectă standarde profesionale înalte în materie de confidențialitate și de protecție
a datelor, are un grad înalt de integritate și este calificat în mod corespunzător.
(3)   Statele membre se asigură că sunt instituite măsuri tehnice și organizatorice
care să asigure securitatea datelor în conformitate cu standarde tehnologice înalte
în scopul exercitării de către autoritățile competente a dreptului de accesare și
consultare a informațiilor privind conturile bancare în conformitate cu articolul 4.

Articolul 6
Monitorizarea accesării și consultării informațiilor de către autoritățile
competente
(1)   Statele membre instituie obligația autorităților care operează registrele
centralizate de conturi bancare de a asigura păstrarea unor evidențe de fiecare dată
când autoritățile competente desemnate accesează și consultă informațiile privind
conturile bancare. Aceste evidențe ale accesărilor includ, în special, următoarele:
(a) referința dosarului național;
(b) data și ora interogării sau a consultării;
(c) tipul de date utilizate pentru lansarea interogării sau a consultării;
(d) datele unice de identificare ale rezultatelor;
(e) numele autorității competente desemnate care a consultat registrul;
(f identificatorul de utilizator unic al reprezentantului autorității competente care a efectuat
) interogarea sau consultarea și, după caz, al reprezentantului autorității competente care a
solicitat interogarea sau consultarea, precum și, pe cât posibil, identificatorul de utilizator
unic al destinatarului rezultatelor interogării sau consultării.
(2)   Responsabilii cu protecția datelor ai registrelor centralizate de conturi bancare
verifică în mod regulat evidența accesărilor. Evidența accesărilor este pusă, la
cerere, la dispoziția autorității de supraveghere competente instituite în
conformitate cu articolul 41 din Directiva (UE) 2016/680.
(3)   Evidența accesărilor poate fi folosită numai pentru a se monitoriza protecția
datelor, inclusiv pentru a se verifica admisibilitatea unei solicitări de informații și
legalitatea prelucrării datelor, precum și pentru a se asigura securitatea datelor.
Evidența accesărilor este protejată prin măsuri corespunzătoare împotriva accesului
neautorizat și informațiile conținute în aceasta se șterg după o perioadă de cinci ani
de la introducerea acestora, cu excepția cazului în care sunt necesare pentru
desfășurarea unor proceduri de monitorizare aflate în curs.
(4)   Statele membre se asigură că autoritățile care operează registre centralizate de
conturi bancare iau măsurile corespunzătoare astfel încât personalul lor să
cunoască dispozițiile aplicabile ale dreptului Uniunii și ale dreptului intern,
inclusiv normele aplicabile privind protecția datelor cu caracter personal. Astfel de
măsuri includ programe specializate de formare.

CAPITOLUL III
SCHIMBUL DE INFORMAȚII DINTRE AUTORITĂȚILE COMPETENTE
ȘI FIU-RI, PRECUM ȘI CEL DINTRE FIU-RI

Articolul 7
Solicitările de informații adresate de autoritățile competente către o FIU
(1)   Sub rezerva garanțiilor procedurale naționale, fiecare stat membru se asigură
că FIU națională are obligația de a coopera cu autoritățile competente desemnate
ale acestuia menționate în articolul 3 alineatul (2) și de a fi în măsură să răspundă
în timp util solicitărilor motivate de informații financiare sau de analize financiare
venite din partea respectivelor autorități competente desemnate din statul lor
membru respectiv, atunci când informațiile financiare sau analizele financiare
respective sunt necesare, în urma unei analize de la caz la caz, și atunci când
solicitările sunt motivate de preocupări legate de prevenirea, depistarea,
investigarea sau urmărirea penală a infracțiunilor grave.
(2)   În cazul în care există motive obiective de a presupune că furnizarea unor
astfel de informații ar avea un impact negativ asupra investigațiilor sau analizelor
în curs de desfășurare sau, în circumstanțe excepționale, dacă divulgarea
informațiilor ar fi în mod clar disproporționată față de interesele legitime ale unei
persoane fizice sau juridice sau ar fi irelevantă în ceea ce privește scopurile pentru
care a fost solicitată, FIU nu are obligația de a da curs solicitării de informații.
(3)   Orice utilizare în alte scopuri decât cele aprobate inițial trebuie să fie
condiționată de aprobarea prealabilă din partea respectivei FIU. FIU-rile motivează
în mod corespunzător orice refuz de a răspunde la o solicitare adresată în temeiul
alineatului (1).
(4)   Decizia de a disemina informațiile trebuie să revină FIU.
(5)   Autoritățile competente desemnate pot prelucra informațiile financiare și
analizele financiare primite de la FIU în scopurile specifice ale prevenirii,
depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor grave, altele decât
scopurile pentru care sunt colectate datele cu caracter personal în conformitate cu
articolul 4 alineatul (2) din Directiva (UE) 2016/680.

Articolul 8
Solicitările de informații adresate de FIU autorităților competente
Sub rezerva garanțiilor procedurale naționale și în plus față de accesul la informații
al FIU-rilor, astfel cum este prevăzut la articolul 32 alineatul (4) din Directiva (UE)
2015/849, fiecare stat membru se asigură că autoritățile sale competente desemnate
sunt obligate să răspundă, în timp util, solicitărilor de informații din domeniul
aplicării legii venite din partea FIU-rilor naționale, în urma unei analize de la caz la
caz, atunci când informațiile sunt necesare pentru prevenirea, depistarea și
combaterea spălării banilor, a infracțiunilor premisă asociate și a finanțării
terorismului.
 Articolul 9
Schimbul de informații dintre FIU-rile din diferite state membre
(1)   Statele membre se asigură că, în cazuri excepționale și urgente, FIU-rile lor au
dreptul să facă schimb de informații financiare sau de analize financiare care ar
putea fi relevante pentru prelucrarea sau analizarea informațiilor legate de terorism
sau de criminalitatea organizată asociată cu terorismul.
(2)   Statele membre se asigură că, în cazurile menționate la alineatul (1) și sub
rezerva limitărilor lor operaționale, FIU-rile depun eforturi pentru a face schimb de
astfel de informații cu promptitudine.

Articolul 10
Schimbul de informații dintre autoritățile competente din diferite state
membre
(1)   Sub rezerva garanțiilor procedurale naționale, fiecare stat membru se asigură
că autoritățile sale competente desemnate în temeiul articolului 3 alineatul (2) sunt
în măsură să facă schimb de informații financiare sau de analize financiare obținute
de la FIU din statul lor membru, la cerere și în urma unei analize de la caz la caz,
cu o autoritate competentă desemnată dintr-un alt stat membru, atunci când
informațiile financiare sau analizele financiare respective sunt necesare pentru
prevenirea, depistarea și combaterea spălării banilor, a infracțiunilor premisă
asociate și a finanțării terorismului.
Fiecare stat membru se asigură că autoritățile sale competente desemnate utilizează
informațiile financiare sau analizele financiare care fac obiectul schimbului de
informații în temeiul prezentului articol numai în scopul pentru care au fost
solicitate sau furnizate.
Fiecare stat membru se asigură că orice diseminare a informațiilor financiare sau a
analizelor financiare obținute de autoritățile sale competente desemnate de la FIU
din statul membru respectiv către orice alte autorități, agenții sau departamente,
precum și orice utilizare a acestor informații în alte scopuri decât cele aprobate
inițial sunt condiționate de aprobarea prealabilă din partea FIU care a furnizat
informațiile.
(2)   Statele membre se asigură că o solicitare adresată în temeiul prezentului
articol și răspunsul la aceasta sunt transmise prin intermediul unor mijloace de
comunicare electronice securizate dedicate care asigură un nivel ridicat de
securitate a datelor.

CAPITOLUL IV
SCHIMBUL DE INFORMAȚII CU EUROPOL

Articolul 11
 Furnizarea de informații privind conturile bancare către Europol
Fiecare stat membru se asigură că autoritățile sale competente au dreptul să
răspundă, prin intermediul unității naționale Europol sau, dacă acest lucru este
permis de respectivul stat membru, prin contacte directe cu Europol, solicitărilor
justificate corespunzător referitoare la informații privind conturile bancare primite
de la Europol, în urma unei analize de la caz la caz, în limitele responsabilităților
sale și în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale. Se aplică articolul 7 alineatele (6) și
(7) din Regulamentul (UE) 2016/794.

Articolul 12
Schimbul de informații dintre Europol și FIU-ri
(1)   Fiecare stat membru se asigură că FIU proprie are dreptul să răspundă
solicitărilor justificate corespunzător adresate de Europol prin intermediul unității
naționale Europol sau, dacă acest lucru este permis de respectivul stat membru,
prin contacte directe între FIU și Europol. Astfel de solicitări se referă la informații
financiare și analize financiare și sunt adresate în urma unei analize de la caz la
caz, în limitele responsabilităților Europol și în vederea îndeplinirii atribuțiilor
sale.
(2)   Articolul 32 alineatul (5) din Directiva (UE) 2015/849 și articolul 7 alineatele
(6) și (7) din Regulamentul (UE) 2016/794 se aplică schimburilor de informații
efectuate în temeiul prezentului articol.
(3)   Statele membre se asigură că fiecare situație în care nu se dă curs unei
solicitări este motivată în mod corespunzător.

Articolul 13
Modalități detaliate pentru efectuarea schimbului de informații
(1)   Statele membre se asigură că schimburile de informații în temeiul articolelor
11 și 12 din prezenta directivă se efectuează în conformitate cu Regulamentul (UE)
2016/794 pe cale electronică:
(a) prin intermediul SIENA sau al succesoarei acesteia, în limba aplicabilă SIENA; sau
(b) dacă este cazul, prin intermediul FIU.net sau al succesoarei acesteia.
(2)   Statele membre se asigură că schimbul de informații în temeiul articolului 12
se efectuează în timp util și că, în această privință, solicitările de informații
adresate de Europol sunt tratate ca și cum ar proveni de la o altă FIU.

Articolul 14
Cerințe privind protecția datelor
(1)   Prelucrarea datelor cu caracter personal referitoare la informațiile privind
conturile bancare, la informațiile financiare și la analizele financiare menționate la
articolele 11 și 12 din prezenta directivă se efectuează în conformitate cu articolul
18 din Regulamentul (UE) 2016/794 și numai de către personalul Europol care a
fost desemnat și autorizat în mod specific pentru a îndeplini aceste atribuții.
(2)   Europol informează responsabilul cu protecția datelor numit în conformitate
cu articolul 41 din Regulamentul (UE) 2016/794 în legătură cu toate schimburile
de informații efectuate în temeiul articolelor 11, 12 și 13 din prezenta directivă.

CAPITOLUL V
DISPOZIȚII SUPLIMENTARE PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR CU
CARACTER PERSONAL

Articolul 15
Domeniul de aplicare
Prezentul capitol se aplică doar autorităților competente desemnate și FIU-rilor în
ceea ce privește schimbul de informații în temeiul capitolului III și în ceea ce
privește schimbul de informații financiare și de analize financiare în care sunt
implicate unitățile naționale Europol în temeiul capitolului IV.

Articolul 16
Prelucrarea datelor cu caracter personal sensibile
(1)   Prelucrarea datelor cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau
etnică a unei persoane, opiniile sale politice, convingerile sale religioase sau
filozofice sau apartenența la un sindicat, sau a datelor privind starea de sănătate sau
privind viața sexuală sau orientarea sexuală a unei persoane este permisă numai cu
condiția respectării unor garanții adecvate privind drepturile și libertățile persoanei
vizate, în conformitate cu normele aplicabile privind protecția datelor.
(2)   Numai membrii personalului care au urmat o formare specifică și care au fost
autorizați în mod specific de operator pot accesa și prelucra datele menționate la
alineatul (1), sub îndrumarea responsabilului cu protecția datelor.

Articolul 17
Registrele cu solicitările de informații
Statele membre se asigură că sunt păstrate registre cu solicitările de informații în
temeiul prezentei directive. Aceste registre conțin cel puțin următoarele informații:
(a numele și datele de contact ale organizației și ale membrului personalului care solicită
) informațiile și, pe cât posibil, ale destinatarului rezultatelor interogării sau consultării;
(b) referința cazului național cu privire la care sunt solicitate informațiile;
(c) obiectul solicitărilor; și
(d) orice măsuri de executare ale acestor solicitări.
Registrele se păstrează pentru o perioadă de cinci ani de la data creării și sunt
utilizate exclusiv în scopul verificării legalității prelucrării datelor cu caracter
personal. Autoritățile implicate pun toate registrele la dispoziția autorității
naționale de supraveghere, la cererea acesteia.

Articolul 18
Limitări ale drepturilor persoanelor vizate
Statele membre pot adopta măsuri legislative care limitează, integral sau parțial,
dreptul de acces al persoanelor vizate la datele cu caracter personal care le privesc,
prelucrate în temeiul prezentei directive, în conformitate cu articolul 23 alineatul
(1) din Regulamentul (UE) 2016/679 sau cu articolul 15 alineatul (1) din Directiva
(UE) 2016/680, după caz.

CAPITOLUL VI
DISPOZIȚII FINALE

Articolul 19
Monitorizare
(1)   Statele membre evaluează eficacitatea sistemelor lor de combatere a
infracțiunilor grave prin compilarea de statistici cuprinzătoare.
(2)   Până la 1 februarie 2020, Comisia stabilește un program detaliat de
monitorizare a realizărilor, a rezultatelor și a impactului prezentei directive.
Respectivul program stabilește mijloacele care vor fi utilizate pentru colectarea
datelor și a altor dovezi necesare și intervalele de timp la care se va face colectarea
respectivă. Acesta precizează măsurile care trebuie luate de Comisie și, respectiv,
de statele membre pentru colectarea și analizarea datelor și a altor dovezi.
Statele membre furnizează Comisiei datele și alte dovezi necesare în vederea
efectuării monitorizării.
(3)   În orice caz, statisticile menționate la alineatul (1) cuprind următoarele
informații:
(a numărul de consultări efectuate de către autoritățile competente desemnate în conformitate
) cu articolul 4;
(b datele care măsoară volumul de solicitări adresate de fiecare autoritate în temeiul prezentei
) directive, măsurile luate pentru a da curs acestor solicitări, numărul de cazuri investigate,
numărul de persoane urmărite penal și numărul de persoane condamnate pentru infracțiuni
grave, în cazul în care aceste informații sunt disponibile;
(c datele care măsoară timpul necesar unei autorități pentru a răspunde unei solicitări după
) primirea acesteia;
(d în cazul în care sunt disponibile, datele care măsoară costul resurselor umane sau
) informatice dedicate solicitărilor interne și transfrontaliere care intră sub incidența
prezentei directive.
(4)   Statele membre organizează elaborarea și colectarea statisticilor și transmit
Comisiei statisticile menționate la alineatul (3) în fiecare an.

Articolul 20
Raportul cu alte instrumente
(1)   Prezenta directivă nu împiedică statele membre să mențină sau să încheie între
ele acorduri sau înțelegeri bilaterale sau multilaterale referitoare la schimbul de
informații dintre autoritățile competente, în măsura în care aceste acorduri sau
înțelegeri sunt compatibile cu dreptul Uniunii și, în special, cu prezenta directivă.
(2)   Prezenta directivă nu aduce atingere altor obligații și angajamente ale statelor
membre sau ale Uniunii în temeiul unor acorduri bilaterale sau multilaterale
existente cu țări terțe.
(3)   Fără a aduce atingere atribuirii de competențe între Uniune și statele membre,
în conformitate cu dreptul Uniunii, statele membre notifică Comisiei intenția lor de
a iniția negocieri cu privire la acorduri între statele membre și țările terțe care sunt
părți contractante ale Spațiului Economic European cu privire la chestiuni care
intră în domeniul de aplicare al capitolului II din prezenta directivă, precum și de a
încheia astfel de acorduri.
Dacă, în termen de două luni de la primirea notificării privind intenția unui stat
membru de a iniția negocierile menționate la primul paragraf, Comisia consideră că
este posibil ca negocierile să aducă atingere politicilor relevante ale Uniunii sau să
ducă la un acord care nu este compatibil cu dreptul Uniunii, aceasta informează
statul membru în consecință.
Statele membre informează periodic Comisia cu privire la astfel de negocieri și,
după caz, o invită să participe în calitate de observator.
Statele membre sunt autorizate să aplice cu titlu provizoriu sau să încheie acorduri
de tipul celor menționate la primul paragraf, cu condiția ca acestea să fie
compatibile cu dreptul Uniunii și să nu prejudicieze obiectul și scopul politicilor
relevante ale Uniunii. Comisia adoptă astfel de decizii de autorizare prin acte de
punere în aplicare. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în
conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 22.

Articolul 21
Evaluare
(1)   Până la 2 august 2024 și, ulterior, la fiecare trei ani, Comisia întocmește un
raport privind punerea în aplicare a prezentei directive, pe care îl înaintează
Parlamentului European și Consiliului. Raportul este făcut public.
(2)   În conformitate cu articolul 65 alineatul (2) din Directiva (UE) 2015/849,
Comisia evaluează obstacolele și oportunitățile în ceea ce privește consolidarea
cooperării dintre FIU-rile din Uniune, inclusiv posibilitatea și caracterul oportun al
instituirii unui mecanism de coordonare și sprijin.
(3)   Până la 2 august 2024, Comisia prezintă un raport către Parlamentul European
și Consiliu care să evalueze necesitatea și proporționalitatea extinderii definiției
informațiilor financiare astfel încât să includă orice tip de informații sau de date
care sunt deținute de autoritățile publice sau de entitățile obligate și care sunt
accesibile FIU-rilor fără a fi luate măsuri coercitive în conformitate cu dreptul
intern și, dacă este oportun, prezintă o propunere legislativă.
(4)   Până la 2 august 2024, Comisia efectuează o evaluare a posibilităților oferite
și a dificultăților prezentate de extindere a schimbului de informații financiare sau
de analize financiare între FIU-rile din cadrul Uniunii pentru a include și alte
infracțiuni grave decât terorismul sau criminalitatea organizată asociată cu
terorismul.
(5)   Nu mai devreme de 2 august 2027, Comisia realizează o evaluare a prezentei
directive și prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind
principalele sale constatări. Raportul include, de asemenea, o evaluare a modului în
care au fost respectate drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
(6)   În sensul alineatelor (1)-(4) din prezentul articol, statele membre furnizează
Comisiei toate informațiile necesare. Comisia ține seama de statisticile transmise
de statele membre în temeiul articolului 19 și poate solicita informații suplimentare
de la statele membre și de la autoritățile de supraveghere.

Articolul 22
Procedura comitetului
(1)   Comisia este asistată de un comitet. Comitetul respectiv reprezintă un comitet
în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.
(2)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 din
Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Articolul 23
Transpunere
Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor
administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive cel târziu până la
1 august 2021. Statele membre informează de îndată Comisia în legătură cu aceste
acte.
Atunci când statele membre adoptă dispozițiile respective, acestea conțin o
trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data
publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei
trimiteri.
Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții
de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 24
Abrogarea Deciziei 2000/642/JAI
Decizia 2000/642/JAI se abrogă de la 1 august 2021.

Articolul 25
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 26
Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre în conformitate cu tratatele.
Adoptată la Bruxelles, 20 iunie 2019.
Pentru Parlamentul European
Președintele
A. TAJANI
Pentru Consiliu
Președintele
G. CIAMBA

( )  JO C 367, 10.10.2018, p. 84.

1

( )  Poziția Parlamentului European din 17 aprilie 2019 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din
2

14 iunie 2019.
( )  Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării
3

sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE)
nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului
European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO L 141, 5.6.2015, p. 73).
( )  Decizia-cadru 2006/960/JAI a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind simplificarea schimbului de informații și
4

date operative între autoritățile de aplicare a legii ale statelor membre ale Uniunii Europene (JO L 386, 29.12.2006, p.
89).
( )  Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind ordinul european de
5

anchetă în materie penală (JO L 130, 1.5.2014, p. 1).

( )  Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2016 privind Agenția Uniunii
6

Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) și de înlocuire și de abrogare a Deciziilor
2009/371/JAI, 2009/934/JAI, 2009/935/JAI, 2009/936/JAI și 2009/968/JAI ale Consiliului (JO L 135, 24.5.2016, p.
53).
( )  Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de
7

cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) (JO L 283, 31.10.2017, p. 1).
( )  Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția
8

persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date
și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).
( )  Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția
9

persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul
prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera
circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului (JO L 119, 4.5.2016, p. 89).
( )  Decizia 2007/845/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2007 privind cooperarea dintre oficiile de recuperare a
10

creanțelor din statele membre în domeniul urmăririi și identificării produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni
sau a altor bunuri având legătură cu infracțiunile (JO L 332, 18.12.2007, p. 103).
( )  Acordul interinstituțional între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană din 13
11

aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (JO L 123, 12.5.2016, p. 1).
( )  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a
12

normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor
de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).
( )  Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind
13

protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele
comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).
( )  Directiva (UE) 2018/1673 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2018 privind combaterea
14

spălării banilor prin intermediul dreptului penal (JO L 284, 12.11.2018, p. 22).
( )  Directiva (UE) 2017/541 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2017 privind combaterea
15

terorismului și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/475/JAI a Consiliului și de modificare a Deciziei 2005/671/JAI a

Consiliului (JO L 88, 31.3.2017, p. 6).

Regulamentul (UE) 2018/1862 al Parlamentului European și al

Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind instituirea, funcționarea și
utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul
cooperării polițienești și al cooperării judiciare în materie penală, de
modificare și de abrogare a Deciziei 2007/533/JAI a Consiliului și de
abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1986/2006 al Parlamentului
European și al Consiliului și a Deciziei 2010/261/UE a Comisiei , JO L
312, 7.12.2018, p. 56-106 ;

REGULAMENTUL (UE) 2018/1862 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI

AL CONSILIULUI

din 28 noiembrie 2018

privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații

Schengen (SIS) în domeniul cooperării polițienești și al cooperării judiciare în
materie penală, de modificare și de abrogare a Deciziei 2007/533/JAI a
Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1986/2006 al
Parlamentului European și al Consiliului și a Deciziei 2010/261/UE a Comisiei
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special
articolul 82 alineatul (1) al doilea paragraf litera (d), articolul 85 alineatul (1),
articolul 87 alineatul (2) litera (a) și articolul 88 alineatul (2) litera (a),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),
întrucât:
(1 Sistemul de informații Schengen (SIS) este un instrument esențial pentru
) aplicarea dispozițiilor acquis-ului Schengen, astfel cum este integrat în cadrul
Uniunii Europene. SIS este una dintre cele mai importante măsuri compensatorii
care contribuie la menținerea unui nivel ridicat de securitate în spațiul de
libertate, securitate și justiție al Uniunii, prin sprijinirea cooperării operaționale
dintre autoritățile naționale competente, în special polițiștii de frontieră, poliție,
autoritățile vamale, autoritățile din domeniul imigrației, autoritățile responsabile
cu prevenirea, depistarea, investigarea sau urmărirea penală a infracțiunilor sau
cu executarea pedepselor.
(2 SIS a fost înființat inițial în temeiul dispozițiilor titlului IV din Convenția
) din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985
dintre guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale
Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la
frontierele comune (2) (denumită în continuare „Convenția de punere în aplicare
a Acordului Schengen”). Dezvoltarea SIS de a doua generație (SIS II) a fost
încredințată Comisiei în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2424/2001 al
Consiliului (3) și al Deciziei 2001/886/JAI a Consiliului (4). Acest sistem a fost
instituit ulterior prin Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 al Parlamentului
 European și al Consiliului (5) și prin Decizia 2007/533/JAI a Consiliului (6). SIS
II a înlocuit SIS, astfel cum a fost creat în temeiul Convenției de punere în
aplicare a Acordului Schengen.
(3 La trei ani de la intrarea în funcțiune a SIS II, Comisia a efectuat o evaluare a
) sistemului în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 și cu Decizia
2007/533/JAI. La 21 decembrie 2016, Comisia a prezentat Parlamentului
European și Consiliului Raportul privind evaluarea Sistemului de informații
Schengen de a doua generație (SIS II) în conformitate cu articolul 24 alineatul
(5), articolul 43 alineatul (3) și articolul 50 alineatul (5) din Regulamentul (CE)
nr. 1987/2006 și cu articolul 59 alineatul (3) și articolul 66 alineatul (5) din
Decizia 2007/533/JAI și documentul de lucru însoțitor. Recomandările
formulate în aceste documente ar trebui să se reflecte, după caz, în prezentul
regulament.
(4 Prezentul regulament constituie temeiul juridic pentru SIS în ceea ce privește
) aspectele care intră în domeniul de aplicare al părții a treia titlul V capitolele 4
și 5 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
Regulamentul (UE) 2018/1861 al Parlamentului European și al
Consiliului (7) constituie temeiul juridic pentru SIS în ceea ce privește aspectele
care intră în domeniul de aplicare al părții a treia titlul V capitolul 2 din TFUE.
(5 Faptul că temeiul juridic pentru SIS constă în instrumente separate nu afectează
) principiul conform căruia SIS constituie un sistem de informații unic, care ar
trebui să funcționeze ca atare. Acesta ar trebui să cuprindă o rețea unică de
birouri naționale denumite birourile SIRENE pentru a asigura schimbul de
informații suplimentare. Prin urmare, anumite dispoziții ale instrumentelor
respective ar trebui să fie identice.
(6 Este necesar să se specifice obiectivele SIS, anumite elemente ale arhitecturii
) sale tehnice și ale finanțării sale, să se stabilească norme privind funcționarea și
utilizarea sa de la un capăt la altul, precum și să se definească responsabilitățile.
Este necesar, de asemenea, să se determine categoriile de date care urmează să
fie introduse în sistem, scopurile introducerii și prelucrării acestora și criteriile
introducerii acestora. De asemenea, sunt necesare norme care să reglementeze
ștergerea semnalărilor, autoritățile abilitate să aibă acces la date, utilizarea
datelor biometrice, și care să stabilească normele privind protecția datelor și
prelucrarea datelor.
(7 Semnalările din SIS conțin doar informațiile necesare pentru identificarea unei
) persoane sau a unui obiect și pentru acțiunea de urmat. Prin urmare, statele
membre ar trebui să facă schimb de informații suplimentare referitoare la
semnalări atunci când acest lucru este necesar.
(8 SIS cuprinde un sistem central (SIS central) și sisteme naționale. Sistemele
) naționale ar putea să conțină o copie integrală sau parțială a bazei de date din
SIS, care poate fi utilizată în comun de două sau mai multe state membre.
Având în vedere că SIS este cel mai important instrument de schimb de
 informații în Europa pentru asigurarea securității și a gestionării eficace a
frontierelor, este necesar să se asigure funcționarea sa neîntreruptă atât la nivel
central, cât și la nivel național. Disponibilitatea SIS ar trebui să fie supusă unei
monitorizări atente la nivel central și la nivelul statelor membre, iar orice
incident de întrerupere a disponibilității pentru utilizatorii finali ar trebui
înregistrat și raportat părților interesate de la nivel național și de la nivelul
Uniunii. Fiecare stat membru ar trebui să creeze un sistem de rezervă pentru
sistemul său național. De asemenea, statele membre ar trebui să asigure
conectarea neîntreruptă cu SIS central prin intermediul unor puncte de conectare
duplicate și separate din punct de vedere fizic și geografic. SIS central și
infrastructura de comunicații ar trebui să fie operate astfel încât să se asigure
funcționarea lor 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână. Din acest motiv,
Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor
Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție („eu-
LISA”) instituită prin Regulamentul (UE) 2018/1726 al Parlamentului European
și al Consiliului (8) ar trebui să pună în aplicare soluții tehnice care să facă mai
sigură disponibilitatea neîntreruptă a SIS, care să fie supuse unei evaluări a
impactului independente și unei analize cost-beneficiu.
(9 Este necesar să se întrețină un manual care să stabilească normele detaliate
) privind schimbul de informații suplimentare referitoare la acțiunile necesare ca
urmare a semnalărilor (denumit în continuare „manualul SIRENE”). Birourile
SIRENE ar trebui să asigure schimbul acestor informații în mod rapid și
eficient.
(10 Pentru a se asigura schimbul eficient de informații suplimentare, inclusiv cu
) privire la acțiunea de urmat specificată în semnalări, este oportun să se
consolideze funcționarea birourilor SIRENE prin precizarea cerințelor
referitoare la resursele disponibile și la formarea utilizatorilor, precum și la
timpul de răspuns la solicitările pe care le primesc din partea altor birouri
SIRENE.
(11 Statele membre ar trebui să se asigure că personalul propriului birou SIRENE
) are competențele lingvistice și cunoștințele privind dreptul și normele
procedurale relevante necesare pentru a-și îndeplini sarcinile.
(12 Pentru a fi în măsură să beneficieze pe deplin de funcționalitățile SIS, statele
) membre ar trebui să se asigure că utilizatorii finali și personalul birourilor
SIRENE beneficiază periodic de formare, inclusiv cu privire la securitatea
datelor, protecția datelor și calitatea datelor. Birourile SIRENE ar trebui să fie
implicate în elaborarea programelor de formare. Pe cât posibil, birourile
SIRENE ar trebui, de asemenea, să prevadă organizarea de schimburi de
personal cu celelalte birouri SIRENE cel puțin o dată pe an. Statele membre
sunt încurajate să ia măsurile necesare pentru ca schimbările de personal să nu
conducă la pierderi de competențe și de experiență.
(13 Gestionarea operațională a componentelor centrale ale SIS este efectuată de
) eu-LISA. Pentru a permite eu-LISA să aloce resursele financiare și de personal
necesare care să acopere toate aspectele legate de gestionarea operațională a
SIS central și a infrastructurii de comunicații, prezentul regulament ar trebui să
îi stabilească în detaliu sarcinile, în special în ceea ce privește aspectele tehnice
ale schimbului de informații suplimentare.
(14 Fără a aduce atingere responsabilității statelor membre pentru exactitatea
) datelor introduse în SIS și nici rolului birourilor SIRENE de coordonatori de
calitate, eu-LISA ar trebui să fie responsabilă cu îmbunătățirea calității datelor
prin introducerea unui instrument central de monitorizare a calității datelor și
ar trebui să furnizeze rapoarte Comisiei și statelor membre, la intervale
regulate. Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului
rapoarte referitoare la problemele întâmpinate cu privire la calitatea datelor.
Pentru a îmbunătăți și mai mult calitatea datelor din SIS, eu-LISA ar trebui, de
asemenea, să ofere formare privind utilizarea SIS organismelor de formare
naționale și, pe cât posibil, birourilor SIRENE și utilizatorilor finali.
(15 Pentru a permite o mai bună monitorizare a utilizării SIS și a analiza tendințele
) în materie de infracțiuni, eu-LISA ar trebui să fie în măsură să dezvolte un
sistem de ultimă generație în vederea elaborării de rapoarte statistice destinate
statelor membre, Parlamentului European, Consiliului, Comisiei, Europol,
Eurojust și Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă,
fără a pune în pericol integritatea datelor. Prin urmare, ar trebui să se instituie
un registru central. Statisticile păstrate sau obținute din registrul respectiv nu ar
trebui să conțină nici un fel de date cu caracter personal. Statele membre ar
trebui să comunice statistici referitoare la exercitarea dreptului de acces, la
rectificarea datelor inexacte și la ștergerea datelor stocate în mod ilegal, în
cadrul cooperării dintre autoritățile de supraveghere și Autoritatea Europeană
pentru Protecția Datelor în temeiul prezentului regulament.
(16 În SIS ar trebui introduse noi categorii de date pentru a permite utilizatorilor
) finali să ia decizii în cunoștință de cauză pe baza unei semnalări, fără a pierde
timp. Prin urmare, pentru a facilita identificarea și a depista identitățile
multiple, semnalarea ar trebui să includă în cazul în care astfel de informații
sunt disponibile, o trimitere la documentul personal de identificare al persoanei
în cauză sau la numărul acestuia și o copie a documentului, color dacă este
posibil.
(17 Autoritățile competente ar trebui să fie în măsură, atunci când este strict
) necesar, să introducă în SIS informații specifice referitoare la orice
caracteristici fizice specifice, obiective și inalterabile ale unei persoane, cum ar
fi tatuajele, semnele sau cicatricile.
(18 În cazul în care sunt disponibile, ar trebui introduse toate datele relevante, în
) special prenumele persoanei în cauză, atunci când se creează o semnalare,
pentru a se reduce la minimum riscul de rezultate fals pozitive și activitățile
operaționale inutile.
(19 SIS nu ar trebui să stocheze datele utilizate pentru efectuarea de căutări, cu
) excepția păstrării înregistrărilor cu scopul de a verifica dacă respectiva căutare
este legală, pentru a monitoriza legalitatea prelucrării datelor, pentru
automonitorizare și pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a sistemelor
naționale, precum și pentru integritatea și securitatea datelor.
(20 SIS ar trebui să permită prelucrarea datelor biometrice pentru a facilita
) identificarea fiabilă a persoanelor în cauză. Orice introducere în SIS a
fotografiilor, a imaginilor faciale sau a datelor dactiloscopice și orice utilizare
a unor astfel de date ar trebui să se limiteze la ceea ce este necesar pentru
îndeplinirea obiectivelor urmărite, ar trebui să fie autorizată prin dreptul
Uniunii, ar trebui să respecte drepturile fundamentale, inclusiv interesul
superior al copilului, și ar trebui să fie în conformitate cu dreptul Uniunii în
materie de protecție a datelor, inclusiv cu dispozițiile relevante privind
protecția datelor prevăzute în prezentul regulament. În aceeași perspectivă,
pentru a se evita inconvenientele cauzate de identificarea eronată a acestora,
SIS ar trebui, de asemenea, să permită prelucrarea datelor privind persoanele a
căror identitate a fost uzurpată, sub rezerva unor garanții adecvate, a obținerii
acordului persoanei în cauză pentru fiecare categorie de date, în special pentru
amprentele palmare și al unei limitări stricte a scopurilor în care aceste date cu
caracter personal pot fi prelucrate în mod legal.
(21 Statele membre ar trebui să ia măsurile tehnice necesare astfel încât de fiecare
) dată când utilizatorii finali au dreptul de a efectua o căutare într-o bază de date
națională a poliției sau în materie de imigrație, aceștia să efectueze, de
asemenea, căutări în SIS în paralel, sub rezerva principiilor stabilite la
articolul 4 din Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a
Consiliului (9) și la articolul 5 din Regulamentul (UE) 2016/679 al
Parlamentului European și al Consiliului (10). Astfel ar trebui să se garanteze că
SIS funcționează ca principală măsură compensatorie în spațiul fără controale
la frontierele interne și abordează mai bine dimensiunea transfrontalieră a
criminalității și mobilitatea infractorilor.
(22 Prezentul regulament ar trebui să stabilească condițiile de utilizare a datelor
) dactiloscopice, a fotografiilor și a imaginilor faciale în scopul identificării și al
verificării. În scopul identificării, imaginile faciale și fotografiile ar trebui
folosite inițial numai în contextul punctelor obișnuite de trecere a frontierei. O
astfel de folosire ar trebui să facă obiectul unui raport din partea Comisiei care
să confirme dacă tehnologia este disponibilă, fiabilă și gata pentru a fi utilizată.
(23 Introducerea unui sistem automat de identificare a amprentelor digitale în
) cadrul SIS completează mecanismul Prüm existent privind accesul online
transfrontalier reciproc la bazele naționale de date ADN și la sistemele
naționale automate de identificare a amprentelor digitale desemnate, astfel cum
se prevede în Deciziile 2008/615/JAI (11) și 2008/616/JAI (12) ale Consiliului.
Căutarea în SIS a datelor dactiloscopice permite o căutare activă a autorului
 infracțiunii. Prin urmare, ar trebui să fie posibil să se încarce în SIS datele
dactiloscopice ale unui autor necunoscut al unei infracțiuni, cu condiția ca
persoana căreia îi aparțin respectivele date să poată fi identificată cu un grad
foarte ridicat de probabilitate ca autor al unei infracțiuni grave sau al unui act
de terorism. Acest lucru este valabil în special în cazul în care datele
dactiloscopice sunt găsite pe o armă sau pe orice obiect utilizat la comiterea
infracțiunii. Simpla prezență a datelor dactiloscopice la locul infracțiunii nu ar
trebui considerată ca indicând cu un grad foarte ridicat de probabilitate faptul
că datele dactiloscopice aparțin autorului acesteia. O altă condiție prealabilă
pentru crearea unei astfel de semnalări ar trebui să fie ca identitatea persoanei
suspectate să nu poată fi stabilită pe baza datelor provenite din orice altă bază
de date relevantă de la nivel național, de la nivelul Uniunii sau de la nivel
internațional. Dacă în urma căutării datelor dactiloscopice se identifică o
potențială corespondență, statul membru ar trebui să efectueze verificări
suplimentare cu participarea experților, pentru a stabili dacă amprentele stocate
în SIS aparțin persoanei suspectate, și ar trebui să stabilească identitatea
persoanei. Procedura ar trebui să fie reglementată de dreptul intern. O astfel de
identificare ar putea contribui în mod substanțial la investigație și ar putea
conduce la o arestare, sub rezerva îndeplinirii tuturor condițiilor în vederea
arestării.
(24 Ar trebui să se permită căutarea datelor dactiloscopice stocate în SIS cu
) seturile complete sau incomplete de amprente digitale sau de amprente palmare
găsite la locul unei infracțiuni, dacă se poate stabili cu un grad ridicat de
probabilitate că aparțin autorului unei infracțiuni grave sau al unei infracțiuni
de terorism, cu condiția ca o căutare să fie efectuată simultan în bazele de date
naționale relevante de amprente digitale. Ar trebui să se acorde o atenție
deosebită stabilirii unor standarde de calitate aplicabile stocării datelor
biometrice, inclusiv a datelor dactiloscopice latente.
(25 Ori de câte ori identitatea unei persoane nu poate fi stabilită prin niciun alt
) mijloc, ar trebui să se utilizeze datele dactiloscopice în încercarea de
identificare. Identificarea unei persoane prin utilizarea datelor dactiloscopice ar
trebui să fie permisă în toate cazurile.
(26 În cazurile clar definite în care datele dactiloscopice nu sunt disponibile, ar
) trebui să fie posibil să se adauge un profil ADN la o semnalare. Respectivul
profil ADN ar trebui să fie accesibil doar utilizatorilor autorizați. Profilurile
ADN ar trebui să faciliteze identificarea persoanelor dispărute care au nevoie
de protecție, în special a copiilor dispăruți, inclusiv prin autorizarea utilizării
profilurilor ADN ale ascendenților direcți, descendenților sau ale fraților ori
surorilor pentru a se putea efectua identificarea. Datele ADN ar trebui să
conțină doar minimul de informații necesare pentru identificarea persoanei
dispărute.
(27 Profilurile ADN nu ar trebui extrase din SIS decât în cazul în care identificarea
) este necesară și proporțională în scopurile enunțate în prezentul regulament.
Profilurile ADN nu ar trebui extrase sau prelucrate în niciun alt scop decât
scopul în care au fost introduse în SIS. Ar trebui să se aplice normele de
protecție și de securitate a datelor prevăzute în prezentul regulament. Ar trebui
introduse, dacă este necesar, garanții suplimentare atunci când se utilizează
profilurile ADN, pentru a se evita riscul de corespondențe false, de piraterie
informatică și de partajare neautorizată cu părți terțe.
(28 SIS ar trebui să conțină semnalări referitoare la persoane căutate în vederea
) arestării în scopul predării și al extrădării. În afară de semnalări, este oportun
să se asigure, prin intermediul birourilor SIRENE, schimbul de informații
suplimentare care sunt necesare pentru procedurile de predare și de extrădare.
În special, ar trebui să fie prelucrate în SIS datele menționate la articolul 8 din
Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului (13). Din motive operaționale, este
oportun ca statul membru emitent, cu autorizația autorităților judiciare, să
suspende temporar disponibilitatea unei semnalări existente în vederea arestării
atunci când o persoană care face obiectul unui mandat european de arestare
este căutată în mod intens și activ, iar utilizatorii finali care nu sunt implicați în
operațiunea de căutare concretă pot pune în pericol succesul acesteia.
Indisponibilitatea temporară a acestor semnalări nu ar trebui, în principiu, să
depășească 48 de ore.
(29 Ar trebui să fie posibil să se adauge în SIS o traducere a datelor suplimentare
) introduse în scopul predării în temeiul mandatului european de arestare și în
scopul extrădării.
(30 SIS ar trebui să conțină semnalări referitoare la persoane dispărute sau
) vulnerabile care trebuie împiedicate să călătorească pentru a li se asigura
protecția sau pentru a se preîntâmpina amenințările la adresa siguranței publice
sau ordinii publice. În cazul copiilor, aceste semnalări și procedurile
corespunzătoare ar trebui să servească interesul superior al copilului, în
conformitate cu articolul 24 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene și cu articolul 3 din Convenția Organizației Națiunilor Unite cu
privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989. În urma unei semnalări
referitoare la un copil, autoritățile competente, inclusiv cele judiciare, ar trebui
să întreprindă acțiuni și să ia decizii în cooperare cu autoritățile de protecție a
copilului. După caz, ar trebui informată linia telefonică națională de urgență
pentru copii dispăruți.
(31 Semnalările referitoare la persoane dispărute care trebuie plasate sub protecție
) ar trebui introduse la cererea autorității competente. Toți copiii care au dispărut
din centrele de primire ale statelor membre ar trebui să facă obiectul unei
semnalări privind persoane dispărute în SIS.
(32 Semnalările referitoare la copiii expuși riscului de răpire de către unul dintre
) părinți ar trebui introduse în SIS la cererea autorităților competente, inclusiv a
autorităților judiciare competente în materia răspunderii părintești, în temeiul
 dreptului intern. Semnalările referitoare la copiii expuși riscului de răpire de
către unul dintre părinți ar trebui introduse în SIS doar în situațiile în care
riscul este concret și evident și în circumstanțe limitate. Prin urmare este
necesar să se prevadă garanții stricte și adecvate. Atunci când evaluează
existența unui risc concret și evident ca un copil să fie scos în mod iminent și
ilegal dintr-un stat membru, autoritatea competentă ar trebui să țină cont de
situația personală a copilului și de mediul la care acesta este expus.
(33 Prezentul regulament ar trebui să stabilească o nouă categorie de semnalări
) pentru anumite categorii de persoane vulnerabile care trebuie împiedicate să
călătorească. Persoanele care necesită protecție din motive de vârstă, handicap
sau situație familială ar trebui considerate vulnerabile.
(34 Ar trebui introduse în SIS semnalări referitoare la copiii care trebuie
) împiedicați să călătorească pentru propria lor protecție, dacă există un risc
concret și evident ca aceștia să fie îndepărtați de pe teritoriul unui stat membru
sau să îl părăsească. Ar trebui introduse astfel de semnalări în cazul în care
călătoria i-ar expune riscului de a deveni victime ale traficului de ființe umane
sau ale căsătoriilor forțate, mutilării genitale feminine sau altor forme de
violență de gen, de a deveni victime ale infracțiunilor de terorism sau de a fi
implicați în acestea, de a fi recrutați sau înrolați în grupări armate sau de a fi
obligați să participe activ la ostilități.
(35 Ar trebui introduse semnalări referitoare la adulții vulnerabili care trebuie
) împiedicați să călătorească pentru propria lor protecție, în cazul în care
călătoria i-ar expune riscului de a deveni victime ale traficului de ființe umane
sau ale violenței de gen.
(36 Pentru a oferi garanții stricte și adecvate, semnalările referitoare la copii sau la
) alte persoane vulnerabile care trebuie împiedicate să călătorească ar trebui, în
cazurile în care acest lucru este prevăzut în dreptul intern, să fie introduse în
SIS în urma deciziei unei autorități judiciare sau a deciziei unei autorități
competente, confirmată de o autoritate judiciară.
(37 Ar trebui să se introducă o nouă acțiune de urmat pentru a permite oprirea și
) interogarea unei persoane pentru ca statul membru emitent să obțină informații
detaliate. Respectiva acțiune ar trebui să se aplice cazurilor în care, pe baza
unui indiciu clar, o persoană este suspectată că intenționează să comită sau
comite oricare dintre infracțiunile menționate la articolul 2 alineatele (1) și (2)
din Decizia-cadru 2002/584/JAI, atunci când sunt necesare mai multe
informații pentru executarea unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de
siguranță privative de libertate a unei persoane condamnate pentru oricare
dintre infracțiunile menționate la articolul 2 alineatele (1) și (2) din Decizia-
cadru 2002/584/JAI, sau dacă există motive să se creadă că respectiva persoană
va comite o astfel de infracțiune. De asemenea, această acțiune de urmat nu ar
trebui să aducă atingere mecanismelor de asistență judiciară reciprocă
existente. Ea ar trebui să furnizeze suficiente informații pentru a se decide cu
 privire la acțiuni suplimentare. Această nouă acțiune nu ar trebui să implice
nici percheziționarea, nici arestarea respectivei persoane. Drepturile
procedurale de care beneficiază persoana suspectată sau acuzată în temeiul
dreptului Uniunii sau al dreptului intern ar trebui menținute, inclusiv dreptul
acesteia de a avea acces la un avocat în conformitate cu Directiva 2013/48/UE
a Parlamentului European și a Consiliului (14).
(38 În cazul semnalărilor referitoare la obiecte căutate pentru a fi confiscate sau
) folosite ca probe în cadrul procedurilor penale, obiectele în cauză ar trebui să
fie confiscate în conformitate cu dreptul intern care stabilește dacă și conform
căror condiții se confiscă un obiect, mai ales dacă se află în posesia
proprietarului său de drept.
(39 SIS ar trebui să conțină noi categorii de obiecte de valoare ridicată, cum ar fi
) produse din domeniul tehnologiei informației care pot fi identificate și care pot
face obiectul unei căutări printr-un număr de identificare unic.
(40 În ceea ce privește semnalările introduse în SIS privind documentele în scopul
) confiscării sau al folosirii ca probe în cadrul procedurilor penale, termenul
„fals” ar trebui înțeles ca referindu-se atât la documentele falsificate, cât și la
cele contrafăcute.
(41 Ar trebui să fie posibil ca un stat membru să aplice unei semnalări o mențiune,
) denumită „indicator de validitate”, care să arate că acțiunea de urmat pe baza
semnalării nu va fi întreprinsă pe teritoriul său. În cazul în care semnalările
sunt introduse în vederea arestării sau predării, nicio dispoziție a prezentului
regulament nu ar trebui interpretată în scopul de a deroga de la dispozițiile
Deciziei-cadru 2002/584/JAI sau de a împiedica aplicarea acestora. Decizia de
a adăuga un indicator de validitate unei semnalări în scopul neexecutării unui
mandat european de arestare ar trebui să se bazeze numai pe motivele de refuz
prevăzute în decizia-cadru menționată.
(42 În cazul în care s-a adăugat un indicator de validitate și se identifică locul în
) care se află persoana căutată pentru a fi arestată în vederea predării, locul în
care se află persoana ar trebui comunicat întotdeauna autorității judiciare
emitente, care poate decide transmiterea unui mandat european de arestare
autorității judiciare competente în conformitate cu dispozițiile Deciziei-
cadru 2002/584/JAI.
(43 Statele membre ar trebui să poată stabili legături între semnalările din
) SIS. Stabilirea unor legături între două sau mai multe semnalări nu ar trebui să
aibă efect asupra acțiunii de urmat, asupra perioadei de reexaminare a
semnalărilor sau asupra drepturilor de acces la semnalări.
(44 Semnalările nu ar trebui păstrate în SIS mai mult timp decât este necesar în
) vederea îndeplinirii scopurilor specifice în care au fost introduse. Perioadele de
reexaminare pentru diferite categorii de semnalări ar trebui să fie adecvate
scopului acestora. Semnalările referitoare la obiecte care au legătură cu o
 semnalare referitoare la o persoană ar trebui păstrate numai atât timp cât este
păstrată semnalarea referitoare la persoana respectivă. Deciziile de a păstra
semnalări referitoare la persoane ar trebui să se bazeze pe o evaluare
individuală cuprinzătoare. Statele membre ar trebui să reexamineze
semnalările referitoare la persoane și obiecte în cursul perioadelor de
reexaminare prevăzute și ar trebui să întocmească statistici referitoare la
numărul de semnalări în cazul cărora s-a prelungit perioada de păstrare.
(45 Introducerea unei semnalări în SIS și prelungirea datei de expirare a
) valabilității unei semnalări din SIS ar trebui să facă obiectul unei cerințe de
proporționalitate care implică examinarea faptului dacă un caz concret este
suficient de adecvat, relevant și important pentru a justifica introducerea unei
semnalări în SIS. În ceea ce privește infracțiunile de terorism, cazul ar trebui
considerat suficient de adecvat, de relevant și de important pentru a justifica o
semnalare în SIS. Din motive de siguranță publică sau de securitate națională,
statele membre ar trebui să fie autorizate, în mod excepțional, să nu introducă
o semnalare în SIS atunci când aceasta este de natură să obstrucționeze
cercetările, investigațiile sau procedurile oficiale ori judiciare.
(46 Este necesar să se stabilească norme în ceea ce privește ștergerea semnalărilor.
) O semnalare ar trebui să fie păstrată numai pe durata necesară îndeplinirii
scopului în care a fost introdusă. Având în vedere practicile divergente ale
statelor membre privind determinarea momentului în care o semnalare și-a
îndeplinit scopul, este oportun să se prevadă criterii detaliate pentru fiecare
categorie de semnalări pentru a stabili momentul în care acestea ar trebui să fie
șterse.
(47 Integritatea datelor din SIS are o importanță majoră. Prin urmare, ar trebui
) prevăzute garanții adecvate pentru prelucrarea datelor din SIS atât la nivel
central, cât și la nivel național, în vederea asigurării securității datelor de la un
capăt la altul. Autoritățile implicate în prelucrarea datelor ar trebui să respecte
cerințele de securitate prevăzute în prezentul regulament și ar trebui să aplice o
procedură uniformă de raportare a incidentelor. Personalul acestora ar trebui să
beneficieze de o formare corespunzătoare și să fie informat în legătură cu
eventualele infracțiuni și sancțiuni în materie.
(48 Datele prelucrate în SIS și informațiile suplimentare conexe care fac obiectul
) schimbului în temeiul prezentului regulament nu ar trebui transferate sau puse
la dispoziția țărilor terțe sau a organizațiilor internaționale.
(49 Este oportun să se acorde acces la SIS serviciilor responsabile cu
) înmatricularea vehiculelor, a ambarcațiunilor și a aeronavelor pentru a le
permite să verifice dacă mijlocul de transport în cauză este căutat deja în
statele membre pentru a fi confiscat. De asemenea, este oportun să se acorde
acces la SIS serviciilor responsabile cu înregistrarea armelor de foc pentru a le
permite să verifice dacă arma de foc în cauză este căutată într-un stat membru
pentru a fi confiscată sau dacă există o semnalare referitoare la persoana care
 solicită înregistrarea.
(50 Accesul direct la SIS ar trebui acordat numai serviciilor publice competente.
) Acest acces ar trebui să se limiteze la semnalările privind respectivele mijloace
de transport și certificatul ori plăcuța lor de înmatriculare sau privind armele de
foc și persoanele care solicită înregistrarea. Orice rezultat pozitiv în SIS ar
trebui raportat de aceste servicii organelor de poliție, care ar trebui să ia măsuri
suplimentare în conformitate cu semnalarea specifică din SIS și vor notifica
statul membru emitent cu privire la rezultatul pozitiv prin intermediul
birourilor SIRENE.
(51 Fără a aduce atingere normelor mai specifice prevăzute în prezentul
) regulament, actele cu putere de lege și actele administrative naționale adoptate
în temeiul Directivei (UE) 2016/680 ar trebui să se aplice prelucrării, inclusiv
colectării și comunicării datelor cu caracter personal în temeiul prezentului
regulament de către autoritățile naționale competente în scopul prevenirii,
depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor de terorism ori a
altor infracțiuni grave ori al executării pedepselor. Accesul la datele introduse
în SIS și dreptul de a efectua căutări în aceste date al autorităților naționale
competente care sunt responsabile de prevenirea, depistarea, investigarea sau
urmărirea penală a infracțiunilor de terorism sau a altor infracțiuni grave ori de
executarea pedepselor fac obiectul tuturor dispozițiilor relevante din prezentul
regulament și al celor din Directiva (UE) 2016/680, astfel cum au fost
transpuse în dreptul intern, și în special al monitorizării de către autoritățile de
supraveghere menționate în Directiva (UE) 2016/680.
(52 Fără a aduce atingere normelor mai specifice prevăzute în prezentul
) regulament în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal,
Regulamentul (UE) 2016/679 ar trebui să se aplice prelucrării datelor cu
caracter personal de către statele membre în temeiul prezentului regulament, cu
excepția cazului în care o astfel de prelucrare este efectuată de către autoritățile
naționale competente în scopul prevenirii, investigării, depistării sau urmării
penale a infracțiunilor de terorism sau a altor infracțiuni grave.
(53 Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și a
) Consiliului (15) ar trebui să se aplice prelucrării datelor cu caracter personal de
către instituțiile și organele Uniunii atunci când acestea își exercită
responsabilitățile care le revin în temeiul prezentului regulament.
(54 Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului (16) ar
) trebui să se aplice prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate de către
Europol în temeiul prezentului regulament.
(55 În cazurile în care căutările efectuate în SIS de membrii naționali ai Eurojust și
) de asistenții acestora indică existența unei semnalări introduse de un stat
membru, Eurojust nu poate întreprinde acțiunea solicitată. Prin urmare,
Eurojust ar trebui să informeze statul membru în cauză pentru a i se permite să
se ocupe de caz.
(56 Atunci când folosesc SIS, autoritățile competente ar trebui să asigure
) respectarea demnității și a integrității persoanei ale cărei date sunt prelucrate.
Prelucrarea datelor cu caracter personal în sensul prezentului regulament nu
trebuie să conducă la discriminarea persoanelor din orice motive, cum ar fi sex,
rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare
sexuală.
(57 În ceea ce privește confidențialitatea, dispozițiile relevante din Statutul
) funcționarilor Uniunii Europene și din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai
Uniunii prevăzute în Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al
Consiliului (17) (denumit în continuare „Statutul funcționarilor”) ar trebui să se
aplice funcționarilor sau altor agenți care sunt angajați și își desfășoară
activitatea în legătură cu SIS.
(58 Atât statele membre, cât și eu-LISA ar trebui să întrețină planuri de securitate
) pentru a facilita punerea în aplicare a obligațiilor privind securitatea și ar trebui
să coopereze pentru a aborda aspectele legate de securitate dintr-o perspectivă
comună.
(59 Autoritățile naționale independente de supraveghere menționate în
) Regulamentul (UE) 2016/679 și în Directiva (UE) 2016/680 (denumite în
continuare „autoritățile de supraveghere”) ar trebui să monitorizeze legalitatea
prelucrării datelor cu caracter personal de către statele membre în temeiul
prezentului regulament, inclusiv schimbul de informații suplimentare.
Autorităților de supraveghere ar trebui să li se acorde resurse suficiente pentru
îndeplinirea acestei sarcini. Ar trebui să se stabilească drepturile persoanelor
vizate de acces, rectificare și ștergere a datelor lor cu caracter personal stocate
în SIS și căile de atac ulterioare în fața instanțelor judecătorești naționale,
precum și recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești. De asemenea,
este oportun să se solicite statistici anuale din partea statelor membre.
(60 Autoritățile de supraveghere ar trebui să se asigure că, cel puțin din patru în
) patru ani, se efectuează un audit al operațiunilor de prelucrare a datelor în
sistemele naționale din statele membre respective în conformitate cu
standardele internaționale de audit. Auditul ar trebui să fie efectuat de
autoritățile de supraveghere sau autoritățile de supraveghere ar trebui să
dispună în mod direct efectuarea auditului de către un auditor independent în
materie de protecție a datelor. Auditorul independent ar trebui să rămână sub
controlul și responsabilitatea autorităților de supraveghere în cauză care ar
trebui, prin urmare, să dea instrucțiuni auditorului și să definească în mod clar
scopul, domeniul de aplicare și metodologia auditului, precum și să ofere
îndrumări și să asigure supravegherea auditului și a rezultatelor finale ale
acestuia.
(61 Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor ar trebui să monitorizeze
) activitățile instituțiilor și organelor Uniunii în ceea ce privește prelucrarea
datelor cu caracter personal în temeiul prezentului regulament. Autoritatea
 Europeană pentru Protecția Datelor și autoritățile de supraveghere ar trebui să
coopereze în cadrul activităților de monitorizare a SIS.
(62 Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor ar trebui să beneficieze de
) resurse suficiente pentru a-și îndeplini sarcinile care i-au fost încredințate în
temeiul prezentului regulament, inclusiv de asistență din partea unor persoane
cu expertiză în domeniul datelor biometrice.
(63 Regulamentul (UE) 2016/794 prevede că Europol susține și consolidează
) acțiunile întreprinse de autoritățile naționale competente și cooperarea acestora
în vederea combaterii terorismului și a altor forme grave de criminalitate și
furnizează analize și evaluări ale amenințărilor. Extinderea drepturilor de acces
ale Europol la semnalările referitoare la persoane dispărute ar trebui să
îmbunătățească și mai mult capacitatea acestuia de a furniza autorităților
naționale de aplicare a legii produse operaționale și analitice cuprinzătoare
privind traficul de persoane și exploatarea sexuală a copiilor, inclusiv în
mediul online. Aceasta ar contribui la o mai bună prevenire a respectivelor
infracțiuni, la protecția potențialelor victime și la investigarea autorilor
infracțiunilor. Centrul european de combatere a criminalității informatice din
cadrul Europol ar beneficia la rândul său de accesul acordat Europol la
semnalările referitoare la persoane dispărute, inclusiv în cazurile autorilor
itineranți ai unor infracțiuni sexuale și în cele de abuz sexual asupra copiilor în
mediul online, în care autorii infracțiunilor susțin adeseori că au acces sau pot
avea acces la copii care ar putea să fi fost înregistrați ca dispăruți.
(64 În vederea eliminării lacunelor în privința schimbului de informații privind
) terorismul, în special privind luptătorii teroriști străini, ale căror deplasări este
extrem de important să fie monitorizate, statele membre sunt încurajate să facă
schimb de informații cu Europol privind activitățile legate de terorism. Acest
schimb de informații ar trebui să se desfășoare prin intermediul unui schimb de
informații suplimentare cu Europol cu privire la semnalările în cauză. În acest
scop, Europol ar trebui să creeze o conexiune cu infrastructura de comunicații.
(65 Este necesar, de asemenea, să se stabilească norme clare privind prelucrarea și
) descărcarea datelor din SIS de către Europol pentru a se permite o utilizare
cuprinzătoare a SIS, cu condiția ca standardele de protecție a datelor să fie
respectate, astfel cum se prevede în prezentul regulament și în
Regulamentul (UE) 2016/794. În cazurile în care căutările efectuate în SIS de
Europol indică existența unei semnalări introduse de un stat membru, Europol
nu poate întreprinde acțiunea necesară. Prin urmare, acesta ar trebui să
informeze statul membru în cauză printr-un schimb de informații suplimentare
cu biroul SIRENE corespunzător, pentru a permite statului membru respectiv
să se ocupe de caz.
(66 Regulamentul (UE) 2016/1624 al Parlamentului European și al
) Consiliului (18) prevede, în sensul regulamentului respectiv, că statul membru
gazdă îi autorizează pe membrii echipelor menționate la articolul 2 punctul 8
 din regulamentul respectiv, trimise de Agenția Europeană pentru Poliția de
Frontieră și Garda de Coastă, să consulte bazele de date ale Uniunii, în cazul în
care această consultare este necesară pentru îndeplinirea obiectivelor operative
specificate în planul operativ privind verificările la frontieră, supravegherea
frontierelor și returnarea. Alte agenții relevante ale Uniunii, în special Biroul
European de Sprijin pentru Azil și Europol, pot, de asemenea, să trimită în
cadrul echipelor de sprijin pentru gestionarea migrației experți care nu sunt
membri ai personalului respectivelor agenții ale Uniunii. Obiectivul trimiterii
echipelor menționate la articolul 2 punctele 8 și 9 din regulamentul respectiv
este de a oferi întăriri tehnice și operative statelor membre solicitante, în
special celor care se confruntă cu provocări disproporționate legate de
migrație. Pentru ca echipele menționate la articolul 2 punctele 8 și 9 din
regulamentul respectiv să își îndeplinească sarcinile, acestea au nevoie de
accesul la SIS prin intermediul unei interfețe tehnice a Agenției Europene
pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă care să se conecteze la SIS
central. În cazul în care căutările în SIS efectuate de echipele menționate la
articolul 2 punctele 8 și 9 din Regulamentul (UE) 2016/1624 sau de echipele
formate din personal indică existența unei semnalări introduse de un stat
membru, membrul echipei sau personalul nu poate întreprinde acțiunea
necesară, cu excepția cazului în care este autorizat în acest sens de statul
membru gazdă. Prin urmare, statul membru gazdă ar trebui să fie informat
pentru a i se permite să se ocupe de caz. Statul membru gazdă ar trebui să
notifice statul membru emitent cu privire la rezultatul pozitiv printr-un schimb
de informații suplimentare.
(67 Dată fiind natura lor tehnică, gradul lor de detaliu și necesitatea de a fi
) actualizate în mod regulat, anumite aspecte ale SIS nu pot fi reglementate în
mod exhaustiv prin prezentul regulament. Aceste aspecte includ, de exemplu,
normele tehnice privind introducerea, actualizarea, ștergerea datelor și
efectuarea de căutări în acestea și privind calitatea datelor și normele
referitoare la datele biometrice, normele privind compatibilitatea și ordinea
priorității semnalărilor, privind legăturile dintre semnalări, stabilirea datei de
expirare a valabilității semnalărilor în termenul maxim și privind schimbul de
informații suplimentare. Prin urmare, ar trebui să i se confere Comisiei
competențe de executare cu privire la aceste aspecte. Normele tehnice privind
efectuarea de căutări în semnalări ar trebui să ia în considerare buna
funcționare a aplicațiilor naționale.
(68 În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a
) prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei.
Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu
Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al
Consiliului (19). Procedura de adoptare a actelor de punere în aplicare în temeiul
prezentului regulament și al Regulamentului (UE) 2018/1861 ar trebui să fie
aceeași.
(69 Pentru a se asigura transparența, eu-LISA ar trebui să elaboreze, la doi ani
) după punerea în funcțiune a SIS în temeiul prezentului regulament, un raport
referitor la funcționarea tehnică a SIS central și a infrastructurii de comunicații,
inclusiv în ceea ce privește securitatea acestora, și la schimbul bilateral și
multilateral de informații suplimentare. Comisia ar trebui să efectueze o
evaluare globală din patru în patru ani.
(70 Pentru a asigura buna funcționare a SIS, competența de a adopta acte în
) conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în
ceea ce privește noile subcategorii de obiecte care urmează să fie căutate pe
baza semnalărilor referitoare la obiecte căutate pentru a fi confiscate sau
folosite ca probe în cadrul procedurilor penale și determinarea situațiilor în
care se pot utiliza fotografii și imagini faciale pentru identificarea persoanelor
în alte contexte decât la punctele obișnuite de trecere a frontierei. Este deosebit
de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze
consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să
se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul
interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (20). În
special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate,
Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp
cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic
la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea
actelor delegate.
(71 Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume instituirea și
) reglementarea unui sistem de informații al Uniunii și schimbul de informații
suplimentare conexe, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre,
dar, având în vedere natura lor, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul
Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul
subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind
Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității,
astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu
depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.
(72 Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile
) recunoscute în special în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
În special, prezentul regulament respectă pe deplin protecția datelor cu caracter
personal în conformitate cu articolul 8 din Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene, vizând în același timp să asigure un mediu sigur pentru
toate persoanele care își au reședința pe teritoriul Uniunii și o protecție specială
pentru copiii care ar putea cădea victimă traficului de persoane sau răpirii. În
cazurile care privesc copii, interesul superior al copilului ar trebui să primeze.
(73 În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția
) Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea
prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat
 membru și nu i se aplică. Deoarece prezentul regulament constituie o
dezvoltare a acquis-ului Schengen, Danemarca decide, în conformitate cu
articolul 4 din protocolul respectiv, în termen de șase luni de la data la care
Consiliul decide cu privire la prezentul regulament dacă îl va pune în aplicare
în legislația sa națională.
(74 Regatul Unit participă la prezentul regulament, în conformitate cu articolul 5
) alineatul (1) din Protocolul nr. 19 privind acquis-ul Schengen integrat în cadrul
Uniunii Europene, anexat la TUE și la TFUE, și cu articolul 8 alineatul (2) din
Decizia 2000/365/CE a Consiliului (21).
(75 Irlanda participă la prezentul regulament, în conformitate cu articolul 5
) alineatul (1) din Protocolul nr. 19 anexat la Tratatul privind Uniunea
Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și cu
articolul 6 alineatul (2) din Decizia 2002/192/CE a Consiliului (22).
(76 În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o
) dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat
de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei
privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea
acquis-ului Schengen (23), care se află sub incidența articolului 1 punctul G din
Decizia 1999/437/CE a Consiliului (24).
(77 În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a
) dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului între Uniunea
Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la
asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și
dezvoltarea acquis-ului Schengen (25), care se află sub incidența articolului 1
punctul G din Decizia 1999/437/CE a Consiliului, coroborat cu articolul 3 din
Decizia 2008/149/JAI a Consiliului (26).
(78 În ceea ce privește Liechtenstein, prezentul regulament constituie o dezvoltare
) a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului între Uniunea
Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul
Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între
Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind
asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și
dezvoltarea acquis-ului Schengen (27), care se află sub incidența articolului 1
punctul G din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din
Decizia 2011/349/UE a Consiliului (28).
(79 În ceea ce privește Bulgaria și România, prezentul regulament constituie un act
) care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în
înțelesul articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2005 și ar trebui
coroborat cu Deciziile 2010/365/UE (29) și (UE) 2018/934 (30) ale Consiliului.
(80 În ceea ce privește Croația, prezentul regulament constituie un act care se
) întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în înțelesul
 articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2011 și ar trebui coroborat
cu Decizia (UE) 2017/733 a Consiliului (31).
(81 În ceea ce privește Cipru, prezentul regulament constituie un act care se
) întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în înțelesul
articolului 3 alineatul (2) din Actul de aderare din 2003.
(82 Prezentul regulament ar trebui să se aplice Irlandei la date hotărâte în
) conformitate cu procedurile stabilite în instrumentele relevante privind
aplicarea acquis-ului Schengen în cazul acestui stat.
(83 Prezentul regulament introduce o serie de îmbunătățiri în SIS care vor spori
) eficacitatea acestuia, vor consolida protecția datelor și vor extinde drepturile de
acces. O parte a respectivelor îmbunătățiri nu necesită dezvoltări tehnice
complexe, în timp ce altele necesită modificări tehnice de diferite dimensiuni.
Pentru a permite ca îmbunătățirile aduse sistemului să fie disponibile pentru
utilizatorii finali cât mai rapid posibil, prezentul regulament introduce
modificări ale Deciziei 2007/533/JAI în mai multe etape. O serie de
îmbunătățiri aduse sistemului ar trebui să se aplice imediat după intrarea în
vigoare a prezentului regulament, iar altele ar trebui să se aplice după unu sau
doi ani de la intrarea în vigoare a acestuia. Prezentul regulament ar trebui să se
aplice integral în termen de trei ani de la data intrării sale în vigoare. Pentru a
evita întârzierile în aplicarea sa, punerea în aplicare pe etape a prezentului
regulament ar trebui să fie monitorizată îndeaproape.
(84 Regulamentul (CE) nr. 1986/2006 al Parlamentului European și al
) Consiliului (32), Decizia 2007/533/JAI și Decizia 2010/261/UE a
Comisiei ( ) ar trebui abrogate de la data aplicării integrale a prezentului
33

regulament.
(85 Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în
) conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al
Parlamentului European și al Consiliului (34) și a emis un aviz la 3 mai 2017,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I
Dispoziții generale

Articolul 1
Scopul general al SIS
Obiectivul SIS este de a asigura un nivel ridicat de securitate în spațiul de libertate,
securitate și justiție al Uniunii, inclusiv menținerea siguranței publice și a ordinii
publice și garantarea securității pe teritoriile statelor membre, și de a asigura
aplicarea dispozițiilor părții a treia titlul V capitolul 4 și capitolul 5 din TFUE
referitoare la circulația persoanelor pe teritoriile statelor membre, folosind
informațiile transmise prin intermediul acestui sistem.

Articolul 2
Obiectul
(1)   Prezentul regulament stabilește condițiile și procedurile referitoare la
introducerea și prelucrarea semnalărilor în SIS referitoare la persoane și obiecte,
precum și la schimbul de informații suplimentare și de date suplimentare în scopul
cooperării judiciare și polițienești în materie penală.
(2)   Prezentul regulament stabilește de asemenea dispoziții privind arhitectura
tehnică a SIS, privind responsabilitățile statelor membre și ale Agenției Uniunii
Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă
în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA), privind prelucrarea datelor,
privind drepturile persoanelor vizate și privind răspunderea.

Articolul 3
Definiții
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
1 „semnalare” înseamnă un set de date introduse în SIS care permit autorităților competente
. să identifice o persoană sau un obiect în vederea întreprinderii unei acțiuni specifice;
2 „informații suplimentare” înseamnă informații care nu fac parte din datele semnalării
. stocate în SIS, dar au legătură cu semnalările din SIS, și care urmează a fi transmise prin
intermediul birourilor SIRENE:
(a pentru a permite statelor membre să se consulte sau să se informeze la introducerea unei
) semnalări;
(b pentru a permite acțiunea de urmat corespunzătoare în urma obținerii unui rezultat
) pozitiv;
(c) în cazul în care nu se poate întreprinde acțiunea necesară;
(d) în ceea ce privește calitatea datelor din SIS;
(e) în ceea ce privește compatibilitatea și ordinea de prioritate a semnalărilor;
(f) în ceea ce privește drepturile de acces;
3 „date suplimentare” înseamnă datele stocate în SIS care au legătură cu semnalările din SIS
. și care trebuie să fie puse imediat la dispoziția autorităților competente în cazul în care o
persoană cu privire la care s-au introdus date în SIS este localizată ca urmare a efectuării
unei căutări în SIS;
4 „date cu caracter personal” înseamnă date cu caracter personal astfel cum sunt definite la
. articolul 4 punctul 1 din Regulamentul (UE) 2016/679;
5 „prelucrare a datelor cu caracter personal” înseamnă orice operațiune sau set de operațiuni
. efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter
personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automate, cum ar fi colectarea, înregistrarea,
consemnarea într-un registru, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea,
extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la
dispoziție în alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea;
6.„corespondență” înseamnă parcurgerea următoarelor etape:
(a) un utilizator final a efectuat o căutare în SIS;
(b)căutarea respectivă a indicat o semnalare introdusă în SIS de un alt stat membru; și
(c) datele privind semnalarea din SIS corespund datelor căutării;
7 „rezultat pozitiv” înseamnă orice corespondență care îndeplinește următoarele criterii:
. (a a fost confirmată de către:
) (i) utilizatorul final; sau
(ii autoritatea competentă în conformitate cu procedurile naționale, în cazul în care
) corespondența în cauză s-a bazat pe compararea datelor biometrice;
și
(b) sunt solicitate acțiuni suplimentare;
8 „indicator de validitate” înseamnă suspendarea validității unei semnalări la nivel național,
. care poate fi adăugat semnalărilor în vederea arestării, semnalărilor referitoare la persoane
dispărute și persoane vulnerabile și semnalărilor în vederea efectuării de controale discrete,
de verificări prin interviu și de controale specifice;
9.„stat membru emitent” înseamnă statul membru care a introdus semnalarea în SIS;
10 „stat membru de executare” înseamnă statul membru care întreprinde sau a întreprins
. acțiunile necesare în urma obținerii unui rezultat pozitiv;
11 „utilizator final” înseamnă un membru al personalului unei autorități competente autorizat
. să efectueze căutări în mod direct în CS-SIS, N.SIS sau într-o copie tehnică a acestora;
12 „date biometrice” înseamnă date cu caracter personal care rezultă în urma unor tehnici de
. prelucrare specifice referitoare la caracteristicile fizice sau fiziologice ale unei persoane
fizice care permit sau confirmă identificarea unică a respectivei persoane, și anume
fotografii, imagini faciale, date dactiloscopice și profilul ADN;
13 „date dactiloscopice” înseamnă date privind amprentele digitale și amprentele palmare
. care, având în vedere unicitatea lor și punctele de referință pe care le conțin, permit
comparații fiabile și concludente referitoare la identitatea unei persoane;
14 „imagine facială” înseamnă imagini digitale ale feței, având o rezoluție a imaginii și o
. calitate suficiente pentru a fi utilizate în stabilirea automatizată de corespondențe
biometrice;
15 „profil ADN” înseamnă un cod format din litere sau din cifre care reprezintă un set de
. caracteristici de identificare a părții necodificate a unui eșantion analizat de ADN uman, și
 anume structura moleculară specifică din diverse segmente de ADN (loci);
16 „infracțiuni de terorism” înseamnă infracțiunile prevăzute de dreptul intern menționate la
. articolele 3-14 din Directiva (UE) 2017/541 a Parlamentului European și a
Consiliului (35) sau infracțiuni echivalente cu acestea în cazul statelor membre care nu au
obligații în temeiul directivei respective;
17 „amenințare pentru sănătatea publică” înseamnă o amenințare pentru sănătatea publică
. astfel cum este definită la articolul 2 punctul 21 din Regulamentul (UE) 2016/399 al
Parlamentului European și al Consiliului (36).

Articolul 4
Arhitectura tehnică a SIS și modul de funcționare a acestuia
(1)   SIS este compus din următoarele elemente:
(a un sistem central (SIS central) format din:
)
(i o funcție de asistență tehnică („CS-CIS”) ce conține o bază de date (denumită în
) continuare „baza de date din SIS”), și care include CS-CIS de rezervă;
(ii) o interfață națională uniformă („NI-SIS”);
(b un sistem național (N.SIS) în fiecare stat membru, care constă în sisteme naționale de date
) care comunică cu SIS central, inclusiv cel puțin un N.SIS de rezervă național sau comun;
și
(c o infrastructură de comunicații între CS-SIS, CS-SIS de rezervă și NI-SIS (denumită în
) continuare „infrastructura de comunicații”) care furnizează o rețea virtuală criptată
dedicată datelor din SIS și schimbului de date între birourile SIRENE, astfel cum sunt
menționate la articolul 7 alineatul (2).
Un N.SIS, astfel cum este menționat la litera (b), poate conține un fișier de date
(denumit în continuare „copie națională”) care conține o copie completă sau
parțială a bazei de date SIS. Două sau mai multe state membre pot crea în unul
dintre sistemele lor N.SIS o copie care poate fi utilizată în comun de statele
membre respective. O astfel de copie comună se consideră ca fiind copia națională
a fiecăruia dintre statele membre respective.
Un N.SIS de rezervă comun, astfel cum este menționat la litera (b), poate fi folosit
în comun de două sau mai multe state membre. În astfel de cazuri, N.SIS de
rezervă comun se consideră ca fiind N.SIS de rezervă al fiecăruia dintre statele
membre respective. În vederea asigurării disponibilității neîntrerupte pentru
utilizatorii finali, N.SIS și N.SIS de rezervă pot fi folosite simultan.
Statele membre care intenționează să creeze o copie comună sau un N.SIS de
rezervă comun care să fie utilizate în comun convin în scris asupra
responsabilităților care le revin. Acestea notifică Comisiei înțelegerea lor.
Infrastructura de comunicații sprijină și contribuie la asigurarea disponibilității
neîntrerupte a SIS. Aceasta include căi redundante și separate pentru conexiunile
dintre CS-SIS și CS-SIS de rezervă și, de asemenea, include căi redundante și
separate pentru conexiunile dintre fiecare punct național de acces la rețeaua SIS și
CS-SIS și CS-SIS de rezervă.
(2)   Statele membre introduc, actualizează, șterg datele din SIS și efectuează
căutări în datele respective prin intermediul propriilor N.SIS. Statele membre care
utilizează o copie națională parțială sau integrală sau o copie comună parțială sau
integrală pun la dispoziție respectiva copie pentru efectuarea de căutări automate
pe teritoriul fiecăruia dintre respectivele state membre. Copia națională parțială sau
comună conține cel puțin datele enumerate la articolul 20 alineatul (3) literele (a)-
(v). Nu este posibilă consultarea fișierelor de date din N. SIS ale altor state membre
decât în cazul copiilor comune.
(3)   CS-SIS îndeplinește funcțiile de supraveghere tehnică și de administrare și are
un CS-SIS de rezervă care poate să asigure toate funcționalitățile CS-SIS principal,
în cazul în care respectivul sistem încetează să funcționeze. CS-SIS și CS-SIS de
rezervă sunt amplasate în cele două amplasamente tehnice ale eu-LISA.
(4)   eu-LISA pune în aplicare soluții tehnice pentru a consolida disponibilitatea
neîntreruptă a SIS fie prin funcționarea concomitentă a CS-SIS și a CS-SIS de
rezervă, cu condiția ca CS-SIS de rezervă să rămână în măsură să asigure
funcționarea SIS în cazul unei încetări a funcționării CS-SIS, fie prin duplicarea
sistemului sau a componentelor acestuia. În pofida cerințelor procedurale prevăzute
la articolul 10 din Regulamentul (UE) 2018/1726, cel târziu până la data de
28 decembrie 2019, eu-LISA pregătește un studiu privind opțiunile în materie de
soluții tehnice, incluzând o evaluare independentă a impactului și o analiză cost-
beneficiu.
(5)   În cazul în care este necesar, în circumstanțe excepționale, eu-LISA poate crea
temporar o copie suplimentară a bazei de date din SIS.
(6)   CS-SIS furnizează serviciile necesare pentru introducerea datelor în SIS și
prelucrarea acestora, inclusiv pentru căutările în baza de date din SIS. Pentru
statele membre care utilizează o copie națională sau o copie comună, CS-SIS
asigură:
(a) actualizări online ale copiilor naționale;
(b) sincronizarea și coerența dintre copiile naționale și baza de date din SIS; și
(c) operațiunile de inițializare și de restaurare a copiilor naționale;
(7)   CS-SIS asigură disponibilitate neîntreruptă.

Articolul 5
Costuri
(1)   Costurile aferente funcționării, întreținerii și dezvoltării în continuare a SIS
central și a infrastructurii de comunicații se suportă din bugetul general al Uniunii.
Costurile respective includ lucrările care vizează CS-SIS, pentru a asigura
furnizarea serviciilor menționate la articolul 4 alineatul (6).
(2)   Costurile aferente înființării, funcționării, întreținerii și dezvoltării în
continuare a fiecărui N.SIS sunt suportate de statul membru în cauză.

CAPITOLUL II
Responsabilitățile statelor membre

Articolul 6
Sistemele naționale
Fiecare stat membru este responsabil cu înființarea, funcționarea, întreținerea și
dezvoltarea în continuare a propriului N.SIS și cu conectarea acestuia la NI-SIS.
Fiecare stat membru este responsabil cu asigurarea disponibilității neîntrerupte a
datelor din SIS pentru utilizatorii finali.
Fiecare stat membru transmite semnalările sale prin intermediul propriului N.SIS.

Articolul 7
Oficiul N.SIS II și biroul SIRENE
(1)   Fiecare stat membru desemnează o autoritate (oficiul N.SIS) care deține
responsabilitatea principală pentru sistemul său N.SIS.
Autoritatea respectivă este responsabilă cu buna funcționare și securitatea N.SIS,
asigură accesul autorităților competente la SIS și ia măsurile necesare pentru a
asigura respectarea prezentului regulament. Aceasta este responsabilă să asigure că
toate funcționalitățile SIS sunt puse în mod corespunzător la dispoziția
utilizatorilor finali.
(2)   Fiecare stat membru desemnează o autoritate națională care este operațională
24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână și care asigură schimbul și disponibilitatea
tuturor informațiilor suplimentare (biroul SIRENE) în conformitate cu manualul
SIRENE. Fiecare birou SIRENE servește drept punct unic de contact pentru statul
său membru pentru a schimba informații suplimentare despre semnalări și pentru a
facilita întreprinderea acțiunilor necesare atunci când s-au introdus în SIS
semnalări referitoare la persoane sau obiecte, iar respectivele persoane sau obiecte
au fost localizate ca urmare a unui răspuns pozitiv.
În conformitate cu dreptul intern, fiecare birou SIRENE are acces ușor, direct sau
indirect, la toate informațiile naționale relevante, inclusiv la bazele de date
naționale și la toate informațiile despre semnalările statului său membru, precum și
la consiliere de specialitate, astfel încât să poată răspunde, rapid și în termenele
prevăzute la articolul 8, cererilor de informații suplimentare.
Birourile SIRENE coordonează verificarea calității informațiilor introduse în
SIS. În acest sens, birourile SIRENE au acces la datele prelucrate în SIS.
(3)   Statele membre furnizează eu-LISA detalii cu privire la oficiul lor N.SIS și la
biroul lor SIRENE. eu-LISA publică lista oficiilor N.SIS și a birourilor SIRENE,
împreună cu lista menționată la articolul 56 alineatul (7).

Articolul 8
Schimbul de informații suplimentare
(1)   Schimbul de informații suplimentare se efectuează în conformitate cu
dispozițiile manualului SIRENE și utilizând infrastructura de comunicații. Statele
membre furnizează resursele tehnice și umane necesare pentru a asigura
disponibilitatea continuă și schimbul prompt și eficace de informații suplimentare.
În cazul în care infrastructura de comunicații este indisponibilă, statele membre
folosesc pentru schimbul de informații suplimentare alte mijloace tehnice
securizate în mod corespunzător. În manualul SIRENE se include o listă a
mijloacelor tehnice securizate în mod corespunzător.
(2)   Informațiile suplimentare se utilizează numai în scopul în care au fost
transmise în conformitate cu articolul 64, cu excepția cazului în care s-a obținut în
prealabil acordul statului membru emitent pentru alte utilizări.
(3)   Birourile SIRENE își îndeplinesc sarcinile în mod rapid și eficient, în special
prin formularea unui răspuns la o cerere de informații suplimentare cât mai curând
posibil, și nu mai târziu de 12 ore de la primirea cererii. În cazul semnalărilor
pentru infracțiuni de terorism și în cazul semnalărilor referitoare la persoane
căutate în scopul predării sau al extrădării, precum și în cazul semnalărilor
referitoare la copii menționate la articolul 32 alineatul (1) litera (c), birourile
SIRENE acționează imediat.
Cererile de informații suplimentare cu prioritate absolută sunt marcate cu indicația
„URGENT” în formularele SIRENE, în care se specifică și motivul urgenței.
(4)   Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru a stabili norme detaliate
referitoare la sarcinile birourilor SIRENE în temeiul prezentului regulament și la
schimbul de informații suplimentare, sub forma unui manual intitulat „manualul
SIRENE”. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu
procedura de examinare menționată la articolul 76 alineatul (2).

Articolul 9
Conformitatea tehnică și funcțională
(1)   La crearea sistemului său N.SIS, fiecare stat membru respectă standardele,
protocoalele și procedurile tehnice comune stabilite pentru a asigura
compatibilitatea propriului N.SIS cu SIS central în vederea unei transmiteri
prompte și eficace a datelor.
(2)   În cazul în care un stat membru utilizează o copie națională, acesta se asigură,
prin intermediul serviciilor furnizate de CS-SIS și al actualizărilor automate
menționate la articolul 4 alineatul (6), că datele stocate în copia națională sunt
identice și coerente cu baza de date din SIS și că în urma efectuării unei căutări în
copia sa națională se obține un rezultat echivalent cu cel generat de căutarea în
baza de date din SIS.
(3)   Utilizatorii finali primesc datele necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care le
revin, în special, și dacă este necesar, toate datele disponibile care permit
identificarea persoanei vizate și acțiunea de urmat solicitată.
(4)   Statele membre și eu-LISA efectuează teste periodice pentru a verifica
conformitatea tehnică a copiilor naționale menționate la alineatul (2). Rezultatele
respectivelor teste sunt luate în considerare ca parte a mecanismului instituit prin
Regulamentul (UE) nr. 1053/2013 al Consiliului (37).
(5)   Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru stabilirea și dezvoltarea
standardelor, protocoalelor și procedurilor tehnice comune menționate la
alineatul (1) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă
în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 76 alineatul (2).

Articolul 10
Securitatea – Statele membre
(1)   Fiecare stat membru adoptă, în legătură cu sistemul său N.SIS, măsurile
necesare, inclusiv un plan de securitate, un plan de asigurare a continuității
activității și un plan de recuperare în caz de dezastru, pentru:
(a a proteja datele din punct de vedere fizic, inclusiv prin elaborarea de planuri de urgență
) pentru protecția infrastructurii critice;
(b a împiedica accesul persoanelor neautorizate la instalațiile de prelucrare a datelor utilizate
) pentru prelucrarea datelor cu caracter personal (controlul accesului la instalații);
(c a împiedica citirea, copierea, modificarea sau îndepărtarea neautorizată a suporturilor de
) date (controlul suporturilor de date);
(d a împiedica introducerea neautorizată de date și inspectarea, modificarea sau ștergerea
) neautorizată a datelor cu caracter personal stocate (controlul stocării);
(e a împiedica utilizarea sistemelor de prelucrare automată a datelor de către persoane
) neautorizate cu ajutorul echipamentelor de comunicare a datelor (controlul utilizatorilor);
(f a împiedica prelucrarea neautorizată de date în SIS și modificarea sau ștergerea
) neautorizată a datelor prelucrate în SIS (controlul introducerii datelor);
(g a se asigura că persoanele autorizate să utilizeze un sistem de prelucrare automată a datelor
) au acces numai la datele pentru care dețin autorizația de acces, prin utilizarea unor
elemente individuale și unice de identificare a utilizatorului și cu folosirea exclusivă a
unor moduri de acces confidențiale (controlul accesului la date);
(h a se asigura că toate autoritățile cu drept de acces la SIS sau la instalațiile de prelucrare a
) datelor creează profiluri care descriu funcțiile și responsabilitățile persoanelor autorizate să
acceseze, să introducă, să actualizeze, să șteargă datele și să efectueze căutări în acestea și
că pun fără întârziere respectivele profiluri la dispoziția autorităților de supraveghere
menționate la articolul 69 alineatul (1), la cererea acestora (profilurile membrilor
personalului);
(i a se asigura că este posibil să se verifice și să se stabilească organismele cărora le pot fi
) transmise date cu caracter personal prin utilizarea echipamentelor de comunicare a datelor
(controlul comunicării);
(j a se asigura că ulterior este posibil să se verifice și să se stabilească ce date cu caracter
) personal au fost introduse în sistemele de prelucrare automată a datelor, când, de către cine
și în ce scop (controlul introducerii);
(k a împiedica citirea, copierea, modificarea sau ștergerea neautorizată a datelor cu caracter
) personal în timpul transmiterii datelor cu caracter personal sau în timpul transportului
suporturilor de date, în special prin utilizarea unor tehnici de criptare corespunzătoare
(controlul transportului);
(l a monitoriza eficacitatea măsurilor de securitate menționate la prezentul alineat și a lua
) măsurile organizaționale necesare referitoare la monitorizarea internă pentru a asigura
respectarea prezentului regulament (auditul intern);
(m a se asigura că, în cazul unei întreruperi, sistemele instalate pot fi readuse la operarea
) normală (recuperare); și
(n a se asigura că SIS își îndeplinește funcțiile corect, că defecțiunile sunt raportate
) (fiabilitate) și că datele cu caracter personal stocate în SIS nu pot fi corupte în cazul unei
defectări a sistemului (integritate).
(2)   Statele membre iau măsuri echivalente celor menționate la alineatul (1) în
materie de securitate în ceea ce privește prelucrarea informațiilor suplimentare și
schimbul de informații suplimentare, inclusiv prin securizarea sediilor birourilor
SIRENE.
(3)   Statele membre iau măsuri echivalente celor menționate la alineatul (1) din
prezentul articol în materie de securitate în ceea ce privește prelucrarea datelor din
SIS de către autoritățile menționate la articolul 44.
(4)   Măsurile descrise la alineatele (1), (2) și (3) pot face parte dintr-o abordare și
dintr-un plan de securitate generice la nivel național care înglobează mai multe
sisteme informatice. În astfel de cazuri, cerințele prevăzute la prezentul articol și
aplicabilitatea acestora în ceea ce privește SIS trebuie să fie clar identificabile și
asigurate de planul respectiv.

Articolul 11
Confidențialitatea – Statele membre
(1)   Fiecare stat membru aplică propriile norme privind secretul profesional sau
alte obligații echivalente de confidențialitate pentru toate persoanele și organismele
care lucrează cu date din SIS și cu informații suplimentare, în conformitate cu
dreptul său intern. Această obligație se aplică și după ce persoanele respective au
încetat să mai ocupe o anumită funcție sau un anumit post ori după încetarea
activității organismelor respective.
(2)   Dacă un stat membru colaborează cu contractanți externi în cadrul oricăror
sarcini legate de SIS, acesta monitorizează îndeaproape activitățile contractanților
pentru a asigura respectarea tuturor dispozițiilor prezentului regulament, în special
cele referitoare la securitate, la confidențialitate și la protecția datelor.
(3)   Gestionarea operațională a N.SIS sau a copiilor tehnice nu se încredințează
societăților private și nici organizațiilor private.

Articolul 12
Păstrarea înregistrărilor la nivel național
(1)   Statele membre se asigură că orice accesare a datelor cu caracter personal și
toate schimburile de date cu caracter personal din CS-SIS sunt înregistrate în
propriul N.SIS în scopul verificării legalității căutării, al monitorizării legalității
prelucrării datelor, al automonitorizării și al asigurării funcționării corespunzătoare
a N.SIS, precum și a integrității și securității datelor. Această cerință nu se aplică
prelucrărilor automate menționate la articolul 4 alineatul (6) literele (a), (b) și (c).
(2)   Înregistrările arată, în special, istoricul semnalării, ziua și ora activității de
prelucrare a datelor, datele utilizate pentru efectuarea unei căutări, o mențiune cu
privire la datele prelucrate și elementele individuale și unice de identificare a
utilizatorului, atât ale autorității competente, cât și ale persoanei care prelucrează
datele.
(3)   Prin derogare de la alineatul (2) din prezentul articol, în cazul în care căutarea
se efectuează cu ajutorul datelor dactiloscopice sau al unei imagini faciale în
conformitate cu articolul 43, înregistrările arată tipul de date utilizate în locul
datelor propriu-zise pentru efectuarea căutării.
(4)   Înregistrările se pot utiliza numai în scopurile menționate la alineatul (1) și se
șterg la trei ani de la creare. Înregistrările care includ istoricul semnalărilor se șterg
la trei ani de la ștergerea semnalărilor.
(5)   Înregistrările se pot păstra mai mult timp decât perioadele menționate la
alineatul (4) dacă sunt necesare pentru proceduri de monitorizare care se află deja
în curs.
(6)   Autoritățile naționale competente responsabile cu verificarea legalității
căutărilor, cu monitorizarea legalității prelucrării datelor, cu automonitorizarea și
cu asigurarea funcționării corespunzătoare a N.SIS și a integrității și securității
datelor au acces la înregistrări, în limitele competențelor lor și la cererea acestora,
în scopul îndeplinirii atribuțiilor care le revin.
(7)   În cazul în care, în conformitate cu dreptul intern, statele membre efectuează
căutări automate prin scanarea plăcuțelor de înmatriculare ale autovehiculelor,
utilizând sistemele de recunoaștere automată a plăcuțelor de înmatriculare, acestea
păstrează înregistrările căutărilor în conformitate cu dreptul intern. Dacă este
necesar, se poate efectua o căutare completă în SIS pentru a verifica dacă s-a
obținut un rezultat pozitiv. Alineatele (1)-(6) se aplică oricărei căutări complete.
(8)   Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru stabilirea conținutului
înregistrării menționate la alineatul (7) din prezentul articol. Respectivele acte de
punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată
la articolul 76 alineatul (2).

Articolul 13
Automonitorizarea
Statele membre se asigură că fiecare autoritate care are drept de acces la datele din
SIS ia măsurile necesare pentru a respecta prezentul regulament și cooperează,
dacă este necesar, cu autoritatea de supraveghere.

Articolul 14
Formarea personalului
(1)   Înainte de a fi autorizat să prelucreze datele stocate în SIS și periodic după
acordarea accesului la datele din SIS, personalul autorităților care au drept de acces
la SIS beneficiază de o formare corespunzătoare privind securitatea datelor, privind
drepturile fundamentale, inclusiv protecția datelor, și privind normele și
procedurile referitoare la prelucrarea datelor, astfel cum sunt prevăzute în manualul
SIRENE. Personalul este informat despre toate dispozițiile relevante referitoare la
infracțiuni și sancțiuni, inclusiv cele prevăzute în articolul 73.
(2)   Statele membre dispun de un program național de formare cu privire la SIS,
care include formarea utilizatorilor finali, precum și a personalului birourilor
SIRENE.
Respectivul program de formare poate face parte dintr-un program general de
formare la nivel național care include formarea în alte domenii relevante.
(3)   La nivelul Uniunii se organizează cursuri comune de formare cel puțin o dată
pe an, pentru a consolida cooperarea între birourile SIRENE.

CAPITOLUL III
Responsabilitățile eu-LISA

Articolul 15
Gestionarea operațională
(1)   eu-LISA este responsabilă cu gestionarea operațională a SIS central. În
cooperare cu statele membre, eu-LISA se asigură că pentru SIS central se
utilizează în permanență cea mai bună tehnologie disponibilă, sub rezerva unei
analize cost-beneficiu.
(2)   eu-LISA este, de asemenea, responsabilă cu următoarele sarcini legate de
infrastructura de comunicații:
(a) supravegherea;
(b) securitatea;
(c) coordonarea relațiilor dintre statele membre și furnizor;
(d) sarcinile aferente execuției bugetare;
(e) achiziții și reînnoire; și
(f) aspecte contractuale.
(3)   eu-LISA este, de asemenea, responsabilă cu următoarele sarcini legate de
birourile SIRENE și de comunicarea dintre birourile SIRENE:
(a) coordonarea, gestionarea și sprijinirea activităților de testare;
(b întreținerea și actualizarea specificațiilor tehnice pentru schimbul de informații
) suplimentare între birourile SIRENE și infrastructura de comunicații; și
(c gestionarea impactului modificărilor tehnice în cazul în care acestea afectează atât SIS, cât
) și schimbul de informații suplimentare între birourile SIRENE.
(4)   eu-LISA dezvoltă și menține un mecanism și proceduri pentru verificarea
calității datelor în CS-SIS. Agenția prezintă rapoarte periodice statelor membre în
această privință.
eu-LISA prezintă Comisiei un raport periodic care cuprinde problemele
întâmpinate și statele membre în cauză.
Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport periodic cu
privire la problemele întâmpinate legate de calitatea datelor.
(5)   De asemenea, eu-LISA îndeplinește sarcini legate de formare în privința
tehnicilor de utilizare a SIS și a măsurilor de îmbunătățire a calității datelor din
SIS.
(6)   Gestionarea operațională a SIS central constă în toate sarcinile necesare
menținerii SIS central în funcțiune 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână, în
conformitate cu prezentul regulament, în special în activitatea de întreținere și
dezvoltările tehnice necesare pentru buna funcționare a sistemului. Respectivele
sarcini includ, de asemenea, coordonarea, gestionarea și sprijinirea activităților de
testare pentru SIS central și N.SIS, care asigură faptul că SIS central și N.SIS
funcționează în conformitate cu cerințele pentru conformitatea tehnică și
funcțională stabilite la articolul 9.
(7)   Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru a stabili cerințele tehnice
referitoare la infrastructura de comunicații. Actele de punere în aplicare respective
se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 76
alineatul (2).

Articolul 16
Securitatea – eu-LISA
(1)   eu-LISA adoptă măsurile necesare, inclusiv un plan de securitate, un plan de
asigurare a continuității activității și un plan de recuperare în caz de dezastru
pentru SIS central și infrastructura de comunicații în scopul de:
(a a proteja datele din punct de vedere fizic, inclusiv prin elaborarea de planuri de urgență
) pentru protecția infrastructurii critice;
(b a împiedica accesul persoanelor neautorizate la instalațiile de prelucrare a datelor utilizate
) pentru prelucrarea datelor cu caracter personal (controlul accesului la instalații);
(c a împiedica citirea, copierea, modificarea sau îndepărtarea neautorizată a suporturilor de
) date (controlul suporturilor de date);
(d a împiedica introducerea neautorizată de date și inspectarea, modificarea sau ștergerea
) neautorizată a datelor cu caracter personal stocate (controlul stocării);
(e a împiedica utilizarea sistemelor de prelucrare automată a datelor de către persoane
) neautorizate cu ajutorul echipamentelor de comunicare a datelor (controlul utilizatorilor);
(f a împiedica prelucrarea neautorizată de date în SIS și modificarea sau ștergerea
) neautorizată a datelor prelucrate în SIS (controlul introducerii datelor);
(g a se asigura că persoanele autorizate să utilizeze un sistem de prelucrare automată a datelor
) au acces numai la datele pentru care dețin autorizația de acces, prin utilizarea unor
elemente individuale și unice de identificare a utilizatorului și cu folosirea exclusivă a
unor moduri de acces confidențiale (controlul accesului la date);
(h a crea profiluri care descriu funcțiile și responsabilitățile persoanelor care sunt autorizate
) să acceseze datele sau instalațiile de prelucrare a datelor și de a pune fără întârziere
respectivele profiluri la dispoziția Autorității Europene pentru Protecția Datelor, la cererea
acesteia (profilurile membrilor personalului);
(i a se asigura că este posibil să se verifice și să se stabilească organismele cărora le pot fi
) transmise date cu caracter personal prin utilizarea echipamentelor de comunicare a datelor
(controlul comunicării);
(j a se asigura că ulterior este posibil să se verifice și să se stabilească ce date cu caracter
) personal au fost introduse în sistemele de prelucrare automată a datelor, când și de către
cine (controlul introducerii);
(k a împiedica citirea, copierea, modificarea sau ștergerea neautorizată a datelor cu caracter
) personal în timpul transmiterii datelor cu caracter personal sau în timpul transportului
suporturilor de date, în special prin utilizarea unor tehnici de criptare corespunzătoare
 (controlul transportului);
(l a monitoriza eficacitatea măsurilor de securitate prevăzute la prezentul alineat și a lua
) măsurile organizaționale necesare referitoare la monitorizarea internă, astfel încât să se
asigure respectarea prezentului regulament (auditul intern).
(m a se asigura că, în cazul unor operațiuni întrerupte, sistemele instalate pot fi readuse la
) operarea normală (recuperare);
(n a asigura că SIS își îndeplinește funcțiile corect, că defecțiunile sunt raportate (fiabilitate)
) și că datele cu caracter personal stocate în SIS nu pot fi corupte în cazul unei defectări a
sistemului (integritate); și
(o) a asigura securitatea amplasamentelor sale tehnice.
(2)   eu-LISA ia măsuri echivalente celor menționate la alineatul (1) în materie de
securitate în ceea ce privește prelucrarea informațiilor suplimentare și schimbul de
informații suplimentare prin intermediul infrastructurii de comunicații.

Articolul 17
Confidențialitatea – eu-LISA
(1)   Fără a aduce atingere articolului 17 din Statutul funcționarilor, eu-LISA aplică
norme corespunzătoare privind secretul profesional sau alte obligații echivalente de
confidențialitate, la standarde comparabile cu cele prevăzute la articolul 11 din
prezentul regulament, pentru toți membrii personalului său care trebuie să lucreze
cu date din SIS. Obligația respectivă se aplică și după ce persoanele respective au
încetat să mai ocupe o anumită funcție sau un anumit post ori după ce și-au încetat
activitatea.
(2)   eu-LISA ia măsuri echivalente celor menționate la alineatul (1) în materie de
confidențialitate în ceea ce privește schimbul de informații suplimentare prin
intermediul infrastructurii de comunicații.
(3)   Dacă eu-LISA colaborează cu contractanți externi în cadrul oricăror sarcini
legate de SIS, aceasta monitorizează îndeaproape activitățile contractanților pentru
a asigura respectarea tuturor dispozițiilor prezentului regulament în special cele
referitoare la securitate, la confidențialitate și la protecția datelor.
(4)   Gestionarea operațională a CS-SIS nu se încredințează societăților private și
nici organizațiilor private.

Articolul 18
Păstrarea înregistrărilor la nivel central
(1)   eu-LISA se asigură că orice accesare a datelor cu caracter personal și toate
schimburile de date cu caracter personal din CS-SIS sunt înregistrate în scopurile
prevăzute la articolul 12 alineatul (1).
(2)   Înregistrările arată, în special, istoricul semnalării, ziua și ora activității de
prelucrare a datelor, datele utilizate pentru efectuarea unei căutări, o mențiune cu
privire la datele prelucrate și elementele individuale și unice de identificare a
utilizatorului ale autorității competente care prelucrează datele.
(3)   Prin derogare de la alineatul (2) din prezentul articol, în cazul în care căutarea
se efectuează cu ajutorul datelor dactiloscopice sau al imaginilor faciale în
conformitate cu articolul 43, înregistrările arată tipul de date utilizate în locul
datelor propriu-zise pentru efectuarea căutării.
(4)   Înregistrările se utilizează numai în scopurile menționate la alineatul (1) și se
șterg la trei ani de la creare. Înregistrările care includ istoricul semnalărilor se șterg
la trei ani de la ștergerea semnalărilor.
(5)   Înregistrările se pot păstra mai mult decât perioadele menționate la
alineatul (4) dacă sunt necesare pentru proceduri de monitorizare care se află deja
în curs.
(6)   În scopul automonitorizării și al asigurării funcționării corespunzătoare a CS-
SIS, a integrității și securității datelor, eu-LISA are acces la înregistrări în limitele
competenței sale.
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor are acces la respectivele înregistrări
la cerere, în limitele competenței sale și în scopul îndeplinirii sarcinilor care îi
revin.

CAPITOLUL IV
Informarea publicului

Articolul 19
Campaniile de informare privind SIS
La începutul aplicării prezentului regulament, Comisia, în cooperare cu autoritățile
de supraveghere și cu Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, desfășoară o
campanie de informare a publicului despre obiectivele SIS, despre datele stocate în
SIS, despre autoritățile care au acces la SIS și despre drepturile persoanelor vizate.
Comisia repetă periodic aceste campanii, în cooperare cu autoritățile de
supraveghere și cu Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor. Comisia
administrează un site internet accesibil publicului care furnizează toate informațiile
relevante despre SIS. În cooperare cu propriile autorități de supraveghere, statele
membre elaborează și pun în aplicare politicile necesare pentru a asigura
informarea generală a cetățenilor și a rezidenților lor despre SIS.

CAPITOLUL V
Categoriile de date și aplicarea unui indicator de validitate
 Articolul 20
Categoriile de date
(1)   Fără a aduce atingere articolului 8 alineatul (1) sau dispozițiilor prezentului
regulament care prevăd stocarea datelor suplimentare, SIS conține doar categoriile
de date care sunt furnizate de fiecare stat membru și care sunt necesare în scopurile
prevăzute la articolele 26, 32, 34, 36, 38 și 40.
(2)   Categoriile de date sunt următoarele:
(a) informații privind persoanele cu privire la care au fost introduse semnalări;
(b) informații privind obiectele menționate la articolele 26, 32, 34, 36 și 38.
(3)   Orice semnalare în SIS care include informații privind persoane conține numai
următoarele date:
(a) numele de familie;
(b) prenumele;
(c) numele la naștere;
(d) numele folosite anterior și pseudonimul;
(e) orice caracteristică fizică specifică, obiectivă și inalterabilă;
(f) locul nașterii;
(g) data nașterii;
(h) genul;
(i) toate cetățeniile deținute;
(j dacă persoana în cauză:
) (i) este înarmată;
(ii) este violentă;
(iii) s-a sustras sau a evadat;
(iv) prezintă un risc de sinucidere;
(v) reprezintă o amenințare pentru sănătatea publică; sau
(vi este implicată într-o activitate menționată la articolele 3-14 din Directiva (UE)
) 2017/541;
(k) motivul semnalării;
(l) autoritatea care a creat semnalarea;
(m) o trimitere la decizia care a generat semnalarea;
(n) acțiunea de urmat în cazul unui rezultat pozitiv;
(o) legăturile cu alte semnalări în temeiul articolului 63;
(p) tipul de infracțiune;
(q) numărul de înregistrare al persoanei în cauză într-un registru național;
(r)pentru semnalările menționate la articolul 32 alineatul (1), o clasificare a tipului de caz;
(s) categoria documentelor de identificare ale persoanei;
(t) țara care a eliberat documentele de identificare ale persoanei;
(u) numărul (numerele) documentelor de identificare ale persoanei;
(v) data eliberării documentelor de identificare ale persoanei;
(w) fotografii și imagini faciale;
(x) în conformitate cu articolul 42 alineatul (3), profilurile ADN relevate;
(y) date dactiloscopice;
(z) o copie a documentelor de identificare, color, ori de câte ori este posibil.
(4)   Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru stabilirea și dezvoltarea
normelor tehnice necesare privind introducerea, actualizarea și ștergerea datelor
menționate la alineatele (2) și (3) din prezentul articol, precum și privind
efectuarea de căutări în acestea, și a standardelor comune menționate la
alineatul (5) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă
în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 76 alineatul (2).
(5)   Normele tehnice sunt similare în cazul căutărilor efectuate în CS-SIS, în
copiile naționale sau comune și în copiile tehnice efectuate în temeiul
articolului 56 alineatul (2). Acestea se bazează pe standarde comune.

Articolul 21
Proporționalitatea
(1)   Înainte de a introduce o semnalare și atunci când prelungesc perioada de
valabilitate a unei semnalări, statele membre stabilesc dacă respectivul caz este
suficient de adecvat, de relevant și de important pentru a justifica o semnalare în
SIS.
(2)   În cazul în care se caută o persoană sau un obiect în temeiul unei semnalări
legate de o infracțiune de terorism, cazul este considerat suficient de adecvat, de
relevant și de important pentru a justifica o semnalare în SIS. Din motive de
siguranță publică sau securitate națională, statele membre pot, în mod excepțional,
să nu introducă o semnalare atunci când aceasta este de natură să obstrucționeze
cercetările, investigațiile sau procedurile oficiale ori judiciare.

Articolul 22
Cerințele privind introducerea unei semnalări
(1)   Setul minim de date necesare pentru a introduce o semnalare în SIS sunt
datele menționate la articolul 20 alineatul (3) literele (a), (g), (k) și (n), cu excepția
situațiilor menționate la articolul 40. Celelalte date menționate la alineatul
respectiv sunt introduse la rândul lor în SIS, dacă sunt disponibile.
(2)   Datele menționate la articolul 20 alineatul (3) litera (e) din prezentul
regulament sunt introduse numai atunci când acest lucru este strict necesar pentru
identificarea persoanei în cauză. Atunci când aceste date sunt introduse, statele
membre asigură respectarea articolului 10 din Directiva (UE) 2016/680.

Articolul 23
Compatibilitatea semnalărilor
(1)   Înainte de a introduce o semnalare, statul membru verifică dacă persoana sau
obiectul în cauză face deja obiectul unei semnalări în SIS. Pentru a verifica dacă
persoana face deja obiectul unei semnalări, se efectuează și o verificare prin
utilizarea datelor dactiloscopice, dacă acestea sunt disponibile.
(2)   În SIS se introduce numai o singură semnalare referitoare la o persoană sau la
un obiect pentru un stat membru. Dacă este necesar, alte state membre pot
introduce noi semnalări referitoare la aceeași persoană sau același obiect, în
conformitate cu alineatul (3).
(3)   În cazul în care o persoană sau un obiect face deja obiectul unei semnalări în
SIS, statul membru care dorește să introducă o nouă semnalare verifică să nu existe
nicio incompatibilitate între semnalări. Dacă nu există nicio incompatibilitate,
statul membru poate introduce noua semnalare. Dacă semnalările sunt
incompatibile, birourile SIRENE ale statelor membre în cauză se consultă printr-un
schimb de informații suplimentare pentru a ajunge la un acord. Normele privind
compatibilitatea semnalărilor sunt stabilite în manualul SIRENE. În cazul în care
anumite interese naționale esențiale impun acest lucru, se pot face derogări de la
normele privind compatibilitatea după o consultare între statele membre.
(4)   În cazul unor răspunsuri pozitive referitoare la semnalări multiple cu privire la
aceeași persoană sau despre același obiect, statul membru de executare respectă
normele privind prioritatea semnalărilor stabilite în manualul SIRENE.
În cazul în care o persoană face obiectul unor semnalări multiple introduse de
diferite state membre, semnalările în vederea arestării introduse în conformitate cu
articolul 26 se execută cu prioritate, sub rezerva articolului 25.

Articolul 24
Dispoziții generale privind aplicarea unui indicator de validitate
(1)   În cazul în care un stat membru consideră că faptul de a da curs unei
semnalări introduse în conformitate cu articolul 26, 32 sau 36 este incompatibil cu
legislația sa internă, cu obligațiile sale internaționale sau cu interesele sale
naționale vitale, statul membru respectiv poate solicita adăugarea unui indicator de
validitate la semnalare, pentru ca acțiunea de urmat în baza semnalării să nu se
desfășoare pe teritoriul său. Indicatorul de validitate se aplică de către biroul
SIRENE al statului membru emitent.
(2)   Pentru ca statele membre să poată solicita aplicarea unui indicator de
validitate unei semnalări introduse în conformitate cu articolul 26, tuturor statelor
membre li se notifică în mod automat orice nouă semnalare din categoria
respectivă, prin intermediul schimbului de informații suplimentare.
(3)   Dacă în cazuri extrem de urgente și de grave un stat membru emitent solicită
executarea acțiunii, statul membru de executare examinează dacă poate să
autorizeze retragerea indicatorului de validitate aplicat la cererea sa. Dacă statul
membru de executare este în măsură să facă acest lucru, ia măsurile necesare
pentru a se asigura că acțiunea de urmat poate să fie efectuată imediat.

Articolul 25
Aplicarea unui indicator de validitate semnalărilor în vederea arestării în
scopul predării
(1)   În cazul în care se aplică Decizia-cadru 2002/584/JAI, un stat membru solicită
statului membru emitent să adauge un indicator de validitate care împiedică
arestarea ca urmare a unei semnalări în vederea arestării în scopul predării atunci
când autoritatea judiciară competentă în temeiul dreptului intern să execute un
mandat european de arestare a refuzat executarea acestuia pe baza unui motiv de
neexecutare și atunci când s-a solicitat aplicarea indicatorului de validitate.
De asemenea, un stat membru poate solicita să se aplice un indicator de validitate
semnalării dacă autoritatea sa judiciară competentă eliberează persoana care face
obiectul semnalării în timpul procesului de predare.
(2)   Cu toate acestea, la cererea unei autorități judiciare competente în temeiul
dreptului intern, pe baza unei instrucțiuni generale sau într-un caz specific, un
stat membru poate de asemenea solicita statului membru emitent să adauge un
indicator de validitate unei semnalări în vederea arestării în scopul predării dacă
este evident că executarea mandatului european de arestare va trebui să fie
refuzată.

CAPITOLUL VI
Semnalările referitoare la persoane căutate în vederea arestării în scopul
predării sau al extrădării

Articolul 26
Obiectivele semnalărilor și condițiile de introducere a acestora
(1)   Semnalările referitoare la persoane căutate în vederea arestării în scopul
predării pe baza unui mandat european de arestare sau semnalările referitoare la
persoane căutate în vederea arestării în scopul extrădării se introduc la cererea
autorității judiciare a statului membru emitent.
(2)   Semnalările în vederea arestării în scopul predării se introduc de asemenea pe
baza mandatelor de arestare emise în conformitate cu acordurile încheiate între
Uniune și țările terțe în temeiul tratatelor în scopul predării persoanelor pe baza
unui mandat de arestare, care prevăd transmiterea unui astfel de mandat de arestare
prin intermediul SIS.
(3)   Orice trimitere din prezentul regulament la dispozițiile Deciziei-cadru
2002/584/JAI se interpretează ca incluzând dispozițiile corespunzătoare ale
acordurilor încheiate între Uniune și țările terțe în temeiul tratatelor în scopul
predării persoanelor pe baza unui mandat de arestare, care prevăd transmiterea unui
astfel de mandat de arestare prin intermediul SIS.
(4)   În cazul unei operațiuni în curs, statul membru emitent poate să suspende
temporar disponibilitatea pentru căutările efectuate de utilizatorii finali din statul
membru implicat în operațiune a unei semnalări existente în vederea arestării
introduse în conformitate cu prezentul articol. În astfel de cazuri, semnalarea este
accesibilă doar birourilor SIRENE. Statele membre suspendă o semnalare numai
dacă:
(a) obiectivul operațiunii nu poate fi realizat prin nicio altă măsură;
(b autoritatea judiciară competentă din statul membru emitent a acordat o autorizație
) prealabilă; și
(c toate statele membre implicate în operațiune au fost informate prin schimbul de informații
) suplimentare.
Funcționalitatea prevăzută la primul paragraf nu se utilizează decât pe o perioadă
de maximum 48 de ore. Cu toate acestea, dacă este necesar din punct de vedere
operațional, această perioadă poate fi prelungită cu perioade suplimentare de 48 de
ore. Statele membre întocmesc statistici referitoare la numărul de semnalări în
legătură cu care s-a utilizat această funcționalitate.
(5)   Atunci când există indicii clare că obiectele menționate la articolul 38
alineatul (2) literele (a), (b), (c), (e), (g), (h) (j) și (k) au legătură cu o persoană care
face obiectul unei semnalări în temeiul alineatelor (1) și (2) din prezentul articol, se
pot introduce semnalări referitoare la obiectele respective pentru a se localiza
persoana vizată. În aceste cazuri se creează o legătură între semnalarea referitoare
la persoană și semnalarea referitoare la obiect, în conformitate cu articolul 63.
(6)   Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru stabilirea și dezvoltarea
normelor necesare privind introducerea, actualizarea și ștergerea datelor
menționate la alineatul (5) din prezentul articol, precum și privind efectuarea de
căutări în acestea. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate
cu procedura de examinare menționată la articolul 76 alineatul (2).
 Articolul 27
Date suplimentare privind persoane căutate în vederea arestării în scopul
predării
(1)   În cazul în care o persoană este căutată în vederea arestării în scopul predării
pe baza unui mandat european de arestare, statul membru emitent introduce în SIS
o copie a originalului mandatului european de arestare.
Un stat membru poate introduce o copie a mai multor mandate europene de
arestare într-o semnalare în vederea arestării în scopul predării.
(2)   Statul membru emitent poate introduce o copie a traducerii mandatului
european de arestare în una sau mai multe limbi oficiale ale instituțiilor Uniunii.

Articolul 28
Informații suplimentare privind persoane căutate în vederea arestării în
scopul predării
Statul membru emitent al unei semnalări în vederea arestării în scopul predării le
comunică celorlalte state membre informațiile menționate la articolul 8
alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI, printr-un schimb de informații
suplimentare.

Articolul 29
Informații suplimentare privind persoane căutate în vederea arestării în
scopul extrădării
(1)   Statul membru emitent al unei semnalări în vederea arestării în scopul
extrădării le comunică tuturor celorlalte state membre, printr-un schimb de
informații suplimentare, următoarele informații:
(a) autoritatea care a emis cererea de arestare;
(b dacă există un mandat de arestare sau un document cu același efect juridic ori o hotărâre
) executorie;
(c) natura infracțiunii și încadrarea juridică a acesteia;
(d o descriere a circumstanțelor în care s-a comis infracțiunea, inclusiv data, locul și măsura
) în care persoana care este subiectul semnalării introduse a participat la comiterea
infracțiunii;
(e) în măsura în care este posibil, consecințele infracțiunii; și
(f) orice alte informații utile sau necesare pentru executarea semnalării.
(2)   Datele menționate la alineatul (1) din prezentul articol nu se comunică în
cazul în care datele menționate la articolul 27 sau 28 au fost deja furnizate și sunt
considerate suficiente pentru executarea semnalării de către statul membru de
executare.
 Articolul 30
Conversia unei acțiuni de urmat cu privire la semnalările în vederea arestării
în scopul predării sau al extrădării
Atunci când nu se poate efectua arestarea, deoarece statul membru căruia i s-a
solicitat aceasta refuză să o efectueze în conformitate cu procedurile privind
aplicarea unui indicator de validitate stabilite la articolul 24 sau 25, sau, în cazul
unei semnalări în vederea arestării în scopul extrădării, deoarece investigația nu s-a
finalizat, statul membru căruia i s-a solicitat să efectueze arestarea acționează cu
privire la semnalare prin comunicarea locului unde se află persoana în cauză.

Articolul 31
Executarea unei acțiuni pe baza unei semnalări în vederea arestării în scopul
predării sau al extrădării
(1)   O semnalare introdusă în SIS în conformitate cu articolul 26 și datele
suplimentare menționate la articolul 27, constituie împreună un mandat european
de arestare emis în conformitate cu Decizia-cadru 2002/584/JAI și au același efect
ca acesta în cazul în care se aplică decizia-cadru menționată.
(2)   În cazul în care nu se aplică Decizia-cadru 2002/584/JAI, o semnalare
introdusă în SIS în conformitate cu articolele 26 și 29 are aceeași forță juridică ca o
cerere de arestare provizorie în temeiul articolului 16 din Convenția europeană de
extrădare din 13 decembrie 1957 sau al articolului 15 din Tratatul Benelux privind
extrădarea și asistența reciprocă judiciară în materie penală din 27 iunie 1962.

CAPITOLUL VII
Semnalările referitoare la persoane dispărute sau vulnerabile care trebuie
împiedicate să călătorească

Articolul 32
Obiectivele semnalărilor și condițiile de introducere a acestora
(1)   Se introduc în SIS semnalări referitoare la următoarele categorii de persoane,
la cererea autorității competente a statului membru emitent:
(a)persoane dispărute care trebuie plasate sub protecție:
(i) pentru propria lor protecție;
(ii)pentru a preîntâmpina o amenințare la adresa ordinii publice sau siguranței publice;
(b) persoane dispărute care nu trebuie plasate sub protecție;
(c copii expuși riscului de răpire de către un părinte, un membru al familiei sau un tutore,
) care trebuie împiedicați să călătorească;
(d copii care trebuie împiedicați să călătorească din cauza unui risc concret și evident de a fi
) îndepărtați de pe teritoriul unui stat membru sau de a părăsi teritoriul unui stat membru și:
(i de a deveni victime ale traficului de persoane, ale căsătoriilor forțate, ale mutilării
) genitale feminine ori ale altor forme de violență bazată pe gen;
(ii)de a deveni victime ale infracțiunilor de terorism sau de a fi implicați în acestea; sau
(iii de a fi recrutați sau înrolați în grupări armate sau de a fi obligați să participe activ la
) ostilități;
(e persoane vulnerabile majore și care trebuie împiedicate să călătorească pentru propria lor
) protecție din cauza unui risc concret și evident de a fi îndepărtate de pe teritoriul unui stat
membru sau de a părăsi teritoriul unui stat membru și de a deveni victime ale traficului de
persoane sau ale violenței de gen.
(2)   Alineatul (1) litera (a) se aplică în special copiilor și persoanelor care trebuie
să facă obiectul internării în urma unei decizii emise de o autoritate competentă.
(3)   Ca urmare a unei decizii din partea autorităților competente, inclusiv a
autorităților judiciare din statele membre competente în materia răspunderii
părintești, se introduce o semnalare referitoare la un copil din categoria menționată
la alineatul 1 litera (c) atunci când există un risc concret și evident ca respectivul
copil să fie îndepărtat ilegal și iminent din statul membru în care sunt situate
autoritățile competente.
(4)   O semnalare referitoare la persoanele menționate la alineatul (1) literele (d) și
(e) se introduce ca urmare a unei decizii din partea autorităților competente,
inclusiv a autorităților judiciare.
(5)   Statul membru emitent reexaminează periodic necesitatea de a se menține
semnalările menționate la alineatul (1) literele (c), (d) și (e) din prezentul articol în
conformitate cu articolul 53 alineatul (4).
(6)   Statul membru emitent asigură faptul că:
(a datele pe care le introduce în SIS indică în care dintre categoriile menționate la
) alineatul (1) se încadrează persoana la care se referă semnalarea;
(b datele pe care le introduce în SIS indică despre ce tip de caz este vorba, dacă tipul de caz
) este cunoscut; și
(c în ceea ce privește semnalările introduse în conformitate cu alineatul (1) literele (c), (d) și
) (e), biroul său SIRENE are la dispoziție toate informațiile relevante în momentul creării
semnalării.
(7)   Cu patru luni înainte ca un copil care face obiectul unei semnalări în temeiul
prezentului articol să împlinească vârsta majoratului conform dreptului intern al
statului membru emitent, CS-SIS notifică automat statului membru emitent că este
necesar ca motivul semnalării și acțiunea de urmat să fie actualizate sau ca
semnalarea să fie ștearsă.
(8)   Atunci când există indicii clare că obiectele menționate la articolul 38
alineatul (2) literele (a), (b), (c), (e), (g), (h) și (k) au legătură cu o persoană care
face obiectul unei semnalări în temeiul alineatului (1) din prezentul articol, se pot
introduce semnalări referitoare la obiectele respective pentru a se localiza
persoana. În aceste cazuri se creează o legătură între semnalarea referitoare la
persoană și semnalarea referitoare la obiect, în conformitate cu articolul 63.
(9)   Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru stabilirea și dezvoltarea
normelor privind clasificarea tipurilor de cazuri și introducerea datelor menționate
la alineatul (6). Tipurile de cazuri de persoane dispărute care sunt copii includ, dar
nu se limitează la fugari, copii neînsoțiți în contextul migrației și copii expuși
riscului de a fi răpiți de către părinți.
Comisia adoptă de asemenea acte de punere în aplicare pentru stabilirea și
dezvoltarea normelor tehnice necesare privind introducerea, actualizarea și
ștergerea datelor menționate la alineatul (8), precum și privind efectuarea de
căutări în acestea.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de
examinare menționată la articolul 76 alineatul (2).

Articolul 33
Executarea acțiunii pe baza unei semnalări
(1)   Atunci când o persoană care intră sub incidența articolului 32 este localizată,
autoritățile competente ale statului membru de executare comunică statului
membru emitent unde se află aceasta, sub rezerva cerințelor de la alineatul (4).
(2)   În cazul persoanelor care trebuie plasate sub protecție menționate la
articolul 32 alineatul (1) literele (a), (c), (d) și (e), statul membru de executare
consultă imediat propriile sale autorități competente și pe cele ale statului membru
emitent, printr-un schimb de informații suplimentare, pentru a conveni fără
întârziere asupra măsurilor care trebuie luate. Autoritățile competente din statul
membru de executare pot, în conformitate cu dreptul intern, să transfere astfel de
persoane într-un loc sigur pentru a le împiedica să își continue călătoria.
(3)   În cazul copiilor, orice decizie privind măsurile care trebuie luate sau orice
decizie de transferare a copilului către un loc sigur, astfel cum se menționează la
alineatul (2), se ia în funcție de interesul suprem al copilului. Astfel de decizii se
iau imediat și într-un interval de maximum 12 ore din momentul în care a fost
localizat copilul, în consultare cu autoritățile relevante de protecție a copilului,
după caz.
(4)   Comunicarea datelor, alta decât cea dintre autoritățile competente, privind o
persoană dispărută care a fost localizată și care este majoră se face numai cu
acordul respectivei persoane. Cu toate acestea, autoritățile competente pot
comunica persoanei care a raportat dispariția faptul că semnalarea a fost ștearsă,
deoarece persoana dispărută a fost localizată.
 CAPITOLUL VIII
Semnalările referitoare la persoane căutate în vederea participării la o
procedură judiciară

Articolul 34
Obiectivele semnalărilor și condițiile de introducere a acestora
(1)   Pentru a comunica locul de reședință sau domiciliul persoanelor, statele
membre introduc în SIS, la cererea unei autorități competente, semnalări privind:
(a) martori;
(b persoane citate sau căutate pentru a fi citate să se prezinte în fața autorităților judiciare în
) cadrul unei proceduri penale pentru a răspunde în legătură cu fapte pentru care sunt
urmărite penal;
(c persoane cărora trebuie să li se notifice sau comunice o hotărâre penală sau alte documente
) privind o procedură penală pentru a răspunde în legătură cu fapte pentru care sunt urmărite
penal;
(d persoane cărora trebuie să li se notifice sau comunice o citație pentru a se prezenta în
) vederea executării unei pedepse privative de libertate.
(2)   Atunci când există indicii clare că obiectele menționate la articolul 38
alineatul (2) literele (a), (b), (c), (e), (g), (h) și (k) au legătură cu o persoană care
face obiectul unei semnalări în temeiul alineatului (1) din prezentul articol, se pot
introduce semnalări referitoare la obiectele respective pentru a se localiza
persoana. În aceste cazuri se creează o legătură între semnalările referitoare la
persoană și semnalarea referitoare la obiect, în conformitate cu articolul 63.
(3)   Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru stabilirea și dezvoltarea
normelor tehnice necesare privind introducerea, actualizarea și ștergerea datelor
menționate la alineatul (2) din prezentul articol, precum și privind efectuarea de
căutări în acestea. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate
cu procedura de examinare menționată la articolul 76 alineatul (2).

Articolul 35
Executarea acțiunii pe baza unei semnalări
Informațiile cerute i se comunică statului membru emitent printr-un schimb de
informații suplimentare.

CAPITOLUL IX
Semnalările referitoare la persoane și obiecte în scopul efectuării de controale
discrete, de controale prin interviu sau de controale specifice

Articolul 36
 Obiectivele semnalărilor și condițiile de introducere a acestora
(1)   Semnalările referitoare la persoane, cele referitoare la obiectele menționate la
articolul 38 alineatul (2) literele (a), (b), (c), (e), (g), (h), (i), (k) și (l) și cele
referitoare la mijloacele de plată fără numerar se introduc în conformitate cu
dreptul intern al statului membru emitent, în scopul efectuării de controale discrete,
de controale prin interviu sau de controale specifice, în conformitate cu articolul 37
alineatele (3), (4) și (5).
(2)   Atunci când introduc semnalări în scopul efectuării de controale discrete, de
controale prin interviu sau de controale specifice și în cazul în care informațiile
solicitate de statul membru emitent sunt suplimentare celor prevăzute la
articolul 37 alineatul (1) literele (a)-(h), statul membru emitent adaugă la
semnalare toate informațiile solicitate. Dacă respectivele informații se referă la
categoriile speciale de date cu caracter personal menționate la articolul 10 din
Directiva (UE) 2016/680, se efectuează căutări în acestea numai dacă acest lucru
este strict necesar în scopul specific al semnalării și în legătură cu infracțiunea care
a determinat introducerea semnalării.
(3)   Semnalările referitoare la persoane în scopul efectuării de controale discrete,
de controale prin interviu sau de controale specifice pot fi introduse în scopul
prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor, al executării
unei pedepse și al preîntâmpinării amenințărilor pentru siguranța publică în una sau
mai multe dintre următoarele circumstanțe:
(a atunci când există indicii clare că o persoană intenționează să comită sau comite oricare
) dintre infracțiunile menționate la articolul 2 alineatele (1) și (2) din Decizia-cadru
2002/584/JAI;
(b atunci când informațiile menționate la articolul 37 alineatul (1) sunt necesare pentru
) executarea unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de
libertate a unei persoane condamnate pentru oricare dintre infracțiunile menționate la
articolul 2 alineatele (1) și (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI;
(c atunci când, în urma evaluării generale a unei persoane, în special pe baza infracțiunilor pe
) care le-a comis în trecut, există motive să se creadă că respectiva persoană ar putea comite
infracțiunile menționate la articolul 2 alineatele (1) și (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI
în viitor.
(4)   În plus, semnalările referitoare la persoane în scopul efectuării de controale
discrete, de controale prin interviu sau de controale specifice pot fi introduse în
conformitate cu dreptul intern, la cererea autorităților responsabile cu securitatea
națională, dacă există indicii concrete că informațiile menționate la articolul 37
alineatul (1) sunt necesare pentru a preîntâmpina o amenințare gravă din partea
persoanei în cauză sau alte amenințări grave la adresa securității naționale interne
sau externe. Statul membru care a introdus semnalarea în conformitate cu prezentul
alineat informează celelalte state membre cu privire la o astfel de semnalare.
Fiecare stat membru stabilește autoritățile cărora li se transmite această informație.
Informația se transmite prin intermediul birourilor SIRENE.
(5)   Atunci când există indicii clare că obiectele menționate la articolul 38
alineatul (2) literele (a), (b), (c), (e), (g), (h), (j), (k) și (l) sau mijloacele de plată
fără numerar au legătură cu infracțiunile grave menționate la alineatul (3) din
prezentul articol sau cu amenințările grave menționate la alineatul (4) din prezentul
articol, se pot introduce semnalări referitoare la respectivele obiecte și se pot crea
legături între aceste semnalări și cele introduse în conformitate cu alineatele  (3) și
(4) din prezentul articol.
(6)   Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru stabilirea și dezvoltarea
normelor tehnice necesare privind introducerea, actualizarea și ștergerea datelor
menționate la alineatul (5) din prezentul articol și, de asemenea, a informațiilor
suplimentare menționate la alineatul (2) din prezentul articol, precum și privind
efectuarea de căutări în acestea. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă
în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 76 alineatul (2).

Articolul 37
Executarea acțiunii pe baza unei semnalări
(1)   În scopul efectuării de controale discrete, de verificări prin interviu sau de
controale specifice, statul membru de executare colectează și comunică statului
membru emitent toate sau unele dintre următoarele informații:
(a faptul că persoana care face obiectul unei semnalări a fost localizată sau că obiectele
) menționate la articolul 38 alineatul (2) literele (a), (b), (c), (e), (g), (h), (j), (k) și (l) sau
mijloacele de plată fără numerar care fac obiectul unei semnalări au fost localizate;
(b) locul, ora și motivul efectuării controlului sau a verificării;
(c) ruta și destinația călătoriei;
(d persoanele care însoțesc persoana care face obiectul semnalării sau ocupanții vehiculului,
) ambarcațiunii ori aeronavei sau persoanele care îl însoțesc pe titularul documentului
oficial în alb sau al documentului de identitate eliberat despre care se poate presupune în
mod rezonabil că au legătură cu persoana care face obiectul semnalării;
(e orice identitate dezvăluită și orice descriere a persoanei care utilizează documentul oficial
) în alb sau documentul de identitate eliberat care face obiectul semnalării;
(f obiectele menționate la articolul 38 alineatul (2) literele (a), (b), (c), (e), (g), (h), (j), (k) și
) (l) sau mijloacele de plată fără numerar utilizate;
(g) obiectele transportate, inclusiv documentele de călătorie;
(h circumstanțele în care persoana, obiectele menționate la articolul 38 alineatul (2)
) literele (a), (b), (c), (e), (g), (h), (j), (k) și (l) sau mijloacele de plată fără numerar au fost
localizate;
(i orice alte informații solicitate de statul membru emitent în conformitate cu articolul 36
) alineatul (2).
Dacă informațiile menționate la primul paragraf litera (i) din prezentul alineat se
referă la categoriile speciale de date cu caracter personal menționate la articolul 10
din Directiva (UE) 2016/680, acestea se prelucrează în conformitate cu condițiile
prevăzute la articolul respectiv și numai dacă completează alte date cu caracter
personal prelucrate în același scop.
(2)   Statul membru de executare comunică informațiile menționate la alineatul (1)
litera (e) prin intermediul schimbului de informații suplimentare.
(3)   Un control discret cuprinde colectarea discretă de cât mai multe informații
dintre cele descrise la alineatul (1) în cursul activităților de rutină derulate de
autoritățile competente naționale ale statului membru de executare. Colectarea
acestor informații nu afectează caracterul discret al controalelor, iar persoanei care
face obiectul semnalării nu i se aduce sub nicio formă la cunoștință existența
semnalării.
(4)   Un control prin interviu cuprinde un interviu cu persoana, inclusiv pe baza
informațiilor sau a întrebărilor specifice adăugate semnalării de statul membru
emitent în conformitate cu articolul 36 alineatul (2). Interviul se desfășoară în
conformitate cu dreptul intern al statului membru de executare.
(5)   În timpul controalelor specifice, persoanele, vehiculele, ambarcațiunile,
aeronavele, containerele și obiectele transportate pot fi percheziționate în scopurile
menționate la articolul 36. Perchezițiile se efectuează în conformitate cu dreptul
intern al statului membru de executare.
(6)   În cazul în care dreptul intern al statului membru de executare nu autorizează
controalele specifice, acestea se înlocuiesc în respectivul stat membru cu controale
prin interviu. În cazul în care dreptul intern al statului membru de executare nu
autorizează controalele prin interviu, acestea se înlocuiesc în respectivul stat
membru cu controale discrete. Atunci când se aplică Directiva 2013/48/UE, statele
membre se asigură că se respectă, în condițiile prevăzute în respectiva directivă,
drepturile persoanelor suspectate și acuzate de a avea acces la un avocat.
(7)   Alineatul (6) nu aduce atingere obligației statelor membre de a pune la
dispoziția utilizatorilor finali informațiile solicitate în temeiul articolului 36
alineatul (2).

CAPITOLUL X
Semnalările referitoare la obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca
probe în cadrul procedurilor penale

Articolul 38
Obiectivele semnalărilor și condițiile de introducere a acestora
(1)   Statele membre introduc în SIS semnalări privind obiectele căutate pentru a fi
confiscate sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.
(2)   Semnalările se introduc cu privire la următoarele categorii de obiecte ușor
identificabile:
(a) autovehicule, indiferent de sistemul de propulsie;
(b) remorci cu o greutate fără încărcătură de peste 750 kg;
(c) rulote;
(d) echipamente industriale;
(e) ambarcațiuni;
(f) motoare de ambarcațiuni;
(g) containere;
(h) aeronave;
(i) motoare de aeronave;
(j) arme de foc;
(k documente oficiale în alb care au fost furate, însușite în mod ilegal, pierdute sau despre
) care se pretinde că ar astfel de documente, fiind însă false;
(l documente de identitate eliberate, cum ar fi pașapoarte, cărți de identitate, permise de
) ședere, documente de călătorie și permise de conducere, care au fost furate, însușite în mod
ilegal, pierdute sau anulate ori despre care se pretinde că ar fi astfel de documente, fiind
însă false;
(m certificate sau plăcuțe de înmatriculare ale vehiculelor care au fost furate, însușite în mod
) ilegal, pierdute sau anulate ori despre care se pretinde că ar fi astfel de documente ori
plăcuțe, fiind însă false;
(n) bancnote (bancnote înregistrate) și bancnote false;
(o) articole din domeniul tehnologiei informației;
(p) componente identificabile ale autovehiculelor;
(q) componente identificabile ale echipamentelor industriale;
(r alte obiecte de mare valoare identificabile, astfel cum sunt definite în conformitate cu
) alineatul (3).
În ceea ce privește documentele menționate la literele (k), (l) și (m), statul membru
emitent poate preciza dacă aceste documente sunt furate, însușite în mod ilegal,
pierdute, anulate sau false.
(3)   Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu
articolul 75 pentru a modifica prezentul regulament definind noi subcategorii de
obiecte în temeiul alineatului (2) literele (o), (p), (q) și (r) din prezentul articol.
(4)   Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru a stabili și a dezvolta
normele tehnice necesare privind introducerea, actualizarea și ștergerea datelor
menționate la alineatul (2) din prezentul articol și efectuarea de căutări în acestea.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de
examinare menționată la articolul 76 alineatul (2).

Articolul 39
Executarea acțiunii pe baza unei semnalări
(1)   În cazul în care în urma unei căutări în date se identifică o semnalare
referitoare la un obiect care a fost localizat, autoritatea competentă confiscă, în
conformitate cu dreptul său intern, obiectul și contactează autoritatea
statului membru emitent pentru a se ajunge la un acord privind măsurile care
trebuie luate. În acest scop, se pot comunica și date cu caracter personal, în
conformitate cu prezentul regulament.
(2)   Informațiile menționate la alineatul (1) sunt comunicate printr-un schimb de
informații suplimentare.
(3)   Statul membru de executare ia măsurile solicitate în conformitate cu dreptul
intern.

CAPITOLUL XI
Semnalările referitoare la persoane necunoscute căutate în scopul identificării
în temeiul dreptului intern

Articolul 40
Semnalările referitoare la persoane necunoscute căutate în scopul identificării
în temeiul dreptului intern
Statele membre pot introduce în SIS semnalări referitoare la persoane necunoscute
căutate, care conțin date dactiloscopice. Respectivele date dactiloscopice sunt
seturi complete sau incomplete de amprente digitale sau de amprente palmare
descoperite la locul comiterii unor infracțiuni de terorism sau al altor infracțiuni
grave în curs de investigare. Acestea se introduc în SIS numai dacă se poate stabili
cu un grad foarte ridicat de probabilitate că aparțin unui autor al infracțiunii.
Dacă autoritatea competentă a statului membru emitent nu poate stabili identitatea
persoanei suspectate pe baza datelor provenite din nicio altă bază de date relevantă
de la nivel național, de la nivelul Uniunii sau de la nivel internațional, datele
dactiloscopice menționate la primul paragraf pot fi introduse doar în această
categorie de semnalări cu mențiunea „persoană căutată necunoscută” în scopul
identificării unei astfel de persoane.

Articolul 41
Executarea acțiunii pe baza unei semnalări
În cazul obținerii unui rezultat pozitiv după efectuarea unei căutări în datele
introduse în temeiul articolului 40, identitatea persoanei se stabilește în
conformitate cu dreptul intern, iar un expert verifică dacă datele dactiloscopice din
SIS aparțin respectivei persoane. Statele membre de executare comunică informații
despre identitatea și localizarea persoanei statului membru emitent printr-un
schimb de informații suplimentare în scopul de a facilita investigarea în timp util a
cazului.

CAPITOLUL XII
Norme specifice privind datele biometrice

Articolul 42
Norme specifice privind introducerea fotografiilor, a imaginilor faciale, a
datelor dactiloscopice și a profilurilor ADN
(1)   În SIS se introduc numai fotografiile, imaginile faciale și datele dactiloscopice
menționate la articolul 20 alineatul (3) literele (w) și (y) care îndeplinesc
standardele minime de calitate a datelor și specificațiile tehnice. Înainte de
introducerea acestor date, se efectuează o verificare a calității pentru a evalua dacă
au fost îndeplinite standardele minime de calitate a datelor și specificațiile tehnice.
(2)   Datele dactiloscopice introduse în SIS pot consta în una până la zece amprente
digitale plane și una până la 10 amprente digitale prelevate prin rulare. Acestea pot
include și până la două amprente palmare.
(3)   Se poate adăuga un profil ADN la semnalări doar în situațiile prevăzute la
articolul 32 alineatul (1) litera (a), numai după o verificare a calității pentru a se
stabili dacă au fost îndeplinite standardele minime de calitate a datelor și
specificațiile tehnice și numai dacă nu sunt disponibile fotografii, imagini faciale
sau date dactiloscopice sau dacă acestea nu permit identificarea. Profilurile ADN
ale persoanelor care sunt ascendenți direcți, descendenți sau frați ori surori ale
persoanei care face obiectul semnalării pot fi adăugate la semnalare cu condiția ca
persoanele respective să își dea acordul explicit. În cazul în care un profil ADN
este adăugat la o semnalare, acest profil conține informațiile minime strict necesare
pentru identificarea persoanei dispărute.
(4)   Pentru stocarea datelor biometrice menționate la alineatele (1) și (3) din
prezentul articol se stabilesc standarde minime de calitate a datelor și specificații
tehnice, în conformitate cu alineatul (5) din prezentul articol. Respectivele
standarde minime de calitate a datelor și specificații tehnice stabilesc nivelul de
calitate necesar pentru utilizarea datelor cu scopul de a verifica identitatea unei
persoanei în conformitate cu articolul 43 alineatul (1) și pentru utilizarea datelor cu
scopul de a identifica o persoană în conformitate cu articolul 43 alineatele (2)-(4).
(5)   Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru stabilirea standardelor
minime de calitate a datelor și a specificațiilor tehnice menționate la alineatele (1),
(3) și (4) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în
conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 76 alineatul (2).
 Articolul 43
Norme specifice privind verificarea sau efectuarea de căutări prin utilizarea
fotografiilor, a imaginilor faciale, a datelor dactiloscopice și a profilurilor
ADN
(1)   În cazul în care într-o semnalare în SIS sunt disponibile fotografii, imagini
faciale, date dactiloscopice și profiluri ADN, astfel de fotografii, imagini faciale,
date dactiloscopice și profiluri ADN se utilizează pentru a confirma identitatea
unei persoane care a fost localizată în urma unei căutări alfanumerice efectuate în
SIS.
(2)   Se pot efectua căutări în datele dactiloscopice în orice situație în scopul
identificării unei persoane. Cu toate acestea, se efectuează căutări în datele
dactiloscopice în scopul identificării în cazul în care identitatea unei persoane nu
poate fi stabilită prin niciun alt mijloc În acest scop, SIS central conține un sistem
automat de identificare a amprentelor digitale (AFIS).
(3)   Se pot efectua căutări în datele dactiloscopice din SIS în legătură cu semnalări
introduse în conformitate cu articolele 26, 32, 36 și 40 și prin utilizarea unor seturi
complete sau incomplete de amprente digitale sau de amprente palmare descoperite
la locul comiterii unor infracțiuni grave sau al unor infracțiuni de terorism în curs
de investigare, în cazul în care se poate stabili cu un grad ridicat de probabilitate că
respectivele seturi de amprente aparțin unui autor al infracțiunii și cu condiția să se
efectueze simultan o căutare în bazele de date dactiloscopice naționale relevante
ale statului membru.
(4)   De îndată ce acest lucru devine posibil din punct de vedere tehnic, asigurând
totodată un nivel ridicat de fiabilitate a identificării, se pot utiliza fotografii și
imagini faciale pentru identificarea unei persoane în contextul punctelor obișnuite
de trecere a frontierei.
Înainte de implementarea acestei funcționalități în SIS, Comisia prezintă un raport
care arată dacă tehnologia necesară este disponibilă, gata pentru a fi utilizată și
fiabilă. Parlamentul European este consultat în legătură cu raportul.
După începerea utilizării funcționalității la punctele obișnuite de trecere a
frontierei, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu
articolul 75 pentru a completa prezentul regulament în ceea ce privește stabilirea
celorlalte situații în care se pot utiliza fotografii și imagini faciale pentru
identificarea persoanelor.

CAPITOLUL XIII
Dreptul de acces și reexaminarea semnalărilor

Articolul 44
Autoritățile naționale competente care au drept de acces la date în SIS
(1)   Autoritățile naționale competente au acces la datele introduse în SIS și au
dreptul de a efectua căutări în aceste date în mod direct sau într-o copie a bazei de
date SIS în următoarele scopuri:
(a) controlul la frontiere, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/399;
(b verificările polițienești și vamale efectuate pe teritoriul statului membru în cauză și
) coordonarea acestor verificări de către autoritățile desemnate;
(c prevenirea, depistarea, investigarea sau urmărirea penală a infracțiunilor de terorism sau a
) altor infracțiuni grave ori executarea pedepselor în statele membre în cauză, cu condiția ca
Directiva (UE) 2018/680 să se aplice;
(d examinarea condițiilor și luarea deciziilor privind intrarea și șederea resortisanților țărilor
) terțe pe teritoriul statelor membre, inclusiv privind permisele de ședere și vizele de lungă
ședere, și privind returnarea resortisanților țărilor terțe, precum și efectuarea verificărilor
asupra resortisanților țărilor terțe care intră ilegal sau care se află în situație de ședere
ilegală pe teritoriul statelor membre;
(e controalele de securitate asupra resortisanților țărilor terțe care solicită protecție
) internațională, în măsura în care autoritățile care efectuează verificările nu sunt „autorități
decizionale” astfel cum sunt definite la articolul 2 litera (f) din Directiva 2013/32/UE a
Parlamentului European și a Consiliului (38), și, după caz, acordarea de consiliere în
conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 377/2004 al Consiliului (39).
(2)   Dreptul de acces la date în SIS și dreptul de a efectua în mod direct căutări în
aceste date pot fi exercitate de autoritățile naționale competente responsabile cu
acordarea cetățeniei, astfel cum se prevede în dreptul intern, cu scopul de a
examina o cerere de acordare a cetățeniei.
(3)   Dreptul de acces la datele introduse în SIS și dreptul de a efectua căutări în
mod direct în aceste date pot fi exercitate și de autoritățile judiciare naționale,
inclusiv cele responsabile cu inițierea urmăririi penale în cadrul procedurilor
penale și cu anchetele judiciare anterioare punerii sub acuzare a unei persoane, în
îndeplinirea sarcinilor care le revin, astfel cum se prevede în dreptul intern, precum
și de către autoritățile lor coordonatoare.
(4)   Autoritățile competente menționate la prezentul articol sunt incluse în lista
menționată la articolul 56 alineatul (7).

Articolul 45
Serviciile de înmatriculare a vehiculelor
(1)   Serviciile din statele membre responsabile cu eliberarea certificatelor de
înmatriculare a vehiculelor, astfel cum se menționează în Directiva 1999/37/CE a
Consiliului (40), au acces la datele introduse în SIS în conformitate cu articolul 38
alineatul (2) literele (a), (b), (c), (m) și (p) din prezentul regulament doar în scopul
de a verifica dacă vehiculele, precum și certificatele de înmatriculare și plăcuțele
de înmatriculare care le însoțesc, care le sunt prezentate pentru înmatriculare au
fost furate, însușite în mod ilegal, pierdute, despre care se pretinde că ar fi astfel de
documente ori plăcuțe, fiind însă false, ori dacă sunt căutate pentru a fi folosite ca
probe în cadrul unor proceduri penale.
Accesul la date al serviciilor menționate la primul paragraf este reglementat de
dreptul intern și se limitează la competența specifică a serviciilor în cauză.
(2)   Serviciile menționate la alineatul (1) care sunt servicii publice au dreptul de a
accesa în mod direct date în SIS.
(3)   Serviciile menționate la alineatul (1) din prezentul articol care nu sunt servicii
publice au dreptul de a accesa date în SIS numai prin intermediul unei autorități
menționate la articolul 44. Respectiva autoritate are dreptul de a accesa în mod
direct datele și de a le transmite serviciului în cauză. Statul membru în cauză se
asigură că serviciul respectiv și personalul acestuia au obligația de a respecta
eventualele limitări impuse în ceea ce privește condițiile de utilizare a datelor care
le sunt transmise de către autoritate.
(4)   Articolul 39 nu se aplică accesului la SIS obținut în conformitate cu prezentul
articol. Comunicarea de către serviciile menționate la alineatul (1) din prezentul
articol către poliție sau autoritățile judiciare a oricărei informații care a fost
obținută prin accesul la SIS este reglementată de dreptul intern.

Articolul 46
Serviciile de înmatriculare a ambarcațiunilor și a aeronavelor
(1)   Serviciile din statele membre responsabile cu eliberarea certificatelor de
înmatriculare sau cu asigurarea gestionării traficului pentru ambarcațiuni, inclusiv
motoare de ambarcațiuni, și aeronave, inclusiv motoarele de aeronave, au acces la
următoarele date introduse în SIS în conformitate cu articolul 38 alineatul (2) doar
în scopul de a verifica dacă ambarcațiunile, inclusiv motoarele de ambarcațiuni, și
aeronavele, inclusiv motoarele de aeronave care le sunt prezentate pentru
înmatriculare sau care fac obiectul gestionării traficului au fost furate, însușite în
mod ilegal, pierdute ori dacă sunt căutate pentru a fi folosite ca probe în cadrul
procedurilor penale:
(a) date privind ambarcațiuni;
(b) date privind motoare de ambarcațiuni;
(c) date privind aeronave;
(d) date privind motoare de aeronave.
Accesul la date al serviciilor menționate la primul paragraf este reglementat de
dreptul intern și se limitează la competența specifică a serviciilor în cauză.
(2)   Serviciile menționate la alineatul (1) care sunt servicii publice au dreptul de a
accesa în mod direct date în SIS.
(3)   Serviciile menționate la alineatul (1) din prezentul articol care nu sunt servicii
publice au dreptul de a accesa date în SIS numai prin intermediul unei autorități
menționate la articolul 44. Respectiva autoritate are dreptul de a accesa în mod
direct datele și de a le transmite serviciului în cauză. Statul membru în cauză se
asigură că serviciul respectiv și personalul acestuia au obligația de a respecta
eventualele limitări impuse în ceea ce privește condițiile de utilizare a datelor care
le sunt transmise de către autoritatea respectivă.
(4)   Articolul 39 nu se aplică accesului la SIS obținut în conformitate cu prezentul
articol. Comunicarea de către serviciile menționate la alineatul (1) din prezentul
articol către poliție sau autoritățile judiciare a oricărei informații care a fost
obținută prin accesul la SIS este reglementată de dreptul intern.

Articolul 47
Serviciile de înregistrare a armelor de foc
(1)   Serviciile din statele membre responsabile cu eliberarea certificatelor de
înregistrare a armelor de foc au drept de acces la datele referitoare la persoane
introduse în SIS în conformitate cu articolele 26 și 36 și la datele referitoare la
arme de foc introduse în SIS în conformitate cu articolul 38 alineatul (2). Accesul
se exercită pentru a verifica dacă persoana care solicită înregistrarea este căutată în
vederea arestării în scopul predării sau al extrădării sau în scopul efectuării de
controale discrete, de controale prin interviu sau de controale specifice ori pentru a
verifica dacă armele de foc prezentate pentru a fi înregistrate sunt căutate pentru a
fi confiscate sau pentru a fi folosite ca probe în cursul procedurilor penale.
(2)   Accesul la date al serviciilor menționate la alineatul (1) este reglementat de
dreptul intern și se limitează la competența specifică a serviciilor în cauză.
(3)   Serviciile menționate la alineatul (1) care sunt servicii publice au dreptul de a
accesa în mod direct date în SIS.
(4)   Serviciile menționate la alineatul (1) care sunt servicii neguvernamentale au
acces la date în SIS numai prin intermediul unei autorități menționate la
articolul 44. Autoritatea respectivă are dreptul de a accesa datele în mod direct și
informează serviciul în cauză dacă arma de foc poate fi înregistrată. Statul membru
în cauză se asigură că serviciul respectiv și personalul acestuia sunt obligați să
respecte toate restricțiile stabilite în ceea ce privește condițiile de utilizare a datelor
care le sunt transmise de către autoritatea intermediară.
(5)   Articolul 39 nu se aplică accesului la SIS obținut în conformitate cu prezentul
articol. Comunicarea de către serviciile menționate la alineatul (1) din prezentul
articol către poliție sau autoritățile judiciare a oricărei informații care a fost
obținută datorită accesului la SIS este reglementată de dreptul intern.

Articolul 48
Accesul la date în SIS de către Europol
(1)   Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii
(Europol), instituită prin Regulamentul (UE) 2016/794, are dreptul de a accesa date
în SIS și de a efectua căutări în acestea, în cazurile în care acest lucru este necesar
pentru îndeplinirea mandatului său. De asemenea, Europol poate face schimb de
informații suplimentare și poate solicita informații suplimentare în conformitate cu
dispozițiile din manualul SIRENE.
(2)   Atunci când o căutare efectuată de Europol indică existența unei semnalări în
SIS, Europol informează statul membru emitent printr-un schimb de informații
suplimentare, cu ajutorul infrastructurii de comunicații și în conformitate cu
dispozițiile prevăzute în manualul SIRENE. Până când Europol va putea utiliza
funcționalitățile prevăzute în vederea schimbului de informații suplimentare, acesta
informează statul membru emitent prin intermediul canalelor definite de
Regulamentul (UE) 2016/794.
(3)   Europol poate prelucra informațiile suplimentare pe care i le-au furnizat
statele membre pentru a le compara cu bazele sale de date și cu proiectele sale de
analiză operațională, în scopul identificării conexiunilor sau a altor legături
relevante, precum și pentru analizele strategice, tematice și operaționale
menționate la articolul 18 alineatul (2) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE)
2016/794. Orice prelucrare de către Europol a informațiilor suplimentare în scopul
prezentului articol se efectuează în conformitate cu respectivul regulament.
(4)   Utilizarea de către Europol a informațiilor obținute în urma efectuării unei
căutări în SIS sau a prelucrării de informații suplimentare este condiționată de
acordul statului membru emitent. Dacă statul membru autorizează utilizarea
informațiilor respective, tratarea acestora de către Europol intră sub incidența
Regulamentului (UE) 2016/794. Europol comunică astfel de informații țărilor terțe
și organismelor terțe numai cu acordul statului membru emitent și în deplină
conformitate cu dreptul Uniunii în materie de protecție a datelor.
(5)   Europol:
(a fără a aduce atingere alineatelor (4) și (6), nu conectează părți ale SIS la niciun sistem
) informatic, nu transferă datele din SIS la care are acces către niciun sistem pentru
colectarea și prelucrarea datelor efectuate de către Europol sau în cadrul acestuia și nici nu
descarcă sau copiază în vreun alt mod vreo parte din SIS;
(b în pofida articolului 31 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/794, șterge informațiile
) suplimentare care conțin date cu caracter personal cel târziu la un an de la ștergerea
semnalării conexe. Prin derogare, în situațiile în care Europol deține, în bazele sale de date
sau în cadrul proiectelor sale de analiză operațională, informații cu privire la un caz cu
care informațiile suplimentare au legătură, Europol poate, în mod excepțional, pentru a-și
putea îndeplini sarcinile, să continue să stocheze informațiile suplimentare atunci când este
necesar. Europol informează statul membru emitent și statul membru de executare despre
continuarea stocării unor astfel de informații suplimentare și prezintă o motivare în acest
sens;
(c limitează accesul la date în SIS, inclusiv la informațiile suplimentare, la personalul său
) autorizat în mod expres în acest sens care are nevoie de acces la astfel de date pentru
îndeplinirea sarcinilor care îi revin;
(d adoptă și aplică măsuri menite să asigure securitatea, confidențialitatea și
) automonitorizarea în conformitate cu articolele 10, 11 și 13;
(e se asigură că personalul său care este autorizat să prelucreze datele din SIS beneficiază de
) o formare și de o informare adecvate, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1); și
(f fără a se aduce atingere Regulamentului (UE) 2016/794, permite Autorității Europene
) pentru Protecția Datelor să monitorizeze și să examineze activitățile pe care le desfășoară
Europolul în exercitarea dreptului său de a accesa date în SIS și de a efectua căutări în
acestea, precum și în ceea ce privește schimbul de informații suplimentare și prelucrarea
acestora.
(6)   Europol poate copia date din SIS numai în scopuri tehnice, atunci când
respectiva copiere să fie necesară pentru ca personalul Europol autorizat în mod
corespunzător să efectueze o căutare directă. Prezentul regulament se aplică și
acestor copii. Copia tehnică se utilizează numai pentru stocarea datelor din SIS în
timp ce se efectuează căutări în aceste date. După ce s-au efectuat căutări în date,
acestea se șterg. Aceste utilizări nu se consideră a constitui o descărcare sau o
copiere ilegală a datelor din SIS. Europol nu copiază în alte sisteme ale sale datele
semnalărilor sau datele suplimentare emise de statele membre ori datele din CS-
SIS.
(7)   În scopul verificării legalității prelucrării datelor, al automonitorizării și al
asigurării securității și integrității corespunzătoare a datelor, Europol păstrează
înregistrările fiecărei accesări a SIS și fiecărei căutări în SIS în conformitate cu
dispozițiile articolului 12. Astfel de înregistrări și documentații nu se consideră a
constitui o descărcare sau o copiere ilegală a vreunei părți din SIS.
(8)   Statele membre informează Europol printr-un schimb de informații
suplimentare ori de câte ori obțin un rezultat pozitiv legat de semnalări referitoare
la infracțiuni de terorism. În mod excepțional, statele membre pot să nu informeze
Europol în cazul în care informarea acestuia ar pune în pericol investigații în curs
sau siguranța unei persoane ori ar fi contrară intereselor esențiale legate de
securitatea statului membru emitent.
(9)   Alineatul (8) se aplică începând cu data la care Europol este în măsură să
primească informații suplimentare în conformitate cu alineatul (1).

Articolul 49
Accesul Eurojust la date în SIS
(1)   Numai membrii naționali ai Eurojust și asistenții acestora au dreptul, atunci
când este necesar pentru a-și îndeplini mandatul, de a accesa datele în SIS și de a
efectua căutări în acestea în limitele mandatului lor, în conformitate cu
articolele 26, 32, 34, 38 și 40.
(2)   În cazul în care o căutare efectuată de un membru național al Eurojust indică
existența unei semnalări în SIS, respectivul membru național informează statul
membru emitent. Eurojust comunică unor țări terțe și organisme terțe informații
obținute în urma unei astfel de căutări numai cu acordul statului membru emitent și
în deplină conformitate cu dreptul Uniunii în materie de protecție a datelor.
(3)   Prezentul articol nu aduce atingere dispozițiilor Regulamentului (UE)
2018/1727 al Parlamentului European și al Consiliului (41) și ale
Regulamentului (UE) 2018/1725 referitoare la protecția datelor și la răspunderea
pentru orice prelucrare neautorizată sau incorectă a acestor date de către membrii
naționali ai Eurojust sau de asistenții acestora și nici competențelor Autorității
Europene pentru Protecția Datelor în temeiul regulamentelor menționate.
(4)   În scopul verificării legalității prelucrării datelor, al automonitorizării și al
asigurării securității și integrității corespunzătoare a datelor, Eurojust păstrează
înregistrările fiecărei accesări a SIS și ale fiecărei căutări în SIS efectuate de un
membru național al Eurojust sau de un asistent al acestuia în conformitate cu
dispozițiile articolului 12.
(5)   Nicio parte a SIS nu se conectează la un sistem pentru colectarea și
prelucrarea datelor efectuate de Eurojust sau în cadrul acestuia și nici nu se
transferă către un astfel de sistem datele din SIS la care au acces membrii naționali
sau asistenții acestora. Nicio parte a SIS nu se descarcă și nu se copiază.
Înregistrarea accesului și a căutărilor nu se consideră a constitui o descărcare sau o
copiere ilegală a datelor din SIS.
(6)   Eurojust adoptă și aplică măsuri menite să asigure securitatea,
confidențialitatea și automonitorizarea în conformitate cu articolele 10, 11 și 13.

Articolul 50
Accesul la date în SIS de către echipele europene de poliție de frontieră și
gardă de coastă, echipele formate din personalul implicat în sarcini legate de
returnare și membrii echipelor de sprijin pentru gestionarea migrației
(1)   În conformitate cu articolul 40 alineatul (8) din Regulamentul (UE)
2016/1624, membrii echipelor menționate la articolul 2 punctele 8 și 9 din
regulamentul respectiv, în conformitate cu mandatele lor respective și cu condiția
să fie autorizați să efectueze controale în conformitate cu articolul 44 alineatul (1)
din prezentul regulament și să fi beneficiat de formarea necesară în conformitate cu
articolul 14 alineatul (1) din prezentul regulament, au dreptul de a accesa date în
SIS și de a efectua căutări în acestea, în măsura în care este necesar pentru
îndeplinirea sarcinilor ce le revin și în măsura impusă de planul operațional pentru
o operațiune specifică. Accesul la date în SIS nu se acordă membrilor altor echipe.
(2)   Membrii echipelor menționate la alineatul (1) își exercită dreptul de a accesa
date în SIS și de a efectua căutări în acestea în conformitate cu alineatul (1) prin
intermediul unei interfețe tehnice. Interfața tehnică este creată și întreținută de
Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă și permite
conectarea directă la SIS central.
(3)   Atunci când o căutare efectuată de un membru al echipelor menționate la
alineatul (1) din prezentul articol indică existența unei semnalări în SIS, statul
membru emitent este informat cu privire la aceasta. În conformitate cu articolul 40
din Regulamentul (UE) 2016/1624, membrii echipelor acționează ca răspuns la o
semnalare în SIS numai dacă primesc instrucțiuni de la polițiștii de frontieră sau de
la membrii personalului implicați în sarcini legate de returnare ai statului membru
gazdă în care își desfășoară activitatea și, ca regulă generală, în prezența acestora.
Statul membru gazdă poate autoriza membrii echipelor să acționeze în numele său.
(4)   În scopul verificării legalității prelucrării datelor, al automonitorizării și al
asigurării securității și integrității corespunzătoare a datelor, Agenția Europeană
pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă păstrează înregistrările fiecărei
accesări a SIS și fiecărei căutări în SIS în conformitate cu dispozițiile
articolului 12.
(5)   Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă adoptă și
aplică măsuri menite să asigure securitatea, confidențialitatea și automonitorizarea
în conformitate cu articolele 10, 11 și 13 și se asigură că echipele menționate la
alineatul (1) din prezentul articol aplică aceste măsuri.
(6)   Nicio dispoziție a prezentului articol nu se interpretează ca aducând atingere
dispozițiilor Regulamentului (UE) 2016/1624 în ceea ce privește protecția datelor
sau răspunderii Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă
pentru orice prelucrare neautorizată sau incorectă a datelor de către aceasta.
(7)   Fără a aduce atingere alineatului (2), nicio parte a SIS nu se conectează la
niciun sistem pentru colectarea și prelucrarea datelor operat de echipele menționate
la alineatul (1) sau de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de
Coastă, iar datele din SIS la care aceste echipe au acces nu se transferă către un
astfel de sistem. Nicio parte a SIS nu se descarcă și nu se copiază. Înregistrarea
accesului și a căutărilor nu se consideră a constitui o descărcare sau o copiere
ilegală a datelor din SIS.
(8)   Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă permite
Autorității Europene pentru Protecția Datelor să monitorizeze și să examineze
activitățile echipelor menționate la prezentul articol în contextul exercitării de către
acestea a dreptului de acces la date în SIS și de a efectua căutări în acestea. Aceasta
nu aduce atingere altor dispoziții din Regulamentul (UE) 2018/1725.

Articolul 51
Evaluarea utilizării SIS de către Europol, Eurojust și Agenția Europeană
pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă
(1)   Comisia realizează, cel puțin o dată la cinci ani, o evaluare a funcționării și a
utilizării SIS de către Europol, de către membrii naționali ai Eurojust și de
asistenții acestora și de către echipele menționate la articolul 50 alineatul (1).
(2)   Europol, Eurojust și Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda
de Coastă se asigură că se dă curs în mod adecvat constatărilor și recomandărilor
care decurg din evaluare.
(3)   Un raport cu privire la rezultatele evaluării și la măsurile luate în urma
evaluării se transmite Parlamentului European și Consiliului.

Articolul 52
Limitele de acces
Utilizatorii finali, inclusiv Europol, membrii naționali ai Eurojust și asistenții
acestora și membrii echipelor menționate la articolul 2 punctele 8 și 9 din
Regulamentul (UE) 2016/1624, accesează doar datele care le sunt necesare în
scopul îndeplinirii sarcinilor ce le revin.

Articolul 53
Perioada de reexaminare a semnalărilor referitoare la persoane
(1)   Semnalările referitoare la persoane se păstrează numai pe durata necesară
îndeplinirii scopurilor în care au fost introduse.
(2)   Un stat membru poate introduce o semnalare referitoare la o persoană în
sensul articolului 26 și al articolului 32 alineatul (1) literele (a) și (b) pentru o
perioadă de cinci ani. Statul membru emitent reexaminează necesitatea de a păstra
semnalarea în cadrul perioadei de cinci ani.
(3)   Un stat membru poate introduce o semnalare referitoare la o persoană în
sensul articolelor 34 și 40 pentru o perioadă de trei ani. Statul membru emitent
reexaminează necesitatea de a păstra semnalarea în cadrul perioadei de trei ani.
(4)   Un stat membru poate introduce o semnalare referitoare la o persoană în
sensul articolului 32 alineatul (1) literele (c), (d) și (e) și al articolului 36 pentru o
perioadă de un an. Statul membru emitent reexaminează necesitatea de a păstra
semnalarea în cadrul perioadei de un an.
(5)   Fiecare stat membru stabilește, după caz, perioade de reexaminare mai scurte,
în conformitate cu dreptul său intern.
(6)   În timpul perioadei de reexaminare menționate la alineatele (2), (3) și (4),
statul membru emitent poate decide, în urma unei evaluări individuale
cuprinzătoare care se înregistrează, să păstreze semnalarea referitoare la o persoană
pentru o perioadă mai lungă decât perioada de reexaminare, dacă acest lucru se
dovedește necesar și proporționat pentru scopurile în care a fost introdusă
semnalarea. În acest caz, alineatele (2), (3) sau (4) se aplică și prelungirii. Orice
astfel de prelungire se comunică CS-SIS.
(7)   Semnalările referitoare la persoane se șterg automat după expirarea perioadei
de reexaminare menționate la alineatele (2), (3) și (4), cu excepția cazurilor în care
statul membru emitent a informat CS-SIS despre o prelungire în temeiul
alineatului (6). CS-SIS informează automat statul membru emitent despre ștergerea
programată a datelor cu patru luni înainte.
(8)   Statele membre întocmesc statistici privind numărul semnalărilor referitoare la
persoane ale căror perioade de păstrare au fost prelungite în conformitate cu
alineatul (6) din prezentul articol și le transmit, la cerere, autorităților de
supraveghere menționate la articolul 69.
(9)   De îndată ce devine clar pentru biroul SIRENE că o semnalare privind o
persoană și-a atins scopul și ar trebui în consecință să fie ștearsă, acesta notifică
imediat autoritatea care a creat semnalarea. Autoritatea are la dispoziție 15 zile
calendaristice de la data primirii notificării respective pentru a răspunde că
semnalarea a fost ștearsă sau va fi ștearsă ori pentru a motiva păstrarea semnalării.
În cazul în care nu a primit nici un răspuns la sfârșitul perioadei de 15 zile, biroul
SIRENE se asigură că semnalarea este ștearsă. În cazul în care dreptul intern
permite, semnalarea este ștearsă de biroul SIRENE. Birourile SIRENE raportează
autorității lor de supraveghere toate problemele recurente cu care se confruntă
atunci când acționează în temeiul prezentului alineat.

Articolul 54
Perioada de reexaminare a semnalărilor referitoare la obiecte
(1)   Semnalările referitoare la obiecte se păstrează numai atât timp cât este necesar
pentru realizarea scopurilor în care au fost introduse.
(2)   Un stat membru poate introduce o semnalare referitoare la obiecte în sensul
articolelor 36 și 38 pentru o perioadă de 10 ani. Statul membru emitent
reexaminează necesitatea de a menține semnalarea în cadrul perioadei de 10 ani.
(3)   Semnalările referitoare la obiecte introduse în conformitate cu articolele 26,
32, 34 și 36 se reexaminează în temeiul articolului 53 în cazurile în care acestea au
legătură cu o semnalare referitoare la o persoană. Aceste semnalări se păstrează
numai atât timp cât se păstrează semnalarea referitoare la persoană.
(4)   În decursul perioadei de reexaminare menționate la alineatele (2) și (3), statul
membru emitent poate decide să păstreze semnalarea referitoare la un obiect pentru
o perioadă de timp mai lungă decât perioada de reexaminare, atunci când acest
lucru se dovedește necesar pentru scopurile în care a fost introdusă semnalarea. În
astfel de situații se aplică alineatul (2) sau (3), după caz.
(5)   Comisia poate adopta acte de punere în aplicare pentru a stabili perioade de
reexaminare mai scurte pentru anumite categorii de semnalări referitoare la
obiecte. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu
procedura de examinare menționată la articolul 76 alineatul (2).
(6)   Statele membre întocmesc statistici privind numărul de semnalări referitoare
la obiecte a căror perioadă de păstrare a fost extinsă în conformitate cu
alineatul (4).

CAPITOLUL XIV
Ștergerea semnalărilor

Articolul 55
Ștergerea semnalărilor
(1)   Semnalările în vederea arestării în scopul predării sau al extrădării prevăzute
la articolul 26 se șterg atunci când persoana în cauză a fost predată sau extrădată
autorităților competente din statul membru emitent. Acestea sunt șterse și atunci
când hotărârea judecătorească în temeiul căreia s-a emis semnalarea a fost revocată
de autoritatea judiciară competentă în conformitate cu dreptul intern. Acestea sunt
șterse, de asemenea, la expirarea semnalării în conformitate cu articolul 53.
(2)   Semnalările referitoare la persoanele dispărute sau persoanele vulnerabile care
trebuie împiedicate să călătorească în temeiul articolului 32 se șterg în
conformitate cu următoarele norme:
(a în cazul copiilor dispăruți și al copiilor expuși riscului de răpire, semnalarea se șterge:
) (i odată cu soluționarea cazului, de exemplu atunci când copilul a fost localizat sau
) repatriat ori autoritățile competente din statul membru de executare au adoptat o decizie
privind îngrijirea copilului;
(ii) odată cu încetarea valabilității semnalării în conformitate cu articolul 53; sau
(iii odată cu adoptarea unei decizii de către autoritatea competentă a statului membru
) emitent;
(b în cazul adulților dispăruți, dacă nu se solicită măsuri de protecție, semnalarea se șterge:
) (i odată cu executarea acțiunii de urmat, atunci când locul unde se află aceștia este stabilit
) de statul membru de executare;
(ii) odată cu încetarea valabilității semnalării în conformitate cu articolul 53; sau
(iii odată cu adoptarea unei decizii de către autoritatea competentă a statului membru
) emitent;
(c în cazul adulților dispăruți, dacă se solicită măsuri de protecție, semnalarea se șterge:
) (i odată cu executarea acțiunii de urmat în situația în care persoana este plasată sub
) protecție;
(ii) odată cu încetarea valabilității semnalării în conformitate cu articolul 53; sau
(iii odată cu adoptarea unei decizii de către autoritatea competentă a statului membru
) emitent;
(d în cazul persoanelor vulnerabile majore care trebuie împiedicate să călătorească pentru
) propria lor protecție și al copiilor care trebuie împiedicați să călătorească, semnalarea se
șterge:
(i)odată cu executarea acțiunii de urmat, cum ar fi plasarea persoanei sub protecție;
(ii) odată cu încetarea valabilității semnalării în conformitate cu articolul 53; sau
(iii odată cu adoptarea unei decizii de către autoritatea competentă a statului membru
) emitent.
Fără a aduce atingere dreptului intern, în cazul în care o persoană a fost internată în
urma deciziei unei autorități competente, semnalarea poate fi păstrată până la
repatrierea respectivei persoane.
(3)   Semnalările referitoare la persoane căutate în scopul unei proceduri judiciare
în temeiul articolului 34 se șterg:
(a odată ce locul unde se află persoana a fost comunicat autorității competente a statului
) membru emitent;
(b) odată cu încetarea valabilității semnalării în conformitate cu articolul 53; sau
(c)odată cu adoptarea unei decizii de către autoritatea competentă a statului membru emitent.
În cazul în care nu se pot întreprinde acțiuni pe baza informațiilor din comunicarea
menționată la litera (a), biroul SIRENE al statului membru emitent informează
biroul SIRENE al statului membru de executare pentru a soluționa problema.
În situația obținerii unui rezultat pozitiv atunci când datele privind adresa au fost
transmise statului membru emitent și un rezultat pozitiv obținut ulterior în același
stat membru de executare indică aceleași date privind adresa, rezultatul pozitiv se
înregistrează în statul membru de executare, însă nu se retrimit statului membru
emitent nici datele privind adresa, nici informații suplimentare. În aceste cazuri,
statul membru de executare informează statul membru emitent despre rezultatele
pozitive repetate și statul membru emitent efectuează o evaluare individuală
cuprinzătoare privind necesitatea de a păstra semnalarea.
(4)   Semnalările în scopul efectuării de controale discrete, de controale prin
interviu sau de controale specifice prevăzute la articolul 36 se șterg:
(a) odată cu încetarea valabilității semnalării în conformitate cu articolul 53; sau
(b odată ce autoritatea competentă a statului membru emitent a adoptat o decizie de ștergere a
) acestora.
(5)   Semnalările referitoare la obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca
probe în cadrul unor proceduri penale prevăzute la articolul 38 se șterg:
(a odată cu confiscarea obiectului sau, în cazul unei măsuri echivalente, odată cu efectuarea
) schimbului necesar ulterior de informații suplimentare între birourile SIRENE implicate
sau atunci când obiectul este vizat de o altă procedură judiciară sau administrativă;
(b) odată cu încetarea valabilității semnalării în conformitate cu articolul 53; sau
(c odată cu adoptarea de către autoritatea competentă a statului membru emitent a unei
) decizii de ștergere a acestora.
(6)   Semnalările referitoare la persoane căutate necunoscute în temeiul
articolului 40 se șterg:
(a) odată cu identificarea persoanei;
(b) odată cu încetarea valabilității semnalării în conformitate cu articolul 53; sau
(c odată cu adoptarea de către autoritatea competentă a statului membru emitent a unei
) decizii de ștergere a acestora.
(7)   În cazurile în care există o legătură cu o semnalare referitoare la o persoană, o
semnalare referitoare la un obiect introdusă în conformitate cu articolele 26, 32, 34
și 36 se șterge în momentul în care semnalarea referitoare la persoană se șterge în
conformitate cu prezentul articol.

CAPITOLUL XV
Norme generale de prelucrare a datelor

Articolul 56
Prelucrarea datelor din SIS
(1)   Statele membre prelucrează datele menționate la articolul 20 numai în
scopurile prevăzute pentru fiecare categorie de semnalări menționată la
articolele 26, 32, 34, 36, 38 și 40.
(2)   Datele sunt copiate numai în scopuri tehnice, atunci când această copiere este
necesară pentru ca autoritățile competente menționate la articolul 44 să poată
efectua o căutare directă. Prezentul regulament se aplică și respectivelor copii. Un
stat membru nu copiază datele dintr-o semnalare sau datele suplimentare introduse
de un alt stat membru din sistemul său N.SIS sau din CS-SIS în alte fișiere de date
naționale.
(3)   Copiile tehnice menționate la alineatul (2) care generează baze de date offline
se pot păstra maximum 48 de ore.
Statele membre țin un inventar actualizat al acestor copii, îl pun la dispoziția
autorităților lor de supraveghere și se asigură că prezentul regulament, în special
articolul 10, se aplică în cazul acestor copii.
(4)   Accesul la date în SIS de către autoritățile naționale competente menționate la
articolul 44 este autorizat numai în limitele competențelor acestora și numai
personalului autorizat în mod corespunzător.
(5)   În ceea ce privește semnalările prevăzute la articolele 26, 32, 34, 36, 38 și 40
din prezentul regulament, orice prelucrare a informațiilor în SIS în alte scopuri
decât cele în care au fost introduse în SIS trebuie să aibă legătură cu un caz specific
și să fie justificată de necesitatea de a preveni o amenințare iminentă și gravă la
adresa ordinii publice și siguranței publice, din motive întemeiate de securitate
națională sau în scopul prevenirii unei infracțiuni grave. În acest scop, se obține o
autorizare prealabilă din partea statului membru emitent.
(6)   Orice utilizare a datelor din SIS care contravine alineatelor (1)-(5) din
prezentul articol se consideră a fi utilizare abuzivă în temeiul dreptului intern al
fiecărui stat membru și face obiectul sancțiunilor în conformitate cu articolul 73.
(7)   Fiecare stat membru trimite eu-LISA o listă a autorităților sale competente
care sunt autorizate să efectueze în mod direct căutări în date în SIS în temeiul
prezentului regulament, precum și orice modificări aduse acestei liste. Lista
specifică, pentru fiecare autoritate, datele în care aceasta poate efectua căutări și în
ce scopuri. eu-LISA se asigură că lista este publicată anual în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene. eu-LISA menține, pe site-ul său, o listă actualizată permanent,
care conține modificările transmise de statele membre între publicările anuale.
(8)   În măsura în care dreptul Uniunii nu stabilește dispoziții specifice, dreptul
fiecărui stat membru se aplică datelor din N.SIS.

Articolul 57
Datele din SIS și fișierele naționale
(1)   Articolul 56 alineatul (2) nu aduce atingere dreptului unui stat membru de a
păstra în fișierele sale naționale date din SIS în legătură cu care s-a întreprins o
acțiune pe teritoriul său. Aceste date se păstrează în fișierele naționale pentru o
perioadă maximă de trei ani, cu excepția cazului în care dispoziții specifice din
dreptul intern prevăd o perioadă de păstrare mai îndelungată.
(2)   Articolul 56 alineatul (2) nu aduce atingere dreptului unui stat membru de a
păstra în fișierele sale naționale datele dintr-o anumită semnalare introdusă în SIS
de respectivul stat membru.

Articolul 58
Informații în cazul neexecutării unei semnalări
Dacă o acțiune solicitată nu poate fi întreprinsă, statul membru de unde este
solicitată acțiunea informează imediat statul membru emitent printr-un schimb de
informații suplimentare.

Articolul 59
Calitatea datelor din SIS
(1)   Statul membru emitent este responsabil să asigure faptul că datele sunt exacte,
actualizate, și introduse și stocate în mod legal în SIS.
(2)   În cazul în care un stat membru emitent primește date suplimentare sau
modificate relevante, astfel cum sunt enumerate la articolul 20 alineatul (3), acesta
completează sau modifică semnalarea în cauză fără întârziere.
(3)   Numai statul membru emitent este autorizat să modifice, să completeze, să
corecteze, să actualizeze sau să șteargă datele pe care le-a introdus în SIS.
(4)   În cazul în care un stat membru, altul decât statul membru emitent, dispune de
date modificate sau suplimentare relevante, astfel cum sunt enumerate la
articolul 20 alineatul (3), acesta le transmite fără întârziere, printr-un schimb de
informații suplimentare, statului membru emitent pentru a îi permite acestuia din
urmă să completeze sau să modifice semnalarea. Dacă datele suplimentare sau
modificate se referă la persoane, acestea se transmit numai dacă identitatea
persoanei este stabilită.
(5)   În cazul în care un stat membru, altul decât statul membru emitent, are probe
care sugerează că un element al datelor este incorect din punct de vedere factual
sau a fost stocat ilegal, respectivul stat membru aduce acest fapt la cunoștința
statului membru emitent, printr-un schimb de informații suplimentare, în cel mai
scurt timp posibil dar nu mai târziu de două zile lucrătoare de la data la care a
descoperit probele respective. Statul membru emitent verifică informațiile și, dacă
este necesar, corectează sau șterge imediat elementul în cauză.
(6)   În cazul în care statele membre nu ajung la un acord în termen de două luni de
la data descoperirii inițiale a probelor, astfel cum se menționează la alineatul (5)
din prezentul articol, statul membru care nu a introdus semnalarea sesizează
autoritățile de supraveghere competente și Autoritatea Europeană pentru Protecția
Datelor în scopul luării unei decizii, prin cooperare în conformitate cu articolul 71.
(7)   Statele membre fac schimb de informații suplimentare în situațiile în care o
persoană depune o plângere în care susține că nu este persoana vizată de o
semnalare. În cazul în care rezultatul verificării arată că persoana vizată de o
semnalare nu este reclamantul, reclamantul este informat cu privire la măsurile
prevăzute la articolul 62 și la dreptul la o cale de atac în temeiul articolului 68
alineatul (1).

Articolul 60
Incidente de securitate
(1)   Orice eveniment care are sau care poate avea un impact asupra securității SIS
sau care poate cauza daune sau pierderi datelor din SIS sau informațiilor
suplimentare este considerat a fi un incident de securitate, în special în cazul în
care este posibil să se fi accesat în mod ilegal datele sau în cazul în care au fost
afectate sau este posibil să fi fost afectate disponibilitatea, integritatea și
confidențialitatea datelor.
(2)   Incidentele de securitate se gestionează astfel încât să se asigure un răspuns
rapid, eficace și corespunzător.
(3)   Fără a aduce atingere notificării și comunicării unei încălcări a securității
datelor cu caracter personal în temeiul articolului 33 din Regulamentul (UE)
2016/679 sau al articolului 30 din Directiva (UE) 2016/680, statele membre,
Europol, Eurojust și Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de
Coastă notifică fără întârziere incidentele de securitate Comisiei, eu-LISA,
autorității de supraveghere competente și Autorității Europene pentru Protecția
Datelor. eu-LISA notifică fără întârziere Comisiei și Autorității Europene pentru
Protecția Datelor orice incident de securitate privind SIS central.
(4)   Informațiile referitoare la un incident de securitate care are sau care poate să
aibă un impact asupra funcționării SIS într-un stat membru sau în cadrul eu-LISA,
asupra disponibilității, a integrității și a confidențialității datelor introduse sau
trimise de alte state membre sau asupra informațiilor suplimentare schimbate se
pun la dispoziția tuturor statelor membre fără întârziere și se raportează în
conformitate cu planul de gestionare a incidentelor furnizat de eu-LISA.
(5)   Statele membre și eu-LISA colaborează în cazul unui incident de securitate.
(6)   Comisia raportează imediat incidentele grave Parlamentului European și
Consiliului. Rapoartele respective se clasifică drept document EU
RESTRICTED/RESTREINT UE, în conformitate cu normele de securitate
aplicabile.
(7)   În cazul în care un incident de securitate este cauzat de utilizarea abuzivă a
datelor, statele membre, Europol, Eurojust și Agenția Europeană pentru Poliția de
Frontieră și Garda de Coastă se asigură că sunt impuse sancțiuni, în conformitate
cu articolul 73.

Articolul 61
Diferențierea persoanelor care prezintă caracteristici similare
(1)   În cazul în care, la momentul introducerii unei noi semnalări, se constată că
există deja o semnalare în SIS referitoare la o persoană cu aceeași descriere a
identității, biroul SIRENE contactează în termen de 12 ore statul membru emitent,
printr-un schimb de informații suplimentare, pentru a verifica încrucișat dacă
subiectele celor două semnalări sunt sau nu aceeași persoană.
(2)   În cazul în care verificarea încrucișată arată că persoana care face obiectul noii
semnalări și persoana care face obiectul semnalării deja înregistrate în SIS sunt
într-adevăr aceeași persoană, biroul SIRENE aplică procedura privind introducerea
de semnalări multiple menționată la articolul 23.
(3)   În cazul în care rezultatul verificării încrucișate arată că, de fapt, sunt două
persoane diferite, biroul SIRENE aprobă cererea de introducere a celei de a doua
semnalări, prin adăugarea datelor necesare pentru a se evita orice identificare
eronată.

Articolul 62
 Date suplimentare în scopul tratării cazurilor de uzurpare de identitate
(1)   În cazul în care pot apărea confuzii între persoana care urmează să facă
obiectul unei semnalări și o persoană a cărei identitate a fost uzurpată, sub rezerva
acordului explicit al persoanei a cărei identitate a fost uzurpată, statul membru
emitent adaugă în semnalare datele care o privesc pe aceasta din urmă, pentru a se
evita consecințele negative ale identificării eronate. Orice persoană a cărei
identitate a fost uzurpată are dreptul de a-și retrage consimțământul pentru
prelucrarea datelor cu caracter personal adăugate.
(2)   Datele privind o persoană a cărei identitate a fost uzurpată se folosesc doar în
următoarele scopuri:
(a pentru a permite autorității competente să distingă între persoana a cărei identitate a fost
) uzurpată și persoana care urmează să facă obiectul semnalării; și
(b pentru a permite persoanei a cărei identitate a fost uzurpată să își dovedească identitatea și
) pentru a se stabili faptul că identitatea sa a fost uzurpată.
(3)   În sensul prezentului articol și sub rezerva consimțământului explicit al
persoanei a cărei identitate a fost uzurpată, pentru fiecare categorie de date, se pot
introduce și prelucra ulterior în SIS doar următoarele date cu caracter personal ale
persoanei a cărei identitate a fost uzurpată:
(a) numele de familie;
(b) prenumele;
(c) numele la naștere;
(d)numele folosite anterior și orice pseudonim care să fie introduse separat, dacă este posibil;
(e) orice caracteristică fizică specifică, obiectivă și inalterabilă;
(f) locul nașterii;
(g) data nașterii;
(h) genul;
(i) fotografii și imagini faciale;
(j) amprente digitale, amprente palmare sau ambele;
(k) orice cetățenii deținute;
(l) categoria documentelor de identificare ale persoanei;
(m) țara care a eliberat documentele de identificare ale persoanei;
(n) numărul (numerele) documentelor de identificare ale persoanei;
(o) data eliberării documentelor de identificare ale persoanei;
(p) adresa persoanei;
(q) numele tatălui persoanei;
(r) numele mamei persoanei.
(4)   Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru stabilirea și dezvoltarea
normelor tehnice necesare privind introducerea și prelucrarea ulterioară a datelor
menționate la alineatul (3) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în
aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la
articolul 76 alineatul (2).
(5)   Datele menționate la alineatul (3) se șterg în același timp cu semnalarea
corespunzătoare sau mai devreme, dacă respectiva persoană solicită acest lucru.
(6)   Numai autoritățile care dispun de drept de acces la semnalarea
corespunzătoare pot avea acces la datele menționate la alineatul (3). Acestea pot
accesa datele respective doar în scopul evitării unei identificări eronate.

Articolul 63
Legături între semnalări
(1)   Un stat membru poate crea o legătură între semnalările pe care le introduce în
SIS. Scopul unei astfel de legături este de a stabili o relație între două sau mai
multe semnalări.
(2)   Crearea unei legături nu afectează acțiunea de urmat specifică pe baza fiecărei
semnalări puse în legătură sau perioada de reexaminare a fiecăreia dintre
semnalările puse în legătură.
(3)   Crearea unei legături nu aduce atingere drepturilor de acces prevăzute în
prezentul regulament. Autoritățile care nu au drept de acces la anumite categorii de
semnalări nu pot vedea legătura cu o semnalare la care nu au acces.
(4)   Un stat membru creează o legătură între semnalări în cazul în care acest lucru
este necesar din punct de vedere operațional.
(5)   În cazul în care un stat membru consideră că crearea de către un alt stat
membru a unei legături între semnalări este incompatibilă cu dreptul său intern sau
cu obligațiile sale internaționale, acesta poate lua măsurile necesare pentru a se
asigura că respectiva legătură nu poate fi accesată de pe teritoriul său național sau
de către autoritățile sale situate în afara teritoriului său.
(6)   Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru stabilirea și dezvoltarea
normelor tehnice privind crearea unei legături între semnalări. Respectivele acte de
punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată
la articolul 76 alineatul (2).

Articolul 64
Scopul informațiilor suplimentare și perioada de păstrare a acestora
(1)   Statele membre păstrează în cadrul biroului SIRENE o trimitere la deciziile
care au generat o semnalare pentru a sprijini schimbul de informații suplimentare.
(2)   Datele cu caracter personal din fișierele deținute de biroul SIRENE ca urmare
a unui schimb de informații se păstrează numai pe perioada care este necesară în
vederea realizării scopurilor în care au fost furnizate. În orice caz, acestea se șterg
în termen de maximum un an după ce semnalarea conexă a fost ștearsă din SIS.
(3)   Alineatul (2) nu aduce atingere dreptului unui stat membru de a păstra în
fișierele naționale date referitoare la o anumită semnalare pe care a introdus-o
respectivul stat membru sau la o semnalare în legătură cu care s-a întreprins o
acțiune pe teritoriul său. Perioada pentru care aceste date se pot păstra în
respectivele fișiere este reglementată de dreptul intern.

Articolul 65
Transferul datelor cu caracter personal către terți
Datele procesate în SIS și informațiile suplimentare conexe care fac obiectul
schimbului în temeiul prezentului regulament nu se transferă și nu se pun la
dispoziția țărilor terțe sau a organizațiilor internaționale.

CAPITOLUL XVI
Protecția datelor

Articolul 66
Legislația aplicabilă
(1)   Regulamentul (UE) 2018/1725 se aplică prelucrării datelor cu caracter
personal de către eu-LISA, de către Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră
și Garda de Coastă și de către Eurojust în temeiul prezentului regulament.
Regulamentul (UE) 2016/794 se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de
către Europol în temeiul prezentului regulament.
(2)   Directiva (UE) 2016/680 se aplică prelucrării datelor cu caracter personal în
temeiul prezentului regulament de către autoritățile și serviciile naționale
competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a
infracțiunilor sau al executării pedepselor, inclusiv în scopul protejării împotriva
amenințărilor la adresa siguranței publice și al preîntâmpinării acestora.
(3)   Regulamentul (UE) 2016/679 se aplică prelucrării datelor cu caracter personal
în temeiul prezentului regulament de către autoritățile și serviciile naționale
competente, cu excepția prelucrării în scopul prevenirii, depistării, investigării sau
urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor, inclusiv în scopul
protejării împotriva amenințărilor la adresa siguranței publice și al preîntâmpinării
acestora.

Articolul 67
 Dreptul de acces, de rectificare a datelor inexacte și de ștergere a datelor
stocate în mod ilegal
(1)   Persoanele vizate au posibilitatea de a exercita drepturile prevăzute la
articolele 15, 16 și 17 din Regulamentul (UE) 2016/679 și la articolul 14 și
articolul 16 alineatele (1) și (2) din Directiva (UE) 2016/680.
(2)   Un stat membru altul decât statul membru emitent poate furniza persoanei
vizate informații privind orice date cu caracter personal ale persoanei vizate care
sunt procesate, numai dacă îi oferă mai întâi statului membru emitent posibilitatea
de a-și face cunoscută poziția. Comunicarea dintre statele membre respective se
realizează printr-un schimb de informații suplimentare.
(3)   Un stat membru ia decizia de a nu furniza, integral sau parțial, informații
persoanei vizate, în conformitate cu dreptul intern, în măsura în care și atât timp cât
o astfel de restricționare parțială sau integrală constituie o măsură necesară și
proporțională într-o societate democratică, ținând seama în mod corespunzător de
drepturile fundamentale și de interesele legitime ale persoanei vizate în cauză,
pentru:
(a) a nu obstrucționa cercetările, investigațiile sau procedurile oficiale ori judiciare;
(b a nu prejudicia prevenirea, depistarea, investigarea sau urmărirea penală a infracțiunilor
) sau executarea pedepselor;
(c) a proteja siguranța publică;
(d) a proteja securitatea națională; sau
(e) a proteja drepturile și libertățile celorlalți.
În cazurile menționate la primul paragraf, statul membru notifică persoanei vizate,
în scris și fără întârzieri nejustificate, orice refuz sau restricționare a accesului,
precum și motivele refuzului sau restricționării. Astfel de informații pot fi omise
atunci când furnizarea acestora ar submina oricare dintre motivele prevăzute la
literele (a)-(e) din primul paragraf. Statul membru informează persoana vizată
despre posibilitatea de a depune o plângere la autoritatea de supraveghere sau de a
introduce o cale de atac judiciară.
Statul membru justifică motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază decizia
de a nu furniza informații persoanei vizate. Aceste informații se pun la dispoziția
autorităților de supraveghere.
În astfel de cazuri, persoana vizată are posibilitatea să își exercite drepturile și prin
intermediul autorităților de supraveghere competente.
(4)   În urma unei cereri de acces, de rectificare sau de ștergere, statul membru
informează persoana vizată cât de curând posibil și, în orice caz, în termenele
menționate la articolul 12 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/679 despre
măsurile prin care s-a dat curs exercitării drepturilor în temeiul prezentului articol.
 Articolul 68
Căi de atac
(1)   Fără a aduce atingere dispozițiilor privind căile de atac din
Regulamentul (UE) 2016/79 și din Directiva (UE) 2016/680, orice persoană poate
introduce o acțiune în fața oricărei autorități competente, inclusiv a unei instanțe
judecătorești, în temeiul dreptului oricărui stat membru, pentru accesul,
rectificarea, ștergerea, obținerea informațiilor ori pentru obținerea de despăgubiri
în legătură cu o semnalare care o privește.
(2)   Statele membre se angajează reciproc să execute deciziile definitive
pronunțate de instanțele judecătorești sau de autoritățile menționate la alineatul (1)
din prezentul articol, fără a aduce atingere articolului 72.
(3)   Statele membre prezintă anual rapoarte către Comitetul european pentru
protecția datelor cu privire la:
(a numărul de cereri de acces înaintate operatorului și numărul de cazuri în care s-a acordat
) acces la date;
(b numărul de cereri de acces înaintate autorității de supraveghere și numărul de cazuri în
) care s-a acordat acces la date;
(c numărul de cereri de rectificare a datelor inexacte și de ștergerea datelor stocate în mod
) ilegal înaintate operatorului și numărul de cazuri în care datele au fost rectificate sau
șterse;
(d numărul de cereri de rectificare a datelor inexacte și de ștergere a datelor stocate în mod
) ilegal înaintate autorității de supraveghere;
(e) numărul de proceduri judiciare inițiate;
(f)numărul de cauze în care instanța judecătorească s-a pronunțat în favoarea reclamantului;
(g orice observație privind cazurile de recunoaștere reciprocă a hotărârilor definitive
) pronunțate de instanțele judecătorești sau de autoritățile altor state membre privind
semnalările introduse de statul membru emitent.
Comisia elaborează un model pentru rapoartele menționate la prezentul alineat.
(4)   Rapoartele primite de la statele membre sunt incluse în raportul comun
menționat la articolul 71 alineatul (4).

Articolul 69
Supravegherea N.SIS
(1)   Statele membre se asigură că autoritățile independente de supraveghere
desemnate în fiecare stat membru și învestite cu competențele menționate în
capitolul VI din Regulamentul (UE) 2016/679 sau în capitolul VI din Directiva
(UE) 2016/680 monitorizează legalitatea prelucrării datelor cu caracter personal
din SIS pe teritoriul lor, a transmiterii acestor date de pe teritoriul lor, precum și a
schimbului de informații suplimentare și a prelucrării ulterioare a acestora pe
teritoriul lor.
(2)   Autoritățile de supraveghere se asigură că, cel puțin din patru în patru ani, se
efectuează un audit al operațiunilor de prelucrare a datelor în N.SIS, în
conformitate cu standardele internaționale de audit. Auditul fie se efectuează de
autoritățile de supraveghere, fie autoritățile de supraveghere dispun în mod direct
efectuarea auditului de un auditor independent în materie de protecție a datelor.
Autoritățile de supraveghere păstrează în permanență controlul asupra auditorului
independent și își asumă responsabilitățile acestuia.
(3)   Statele membre se asigură că autoritățile lor de supraveghere dispun de
resurse suficiente pentru a îndeplini sarcinile care le-au fost încredințate în temeiul
prezentului regulament și au acces la consiliere din partea unor persoane cu
suficiente cunoștințe în domeniul datelor biometrice.

Articolul 70
Supravegherea eu-LISA
(1)   Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor este responsabilă de
monitorizarea prelucrării datelor cu caracter personal de către eu-LISA și de
asigurarea faptului că aceasta se efectuează în conformitate cu prezentul
regulament. Atribuțiile și competențele menționate la articolele 57 și 58 din
Regulamentul (UE) 2018/1725 se aplică în consecință.
(2)   Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor efectuează, cel puțin din patru
în patru ani, un audit al prelucrării datelor cu caracter personal de către eu-LISA, în
conformitate cu standardele internaționale de audit. Raportul de audit se trimite
Parlamentului European, Consiliului, eu-LISA, Comisiei și autorităților de
supraveghere. eu-LISA i se oferă posibilitatea de a face observații înainte de
adoptarea raportului.

Articolul 71
Cooperarea dintre autoritățile naționale de supraveghere și Autoritatea
Europeană pentru Protecția Datelor
(1)   Autoritățile naționale de supraveghere și Autoritatea Europeană pentru
Protecția Datelor, acționând fiecare în limitele competențelor deținute, cooperează
în mod activ în cadrul responsabilităților care le revin și asigură supravegherea
coordonată a SIS.
(2)   Autoritățile de supraveghere și Autoritatea Europeană pentru Protecția
Datelor, acționând fiecare în limitele competențelor deținute, fac schimb de
informații relevante, se asistă reciproc în efectuarea auditurilor și a inspecțiilor,
examinează dificultățile legate de interpretarea sau de aplicarea prezentului
regulament și a altor acte juridice aplicabile ale Uniunii, analizează problemele
identificate prin exercitarea supravegherii independente sau prin exercitarea
drepturilor persoanelor vizate, elaborează propuneri armonizate în vederea găsirii
unor soluții comune la eventualele probleme și promovează sensibilizarea cu
privire la drepturile în materie de protecție a datelor, dacă este necesar.
(3)   În scopurile prevăzute la alineatul (2), autoritățile de supraveghere și
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor se reunesc de cel puțin două ori pe
an în cadrul Comitetului european pentru protecția datelor. Costurile aferente
reuniunilor și organizarea acestora sunt în sarcina Comitetului european pentru
protecția datelor. Cu ocazia primei reuniuni se adoptă regulamentul de procedură.
Dacă este necesar, se elaborează în comun metode de lucru suplimentare.
(4)   Comitetul european pentru protecția datelor transmite anual Parlamentului
European, Consiliului și Comisiei un raport comun privind activitățile de
supraveghere coordonată.

CAPITOLUL XVII
Răspunderea și sancțiunile

Articolul 72
Răspunderea
(1)   Fără a se aduce atingere dreptului la despăgubiri și răspunderii în temeiul
Regulamentului (UE) 2016/679, al Directivei (UE) 2016/680 și al Regulamentului
(UE) 2018/1725:
(a orice persoană sau stat membru care a suferit prejudicii materiale sau morale, ca urmare a
) unei operațiuni ilegale de prelucrare a datelor cu caracter personal prin intermediul N.SIS
sau a oricărei alte acțiuni incompatibile cu prezentul regulament realizate de către un stat
membru are dreptul de a primi despăgubiri din partea statului membru respectiv; și
(b orice persoană sau stat membru care a suferit prejudicii materiale sau morale ca urmare a
) unei acțiuni întreprinse de către eu-LISA, incompatibile cu prezentul regulament, are
dreptul de a primi despăgubiri din partea eu-LISA.
Un stat membru sau eu-LISA este exonerat(ă) de răspundere, în temeiul primului
paragraf, integral sau parțial, dacă dovedește că nu este responsabil(ă) de fapta care
a provocat prejudiciul.
(2)   În cazul în care nerespectarea de către un stat membru a obligațiilor care îi
revin în temeiul prezentului regulament produce prejudicii pentru SIS, statul
membru respectiv este răspunzător pentru aceste prejudicii, cu excepția cazului și
în măsura în care eu-LISA sau un alt stat membru participant la SIS nu a luat
măsurile rezonabile necesare pentru a preveni producerea prejudiciilor sau pentru a
diminua impactul acestora.
(3)   Acțiunile în despăgubiri împotriva unui stat membru pentru prejudiciile
menționate la alineatele (1) și (2) sunt reglementate de dreptul intern al statului
membru respectiv. Acțiunile în despăgubiri împotriva eu-LISA pentru prejudiciile
menționate la alineatele (1) și (2) sunt supuse condițiilor prevăzute în tratate.

Articolul 73
Sancțiuni
Statele membre se asigură că orice utilizare abuzivă a datelor din SIS, orice
prelucrare a datelor respective sau orice schimb de informații suplimentare care
contravine prezentului regulament se pedepsește în conformitate cu dreptul intern.
Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficace, proporționale și disuasive.

CAPITOLUL XVIII
Dispoziții finale

Articolul 74
Monitorizare și statistici
(1)   eu-LISA se asigură că există proceduri pentru a monitoriza funcționarea SIS
din perspectiva obiectivelor legate de rezultate, eficacitatea costurilor, securitate și
calitatea serviciului.
(2)   În scopul întreținerii tehnice, al raportării, al elaborării de rapoarte privind
calitatea datelor și al întocmirii de statistici, eu-LISA are acces la informațiile
necesare referitoare la operațiunile de prelucrare efectuate în SIS central.
(3)   eu-LISA întocmește zilnic, lunar și anual statistici care prezintă numărul de
înregistrări pentru fiecare categorie de semnalări, atât pentru fiecare stat membru,
cât și cumulat. De asemenea, eu-LISA furnizează rapoarte anuale privind numărul
de rezultate pozitive pentru fiecare categorie de semnalări, numărul de căutări
efectuate în SIS și numărul de accesări ale SIS în scopul introducerii, al actualizării
sau al ștergerii unei semnalări, atât pentru fiecare stat membru, cât și cumulat.
Statisticile întocmite nu conțin date cu caracter personal. Raportul statistic anual se
publică.
(4)   Statele membre, Europol, Eurojust și Agenția Europeană pentru Poliția de
Frontieră și Garda de Coastă furnizează eu-LISA și Comisiei informațiile necesare
pentru elaborarea rapoartelor menționate la alineatele (3), (6), (8) și (9).
(5)   Aceste informații includ statistici separate privind numărul de căutări
efectuate de serviciile din statele membre responsabile cu eliberarea certificatelor
de înmatriculare a vehiculelor și de serviciile din statele membre responsabile cu
eliberarea certificatelor de înmatriculare sau cu asigurarea gestionării traficului
pentru ambarcațiuni, inclusiv motoare de ambarcațiuni, și aeronave, inclusiv
motoare de aeronave, și arme de foc, sau în numele respectivelor servicii.
Statisticile arată, de asemenea, numărul de rezultate pozitive pentru fiecare
categorie de semnalări.
(6)   eu-LISA furnizează Parlamentului European, Consiliului, statelor membre,
Comisiei, Europol, Eurojust, Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și
Garda de Coastă, precum și Autorității Europene pentru Protecția Datelor toate
rapoartele statistice pe care le elaborează.
Pentru a monitoriza punerea în aplicare a actelor juridice ale Uniunii, inclusiv în
sensul Regulamentului (UE) nr. 1053/2013, Comisia poate solicita eu-LISA să
furnizeze rapoarte statistice specifice suplimentare, fie periodic fie ad-hoc, privind
performanța SIS, utilizarea SIS și privind schimbul de informații suplimentare.
Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă poate solicita eu-
LISA să furnizeze rapoarte statistice specifice suplimentare, fie periodic, fie ad-
hoc, în scopul efectuării de analize de risc și de evaluări ale vulnerabilității, astfel
cum sunt menționate la articolele 11 și 13 din Regulamentul (UE) 2016/1624.
(7)   În scopul articolului 15 alineatul (4) și al alineatelor (3), (4) și (6) din
prezentul articol, eu-LISA instituie, pune în aplicare și găzduiește în sediile sale
tehnice un registru central care conține datele menționate la articolul 15
alineatul (4) și la alineatul (3) din prezentul articol, care nu face posibilă
identificarea persoanelor și care permite Comisiei și agențiilor menționate la
alineatul (6) din prezentul articol să obțină rapoarte și statistici specifice. La cerere,
eu-LISA acordă statelor membre și Comisiei, precum și Europol, Eurojust și
Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, în măsura
necesară pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin, un acces securizat la registrul
central prin intermediul infrastructurii de comunicații. eu-LISA pune în aplicare
controlul accesului și profiluri de utilizator specifice, pentru a se asigura că
registrul central este accesat exclusiv în scopul întocmirii de rapoarte și statistici.
(8)   La doi ani de la data aplicării prezentului regulament în temeiul articolului 79
alineatul (5) primul paragraf și ulterior din doi în doi ani, eu-LISA prezintă
Parlamentului European și Consiliului un raport privind funcționarea tehnică a SIS
central și a infrastructurii de comunicații, inclusiv sub aspectul securității acestora,
precum și privind AFIS și schimbul bilateral și multilateral de informații
suplimentare dintre statele membre. Acest raport conține de asemenea, odată ce
tehnologia este adoptată, o evaluare a utilizării imaginilor faciale pentru
identificarea persoanelor.
(9)   La trei ani de la data aplicării prezentului regulament în temeiul articolului 79
alineatul (5) primul paragraf și ulterior o dată la patru ani, Comisia efectuează o
evaluare globală a SIS central și a schimburilor bilaterale și multilaterale de
informații suplimentare între statele membre. Această evaluare globală include o
examinare a rezultatelor obținute în raport cu obiectivele și o analiză a menținerii
valabilității raționamentului care stă la baza sistemului, a aplicării prezentului
regulament în ceea ce privește SIS central, a securității SIS central și a oricăror
implicații asupra viitoarelor operațiuni. Raportul de evaluare include de asemenea
o evaluare a AFIS și a campaniilor de informare privind SIS desfășurate de
Comisie în conformitate cu articolul 19.
Comisia transmite raportul de evaluare Parlamentului European și Consiliului.
(10)   Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru stabilirea unor norme
detaliate privind funcționarea registrului central menționat la alineatul (7) din
prezentul articol și privind normele de protecție a datelor și normele de securitate
aplicabile respectivului registru. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă
în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 76 alineatul (2).

Articolul 75
Exercitarea delegării de competențe
(1)   Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile
prevăzute la prezentul articol.
(2)   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 38 alienatul (3)
și la articolul 43 alineatul (4) se conferă Comisiei pe o perioadă nedeterminată de
la 27 decembrie 2018.
(3)   Delegarea de competențe menționată la articolul 38 alineatul (3) și la
articolul 43 alineatul (4) poate fi revocată în orice moment de către Parlamentul
European sau de către Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de
competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care
urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la
o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate
care sunt deja în vigoare.
(4)   Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experții desemnați de
fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul
interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.
(5)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului
European și Consiliului.
(6)   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 38 alineatul (3) sau al
articolului 43 alineatul (4) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul
European și nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de două luni de la
notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care,
înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au
informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Respectivul termen se prelungește
cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Articolul 76
Procedura comitetului
(1)   Comisia este asistată de un comitet. Comitetul respectiv este un comitet în
înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.
(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din
Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
 Articolul 77
Modificarea Deciziei 2007/533/JAI
Decizia 2007/533/JAI se modifică după cum urmează:
1 Articolul 6 se înlocuiește cu următorul text:
.
„Articolul 6
Sistemele naționale
(1)   Fiecare stat membru este responsabil cu înființarea, funcționarea, întreținerea și
dezvoltarea în continuare a N.SIS II propriu și cu conectarea acestuia la NI-SIS.
(2)   Fiecare stat membru este responsabil cu asigurarea disponibilității neîntrerupte a
datelor din SIS II pentru utilizatorii finali.”
2 Articolul 11 se înlocuiește cu următorul text:
.
„Articolul 11
Confidențialitatea – Statele membre
(1)   Fiecare stat membru aplică propriile norme în domeniul secretului profesional sau alte
obligații echivalente de confidențialitate pentru toate persoanele și organismele care
lucrează cu date din SIS II și alte informații suplimentare, în conformitate cu legislația
națională. Această obligație se aplică și după ce persoanele respective au încetat să mai
ocupe o anumită funcție sau un anumit post ori după încetarea activităților organismelor
respective.
(2)   Dacă un stat membru colaborează cu contractanți externi în cadrul oricăror sarcini
legate de SIS II, acesta monitorizează îndeaproape activitățile contractanților pentru a
asigura respectarea tuturor dispozițiilor prezentei decizii, în special a celor referitoare la
securitate, la confidențialitate și la protecția datelor.
(3)   Gestionarea operațională a N.SIS II sau a copiilor tehnice nu se încredințează
societăților private și nici organizațiilor private.”
3 Articolul 15 se modifică după cum urmează:
. (a se introduce următorul alineat:
) „(3a)   Autoritatea de gestionare dezvoltă și menține un mecanism și proceduri pentru
verificarea calității datelor în CS-SIS. Autoritatea de gestionare prezintă rapoarte
periodice statelor membre în acest sens.
Autoritatea de gestionare prezintă Comisiei un raport periodic care se referă la
problemele întâmpinate și la statele membre vizate.
Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport periodic cu privire la
problemele întâmpinate legate de calitatea datelor.”;
(b alineatul (8) se înlocuiește cu următorul text:
 ) „(8)   Gestionarea operațională a SIS II central constă în toate sarcinile necesare
menținerii SIS II central în funcțiune 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână în
conformitate cu prezenta decizie, în special în activitatea de întreținere și în evoluția
tehnică necesare pentru buna funcționare a sistemului. Aceste sarcini trebuie să includă,
de asemenea, coordonarea, gestionarea și sprijinirea activităților de testare pentru SIS II
central și N.SIS II, care să asigure că SIS II central și N.SIS II funcționează în
conformitate cu cerințele pentru conformitatea tehnică stabilite la articolul 9.”
4 La articolul 17 se adaugă următoarele alineate:
. „(3)   Dacă autoritatea de gestionare colaborează cu contractanți externi în cadrul oricăror
sarcini legate de SIS II, aceasta monitorizează îndeaproape activitățile contractanților
pentru a asigura respectarea tuturor dispozițiilor prezentei decizii, în special referitoare la
securitate, la confidențialitate și la protecția datelor.
(4)   Gestionarea operațională a CS-SIS nu se încredințează societăților private și nici
organizațiilor private.”
5 La articolul 21 se adaugă următorul paragraf:
. „În cazul în care se caută o persoană sau un obiect în temeiul unei semnalări legate de o
infracțiune de terorism, cazul este considerat suficient de adecvat, relevant și important
pentru a justifica o semnalare în SIS II. Din motive de siguranță publică sau de securitate
națională, statele membre pot, în mod excepțional, să nu introducă o semnalare atunci când
aceasta este de natură să obstrucționeze cercetările, investigațiile sau procedurile oficiale
ori judiciare.”
6 Articolul 22 se înlocuiește cu următorul text:
.
„Articolul 22
Norme specifice privind introducerea, verificarea sau efectuarea de căutări prin
utilizarea fotografiilor și a amprentelor digitale
(1)   Fotografiile și amprentele digitale se introduc doar în urma unei verificări speciale a
calității, care să garanteze faptul că respectă standardele minime de calitate a datelor.
Specificațiile pentru verificările speciale de calitate se stabilesc în conformitate cu
procedura menționată la articolul 67.
(2)   În cazul în care o semnalare din SIS II conține fotografii și date dactiloscopice,
respectivele fotografii și date dactiloscopice se utilizează pentru a confirma identitatea unei
persoane care a fost localizată în urma unei căutări alfanumerice efectuate în SIS II.
(3)   Se pot efectua căutări în datele dactiloscopice în orice situație în scopul identificării
unei persoane. Cu toate acestea, se efectuează căutări în datele dactiloscopice în scopul
identificării în cazul în care identitatea unei persoane nu poate fi stabilită prin niciun alt
mijloc. În acest scop, sistemul SIS II central conține un sistem automat de identificare a
amprentelor digitale (AFIS).
(4)   Se pot efectua căutări în datele dactiloscopice din SIS II în legătură cu semnalări
 introduse în conformitate cu articolele 26, 32 și 36 și prin utilizarea unor seturi complete
sau incomplete de amprente digitale descoperite la locul comiterii unor infracțiuni grave
sau al unor infracțiuni de terorism în curs de investigare, în cazul în care se poate stabili cu
un grad ridicat de probabilitate că respectivele seturi de amprente aparțin unui autor al
infracțiunii și cu condiția să se efectueze simultan o căutare în bazele de date dactiloscopice
naționale relevante ale statului membru.”
7 Articolul 41 se înlocuiește cu următorul text:
.
„Articolul 41
Accesul la date în SIS II de către Europol
(1)   Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol),
instituită prin Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al
Consiliului (*1) are dreptul de acces la date în SIS II și de a efectua căutări în acestea, în
cazurile în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea mandatului său. De asemenea,
Europol poate face schimb de informații suplimentare și poate solicita informații
suplimentare în conformitate cu dispozițiile din manualul SIRENE.
(2)   Atunci când o căutare efectuată de Europol indică existența unei semnalări în SIS II,
Europol informează statul membru emitent, printr-un schimb de informații suplimentare, cu
ajutorul infrastructurii de comunicații și în conformitate cu dispozițiile prevăzute de
manualul SIRENE. Până când Europol va putea utiliza funcționalitățile prevăzute în
vederea schimbului de informații suplimentare, acesta informează statul membru emitent
prin intermediul canalelor definite de Regulamentul (UE) 2016/794.
(3)   Europol poate prelucra informațiile suplimentare pe care i le-au furnizat statele
membre pentru a efectua comparații cu bazele sale de date și cu proiectele sale de analiză
operațională, în scopul identificării conexiunilor sau a altor legături relevante, precum și
pentru analizele strategice, tematice și operaționale, menționate la articolul 18 alineatul (2)
literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) 2016/794. Orice prelucrare de către Europol a
informațiilor suplimentare în scopul prezentului articol se efectuează în conformitate cu
respectivul regulament.
(4)   Utilizarea de către Europol a informațiilor obținute în urma efectuării unei căutări în
SIS II sau a prelucrării de informații suplimentare este condiționată de acordul
statului membru emitent. Dacă statul membru permite utilizarea informațiilor respective,
tratarea acestora de către Europol intră sub incidența Regulamentului (UE) 2016/794.
Europol comunică astfel de informații țărilor terțe și organismelor terțe numai cu acordul
statului membru emitent și în cu respectarea deplină a dreptului Uniunii în materie de
protecție a datelor.
(5)   Europol:
(a fără a aduce atingere alineatelor (4) și (6), nu conectează părți ale SIS II la niciun sistem
) și nu transferă datele din SIS II la care are acces către niciun sistem informatic pentru
colectarea și prelucrarea datelor efectuate de către Europol sau în cadrul acestuia, și nici
nu descarcă ori copiază în niciun alt mod vreo parte din SIS II;
(b în pofida articolului 31 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/794, șterge
) informațiile suplimentare care conțin date cu caracter personal cel târziu la un an de la
ștergerea semnalării conexe. Prin derogare, în situațiile în care Europol deține, în bazele
sale de date sau în cadrul proiectelor sale de analiză operațională, informații cu privire la
un caz cu care informațiile suplimentare au legătură, Europol poate, în mod excepțional,
pentru a-și putea îndeplini sarcinile, să continue să stocheze informațiile suplimentare
atunci când este necesar. Europol informează statul membru emitent și statul membru de
executare despre menținerea stocării unor astfel de informații suplimentare și prezintă o
motivare în acest sens;
(c limitează accesul la date în SIS II, inclusiv la informațiile suplimentare, la personalul său
) autorizat în mod expres în acest sens care are nevoie de acces la astfel de date pentru
îndeplinirea sarcinilor care îi revin;
(d adoptă și aplică măsuri menite să asigure securitatea, confidențialitatea și
) automonitorizarea în conformitate cu articolele 10, 11 și 13;
(e se asigură că personalul său care este autorizat să prelucreze datele din SIS II beneficiază
) de o formare profesională și de o informare adecvate, în conformitate cu articolul 14; și
(f fără a aduce atingere Regulamentului (UE) 2016/794, permite Autorității Europene
) pentru Protecția Datelor să monitorizeze și să examineze activitățile pe care le desfășoară
Europol în exercitarea dreptului său de acces la date în SIS II și de a efectua căutări în
acestea, precum și în ceea ce privește schimbul de informații suplimentare și prelucrarea
acestora.
(6)   Europol copiază date din SIS II numai în scopuri tehnice, atunci când respectiva
copiere să fie necesară pentru ca personalul Europol autorizat în mod corespunzător să
efectueze o căutare directă. Prezenta decizie se aplică copiilor respective. Copia tehnică se
utilizează numai pentru stocarea datelor din SIS II în timp ce se efectuează căutări în aceste
date. După ce s-au efectuat căutări în date, acestea se șterg. Aceste utilizări nu se consideră
a constitui o descărcare sau o copiere ilegală a datelor din SIS II. Europol nu copiază în alte
sisteme ale sale datele semnalărilor sau datele suplimentare emise de statele membre ori
datele din CS-SIS II.
(7)   În scopul verificării legalității prelucrării datelor, al automonitorizării și al asigurării
securității și integrității corespunzătoare a datelor, Europol păstrează înregistrările fiecărei
accesări a SIS II și fiecărei căutări în SIS II în conformitate cu dispozițiile articolului 12.
Astfel de înregistrări și documentații nu se consideră a constitui o descărcare sau o copiere
ilegală a vreunei părți din SIS II.
(8)   Statele membre informează Europol, printr-un schimb de informații suplimentare, ori
de câte ori obțin un rezultat pozitiv legat de semnalări referitoare la infracțiuni de terorism.
În mod excepțional, statele membre pot să nu informeze Europol în cazul în care
informarea acestuia ar pune în pericol investigații în curs sau siguranța unei persoane ori ar
fi contrară intereselor esențiale legate de securitatea statului membru emitent.
(9)   Alineatul (8) se aplică începând cu data la care Europol este în măsură să primească
informații suplimentare în conformitate cu alineatul (1).
 ( )  Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2016 privind Agenția
*1

Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) și de înlocuire și de abrogare a
Deciziilor 2009/371/JAI, 2009/934/JAI, 2009/935/JAI, 2009/936/JAI și 2009/968/JAI ale Consiliului (JO L 135,
24.5.2016, p. 53).”"

8 Se introduce următorul articol:

.
„Articolul 42a
Accesul la date în SIS de către echipele europene de poliție de frontieră și gardă de
coastă, echipele formate din personalul implicat în sarcini legate de returnare și
membrii echipelor de sprijin pentru gestionarea migrației
(1)   În conformitate cu articolul 40 alineatul (8) din Regulamentul (UE) 2016/1624 al
Parlamentului European și al Consiliului (*2), membrii echipelor menționate la articolul 2
punctele 8 și 9 din regulamentul respectiv, în conformitate cu mandatele lor respective și cu
condiția să fie autorizați să efectueze controale în conformitate cu articolul 40 alineatul (1)
din prezenta decizie și să fi beneficiat de formarea necesară în conformitate cu articolul 14
din prezenta decizie, au dreptul de acces la date în SIS II și de a efectua căutări în acestea,
în măsura în care este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin și în măsura impusă
de planul operațional pentru o operațiune specifică. Accesul la date în SIS II nu se acordă
membrilor altor echipe.
(2)   Membrii echipelor menționate la alineatul (1) își exercită dreptul de acces la date în
SIS II și de a efectua căutări în acestea în conformitate cu alineatul (1) prin intermediul unei
interfețe tehnice. Interfața tehnică este creată și întreținută de Agenția Europeană pentru
Poliția de Frontieră și Garda de Coastă și permite conectarea directă la SIS II central.
(3)   Atunci când o căutare efectuată de un membru al echipelor menționate la alineatul (1)
din prezentul articol indică existența unei semnalări în SIS II, statul membru emitent este
informat cu privire la aceasta. În conformitate cu articolul 40 din Regulamentul (UE)
2016/1624, membrii echipelor acționează ca răspuns la o semnalare în SIS II numai dacă
primesc instrucțiuni de la polițiștii de frontieră sau de la membrii personalului implicați în
sarcini legate de returnare ai statului membru gazdă în care își desfășoară activitatea și, ca
regulă generală, în prezența acestora. Statul membru gazdă poate autoriza membrii
echipelor să acționeze în numele său.
(4)   În scopul verificării legalității prelucrării datelor, al automonitorizării și al asigurării
securității și integrității corespunzătoare a datelor, Agenția Europeană pentru Poliția de
Frontieră și Garda de Coastă păstrează înregistrările fiecărei accesări a SIS II și fiecărei
căutări în SIS II în conformitate cu dispozițiile articolului 12.
(5)   Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă adoptă și aplică
măsuri menite să asigure securitatea, confidențialitatea și automonitorizarea în conformitate
cu articolele 10, 11 și 13 și se asigură că echipele menționate la alineatul (1) din prezentul
articol aplică aceste măsuri.
(6)   Nicio dispoziție a prezentului articol nu se interpretează ca aducând atingere
dispozițiilor Regulamentului (UE) 2016/1624 în ceea ce privește protecția datelor sau și
 răspunderii Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă pentru orice
prelucrare neautorizată sau incorectă a datelor de către aceasta.
(7)   Fără a aduce atingere alineatului (2), nicio parte a SIS II nu se conectează la niciun
sistem pentru colectarea și prelucrarea datelor operat de echipele menționate la alineatul (1)
sau de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, iar datele din SIS
II la care aceste echipe au acces nu se transferă către un astfel de sistem. Nicio parte a SIS
II nu se descarcă și nu se copiază. Înregistrarea accesului și a căutărilor nu se consideră a
constitui o descărcare sau o copiere ilegală a datelor din SIS II.
(8)   Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă permite Autorității
Europene pentru Protecția Datelor să monitorizeze și să examineze activitățile echipelor
menționate la prezentul articol în contextul exercitării de către acestea a dreptului de acces
la date în SIS II și de a efectua căutări în acestea. Acest lucru nu aduce atingere altor
dispoziții din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al
Consiliului (*3).
( )  Regulamentul (UE) 2016/1624 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 septembrie 2016 privind
*2

Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european și de modificare a Regulamentului (UE) 2016/399 al

Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 863/2007 al Parlamentului
European și al Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului și a Deciziei 2005/267/CE a
Consiliului (JO L 251, 16.9.2016, p. 1)."
( )  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind
*3

protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele,
oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr.
45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).”"

Articolul 78
Abrogare
Regulamentul (CE) nr. 1986/2006 și Deciziile 2007/533/JAI și 2010/261/UE se
abrogă de la data aplicării prezentului regulament astfel cum este prevăzută la
articolul 79 alineatul (5) primul paragraf.
Trimiterile la Regulamentul (CE) nr. 1986/2006 abrogat și la Decizia
2007/533/JHA abrogată se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și se
citesc în conformitate cu tabelele de corespondență din anexă.

Articolul 79
Intrarea în vigoare, intrarea în funcțiune și aplicarea
(1)   Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(2)   Cel târziu la 28 decembrie 2021, Comisia adoptă o decizie prin care stabilește
data la care operațiunile SIS debutează în temeiul prezentului regulament, după ce
verifică dacă au fost îndeplinite următoarele condiții:
(a au fost adoptate actele de punere în aplicare necesare pentru aplicarea prezentului
) regulament;
(b statele membre au notificat Comisiei că au luat măsurile tehnice și juridice necesare pentru
) prelucrarea datelor din SIS și pentru efectuarea schimbului de informații suplimentare în
temeiul prezentului regulament; și
(c eu-LISA a notificat Comisiei finalizarea cu succes a tuturor activităților de testare în ceea
) ce privește CS-SIS și interacțiunea dintre CS.SIS și N-SIS.
(3)   Comisia monitorizează îndeaproape desfășurarea procesului care conduce la
îndeplinirea treptată a condițiilor prevăzute la alineatul (2) și informează
Parlamentul European și Consiliul în legătură cu rezultatul verificărilor menționate
la alineatul respectiv.
(4)   Până la 28 decembrie 2019 și ulterior în fiecare an până la adoptarea deciziei
Comisiei menționate la alineatul (2), Comisia prezintă un raport Parlamentului
European și Consiliului privind stadiul pregătirilor pentru punerea deplină în
aplicare a prezentului regulament. Acest raport conține totodată informații detaliate
cu privire la costurile aferente și la orice risc care poate avea un impact asupra
costurilor totale.
(5)   Prezentul regulament se aplică de la data stabilită în conformitate cu
alineatul (2).
Prin derogare de la primul paragraf:
(a articolul 4 alineatul (4), articolul 5, articolul 8 alineatul (4), articolul 9 alineatele (1) și (5),
) articolul 12 alineatul (8), articolul 15 alineatul (7), articolul 19, articolul 20 alineatele (4) și
(5), articolul 26 alineatul (6), articolul 32 alineatul (9), articolul 34 alineatul (3),
articolul 36 alineatul (6), articolul 38 alineatele (3) și (4), articolul 42 alineatul (5),
articolul 43 alineatul (4), articolul 54 alineatul (5), articolul 62 alineatul (4), articolul 63
alineatul (6), articolul 74 alineatele (7) și (10), articolul 75, articolul 76, articolul 77
punctele 1-5, precum și alineatele (3) și (4) din prezentul articol se aplică de la data intrării
în vigoare a prezentului regulament;
(b) articolul 77 punctele 7 și 8 se aplică de la 28 decembrie 2019;
(c) articolul 77 punctul 6 se aplică de la 28 decembrie 2020.
(6)   Decizia Comisiei menționată la alineatul (2) se publică în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în
statele membre în conformitate cu tratatele.
Adoptat la Bruxelles, 28 noiembrie 2018.
Pentru Parlamentul European
Președintele
A. TAJANI
 Pentru Consiliu
Președintele
K. EDTSTADLER

( )  Poziția Parlamentului European din 24 octombrie 2018 ( nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia
1

Consiliului din 19 noiembrie 2018.

( )  JO L 239, 22.9.2000, p. 19.
2

( )  Regulamentul (CE) nr. 2424/2001 al Consiliului din 6 decembrie 2001 privind dezvoltarea Sistemului de

3

Informații Schengen de a doua generație (SIS II) (JO L 328, 13.12.2001, p. 4).

( )  Decizia 2001/886/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2001 privind dezvoltarea Sistemului de Informații Schengen
4

din a doua generație (SIS II) (JO L 328, 13.12.2001, p. 1).

( )  Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind
5

instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen din a doua generație (SIS II) ( JO L 381,
28.12.2006, p. 4).
( )  Decizia 2007/533/JAI a Consiliului din 12 iunie 2007 privind înființarea, funcționarea și utilizarea Sistemului de
6

informații Schengen de a doua generație (SIS II) (JO L 205, 7.8.2007, p. 63).

( )  Regulamentul (UE) 2018/1861 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind
7

instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul verificărilor la frontiere, de
modificare a Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen și de modificare și abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 1987/2006 (a se vedea pagina 14 din prezentul Jurnal Oficial).
( )  Regulamentul (UE) 2018/1726 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind Agenția
8

Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate,
Securitate și Justiție (eu-LISA) și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1987/2006 și a Deciziei 2007/533/JAI a
Consiliului, precum și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1077/2011 (JO L 295, 21.11.2018, p. 99).
( )  Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția
9

persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul
prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera
circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului (JO L 119, 4.5.2016, p. 89).
( )  Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția
10

persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date
și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).
( )  Decizia 2008/615/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special
11

în domeniul combaterii terorismului și a criminalității transfrontaliere (JO L 210, 6.8.2008, p. 1).

( )  Decizia 2008/616/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind punerea în aplicare a Deciziei 2008/615/JAI privind
12

intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului și a criminalității

transfrontaliere (JO L 210, 6.8.2008, p. 12).
( )  Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile
13

de predare între statele membre (JO L 190, 18.7.2002, p. 1).

( )  Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea
14

acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și
dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu
autorități consulare în timpul privării de libertate (JO L 294, 6.11.2013, p. 1).
( )  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind
15

protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele,
oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001
și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39)
( )  Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2016 privind Agenția
16

Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) și de înlocuire și de abrogare a
Deciziilor 2009/371/JAI, 2009/934/JAI, 2009/935/JAI, 2009/936/JAI și 2009/968/JAI ale Consiliului (JO L 135,
24.5.2016, p. 53).
( )  JO L 56, 4.3.1968, p. 1.
17

( )  Regulamentul (UE) 2016/1624 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 septembrie 2016 privind Poliția
18

de frontieră și garda de coastă la nivel european și de modificare a Regulamentului (UE) 2016/399 al Parlamentului

European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 863/2007 al Parlamentului European și al
Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului și a Deciziei 2005/267/CE a Consiliului (JO L 251,
16.9.2016, p. 1).
( )  Regulamentul (UE) nr.182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a
19

normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor
de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).
( )  JO L 123, 12.5.2016, p. 1.
20

( )  Decizia 2000/365/CE a Consiliului din 29 mai 2000 privind solicitarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei
21

de Nord de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (JO L 131, 1.6.2000, p. 43).
( )  Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre
22

dispozițiile acquis-ului Schengen (JO L 64, 7.3.2002, p. 20).

( )  JO L 176, 10.7.1999, p. 36.
23

( )  Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a Acordului încheiat
24

între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două
state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (JO L 176, 10.7.1999,
p. 31).
( )  JO L 53, 27.2.2008, p. 52.
25

( )  Decizia 2008/149/JAI a Consiliului din 28 ianuarie 2008 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a
26

Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea
Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 53, 27.2.2008,
p. 50).
( )  JO L 160, 18.6.2011, p. 21.
27

( )  Decizia 2011/349/UE a Consiliului din 7 martie 2011 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a

28

Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein
privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și
Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea
acquis-ului Schengen, în special în ceea ce privește cooperarea judiciară în materie penală și cooperarea polițienească
(JO L 160, 18.6.2011, p. 1).
( )  Decizia 2010/365/UE a Consiliului din 29 iunie 2010 privind aplicarea dispozițiilor acquis-ului Schengen
29

referitoare la Sistemul de informații Schengen în Republica Bulgaria și în România (JO L 166, 1.7.2010, p. 17).
( )  Decizia (UE) 2018/934 a Consiliului din 25 iunie 2018 privind punerea în aplicare a dispozițiilor rămase ale
30

acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de informații Schengen în Republica Bulgaria și în România (JO L 165,
2.7.2018, p. 37).
( )  Decizia (UE) 2017/733 a Consiliului din 25 aprilie 2017 privind aplicarea dispozițiilor acquis-ului Schengen
31

referitoare la Sistemul de informații Schengen în Republica Croația (JO L 108, 26.4.2017, p. 31).

( )  Regulamentul (CE) nr. 1986/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind
32

accesul la Sistemul de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) al serviciilor competente, în statele membre,
pentru eliberarea certificatelor de înmatriculare a vehiculelor (JO L 381, 28.12.2006, p. 1).
( )  Decizia 2010/261/UE a Comisiei din 4 mai 2010 privind planul de securitate pentru SIS II central și infrastructura
33

de comunicații (JO L 112, 5.5.2010, p. 31).

( )  Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind
34

protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele
comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).
( )  Directiva (UE) 2017/541 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2017 privind combaterea
35

terorismului și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/475/JAI a Consiliului și de modificare a Deciziei 2005/671/JAI a

Consiliului (JO L 88, 31.3.2017, p. 6).
( )  Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul
36

Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (JO L 77, 23.3.2016,
p. 1).
( )  Regulamentul (UE) nr. 1053/2013 al Consiliului din 7 octombrie 2013 de instituire a unui mecanism de evaluare
37

și monitorizare în vederea verificării aplicării acquis-ului Schengen și de abrogare a Deciziei Comitetului executiv din
16 septembrie 1998 de instituire a Comitetului permanent pentru evaluarea și punerea în aplicare a Acordului
Schengen (JO L 295, 6.11.2013, p. 27).
( )  Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de
38

acordare și retragere a protecției internaționale (JO L 180, 29.6.2013, p. 60).

( )  Regulamentul (CE) nr. 377/2004 al Consiliului din 19 februarie 2004 privind crearea unei rețele de ofițeri de
39

legătură în materie de imigrație (JO L 64, 2.3.2004, p. 1).

( )  Directiva 1999/37/CE a Consiliului din 29 aprilie 1999 privind documentele de înmatriculare pentru vehicule
40

(JO L 138, 1.6.1999, p. 57).

( )  Regulamentul (UE) 2018/1727 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind Agenția
41

Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust) și de înlocuire și abrogare a Deciziei
2002/187/JAI a Consiliului (JO L 295, 21.11.2018, p. 138).
Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind
executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de înghețare a
bunurilor sau a probelor

JO L 196, 2.8.2003, p. 45-55 

DECIZIA-CADRU 2003/577/JAI A CONSILIULUI

din 22 iulie 2003

privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de înghețare a

bunurilor sau a probelor
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 litera
(a) și articolul 34 alineatul (2) litera (b),
având în vedere inițiativa Republicii Franceze, a Regatului Suediei și a Regatului
Belgiei (1),
având în vedere avizul Parlamentului European (2),
întrucât:
(1 Consiliul European întrunit la Tampere în 15 și 16 octombrie 1999 a aprobat
) principiul recunoașterii reciproce, care ar trebui să devină piatra de temelie a
cooperării judiciare atât în materie civilă, cât și penală în cadrul Uniunii.
(2 Acest principiu ar trebui să se aplice și hotărârilor anterioare fazei de judecată,
) în special celor care ar permite autorităților judiciare competente să acționeze
rapid pentru a obține elemente de probă și a sechestra bunuri ușor de
transferat.
(3 Consiliul adoptă la 29 noiembrie 2000, în conformitate cu concluziile de la
) Tampere, un program de măsuri pentru punerea în aplicare a principiului
recunoașterii reciproce în materie penală în care apare ca primă prioritate
(măsurile 6 și 7) adoptarea unui instrument de aplicare a principiului
recunoașterii reciproce în ceea ce privește înghețarea probelor și a bunurilor.
(4 Cooperarea între statele membre, întemeiată pe principiul recunoașterii
) reciproce și al executării imediate a deciziilor judiciare, se bazează pe
certitudinea că deciziile care trebuie recunoscute și executate se iau
întotdeauna cu respectarea principiilor legalității, subsidiarității și
proporționalității.
(5 Drepturile acordate părților sau terților interesați de bună-credință ar trebui
) menținute.
(6 Prezenta decizie-cadru respectă drepturile fundamentale și principiile
) recunoscute în articolul 6 din tratat și care apar în Carta drepturilor
fundamentale ale Uniunii Europene, în special în capitolul VI. Nimic din
prezenta decizie-cadru nu poate fi interpretat ca o interdicție de a refuza
înghețarea bunurilor pentru care s-a emis un ordin de înghețare dacă există
motive să se creadă, pe baza unor elemente obiective, că respectivul ordin de
înghețare a fost emis cu scopul de a urmări în justiție sau de a pedepsi o
persoană din motive legate de sex, rasă, religie, origine etnică, cetățenie,
limbă, opinii politice sau orientare sexuală sau că aduce atingere situației
acestei persoane pentru unul din aceste motive.
Prezenta decizie-cadru nu împiedică un stat membru să aplice regulile sale
constituționale privind respectarea legalității, libertății de asociere, libertății
presei și libertății de exprimare în alte mijloace de informare în masă,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE-CADRU:

TITLUL I
DOMENIU DE APLICARE

Articolul 1
Obiect
Prezenta decizie-cadru are drept obiect stabilirea normelor în temeiul cărora un stat
membru recunoaște și execută pe teritoriul său un ordin de înghețare emis de o
autoritate judiciară a unui alt stat membru în cadrul unei proceduri penale. Ea nu
poate avea ca efect modificarea obligației de a respecta drepturile fundamentale și
principiile juridice fundamentale consfințite în articolul 6 al tratatului.

Articolul 2
Definiții
În sensul prezentei decizii-cadru:
(a „stat emitent” înseamnă statul membru în care o autoritate judiciară, definită
) în conformitate cu dreptul intern al statului emitent, a luat, validat sau
confirmat în orice mod un ordin de înghețare în cadrul unei proceduri penale;
(b „stat executant” înseamnă statul membru pe teritoriul căruia se găsește bunul
) sau elementul de probă;
(c „ordin de înghețare” înseamnă orice măsură luată de o autoritate judiciară
) competentă a statului emitent pentru a împiedica în mod provizoriu orice
 operație de distrugere, transformare, deplasare, transfer sau înstrăinare a unui
bun care poate face obiectul unei confiscări sau a unui element de probă;
(d „bun” înseamnă orice bun, indiferent de natura acestuia, corporal sau
) necorporal, mobiliar sau imobiliar precum și actele juridice sau documentele
care dovedesc un titlu sau un drept asupra acestui bun, despre care autoritatea
judiciară competentă a statului emitent consideră că:
— constituie produsul unei infracțiuni menționate în articolul 3 sau corespunde în
totalitate sau în parte valorii acestui produs sau

— constituie instrumentul sau obiectul unei asemenea infracțiuni;

(e „element de probă” înseamnă obiectele, documentele sau datele care pot servi
) drept probe în cadrul unei proceduri penale privind una dintre infracțiunile
menționate în articolul 3.

Articolul 3
Infracțiuni
(1)   Prezenta decizie-cadru se aplică ordinelor de înghețare emise în vederea:
(a) obținerii probelor sau
(b) confiscării ulterioare a bunului.
(2)   Infracțiunile următoare, definite în conformitate cu dreptul statului emitent și
în cazul în care se pedepsesc în statul emitent cu o pedeapsă privativă de libertate
cu o durată de cel puțin trei ani, nu fac obiectul unui control al dublei incriminări a
faptei:
— participare la o organizație criminală;
— terorism;
— trafic de persoane;
— exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă;
— trafic ilicit de narcotice și substanțe psihotrope;
— trafic ilicit de arme, muniții și explozivi;
— corupție;
— fraudă, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale
Comunităților Europene în sensul Convenției din 26 iulie 1995 privind
protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene;
— spălarea produselor infracțiunii;
— falsificarea, inclusiv falsificarea monedei euro;
— delicte informatice;
— infracțiuni împotriva mediului, inclusiv traficul de specii animale pe cale de
dispariție și traficul de specii și soiuri de plante pe cale de dispariție;
— complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei și la ședere ilegală;
— omucidere voluntară, vătămare corporală gravă;
— trafic ilicit de organe și țesuturi umane;
— răpire, sechestrare și luare de ostateci;
— rasism și xenofobie;
— furt organizat sau armat;
— trafic ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichități și opere de artă;
— escrocherie;
— înșelătorie și extorcare de fonduri;
— contrafacerea și pirateria produselor;
— falsificarea documentelor administrative și trafic de fals;
— falsificarea mijloacelor de plată;
— trafic ilicit de substanțe hormonale și alți factori de creștere;
— trafic ilicit de materiale nucleare sau radioactive;
— trafic de vehicule furate;
— viol;
— incendiere;
— infracțiuni de competența Curții Penale Internaționale;
— deturnare de aeronave/nave;
— sabotaj.
(3)   Consiliul poate decide în orice moment, hotărând în unanimitate după
consultarea Parlamentului European în condițiile prevăzute în articolul 39 alineatul
(1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, să adauge alte categorii de infracțiuni
la lista inclusă la alineatul (2). Consiliul examinează, în baza raportului înaintat de
Comisie în conformitate cu articolul 14, dacă această listă trebuie extinsă sau
modificată.
(4)   Pentru alte cazuri decât cele menționate în alineatul (2), statul executant poate
supune recunoașterea și executarea ordinului de înghețare emis din motivele
menționate în alineatul (1) litera (a) condiției ca faptele pentru care a fost
pronunțată această decizie să constituie o infracțiune, în conformitate cu dreptul
acestui stat, oricare ar fi elementele sale constitutive și clasificarea sa în dreptul
statului emitent.
Pentru alte cazuri decât cele prevăzute în alineatul (2), statul executant poate
subordona recunoașterea și executarea ordinului de înghețare emis din motivele
prevăzute în alineatul (1) litera (b) condiției ca faptele pentru care a fost pronunțată
această decizie să constituie o infracțiune care, în conformitate cu dreptul acestui
stat, poate conduce la acest tip de înghețare, oricare ar fi sale elementele
constitutive sau clasificarea sa în dreptul statului emitent.

TITLUL II
PROCEDURA DE EXECUTARE A ORDINELOR DE ÎNGHEȚARE

Articolul 4
Transmiterea ordinelor de înghețare
(1)   Orice ordin de înghețare în sensul prezentei decizii-cadru, împreună cu
certificatul prevăzut la articolul 9, este transmis de autoritatea judiciară care a
emis-o direct autorității judiciare competente în vederea executării sale prin orice
mijloc care permite o înregistrare scrisă și în condiții care să permită statului
executant să stabilească autenticitatea acesteia.
(2)   Regatul Unit și respectiv Irlanda pot preciza înainte de data menționată în
articolul 14 alineatul (1) într-o declarație că ordinul de înghețare împreună cu
certificatul trebuie expediate prin intermediul unei autorități centrale desemnate
sau al unor autorități centrale desemnate de aceste state în declarația respectivă.
Orice declarație de acest tip poate fi modificată printr-o declarație ulterioară sau
poate fi revocată în orice moment. Orice declarație sau revocare se depune la
Secretariatul General al Consiliului și se notifică Comisiei. Aceste state membre
pot limita în orice moment sfera de aplicare a unei astfel de declarații pentru ca
dispozițiile din alineatul (1) să producă efecte într-o măsură mai mare. Ele
procedează astfel în cazul în care dispozițiile Convenției de aplicare a Acordului
Schengen privind asistența judiciară reciprocă intră în vigoare pentru ele.
(3)   Dacă autoritatea judiciară competentă să execute hotărârile îi este
necunoscută, autoritatea judiciară a statului emitent solicită statului executant să-i
furnizeze informația, prin orice mijloace, inclusiv prin punctele de contact ale
rețelei judiciare europene (3).
(4)   În cazul în care autoritatea judiciară a statului executant care primește un
ordin de înghețare nu are competența de a o recunoaște și de a lua măsurile
necesare pentru executarea sa, ea transmite, din oficiu, ordinul de înghețare
autorității judiciare competente să îl execute și informează despre aceasta
autoritatea judiciară a statului emitent care a emis-o.

Articolul 5
Recunoașterea și executarea imediată
(1)   Autoritățile judiciare competente ale statului executant recunosc orice ordin
de înghețare transmis în conformitate cu articolul 4, fără a fi necesară nici o altă
formalitate, și iau fără întârziere măsurile necesare executării sale imediate, în
același mod ca și în cazul unui ordin de înghețare emis de o autoritate a statului
executant, cu excepția cazului în care această autoritate hotărăște să invoce unul
dintre motivele de nerecunoaștere sau de neexecutare menționate în articolul 7 sau
unul dintre motivele de amânare prevăzute în articolul 8.
În cazul în care este necesar să se garanteze că probele obținute sunt valabile și cu
condiția ca aceste formalități și proceduri să nu contravină principiilor
fundamentale de drept din statul executant, autoritatea judiciară a statului executant
respectă, la executarea ordinului de înghețare, formalitățile și procedurile indicate
în mod expres de autoritatea judiciară competentă a statului emitent.
Un raport privind executarea ordinului de înghețare este transmis autorității
competente a statului emitent fără întârziere, prin orice mijloc care permite o
înregistrare scrisă.
(2)   Orice măsură coercitivă suplimentară care devine necesară ca urmare a
ordinului de înghețare este luată în conformitate cu regulile de procedură aplicabile
în statul executant.
(3)   Autoritățile judiciare competente ale statului executant se pronunță asupra
unui ordin de înghețare și comunică decizia pe care au luat-o în cel mai scurt timp
și, dacă este cazul, în 24 de ore de la primirea ordinului de înghețare în cauză.

Articolul 6
Durata înghețării
(1)   Înghețarea bunului este menținută în statul executant până în momentul în
care acesta a rezolvat definitiv cererea menționată în articolul 10 alineatul (1) litera
(a) sau (b).
(2)   Cu toate acestea, statul executant poate, după consultarea statului emitent și în
conformitate cu legislația și cu practicile naționale, să pună condiții
corespunzătoare ținând seama de împrejurările speței pentru a limita durata
înghețării bunului. Dacă, în conformitate cu aceste condiții, intenționează să ridice
măsura, el informează statul emitent în această privință și îi oferă posibilitatea de a
formula observații.
(3)   Autoritățile judiciare ale statului emitent informează fără întârziere autoritățile
statului executant asupra ridicării ordinului de înghețare. În acest caz, statul
membru executant are obligația de a aplica ridicarea ordinului în cel mai scurt timp
posibil.

Articolul 7
Motive de nerecunoaștere sau de neexecutare
(1)   Autoritățile judiciare competente ale statului executant nu pot refuza
recunoașterea sau executarea ordinului de înghețare decât dacă:
(a certificatul prevăzut în articolul 9 nu este emis, este incomplet sau nu
) corespunde în mod clar ordinului de înghețare;
(b dreptul statului executant prevede o imunitate sau un privilegiu care face
) imposibilă executarea ordinului de înghețare;
(c din informațiile furnizate în certificat reiese imediat că rezolvarea unei cereri
) de asistență judiciară reciprocă în conformitate cu articolul 10 pentru
infracțiunea care face obiectul urmăririi în justiție ar contraveni
principiului ne bis in idem;
(d într-unul dintre cazurile menționate în articolul 3 alineatul (4), fapta care stă la
) baza ordinului de înghețare nu constituie o infracțiune în conformitate cu
dreptul statului executant; cu toate acestea, în materie de taxe și impozite, de
vamă și de schimb, executarea ordinului de înghețare nu poate fi refuzată din
motivul că legislația statului executant nu impune același tip de taxe sau
impozite sau nu conține același tip de reglementare în materie de taxe sau
impozite, de vamă sau de schimb, ca legislația statului emitent.
(2)   În cazul menționat în alineatul (1) litera (a), autoritatea judiciară poate:
(a să stabilească un termen pentru emiterea sau completarea sau corectarea
) certificatului.
(b) să accepte un document echivalent sau
(c dacă se consideră suficient de edificată, să nu mai apeleze în această privință
) la autoritatea judiciară emitentă.
(3)   Orice decizie de a refuza recunoașterea sau executarea este luată și notificată
în cel mai scurt timp posibil autorităților judiciare competente ale statului emitent
prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă.
(4)   De asemenea, în cazul în care, în practică, executarea ordinului de înghețare
este imposibilă deoarece bunul sau probele au dispărut, au fost distruse, nu pot fi
găsite la locul indicat în certificat sau pentru că locul în care se găsesc bunurile sau
probele nu a fost indicat într-un mod destul de clar chiar și după consultarea
statului emitent, autoritățile judiciare competente ale statului emitent sunt
informate imediat în această privință.

Articolul 8
Motive de amânare a executării
(1)   Autoritatea judiciară competentă a statului executant poate amâna executarea
unui ordin de înghețare transmis în conformitate cu articolul 4:
(a în cazul în care executarea acestuia riscă să dăuneze unei anchete penale în
) curs, până în momentul în care aceasta consideră de cuviință;
(b în cazul în care bunurile sau probele în cauză au făcut deja obiectul unui ordin
) de înghețare în cadrul unei proceduri penale și până în momentul în care
această măsură este ridicată;
(c în cazul în care, atunci când este vorba despre un ordin de înghețare a unui
) bun în cadrul unei proceduri penale în vederea confiscării sale ulterioare, acest
bun face deja obiectul unei hotărâri pronunțate în cadrul altei proceduri în
statul executant și până în momentul ridicării acestei hotărâri. Cu toate
acestea, prezenta literă nu se aplică decât în cazul în care o astfel de hotărâre
are prioritate față de ordinele de înghețare naționale ulterioare în cadrul unei
proceduri penale, în conformitate cu dreptul intern.
(2)   Un raport privind amânarea executării măsurii de înghețare, inclusiv motivele
care au stat la baza acesteia și, dacă este posibil, durata prevăzută a amânării este
înaintat imediat autorității judiciare competente a statului emitent prin orice mijloc
care permite o înregistrare scrisă.
(3)   De îndată ce motivul amânării încetează să mai existe, autoritatea judiciară
competentă a statului executant ia fără întârziere măsurile necesare executării
ordinului de înghețare și informează autoritatea competentă a statului emitent în
această privință prin orice mijloc care permite o înregistrare scrisă.
(4)   Autoritatea judiciară competentă a statului executant informează autoritatea
competentă a statului emitent cu privire la oricare alte măsuri de înghețare sau
sechestru al cărei obiect îl poate constitui bunul respectiv.

Articolul 9
Certificat
(1)   Certificatul, al cărui formular standard este inclus în anexă, este semnat de
autoritatea judiciară competentă a statului emitent care a ordonat măsura și care
certifică de asemenea exactitatea conținutului său.
(2)   Certificatul trebuie tradus în limba sau într-una din limbile oficiale ale statului
executant.
(3)   Orice stat membru poate să indice, în momentul adoptării prezentei decizii-
cadru sau ulterior, într-o declarație depusă la Secretariatul General al Consiliului,
că va accepta traducerea în una sau mai multe limbi oficiale ale instituțiilor
Comunităților Europene.

Articolul 10
Regimul ulterior al bunului înghețat
(1)   Ordinul transmis în conformitate cu articolul 4:
(a) este însoțit de o cerere de transfer al probelor către statul emitent
sau
(b este însoțit de o cerere de confiscare prin care se solicită fie executarea
) mandatului de confiscare eliberat în statul emitent, fie confiscarea în statul
executant și executarea ulterioară a unui eventual mandat
sau
(c conține, în certificat, o instrucțiune privind menținerea bunului în statul
) executant în așteptarea unei cereri menționate la litera (a) sau (b). Statul
emitent indică în certificat data la care (după părerea sa) cererea respectivă va
fi transmisă. Se aplică articolul 6 alineatul (2).
(2)   Cererile menționate la alineatul (1) literele (a) și (b) sunt transmise de statul
emitent și tratate de statul executant în conformitate cu normele aplicabile
asistenței judiciare reciproce în materie penală și cu normele aplicabile cooperării
internaționale în materie de confiscare.
(3)   Cu toate acestea, prin derogare de la normele în materie de asistență judiciară
reciprocă menționate la alineatul (2), statul executant nu poate refuza cererile
menționate la alineatul (1) litera (a) invocând absența dublei incriminări, dacă
aceste cereri vizează infracțiunile menționate în articolul 3 alineatul (2) și dacă
aceste infracțiuni se pedepsesc în statul emitent cu o pedeapsă privativă de libertate
de cel puțin trei ani.

Articolul 11
Căi de atac
(1)   Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a garanta că orice măsură
de înghețare executată în conformitate cu articolul 5 poate face obiectul unei căi de
atac fără efect suspensiv pentru orice persoană interesată, inclusiv terții de bună-
credință: acțiunea este înaintată unei instanțe judecătorești din statul emitent sau
din statul executant în conformitate cu dreptul intern al fiecăruia dintre aceste state.
(2)   Temeiurile de fond care stau la baza emiterii ordinului de înghețare nu pot fi
contestate decât printr-o acțiune deschisă înaintea unei instanțe judecătorești a
statului emitent.
(3)   Dacă acțiunea este deschisă în statul executant, autoritatea judiciară a statului
emitent este informată în această privință, precum și asupra temeiurilor invocate
pentru a putea folosi elementele pe care le consideră necesare. Ea este informată
asupra rezultatelor acestei acțiuni.
(4)   Statele emitente și executoare iau măsurile necesare pentru a facilita
exercitarea dreptului de a deschide o acțiune în justiție menționat în alineatul (1), în
special furnizând toate informațiile necesare persoanelor interesate.
(5)   Statul emitent se asigură că orice termen de exercitare a dreptului de a
deschide o acțiune în justiție menționat la alineatul (1) se aplică astfel încât să
garanteze persoanelor interesate posibilitatea de a recurge la o cale de atac efectivă.

Articolul 12
Rambursare
(1)   Fără a aduce atingere articolului 11 alineatul (2), în cazul în care, în condițiile
prevăzute de dreptul său intern, statul executant își asumă responsabilitatea
prejudiciului cauzat uneia dintre persoanele prevăzute la articolul 11 datorită
executării unui ordin de înghețare care i-a fost transmis în conformitate cu articolul
4, statul emitent rambursează statului executant sumele pe care acesta le-a vărsat
celui interesat cu titlu de despăgubiri în baza respectivei răspunderi, cu excepția
cazului în care prejudiciul, sau o parte a prejudiciului, se datorează în exclusivitate
comportamentului statului executant.
(2)   Alineatul (1) nu aduce nici o atingere dreptului intern al statelor membre în
privința cererilor de despăgubire formulate de persoane fizice sau juridice.

TITLUL III
DISPOZIȚII FINALE

Articolul 13
Aplicare teritorială
Prezenta decizie-cadru se aplică Gibraltarului.

Articolul 14
Punere în aplicare
(1)   Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se conforma dispozițiilor
prezentei decizii-cadru înainte de 2 august 2005.
(2)   Statele membre comunică până la aceeași dată Secretariatului General al
Consiliului și Comisiei textul dispozițiilor care transpun în dreptul intern
obligațiile impuse de prezenta decizie-cadru. Pe baza unui raport întocmit pornind
de la aceste informații și a unui raport scris de Comisie, Consiliul verifică, înainte
de 2 august 2006, măsura în care statele membre s-au conformat dispozițiilor
prezentei decizii-cadru.
(3)   Secretariatul General al Consiliului notifică statelor membre și Comisiei
declarațiile făcute în temeiul articolului 9 alineatul (3).

Articolul 15
Intrare în vigoare
Prezenta decizie-cadru intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 22 iulie 2003.
Pentru Consiliu
Președintele
G. ALEMANNO

( )  JO C 75, 7.3.2001, p. 3.

1

( )  Avizul din 11 iunie 2002 (nepublicat în Jurnalul Oficial până la această dată)
2

( )  Acțiunea comună 98/428/JAI a Consiliului din 29 iunie 1998 privind crearea unei rețele judiciare europene
3

(JO L 191, 7.7.1998, p. 4).

Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind

mandatul european de arestare și procedurile de predare între
statele membre

JO L 190, 18.7.2002, p. 1-20 

DECIZIA-CADRU A CONSILIULUI

din 13 iunie 2002

privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre

(2002/584/JAI)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 literele (a) și (b) și articolul 34 alineatul
(2) litera (b),
având în vedere propunerea Comisiei (   ),
1

având în vedere avizul Parlamentului European (   ),

2

întrucât:

(1 În conformitate cu concluziile Consiliului European de la Tampere din 15 și 16

) octombrie 1999, în special punctul (35), ar trebui să fie eliminată, între statele membre,
procedura formală de extrădare pentru persoanele care încearcă să se sustragă justiției
după ce au făcut obiectul unei condamnări definitive și să fie accelerate procedurile de
extrădare privind persoanele bănuite că ar fi săvârșit o infracțiune.

(2 Programul de măsuri pentru punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a

) deciziilor penale prevăzut la punctul (37) din concluziile Consiliului de la Tampere și
adoptat de Consiliu la 30 noiembrie 2000 ( 3 ) menționează aspectul executării reciproce
a mandatelor de arestare.

(3 Toate statele membre sau anumite state membre sunt părți la diferite convenții în
) domeniul extrădării, printre care Convenția europeană privind extrădarea din 13
decembrie 1957 și Convenția europeană pentru reprimarea terorismului din 27 ianuarie
1977. Țările nordice au legi de extrădare cu conținut identic.

(4 De asemenea, următoarele trei convenții, privind, în totalitate sau parțial, extrădarea, au

) fost aprobate de statele membre și fac parte din acquis-ul Uniunii: Convenția de punere
în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a
controalelor la frontierele comune ( 4 ) din 19 iunie 1990 (cu privire la statele membre
care sunt părți la convenția menționată anterior), Convenția privind procedura
simplificată de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene din 10 martie
1995 ( 5 ) și Convenția privind extrădarea între statele membre ale Uniunii Europene din
27 septembrie 1996 ( 6 ).

(5 Obiectivul stabilit pentru Uniune, și anume, de a deveni un spațiu de libertate, securitate

) și justiție, duce la eliminarea extrădării între statele membre și la înlocuirea acesteia cu
un sistem de predare între autoritățile judiciare. Pe de altă parte, introducerea unui nou
sistem simplificat de predare a persoanelor condamnate sau bănuite, cu scopul executării
sentințelor de condamnare sau a urmăririlor, în materie penală, permite eliminarea
complexității și a riscurilor de întârziere inerente procedurilor actuale de extrădare.
Relațiile de cooperare clasice care au dominat până în prezent între statele membre ar
trebui să fie înlocuite cu un sistem de liberă circulație a deciziilor judiciare în materie
penală, atât a celor anterioare sentinței de condamnare, cât și a celor definitive, într-un
spațiu de libertate, securitate și justiție.

(6 Mandatul de arestare european prevăzut în prezenta decizie-cadru constituie prima

) concretizare, în domeniul dreptului penal, a principiului recunoașterii reciproce pe care
Consiliul European l-a calificat drept „piatra de temelie” a cooperării judiciare.

(7 Dat fiind faptul că obiectivul de a înlocui sistemul de extrădare multilateral întemeiat pe

) Convenția europeană privind extrădarea din 13 decembrie 1957 nu poate fi suficient
 realizat de statele membre acționând unilateral și prin urmare, datorită dimensiunii și
efectelor sale, poate fi mai bine realizat la nivelul Uniunii, Consiliul poate adopta
măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum se prevede la articolul 2
din Tratatul privind Uniunea Europeană și la articolul 5 din Tratatul de instituire a
Comunității Europene. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este
prevăzut de acest ultim articol, prezenta decizie-cadru nu depășește ceea ce este necesar
pentru atingerea acestui obiectiv.

(8 Deciziile privind executarea mandatului european de arestare trebuie să facă obiectul

) unor controale suficiente, ceea ce înseamnă că o autoritate judiciară din statul membru
în care a fost arestată persoana căutată va trebui să ia decizia de predare a acesteia.

(9 Rolul autorităților centrale în executarea unui mandat european de arestare trebuie să se

) limiteze la un sprijin practic și administrativ.

(10 Mecanismul mandatului european de arestare se bazează pe un grad ridicat de încredere

) între statele membre. Punerea în aplicare a acestuia nu poate fi suspendată decât în caz
de încălcare gravă și persistentă de către unul din statele membre a principiilor enunțate
la articolul 6 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, constatată de
Consiliu, în aplicarea articolului 7 alineatul (1) din tratatul menționat anterior și cu
consecințele prevăzute la alineatul (2) din același articol.

(11 Mandatul european de arestare ar trebui să înlocuiască, în relațiile dintre statele

) membre, toate instrumentele anterioare privind extrădarea, inclusiv dispozițiile titlului
III din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen cu privire la aceste
aspecte.

(12 Prezenta decizie-cadru respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în

articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană și reflectate în Carta Drepturilor
)
Fundamentale a Uniunii Europene ( 7 ), în special în capitolul VI. Nimic din prezenta
decizie-cadru nu poate fi interpretat ca o interdicție de a refuza predarea unei persoane
împotriva căreia a fost emis un mandat european de arestare, atunci când există motive
să se creadă, pe baza unor elemente obiective, că respectivul mandat de arestare a fost
emis cu scopul de a urmări sau de a pedepsi o persoană pe motive de sex, rasă, religie,
origine etnică, cetățenie, limbă, opinii politice sau orientare sexuală, sau de a aduce
atingere situației acestei persoane pentru oricare din aceste motive.
Prezenta decizie-cadru nu împiedică un stat membru să aplice normele sale
constituționale privind respectarea dreptului la un proces echitabil, libertatea de
asociere, libertatea presei și libertatea de exprimare în alte mijloace de informare în
masă.

(13 Nimeni nu ar trebui să fie îndepărtat, expulzat sau extrădat către un stat în care există
) un risc serios de a fi supus pedepsei cu moartea, torturii sau la altor pedepse ori
tratamente inumane sau degradante.

(14 Având în vedere că toate statele membre au ratificat Convenția Consiliului Europei
 ) pentru protecția persoanelor privind prelucrarea automată a datelor personale din 28
ianuarie 1981, este necesar ca datele cu caracter personal prelucrate în cadrul punerii în
aplicare a prezentei decizii-cadru să fie protejate, în conformitate cu principiile
respectivei convenții,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE-CADRU:

CAPITOLUL 1

PRINCIPII GENERALE

Articolul 1

Definiția mandatului european de arestare și obligația de executare a acestuia

(1)  Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de un stat membru în vederea arestării și a predării
de către un alt stat membru a unei persoane căutate, pentru efectuarea urmăririi penale sau în scopul executării unei
pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

(2)  Statele membre execută orice mandat european de arestare, pe baza principiului recunoașterii reciproce și în
conformitate cu dispozițiile prezentei decizii-cadru.

(3)  Prezenta decizie-cadru nu poate avea ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a
principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt acestea consacrate de articolul 6 din Tratatul privind Uniunea
Europeană.

Articolul 2

Domeniul de aplicare a mandatului european de arestare

(1)  Un mandat european de arestare poate fi emis pentru fapte pedepsite de legea statului membru emitent cu o
pedeapsă sau o măsură de siguranță privative de libertate a căror durată maximă este de cel puțin douăsprezece luni
sau, atunci când s-a dispus o condamnare la o pedeapsă sau s-a pronunțat o măsură de siguranță, pentru condamnări
pronunțate cu o durată de cel puțin patru luni.

(2)  Următoarele infracțiuni, în cazul în care sunt pedepsite în statul membru emitent cu o pedeapsă sau o măsură de
siguranță privative de libertate a căror durată maximă este de cel puțin trei ani, astfel cum sunt definite acestea de
dreptul statului membru emitent, duc la predarea pe baza unui mandat european de arestare, în condițiile prezentei
decizii-cadru și fără verificarea dublei incriminări a faptei:
— apartenența la o organizație criminală;
— terorismul;
— traficul de persoane;
— exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă
— traficul ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope;
— traficul ilicit de arme, muniție și materiale explozive;
— corupția;
— frauda, inclusiv frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităților Europene, în sensul Convenției
privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene din 26 iulie 1995;
 — spălarea produselor infracțiunii;
— falsificarea, inclusiv falsificarea monedei euro;
— criminalitatea informatică;
— infracțiunile împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de dispariție și traficul ilicit de specii
și soiuri de plante pe cale de dispariție;
— facilitarea intrării și a șederii ilegale;
— omuciderea voluntară, loviturile și vătămările corporale grave;
— traficul ilicit de organe și țesuturi umane;
— răpirea, sechestrarea și luarea de ostateci;
— rasismul și xenofobia;
— jafurile organizate sau armate;
— traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichitățile și operele de artă;
— înșelăciunea;
— racketul și extorcarea de fonduri;
— contrafacerea și pirateria produselor;
— falsificarea de documente administrative și traficul de falsuri;
— falsificarea mijloacelor de plată;
— traficul ilicit de substanțe hormonale și de alți factori de creștere;
— traficul ilicit de materiale nucleare și radioactive;
— traficul de vehicule furate;
— violul;
— incendierea cu intenție;
— infracțiunile de competența Curții Penale Internaționale;
— sechestrarea ilegală de aeronave și nave;
— sabotajul.

(3)  Consiliul poate decide în orice moment, hotărând în unanimitate și după consultarea Parlamentului European, în
condițiile prevăzute la articolul 39 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, să adauge alte categorii de
infracțiuni la lista inclusă la alineatul (2) din prezentul articol. Consiliul examinează, pornind de la raportul prezentat
de Comisie, în temeiul articolului 34 alineatul (3), dacă această listă trebuie extinsă sau modificată.

(4)  Pentru alte infracțiuni decât cele prevăzute la alineatul (2), predarea poate fi subordonată condiției ca faptele
pentru care a fost emis mandatul european de arestare să constituie o infracțiune, în conformitate cu dreptul statului
membru de executare, oricare ar fi elementele constitutive sau calificarea acesteia.

Articolul 3

Motive de neexecutare obligatorie a mandatului european de arestare

Autoritatea judiciară a statului membru de executare (denumită în continuare „autoritate judiciară de executare”)
refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
1. atunci când infracțiunea care se află la baza mandatului de arestare este acoperită de amnistie în statul membru executare,
atunci când acesta ar avea competența să urmărească această infracțiune în temeiul dreptului său penal;
2. atunci când din informațiile aflate la dispoziția autorității judiciare de executare rezultă că persoana căutată a fost judecată
definitiv într-un stat membru pentru aceleași fapte, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost
executată sau să fie în acel moment în curs de executare, sau să nu mai poată fi executată, în conformitate cu dreptul
statului membru de condamnare;
 3. atunci când persoana care face obiectul mandatului european de arestare nu poate, datorită vârstei sale, să răspundă penal
pentru faptele aflate la originea acestui mandat, în temeiul dreptului statului membru de executare.

Articolul 4

Motive de neexecutare facultativă a mandatului european de arestare

Autoritatea judiciară de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare:

1. atunci când, într-unul dintre cazurile prevăzute la articolul 2 alineatul (4), fapta care stă la baza mandatului european de
arestare nu constituie o infracțiune, în conformitate cu dreptul statului membru de executare; cu toate acestea, în
materie de taxe și impozite, de vamă și schimb valutar, executarea mandatului european de arestare nu va putea fi
refuzată pe motiv că dreptul statului membru de executare nu impune același tip de taxe sau impozite sau nu conține
același tip de norme în materie de taxe, impozite, de vamă și schimb valutar, ca și dreptul statului membru emitent;
2. atunci când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este urmărită penal în statul membru de
executare pentru aceeași faptă care stă la baza mandatului european de arestare;
3. atunci când autoritățile judiciare ale statului membru de executare au decis fie să nu înceapă urmărirea penală pentru
infracțiunea care face obiectul mandatului european de arestare, fie să îi pună capăt, sau atunci când persoana căutată
a făcut obiectul unei decizii definitive într-un stat membru pentru aceleași fapte care împiedică desfășurarea ulterioară
a procedurilor;
4. atunci când s-a prescris acțiunea penală sau pedeapsa, în conformitate cu dreptul statului membru de executare, iar faptele
sunt de competența acestui stat membru, în conformitate cu dreptul său penal;
5. în cazul în care din informațiile aflate la dispoziția autorității judiciare de executare rezultă că persoana căutată a fost
judecată definitiv pentru aceleași fapte de o țară terță, cu condiția ca, în caz de condamnare, sentința să fi fost
executată sau să se afle în acel moment în curs de executare sau să nu mai poată fi executată, în conformitate cu
dreptul țării de condamnare;
6. în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță
privative de libertate, atunci când persoana căutată rămâne în statul membru de executare, este resortisant sau rezident
al acestuia, iar acest stat se angajează să execute această pedeapsă sau măsură de siguranță în conformitate cu dreptul
său intern;
7. atunci când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care:
(a) în conformitate cu dreptul statului membru de executare, au fost săvârșite în întregime sau parțial pe teritoriul statului
membru de executare sau într-un loc considerat ca atare, sau
(b) au fost săvârșite în afara teritoriului statului membru emitent, iar dreptul statului membru de executare nu autorizează
urmărirea penală pentru aceleași infracțiuni săvârșite în afara teritoriului acestuia.
▼M1

Articolul 4a

Decizii pronunțate în urma unui proces la care persoana nu a fost prezentă în persoană

(1)  Autoritatea judiciară de executare poate refuza, de asemenea, executarea mandatului european de arestare emis în
scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate, în cazul în care persoana nu a fost prezentă în
persoană la procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, cu excepția cazului în care mandatul european de
arestare precizează că persoana, în conformitate cu alte cerințe procedurale definite în legislația națională a statului
membru emitent:
(a) în timp util
 (i) fie a fost citată personal și, prin urmare, informată cu privire la data și locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost
pronunțată decizia, fie a primit efectiv, prin alte mijloace, o informare oficială cu privire la data și locul stabilite
pentru respectivul proces, în așa fel încât s-a stabilit fără echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoștință de
procesul stabilit;
și
(ii) a fost informată că poate fi pronunțată o decizie în cazul în care nu se prezintă la proces;
sau
(b) având cunoștință de procesul stabilit, a mandatat un avocat care a fost numit fie de către persoana în cauză, fie de către stat
pentru a o apăra la proces și a fost într-adevăr apărată de avocatul respectiv la proces;
sau
(c) după ce i s-a înmânat decizia și a fost informată în mod expres cu privire la dreptul la rejudecarea cauzei sau la o cale de
atac, în cadrul căreia persoana are dreptul de a fi prezentă și care permite ca situația de fapt a cauzei, inclusiv dovezile
noi, să fie reexaminată și care poate conduce la desființarea deciziei inițiale:
(i) a indicat în mod expres că nu contestă decizia;
sau
(ii) nu a solicitat rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac în intervalul de timp corespunzător;
sau
(d) nu i s-a înmânat personal decizia, însă:
(i) i se va înmâna decizia personal și fără întârziere după predare și va fi informată în mod expres cu privire la dreptul la
rejudecarea cauzei sau la o cale de atac, la care are dreptul de a fi prezentă și care permite ca situația de fapt a cauzei,
inclusiv dovezile noi, să fie reexaminată și care poate conduce la desființarea deciziei inițiale;
și
(ii) va fi informată cu privire la intervalul de timp în care trebuie să solicite rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac,
astfel cum se menționează în mandatul de arestare european relevant.

(2)  În cazul în care un mandat european de arestare este emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de
siguranță privative de libertate, în condițiile menționate la alineatul (1) litera (d), iar persoana în cauză nu a primit în
prealabil nicio informare oficială cu privire procedurile penale împotriva sa, această persoană ar putea solicita, atunci
când este informată cu privire la conținutul mandatului european de arestare, o copie a hotărârii judecătorești, înaintea
începerii procedurii de predare. Imediat după primirea informațiilor privind cererea, autoritatea emitentă va furniza
persoanei căutate o copie a hotărârii judecătorești, prin intermediul autorității de executare. Cererea persoanei căutate
nu trebuie să întârzie procedura de predare sau decizia de a executa un mandat european de arestare. Hotărârea
judecătorească îi este furnizată persoanei în cauză numai în scop informativ; aceasta nu va fi considerată o notificare
formală a hotărârii judecătorești și nici nu va declanșa curgerea termenelor aplicabile pentru solicitarea unei noi
proceduri de judecată sau a unui apel.

(3)  În cazul în care persoana predată în condițiile menționate la alineatul (1) litera (d) a solicitat rejudecarea cauzei
sau promovarea unei căi de atac, detenția persoanei respective care așteaptă rejudecarea cauzei sau promovarea unei
căi de atac este revizuită în conformitate cu legislația statului membru emitent, până la finalizarea procedurilor, fie în
mod regulat, fie la solicitarea persoanei în cauză. O astfel de revizuire va prevedea, în special, posibilitatea de a
suspenda sau întrerupe detenția. Rejudecarea cauzei sau promovarea căii de atac vor începe în timp util, după predare.
▼B

Articolul 5

Garanții pe care trebuie să le ofere statul membru emitent în cazuri speciale

 Executarea mandatului european de arestare de către autoritatea judiciară de executare poate fi subordonată prin
dispozițiile dreptului statului membru de executare următoarelor condiții:
▼M1 —————
▼B
2. în cazul în care infracțiunea pentru care a fost emis mandatul european de arestare este sancționată cu o pedeapsă sau o
măsură de siguranță privative de libertate cu caracter permanent, executarea respectivului mandat poate fi supusă
condiției ca sistemul juridic al statului membru emitent să prevadă dispoziții care permit o reexaminare a pedepsei
aplicate – la cerere sau cel târziu după douăzeci de ani– sau aplicarea unor măsuri de clemență pe care persoana le
poate solicita, în conformitate cu dreptul sau practica statului membru emitent, în vederea neexecutării acestei pedepse
sau măsuri;
3. atunci când persoana care face obiectul unui mandat european de arestare în scopul urmăririi penale este resortisant sau
rezident al statului membru de executare, predarea poate fi supusă condiției ca persoana, după ce a fost audiată, să fie
returnată în statul membru de executare pentru a executa acolo pedeapsa sau măsura de siguranță privative de libertate
care au fost pronunțate împotriva sa în statul membru emitent.

Articolul 6

Stabilirea autorităților judiciare competente

(1)  Autoritatea judiciară emitentă este autoritatea judiciară a statului membru emitent care este competentă să emită
un mandat european de arestare, în conformitate cu dreptul acestui stat.

(2)  Autoritatea judiciară de executare este autoritatea judiciară a statului membru de executare, care este competentă
să execute mandatul european de arestare, în conformitate cu dreptul acestui stat.

(3)  Fiecare stat membru informează Secretariatul General al Consiliului despre autoritatea judiciară competentă, în
conformitate cu dreptul intern.

Articolul 7

Recursul la autoritatea centrală

(1)  Fiecare stat membru poate desemna o autoritate centrală sau, atunci când sistemul juridic al acestuia prevede
astfel, mai multe autorități centrale, pentru a asista autoritățile judiciare competente.

(2)  Un stat membru poate, în cazul în care se dovedește necesar din motive de organizare a sistemului său judiciar, să
încredințeze autorității sau autorităților sale centrale transmiterea și primirea administrative a mandatelor europene de
arestare, precum și a oricărei alte corespondențe oficiale în legătură cu acestea.

Statul membru care dorește să utilizeze posibilitățile prevăzute în prezentul articol comunică Secretariatului General
al Consiliului informațiile referitoare la autoritatea centrală sau la autoritățile centrale desemnate. Aceste indicații sunt
obligatorii pentru toate autoritățile statului membru emitent.

Articolul 8

Conținutul și forma mandatului european de arestare

(1)  Mandatul european de arestare conține următoarele informații, prezentate în conformitate cu formularul din
anexă:
(a) identitatea și cetățenia persoanei căutate;
(b) numele, adresa, numerele de telefon și de fax și adresa electronică a autorității judiciare emitente;
(c) indicarea existenței unei hotărâri executorii, a unui mandat de arestare sau a oricărei alte decizii judiciare executorii având
același efect, intrând în sfera de aplicare a articolelor 1 și 2;
(d) natura și încadrarea juridică a infracțiunii, în special cu respectarea articolului 2;
(e) descrierea circumstanțelor comiterii infracțiunii, inclusiv a momentului, locului și gradului de implicare a persoanei
căutate la infracțiune;
(f) pedeapsa pronunțată, în cazul în care este vorba despre o hotărâre definitivă, sau seria de pedepse prevăzute pentru
infracțiune de legea statului membru emitent;
(g) în măsura posibilă, alte consecințe ale infracțiunii.

(2)  Mandatul european de arestare trebuie să fie tradus în limba oficială sau în una din limbile oficiale ale statului
membru de executare. Orice stat membru poate, în momentul adoptării prezentei decizii-cadru sau ulterior, să indice,
într-o declarație depusă la Secretariatul General al Consiliului, că acceptă o traducere în una sau mai multe alte limbi
oficiale ale instituțiilor Comunităților Europene.

CAPITOLUL 2

PROCEDURA DE PREDARE

Articolul 9

Transmiterea unui mandat european de arestare

(1)  În cazul în care se cunoaște locul unde se află persoana căutată, autoritatea judiciară emitentă poate transmite
direct autorității judiciare de executare mandatul european de arestare.

(2)  Autoritatea judiciară emitentă poate decide, în toate cazurile, să semnaleze persoana căutată în Sistemul de
Informații Schengen (SIS).

(3)  O astfel de semnalare este efectuată în conformitate cu dispozițiile articolului 95 din Convenția de punere în
aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, din
19 iunie 1990. O semnalare în SIS are valoarea unui mandat european de arestare, însoțit de informațiile prevăzute la
articolul 8 alineatul (1).

Pentru o perioadă tranzitorie, până în momentul în care SIS va avea capacitatea să transmită toate informațiile
menționate la articolul 8, semnalarea are valoare de mandat european de arestare, până la primirea originalului, în
bună și cuvenită formă, de către autoritatea judiciară de executare.

Articolul 10

Procedura de transmitere a unui mandat european de arestare

(1)  În cazul în care autoritatea judiciară emitentă nu cunoaște autoritatea judiciară de executare competentă, aceasta
efectuează cercetările necesare, în special prin intermediul punctelor de contact ale Rețelei Judiciare Europene (   ), în
8

vederea obținerii acestei informații de la statul membru de executare.

(2)  În cazul în care autoritatea judiciară emitentă dorește acest lucru, transmiterea poate fi efectuată prin intermediul
sistemului securizat de telecomunicații al Rețelei Judiciare Europene.
(3)  În cazul în care nu este posibil să se recurgă la SIS, autoritatea judiciară emitentă poate face apel la serviciile
Interpolului pentru a comunica mandatul european de arestare.

(4)  Autoritatea judiciară emitentă poate transmite mandatul european de arestare prin orice mijloc sigur care permite
obținerea unei urme scrise a transmiterii, în condiții care să-i permită statului membru de executare să verifice
autenticitatea acestuia.

(5)  Toate dificultățile legate de transmiterea sau de autenticitatea oricărui document necesar pentru executarea
mandatului european de arestare sunt soluționate prin contacte directe între autoritățile judiciare implicate sau, după
caz, prin intervenția autorităților centrale ale statelor membre.

(6)  În cazul în care autoritatea care primește un mandat european de arestare nu este competentă pentru a-i da curs,
aceasta transmite din oficiu mandatul european de arestare autorității competente a statului său membru și informează
despre aceasta autoritatea judiciară emitentă.

Articolul 11

Drepturile persoanei căutate

(1)  Atunci când o persoană căutată este arestată, autoritatea judiciară de executare competentă informează această
persoană, în conformitate cu dreptul intern, despre existența și conținutul mandatului european de arestare, precum și
despre posibilitatea care îi este oferită de a consimți la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă.

(2)  O persoană căutată care este arestată în scopul executării unui mandat european de arestare are dreptul de a fi
asistată de un avocat și de un interpret, în conformitate cu dreptul intern al statului membru de executare.

Articolul 12

Menținerea persoanei în detenție

Atunci când o persoană este arestată pe baza unui mandat european de arestare, autoritatea judiciară de executare
decide dacă persoana căutată trebuie să rămână în detenție, în conformitate cu dreptul statului membru de executare.
Punerea provizorie în libertate este posibilă în orice moment, în conformitate cu dreptul intern al statului membru de
executare, cu condiția ca autoritatea competentă a acestui stat membru să ia orice măsură pe care o va considera
necesară pentru a evita fuga persoanei căutate.

Articolul 13

Consimțământul la predare

(1)  În cazul în care persoana arestată indică faptul că ea consimte la predarea sa, acest consim țământ și, după caz,
renunțarea sa expresă la drepturile conferite de „principiul specialității”, prevăzut la articolul 27 alineatul (2), sunt
date în fața autorității judiciare de executare, în conformitate cu dreptul intern al statului membru de executare.

(2)  Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru ca acest consimțământ și, după caz, renunțarea, prevăzute la
alineatul (1) să fie obținute în condiții care să arate faptul că persoana le-a exprimat în mod liber și în deplină
cunoștință a consecințelor acestuia. În acest scop, persoana căutată are dreptul să fie asistată de un avocat.

(3)  Consimțământul și, după caz, renunțarea, prevăzute la alineatul (1) sunt consemnate într-un proces-verbal, în
conformitate cu procedura prevăzută de dreptul intern al statului membru de executare.
(4)  Consimțământul este, în principiu, irevocabil. Fiecare stat membru poate să prevadă că acest consim țământ și,
după caz, renunțarea, pot fi revocate, în conformitate cu normele aplicabile în dreptul intern. În acest caz, perioada
cuprinsă între data consimțământului și cea a revocării acestuia nu este luată în considerare pentru stabilirea
termenelor prevăzute la articolul 17. Un stat membru care dorește să recurgă la această posibilitate informează despre
aceasta Secretariatul General al Consiliului, în momentul adoptării prezentei decizii-cadru, și indică modalitățile în
care este posibilă revocarea consimțământului, precum și oricare modificare a acestora.

Articolul 14

Audierea persoanei căutate

În cazul în care persoana arestată nu consimte la predarea sa în modul prevăzut la articolul 13, aceasta are dreptul să
fie audiată de autoritatea judiciară de executare, în conformitate cu dreptul statului membru de executare.

Articolul 15

Decizia de predare

(1)  Autoritatea judiciară de executare decide, în termenele și în condițiile stabilite în prezenta decizie-cadru, predarea
persoanei.

(2)  În cazul în care autoritatea judiciară de executare consideră că informațiile comunicate de statul membru emitent
sunt insuficiente pentru a-i permite să decidă predarea, aceasta solicită furnizarea de urgență a unor informații
suplimentare necesare, în special în legătură cu articolele 3 – 5 și 8, și poate stabili o dată limită pentru primirea
acestora, ținând cont de necesitatea de a respecta termenele stabilite la articolul 17.

(3)  Autoritatea judiciară emitentă poate, în orice moment, să transmită toate informațiile suplimentare utile autorității
judiciare de executare.

Articolul 16

Decizia în cazul concursului de cereri

(1)  În cazul în care mai multe state membre au emis un mandat european de arestare împotriva acelea și persoane,
alegerea mandatului european de arestare care trebuie să fie executat se face de autoritatea judiciară de executare,
ținând cont în mod corespunzător de toate circumstanțele și, în special, de gravitatea relativă și de locul comiterii
infracțiunilor, de datele respective ale mandatelor europene de arestare, precum și de faptul că mandatul a fost emis
pentru urmărirea penală sau pentru executarea unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate.
(2)  Autoritatea judiciară de executare poate solicita avizul Eurojust (   ) pentru a face alegerea prevăzută la alineatul
9

(1).

(3)  În cazul unui conflict între un mandat european de arestare și o cerere de extrădare prezentată de un stat terț,
decizia de acordare a priorității fie mandatului european de arestare, fie cererii de extrădare, este adoptată de
autoritatea competentă a statului membru de executare, ținând cont în mod corespunzător de toate circumstanțele, în
special de cele prevăzute la alineatul (1), precum și de cele menționate în convenția aplicabilă.

(4)  Prezentul articol nu aduce atingere obligațiilor statelor membre care decurg din Statutul Curții Penale
Internaționale.

Articolul 17
 Termene și proceduri pentru decizia de executare a mandatului european de arestare

(1)  Un mandat european de arestare se soluționează și se execută în regim de urgență.

(2)  În cazul în care persoana căutată consimte la predare, decizia definitivă privind executarea mandatului european
de arestare se ia în termen de 10 zile de la data consimțământului menționat anterior.

(3)  În celelalte cazuri, decizia definitivă privind executarea mandatului european de arestare se ia în termen de 60 de
zile de la data arestării persoanei căutate.

(4)  În cazuri particulare, atunci când mandatul european de arestare nu poate fi executat în termenele prevăzute la
alineatele (2) sau (3), autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre
aceasta, indicând motivele. Într-un astfel de caz, termenele pot fi prelungite cu 30 de zile suplimentare.

(5)  Cât timp nici o decizie definitivă privind executarea mandatului european de arestare nu este luată de autoritatea
judiciară de executare, aceasta se va asigura că sunt îndeplinite condițiile materiale necesare unei predări efective a
persoanei.

(6)  Orice refuz de a executa un mandat european de arestare trebuie să fie motivat.

(7)  Atunci când, în circumstanțe excepționale, un stat membru nu poate respecta termenele stabilite în prezentul
articol, acesta informează Eurojust, precizând motivele întârzierii. În afară de aceasta, un stat membru care a suferit,
din partea altui stat membru, mai multe întârzieri în executarea unor mandate europene de arestare, informează
Consiliul despre aceasta, în scopul evaluării, la nivelul statelor membre, a punerii în aplicare a prezentei decizii-cadru.

Articolul 18

Situația în așteptarea deciziei

(1)  Atunci când mandatul european de arestare a fost emis pentru desfășurarea urmăririi penale, autoritatea judiciară
de executare trebuie:
(a) fie să accepte audierea persoanei căutate, în conformitate cu articolul 19;
(b) fie să accepte transferul temporar al persoanei căutate.

(2)  Condițiile și durata transferului temporar sunt stabilite de comun acord de autoritatea judiciară emitentă și
autoritatea judiciară de executare.

(3)  În caz de transfer temporar, persoana trebuie să se poată întoarce în statul membru de executare pentru a asista la
audierile care o privesc, în cadrul procedurii de predare.

Articolul 19

Audierea persoanei în așteptarea deciziei

(1)  Persoana căutată este audiată de autoritatea judiciară, asistată de o altă persoană, desemnată în conformitate cu
dreptul statului membru căruia îi aparține instanța judecătorească sesizată.

(2)  Audierea persoanei căutate se realizează în conformitate cu dreptul statului membru de executare și în condițiile
stabilite de comun acord de autoritatea judiciară emitentă și autoritatea judiciară de executare.

(3)  Autoritatea judiciară de executare competentă poate însărcina o altă autoritate judiciară a statului membru din care
provine să participe la audierea persoanei căutate, pentru a garanta aplicarea corectă a prezentului articol și a
condițiilor stabilite.
 Articolul 20

Privilegii și imunități

(1)  Atunci când persoana căutată beneficiază de un privilegiu sau de o imunitate de jurisdicție sau de executare în
statul membru de executare, termenele prevăzute la articolul 17 nu încep să curgă decât în cazul în care și din ziua în
care autoritatea judiciară de executare a fost informată asupra faptului că acest privilegiu sau această imunitate au fost
ridicate.

Statul membru de executare se asigură de faptul că sunt îndeplinite condițiile materiale necesare unei predări efective,
în momentul în care persoana nu mai beneficiază de un asemenea privilegiu sau de o asemenea imunitate.

(2)  Atunci când ridicarea privilegiului sau a imunității depinde de o autoritate a statului membru de executare,
autoritatea judiciară de executare îi transmite o cerere în acest sens, fără întârziere. Atunci când ridicarea privilegiului
sau a imunității depinde de o autoritate a altui stat sau a unei organizații internaționale, cererea va fi adresată de
autoritatea judiciară emitentă.

Articolul 21

Conflictul de obligații internaționale

Prezenta decizie-cadru nu aduce atingere obligațiilor statului membru de executare atunci când persoana căutată a fost
extrădată către acest stat membru dintr-o țară terță și atunci când această persoană este protejată de dispozițiile
acordului privind specialitatea, în temeiul căruia a fost extrădată. Statul membru de executare ia toate măsurile
necesare pentru a solicita de îndată consimțământul statului din care a fost extrădată persoana căutată, astfel încât
aceasta să poată fi predată statului membru emitent. Termenele prevăzute la articolul 17 nu încep să curgă decât din
ziua în care principiul specialității încetează să se mai aplice. Până la primirea deciziei din partea statului din care a
fost extrădată persoana căutată, statul membru de executare se asigură că sunt îndeplinite condițiile materiale necesare
unei predări efective.

Articolul 22

Notificarea deciziei

Autoritatea judiciară de executare notifică de îndată autorității judiciare emitente decizia privind modul în care s-a dat
curs mandatului european de arestare.

Articolul 23

Termenul pentru predarea persoanei

(1)  Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autoritățile implicate.

(2)  Aceasta este predată în termen de cel mult 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului
european de arestare.

(3)  În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut la alineatul (2) este împiedicată de un caz de for ță
majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare și autoritatea judiciară emitentă iau imediat
legătura una cu cealaltă și convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile
de la noua dată convenită.
 (4)  În mod excepțional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existența unor
motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viața sau sănătatea persoanei căutate.
Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea
judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect și convine cu aceasta
asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.

(5)  La expirarea termenelor prevăzute la alineatele (2) – (4), în cazul în care persoana se mai află în detenție, ea este
pusă în libertate.

Articolul 24

Predarea amânată sau condiționată

(1)  Autoritatea judiciară de executare poate, după ce a decis executarea mandatului european de arestare, să amâne
predarea persoanei căutate, pentru ca aceasta să poată fi urmărită penal în statul membru de executare sau, în cazul în
care a fost deja condamnată, pentru a putea executa, pe teritoriul acestuia, o pedeapsă primită pe baza unei alte fapte
decât cea prevăzută de mandatul european de arestare.

(2)  În loc să amâne predarea, autoritatea judiciară de executare poate preda temporar statului membru emitent
persoana căutată, în condiții care urmează a fi stabilite de comun acord între autoritățile judiciare de executare și
emitentă. Acordul se face în scris, iar toate autoritățile statului membru emitent sunt obligate să respecte condițiile
acestuia.

Articolul 25

Tranzitul

(1)  Fiecare stat membru permite, cu excepția cazului în care folosește posibilitatea de refuz atunci când se solicită
tranzitul unuia dintre resortisanții sau rezidenții săi, în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguran ță
privative de libertate, tranzitul pe teritoriul său al unei persoane căutate care este predată, cu condiția să fi primit
informații despre:
(a) identitatea și cetățenia persoanei care face obiectul mandatului european de arestare;
(b) existența unui mandat european de arestare;
(c) natura și încadrarea juridică a infracțiunii;
(d) descrierea circumstanțelor săvârșirii infracțiunii, inclusiv data și locul.

Atunci când persoana care face obiectul unui mandat european de arestare în scopul urmăririi penale este resortisant
sau rezident al statului membru de tranzit, tranzitul poate fi supus condiției ca persoana, după ce a fost audiată, să fie
returnată în statul membru de tranzit, pentru a efectua acolo pedeapsa sau măsura de siguranță privative de libertate
care ar fi pronunțate împotriva sa în statul membru emitent.

(2)  Fiecare stat membru desemnează o autoritate însărcinată cu primirea cererilor de tranzit și a documentelor
necesare, precum și a oricărei alte corespondențe oficiale privind cererile de tranzit. Statele membre comunică această
desemnare Secretariatului General al Consiliului.

(3)  Cererea de tranzit, precum și informațiile prevăzute la alineatul (1), pot fi adresate autorității desemnate în
temeiul alineatului (2), prin orice mijloc care permite păstrarea unei urme scrise a transmiterii. Statul membru de
tranzit notifică decizia sa prin același procedeu.
 (4)  Prezenta decizie-cadru nu se aplică în cazul utilizării căilor aeriene fără escală prevăzută. Cu toate acestea, în
cazul în care are loc o aterizare forțată, statul membru emitent furnizează autorității desemnate în conformitate cu
alineatul (2) informațiile prevăzute la alineatul (1).
(5)  Atunci când tranzitul se referă la o persoană care trebuie să fie extrădată de un stat ter ț către un stat membru, se va
aplica mutatis mutandis prezentul articol. În special, expresia „mandat european de arestare” va fi înlocuită cu „cerere
de extrădare”.

CAPITOLUL 3

EFECTELE PREDĂRII

Articolul 26

Computarea detenției executate în statul membru de executare

(1)  Statul membru emitent compută din durata totală a privării de libertate care ar trebui executată în statul membru
emitent toate perioadele de detenție rezultând din executarea unui mandat european de arestare, ca urmare a
condamnării la o pedeapsă sau măsură de siguranță privative de libertate.

(2)  În acest scop, toate informațiile privind durata detenției persoanei căutate pe baza mandatului european de arestare
sunt transmise de autoritatea judiciară de executare sau de autoritatea centrală desemnată în temeiul articolului 7
autorității judiciare emitente în momentul predării.

Articolul 27

Eventuala urmărire penală pentru alte infracțiuni

(1)  Fiecare stat membru poate notifica Secretariatului General al Consiliului că, în relațiile sale cu alte state membre
care au dat aceeași notificare, se prezumă că s-a dat consimțământul pentru ca o persoană să fie urmărită penal,
condamnată sau deținută în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate,
pentru o infracțiune săvârșită înaintea predării acesteia, alta decât cea care a motivat predarea, cu excepția situației în
care, într-un anumit caz, autoritatea judiciară de executare dispune în alt mod în decizia sa de predare.

(2)  Cu excepția cazurilor prevăzute la alineatele (1) și (3), o persoană care a fost predată nu poate fi urmărită penal,
condamnată sau privată de libertate pentru o infracțiune săvârșită înaintea predării sale, alta decât cea care a motivat
predarea sa.

(3)  Alineatul (2) nu se aplică în următoarele cazuri:

(a) atunci când persoana nu a părăsit teritoriul statului membru căruia i-a fost predată în patruzeci și cinci de zile de la data
eliberării sale definitive, deși a avut posibilitatea să o facă, sau atunci când s-a reîntors aici după ce l-a părăsit;
(b) infracțiunea nu este sancționată cu o pedeapsă sau măsură de siguranță privative de libertate;
(c) procedura penală nu duce la aplicarea unei măsuri care să restrângă libertatea individuală a persoanei;
(d) atunci când persoana este pasibilă de o pedeapsă sau de o măsură care nu implică privarea de libertate, în special o
pedeapsă pecuniară sau o măsură echivalentă, chiar dacă această pedeapsă sau măsură este susceptibilă de
restrângerea libertății sale individuale;
(e) atunci când persoana a acceptat să fie predată, renunțând, după caz, în același timp și la principiul specialității, în
conformitate cu articolul 13;
(f) atunci când persoana a renunțat în mod expres, după predarea sa, să beneficieze de principiul specialității pentru fapte
specifice anterioare predării sale. Renunțarea se face în fața autorităților judiciare competente ale statului membru
emitent și se consemnează în conformitate cu dreptul intern al acestui stat. Aceasta este redactată astfel încât să reiasă
că persoana în cauză a exprimat-o în mod liber și în deplină cunoștință a consecințelor acesteia. Persoana are dreptul,
în acest scop, să fie asistată de un avocat;
(g) atunci când autoritatea judiciară de executare care a predat persoana își dă consimțământul, în conformitate cu alineatul
(4).

(4)  Cererea pentru consimțământ este prezentată autorității judiciare de executare, însoțită de informațiile menționate
la articolul 8 alineatul (1), precum și de o traducere, astfel cum se prevede la articolul 8 alineatul (2). Consimțământul
este dat atunci când infracțiunea pentru care este solicitat implică ea însăși obligația de predare, în conformitate cu
prezenta decizie-cadru. Consimțământul este refuzat pentru motivele menționate la articolul 3 și, în caz contrar, poate
fi refuzat doar pentru motivele menționate la articolul 4. Decizia este adoptată în cel mult 30 de zile de la data primirii
cererii.

Pentru cazurile menționate la articolul 5, statul membru emitent trebuie să acorde garanțiile care sunt prevăzute aici.

Articolul 28

Predarea sau extrădarea ulterioară

(1)  Fiecare stat membru poate notifica Secretariatului General al Consiliului că, în relațiile sale cu alte state membre
care au făcut aceeași notificare, se consideră că a fost acordat consimțământul pentru predarea unei persoane către un
stat membru, altul decât statul membru de executare, în temeiul unui mandat european de arestare emis pentru o
infracțiune săvârșită înaintea predării acesteia, cu excepția situației în care, într-un caz particular, autoritatea judiciară
de executare dispune în alt mod în decizia sa de predare.

(2)  În orice situație, o persoană care a fost predată statului membru emitent în temeiul unui mandat european de
arestare poate, fără consimțământul statului membru de executare, să fie predată unui alt stat membru decât statul
membru de executare, în temeiul unui mandat european de arestare emis pentru o infracțiune săvârșită înaintea
predării sale, în următoarele cazuri:
(a) atunci când, deși a avut posibilitatea să o facă, persoana căutată nu a părăsit teritoriul statului membru căruia i-a fost
predată în 45 de zile de la data eliberării sale definitive, sau atunci când s-a întors pe teritoriul acestuia după ce l-a
părăsit;
(b) atunci când persoana căutată acceptă să fie predată unui stat membru, altul decât statul membru de executare, în temeiul
unui mandat european de arestare. Consimțământul se dă autorităților judiciare competente ale statului membru
emitent și se consemnează în conformitate cu dreptul intern al acestui stat. Este redactat astfel încât să reiasă că
persoana în cauză a acționat în mod liber și în deplină cunoștință a consecințelor acestuia. Persoana căutată are
dreptul, în acest scop, să fie asistată de un avocat;
(c) atunci când persoana căutată nu beneficiază de principiul specialității, în conformitate cu articolul 27 alineatul (3) literele
(a), (e), (f) și (g).

(3)  Autoritatea judiciară de executare consimte ca persoana vizată să fie predată unui alt stat membru, în conformitate
cu următoarele norme:
(a) cererea de consimțământ este prezentată în conformitate cu articolul 9, însoțită de informațiile menționate la articolul 8
alineatul (1), precum și de o traducere, astfel cum se prevede la articolul 8 alineatul (2);
(b) consimțământul este dat atunci când infracțiunea pentru care este solicitat implică ea însăși obligația de predare, în
conformitate cu dispozițiile prezentei decizii-cadru;
(c) decizia este adoptată în cel mult treizeci de zile de la data primirii cererii;
(d) consimțământul este refuzat pentru motivele menționate la articolul 3 și, în caz contrar, nu mai poate fi refuzat decât
pentru motivele menționate la articolul 4.

Pentru cazurile menționate la articolul 5, statul membru emitent trebuie să furnizeze garanțiile care sunt prevăzute în
acesta.

(4)  Fără a aduce atingere alineatului (1), o persoană care a fost predată în temeiul unui mandat european de arestare
nu este extrădată unui stat terț fără consimțământul autorității competente a statului membru care a predat-o. Acest
consimțământ este acordat în conformitate cu convențiile prin care acest stat membru își asumă obligații, precum și
cu dreptul său intern.

Articolul 29

Predarea unor obiecte

(1)  La cererea autorității judiciare emitente sau din proprie inițiativă, autoritatea judiciară de executare sechestrează
și predă, în conformitate cu dreptul intern, obiectele:
(a) care pot servi ca mijloace de probă, sau
(b) care au fost dobândite de persoana căutată ca urmare a săvârșirii infracțiunii.

(2)  Predarea obiectelor prevăzute la alineatul (1) este efectuată chiar și în cazul în care mandatul european de arestare
nu poate fi executat, ca urmare a decesului sau a evadării persoanei căutate.

(3)  Atunci când obiectele prevăzute la alineatul (1) sunt susceptibile de sechestru sau confiscare pe teritoriul statului
membru de executare, acesta din urmă poate, în cazul în care obiectele sunt necesare unei proceduri penale în curs, să
le păstreze temporar sau să le predea statului membru emitent, sub rezerva restituirii.

(4)  Drepturile pe care statul membru de executare sau părți terțe le-ar fi dobândit asupra obiectelor prevăzute la
alineatul (1) sunt menținute. Atunci când există asemenea drepturi, statul membru emitent trimite obiectele statului
membru de executare fără a percepe taxe, de îndată ce procedura penală s-a finalizat.

Articolul 30

Cheltuieli

(1)  Cheltuielile angajate pe teritoriul statului membru de executare pentru executarea mandatului european de arestare
sunt suportate de acest stat membru.

(2)  Toate celelalte cheltuieli sunt în sarcina statului membru emitent.

CAPITOLUL 4

DISPOZIȚII GENERALE ȘI FINALE

Articolul 31

Raporturile cu alte instrumente legale

 (1)  Fără a aduce atingere aplicării acestora în relațiile dintre statele membre și statele terțe, prezenta decizie-cadru
înlocuiește, de la 1 ianuarie 2004, dispozițiile corespunzătoare ale următoarelor convenții aplicabile în materie de
extrădare, în relațiile dintre statele membre:
(a) Convenția europeană privind extrădarea din 13 decembrie 1957, Protocolul adițional al acesteia din 15 octombrie 1975, al
doilea Protocol adițional al acesteia din 17 martie 1978 și Convenția europeană pentru reprimarea terorismului din 27
ianuarie 1977, în partea referitoare la extrădare;
(b) Acordul între cele douăsprezece state membre ale Comunităților Europene privind simplificarea și modernizarea
modalităților de transmitere a cererilor de extrădare, din 26 mai 1989;
(c) Convenția privind procedura simplificată de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene, din 10 martie 1995;
(d) Convenția privind extrădarea între statele membre ale Uniunii Europene, din 27 septembrie 1996;
(e) titlul III, capitolul 4, din Convenția de punere în aplicare din 19 iunie 1990 a Acordului Schengen din 14 iunie 1985
privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune.

(2)  Statele membre pot continua să aplice acordurile sau aranjamentele bilaterale sau multilaterale în vigoare la data
adoptării prezentei decizii-cadru, în măsura în care acestea permit aprofundarea sau extinderea obiectivelor acesteia și
contribuie la simplificarea sau facilitarea sporită a procedurilor de predare a persoanelor care fac obiectul unui mandat
european de arestare.

Statele membre pot încheia acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale după data intrării în vigoare a
prezentei decizii-cadru, în măsura în care acestea permit aprofundarea sau extinderea conținutului acesteia și
contribuie la simplificarea sau facilitarea sporită a procedurilor de predare a persoanelor care fac obiectul unui mandat
european de arestare, în special stabilind termene mai scurte decât cele fixate la articolul 17, extinzând lista
infracțiunilor prevăzute la articolul 2 alineatul (2), limitând și mai mult motivele de refuz prevăzute la articolele 3 și 4
sau scăzând pragul prevăzut la articolul 2 alineatul (1) sau (2).

Acordurile și aranjamentele menționate la alineatul (2) nu pot afecta în nici un fel relațiile cu statele membre care nu
sunt părți la acestea.

Statele membre notifică Consiliului și Comisiei, în termen de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentei decizii-
cadru, acordurile sau aranjamentele existente prevăzute la primul paragraf, pe care doresc să continue să le aplice.

De asemenea, statele membre notifică Consiliului și Comisiei orice acord sau aranjament nou prevăzut la paragraful
(2), în termen de trei luni de la data semnării acestora.

(3)  În măsura în care convențiile sau acordurile prevăzute la alineatul (1) se aplică teritoriilor statelor membre sau
unor teritorii pentru ale căror relații externe este responsabil un stat membru, cărora nu li se aplică prezenta decizie-
cadru, aceste instrumente continuă să reglementeze relațiile existente între aceste teritorii și celelalte state membre.

Articolul 32

Dispoziție tranzitorie

C ererile de extrădare primite până la 1 ianuarie 2004 vor continua să fie reglementate de instrumentele existente în
domeniul extrădării. Cererile primite după această dată vor fi guvernate de normele adoptate de statele membre, în
temeiul prezentei decizii-cadru. Cu toate acestea, orice stat membru poate face, în momentul adoptării prezentei
decizii-cadru, o declarație în care să indice faptul că, în calitate de stat membru de executare, va continua să
examineze, în conformitate cu sistemul de extrădare aplicabil până la 1 ianuarie 2004, cererile referitoare la fapte
săvârșite înaintea unei date indicate de acesta. Această dată nu poate fi ulterioară datei de 7 august 2002. Respectiva
declarație va fi publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene. Aceasta poate fi retrasă în orice moment.
 Articolul 33

Dispoziții privind Austria și Gibraltarul

(1)  Cât timp Austria nu va modifica articolul 12 alineatul (1) din „Auslieferungs- und Rechtshilfegesetz” și până la
31 decembrie 2008, ea își va putea autoriza autoritățile judiciare de executare să refuze executarea unui mandat
european de arestare, în cazul în care persoana căutată este cetățean austriac, iar faptele care stau la baza mandatului
european de arestare nu sunt susceptibile de pedeapsă, în conformitate cu dreptul austriac.

(2)  Prezenta decizie-cadru se aplică Gibraltarului.

Articolul 34

Punerea în aplicare

(1)  Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se conforma dispozițiilor prezentei decizii-cadru până la 31
decembrie 2003.

(2)  Statele membre comunică Secretariatului General al Consiliului și Comisiei textul dispozițiilor care transpun în
dreptul intern obligațiile care decurg din prezenta decizie-cadru. Astfel, fiecare stat membru poate indica faptul că va
aplica de îndată prezenta decizie-cadru în relațiile sale cu statele membre care au făcut aceeași comunicare.
Secretariatul General al Consiliului comunică statelor membre și Comisiei informațiile primite în aplicarea articolului
7 alineatul (2), a articolului 8 alineatul (2), a articolului 13 alineatul (4) și a articolului 25 alineatul (2). Acesta va
asigura, de asemenea, publicarea informațiilor în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

(3)  Pe baza informațiilor transmise de Secretariatul General al Consiliului, Comisia înaintează Parlamentului
European și Consiliului, până la 31 decembrie 2004, un raport privind aplicarea prezentei decizii-cadru, însoțit, după
caz, de propuneri legislative.

(4)  În cursul celui de-al doilea semestru al anului 2003, Consiliul va evalua în special aplicarea practică a dispozi țiilor
prezentei decizii-cadru de către statele membre, precum funcționarea SIS.

Articolul 35

Intrare în vigoare

Prezenta decizie-cadru intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării sale în  Jurnalul Oficial al Comunităților
Europene.

Decizia-cadru 2009/829/JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009

privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a
principiului recunoașterii reciproce în materia deciziilor privind
măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea
preventivă

JO L 294, 11.11.2009, p. 20-40 

 DECIZIA-CADRU 2009/829/JAI A CONSILIULUI

din 23 octombrie 2009

privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a principiului

recunoașterii reciproce în materia deciziilor privind măsurile de supraveghere
judiciară ca alternativă la arestarea preventivă
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31
alineatul (1) literele (a) și (c) și articolul 34 alineatul (2) litera (b),
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Parlamentului European (1),
întrucât:
(1 Uniunea Europeană și-a stabilit obiectivul de a menține și dezvolta un spațiu
) de libertate, securitate și justiție.
(2 În conformitate cu concluziile Consiliului European reunit la Tampere din 15
) și 16 octombrie 1999, în special punctul 36, principiul recunoașterii reciproce
ar trebui să se aplice măsurilor premergătoare judecății. Programul de măsuri
de punere în aplicare a principiului de recunoaștere reciprocă în materie
penală abordează recunoașterea reciprocă a măsurilor de supraveghere
judiciară la măsura 10.
(3 Măsurile prevăzute în prezenta decizie-cadru ar trebui să aibă drept scop
) consolidarea protecției publicului larg, permițând unei persoane care este
rezident într-un stat membru, dar care face obiectul unor proceduri penale într-
un alt stat membru să fie supravegheată de către autoritățile statului în care își
are reședința, în așteptarea procesului. În consecință, prezenta decizie-cadru
are drept obiectiv monitorizarea circulației unui învinuit în conformitate cu
obiectivul general de protejare a publicului larg și cu riscul la care este expus
publicul în cadrul regimului existent, care oferă doar două alternative:
arestarea preventivă sau circulația nesupravegheată. Prin urmare, măsura va
contribui la respectarea dreptului cetățenilor care respectă legea de a trăi în
siguranță și securitate.
(4 Măsurile prevăzute în prezenta decizie-cadru ar trebui să urmărească, de
) asemenea, consolidarea dreptului la libertate și a prezumției de nevinovăție în
Uniunea Europeană în ansamblu și asigurarea cooperării între statele membre
în cazul în care o persoană este supusă unor obligații sau face obiectul unei
supravegheri în așteptarea unei decizii a instanței. În consecință, prezenta
decizie-cadru are drept obiectiv să promoveze, după caz, utilizarea măsurilor
neprivative de libertate ca alternativă la arestarea preventivă, chiar și în cazul
în care, în conformitate cu legislația statului membru în cauză, nu ar putea fi
impusă ab initio o arestare preventivă.
(5 În ceea ce privește detenția persoanelor care fac obiectul procedurilor penale,
) există riscul unui tratament diferit pentru cele rezidente în statul unde are loc
procesul și cele nerezidente: un suspect nerezident riscă să fie pus în stare de
arest preventiv pe durata procesului, deși, în circumstanțe similare, un rezident
nu ar risca o astfel de situație. Într-un spațiu european comun de justiție lipsit
de frontiere interne, este necesar să se acționeze pentru a garanta faptul că o
persoană care face obiectul unor proceduri penale, nerezidentă în statul unde
are loc procesul, nu este tratată diferit față de o persoană care face obiectul
procedurilor penale și care este rezidentă în statul respectiv.
(6 Certificatul, care ar trebui înaintat autorității competente a statului de
) executare împreună cu decizia privind măsurile de supraveghere judiciară, ar
trebui să specifice adresa la care persoana în cauză va locui în statul de
executare, precum și orice alte informații relevante care ar putea facilita
monitorizarea măsurilor de supraveghere judiciară în statul de executare.
(7 Autoritatea competentă a statului de executare ar trebui să informeze
) autoritatea competentă a statului emitent asupra perioadei maxime, dacă o
asemenea perioadă există, pe parcursul căreia măsurile de supraveghere
judiciară pot fi monitorizate în statul de executare. În state membre în care
măsurile de supraveghere judiciară trebuie reînnoite periodic, această durată
maximă trebuie înțeleasă ca fiind durata maximă după care nu mai este posibil
din punct de vedere legal să se reînnoiască măsurile de supraveghere judiciară.
(8 Nicio solicitare a unei autorități competente a statului de executare de
) confirmare a necesității prelungirii monitorizării măsurilor de supraveghere
judiciară nu ar trebui să aducă atingere legislației statului emitent, care se
aplică deciziei privind reînnoirea, revizuirea și retragerea deciziei privind
măsurile de supraveghere judiciară. O astfel de solicitare de confirmare nu ar
trebui să oblige autoritatea competentă a statului emitent să ia o nouă decizie
de a prelungi monitorizarea măsurilor de supraveghere judiciară.
(9 Autoritatea competentă a statului emitent ar trebui să aibă competența de a lua
) toate deciziile ulterioare referitoare la o decizie privind măsuri de
supraveghere judiciară, inclusiv să dispună arestarea preventivă. O asemenea
arestare preventivă ar putea fi dispusă, în special, ca urmare a unei încălcări a
măsurilor de supraveghere judiciară sau a unei nerespectări a citației la orice
audiere sau proces pe parcursul procedurii penale.
(10 Pentru a evita cheltuielile și dificultățile inutile legate de transferarea unei
) persoane care face obiectul procedurilor penale în scopul participării la o
audiere sau la un proces, statelor membre ar trebui să li se permită utilizarea
sistemelor de teleconferință și videoconferință.
(11 Dacă este cazul, s-ar putea recurge la monitorizarea electronică în vederea
) monitorizării măsurilor de supraveghere judiciară, în conformitate cu
 legislația și procedurile naționale.
(12 Prezenta decizie-cadru ar trebui să facă posibilă monitorizarea măsurilor de
) supraveghere impuse persoanei în cauză în statul de executare, asigurând
totodată bunul mers al justiției și, în special, aducerea în fața instanței a
persoanei în cauză. În cazul în care persoana respectivă nu se întoarce de
bună voie în statul emitent, aceasta poate fi predată statului emitent în
conformitate cu Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002
privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele
membre (2) (denumită în continuare „decizia-cadru privind mandatul
european de arestare”).
(13 Cu toate că prezenta decizie-cadru acoperă toate infracțiunile și nu e limitată
) la anumite tipuri sau gravități ale infracțiunii, măsurile de supraveghere
judiciară ar trebui să fie aplicate, în general, în cazul infracțiunilor mai puțin
grave. Prin urmare, toate dispozițiile deciziei-cadru privind mandatul
european de arestare, cu excepția articolului 2 alineatul (1), ar trebui să se
aplice în cazul în care autoritatea competentă din statul de executare trebuie
să decidă în ceea ce privește predarea persoanei vizate. Ca urmare, și
articolul 5 alineatele (2) și (3) din decizia-cadru privind mandatul european
de arestare ar trebui să se aplice în respectiva situație.
(14 Costurile legate de călătoria persoanei în cauză între statul de executare și cel
) emitent în legătură cu monitorizarea măsurilor de supraveghere judiciară sau
în scopul prezentării la o înfățișare nu sunt reglementate prin prezenta
decizie-cadru. Posibilitatea, în special pentru statul emitent, de a suporta în
totalitate sau parțial aceste costuri este un aspect reglementat de legislația
națională.
(15 Deoarece obiectivul prezentei decizii-cadru, și anume recunoașterea
) reciprocă a deciziilor privind măsuri de supraveghere judiciară în cursul
procedurilor penale, nu poate fi realizat suficient de statele membre prin
acțiune unilaterală și, prin urmare, având în vedere dimensiunea și efectele
sale, poate fi mai bine realizat la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta
măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut
la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană și la articolul 5 din
Tratatul de instituire a Comunității Europene. În conformitate cu principiul
proporționalității, astfel cum este prevăzut la acest ultim articol, prezenta
decizie-cadru nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui
obiectiv.
(16 Prezenta decizie-cadru respectă drepturile fundamentale și principiile
) recunoscute în special de articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană
și reflectate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Nicio
dispoziție a prezentei decizii-cadru nu ar trebui interpretată ca interzicând
refuzul recunoașterii unei decizii privind măsuri de supraveghere judiciară în
 cazul în care există indicii obiective că aceasta a fost impusă pentru a pedepsi
o persoană din motive legate de sexul, rasa, religia, originea etnică, cetățenia,
limba, convingerile politice sau orientarea sa sexuală sau că această persoană
ar putea fi dezavantajată din unul dintre aceste motive.
(17 Prezenta decizie-cadru nu ar trebui să împiedice un stat membru să aplice
) normele sale constituționale privind dreptul la un proces echitabil, libertatea
de asociere, libertatea presei, libertatea de exprimare în alte mijloace de
informare în masă și libertatea convingerilor religioase.
(18 Dispozițiile prezentei decizii-cadru ar trebui să se aplice în conformitate cu
) dreptul cetățenilor Uniunii la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor
membre, în temeiul articolului 18 din Tratatul de instituire a Comunității
Europene.
(19 Datele cu caracter personal prelucrate în cadrul punerii în aplicare a prezentei
) decizii-cadru ar trebui să fie protejate în conformitate cu Decizia-cadru
2008/977/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind protecția datelor
cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării polițienești și judiciare în
materie penală (3) și în conformitate cu principiile stabilite în Convenția
Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 pentru protejarea persoanelor față
de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, pe care toate
statele membre au ratificat-o,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE-CADRU:

Articolul 1
Obiectul
Prezenta decizie-cadru stabilește regulile potrivit cărora un stat membru recunoaște
o decizie privind măsuri de supraveghere judiciară emisă în alt stat membru ca
alternativă la arestarea preventivă, monitorizează măsurile de supraveghere
judiciară impuse unei persoane fizice și predă persoana respectivă statului emitent
în cazul nerespectării acestor măsuri.

Articolul 2
Obiectivele
(1)   Obiectivele prezentei decizii-cadru sunt:
(a asigurarea bunului mers al justiției și, în special, aducerea în fața instanței a
) persoanei în cauză;
(b promovarea, dacă este cazul, în cursul procedurilor penale, a utilizării
) măsurilor neprivative de libertate pentru persoanele care nu sunt rezidenți ai
statului membru în care se desfășoară procedurile respective;
(c) îmbunătățirea protecției victimelor și a publicului larg.
(2)   Prezenta decizie-cadru nu conferă niciunei persoane vreun drept privind
utilizarea, în decursul procedurilor penale, a unor măsuri neprivative de libertate ca
alternativă la detenție. Aceasta reprezintă o chestiune reglementată de legislația și
procedurile naționale ale statului membru în care se desfășoară procedura penală.

Articolul 3
Protecția aplicării legii și a ordinii și garantarea securității interne
Prezenta decizie-cadru nu aduce atingere exercitării responsabilităților care revin
statelor membre în ceea ce privește protecția victimelor, a publicului în general și
garantarea securității interne, în conformitate cu articolul 33 din Tratatul privind
Uniunea Europeană.

Articolul 4
Definiții
În sensul prezentei decizii-cadru:
(a „decizie privind măsuri de supraveghere judiciară” înseamnă o decizie
) executorie adoptată în decursul procedurilor penale de către o autoritate
competentă a statului emitent în conformitate cu legislația și procedurile sale
naționale în cursul procedurii penale și care impune unei persoane fizice, ca
alternativă la arestarea preventivă, una sau mai multe măsuri de supraveghere
judiciară;
(b „măsuri de supraveghere judiciară” înseamnă obligațiile și instrucțiunile
) impuse unei persoane fizice, în conformitate cu legislația și procedurile
naționale ale statului emitent;
(c „stat emitent” înseamnă statul membru în care a fost emisă o decizie privind
) măsurile de supraveghere judiciară;
(d „stat de executare” înseamnă statul membru în care sunt monitorizate măsurile
) de supraveghere judiciară.

Articolul 5
Drepturi fundamentale
Prezenta decizie-cadru nu poate avea ca efect modificarea obligației de respectare a
drepturilor fundamentale și a principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt
acestea consacrate la articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Articolul 6
 Desemnarea autorităților competente
(1)   Fiecare stat membru informează Secretariatul General al Consiliului cu privire
la autoritatea sau autoritățile judiciare care, în temeiul legislației sale naționale,
sunt competente să acționeze în conformitate cu prezenta decizie-cadru atunci când
respectivul stat membru este statul de condamnare sau statul de executare.
(2)   Ca excepție de la alineatul (1) și fără a aduce atingere alineatului (3), statele
membre pot desemna alte autorități decât cele judiciare drept autorități competente
pentru luarea deciziilor în temeiul prezentei decizii-cadru, cu condiția ca aceste
autorități să aibă competența de a lua decizii de natură similară în conformitate cu
legislația și procedurile naționale.
(3)   Deciziile menționate la articolul 18 alineatul (1) litera (c) sunt adoptate de o
autoritate judiciară competentă.
(4)   Secretariatul General al Consiliului pune informațiile primite la dispoziția
tuturor statelor membre și a Comisiei.

Articolul 7
Recurgerea la o autoritate centrală
(1)   Fiecare stat membru poate desemna o autoritate centrală sau, în cazul în care
sistemul său juridic prevede astfel, mai multe autorități centrale, pentru a sprijini
autoritățile sale competente.
(2)   În cazul în care se dovedește necesar din motive de organizare a sistemului
său judiciar, un stat membru poate să încredințeze autorității sau autorităților sale
centrale administrarea transmiterii și a primirii deciziilor privind măsurile de
supraveghere judiciară, împreună cu certificatele menționate la articolul 10,
precum și a oricărei alte corespondențe oficiale în legătură cu acestea. În
consecință, toate comunicările, consultările, schimburile de informații, cercetările
și notificările între autoritățile competente pot fi realizate, după caz, cu sprijinul
autorității centrale (autorităților centrale) a (ale) statului membru respectiv.
(3)   Statul membru care dorește să utilizeze posibilitățile menționate în prezentul
articol comunică Secretariatului General al Consiliului informațiile referitoare la
autoritatea centrală sau la autoritățile centrale desemnate. Aceste indicații sunt
obligatorii pentru toate autoritățile statului membru emitent.

Articolul 8
Tipuri de măsuri de supraveghere judiciară
(1)   Prezenta decizie-cadru se aplică următoarelor măsuri de supraveghere
judiciară:
(a obligația persoanei de a informa autoritatea competentă a statului de executare
) cu privire la orice schimbare de reședință, în special în scopul primirii
 citațiilor privind participarea la o audiere sau la un proces în decursul
procedurilor penale;
(b obligația de a nu intra în anumite localități, locuri sau zone definite din statul
) emitent sau de executare;
(c) obligația de a rămâne într-un anumit loc, după caz, în anumite intervale;
(d obligația prin care se restricționează părăsirea teritoriului statului de
) executare;
(e) obligația de a se prezenta la date stabilite în fața unei anumite autorități;
(f obligația de a evita contactul cu anumite persoane în legătură cu infracțiunea
) (infracțiunile) presupusă (presupuse) a fi fost săvârșită (săvârșite).
(2)   La transpunerea prezentei decizii-cadru sau ulterior, fiecare stat membru
informează Secretariatul General al Consiliului cu privire la măsurile de
supraveghere judiciară pe care este pregătit să le monitorizeze, pe lângă cele
menționate la alineatul (1). Aceste măsuri pot include, în special:
(a obligația de a nu se angaja în anumite activități în legătură cu infracțiunea
) (infracțiunile) presupusă (presupuse) a fi fost săvârșită (săvârșite), care pot
include implicarea într-o anumită profesie sau domeniu de activitate;
(b) obligația de a nu conduce un vehicul;
(c obligația de a depune o anumită sumă sau de a oferi un alt tip de garanție, care
) poate fi furnizată fie într-un anumit număr de rate, fie o singură dată;
(d) obligația de a urma un tratament medical sau de dezintoxicare;
(e obligația de a evita contactul cu anumite obiecte în legătură cu infracțiunea
) (infracțiunile) presupusă (presupuse) a fi fost săvârșită (săvârșite).
(3)   Secretariatul General al Consiliului pune informațiile primite în conformitate
cu prezentul articol la dispoziția tuturor statelor membre și a Comisiei.

Articolul 9
Criterii privind statul membru căruia îi poate fi transmisă decizia privind
măsurile de supraveghere judiciară
(1)   O decizie privind măsurile de supraveghere judiciară poate fi transmisă
autorității competente din statul membru în care persoana își are reședința legală
obișnuită, în cazul în care persoana, în condițiile în care a fost informată cu privire
la măsurile vizate, consimte să se întoarcă în statul respectiv.
(2)   Autoritatea competentă din statul emitent poate transmite, la cererea
persoanei, decizia privind măsurile de supraveghere judiciară autorității
competente a unui stat membru altul decât cel în care persoana își are reședința
legală obișnuită, cu condiția ca cea din urmă autoritate să fie de acord cu această
transmitere.
(3)   Atunci când pun în aplicare prezenta decizie-cadru, statele membre decid în ce
condiții autoritățile lor competente pot accepta transmiterea unei decizii privind
măsuri de supraveghere judiciară în cazurile menționate la alineatul (2).
(4)   Fiecare stat membru adresează o declarație Secretariatului General al
Consiliului cu privire la decizia luată în temeiul alineatului (3). Statele membre pot
modifica această declarație în orice moment. Secretariatul General pune
informațiile primite la dispoziția tuturor statelor membre și a Comisiei.

Articolul 10
Procedura transmiterii deciziei privind măsuri de supraveghere judiciară
împreună cu certificatul
(1)   Atunci când transmite o decizie privind măsuri de supraveghere judiciară unui
alt stat membru, în temeiul articolului 9 alineatul (1) sau (2), autoritatea
competentă din statul emitent se asigură că aceasta este însoțită de un certificat, al
cărui model este prezentat în anexa I.
(2)   Decizia privind măsuri de supraveghere judiciară sau o copie legalizată a
acesteia, împreună cu certificatul, se transmit de către autoritatea competentă din
statul emitent direct autorității competente a statului de executare prin orice
mijloace care permit o înregistrare scrisă, în condiții care permit statului de
executare să stabilească autenticitatea acestora. Originalul deciziei privind măsuri
de supraveghere judiciară sau o copie legalizată a acesteia, precum și originalul
certificatului, sunt trimise statului de executare, la cererea acestuia. Toate
comunicările oficiale se fac, de asemenea, în mod direct între respectivele autorități
competente.
(3)   Certificatul trebuie să fie semnat, iar conținutul său certificat drept conform cu
realitatea de către autoritatea competentă din statul emitent.
(4)   Pe lângă măsurile menționate la articolul 8 alineatul (1), certificatul menționat
la alineatul (1) din prezentul articol include numai măsurile notificate de statul de
executare, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2).
(5)   Autoritatea competentă din statul emitent precizează:
(a după caz, durata pe care se aplică decizia privind măsurile de supraveghere
) judiciară și dacă este posibilă o reînnoire a respectivei decizii;
și
(b orientativ, durata provizorie pentru care este probabil să fie necesară
) monitorizarea măsurilor de supraveghere judiciară, luând în calcul toate
circumstanțele cazului care sunt cunoscute la momentul transmiterii deciziei
 privind măsurile de supraveghere judiciară.
(6)   Autoritatea competentă din statul emitent transmite decizia privind măsurile
de supraveghere judiciară, împreună cu certificatul, numai unui singur stat de
executare o dată.
(7)   În cazul în care autoritatea competentă din statul de executare nu este
cunoscută autorității competente din statul emitent, aceasta din urmă efectuează
toate cercetările necesare, inclusiv prin intermediul punctelor de contact ale Rețelei
Judiciare Europene instituite prin Acțiunea comună 98/428/JAI a Consiliului din
29 iunie 1998 de creare a unei Rețele Judiciare Europene (4), pentru a obține
informațiile din partea statului de executare.
(8)   În cazul în care o autoritate din statul de executare care primește o decizie
privind măsuri de supraveghere judiciară împreună cu un certificat nu are
competența de a recunoaște decizia în cauză, respectiva autoritate transmite din
oficiu autorității competente decizia împreună cu certificatul.

Articolul 11
Competența asupra monitorizării măsurilor de supraveghere judiciară
(1)   Atât timp cât autoritatea competentă a statului de executare nu a recunoscut
decizia privind măsurile de supraveghere judiciară care i-a fost transmisă și nu a
informat autoritatea competentă din statul emitent cu privire la o astfel de
recunoaștere, autoritatea competentă din statul emitent rămâne competentă în
legătură cu monitorizarea măsurilor de supraveghere judiciară impuse.
(2)   În situația în care competența privind monitorizarea măsurilor de
supraveghere judiciară a fost transferată autorității competente a statului de
executare, o astfel de competență revine autorității competente din statul emitent:
(a în situația în care persoana în cauză și-a stabilit reședința legală și obișnuită
) într-un stat membru altul decât statul de executare;
(b de îndată ce autoritatea competentă din statul emitent a notificat, în
) conformitate cu articolul 13 alineatul (3), autorității competente a statului de
executare retragerea certificatului, prevăzută la articolul 10 alineatul (1);
(c în situația în care autoritatea competentă din statul emitent a modificat
) măsurile de supraveghere judiciară și autoritatea competentă din statul de
executare, în temeiul articolului 18 alineatul (4) litera (b), a refuzat să
monitorizeze măsurile de supraveghere judiciară modificate deoarece acestea
nu se încadrează în tipurile de măsuri de supraveghere judiciară menționate la
articolul 8 alineatul (1) și/sau în tipurile notificate de statul de executare în
cauză în conformitate cu articolul 8 alineatul (2);
(d în momentul în care perioada menționată la articolul 20 alineatul (2) litera (b)
) a expirat;
(e în situația în care autoritatea competentă a statului de executare a decis să
) înceteze monitorizarea măsurilor de supraveghere judiciară și a informat în
consecință autoritatea competentă din statul emitent, în temeiul articolului 23.
(3)   În cazurile menționate la alineatul (2), autoritățile competente ale statului
emitent și statului de executare se consultă reciproc pentru a evita, în măsura
posibilului, orice discontinuitate în monitorizarea măsurilor de supraveghere
judiciară.

Articolul 12
Decizia din statul de executare
(1)   În termen cât mai scurt și, în orice caz, în termen de 20 zile lucrătoare de la
primirea deciziei privind măsuri de supraveghere judiciară și a certificatului,
autoritatea competentă din statul de executare recunoaște decizia privind măsuri de
supraveghere judiciară transmisă în conformitate cu articolul 9 și respectând
procedura prevăzută la articolul 10 și adoptă, de îndată, toate măsurile necesare
pentru monitorizarea măsurilor de supraveghere judiciară, cu excepția cazului în
care decide să invoce unul dintre temeiurile de nerecunoaștere prevăzute la
articolul 15.
(2)   În situația în care a fost introdusă o cale de atac împotriva deciziei menționate
la alineatul (1), termenul pentru recunoașterea deciziei privind măsurile de
supraveghere judiciară se prelungește cu alte 20 zile lucrătoare.
(3)   În cazul în care, în împrejurări excepționale, autoritatea competentă din statul
de executare se află în imposibilitatea de a respecta termenele prevăzute la
alineatele (1) și (2), aceasta informează de îndată autoritatea competentă din statul
emitent, prin orice mijloace la alegerea sa, motivând întârzierea și precizând
termenul de care preconizează că are nevoie în vederea pronunțării unei decizii
definitive.
(4)   Autoritatea competentă poate amâna decizia privind recunoașterea deciziei
privind măsuri de supraveghere judiciară în cazul în care certificatul menționat la
articolul 10 este incomplet sau nu corespunde în mod evident deciziei privind
măsuri de supraveghere judiciară, până la stabilirea unui termen rezonabil care să
permită completarea sau corectarea certificatului.

Articolul 13
Adaptarea măsurilor de supraveghere judiciară
(1)   În cazul în care caracterul măsurilor de supraveghere judiciară este
incompatibil cu legislația statului de executare, autoritatea competentă din statul
membru respectiv le poate adapta în sensul măsurilor de supraveghere judiciară
care se aplică, în conformitate cu legea statului de executare, pentru infracțiuni
similare. Măsura de supraveghere judiciară adaptată trebuie să corespundă pe cât
posibil celei impuse în statul emitent.
(2)   Măsura de supraveghere judiciară adaptată trebuie să nu fie mai severă decât
măsura de supraveghere judiciară care a fost impusă inițial.
(3)   În urma primirii unor informații menționate la articolul 20 alineatul (2) litera
(b) sau (f), autoritatea competentă din statul emitent poate decide să retragă
certificatul atât timp cât în statul de executare nu a început încă monitorizarea. În
orice caz, o astfel de decizie se pronunță și este comunicată cât mai curând cu
putință, în termen de cel mult zece zile de la primirea notificării respective.

Articolul 14
Dubla incriminare
(1)   Următoarele infracțiuni, în cazul în care se pedepsesc, în statul emitent, cu
închisoarea sau cu o măsură privativă de libertate cu o durată maximă de cel puțin
trei ani, astfel cum sunt definite de legislația statului emitent, conduc, în termenii
prezentei decizii-cadru și fără verificarea dublei incriminări a faptei, la
recunoașterea deciziei privind măsuri de supraveghere judiciară:
— participarea la un grup infracțional organizat;
— terorismul;
— traficul de persoane;
— exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă;
— traficul ilicit de droguri și substanțe psihotrope;
— traficul ilicit de arme, muniții și substanțe explozive;
— corupția;
— frauda, inclusiv cea care afectează interesele financiare ale Comunităților
Europene în înțelesul Convenției din 26 iulie 1995 privind protecția intereselor
financiare ale Comunităților Europene (5);
— spălarea produselor infracțiunii;
— contrafacerea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro;
— criminalitatea informatică;
— infracțiunile împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe
cale de dispariție și traficul ilicit de specii și soiuri de plante pe cale de
dispariție;
— facilitarea intrării și șederii ilegale;
— omorul, vătămarea corporală gravă;
— traficul ilicit de organe și țesuturi umane;
— răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal și luarea de ostateci;
— rasismul și xenofobia;
— furtul organizat sau armat;
— traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv de antichități și opere de artă;
— înșelăciunea;
— racketul și extorcarea de fonduri;
— contrafacerea și pirateria produselor;
— falsificarea de acte oficiale și uzul de fals;
— falsificarea de mijloace de plată;
— traficul ilicit de substanțe hormonale și alți factori de creștere;
— traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;
— traficul de vehicule furate;
— violul;
— incendierea cu intenție;
— infracțiunile de competența Curții Penale Internaționale;
— sechestrarea ilegală de nave sau aeronave;
— sabotajul.
(2)   Consiliul poate decide în orice moment să adauge alte categorii de infracțiuni
pe lista de la alineatul (1), hotărând în unanimitate, în urma consultării
Parlamentului European în condițiile prevăzute la articolul 39 alineatul (1) din
Tratatul privind Uniunea Europeană. Consiliul examinează, ținând seama de
raportul care i-a fost prezentat în conformitate cu articolul 27 din prezenta decizie-
cadru, dacă lista trebuie extinsă sau modificată.
(3)   Pentru alte infracțiuni decât cele aflate sub incidența alineatului (1), statul de
executare poate condiționa recunoașterea deciziei privind măsuri de supraveghere
judiciară de faptul că decizia trebuie să se refere la fapte care să reprezinte o
infracțiune și în temeiul legislației statului de executare, oricare ar fi elementele
constitutive ale acesteia și oricum ar fi descrisă.
(4)   În momentul adoptării prezentei decizii cadru, din motive de
constituționalitate, statele membre pot declara, printr-o declarație pe care o notifică
Secretariatului General al Consiliului, că nu vor aplica alineatul (1) cu privire la
infracțiunile menționate în respectivul alineat sau la o parte dintre acestea. Orice
astfel de declarație poate fi retrasă în orice moment. Astfel de declarații sau
retrageri de declarații se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 15
Temeiuri de nerecunoaștere
(1)   Autoritatea competentă a statului de executare poate refuza recunoașterea
deciziei privind măsuri de supraveghere judiciară în următoarele cazuri:
(a certificatul menționat la articolul 10 este incomplet sau, în mod evident, nu
) corespunde deciziei privind măsuri de supraveghere judiciară și nu a fost
completat sau corectat într-un termen rezonabil stabilit de către autoritatea
competentă din statul de executare;
(b nu sunt îndeplinite criteriile stabilite la articolul 9 alineatele (1) și (2) sau la
) articolul 10 alineatul (4);
(c recunoașterea deciziei privind măsurile de supraveghere judiciară ar
) contraveni principiului non bis in idem;
(d decizia privind măsurile de supraveghere judiciară se referă la un fapt care nu
) ar constitui o infracțiune în temeiul legii statului de executare, în situațiile
menționate la articolul 14 alineatul (3) și, în cazul în care statul de executare a
făcut o declarație în temeiul articolului 14 alineatul (4), în situațiile
menționate la articolul 14 alineatul (1); cu toate acestea, în materie fiscală,
vamală și monetară, executarea deciziei nu poate fi refuzată pe motiv că
legislația statului de executare nu impune taxe de același fel sau nu conține
același tip de dispoziții în materie fiscală, vamală sau monetară precum
legislația statului emitent;
(e acțiunea penală este împiedicată de intervenția prescripției în conformitate cu
) legea statului de executare și se referă la o faptă care ține de competența
statului respectiv, în temeiul legislației naționale a acestuia;
(f există imunitate în temeiul legislației statului executant, ceea ce face
) imposibilă monitorizarea măsurilor de supraveghere judiciară;
(g dacă, în temeiul legii statului de executare, persoana nu poate răspunde penal
) pentru fapta care stă la baza deciziei privind măsuri de supraveghere judiciară
din cauza vârstei sale;
(h în cazul încălcării măsurilor de supraveghere judiciară, autoritatea ar trebui să
) refuze predarea persoanei în cauză în conformitate cu Decizia-cadru
 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de
arestare și procedurile de predare între statele membre (6) (denumită în
continuare „decizia-cadru privind mandatul european de arestare”).
(2)   În cazurile prevăzute la alineatul (1) literele (a), (b) și (c), înainte să decidă
asupra refuzului de a recunoaște decizia privind măsuri de supraveghere judiciară,
autoritatea competentă din statul de executare comunică, prin mijloace adecvate, cu
autoritatea competentă din statul emitent și, dacă este cazul, îi solicită acesteia să
furnizeze de îndată toate informațiile suplimentare necesare.
(3)   În cazul în care autoritatea competentă din statul de executare este de părere
că recunoașterea deciziei privind măsurile de supraveghere judiciară ar putea fi
refuzată în temeiul alineatului (1) litera (h), însă cu toate acestea dorește să
recunoască decizia privind măsurile de supraveghere judiciară și să monitorizeze
măsurile de supraveghere judiciară pe care aceasta le prevede, informează
autoritatea competentă din statul emitent în legătură cu aceasta comunicând
motivele posibilului refuz. Într-un astfel de caz, autoritatea competentă din statul
emitent poate decide să retragă certificatul în conformitate cu articolul 13 alineatul
(3) teza a doua. În cazul în care autoritatea competentă din statul emitent nu retrage
certificatul, autoritatea competentă a statului de executare poate recunoaște decizia
privind măsurile de supraveghere judiciară și monitoriza măsurile de supraveghere
judiciară pe care aceasta le conține, subînțelegându-se faptul că persoana în cauză
nu poate fi predată în temeiul unui mandat european de arestare.

Articolul 16
Legea aplicabilă supravegherii judiciare
Monitorizarea unei măsuri de supraveghere judiciară este reglementată de legislația
statului de executare.

Articolul 17
Continuarea monitorizării măsurilor de supraveghere judiciară
În cazul în care termenul prevăzut la articolul 20 alineatul (2) litera (b) se apropie
de expirare și măsurile de supraveghere judiciară sunt în continuare necesare,
autoritatea competentă din statul emitent poate solicita autorității competente din
statul de executare să prelungească monitorizarea măsurilor de supraveghere
judiciară, având în vedere circumstanțele cauzei și consecințele previzibile asupra
persoanei în cazul în care s-ar aplica articolul 11 alineatul (2) litera (d). Autoritatea
competentă din statul emitent indică perioada de timp pentru care o astfel de
prelungire ar putea fi necesară.
Autoritatea competentă din statul de executare decide cu privire la această
solicitare în conformitate cu dreptul național, indicând, dacă este cazul, durata
maximă a prelungirii. În aceste cazuri, se poate aplica articolul 18 alineatul (3).
 Articolul 18
Competența privind toate deciziile ulterioare și legislația care le
reglementează
(1)   Fără a aduce atingere articolului 3, autoritatea competentă din statul emitent
are competența de a lua toate deciziile ulterioare referitoare la o decizie privind
măsuri de supraveghere judiciară. Printre astfel de decizii ulterioare se numără, în
special:
(a reînnoirea, revizuirea și retragerea deciziei privind măsurile de supraveghere
) judiciară;
(b) modificarea măsurilor de supraveghere judiciară;
(c emiterea unui mandat de arestare sau a oricărei alte decizii judiciare executorii
) având același efect.
(2)   Legislația statului emitent aplică deciziile luate în conformitate cu alineatul
(1).
(3)   În situația în care este necesar în temeiul dreptului intern, o autoritate
competentă din statul de executare poate decide să utilizeze procedura de
recunoaștere stabilită în prezenta decizie-cadru în vederea respectării deciziilor
menționate la alineatul (1) literele (a) și (b) în cadrul sistemului său juridic
național. O asemenea recunoaștere nu conduce la o nouă examinare a temeiurilor
de nerecunoaștere.
(4)   În situația în care autoritatea competentă a statului emitent a modificat
măsurile de supraveghere judiciară în conformitate cu alineatul (1) litera (b),
autoritatea competentă din statul de executare poate:
(a să adapteze aceste măsuri modificate în temeiul articolului 13, în cazul în care
) natura măsurilor de supraveghere judiciară modificate nu este compatibilă cu
legislația statului de executare;
sau
(b să refuze să monitorizeze măsurile de supraveghere judiciară modificate dacă
) respectivele măsuri nu se încadrează în tipurile de măsuri de supraveghere
menționate la articolul 8 alineatul (1) și/sau în cele notificate de statul de
executare în cauză în conformitate cu articolul 8 alineatul (2).
(5)   Competența autorității competente din statul emitent în temeiul alineatului (1)
nu aduce atingere procedurilor care pot fi inițiate în statul de executare împotriva
persoanei vizate în legătură cu faptele penale comise de persoana respectivă, altele
decât cele care stau la baza deciziei privind măsuri de supraveghere judiciară.

Articolul 19
Obligațiile autorităților implicate
(1)   În orice moment în timpul monitorizării măsurilor de supraveghere judiciară,
autoritatea competentă din statul de executare poate invita autoritatea competentă
din statul emitent să o informeze dacă monitorizarea măsurilor mai este necesară în
situația dată a unui anumit caz aflat în discuție. Autoritatea competentă din statul
emitent răspunde fără întârziere unei asemenea invitații, dacă este cazul prin
adoptarea unei decizii ulterioare menționate la articolul 18 alineatul (1).
(2)   La expirarea termenului menționat la articolul 10 alineatul (5), autoritatea
competentă din statul emitent indică, din oficiu sau la cererea autorității
competente a statului de executare, dacă este cazul, termenul suplimentar estimat
de care mai are nevoie pentru monitorizarea măsurilor.
(3)   Autoritatea competentă din statul de executare notifică fără întârziere
autoritatea competentă din statul emitent în legătură cu orice încălcare a măsurilor
de supraveghere judiciară, precum și cu orice altă constatare care ar putea duce la
adoptarea oricărei decizii ulterioare prevăzute la articolul 18 alineatul (1). Pentru
efectuarea notificării se utilizează formularul al cărui model este prevăzut în anexa
II.
(4)   În vederea audierii persoanei în cauză, procedura și condițiile prevăzute de
instrumentele dreptului internațional și al Uniunii Europene care prevăd
posibilitatea utilizării sistemelor de teleconferință și videoconferință pentru
audierea persoanelor poate fi utilizată mutatis mutandis, în special în situația în
care legislația statului emitent prevede obligativitatea unei audieri judiciare înainte
de adoptarea uneia dintre deciziile menționate la articolul 18 alineatul (1).
(5)   Autoritatea competentă din statul emitent informează de îndată autoritatea
competentă din statul de executare cu privire la toate deciziile menționate la
articolul 18 alineatul (1) și la faptul că a fost introdusă o acțiune în justiție
împotriva unei decizii privind măsuri de supraveghere judiciară.
(6)   În cazul în care certificatul referitor la decizia privind măsurile de
supraveghere judiciară a fost retras, autoritatea competentă din statul de executare
pune capăt măsurilor dispuse de îndată ce a fost notificată în mod corespunzător de
către autoritatea competentă din statul emitent.

Articolul 20
Informații furnizate de statul de executare
(1)   Autoritatea din statul de executare care a primit o decizie privind măsuri de
supraveghere judiciară, pe care nu are competența de a o recunoaște, împreună cu
un certificat, informează autoritatea competentă a statului emitent către ce
autoritate a transmis această decizie, împreună cu certificatul, în conformitate cu
articolul 10 alineatul (8).
(2)   Autoritatea competentă din statul de executare informează de îndată
autoritatea competentă din statul emitent, prin orice mijloace care permit o
înregistrare scrisă, cu privire la:
(a) orice schimbare de reședință a persoanei în cauză;
(b durata maximă pentru care măsurile de supraveghere judiciară pot fi
) monitorizate în statul de executare, în cazul în care statul de executare prevede
o astfel de durată maximă;
(c imposibilitatea practică de a monitoriza măsurile de supraveghere judiciară,
) din motivul că, după transmiterea deciziei privind măsuri de supraveghere
judiciară și a certificatului către statul de executare, persoana nu poate fi găsită
pe teritoriul statului de executare, caz în care statul de executare nu are nicio
obligație de a monitoriza măsurile de supraveghere judiciară;
(d faptul că a fost introdusă o cale de atac împotriva deciziei de recunoaștere a
) deciziei privind măsurile de supraveghere judiciară;
(e decizia definitivă de a recunoaște decizia privind măsuri de supraveghere
) judiciară și de a lua toate măsurile necesare pentru monitorizarea măsurilor de
supraveghere judiciară;
(f orice altă decizie de a adapta măsurile de supraveghere judiciară în
) conformitate cu articolul 13;
(g decizia de a nu recunoaște decizia privind măsuri de supraveghere judiciară și
) de a își asuma responsabilitatea monitorizării măsurilor de supraveghere
judiciară în conformitate cu articolul 15, inclusiv motivele luării acestei
decizii.

Articolul 21
Predarea persoanei
(1)   În cazul în care a autoritatea din statul emitent a emis un mandat de arestare
sau orice altă hotărâre judecătorească executorie având același efect, persoana este
predată în conformitate cu decizia-cadru privind mandatul european de arestare.
(2)   În acest context, articolul 2 alineatul (1) din decizia-cadru privind mandatul
european de arestare nu poate fi invocat de autoritatea competentă a statului de
executare pentru a refuza predarea persoanei.
(3)   Fiecare stat membru poate notifica Secretariatul General al Consiliului, în
momentul transpunerii prezentei decizii-cadru sau ulterior, că va aplica, de
asemenea, articolul 2 alineatul (1) din decizia-cadru privind mandatul european de
arestare pentru a decide în ceea ce privește predarea persoanei în cauză către statul
emitent.
(4)   Secretariatul General al Consiliului pune la dispoziția statelor membre și a
Comisiei informațiile primite în temeiul alineatului (3).
 Articolul 22
Consultări
(1)   Cu excepția cazului în care acest lucru nu este realizabil, autoritatea
competentă a statului emitent și autoritatea competentă a statului de executare se
consultă reciproc:
(a pe durata pregătirii sau, cel puțin, înaintea transmiterii unei decizii privind
) măsurile de supraveghere judiciară împreună cu certificatul menționat la
articolul 10;
(b pentru a facilita monitorizarea eficientă și în bune condiții a măsurilor de
) supraveghere judiciară;
(c în cazul în care persoana a încălcat grav măsurile de supraveghere judiciară
) impuse.
(2)   Autoritatea competentă a statului emitent ia în considerare orice indicații
comunicate de către autoritatea competentă a statului de executare privind riscul pe
care persoana vizată îl poate reprezenta pentru victime și pentru publicul larg.
(3)   În aplicarea alineatului (1), autoritățile competente din statul emitent și din
statul de executare schimbă toate informațiile utile, inclusiv:
(a informațiile care permit verificarea identității și a locului de reședință a
) persoanei în cauză;
(b informațiile relevante extrase din caziere în conformitate cu instrumentele
) legislative aplicabile.

Articolul 23
Notificări rămase fără răspuns
(1)   În cazul în care autoritatea competentă din statul de executare a transmis mai
multe notificări, prevăzute la articolul 19 alineatul (3), în legătură cu aceeași
persoană către autoritatea competentă din statul emitent, fără ca această ultimă
autoritate să fi adoptat în consecință orice decizie prevăzută la articolul 18 alineatul
(1), autoritatea competentă din statul de executare poate invita autoritatea
competentă din statul emitent să adopte o asemenea decizie, acordându-i acesteia
un termen rezonabil în acest sens.
(2)   În cazul în care autoritatea competentă din statul emitent nu acționează în
termenul indicat de autoritatea competentă din statul de executare, aceasta din
urmă poate decide încetarea măsurilor de supraveghere judiciară. Într-un asemenea
caz, aceasta informează autoritatea competentă din statul emitent cu privire la o
respectiva decizie și competența de monitorizare a măsurilor de supraveghere
judiciară revine la autoritatea competentă din statul emitent în temeiul articolului
11 alineatul (2).
(3)   În cazul în care dreptul statului de executare impune o confirmare periodică a
necesității de a prelungi monitorizarea măsurilor de supraveghere judiciară,
autoritatea competentă din statul de executare poate solicita autorității competente
din statul emitent să furnizeze o astfel de confirmare, acordându-i un termen
rezonabil pentru a răspunde la o astfel de solicitare. În cazul în care autoritatea
competentă a statului emitent nu răspunde în termenul respectiv, autoritatea
competentă din statul de executare poate trimite o nouă solicitare autorității
competente a statului emitent, acordându-i un termen rezonabil pentru a răspunde
la o astfel de solicitare și arătând faptul că poate decide încetarea monitorizării
măsurilor de supraveghere judiciară dacă nu se primește niciun răspuns în termenul
specificat. În cazul în care autoritatea competentă din statul de executare nu
primește un răspuns la o astfel de solicitare în termenul stabilit, aceasta poate
acționa în conformitate cu alineatul (2).

Articolul 24
Regimul lingvistic
Certificatele se traduc în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului
de executare. Orice stat membru poate să indice, la data adoptării prezentei decizii-
cadru sau la o dată ulterioară, într-o declarație depusă la Secretariatul General al
Consiliului, că va accepta o traducere într-o altă limbă sau mai multe limbi oficiale
ale instituțiilor Uniunii Europene.

Articolul 25
Costuri
Costurile generate de aplicarea prezentei decizii-cadru sunt suportate de către statul
de executare, cu excepția costurilor contractate exclusiv pe teritoriul statului
emitent.

Articolul 26
Relația cu alte acorduri și înțelegeri
(1)   În măsura în care astfel de acorduri sau înțelegeri permit extinderea sau
lărgirea obiectivelor prezentei decizii-cadru și ajută la o mai mare simplificarea sau
facilitare a recunoașterii reciproce a deciziilor privind măsuri de supraveghere
judiciară, statele membre pot:
(a continua aplicarea acordurilor sau a înțelegerilor bilaterale sau multilaterale în
) vigoare în momentul intrării în vigoare a prezentei decizii-cadru;
(b încheia acorduri sau înțelegeri bilaterale sau multilaterale după momentul
) intrării în vigoare a prezentei decizii-cadru.
(2)   Acordurile și înțelegerile menționate la alineatul (1) nu pot afecta în niciun fel
relațiile cu statele membre care nu sunt parte la acestea.
(3)   Statele membre informează Comisia și Consiliul, până la 1 martie 2010, cu
privire la acordurile sau înțelegerile existente menționate la alineatul (1) litera (a)
pe care doresc să le aplice în continuare.
(4)   De asemenea, statele membre informează Comisia și Consiliul cu privire la
orice nou acord sau înțelegere, în sensul alineatului (1) litera (b), în termen de trei
luni de la data semnării unui astfel de acord sau înțelegeri.

Articolul 27
Punerea în aplicare
(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma dispozițiilor
prezentei decizii-cadru până la 1 decembrie 2012.
(2)   Statele membre comunică, până la aceeași dată, Consiliului și Comisiei textul
dispozițiilor care transpun în legislația națională obligațiile care le revin în temeiul
prezentei decizii-cadru.

Articolul 28
Raportarea
(1)   Până la 1 decembrie 2013, Comisia întocmește un raport pe baza informațiilor
primite din partea statelor membre în temeiul articolului 27 alineatul (2).
(2)   În temeiul acestui raport, Consiliul evaluează:
(a măsura în care statele membre au luat măsurile necesare pentru a se conforma
) prezentei decizii-cadru; și
(b) aplicarea prezentei decizii-cadru.
(3)   Raportul este însoțit, după caz, de propuneri legislative.

Articolul 29
Intrarea în vigoare
Prezenta decizie-cadru intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Luxemburg, 23 octombrie 2009.
Pentru Consiliu
Președintele
T. BILLSTRÖM

( )  Aviz nepublicat încă în Jurnalul Oficial.

1

( )  JO L 190, 18.7.2002, p. 1.

2

( )  JO L 350, 30.12.2008, p. 60.

3

( )  JO L 191, 7.7.1998, p. 4.

4
( )  JO C 316, 27.11.1995, p. 49.
5

( )  JO L 190, 18.7.2002, p. 1.

6

Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008

privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul
hotărârilor judecătorești și al deciziilor de probațiune în vederea
supravegherii măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative

JO L 337, 16.12.2008, p. 102-122 

DECIZIA-CADRU 2008/947/JAI A CONSILIULUI

din 27 noiembrie 2008

privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor

judecătorești și al deciziilor de probațiune în vederea supravegherii măsurilor
de probațiune și a sancțiunilor alternative
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31
alineatul (1) literele (a) și (c) și articolul 34 alineatul (2) litera (b),
având în vedere inițiativa Republicii Federale Germania și a Republicii
Franceze (1),
având în vedere avizul Parlamentului European (2),
întrucât:
(1 Uniunea Europeană și-a stabilit drept obiectiv realizarea unui spațiu de
) libertate, securitate și justiție. Acesta presupune din partea statelor membre o
înțelegere a libertății, a securității și a justiției care este identică în elementele
sale esențiale și care se bazează pe principiile libertății, democrației,
respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale
statului de drept.
(2 Obiectivul cooperării polițienești și judiciare în cadrul Uniunii Europene este
) acela de a le oferi tuturor cetățenilor un nivel înalt de securitate. Unul dintre
elementele esențiale ale acestei cooperări este principiul recunoașterii
reciproce a hotărârilor judecătorești, consacrat în cadrul concluziilor reuniunii
Consiliului European care a avut loc la Tampere la 15-16 octombrie 1999 și
reafirmat în Programul de la Haga din 4-5 noiembrie 2004 de consolidare a
libertății, a securității și a justiției în Uniunea Europeană (3). În cadrul
 programului de măsuri din 29 noiembrie 2000 adoptat în scopul punerii în
aplicare a principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor în materie penală,
Consiliul s-a pronunțat în favoarea cooperării în materie de condamnări cu
suspendare și liberare condiționată.
(3 Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind
) aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești
în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în
scopul executării lor în Uniunea Europeană (4) vizează recunoașterea reciprocă
și executarea pedepselor cu închisoarea și a măsurilor privative de libertate.
Sunt necesare mai multe norme comune, în special în cazul în care unei
persoane care nu își are reședința legală obișnuită în statul de condamnare i s-
a aplicat o pedeapsă neprivativă de libertate care implică supravegherea
măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative.
(4 Convenția Consiliului Europei din 30 noiembrie 1964 privind supravegherea
) infractorilor condamnați condiționat sau liberați condiționat a fost ratificată
numai de 12 state membre, în unele cazuri cu multe rezerve. Prezenta decizie-
cadru furnizează un instrument mai eficace, întrucât se întemeiază pe
principiul recunoașterii reciproce și implică participarea tuturor statelor
membre.
(5 Prezenta decizie-cadru respectă drepturile fundamentale și principiile
) recunoscute la articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care sunt
exprimate și în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în special
în capitolul VI. Nicio dispoziție a prezentei decizii-cadru nu ar trebui
interpretată ca interzicând refuzul recunoașterii unei hotărâri judecătorești
și/sau refuzul supravegherii unei măsuri de probațiune sau a unei sancțiuni
alternative în cazul în care există motive obiective de a se considera că măsura
de probațiune sau sancțiunea alternativă a fost aplicată pentru a pedepsi o
persoană din motive legate de sexul, rasa, religia, originea etnică, cetățenia,
limba, opiniile politice sau orientarea sa sexuală sau că această persoană ar
putea fi dezavantajată din unul dintre aceste motive.
(6 Prezenta decizie-cadru nu ar trebui să împiedice un stat membru să aplice
) normele sale constituționale privind dreptul la un proces echitabil, libertatea
de asociere, libertatea presei, libertatea de exprimare în alte mijloace de
informare în masă și libertatea convingerilor religioase.
(7 Dispozițiile prezentei decizii-cadru ar trebui să fie aplicate în conformitate cu
) dreptul cetățenilor Uniunii la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor
membre, în conformitate cu articolul 18 din Tratatul de instituire a
Comunității Europene.
(8 Recunoașterea reciprocă și supravegherea condamnărilor cu suspendare, a
) condamnărilor cu amânarea aplicării pedepsei, a sancțiunilor alternative și a
 deciziilor privind liberarea condiționată au drept scop sporirea șanselor de
reintegrare socială a persoanei condamnate, permițându-i acesteia să își
păstreze legăturile familiale, lingvistice, culturale și de altă natură, dar și
îmbunătățirea monitorizării respectării măsurilor de probațiune și a
sancțiunilor alternative, cu scopul de a preveni recidiva, acordând astfel o
atenție cuvenită protecției victimelor și a publicului larg.
(9 Există mai multe tipuri de măsuri de probațiune și sancțiuni alternative care
) sunt comune statelor membre și pe care toate aceste state membre sunt
dispuse, în principiu, să le supravegheze. Supravegherea acestor tipuri de
măsuri și sancțiuni ar trebui să fie obligatorie, cu anumite excepții prevăzute
în prezenta decizie-cadru. Statele membre pot declara că, în plus, sunt dispuse
să supravegheze alte tipuri de măsuri de probațiune sau/și alte tipuri de
sancțiuni alternative.
(10 Măsurile de probațiune și sancțiunile alternative care trebuie, în principiu,
) supravegheate în mod obligatoriu, cuprind, printre altele, dispoziții privind
comportamentul (cum ar fi obligația de a înceta consumul de alcool),
reședința (cum ar fi obligația de schimbare a reședinței pentru cauze de
violență domestică), educația și formarea (cum ar fi obligația de a urma „ore
de conducere sigură”), activitățile din timpul liber (cum ar fi obligația de a
înceta practicarea unui anumit sport sau participarea la acesta) și limitări
privind modalitățile de desfășurare a unei activități profesionale (cum ar fi
obligația de a căuta o activitate profesională într-un alt mediu de lucru;
această obligație nu include supravegherea respectării pierderii dreptului de
exercitare a profesiei care decurge din sancțiunea respectivă).
(11 După caz, s-ar putea recurge la monitorizarea electronică în vederea
) supravegherii măsurilor de probațiune sau a sancțiunilor alternative, în
conformitate cu procedurile și normele de drept național.
(12 Statul membru în care persoana în cauză a fost condamnată poate transmite
) statului membru unde persoana condamnată își are reședința legală obișnuită
o hotărâre judecătorească și, după caz, o decizie de probațiune, în vederea
recunoașterii acestora și a supravegherii măsurilor de probațiune sau a
sancțiunilor alternative prevăzute de respectiva hotărâre sau decizie.
(13 Decizia privitoare la transmiterea hotărârii judecătorești și, după caz, a
) deciziei de probațiune către un alt stat membru ar trebui să fie adoptată în
fiecare caz individual în parte de către autoritatea competentă a statului de
condamnare, ținându-se seama, printre altele, de declarațiile făcute în
conformitate cu articolul 5 alineatul (4), articolul 10 alineatul (4) și articolul
14 alineatul (3).
(14 Hotărârea judecătorească și, după caz, decizia de probațiune pot fi transmise,
) de asemenea, altui stat membru decât cel pe teritoriul căruia persoana
 condamnată își are reședința, dacă autoritatea competentă din statul de
executare respectiv, ținând seama de condițiile prezentate în declarația
relevantă făcută de respectivul stat în conformitate cu prezenta decizie-cadru,
aprobă o astfel de transmitere. Aprobarea de transmitere se poate da în
special în vederea reabilitării sociale în cazul în care persoana condamnată,
fără a-și pierde dreptul de ședere, intenționează să se mute în alt stat membru
deoarece a obținut un contract de muncă, dacă persoana respectivă este un
membru de familie al unui rezident legal obișnuit pe teritoriul respectivului
stat membru sau dacă persoana respectivă are intenția de a urma studii sau o
formare profesională în respectivul stat membru, în conformitate cu dreptul
comunitar.
(15 Statele membre ar trebui să aplice propria legislație națională și propriile
) proceduri de recunoaștere a unei hotărâri judecătorești și, după caz, a unei
decizii de probațiune. În cazul unei condamnări cu amânarea aplicării
pedepsei sau al unei sancțiuni alternative, atunci când hotărârea
judecătorească nu prevede o pedeapsă cu închisoarea sau o măsură privativă
de libertate care trebuie executată în caz de nerespectare a obligațiilor sau a
instrucțiunilor respective, acest lucru ar putea implica faptul că statele
membre care au făcut declarația relevantă în conformitate cu prezenta
decizie-cadru atunci când au luat decizia de recunoaștere sunt de acord să
supravegheze măsurile de probațiune sau sancțiunile alternative respective și
nu își asumă altă responsabilitate decât aceea de a lua deciziile ulterioare
privind modificarea obligațiilor sau a instrucțiunilor cuprinse în măsura de
probațiune sau în sancțiunea alternativă sau a duratei termenului de
încercare. Prin urmare, în astfel de cazuri, recunoașterea are numai efectul de
a permite statului de executare să adopte aceste tipuri de decizii ulterioare.
(16 Un stat membru poate refuza să recunoască o hotărâre judecătorească și,
) după caz, o decizie de probațiune, dacă hotărârea în cauză a fost pronunțată
împotriva unei persoane care nu a fost găsită vinovată, ca în cazul unei
persoane suferind de o boală psihică, iar hotărârea judecătorească sau, după
caz, decizia de probațiune prevede un tratament medical/terapeutic pe care
statul de executare nu îl poate supraveghea cu privire la aceste persoane în
temeiul legislației sale naționale.
(17 Motivul de refuz legat de teritorialitate ar trebui aplicat numai în cazuri
) excepționale și în vederea unei cooperări pe cât de extinse posibil în temeiul
dispozițiilor prezentei decizii-cadru, ținând cont de obiectivele acesteia.
Orice decizie de aplicare a acestui motiv de refuz ar trebui să se întemeieze
pe o analiză de la caz la caz și pe consultări între autoritățile competente ale
statului de condamnare și ale statului de executare.
(18 În cazul în care măsurile de probațiune sau sancțiunile alternative includ
) activități prestate în folosul comunității, statul de executare ar trebui să aibă
 dreptul de a refuza recunoașterea hotărârii judecătorești și, după caz, a
deciziei de probațiune, dacă activitățile prestate în folosul comunității ar fi
efectuate în mod normal în mai puțin de șase luni.
(19 Modelul certificatului este redactat într-un asemenea mod încât elementele
) esențiale ale hotărârii judecătorești și, după caz, ale deciziei de probațiune
sunt incluse în certificat, care ar trebui să fie tradus în limba oficială sau în
una dintre limbile oficiale ale statului de executare. Certificatul ar trebui să
sprijine autoritățile competente din statul de executare în luarea deciziilor în
temeiul prezentei decizii-cadru, inclusiv a deciziilor privind recunoașterea și
asumarea responsabilității de supraveghere a măsurilor de probațiune și a
sancțiunilor alternative, a deciziilor privind adaptarea măsurilor de
probațiune și a sancțiunilor alternative, precum și a deciziilor ulterioare luate
în special în cazuri de nerespectare a unei măsuri de probațiune sau a unei
sancțiuni alternative.
(20 În sensul principiului recunoașterii reciproce, pe care se întemeiază prezenta
) decizie-cadru, statele membre de condamnare și de executare ar trebui să
promoveze contactele directe între autoritățile lor competente la aplicarea
prezentei decizii-cadru.
(21 Toate statele membre ar trebui să se asigure că persoanele condamnate, cu
) privire la care sunt adoptate decizii în temeiul prezentei decizii-cadru,
beneficiază de o serie de drepturi legale și de căi de atac în conformitate cu
legislația lor națională, indiferent dacă autoritățile competente desemnate
pentru adoptarea de decizii în temeiul prezentei decizii-cadru sunt sau nu de
natură judiciară.
(22 Toate deciziile ulterioare privitoare la o condamnare cu suspendare, la o
) condamnare cu amânarea aplicării pedepsei sau la o sancțiune alternativă
care au drept rezultat aplicarea unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri
privative de libertate ar trebui să fie adoptate de către o autoritate judiciară.
(23 Întrucât toate statele membre au ratificat Convenția Consiliului Europei din
) 28 ianuarie 1981 pentru protecția persoanelor privind prelucrarea automată a
datelor personale, datele personale prelucrate în cadrul punerii în aplicare a
prezentei decizii-cadru ar trebui să fie protejate în conformitate cu principiile
stabilite în respectiva convenție.
(24 Întrucât obiectivele prezentei decizii-cadru, și anume facilitarea reabilitării
) sociale a persoanelor condamnate, îmbunătățirea protecției victimelor și a
publicului general și facilitarea aplicării de măsuri de probațiune și sancțiuni
alternative adecvate în cazul infractorilor care nu locuiesc în statul de
condamnare, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre
având în vedere natura transfrontalieră a situațiilor implicate și, prin urmare,
datorită dimensiunii acțiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii,
 Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității,
astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul de instituire a Comunității
Europene și cum este aplicat prin articolul 2 paragraful al doilea din Tratatul
privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității,
astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul de instituire a Comunității
Europene, prezenta decizie-cadru nu depășește ceea ce este necesar pentru
realizarea acestor obiective,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE-CADRU:

Articolul 1
Obiectivele și domeniul de aplicare
(1)   Prezenta decizie-cadru are ca obiectiv facilitarea reabilitării sociale a
persoanelor condamnate, îmbunătățirea protecției victimelor și a publicului larg,
precum și facilitarea aplicării unor măsuri de probațiune și sancțiuni alternative
adecvate în cazul infractorilor care nu locuiesc în statul de condamnare. În vederea
realizării acestor obiective, prezenta decizie-cadru stabilește norme în conformitate
cu care un stat membru, altul decât statul membru în care persoana în cauză a fost
condamnată, recunoaște hotărârile judecătorești și, după caz, deciziile de
probațiune și supraveghează măsurile de probațiune aplicate în temeiul unei
hotărâri judecătorești, sau sancțiunile alternative prevăzute de o astfel de hotărâre
judecătorească, și ia toate celelalte decizii privind hotărârea judecătorească în
cauză, cu excepția cazului în care se prevede altfel prin prezenta decizie-cadru.
(2)   Prezenta decizie-cadru se aplică numai în ceea ce privește:
(a) recunoașterea hotărârilor judecătorești și, după caz, a deciziilor de probațiune;
(b transferul responsabilității supravegherii măsurilor de probațiune și a
) sancțiunilor alternative;
(c) toate celelalte decizii legate de cele de la literele (a) și (b),
astfel cum sunt descrise și prevăzute în prezenta decizie-cadru.
(3)   Prezenta decizie-cadru nu se aplică în ceea ce privește:
(a executarea hotărârilor judecătorești în materie penală prin care sunt aplicate
) pedepse cu închisoarea sau măsuri privative de libertate care intră în domeniul
de aplicare a Deciziei-cadru 2008/909/JAI;
(b recunoașterea și executarea sancțiunilor financiare și a ordinelor de confiscare
) care sunt reglementate de Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24
februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a
sancțiunilor financiare (5) și de Decizia-cadru 2006/783/JAI a Consiliului din 6
octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a
ordinelor de confiscare (6).
(4)   Prezenta decizie-cadru nu are ca efect modificarea obligației de respectare a
drepturilor fundamentale și a principiilor fundamentale de drept, astfel cum sunt
consacrate la articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Articolul 2
Definiții
În sensul prezentei decizii-cadru:
1 „hotărâre judecătorească” înseamnă orice hotărâre judecătorească definitivă sau
. ordin pronunțat de o instanță judecătorească din statul de condamnare, prin
care se stabilește că o persoană fizică a comis o infracțiune și i se aplică:
(a o pedeapsă cu închisoarea sau orice măsură privativă de libertate, în cazul în care o
) decizie de liberare condiționată a fost pronunțată în temeiul respectivei hotărâri
judecătorești sau printr-o decizie ulterioară de probațiune;

(b) o condamnare cu suspendare;

(c) o condamnare cu amânarea aplicării pedepsei;

(d) o sancțiune alternativă;

2 „condamnare cu suspendare” înseamnă o pedeapsă cu închisoarea sau o măsură

. privativă de libertate a cărei executare este suspendată condiționat, integral sau
parțial, în momentul pronunțării sentinței, prin impunerea uneia sau a mai
multor măsuri de probațiune. Astfel de măsuri de probațiune pot fi incluse în
hotărârea judecătorească sau stabilite printr-o decizie separată de probațiune
adoptată de o autoritate competentă;
3 „condamnare cu amânarea aplicării pedepsei” înseamnă o hotărâre
. judecătorească conform căreia aplicarea unei pedepse a fost amânată
condiționat, prin impunerea uneia sau a mai multor măsuri de probațiune, sau
în care una sau mai multe măsuri de probațiune sunt impuse în locul unei
pedepse cu închisoarea sau al unei măsuri privative de libertate. Astfel de
măsuri de probațiune pot fi incluse în hotărârea judecătorească sau stabilite
printr-o decizie separată de probațiune adoptată de o autoritate competentă;
4 „sancțiune alternativă” înseamnă o sancțiune care nu constă într-o pedeapsă cu
. închisoarea, într-o măsură privativă de libertate sau într-o sancțiune financiară
și care presupune o obligație sau o măsură de constrângere;
5 „decizie de probațiune” înseamnă o hotărâre judecătorească sau o decizie
. definitivă a unei autorități competente a statului de condamnare pronunțată în
temeiul unei asemenea hotărâri judecătorești:
(i) care acordă o liberare condiționată; sau
 (ii) care impune măsuri de probațiune;

6 „liberare condiționată” înseamnă o decizie definitivă pronunțată de către o

. autoritate competentă sau care decurge din normele de drept intern privind
liberarea înainte de termen a unei persoane condamnate după executarea
parțială a pedepsei cu închisoarea sau a unei măsuri privative de libertate prin
impunerea uneia sau a mai multor măsuri de probațiune;
7 „măsuri de probațiune” înseamnă obligații și măsuri de constrângere impuse de
. o autoritate competentă unei persoane fizice, în conformitate cu legislația
națională a statului de condamnare, în legătură cu o condamnare cu suspendare,
o condamnare cu amânarea aplicării pedepsei sau o liberare condiționată;
8 „stat de condamnare” înseamnă statul membru în care este pronunțată o
. hotărâre judecătorească;
9 „stat de executare” înseamnă statul membru în care sunt supravegheate
. măsurile de probațiune și sancțiunile alternative în urma unei decizii în
conformitate cu articolul 8.

Articolul 3
Desemnarea autorităților competente
(1)   Fiecare stat membru informează Secretariatul General al Consiliului cu privire
la autoritatea sau autoritățile care, în temeiul legislației sale naționale, sunt
competente să acționeze în conformitate cu prezenta decizie-cadru în cazul în care
respectivul stat membru reprezintă statul de condamnare sau statul de executare.
(2)   Statele membre pot desemna autorități care nu sunt de natură judiciară ca fiind
autoritățile competente pentru luarea deciziilor în temeiul prezentei decizii-cadru,
cu condiția ca aceste autorități să aibă competența de a lua decizii de natură
similară în conformitate cu procedurile și normele de drept intern.
(3)   În cazul în care o decizie în temeiul articolului 14 alineatul (1) litera (b) sau
(c) este luată de către o autoritate competentă alta decât o instanță judecătorească,
statele membre se asigură că această decizie poate fi revizuită de către o instanță
judecătorească sau de un alt organism independent cu rol similar la cererea
persoanei vizate.
(4)   Secretariatul General al Consiliului pune informațiile primite la dispoziția
tuturor statelor membre și a Comisiei.

Articolul 4
Tipuri de măsuri de probațiune și sancțiuni alternative
(1)   Prezenta decizie-cadru se aplică următoarelor măsuri de probațiune sau
sancțiuni alternative:
(a obligației persoanei condamnate de a informa o anumită autoritate cu privire
) la orice schimbare a reședinței sau a locului de muncă;
(b obligației de a nu intra în anumite localități, locuri sau zone definite din statul
) de condamnare sau statul de executare;
(c obligației conținând limitări în ceea ce privește părăsirea teritoriului statului de
) executare;
(d dispozițiilor privind comportamentul, reședința, educația și formarea,
) activitățile din timpul liber sau conținând limitări privind modalitățile de
desfășurare a unei activități profesionale;
(e) obligației de a se prezenta la date stabilite în fața unei anumite autorități;
(f) obligației de a evita contactul cu anumite persoane;
(g obligației de a evita contactul cu anumite obiecte, care au fost utilizate sau ar
) putea fi utilizate de către persoana condamnată în scopul comiterii unei fapte
penale;
(h obligației de a repara din punct de vedere financiar prejudiciul cauzat de
) infracțiune și/sau obligației de a furniza o dovadă a îndeplinirii acestei
obligații;
(i) obligației de a presta activități în folosul comunității;
(j obligației de a coopera cu un agent de supraveghere (consilier de probațiune)
) sau cu un reprezentant al unui serviciu social care are responsabilități în ceea
ce privește persoanele condamnate;
(k) obligației de a urma un tratament terapeutic sau de dezintoxicare.
(2)   La punerea în aplicare a prezentei decizii-cadru, fiecare stat membru
informează Secretariatul General al Consiliului cu privire la măsurile de probațiune
și la sancțiunile alternative pe care este pregătit să le supravegheze, pe lângă cele
menționate la alineatul (1). Secretariatul General al Consiliului pune informațiile
primite la dispoziția tuturor statelor membre și a Comisiei.

Articolul 5
Criterii pentru transmiterea unei hotărâri judecătorești și, după caz, a unei
decizii de suspendare condiționată a executării pedepsei
(1)   Autoritatea competentă din statul de condamnare poate transmite o hotărâre
judecătorească și, după caz, o decizie de probațiune autorității competente din
statul membru în care persoana condamnată își are reședința legală obișnuită, în
cazul în care persoana condamnată s-a întors sau intenționează să se întoarcă în
statul respectiv.
(2)   O autoritate competentă a statului de condamnare poate transmite, la cererea
persoanei condamnate, hotărârea judecătorească și, după caz, decizia de probațiune
unei autorități competente a unui stat membru altul decât cel în care persoana
condamnată își are reședința legală obișnuită, cu condiția ca cea din urmă autoritate
să fie de acord cu această transmitere.
(3)   La punerea în aplicare a prezentei decizii-cadru, statele membre decid în ce
condiții autoritățile lor competente pot accepta transmiterea hotărârii judecătorești
și, după caz, a deciziei de probațiune în temeiul alineatului (2).
(4)   Fiecare stat membru adresează o declarație Secretariatului General al
Consiliului cu privire la determinarea efectuată în temeiul alineatului (3). Statele
membre pot modifica această declarație în orice moment. Secretariatul General
pune informațiile primite la dispoziția tuturor statelor membre și a Comisiei.

Articolul 6
Procedura de transmitere a hotărârii judecătorești și, după caz, a deciziei de
probațiune
(1)   Atunci când transmite o hotărâre judecătorească și, după caz, o decizie de
probațiune unui alt stat membru, în aplicarea articolului 5 alineatul (1) sau (2),
autoritatea competentă din statul de condamnare se asigură că aceasta este însoțită
de un certificat, al cărui formular standard este prezentat în anexa I.
(2)   Hotărârea judecătorească și, după caz, decizia de probațiune, împreună cu
certificatul menționat la alineatul (1), sunt transmise de autoritatea competentă a
statului de condamnare direct autorității competente a statului de executare prin
orice mijloace care produc un înscris, în condiții care permit statului de executare
să stabilească autenticitatea acestora. Hotărârea judecătorească și decizia de
probațiune în original sau în copie legalizată, precum și certificatul în original se
înaintează autorității competente a statului de executare, în cazul în care acesta
solicită acest lucru. Toate comunicările oficiale se fac, de asemenea, în mod direct
între respectivele autorități competente.
(3)   Certificatul menționat la alineatul (1) trebuie să fie semnat, iar conținutul său
certificat drept conform cu realitatea de către autoritatea competentă a statului de
condamnare.
(4)   Pe lângă măsurile și sancțiunile prevăzute la articolul 4 alineatul (1),
certificatul menționat la alineatul (1) din prezentul articol include numai măsurile
sau sancțiunile notificate de statul de executare în conformitate cu articolul 4
alineatul (2).
(5)   Autoritatea competentă a statului de condamnare transmite hotărârea
judecătorească și, după caz, decizia de probațiune, împreună cu certificatul
menționat la alineatul (1), unui singur stat de executare o dată.
(6)   În cazul în care autoritatea competentă a statului de executare nu este
cunoscută autorității competente a statului de condamnare, aceasta din urmă
efectuează toate cercetările necesare, inclusiv prin intermediul punctelor de contact
ale Rețelei Judiciare Europene create prin Acțiunea comună 98/428/JAI a
Consiliului din 29 iunie 1998 (7), pentru a obține informațiile din partea statului de
executare.
(7)   În cazul în care o autoritate a statului de executare care primește o hotărâre
judecătorească și, după caz, o decizie de probațiune, împreună cu certificatul
menționat la alineatul (1), nu are competența de a recunoaște valabilitatea acesteia
și de a lua măsurile necesare pentru supravegherea măsurilor de probațiune sau a
sancțiunilor alternative, autoritatea respectivă transmite din oficiu hotărârea în
cauză autorității competente și informează fără întârziere autoritatea competentă a
statului de condamnare în consecință, prin orice mijloace care produc un înscris.

Articolul 7
Consecințe pentru statul de condamnare
(1)   De îndată ce autoritatea competentă a statului de executare recunoaște
hotărârea judecătorească și, după caz, decizia de probațiune care i-a fost transmisă
și informează autoritatea competentă a statului de condamnare cu privire la o astfel
de recunoaștere, statul de condamnare nu mai deține competența în ceea ce privește
supravegherea măsurilor de probațiune sau a sancțiunilor alternative impuse și nici
nu mai poate lua măsurile ulterioare prevăzute la articolul 14 alineatul (1).
(2)   Competența menționată la alineatul (1) îi revine statului de condamnare:
(a de îndată ce autoritatea competentă a notificat autoritatea competentă din
) statul de executare cu privire la retragerea certificatului menționat la articolul
6 alineatul (1), în temeiul articolului 9 alineatul (4);
(b în cazurile prevăzute la articolul 14 alineatul (3) coroborat cu articolul 14
) alineatul (5); și
(c) în cazurile prevăzute la articolul 20.

Articolul 8
Decizia statului de executare
(1)   Autoritatea competentă a statului de executare recunoaște hotărârea
judecătorească și, după caz, decizia de probațiune transmisă în conformitate cu
articolul 5 și respectând procedura prevăzută la articolul 6 și adoptă, de îndată,
toate măsurile necesare pentru supravegherea măsurilor de probațiune sau a
sancțiunilor alternative, cu excepția cazului în care decide să invoce unul dintre
motivele de refuz al recunoașterii și al supravegherii prevăzute la articolul 11.
(2)   Autoritatea competentă a statului de executare poate amâna decizia privind
recunoașterea hotărârii judecătorești și, după caz, a deciziei de probațiune, în cazul
în care certificatul menționat la articolul 6 alineatul (1) este incomplet sau nu
corespunde în mod evident hotărârii judecătorești sau, după caz, deciziei de
probațiune, până la stabilirea unui termen rezonabil care să permită completarea
sau corectarea certificatului.

Articolul 9
Adaptarea măsurilor de probațiune sau a pedepselor alternative
(1)   În cazul în care natura sau durata măsurii de probațiune sau ale sancțiunii
alternative relevante, sau durata termenului de încercare sunt incompatibile cu
legislația statului de executare, autoritatea competentă a statului respectiv le poate
adapta în conformitate cu natura și durata măsurilor de probațiune și ale
sancțiunilor alternative sau cu durata termenului de încercare care se aplică în
conformitate cu legea statului de executare pentru infracțiuni echivalente. Măsura
de probațiune adaptată, pedeapsa alternativă sau durata termenului de încercare
corespund, pe cât posibil, celor stabilite în statul de condamnare.
(2)   În cazul în care măsura de probațiune, sancțiunea alternativă sau termenul de
încercare au fost adaptate deoarece durata acestora depășea durata maximă
prevăzută de legea statului de executare, durata măsurii de probațiune adaptate, a
sancțiunii alternative adaptate sau a termenului de încercare adaptat nu este
inferioară duratei maxime prevăzute pentru infracțiuni echivalente de legea statului
de executare.
(3)   Măsura de probațiune adaptată, sancțiunea alternativă sau termenul de
încercare nu sunt mai severe sau de o durată superioară în raport cu măsura de
probațiune, sancțiunea alternativă sau termenul de încercare impus inițial.
(4)   În urma primirii informațiilor menționate la articolul 16 alineatul (2) sau la
articolul 18 alineatul (5), autoritatea competentă a statului de condamnare poate
decide să retragă certificatul menționat la articolul 6 alineatul (1) cu condiția ca
statul de executare să nu fi început încă supravegherea. În astfel de cazuri, decizia
este luată și este comunicată cât mai curând cu putință, în termen de zece zile de la
primirea informațiilor.

Articolul 10
Dubla incriminare
(1)   Următoarele infracțiuni, în cazul în care sunt pasibile, în statul de
condamnare, de o pedeapsă cu închisoarea sau o măsură privativă de libertate cu o
durată maximă de cel puțin trei ani, astfel cum sunt definite de legislația statului de
condamnare, conduc, în termenii prezentei decizii-cadru și fără verificarea dublei
incriminări a faptei, la recunoașterea hotărârii judecătorești și, după caz, a deciziei
de probațiune și la supravegherea măsurilor de probațiune și a sancțiunilor
alternative:
— participarea la un grup infracțional organizat;
— terorismul;
— traficul de ființe umane;
— exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă;
— traficul ilicit de substanțe narcotice și substanțe psihotrope;
— traficul ilicit de arme, muniții și explozive;
— corupția;
— frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale
Comunităților Europene în sensul Convenției din 26 iulie 1995 privind
protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (8);
— spălarea banilor proveniți din săvârșirea de infracțiuni;
— falsificarea de bani, inclusiv a monedei euro;
— criminalitatea informatică;
— infracțiunile de mediu, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de
dispariție și traficul ilicit de specii și soiuri de plante pe cale de dispariție;
— facilitarea intrării și a șederii ilegale;
— omuciderea, vătămarea corporală gravă;
— traficul ilicit de organe și țesuturi umane;
— răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal și luarea de ostateci;
— rasismul și xenofobia;
— jafurile organizate sau armate;
— traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv de antichități și opere de artă;
— înșelăciunea;
— deturnarea de fonduri;
— contrafacerea de produse și pirateria;
— falsificarea documentelor administrative și uzul de fals;
— falsificarea de monede sau alte valori;
— trafic ilicit de substanțe hormonale și alți factori de creștere;
— traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;
— traficul de vehicule furate;
— violul;
— incendierea voluntară;
— infracțiunile de competența Curții Penale Internaționale;
— sechestrarea ilegală de aeronave/nave;
— sabotajul.
(2)   Consiliul poate decide în orice moment să adauge alte categorii de infracțiuni
pe lista prevăzută la alineatul (1) din prezentul articol, hotărând în unanimitate, în
urma consultării Parlamentului European în condițiile prevăzute la articolul 39
alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Consiliul examinează, ținând
seama de raportul care i-a fost prezentat în conformitate cu articolul 26 alineatul
(1) din prezenta decizie-cadru, dacă lista trebuie extinsă sau modificată.
(3)   Pentru alte infracțiuni decât cele aflate sub incidența alineatului (1), statul de
executare poate supune recunoașterea hotărârii judecătorești și, după caz, a deciziei
de probațiune și supravegherea măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative
condiției ca hotărârea să privească fapte care constituie infracțiuni și în temeiul
legii statului de executare, indiferent de elementele constitutive ale acesteia și de
definiția sa.
(4)   La adoptarea prezentei decizii-cadru sau ulterior, orice stat membru poate să
notifice o declarație Secretariatului General al Consiliului prin care să declare că
nu va aplica dispozițiile alineatului (1). Orice astfel de declarație poate fi retrasă în
orice moment. Astfel de declarații sau retrageri de declarații se publică în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 11
Motive de refuz al recunoașterii și al supravegherii
(1)   Autoritatea competentă a statului de executare poate refuza recunoașterea
hotărârii judecătorești sau, după caz, a deciziei de probațiune și asumarea
responsabilității de supraveghere a măsurilor de probațiune sau a sancțiunilor
alternative dacă:
(a certificatul menționat la articolul 6 alineatul (1) este incomplet sau nu
) corespunde în mod vădit hotărârii judecătorești sau deciziei de suspendare
condiționată a executării pedepsei și nu a fost completat sau corectat într-un
termen rezonabil stabilit de către autoritatea competentă a statului de
executare;
(b nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute la articolul 5 alineatul (1), la articolul 5
) alineatul (2) sau la articolul 6 alineatul (4);
(c recunoașterea hotărârii judecătorești și asumarea responsabilității de
) supraveghere a măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative ar
contraveni principiului ne bis in idem;
(d în unul dintre cazurile menționate la articolul 10 alineatul (3) și, în cazul în
) care statul de executare a făcut o declarație în temeiul articolului 10 alineatul
(4), într-una dintre situațiile menționate la articolul 10 alineatul (1), hotărârea
judecătorească se referă la fapte care nu ar constitui o infracțiune în temeiul
legii statului de executare. Cu toate acestea, în materie fiscală, vamală și de
schimb valutar, executarea hotărârii judecătorești sau, după caz, a deciziei de
probațiune nu poate fi refuzată pe motiv că legea statului de executare nu
impune același tip de impozite sau taxe sau nu conține dispoziții de același tip
în materie fiscală, vamală și de schimb valutar ca și legea statului de
condamnare;
(e executarea pedepsei este prescrisă în conformitate cu legea statului de
) executare și se referă la o faptă care ține de competența statului respectiv, în
temeiul legislației sale naționale;
(f imunitatea conferită de legea statului de executare împiedică supravegherea
) măsurilor de probațiune sau a sancțiunilor alternative;
(g în temeiul legii statului de executare, persoana condamnată nu răspunde penal
) din cauza vârstei sale pentru fapta cu privire la care a fost pronunțată hotărârea
judecătorească;
(h hotărârea judecătorească a fost pronunțată in absentia, cu excepția cazului în
) care certificatul atestă faptul că persoana a fost citată personal sau informată
prin intermediul unui reprezentant competent, în conformitate cu legislația
națională a statului de condamnare, cu privire la data și locul audierii care a
dus la pronunțarea hotărârii judecătorești in absentia sau faptul că persoana
respectivă a declarat unei autorități competente că nu contestă cauza;
(i hotărârea judecătorească sau, după caz, decizia de probațiune prevede un
) tratament medical/terapeutic pe care, fără a aduce atingere articolului 9, statul
de executare nu îl poate supraveghea având în vedere sistemul său juridic sau
de sănătate;
(j durata măsurii de probațiune sau a sancțiunii alternative este mai mică de șase
) luni; sau
(k hotărârea judecătorească se referă la infracțiuni care, în conformitate cu legea
) statului de executare, sunt considerate a fi fost comise în întregime sau într-o
măsură semnificativă pe teritoriul acestuia sau într-un loc echivalent cu
teritoriul acestuia.
(2)   Orice decizie luată în temeiul alineatului (1) litera (k) referitoare la infracțiuni
comise parțial pe teritoriul statului de executare sau într-un loc echivalent cu
teritoriul acestuia se ia de către autoritatea competentă a statului de executare
numai în situații excepționale și de la caz la caz, luându-se în considerare
circumstanțele specifice cazului, în special măsura în care faptele respective au fost
sau nu comise în mod semnificativ în statul de condamnare.
(3)   În cazurile prevăzute la alineatul (1) literele (a), (b), (c), (h), (i), (j) și (k),
înainte să decidă asupra refuzului de a recunoaște hotărârea judecătorească sau,
după caz, decizia de probațiune și de a-și asuma responsabilitatea de supraveghere
a măsurilor de probațiune și a pedepselor alternative, autoritatea competentă a
statului de executare comunică prin mijloace adecvate cu autoritatea competentă a
statului de condamnare și, dacă este necesar, solicită acesteia din urmă să furnizeze
fără întârziere toate informațiile suplimentare necesare.
(4)   În cazul în care autoritatea competentă a statului de executare decide să invoce
un motiv de refuz prevăzut la alineatul (1) din prezentul articol, în special motivele
prevăzute la alineatul (1) litera (d) sau (k), aceasta poate totuși să decidă, de comun
acord cu autoritatea competentă a statului de condamnare, să supravegheze
măsurile de probațiune sau sancțiunile alternative aplicate prin hotărârea
judecătorească și, după caz, decizia de probațiune care i-a fost transmisă, fără a-și
asuma răspunderea luării nici uneia dintre deciziile menționate la articolul 14
alineatul (1) literele (a), (b) și (c).

Articolul 12
Termenul
(1)   Autoritatea competentă a statului de executare decide cât mai repede posibil și
în termen de 60 de zile de la primirea hotărârii judecătorești și, după caz, a deciziei
de probațiune, împreună cu certificatul menționat la articolul 6 alineatul (1), dacă
recunoaște sau nu hotărârea judecătorească și, după caz, decizia de probațiune și
dacă își asumă responsabilitatea de supraveghere a măsurilor de probațiune sau a
sancțiunilor alternative. Aceasta informează de îndată autoritatea competentă a
statului de condamnare, prin orice mijloace care produc un înscris, cu privire la
decizia sa.
(2)   În cazul în care, în împrejurări excepționale, autoritatea competentă a statului
de executare se află în imposibilitatea de a respecta termenul prevăzut la alineatul
(1), aceasta informează de îndată autoritatea competentă a statului de condamnare
prin orice mijloace, motivând întârzierea și precizând timpul estimat necesar în
vederea luării unei decizii definitive.

Articolul 13
Legea aplicabilă
(1)   Supravegherea și aplicarea măsurilor de probațiune și a sancțiunilor
alternative sunt reglementate de legea statului de executare.
(2)   Autoritatea competentă a statului de executare poate supraveghea obligația
menționată la articolul 4 alineatul (1) litera (h) solicitând persoanei condamnate să
furnizeze o dovadă a îndeplinii obligației de a repara prejudiciul cauzat de
infracțiune.

Articolul 14
Competența privind toate deciziile ulterioare și legea aplicabilă
(1)   Autoritatea competentă a statului de executare este competentă să ia toate
deciziile ulterioare cu privire la o condamnare cu suspendare, o liberare
condiționată, o condamnare cu amânarea aplicării pedepsei sau o sancțiune
alternativă, în special în situația nerespectării unei măsuri de probațiune sau a unei
sancțiuni alternative sau dacă persoana condamnată comite o nouă infracțiune.
Printre astfel de decizii ulterioare se numără, în special:
(a modificarea obligațiilor sau a instrucțiunilor cuprinse în măsura de probațiune
) sau în sancțiunea alternativă, sau modificarea duratei termenului de încercare;
(b revocarea suspendării executării hotărârii judecătorești sau a deciziei privind
) liberarea condiționată; și
(c aplicarea unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri privative de libertate
) în cazul unei pedepse alternative sau al unei condamnări cu amânarea
executării pedepsei.
(2)   Legea statului de executare se aplică în cazul deciziilor luate în conformitate
cu alineatul (1) și în cazul tuturor consecințelor ulterioare ale hotărârii
judecătorești, inclusiv în cazul executării și, dacă este necesar, al adaptării pedepsei
cu închisoarea sau a altei măsuri privative de libertate.
(3)   Fiecare stat membru poate declara, la adoptarea prezentei decizii-cadru sau la
o dată ulterioară, că, în calitate de stat de executare, va refuza asumarea
responsabilității prevăzute la alineatul (1) literele (b) și (c), în cazuri sau categorii
de cazuri care urmează a fi prevăzute de statul membru respectiv, în special:
(a în cazurile care privesc o sancțiune alternativă, atunci când hotărârea
) judecătorească nu implică o pedeapsă cu închisoarea sau o altă măsură
privativă de libertate care trebuie executată în caz de nerespectare a
obligațiilor sau a instrucțiunilor respective;
(b) în cazurile care privesc o condamnare cu amânarea aplicării pedepsei;
(c în cazurile în care hotărârea judecătorească vizează acte care nu constituie
) infracțiuni în conformitate cu legislația statului de executare, indiferent de
elementele constitutive și de definiția acesteia.
(4)   Atunci când un stat membru utilizează posibilitățile prevăzute la alineatul (3),
autoritatea competentă a statului de executare transferă din nou jurisdicția
autorității competente a statului de condamnare în cazul nerespectării măsurii de
probațiune sau a sancțiunii alternative, dacă autoritatea competentă din statul de
executare consideră că este necesar să se adopte o decizie ulterioară prevăzută la
alineatul (1) litera (b) sau (c).
(5)   În cazurile prevăzute la alineatul (3) din prezentul articol, obligația de a
recunoaște hotărârea judecătorească și, după caz, decizia de probațiune, precum și
obligația de a întreprinde fără întârziere măsurile necesare pentru supravegherea
măsurilor de probațiune și/sau a sancțiunilor alternative, astfel cum se menționează
la articolul 8 alineatul (1), nu sunt afectate.
(6)   Declarațiile menționate la alineatul (3) se fac sub forma unei notificări
adresate Secretariatului General al Consiliului. Orice astfel de declarație poate fi
retrasă în orice moment. Declarațiile și retragerile declarațiilor menționate în
prezentul articol se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 15
Consultări între autoritățile competente
Atunci când și ori de câte ori se consideră necesar, autoritățile competente din
statul de condamnare și din statul de executare se pot consulta în scopul de a
facilita aplicarea corectă și eficientă a prezentei decizii-cadru.

Articolul 16
Obligațiile autorităților care intervin în cazul în care competența pentru
deciziile ulterioare revine statului de executare
(1)   Autoritatea competentă a statului de executare informează de îndată
autoritatea competentă a statului de condamnare, prin orice mijloace care produc
un înscris, cu privire la toate deciziile referitoare la:
(a) modificarea măsurii de probațiune sau a sancțiunii alternative;
(b revocarea suspendării executării hotărârii judecătorești sau revocarea deciziei
) privind liberarea condiționată;
(c executarea unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri privative de libertate
) ca urmare a nerespectării unei măsuri de probațiune sau a unei pedepse
alternative;
(d) prescrierea măsurilor de probațiune sau a sancțiunii alternative.
(2)   În cazul în care i se solicită acest lucru de către autoritatea competentă a
statului de condamnare, autoritatea competentă a statului de executare o
informează pe aceasta cu privire la durata maximă a privării de libertate prevăzută
de legislația națională a statului de executare pentru infracțiunea cu privire la care
s-a pronunțat hotărârea judecătorească și care ar putea fi impusă persoanei
condamnate în cazul încălcării măsurilor de probațiune sau a sancțiunilor
alternative. Această informație este furnizată imediat după primirea hotărârii
judecătorești și, după caz, a deciziei de probațiune, împreună cu certificatul
menționat la articolul 6 alineatul (1).
(3)   Autoritatea competentă a statului de condamnare informează de îndată
autoritatea competentă a statului de executare, prin orice mijloace care produc un
înscris, cu privire la orice împrejurări sau constatări care, în opinia sa, ar putea
conduce la pronunțarea uneia sau a mai multor decizii menționate la alineatul (1)
litera (a), (b) sau (c).

Articolul 17
Obligațiile autorităților care intervin în cazul în care competența pentru
deciziile ulterioare revine statului de condamnare
(1)   În cazul în care autoritatea competentă a statului de condamnare este abilitată
să se pronunțe cu privire la deciziile ulterioare prevăzute la articolul 14 alineatul
(1), în temeiul aplicării articolului 14 alineatul (3), autoritatea competentă a statului
de executare o notifică de îndată cu privire la:
(a orice constatare care poate duce la revocarea suspendării executării hotărârii
) judecătorești sau la revocarea deciziei privind liberarea condiționată;
(b orice constatare care poate duce la aplicarea unei pedepse cu închisoarea sau a
) unei măsuri privative de libertate;
(c toate faptele și împrejurările suplimentare a căror transmitere este solicitată de
) către autoritatea competentă din statul de condamnare și care sunt esențiale
pentru a-i permite acesteia să adopte decizii ulterioare, în conformitate cu
legislația națională.
(2)   Atunci când un stat membru utilizează posibilitatea prevăzută la articolul 11
alineatul (4), autoritatea competentă a statului respectiv informează autoritatea
competentă a statului de condamnare în cazul nerespectării de către persoana
condamnată a măsurii de probațiune sau a sancțiunii alternative.
(3)   Notificarea constatărilor menționate la alineatul (1) literele (a) și (b) și la
alineatul (2) se efectuează utilizând formularul standard prevăzut în anexa II.
Notificarea faptelor și a împrejurărilor menționate la alineatul (1) litera (c) se
efectuează prin orice mijloace care produc un înscris, inclusiv, atunci când este
posibil, prin intermediul formularului prevăzut în anexa II.
(4)   În cazul în care, în temeiul legislației statului de condamnare, persoanei
condamnate trebuie să i se acorde dreptul la audiere în instanță înaintea pronunțării
unei decizii cu privire la aplicarea unei pedepse, această cerință poate fi respectată
urmând mutatis mutandis procedura prezentată în instrumentele de drept
internațional sau comunitar care prevăd posibilitatea utilizării serviciile de
videoconferință pentru audierea persoanelor.
(5)   Autoritatea competentă a statului de condamnare informează de îndată
autoritatea competentă a statului de executare, cu privire la toate deciziile
referitoare la:
(a revocarea suspendării executării hotărârii judecătorești sau revocarea deciziei
) privind liberarea condiționată;
(b executarea pedepsei cu închisoarea sau a unei măsuri privative de libertate, în
) cazul în care hotărârea judecătorească include o astfel de măsură;
(c aplicarea unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri privative de libertate,
) în cazul în care hotărârea judecătorească nu include o astfel de măsură;
(d) prescrierea măsurii de probațiune sau a sancțiunii alternative.

Articolul 18
Informații transmise de statul de executare în toate situațiile
Autoritatea competentă a statului de executare informează de îndată autoritatea
competentă a statului de condamnare, prin orice mijloace care lasă un înscris, cu
privire la:
1 transmiterea hotărârii judecătorești și, după caz, a deciziei de probațiune,
. împreună cu certificatul menționat la articolul 6 alineatul (1), autorității
competente care răspunde de recunoașterea acestora și de adoptarea măsurilor
necesare pentru supravegherea măsurilor de probațiune sau a sancțiunilor
alternative, în conformitate cu articolul 6 alineatul (7);
2 imposibilitatea practică de a supraveghea măsurile de probațiune sau
. sancțiunile alternative, din motivul că, după transmiterea hotărârii judecătorești
și, după caz, a deciziei de probațiune, împreună cu certificatul menționat la
articolul 6 alineatul (1), către statul de executare, persoana condamnată nu
poate fi găsită pe teritoriul statului de executare, caz în care statul de executare
nu are nicio obligație de a supraveghea măsurile de probațiune sau sancțiunile
alternative;
3 decizia de a recunoaște hotărârea judecătorească și, după caz, decizia de
. probațiune și de a își asuma responsabilitatea pentru supravegherea măsurilor
de probațiune sau a sancțiunilor alternative;
4 orice decizie de a nu recunoaște hotărârea judecătorească și, după caz, decizia
. de probațiune și de a refuza asumarea responsabilității pentru supravegherea
măsurilor de probațiune sau a sancțiunilor alternative, în conformitate cu
articolul 11, odată cu motivele care au stat la baza deciziei respective;
5 orice decizie de a adapta măsurile de probațiune sau sancțiunile alternative în
. conformitate cu articolul 9, odată cu motivele care au stat la baza deciziei
 respective;
6 orice decizie de amnistie sau grațiere care determină nesupravegherea
. măsurilor de probațiune sau a sancțiunilor alternative din motivele menționate
la articolul 19 alineatul (1), după caz, odată cu motivele care au stat la baza
deciziei respective.

Articolul 19
Amnistia, grațierea, revizuirea hotărârii judecătorești
(1)   Amnistia sau grațierea pot fi acordate atât de statul de condamnare, cât și de
statul de executare.
(2)   Numai statul de condamnare poate decide în ceea ce privește solicitările de
revizuire a hotărârii judecătorești aflate la baza măsurilor de probațiune sau a
sancțiunilor alternative care trebuie supravegheate în temeiul prezentei decizii-
cadru.

Articolul 20
Limitele competenței statului de executare
(1)   În cazul în care persoana condamnată fuge din statul de executare sau nu mai
are reședința legală obișnuită în statul respectiv, autoritatea competentă a statului
de executare poate transfera înapoi autorității competente din statul de condamnare
competența privind supravegherea măsurilor de probațiune sau a sancțiunilor
alternative, precum și privind toate deciziile ulterioare referitoare la executarea
hotărârii judecătorești.
(2)   În cazul în care în statul de condamnare se desfășoară noi proceduri penale cu
privire la persoana respectivă, autoritatea competentă a statului de condamnare
poate solicita autorității competente a statului de executare să transfere înapoi
competențele în ceea ce privește supravegherea măsurilor de probațiune și a
sancțiunilor alternative, precum și în ceea ce privește deciziile ulterioare referitoare
la executarea hotărârii judecătorești către autoritatea competentă din statul de
condamnare. Într-un astfel de caz, autoritatea competentă a statului de executare
poate transfera competența înapoi către autoritatea competentă a statului de
condamnare.
(3)   Atunci când, în aplicarea prezentului articol, competența este transferată
înapoi către statul de condamnare, autoritatea competentă a statului respectiv preia
competența în cauză. În vederea supravegherii ulterioare a măsurilor de probațiune
sau a sancțiunilor alternative, autoritatea competentă a statului de condamnare ține
seama de durata și de măsura în care au fost respectate măsurile de probațiune sau
sancțiunile alternative în statul de executare, precum și de orice decizie luată de
statul de executare în conformitate cu articolul 16 alineatul (1).
 Articolul 21
Limbile
Certificatele menționate la articolul 6 alineatul (1) se traduc în limba oficială sau în
una dintre limbile oficiale ale statului de executare. Orice stat membru poate să
indice, la adoptarea prezentei decizii-cadru sau ulterior, într-o declarație depusă la
Secretariatul General al Consiliului, că va accepta o traducere într-o altă limbă sau
mai multe limbi oficiale ale instituțiilor Uniunii Europene.

Articolul 22
Cheltuieli
Cheltuielile generate de aplicarea prezentei decizii-cadru sunt suportate de către
statul de executare, cu excepția cheltuielilor contractate exclusiv pe teritoriul
statului de condamnare.

Articolul 23
Raportul cu alte acorduri și înțelegeri
(1)   Începând cu 6 decembrie 2011, prezenta decizie-cadru înlocuiește, în
raporturile dintre statele membre, dispozițiile corespunzătoare din Convenția
Consiliului Europei din 30 noiembrie 1964 privind supravegherea persoanelor
condamnate condiționat sau liberate condiționat.
(2)   Statele membre pot continua să aplice acordurile sau înțelegerile bilaterale sau
multilaterale în vigoare după 6 decembrie 2008, în măsura în care acestea permit
extinderea sau aprofundarea obiectivelor prezentei decizii-cadru și contribuie la o
mai mare simplificare sau facilitare a procedurilor de supraveghere a măsurilor de
probațiune și a sancțiunilor alternative.
(3)   Statele membre pot încheia acorduri sau înțelegeri bilaterale sau multilaterale
după 6 decembrie 2008, în măsura în care aceste acorduri sau înțelegeri permit
extinderea sau aprofundarea dispozițiilor prezentei decizii-cadru și contribuie la o
mai mare simplificare sau facilitare a procedurilor de supraveghere a măsurilor de
probațiune și a sancțiunilor alternative.
(4)   Până la 6 martie 2009, statele membre informează Consiliul și Comisia cu
privire la acordurile sau înțelegerile existente menționate la alineatul (2), pe care
doresc să continue să le aplice. De asemenea, statele membre informează Consiliul
și Comisia cu privire la orice nou acord sau înțelegere, astfel cum sunt menționate
la alineatul (3), în termen de trei luni de la data semnării acestora.

Articolul 24
Aplicarea teritorială
Prezenta decizie-cadru se aplică Gibraltarului.
 Articolul 25
Punerea în aplicare
(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma dispozițiilor
prezentei decizii-cadru până la 6 decembrie 2011.
(2)   Statele membre transmit Secretariatului General al Consiliului și Comisiei
textul dispozițiilor care transpun în legislația lor națională obligațiile care le revin
în temeiul prezentei decizii-cadru.

Articolul 26
Reexaminarea
(1)   Până la 6 decembrie 2014, Comisia întocmește un raport pe baza informațiilor
primite din partea statelor membre în temeiul articolului 25 alineatul (2).
(2)   Pe baza acestui raport, Consiliul evaluează:
(a măsura în care statele membre au luat măsurile necesare pentru a se conforma
) prezentei decizii-cadru; și
(b) aplicarea prezentei decizii-cadru.
(3)   Raportul este însoțit, după caz, de propuneri legislative.

Articolul 27
Intrarea în vigoare
Prezenta decizie-cadru intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 27 noiembrie 2008.
Pentru Consiliu
Președintele
M. ALLIOT-MARIE

( )  JO C 147, 30.6.2007, p. 1.

1

( )  Avizul din 25 octombrie 2007 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

2

( )  JO C 53, 3.3.2005, p. 1.

3

( )  JO L 327, 5.12.2008, p. 27.

4

( )  JO L 76, 22.3.2005, p. 16.

5

( )  JO L 328, 24.11.2006, p. 59.

6

( )  JO L 191, 7.7.1998, p. 4.

7

( )  JO C 316, 27.11.1995, p. 49.

8
Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008
privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul
hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau
măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea
Europeană

JO L 327, 5.12.2008, p. 27-46 (

DECIZIA-CADRU 2008/909/JAI A CONSILIULUI

din 27 noiembrie 2008

privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor

judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de
libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31
alineatul (1) litera (a) și articolul 34 alineatul (2) litera (b),
având în vedere inițiativa Republicii Austria, a Republicii Finlanda și a Regatului
Suediei,
având în vedere avizul Parlamentului European,
întrucât:
(1 Consiliul European întrunit la Tampere în 15 și 16 octombrie 1999 a aprobat
) principiul recunoașterii reciproce, care ar trebui să devină piatra de temelie a
cooperării judiciare atât în materie civilă, cât și penală în cadrul Uniunii.
(2 La 29 noiembrie 2000, Consiliul, în conformitate cu concluziile de la
) Tampere, a adoptat un program de măsuri pentru punerea în aplicare a
principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie
penală (1), în care a solicitat o evaluare a necesității instituirii unor mecanisme
moderne de recunoaștere reciprocă a sentințelor definitive care implică
privarea de libertate (măsura 14) și aplicarea extinsă a principiului transferării
persoanelor condamnate, astfel încât să includă persoanele rezidente într-un
stat membru (măsura 16).
(3 Programul de la Haga2 privind consolidarea libertății, securității și justiției în
) Uniunea Europeană ( ) cere statelor membre să finalizeze programul de
măsuri, în special în domeniul executării pedepselor privative de libertate
definitive.
(4 Toate statele membre au ratificat Convenția Consiliului Europei din 21 martie
) 1983 privind transferarea persoanelor condamnate. În temeiul convenției în
cauză, persoanele condamnate pot fi transferate, în scopul executării restului
 pedepsei, doar statului de cetățenie al acestora și doar cu consimțământul
acestor persoane și al statelor implicate. Protocolul adițional la Convenția
respectivă, din 18 decembrie 1997, care permite transferarea fără
consimțământul persoanei, sub rezerva anumitor condiții, nu a fost ratificat de
către toate statele membre. Niciunul dintre aceste instrumente nu impune o
obligație de principiu privind preluarea persoanelor condamnate în scopul
executării pedepsei sau ordinului.
(5 Drepturile procedurale în cadrul procedurii penale sunt un element esențial
) pentru asigurarea încrederii reciproce între statele membre în cooperarea
judiciară. Relațiile dintre statele membre, care sunt caracterizate de o
încredere reciprocă specială în sistemele juridice ale celorlalte state membre,
permit recunoașterea de către statul de executare a deciziilor luate de
autoritățile statului emitent. Prin urmare, ar trebui să se ia în considerare o
dezvoltare sporită a cooperării prevăzute de instrumentele Consiliului Europei
privind executarea hotărârilor judecătorești în materie penală, în special în
cazul în care cetățeni ai Uniunii au făcut obiectul unei hotărâri judecătorești în
materie penală și au fost condamnați printr-o pedeapsă sau măsură care
implică privarea de libertate în alt stat membru. Fără a aduce atingere
necesității de a furniza persoanei condamnate garanții corespunzătoare, nu ar
trebui să se mai acorde o importanță predominantă implicării acesteia în
procedură, supunând consimțământului său, în toate cazurile, transmiterea
unei hotărâri judecătorești unui alt stat membru în scopul recunoașterii și
executării pedepsei pronunțate.
(6 Prezenta decizie-cadru ar trebui pusă în aplicare și aplicată astfel încât să
) permită respectarea principiilor generale de egalitate, echitate și caracter
rezonabil.
(7 Articolul 4 alineatul (1) litera (c) conține o dispoziție discreționară care
) permite transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului, de exemplu,
statului membru de cetățenie al persoanei condamnate, în alte cazuri decât
cele prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b) sau statului membru în care
locuiește persoana condamnată și în care aceasta a avut reședința legală în
mod continuu pe o perioadă de cel puțin cinci ani și va păstra un drept de
ședere permanentă în respectivul stat membru.
(8 În cazurile menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (c), transmiterea
) hotărârii judecătorești și a certificatului statului de executare face obiectul
unor consultări între autoritățile competente ale statului emitent și cele ale
statului de executare și este supusă consimțământului autorității competente a
statului de executare. Autoritățile competente ar trebui să țină cont de
elemente precum durata șederii sau alte legături cu statul de executare. În
cazurile în care persoana condamnată ar putea fi transferată către un stat
membru și către o țară terță în temeiul dreptului național sau al instrumentelor
 internaționale, autoritățile competente ale statului emitent și ale statului de
executare ar trebui, în decursul unor consultări, să analizeze dacă executarea
sentinței în statul de executare ar putea facilita realizarea obiectivului de
reabilitare socială în mod mai eficient decât executarea în țara terță.
(9 Executarea condamnării în statul de executare ar trebui să sporească șansele
) de reabilitare socială ale persoanei condamnate. În vederea dobândirii
certitudinii că executarea pedepsei de către statul de executare va contribui la
facilitarea reabilitării sociale a persoanei condamnate, autoritatea competentă
a statului emitent ar trebui să țină cont de elemente precum atașamentul
persoanei la statul de executare, faptul dacă persoana în cauză consideră sau
nu statul de executare ca un loc față de care are legături familiale, lingvistice,
culturale, sociale sau economice sau de alt tip.
(10 Avizul persoanei condamnate menționate la articolul 6 alineatul (3) poate fi
) util în special la aplicarea articolului 4 alineatul (4). Termenul „în special”
este folosit pentru a acoperi și cazurile în care avizul persoanei condamnate
ar include informații care ar putea prezenta interes în legătură cu motivele de
nerecunoaștere și neexecutare. Dispozițiile articolului 4 alineatul (4) și ale
articolului 6 alineatul (3) nu constituie un motiv de refuz fondat pe
reabilitarea socială.
(11 Polonia are nevoie de mai mult timp decât celelalte state membre pentru a
) face față consecințelor practice și materiale ale transferării de cetățeni
polonezi condamnați în alte state membre, în special din perspectiva unei
mobilități crescute a cetățenilor polonezi în cadrul Uniunii. Din acest motiv,
ar trebui să se prevadă o derogare temporară având un domeniu de aplicare
limitat, pe termen de cel mult cinci ani.
(12 Prezenta decizie-cadru ar trebui de asemenea să se aplice mutatis
) mutandis executării sentințelor în cazurile în care se aplică articolul 4
alineatul (6) și articolul 5 alineatul (3) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a
Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și
procedurile de predare între statele membre (3). Aceasta înseamnă, printre
altele, că fără să aducă atingere deciziei-cadru respective, statul de executare
ar putea verifica existența motivelor de nerecunoaștere și neexecutare, astfel
cum sunt prevăzute la articolul 9 din prezenta decizie-cadru, inclusiv
verificarea dublei incriminări, în măsura în care statul de executare face o
declarație în temeiul articolului 7 alineatul (4) din prezenta decizie-cadru,
drept o condiție pentru recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești în
vederea stabilirii fie a predării persoanei, fie a executării pedepsei în cazurile
în care se aplică articolul 4 alineatul (6) din Decizia-cadru 2002/584/JAI.
(13 Prezenta decizie-cadru respectă drepturile fundamentale și principiile
) recunoscute de articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care se
reflectă și în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în special
 capitolul VI. Nimic din prezenta decizie-cadru nu ar trebui interpretat ca o
interdicție de a refuza executarea unei hotărâri judecătorești dacă există
motive obiective să se creadă că pedeapsa a fost impusă cu scopul de a
sancționa o persoană din motive legate de sex, rasă, religie, origine etnică,
cetățenie, limbă, opinii politice sau orientare sexuală sau că aduce atingere
poziției acestei persoane din oricare dintre aceste motive.
(14 Prezenta decizie-cadru nu ar trebui să împiedice niciun stat membru să aplice
) normele sale constituționale privind dreptul la un proces echitabil,
respectarea libertății de asociere, a libertății presei și a libertății de exprimare
în alte mijloace de informare.
(15 Prezenta decizie-cadru ar trebui să se aplice în conformitate cu dreptul
) cetățenilor Uniunii de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre
conferit de articolul 18 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
(16 Prezenta decizie-cadru ar trebui să se aplice în conformitate cu legislația
) comunitară în domeniu, în special Directiva 2003/86/CE a Consiliului (4),
Directiva 2003/109/CE a Consiliului (5) și Directiva 2004/38/CE a
Parlamentului European și a Consiliului (6).
(17 Atunci când se face trimitere în prezenta decizie-cadru la statul pe teritoriul
) căruia „trăiește” persoana condamnată, se înțelege prin aceasta locul de care
este legată respectiva persoană pe baza reședinței obișnuite și a altor
elemente de tipul relațiilor familiale, sociale și profesionale.
(18 În aplicarea articolului 5 alineatul (1), ar trebui să fie posibilă transmiterea
) unei hotărâri judecătorești sau a unei copii certificate pentru conformitate a
acesteia, precum și a unui certificat autorității competente din statul de
executare prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă, prin poșta
electronică sau fax, de exemplu, și în condiții care să îi permită statului de
executare să stabilească autenticitatea acestor documente.
(19 În cazurile menționate la articolul 9 alineatul (1) litera (k), statul de executare
) ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a adapta sancțiunea în
conformitate cu prezenta decizie-cadru înainte de a refuza să recunoască și să
execute pedeapsa care implică o altă măsură decât pedepsele privative de
libertate.
(20 Motivul de refuz prevăzut la articolul 9 alineatul (l) litera (k) poate fi de
) asemenea aplicat în cazurile în care persoana nu a fost declarată vinovată de
o infracțiune, cu toate că autoritatea competentă a aplicat o măsură privativă
de libertate, alta decât o pedeapsă cu închisoarea, drept consecință a unei
infracțiuni comise.
(21 Motivul de refuz legat de teritorialitate ar trebui aplicat doar în cazuri
) excepționale și în vederea unei cooperări pe cât de extinse posibil în temeiul
 dispozițiilor prezentei decizii-cadru, ținând cont de obiectivul acesteia. Orice
decizie de aplicare a acestui motiv de refuz ar trebui să fie fondată pe o
analiză de la caz la caz și pe consultări între autoritățile competente ale
statului emitent și ale statului de executare.
(22 Termenul menționat la articolul 12 alineatul (2) ar trebui să fie pus în
) aplicare de statele membre astfel încât, ca regulă generală, decizia definitivă,
inclusiv o procedură de recurs, să fie finalizată în termen de 90 de zile.
(23 Articolul 18 alineatul (1) prevede că, sub rezerva excepțiilor enumerate la
) alineatul (2), regula specialității se aplică numai în cazurile în care persoana
a fost transferată statului de executare. Prin urmare, ar trebui ca regula
respectivă să nu se aplice în cazurile în care persoana nu a fost transferată în
statul de executare, de exemplu în cazurile în care persoana a fugit în statul
de executare,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE-CADRU:

CAPITOLUL I
DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1
Definiții
În sensul prezentei decizii-cadru:
(a „hotărâre judecătorească” înseamnă o decizie sau un ordin definitiv pronunțate
) de către o instanță judecătorească din statul emitent prin care este condamnată
o persoană fizică;
(b „pedeapsă” înseamnă orice pedeapsă sau măsură privativă de libertate impusă
) pentru o perioadă de timp limitată sau nelimitată ca urmare a unei infracțiuni
pe baza unui proces penal;
(c „stat emitent” înseamnă statul membru în care a fost pronunțată o hotărâre
) judecătorească;
(d „stat de executare” înseamnă statul membru căruia i-a fost transmisă o
) hotărâre judecătorească în scopul recunoașterii sau executării acesteia.

Articolul 2
Stabilirea autorităților competente
(1)   Fiecare stat membru informează Secretariatul General al Consiliului cu privire
la autoritatea sau autoritățile care, în temeiul legislației sale naționale, sunt
competente în conformitate cu prezenta decizie-cadru, atunci când acest stat
membru este statul emitent sau statul de executare.
(2)   Secretariatul General al Consiliului pune informațiile primite la dispoziția
tuturor statelor membre și a Comisiei.

Articolul 3
Scopul și domeniul de aplicare
(1)   Scopul prezentei decizii-cadru este de a stabili norme în temeiul cărora un stat
membru urmează să recunoască o hotărâre judecătorească și să execute pedeapsa,
în vederea facilitării reabilitării sociale a persoanei condamnate.
(2)   Prezenta decizie-cadru se aplică în cazul în care persoana condamnată se află
în statul emitent sau în statul de executare.
(3)   Prezenta decizie-cadru se aplică numai recunoașterii hotărârilor judecătorești
și executării pedepselor în sensul prezentei decizii-cadru. Faptul că, pe lângă
condamnare, au fost impuse o amendă și/sau un ordin de confiscare, care nu au fost
încă achitate, recuperate sau executate, nu împiedică transmiterea unei hotărâri
judecătorești. Recunoașterea și executarea unor astfel de amenzi și ordine de
confiscare în alt stat membru se bazează pe instrumentele aplicabile între statele
membre, în special Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie
2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce sancțiunilor
pecuniare (7) și Decizia-cadru 2006/783/JAI a Consiliului din 6 octombrie 2006
privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce pentru ordinele de
confiscare (8).
(4)   Prezenta decizie-cadru nu are ca efect modificarea obligației de respectare a
drepturilor fundamentale și a principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt
acestea consacrate de articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

CAPITOLUL II
RECUNOAȘTEREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREȘTI ȘI
EXECUTAREA PEDEPSELOR

Articolul 4
Criteriile de transmitere a unei hotărârii judecătorești și a unui certificat unui
alt stat membru
(1)   Cu condiția ca persoana condamnată să se găsească în statul emitent sau în
statul de executare și ca respectiva persoană să-și fi dat consimțământul atunci
când acesta i-a fost cerut în temeiul articolului 6, o hotărâre judecătorească, însoțită
de certificatul al cărui model figurează în anexa I, poate fi transmisă unuia din
următoarele state membre:
(a statului membru de cetățenie al persoanei condamnate, pe teritoriul căruia
) trăiește aceasta; sau
(b statului membru de cetățenie, pe teritoriul căruia, deși nu este statul membru
) în care trăiește, va fi deportată persoana condamnată, de îndată ce este
exonerată de executarea pedepsei în temeiul unui ordin de expulzare sau de
deportare inclus în hotărârea judecătorească sau într-o decizie judecătorească
sau administrativă sau în orice altă măsură luată ca urmare a respectivei
hotărâri; sau
(c oricărui stat membru, altul decât statele membre menționate la literele (a) și
) (b), a cărui autoritate competentă este de acord cu transmiterea hotărârii
judecătorești și a certificatului către statul membru respectiv.
(2)   Transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului poate avea loc în cazul
în care autoritatea competentă a statului emitent, după caz, în urma consultărilor
între autoritățile competente ale statului emitent și ale statului de executare,
constată că executarea pedepsei de către statul de executare ar servi scopului de a
facilita reabilitarea socială a persoanei condamnate.
(3)   Înainte de a transmite hotărârea judecătorească și certificatul, autoritatea
competentă din statul emitent poate consulta, prin orice mijloace adecvate,
autoritatea competentă din statul de executare. Consultarea este obligatorie în
cazurile menționate la alineatul (1) litera (c). În astfel de cazuri, autoritatea
competentă din statul de executare informează în mod prompt statul emitent cu
privire la decizia sa de a consimți sau nu la transmiterea hotărârii judecătorești.
(4)   În timpul acestor consultări, autoritatea competentă a statului de executare
poate prezenta un aviz justificat autorității competente a statului emitent, potrivit
căruia executarea pedepsei în statul de executare nu ar servi scopului de a facilita
reabilitarea socială și reintegrarea cu succes a persoanei condamnate în societate.
În cazurile în care nu a existat o consultare, un astfel de aviz poate fi prezentat fără
întârziere după transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului. Autoritatea
competentă a statului emitent examinează acest aviz și decide să retragă sau nu
certificatul.
(5)   Statul de executare poate, din proprie inițiativă, să solicite statului emitent să
transmită hotărârea judecătorească însoțită de certificat. Persoana condamnată
poate de asemenea să solicite autorităților competente din statul emitent sau din
statul de executare să inițieze o procedură pentru transmiterea hotărârii
judecătorești și a certificatului în temeiul prezentei decizii-cadru. Cererile
formulate în temeiul prezentului alineat nu creează o obligație pentru statul emitent
de a transmite hotărârea judecătorească însoțită de certificat.
(6)   La punerea în aplicare a prezentei decizii-cadru, statele membre adoptă
măsuri, luând în considerare în special scopul de a facilita reabilitarea socială a
persoanei condamnate, care constituie baza pentru deciziile autorităților lor
competente de a consimți sau nu la transmiterea hotărârii judecătorești și a
certificatului în situații în conformitate cu alineatul (1) litera (c).
(7)   Fiecare stat membru poate, la adoptarea prezentei decizii-cadru sau ulterior, să
notifice Secretariatului General al Consiliului că, în relațiile sale cu alte state
membre care au transmis aceeași notificare, acordul său prealabil în temeiul
alineatului (1) litera (c) nu este necesar pentru transmiterea hotărârii judecătorești
și a certificatului:
(a dacă persoana condamnată trăiește și a avut reședința legală în mod continuu
) pe o perioadă de cel puțin cinci ani în statul de executare și își va păstra
dreptul de ședere permanentă în respectivul stat; și/sau
(b dacă persoana condamnată este un resortisant al statului de executare în alte
) cazuri decât cele prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b).
În cazurile menționate la litera (a), dreptul de ședere permanentă înseamnă că
persoana în cauză:
— beneficiază de un drept de ședere permanentă în statul membru respectiv în
conformitate cu legislația națională de punere în aplicare a legislației
comunitare adoptate în temeiul articolelor 18, 40, 44 și 52 din Tratatul de
instituire a Comunității Europene; sau
— deține un permis de ședere valabil, ca rezident permanent sau pe termen lung,
în statul membru respectiv, în conformitate cu legislația națională de punere în
aplicare a legislației comunitare adoptate în temeiul articolului 63 din Tratatul
de instituire a Comunității Europene, în ceea ce privește statele membre cărora
legislația comunitară respectivă le este aplicabilă, sau în conformitate cu
legislația națională, în ceea ce privește statele membre cărora legislația
comunitară în cauză nu le este aplicabilă.

Articolul 5
Transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului
(1)   Hotărârea judecătorească sau o copie certificată pentru conformitate a
acesteia, însoțită de certificat, este transmisă de către autoritatea competentă a
statului emitent direct autorității competente a statului de executare, prin orice
mijloace care permit o înregistrare scrisă și în condiții care să îi permită statului de
executare să stabilească autenticitatea acesteia. Originalul hotărârii judecătorești
sau o copie certificată pentru conformitate a acesteia, precum și originalul
certificatului, se trimit statului de executare dacă acesta din urmă o solicită. Toate
comunicările oficiale se fac, de asemenea, în mod direct între respectivele autorități
competente.
(2)   Certificatul trebuie semnat de către autoritatea competentă a statului emitent,
iar acuratețea conținutului său certificată de către această autoritate.
(3)   Statul emitent transmite hotărârea judecătorească, însoțită de certificat, unui
singur stat de executare o dată.
(4)   În cazul în care autoritatea competentă din statul de executare nu este
cunoscută autorității competente din statul emitent, aceasta din urmă face toate
demersurile necesare, inclusiv prin intermediul punctelor de contact ale Rețelei
Judiciare Europene, instituite prin Acțiunea comună 98/428/JAI a Consiliului (9),
pentru a obține informațiile din partea statului de executare.
(5)   Atunci când o autoritate din statul de executare care primește o hotărâre
judecătorească însoțită de un certificat nu are nicio competență în recunoașterea
acesteia și în luarea măsurilor necesare pentru executare, această autoritate
transmite, din oficiu, hotărârea judecătorească însoțită de certificat autorității
competente și informează în consecință autoritatea competentă din statul emitent.

Articolul 6
Avizul și notificarea persoanei condamnate
(1)   Fără a aduce atingere alineatului (2), o hotărâre judecătorească însoțită de un
certificat nu poate fi transmisă statului de executare în scopul recunoașterii sale și a
executării pedepsei decât cu consimțământul persoanei condamnate, în
conformitate cu legislația statului emitent.
(2)   Consimțământul persoanei condamnate nu este cerut atunci când hotărârea
judecătorească, însoțită de certificat, este transmisă:
(a) statului membru de cetățenie în care trăiește persoana condamnată;
(b statului membru în care va fi deportată persoana condamnată după ce este
) exonerată de executarea pedepsei în temeiul unui ordin de expulzare sau de
deportare inclus în hotărârea judecătorească sau într-o decizie judecătorească
sau administrativă sau în orice altă măsură luată ca urmare a respectivei
hotărâri;
(c statului membru în care a fugit persoana condamnată sau în care s-a întors din
) cauza procedurii penale care este în desfășurare împotriva sa în statul emitent
sau ca urmare a condamnării în statul emitent.
(3)   În toate cazurile în care persoana condamnată se găsește încă în statul emitent,
acesteia i se dă posibilitatea de a își exprima avizul verbal sau în scris. În cazul în
care statul emitent consideră că este necesar, din cauza vârstei persoanei
condamnate sau a stării sale fizice sau mentale, această posibilitate îi va fi dată
reprezentantului său legal.
Avizul persoanei condamnate este luat în considerare pentru a lua decizia privind
transmiterea hotărârii judecătorești, însoțite de certificat. Atunci când persoana
condamnată s-a folosit de posibilitatea prevăzută de prezentul alineat, avizul
acesteia este transmis statului de executare, în special în vederea aplicării
articolului 4 alineatul (4). Dacă persoana condamnată și-a exprimat avizul verbal,
statul emitent se asigură că înregistrarea scrisă a acestei declarații este pusă la
dispoziția statului de executare.
(4)   Autoritatea competentă din statul emitent informează persoana condamnată,
într-o limbă înțeleasă de aceasta, că a decis să transmită hotărârea judecătorească,
însoțită de certificat, folosind formularul standard de notificare prevăzut în anexa
II. Atunci când persoana condamnată se găsește în statul de executare în momentul
luării deciziei în cauză, formularul este transmis statului de executare, care
informează persoana condamnată în consecință.
(5)   Alineatul (2) litera (a) nu se aplică Poloniei ca stat emitent și ca stat de
executare în cazurile în care hotărârea judecătorească a fost emisă înainte de
expirarea unui termen de cinci ani de la 5 decembrie 2011. Polonia poate notifica
în orice moment Secretariatul General al Consiliului cu privire la faptul că nu va
mai recurge la această derogare.

Articolul 7
Dubla incriminare
(1)   Următoarele infracțiuni, în cazul în care sunt pedepsite în statul emitent cu o
pedeapsă sau o măsură privativă de libertate, a căror durată maximă este de cel
puțin trei ani, astfel cum sunt definite de legislația statului emitent, duc la
recunoașterea hotărârii judecătorești și la executarea sentinței pronunțate, în
condițiile prezentei decizii-cadru și fără verificarea dublei incriminări a faptei:
— participarea la un grup criminal organizat,
— terorismul,
— traficul de persoane,
— exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă,
— traficul ilicit de droguri și substanțe psihotrope,
— traficul ilicit de arme, muniții și substanțe explozive,
— corupția,
— frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale
Comunităților Europene în sensul Convenției din 26 iulie 1995 privind
protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (10),
— spălarea produselor infracțiunii,
— falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro,
— faptele legate de criminalitatea informatică,
— infracțiunile împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe
 cale de dispariție și de specii și soiuri de plante pe cale de dispariție,
— facilitarea intrării și a șederii ilegale,
— omorul, loviturile și vătămările corporale grave,
— traficul ilicit de organe și țesuturi umane,
— răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal și luarea de ostateci,
— rasismul și xenofobia,
— furtul organizat sau armat,
— traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichități și opere de artă,
— înșelăciunea,
— tâlhărie și extorcare de fonduri,
— contrafacerea și pirateria produselor,
— falsificarea de acte oficiale și uz de fals,
— falsificarea de mijloace de plată,
— traficul ilicit de substanțe hormonale și de alți factori de creștere;
— traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive,
— traficul de vehicule furate,
— violul,
— incendierea cu intenție,
— crimele care țin de competența Curții Penale Internaționale,
— sechestrarea ilegală de aeronave și nave,
— sabotajul.
(2)   Consiliul poate decide să adauge în orice moment alte categorii de infracțiuni
pe lista prevăzută la alineatul (1), hotărând în unanimitate, după consultarea
Parlamentului European în condițiile stabilite la articolul 39 alineatul (1) din
Tratatul privind Uniunea Europeană. Consiliul examinează, ținând seama de
raportul care i-a fost prezentat în conformitate cu articolul 29 alineatul (5) din
prezenta decizie-cadru, dacă lista ar trebui extinsă sau modificată.
(3)   Pentru alte infracțiuni decât cele aflate sub incidența alineatului (1), statul de
executare poate condiționa recunoașterea hotărârii judecătorești și executarea
pedepsei de faptul că hotărârea trebuie să se refere la fapte care să reprezinte o
infracțiune și în temeiul legislației statului de executare, oricare ar fi elementele
constitutive ale acesteia și oricum ar fi descrisă.
(4)   Fiecare stat membru poate, la adoptarea prezentei decizii-cadru sau ulterior, să
declare printr-o declarație notificată Secretariatului General al Consiliului că nu va
aplica alineatul (1). Orice astfel de declarație poate fi retrasă în orice moment.
Declarațiile sau retragerile de declarații se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene.

Articolul 8
Recunoașterea hotărârii judecătorești și executarea pedepsei
(1)   Autoritatea competentă din statul de executare a sentinței recunoaște o
hotărâre judecătorească transmisă în conformitate cu articolul 4 și conform
procedurii enunțate la articolul 5 și ia toate măsurile necesare pentru executarea
pedepsei, cu excepția cazurilor în care decide să invoce unul dintre temeiurile de
nerecunoaștere sau neexecutare prevăzute la articolul 9.
(2)   În cazul în care pedeapsa este incompatibilă cu legislația statului de executare
în ceea ce privește durata acesteia, autoritatea competentă din statul de executare
poate decide să adapteze sancțiunea numai în măsura în care aceasta depășește
pedeapsa maximă prevăzută în legislația națională pentru infracțiuni similare.
Sancțiunea adaptată nu poate fi mai puțin decât pedeapsa maximă prevăzută pentru
infracțiuni similare în legislația statului de executare.
(3)   În cazul în care pedeapsa este incompatibilă cu legislația statului de executare
în ceea ce privește natura acesteia, autoritatea competentă din statul de executare
poate decide să o adapteze la pedeapsa sau măsura prevăzută pentru infracțiuni
similare în legislația sa. O astfel de pedeapsă sau măsură trebuie să corespundă cât
mai îndeaproape posibil sancțiunii pronunțate în statul emitent și, prin urmare,
pedeapsa nu poate fi transformată într-o sancțiune pecuniară.
(4)   Sancțiunea adaptată nu este, prin natura sau durata sa, mai dură decât
sancțiunea pronunțată în statul emitent.

Articolul 9
Temeiuri de nerecunoaștere și de neexecutare
(1)   Autoritatea competentă din statul de executare poate refuza să recunoască
hotărârea judecătorească și să dispună executarea pedepsei, în cazul în care:
(a certificatul menționat la articolul 4 este incomplet sau, în mod vădit, nu
) corespunde hotărârii judecătorești și nu a fost completat sau corectat într-un
termen rezonabil stabilit de către autoritatea competentă a statului de
executare;
(b) nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute la articolul 4 alineatul (1);
(c) executarea pedepsei ar contraveni principiului non bis in idem;
(d hotărârea judecătorească se referă la fapte care nu ar constitui o infracțiune în
) temeiul legislației statului de executare, în cazurile menționate la articolul 7
alineatul (3) și, dacă statul de executare a făcut o declarație în temeiul
articolului 7 alineatul (4), în cazurile menționate la articolul 7 alineatul (1). Cu
toate acestea, în privința infracțiunilor în materie de taxe sau impozite, de
vamă și de schimb, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi refuzată
pe motivul că legislația statului de executare nu impune același tip de taxe sau
impozite sau nu conține același tip de reglementări în materie de taxe sau
impozite, de vamă sau de schimb ca legislația statului emitent;
(e executarea pedepsei este deja prescrisă în conformitate cu legislația statului de
) executare;
(f legislația statului de executare prevede imunitatea, ceea ce face imposibilă
) executarea sentinței;
(g pedeapsa a fost aplicată unei persoane care, în temeiul legislației statului de
) executare, datorită vârstei sale, nu putea răspunde penal pentru faptele cu
privire la care s-a emis hotărârea judecătorească;
(h în momentul în care autoritatea competentă a statului de executare primește
) hotărârea judecătorească, rămân de executat mai puțin de șase luni din
pedeapsă;
(i hotărârea judecătorească a fost pronunțată in contumacie, cu excepția cazului
) în care certificatul atestă că persoana a fost citată personal sau informată prin
intermediul unui reprezentant competent în conformitate cu legislația națională
a statului emitent cu privire la ora și locul audierii care a dus la emiterea
hotărârii judecătorești in contumacie, sau că persoana respectivă a indicat
autorității competente că nu contestă cauza;
(j statul de executare face o cerere în temeiul articolului 18 alineatul (3), înainte
) de a se lua o hotărâre în conformitate cu articolul 12 alineatul (1), iar statul
emitent nu consimte, în conformitate cu articolul 18 alineatul (2) litera (g), ca
persoana în cauză să fie urmărită penal, condamnată sau sancționată cu o altă
pedeapsă privativă de libertate în statul de executare, pentru o infracțiune
comisă anterior transferării, alta decât cea pentru care persoana în cauză a fost
transferată;
(k sentința pronunțată include o măsură care constă în asistență psihiatrică sau
) medicală sau o altă măsură privativă de libertate care, fără a aduce atingere
articolului 8 alineatul (3), nu poate fi aplicată de statul de executare în
conformitate cu sistemul său juridic sau medical;
(l hotărârea judecătorească se referă la infracțiuni care, în temeiul legislației
) statului de executare, sunt considerate a fi fost comise în întregime, în
majoritate sau într-o măsură esențială pe teritoriul acestuia, sau într-un loc
echivalent cu teritoriul acestuia.
(2)   Orice decizie luată în temeiul alineatului (1) litera (l) din prezentul articol, în
legătură cu infracțiuni comise parțial pe teritoriul statului de executare, sau într-un
loc echivalent cu teritoriul acestuia, este luată de către autoritatea competentă a
statului de executare în condiții excepționale și de la caz la caz, luându-se în
considerare circumstanțele specifice cauzei, în special faptul dacă faptele în cauză
au avut loc sau nu în majoritate sau într-o măsură esențială în statul emitent.
(3)   În cazurile menționate la alineatul (1) literele (a), (b), (c), (i) (k) și (l), înainte
de a decide nerecunoașterea hotărârii judecătorești și neexecutarea pedepsei,
autoritatea competentă din statul de executare consultă autoritatea competentă din
statul emitent, prin orice mijloace adecvate și, dacă este cazul, îi solicită să
furnizeze, fără întârziere, orice informații suplimentare necesare.

Articolul 10
Recunoașterea parțială și executarea
(1)   În cazul în care autoritatea competentă a statului de executare ar putea lua în
considerare recunoașterea parțială a hotărârii judecătorești și executarea parțială a
pedepsei, aceasta poate consulta autoritatea competentă a statului emitent în
vederea găsirii unui acord, astfel cum se pervede la alineatul (2), înainte de a
decide să refuze recunoașterea hotărârii judecătorești și executarea pedepsei în
întregime.
(2)   Autoritățile competente ale statului membru emitent și ale statului membru de
executare pot ajunge la un acord, de la caz la caz, în ceea ce privește recunoașterea
și executarea parțială a unei pedepse, în conformitate cu condițiile stabilite de
respectivele autorități, cu condiția ca o astfel de recunoaștere și executare să nu
aibă ca rezultat o prelungire a duratei pedepsei. În absența unui astfel de acord,
certificatul este retras.

Articolul 11
Amânarea recunoașterii hotărârii
Recunoașterea hotărârii judecătorești în statul de executare poate fi amânată, în
cazul în care certificatul menționat la articolul 4 este incomplet sau, în mod vădit,
nu corespunde hotărârii judecătorești, până la completarea sau corectarea acestuia,
într-un termen rezonabil stabilit de către statul de executare.

Articolul 12
Hotărârea privind executarea pedepsei și termene
(1)   Autoritatea competentă din statul de executare decide în cel mai scurt timp
dacă recunoaște hotărârea judecătorească și dispune executarea pedepsei și
informează statul emitent cu privire la aceasta, inclusiv cu privire la orice decizie
de adaptare a sancțiunii în conformitate cu articolul 8 alineatele (2) și (3).
(2)   Cu excepția cazului în care există un temei pentru amânare în temeiul
articolului 11 sau articolului 23 alineatul (3), decizia finală privind recunoașterea
hotărârii judecătorești și executarea pedepsei se ia în termen de 90 de zile de la
primirea hotărârii și a certificatului.
(3)   În situații excepționale în care autoritatea competentă din statul de executare
nu poate respecta termenul prevăzut la alineatul (2), aceasta informează autoritatea
competentă a statului emitent, fără întârziere și prin orice mijloace, menționând
motivele întârzierii și timpul preconizat a fi necesar pentru luarea deciziei finale.

Articolul 13
Retragerea certificatului
Statul emitent poate să retragă certificatul de la statul de executare atât timp cât
executarea pedepsei nu a început încă în statul de executare, justificând această
retragere. La retragerea certificatului, statul de executare nu mai dispune
executarea pedepsei.

Articolul 14
Arestul preventiv
În cazul în care persoana condamnată se află în statul de executare, la cererea
statului emitent, anterior sosirii hotărârii judecătorești și a certificatului sau înainte
de a decide recunoașterea hotărârii judecătorești și executarea pedepsei, statul de
executare poate aresta persoana condamnată sau poate lua orice altă măsură pentru
a se asigura că persoana condamnată nu părăsește teritoriul acestuia, până în
momentul în care se ia decizia cu privire la recunoașterea hotărârii judecătorești și
executarea pedepsei. Durata pedepsei nu se prelungește ca rezultat al timpului
petrecut în arest în temeiul prezentei dispoziții.

Articolul 15
Transferarea persoanelor
(1)   În cazul în care persoana condamnată se află în statul emitent, aceasta este
transferată în statul de executare în momentul convenit de autoritățile competente
din statul emitent și din statul de executare, în termen de maximum 30 de zile de la
luarea deciziei finale privind recunoașterea hotărârii judecătorești și executarea
pedepsei de către statul de executare.
(2)   În cazul în care circumstanțe neprevăzute împiedică transferarea persoanei
condamnate în termenul stabilit la alineatul (1), autoritățile competente ale statului
de executare și ale statului emitent se contactează reciproc fără întârziere.
Transferarea se efectuează imediat ce respectivele circumstanțe încetează să mai
existe. Autoritatea competentă a statului emitent informează imediat autoritatea
competentă a statului de executare și convine împreună cu aceasta asupra unei noi
date pentru transferare. În acest caz, transferarea se efectuează în termen de 10 zile
de la noua dată astfel stabilită.

Articolul 16
Tranzitul
(1)   Fiecare stat membru, în conformitate cu legislația proprie, permite tranzitul pe
teritoriul său al unei persoane condamnate care este transferată în statul de
executare, cu condiția ca statul emitent să-i transmită o copie a certificatului
menționat la articolul 4, împreună cu cererea de tranzit. Cererea de tranzit și
certificatul pot fi transmise prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă. La
cererea statului membru care urmează să permită tranzitul, statul emitent
furnizează o traducere a certificatului în una dintre limbile acceptate de statul
membru care urmează să permită tranzitul, care trebuie indicate în cerere.
(2)   În cazul în care primește o cerere de a permite tranzitul, statul membru căruia
i se solicită să permită tranzitul informează statul emitent dacă nu poate garanta că
persoana condamnată nu va fi urmărită penal, sau, cu excepția dispozițiilor
alineatului (1), reținută sau supusă în alt mod unei restrângeri a libertății acesteia
pe teritoriul său, pentru orice infracțiune comisă sau pedeapsă aplicată anterior
ieșirii persoanei în cauză de pe teritoriul statului emitent. În acest caz, statul
emitent își poate retrage cererea.
(3)   Statul membru căruia i se solicită să permită tranzitul notifică, urmând aceeași
procedură, decizia sa, luată în regim prioritar și nu mai târziu de o săptămână de la
primirea cererii. Luarea deciziei poate fi amânată până în momentul în care
traducerea solicitată în temeiul alineatului (1) este transmisă statului membru
căruia i se solicită să permită tranzitul.
(4)   Statul membru căruia i se solicită să permită tranzitul poate reține persoana
condamnată în custodie numai atât cât este necesar pentru efectuarea tranzitului pe
teritoriul său.
(5)   Nu este necesară o cerere de tranzit în cazul transportului aerian fără escală
programată. Cu toate acestea, în cazul unei aterizări neprevăzute, statul emitent
furnizează informațiile menționate la alineatul (1) în termen de 72 de ore.

Articolul 17
Legea care reglementează executarea
(1)   Executarea unei pedepse este reglementată de legea statului de executare.
Autoritățile statului de executare sunt singurele competente, sub rezerva alineatelor
(2) și (3), să decidă cu privire la procedurile de executare și să stabilească toate
măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru eliberarea înainte de termen sau
condiționată.
(2)   Autoritatea competentă a statului de executare deduce întreaga perioadă
privativă de libertate deja executată în legătură cu pedeapsa în privința căreia s-a
pronunțat hotărârea judecătorească din durata totală a pedepsei privative de
libertate care trebuie executată.
(3)   La cerere, autoritatea competentă a statului de executare informează
autoritatea competentă a statului emitent cu privire la dispozițiile aplicabile în ceea
ce privește posibila eliberare înainte de termen sau condiționată. Statul emitent
poate fi de acord cu aplicarea acestor dispoziții sau poate retrage certificatul.
(4)   Statele membre pot prevedea ca orice hotărâre cu privire la eliberarea înainte
de termen sau condiționată să poată lua în considerare acele dispoziții din dreptul
național indicate de statul emitent în temeiul cărora persoana în cauză are dreptul la
eliberare înainte de termen sau condiționată într-un anumit moment.

Articolul 18
Principiul specialității
(1)   Sub rezerva alineatului (2), o persoană transferată în statul de executare în
temeiul prezentei decizii-cadru nu poate fi urmărită penal, condamnată sau
sancționată cu o altă pedeapsă privativă de libertate, pentru o infracțiune comisă
anterior transferării sale, alta decât cea pentru care persoana în cauză a fost
transferată.
(2)   Alineatul (1) nu se aplică în următoarele cazuri:
(a persoana care a avut posibilitatea de a părăsi teritoriul statului de executare nu
) a făcut acest lucru în termen de 45 de zile de la punerea definitivă în libertate,
sau a revenit pe teritoriul respectiv după ce îl părăsise;
(b infracțiunea nu se pedepsește cu o pedeapsă privativă de libertate sau cu un
) ordin de detenție;
(c procedurile penale nu au drept consecință aplicarea unei măsuri care limitează
) libertatea persoanei;
(d persoana condamnată ar putea fi pasibilă de o pedeapsă sau o măsură care nu
) implică privarea de libertate, în special o sancțiune pecuniară sau o măsură
echivalentă, chiar și în cazul în care sancțiunea sau măsura pot duce la o
limitare a libertății persoanei în cauză;
(e) persoana condamnată a consimțit să fie transferată;
(f ulterior transferării, persoana condamnată a renunțat în mod expres la dreptul
) de a i se aplica principiul specialității în ceea ce privește anumite infracțiuni
comise anterior transferării. Renunțarea este declarată în fața autorităților
 judiciare competente din statul de executare și este înregistrată în conformitate
cu legislația națională a statului respectiv. Declarația de renunțare este
redactată astfel încât să reiasă clar că persoana în cauză a dat-o în mod
voluntar și în deplină cunoștință de cauză referitor la consecințele acesteia.
Persoana în cauză are dreptul la consiliere juridică în acest scop;
(g în alte situații decât cele menționate la literele (a)-(f), în cazul în care statul
) emitent își dă acordul în conformitate cu alineatul (3).
(3)   O cerere pentru acordul statului emitent se depune pe lângă autoritatea
competentă din statul emitent, însoțită de informațiile menționate la articolul 8
alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI și de traducerea prevăzută la articolul
8 alineatul (2). Acordul se dă în cazul în care ar exista o obligație de a preda
persoana în conformitate cu decizia-cadru menționată. Decizia se ia în cel mult 30
de zile de la primirea cererii. În situațiile menționate la articolul 5 din decizia-cadru
menționată, statul de executare furnizează garanțiile prevăzute în respectiva
decizie-cadru.

Articolul 19
Amnistia, grațierea și revizuirea hotărârii judecătorești
(1)   Amnistia sau grațierea pot fi acordate atât de către statul emitent, cât și de
către statul de executare.
(2)   Statul emitent decide în exclusivitate cu privire la cererile de revizuire a
hotărârii judecătorești prin care se aplică pedeapsa care urmează a fi executată în
temeiul prezentei decizii-cadru.

Articolul 20
Informații furnizate de statul emitent
(1)   Autoritatea competentă din statul emitent informează imediat autoritatea
competentă din statul de executare cu privire la orice decizie sau măsură în urma
cărora pedeapsa încetează, imediat sau într-un anumit termen, să aibă un caracter
executoriu.
(2)   Autoritatea competentă din statul de executare încetează executarea pedepsei
de îndată ce este informată de către autoritatea competentă a statului emitent cu
privire la decizia sau măsura menționată la alineatul (1).

Articolul 21
Informații furnizate de statul de executare
Autoritatea competentă a statului de executare informează fără întârziere
autoritatea competentă a statului emitent, prin orice mijloace care permit o
înregistrare scrisă:
(a cu privire la transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului către
) autoritatea competentă responsabilă cu executarea acesteia, conform
articolului 5 alineatul (5);
(b cu privire la imposibilitatea practică de a executa pedeapsa, deoarece, după
) transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului către statul de executare,
persoana condamnată nu poate fi găsită pe teritoriul statului de executare, caz
în care statul de executare nu are nicio obligație de a asigura executarea
pedepsei;
(c cu privire la decizia finală de a recunoaște hotărârea judecătorească și de a
) dispune executarea pedepsei, inclusiv data deciziei;
(d cu privire la decizia de a nu recunoaște hotărârea judecătorească și de a nu
) executa pedeapsa, în conformitate cu articolul 9, inclusiv motivarea deciziei;
(e cu privire la decizia de a adapta sancțiunea, în conformitate cu articolul 8
) alineatul (2) sau (3), inclusiv motivarea deciziei;
(f cu privire la decizia de a nu executa pedeapsa din motivele menționate la
) articolul 19 alineatul (1), inclusiv motivarea deciziei;
(g cu privire la începutul și sfârșitul perioadei de eliberare condiționată, în cazul
) în care statul emitent indică acest lucru în certificat;
(h) cu privire la evadarea persoanei condamnate din custodie;
(i) cu privire la executarea pedepsei, de îndată ce a fost executată în întregime.

Articolul 22
Consecințele transferării persoanei condamnate
(1)   Sub rezerva alineatului (2), statul emitent nu poate proceda la executarea
pedepsei după ce executarea acesteia a început în statul de executare.
(2)   Dreptul de a executa sentința revine statului emitent din momentul în care este
informat de către statul de executare cu privire la neexecutarea parțială a pedepsei
în conformitate cu articolul 21 litera (h).

Articolul 23
Regimul lingvistic
(1)   Certificatul se traduce în limba sau în una dintre limbile oficiale ale statului de
executare. Orice stat membru poate să indice, la adoptarea prezentei decizii-cadru
sau ulterior, într-o declarație depusă la Secretariatul General al Consiliului, că va
accepta traducerea în una sau mai multe alte limbi oficiale ale instituțiilor Uniunii
Europene.
(2)   Sub rezerva alineatului (3), nu se solicită traducerea hotărârii judecătorești.
(3)   Orice stat membru poate indica, la adoptarea prezentei decizii-cadru sau
ulterior, printr-o declarație depusă la Secretariatul General al Consiliului, că poate
solicita, în calitate de stat de executare, imediat după primirea hotărârii
judecătorești și a certificatului și în cazul în care consideră conținutul certificatului
insuficient pentru a lua o decizie privind executarea pedepsei, ca hotărârea
judecătorească sau părți esențiale din aceasta să fie traduse în limba sau una dintre
limbile oficiale ale statului de executare sau în una sau mai multe alte limbi oficiale
ale instituțiilor Uniunii Europene. O astfel de cerere se face, în cazul în care este
necesar, în urma consultărilor, pentru a se indica părțile esențiale din hotărârea
judecătorească ce urmează a fi traduse, între autoritățile competente ale statului
emitent și ale statului de executare.
Decizia privind recunoașterea hotărârii judecătorești și executarea pedepsei poate fi
amânată până la transmiterea traducerii de către statul emitent statului de
executare, sau, în cazul în care statul de executare decide să traducă hotărârea
judecătorească pe cheltuiala sa, până în momentul în care a fost obținută
traducerea.

Articolul 24
Cheltuieli
Cheltuielile care rezultă din aplicarea prezentei decizii-cadru sunt suportate de
statul de executare, cu excepția costurilor aferente transferării persoanei
condamnate în statul de executare și a celor care apar exclusiv pe teritoriul suveran
al statului emitent.

Articolul 25
Executarea sentințelor ca urmare a unui mandat european de arestare
Fără a aduce atingere Deciziei-cadru 2002/584/JAI, dispozițiile prezentei decizii-
cadru se aplică mutatis mutandis, în măsura în care sunt compatibile cu dispozițiile
deciziei-cadru respective, executării pedepselor, în situațiile în care un stat membru
se angajează să execute pedeapsa în cazuri în conformitate cu articolul 4 alineatul
(6) din decizia-cadru respectivă, sau în cazul în care, în temeiul articolului 5
alineatul (3) din decizia-cadru respectivă, acesta a impus condiția ca persoana să
fie returnată pentru a executa pedeapsa în statul membru în cauză, cu scopul de a se
evita impunitatea persoanei respective.

CAPITOLUL III
DISPOZIȚII FINALE

Articolul 26
 Raportul cu alte acorduri și înțelegeri
(1)   Fără a aduce atingere aplicării acestora între statele membre și statele terțe,
precum și aplicării lor într-o perioadă tranzitorie, în conformitate cu articolul 28,
prezenta decizie-cadru înlocuiește, de la 5 decembrie 2011, dispozițiile
corespunzătoare ale următoarelor convenții aplicabile în relațiile dintre statele
membre:
— Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate din 21
martie 1983 precum și protocolul adițional la aceasta din 18 decembrie 1997;
— Convenția europeană privind valoarea internațională a hotărârilor represive din
28 mai 1970;
— Titlul III, capitolul 5 din Convenția din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a
Convenției Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a
controalelor la frontierele comune;
— Convenția dintre statele membre ale Comunităților Europene privind
executarea hotărârilor judecătorești străine din 13 noiembrie 1991.
(2)   Statele membre pot continua să aplice acordurile sau înțelegerile multilaterale
în vigoare după 27 noiembrie 2008, în măsura în care acestea permit extinderea sau
lărgirea obiectivelor prezentei decizii-cadru și ajută la simplificarea sau facilitarea
procedurilor de executare a pedepselor.
(3)   Statele membre pot încheia acorduri sau înțelegeri bilaterale sau multilaterale
după 5 decembrie 2008, în măsura în care aceste acorduri sau înțelegeri permit
extinderea sau lărgirea dispozițiilor prezentei decizii-cadru și ajută la simplificarea
sau facilitarea procedurilor de executare a pedepselor.
(4)   Statele membre notifică Consiliului și Comisiei, până la 5 martie 2009,
acordurile sau înțelegerile existente menționate la alineatul (2) pe care doresc să
continue să le aplice. De asemenea, statele membre notifică Consiliului și Comisiei
orice nou acord sau nouă înțelegere menționat(ă) la alineatul (3), în termen de trei
luni de la data semnării acestuia (acesteia).

Articolul 27
Aplicarea teritorială
Prezenta decizie-cadru se aplică Gibraltarului.

Articolul 28
Dispoziție tranzitorie
(1)   Cererile primite înainte de 5 decembrie 2011 continuă să fie reglementate în
conformitate cu instrumentele juridice existente privind transferarea persoanelor
condamnate. Cererile primite după data respectivă sunt reglementate de normele
adoptate de către statele membre în conformitate cu prezenta decizie-cadru.
(2)   Cu toate acestea, orice stat membru poate, la adoptarea prezentei decizii-
cadru, să facă o declarație conform căreia, în situațiile în care hotărârea definitivă a
fost emisă înaintea datei specificate, va continua, în calitate de stat emitent și de
executare, să aplice instrumentele juridice existente privind transferarea
persoanelor condamnate, aplicabile înainte de 5 decembrie 2011. În cazul
formulării unei astfel de declarații, respectivele instrumente se aplică în situațiile
menționate în raport cu toate celelalte state membre, indiferent dacă acestea au
făcut sau nu aceeași declarație. Data respectivă nu poate fi ulterioară datei de 5
decembrie 2011. Declarația menționată se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene. Declarația poate fi retrasă oricând.

Articolul 29
Punerea în aplicare
(1)   Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se conforma dispozițiilor
prezentei decizii-cadru până la 5 decembrie 2011.
(2)   Statele membre transmit Secretariatului General al Consiliului și Comisiei
textul dispozițiilor care transpun în legislația lor națională obligațiile care le revin
în temeiul prezentei decizii-cadru. Pe baza unui raport întocmit de către Comisie cu
ajutorul acestor informații, Consiliul, până la 5 decembrie 2012, evaluează măsura
în care statele membre s-au conformat dispozițiilor prezentei decizii-cadru.
(3)   Secretariatul General al Consiliului notifică statele membre și Comisia cu
privire la notificările sau declarațiile efectuate în conformitate cu articolul 4
alineatul (7) și articolul 23 alineatul (1) sau (3).
(4)   Fără a aduce atingere articolului 35 alineatul (7) din Tratatul privind Uniunea
Europeană, un stat membru care s-a confruntat în mod repetat cu dificultăți în
aplicarea articolului 25 din prezenta decizie-cadru, care nu au fost rezolvate în
urma consultărilor bilaterale, informează Consiliul și Comisia cu privire la
respectivele dificultăți. Comisia, pe baza acestor informații și pe baza oricăror alte
informații de care dispune, întocmește un raport, însoțit de orice inițiative pe care
le consideră adecvate, în vederea rezolvării respectivelor dificultăți.
(5)   Până la 5 decembrie 2013, Comisia întocmește un raport pe baza informațiilor
primite, însoțit de orice inițiative pe care le consideră adecvate. Consiliul, pe baza
eventualelor rapoarte din partea Comisiei și pe baza eventualelor inițiative,
analizează în special articolul 25 pentru a stabili dacă este cazul ca acesta să fie
înlocuit cu dispoziții mai detaliate.

Articolul 30
Intrarea în vigoare
Prezenta decizie-cadru intră în vigoare la data publicării sale în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 27 noiembrie 2008.
Pentru Consiliu
Președintele
M. ALLIOT-MARIE

( )  JO C 12, 15.1.2001, p. 10.

1

( )  JO C 53, 3.3.2005, p. 1.

2

( )  JO L 190, 18.7.2002, p. 1.

3

( )  JO L 251, 3.10.2003, p. 12.

4

( )  JO L 16, 23.1.2004, p. 44.

5

( )  JO L 158, 30.4.2004, p. 77.

6

( )  JO L 76, 22.3.2005, p. 16.

7

( )  JO L 328, 24.11.2006, p. 59.

8

( )  JO L 191, 7.7.1998, p. 4.

9

( )  JO C 316, 27.11.1995, p. 49.

10

Decizia-Cadru 2008/675/JAI a Consiliului din 24 iulie 2008 privind

luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii
Europene în cadrul unui nou proces penal

JO L 220, 15.8.2008, p. 32-34 

DECIZIA-CADRU 2008/675/JAI A CONSILIULUI

din 24 iulie 2008

privind luarea în considerare a condamnărilor în statele membre ale Uniunii

Europene în cadrul unui nou proces penal
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 și
articolul 34 alineatul (2) litera (b),
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Parlamentului European (1),
întrucât:
(1 Uniunea Europeană și-a stabilit obiectivul de a menține și dezvolta un spațiu
) de libertate, securitate și justiție. Acest obiectiv impune posibilitatea ca
informațiile privind condamnările pronunțate în statele membre să fie luate în
considerare în afara statului membru de condamnare, atât pentru a preveni
 săvârșirea unor noi infracțiuni, cât și în cadrul unui nou proces penal.
(2 La 29 noiembrie 2000, Consiliul, în conformitate cu concluziile Consiliului
) European de la Tampere, a adoptat programul de măsuri menite a pune în
aplicare principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor în materie penală (2),
care prevede „adoptarea unuia sau mai multor instrumente care să stabilească
principiul conform căruia o instanță judecătorească dintr-un stat membru
trebuie să aibă capacitatea de a lua în considerare hotărârile penale definitive
pronunțate de instanțele judecătorești în alte state membre în scopul evaluării
cazierului infractorului și determinării eventualelor recidive ale acestuia,
precum și în scopul stabilirii tipului de sentință aplicabil, precum și a
condițiilor de executare a acesteia”.
(3 Scopul prezentei decizii-cadru îl constituie acela de a stabili obligația minimă
) care revine statelor membre de a lua în considerare condamnările pronunțate
în alte state membre. Astfel, prezenta decizie-cadru nu ar trebui să împiedice
statele membre să ia în considerare, în conformitate cu dreptul intern și ori de
câte ori au la dispoziție informații, de exemplu, hotărâri definitive ale
autorităților administrative împotriva cărora se poate face apel înaintea
instanțelor penale care stabilesc săvârșirea cu vinovăție a unei fapte penale sau
a unei fapte sancționabile în conformitate cu dreptul intern în virtutea faptului
că reprezintă o încălcare a normelor de drept.
(4 Unele state membre consideră condamnările pronunțate în alte state membre
) ca producând efecte juridice, în timp ce altele iau în considerare doar
condamnările pronunțate de propriile instanțe.
(5 Ar trebui enunțat principiul conform căruia statele membre ar trebui să
) considere că o condamnare pronunțată în alte state membre produce efecte
juridice echivalente cu cele pe care le produce o condamnare pronunțată de
instanțele proprii în conformitate cu dreptul intern, fie că respectivele efecte
juridice sunt considerate de dreptul intern ca fiind chestiuni de fapt, fie ca
fiind chestiuni de drept procedural sau material. Cu toate acestea, prezenta
decizie-cadru nu încearcă să armonizeze consecințele condamnărilor
anterioare în viziunea diferitelor legislații naționale, iar obligația de a lua în
considerare condamnările anterioare pronunțate în alte state membre există
doar în măsura în care condamnările pronunțate anterior la nivel național sunt
luate în considerare în temeiul dreptului intern.
(6 Spre deosebire de alte instrumente, prezenta decizie-cadru nu are ca scop
) executarea, într-un stat membru, a unor hotărâri judecătorești pronunțate în
alte state membre ci, mai degrabă, posibilitatea ca unei condamnări anterioare
pronunțate într-un stat membru să îi fie asociate consecințe cu ocazia unui nou
proces penal într-un alt stat membru în măsura în care astfel de consecințe
sunt asociate condamnărilor naționale anterioare conform legislației celuilalt
stat membru.
 De aceea, prezenta decizie-cadru nu conține nici o obligație de a lua în
considerare astfel de condamnări anterioare, de exemplu în cazul în care
informațiile obținute pe baza instrumentelor aplicabile nu sunt suficiente, în
cazul în care nu ar fi fost posibilă o condamnare la nivel național cu privire la
fapta pentru care se impusese condamnarea anterioară, sau în cazul în care
sancțiunea impusă anterior nu este cunoscută de către sistemul juridic
național.
(7 Efectele unei condamnări pronunțate într-un alt stat membru ar trebui să fie
) echivalente cu efectele unei hotărâri pronunțate la nivel național în faza care
precede procesul penal, în timpul procesului și la momentul executării
sentinței.
(8 Atunci când, în cursul procesului penal într-un stat membru, sunt puse la
) dispoziție informații privind o condamnare anterioară într-un alt stat membru,
ar trebui să se evite, pe cât posibil, ca persoana în cauză să fie tratată mai puțin
favorabil decât dacă respectiva condamnare anterioară ar fi fost o condamnare
pronunțată de o instanță națională.
(9 Articolul 3 alineatul (5) ar trebui interpretat, printre altele, cu respectarea
) considerentului 8 în sensul în care, dacă instanța națională, într-un nou proces
penal, atunci când ia în considerare o sentință pronunțată și impusă anterior
într-un alt stat membru, este de părere că impunerea unei sentințe de o
anumită gravitate în limitele legislației naționale ar fi disproporționat de dură
față de infractor, având în vedere circumstanțele săvârșirii faptei, și dacă
scopul pedepsei poate fi atins printr-o sentință mai ușoară, aceasta poate
reduce gravitatea sentinței în mod corespunzător, dacă acest lucru ar fi fost
posibil în cazurile pur naționale.
(10 Prezenta decizie-cadru urmează să înlocuiască, în ceea ce privește luarea în
) considerare a hotărârilor în materie penală, dispozițiile articolului 56 al
Convenției europene din 28 mai 1970 privind valoarea internațională a
hotărârilor represive, în raporturile dintre statele membre care sunt părți la
respectiva convenție.
(11 Prezenta decizie-cadru respectă principiul subsidiarității prevăzut la articolul
) 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană și la articolul 5 din Tratatul de
instituire a Comunității Europene, în măsura în care obiectivul său este acela
de a armoniza actele cu putere de lege și normele administrative ale statelor
membre, obiectiv care nu poate fi realizat în mod corespunzător prin acțiunea
unilaterală a statelor membre, ci necesită o acțiune concertată în interiorul
Uniunii Europene. În conformitate cu principiul proporționalității, așa cum
este enunțat la articolul 5 din Tratatul de instituire a Comunității Europene,
prezenta decizie-cadru nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea
respectivului obiectiv.
(12 Prezenta decizie-cadru respectă drepturile fundamentale și principiile
) recunoscute de articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană și
reflectate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
(13 Prezenta decizie-cadru respectă diversitatea soluțiilor și procedurilor pe plan
) intern necesare pentru luarea în considerare a unei condamnări anterioare
pronunțate într-un alt stat membru. Excluderea posibilității de a revizui o
condamnare anterioară nu ar trebui să împiedice un stat membru să emită o
hotărâre, dacă este cazul, pentru a conferi unei astfel de condamnări
anterioare efecte echivalente. Cu toate acestea, procedurile în cadrul cărora
se emite o astfel de hotărâre nu ar trebui, din perspectiva timpului și a
procedurilor sau formalităților necesare, să facă imposibilă conferirea unor
efecte echivalente unei condamnări anterioare pronunțate într-un alt stat
membru.
(14 Influențarea unei hotărâri sau a executării sale vizează, printre altele,
) situațiile în care, potrivit legislației naționale a celui de-al doilea stat
membru, sancțiunea impusă într-o hotărâre anterioară urmează să fie
absorbită sau inclusă într-o altă sancțiune, care trebuie mai apoi să fie
executată efectiv, în măsura în care prima sentință nu a fost deja executată
sau executarea sa nu a fost transferată celui de-al doilea stat membru,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE-CADRU:

Articolul 1
Obiectul
(1)   Scopul prezentei decizii-cadru îl constituie acela de a stabili condițiile în care
sunt luate în considerare condamnările anterioare pronunțate împotriva unei
persoane pentru fapte diferite săvârșite în alte state membre, în cursul unui proces
penal desfășurat într-un stat membru împotriva respectivei persoane.
(2)   Prezenta decizie-cadru nu are ca efect modificarea obligației de a respecta
drepturile fundamentale și principiile juridice fundamentale, astfel cum sunt
consacrate la articolul 6 din tratat.

Articolul 2
Definiții
În sensul prezentei decizii-cadru, „condamnare” înseamnă orice hotărâre definitivă
pronunțată de o instanță penală care stabilește săvârșirea cu vinovăție a unei fapte
penale.

Articolul 3
 Luarea în considerare, în cadrul unui nou proces penal, a unei condamnări
pronunțate într-un alt stat membru
(1)   Fiecare stat membru se asigură că, în cadrul unui proces penal desfășurat
împotriva unei persoane, condamnările anterioare pronunțate împotriva aceleiași
persoane pentru fapte diferite săvârșite în alte state membre, în legătură cu care s-
au obținut informații pe baza instrumentelor aplicabile disponibile cu privire la
asistența juridică reciprocă sau la schimburile de informații extrase din cazierele
judiciare, sunt luate în considerare în măsura în care condamnările anterioare la
nivel național sunt luate în considerare și că acestor condamnări le sunt conferite
efecte echivalente cu cele conferite condamnărilor anterioare la nivel național, în
conformitate cu legislația națională.
(2)   Alineatul (1) se aplică în etapa care precede procesul penal, în timpul
procesului penal și la momentul executării condamnării, în special în ceea ce
privește normele procedurale aplicabile, inclusiv acelea referitoare la arestul
preventiv, definiția infracțiunii, tipul și gravitatea sentinței, precum și normele
privind executarea hotărârii.
(3)   Luarea în considerare a condamnărilor anterioare pronunțate în alte state
membre, astfel cum este prevăzut la alineatul (1), nu are efectul de a influența, de a
revoca sau revizui condamnările anterioare sau orice hotărâri referitoare la
executarea lor luate de către statul membru în care se desfășoară noul proces.
(4)   În conformitate cu alineatul (3), alineatul (1) nu se aplică în măsura în care, în
cazul în care condamnarea anterioară ar fi fost o condamnare la nivel național
pronunțată de statul membru în care se desfășoară noul proces, luarea în
considerare a condamnării anterioare ar fi avut efectul de a influența, de a revoca
sau revizui condamnarea anterioară sau orice hotărâre referitoare la executarea sa,
în conformitate cu legislația națională a acelui stat membru.
(5)   În cazul în care infracțiunea pentru care se desfășoară noul proces a fost
săvârșită înainte de pronunțarea sau executarea în întregime a condamnării
anterioare, alineatele (1) și (2) nu reclamă statelor membre să aplice normele lor de
drept intern la impunerea sentințelor, atunci când aplicarea acestor norme la
condamnările din alte țări ar limita capacitatea judecătorului de a dispune o
hotărâre în noul proces.
Cu toate acestea, statele membre se asigură că, în astfel de cazuri, instanțele de
judecată pot să ia în considerare într-un alt mod condamnările anterioare
pronunțate în alte state membre.

Articolul 4
Relația cu alte instrumente juridice
Prezenta decizie-cadru înlocuiește articolul 56 din Convenția europeană de la Haga
din 28 mai 1970 privind valoarea internațională a hotărârilor represive în
raporturile dintre statele membre care sunt părți la respectiva convenție, fără a
aduce atingere aplicării articolului respectiv în raporturile dintre statele membre și
terțe țări.

Articolul 5
Punerea în aplicare
(1)   Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se conforma dispozițiilor
prezentei decizii-cadru până la 15 august 2010.
(2)   Statele membre transmit Secretariatului General al Consiliului și Comisiei
textele dispozițiilor care transpun în legislația națională obligațiile care le revin în
conformitate cu prezenta decizie-cadru.
(3)   Pe baza acelor informații, Comisia prezintă Parlamentului European și
Consiliului, până la 15 august 2011, un raport privind aplicarea prezentei decizii-
cadru, însoțit, dacă este necesar, de propuneri legislative.

Articolul 6
Intrarea în vigoare
Prezenta decizie-cadru intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 24 iulie 2008.
Pentru Consiliu
Președintele
B. HORTEFEUX

( )  Avizul Parlamentului European din 27 septembrie 2006 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
1

( )  JO C 12, 15.1.2001, p. 10.

2

Decizia-Cadru 2006/783/JAI a Consiliului din 6 octombrie 2006

privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce pentru
hotărârile de confiscare

JO L 328, 24.11.2006, p. 59-78 

DECIZIA-CADRU 2006/783/JAI A CONSILIULUI

din 6 octombrie 2006

privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce pentru hotărârile de confiscare

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 alineatul (1) litera (a) și articolul 34
alineatul (2) litera (b),
având în vedere inițiativa Regatului Danemarcei (   ),1

având în vedere avizul Parlamentului European (   ),

2

întrucât:

(1 Consiliul European reunit la Tampere în 15 și 16 octombrie 1999 a subliniat faptul că

) principiul recunoașterii reciproce ar trebui să devină piatra de temelie a cooperării
judiciare atât în materie civilă, cât și în materie penală în cadrul Uniunii.

(2 În conformitate cu punctul 51 din Concluziile Consiliului European de la Tampere,

) spălarea banilor este un element central al criminalității organizate și trebuie eradicată
pretutindeni unde există; Consiliul European este hotărât să asigure adoptarea unor
măsuri concrete pentru descoperirea, înghețarea, sechestrarea și confiscarea produselor
infracțiunilor. În această privință, la punctul 55 al concluziilor, Consiliul European
invită la apropierea dispozițiilor de drept material și procesual în materie penală privind
spălarea banilor (în special, în ceea ce privește descoperirea, înghețarea și confiscarea
fondurilor).

(3 Toate statele membre au ratificat Convenția Consiliului Europei din 8 noiembrie 1990
) privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii
(denumită în continuare „Convenția din 1990”). Convenția obligă fiecare parte
semnatară să recunoască și să aplice hotărârile de confiscare ale celeilalte părți sau să
prezinte cererile autorităților sale competente pentru a obține o hotărâre de confiscare și,
după caz, pentru a o executa. Părțile pot respinge cererile de confiscare, printre altele în
cazul în care infracțiunea la care se referă cererea nu ar constitui o infracțiune în temeiul
dreptului părții solicitate sau în cazul în care în temeiul dreptului părții solicitate nu se
prevede confiscarea, pentru tipul de infracțiune la care se referă cererea.

(4 Consiliul a adoptat la 30 noiembrie 2000 un program de măsuri destinat punerii în

) aplicare a principiului recunoașterii reciproce în materie penală în care figurează ca
prioritate principală (măsurile 6 și 7) adoptarea unui instrument de aplicare a
principiului recunoașterii reciproce în ceea ce privește înghețarea probelor și a bunurilor.
În plus, în conformitate cu punctul 3.3 al programului, obiectivul este de a îmbunătăți, în
conformitate cu principiul recunoașterii reciproce, executarea într-un stat membru a unei
hotărâri de confiscare emise într-un alt stat membru, printre altele în scopul restituirii
către victima unei infracțiuni, având în vedere existența Convenției din 1990. Pentru a
atinge acest obiectiv, prezenta decizie-cadru, în domeniul său de aplicare, limitează
motivele de refuz al executării și elimină, între statele membre, orice sistem de
convertire a hotărârii de confiscare în hotărâre națională.

(5 Decizia-cadru 2001/500/JAI a Consiliului (   ) stabilește dispoziții privind spălarea

3

) banilor, identificarea, descoperirea, înghețarea, sechestrarea și confiscarea

instrumentelor și produselor infracțiunii. În temeiul deciziei-cadru în cauză, statele
membre au, de asemenea, obligația de a nu formula sau de a nu menține rezerve în ceea
ce privește articolul 2 din Convenția din 1990, în măsura în care infracțiunea se
sancționează cu o pedeapsă privativă de libertate sau cu o măsură de siguranță, iar
 maximul pedepsei este mai mare de un an.

(6 În final, Consiliul a adoptat, la 22 iulie 2003, Decizia-cadru 2003/577/JAI privind

) executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de înghețare a bunurilor sau a
probelor ( 4 ).

(7 Criminalitatea organizată are ca scop, în esență, un câștig financiar. Pentru a preveni și a

) combate eficient acest tip de criminalitate, este necesar, prin urmare, ca eforturile să se
axeze pe descoperirea, înghețarea și confiscarea produselor infracțiunii. Nu este
suficient să se asigure recunoașterea reciprocă, în cadrul Uniunii Europene, a unor
măsuri provizorii precum înghețarea și sechestrarea; o luptă eficientă împotriva
criminalității economice presupune, de asemenea, recunoașterea reciprocă a hotărârilor
de confiscare a produselor infracțiunii.

(8 Scopul prezentei decizii-cadru este de a facilita cooperarea între statele membre în

) materie de recunoaștere reciprocă și de executare a hotărârilor de confiscare a bunurilor
astfel încât un stat membru să fie obligat să recunoască și să execute pe teritoriul său
hotărârile de confiscare emise de către o instanță competentă în materie penală a unui alt
stat membru. Prezenta decizie-cadru se leagă de Decizia-cadru 2005/212/JAI a
Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor și a
bunurilor având legătură cu infracțiunea ( 5 ). Scopul deciziei-cadru menționate este de a
garanta că toate statele membre dispun de norme eficiente în materie de confiscare a
produselor infracțiunii, în special cu privire la sarcina probei în ceea ce privește sursa
bunurilor deținute de o persoană condamnată pentru o infracțiune având legătură cu
criminalitatea organizată.

(9 Cooperarea între statele membre, întemeiată pe principiul recunoașterii reciproce și al

) executării imediate a hotărârilor judecătorești, se bazează pe certitudinea că hotărârile
care urmează să fie recunoscute și executate sunt întotdeauna pronunțate cu respectarea
principiilor legalității, subsidiarității și proporționalității. Cooperarea menționată
presupune, de asemenea, menținerea drepturilor acordate părților sau terților de bună-
credință. În acest context, ar trebui să se acorde atenția cuvenită în scopul de a împiedica
posibilitatea ca cereri formulate cu rea-credință de către persoane fizice sau juridice să
aibă câștig de cauză.

(10 O aplicare practică corectă a prezentei decizii-cadru presupune o legătură strânsă între
) autoritățile naționale competente în cauză, în special în cazul executării concomitente
în mai multe state membre a unei hotărâri de confiscare.

(11 Termenii „produs” și „instrument” utilizați în prezenta decizie-cadru sunt definiți în

) sens suficient de larg pentru a include obiectul infracțiunilor, ori de câte ori este
necesar.

(12 În cazul în care există îndoieli cu privire la localizarea unui bun care face obiectul unei
) hotărâri de confiscare, statele membre ar trebui să depună toate eforturile pentru a
identifica localizarea exactă a bunului respectiv, inclusiv prin folosirea tuturor
sistemelor de informare disponibile.
 (13 Prezenta decizie-cadru respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute prin
) articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană și consacrate în Carta Drepturilor
Fundamentale a Uniunii Europene, în special în capitolul VI. Nimic din prezenta
decizie-cadru nu poate fi interpretat ca o interdicție de a refuza confiscarea unor bunuri
pentru care s-a emis o hotărâre de confiscare în cazul în care există motive să se creadă,
pe baza unor elemente obiective, că decizia menționată a fost emisă în scopul urmăririi
judecătorești sau aplicării de pedepse față de o persoană din motive legate de sex, rasă,
religie, origine etnică, cetățenie, limbă, opinii politice sau orientare sexuală sau că
decizia respectivă aduce atingere situației acestei persoane pentru unul din aceste
motive.

(14 Prezenta decizie-cadru nu împiedică un stat membru să aplice normele sale

) constituționale privind respectarea legalității, a libertății de asociere, a libertății presei
și a libertății de exprimare în alte mijloace de informare în masă.

(15 Prezenta decizie-cadru nu abordează problema restituirii bunurilor proprietarilor

) legitimi.

(16 Prezenta decizie-cadru nu aduce atingere scopurilor în care statele membre alocă
) sumele obținute ca urmare a aplicării acesteia.

(17 Prezenta decizie-cadru nu aduce atingere exercitării responsabilităților care revin

) statelor membre pentru menținerea ordinii publice și apărarea securității interne în
conformitate cu articolul 33 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE-CADRU:

Articolul 1

Obiectivul

(1)  Prezenta decizie-cadru are ca scop instituirea normelor în temeiul cărora un stat membru recunoaște și execută pe
teritoriul său o hotărâre de confiscare emisă de o instanță competentă în materie penală a unui alt stat membru.

(2)  Prezenta decizie-cadru nu are ca efect modificarea obligației de a respecta drepturile fundamentale și principiile
juridice fundamentale consacrate la articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, nici a oricăror obligații care
revin autorităților judecătorești în această privință.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentei decizii-cadru:

(a) „stat emitent” înseamnă statul membru în care o instanță a emis o hotărâre de confiscare în cadrul unei proceduri penale;
(b) „stat executant” înseamnă statul membru căruia i-a fost transmisă o hotărâre de confiscare în scopul executării acesteia;
(c) „hotărâre de confiscare” înseamnă o pedeapsă sau o măsură definitivă dispusă de o instanță în urma unei proceduri în
legătură cu una sau mai multe infracțiuni, având ca rezultat deposedarea definitivă de bunul respectiv;
 (d) „bun” înseamnă orice bun, indiferent de natura acestuia, corporal sau necorporal, mobil sau imobil, precum și actele
juridice sau documentele care dovedesc un titlu sau un drept asupra acestui bun, despre care instanța judecătorească a
statului emitent consideră că:
(i) reprezintă produsul unei infracțiuni sau corespunde în tot sau în parte valorii acestui produs
sau
(ii) reprezintă instrumentul unei astfel de infracțiuni;
sau
(iii) este pasibil de confiscare ca urmare a aplicării, în statul emitent, a uneia din competențele de confiscare extinse prevăzute la
articolul 3 alineatele (1) și (2) din Decizia-cadru 2005/212/JAI;
sau
(iv) este pasibil de confiscare în temeiul oricăror alte dispoziții privind competențele de confiscare extinse în temeiul dreptului
statului emitent;
(e) „produs” înseamnă orice avantaj economic obținut din infracțiuni. Acest avantaj poate consta în orice tip de bun;
(f) „instrument” înseamnă orice obiect utilizat sau despre care se intenționează a fi utilizat în orice mod, în tot sau în parte,
pentru comiterea uneia sau mai multor infracțiuni;
(g) „bunurile culturale care aparțin patrimoniului cultural național” sunt definite în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din
Directiva 93/7/CEE a Consiliului din 15 martie 1993 privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal
teritoriul unui stat membru (   );
6

(h) atunci când procedura penală care conduce la emiterea unei hotărâri de confiscare se referă la o infracțiune principală,
precum și la spălarea banilor, o infracțiune precum cea prevăzută la articolul 8 alineatul (2) litera (f) înseamnă
infracțiune principală.

Articolul 3

Stabilirea autorităților competente

(1)  Fiecare stat membru informează Secretariatul General al Consiliului cu privire la autoritatea sau autoritățile care
sunt competente, în temeiul legislației acestuia, în sensul prezentei decizii-cadru în cazul în care acest stat membru
este:
— statul emitent
— sau
— statul executant.

(2)  Fără a aduce atingere articolului 4 alineatele (1) și (2), fiecare stat membru poate să numească, în cazul în care
acest lucru este impus de organizarea sa internă, una sau mai multe autorită ți centrale responsabile de asigurarea
transmiterii și recepției administrative a hotărârilor de confiscare și de asistarea autorităților competente.

(3)  Secretariatul General al Consiliului pune informațiile primite la dispoziția tuturor statelor membre și a Comisiei.

Articolul 4

Transmiterea hotărârii de confiscare

(1)  O hotărâre de confiscare, însoțită de certificatul prevăzut la alineatul (2) și al cărui model este inclus în anexă
poate, în cazul unei hotărâri de confiscare care privește o sumă de bani, să fie transmisă autorității competente din
statul membru în care autoritatea competentă a statului emitent are motive să creadă că persoana fizică sau juridică
împotriva căreia a fost emisă hotărârea posedă bunuri sau venituri.
 În cazul unei hotărâri de confiscare privind bunuri specifice, hotărârea și certificatul pot fi transmise autorității
competente a statului membru în care autoritatea competentă a statului emitent are motive rezonabile să creadă că se
găsesc bunurile la care se referă hotărârea de confiscare.

În cazul în care nu există motive rezonabile care să permită statului emitent să stabilească statul membru căruia îi
poate fi transmisă hotărârea de confiscare, această hotărâre poate fi transmisă autorității competente a statului membru
în care persoana fizică sau juridică împotriva căreia a fost emisă hotărârea de confiscare își are reședința obișnuită
sau respectiv sediul social.

(2)  Hotărârea de confiscare sau o copie certificată a acesteia, însoțită de certificat, este transmisă direct de către
autoritatea competentă a statului emitent către autoritatea statului executant care are competența de a o executa, prin
orice mijloc care permite obținerea unei înregistrări scrise a transmiterii, în condiții care să îi permită statului
executant să verifice autenticitatea acestuia. Exemplarul original al hotărârii de confiscare sau o copie certificată a
acesteia, împreună cu certificatul în original, se transmit statului executant, la cererea acestuia. Toate comunicările
oficiale se efectuează direct între autoritățile competente menționate.

(3)  Certificatul este semnat, iar conținutul acestuia este certificat pentru exactitate de către autoritatea competentă a
statului emitent.

(4)  În cazul în care autorității competente a statului emitent nu îi este cunoscută autoritatea competentă să execute
hotărârea de confiscare, aceasta va face toate demersurile necesare, inclusiv prin punctele de contact ale Re țelei
Judiciare Europene, pentru a obține această informație de la statul executant.

(5)  În cazul în care autoritatea statului executant care primește o hotărâre de confiscare nu are competența de a o
recunoaște și de a lua măsurile necesare pentru executarea sa, aceasta transmite hotărârea, din oficiu, autorității
competente să pentru executare și informează în consecință autoritatea competentă a statului emitent.

Articolul 5

Transmiterea unei hotărâri de confiscare către unul sau mai multe state executante

(1)  Sub rezerva alineatelor (2) și (3), o hotărâre de confiscare poate fi transmisă în conformitate cu articolul 4 numai
către un singur stat executant o dată.

(2)  O hotărâre de confiscare care privește anumite bunuri specifice poate fi transmisă simultan mai multor state
executante în cazul în care:
— autoritatea competentă a statului emitent are motive rezonabile să creadă că diferite bunuri vizate de hotărârea de
confiscare se găsesc în state executante diferite;
— confiscarea unui bun specific vizat de hotărârea de confiscare implică inițierea unei acțiuni în mai multe state
executante
— sau
— autoritatea competentă a statului emitent are motive rezonabile să creadă că un bun specific vizat de hotărârea de
confiscare se află în unul din cele două sau mai multe state executante indicate.

(3)  O hotărâre de confiscare referitoare la o sumă de bani poate să fie transmisă simultan mai multor state executante
în cazul în care autoritatea competentă a statului emitent consideră că există o necesitate anume pentru a se proceda în
acest sens, de exemplu atunci când:
— bunul în cauză nu a făcut obiectul unei măsuri de înghețare în temeiul Deciziei-cadru 2003/577/JAI
— sau
— este probabil ca valoarea bunului care poate să fie confiscat în statul emitent și în orice stat executant în parte să nu fie
suficientă pentru a executa suma totală prevăzută de hotărârea de confiscare.

Articolul 6

Infracțiuni

(1)  În cazul în care faptele care duc la emiterea hotărârii de confiscare constituie una sau mai multe dintre
următoarele infracțiuni, astfel cum sunt definite prin legislația statului emitent și care se sancționează în statul emitent
cu o pedeapsă privativă de libertate, iar maximul pedepsei este de cel puțin trei ani, hotărârea de confiscare conduce la
executare fără verificarea dublei incriminări a faptelor:
— participare la o organizație criminală;
— terorism;
— trafic de persoane;
— exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă;
— trafic ilicit de narcotice și substanțe psihotrope;
— trafic ilicit de arme, muniții și explozivi;
— corupție;
— fraudă, inclusiv frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităților Europene în sensul Convenției din
26 iulie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene;
— spălarea produselor infracțiunii;
— falsificarea și contrafacerea de monedă, inclusiv a monedei euro;
— criminalitate informatică;
— criminalitate ecologică, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de dispariție și traficul ilicit de specii și soiuri
de plante pe cale de dispariție;
— facilitarea intrării și șederii ilegale;
— omucidere, vătămare corporală gravă;
— trafic ilicit de organe și țesuturi umane;
— răpire, sechestrare și luare de ostatici;
— rasism și xenofobie;
— tâlhărie în formă organizată sau cu uz de armă;
— trafic ilicit de bunuri culturale, inclusiv de antichități și opere de artă;
— înșelăciune;
— racket și extorcare de fonduri;
— contrafacerea și piratarea produselor;
— falsificarea documentelor administrative și trafic de falsuri;
— falsificarea mijloacelor de plată;
— trafic ilicit de substanțe hormonale și alți factori de creștere;
— trafic ilicit de materiale nucleare și radioactive;
— trafic de vehicule furate;
— viol;
— incendiere voluntară;
— infracțiuni de competența Curții Penale Internaționale;
— deturnare de aeronave sau nave;
— sabotaj.
 (2)  Consiliul poate decide în orice moment, hotărând în unanimitate și după consultarea Parlamentului European în
condițiile stabilite la articolul 39 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, să adauge alte categorii de
infracțiuni la lista inclusă la alineatul (1). Consiliul ia în considerare, pe baza raportului înaintat de Comisie în
conformitate cu articolul 22, dacă această listă trebuie extinsă sau modificată.

(3)  Pentru alte infracțiuni decât cele menționate la alineatul (1), statul executant poate supune recunoașterea și
executarea hotărârii de confiscare, condiția ca faptele pentru care a fost pronunțată hotărârea de confiscare să
constituie o infracțiune care să permită confiscarea, în conformitate cu legislația statului executant, oricare ar fi
elementele sale constitutive și calificarea sa în legislația statului emitent.

Articolul 7

Recunoașterea și executarea

(1)  Autoritățile competente ale statului executant recunosc o hotărâre de confiscare transmisă în conformitate cu
articolele 4 și 5 fără a fi necesară nici o altă formalitate și iau fără întârziere toate măsurile necesare executării
acesteia, cu excepția cazului în care aceste autorități hotărăsc să invoce unul dintre motivele de nerecunoaștere sau de
neexecutare prevăzute la articolul 8 sau unul dintre motivele de amânare a executării prevăzute la articolul 10.

(2)  În cazul în care o hotărâre de confiscare are ca obiect un bun specific, autorită țile competente ale statului emitent
și ale statului executant pot să stabilească, în cazul în care acest lucru este prevăzut în legislația acestor state, că statul
executant poate să procedeze la confiscare sub forma unei obligații de plată a unei sume de bani care să corespundă
valorii bunului.

(3)  În cazul în care o hotărâre de confiscare are ca obiect o sumă de bani care nu poate fi recuperată, autorită țile
competente ale statului executant execută hotărârea respectivă în conformitate cu alineatul (1), asupra oricărui bun
disponibil în acest scop.

(4)  În cazul în care o hotărâre de confiscare are ca obiect o sumă de bani, autoritățile competente ale statului
executant transformă, atunci când este necesar, suma care trebuie confiscată în moneda statului executant, la cursul de
schimb valabil la data pronunțării hotărârii de confiscare.

(5)  Fiecare stat membru poate să indice într-o declarație depusă la Secretariatul General al Consiliului că autoritățile
sale competente nu recunosc și nu execută hotărâri de confiscare în circumstanțe în care confiscarea bunurilor a fost
dispusă în temeiul dispozițiilor privind competențele de confiscare extinse prevăzute la articolul 2 litera (d) punctul
(iv). Această declarație poate fi retrasă în orice moment.

Articolul 8

Motive de nerecunoaștere și neexecutare

(1)  Autoritatea competentă a statului executant poate refuza recunoașterea sau executarea hotărârii de confiscare în
cazul în care certificatul prevăzut la articolul 4 nu este furnizat, este incomplet sau nu corespunde în mod vădit
hotărârii.

(2)  Autoritatea judiciară competentă a statului executant, astfel cum este definită prin legisla ția statului respectiv,
poate, de asemenea, să refuze recunoașterea sau executarea hotărârii de confiscare în cazul în care sunt stabilite
următoarele elemente:
(a) executarea hotărârii de confiscare ar contraveni principiului non bis in idem;
 (b) într-unul dintre cazurile menționate la articolul 6 alineatul (3), fapta care a condus la hotărârea de confiscare nu constituie
o infracțiune care permite confiscarea în conformitate cu legislația statului executant; cu toate acestea, în ceea ce
privește taxele și impozite, taxele vamale și operațiunile de schimb valutar, executarea hotărârii de confiscare nu poate
fi refuzată pe motivul că dreptul statului executant nu impune același tip de taxe sau impozite sau nu cuprinde același
tip de reglementări ca dreptul statului emitent în materie de taxe sau impozite, taxe vamale și operațiuni de schimb
valutar.
(c) în dreptul statului executant se prevede o imunitate sau un privilegiu care ar împiedica executarea unei hotărâri de
confiscare pronunțate la nivel național cu privire la bunurile respective;
(d) drepturile oricărei părți interesate, inclusiv ale terților de bună credință, în temeiul legislației statului executant, fac
imposibilă executarea hotărârii de confiscare, inclusiv atunci când această situație decurge din exercitarea căilor de
atac în conformitate cu articolul 9;
▼M1
(e) în conformitate cu certificatul prevăzut la articolul 4 alineatul (2), persoana nu a fost prezentă în persoană la procesul în
urma căruia a fost emisă hotărârea de confiscare, cu excepția cazului în care certificatul menționează că, în
conformitate cu alte cerințe procedurale definite în legislația națională ale statului emitent, persoana:
(i) în timp util
— fie a fost citată personal și, prin urmare, informată cu privire la data și locul stabilite pentru procesul în urma căruia a
fost pronunțată decizia de confiscare, fie a primit efectiv, prin alte mijloace, o informare oficială cu privire la data și
locul stabilite pentru respectivul proces, în așa fel încât s-a stabilit fără echivoc faptul că persoana în cauză a avut
cunoștință de procesul stabilit;
— și
— a fost informată că o decizie de confiscare poate fi emisă în cazul în care nu se prezintă la proces;
sau
(ii) având cunoștință de procesul stabilit, a mandatat un avocat care a fost numit fie de către persoana în cauză, fie de către stat
pentru a o apăra la proces și a fost într-adevăr apărată de avocatul respectiv la proces;
sau
(iii) după ce i s-a înmânat hotărârea de confiscare și a fost informată în mod expres cu privire la dreptul la rejudecarea cauzei sau
la o cale de atac, la care persoana are dreptul de a fi prezentă și care permite ca situația de fapt a cauzei, inclusiv
dovezile noi, să fie reexaminată și care poate conduce la desființarea deciziei inițiale:
— a declarat în mod expres că nu contestă hotărârea de confiscare;
— sau
— nu a solicitat rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac în intervalul de timp corespunzător;
▼B
(f) hotărârea de confiscare este întemeiată pe o procedură penală privind infracțiuni care:
— în temeiul legislației statului executant, sunt considerate ca fiind săvârșite în totalitate sau parțial pe teritoriul său sau
într-un loc asimilat teritoriului său
— sau
— au fost săvârșite în afara teritoriului statului emitent, iar legislația statului executant nu autorizează urmărirea penală
pentru astfel de infracțiuni în cazul în care sunt săvârșite în afara teritoriului acestuia;
(g) hotărârea de confiscare, în opinia autorității respective, a fost pronunțată în temeiul competențelor de confiscare extinse
menționate la articolul 2 litera (d) punctul (iv);
(h) executarea hotărârii de confiscare în statul executant s-a prescris, cu condiția ca faptele să țină de competența acestui stat
în conformitate cu propria legislație penală.

(3)  În cazul în care autoritatea competentă a statului executant consideră că:

 — hotărârea de confiscare a bunurilor a fost emisă în temeiul competențelor de confiscare extinse menționate la articolul
2 litera (d) punctul (iii)
— și că
— hotărârea de confiscare nu intră sub incidența opțiunii adoptate de statul executant în temeiul articolului 3 alineatul (2)
din Decizia-cadru 2005/212/JAI,

aceasta execută hotărârea de confiscare cel puțin în măsura prevăzută în temeiul legislației sale pentru cazuri interne
similare.

(4)  Autoritățile competente ale statului executant acordă o atenție deosebită consultării, prin toate mijloacele
corespunzătoare, a autorităților competente din statul emitent înainte de a decide să nu recunoască și să nu execute o
hotărâre de confiscare în conformitate cu alineatul (2) sau să limiteze executarea acesteia în conformitate cu alineatul
(3). Consultarea este obligatorie în cazul în care este posibil ca decizia să se întemeieze pe:
— alineatul (1);
— alineatul (2) literele (a), (e), (f) sau (g);
— alineatul (2) litera (d) iar informația prevăzută la articolul 9 alineatul (3) nu este furnizată
— sau
— alineatul (3).

(5)  În cazul în care executarea hotărârii de confiscare este imposibilă deoarece bunul care trebuie confiscat a fost deja
confiscat, a dispărut, a fost distrus, nu poate fi găsit la locul indicat în certificat sau deoarece locul în care se găsește
bunul nu a fost indicat într-un mod destul de clar nici chiar după consultarea statului emitent, autoritatea competentă a
statului emitent este notificată fără întârziere în acest sens.

Articolul 9

Căile de atac în statul executant împotriva recunoașterii și executării

(1)  Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că orice persoană interesată, inclusiv terții de bună-
credință, poate exercita căi de atac împotriva recunoașterii și executării unei hotărâri de confiscare în conformitate cu
articolul 7 pentru a-și apăra drepturile. Acțiunea este formulată în fața unei instanțe din statul executant în
conformitate cu legislația statului respectiv. Această acțiune poate avea efect suspensiv de executare în temeiul
legislației statului executant.

(2)  Temeiurile de fond care au condus la pronunțarea hotărârii de confiscare nu pot fi contestate în fața unei instanțe a
statului executant.

(3)  În cazul în care o se formulează o acțiune în fața unei instanțe din statul executant, autoritatea competentă a
statului emitent este informată în această privință.

Articolul 10

Amânarea executării

(1)  Autoritatea competentă a statului executant poate amâna executarea unei hotărâri de confiscare transmise în
conformitate cu articolele 4 și 5:
(a) în cazul în care consideră, atunci când hotărârea de confiscare vizează o sumă de bani, că există un risc ca valoarea totală
care provine din aplicarea acesteia să fie mai mare decât suma specificată în hotărârea de confiscare ca urmare a
executării simultane a hotărârii respective în mai multe state membre;
(b) în cazurile căilor de atac menționaet la articolul 9;
(c) atunci când executarea hotărârii de confiscare riscă să aducă atingere unei anchete sau unei proceduri penale în curs, până
în momentul în care aceasta este considerată rezonabilă;
(d) atunci când este considerată necesară o traducere totală sau parțială, efectuată pe cheltuiala statului executant, a hotărârii
de confiscare, pe perioada necesară pentru obținerea traducerii
sau
(e) atunci când bunul face deja obiectul unei proceduri de confiscare în statul executant.

(2)  Pe perioada amânării executării, autoritatea competentă a statului executant ia toate măsurile necesare pe care le-
ar lua într-un caz intern similar pentru a evita o situație în care bunul să nu mai fie disponibil în scopul executării
hotărârii de confiscare.

(3)  În cazul amânării executării în conformitate cu alineatul (1) litera (a), autoritatea competentă a statului executant
informează de îndată autoritatea competentă a statului emitent prin orice mijloc care permite obținerea unei
înregistrări scrise, iar autoritatea competentă a statului emitent respectă obligațiile menționate la articolul 14 alineatul
(3).

(4)  În cazurile menționate la alineatul (1) literele (b), (c), (d) și (e), autoritatea competentă a statului executant
transmite de îndată un raport privind amânarea executării măsurii de confiscare către autoritatea competentă a statului
emitent, inclusiv motivele care au stat la baza acesteia și, în cazul în care este posibil, durata preconizată, prin orice
mijloc care permite obținerea unei înregistrări scrise.

De îndată ce motivul amânării încetează să mai existe, autoritatea competentă a statului executant ia fără întârziere
măsurile necesare executării hotărârii de confiscare și informează în acest sens autoritatea competentă a statului
emitent prin orice mijloc care permite obținerea unei înregistrări scrise.

Articolul 11

Hotărâri multiple de confiscare

În cazul în care autoritățile competente ale statului executant instrumentează:

— două sau mai multe hotărâri de confiscare care vizează o sumă de bani și care sunt emise împotriva aceleiași persoane
fizice sau juridice și în cazul în care persoana interesată nu dispune în statul executant de suficiente bunuri pentru
executarea tuturor hotărârilor
— sau
— două sau mai multe hotărâri de confiscare care vizează același bun specific,

autoritatea competentă a statului executant stabilește, în conformitate cu legislația statului respectiv, hotărârea sau
hotărârile de confiscare care trebuie executată(e) luând în considerare în mod corespunzător toate împrejurările,
printre care existența eventuală a unor bunuri înghețate, gravitatea relativă și locul săvârșirii infracțiunilor, precum și
datele la care au fost emise și transmise diferitele hotărâri.

Articolul 12

Legislația care reglementează executarea

(1)  Fără a aduce atingere alineatului (3), executarea hotărârii de confiscare este reglementată de legislația statului
executant, iar autoritățile acestuia sunt singurele autorități competente pentru a decide modalitățile de executare și
pentru a stabili toate măsurile aferente.
 (2)  În cazul în care persoana interesată este în măsură să pună la dispoziție dovada confiscării, totale sau parțiale, într-
un stat, autoritatea competentă a statului executant consultă autoritatea competentă a statului emitent prin toate
mijloacele corespunzătoare. În cazul confiscării de produse ale infracțiunilor, orice parte a sumei recuperate prin
hotărârea de confiscare în orice stat, altul decât statul executant, este dedusă integral din suma care trebuie confiscată
în statul executant.

(3)  O hotărâre de confiscare emisă împotriva unei persoane juridice este executată chiar dacă statul executant nu
recunoaște principiul răspunderii penale a persoanelor juridice.

(4)  Statul executant nu poate să aplice măsuri alternative care s-ar substitui hotărârii de confiscare, inclusiv o
pedeapsă privativă de libertate sau orice altă măsură care restrânge a libertatea unei persoane, ca urmare a unei
transmiteri în conformitate cu articolele 4 și 5, cu excepția cazului în care statul emitent și-a exprimat acordul în acest
sens.

Articolul 13

Amnistia, grațierea și revizuirea hotărârii de confiscare

(1)  Amnistia și grațierea pot fi acordate atât de statul emitent, cât și de statul executant.

(2)  Numai statul emitent poate hotărî asupra unei cereri de revizuire a hotărârii de confiscare.

Articolul 14

Consecințele transmiterii hotărârilor de confiscare

(1)  Transmiterea unei hotărâri de confiscare unuia sau mai multor state executante în conformitate cu articolele 4 și 5
nu limitează dreptul statului emitent de a executa el însuși hotărârea de confiscare.

(2)  Atunci când o hotărâre de confiscare care are ca obiect o sumă de bani este transmis unuia sau mai multor state
executante, valoarea totală care provine din aplicarea acestuia nu poate fi mai mare decât suma maximă specificată în
hotărârea de confiscare.

(3)  Autoritatea competentă a statului emitent informează imediat autoritatea competentă a statului executant
respectiv, prin orice mijloc care permite obținerea unei înregistrări scrise, în cazul în care:
(a) aceasta consideră că există riscul ca executarea să se efectueze asupra unei sume mai mari decât suma maximă care trebuie
confiscată, de exemplu pe baza informațiilor care i-au fost comunicate de către un stat executant în temeiul articolului
10 alineatul (3). În cazul în care s-ar aplica articolul 10 alineatul (1) litera (a), autoritatea competentă a statului emitent
informează de îndată autoritatea competentă a statului executant asupra faptului că riscul respectiv nu mai există;
(b) hotărârea de confiscare a fost executată în totalitate sau parțial în statul emitent sau într-un alt stat executant. Trebuie
precizată suma pentru care hotărârea de confiscare nu a fost încă executată;
(c) după transmiterea unei hotărâri de confiscare în conformitate cu articolele 4 și 5, o autoritate a statului emitent primește o
sumă de bani pe care persoana respectivă a plătit-o în mod voluntar în temeiul hotărârii de confiscare. Se aplică
articolul 12 alineatul (2).

Articolul 15

Încetarea executării

Autoritatea competentă a statului emitent informează fără întârziere autoritatea competentă a statului executant, prin
orice mijloc care permite obținerea unei înregistrări scrise, cu privire la orice decizie sau măsură în urma căreia
 hotărârea nu mai este executorie sau hotărârea este retrasă de la statul executant din orice alt motiv. Statul executant
încetează executarea hotărârii de îndată ce este informat de către autoritatea competentă a statului emitent cu privire la
decizia sau măsura în cauză.

Articolul 16

Utilizarea bunurilor confiscate

(1)  Banii obținuți în urma executării hotărârii de confiscare sunt utilizați de statul executant după cum urmează:
(a) în cazul în care suma obținută în urma executării hotărârii de confiscare este mai mică de 10 000 EUR sau echivalentul
acestei sume, aceasta revine statului executant;
(b) în toate celelalte cazuri, 50 % din suma obținută în urma executării hotărârii de confiscare se transferă de către statul
executant statului emitent.

(2)  Bunurile, altele decât sumele de bani, obținute în urma executării hotărârii de confiscare pot fi utilizate într-unul
din următoarele moduri, care urmează a fi stabilit de către statul executant:
(a) bunurile pot fi vândute. În acest caz, produsul vânzării este repartizat în conformitate cu alineatul (1);
(b) bunurile pot fi transferate statului emitent. În cazul în care hotărârea de confiscare are ca obiect o sumă de bani, bunurile
nu pot fi transferate statului emitent decât în cazul în care acest stat și-a exprimat acordul în acest sens;
(c) atunci când nu este posibilă aplicarea nici uneia dintre literele (a) sau (b), bunurile pot fi utilizate în alt mod, în
conformitate cu legislația statului executant.

(3)  Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (2), statul executant nu are obligația de a vinde sau de a restitui
bunurile specifice care fac obiectul obiectul hotărârii de confiscare, în cazul în care este vorba despre bunuri culturale
care aparțin patrimoniului național al acestui stat.

(4)  Alineatele (1), (2) și (3) se aplică dacă nu se convine altfel între statul emitent și statul executant.

Articolul 17

Informarea privind executarea hotărârii

Autoritatea competentă a statului executant informează fără întârziere autoritatea competentă a statului emitent prin
orice mijloc care permite obținerea unei înregistrări scrise:
(a) asupra transmiterii hotărârii de confiscare autorității competente, în conformitate cu articolul 4 alineatul (5);
(b) asupra eventualei decizii de a nu recunoaște hotărârea de confiscare, cu motivarea acestei decizii;
(c) asupra neexecutării totale sau parțiale a hotărârii din motivele menționate la articolul 11, articolul 12 alineatele (1) și (2)
sau la articolul 13 alineatul (1);
(d) asupra executării hotărârii, de îndată ce a fost îndeplinită;
(e) asupra aplicării altor măsuri, în conformitate cu articolul 12 alineatul (4).

Articolul 18

Rambursarea

(1)  Fără a aduce atingere articolului 9 alineatul (2), în conformitate cu care, în temeiul propriei sale legisla ții, statul
executant răspunde pentru prejudiciul cauzat uneia dintre persoanele interesate prevăzute la articolul 9 prin executarea
unei hotărâri de confiscare care i-a fost transmisă în conformitate cu articolele 4 și 5, statul emitent rambursează
statului executant orice sume plătite acestei persoane cu titlu de despăgubiri în temeiul acestei răspunderi, cu excepția
cazului și în măsura în care prejudiciul sau o parte a acestuia se datorează în exclusivitate acțiunii statului executant.

(2)  Alineatul (1) nu aduce atingere legislației statelor membre privind cererile de despăgubire formulate de persoane
fizice sau juridice.

Articolul 19

Limbi

(1)  Certificatul trebuie tradus în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale statului executant.

(2)  Odată cu adoptarea prezentei decizii-cadru sau la o dată ulterioară, orice stat membru poate indica într-o
declarație depusă la Secretariatul General al Consiliului că acceptă o traducere într-una sau mai multe alte limbi
oficiale ale instituțiilor Comunităților Europene.

Articolul 20

Cheltuieli

(1)  Fără a aduce atingere articolului 16, statele membre nu pot pretinde unul altuia rambursarea cheltuielilor care
decurg din aplicarea prezentei decizii-cadru.

(2)  În cazul în care statul executant a trebuit să suporte cheltuieli pe care le consideră ridicate sau excep ționale, acesta
poate propune statului emitent împărțirea costurilor. Statul emitent ia în considerare orice astfel de propunere pe baza
indicațiilor detaliate oferite de statul executant.

Articolul 21

Relațiile cu alte acorduri și convenții

Prezenta decizie-cadru nu afectează aplicarea acordurilor sau înțelegerilor bilaterale sau multilaterale încheiate între
statele membre în măsura în care aceste acorduri sau înțelegeri contribuie la simplificarea sau facilitarea, într-o
măsură mai mare, a procedurilor de executare a hotărârilor de confiscare.

Articolul 22

Punerea în aplicare

(1)  Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se conforma dispozițiilor prezentei decizii-cadru până la 24
noiembrie 2008.

(2)  Statele membre transmit Secretariatului General al Consiliului și Comisiei textul dispozițiilor care transpun în
legislația lor națională obligațiile care decurg din prezenta decizie-cadru. Pe baza unui raport întocmit de Comisie
pornind de la aceste informații, Consiliul verifică, până la 24 noiembrie 2009, în ce măsură statele membre au luat
măsurile necesare pentru a se conforma prezentei decizii-cadru.

(3)  Secretariatul General al Consiliului notifică statelor membre și Comisiei declarațiile făcute în temeiul articolului
7 alineatul (5) și al articolului 19 alineatul (2).

(4)  Un stat membru care s-a confruntat în mod repetat cu dificultăți sau cu lipsa de activitate a unui alt stat membru în
recunoașterea reciprocă și executarea hotărârilor de confiscare, fără a găsi vreo soluție prin intermediul consultărilor
bilaterale, poate informa Consiliul în această privință în vederea evaluării punerii în aplicare a prezentei decizii-cadru
la nivelul statelor membre.

(5)  Statele membre, acționând în calitate de state executante, informează Consiliul și Comisia la începutul anului
calendaristic asupra numărului de cazuri în care s-a aplicat articolul 17 litera (b) și pun la dispoziție un rezumat al
motivelor acestor aplicări.

Până la 24 noiembrie 2013, Comisia întocmește un raport pe baza informațiilor primite, însoțit de orice inițiative pe
care le consideră adecvate.

Articolul 23

Intrarea în vigoare

Prezenta decizie-cadru intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005

privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor
financiare

JO L 76, 22.3.2005, p. 16-30 

DECIZIA-CADRU 2005/214/JAI A CONSILIULUI

din 24 februarie 2005

privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor financiare

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolele 31 litera (a) și 34 alineatul (2) litera (b),
având în vedere inițiativa Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Republicii Franceze și Regatului
Suediei (   ),
1

având în vedere avizul Parlamentului European (   ),

2

întrucât:

(1 Reuniunea Consiliului European de la Tampere din 15 și 16 octombrie 1999 a aprobat

) principiul recunoașterii reciproce, care ar trebui să devină piatra de temelie a cooperării
judiciare atât în materie civilă, cât și în materie penală în cadrul Uniunii.

(2 Principiul recunoașterii reciproce ar trebui să se aplice sancțiunilor financiare impuse de

) autoritățile judiciare sau administrative pentru a se facilita aplicarea acestor sancțiuni în
alt stat membru decât statul în care au fost impuse sancțiunile.

(3 La 29 noiembrie 2000, Consiliul, în conformitate cu concluziile de la Tampere, adoptă

) un program de măsuri pentru punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a
deciziilor în materie penală ( 3 ), dând prioritate adoptării unui instrument de aplicare a
 principiului recunoașterii reciproce cu privire la sancțiunile financiare (măsura 18).

(4 Sub incidența prezentei decizii-cadru ar trebui, de asemenea, să intre sancțiuni financiare

) impuse pentru infracțiuni rutiere.

(5 Prezenta decizie-cadru respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de

) articolul 6 din tratat și reflectate de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene ( 4 ), în special capitolul VI. Nici o dispoziție a prezentei decizii-cadru nu
poate fi interpretată ca interzicând refuzul de a executa o decizie atunci când sunt motive
de a crede, în baza unor elemente obiective, că sancțiunea financiară are scopul de a
pedepsi o persoană pe temeiul sexului, rasei, religiei, originii etnice, cetățeniei, limbii,
opiniilor politice sau orientării sexuale a acesteia, ori că situația persoanei poate fi
prejudiciată dintr-unul din aceste motive.

(6 Prezenta decizie-cadru nu împiedică un stat membru să aplice normele sale

) constituționale cu privire la respectarea legalității, libertatea de asociere, libertatea presei
și libertatea de exprimare în alte medii,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE-CADRU:

Articolul 1

Definiții

În sensul prezentei decizii-cadru:

(a) prin „decizie” înseamnă o decizie definitivă care impune plata unei sancțiuni financiare de către o persoană fizică sau
juridică, atunci când decizia a fost luată de:
(i) o instanță judecătorească din statul emitent pentru o faptă penală în temeiul legii statului emitent;
(ii) o autoritate a statului emitent, alta decât o instanță judecătorească, pentru o faptă penală în temeiul legii statului emitent, cu
condiția ca persoana în cauză să fi avut posibilitatea judecării cauzei sale de către o instanță judecătorească cu
competență specială în materie penală;
(iii) o autoritate a statului emitent, alta decât o instanță judecătorească, pentru acte incriminate de dreptul intern al statului
emitent, constituind încălcări ale normelor de drept, cu condiția ca persoana în cauză să fi avut posibilitatea judecării
cauzei sale de către o instanță judecătorească cu competență specială în materie penală;
(iv) o instanță judecătorească cu competență specială în materie penală, atunci când decizia a fost luată cu privire la o decizie în
sensul punctului (iii);
(b) prin „sancțiune financiară” înseamnă obligația de a plăti:
(i) o sumă de bani la condamnarea pentru o infracțiune, impusă printr-o decizie;
(ii) o despăgubire impusă în aceeași decizie în beneficiul victimelor, atunci când victima nu se poate constitui parte civilă la
proceduri și instanța judecătorească acționează în temeiul competenței sale penale;
(iii) o sumă de bani pentru cheltuielile procedurilor judiciare sau administrative aferente deciziei;
(iv) o sumă de bani pentru un fond public sau o organizație de sprijinire a victimelor, impusă în aceeași decizie.
O sancțiune financiară nu include:
— ordinele de confiscare a instrumentelor sau produselor infracțiunii;
 — ordinele care au o natură civilă și decurg dintr-o cerere de despăgubire sau restituire și care sunt executorii în
conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența,
recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (   );
5

(c) prin „stat emitent” înseamnă statul membru în care a fost dată o decizie în sensul prezentei decizii-cadru;
(d) prin „stat executant” înseamnă statul membru căruia i-a fost transmisă o decizie în scopul executării.

Articolul 2

Stabilirea autorităților competente

(1)  Fiecare stat membru informează Secretariatul General al Consiliului cu privire la autoritatea sau autorită țile care,
în temeiul dreptului intern, sunt competente în conformitate cu prezenta decizie-cadru, atunci când statul membru este
statul emitent sau statul executant.

(2)  Fără a aduce atingere articolului 4, fiecare stat membru poate desemna, dacă este necesar ca rezultat al organizării
sistemului său intern, una sau mai multe autorități centrale responsabile cu transmiterea și recepționarea
administrativă a hotărârilor și sprijinirea autorităților competente.

(3)  Secretariatul General al Consiliului pune informațiile primite la dispoziția tuturor statelor membre și a Comisiei.

Articolul 3

Drepturi fundamentale

Prezenta decizie-cadru nu are ca efect modificarea obligației de a se respecta drepturile fundamentale și principiile
juridice fundamentale înscrise în articolul 6 din tratat.

Articolul 4

Transmiterea deciziilor și recursul la autoritatea centrală

(1)  O decizie împreună cu un certificat după cum se prevede în prezentul articol pot fi transmise autorită ților
competente dintr-un stat membru în care persoana fizică sau juridică împotriva căreia a fost pronun țată o decizie are
proprietăți sau venituri, are reședința obișnuită sau, în cazul unei persoane juridice, are sediul social.

(2)  Certificatul, al cărui formular standard este dat în anexă, trebuie semnat, iar con ținutul său trebuie certificat ca
exact de către autoritatea competentă din statul emitent.

(3)  Decizia sau o copie certificată a acesteia împreună cu certificatul se transmit de autoritatea competentă din statul
emitent direct autorității competente din statul executant prin orice mijloace care lasă o înregistrare scrisă, în condiții
care permit statului executant să-i stabilească autenticitatea. Originalul deciziei sau o copie certificată a acesteia,
precum și originalul certificatului sunt trimise statului executant, la cererea acestuia. Toate comunicările oficiale se
fac, de asemenea, în mod direct între respectivele autorități competente.

(4)  Statul emitent nu transmite o decizie decât unui singur stat executant la un moment dat.
(5)  Dacă autoritatea competentă din statul executant nu este cunoscută autorității competente din statul emitent,
aceasta din urmă face toate demersurile necesare, inclusiv prin intermediul punctelor de contact ale Rețelei Judiciare
Europene (   ), pentru a obține informațiile din partea statului executant.
6

(6)  Atunci când o autoritate din statul executant care primește o decizie pe care nu are competența să o recunoască și
să ia toate măsurile pentru executarea sa, aceasta, ex officio, transmite decizia autorității competente și informează
autoritatea competentă din statul emitent în consecință.
 (7)  Regatul Unit și, respectiv, Irlanda pot preciza într-o declarație că decizia, împreună cu certificatul, trebuie trimise
prin intermediul autorității sau autorităților sale centrale specificate de acestea în declarație. Aceste state membre pot
în orice moment, prin altă declarație, să limiteze domeniul de aplicare al unei asemenea declarații în scopul de a da
mai întări efectul alineatului (3). Acestea procedează astfel atunci când intră în vigoare pentru ele dispozițiile privind
asistența reciprocă din Convenția de aplicare a acordului Schengen. Orice declarație se depune la Secretariatul
General al Consiliului și se notifică Comisiei.

Articolul 5

Domeniu de aplicare

(1)  Următoarele infracțiuni, dacă sunt incriminate în statul emitent și după cum sunt definite în legislația statului
emitent, în condițiile prezentei decizii-cadru și fără verificarea dublei încriminări a faptei, conduc la recunoașterea și
executarea deciziilor:
— participarea la o organizație criminală;
— terorismul;
— traficul de persoane;
— exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă;
— traficul ilicit de narcotice și substanțe psihotrope;
— traficul ilicit de arme, muniții și explozivi;
— corupția;
— frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităților Europene în sensul Convenției din 26
iulie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene;
— spălarea produselor infracțiunii;
— falsificarea, inclusiv falsificarea monedei euro;
— delicte informatice;
— infracțiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de dispariție și traficul de specii și
soiuri de plante pe cale de dispariție;
— complicitatea la trecerea frauduloasă a frontierei și la ședere ilegală;
— omuciderea voluntară, vătămarea corporală gravă;
— traficul ilicit de organe și țesuturi umane;
— răpire, sechestrare și luare de ostatici;
— rasism și xenofobie;
— furt organizat sau armat;
— trafic ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichități și opere de artă;
— escrocherie;
— înșelătorie și extorcare de fonduri;
— contrafacerea și pirateria produselor;
— falsificarea documentelor administrative și trafic de fals;
— falsificarea mijloacelor de plată;
— trafic ilicit de substanțe hormonale și alți factori de creștere;
— trafic ilicit de materiale nucleare sau radioactive;
— trafic de vehicule furate;
— viol;
— incendiere;
 — infracțiuni de competența Curții Penale Internaționale;
— deturnare de aeronave/nave;
— sabotaj;
— conduită contrară normelor de trafic rutier, inclusiv încălcarea reglementărilor referitoare la orele de conducere și
perioadele de odihnă și a reglementărilor privind bunurile periculoase;
— contrabanda de mărfuri;
— încălcări ale drepturilor de proprietate intelectuală;
— amenințări și acte de violență împotriva persoanelor, inclusiv violență în cursul evenimentelor sportive;
— vandalism criminal;
— furt;
— infracțiuni stabilite de statul emitent care vizează obligații de executare ce decurg din instrumentele adoptate în
temeiul Tratatului CE sau al titlului VI din Tratatul UE.

(2)  Consiliul poate decide să adauge în orice moment alte categorii de infracțiuni pe listele din alineatul (1), hotărând
cu unanimitate după consultarea Parlamentului European în condițiile prevăzute la articolul 39 alineatul (1) din
Tratatul UE.

Consiliul ia în considerare, ținând cont de raportul prezentat acestuia în conformitate cu articolul 20 alineatul (5), dacă
lista ar trebuie extinsă sau modificată. Consiliul reexaminează chestiunea ulterior, pe baza unui raport privind
aplicarea practică a deciziei-cadru, stabilit de Comisie în termen de cinci ani de la data menționată la articolul 20
alineatul (1).

(3)  Pentru alte infracțiuni decât cele aflate sub incidența alineatului (1), statul executant poate condiționa
recunoașterea și executarea unei decizii de faptul ca decizia să privească o faptă ce ar reprezenta o infracțiune în
temeiul legislației statului executant, oricare ar fi elementele constitutive ale acesteia și oricum ar fi descrisă.

Articolul 6

Recunoașterea și executarea deciziilor

Autoritățile competente din statul executant recunosc fără altă formalitate o decizie care a fost transmisă în
conformitate cu articolul 4 și iau imediat toate măsurile necesare pentru executarea sa, cu excepția cazului în care
autoritatea competentă decide să invoce unul din temeiurile de nerecunoaștere sau neexecutare prevăzute la articolul
7.

Articolul 7

Temeiuri de nerecunoaștere și neexecutare

(1)  Autoritățile competente din statul executant pot refuza recunoașterea și executarea deciziei dacă certificatul
prevăzut la articolul 4 nu este prezentat, este incomplet sau în mod evident nu corespunde deciziei.

(2)  Autoritatea competentă din statul executant poate, de asemenea, să refuze recunoașterea și executarea deciziei
dacă stabilește că:
(a) o decizie a fost pronunțată împotriva persoanei condamnate pentru aceleași fapte în statul executant sau în orice alt stat
decât statul emitent sau statul executant și, în acest din urmă caz, decizia a fost executată;
(b) într-unul din cazurile prevăzute la articolul 5 alineatul (3), decizia se referă la fapte care nu ar constitui o infracțiune în
temeiul legislației statului executant;
 (c) executarea deciziei este prescrisă în conformitate cu legislația statului executant și decizia se referă la fapte de competența
acestui stat în temeiul propriei sale legislații.
(d) decizia se referă la fapte care:
(i) sunt considerate de legislația statului executant ca fiind săvârșite în întregime sau parțial pe teritoriul statului executant sau
într-un loc considerat ca atare sau
(ii) au fost săvârșite în afara teritoriului statului executant și legislația statului executant nu permite urmărirea judiciară pentru
aceleași infracțiuni comise în afara teritoriului său;
(e) există imunitate în temeiul legislației statului executant, ceea ce face imposibilă executarea deciziei;
(f) decizia a fost impusă împotriva unei persoane fizice care în temeiul legislației statului executant, datorită vârstei sale, nu
putea încă răspunde penal pentru faptele pentru care a fost pronunțată decizia;
▼M1
(g) în conformitate cu certificatul prevăzut la articolul 4, în cazul unei proceduri scrise, persoana în cauză nu a fost informată
personal sau prin intermediul unui reprezentant autorizat în conformitate cu legislația națională a statului emitent cu
privire la dreptul său de contestare și la termenele pentru calea de atac respectivă;
▼B
(h) sancțiunea financiară este sub 70 EUR sau echivalentul acestei sume;
▼M1
(i) în conformitate cu certificatul prevăzut la articolul 4, persoana nu a fost prezentă personal la procesul în urma căruia a fost
pronunțată decizia, cu excepția cazului în care certificatul menționează că, în conformitate cu alte cerințe procedurale
definite în legislația națională a statului emitent, persoana:
(i) în timp util
— fie a fost citată personal și, prin urmare, informată cu privire la data și locul stabilite pentru procesul în urma căruia a
fost pronunțată decizia, fie a primit efectiv, prin alte mijloace, o informare oficială cu privire la data și locul stabilite
pentru respectivul proces, în așa fel încât s-a stabilit fără echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoștință de
procesul stabilit;
— și
— a fost informată că poate fi pronunțată o decizie în cazul în care persoana nu se prezintă la proces;
sau
(ii) având cunoștință de procesul stabilit, a mandatat un avocat care a fost numit fie de către persoana în cauză, fie de către stat
pentru a o apăra la proces și a fost într-adevăr apărată de avocatul respectiv la proces;
sau
(iii) după ce i s-a înmânat decizia și a fost informată în mod expres cu privire la dreptul la rejudecarea cauzei sau la o cale de
atac, la care persoana are dreptul de a fi prezentă și care permite ca situația de fapt a cauzei, inclusiv dovezile noi, să
fie reexaminată și care poate conduce la desființarea deciziei inițiale:
— a indicat în mod expres că nu contestă decizia;
— sau
— nu a solicitat rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac în intervalul de timp corespunzător;
(j) în conformitate cu certificatul prevăzut la articolul 4, persoana nu s-a prezentat în persoană, cu excepția cazului în care
certificatul declară că persoana, după ce a fost informată în mod expres cu privire la proceduri și la posibilitatea de a
se prezenta în persoană la proces, a declarat în mod expres că renunță la dreptul la o audiere și a indicat în mod expres
că nu contestă cauza.
▼M1

(3)  În cazurile prevăzute la alineatul (1) și alineatul (2) literele (c), (g) (i) și (j), înainte de a decide nerecunoașterea
și neexecutarea unei decizii, în întregime sau parțial, autoritatea competentă din statul de executare consultă
autoritatea competentă din statul emitent, prin orice mijloace adecvate și, dacă este cazul, îi cere să furnizeze fără
întârziere orice informație necesară.
▼B

Articolul 8

Stabilirea sumei de plată

(1)  Dacă se stabilește că decizia se referă la fapte care nu au fost desfășurate pe teritoriul statului emitent, statul
executant poate decide să reducă nivelul sancțiunii aplicate la suma maximă prevăzută pentru fapte de aceeași natură
în temeiul legislației interne a statului executant, atunci când faptele cad în competența acestui stat.

(2)  Autoritatea competentă din statul executant, dacă este necesar, convertește contravaloarea sancțiunii în moneda
statului executant, la cursul de schimb în vigoare în momentul impunerii sancțiunii.

Articolul 9

Legea care guvernează executarea

(1)  Fără a aduce atingere alineatului (3) din prezentul articol și articolului 10, executarea deciziei este guvernată de
legislația statului executant în același mod ca o sancțiune financiară a statului executant. Numai autoritățile statului
executant sunt competente să decidă cu privire la procedurile de executare și să stabilească toate măsurile legate de
acestea, inclusiv temeiurile de încetare a executării.

(2)  În cazul în care persoana condamnată este în măsură să furnizeze dovada unei plăți, totale sau parțiale, în orice
stat, autoritatea competentă a statului executant consultă autoritatea competentă a statului emitent în modalitatea
prevăzută la articolul 7 alineatul (3). Orice parte a sancțiunii recuperată în orice mod în orice stat este dedusă în
întregime din valoarea sancțiunii care face obiectul unei executări în statul executant.

(3)  O sancțiune financiară impusă împotriva unei persoane juridice este executată chiar dacă statul executant nu
recunoaște principiul răspunderii penale a persoanelor juridice.

Articolul 10

Pedeapsa cu închisoarea sau altă sancțiune alternativă de substituție în cazul nerecuperării sancțiunii
financiare

Atunci când nu este posibil să se execute o decizie, total sau parțial, statul executant poate aplica sancțiuni alternative,
inclusiv pedepse privative de libertate, dacă dreptul său prevăd astfel în aceste cazuri și statul emitent a permis
aplicarea acestor sancțiuni alternative în certificatul prevăzut la articolul 4. Severitatea sancțiunii alternative este
stabilită în conformitate cu dreptul statului executant, dar nu depășește un nivel maxim prevăzut în certificatul
transmis de statul emitent.

Articolul 11

Amnistie, grațiere, revizuirea condamnării

(1)  Amnistia și grațierea pot fi acordate de statul emitent, precum și de statul executant.

(2)  Fără a aduce atingere articolului 10, numai statul emitent poate hotărî asupra unei cereri de revizuire a deciziei.
 Articolul 12

Încetarea executării

(1)  Autoritatea competentă din statul emitent informează imediat autoritatea competentă din statul executant cu
privire la orice decizie sau măsură în urma căreia decizia încetează să mai fie executorie sau este retrasă de statul
executant din orice alt motiv.

(2)  Statul executant încetează executarea deciziei imediat ce este informat de autoritatea competentă din statul
emitent cu privire la această decizie sau măsură.

Articolul 13

Alocarea sumelor obținute din executarea deciziilor

Sumele obținute din executarea deciziilor revin statului executant, cu excepția cazului în care s-a convenit altfel între
statul emitent și cel executant, în special în cazurile prevăzute la articolul 1 litera (b) punctul (ii).

Articolul 14

Informații transmise de statul executant

Autoritatea competentă a statului executant informează fără întârziere autoritatea competentă din statul emitent prin
orice mijloace care lasă o înregistrare scrisă:
(a) cu privire la transmiterea deciziei către autoritatea competentă, în conformitate cu articolul 4 alineatul (6);
(b) cu privire la orice decizie de a nu recunoaște și executa o hotărâre, în conformitate cu articolul 7 sau articolul 20 alineatul
(3), împreună cu motivele deciziei;
(c) cu privire la neexecutarea totală sau parțială a deciziei pentru motivele prevăzute la articolul 8, articolul 9 alineatele (1) și
(2) și articolul 11 alineatul (1);
(d) cu privire la executarea deciziei imediat ce executarea a fost finalizată;
(e) cu privire la aplicarea unei sancțiuni alternative, în conformitate cu articolul 10.

Articolul 15

Consecințele transmiterii unei decizii

(1)  Sub rezerva alineatului (2), statul emitent nu poate executa o decizie transmisă în conformitate cu articolul 4.

(2)  Dreptul de executare a unei decizii revine statului emitent:

(a) când este informat de către statul executant cu privire la neexecutarea totală sau parțială sau cu privire la nerecunoașterea
sau neaplicarea deciziei în cazul prevăzut la articolul 7, cu excepția articolului 7 alineatul (2) litera (a), în cazul
prevăzut la articolul 11 alineatul (1), precum și în cazul prevăzut la articolul 20 alineatul (3) sau
(b) când statul executant a fost informat de statul emitent că decizia a fost retrasă de statul executant în conformitate cu
articolul 12.

(3)  Dacă, după transmiterea unei decizii în conformitate cu articolul 4, o autoritate a statului emitent prime ște o sumă
de bani pe care persoana condamnată a plătit-o voluntar în temeiul deciziei, această autoritate informează fără
întârziere autoritatea competentă din statul executant. Se aplică articolul 9 alineatul (2).

Articolul 16
 Regim lingvistic

(1)  Certificatul, al cărui formular standard este inclus în anexă, trebuie tradus în limba oficială sau într-una din
limbile oficiale ale statului executant. Orice stat membru poate să indice, în momentul adoptării prezentei decizii-
cadru sau ulterior, într-o declarație depusă la Secretariatul General al Consiliului, că va accepta traducerea în una sau
mai multe alte limbi oficiale ale instituțiilor Uniunii.

(2)  Executarea deciziei poate fi suspendată pe perioada necesară obținerii traducerii pe cheltuiala statului executant.

Articolul 17

Cheltuieli

Nici un stat membru nu pretinde din partea altui stat membru rambursarea cheltuielilor ce decurg din aplicarea
prezentei decizii-cadru.

Articolul 18

Raportul cu alte acorduri și înțelegeri

Prezenta decizie-cadru nu împiedică aplicarea acordurilor sau înțelegerilor bilaterale sau multilaterale dintre statele
membre în măsura în care aceste acorduri sau înțelegeri permit depășirea dispozițiilor prezentei decizii-cadru și ajută
la simplificarea sau facilitarea procedurilor de punere în aplicare a sancțiunilor financiare.

Articolul 19

Aplicare teritorială

Prezenta decizie-cadru se aplică Gibraltarului.

Articolul 20

Punere în aplicare

(1)  Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma dispozițiilor prezentei decizii-cadru până la 22 martie
2007.

(2)  Fiecare stat membru poate limita aplicarea sa, pentru o perioadă de până la cinci ani de la data intrării în vigoare a
prezentei decizii-cadru:
(a) la deciziile menționate la articolul 1 litera (a) punctele (i) și (iv) și/sau
(b) în privința persoanelor juridice, la deciziile referitoare la fapte pentru care un instrument european prevede aplicarea
principiului răspunderii persoanelor juridice.
Orice stat membru care dorește să recurgă la dispozițiile prezentului paragraf, transmite o declarație în acest sens
Secretarului general al Consiliului la adoptarea prezentei decizii-cadru. Declarația se publică în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene.

(3)  Fiecare stat membru se poate opune recunoașterii și executării deciziilor, atunci când certificatul prevăzut la
articolul 4 creează posibilitatea încălcării drepturilor fundamentale sau a principiilor juridice fundamentale înscrise la
articolul 6 din tratat. Se aplică procedura prevăzută la articolul 7 alineatul (3).

(4)  Orice stat membru poate aplica principiul reciprocității în relația cu orice stat membru care recurge la alineatul
(2).
(5)  Statele membre transmit Secretariatului General al Consiliului și Comisiei textul dispozițiilor de transpunere în
dreptul intern a obligațiilor impuse lor în temeiul prezentei decizii-cadru. Pe baza unui raport întocmit pe baza acestor
informații de către Comisie, Consiliul, până la 22 martie 2008, evaluează măsura în care statele membre s-au
conformat prezentei decizii-cadru.

(6)  Secretariatul General al Consiliului transmite statelor membre și Comisiei declarațiile făcute în conformitate cu
articolul 4 alineatul (7) și 16.

(7)  Fără a aduce atingere articolului 35 alineatul (7) din tratat, un stat membru care s-a confruntat cu dificultă ți
repetate sau cu lipsă de acțiune din partea altui stat membru în ce privește recunoașterea reciprocă și executarea
deciziilor, nesoluționate prin consultări bilaterale, poate informa Consiliul în vederea evaluării aplicării prezentei
decizii-cadru la nivelul statului membru.

(8)  Orice stat membru care în cursul unui an calendaristic a aplicat alineatul (3) informează Consiliul și Comisia la
începutul anului calendaristic următor cu privire la cazurile în care au fost aplicate temeiurile prevăzute în această
dispoziție pentru nerecunoașterea sau neexecutarea unei decizii.

(9)  În termen de șapte ani de la intrarea în vigoare a prezentei decizii-cadru, Comisia întocmește un raport pe baza
informațiilor primite, însoțit de orice inițiative pe care le poate considera adecvate. Pe baza acestui raport, Consiliul
reexaminează prezentul articol pentru a stabili dacă alineatul (3) este menținut sau înlocuit de o dispoziție mai
specifică.

Articolul 21

Intrarea în vigoare

Prezenta decizie-cadru intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Decizia-cadru 2008/977/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008

privind protecția datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul
cooperării polițienești și judiciare în materie penală

JO L 350, 30.12.2008, p. 60-71 

DECIZIA-CADRU 2008/977/JAI A CONSILIULUI

din 27 noiembrie 2008

privind protecția datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării

polițienești și judiciare în materie penală
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 30,
articolul 31 și articolul 34 alineatul (2) litera (b),
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Parlamentului European (1),
întrucât:
(1 Uniunea Europeană și-a stabilit obiectivul de a menține și de a dezvolta
) Uniunea ca spațiu de libertate, securitate și justiție în cadrul căruia se va
asigura un înalt nivel de siguranță prin acțiunea comună a statelor membre în
domeniul cooperării polițienești și judiciare în materie penală.
(2 Acțiunea comună în domeniul cooperării polițienești în temeiul articolului 30
) alineatul (1) litera (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană și acțiunea
comună pentru cooperarea judiciară în materie penală în temeiul articolului 31
alineatul (1) litera (a) din Tratatul privind Uniunea Europeană implică
necesitatea prelucrării unor informații relevante care ar trebui să facă obiectul
unor dispoziții corespunzătoare privind protecția datelor cu caracter personal.
(3 Legislația care intră sub incidența titlului VI din Tratatul privind Uniunea
) Europeană ar trebui să favorizeze cooperarea polițienească și judiciară în
materie penală cu privire la eficiența, precum și la legitimitatea și
conformitatea acesteia cu drepturile fundamentale și, în special, cu dreptul la
viață privată și la protecția datelor cu caracter personal. Adoptarea de
standarde comune privind prelucrarea și protecția datelor cu caracter personal
prelucrate în scopul prevenirii și a combaterii crimei contribuie la realizarea
ambelor obiective.
(4 Programul de la Haga pentru consolidarea libertății, securității și justiției în
) Uniunea Europeană adoptat de Consiliul European la 4 noiembrie 2004 a
subliniat necesitatea unei abordări inovatoare a schimbului transfrontalier de
informații privind punerea în aplicare a legii, cu stricta respectare a
principalelor condiții din domeniul protecției datelor și a invitat Comisia să
înainteze propuneri în acest sens până la sfârșitul anului 2005. Aspectul
menționat a fost reflectat în Planul de acțiune al Consiliului și al Comisiei de
punere în aplicare a Programului de la Haga pentru consolidarea libertății,
securității și justiției în Uniunea Europeană (2).
(5 Schimbul de date personale în cadrul cooperării polițienești și judiciare în
) materie penală, în special în conformitate cu principiul disponibilității
informației, astfel cum a fost enunțat în Programul de la Haga, ar trebui
sprijinit prin norme clare care să sporească încrederea reciprocă între
autoritățile competente și să asigure protecția informațiilor relevante, astfel
încât să se excludă orice discriminare în ceea ce privește această cooperare
între statele membre, cu respectarea, în același timp a drepturilor
fundamentale ale persoanelor fizice. Instrumentele existente la nivel european
nu sunt suficiente. Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice cu
privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și la libera circulație a
acestor date (3) nu se aplică în cazul prelucrării datelor cu caracter personal în
 cursul unei activități care nu se circumscrie domeniului de aplicare a
legislației comunitare, astfel cum sunt cele prevăzute la titlul VI din Tratatul
privind Uniunea Europeană și nici, în orice caz, operațiilor de prelucrare
privind securitatea publică, apărarea, siguranța de stat și activitățile statului în
domeniul legii penale.
(6 Prezenta decizie-cadru se aplică numai în cazul datelor colectate sau
) prelucrate de autorități competente, în scopul prevenirii, cercetării,
descoperirii sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor.
Prezenta decizie-cadru ar trebui să lase la latitudinea statelor membre
determinarea mai exactă, la nivel național, a celorlalte obiective considerate ca
fiind incompatibile cu scopul pentru care au fost colectate inițial datele
personale. În general, prelucrarea suplimentară în scopuri de cercetare istorică,
statistice sau de cercetare științifică nu ar trebui să fie considerată
incompatibilă cu scopul inițial al prelucrării.
(7 Domeniul de aplicare al prezentei decizii-cadru se limitează la prelucrarea
) datelor cu caracter personal transmise sau puse la dispoziție între statele
membre. Nu ar trebui să se poată deduce nicio concluzie din această restricție
privind competența Uniunii de a adopta acte privind colectarea și prelucrarea
datelor cu caracter personal la nivel național sau privind oportunitatea unei
asemenea acțiuni din partea Uniunii în viitor.
(8 Pentru a facilita schimburile de date în cadrul Uniunii, statele membre
) urmăresc să asigure faptul că standardele de protecție a datelor realizate în
prelucrarea datelor la nivel național corespund celor prevăzute de prezenta
decizie-cadru. În ceea ce privește prelucrarea datelor la nivel național,
prezenta decizie-cadru nu împiedică statele membre să asigure garanții ale
protecției datelor cu caracter personal la un nivel mai ridicat decât cel
prevăzut prin prezenta decizie-cadru.
(9 Prezenta decizie-cadru nu ar trebui să se aplice în cazul unor date cu caracter
) personal pe care un stat membru le-a obținut în temeiul prezentei decizii-cadru
și care provin din statul membru respectiv.
(10 Armonizarea legislațiilor statelor membre nu ar trebui să aibă ca rezultat
) scăderea nivelului de protecție a datelor pe care îl oferă statele respective, ci
ar trebui, dimpotrivă, să urmărească asigurarea unui înalt nivel de protecție în
cadrul Uniunii.
(11 Este necesar să fie precizate obiectivele de protecție a datelor în cadrul
) activităților polițienești și judiciare și să se instituie norme privind legalitatea
prelucrării datelor cu caracter personal pentru a se asigura că orice informație
care poate face obiectul unui schimb a fost prelucrată în mod legal și în
conformitate cu principiile fundamentale privind calitatea datelor. În același
timp, activitățile legitime ale poliției, ale autorităților vamale, judiciare și ale
 altor autorități competente nu trebuie să fie periclitate în niciun fel.
(12 Principiul exactității datelor se aplică ținând cont de natura și scopul
) prelucrării în cauză. De exemplu, în special în cursul procedurilor judiciare,
datele se bazează pe percepția subiectivă a indivizilor și, în unele cazuri, sunt
imposibil de verificat. Prin urmare, exigența exactității nu se referă la
exactitatea declarației, ci la faptul că o anumită declarație a fost făcută.
(13 Arhivarea într-un set separat de date ar trebui să fie permisă numai dacă
) datele nu mai sunt necesare și nu mai sunt utilizate în scopul prevenirii, al
cercetării, al descoperirii sau al urmăririi penale a infracțiunilor sau al
executării pedepselor. Arhivarea într-un set separat de date ar trebui, de
asemenea, să fie permisă dacă datele arhivate sunt stocate într-o bază de date
împreună cu alte date într-un mod care face imposibilă utilizarea lor în
continuare în scopul prevenirii, al cercetării, al descoperirii sau al urmăririi
penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor. Termenul de arhivare
corespunzător ar trebui să depindă de scopurile arhivării și de interesele
legitime ale persoanei vizate. În cazul arhivării în scopuri de cercetare
istorică, se poate avea în vedere un termen foarte lung.
(14) De asemenea, datele se pot șterge prin distrugerea suportului de date.
(15 În ceea ce privește datele inexacte, incomplete sau perimate transmise altui
) stat membru sau puse la dispoziția acestora și prelucrate în continuare de
autorități cvasi-judiciare, și anume de autorități împuternicite să emită decizii
cu forță juridică obligatorie, rectificarea, ștergerea sau blocarea acestora ar
trebui să se realizeze în conformitate cu legislația națională.
(16 Asigurarea unui înalt nivel de protecție a datelor cu caracter personal ale
) persoanelor fizice necesită dispoziții comune pentru stabilirea legalității și a
calității datelor prelucrate de autoritățile competente în alte state membre.
(17 Este oportun să se instituie la nivel european condițiile care să permită
) autorităților competente ale statelor membre să transmită și să pună la
dispoziția autorităților și entităților private din statele membre datele cu
caracter personal primite din celelalte state membre. În numeroase situații,
este necesar ca datele cu caracter personal să fie transmise entităților private
de către autoritățile judiciare, polițienești sau vamale pentru urmărirea
infracțiunilor sau pentru prevenirea unei amenințări imediate și grave a
siguranței publice și pentru prevenirea vătămării grave a drepturilor
persoanelor fizice, de exemplu, prin emiterea de alerte cu privire la
falsificarea garanțiilor financiare către bănci și instituții de credit sau, în
cazul criminalității din domeniul autovehiculelor, prin comunicarea de date
cu caracter personal companiilor de asigurări pentru a preveni traficul ilicit
de autovehicule furate sau pentru a îmbunătăți condițiile de recuperare a
autovehiculelor furate din străinătate. Acest lucru nu este echivalent cu
 transferul sarcinilor polițienești și judiciare către entitățile private.
(18 Normele prezentei decizii-cadru privind transmiterea datelor cu caracter
) personal de către autoritățile judiciare, polițienești sau vamale către entități
private nu se aplică în cazul dezvăluirii datelor către entități private (precum
avocații apărării și victimele) în contextul procedurilor penale.
(19 Prelucrarea suplimentară a datelor cu caracter personal primite sau puse la
) dispoziție de autoritatea competentă a altui stat membru, în special
transmiterea sau punerea la dispoziție ulterioară a acestor date, trebuie să se
supună normelor comune la nivel european.
(20 În cazul unei posibilități de prelucrare suplimentară a datelor cu caracter
) personal, după ce statul membru de la care au fost obținute datele și-a dat
acordul, fiecare stat membru ar trebui să poată să determine modalitățile
aferente acestui acord, inclusiv, de exemplu, printr-un acord general pentru
anumite categorii de informații sau pentru anumite categorii de prelucrare
suplimentară.
(21 În cazul unei posibilități de prelucrare suplimentară a datelor cu caracter
) personal în cadrul unor proceduri administrative, aceste proceduri includ, de
asemenea, activitățile desfășurate de organismele de reglementare și de
control.
(22 Activitățile legitime ale poliției, vămilor, autorităților judiciare și ale altor
) autorități competente pot necesita transmiterea de informații către autoritățile
unor state terțe sau ale unor organisme internaționale, care au obligația
prevenirii, cercetării, depistării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau a
executării pedepselor.
(23 În cazul transferului de date cu caracter personal de la un stat membru către
) state terțe sau către organisme internaționale, datele respective ar trebui să
beneficieze, în principiu, de un nivel corespunzător de protecție.
(24 În cazul transferului de date cu caracter personal de la un stat membru către
) state terțe sau către organisme internaționale, acest transfer ar trebui să poată
fi efectuat, în principiu, numai după ce statul membru de la care au fost
obținute datele și-a dat acordul în ceea ce privește transferul. Fiecare stat
membru ar trebui să poată să stabilească modalitățile aferente acestui acord,
de exemplu, printr-un acord general pentru anumite categorii de informații
sau pentru anumite state terțe.
(25 Interesele unei cooperări eficace cu privire la aplicarea legii impun ca, în
) cazul în care există un pericol imediat la adresa securității publice a unui stat
membru sau a unui stat terț, astfel încât este imposibil să se obțină la timp
acordul prealabil, autoritatea competentă ar trebui să poată transfera datele cu
 caracter personal pertinente către statul terț interesat, fără acest acord
prealabil. Aceeași situație s-ar putea aplica în cazul în care sunt în joc alte
interese fundamentale, de importanță similară, ale unui stat membru, ca de
exemplu un pericol grav și iminent pentru infrastructura critică a unui stat
membru sau o perturbare gravă a sistemului financiar al unui stat membru.
(26 Poate fi necesară informarea persoanelor vizate cu privire la prelucrarea
) datelor acestora, în special în cazul în care a existat o încălcare gravă a
drepturilor persoanelor respective ca urmare a măsurilor de colectare a
datelor secrete, pentru a se asigura posibilitatea unei protecții juridice
eficiente a persoanelor vizate.
(27 Statul membru ar trebui să asigure faptul că persoana vizată este informată că
) datele cu caracter personal ar putea fi sau sunt colectate, prelucrate sau
transmise unui alt stat membru în scopul prevenirii, cercetării, descoperirii
sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor. Modalitățile
aferente dreptului persoanei vizate de a fi informată, precum și excepțiile de
la acesta, ar trebui să fie reglementate de legislația națională. Acest lucru
poate să se prezinte sub o formă generală, de exemplu, prin intermediul
legislației sau prin publicarea unei liste cu operațiile de prelucrare.
(28 Pentru a asigura protecția datelor cu caracter personal fără a periclita
) interesul cercetărilor penale, este necesar să se definească drepturile
persoanei vizate.
(29 Unele state membre au asigurat, în materie penală, dreptul de acces al
) persoanei vizate prin intermediul unui sistem prin care autoritatea națională
de supraveghere, în locul persoanei vizate, are acces la toate datele cu
caracter personal privind persoana vizată fără nicio restricție și poate
rectifica, șterge sau actualiza datele inexacte. Într-un astfel de caz de acces
indirect, legislația națională a acestor state membre poate prevedea că
autoritatea națională de supraveghere trebuie să informeze persoana vizată
numai în legătură cu faptul că au fost efectuate toate verificările necesare. Cu
toate acestea, statele membre respective prevăd, de asemenea, posibilitatea
unui acces direct al persoanelor vizate, în anumite situații, precum accesul la
cazierele judiciare, pentru a se obține copii ale propriilor caziere judiciare
sau documente referitoare la propriile audieri efectuate de către serviciile de
poliție.
(30 Este oportună instituirea de norme comune privind confidențialitatea și
) securitatea prelucrării, răspunderea juridică și sancțiunile pentru utilizarea
nelegală de către autoritățile competente, precum și căile de atac de care
dispune persoana vizată. Cu toate acestea, natura normelor de
responsabilitate delictuală și a sancțiunilor aplicabile în cazul încălcării
dispozițiilor interne privind protecția datelor rămâne să fie stabilită de fiecare
 stat membru.
(31 Prezenta decizie-cadru permite punerea în aplicare a principiilor prevăzute,
) cu respectarea principiului accesului publicului la documentele oficiale.
(32 În cazul în care se impune protecția datelor cu caracter personal în ceea ce
) privește prelucrarea, care, din cauza amplorii sau a tipului acesteia, prezintă
riscuri specifice pentru drepturile și libertățile fundamentale, ca de exemplu
prelucrarea prin intermediul noilor tehnologii, mecanisme sau proceduri, este
important să se garanteze că autoritățile naționale de supraveghere
competente sunt consultate înainte de crearea unui sistem de evidență
destinat prelucrării acestor date.
(33 Instituirea în statele membre a unor autorități de supraveghere care să-și
) exercite atribuțiile în deplină independență este un element esențial al
protecției datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării
polițienești și judiciare între statele membre.
(34 Autoritățile de supraveghere deja instituite în statele membre în temeiul
) Directivei 95/46/CE ar trebui, de asemenea, să poată prelua răspunderea
pentru sarcinile care urmează a fi îndeplinite de către autoritățile naționale de
supraveghere instituite prin prezenta decizie-cadru.
(35 Autoritățile de supraveghere respective ar trebui să dispună de mijloacele
) necesare pentru a-și îndeplini atribuțiile, inclusiv de competențe de cercetare
și de intervenție, în special în cazul reclamațiilor din partea persoanelor
fizice, precum și competența de a acționa în justiție. Autoritățile de
supraveghere menționate ar trebui să ajute la asigurarea transparenței
prelucrării în statele membre de a căror jurisdicție aparțin. Cu toate acestea,
competențele acestora nu ar trebui să afecteze normele specifice stabilite
pentru procedurile penale sau independența justiției.
(36 Articolul 47 din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că niciuna
) dintre dispozițiile sale nu aduce atingere tratatelor de instituire a
Comunităților Europene sau tratatele și actele ulterioare de modificare sau
completare a acestora. În consecință, prezenta decizie-cadru nu afectează
protecția datelor cu caracter personal prevăzută în dreptul comunitar, în
special astfel cum a fost reglementată prin Directiva 95/46/CE,
Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului
din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la
prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele
comunitare și privind libera circulație a acestor date (4) și Directiva
2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002
privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protejarea confidențialității
în sectorul comunicațiilor electronice (Directiva privind confidențialitatea și
comunicațiile electronice) (5).
(37 Prezenta decizie-cadru nu aduce atingere normelor privind accesul ilicit la
) date, instituite de Decizia-cadru 2005/222/JAI a Consiliului din 24 februarie
2005 privind atacurile împotriva sistemelor informatice (6).
(38 Prezenta decizie-cadru nu aduce atingere obligațiilor și angajamentelor care
) revin statelor membre sau Uniunii în temeiul unor acorduri bilaterale și/sau
multilaterale cu state terțe. Acordurile viitoare ar trebui să respecte normele
privind schimburile cu statele terțe.
(39 Mai multe acte adoptate în temeiul titlului VI din Tratatul privind Uniunea
) Europeană includ dispoziții specifice privind protecția datelor cu caracter
personal comunicate sau, în alte cazuri, prelucrate în conformitate cu aceste
acte. În anumite cazuri, aceste dispoziții reprezintă un set complet și coerent
de norme care tratează toate aspectele relevante privind protecția datelor cu
caracter personal (principiul calității datelor, normele referitoarea la
securitatea datelor, reglementarea drepturilor și garanțiilor persoanelor
vizate, organizarea supravegherii și a răspunderii) și reglementează aceste
chestiuni mai amănunțit decât prezenta decizie-cadru. Setul relevant de
dispoziții privind protecția datelor cu caracter personal din aceste acte, în
special acelea care reglementează funcționarea Europol, a Eurojust, a
Sistemului de Informații Schengen (SIS) și a Sistemului de Informații al
Vămilor (CIS), ca și acelea care introduc accesul direct pentru autoritățile
statelor membre la anumite sisteme de date ale altor state membre, nu ar
trebui să aducă atingere prezentei decizii-cadru. De asemenea, acest lucru
este valabil și în ceea ce privește dispozițiile privind datele cu caracter
personal care reglementează transferul automat între statele membre al
profilurilor ADN, al datelor dactiloscopice și al datelor naționale privind
înmatricularea vehiculelor, în conformitate cu Decizia 2008/615/JAI a
Consiliului din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării
transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului și al
criminalității transfrontaliere (7).
(40 În celelalte cazuri, domeniul de aplicare al dispozițiilor privind protecția
) datelor cu caracter personal din acte, adoptate în temeiul titlului VI din
Tratatul privind Uniunea Europeană, este mai restrâns. Aceste dispoziții
stabilesc deseori condiții specifice privind scopurile în care pot fi utilizate de
către statul membru informațiile care conțin datele cu caracter personal pe
care acesta le primește de la un alt stat membru, dar fac trimitere, în ceea ce
privește celelalte aspecte ale protecției datelor cu caracter personal, la
Convenția Consiliului Europei pentru protejarea persoanelor față de
prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal din 28 ianuarie 1981
sau la legislația internă. În măsura în care dispozițiile acelor acte care impun
condiții statelor membre destinatare privind utilizarea datelor cu caracter
personal sau transferul acestora mai departe sunt mai restrictive decât cele
conținute în dispozițiile corespunzătoare ale prezentei decizii-cadru, vechile
 dispoziții ar trebui să rămână neschimbate. Cu toate acestea, în ceea ce
privește toate celelalte aspecte, ar trebui să se aplice normele stabilite în
prezenta decizie-cadru.
(41 Prezenta decizie-cadru nu aduce atingere Convenției Consiliului Europei
) pentru protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea automatizată a
datelor cu caracter personal, Protocolul adițional la această Convenție din 8
noiembrie 2001 sau convențiile Consiliului Europei privind cooperarea
juridică în materie penală.
(42 Întrucât obiectivele prezentei decizii-cadru, respectiv stabilirea unor norme
) comune pentru protecția datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul
cooperării polițienești și judiciare în materie penală, nu pot fi suficient
realizate de statele membre acționând unilateral și, prin urmare, datorită
dimensiunii și efectelor măsurii menționate, pot fi mai bine realizate la
nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul
subsidiarității, astfel cum este instituit la articolul 5 din Tratatul de instituire
a Comunității Europene și menționat la articolul 2 din Tratatul privind
Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel
cum a fost enunțat, de asemenea, la articolul 5 din Tratatul de instituire a
Comunității Europene, prezenta decizie-cadru nu depășește ceea ce este
necesar pentru a atinge obiectivele menționate.
(43 Regatul Unit participă la prezenta decizie-cadru, în conformitate cu articolul
) 5 din Protocolul de integrare a acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii
Europene anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de
instituire a Comunității Europene și cu articolul 8 alineatul (2) din Decizia
2000/365/CE a Consiliului din 29 mai 2000 privind cererea Regatului Unit al
Marii Britanii și Irlandei de Nord de a participa la anumite dispoziții ale
acquis-ului Schengen (8).
(44 Irlanda participă la prezenta decizie-cadru, în conformitate cu articolul 5 din
) Protocolul de integrare a acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene
anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a
Comunității Europene și cu articolul 6 alineatul (2) din Decizia 2002/192/CE
a Consiliului din 28 februarie 2002 privind cererea Irlandei de a participa la
anumite dispoziții ale acquis-ului Schengen (9).
(45 În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta decizie-cadru reprezintă o
) dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului
încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul
Norvegiei privind asocierea acestor două state la transpunerea, punerea în
aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen (10), circumscrise sferei
menționate la articolul 1 punctele H și I din Decizia 1999/437/CE a
Consiliului (11) privind anumite modalități de aplicare a acordului menționat.
(46 În ceea ce privește Elveția, prezenta decizie-cadru reprezintă o dezvoltare a
) dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat între
Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană
privind asocierea Confederației Elvețiene la transpunerea, punerea în aplicare
și dezvoltarea acquis-ului Schengen (12), circumscrise sferei menționate la
articolul 1 punctele H și I din Decizia 1999/437/CE coroborat cu articolul 3
din Decizia 2008/149/JAI a Consiliului (13) privind încheierea, în numele
Uniunii Europene, a acordului respectiv.
(47 În ceea ce privește Liechtenstein, prezenta decizie-cadru reprezintă o
) dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului
semnat între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația
Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului
Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană
și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la
transpunerea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen,
circumscrise sferei menționate la articolul 1 punctele H și I din Decizia
1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/262/JAI a
Consiliului (14) privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a protocolului
respectiv.
(48 Prezenta decizie-cadru respectă drepturile fundamentale și se conformează
) principiilor recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene (15). Prezenta decizie-cadru urmărește să asigure
respectarea deplină a drepturilor la viață privată și la protecția datelor cu
caracter personal reflectate în articolele 7 și 8 din Cartă,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE-CADRU:

Articolul 1
Obiectivul și domeniul de aplicare
(1)   Obiectivul prezentei decizii-cadru îl constituie asigurarea unui înalt nivel de
protecție a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice și în
special a dreptului acestora la o viață privată, în ceea ce privește prelucrarea datelor
cu caracter personal în cadrul cooperării polițienești și judiciare în materie penală,
prevăzute la titlul VI din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu garantarea, în
același timp, a unui înalt nivel de securitate publică.
(2)   În conformitate cu prezenta decizie-cadru, statele membre protejează
drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor fizice, și în special dreptul
acestora la o viață privată în cazul în care, în scopul prevenirii, al cercetării, al
descoperirii sau al urmării penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor,
datele cu caracter personal:
(a) sunt sau au fost transmise sau puse la dispoziție între statele membre;
(b sunt sau au fost transmise sau puse la dispoziția autorităților sau a sistemelor
) informatice instituite în temeiul titlului VI din Tratatul privind Uniunea
Europeană, de către statele membre; sau
(c sunt sau au fost transmise sau puse la dispoziția autorităților competente din
) statele membre de către autoritățile sau a sistemelor informatice instituite în
baza Tratatului privind Uniunea Europeană sau a Tratatului de instituire a
Comunității Europene.
(3)   Prezenta decizie-cadru se aplică în cazul prelucrării, prin mijloace integral sau
parțial automatizate, a datelor cu caracter personal, precum în cazul prelucrării cu
alte mijloace decât cele automatizate a datelor cu caracter personal care fac parte
dintr-un sistem de evidență sau sunt destinate să facă parte dintr-un sistem de
evidență.
(4)   Prezenta decizie-cadru nu aduce atingere intereselor naționale fundamentale în
materie de securitate și nici activităților specifice ale serviciilor de informații în
domeniul siguranței naționale.
(5)   Prezenta decizie-cadru nu împiedică statele membre să asigure, pentru
protecția datelor cu caracter personal colectate sau prelucrate la nivel național,
măsuri de garantare la un nivel mai ridicat decât cel prevăzut prin prezenta decizie-
cadru.

Articolul 2
Definiții
În înțelesul prezentei decizii-cadru:
(a „date cu caracter personal” înseamnă orice informații privind o persoană fizică
) identificată sau identificabilă („persoana vizată”); o persoană identificabilă
este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin
referire la un cod numeric personal sau la unul sau mai multe elemente
specifice, proprii identității sale fizice, fiziologice, psihice, economice,
culturale sau sociale;
(b „prelucrarea datelor cu caracter personal” și „prelucrare” înseamnă orice
) operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal,
cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea,
înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea,
consultarea, utilizarea, dezvăluirea prin transmitere, diseminare sau prin
punerea la dispoziție în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea,
ștergerea sau distrugerea;
(c „blocare” înseamnă marcarea unor date cu caracter personal stocate în scopul
) limitării prelucrării pe viitor;
(d „sistem de evidență a datelor cu caracter personal” și „sistem de evidență”
) înseamnă orice serie structurată de date cu caracter personal accesibile
conform unor criterii specifice, fie ele centralizate, descentralizate sau
repartizate după criterii funcționale sau geografice;
(e „operator de prelucrare” înseamnă orice organism care prelucrează date cu
) caracter personal în numele inspectorului;
(f) „destinatar” înseamnă orice organism căruia îi sunt comunicate date;
(g „consimțământul persoanei vizate” înseamnă orice manifestare de voință,
) liberă, specifică și informată prin care persoana vizată acceptă să fie prelucrate
datele cu caracter personal care o privesc;
(h „autorități competente” înseamnă agențiile sau organismele instituite în
) temeiul unor acte juridice adoptate de Consiliu, în conformitate cu titlul VI
din Tratatul privind Uniunea Europeană, precum și autoritățile polițienești,
vamale, judiciare și alte autorități competente din statele membre care sunt
autorizate în cadrul legislației naționale să prelucreze date cu caracter
personal, în temeiul prezentei decizii-cadru;
(i „inspector” înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția
) sau oricare alt organism care individual sau în comun cu alte organisme
stabilește scopurile și modalitățile prelucrării datelor cu caracter personal;
(j „atribuirea de referințe” înseamnă marcarea datelor cu caracter personal
) stocate, fără a avea ca scop limitarea prelucrării lor ulterioare;
(k prin „transformarea în date anonime” se înțelege modificarea datelor cu
) caracter personal, astfel încât detaliile privind circumstanțele personale sau
materiale să nu mai permită atribuirea acestora unei persoane fizice
identificate sau identificabile sau să permită atribuirea doar în condițiile unei
investiții disproporționate de timp, costuri și forță de muncă.

Articolul 3
Principii de legalitate, proporționalitate și scop
(1)   Datele cu caracter personal pot fi colectate de autoritățile competente numai în
scopuri specifice, explicite și legitime în cadrul sarcinilor lor și pot fi prelucrate
doar în scopurile pentru care au fost colectate. Prelucrarea datelor trebuie să fie
legală și adecvată, relevantă și să nu fie excesivă în raport cu scopurile pentru care
au fost colectate.
(2)   Prelucrarea suplimentară pentru un alt scop este permisă în măsura în care:
(a) este compatibilă cu scopul în care au fost colectate datele;
(b autoritățile competente sunt autorizate să prelucreze astfel de date în acest alt
) scop, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile; și
(c) prelucrarea este necesară și proporțională în raport cu acest alt scop.
Autoritățile competente pot, de asemenea, să prelucreze suplimentar datele cu
caracter personal transmise, în scopuri de cercetare istorică, statistice sau de
cercetare științifică, sub rezerva furnizării de către statele membre a unor garanții
corespunzătoare, cum ar fi cele privind transformarea în date anonime.

Articolul 4
Rectificarea, ștergerea și blocarea
(1)   Datele cu caracter personal se rectifică dacă nu sunt exacte și, în cazul în care
este posibil și necesar, se completează și se actualizează.
(2)   Datele cu caracter personal se șterg sau se trec în anonimat atunci când nu mai
sunt necesare în scopurile în care au fost colectate în mod legal sau sunt, în mod
legal, prelucrate suplimentar. Prezenta dispoziție nu afectează arhivarea acelor date
într-un set separat de date pentru o perioadă de timp corespunzătoare, în
conformitate cu dreptul intern.
(3)   În loc să fie șterse, datele cu caracter personal se blochează atunci când există
motive întemeiate să se considere că ștergerea lor ar putea afecta interesele
legitime ale persoanei vizate. Datele blocate se prelucrează doar în scopul care a
împiedicat ștergerea lor.
(4)   În cazul în care datele cu caracter personal sunt conținute într-o hotărâre
judecătorească sau într-un cazier judiciar referitor la emiterea unei hotărâri
judecătorești, rectificarea, ștergerea sau blocarea sunt efectuate în conformitate cu
reglementările naționale privind procedurile judiciare.

Articolul 5
Stabilirea de termene pentru ștergere și revizuire
Se stabilesc termene corespunzătoare pentru ștergerea datelor cu caracter personal
sau pentru o revizuire periodică a necesității de stocare a datelor. Respectarea
acestor termene este asigurată prin instituirea unor măsuri procedurale.

Articolul 6
Prelucrarea unor categorii speciale de date
Prelucrarea datelor cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică,
opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile filozofice sau apartenența
la sindicate și prelucrarea datelor privind sănătatea sau viața sexuală este permisă
numai în cazul în care este strict necesară și când legislația națională prevede
garanții corespunzătoare.
 Articolul 7
Deciziile individuale bazate pe prelucrarea automatizată
Deciziile care produc un efect juridic advers asupra persoanei vizate sau care o
afectează în mod semnificativ și care sunt bazate exclusiv pe prelucrarea
automatizată a datelor în scopul evaluării anumitor aspecte cu caracter personal
referitoare la persoana vizată sunt permise numai dacă sunt permise de legislația
care stabilește și măsuri pentru protecția persoanei vizate.

Articolul 8
Verificarea calității datelor transmise sau puse la dispoziție
(1)   Autoritățile competente iau toate măsurile rezonabile pentru a se asigura că
datele cu caracter personal care sunt inexacte, incomplete sau perimate nu sunt
transmise sau puse la dispoziție. În acest scop, autoritățile competente verifică, în
măsura în care este posibil, calitatea datelor cu caracter personal înainte ca acestea
să fie transmise sau puse la dispoziție. În măsura în care acest lucru este posibil, în
cadrul tuturor transmiterilor de date, se adaugă informații disponibile care să
permită statului membru destinatar să evalueze gradul de exactitate, caracterul
integral, gradul de actualitate și fiabilitate. În cazul transmiterii de date cu caracter
personal care nu au fost solicitate, autoritatea destinatară verifică de îndată dacă
datele respective sunt necesare în scopul în care au fost transmise.
(2)   În cazul în care se constată transmiterea unor date inexacte sau transmiterea
unor date în mod ilegal, acest lucru trebuie comunicat de îndată destinatarului.
Datele trebuie să fie rectificate, șterse sau blocate fără întârziere în conformitate cu
articolul 4.

Articolul 9
Termenele
(1)   După transmiterea sau la punerea la dispoziție a datelor, autoritatea care
transmite datele poate să indice termenele pentru reținerea datelor, în conformitate
cu legislația națională și cu articolele 4 și 5, iar după expirarea termenelor
respective, destinatarul are obligația de a șterge sau de a bloca datele sau să
verifice dacă acestea mai sunt sau nu necesare. Această obligație nu se aplică dacă,
la expirarea acestor termene, sunt necesare pentru o cercetare aflată în curs,
urmărirea penală a infracțiunilor sau executarea pedepselor.
(2)   În cazul în care autoritatea care transmite datele nu a indicat un termen în
conformitate cu alineatul (1), se aplică termenele menționate la articolele 4 și 5
pentru reținerea datelor furnizate în conformitate cu legislația națională a statului
membru destinatar.

Articolul 10
 Luarea în evidență și documentarea
(1)   Orice transmitere de date cu caracter personal se ia în evidență sau se
documentează pentru verificarea legalității prelucrării datelor, pentru monitorizare
proprie și pentru asigurarea integrității și a securității corespunzătoare a datelor.
(2)   Luarea în evidență sau documentarea prevăzute la alineatul (1) se comunică la
cerere autorității competente de supraveghere pentru controlul protecției datelor.
Autoritatea competentă de supraveghere utilizează informațiile respective numai
pentru controlul protecției datelor și pentru asigurarea prelucrării corespunzătoare a
datelor, precum și integritatea și securitatea datelor.

Articolul 11
Prelucrarea datelor cu caracter personal primite sau puse la dispoziție de un
alt stat membru
Datele cu caracter personal primite de la autoritatea competentă a altui stat membru
în conformitate cu cerințele articolului 3 alineatul (2) sau puse la dispoziție de către
aceasta pot fi prelucrate suplimentar numai în următoarele scopuri, altele decât cele
pentru care au fost transmise sau puse la dispoziție:
(a prevenirea, cercetarea, descoperirea sau urmărirea penală a infracțiunilor sau
) executarea pedepselor, altele decât cele pentru care au fost transmise sau puse
la dispoziție;
(b alte proceduri judiciare sau administrative direct legate de prevenirea,
) cercetarea, descoperirea și urmărirea penală a infracțiunilor sau executarea
pedepselor;
(c) prevenirea unui pericol iminent și grav la adresa securității publice; sau
(d orice alt scop doar cu consimțământul prealabil al statului membru care
) transmite sau cu consimțământul persoanei vizate, în conformitate cu
legislația națională.
Autoritățile competente pot, de asemenea, să prelucreze suplimentar datele cu
caracter personal transmise, în scopuri de cercetare istorică, statistice sau de
cercetare științifică, sub rezerva furnizării de către statele membre a unor garanții
corespunzătoare, cum ar fi, de exemplu, cele privind transformarea în date
anonime.

Articolul 12
Respectarea restricțiilor naționale privind prelucrarea
(1)   Atunci când, în conformitate cu legislația statului membru care efectuează
transmiterea datelor, se aplică, în anumite circumstanțe, restricții specifice privind
prelucrarea schimburilor de date între autoritățile competente din statul membru
respectiv, autoritatea care efectuează transmiterea informează destinatarul în
privința acestor restricții. Destinatarul se asigură că aceste restricții privind
prelucrarea sunt respectate.
(2)   Atunci când aplică alineatul (1), statele membre nu aplică restricții în ceea ce
privește transmiterea de date către alte state membre sau către agențiile sau
organismele instituite în conformitate cu titlul VI din Tratatul privind Uniunea
Europeană, altele decât cele aplicabile transmiterii similare de date la nivel
național.

Articolul 13
Transferul către autorități competente din state terțe sau către organisme
internaționale
(1)   Statele membre dispun ca datele cu caracter personal transmise sau puse la
dispoziție de autoritățile competente ale unui alt stat membru să poată fi transferate
către state terțe sau organisme internaționale numai dacă:
(a se impune pentru prevenirea, cercetarea, descoperirea sau urmărirea penală a
) infracțiunilor sau executarea pedepselor;
(b autorității destinatare din statul terț sau organismului internațional destinatar îi
) revine răspunderea pentru prevenirea, cercetarea, descoperirea și urmărirea
penală a infracțiunilor sau pentru executarea pedepselor;
(c statul membru de la care au fost obținute datele și-a dat acordul de a le
) transfera în conformitate cu legislația națională; și
(d statul terț sau organismul internațional în cauză asigură un nivel corespunzător
) de protecție pentru prelucrarea de date urmărită.
(2)   Transferul fără acordul prealabil în conformitate cu alineatul (1) este permis
numai dacă transferul de date este esențial pentru prevenirea unui pericol iminent și
grav la adresa securității publice a unui stat membru sau a unui stat terț sau a
intereselor fundamentale ale unui stat membru, iar consimțământul prealabil nu
poate fi dat în timp util. Autoritatea responsabilă de acordarea consimțământului
este informată fără întârziere.
(3)   Prin derogare de la alineatul (1) litera (d), datele cu caracter personal se pot
transfera în cazul în care:
(a legislația națională a statului membru care transferă datele prevede acest lucru,
) având în vedere:
(i) interesele legitime specifice ale persoanei vizate; sau

(ii) interesele legitime prioritare, în special interese publice importante; sau

(b statul terț destinatar sau organismul internațional destinatar furnizează garanții

) considerate a fi corespunzătoare de către statul membru interesat, în
 conformitate cu legislația națională a acestuia.
(4)   Caracterul adecvat al nivelului de protecție menționat la alineatul (1) litera (d),
este evaluat în lumina tuturor factorilor prezenți într-o operațiune sau într-un
ansamblu de operațiuni de transfer de date. Se acordă o atenție deosebită tipului de
date, scopului și duratei prelucrării sau a prelucrărilor propuse, statului de origine
și statului sau organismului internațional de destinație finală a datelor, normelor de
drept, atât generale, cât și sectoriale aplicabile statului terț sau organismului
internațional în cauză, precum și normelor profesionale și măsurilor de securitate
aplicabile.

Articolul 14
Transmiterea către entitățile private din statele membre
(1)   Statele membre dispun ca datele cu caracter personal primite de la autoritatea
competentă dintr-un alt stat membru sau puse la dispoziție de către aceasta pot fi
transmise entităților private numai dacă:
(a autoritatea competentă din statul membru din care datele au fost obținute și-a
) dat acordul pentru efectuarea transmiterii în conformitate cu legislația
națională;
(b) niciun interes specific legitim al persoanei vizate nu împiedică transmiterea; și
(c în cazuri specifice, transferul este esențial pentru autoritatea competentă care
) transmite date unei entități private pentru:
(i) îndeplinirea unei sarcini în mod legal atribuite acesteia;

(ii prevenirea, cercetarea, descoperirea sau urmărirea penală a infracțiunilor sau

) executarea pedepselor;

(iii) prevenirea unui pericol iminent și grav la adresa securității publice; sau

(iv) prevenirea unei vătămări grave a drepturilor persoanei.

(2)   Autoritatea competentă care transmite datele unei entități private o informează

pe aceasta din urmă cu privire la scopurile pentru care, în mod exclusiv, pot fi
utilizate datele.

Articolul 15
Informații la cererea autorității competente
La cerere, destinatarul informează autoritatea competentă care a transmis sau a pus
la dispoziție date cu caracter personal asupra prelucrării lor.

Articolul 16
 Informații pentru persoana vizată
(1)   Statele membre se asigură că persoana vizată este informată în legătură cu
colectarea sau prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile
competente, în conformitate cu legislația națională.
(2)   Atunci când au fost transmise sau puse la dispoziție date cu caracter personal
între state membre, fiecare stat membru poate, în conformitate cu prevederile
legislației naționale menționate la alineatul (1), să ceară celuilalt stat membru să nu
informeze persoana vizată. În acest caz, statul respectiv nu informează persoana
vizată fără consimțământul prealabil al celuilalt stat.

Articolul 17
Dreptul de acces
(1)   Fiecare persoană vizată are dreptul, la cerere și la intervale rezonabile, să
primească fără constrângere și fără întârzieri sau cheltuieli excesive:
(a cel puțin o confirmare din partea inspectorului sau a autorităților naționale de
) supraveghere privind transmiterea sau punerea la dispoziție a datelor care o
privesc, sau lipsa acestor acțiuni, și informații cu privire la destinatarii sau
categoriile de destinatari cărora li s-au dezvăluit datele și comunicarea datelor
care fac obiectul prelucrării; sau
(b cel puțin o confirmare din partea autorității naționale de supraveghere că toate
) verificările necesare au fost efectuate.
(2)   Statele membre pot adopta măsuri legislative care să restricționeze accesul la
informații în conformitate cu alineatul (1) litera (a), în cazul în care o astfel de
restricție, cu respectarea intereselor legitime ale persoanei vizate, reprezintă o
măsură necesară și proporțională:
(a pentru a evita obstrucționarea anchetelor, cercetărilor sau procedurilor oficiale
) sau legale;
(b pentru a evita compromiterea prevenirii, a descoperirii, a cercetării și a
) urmăririi penale a infracțiunilor sau a executării pedepselor;
(c) pentru a proteja securitatea publică;
(d) pentru a proteja siguranța națională;
(e) pentru a proteja persoana vizată sau drepturile și a libertățile celorlalți.
(3)   Orice refuz sau restricționare a accesului se comunică în scris persoanei
vizate. În același timp, trebuie comunicate persoanei vizate și motivele de fapt sau
de drept care au stat la baza deciziei. În cazul existenței unui motiv în temeiul
alineatului (2) literele (a)-(e), comunicarea menționată poate lipsi. În toate aceste
cazuri, persoana vizată este informată că poate înainta o plângere pe lângă
autoritatea națională de supraveghere competentă, pe lângă o autoritate judiciară
sau unei curți.

Articolul 18
Dreptul la rectificare, ștergere sau blocare
(1)   Persoana vizată are dreptul de a pretinde inspectorului să își îndeplinească
obligațiile în conformitate cu articolele 4, 8 și 9 cu privire la rectificarea, ștergerea
sau blocarea de date cu caracter personal prevăzute de prezenta decizie-cadru.
Statele membre pot să stabilească dacă persoana vizată poate exercita acest drept în
mod direct împotriva inspectorului sau prin intermediul autorității naționale de
supraveghere competente. În cazul în care inspectorul refuză rectificarea, ștergerea
sau blocarea, refuzul trebuie comunicat în scris persoanei vizate, iar aceasta trebuie
să fie informată în legătură cu posibilitățile prevăzute de legislația națională pentru
depunerea unei plângeri sau exercitarea unei căi de atac. După examinarea
plângerii sau a căii de atac, persoana vizată este informată dacă inspectorul a
acționat sau nu corespunzător. Statele membre pot dispune, de asemenea, ca
persoana vizată să fie informată de către autoritatea națională de supraveghere
competentă în legătură cu efectuarea revizuirii.
(2)   În cazul în care exactitatea unor date cu caracter personal este contestată de
persoana vizată, iar exactitatea sau inexactitatea datelor respective nu se poate
stabili cu certitudine, acestora li se pot atribui referințe.

Articolul 19
Dreptul la compensație
(1)   Orice persoană care a suferit prejudicii ca urmare a unei prelucrări nelegale
sau a oricărei acțiuni incompatibile cu dispozițiile legislației naționale adoptate în
temeiul prezentei decizii-cadru are dreptul să obțină despăgubiri pentru prejudiciul
suferit de la inspector sau de la o altă autoritate competentă conform legislației
naționale.
(2)   În cazul în care o autoritate competentă dintr-un stat membru a transmis date
cu caracter personal, destinatarul nu poate invoca inexactitatea datelor furnizate
drept motiv pentru a se sustrage răspunderii care îi revine față de partea vătămată
în conformitate cu legislația națională. În cazul în care destinatarul plătește
despăgubiri pentru prejudiciile create ca urmare a utilizării unor date inexacte
furnizate, autoritatea competentă care a transmis datele rambursează în totalitate
destinatarului suma plătită ca despăgubiri, ținând cont de orice eroare imputabilă
destinatarului.

Articolul 20
Căile de atac
Fără a aduce atingere niciunei căi de atac administrative care poate fi prevăzută
anterior sesizării autorității judiciare, persoana vizată are dreptul la exercitarea unei
căi de atac în cazul oricărei încălcări a drepturilor care îi sunt garantate prin
legislația națională aplicabilă.

Articolul 21
Confidențialitatea prelucrării
(1)   Orice persoană care are acces la datele cu caracter personal aparținând
domeniului prezentei decizii-cadru poate prelucra datele respective numai dacă
face parte sau dacă acționează potrivit dispozițiilor unei autorități competente, cu
excepția cazului în care există dispoziții legale în acest sens.
(2)   Persoanele cărora li se solicită să lucreze pentru o autoritate competentă a unui
stat membru au obligația de a respecta toate normele pentru protecția datelor care
se aplică autorității competente în cauză.

Articolul 22
Securitatea prelucrărilor
(1)   Statele membre dispun aplicarea obligatorie de către autoritățile competente a
unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru protecția datelor cu caracter
personal împotriva distrugerii accidentale sau nelegale, pierderii accidentale,
modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat, în special în cazul în care
prelucrarea presupune transmiterea datelor într-o rețea sau punerea la dispoziție
prin acordarea accesului direct automat, precum și împotriva oricărei alte forme de
prelucrare nelegală, având în vedere riscurile speciale pe care le prezintă
prelucrarea datelor pentru care este necesară protecția, precum și natura acestora.
Având în vedere cele mai noi tehnici din sector și costurile punerii lor în aplicare,
aceste măsuri trebuie să asigure un nivel de securitate corespunzător riscurilor pe
care le prezintă prelucrarea datelor pentru care este necesară protecția, precum și
natura acestor date.
(2)   În ceea ce privește prelucrarea automatizată a datelor, fiecare stat membru
pune în aplicare măsuri destinate:
(a să împiedice accesul persoanelor neautorizate la echipamentele de prelucrare a
) datelor cu caracter personal (controlul accesului la echipamente);
(b să împiedice citirea, copierea, modificarea sau eliminarea suportului de date în
) mod neautorizat (controlul suportului de date);
(c să împiedice introducerea neautorizată de date și inspectarea, modificarea sau
) ștergerea neautorizată a datelor cu caracter personal (controlul stocării);
(d să împiedice utilizarea sistemelor de prelucrare automatizată a datelor de către
) persoane neautorizate cu ajutorul echipamentelor de comunicare a datelor
 (controlul asupra utilizatorilor);
(e să asigure că persoanele autorizate care utilizează un sistem de prelucrare
) automatizată a datelor au acces numai la datele pentru care au autorizare
(controlul accesului la date);
(f să asigure posibilitatea verificării sau stabilirii identității autorităților cărora li
) s-au transmis sau li se pot transmite sau li se pun la dispoziție date cu caracter
personal cu ajutorul echipamentelor de comunicații pentru date (controlul
asupra comunicațiilor);
(g să asigure posibilitatea verificării sau stabilirii ulterioare a datelor cu caracter
) personal care au fost introduse în sisteme automatizate de prelucrarea datelor,
precum și a datei și persoanei care a introdus datele (controlul asupra
introducerii datelor);
(h să împiedice citirea, copierea, modificarea sau ștergerea neautorizate de date
) cu caracter personal în timpul transferurilor de date cu caracter personal sau în
timpul transportului suporturilor de date (control asupra transportului);
(i să asigure posibilitatea repunerii în funcțiune a sistemelor instalate în cazul
) unei defecțiuni (recuperarea);
(j să asigure funcționarea sistemului, raportarea incidenței oricăror erori ale
) funcțiilor (fiabilitate) și că nicio disfuncționalitate a sistemului nu poate duce
la coruperea datelor stocate (integritate).
(3)   Statele membre dispun că operatorii de prelucrare pot fi desemnați numai în
cazul în care aceștia garantează respectarea măsurilor tehnice și organizaționale în
temeiul alineatului (1) și respectarea instrucțiunilor în temeiul articolului 21.
Autoritatea competentă monitorizează operatorul de prelucrare în acest sens.
(4)   Datele cu caracter personal pot fi prelucrate de un operator de prelucrare doar
în temeiul unui act juridic sau a unui contract scris.

Articolul 23
Consultarea prealabilă
Statele membre asigură că autoritățile naționale de supraveghere competente sunt
consultate înainte de prelucrarea datelor cu caracter personal care vor face parte
dintr-un nou sistem de evidență care urmează a fi creat, în cadrul căruia:
(a) urmează a fi prelucrate categorii speciale de date menționate la articolul 6, sau
(b tipul de prelucrare, în special cel care implică utilizarea de noi tehnologii,
) mecanisme sau proceduri, prezintă în caz contrar riscuri specifice pentru
drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, și în special pentru
 viața privată a acesteia.

Articolul 24
Sancțiuni
Statele membre adoptă măsurile corespunzătoare pentru a asigura aplicarea
integrală a dispozițiilor prezentei decizii-cadru și, în special, stabilesc sancțiuni
eficace, proporționale și disuasive, care urmează să fie aplicate în caz de încălcare
a dispozițiilor adoptate în temeiul prezentei decizii-cadru.

Articolul 25
Autoritățile naționale de supraveghere
(1)   Fiecare stat membru dispune ca una sau mai multe dintre autoritățile publice
să răspundă de informarea și monitorizarea punerii în aplicare pe teritoriul său a
dispozițiilor adoptate de statele membre în conformitate cu decizia-cadru. Aceste
autorități acționează în deplină independență în exercitarea funcțiilor încredințate
lor.
(2)   Fiecare autoritate este învestită, în special, cu următoarele:
(a competențe de cercetare, competențe de acces la datele care fac obiectul unei
) prelucrări și competențe de colectare a tuturor informațiilor necesare pentru
îndeplinirea atribuțiilor de supraveghere;
(b competențe efective de intervenție, cum ar fi, de exemplu, competența de a
) emite avize înainte ca operațiunile de prelucrare să fie efectuate și de a asigura
publicarea corespunzătoare a acestor avize sau de a ordona blocarea, ștergerea
sau distrugerea datelor, de a impune interdicția temporară sau definitivă de
prelucrare, de a adresa inspectorului un avertisment sau o mustrare sau de a
sesiza parlamentele naționale sau alte instituții politice;
(c competența de a acționa în justiție, în cazul încălcării dispozițiilor legislației
) naționale adoptate în temeiul prezentei decizii-cadru sau de a sesiza
autoritățile judecătorești cu privire la această încălcare. Deciziile autorităților
de supraveghere care fac obiectul unor plângeri pot fi atacate în justiție.
(3)   Fiecare autoritate de supraveghere poate fi sesizată de orice persoană printr-o
plângere privind protecția drepturilor și libertăților sale în ceea ce privește
prelucrarea datelor cu caracter personal. Persoana vizată este informată asupra
modului în care s-a soluționat plângerea.
(4)   Statele membre prevăd obligația care revine membrilor și personalului
autorității de supraveghere de a respecta dispozițiile privind protecția datelor cu
caracter personal aplicabile respectivei autorități de supraveghere și faptul că, chiar
și după încetarea activității acestora, acestora le revine obligația de a păstra secretul
profesional în ceea ce privește informațiile confidențiale la care au acces.
 Articolul 26
Legătura cu acordurile încheiate cu state terțe
Prezenta decizie-cadru nu aduce atingere niciunei obligații și niciunui angajament
care revin statelor membre sau Uniunii în temeiul unor acorduri bilaterale și/sau
multilaterale cu state terțe, existente în momentul adoptării deciziei-cadru.
Pentru aplicarea acestor acorduri, transferul către un stat terț a datelor cu caracter
personal obținute de la un alt stat membru se efectuează în conformitate cu
articolul 13 alineatul (1) litera (c) și, după caz, alineatul (2).

Articolul 27
Evaluare
(1)   Statele membre raportează Comisiei în legătură cu măsurile naționale adoptate
pentru a asigura deplina conformitate cu prezenta decizie-cadru și, în special, cu
privire la acele dispoziții care trebuie să fie deja respectate la colectarea datelor,
până la 27 noiembrie 2013. Comisia examinează cu precădere impactul dispoziției
asupra domeniului de aplicare al prezentei decizii-cadru, prevăzut la articolul 1
alineatul (2).
(2)   În termen de un an de la rezultatul evaluării menționate la alineatul (1),
Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului, raportul fiind
însoțit de propuneri corespunzătoare de modificare a prezentei decizii-cadru.

Articolul 28
Legătura cu actele anterioare adoptate de Uniune
Atunci când în actele adoptate în temeiul titlului VI din Tratatul privind Uniunea
Europeană înaintea datei intrării în vigoare a prezentei decizii-cadru și care
reglementează schimbul de date cu caracter personal între statele membre sau
accesul autorităților desemnate ale statelor membre la sistemele informatice
instituite în temeiul Tratatului de instituire a Comunității Europene au fost
introduse condiții specifice privind utilizarea acestor date de către statul membru
destinatar, aceste condiții prevalează în fața dispozițiilor din prezenta decizie-cadru
referitoare la utilizarea datelor primite sau puse la dispoziție de către un alt stat
membru.

Articolul 29
Punerea în aplicare
(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma dispozițiilor
prezentei decizii-cadru până la 27 noiembrie 2010.
(2)   Statele membre comunică, până la aceeași dată, Secretariatului General al
Consiliului și Comisiei textul dispozițiilor care transpun în legislațiile lor naționale
obligațiile impuse prin prezenta decizie-cadru, precum și informații privind
desemnarea autorităților de supraveghere prevăzute la articolul 25. Pe baza unui
raport întocmit de Comisie în temeiul acestor informații, Consiliul evaluează până
la 27 noiembrie 2011 modul în care statele membre au luat măsurile necesare
pentru a se conforma prezentei decizii-cadru.

Articolul 30
Intrarea în vigoare
Prezenta decizie-cadru intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 27 noiembrie 2008.
Pentru Consiliu
Președintele
M. ALLIOT-MARIE

( )  JO C 125 E, 22.5.2008, p. 154.

1

( )  JO C 198, 12.8.2005, p. 1.

2

( )  JO L 281, 23.11.1995, p. 31.

3

( )  JO L 8, 12.1.2001, p. 1.
4

( )  JO L 201, 31.7.2002, p. 37.

5

( )  JO L 69, 16.3.2005, p. 67.

6

( )  JO L 210, 6.8.2008, p. 1.

7

( )  JO L 131, 1.6.2000, p. 43.

8

( )  JO L 64, 7.3.2002, p. 20.

9

( )  JO L 176, 10.7.1999, p. 36.

10

( )  JO L 176, 10.7.1999, p. 31.

11

( )  JO L 53, 27.2.2008, p. 52.

12

( )  JO L 53, 27.2.2008, p. 50.

13

( )  JO L 83, 26.3.2008, p. 5.

14

( )  JO C 303, 14.12.2007, p. 1.

15