Lucrarea 6

STUDIUL CIRCUITELOR PUNTE

1. Scopul lucrǎrii
Lucrarea are drept scop prezentarea unor aspecte teoretice şi practice de bază ale circuitelor de
măsurare prin metoda de punte.

1. Considerații teoretice
De obicei un senzor nu poate fi conectat direct la instrumentele care înregistrează, monitorizează
sau procesează semnalul provenit de la acesta, deoarece semnalul poate fi incompatibil sau poate
fi prea slab, şi/sau cu zgomot.
Elementele rezistive sunt câteva dintre aceste tipuri de senzori. Acești senzori sunt ieftini și
relativ ușor de interfațat cu circuitele de condiționare de semnal. Senzorii rezistivi pot fi utilizați
la sesizarea temperaturii, efortului (datorat presiunii sau încovoierii) și luminii. Circuitele punte
sunt adesea încorporate în senzorii de forță, presiune și accelerație.
Rezistența senzorilor rezistivi poate varia între mai puțin de 100Ω pâna la mai multe sute de KΩ,
depinzând de tipul senzorului și de mărimea fizică măsurată (Tabelul 1). De exemplu, rezistența
nominală termorezistențelor (RTD- Resistance Temperature Detector) este cuprinsă între 100Ω
și 1000Ω. Termistorii au de obicei rezistența nominală de 3500Ω sau mai mare.
Tabelul 1
Tipul Marca Senzori de Termorezistența Termistorii
senzorului tensometrică presiune
Rezistența 120Ω, 350Ω, 350 Ω-3500 Ω 100Ω, 1000Ω 100Ω-10MΩ
3500Ω

Senzorii rezistivi cum ar fi termorezistențele și mărcile tensometrice, produc o modificare mică,

în procente, a rezistenței ca răspuns la modificarea mărimii fizice (temperatura sau forța). De
exemplu, termorezistența de platină are coeficientul de temperatură de aproximativ 0,385%/ ͦ C.
Astfel, pentru măsurarea cu precizie a temperaturii de 1 ͦ C, precizia de măsurare trebuie să fie
mult mai mare de 0,385Ω pentru o termorezistență de 100Ω. În cazul mărcilor tensometrice,
modificarea rezistenței datorită eforturilor poate fi de sub 1% din rezistența nominală. Ca
urmare, măsurarea cu precizie a acestor mici modificări de rezistență este destul de difcilă.
O modalitate de măsurare a rezistenței (Fig.1) constă în forțarea unui curent constant prin
senzorul rezistiv și măsurarea tensiunii la ieșire, care va fi proporțională cu modificarea
rezistenței. Acestă metodă necesită atât o
sursă de curent precisă, cât și o metodă
precisă de măsurare a tensiunii. Orice
modificare a curentului generat de sursă, va fi
interpretat ca o modificare de rezistență. În
plus, puterea disipată în senzorul rezistiv,
trebuie să fie mică, în concordanță cu
recomandarea fabricantului, pentru ca
autoîncălzirea senzorului să nu producă
erori. Ca urmare, curentul trebuie sa fie mic.
Fig.1. Măsurarea indirecă a rezistenței, utilizând o sursă de curent constant

1.1. Punți de măsurare

Punțile de măsură oferă o alternativă atractivă pentru măsurarea cu precizie a acestor mici
modificări de rezistență. Puntea Wheatstone de bază este prezentată în Figura 2. Aceasta constă
din 4 rezistențe conectate astfel încât să formeze un patrulater, o sursă de excitație (tensiune sau
curent) conectată într-o diagonală a punții și un detector de tensiune, conectat în cealaltă
diagonală. Detectorul măsoară diferența între ieșirile celor două divizoare de tensiune conectate

1
la sursa de excitație. O punte măsoară rezistența indirect, prin comparația cu o rezistență
similară. Când detectorul de tensiune indică zero, între cele patru elemente ce formează puntea
există o relaţie bine determinată, din
care, cunoscând valorile a trei Se închide k şi se reglează din R3 până când detectorul de
elemente ale punţii se deduce tensiune DT arată zero. În acest caz punctele A şi B vor fi la
valoarea celui de-al patrulea. acelaşi potenţial, prin DT ne circulând curent. Se pot scrie
relaţiile:
A
I1R1=I2R2
Rx I1Rx=I2R3 (3.39)
R1
R x R3

I1 R1 R 2
IN
I2
R3 R1
R2 Rx  R3 (3.40)
R2
K B E
Fig.2. Puntea Wheatstone

În multe aplicaţii cu punți de măsurare, pot exista două sau chiar patru, elemente care variază.
Figura 3, prezintă 4 astfel de circuite punte utilizate în aplicațiile cu senzori, precum și expresia
tensiunii de ieșire de tensiunea de excitație și de variația de rezistență. Tensiunea de excitație V B
este considerată constantă.

Fig.3. Tensiunea la ieșirea diferitelor tipuri de configurații de punte,

pentru tensiune de excitație constantă

În fiecare din cele patru cazuri de mai sus, valoarea R a rezistențelor fixe se alege egală cu
valoarea nominală a rezistenței senzorului (senzorilor). Variația ΔR a rezistenței senzorilor este
proporțională cu mărimea de măsurat (efort, temperatură). Sensibilitatea unei punți este raportul
între valoarea maximă a tensiunii de ieșire și tensiunea de excitație. Astfel, dacă tensiunea de
excitație este VB=10V iar domeniul de variație al tensiunii de ieșire este 10mV, atunci
sensibilitatea punții este de 1mV/V.
Puntea cu un singur element variabil este cea mai potrivită pentru sesizarea temperaturii cu
ajutorul termorezistențelor sau a termistorilor. Această configurație este utilizată și în cazul
măsurării efortului cu ajutorul unei singure mărci tensometrice. Toate rezistențele au valorile
nominale egale, una singură (cea a senzorului) este variabilă cu o valoare ΔR. Se observă în acest
caz, că relația între tensiunea de ieșire și variația rezistenței ΔR, este neliniară. De exemplu, dacă
R=100Ω și ΔR=0,1Ω (adică o variație a rezistenței de 0,1%), ieșirea punții este 2,49875 mV
2
pentru o tensiune de excitație VB=10V. Eroarea de neliniaritate absolută este ΔV0=2,5mV-
V0 0,00125
2,49875mV=0,00125mV, iar eroarea relativă va fi  V  100  100  0,05% .
V0 2,5
Dacă ΔR=1Ω (adică o variație a rezistenței de 1%), ieșirea punții este 24,8756 mV, rezultând o
eroare relativă de neliniaritate de 0,5%.
Se observă că și în cazul configurației cu 2 elemente variabile, tensiunea de ieșire depinde
neliniar de variația rezistenței ΔR. Doar la configurațiile cu 3 și cu 4 elemente variabile, relația
între tensiunea de ieșire și variația de rezistență este liniară.
În multe aplicații, neliniaritatea punții poate fi acceptată, dar există multe metode pentru
liniarizarea punților de măsurare.
Punțile mai pot fi excitate cu ajutorul surselor de curent constent (Fig.4). Deși sursele de curent nu
sunt la fel de populare ca sursele de tensiune, acestea au un mare avantaj, atunci când puntea de măsurare
se află la distanță față de sursa de excitație, deoarece rezistența firelor de legătură nu mai introduce erori
în măsurare. De asemenea, în cazul excitării punții cu curent constant, toate configurațiile sunt liniare, cu
excepția punții cu un singur element variabil.

Fig.4. Tensiunea la ieșirea diferitelor tipuri de configurații de punte,

pentru curent de excitație constant

1.2. Amplificarea și liniarizarea ieșirilor punții

O modalitate de amplificare și liniarizare a unei punți de măsurare, constă în introducerea unui

amplificator de instrumentație (de măsurare), ca în Fig.5.

Fig.5. Punte de măsurare cu un singur element variabil și amplificator de instrumentație.ur

O altă modalitate de liniarizare este prezentată în Fig.6, în care amplificatorul operațional
introdus în puntea de măsurare forțează o tensiune zero în diagonala punții.

3
 Fig.6. Metodă de liniarizare a unei punți cu un singur element variabil

Un alt circuit utilizat pentru liniarizara și amplificarea tensiunii la ieșirea punții cu un singur
element variabil este prezentat în Fig.7

Fig.7. Metodă de liniarizare și amplificare a ieșirii unei punți cu un singur element variabil

Un circuit pentru liniarizarea tensiunii la ieșirea unei punți cu două elemente variabile, este
prezentat în Fig.8.

Fig.8. Metodă de liniarizare a ieșirii unei punți cu două elemente variabile

2. Partea aplicativă
Se vor determina expresiile tensiunilor la ieșirile circuitelor din figurile 3, 4, 5, 7 și 8.