Sunteți pe pagina 1din 11

Educaţia fizică

COMPETENŢELE SPECIFICE ALE DISCIPLINEI


1. Cunoaşterea noţiunilor, cerinţelor şi legităţilor elementare referitoare la
educaţia fizică şi aplicarea acestora în practica educaţională:
Ø competenţe cognitive generale;
Ø competenţe cognitive specifice.
2. Dezvoltarea competenţelor fizice de bază prin intermediul exerciţiilor fizice:
Ø competenţe psihomotorice.
3. Formarea calităţilor de personalitate, comportamentului civilizat a deprinderilor
comunicative şi de interacţiune socială:
Ø competenţe de atitudini.
Unitatea de SUBCOMPETENŢE CONŢINUTURI ore Data Note
învăţare
. Cunoştinţe Exemplificarea relaţiei dintre 1.  Tema 1. Noţiuni generale despre dezvoltarea fizică a omului 1
exerciţiul fizic şi dezvoltarea fizică a
conceptuale omului; (esenţa noţiunii „dezvoltare fizică” şi importanţa acesteia
Expunerea corectă a termenilor pentru el; rolul exerciţiilor fizice în dezvoltarea sistemului
Cunoştinţe speciale sportivi;
Respectarea regulilor de securitate în
cardiovascular şi respirator).
cadrul lecţiilor de educaţie fizică  Norme de tehnică a securităţii la ora de educaţie fizică,
prezentarea probelor de evaluare pe semestrul I

Exerciţii de front şi Formarea capacităţii de colaborare, de 2.  Repetarea exerciţiilor de front şi formaţii învăţate 1
a lucra frontal sau în echipe omogene;
formaţii. Dezvoltarea obişnuinţei de menţinere  Învăţarea alinierii în adâncime şi spre dreapta
a ţinutei corecte şi de formare a şcolii  Jocul Găseşte-ţi locul
mişcării

Exerciţii de front şi Formarea capacităţii de colaborare, de 3. 1


a lucra frontal sau în echipe omogene;
formaţii. Dezvoltarea obişnuinţei de menţinere  Raportul, enumerarea după ordine, cîte 3,4.
Exerciţii cu caracter a ţinutei corecte şi de formare a şcolii  Aranjare în formaţie desfăşurată
aplicativ. mişcării Formarea de deprinderi
motrice de bază cu caracter aplicativ,  Mers: cu pas obişnuit, cu pas accentuat, cu ridicarea
asigurînd o dezvoltare armonioasă a genunchilor cu pas balansat
organismului;

Exerciţii de front şi Formarea capacităţii de colaborare, de 4.  *Formaţii de adunare în linie pe două rânduri în careu, în 1
a lucra frontal sau în echipe omogene;
formaţii. Dezvoltarea obişnuinţei de menţinere pătrat. Raportul, enumerarea după ordine, cîte 3,4.
Exerciţii cu caracter a ţinutei corecte şi de formare a şcolii  Mers şi alergare – învăţare cu accent pe execuţia corectă a
aplicativ. mişcării Formarea de deprinderi
motrice de bază cu caracter aplicativ, mersului şi a alergării
asigurînd o dezvoltare armonioasă a  Joc Cursa pe numere; Trenul
organismului;

Şah. . Cunoaşterea terminologiei şi 5. Alfabetul şahului – tabla de şah: 1


noţiunilor operaţionale specifice
jocului de şah; tipuri de linii ale tablei de şah, descifrarea „cîmpului de luptă”,
Formarea raţionamentului şi memoriei amplasamentul pieselor pe liniile orizontală şi verticală;
vizuală;
Dezvoltarea
capacităţii de concentrare, de atenţie,
de analiză şi sinteză
Exerciţii pentru Utilizarea mijloacelor specifice 6. EVALUARE INIŢIALĂ 1
pentru dezvoltarea forţei dinamice.
dezvoltarea unor 1.Flotări din poziţia sprijin culcat pe banca de gimnastică.
calităţi motrice. 2. Din culcat dorsal, ridicarea trunchiului pînă la verticală.
3. Sărituri cu coarda – 1 min.
4. Tracţiuni la bară, din atîrnat culcat orizontal
Exerciţii de front şi Formarea capacităţii de colaborare, de 7.  Întoarcere pe loc. 1
a lucra frontal sau în echipe omogene;
formaţii. Dezvoltarea obişnuinţei de menţinere  Mers şi alergare – învăţarea corectă a tehnicii
Exerciţii cu caracter a ţinutei corecte şi de formare a şcolii  Jocuri Al treilea fuge; Roşu şi Negru
aplicativ. mişcării Formarea de deprinderi
motrice de bază cu caracter aplicativ,
asigurînd o dezvoltare armonioasă a
organismului;
Exerciţii de front şi Formarea capacităţii de colaborare, de 8.  Formaţii de deplasare în coloană de câte unu şi de câte doi, 1
a lucra frontal sau în echipe omogene;
formaţii. Dezvoltarea obişnuinţei de menţinere întreceri prin sărituri la stânga şi la dreapta cu indicarea
Exerciţii cu caracter a ţinutei corecte şi de formare a şcolii anumitor repere
aplicativ. mişcării
 Mers cu pas accentuat şi alergare – învăţarea corectă a tehnicii
 Jocuri Al treilea fuge; Roşu şi Negru
Exerciţii de front şi Formarea capacităţii de colaborare, de 9.  Trecerea din linie pe un rând în formaţii de lucru în semicerc şi 1
a lucra frontal sau în echipe omogene;
formaţii. Dezvoltarea obişnuinţei de menţinere cerc – învăţare
Exerciţii cu caracter a ţinutei corecte şi de formare a şcolii  Învăţarea poziţiilor stând depărtat, şezând culcat
aplicativ. mişcării Dezvoltarea de competenţe în
asigurarea armoniei mişcărilor şi a  Mers şi alergare – repetare cu accent pe execuţie corectă
controlului influenţei exerciţiilor  Jocuri Cine aleargă mai corect; Găseşte-ţi locul
aplicative asupra formării
deprinderilor motrice de bază;
Exerciţii de front şi Formarea capacităţii de colaborare, de 10  . Deplasări: la pas, în figuri – prin ocolire 1
a lucra frontal sau în echipe omogene;
formaţii. Dezvoltarea obişnuinţei de menţinere  Trecerea din linie pe un rând în formaţii de lucru în semicerc şi
Exerciţii cu caracter a ţinutei corecte şi de formare a şcolii cerc – repetare cu accent pe execuţie corectă
aplicativ. mişcării Dezvoltarea de competenţe în
asigurarea armoniei mişcărilor şi a  Mers cu ridicarea genunchilor cu pas balansat, cu pas
controlului influenţei exerciţiilor încrucişat.-învăţarea corectă a tehnicii
aplicative asupra formării
deprinderilor motrice de bază;
 Jocuri Cine aleargă mai corect; Găseşte-ţi locul

Exerciţii cu caracter Dezvoltarea de competenţe în  Alergarea cu ridicarea genunchilor la 45o, – învăţare cu accent 1
asigurarea armoniei mişcărilor şi a
aplicativ. controlului influenţei exerciţiilor 11 pe poziţia corpului şi lucrul cu braţele
aplicative asupra formării  Aruncare şi prindere – învăţare cu accent pe aruncarea tip
deprinderilor motrice de bază;
azvârlire
 Jocuri interactive
Exerciţii cu caracter Dezvoltarea de competenţe în 12  Alergarea cu ridicarea genunchilor la 45o, –repetare cu accent 1
asigurarea armoniei mişcărilor şi a
aplicativ. controlului influenţei exerciţiilor pe poziţia corpului şi lucrul cu braţele
aplicative asupra formării  Aruncare şi prindere –repetare cu accent pe aruncarea tip
deprinderilor motrice de bază;
azvârlire
 Jocuri şi ştafete cu alergări
Şah. . Cunoaşterea terminologiei şi 13 Piesele de şah: garnitura completă de piese albe şi negre – 1
noţiunilor operaţionale specifice reprezentarea grafică, denumirea piesei, notarea abreviată,
jocului de şah;
Formarea raţionamentului şi amplasamentul iniţial al pieselor de şah pe tablă;
memoriei vizuală;
Dezvoltarea
capacităţii de concentrare, de
atenţie, de analiză şi sinteză

Exerciţii de Dezvoltarea de competenţe în 14 * EDFG fără obiecte în formaţie strînsă şi desfăşurată. 1


asigurarea armoniei mişcărilor şi
dezvoltare fizică
a controlului influenţei exerciţiilor
 Aruncare cu o mînă şi prindere – învăţare
generală. aplicative asupra formării  Jocuri şi ştafete
Exerciţii cu caracter deprinderilor motrice de bază;
aplicativ.

Exerciţii cu caracter Controlul tempoului execuţiei, 15  Aruncare cu o mînă şi prindere – repetare cu accent pe 1
aplicativ. coordonării şi preciziei mişcării la
creşterea şi îmbunătăţirea
aruncarea tip azvârlire
Exerciţii de motricităţii generale. *EDFG fără obiecte în formaţie strînsă şi desfăşurată.
dezvoltare fizică  Jocuri şi ştafete
generală.
Exerciţii cu caracter Controlul tempoului execuţiei, 16  aruncare la distanţă de pe loc din stînd, stînd pe genunchi, la 1
aplicativ. coordonării şi preciziei mişcării la
creşterea şi îmbunătăţirea
ţintă (mică, mare, fixă, mobilă). – învăţarea tehnicii corecte
motricităţii generale.  . Alergări: obişnuit; pe vîrfuri, cu întoarceri la viteză repetare
cu accent pe poziţia corpului şi lucrul cu braţele
 Jocuri Mingea prin portiţă
Exerciţii cu caracter Controlul tempoului execuţiei, 17  Aruncarea şi prinderea – repetarea cu accent pe impulsul 1
aplicativ. coordonării şi preciziei mişcării la
creşterea şi îmbunătăţirea
simultan al braţelor
Exerciţii de front şi motricităţii generale.  Exerciţii de front şi formaţii
formaţii.  Mers şi alergare – repetare cu accent pe execuţie corectă
 Jocuri şi ştafete

Exerciţii de front şi Formarea capacităţii de 18 Lecţie de evaluare 1


colaborare, de a lucra frontal sau
formaţii.
în echipe omogene;
 Întoarcere pe loc.
Exerciţii cu caracter Dezvoltarea obişnuinţei de  Aruncarea mingii în ţintă, la distanţă de pe loc
aplicativ. menţinere a ţinutei corecte şi de  Jocuri cunoscute
formare a şcolii mişcării
Exerciţii de 19  Complex de exerciţii pentru influenţarea selectivă a aparatuli 1
dezvoltare fizică locomotor – învăţare
Controlul tempoului execuţiei,
generală. coordonării şi preciziei mişcării la  Sărituri naturale – învăţare cu accent pe desprindere de pe unul
creşterea şi îmbunătăţirea şi de pe ambele picioare
Exerciţii cu caracter motricităţii generale.  Jocuri Cursa iepuraşilor; Bastonul sărit
aplicativ.
20  Complex de exerciţii pentru influenţarea selectivă a aparatuli 1
Exerciţii de locomotor –repetare
Controlul tempoului execuţiei,
dezvoltare fizică coordonării şi preciziei mişcării la  Sărituri – repetare cu accent pe execuţia tehnicii corecte de
generală. creşterea şi îmbunătăţirea
motricităţii generale.
desprindere de pe unul şi de pe ambele picioare
Exerciţii cu caracter  Jocuri Cursa iepuraşilor; Bastonul sărit
aplicativ.

Exerciţii cu caracter Formarea de deprinderi motrice 21  Echilibrul – învăţarea cu variante de mers 1


aplicativ. de bază cu caracter aplicativ,
asigurînd o dezvoltare armonioasă  Complex de exerciţii de forţă-viteză, mobilitate
Exerciţii de a organismului;  Jocuri Cine sare mai departe; Cursa în cerc
dezvoltare fizică
generală.
Şah. . Cunoaşterea terminologiei şi 22 Flancul damei, flancul regelui, centrul mare şi centrul mic; 1
noţiunilor operaţionale specifice
jocului de şah;
Formarea raţionamentului şi
memoriei vizuală;
Dezvoltarea
capacităţii de concentrare, de
atenţie, de analiză şi sinteză

Exerciţii cu caracter Formarea de deprinderi motrice 23  Echilibrul – învăţarea cu variante de mers 1


aplicativ. de bază cu caracter aplicativ,
asigurînd o dezvoltare armonioasă  Sărituri cîte doi, în grup- învăţare
. Elemente din a organismului; Executarea de *Ştafete sportive şi jocuri dinamice cu alergări de viteză.
atletism. acţiuni motrice pentru dezvoltarea
capacităţilor de viteză şi rezistenţă
în regim aerob;

Exerciţii cu caracter Formarea de deprinderi motrice 24  Sărituri peste obstacole, de pe obstacole- învăţarea cu accent pe 1
aplicativ. Exerciţii de bază cu caracter aplicativ,
asigurînd o dezvoltare armonioasă
elanul din îndoirea genunchilor
de dezvoltare fizică a organismului;  EDFG cu obiecte Poziţiile de bază ale diverselor segmente
generală. corporale în timpul executării exerciţiilor fizice
 Echilibrul cu transportarea unor obiecte pe cap.
 Jocuri cunoscute

Exerciţii cu caracter Formarea de deprinderi motrice 25 *Sărituri cu coardă mare, medie, mică individual şi în echipe. 1
de bază cu caracter aplicativ,
aplicativ.
asigurînd o dezvoltare armonioasă
 Alergare de tempou moderat 5-6 min.
a organismului;  Jocuri şi ştafete

Exerciţii cu caracter Dezvoltarea de competenţe în 26 Lecţie de evaluare 1


asigurarea armoniei mişcărilor şi
aplicativ.
a controlului influenţei exerciţiilor
 Săritura în lungime de pe loc
aplicative asupra formării  Sărituri cu coarda Jocuri cunoscute
deprinderilor motrice
Exerciţii din Executarea de acţiuni motrice 27 *Rostogolire înainte cu varietăţi de sărituri după rostogolire. 1
pentru dezvoltarea capacităţilor de
gimnastica de bază.
viteză şi rezistenţă în regim aerob;
 din ghemuit în ghemuit – repetare cu accent pe capacitatea de
28 stăpânire a aparatului locomotor în condiţii neobişnuite
. Elemente din  Forţă – dezvoltarea forţei dinamice la nivelul musculaturii
atletism. abdomenului şi spatelui
 Jocuri dinamice
Exerciţii din Dezvoltarea capacităţilor de 28  Rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit – repetare cu accent 1
gimnastica de bază. coordonare, simţului spaţiului şi
al echilibrului dinamic;
pe capacitatea de stăpânire a aparatului locomotor în condiţii
neobişnuite
. Elemente din  Forţa – dezvoltarea forţei dinamice la nivelul membrelor
atletism. superioare şi inferioare
 Jocuri dinamice
Exerciţii din Dezvoltarea capacităţilor de 29 *Stînd pe omoplaţi. 1
gimnastica de bază. coordonare, simţului spaţiului şi *. Podul din culcat pe spate
al echilibrului dinamic;
Gimnastica ritmică Formarea ţinutei corecte a *Mers şi alergare în ritmul acompaniamentului muzical.
şi dansul. corpului şi unele capacităţi Jocuri dinamice
artistice;
Exerciţii din Dezvoltarea capacităţilor de 30  Extensii ale trunchiului din poziţia aşezat cu sprijin pe mâini, 1
gimnastica de bază. coordonare, simţului spaţiului şi
al echilibrului dinamic;
oblic înapoi
Formarea ţinutei corecte a *Mers şi alergare în ritmul acompaniamentului muzical-
Gimnastica ritmică corpului şi unele capacităţi repetare
şi dansul. artistice; Jocuri dinamice: „Locul liber”,
Cunoaşterea terminologiei şi 1
noţiunilor operaţionale specifice
jocului de şah;
Şah. Formarea raţionamentului şi 31 Pionul, amplasamentul iniţial, începerea partidei, turnul, calul,
memoriei vizuală nebunul, dama, regele;
Dezvoltarea
capacităţii de concentrare, de
atenţie, de analiză şi sinteză

Exerciţii din Dezvoltarea capacităţilor de 32  Podul de jos, rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit, 1
gimnastica de bază. coordonare, simţului spaţiului şi
al echilibrului dinamic;
cumpăna pe un genunchi cu sprijinul palmelor pe saltea –
repetare într-o linie acrobatică
 Jocuri Mingea peste graniţă; Statuile
Exerciţii din Dezvoltarea capacităţilor de 33 Probă de evaluare 1
gimnastica de bază. coordonare, simţului spaţiului şi
al echilibrului dinamic;
*Rostogolire inainte din ghemuit în ghemuit, podul de jos , stînd
pe omoplaţi.
 Jocuri cunoscute
. Cunoştinţe Exemplificarea relaţiei dintre 34  Igiena exerciţiilor fizice (condiţiile sanitaro-igienice ale locului 1
conceptuale exerciţiul fizic şi dezvoltarea
fizică a omului;
de practicare a exerciţiilor fizice; rolul respiraţiei în timpul
Expunerea corectă a termenilor exersării; dozarea efortului fizic conform particularităţilor de
Cunoştinţe speciale sportivi; vîrstă, stării de sănătate, gradului de dezvoltare şi pregătire
Respectarea regulilor de securitate fizică).
în cadrul lecţiilor de educaţie
 Prezentarea probelor de evaluare şi regulilor de evitare a
fizică
accidentelor în cadrul orelor de educaţie fizică
Exerciţii de front şi Formarea capacităţii de 35  Repetarea exerciţilor de front şi formaţii învăţate 1
formaţii. colaborare, de a lucra frontal sau
în echipe omogene;
Tehnica executării exerciţiilor de front şi formaţie.
Dezvoltarea obişnuinţei de  Căţărare-coborâre – învăţare cu accent pe realizarea prizei
Exerciţii cu caracter menţinere a ţinutei corecte şi de corecte
aplicativ. formare a şcolii mişcării  Joc Veveriţa săritoare
Dezvoltarea de competenţe în
asigurarea armoniei mişcărilor şi
a controlului influenţei exerciţiilor
aplicative asupra formării
deprinderilor motrice de bază;

Exerciţii cu caracter Dezvoltarea de competenţe în 36  Căţărare-coborâre – învăţare cu accent pe exersarea pe 1


aplicativ. asigurarea armoniei mişcărilor şi
a controlului influenţei exerciţiilor
suprafeţe înclinate, la scara fixă
Gimnastica ritmică aplicative asupra formării *Mers şi alergare în ritmul acompaniamentului muzical.
şi dansul. deprinderilor motrice de bază;  Jocuri Veveriţele şi ogarul; Culesul cartofilor
Formarea ţinutei corecte a
corpului şi unele capacităţi
artistice;
Exerciţii cu caracter Controlul tempoului execuţiei, 37  Căţărare-coborâre – repetare cu accent pe exersarea pe 1
aplicativ. coordonării şi preciziei mişcării la
creşterea şi îmbunătăţirea
suprafeţe înclinate, la scara fixă
motricităţii generale.  Pas de horă, pas alternativ,
 Jocuri Alergarea cangurului; Cursa peste popice
Exerciţii cu caracter Controlul tempoului execuţiei, 38  Sărituri – repetarea săriturilor la coardă 1
aplicativ. coordonării şi preciziei mişcării la
creşterea şi îmbunătăţirea
 Târâre – învăţare cu accent pe exersare pe genunchi şi antebraţ
motricităţii generale.  Jocuri Alergarea cangurului; Cursa peste popice
Şah. . Cunoaşterea terminologiei şi 39 Notaţia în şah, mutarea, capturarea de piesă, notaţia completă şi 1
noţiunilor operaţionale specifice succintă a partidelor;
jocului de şah;Formarea
raţionamentului şi memoriei
vizuală; Dezvoltarea capacităţii de
concentrare, de atenţie, de analiză
şi sinteză
Exerciţii cu caracter Controlul tempoului execuţiei, 40  Îndemânare – dezvoltarea îndemânării prin sărituri la coardă 1
aplicativ. coordonării şi preciziei mişcării la
creşterea şi îmbunătăţirea  Compoziţia de dans „Hora”
Gimnastica ritmică motricităţii generale.  Jocul „Cine e chemat, acela prinde mingea”.
şi dansul.
Exerciţii cu caracter Formarea ţinutei corecte a 41  Tracţiuni: între doi executanţi din fandat, din spate în spate 1
aplicativ. corpului şi unele capacităţi
artistice;
 Compoziţia de dans „Hora”
Gimnastica ritmică  Jocuri Câte unu, doi, trei; Unde este comandantul
şi dansul.
Exerciţii cu caracter Controlul tempoului execuţiei, 42 *Tracţiuni: între doi executanţi din aşezat faţă în faţă, pe banca de 1
aplicativ. coordonării şi preciziei mişcării la gimnastică.
creşterea şi îmbunătăţirea
Gimnastica ritmică motricităţii generale. *Compoziţia de dans „Polca moldovenească”.
şi dansul.  Jocul „Cine e chemat, acela prinde mingea”.
. Exerciţii de Formarea ţinutei corecte a 43 *. EDFG cu obiecte (mingi, cercuri, bastoane de gimnastică, 1
dezvoltare fizică corpului şi unele capacităţi coarde).
artistice;
generală.  Complexe de gimnastică aerobică.
Gimnastica ritmică  Jocuri cunoscute
şi dansul.
Elemente din jocuri. Demonstrarea competenţelor de 44  Prinderea, pasarea în handbal cu o mână de la umăr cu o mână 1
Gimnastica ritmică interacţionare constructivă cu
semenii în diverse activităţi
de la umăr – învăţare cu accent pe tehnica braţului aruncător
şi dansul. motrice şi organizatorice;  Complexe de gimnastică aerobică
 Jocuri cunoscute
Exerciţii cu caracter Formarea de deprinderi motrice 45 Lecţie de evaluare 1
de bază cu caracter aplicativ,
aplicativ.
asigurînd o dezvoltare armonioasă
 Varietăţi de căţărări.
a organismului;  Jocuri cunoscute
Formarea ţinutei corecte a
corpului şi unele capacităţi
artistice;
. Elemente din Executarea de acţiuni motrice 46  Viteza – dezvoltarea vitezei de reacţie şi execuţie la nivelul 1
atletism. pentru dezvoltarea capacităţilor de
viteză şi rezistenţă în regim aerob;
întregului corp
Exerciţii cu caracter  . Aruncarea şi prinderea mingii de volei, baschet. -exersare cu
aplicativ. accent pe tehnica de execuţie
Elemente din jocuri.  Jocuri Culesul cartofilor; Mingea la căpitan
. Elemente din Formarea de deprinderi motrice 47  Viteza –dezvoltarea vitezei de reacţie şi execuţie la nivelul 1
atletism. de bază cu caracter aplicativ,
asigurînd o dezvoltare armonioasă
întregului corp
Exerciţii cu caracter a organismului;  . Aruncarea şi prinderea mingii de volei, baschet. -exersare cu
aplicativ. accent pe tehnica de execuţie
Elemente din jocuri.  Jocuri Culesul cartofilor; Castelul
.
Cunoaşterea terminologiei şi
Şah. noţiunilor operaţionale specifice 48 Şahul şi matul, contra şahului – apărarea sau retragerea, şahul 1
jocului de şah; veşnic (etern), patul.
Formarea raţionamentului şi
memoriei vizuală;
Dezvoltarea capacităţii de
concentrare, de atenţie, de analiză
şi sinteză

. Elemente din Executarea de acţiuni motrice 49  Viteza – dezvoltarea vitezei de reacţie şi deplasare 1
atletism. pentru dezvoltarea capacităţilor de
viteză şi rezistenţă în regim aerob;
 Conducerea mingii de fotbal, ocolind suporturi. – învăţare
Elemente din jocuri. Demonstrarea competenţelor de  Jocuri Crabul şi creveţii; Ogarul şi iepurele
interacţionare constructivă cu
semenii în diverse activităţi
motrice şi organizatorice;
. Elemente din Executarea de acţiuni motrice 50  Viteza – dezvoltarea vitezei de reacţie şi deplasare 1
atletism. pentru dezvoltarea capacităţilor de
viteză şi rezistenţă în regim aerob;
 Conducerea mingii de fotbal, ocolind suporturi- exersare cu
Elemente din jocuri. accent pe tehnica de execuţie
 Jocuri Mingea pe pod; Mingea zburătoare
Exerciţii cu caracter Formarea de deprinderi motrice Lecţie de evaluare 1
de bază cu caracter aplicativ,
aplicativ.
asigurînd o dezvoltare armonioasă
51  Aruncarea mingii în ţintă şi peste fileu.
Elemente din jocuri. a organismului;  Jocuri cunoscute
Demonstrarea competenţelor de
interacţionare constructivă cu
semenii în diverse activităţi
motrice şi organizatorice;
Executarea de acţiuni motrice 52  Repetarea exerciţilor de front şi formaţii învăţate 1
. Elemente din pentru dezvoltarea capacităţilor de
viteză şi rezistenţă în regim aerob;  Startul de sus şi lansarea din start – învăţarea tehnicii corecte
atletism.  Jocuri Mingea la căpitan; Mingea peste graniţă
. Exerciţii de Executarea de acţiuni motrice 53  Poziţiile de bază ale diverselor segmente corporale în timpul 1
dezvoltare fizică pentru dezvoltarea capacităţilor de
viteză şi rezistenţă în regim aerob;
executării exerciţiilor fizice. EDFG fără obiecte
generală. *Alergare de suveică 3x10 m.
. Elemente din  Jocuri Partizanii; Semănatul; Culesul cartofilor
atletism.
Exerciţii cu caracter Formarea de deprinderi motrice 54  Aruncarea mingii mici de pe loc – repetare cu accent pe 1
aplicativ. de bază cu caracter aplicativ,
asigurînd o dezvoltare armonioasă
aruncarea tip azvârlire cu un braţ
. Elemente din a organismului;  Alergare de durată în tempo moderat – învăţarea tehnicii
atletism.  Jocuri Cine aruncă mai departe; Cucerirea mingii; Vânătorul
. Elemente din Executarea de acţiuni motrice 55  Alergare de durată în tempo moderat – învăţarea tehnicii 1
atletism. pentru dezvoltarea capacităţilor de
viteză şi rezistenţă în regim aerob;
 Flotări, tracţiuni la bară, din atîrnat culcat orizontal.
Exerciţii cu caracter  Jocuri Mingea zburătoare; Cine aleargă mai corect; Cine
aplicativ. pasează mai corect

Exerciţii cu caracter Formarea de deprinderi motrice 56  Transport – învăţare cu accent pe transportul obiectelor uşoare 1
aplicativ. de bază cu caracter aplicativ,
asigurînd o dezvoltare armonioasă
sprijinite pe piept
. Elemente din a organismului;  Alergare de durată în tempo moderat
atletism  Jocuri Mingea prin tunel; Lupta cocoşilor
Şah . Cunoaşterea terminologiei şi 57 Raportul de forţe pe table de şah, regulile elementare ale jocului de 1
noţiunilor operaţionale specifice şah.
jocului de şah;
Formarea raţionamentului şi
memoriei vizuală;
Dezvoltarea
capacităţii de concentrare, de
atenţie, de analiză şi sinteză
Elemente din 59 Lecţie de evaluare 1
atletism.  Alergare 300m
Exerciţii cu caracter Formarea de deprinderi motrice 60  Săritura în lungime de pe loc – repetare
aplicativ. de bază cu caracter aplicativ, 1
asigurînd o dezvoltare armonioasă  Alergare de viteză 30m, 40m
. Elemente din a organismului;  Jocuri Fereştete de minge; Prinzătorii
atletism.
Elemente din jocuri. Executarea de acţiuni motrice 61 Elemente din jocuri.-repetare 1
pentru dezvoltarea capacităţilor de
. Elemente din
viteză şi rezistenţă în regim aerob;
 Alergare de tempou moderat 5-6 min
atletism.  Jocuri Fereştete de minge; Prinzătorii
Executarea de acţiuni motrice 62  Forţa- genuflexiuni, flotari, exercitii pentru forta abdomen, 1
. Elemente din pentru dezvoltarea capacităţilor de
viteză şi rezistenţă în regim aerob;
picioare
atletism.  Alergare de viteză: 30m, 40m.- învăţarea tehnicii
 jocuri si stafete aplicative folosind deprinderile insusite
. Elemente din Executarea de acţiuni motrice 63 Lecţie de evaluare 1
atletism. pentru dezvoltarea capacităţilor de Alergare de viteză: 30m, 40m
viteză şi rezistenţă în regim aerob;
Elemente din jocuri. Jocuri cunoscute
Elemente din jocuri. Demonstrarea competenţelor de 64  Exercitii pregatitoare pentru saritura in lungime cu elan 1
interacţionare constructivă cu
semenii în diverse activităţi
*alergare si variante de alergare (serpuita, cu ocolire de obstacole,
motrice şi organizatorice; peste obstacole)
 jocuri si stafete aplicative folosind deprinderile insusite
Exerciţii cu caracter Formarea de deprinderi motrice 65  Exercitii pregatitoare pentru saritura in lungime cu elan 1
aplicativ. de bază cu caracter aplicativ,
asigurînd o dezvoltare armonioasă
-învăţarea tehnicii
a organismului;Demonstrarea  Elemente din jocuri sportive
Elemente din jocuri. competenţelor de interacţionare  Jocuri dinamice
constructivă cu semenii în diverse
activităţi motrice
Exerciţii pentru Utilizarea mijloacelor specifice 66 . Flotări din poziţia sprijin culcat pe banca de gimnastică. 1
dezvoltarea unor pentru dezvoltarea forţei 2. Din culcat dorsal, ridicarea trunchiului pînă la verticală.
dinamice.
calităţi motrice. 3. Sărituri cu coarda – 1 min.
 4. Tracţiuni la bară, din atîrnat culcat orizontal
Teste antropo- 67 Teste antropometrice şi funcţionale 1
metrice şi Jocuri dinamice
funcţionale
Şah. . Elemente din Executarea de acţiuni motrice 68  Şah- recapitulare. 1
atletism pentru dezvoltarea capacităţilor de
viteză şi rezistenţă în regim  Lecţie de bilanţ, analiza situaţiei, recomandări pentru
aerob;. activitatea independentă

S-ar putea să vă placă și