Scoția Scuta Descriere

02.06.
2020 Scoția - Wikipedia
Scoția
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Scoția (în engleză Scotland, pronunțat /ˈskɒt.lənd/;

scris la fel în scots și pronunțat /ˈskɔt.lənd/; în gaelică Scoția
scoțiană Alba, pronunțat /ˈal̪ ˠapə/ ( ascultă)) este o țară
ce face parte din Regatul Unit și acoperă treimea de Scotland (engleză)
nord a insulei Marea Britanie.[2][3][4] Se învecinează cu
Anglia la sud, și este înconjurată de Oceanul Atlantic,
cu Marea Nordului la est și cu Canalul de Nord(d) și
Marea Irlandei la sud-vest. În plus față de partea de pe
insula Marea Britanie, țara este formată din peste 790 Drapelul Scoției Stema Scoției
de insule,[5] între care Northern Isles(d) și Hebride(d). Deviză: Nemo me impune lacessit
(latină: Nimeni nu mă rănește fără a scăpa
Regatul Scoției a apărut ca stat suveran independent în nepedepsit)
Evul Mediu Timpuriu și a continuat să existe până la Imn: Mai multe imnuri neoficiale3
1707. Prin moștenire, în 1603, Iacob al VI-lea, regele
Scoției, a devenit rege al Angliei și al Irlandei(d),
formând astfel o uniune personală a celor trei regate(d).
Ulterior, Scoția a intrat într-o uniune politică(d) cu
Regatul Angliei la 1 mai 1707 pentru a crea noul Regat
Unit al Marii Britanii. (Tratatul de Uniune(d) a fost
convenit în 1706 și adoptat de către Legile de Uniune
din 1707(d), adoptate de Parlamentele celor două regate,
în ciuda opoziției și revoltelor anti-uniune din
Edinburgh, Glasgow, și din alte părți.)[6][7] Uniunea a
creat și noul Parlament al Marii Britanii, care a înlocuit
atât Parlamentul Scoției(d) cât și Parlamentul Angliei(d).
(În 1801, Marea Britanie în sine a intrat într-o uniune
politică cu Regatul Irlandei pentru a crea Regatul Unit Scoția în componența Marii Britanii și a Uniunii
al Marii Britanii și Irlandei; Parlamentul Irlandei(d) a Europene
fuzionat cu cel al Marii Britanii pentru a forma Geografie
Parlamentul Regatului Unit. De la crearea Statului Suprafață
Liber Irlandez în 1922, Regatul Unit cuprinde Marea - totală 78,772 km² (locul 2 în
cadrul Regatului Unit)
Britanie și Irlanda de Nord).[8] Apă (%) 1,9
Cel mai înalt punct Ben Nevis
În Scoția, monarhia Regatului Unit(d) a continuat să (1.344,527 m)
utilizeze o varietate de stiluri, titluri și alte simboluri Cel mai mare oraș Glasgow
regale ale statalității specifice Regatului Scoției Vecini Anglia
dinaintea uniunii. Sistemul juridic din Scoția a rămas, Fus orar UTC/UTC+1
de asemenea, separat de față de cel din Anglia și Țara Populație
Galilor(d) și față de cel din Irlanda de Nord(d); Scoția Populație
constituie o jurisdicție distinctă în dreptul public și în - Recensământ 2011 5.295.000
cel privat.[9] Continuarea existenței Densitate 67,2 loc/km²
instituțiilor juridice, educaționale, religioase și ale Limbi oficiale Engleză, gaelică
altora, distincte față de cele din restul Regatului Unit, scoțiană, scoțiană joasă
(scots)
Guvernare
Sistem politic
https://ro.wikipedia.org/wiki/Scoția 1/43
02.06.2020 Scoția - Wikipedia
au contribuit cu toate la continuarea culturii și Monarhie

identității naționale scoțiene după uniunea cu Anglia constituțională
Regină Elisabeta a II-a
din 1707.[10]
Prim-ministru Nicola Sturgeon
Ministru pentru Des Browne
Edinburgh, capitala țării și al doilea oraș ca mărime, a Scoția
fost centrul iluminismului scoțian(d) din secolul al Legislativ Parlamentul scoțian(d)
XVIII-lea, care a transformat Scoția într-una dintre Capitala Edinburgh
puterile comerciale, intelectuale și industriale ale 55°57′N 3°10′V
Europei. Glasgow, cel mai mare oraș din Scoția,[11] era Istorie
odinioară unul dintre cele mai de seamă orașe Independență
industriale din lume și acum se află în centrul Economie
conurbațieiGreater Glasgow(d). Alte mari zone urbane PIB (PPC)
sunt Aberdeen și Dundee. Apele scoțiene constau dintr- - Total $130 miliarde
un sector mare al Atlanticului de Nord și din Marea - Pe cap de locuitor $25.546
PIB (nominal) 2018
Nordului,[12] care conține cele mai mari rezerve de
- Total 237.618.000.000 dolari
petrol din Uniunea Europeană. Din această
americani[1]
cauză, Aberdeen, al treilea oraș din Scoția, este
- Pe cap de locuitor 43.740 dolari
supranumit „capitala petroliferă a Europei”.[13][14] americani[1]
Monedă Liră sterlină (GBP)
În urma unui referendum(d), în 1997, s-a reînființat un Coduri și identificatori
Parlament Scoțian(d), sub forma unui parlament Prefix telefonic 44
unicameral deconcentrat(d), cu 129 de membri, având Domeniu Internet .uk4, .eu5
autoritate peste multe domenii ce țin de politica 1în gaelică scoțiană
internă. Partidul Național Scoțian (SNP), care susține 2God Save the Queen în calitate de imn oficial al
independența Scoției(d), a câștigat o majoritate absolută regatului Unit este folosit de cele mai multe ori
3
în alegerile legislative din 2011[15] și hotărât organizarea (în engleză First minister) este șeful guvernului
regional al Scoției
unui referendum pentru independență, care a avut loc 4Codul ISO 3166-1 este GB, dar domeniul .gb nu este
la 18 septembrie 2014; o majoritate de 55% la 45% a în uz
respins independența cu o prezență la vot(d) de 5 Codul .eu aparține Uniunii Europene, din care Regatul
85%.[16][17] După ce Partidul Conservator a câștigat o Unit a făcut parte
majoritate absolută în alegerile generale britanice din Prezență online
site web oficial (https://www.scotland.org/)
2015(d), a organizat un referendum privind apartenența Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?ti
Regatului Unit la Uniunea Europeană care a avut loc la tle=Sco%C8%9Bia&action=edit&section=0)
23 iunie 2016; în Scoția, o majoritate de 62% la 38% a
respins retragerea din UE cu o prezență la vot de
67%,[18] iar guvernul analizează reorganizarea referendumului pentru independență în 2018. Scoția
este reprezentată în Parlamentul Regatului Unit de 59 de deputați și în Parlamentul European de 6
deputați.[19] Scoția este, de asemenea, membră a Consiliului Britanico–Irlandez(d)[20] și a Adunării
Parlamentare Britanico-Irlandeze(d).
Cuprins
Istorie
Etimologie
Istoria timpurie
Influența romană
Evul Mediu
Începutul Erei Moderne
Secolul al XVIII-lea
Secolul al XIX-lea
La începutul secolului al XX-lea
Situația postbelică
Educația
Geografie și istorie naturală
Geologie și geomorfologie
Clima
Flora și fauna
Demografia
Religia
Politica și guvernarea
Modificările constituționale
Subdiviziuni administrative
Dreptul civil și penal
Apărarea
Economia
Moneda
Sistemul sanitar
Educație
Cultura
Mass-media
Sport
Infrastructura
Drumuri
Transporturi aeriene
Căi ferate
Pe apă
Note
Bibliografie suplimentară
Monografii specializate
Legături externe
Istorie
Etimologie
Denumirea de "Scoția" vine de la Scoti(d), denumirea latină a gaelilor(d). Cuvântul Scotia („Țara
Gaelilor”) din latina târzie a fost inițial folosit cu referire la Irlanda.[21] Cel târziu în secolul al XI-lea,
denumirea de Scotia a fost folosită cu referire la teritoriul (locuit predominant de vorbitori de gaelică)
scoțian de la nord de râul Forth(d), alături de denumirile Albania sau Albany, ambele derivate din
termenul gaelic Alba.[22] Utilizarea cuvintelor din familia Scoția pentru a cuprinde tot ceea ce este
astăzi Scoția, a devenit comună abia în Evul Mediu Târziu(d).
Istoria timpurie
Repetatele glaciațiuni care au acoperit întregul pământ ale Scoției moderne, au distrus orice urme de
locuire umană care ar fi putut exista înainte de perioada mezoliticului. Se crede primele grupuri post-
glaciale de vânători-culegători(d) au ajuns în Scoția acum circa 12.800 de ani, când stratul de gheață s-
a retras după ultima glaciațiune(d).[23][24]
Grupurile de coloniști a început construirea primei permanente

cunoscute case pe pământ Scoțian în jurul valorii de acum 9500
de ani, iar primele sate în jur de 6.000 de ani în urmă. Bine
conservat sat din Skara Brae pe continent din Orkney datează din
această perioadă. Neolitic locuire, de înmormântare și de ritual
site-uri sunt deosebit de frecvente și bine conservate din Nordul
Ostroavele și Insulele de Vest, în cazul în care o lipsă de copaci au
dus la cele mai multe structuri fiind construit din piatră
locală.[25] Descoperirea în 2009 în Scoția a unui mormânt de
4000 de ani cu tezaur la Forteviot(d), în apropiere de Perth, Skara Brae(d), o așezare neolitică,
capitala unui regat al picților Britanie din secolele al VIII-lea-al situată pe coasta de vest a insulei
IX-lea e.n., este unică în Marea Britanie. Acesta conține Mainland, Orkney(d).
rămășițele unei căpetenii din Epoca Bronzului timpuriu așezate
pe pietricele de cuarț alb și coajă de mesteacăn. De asemenea, s-a
descoperit pentru prima dată că oamenii din Epoca Bronzului timpuriu puneau flori pe
morminte.[26][27]
Este posibil ca Scoția să fi făcut parte dintr-o cultură comercială maritimă din Epoca Bronzului
Târziu, numită Epoca Bronzului Atlantică(d), care cuprindea formațiuni statale celtice din zonele care
au devenit Anglia, Franța, Spania și Portugalia.[28][29][30][31] În iarna anului 1850, o furtună
puternică a lovit Scoția, cauzând pagube însemnate și peste 200 de morți.[32] În Golful Skaill, furtuna
a îndepărtat pământul de pe un knoll mare, neregulat, cunoscut sub numele de „Skerrabra”. Când
furtuna s-a liniștit, localnici au găsit conturul unui sat, constând dintr-un număr mic de case fără
acoperișuri.[33] William Watt de Skaill, Laird(d) local, a început o campanie amatoricească de
excavare a sitului, dar după descoperirea a patru case, lucrările au fost abandonate în 1868. Situl a
rămas netulburat până în 1913, când în timpul unui singur week-end-ul a fost jefuit de un grup de
oameni cu lopeți care a luat o cantitate necunoscută de artifacte. În 1924, o altă furtună a dărâmat o
parte din una din case și s-a stabilit ca situl să fie asigurat și cercetat mai serios. Lucrările au fost
încredințate profesorului Vere Gordon Childe(d) de la Universitatea din Edinburgh, care a călătorit în
Skara Brae pentru prima dată la mijlocul anului 1927.
Influența romană
Protoistoria(d) scrisă a Scoției a început cu sosirea Imperiului Roman în partea sudică și centrală a
Marii Britanii, când romanii au ocupat ceea ce este acum Anglia și Țara Galilor, administrându-le sub
o provincie numită Britannia. Au existat invazii și scurte ocupații romane ale sudului Scoției.
Conform istoricului roman Tacitus, caledonii „au recurs la rezistența armată pe scară mare”, atacând
castrele romane și ducând lupte sporadice cu legiunile. Într-un atac-surpriză nocturn, caledonii erau
aproape să distrugă în întregime Legiunea a 9-a(d), până când aceasta a fost salvată de către cavaleria
lui Agricola.[34]
În anii 83-84 e.n., generalul Gnaeus Julius Agricola(d) i-a învins pe caledoni în bătălia de la Mons
Graupius(d). Tacitus scria că, înainte de luptă, conducătorul caledonilor, Calgacus(d), a ținut un
vibrant discurs în care a spus despre poporul său că este „ultimul liber” și i-a acuzat pe romani că
„prefac lumea într-un pustiu și numesc pustiul «pace»” (traducere liberă). După victoria romanilor,
au fost înființate pentru scurt timp castre romane de-a lungul crestei Gask(d) aproape de linia
Highlandului(d) (numai Cawdor(d), în apropiere de Inverness, este cunoscut a fi fost construit dincolo
de acea linie). După trei ani de lupte, armatele romane s-au retras
în sudul zonei montane(d).[35]
Romanii au ridicat zidul lui Hadrian pentru a controla triburile de pe

ambele părți ale acetuia.[36] Astfel, Limes Britannicus(d) a devenit
granița de nord a Imperiului Roman; deși armata a apărat și zidul lui
Antoninus, aflat mai la nord, în Câmpia Centrală(d), timp de două scurte
perioade – ultima în timpul domniei împăratului Septimius Severus
între 208 și 210.[37]
Ocupația militară romană a unei părți semnificative a ceea ce este acum

nordul Scoției a durat doar aproximativ 40 de ani; deși influența lor în
(d)
Tăbliță găsită în Bo'ness , partea de sud a țării, ocupate de tribuile britone, cum ar fi votadinii(d) și
datată cca. 142 e.n. Damnonii(d), ar fi fost încă considerabilă între secolele I și al V-lea.
reprezentând un călăreț Termenul galez termen Hen Ogledd („Vechiul Nord”) este folosit de
roman trecând peste picți. istorici pentru a descrie ceea ce este acum nordul Angliei și sudul Scoției
Astăzi la NMS(d) în timpul locuirii sale de popoare vorbitoare de limbi britonice în jurul
anilor 500 până la 800. Conform scrierilor din secolele al IX-lea și al X-
lea, regatul gaelic Dál Riata a fost întemeiat în secolul al VI-lea în vestul Scoției.[38][39] Puncul de
(d)
vedere „tradițional” este că acesta a fost întemeiat de coloniști din Irlanda care au adus cu ei cultura și
limba gaelică. Cu toate acestea, unii arheologi au contrazis acest punct de vedere, declarând că nu
există dovezi arheologice sau toponimice ale unei migrări sau a unei cuceriri de către un mic grup de
elite.[40]
Evul Mediu
Regatul Picților (cu centrul în Fortriu(d) în secolul al VI-lea) a fost statul

care în cele din urmă a devenit cunoscut sub numele de „Alba” sau
„Scoția”. Dezvoltarea „Picției”, conform modelului istoric dezvoltat de
Peter Heather(d), a fost un răspuns natural la imperialismul
roman.[41] Un alt punct de vedere pune accentul pe bătălia de Dun
Nechtain, și pe domnia lui Bridei m. Beli (671-693), cu o altă perioadă de
consolidare în timpul domniei lui Óengus mac Fergusa (732-761).[42]
Regatul Picților așa cum se prezenta el la începutul secolului al VIII-lea,

când scria Bede, era în mare parte aceleași ca și regatul Scoției în timpul
domniei lui Alexandru I (1107-1124). Cu toate acestea, până în secolul al
zecelea, regatul pict a fost dominat de ceea ce se poate identifica drept
Piatra pictă de clasă I de la
cultură gaelică, și își dezvoltase o legendă tradițională, a unei cuceriri
Aberlemno, cunoscută sub
irlandeze în jurul strămoșului dinastiei regale contemporane, Cináed
numele de Aberlemno 1
mac Ailpín (Kenneth MacAlpin).[43][44][45] sau Piatra Șarpe.
De la o bază teritorială din estul Scoției, la nord de râul Forth și la sud de

râul Oykel, regatul a cucerit ținuturile situate la nord și sud. Prin secolul al XII-lea, regii din Alba și-
au adăugat la teritorii și zonele anglofone din sud-est și au dobândit suzeranitate asupra
teritoriilor Galloway (vorbitor de gaelică) și Caithness (vorbitor de nordică). La sfârșitul secolului al
XIII-lea, regatul ajunsese aproximativ la frontierele sale moderne. Cu toate acestea, schimbările din
procesele culturale și economice apărute începând cu secolul al XII-lea au făcut ca Scoția să arate
foarte diferit în Evul Mediu târziu.
Imboldul pentru această schimbare a fost domnia lui David I și Revoluția Davidiană(d). Feudalismul,
reorganizarea guvernului și primele orașe legal recunoscute (numite burghuri(d)) își au începuturile în
această perioadă. Aceste instituții, împreună cu imigrația cavalerilor și clericilor francezi și anglo-
francezi, a facilitat osmoza culturală, prin care cultura și limba zonelor joase de coastă și ale unor
părți din teritoriul inițial al regatului din partea de est au devenit, ca și sud-estul proaspăt cucerit,
anglofone, în timp ce restul țării a păstrat limba gaelică, cu excepția insulelor nordice Orkney și
Shetland, care au rămas sub dominație nordică până în 1468.[46][47] Statul scoțian a trecut printr-o
perioadă de succese și stabilitate între secolele al XII-lea și al XIV-lea, caracterizate prin relații relativ
pașnice cu Anglia, prin legături comerciale și de învățământ bine dezvoltate cu Continentul. La
apogeul acestei înfloriri culturale, John Duns Scotus era unul dintre cei mai importanți și influenți
filosofi.
Moartea lui Alexandru al III-lea , în luna martie 1286, urmată de cea a

nepoatei lui, Margaret, domnița Norvegiei, a rupt linia de succesiune
veche de secole a regilor Scoției și a întrerupt subit cei 200 de ani de
epocă de aur începuți cu David I. Edward I al Angliei a fost rugat să
arbitreze între pretendenții coroanei scoțiene coroana, și a organizat un
proces cunoscut sub numele de Marea Cauză(d) pentru a identifica cel
mai legitim pretendent. John of Scotland(d) a fost declarat rege în Sala
Mare a Castelului Berwick(d) pe 17 noiembrie 1292 și a fost încoronat la
Scone(d) pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei(d). Edward I, care își
negociase recunoașterea ca suzeran suprem al Scoției, superior feudal al
ținutului, a subminat în mod constant autoritatea lui John.[48] În 1294,
Balliol și alți nobili scoțieni au refuzat cererile lui Edward de a servi în
armata lui împotriva francezilor. În schimb, parlamentul scoțian a trimis
soli în Franța să negocieze o alianță. Scoția și Franța au încheiat pe 23
Monumentul Wallace îl octombrie 1295 un tratat cunoscut sub numele de Auld Alliance(d) (1295-
comemorează William 1560). A urmat războiul și regele John a fost detronat de Edward, care a
Wallace, erou național preluat personal controlul asupra Scoției. Andrew Moray(d) și William
scoțian din secolul al XIII- Wallace au devenit rapid principalii lideri ai rezistenței față de
lea. dominația engleză în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de
Războaiele Scoțiene de Independență(d) (1296-1328).[49]
Natura luptei s-a schimbat în mod semnificativ atunci când Robert de Bruce, Conte de Carrick(d), l-a
ucis rivalul său John Comyn(d) pe 10 februarie 1306 la Greyfriars Kirk(d) în Dumfries(d).[50] El a fost
încoronat rege (cu numele Robert I) după mai puțin de șapte săptămâni. Robert s-a luptat ca rege
pentru a restabili independența Scoției timp de peste 20 de ani, începând prin a recuceri Scoția de la
invadatorii normanzi englezi, bucată cu bucată. Victoria din bătălia de la Bannockburn din 1314 a
demonstrat că scoțienii și-au recăpătat controlul asupra regatului lor. În 1315, Edward Bruce(d),
fratele Regelui, a fost pentru scurt timp proclamat rege al Irlandei(d) în timpul unei invazii scoțiene
nereușite a Irlandei, care viza consolidarea poziției Scoției în războaiele sale împotriva Angliei. În
1320, prima declarație de independență din lume atestată documentar, Declarația de la Arbroath(d), a
câștigat sprijinul Papei Ioan al XXII-lea, ceea ce duce la recunoașterea legală a suveranității scoțiene
de către coroana engleză.
Cu toate acestea, războaiele cu Anglia au continuat timp de mai multe decenii după moartea lui
Bruce. Un război civil între dinastia Bruce și vechii rivalii ai acesteia, Comyn-Balliol, a durat până la
mijlocul secolului al XIV-lea. Deși dinastia Bruce a ieșit victorioasă, David al II-lea nu avea un
moștenitor, ceea ce i-a permis nepotului lui pe jumătate, Robert al II-lea, să urce la tron și să
întemeieze dinastia Stewart.[51][52] Stewarții au domnit în Scoția tot restul Evului Mediu. Sub ei, țara
a trecut printr-o perioadă de mare prosperitate de la sfârșitul secolului al XIV-lea, de-a lungul
Renașterii Scoțiene până la Reformă(d), aceasta în ciuda unui permanent război cu Anglia, a creșterii
diviziunii între Highlands(d) (zona deluroasă din nord) și Lowlands(d) (șesul din sud), și un număr
mare de regi copii.[53]
Această perioadă a fost apogeul alianței franco-scoțiene. Garda Scoțiană – la Garde Écossaise – a fost
înființată în 1418 de Carol al VII-lea al Franței. Soldații scoțieni din Garde Écossaise au luptat alaturi
de Ioana d'Arc împotriva Angliei în Războiul de o Sută de Ani.[54] În martie 1421, o forță franco-
scoțiană condusă de John Stewart, al 2-lea conte de Buchan(d), și Gilbert de Lafayette, a învins o
armată engleză mai numeroasă în bătălia de la Baugé. Trei ani mai târziu, în bătălia de Verneuil,
francezii și scoțienii au pierdut in jur de 7000 de oameni.[55] Intervenția scoțiană a contribuit la
victoria Franței în război.
Începutul Erei Moderne
În 1502, Iacob al IV-lea al Scoției(d) a semnat Tratatul de Pace Perpetuă(d) cu Henric al VII-lea al
Angliei. De asemenea, el s-a căsătorit cu fiica lui Henric, Margaret Tudor, pregătind viitoarea Uniune
a Coroanelor(d). Pentru Henric, intrarea prin căsătorie într-una dintre cele mai așezate familii regale a
conferit legitimitate noii dinastii regale Tudor.[56] Un deceniu mai târziu, Iacob a luat fatidica
hotărâre de a invada Anglia pentru a sprijini Franța în conformitate cu Auld Alliance(d). El a fost
ultimul monarh britanic care a murit în luptă, la bătălia de la Flodden(d).[57] După o generație, Auld
Alliance a fost denunțată prin tratatul de la Edinburgh(d). Franța a acceptat să-și retragă toate forțele
terestre și navale. În același an, 1560, John Knox și-a îndeplinit obiectivul de a face din Scoția o țară
protestantă, și parlamentul Scoțian a revocat autoritatea papală în Scoția.[58] Mary, Regina Scoției,
catolică și fostă regină a Franței, a fost forțată să abdice în 1567.[59]
În 1603, Iacob al VI-lea, regele Scoției, a moștenit tronul Regatului Angliei și Regatului Irlandei, și a
devenit regele Iacob I al Angliei și al Irlandei, și a plecat de la Edinburgh la Londra.[60] Cu excepția
unei perioade scurte de sub Protectorat, Scoția a rămas stat separat, dar a existat un considerabil
conflict între coroană și covenantiști(d) pe tema formei de guvernare eclesiastică. Revoluția
Glorioasă din 1688-89 a dus la răsturnarea putereii regelui Iacob al VII-lea al Scoției și al II-lea al
Angliei de către Parlamentul englez în favoarea lui William și Mary(d).
Împreună cu țări precum Franța, Norvegia, Suedia și Finlanda, Scoția a trecut printr-o foamete în
1690. Mortalitatea mare, natalitatea scăzută și emigrația au redus populația din unele părți ale țării,
cu 10 până la 15%.[61]
În 1698, Company of Scotland(d) a încercat un proiect de a pune la punct o colonie comercială

la Istmul Panama. Aproape fiecare proprietar de pământ scoțian care a avut bani puși deoparte a
investit în schema Darien(d). Eșecul acesteia a dus la scăpătarea acestor latifundiari, dar nu și la
sărăcirea orașelor. Cu toate acestea, nobilii scăpătați, împreună cu pericolul invaziei engleze, a jucat
un rol important în a convinge elita scoțiană să accepte unirea cu Anglia.[62][63]
La 22 iulie 1706, Tratatul de Uniune(d) a fost convenit între reprezentanții Parlamentului Scoției(d) și
ai Parlamentului Angliei(d) și, în anul următor, Legile de Uniune au fost adoptate de ambele
parlamente pentru a crea Regatul Unit al Marii Britanii, începând de la 1 mai 1707.
Secolul al XVIII-lea
Cum taxele comerciale vamale cu Anglia erau acum desființate, comerțul a înflorit, în special cu
America Colonială. Clipperele aparținând mogulilor tutunului din Glasgow erau cele mai rapide nave
pe traseul către Virginia. Până la Războiul de Independență din 1776, Glasgow a fost cel mai mare
port din lume la comerțul cu tutun.[64] Diferențele între averile clasei negustorilor din Lowlands(d) și
ale vechilor clanuri din Highlands(d) s-au adâncit, amplificând secole de diviziune.
Pretendenții detronați, din ramura Stuart iacobită(d) au rămas

populari în Highlands și în nord-est, în special în rândul
populației care nu era prezbiteriană, între care se numărau
romano-catolicii și protestanții adepți ai Bisericii
(d)
Episcopale (anglicanii scoțieni). Cu toate acestea, două mari
răscoale iacobite(d) declanșate în 1715 și 1745 nu au reușit să
înlăture dinastia de Hanovra de pe tronul Britanic. Amenințarea
răscoalelor iacobite pentru Regatul Unit și pentru monarhi s-a
Ilustrație de David Morier a bătăliei
de la Culloden(d). încheiat efectiv cu bătălia de la Culloden(d), Marea Britanie este
ultima luptă de câmp(d) din istoria Marii Britanii. Această
înfrângere a deschis calea pentru transferuri de populație
indigenă pe scară largă din Highlands și din Insule, denumiteHighland Clearances(d).
Iluminismul Scoțian(d) și Revoluția Industrială au făcut din Scoția un centru intelectual, industrial și
comercial[65]–într-atât încât Voltaire spunea: „În Scoția căutăm toate ideile noastre de civilizație.”[66]
După dispariția iacobitismului și acceptarea Uniunii, mii de scoțieni, în principal lowlanderi, au
ocupat numeroase poziții de putere în politică, administrație publică, armată și marină, comerț,
economie, colonii, întreprinderi și alte domenii în tot Imperiul Britanic emergent. Istoricul Neil
Davidson observa că „după 1746, a existat un nivel cu totul nou de participare a scoțienilor la viața
politică, în special în afara Scoției.” Davidson precizează, de asemenea, că „departe de a fi
«periferică» în economia britanică, Scoția – sau, mai precis, Lowlandul – s-a aflat în centrul său."[67]
Secolul al XIX-lea
Legea Scoțiană de Reformă din 1832(d) a crescut numărul de

parlamentari scoțieni și a extins drepturile politice asupra a mare
parte din clasa de mijloc.[68] De la mijlocul secolului, au început
să crească vocile ce solicitau autonomia Scoției, și ca urmare a
fost reînființată funcția de secretar de stat pentru Scoția(d).[69]
Spre sfârșitul secolului, printre prim-miniștrii britanici de origine
scoțiană s-au numărat William E. Gladstone[70] și contele de Transport pe Clyde, de John
Rosebery.[71] Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, importanța Atkinson Grimshaw, 1881
crescândă a clasei muncitoare a fost marcată de succesul lui Keir
Hardie în alegerile parțiale din Mid Lanarkshire, 1888(d), care au
dus la întemeierea Partidului Laburist Scoțian(d), care a fost absorbit în Partidul Laburist
Independent(d) în 1895, Hardie fiind primul lider al acestuia.[72]
Glasgow a devenit unul dintre cele mai mari orașe din lume, și a fost cunoscut ca „al Doilea Oraș al
Imperiului”, după Londra.[73] După 1860, șantierele navale de pe malul Clyde-ului s-au specializat în
vapoare din fier (după 1870, din oțel), material care a înlocuit rapid lemnul atât la flotele comerciale
cât și la cele de luptă. A devenit principalul centru de construcții navale al lumii.[74] Deși au adus
locuri de muncă și bogăție, evoluțiile industriale au fost atât de rapide încât locuințele, urbanismul, și
sănătatea publică nu au ținut pasul cu ea și, pentru un timp, condițiile de viață în câteva dintre orașe
erau deosebit de rele, din cauza supraaglomerării, mortalității infantile ridicate și a creșterii
incidenței cazurilor de tuberculoză.[75]
Se consideră de obicei că Iluminismul Scoțian s-a încheiat spre sfârșitul secolului al XVIII-lea,[76] dar
un număr disproporționat de mare de contribuții scoțiene la patrimoniul științific și literar britanic a
continuat timp de încă 50 de ani sau mai mult, datorită unor figuri ca fizicienii James Clerk Maxwell
și Lord Kelvin, inginerii și inventatorii James Watt și William Murdoch(d), a cărui activitate a fost
critică pentru evoluțiile tehnologice ale Revoluției Industriale din Anglia.[77] În literatură, cea mai de
succes figură a jumătății secolului al XIX-lea a fost Walter Scott. Prima sa lucrare în proză,
Waverley(d) în 1814, este considerată a fi primul roman istoric.[78] A

lansat o carieră de mare succes și a contribuit la definirea și
popularizarea identității culturale scoțiene.[79] În secolul al XIX-lea, mai
mulți autori de origine scoțiană au căpătat reputație internațională,
între ei numărându-se Robert Louis Stevenson, Arthur Conan Doyle, J.
M. Barrie și George MacDonald(d).[80] Scoția a jucat un rol major și în
dezvoltarea artelor și arhitecturii. Școala din Glasgow(d), care s-a
dezvoltat în secolul al XIX-lea, și a înflorit în secolul al XX-lea, a produs
un amestec distinctiv de influențe, între care redeșteptarea celtică(d) de
Arts and Crafts, și japonismul(d), care au găsit susținere în lumea artei
moderne a întregii Europe continentale și a ajutat la definirea
Walter Scott, ale cărui stilului Art Nouveau. Printre promotorii acesteia s-a numărat arhitectul
Romane Waverley(d) au și artist Charles Rennie Mackintosh.[81]
contribuit la definirea
Această perioadă a adus un proces de reabilitare a culturii Highlandului.
identității scoțiene în secolul
al XIX-lea. În 1820, ca parte a redeșteptării romantice, tartanul și kiltul au fost
adoptate de către membrii elitei sociale, nu doar în Scoția, dar în
întreaga Europă, [82][83] în urma popularității ciclului Ossian al lui Macpherson[84][85] și apoi a
romanelor Waverely ale lui Walter Scott.[86] Cu toate acestea, Highlandul a rămas foarte sărac și
tradiționalist.[87] Dorința de a îmbunătăți agricultura și profiturile au condus la Highland
Clearances(d), în care o mare parte a populației din zonele muntoase a suferit transferuri forțate, iar
terenurile au fost împrejmuite, în principal pentru a putea fi utilizate la creșterea ovinelor. Aceste
schimbări au urmat modelul schimbărilor agricole din toată Marea Britanie, dar au rămas notorii mai
ales ca urmare a momentului târziu în care s-au făcut, a lipsei de protecție juridică pentru arendașii
sezonieri în dreptul scoțian(d), abandonarea bruscă și forțată a sistemului tradițional al clanurilor, și
brutalitatea multor evacuări.[88] Unul din rezultate a fost un continuu exod al țăranilor către orașe,
sau chiar mai departe, în Anglia, Canada, America sau Australia.[89] Populația Scoției a crescut în
mod constant în secolul al XIX-lea, de la 1.608.000 la recensământul din anul 1801 la 2.889.000 în
1851 și 4.472.000 în 1901.[90] Chiar și cu dezvoltarea industriei, tot nu erau suficiente de locuri de
muncă bune. Ca urmare, în perioada 1841-1931, aproximativ 2 milioane de scoțieni au emigrat în
America de Nord și Australia, și alți 750.000 de scoțieni s-au mutat în Anglia.[91]
După ani lungi de luptă în politica

bisericească, în 1834 evanghelicii au dobândit
controlul asupra Adunării Generale(d) și au
adoptat Legea Vetoului, care permitea
congregațiilor să respingă numirile „intruzive”
de pastori făcute sub influența unor donatori
sau ctitori înstăriți. A urmat „Conflictul de
Zece Ani”, un șir de dispute legale și lupte
politice, încheiat cu înfrângerea
neintruzioniștilor în instanțele civile. Adunarea Tulburării; pictat de David Octavius Hill.
Rezultatul a fost separarea de biserică a unor
neintruzioniști, în frunte cu dr. Thomas
Chalmers(d), cunoscută ca Marea Perturbare din 1843(d). Aproximativ o treime din cler, în principal
din nord și din Highland, s-au separat și au format Biserica Liberă a Scoției(d).[92] În secolul al XIX-
lea, diviziunile crescânde între calvinii fundamentaliști și teologii liberali au dus la o nouă ruptură în
sânul Bisericii Libere, calvinii rigizi despărțindu-se de aceasta pentru a forma Biserica Presbiteriană
Liberă(d) în 1893.[93] Emanciparea Catolică(d) din 1829 și afluxul unui număr mare de imigranți
irlandezi, în special după anii foametei de la sfârșitul deceniului anilor 1840, îndreptat în principal
către centrele mari din Lowland cum ar fi Glasgow, a condus la o transformare a situației catolicilor.
În 1878, în ciuda opoziției, în țară s-a restaurat o ierarhie bisericească romano-catolică, și
catolicismul a devenit unul din cultele importante din Scoția.
Împreună, industrializarea, urbanizarea și Perturbarea din 1843 au subminat tradiția școlilor

parohiale. Din anul 1830, statul a început să finanțeze construcția de clădiri cu granturi; apoi, din
1846 a început să finanțeze școli prin sponsorizare directă; iar în 1872, Scoția a trecut la un sistem de
școli în mare parte gratuite și finanțate de stat și administrate de consilii școlare locale, similar cu cel
din Anglia.[94] Universitatea din Glasgow(d) a devenit un lider al învățământului superior britanic,
răspunzând la nevoile educaționale ale tinerilor din mediul urban și din clasa negustorilor, spre
deosebire de clasele superioare.[95] Universitatea din St Andrews a fost prima care a început să
admită femei. Din 1892, toate universitățile scoțiene puteau să pregățească femei și numărul de
studente al acestora a crescut constant până la începutul secolului al XX-lea.[96]
La începutul secolului al XX-lea
Scoția a jucat un rol major în efortul britanic din Primul Război

Mondial. A contribuit în special cu forță de muncă, nave, utilaje,
pește și bani.[97] La o populație de 4,8 milioane în anul 1911,
Scoția a trimis peste jumătate de milion de oameni în război,
dintre care peste un sfert au murit în luptă sau de boli, iar
150.000 au fost grav răniți.[98] Mareșalul(d) scoțian Sir Douglas
Haig a fost comandantul forțelor britanice de pe Frontul de Vest.
Războiul a adus apariția unei mișcări radicale numită „Red

Clydeside(d)”, condusă de militanți sindicaliști. Foste fiefuri
politice liberale(d), districtele industriale au
Soldați din regimentul Royal Scots(d) devenit laburiste înainte de 1922, având bază electorală în
(d)
cu un drapel japonez Hinomaru catierele muncitorești locuite de irlandezi catolici . Femeile au
(d) (d)
Yosegaki , Birmania , 1945. fost deosebit de active la construirea de solidarității la nivel de
cartier pe probleme de locuințe. Cu toate acestea, "Reds" au
operat doar în cadrul Partidului Laburist și au avut o influență
redusă în Parlament, iar starea de spirit în rândul adepților săi s-a transformat într-o disperare
pasivă spre sfârșitul anilor 1920.[99]
Industria de construcții navale s-a extins cu o treime și crease așteptări ale unei prosperități
reînnoite, dar în locul acesteia, prin 1922, economia a fost lovită de o criză gravă, din care nu și-a
revenit în totalitate decât în 1939. Perioada interbelică a fost marcată de stagnare economică în
zonele rurale și urbane, și de rate ridicate ale șomajului.[100] Războiul a adus cu el schimbări
profunde în plan social, cultural, economic și politic. Scoțienii au început să se gândească la declinul
lor, întrucât principalii indicatori sociali, cum ar fi o sănătatea precară, starea precară a locuințelor
disponibile, șomajul de masă pe termen lung, erau semne în cel mai bun caz al unei stagnări sociale și
economice terminale, sau al unei spirale descendente în cel mai rău caz. Serviciul militar prestat în
străinătate în numele Imperiului și-a pierdut atractivitatea față de tinerii ambițioși, care părăseau
Scoția definitiv. Greaua dependență de industriile depășite, minieră și grea, constituia o problemă
centrală și nimeni nu oferea soluții viabile. Disperarea s-a reflectat în ceea ce Finlay (1994) descrie ca
o deznădejde generalizată care a pregătit mediul local de afaceri și liderii politici să accepte o nouă
dogmă a planificării economice centralizate care s-a ivit în timpul celui de al Doilea Război
Mondial.[101]
Al Doilea Război Mondial a adus din nou prosperitate, în ciuda bombardamentelor Luftwaffe. A adus
inventarea radarului de către Robert Watson-Watt(d), instrument extrem de valoros în bătălia Angliei,
alături de prezența la conducerea RAF Fighter Command(d) a mareșalului Sir Hugh Dowding(d).[102]
Situația postbelică
După 1945, Scoția situația economică s-a înrăutățit treptat din

cauza concurenței externe, a ineficienței industriei și a disputelor
industriale.[103] Numai în ultimele decenii, țara s-a bucurat de o
renaștere culturală și economică. Printre factorii economici care
contribuie la această revenire se numără o piață a serviciilor
financiare refăcută, producția de electronice(d),[104] și petrolul
din Marea Nordului(d) și industria gazelor
naturale. [105] Introducerea în 1989 de către guvernul lui
Margaret Thatcher a sistemului de impozitare locală Community
Charge(d) cu un an înaintea restului Regatului Unit, a contribuit Economia Scoției s-a diversificat și
la o creștere a mișcării pentru redobândirea controlului de către a început să joare un rol important
Scoția asupra chestiunilor interne.[106] În urma unui referendum în domenii cum ar fi gamingul.
Rockstar North(d), cu sediul în
privind propunerile de descentralizare din 1997(d), Legea Scoției
capitala Edinburgh se ocupă cu
din 1998(d)[107] a fost adoptată de Parlamentul Regatului Unit dezvoltarea trilogiilor Grand Theft
pentru a institui un Parlament Scoțian deconcentrat și Auto și Lemmings(d)
un Guvern Scoțian cu responsabilitate pentru cele mai multe legi
specifice Scoției.[108]
Educația
Sistemul scoțian de învățământ(d) a rămas întotdeauna distinct față restul Regatului Unit, cu un
accent caracteristic pe educația vastă(d).[109] În secolul al XV-lea, accentul pus de umaniști pe
educație s-a cumulat cu adoptarea Legii Educației din 1496(d), care a decretat că toți fiii de baroni și
țărani liberi deținători ai unei suprafețe substanțiale de pământ sunt obligați să participe la școli de
gramatică a învăța „perfyct Latyne”, ceea ce a dus la creșterea alfabetizării în rândul elitei masculine
înstărite.[110] În cadrul Reformei, în 1560 Book of Discipline(d) a stabilit un plan de a avea o școală în
fiecare parohie, dar acest lucru s-a dovedit imposibil din punct de vedere financiar.[111] În 1616, o lege
dată de Consiliul de Coroană a poruncit ca fiecare parohie să înființeze o școală.[112] La sfârșitul
secolului al XVII-lea, exista o rețea în mare măsură completă de școli parohiale în Lowlands, dar în
Highlands educația de bază încă lipsea în multe domenii.[113] Educația a rămas o chestiune în sarcina
bisericii și nu a statului până la Legea Educației (1872)(d).[114]
Geografie și istorie naturală
Insula Little Cumbrae Island(d) cu Insula Arran în fundal (stânga). Traigh Seilebost Beach din Harris(d) (dreapta)
Teritoriul scoțian de pe insula Marea Britanie cuprinde treimea nordică a insulei, aflată în largul
coastei de nord-vest a Europei Continentale. Suprafața totală este de 78.772 km²,[115] comparabilă cu
dimensiunea Republicii Cehe. Scoția are frontieră terestră doar cu Anglia, pe 96 km între bazinul
râului Tweed(d) pe coasta de est și firth-ul Solway în vest. Coasta de vest este la Oceanul Atlantic și cea
de est, la Marea Nordului. Insula Irlanda se află la numai 21 km sud-vest de peninsula Kintyre(d);[116]
Norvegia este la 305 km est și Insulele Feroe, la 270 km nord.
Întinderea teritorială a Scoției este, în general, stabilită prin tratatul de la York(d) din 1237 între Scoția
și Regatul Angliei[117] și prin tratatul de la Perth(d) din 1266 între Scoția și Norvegia.[118] Excepții
importante le constituie Insula Man, care a fost pierdută în favoarea Angliei în secolul al XIV-lea și
care acum este o dependență a coroanei aflată în afara Regatului Unit; arhipelagurile Orkney și
Shetland, care au fost dobândite de la Norvegia în 1472; și Berwick-upon-Tweed, pierdut în favoarea
Angliei în 1482.
Centrul geografic al Scoției se află la câțiva kilometri de satul Newtonmore(d) din Badenoch(d).[119]
Ridicându-se la 1.344 m peste nivelul mării, cel mai înalt punct al Scoției este vârful Ben Nevis, din
Lochaber, în timp ce cel mai lung râu al Scoției, râul Tay, curge pe o distanță de 190 km.[120][121]
Geologie și geomorfologie
Întreaga Scoție a fost acoperită cu gheață în timpul erelor glaciare din

pleistocen și peisajul a fost mult afectat de glaciațiune. Din punct de
vedere geologic, țara are trei mari sub-diviziuni.
Highlands și Insulele(d) se află la nord și la vest de falia tectonică din

Highland(d), care se întinde de la Arran la Stonehaven(d). Această parte a
Scoției, cuprinde mai ales roci arhaice din cambrian și precambrian,
care s-au înălțat în timpul orogenezei caledoniene. Este intercalată
intruziuni magmatice de epocă mai recentă, ale căror resturi au format
masive muntoase, cum ar fi Cairngorms(d) și Cuillin(d) de pe Skye.
O importantă excepție de la cele de mai sus o constituie straturile

fosilifere denumite „vechile gresii roșii(d)”, găsite în principal de-a lungul
coastei firth-ului Moray(d). Highlands(d) este o zonă în general muntoasă,
aici găsindu-se cele mai înalte altitudini din Insulele Britanice. Scoția
Harta reliefului Scoției
are peste 790 de insule împărțite în patru grupe principale: Shetland,
Orkney, Hebridele interioare și Hebridele exterioare. Există numeroase
întinderi de apă dulce, între care Loch Lomond(d) și Loch Ness. Unele părți ale coastei sunt formate
din machair(d), o pășune șeasă.
Lowlandul (șesul) central(d) este o vale de rift(d), cuprinzând, în principal formațiuni paleozoice.
Multe dintre aceste sedimente prezinta importanță economică pentru că aici se află zăcămintele de
cărbune și de fier care au alimentat Scoția în timpul revoluției industriale. Această zonă are o intensă
experiență vulcanică, Scaunul lui Arthur(d) din Edinburgh fiind un vestigiu al unui vulcan odinioară
mult mai mare. Această zonă este relativ joasă, deși chiar și aici se văd adesea dealuri, cum ar fi
Ochils(d) și Campsie Fells(d).
Dealurile de Sud(d) sunt o serie de culmi întinse pe o lungime de circa 200 km, intercalate cu văi largi.
Acestea se află la sud de o a doua falie (falia Dealurilor de Sud) care se întinde de la Girvan(d) la
Dunbar(d).[122][123][124] Fundațiile geologice sunt formate mai ales din depozite din silurian depuse
cu 4-500 de milioane de ani în urmă. Punctul culminant al Dealurilor de Sud este Merrick(d), cu o
altitudine de 843 m.[125][126][127][128] În Dealurile de Sud se află satul de la cea mai mare altitudine
din Regatul Unit, Wanlockhead(d) (430 m deasupra nivelului mării).
Clima
Clima din Scoția este temperată și oceanică, și tinde să fie foarte schimbătoare. Întrucât este încălzită
de Curentul Golfului din Atlantic, are ierni mult mai blânde (dar veri mai reci și mai umede) decât în
zonele de la latitudini similare, cum ar fi Labradorul, sudul Scandinaviei, regiunea Moscova din
Rusia, și Peninsula Kamceatka de partea opusă a Eurasiei. Cu toate acestea, temperaturile sunt în
general mai mici decât în restul Regatului Unit, minima istorică absolută din Regat, de −27,2 °C
(−17,0 °F) fiind înregistrată la Braemar în Munții Grampian, la 11 februarie 1895.[129] Maximele pe
timp de iarnă ajung la circa 6 °C în Lowlands, maxima de vară având o medie de 18 °C. Cea mai mare
temperatură înregistrată a fost 32,9 °C (91,2 °F) la Greycrook, Scottish Borders în 9 august 2003.[130]
Vestul Scoției este de obicei mai cald decât estul, datorită influenței curenților oceanici din Atlantic, și
a temperaturilor mai scăzute la suprafață ale Mării Nordului. Tiree(d), în Hebridele Interioare, este
unul dintre cele mai însorite locuri din țară: acolo au fost peste 300 de ore de soare în mai 1975.
Precipitațiile variază pe scară largă în întreaga Scoție. Vestul Highlandului scoțian este cel mai umed,
cu precipitații anuale care în câteva locuri depășesc 3.000 mm.[131] Pentru comparație, mare parte
din Lowland primește mai puțin de 800 mm anual.[132] Căderile masive de zăpadă sunt rare în
Lowlands, dar devin mai frecvente cu creșterea altitudinii. Braemar are o medie de 59 de zile cu
zăpadă pe an,[133] în timp ce multe zone de coastă media înregistrată este de sub 10 zile de zăpadă
depusă pe an.
Flora și fauna
Fauna sălbatică a Scoției este tipică pentru nord-vestul Europei,

deși mai multe dintre cele mai mari mamifere, cum ar fi râsul,
ursul brun, lupul, elanul și morsele au fost vânate până la
dispariție în vremuri istorice. Există populații importante de foci
și zone de cuibărit de interes internațional pentru o varietate de
păsări, cum ar fi corbul de mare.[134] Acvila de munte este un
simbol național.[135]
Un iepure de munte (Lepus timidus) Pe vârfurile înalte de munte, unele specii, între
în Findhorn Vale, mai 2004 care ptarmiganul(d), iepurele de munte și hermelina pot fi văzute
cu coloritul alb în timpul lunilor de iarnă.[136] Există unele
resturi de păduri de pin silvestru autohton[137] și în aceste zone pot fi găsite loxii scoțiene(d), singura
specie endemică de păsări și vertebrate din Regatul Unit, alături de cocoșul de munte, pisica
sălbatică, veverița roșie și jderul.[138][139][140] Diverse animale au fost re-introduse, între
care codalbul în 1975, gaia roșie în 1980,[141][142] și au fost proiecte experimentale care
vizează castorul și mistrețul. Astăzi, o mare parte din restul Pădurilor Caledoniene(d) se află în Parcul
Național Cairngorms(d), restul fiind împărțit în 84 de locații din toată Scoția. Pe coasta de vest, se mai
păstrează resturi ale Pădurii Umede Celtice, în special pe peninsula Taynish în Argyll, acestea fiind
deosebit de rare, din cauza ratelor ridicate de defrișări din istoria Scoției.[143][144]
Flora țării este variată, cuprinzând atât păduri de foioase(d) cât și de conifere și specii de stepă și
tundră. Cu toate acestea, plantările comerciale de arbori pe scară largă și managementul stepelor
montane pentru pășunatul oilor și activități sportive comerciale influențează distribuția plantelor și
animalelor indigene(d).[145] Cel mai înalt arbore din Regatul Unit este un brad mare(d) plantat lângă
Loch Fyne(d), Argyll în 1870, și tisa Fortingall(d) are o vârstă estimată la 5.000 de ani și este, probabil,
cea mai bătrână ființă vie din Europa.[146][147][148] Deși numărul de plante vasculare autohtone este
scăzut după standardele mondiale, substanțiala floră briofită a Scoției este de importanță
globală.[149][150]
Demografia
La recensământul din 2001, populația Scoției era de 5.062.011. La recensământul din 2011, ea
crescuse la 5.295.400, cea mai mare valoare înregistrată vreodată.[151]
La recensământul din 2011, 62% din populația Scoției și-a declarat identitatea națională ca fiind
„doar scoțiană”, 18% ca „scoțiană și britanică”, 8% ca „doar britanică”, iar 4% au ales alte identități
naționale.[152]
Deși Edinburgh este capitala Scotiei, cel mai mare oraș este Glasgow, care are puțin peste 584.000 de
locuitori. Conurbația Greater Glasgow(d), cu o populație de aproape 1,2 milioane de locuitori,
găzduiește aproape un sfert din populația Scoției.[153] Centura Centrală este locul unde se află cele
mai multe dintre principalele orașe, între care Glasgow, Edinburgh, Dundee și Perth. Singurul oraș
mare din Scoția aflat în afara Centurii Centrale este Aberdeen.
În general, numai cele mai accesibile și mai mari insule rămân locuite, adică în prezent, mai puțin de
90 dintre ele. Dealurile Sudice au o natură predominant rurală și dominată de agricultură și
silvicultură.[154][155] Din cauza problemelor cu locuințele în Glasgow și Edinburgh, între 1947 și 1966
s-au creat încă cinci noi orașe(d). Acestea sunt East Kilbride(d), Glenrothes(d), Livingston(d),
Cumbernauld(d), și Irvine(d).[156]
Imigrația de după al Doilea Război Mondial a dat orașelor Glasgow, Edinburgh și Dundee mici
comunități din Asia de Sud.[157] În 2011, s-a estimat că circa 49.000 de etnici pakistanezi trăiau în
Scoția, aceștia fiind cel mai mare grup etnic de neeuropeni. De la Extinderea Uniunii Europene, mai
mulți oameni din Europa Centrală și de Est s-au mutat în Scoția, și recensământul din 2011 a indicat
că 61.000 de polonezi locuiau acolo.[158]
Scoția are trei limbi oficial recunoscute: engleza, scots și gaelica

scoțiană.[159][160] Engleza scoțiană standard, o varietate de engleză
vorbită în Scoția, se situează la un capăt al unui continuum
lingvistic bipolar, Scots aflându-se la celălalt.[161] Engleza scoțiană
standard pare a fi fost influențată mai mult sau mai puțin de limba
Scots.[162][163] Recensământul din 2011 a arătat că 63% din populație nu
are „nicio competență în scots”.[164] Alții vorbesc engleza highlandeză(d).
Gaelica este cea mai vorbită în Insulele de Vest, unde o mare parte a
populației încă o mai vorbește; cu toate acestea, la nivel național,
utilizarea sa este limitată la doar 1% din populație.[165] Numărul de
vorbitori de gaelică în Scoția a scăzut de la 250.000 în 1881 la 60.000 în
anul 2008.[166]
Există mult mai multe persoane de origine scoțiană care trăiesc în

străinătate decât totalul populației Scoției. La recensământul din 2000,
Cartogramă a populației
9,2 milioane de americani s-au declarat a fi de
Scoției. Dimensiunea (d) [167]
origine scoțiană . Populația protestantă din Ulster este în principal
unităților administrative este
proporțională cu populația de origine scoțiană din Lowlands,[168] și se estimează că există mai mult
lor. de 27 de milioane de descendenți ai emigranților scoțiano-irlandezi care
trăiesc acum în SUA.[169][170] În Canada,
comunitatea scoțienilor numără 4,7 milioane de oameni.[171]
Aproximativ 20% din primii coloniști europeni din Noua Zeelandă provin din Scoția.[172]
În august 2012, populația Scoției a ajuns la un nivel record de 5,25 de milioane de

oameni.[173] Motivele indicate pentru această creștere au fost faptul că în Scoția, nașterile au depășit
numeric decesele, la care s-a adăugat sporul demografic al imigranților. În 2011, 43.700 oamenii s-au
mutat aici din Țara Galilor, Irlanda de Nord sau Anglia.
Rata totală de fertilitate (TFR) în Scoția este sub rata de înlocuire de 2,1 (RTF a fost de 1,73 în
2011[174]). Majoritatea nașterilor sunt la femei necăsătorite (51,3% din nașteri au fost în afara
căsătoriei, în 2012[175]).
Speranța de viață pentru cei născuți în Scoția, între 2012 și 2014 este de 77,1 de ani pentru bărbați și
81,1 de ani pentru femei.[176] Aceasta este cea mai mică dintre cele patru țări ale Regatului Unit.
Religia
Doar puțin peste jumătate (54%) din populația scoțiană s-a
declarat creștină, în timp ce aproape 37% au declarat că nu au
nicio religie, la recensământul din 2011.[177] De la Reforma
Scoțiană(d) din 1560, biserică națională(d) (Biserica Scoției(d),
denumită și Kirk(d)) a fost clasificată ca protestantă de
sorginte reformată(d). Din 1689, a avut un sistem de conducere
ecleziastică presbiterian, și se bucură de independență față de
Abația Iona(d), un centru timpuriu al
stat. Membrii săi numără 398.389,[178] aproximativ 7,5% din
creștinismului în Scoția
totalul populației, deși în conformitate cu sondajul gospodăresc
anual din 2014, 27,8%, respectiv 1,5 milioane de aderenți, au
identificat Biserica Scoției ca religia lor.[179] Biserica
funcționează cu o structură teritorială pe parohiii, fiecare comunitate din Scoția având o congregație
locală.
Scoția are și o importantă populație romano-catolică(d), 19% revendicând această afiliere, în special în
vest.[180] După Reformă, romano-catolicismul a continuat în Scoția în Highlands și în unele din
insulele vestice, cum ar fi Uist(d) și Barra, și a fost consolidată în secolul al XIX-lea prin imigrarea din
Irlanda. Alte confesiuni creștine din Scoția sunt Biserică Liberă a Scoției(d), și diverse alte ramuri
presbiteriene. „A treia biserică a Scoției” este Biserica Episcopală Scoțiană(d), membră a Comuniunii
Anglicane.[181]
Islamul este cea mai mare religie necreștină (estimată la aproximativ 75.000 de practicanți, adică
aproximativ 1,4% din populație),[182] și există, de asemenea, importante comunități iudaice(d),
hinduse(d) și Sikh(d), mai ales în Glasgow. Mănăstirea Kagyu Samyé Ling Monastery and Tibetan
Centre(d) de lângă Eskdalemuir(d), care a sărbătorit aniversarea a 40 de ani în 2007, este prima
mănăstire budistă din Europa de vest.[183]
Politica și guvernarea
Șeful de stat al Scoției este monarhul Regatului Unit, în prezent regina Elisabeta a II-a (din 1952).
Însăși numerotarea regală „Elisabeta a II-a” a provocat controverse în preajma încoronării reginei
pentru că nu a existat niciodată o Elisabeta I a Scoției. O acțiune în justiție, MacCormick v. Lordul
Avocat(d) (1953 SC 396), a fost deschisă pentru a contesta dreptul reginei de a se numi Elisabeta a II-
a în Scoția, argumentând că aceasta a fost o încălcare a Articolului 1 din Tratatul de Uniune.
Coroana(d) a câștigat cazul. S-a hotărât ca viitorii monarhi britanici să fi numerotați în funcție de
predecesorii lor cu numărul cel mai mare, indiferent dacă sunt englezi sau scoțieni.[184] De exemplu,
un ipotetic viitor rege Iacob ar fi numit Iacob al VIII-lea—adupă ultimul rege scoțian Iacob a fost
Iacob al VII-lea (și în același timp Iacob al II-lea al Angliei, etc.)—în timp ce un viitor rege Henric ar fi
regele Henric al IX-lea în tot Regatul Unit, chiar dacă nu a mai existat niciun rege scoțian cu acest
nume.
Monarhia Regatului Unit continuă să utilizeze o varietate de

denumiri, titluri și alte simboluri regale ale statalității specifice
Scoției dinaintea uniunii, între care: stindardul regal al Scoției(d),
stema regală folosită în Scoția împreună cu stindardul
regal(d) britanic, titluri regale, inclusiv acela de duce de
Rothesay(d), anumiți Mari Ofițeri de Stat, Ordinul cavaleresc al
Ciulinului și, din 1999, reinstituirea unui rol ceremonial pentru
Coroana Scoției(d), după o pauză de 292 de ani.[185]
Regina Elisabeta a II-a prezentă la
Scoția are o autonomie(d) limitată în cadrul Regatului Unit,
Parlamentul Scoțian(d) în
precum și reprezentare în Parlamentul britanic. Puterile
2011. Ducele de Hamilton(d) este
executive și, respectiv, legislative au fost conferite Guvernului
custode ereditar al Coroanei
Scoțian și Parlamentului Scoțian de la Holyrood(d) din Scoției(d)
Edinburgh, începând cu 1999. Parlamentul Regatului Unit își
păstrează controlul asupra unor aspecte rezervate(d) specificate în
Legea Scoției din 1998(d), inclusiv impozitele la nivelul Regatului Unit, securitatea socială, apărarea,
relațiile internaționale și radiodifuziunea.[186] Parlamentul Scoțian are autoritate legislativă pentru
toate celelalte domenii legate de Scoția, precum și o putere limitată de a varia impozitul pe
venit(d).[187]
Parlamentul Scoțian poate da asupra unor chestiuni deconcentrate consimțământ legislativ, o

moțiune prin care decide aplicarea pe teritoriul Scoției a unei legi adoptate de Parlamentul de la
Londra, atunci când consideră acea lege adecvată și acolo. Programele de legislație adoptate de
Parlamentul Scoțian au cunoscut o divergență în furnizarea de servicii publice în raport cu restul
Regatului Unit. De exemplu, educația universitară și serviciile de îngrijire pentru persoanele în vârstă
sunt gratuite în Scoția, în timp ce în restul Regatului Unit se plătesc. Scoția a fost prima țară din
Regatul Unit care a interzis fumatul în spațiile publice închise.[188]
Parlamentul Scoțian este un legislativ unicameral cu 129 de

membri: 73 dintre ei reprezintă anumite circumscripții și sunt
aleși uninominal într-un singur tur; alți 56 sunt aleși în diferite
regiuni electorale prin sistemul membrului adițional(d).
Parlamentarii au un mandat de patru ani (în mod excepțional,
cinci ani între 2011-16). Parlamentul desemnează unul dintre
membrii pentru a fi numit apoi de monarh ca prim-ministru(d).
Alți miniștri sunt numiți de către prim-ministru și servesc la
discreția acestuia. Împreună, ei alcătuiesc Guvernul Scoțian,
Nicola Sturgeon, actualul prim- ramura executivă al guvernării deconcentrate.[189] Guvernul
ministru al Scoției(d), la o întâlnire Scoțian este condus de prim-ministru, care este responsabil în
cu secretarul de stat adjunct al
fața Parlamentului Scoțian(d). Prim-ministrul este, de asemenea,
SUA(d), Tony Blinken(d), în 2015
lider politic al Scoției. Guvernul Scoțian cuprinde și un viceprim-
ministru(d), în prezent, John Swinney(d), care îl înlocuiește pe
prim-ministru pe perioada absenței. Alături de funcția de viceprim-ministru, acesta mai deține și un
portofoliu. Astfel, Swinney este în prezent secretar de stat al Cabinetului pentru educație și
abilități(d).[190] Cabinetul Scoțian cuprinde nouă secretari de cabinet, care formează Cabinetul
Scoției. Există, de asemenea, doisprezece alți miniștri, care lucrează alături de secretarii de cabinet în
numiți domenii.[191] Ca urmare, miniștrii juniori nu participă la ședințele cabinetului.
La alegerile din 2016(d), Partidul Național Scoțian (SNP) a câștigat 63 de 129 de locuri disponibile.
Nicola Sturgeon, liderul SNP, era prim-ministru din noiembrie 2014. Partidul Conservator(d) a
devenit cel mai mare partid de opoziție în alegerile din 2016, Partidul Laburist(d), Liberal-
Democrații(d) și Partidul Verde(d) având și ele reprezentare în Parlament. Următoarele alegeri
legislative pentru Parlamentul Scoțian(d) urmează să aibă loc pe 6 mai 2021.
Scoția este reprezentată în camera britanică a Comunelor de 59 de deputați aleși din teritoriu pe baza
circumscripțiilor din Scoția. La alegerile generale din 2015(d), Partidul Național Scoțian a câștigat 56
din cele 59 de locuri și din rândurile lui a fost ales cel mai tânăr membru actual al Camerei
Comunelor, Mhairi Black(d), aleasă la 20 de ani.[192] Următoarele alegeri din Regatul Unit urmează să
fie organizate, anticipat, la 8 iunie 2017. Office of the Secretary of State for Scotland(d) reprezintă
guvernul Regatului Unit în Scoția pe aspectele rezervate și reprezintă interesele scoțiene în cadrul
guvernului britanic.[193] Scotland Office este condus de către secretarul de stat pentru Scoția(d), care
face parte din Cabinetul Regatului Unit(d); în exercițiu este David Mundell(d).
Modificările constituționale
Politica de descentralizare a fost susținută de cele trei partide

principale din Regatul Unit, cu diferite grade de entuziasm în
istoria recentă. Un fost lider laburist, John Smith(d), descria
reînființarea unui parlament scoțian ca „voința așezată a
poporului scoțian”.[194] Parlamentul Scoțian deconcentrat a fost
înființat după ce un referendum ținut în 1997(d) a relevat un
sprijin majoritar atât pentru înființarea Parlamentului cât și
pentru acordarea de puteri limitate acestuia de a varia impozitul Sala plenului din Clădirea
pe venit(d). Statutul constituțional al Scoției face obiectul unei Parlamentului Scoțian
dezbateri în curs de desfășurare.
Partidul Național Scoțian (SNP), care susține independența scoției, a fost ales pentru prima dată să
formeze Guvernul Scoțian în 2007. Noul guvern a stabilit un "Național Conversație" pe probleme
constituționale, propune o serie de opțiuni, cum ar fi creșterea competențelor Parlamentului Scoțian,
federalism, sau a unui referendum privind independența scoției față de Regatul Unit. În respingând
ultima opțiune, principalele trei partide de opoziție în Parlamentul Scoțian a creat o comisie pentru a
investiga distribuția competențelor între Scoțian descentralizat și marea BRITANIE la nivel de
organisme.[195] În Scoția 2012, pe baza propunerilor prezentate de comisie, a fost ulterior adoptat
transferarea de competențe suplimentare pentru Parlamentul Scoțian.[196]
În august 2009, SNP a propus un proiect de lege de organizare a unui referendum privind
independența în noiembrie 2010. Opoziția din partea tuturor celorlalte partide majore a condus la o
înfrângere așteptată.[197][198][199] După alegerile din 2011, SNP a dobândit o majoritate absolută în
Parlamentul Scoțian, și un referendum privind independența Scoției a avut loc pe 18 septembrie
2014.[200] Referendumul a respins independența, cu o majoritate de 55,3% la 44.7%.[201][202] În
timpul campaniei, principalele trei partide din Parlamentul Britanic au promis să extindă
competențele Parlamentului Scoțian.[203] S-a înființat o comisie multipartită prezidată de Lordul
Smith de Kelvin(d),[204] care a condus la o creștere a descentralizării competențelor prin Legea Scoției
din 2016(d).
În urma referendumului privind apartenența Regatului Unit la Uniunea Europeană, de la 23 iunie

2016, în care majoritatea locuitorilor Regatului Unit au votat pentru retragerea țării din UE, în timp
ce în Scoția majoritatea a votat să rămână, Prim-ministrul(d) Scoției, Nicola Sturgeon, a anunțat că un
nou referendum pentru independență(d) este „foarte probabil”.[205][206]
Subdiviziuni administrative
Printre împărțirile istorice ale Scoției se numără mormaeratele(d), stewartatele(d), comitatele(d),

burghurile(d), parohiile(d), shire-urile(d) și regiunile și districtele(d). Unele dintre aceste denumiri sunt
încă folosite uneori pentru a descrie unele zone geografice.
Scoția modernă este împărțită în diferite moduri, în funcție de

scop. În administrația locală, din 1996 există o împărțire simplă
în 32 de zone de administrare locală,[207] ale căror consilii sunt
responsabile pentru furnizarea tuturor serviciilor publice locale.
Consiliile comunitare sunt organizații informale care reprezintă
anumite subdiviziuni ale unei zone din administrarea unui
consiliu local.
Colegiile electorale ale Parlamentului Scoțian sunt în număr de

73, grupate în opt regiuni. Pentru Parlamentul Regatului Unit,
Glasgow City Chambers(d),
sunt 59 de circumscripții. Până în 2013, brigăzile de pompieri și
sediul Consiliului Local din
forțele de poliție scoțiene se bazau pe un sistem de regiuni
Glasgow(d)
introduse în 1975. Pentru asistența medicală și livrarea poștei, și
pentru mai multe alte organizații guvernamentale și non-
guvernamentale, cum ar fi bisericile, există și alte împărțiri vechi ale Scoției.
Statutul de oraș în Regatul Unit(d) este conferit prin brevet regal(d).[208] În Scoția există șapte astfel
de orașe: Aberdeen, Dundee, Edinburgh, Glasgow, Inverness, Stirling și Perth.[209]
Dreptul civil și penal
Dreptul scoțian are o bază derivată din dreptul roman,[210] care combină caracteristici ale dreptului
civil cutumiar, datând de la Corpus Juris Civilis, și ale dreptului jurisprudențial, de sorginte
medievală(d). Termenii Tratatului de Uniune cu Anglia din 1707 garantau conservarea unui sistem
juridic separat în Scoția față de cel din Anglia și Țara Galilor.[211] Înainte de 1611, erau mai multe
sisteme regionale de drept în Scoția, între care dreptul Udal(d) în Orkney și Shetland, pe baza
obiceiului pământului moștenit de la vechii nordici. Diverse alte sisteme derivate din drepturile
celtic(d) sau al brehonilor(d) au supraviețuit în Scoția până în anii 1800.[212]
Legea scoțiană prevede trei tipuri de instanțe(d) responsabile de administrarea justiției: civilă, penală
și heraldică(d). Instanța civilă supremă este Curtea de Sesiune(d), deși apelurile civile pot fi admise
la Curtea Supremă a Regatului Unit (sau înainte de 1 octombrie 2009, de Camera Lorzilor(d)). High
Court of Justiciary(d) este curtea supremă penală din Scoția. Curtea de Sesiune își are sediul la Palatul
Parlamentului(d) din Edinburgh, care înainte de Uniune fusese sediul Parlamentului Scoției(d), în timp
ce High Court of Justiciary(d) și Curtea Supremă de Apel își au astăzi sediul în Royal Mile(d). Sheriff
court(d) sunt principalele instanțe penale și civile, și primesc cele mai multe cazuri. Sunt 49 de sheriff
courts în întreaga țară.[213] Instanțele districtuale(d) au fost introduse în 1975 pentru infracțiuni
minore și revendicări civile cu valoare redusă. Acestea au fost înlocuite treptat de judecătorii de
pace(d) din 2008 până în 2010. Court of Lord Lyon(d) reglementează heraldica.
Multă vreme, sistemul juridic scoțian a fost unic prin aceea că Scoția avea un sistem juridic propriu,
dar nu și un parlament. Situația s-a încheiat odată cu apariția Parlamentului Scoțian, care legiferează
pentru Scoția. Multe caracteristici în cadrul sistemului au fost conservate. În dreptul penal, sistemul
juridic scoțian este singurul care are trei posibile verdicte: „vinovat”, „nevinovat” și
„nedemonstrat(d)”.[214] Atât verdictul „nevinovat”, cât și „nedemonstrat” duc
(d)
la achitarea inculpatului, de obicei, fără posibilitate de rejudecare, în conformitate cu
principiul dubla judecare(d). Cu toate acestea, există posibilitatea unei rejudecări în cazul în care la o
dată ulterioară apar probe noi care ar putea dovedi concludente în procesul anterior din primă
instanță, atunci când persoana achitată admite ulterior infracțiunea sau în cazul în care se poate
demonstra că achitarea a fost afectată de o tentativă de a influența cursul justiției(d) – a se vedea
dispozițiile de Legii Double Jeopardy (Scoția) din 2011(d). Multe legi diferă între Scoția și alte părți ale
Regatului Unit, și mulți termeni diferă pentru anumite concepte juridice. Omorul prin imprudență
este „manslaughter(d)” în Anglia și Țara Galilor, dar în Scoția această încadrare corespunde în linii
mari cu cea de culpable homicide(d) („omor din culpă”) din Scoția, și incendierea („arson” în Anglia/
Țara Galilor) este numită aici Wilful fire raising(d) (literal „aprindere premeditată de foc”). Unele
fapte considerate infracțiuni în Anglia și Țara Galilor, cum ar fi falsul, nu sunt infracțiuni în Scoția.
Procedura diferă și ea. Jurații scoțieni din procesele penale sunt în număr de cincisprezece, cu trei
mai mulți decât în multe țări ce practică dreptul jurisprudențial.[215]
Sistemul Scoțian de Penitenciare(d) (SPS) administrează închisorile din Scoția, unde sunt în total
încarcerați circa 8.500 de deținuți.[216] Secretarul de cabinet pentru justiție(d) este responsabil pentru
în cadrul Guvernului Scoțian pentru administrarea penitenciarelor.
Apărarea
Din banii cheltuiți pe apărare de Regatul Unit în 2013, circa 3,3

miliarde de lire puteau fi atribuite Scoției. Deși Scoția are o lungă
tradiție militară anterioară Tratatului de Uniune(d) cu Anglia,
forțele sale armate acum fac parte din Forțele Armate Britanice,
cu excepția Atholl Highlanders(d), singura armată privată legală
din Europa. În 2006, regimentele de infanterie ale Scottish
Un tanc principal de Division(d) au fost comasate pentru a forma Royal Regiment of
luptă Challenger 2 al Royal Scots Scotland(d). Alte regimente scoțiene din Armata Britanică
Dragoon Guards(d)
sunt Scots Guards(d), Royal Scots Dragoon Guards(d) și
Regimentul 154 RLC Scoțian(d), un regiment de rezervă al Royal
Logistic Corps(d).
Datorită reliefului și datorită impresiei de izolare, unele părți din Scoția au găzduit multe unități
sensibile de apărare.[217][218][219] Între 1960 și 1991, Holy Loch(d) a fost o bază a flotei americane
de submarine cu rachete balistice(d) Polaris.[220] Astăzi, Baza Navală a Majestății Sale Clyde(d), aflată
la 25 mi nord-vest de Glasgow, este baza celor patru submarine cu rachete balistice(d) clasa
Vanguard(d) înarmate cu rachete Trident ce compun armamentul nuclear al Regatului Unit(d). Scapa
Flow a fost o mare bază a Flotei(d) Royal Navy până în 1956.
O singură bază a Royal Air Force este situată în Scotland. RAF Lossiemouth, aflată în Moray, este cea
mai nordică bază de apărare cu avioane de vânătoare din Regatul Unit; acolo își au domiciliul trei
escadrile de avioane rapide echipate cu Eurofighter Typhoon.
Economia
Scoția are o economie deschisă mixtă de tip occidental, în strânsă
legătură cu restul Regatului Unit și al întregii lumi. Tradițional,
economia scoțiană a fost dominată de industria grea(d) susținută
de construcții navale în Glasgow, extracția cărbunelui și
oțelului(d). Industriile conexe asociate cu extracția de petrol din
Marea Nordului,(d) au fost și ele importanți angajatori după anii
1970, în special în partea de nord-est a Scoției.
(d)
În februarie 2012, Centrul pentru Economie și Cercetare în Platformă de foraj amplasată în
Afaceri a concluzionat că „Scoția nu primește nicio subvenție Marea Nordului.
netă” din Regatul Unit, producția fiscală mai mare pe cap de
locuitor în Scoția mai mult decât echilibrând cheltuielile publice mai mari pe cap de
locuitor.[221] Date mai recente, din 2012-13, arată că Scoția generează de 9,1% (53,1 miliarde delire;
inclusiv cota geografică de venituri din petrolul din Marea Nordului – fără aceasta, cifrele ar fi fost de
8,2% și 47,6 miliarde de lire) din veniturile fiscale ale Regatului Unit și a primit 9,3% (65,2 miliarde
de lire) pentru cheltuieli.[222] Deficitul de cheltuieli publice al Scoției, în 2012-13, a fost de 12
miliarde de lire, în creștere cu 3,5 miliarde față de anul precedent; în aceeași perioadă, Regatul Unit
și-a scăzut deficitul cu 2,6 miliarde de lire.[223] În ultimii treizeci de ani, Scoția a contribuit cu un
excedent bugetar relativ de aproape 20 miliarde de lire la economia Regatului Unit.[224]În cel de-al
treilea trimestru din 2015, economia scoțiană a crescut cu 0,1%, sub valoarea de 0,4% înregistrată în
Regatul Unit.[225] În septembrie 2015, rata șomajului în Scoția era de 5,9%, mai ridicată ca cea de
5,5% la nivelului Regatului Unit, în timp ce rata de ocupare din Scoția, de 74% era mai mare decât cea
de la nivelul Regatului Unit, de 73,5%.[226] Dezindustrializarea din deceniile anilor 1970 și 1980 a
adus o schimbare a atenției de la o producție la o economie orientată pe servicii.
Edinburgh este centrul serviciilor financiare din Scoția, multe

mari firme de finanțe avându-și acolo sediul, între care: Lloyds
Banking Group(d) (proprietarii HBOS); precum și Royal Bank of
Scotland și Standard Life Aberdeen(d), aflate în proprietate
publică. Edinburgh s-a clasat pe locul 15 în lista centrelor
financiare mondiale în 2007, dar a căzut pe locul 37 în anul 2012,
după ce reputația sa a avut de suferit,[227] iar în 2016 a fost clasat
pe locul 56 din 86.[228]
Industria scoțiană a construcțiilor
navale produce nave de clasă În 2014, totalul exporturilor din scoția (cu excepția comerțului
mondială, între care Regina
intra-britanic) erau estimate la 27,5 miliarde de
Elisabeta a II-a(d) (foto) [229]
lire. Principalele bunuri și servicii de export ale Scoției
sunt whisky, electronicele și serviciile financiare.[230] Statele
Unite ale Americii, Țările de Jos, Germania, Franța și Norvegia reprezintă principalele piețe de
export. Produsul Intern Brut (PIB) al Scoției, inclusiv cu petrolul și gazele produse în apele teritoriale
scoțiene, a fost estimat la 150 miliarde de lire sterline pentru anul calendaristic 2012. Dacă Scoția ar
deveni independentă, acesta va deține 95% din rezervele de petrol și gaze actuale ale Regatului Unit,
dacă acestea ar fi împărțite din punct de vedere geografic, folosind o linie mediană de la granița
anglo-scoțiană. În cazul în care rezervele ar fi împărțite după populație, această cifră ar putea fi
redusă la 9%.[231]
Whisky-ul este una din cele mai cunoscute mărfuri de export din Scoția. Exporturile au crescut cu
87% în deceniul de până la 2012[232] și au fost evaluate la 4,3 miliarde de lire în 2013, adică 85% din
totalul alimentelor și băuturilor exportate din Scoția.[233] Industria susține în jur de 10.000 de locuri
de muncă direct și 25.000 indirect.[234] Poate contribui însă cu doar 400-682 milioane de lire la
bugetul scoțian, și nu cu cifre de ordinul miliardelor de lire, întrucât peste 80% din whisky-ul produs
este deținut de către companii din afara Scoției.[235]
Un briefing publicat în 2002 de către Centrul de Informații al Parlamentului Scoțian (SPICe) pentru
Comisia Parlamentară pentru Întreprinderi și Educație pe Tot Parcursul Vieții, preciza că turismul
reprezenta până la 5% din PIB și ocupa 7,5% din forța de muncă.[236]
Moneda
Deși Banca Angliei este banca centrală pentru Regatul Unit, există trei bănci de compensare(d) în
Scoția, care emit bancnote Sterling: Bank of Scotland(d); Royal Bank of Scotland; și Clydesdale
Bank(d). Valoarea bancnotelor scoțiene aflate în circulație în anul 2013 era de 3,8 miliarde de lire;
subscrise de Banca Angliei cu fonduri depuse de către fiecare bancă de compensare, conform Legii
Bancare (2009), în scopul de a acoperi valoarea totală a acestor bancnote aflate în circulație.[237]
Sistemul sanitar
Asistența medicală în Scoția este asigurată în principal de către

NHS Scoția, sistemul public sanitar. Acesta a fost înființat
prin Legea Serviciului Național de Sănătate (Scoția) din 1947
(ulterior abrogată și înlocuită cu Legea Serviciului Național de
Sănătate (Scoția) din 1978), care a intrat în vigoare la 5 iulie 1948
pentru a coincide cu lansarea NHS, în Anglia și Țara Galilor. Cu
toate acestea, chiar înainte de 1948, jumătate din teritoriul
NHS Scoția(d) Spitalul Universitar Scoției era deja acoperit de scheme de îngrijire sanitară finanțate
Regina Elisabeta, Glasgow de stat, furnizate de Highlands and Islands Medical
Service(d).[238] Politica sanitară și finanțarea ei este
responsabilitatea Direcțiilor de Sănătate(d) din cadrul Guvernului Scoției. Actualul secretar de cabinet
pentru Sănătate și Bunăstare(d) este Alex Neil(d), iar directorul general (DG) pentru sănătate și
director executiv al NHS Scoția este Paul Gray.[239]
În 2008, NHS Scoția avea circa 158.000 de angajați, inclusiv peste 47.500 de asistente medicale,
moașe și vizitatori sanitari și peste 3.800 de consultanți. În plus, există, de asemenea, peste 12.000
de medici, medici de familie si profesioniști sanitari asociați, respectiv stomatologi, opticieni și
farmaciști comunitari, care funcționează ca antreprenori independenți, oferind o gamă largă de
servicii în cadrul NHS, fiind remunerați prin taxe și indemnizații. Aceste taxe și indemnizații au fost
eliminate în mai 2010, rețetele fiind în întregime gratuite, deși medicii stomatologi și opticienii pot
percepe aceste sume dacă gospodăria pacientului câștigă peste o anumită sumă, adică circa 30.000
de lire pe an.[240]
Educație
Sistemul de învățământ scoțian este diferit față de restul

Regatului Unit.„Curriculumul pentru Excelență(d)” oferă cadrul
curricular pentru copiii și tinerii cu vârste de la 3 la 18 ani.[241]
Toți copiii de 3 și 4 ani din Scoția au dreptul la un loc gratuit în
grădinițe. Învățământul primar formal începe la aproximativ 5
ani și durează 7 ani (P1–P7); copiii din Scoția studiază pentru
calificări Standard Grade(d), sau Intermediate(d) între 14 și 16 ani.
Acestea sunt însă în curs de eliminare și înlocuire cu calificările
naționale ale Curriculumului pentru Excelență. Vârsta de
absolvire a școlii este 16 ani, după care elevii pot alege să rămână Universitatea de Vest din Scoția, Ayr
în școală și să studieze pentru calificările Access(d), Campus
Intermediate(d) sau Higher(d) și Advanced Higher(d). Un număr

mic de elevi de la anumite școli independente(d) private pot urma sistemul englez și să studieze în
schimb spre nivelurile General Certificate of Secondary Education(d), A(d) și AS(d).[242]
Există cincisprezece universități scoțiene(d), dintre care unele sunt printre cele mai vechi din
lume.[243][244] Printre acestea se numără Universitatean St Andrews, Universitatea din Glasgow(d),
Universitatea din Aberdeen(d) și Universitatea din Edinburgh—dintre care multe sunt clasate printre
cele mai bune din Regatul Unit.[245][246] Proporțional, Scoția are mai multe universități în top 100
al QS' World University Rankings pe anul 2012 decât orice altă țară.[247] Aici se produce 1% din
cercetarea publicată din lume, dar trăiește doar 0,1% din populația lumii, și instituțiile de învățământ
superior reprezintă 9% din sectorul de exporturi de servicii al Scoției.[248][249] Curțile Universitare
din Scoția sunt singurele organisme din țară autorizate să atribuie grade universitare.
Taxa de școlarizare este gestionată de către Student Award Agency Scotland (SAAS), care nu percepe
taxe de învățământ pentru ceea ce definește ca „tinerii studenți”. Tinerii studenți sunt definiți ca
persoane sub 25 de ani, fără copii, necăsătorite, neimplicate în parteneriat civil sau coabitare, care nu
au fost în afara de sistemului de învățământ full-time timp de mai mult de trei ani. Există taxe pentru
care nu corespund acestei definiții, de obicei, de la 1200 la 1800 de lire pentru cursuri universitare, în
funcție de anul intrării și tipul de calificare. Studiile postuniversitare pot costa până la 3400 de
lire.[250] Sistemul este în vigoare din 2007, atunci când a fost reformat sistemul de finanțare a
educației.[251] Purtătoarea de cuvânt pe teme de educație a Partidului Laburist, Rhona Brankin(d),
critica sistemul scoțian pentru incapacitatea sa de a se adresa studenților săraci.[252] Scoția are mai
puțini elevi din categorii sociale defavorizate decât Anglia, Țara Galilor sau Irlanda de Nord și aceștia
primesc în jur de 560 de lire pe an, un sprijin financiar mai modest decât omologii lor din Anglia.
Universitățile din Scoția sunt completate la capitolul educație superioară cu 43 de colegii. Colegiile
oferă National Certificate, Higher National Certificate și Higher National Diploma. Aceste distincții
de gurp, alături de calificările vocaționale, au scopul de a asigura că populația Scoției are aptitudinile
și cunoștințele necesare pentru a satisface nevoile pieței muncii. În 2014, rapoartele de cercetare
ale Biroului Național de Statistică au constatat că Scoția a fost cea mai educată țară din Europa și
printre cele mai bine-educate din lume în termeni de învățământ superior, aproximativ 40% din
scoțienii cu vârste între 16-64 de ani fiind educați cel puțin la nivelul NVQ 4(d).[253] Pe baza datelor
originare pentru regiunile statistice ale UE(d), toate cele patru regiuni scoțiene s-au clasat în mod
semnificativ peste media europeană la terminarea educației de nivel terțiar la categoria de vârstă 25 -
64 ani.[254]
Cultura
Muzica scoțiană(d) este un aspect semnificativ al culturii nationale, cu
atât influențe atât tradiționale cât și moderne. Un celebru instrument
tradițional scoțian este cimpoiul mare highlandez(d), un instrument de
suflat, format din trei țevi de ton fix și o țeavă melodică, alimentate
permanent din rezerva de aer ținută într-un sac. Formațiile de
cimpoaie(d), cu cimpoaie și diferite tipuri de tobe, ce prezintă stiluri de
muzică scoțiană tradițională și creând altele noi, s-au răspândit în
întreaga lume. Clàrsach(d) (harpa), vioara(d) și acordeonul sunt și ele
instrumente tradiționale scoțiene, cele două din urmă frecvent folosite
de formațiile de dansuri populare scoțiene(d). Există multe formații și
artiști scoțieni de succes în diferite stiluri, între care Annie Lennox, Amy
Macdonald, Runrig(d), Boards of Canada, Cocteau Twins, Deacon Blue(d),
Franz Ferdinand, Susan Boyle, Emeli Sandé, Texas(d), The View(d), The
Fratellis, Twin Atlantic(d) și Biffy Clyro(d). Alți muzicieni scoțieni
sunt Shirley Manson, Paolo Nutini(d) și Calvin Harris.[255] Scoția are o
tradiție literară ce datează din Evul Mediu Timpuriu. Cele mai vechi
opere literare păstrate până astăzi și scrise în actuala Scoție sunt în
dialectul briton din secolul al VI-lea, dar acestea sunt păstrate ca parte a
literaturii galeze(d).[256] Literatura medievală ulterioară cuprinde lucrări
în limba latină,[257] gaelică,[258] engleza veche[259] și
franceză. [260] Primul text mai amplu păstrat până astăzi și scris în limba
Cimpoier cântând la
scots timpurie(d) este poemul epic din secolul XIV-lea al poetului John un cimpoi mare
Barbour(d), intitulat Brus(d), care descrie viața lui Robert I,[261] poem highlandez(d)
urmat imediat de o serie de versuri și proză în limba populară. [262] În
secolul al XVI-lea, patronajul coroanei a ajutat la dezvoltarea teatrului și
poeziei scoțiene,[263] dar accederea lui Iacob al VI-lea la tronul englez a eliminat un important centru
de patronaj literar și limba scots a fost marginalizată ca limbă literară.[264] Interesul față de literatura
scoțiană a fost revigorat în secolul al XVIII-lea de figuri ca James Macpherson, al cărui Ciclu Ossian l-
a făcut primul poet scoțian cu reputație internațională și a avut o influență majoră asupra
iluminismului european.[265] L-a influențat puternic și pe Robert Burns, pe care mulți îl consideră
poet național,[266] și pe Walter Scott, ale cărui romane cu Waverley(d) au contribuit mult la definirea
identității scoțiene în secolul al XIX-lea.[267] Spre sfârșitul epocii victoriene, mai mulți autori de
origine scoțiană au căpătat reputație internațională ca scriitori de limba engleză, între care Robert
Louis Stevenson, Arthur Conan Doyle, J. M. Barrie și George MacDonald(d).[268] În secolul al XX-
lea, Renașterea Scoțiană(d) a adus un val de activitate literară și încercările de a recâștiga limba scots
ca mediu de literatură serioasă.[269] După membrii acestei mișcări a urmat de o nouă generație de
poeți postbelici, inclusiv Edwin Morgan(d), care avea să devnină primul Makar(d) de limbă scots numit
de guvernul Scoției în 2004.[270] Din 1980, literatura scoțiană a trecut printr-o puternică renaștere,
în special asociată cu un grup de scriitori, din care face parte Irvine Welsh(d). O importantă poetă
scoțiană apărută în aceeași perioadă este Carol Ann Duffy(d), care, în mai 2009, a devenit prima
scoțiană cu titlul de Poet Laureat(d) la nivelul Regatului Unit.[271]
Ca națiune celtică, Scoția și cultura scoțiană sunt reprezentate la evenimentele interceltice din țară și
din străinătate. Scoția găzduiește mai multe festivaluri de muzică, dintre care Celtic
Connections(d) (Glasgow), și Hebridean Celtic Festival(d) (Stornoway). Festivaluri ce sărbătoresc
cultura celtică, cum ar fi Festival Interceltique de Lorient(d) (Bretania(d)), Pan Celtic Festival(d)
(Irlanda), și National Celtic Festival (Portarlington(d), Australia), prezintă elemente de cultură
scoțiană, cum ar fi limba, muzica și dansul.[272][273][274][275][276][277][278]
Imaginea sfântului Andrei, martirizat pe o cruce în forma de X, a apărut

pentru prima dată în Regatul Scoției în timpul domniei lui William
I.[279] În urma decesului regelui Alexandru al III-lea în 1286, imaginea
sfântului Andrei a apărut pe sigiliul Gardienilor Scoției,(d) care au
preluat controlul asupra regatului în timpul interregnului care a
urmat.[280] Utilizarea unui simbol simplificat asociat cu acesta,
anume crucea sfântului Andrei, își are originile la sfârșitul secolului al
XIV-lea; Parlamentul Scoției(d) a decretat în 1385 că soldații scoțieni vor
purta o cruce a sfântului Andrei albă pe tunică, atât în față, cât și în
spate.[281] Utilizarea unui fundal albastru pentru crucea sfântului
Andrei pare a data cel mai devreme din secolul al XV-lea.[282] Din 1606,
crucea sfântului Andrei a format și parte a designului drapelului uniunii.
Sfântul Andrei, reprezentat
Există numeroase alte simboluri și obiecte simbolice, atât oficiale cât și
pe o stemă de secolul al neoficiale, între care ciulinul(d), floarea națională(d) (sărbătorită în
XVI-lea, a burgh-ului St cântecul, The Thistle o' Scotland(d)), Declarația de la Arbroath(d), care
Andrews(d) cuprinde o declarație de independență politică făcută pe 6 aprilie 1320,
modelele textile de pe tartan(d), care de multe ori simbolizează un
anumit clan scoțian(d) și drapelul cu leul
(d) [283][284][285]
cabrat . Locuitorii highlandului îi datorează lui James Graham, al 3-lea duce de
Montrose , abrogarea în 1782 a legii din 1747 ce interzicea purtarea tartanului.[286]
(d)
Deși nu există oficial niciun imn național al Scoției(d),[287] cântecul folk Flower of Scotland compus
în anii 1960 este intonat la ocazii speciale și la evenimente sportive cum ar fi meciurile de fotbal și
rugby ale echipelor naționale ale Scoției, iar din 2010 este intonat și la Jocurile Commonwealth-ului
după ce a fost votat de o mare parte a sportivilor scoțieni.[288] Alte cântece actualmente mai puțin
populare care candidează la titlul de imn național al Scoției sunt Scotland the Brave(d), Highland
Cathedral(d), Scots Wha Hae(d) și A Man's A Man for A'That(d).
Ziua sfântului Andrei(d), 30 noiembrie, este ziua națională, deși și Noaptea lui Burns(d) tinde să fie
sărbătorită pe scară largă, în special în afara Scoției. În 2006, Parlamentul Scoțian a adoptat legea
declarării zilei de sfântul Andrei ca sărbătoare națională(d), ziua devenind zi nelucrătoare începând cu
anul 2007.[289] Ziua Tartanului(d) este o inovație recentă din Canada.
Animalul național al Scoției este inorogul, care a fost un simbol heraldic scoțian din secolul al XII-
lea.[290]
Mass-media
Ziare naționale britanice, ca Daily Record, ''The Herald''(d), și The
Scotsman(d) sunt toate produse în Scoția.[292] Între cotidianele regionale
importante se numără Evening News(d) din Edinburgh, The Courier(d) în
Dundee pentru zona de est, și The Press and Journal(d), ce
deservește Aberdeenul și nordul. Scoția este reprezentată la Festivalul
Celtic de Media(d), care prezintă filme și emisiuni de televiziune din
țările celtice. Participanții scoțieni au câștigat multe premii la acest
festivalul de la debutul său în 1980.[293]
Televiziunea din Scoția este în mare parte aceeași ca în tot Regatul Unit,
dar postul național este BBC Scotland(d), element constitutiv al British
Broadcasting Corporation, radiodifuziunea publică a Regatului Unit.
Aceasta administrează, printre altele, trei posturi de televiziune(d) și de Inventatorul scoțian John
radio naționale, BBC Radio Scotland(d) și BBC Radio nan Gàidheal(d). Logie Baird a demonstrat
primul sistem de televiziune
Scoția are și unele programe în limba gaelică. BBC Alba este postul
funcțional la 26 ianuarie
național în limba gaelică. Principalul post de televiziune comercial este
1926.[291]
STV(d).
Sport
Scoția găzduiește propriile competiții sportive naționale și are
reprezentare independentă la mai multe evenimente sportive
internaționale, între care Cupa Mondială FIFA, Cupa Mondială
de Rugby, Cupa Mondială de Rugby în XIII(d), Cupa Mondială de
Cricket(d), Cupa Mondială de Netball(d) și Jocurile
Commonwealth-ului. Scoția are propriile sale organe
naționale de conducere, cum ar fi Scottish Football Association (a
doua cea mai veche asociație națională de fotbal din lume)[294] și
(d)
Old Course din St Andrews
Scottish Rugby Union(d). Diverse variante de fotbal s-au jucat în
Scoția timp de secole, cea mai timpurie referință datând de la
1424. [295] Fotbalul este cel mai popular sport, și Cupa Scoției este cel mai vechi trofeu național din
lume. [296]
Scoția a participat la primul meci internațional de fotbal din istorie, în 1872 împotriva
Angliei.[297] Meciul a avut loc la Hamilton Crescent(d), Glasgow, sediul West of Scotland Cricket
Club(d). Cluburile scoțiene au avut succese și în competițiile europene, Celtic câștigând Cupa
Campionilor Europeni în 1967, iar Rangers și Aberdeen câștigând Cupa Cupelor în 1972 și, respectiv,
1983, Aberdeen, câștigând apoi și Supercupa Europei în 1983.
Cum jocul modern de golf își are originea în Scoția secolului al XV-lea, țara este promovată ca
fiind casa golfului(d).[298][299][300] Pentru mulți jucători de golf, Old Course(d) din orașul St
Andrews(d) din Fife, un vechi teren de links(d) curs datând dinainte de 1574, este considerat loc de
pelerinaj.[301] În 1764, terenul standard de 18 găuri a fost creat la St Andrews, atunci când membrii
au terenul de la 22 la 18 găuri.[302] Cel mai vechi turneu de golf, și primul turneu major, este The
Open Championship(d), desfășurat pentru prima dată la 17 octombrie 1860 la Prestwick Golf Club, în
Ayrshire, jucătorii de golf scoțieni câștigând primele turnee majore.[303] Există multe alte terenuri de
golf renumite în Scoția, între care Carnoustie(d), Gleneagles(d), Muirfield(d), și Royal Troon Golf
Club(d). Alte caracteristici distinctive ale culturii sportive naționale sunt Highland Games, curlingul și
shinty(d). În box, Scoția a avut 13 campioni mondiali, între care Ken Buchanan(d), Benny Lynch(d) și
Jim Watt(d).
Scoția a concurat la toate Jocurile Commonwealth-ului din 1930 și a câștigat 356 de medalii în total:
91 de aur, 104 de argint și 161 de bronz.[304] Jocurile Commonwealth-ului au fost organizate la
Edinburgh în 1970(d) și 1986(d), și cel mai recent Glasgow în 2014(d).[305]
Infrastructura
Drumuri
Autostrăzile și drumurile principale(d) importante sunt gestionate de Transport Scotland(d). Restul

rețelei de drumuri este gestionat de autoritățile locale din zonele respective. În zona centurii centrale,
trei autostrăzi alcătuiesc un triunghi cu vârfurile în capitala Edinburgh, Glasgow și Stirling, o alta
ducând spre nord de la Edinburgh peste Forth Road Bridge(d) până la Perth, și o alta de la Glasgow
spre sud către Anglia.
Transporturi aeriene
Scoția are cinci aeroporturi internaționale (Glasgow(d), Edinburgh(d), Aberdeen(d), Glasgow

Prestwick(d) și Inverness(d)), care împreună deservesc 150 de destinații internaționale, funcționând și
o mare varietate de zboruri charter.[306] GIP(d) operează aeroportul Edinburgh, iar BAA pe Aberdeen
și Glasgow International, în timp ce Highlands and Islands Airports(d) operează 11 aeroporturi
regionale, inclusiv cel din Inverness, care deservesc la mai multe locații izolate.[307] Guvernul
Scoțian(d) deține Glasgow Prestwick, aeroport achiziționat de la Infratil(d) pentru o sumă
nominală.[308]
Căi ferate
Network Rail Limited deține și operează infrastructuri fixe active

ale sistemului feroviar din Scoția, în timp ce Guvernul Scoțian își
păstrează întreaga responsabilitate pentru gestiunea și finanțarea
transportului feroviar strategic în Scoția.[309] Rețeaua feroviară
scoțiană are în jur de 350 de stații de cale ferată și 3.000 km de
cale ferată. Pe acestea circulă 89,3 milioane de călători în fiecare
an.[310]
Piața internă a serviciilor feroviare
East Cost Main Line(d) și West Coast Main Line,(d) principalele
este dominată de Abellio ScotRail(d)
linii de cale ferată, conectează marile orașe din Scoția între ele și
cu rețeaua de căi ferate din Anglia. Virgin Trains(d) oferă călătorii
feroviare inter-city între Glasgow, Edinburgh, Aberdeen, Inverness și Londra. Serviciile feroviare
interne din Scoția sunt operate de ScotRail(d). În vremea British Rail, West Coast Main Line din Gara
Euston până la Glasgow Central(d) a fost electrificată, la începutul anilor 1970, urmată de East Coast
Main Line la sfârșitul anilor 1980. British Rail a înființat și brandul ScotRail(d). Pe când exista British
Rail, mai multe linii de cale ferată din Strathclyde au fost electrificate. Strathclyde Passenger
Transport Executive a ieșit în prim-plan cu „cea mai mare cale ferată electrificată din afara Londrei”.
Unele părți ale rețelei sunt electrificate, dar nu există linii electrificate, în Highlands, Angus,
Aberdeenshire, orașele Dundee sau Aberdeen, sau Perth & Kinross, și niciuna dintre insule nu are o
legătură feroviară (deși capetele de linie de la Kyle of Lochalsh(d) și Mallaig(d) deservesc mai ales
insulele).
East Coast Main Line traversează Firth of Forth peste podul Forth(d). Terminat în 1890, acest pod cu
grinzi în consolă(d) a fost descris ca „reper scoțian recunoscut la nivel internațional”.[311] Rețeaua
feroviară din Scoția este gestionată de Transport Scotland.
Pe apă
Servicii regulate de transport operează între Scoția continentală

și insule. Feriboturile care deservesc atât Hebridele(d) interioare,
cât și cele exterioare sunt operate în principal de către
întreprinderea de stat Caledonian MacBrayne(d).
Serviciile pentru Insulele Nordice(d) sunt operate de Serco

Group(d). Alte rute, deservite de mai multe companii, leagă sud-
vestul Scoției de Irlanda de Nord. DFDS Seaways(d) operează
doar transporturi de marfă de la Rosyth(d), în apropiere de Un feribot Calmac(d) la Greenock
Edinburgh, la Zeebrugge(d), Belgia.
Alte rute sunt operate de către autoritățile locale.
Note
1. ^ a b https://www2.gov.scot/Topics/Statistics/Browse/Economy/QNAS2018Q1 (https://www2.gov.s
cot/Topics/Statistics/Browse/Economy/QNAS2018Q1), accesat în 25 iunie 2019 Lipsește sau este
vid: |title= (ajutor)
2. ^ „The Countries of the UK” (http://www.ons.gov.uk/ons/guide-method/geography/beginner-s-guid
e/administrative/the-countries-of-the-uk/index.html). Biroul Statisticilor Naționale (Regatul Unit).
Accesat în 24 iunie 2012.
3. ^ „Countries within a country” (https://web.archive.org/web/20100416083521/http://www.number1
0.gov.uk/Page823). 10 Downing Street. Arhivat din original (http://www.number10.gov.uk/Page82
3) la 16 aprilie 2010. Accesat în 24 august 2008. „The United Kingdom is made up of four
countries: England, Scotland, Wales and Northern Ireland” Mai multe valori specificate pentru
|lucrare= și |work= (ajutor)
4. ^ „ISO 3166-2 Newsletter Date: 28 November 2007 No I-9. "Changes in the list of subdivision
names and code elements" (Page 11)” (http://www.iso.org/iso/newsletter_i-9.pdf) (PDF).
Organizația Internațională de Standardizare codes for the representation of names of countries
and their subdivisions – Part 2: Country subdivision codes. Accesat în 31 mai 2008. „SCT
Scotland country” Mai multe valori specificate pentru |lucrare= și |work= (ajutor)
5. ^ „Scottish Executive Resources” (http://www.gov.scot/Resource/Doc/923/0010669.pdf) (PDF).
Scotland in Short. Scottish Executive. 17 februarie 2007. Accesat în 14 septembrie 2006. Mai
multe valori specificate pentru |lucrare= și |work= (ajutor)
6. ^ Devine, T. M. (1999). The Scottish Nation 1700–2000. Penguin Books. p. 9. ISBN 0-14-023004-
1. „From that point on anti-union demonstrations were common in the capital. In November rioting
spread to the south west, that stronghold of strict Calvinism and covenanting tradition. The
Glasgow mob rose against union sympathisers in disturbances that lasted intermittently for over a
month”
7. ^ „Act of Union 1707 Mob unrest and disorder” (https://web.archive.org/web/20080101193416/htt
p://www.parliament.uk/actofunion/06_03_mob.html). London: The House of Lords. 2007. Arhivat
din original (http://www.parliament.uk/actofunion/06_03_mob.html) la 1 ianuarie 2008. Accesat în
23 decembrie 2007.
8. ^ „Parliament and Ireland” (http://www.parliament.uk/about/living-heritage/evolutionofparliament/le
gislativescrutiny/parliamentandireland/). London: The Houses of Parliament. Accesat în 26
decembrie 2016.
9. ^ Collier, J. G. (2001) Conflict of Laws (Third edition) (http://assets.cambridge.org/052178/2600/s
ample/0521782600ws.pdf)(pdf) Cambridge University Press.
10. ^ Devine, T. M. (1999), The Scottish Nation 1700–2000, P.288–289, ISBN 0-14-023004-1 (https://
en.wikipedia.org/wiki/Special:BookSources/0140230041) "created a new and powerful local state
run by the Scottish bourgeoisie and reflecting their political and religious values.
11. ^ „A quick guide to glasgow” (http://glasgowcitycentre.co.uk/places-to-go/shops/a-quick-guide-to-
glasgow/). Glasgow City Centre. Accesat în 20 iunie 2012.
12. ^ The Scottish Adjacent Waters Boundaries Order (http://www.opsi.gov.uk/si/si1999/19991126.ht
m). London: The Stationery Office Limited. 1999. ISBN 0-11-059052-X. Accesat în 20 septembrie
2007.
13. ^ „Our City” (https://web.archive.org/web/20100922092924/http://www.aberdeencity.gov.uk/Equalit
yDiversity/eqd_OurCity.asp). Aberdeen City Council. Arhivat din original (http://www.aberdeencity.
gov.uk/equalitydiversity/eqd_ourcity.asp) la 22 septembrie 2010. Accesat în 1 decembrie 2009.
„Aberdeen's buoyant modern economy – is fuelled by the oil industry, earning the city its epithet
as 'Oil Capital of Europe'”
14. ^ Kantchev, Georgi (14 mai 2015). „Aberdeen's Oil Troubles Are Two-Fold: Prices Have Slid and
North Sea Oil Is Running Out” (https://www.wsj.com/articles/in-oil-aberdeen-struggles-with-price-o
utput-1431625436). Wall Street Journal. Accesat în 20 martie 2017.
15. ^ Gardham, Magnus (2 mai 2011). „Holyrood election 2011: Alex Salmond: Referendum on
Scottish independence by 2015” (http://www.dailyrecord.co.uk/news/politics-news/2011/05/02/alex
-salmond-referendum-on-scottish-independence-by-2015-86908-23102061/). Daily Record.
Scotland. Accesat în 14 octombrie 2011. Mai multe valori specificate pentru |work= și
|newspaper= (ajutor)
16. ^ „In maps: How close was the Scottish referendum vote?” (http://www.bbc.co.uk/news/uk-scotlan
d-scotland-politics-29255449). BBC News. 19 septembrie 2014. Accesat în 8 decembrie 2014.
17. ^ „Scotland: Independence Referendum Date Set” (http://news.sky.com/story/1067962/scotland-n
ames-the-day-for-independence-vote). BSkyB. 21 martie 2013. Accesat în 4 mai 2013.
18. ^ „EU referendum: Scotland backs Remain as UK votes Leave” (http://www.bbc.co.uk/news/uk-sc
otland-scotland-politics-36599102). BBC News. 24 iunie 2016. Accesat în 24 iunie 2016.
19. ^ „Scottish MEPs” (https://web.archive.org/web/20140501002116/http://www.europarl.org.uk/en/of
fice_edinburgh/scottish_meps.html). Europarl.org.uk. Arhivat din original (http://www.europarl.org.
uk/en/office_edinburgh/scottish_meps.html) la 1 mai 2014. Accesat în 26 mai 2014.
20. ^ „Scotland / Alba” (http://www.britishirishcouncil.org/member-administrations/scotland-alba).
British-Irish Council. Accesat în 4 mai 2013.
21. ^ The History Of Ireland (https://books.google.com/books?id=2RlF7sq48n4C&pg=PA16). Accesat
în 17 septembrie 2014.
22. ^ Ayto, John; Ian Crofton. Brewer's Britain & Ireland: The History, Culture, Folklore and Etymology
of 7500 Places in These Islands. WN. ISBN 0-304-35385-X. Mai multe valori specificate pentru
|autor2= și |nume2= (ajutor)
23. ^ The earliest known evidence is a flint arrowhead from Islay(d).
24. ^ Sites at Cramond(d) dated to 8500 BC and near Kinloch(d), Rùm(d) from 7700 BC provide the
earliest known evidence of human occupation in Scotland.
25. ^ Pryor, Francis (2003). Britain BC. London: HarperPerennial. pp. 98–104 & 246–250. ISBN 978-
0-00-712693-4.
26. ^ Keys, David (14 august 2009). „Ancient royal tomb found in Scotland” (http://www.independent.c
o.uk/news/uk/home-news/ancient-royal-tomb-found-in-scotland-1771875.html). The Independent.
London. Accesat în 16 august 2009.
27. ^ Brophy, Kenneth; Noble, Gordon; Driscoll, Stephen (2010). „The Forteviot dagger burial”.
History Scotland. 10 (1): 12–13. ISSN 1475-5270 (https://www.worldcat.org/issn/1475-5270). Mai
multe valori specificate pentru |ISSN= și |issn= (ajutor)
28. ^ Koch, John. „O'Donnell Lecture 2008 Appendix” (http://www.wales.ac.uk/Resources/Document
s/Research/ODonnell.pdf) (PDF). University of Wales. Accesat în 27 mai 2010. Mai multe valori
specificate pentru |nume= și |last= (ajutor)
29. ^ Koch, John (2009). Tartessian: Celtic from the Southwest at the Dawn of History in Acta
Palaeohispanica X Palaeohispanica 9 (2009) (http://ifc.dpz.es/recursos/publicaciones/29/54/26ko
ch.pdf) (PDF). Palaeohispanica. pp. 339–351. Accesat în 17 mai 2010.
30. ^ Koch, John. „New research suggests Welsh Celtic roots lie in Spain and Portugal” (http://www.m
egalithic.co.uk/article.php?sid=2146413465). The Megalithic Portal. Accesat în 10 mai 2010. Mai
multe valori specificate pentru |nume= și |last= (ajutor)
31. ^ Cunliffe, Barry (2008). A Race Apart: Insularity and Connectivity in Proceedings of the
Prehistoric Society 75, 2009, pp. 55–64. The Prehistoric Society. p. 61.
32. ^ Bryson 2010.
33. ^ „Skara Brae: The Discovery of the Village” (http://www.orkneyjar.com/history/skarabrae/).
Accesat în 17 septembrie 2014.
34. ^ „The Romans in Scotland” (http://www.bbc.co.uk/scotland/history/articles/the_romans/). BBC.
35. ^ Hanson, William S. The Roman Presence: Brief Interludes, in Edwards, Kevin J. & Ralston, Ian
B.M. (Eds) (2003).
36. ^ Snyder, Christopher A. (2003). The Britons. Blackwell Publishing. ISBN 0-631-22260-X.
37. ^ Robertson, Anne S. (1960).
38. ^ "Dalriada: The Land of the First Scots (http://www.bbc.co.uk/legacies/immig_emig/scotland/west
ern/article_5.shtml)".
39. ^ "Scot (ancient people) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/529398/Scot)".
40. ^ Campbell, Ewan. (2001).
41. ^ Peter Heather, "State Formation in Europe in the First Millennium A.D.", in Barbara Crawford
(ed.
42. ^ For instance, Alex Woolf(d), "The Verturian Hegemony: a mirror in the North", in M. P. Brown &
C. A. Farr, (eds.
43. ^ Brown, Dauvit (2001). „Kenneth mac Alpin”. În M. Lynch. The Oxford Companion to Scottish
History. Oxford: Oxford University Press. p. 359. ISBN 978-0-19-211696-3.
44. ^ Brown, Dauvit (1997). „Dunkeld and the origin of Scottish identity”. Innes Review. Glasgow:
Scottish Catholic Historical Association (48): 112–124.
45. ^ Foster, Sally (1996). Picts, Gaels and Scots (Historic Scotland). Londra: Batsford. pp. 16–41;.
ISBN 978-0-7134-7485-5.
46. ^ Withers, Charles, W.J. (1984). Gaelic in Scotland, 1698–1981. Edinburgh: John Donald. pp. 16–
41;. ISBN 978-0-85976-097-3.
47. ^ Thomas Owen Clancy. „Gaelic Scotland: a brief history” (https://web.archive.org/web/20070911
232223/http://www.bord-na-gaidhlig.org.uk/about-gaelic/history.html). Bòrd na Gàidhlig. Arhivat
din original (http://www.bord-na-gaidhlig.org.uk/about-gaelic/history.html) la 11 septembrie 2007.
Accesat în 21 septembrie 2007. Mai multe valori specificate pentru |nume= și |author= (ajutor)
48. ^ Murison, A. F. (1899). Scotland Conquered, 1174–1296 (http://www.nationalarchives.gov.uk/utk/
scotland/conquered.htm) (ed. reprint 2005). National Archives. p. 30. ISBN 978-1-4179-1494-4.
49. ^ „Scotland Regained, 1297–1328” (http://www.nationalarchives.gov.uk/utk/scotland/regained.ht

m). National Archives of the United Kingdom.
50. ^ Murison, A. F. (1899). King Robert the Bruce (https://books.google.com/books?id=iMEMc45g9s
8C) (ed. reprint 2005). Kessinger Publishing. p. 30. ISBN 978-1-4179-1494-4.
51. ^ Barrow, Geoffrey, W. S. (6 June 1991) [1965]. Robert Bruce & the Community of the Realm of
Scotland (ed. 4th). Edinburgh University Press. ISBN 0-7486-2022-2. Verificați datele pentru:
|year= / |date= mismatch (ajutor)
52. ^ Grant, Alexander (6 iunie 1991) [1984]. Independence and Nationhood: Scotland, 1306–1469
(ed. New). Edinburgh University Press. pp. 3–57. ISBN 978-0-7486-0273-5.
53. ^ Wormald, Jenny (6 iunie 1991) [1981]. Court, Kirk and Community: Scotland (ed. New).
Edinburgh University Press. ISBN 978-0-7486-0276-6.
54. ^ „Medieval life Garde Ecossaise” (https://web.archive.org/web/20120102055405/http://www.ltscot
land.org.uk/scotlandshistory/medievallife/gardeecossaise/index.asp). Learning Scotland. Arhivat
din original (http://www.ltscotland.org.uk/scotlandshistory/medievallife/gardeecossaise/index.asp/)
la 2 ianuarie 2012.
55. ^ The Illustrated Encyclopedia of Warfare (https://books.google.com/books?id=YpRT7qBPDAwC&
pg=PA391#v=onepage&q&f=false). DK Publishing. 2012. p. 391.
56. ^ „James IV, King of Scots 1488–1513” (http://www.bbc.co.uk/scotland/history/articles/james_iv/).
BBC.
57. ^ „Battle of Flodden, (Sept. 9, 1513),” (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/210431/Battle-
of-Flodden). Encyclopædia Britannica. Mai multe valori specificate pentru |lucrare= și |work=
(ajutor)
58. ^ „The Scottish Reformation,” (http://www.bbc.co.uk/scotland/history/articles/scottish_reformatio
n/). BBC Scotland.
59. ^ „Religion, Marriage and Power in Scotland, 1503–1603” (http://www.nationalarchives.gov.uk/utk/
scotland/religion.htm). The National Archives of the United Kingdom.
60. ^ Ross, David (2002). Chronology of Scottish History. Geddes & Grosset. p. 56. ISBN 1-85534-
380-0. „1603: James VI becomes Iacob I al Angliei in the Union of the Crowns(d), and leaves
Edinburgh for London”
61. ^ Cullen, Karen J. (15 februarie 2010). Famine in Scotland: The 'ill Years' of The 1690s (https://bo
oks.google.co.uk/books?id=6oOCfHxQDtwC&lpg=PA153&pg=PA152#v=onepage&q&f=false).
Edinburgh University Press. pp. 152–3. ISBN 0748638873.
62. ^ „Why did the Scottish parliament accept the Treaty of Union?” (https://web.archive.org/web/2011
1003123611/http://www.scottishaffairs.org/backiss/pdfs/sa52/Sa52_Scott.pdf) (PDF). Scottish
Affairs. Arhivat din original (http://www.scottishaffairs.org/backiss/pdfs/sa52/Sa52_Scott.pdf) (PDF)
la 3 octombrie 2011. Accesat în 1 mai 2013.
63. ^ „Popular Opposition to the Ratification of the Treaty of Anglo-Scottish Union in 1706-7” (https://
web.archive.org/web/20110615003125/http://www.scottishhistorysociety.org/departments/scottish
historysociety/resources/popularoppositiontotheratificationofthetreatyofanglo-scottishunionin1706-
7/backgroundtotheissues/). University of St Andrews. Arhivat din original (http://www.scottishhistor
ysociety.org/departments/scottishhistorysociety/resources/popularoppositiontotheratificationofthetr
eatyofanglo-scottishunionin1706-7/backgroundtotheissues/) la 15 iunie 2011.
64. ^ „The Tobacco Lords: A study of the Tobacco Merchants of Glasgow and their Activities” (http://w
ww.jstor.org/discover/10.2307/4248011?uid=3738032&uid=2&uid=4&sid=21102616740771).
Virginia Historical Society.
65. ^ "Some Dates in Scottish History from 1745 to 1914 (http://www.uiowa.edu/%7Ec008224b/scotlin
e2.htm)", The University of Iowa.
66. ^ „Enlightenment Scotland” (http://www.ltscotland.org.uk/scottishenlightenment/scotland/index.as
p). Learning and Teaching Scotland.
67. ^ Neil Davidson(2000). The Origins of Scottish Nationhood. London: Pluto Press. pp. 94–95. Mai
multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor)
68. ^ T. M. Devine and R. J. Finlay, Scotland in the Twentieth Century (Edinburgh: Edinburgh
University Press, 1996), pp. 64–5.
69. ^ F. Requejo and K-J Nagel, Federalism Beyond Federations: Asymmetry and Processes of Re-
symmetrization in Europe (Aldershot: Ashgate, 2011), p. 39.
70. ^ R. Quinault, "Scots on Top?
71. ^ K. Kumar, The Making of English National Identity (Cambridge: Cambridge University Press,
2003), p. 183.
72. ^ D. Howell, British Workers and the Independent Labour Party, 1888–1906 (Manchester:
Manchester University Press, 1984), p. 144.
73. ^ J. F. MacKenzie, "The second city of the Empire: Glasgow – imperial municipality", in F. Driver
and D. Gilbert, eds, Imperial Cities: Landscape, Display and Identity (2003), pp. 215–23.
74. ^ J. Shields, Clyde Built: a History of Ship-Building on the River Clyde (1949).
75. ^ C. H. Lee, Scotland and the United Kingdom: the Economy and the Union in the Twentieth
Century (1995), p. 43.
76. ^ M. Magnusson (10 noiembrie 2003), „Review of James Buchan, Capital of the Mind: how
Edinburgh Changed the World” (http://www.webcitation.org/5z3JQonlV?url=http://www.newstates
man.com/200311100040), New Statesman, arhivat din original (http://www.newstatesman.com/20
0311100040) la 29 mai 2011
77. ^ E. Wills, Scottish Firsts: a Celebration of Innovation and Achievement (Edinbugh: Mainstream,
2002).
78. ^ K. S. Whetter (2008), Understanding Genre and Medieval Romance, Ashgate, p. 28
79. ^ N. Davidson (2000), The Origins of Scottish Nationhood, Pluto Press, p. 136
80. ^ „Cultural Profile: 19th and early 20th century developments” (http://www.webcitation.org/62yP6lc
z7?url=http://www.culturalprofiles.net/scotland/Directories/Scotland_Cultural_Profile/-5402.html),
Visiting Arts: Scotland: Cultural Profile, arhivat din original (http://www.culturalprofiles.net/scotlan
d/Directories/Scotland_Cultural_Profile/-5402.html) la 5 noiembrie 2011
81. ^ Stephan Tschudi-Madsen, The Art Nouveau Style: a Comprehensive Guide (Courier Dover,
2002), pp. 283–4.
82. ^ J. L. Roberts, The Jacobite Wars (https://books.google.com/books?id=WlnNUCS4R_MC&pg=P
A193&dq=clans+tartan+laws+jacobite&hl=En&ei=nJoTTry1IMGq8QODnbX8Bw&sa=X&oi=book_r
esult&ct=book-thumbnail&resnum=5&ved=0CEgQ6wEwBA#v=onepage&q&f=false), pp. 193–5.
83. ^ M. Sievers, The Highland Myth as an Invented Tradition of 18th and 19th century and Its
Significance for the Image of Scotland (https://books.google.com/books?id=_U-5sq5MDBQC&pg=
PA23&dq=tartan+highland+romantic&hl=En&ei=JqATTq_bD5Gy8QOpk7H8Bw&sa=X&oi=book_r
esult&ct=book-thumbnail&resnum=5&sqi=2&ved=0CEIQ6wEwBA#v=onepage&q=tartan%20highl
and%20romantic&f=false) (GRIN Verlag, 2007), pp. 22–5.
84. ^ P. Morère, Scotland and France in the Enlightenment (Bucknell University Press, 2004), pp. 75–
6.
85. ^ William Ferguson, The identity of the Scottish Nation: an Historic Quest (https://books.google.co
m/books?id=nPpp6ED8c3EC&pg=PA227&dq=ossian+macpherson&hl=En&ei=UaIUTrLIAYGq8A
Pf5tz7Bw&sa=X&oi=book_result&ct=book-thumbnail&resnum=6&ved=0CEkQ6wEwBQ#v=onepa
ge&q=ossian%20macpherson&f=false) (Edinburgh: Edinburgh University Press, 1998), p. 227.
86. ^ Divine, Scottish Nation pp. 292–95.
87. ^ M. Gray, The Highland Economy, 1750–1850 (Greenwood, 1976).
88. ^ E. Richards, The Highland Clearances: People, Landlords and Rural Turmoil (2008).
89. ^ J. Wormald, Scotland: a History (2005), p. 229.
90. ^ A. K. Cairncross, The Scottish Economy: A Statistical Account of Scottish Life by Members of
the Staff of Glasgow University (Glasgow: Glasgow University Press, 1953), p. 10.
91. ^ R. A. Houston and W. W. Knox, eds, The New Penguin History of Scotland (Penguin, 2001), p.
xxxii.
92. ^ G. Robb, "Popular Religion and the Christianization of the Scottish Highlands in the Eighteenth
and Nineteenth Centuries", Journal of Religious History, 1990, 16(1): 18–34.
93. ^ J. T. Koch, Celtic Culture: a Historical Encyclopedia, Volumes 1–5 (ABC-CLIO, 2006), pp. 416–
7.
94. ^ T. M. Devine, The Scottish Nation, pp. 91–100.

95. ^ Paul L. Robertson, "The Development of an Urban University: Glasgow, 1860–1914", History of
Education Quarterly, Winter 1990, vol. 30 (1), pp. 47–78.
96. ^ M. F. Rayner-Canham and G. Rayner-Canham, Chemistry was Their Life: Pioneering British
Women Chemists, 1880–1949, (Imperial College Press, 2008), p. 264.
97. ^ Richard J. Finlay, Modern Scotland 1914–2000 (2006), pp 1–33
98. ^ R. A. Houston and W.W. J. Knox, eds.
99. ^ Iain McLean, The Legend of Red Clydeside (1983)
00. ^ Finlay, Modern Scotland 1914–2000 (2006), pp 34–72
01. ^ Richard J. Finlay, "National identity in Crisis: Politicians, Intellectuals and the 'End of Scotland',
1920–1939," History, June 1994, Vol. 79 Issue 256, pp 242–59
02. ^ Finlay, Modern Scotland 1914–2000 (2006), pp 162–197
03. ^ Harvie, Christopher No Gods and Precious Few Heroes (Edward Arnold, 1989) pp 54–63.
04. ^ See Stewart, Heather, "Celtic Tiger Burns Brighter at Holyrood (http://politics.guardian.co.uk/sco
tland/comment/0,,2073303,00.html), The Guardian, 6 May 2007 for an account of Scotland's
economic challenges, especially after the dotcom downturn, as it competes with the emerging
Eastern European economies.
05. ^ „National Planning Framework for Scotland” (http://www.gov.scot/Publications/2004/04/19170/3
5326). Accesat în 17 septembrie 2014.
06. ^ „The poll tax in Scotland 20 years on” (http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/scotland/7976782.st
m). Accesat în 17 septembrie 2014.
07. ^ "The Scotland Act 1998" (http://www.opsi.gov.uk/Acts/acts1998/ukpga_19980046_en_1) Office
of Public Sector Information.
08. ^ "Devolution > Scottish responsibilities" (http://www.gov.scot/About/Factfile/18060/11552)
Scottish Government publication, (web-page last updated November 2010)
09. ^ „A Guide to Education and Training in Scotland – "the broad education long regarded as
characteristic of Scotland" ” (http://www.gov.scot/Publications/2003/03/16743/19914). Scottish
Government. Accesat în 18 octombrie 2007.
10. ^ P. J. Bawcutt and J. H. Williams, A Companion to Medieval Scottish Poetry (Woodbridge:
Brewer, 2006), ISBN 1-84384-096-0 (https://en.wikipedia.org/wiki/Special:BookSources/18438409
60), pp. 29–30.
11. ^ R. A. Houston, Scottish Literacy and the Scottish Identity: Illiteracy and Society in Scotland and
Northern England, 1600–1800 (Cambridge: Cambridge University Press, 2002), ISBN 0-521-
89088-8 (https://en.wikipedia.org/wiki/Special:BookSources/0521890888), p. 5.
12. ^ „School education prior to 1873” (http://www.webcitation.org/5zt4xQMkX?url=http://www.scan.or
g.uk/knowledgebase/topics/education_box1.htm), Scottish Archive Network, 2010, arhivat din
original (http://www.scan.org.uk/knowledgebase/topics/education_box1.htm) la 3 iulie 2011
13. ^ R. Anderson, "The history of Scottish Education pre-1980", in T. G. K. Bryce and W. M. Humes,
eds, Scottish Education: Post-Devolution (Edinburgh: Edinburgh University Press, 2nd edn.,
2003), ISBN 0-7486-1625-X (https://en.wikipedia.org/wiki/Special:BookSources/074861625X),
pp. 219–28.
14. ^ "Schools and schooling" in M. Lynch (ed.
15. ^ Whitaker's Almanack (1991) London.
16. ^ North Channel (http://www.britannica.com/place/North-Channel-strait), Encyclopedia Britannica.
17. ^ „Uniting the Kingdoms?” (http://www.nationalarchives.gov.uk/utk/scotland/conquered.htm).
18. ^ Mackie, J.D. (1969) A History of Scotland.
19. ^ See "Centre of Scotland" (http://www.newtonmore.com/our-community/centre-of-scotland.html)
Newtonmore.com.
20. ^ Keay, J. & Keay, J. (1994) Collins Encyclopaedia of Scotland.
21. ^ 78.772 km²
22. ^ „Southern Uplands” (https://web.archive.org/web/20041128062644/http://www.tiscali.co.uk/refer

ence/encyclopaedia/hutchinson/m0029160.html). Tiscali.co.uk. 16 noiembrie 1990. Arhivat din
original (http://www.tiscali.co.uk/reference/encyclopaedia/hutchinson/m0029160.html) la 28
noiembrie 2004. Accesat în 11 iunie 2009.
23. ^ „Education Scotland – Standard Grade Bitesize Revision – Ask a Teacher – Geography –
Physical – Question From PN” (http://www.bbc.co.uk/scotland/education/bitesize/standard/other/s
os/geography/physical/answerphysical_59.shtml). BBC. Accesat în 11 iunie 2009.
24. ^ „Scotland Today " ITKT” (https://web.archive.org/web/20070106204251/http://www.intheknowtra
veler.com/1144). Intheknowtraveler.com. 28 decembrie 2006. Arhivat din original (http://www.inthe
knowtraveler.com/1144) la 6 ianuarie 2007. Accesat în 11 iunie 2009.
26. ^ Murray, W.H. (1973) The Islands of Western Scotland.
27. ^ Murray, W.H. (1968) The Companion Guide to the West Highlands of Scotland.
28. ^ Johnstone, Scott et al. (1990) The Corbetts and Other Scottish Hills.
29. ^ „BBC Weather: UK Records” (https://web.archive.org/web/20101202071307/http://www.bbc.co.u
k/weather/features/understanding/uk_records.shtml). BBC.co.uk. Arhivat din original (http://www.b
bc.co.uk/weather/features/understanding/uk_records.shtml) la 2 decembrie 2010. Accesat în 21
septembrie 2007.
30. ^ „Weather extremes” (http://www.webcitation.org/66Jce6VxM?url=http%3A%2F%2Fwww.metoffi
ce.gov.uk%2Fclimate%2Fuk%2Fextremes%2F). Arhivat din original (http://www.metoffice.gov.uk/c
limate/uk/extremes/) la 20 martie 2012. Accesat în 17 septembrie 2014.
31. ^ „Western Scotland: climate” (https://web.archive.org/web/20141008091252/http://www.metoffic
e.gov.uk/climate/uk/ws/). Arhivat din original (http://www.metoffice.gov.uk/climate/uk/ws/) la 8
octombrie 2014. Accesat în 17 septembrie 2014.
32. ^ „Eastern Scotland: climate” (https://web.archive.org/web/20141008085154/http://www.metoffice.
gov.uk/climate/uk/es/). Arhivat din original (http://www.metoffice.gov.uk/climate/uk/es/) la 8
octombrie 2014. Accesat în 17 septembrie 2014.
33. ^ „Scottish Weather Part One” (https://web.archive.org/web/20110126064338/http://www.bbc.co.u
k/weather/features/understanding/scotland_01.shtml). BBC. Arhivat din original (http://www.bbc.c
o.uk/weather/features/understanding/scotland_01.shtml) la 26 ianuarie 2011. Accesat în 21
septembrie 2007.
34. ^ Fraser Darling(d), F. & Boyd, J.M. (1969) Natural History in the Highlands and Islands.
35. ^ Benvie, Neil (2004) Scotland's Wildlife.
36. ^ "State of the Park Report. (http://www.cairngorms.co.uk/resource/docs/publications/CNPA.Pape
r.225.State%20of%20the%20Park%20Report%20-%20Chapter%202%20Natural%20Resources.
pdf)
37. ^ Preston, C.D., Pearman, D.A., & Dines, T.D. (2002) New Atlas of the British and Irish Flora.
38. ^ Gooders, J. (1994) Field Guide to the Birds of Britain and Ireland.
39. ^ Matthews, L.H. (1968) British Mammals.
40. ^ WM Adams (2003). Future nature:a vision for conservation (https://books.google.com/?id=kxlN8
YJQWQsC&printsec=frontcover&dq=future+nature:+a+vision+for+conservation#v=onepage&q&f=
false). p. 30. ISBN 978-1-85383-998-6. Accesat în 10 ianuarie 2011. Mai multe valori specificate
pentru |autor= și |nume= (ajutor)
41. ^ "East Scotland Sea Eagles" (http://www.rspb.org.uk/ourwork/projects/details/274707-east-scotla
nd-sea-eagles-esse)[nefuncțională] RSPB.
42. ^ Ross, John (29 decembrie 2006). „Mass slaughter of the red kites”. The Scotsman. Edinburgh,
UK.
43. ^ Ross, David (26 November 2009) "Wild Boar: our new eco warriors" The Herald.
44. ^ „Beavers return after 400-year gap” (http://news.bbc.co.uk/1/hi/scotland/glasgow_and_west/807
2443.stm). BBC News. 29 mai 2009. Accesat în 5 decembrie 2009.
45. ^ Integrated Upland Management for Wildlife, Field Sports, Agriculture & Public Enjoyment (http://
www.snh.org.uk/pdfs/publications/commissioned_reports/f01as01.pdf) (pdf) (September 1999)
Scottish Natural Heritage(d).
46. ^ „The Fortingall Yew” (https://web.archive.org/web/20081206060744/http://www.treefestscotland.
org.uk/forestry/INFD-6UFC5F). Arhivat din original (http://www.treefestscotland.org.uk/forestry/INF
D-6UFC5F) la 6 decembrie 2008. Accesat în 17 septembrie 2014.
47. ^ „Scotland remains home to Britain's tallest tree as Dughall Mor reaches new heights” (https://we
b.archive.org/web/20121003182505/http://www.forestry.gov.uk/newsrele.nsf/WebPressReleases/3
EEE4838BED1F155802570D8003965E9). Forestry Commission. Arhivat din original (http://www.f
orestry.gov.uk/newsrele.nsf/WebPressReleases/3EEE4838BED1F155802570D8003965E9) la 3
octombrie 2012. Accesat în 26 aprilie 2008.
48. ^ Copping, Jasper (4 June 2011) "Britain's record-breaking trees identified" (http://www.telegraph.
co.uk/earth/countryside/8557126/Britains-record-breaking-trees-identified.html) London.
49. ^ „Why Scotland has so many mosses and liverworts” (http://www.snh.org.uk/publications/on-line/
naturallyscottish/mossesliverworts/whyscotland.asp). Accesat în 17 septembrie 2014.
50. ^ „Bryology (mosses, liverworts and hornworts)” (http://www.rbge.org.uk/science/cryptogamic-plan
ts-and-fungi/bryology). Accesat în 17 septembrie 2014.
51. ^ „Scotland's Population at its Highest Ever” (http://www.nrscotland.gov.uk/news/2015/scotlands-p
opulation-at-its-highest-ever). National Records of Scotland. 30 aprilie 2015. Accesat în 12
februarie 2015.
52. ^ Census 2011: Detailed characteristics on Ethnicity, Identity, Language and Religion in Scotland
– Release 3A (http://www.scotlandscensus.gov.uk/news/census-2011-detailed-characteristics-eth
nicity-identity-language-and-religion-scotland-%E2%80%93).
53. ^ „Did You Know?—Scotland's Cities” (http://rampantscotland.com/know/blknow_cities.htm).
54. ^ Clapperton, C.M. (ed) (1983) Scotland: A New Study.
55. ^ Miller, J. (2004) Inverness.
56. ^ „New Towns” (http://www.bbc.co.uk/scotland/education/as/sixties/standard/rural/new_towns.sht
ml). Accesat în 17 septembrie 2014.
57. ^ „Scotland speaks Urdu” (http://www.urdustan.net/2004/11/scotland-speaks-urdu.html). Accesat
58. ^ The Pole Position (6 august 2005).
59. ^ Gaelic Language Plan, www.gov.scot (http://www.gov.scot/Topics/ArtsCultureSport/arts/GaelicL
anguage/languageplan).
60. ^ Scots Language Policy, www.gov.scot (http://www.gov.scot/Topics/ArtsCultureSport/arts/Scots/S
cotsLanguagePolicy).
61. ^ Stuart-Smith J. Scottish English: Phonology in Varieties of English: The British Isles, Kortman &
Upton (Eds), Mouton de Gruyter, New York 2008. p.47
62. ^ Stuart-Smith J. Scottish English: Phonology in Varieties of English: The British Isles, Kortman &
Upton (Eds), Mouton de Gruyter, New York 2008. p.48
63. ^ Macafee C. Scots in Encyclopedia of Language and Linguistics, Vol. 11, Elsevier, Oxford, 2005.
p.33
64. ^ „Scotland's Census 2011” (http://www.scotlandscensus.gov.uk/ods-analyser/jsf/tableView/crosst
abTableView.xhtml). National Records of Scotland. Accesat în 27 mai 2014.
65. ^ Kenneth MacKinnon. „A Century on the Census—Gaelic in Twentieth Century Focus” (https://w
eb.archive.org/web/20070905013846/http://www2.arts.gla.ac.uk/SESLL/STELLA/STARN/lang/GA
ELIC/focus.htm). Universitatea din Glasgow(d). Arhivat din original (http://www2.arts.gla.ac.uk/SES
LL/STELLA/STARN/lang/GAELIC/focus.htm) la 5 septembrie 2007. Accesat în 26 septembrie
2007. Mai multe valori specificate pentru |nume= și |author= (ajutor)
66. ^ "Can TV's evolution ignite a Gaelic revolution? (http://news.scotsman.com/gaelic/Can-TV39s-ev
olution-ignite-a.4494029.jp)"
67. ^ The US Census 2000 (http://factfinder.census.gov/servlet/QTTable?_bm=y&-geo_id=01000US&

-qr_name=DEC_2000_SF3_U_QTP13&-ds_name=DEC_2000_SF3_U&-_lang=en&-redoLog=fals
e&-_sse=on).
68. ^ „The Scotch-Irish” (https://web.archive.org/web/20101020035635/http://americanheritage.com/a
rticles/magazine/ah/1970/1/1970_1_28.shtml). American Heritage(d). 22 (1). decembrie 1970.
Arhivat din original (http://www.americanheritage.com/articles/magazine/ah/1970/1/1970_1_28.sht
ml) la 20 octombrie 2010.
69. ^ „Born Fighting: How the Scots-Irish Shaped America” (http://www.powells.com/biblio/1-9780767
916899-1). Powells.com. 12 august 2009. Accesat în 30 aprilie 2010.
70. ^ „Scots-Irish By Alister McReynolds, writer and lecturer in Ulster-Scots studies” (http://www.nitak
eacloserlook.gov.uk/index/american-connections/scots-irish.htm). Nitakeacloserlook.gov.uk.
Accesat în 30 aprilie 2010.
71. ^ „2006 Canadian Census” (http://www12.statcan.ca/english/census06/data/highlights/ethnic/pag
es/Page.cfm?Lang=E&Geo=PR&Code=01&Data=Count&Table=2&StartRec=1&Sort=3&Display=
All&CSDFilter=5000). 2 aprilie 2008. Accesat în 17 septembrie 2014.
72. ^ Linguistic Archaeology: The Scottish Input to New Zealand English(d) Phonology Trudgill et al.
73. ^ „Scotland's population reaches record of high of 5.25 million” (http://www.thecourier.co.uk/news/
scotland-s-population-reaches-record-of-high-of-5-25-million-1.57049). The Courier. 3 august
2012. Accesat în 3 ianuarie 2014.
74. ^ „Scotland's Population 2011: The Registrar General's Annual Review of Demographic Trends
157th Edition” (http://www.gro-gov.scot/files2/stats/annual-review-2011/j21285204.htm). Gro-
gov.scot. Accesat în 1 mai 2013.
75. ^ „Table Q1: Births, stillbirths, deaths, marriages and civil partnerships, numbers and rates,
Scotland, quarterly, 2002 to 2012” (http://www.gro-gov.scot/files2/stats/births-marriages-deaths-qu
arterly/ve-2012-q4-tableq1.pdf) (PDF). General Register Office for Scotland. Accesat în 1 mai
2013.
76. ^ Life Expectancy for Areas within Scotland 2012-2014 (https://www.nrscotland.gov.uk/files//statist
ics/life-expectancy-areas-in-scotland/12-14/life-exp-in-scotland-2012-to-2014.pdf) (PDF) (Report).
National Records of Scotland. 13 octombrie 2015. p. 5. Accesat în 22 martie 2017.
77. ^ Kenneth MacKinnon. „Scotland's Census 2011” (https://web.archive.org/web/20070905013846/
http://www2.arts.gla.ac.uk/SESLL/STELLA/STARN/lang/GAELIC/focus.htm). National Records of
Scotland. Arhivat din original (http://www.scotlandscensus.gov.uk/documents/censusresults/releas
e2a/scotland/KS209SCb.pdf) (PDF) la 5 septembrie 2007. Accesat în 11 august 2016.
78. ^ „Church of Scotland 'struggling to stay alive' ” (http://www.scotsman.com/news/politics/top-storie
s/church-of-scotland-struggling-to-stay-alive-1-3391152). scotsman.com.
79. ^ „Survey indicates 1.5 million Scots identify with Church” (http://www.churchofscotland.org.uk/ne
ws_and_events/news/archive/articles/survey_indicates_1.5_million_scots_identify_with_church).
80. ^ Andrew Collier, "Scotland's Confident Catholics," The Tablet(d) 10 January 2009, 16.
81. ^ „Scottish Episcopal Church could be first in UK to conduct same-sex weddings” (http://www.scot
tishlegal.com/2016/05/20/scottish-episcopal-church-could-be-first-in-uk-to-conduct-same-sex-wed
dings/). Powells.com. 20 mai 2016. Accesat în 30 aprilie 2010.
82. ^ „Analysis of Religion in the 2001 Census” (http://www.gro-gov.scot/press/news2005/analysis-of-r
eligion-in-the-2001-census.html). General Register Office for Scotland. Accesat în 26 septembrie
2007.
83. ^ „In the Scottish Lowlands, Europe's first Buddhist monastery turns 40” (http://www.buddhistchan
nel.tv/index.php?id=3,4102,0,0,1,0). Accesat în 17 septembrie 2014.
84. ^ Winston Churchill, House of Commons Official Report(d) cols 199–201, 15 April 1953
85. ^ Opening of Parliament: Procession of the Crown of Scotland (http://www.parliament.scot/newsa
ndmediacentre/100237.aspx) (Report). Scottish Parliament. 13 octombrie 2015. p. 5. Accesat în 9
iulie 2016.
86. ^ „Government of Scotland Facts” (https://web.archive.org/web/20100503130512/http://www.scotl

and.org/about/fact-file/government/index.html). Arhivat din original (http://www.scotland.org/about/
fact-file/government/index.html) la 3 mai 2010. Accesat în 17 septembrie 2014.
87. ^ „Brown opens door to Holyrood tax powers” (http://www.heraldscotland.com/brown-opens-door-t
o-holyrood-tax-powers-1.828436). Sunday Herald. 16 februarie 2008. Accesat în 4 ianuarie 2014.
88. ^ BBC Scotland News Online "Scotland begins pub smoking ban (http://news.bbc.co.uk/1/hi/scotl
and/4845260.stm)", BBC Scotland News, 26 March 2006.
89. ^ „People: Who runs the Scottish Government” (http://www.gov.scot/About/People). Scottish
Government. 21 noiembrie 2014. Accesat în 11 ianuarie 2015.
90. ^ „Deputy First Minister” (http://www.gov.scot/About/People/Ministers/Deputy-First-Minister).
Gov.scot. 24 mai 2016. Accesat în 11 august 2016.
91. ^ „The Scottish Government” (https://beta.gov.scot). Beta.gov.scot. Accesat în 11 august 2016.
92. ^ „Election 2015: SNP wins 56 of 59 seats in Scots landslide” (http://www.bbc.com/news/election-
2015-scotland-32635871). BBC. Accesat în 17 mai 2015.
93. ^ „Scotland Office Charter” (https://web.archive.org/web/20071030185025/http://www.scotlandoffi
ce.gov.uk/our-communications/doc.php?id=11). Scotland Office website. 9 august 2004. Arhivat
din original (http://www.scotlandoffice.gov.uk/our-communications/doc.php?id=11) la 30 octombrie
2007. Accesat în 22 decembrie 2007. Mai multe valori specificate pentru |lucrare= și |work=
(ajutor)
94. ^ Cavanagh, Michael (2001) The Campaigns for a Scottish Parliament (http://gdl.cdlr.strath.ac.uk/
aspect/docs/aspectcampaigns.htm).
95. ^ Party people confront new realities (http://news.bbc.co.uk/1/hi/scotland/7195800.stm).
96. ^ „Commons clears transfer of power” (http://breakingnews.heraldscotland.com/breaking-news/?
mode=article&site=hs&id=N0403941296156340260A). The Herald. Glasgow. ianuarie 2011.
Accesat în 4 octombrie 2011. Mai multe valori specificate pentru |lucrare= și |work= (ajutor)
97. ^ „Referendum Bill” (http://www.gov.scot/About/Factfile/18060/11552). Official website, About >
Programme for Government > 2009–10 > Summaries of Bills > Referendum Bill. Guvernul
scoțian(d). 2 septembrie 2009. Arhivat din original (http://www.gov.scot/About/programme-for-gove
rnment/2009-10/summary-of-bills/referendum-bill) la 10 septembrie 2009. Accesat în 10
septembrie 2009. Mai multe valori specificate pentru |lucrare= și |work= (ajutor)
98. ^ MacLeod, Angus (3 septembrie 2009). „Salmond to push ahead with referendum Bill” (http://ww
w.webcitation.org/5jgoTKBiL?url=http://www.timesonline.co.uk/tol/news/uk/scotland/article682054
2.ece). The Times. London. Arhivat din original (http://www.timesonline.co.uk/tol/news/uk/scotlan
d/article6820542.ece) la 10 septembrie 2009. Accesat în 10 septembrie 2009.
99. ^ „Scottish independence plan 'an election issue' ” (http://www.gov.scot/About/Factfile/18060/1155
2). BBC News. 6 septembrie 2010. Arhivat din original (http://www.bbc.co.uk/news/uk-scotland-11
196967) la 10 septembrie 2009. Accesat în 10 septembrie 2009.
00. ^ Black, Andrew (21 martie 2013). „Scottish independence: Referendum to be held on 18
September, 2014” (http://www.webcitation.org/5jgoTKBiL?url=http://www.timesonline.co.uk/tol/ne
ws/uk/scotland/article6820542.ece). The Times. London: BBC News. Arhivat din original (http://w
ww.bbc.co.uk/news/uk-scotland-scotland-politics-21828424) la 10 septembrie 2009. Accesat în 21
martie 2013.
01. ^ „Scotland votes no: the union has survived, but the questions for the left are profound” (https://w
ww.theguardian.com/commentisfree/2014/sep/19/scottish-independence-union-survived-put-away
-flags). The Guardian. 19 septembrie 2014.
02. ^ Indyref, Andrew (21 martie 2013). „Scotland decides” (http://www.bbc.co.uk/news/events/scotla
nd-decides/live). London: BBC News. Accesat în 19 septembrie 2014.
03. ^ Scottish Independence Referendum: statement by the Prime Minister (https://www.gov.uk/gover
nment/news/scottish-independence-referendum-statement-by-the-prime-minister), UK
Government
04. ^ Scottish referendum: Who is Lord Smith of Kelvin? (http://www.bbc.co.uk/news/uk-scotland-scot
land-politics-29273177), BBC News
05. ^ „Scottish Leader Nicola Sturgeon Announces Plans for Second Independence Referendum” (htt
p://time.com/4381327/brexit-nicole-sturgeon-scotland-referendum/). Time. 24 iunie 2016. Accesat
în 24 iunie 2016.
06. ^ „Brexit: Nicola Sturgeon says second Scottish independence vote 'highly likely' ” (http://www.bb
c.com/news/uk-scotland-scotland-politics-36621030). BBC News. 24 iunie 2016. Accesat în 24
iunie 2016.
07. ^ "Local Government etc. (http://www.opsi.gov.uk/acts/acts1994/Ukpga_19940039_en_1.htm)
08. ^ Arhivat (https://web.archive.org/web/20100301043228/http://www.opsi.gov.uk/acts/acts1994/Uk
pga_19940039_en_1.htm) în 1 martie 2010, la Wayback Machine.
09. ^ „UK Cities” (http://www.dca.gov.uk/constitution/city/citygj.htm). Accesat în 17 septembrie 2014.
10. ^ „History of the Faculty of Law” (https://web.archive.org/web/20071122202314/http://www.law.ed.
ac.uk/history/chpt4.aspx). The University of Edinburgh School of Law. Arhivat din original (http://w
ww.law.ed.ac.uk/history/chpt4.aspx) la 22 noiembrie 2007. Accesat în 22 octombrie 2007.
11. ^ The Articles: legal and miscellaneous, UK Parliament House of Lords (2007).
12. ^ "Law and institutions, Gaelic" & "Law and lawyers" in M. Lynch (ed.
13. ^ "Court Information" (http://www.scotcourts.gov.uk/locations/index.asp) www.scotcourts.gov.uk.
14. ^ Arhivat (https://web.archive.org/web/20150320151120/http://www.scotcourts.gov.uk/locations/in
dex.asp) în 20 martie 2015, la Wayback Machine.
15. ^ „Scotland's unique 15-strong juries will not be abolished” (http://www.scotsman.com/news/politic
s/scotland-s-unique-15-strong-juries-will-not-be-abolished-1-1037747). The Scotsman. 11 mai
2009. Accesat în 13 martie 2017.
16. ^ „Prisoner Population” (http://www.sps.gov.uk/default.aspx?documentid=7811a7f1-6c61-4667-a1
2c-f102bbf5b808). Sps.gov.uk. Accesat în 8 iulie 2009.
17. ^ The large number of military bases in Scotland led some to use the euphemism "Fortress
Scotland".
18. ^ „Pensioner, 94, in nuclear protest” (http://news.bbc.co.uk/1/hi/scotland/6186213.stm). Accesat
19. ^ „Reprieve for RAF Lossiemouth base” (http://news.bbc.co.uk/1/hi/scotland/4083933.stm).
20. ^ „Dunoon and the US Navy” (http://www.argyllonline.co.uk/places/dunoon-cowal/dunoon-and-the
-us-navy/). Accesat în 17 septembrie 2014.
21. ^ Centre for Economics; Business Research. „How money in some regions subsidises others” (htt
ps://web.archive.org/web/20131012213023/http://www.cebr.com/reports/how-money-in-some-regi
ons-subsidises-others/). Arhivat din original (http://www.cebr.com/reports/how-money-in-some-reg
ions-subsidises-others/) la 12 octombrie 2013. Accesat în 31 iulie 2013.
22. ^ "Government Expenditure & Revenue Scotland 2012–13" (http://www.gov.scot/Resource/0044/0
0446019.pdf). p. 4.
23. ^ Johnson, Simon (12 March 2014) "Scots Each Receive £1,300 More Spending Despite Oil Tax
Drop" (http://www.telegraph.co.uk/news/politics/10692466/Scots-each-receive-1300-more-spendi
ng-despite-oil-tax-drop.html).
24. ^ Scottish Government. „Scotland's Balance Sheet” (http://www.gov.scot/Resource/0041/0041842
0.pdf) (PDF). Accesat în 12 iunie 2013. Mai multe valori specificate pentru |nume= și |author=
(ajutor)
25. ^ BBC. „Scotland's economy grows but more slowly than the UK as a whole” (http://www.bbc.co.u
k/news/uk-scotland-scotland-business-35301158). Accesat în 15 ianuarie 2016.
26. ^ Scottish Office. „Scottish Labour Market Statistics September 2015” (https://www.gov.uk/govern
ment/news/unemployment-in-scotland-remains-unchanged). Accesat în 15 ianuarie 2016. Mai
multe valori specificate pentru |nume= și |author= (ajutor)
27. ^ Askeland, Erikka (20 March 2012) "Scots Cities Slide down Chart of the World's Top Financial
Centres" (http://www.scotsman.com/business/scots-cities-slide-down-chart-of-the-world-s-top-fina
ncial-centres-1-2182954).
28. ^ „The Global Financial Centres Index 19” (http://www.longfinance.net/global-financial-centre-inde

x-19/976-gfci-19-the-overall-rankings.html). Long Finance. martie 2016.
29. ^ Scottish Government. „Export Statistics Scotland – Publication” (http://www.gov.scot/Topics/Stati
stics/Browse/Economy/Exports/ESSPublication). Accesat în 14 decembrie 2014. Mai multe valori
specificate pentru |nume= și |author= (ajutor)
30. ^ „Economy Statistics” (http://www.gov.scot/Topics/Statistics/Browse/Economy/Q/pno/1). The
Scottish Government. Accesat în 26 mai 2014.
31. ^ Macalister, Terry (2 martie 2012). „Who would get the oil revenues if Scotland became
independent?” (https://www.theguardian.com/politics/reality-check-with-polly-curtis/2012/mar/02/oi
l-revenues-if-scotland-became-independent). The Guardian. Accesat în 14 octombrie 2012. Mai
multe valori specificate pentru |nume= și |last= (ajutor); Mai multe valori specificate pentru
32. ^ „Scotch Whisky Exports Hit Record Level” (http://www.scotch-whisky.org.uk/news-publications/p
ublications/documents/scotch-whisky-exports-hit-record-level/). Scotch Whisky Association. 2
aprilie 2013. Accesat în 12 iunie 2013.
33. ^ „Scotch Whisky Exports Remain Flat” (http://www.bbc.co.uk/news/uk-scotland-scotland-busines
s-26974320). BBC News. Accesat în 17 septembrie 2014. Mai multe valori specificate pentru
34. ^ „Scotch Whisky Briefing 2014” (http://www.scotch-whisky.org.uk/news-publications/publications/
documents/scotch-whisky-briefing-2014/). Scotch Whisky Association. 2 aprilie 2013. Accesat în
30 mai 2014.
35. ^ „New Doubt Cast over Alex Salmond's Claims of Scottish Wealth” (https://www.theguardian.co
m/uk-news/2014/may/29/scotland-wealth-alex-salmond-study). The Guardian. 29 mai 2014.
Accesat în 30 mai 2014. Mai multe valori specificate pentru |lucrare= și |work= (ajutor)
36. ^ Carrell, Severin; Griffiths, Ian; Terry Macalister, Terry (29 May 2014). „The Economics of
Tourism” (https://web.archive.org/web/20051106161727/http://www.scottish.parliament.uk/busines
s/research/pdf_res_brief/sb02-97.pdf) (PDF). SPICe. Arhivat din original (http://www.scottish.parlia
ment.uk/business/research/pdf_res_brief/sb02-97.pdf) (PDF) la 6 November 2005. Accesat în
22 October 2007. Verificați datele pentru: |year= / |date= mismatch (ajutor)
37. ^ „Scottish Banknotes: The Treasury's Symbolic Hostage in the Independence Debate” (https://w
ww.theguardian.com/politics/scottish-independence-blog/2013/apr/22/scottish-independence-bank
notes). The Guardian. Accesat în 26 mai 2014.
38. ^ Highlands and Islands Medical Service (HIMS) (http://www.60yearsofnhsscotland.co.uk/history/
birth-of-nhs-scotland/highlands-and-islands-medical-service.html)
www.60yearsofnhsscotland.co.uk.
39. ^ „Strategic Board of the Scottish Government” (http://www.gov.scot/About/Strategic-Board).
Guvernul scoțian(d). Accesat în 8 iunie 2014.
40. ^ „About the NHS in Scotland” (https://web.archive.org/web/20140628224652/http://www.show.sc
ot.nhs.uk/introduction.aspx). Arhivat din original (http://www.show.scot.nhs.uk/introduction.aspx) la
28 iunie 2014. Accesat în 17 septembrie 2014.
41. ^ „Curriculum for Excellence – Aims, Purposes and Principles” (https://web.archive.org/web/2010
0801110701/http://www.ltscotland.org.uk/curriculumforexcellence/index.asp). Scottish
Government. Arhivat din original (http://www.ltscotland.org.uk/curriculumforexcellence/index.asp)
la 1 august 2010.
42. ^ „The Scottish Exam System” (https://web.archive.org/web/20080214084916/http://www.scis.org.
uk/genInfo/genInfo_scott_exam.html). Arhivat din original (http://www.scis.org.uk/genInfo/genInfo_
scott_exam.html) la 14 februarie 2008. Accesat în 17 septembrie 2014.
43. ^ „Welcome to the Carnegie Trust for the Universities of Scotland” (https://web.archive.org/web/20
071011070532/http://www.carnegie-trust.org/what_we_do.htm). Carnegie Trust for the
Universities of Scotland. Arhivat din original (http://www.carnegie-trust.org/what_we_do.htm) la 11
octombrie 2007. Accesat în 18 octombrie 2007.
44. ^ „Understanding Scottish Qualifications” (https://web.archive.org/web/20120522144025/http://ww

w.sac.ac.uk/learning/prospective/international/ireland/IrelandScotsqual). Scottish Agricultural
College. Arhivat din original (http://www.sac.ac.uk/learning/prospective/international/ireland/Irelan
dScotsqual) la 22 mai 2012. Accesat în 18 octombrie 2007.
45. ^ „RAE 2008: results for UK universities” (https://web.archive.org/web/20100801110701/http://ww
w.ltscotland.org.uk/curriculumforexcellence/index.asp). The Guardian. London: Scottish
Government. 18 decembrie 2008. Arhivat din original (https://www.theguardian.com/education/tabl
e/2008/dec/18/rae-2008-results-uk-universities) la 1 august 2010. Accesat în 11 iunie 2009. Mai
multe valori specificate pentru |lucrare= și |work= (ajutor)
46. ^ Foster, Patrick. „The Times Good University Guide 2009 – league table” (https://web.archive.or
g/web/20080214084916/http://www.scis.org.uk/genInfo/genInfo_scott_exam.html). The Times.
London. Arhivat din original (http://extras.timesonline.co.uk/tol_gug/gooduniversityguide.php) la
14 februarie 2008. Accesat în 30 aprilie 2010. Mai multe valori specificate pentru |nume= și
|last= (ajutor); Mai multe valori specificate pentru |lucrare= și |work= (ajutor)
47. ^ „Scotland tops global university rankings” (https://web.archive.org/web/20130309062707/http://
www.newsnetscotland.com/index.php/scottish-news/5813-scotland-tops-global-university-ranking
s). Newsnet Scotland. 11 septembrie 2012. Arhivat din original (http://www.newsnetscotland.com/i
ndex.php/scottish-news/5813-scotland-tops-global-university-rankings) la 9 martie 2013. Accesat
în 11 ianuarie 2013.
48. ^ „A Framework for Higher Education in Scotland: Higher Education Review Phase 2” (http://www.
gov.scot/Publications/2003/03/16786/20354). Scottish Government. Accesat în 18 octombrie
2007.
49. ^ „What is higher education?” (http://www.universities-scotland.ac.uk/Facts%20and%20Figures/Hi
gherEducation.pdf) (PDF). Universities Scotland. Accesat în 18 octombrie 2007.
50. ^ http://www.saas.gov.uk/_forms/fees_student.pdf
51. ^ „Scottish Government - Graduate endowment scrapped” (http://www.scotland.gov.uk/News/Rele
ases/2008/02/28172530). Accesat în 29 octombrie 2014.
52. ^ „MSPs vote to scrap endowment fee” (https://web.archive.org/web/20130309062707/http://www.
newsnetscotland.com/index.php/scottish-news/5813-scotland-tops-global-university-rankings).
BBC News. 28 februarie 2008. Arhivat din original (http://news.bbc.co.uk/1/hi/scotland/7268101.st
m) la 9 martie 2013. Accesat în 12 februarie 2011.
53. ^ [nefuncțională – arhivă (http://web.archive.org/web/*/http://www.itv.com/news/update/2014-06-05/scotland-most-wel
l-educated-country-in-europe/)]
54. ^ „Tertiary educational attainment, age group 25–64 by sex and NUTS 2 regions” (http://epp.euros
tat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=tgs00109&plugin=1).
Eurostat. 2014. Accesat în 8 iunie 2014.
55. ^ „Best Scottish Band of All Time” (http://www.list.co.uk/article/2658-belle-sebastian-revealed-as-b
est-scottish-band-of-all-time/). The List. Accesat în 2 august 2006.
56. ^ R. T. Lambdin and L. C. Lambdin, Encyclopedia of Medieval Literature (London: Greenwood,
2000), ISBN 0-313-30054-2 (https://en.wikipedia.org/wiki/Special:BookSources/0313300542), p.
508.
57. ^ I. Brown, T. Owen Clancy, M. Pittock, S. Manning, eds, The Edinburgh History of Scottish
Literature: From Columba to the Union, until 1707 (Edinburgh: Edinburgh University Press, 2007),
ISBN 0-7486-1615-2 (https://en.wikipedia.org/wiki/Special:BookSources/0748616152), p. 94.
58. ^ J. T. Koch, Celtic Culture: a Historical Encyclopedia (ABC-CLIO, 2006), ISBN 1-85109-440-7 (ht
tps://en.wikipedia.org/wiki/Special:BookSources/1851094407), p. 999.
59. ^ E. M. Treharne, Old and Middle English c.890-c.1400: an Anthology (Wiley-Blackwell, 2004),
ISBN 1-4051-1313-8 (https://en.wikipedia.org/wiki/Special:BookSources/1405113138), p. 108.
60. ^ M. Fry, Edinburgh (London: Pan Macmillan, 2011), ISBN 0-330-53997-3 (https://en.wikipedia.or
g/wiki/Special:BookSources/0330539973).
61. ^ N. Jayapalan, History of English Literature (Atlantic, 2001), ISBN 81-269-0041-5 (https://en.wiki
pedia.org/wiki/Special:BookSources/8126900415), p. 23.
62. ^ J. Wormald, Court, Kirk, and Community: Scotland, 1470–1625 (Edinburgh: Edinburgh
University Press, 1991), ISBN 0-7486-0276-3 (https://en.wikipedia.org/wiki/Special:BookSources/
0748602763), pp. 60–7.
63. ^ I. Brown, T. Owen Clancy, M. Pittock, S. Manning, eds, The Edinburgh History of Scottish
Literature: From Columba to the Union, until 1707 (Edinburgh: Edinburgh University Press, 2007),
ISBN 0-7486-1615-2 (https://en.wikipedia.org/wiki/Special:BookSources/0748616152), pp. 256–7.
64. ^ R. D. S. Jack, "Poetry under King James VI", in C. Cairns, ed., The History of Scottish Literature
(Aberdeen University Press, 1988), vol. 1, ISBN 0-08-037728-9 (https://en.wikipedia.org/wiki/Spec
ial:BookSources/0080377289), pp. 137–8.
65. ^ J. Buchan (2003). Crowded with Genius. Harper Collins. p. 163. ISBN 0-06-055888-1. Mai
multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor)
66. ^ L. McIlvanney (2005). „Hugh Blair, Robert Burns, and the Invention of Scottish Literature”.
Eighteenth-Century Life. 29 (2): 25–46. doi:10.1215/00982601-29-2-25 (https://doi.org/10.1215%2
F00982601-29-2-25). Mai multe valori specificate pentru |DOI= și |doi= (ajutor)
67. ^ N. Davidson (2000). The Origins of Scottish Nationhood. Pluto Press. p. 136. ISBN 0-7453-
1608-5. Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor)
68. ^ „Cultural Profile: 19th and early 20th century developments” (http://www.webcitation.org/62yP6lc
z7?url=http://www.culturalprofiles.net/scotland/Directories/Scotland_Cultural_Profile/-5402.html).
Visiting Arts: Scotland: Cultural Profile. Arhivat din original (http://www.culturalprofiles.net/scotlan
d/Directories/Scotland_Cultural_Profile/-5402.html) la 5 noiembrie 2011.
69. ^ „The Scottish 'Renaissance' and beyond” (http://www.webcitation.org/62yGHJmza?url=http://ww
w.culturalprofiles.net/scotland/Directories/Scotland_Cultural_Profile/-5403.html). Visiting Arts:
Scotland: Cultural Profile. Arhivat din original (http://www.culturalprofiles.net/scotland/Directories/
Scotland_Cultural_Profile/-5403.html) la 5 noiembrie 2011.
70. ^ „The Scots Makar” (http://www.webcitation.org/62yPZX5d4?url=http://www.scotland.gov.uk/New
s/Releases/2004/02/5075). The Scottish Government. 16 februarie 2004. Arhivat din original (htt
p://www.gov.scot/News/Releases/2004/02/5075) la 5 noiembrie 2011. Accesat în 28 octombrie
2007. Mai multe valori specificate pentru |accessdate= și |access-date= (ajutor)
71. ^ „Duffy reacts to new Laureate post” (http://www.webcitation.org/62yL0dlTE?url=http://news.bbc.
co.uk/2/hi/entertainment/8029388.stm). BBC News. 1 mai 2009. Arhivat din original (http://news.b
bc.co.uk/2/hi/entertainment/8029388.stm) la 5 noiembrie 2011.
72. ^ Harvey, David; Jones, Rhys; McInroy, Neil; Milligan, Christine, ed. (2002). Celtic geographies:
old culture, new times (https://books.google.com/?id=02kVSmK8EwMC&pg=PA142&dq=Scotland
+Celtic+nation&cd=4). Stroud, Gloucestershire: Routledge. p. 142. ISBN 978-0-415-22396-6.
73. ^ Pittock, Murray (1999). Celtic identity and the British image (https://books.google.com/?id=Dv0yf
-tgCocC&printsec=frontcover). Manchester: Manchester University Press(d). pp. 1–5. ISBN 0-
7190-5826-0.
74. ^ „Celtic connections:Scotland's premier winter music festival”
(http://www.celticconnections.com/). Celtic connections website. Celtic Connections(d). 2010.
Accesat în 23 ianuarie 2010. Mai multe valori specificate pentru |lucrare= și |work= (ajutor)
75. ^ „ 'Hebridean Celtic Festival 2010 – the biggest homecoming party of the year” (http://www.hebce
ltfest.com/). Hebridean Celtic Festival website. Hebridean Celtic Festival(d). 2009. Accesat în 23
ianuarie 2010. Mai multe valori specificate pentru |lucrare= și |work= (ajutor)
76. ^ „Site Officiel du Festival Interceltique de Lorient” (https://web.archive.org/web/20100305062016/
http://www.festival-interceltique.com/le-monde-des-celtes-et-de-la-celtie.php). Festival
Interceltique de Lorient website. Festival Interceltique de Lorient(d). 2009. Arhivat din original (htt
p://www.festival-interceltique.com/le-monde-des-celtes-et-de-la-celtie.php) la 5 martie 2010.
Accesat în 23 ianuarie 2010. Mai multe valori specificate pentru |lucrare= și |work= (ajutor)
77. ^ „Welcome to the Pan Celtic 2010 Home Page” (http://www.panceltic.ie/). Pan Celtic Festival
2010 website. Fáilte Ireland(d). 2010. Accesat în 26 ianuarie 2010. Mai multe valori specificate
pentru |lucrare= și |work= (ajutor)
78. ^ „About the Festival” (https://web.archive.org/web/20120119080041/http://www.nationalcelticfesti

val.com/index.php?option=com_content&view=article&id=24&Itemid=26). National Celtic Festival
website. National Celtic Festival. 2009. Arhivat din original (http://www.nationalcelticfestival.com/in
dex.php?option=com_content&view=article&id=24&Itemid=26) la 19 ianuarie 2012. Accesat în 23
ianuarie 2010. Mai multe valori specificate pentru |lucrare= și |work= (ajutor)
79. ^ "Feature: Saint Andrew seals Scotland's independence" (http://www.nas.gov.uk/about/051124.a
sp) Arhivat (https://web.archive.org/web/20130916085046/http://www.nas.gov.uk/about/051124.as
p) în 16 septembrie 2013, la Wayback Machine., The National Archives of Scotland, 28 November
2007, retrieved 12 September 2009.
80. ^ „Feature: Saint Andrew seals Scotland's independence” (https://web.archive.org/web/20130916
085046/http://www.nas.gov.uk/about/051124.asp). The National Archives of Scotland. 28
noiembrie 2007. Arhivat din original (http://www.nas.gov.uk/about/051124.asp) la 16 septembrie
2013. Accesat în 9 decembrie 2009.
81. ^ Dickinson, Donaldson, Milne (eds.
82. ^ G. Bartram, www.flaginstitute.org British Flags & Emblems (http://www.flaginstitute.org/images/p
age10_large.gif) Arhivat (https://web.archive.org/web/20121109055700/http://www.flaginstitute.or
g/images/page10_large.gif) în 9 noiembrie 2012, la Wayback Machine.
83. ^ "National identity" in M. Lynch (ed.
85. ^ „Symbols of Scotland—Index” (http://www.rampantscotland.com/symbols/blsymbols_index.htm).
86. ^ Bain, Robert (1959). Margaret O. MacDougall (ed.), ed. Clans & Tartans of Scotland (revised).
P.E. Stewart-Blacker (heralidic advisor), forward by The R. Hon. C/refountess of Erroll. William
Collins Sons & Co., Ltd. p. 108.
87. ^ „Action call over national anthem” (http://news.bbc.co.uk/1/hi/scotland/4828454.stm). BBC
News. 21 martie 2006. Accesat în 3 noiembrie 2011.
88. ^ „Games team picks new Scots anthem” (http://news.bbc.co.uk/1/hi/scotland/8449939.stm).
BBC. 9 ianuarie 2010.
89. ^ "Explanatory Notes to St. Andrew's Day Bank Holiday (Scotland) Act 2007" (http://www.opsi.go
v.uk/legislation/scotland/en2007/2007en02.htm) Office of Public Sector Information.
90. ^ „Scottish fact of the week: Scotland's official animal, the Unicorn” (http://www.scotsman.com/life
style/heritage/scottish-fact-of-the-week-scotland-s-official-animal-the-unicorn-1-2564399). Accesat
91. ^ „Who invented the television? How people reacted to John Logie Baird's creation 90 years ago”
(http://www.telegraph.co.uk/technology/google/google-doodle/12121474/Who-invented-the-televisi
on-John-Logie-Baird-created-the-TV-in-1926.html). The Telegraph. 26 ianuarie 2016. Mai multe
valori specificate pentru |work= și |newspaper= (ajutor)
92. ^ „Newspapers and National Identity in Scotland” (http://archive.ifla.org/IV/ifla68/papers/051-127e.
pdf) (PDF). IFLA University of Stirling. Accesat în 12 decembrie 2006.
93. ^ „About Us::Celtic Media Festival” (http://www.celticmediafestival.co.uk/about). Celtic Media
Festival website. Celtic Media Festival(d). 2014. Accesat în 3 ianuarie 2014. Mai multe valori
specificate pentru |lucrare= și |work= (ajutor)
94. ^ Soccer in South Asia: Empire, Nation, Diaspora.
95. ^ Gerhardt, W. „The colourful history of a fascinating game. More than 2000 Years of Football” (htt
ps://web.archive.org/web/20060810202927/http://www.fifa.com/en/history/history/0%2C1283%2C
1%2C00.html). FIFA. Arhivat din original (http://www.fifa.com/en/history/history/0,1283,1,00.html)
la 10 august 2006. Accesat în 11 august 2006. Mai multe valori specificate pentru |nume= și
|author= (ajutor)
96. ^ „Official site of the Tennents Scottish Cup” (http://www.scottishcup.org/museum.html). The
Tennents Scottish Cup. Accesat în 10 decembrie 2006.
97. ^ Paul Mitchell(d). „The first international football match” (http://www.bbc.co.uk/scotland/sportscotla
nd/asportingnation/article/0012/index.shtml). BBC. Accesat în 21 septembrie 2014.
98. ^ „Scotland is the home of golf” (https://web.archive.org/web/20080828200541/http://www.pgatou

r.com/2008/tourlife/travel/04/08/trans_atlantic/index.html). PGA Tour(d) official website. Arhivat din
original (http://www.pgatour.com/2008/tourlife/travel/04/08/trans_atlantic/index.html) la 28 august
2008. Accesat în 4 decembrie 2008. „Scotland is the home of golf...”
99. ^ „The Home of Golf” (http://www.gov.scot/News/Releases/2007/03/06090032). Guvernul
scoțian(d). Accesat în 4 decembrie 2008. „The Royal & Ancient and three public sector agencies
are to continue using the Open Championship to promote Scotland as the worldwide home of
golf.”
00. ^ Keay (1994) op cit page 839.
01. ^ Cochrane, Alistair (ed) Science and Golf IV: proceedings of the World Scientific Congress of
Golf.
02. ^ Forrest L. Richardson (2002).
03. ^ The Open Championship – More Scottish than British (http://www.pgatour.com/2007/travel/07/1
6/trans_071607/index.html) Arhivat (https://web.archive.org/web/20121002214520/http://www.pga
tour.com/2007/travel/07/16/trans_071607/index.html) în 2 octombrie 2012, la Wayback Machine.
04. ^ „Medal Tally” (http://www.cgcs.org.uk/team-scotland/medal-tally/). Accesat în 17 septembrie
2014.
05. ^ „Overview and History” (http://www.cgcs.org.uk/past-games/overview-and-history/). Accesat în
17 septembrie 2014.
06. ^ The Scotsman 27 March 2007.
07. ^ „Highlands and Islands Airports – Airport Information” (http://www.hial.co.uk/). Accesat în 17
septembrie 2014.
08. ^ „Prestwick Airport to be nationalised in bid to safeguard jobs” (http://www.heraldscotland.com/ne
ws/transport/prestwick-airport-taken-into-public-ownership.1381239503). The Herald(d). 8
octombrie 2013. Accesat în 8 octombrie 2013. Mai multe valori specificate pentru |work= și
|newspaper= (ajutor)
09. ^ "Disaggregating Network Rail's expenditure and revenue allowance and future price control
framework: a consultation (June 2005)" (http://www.rail-reg.gov.uk/upload/pdf/238.pdf)
[nefuncțională] Office of Rail Regulation(d).
10. ^ „Rail” (http://www.transport.gov.scot/rail). Transport Scotland. Accesat în 15 decembrie 2016.

Bibliografie suplimentară
Devine, T. M. [1999] (2000). The Scottish Nation 1700–2000 (New Ed. edition). Londra:Penguin.
ISBN 0-14-023004-1
Donnachie, Ian and George Hewitt. Dictionary of Scottish History. (2001). 384 pp.
Keay, John, and Julia Keay. Collins Encyclopedia of Scotland (2nd ed. 2001), 1101pp; 4000
articole; cu accent pe istorie
Koch, J. T. Celtic Culture: a Historical Encyclopedia (ABC-CLIO, 2006), ISBN 1-85109-440-7,
999pp
Tabraham, Chris, and Colin Baxter. The Illustrated History of Scotland (2004) extrase și căutare
de text (https://www.amazon.com/gp/reader/1932573011/)
Trevor-Roper, Hugh, The Invention of Scotland: Myth and History, Yale, 2008, ISBN 0-300-13686-
2
Watson, Fiona, Scotland; From Prehistory to the Present. Tempus, 2003. 286 pp.
Wilson, Neil. Lonely Planet Scotland (2013) excerpt and text search (https://www.amazon.com/Lo
nely-Planet-Scotland-Travel-Guide-ebook/dp/B00BJENK4O/ref=sr_1_2?s=books&ie=UTF8&qid=
1385052818&sr=1-2)[nefuncțională]
Wormald, Jenny, The New History of Scotland (2005) extras și căutare de text (https://www.amaz
on.com/dp/0198206151/)
Monografii specializate
Brown, Dauvit, (1999) Anglo-French acculturation and the Irish element in Scottish Identity în
Smith, Brendan (ed.), Insular Responses to Medieval European Change, Cambridge University
Press, pp. 135–53
Brown, Michael (2004) The Wars of Scotland, 1214–1371, Edinburgh University Press., pp. 157–
254
Dumville, David N. (2001). „St Cathróe of Metz and the Hagiography of Exoticism”. Irish
Hagiography: Saints and Scholars. Dublin: Four Courts Press. pp. 172–176. ISBN 978-1-85182-
486-1.
Flom, George Tobias. Scandinavian influence on Southern Lowland Scotch. A Contribution to the
Study of the Linguistic Relations of English and Scandinavian (Columbia University Press, New
York. 1900)
Herbert, Maire (2000). „Rí Érenn, Rí Alban, kingship and identity in the ninth and tenth centuries”.
În Simon Taylor (ed.). Kings, Clerics and Chronicles in Scotland, 500–1297. Dublin: Four Courts
Press. pp. 63–72. ISBN 1-85182-516-9.
MacLeod, Wilson (2004) Divided Gaels: Gaelic Cultural Identities in Scotland and Ireland: c.1200–
1650. Oxford University Press.
Pope, Robert (ed.), Religion and National Identity: Wales and Scotland, c.1700–2000 (University
of Wales Press, 2001)
Sharp, L. W. The Expansion of the English Language in Scotland, (Cambridge University PhD
thesis, 1927), pp. 102–325;
Legături externe
Visit Scotland (http://www.visitscotland.com/), site oficial al comisiei naționale pentru turism din
Scoția.
Hărți (http://maps.nls.uk/) și colecții digitale (https://web.archive.org/web/20060206175033/http://
www.nls.uk/digitallibrary/index.html) la National Library of Scotland(d).
National Archives of Scotland (http://www.nas.gov.uk/), site oficial al Arhivelor Naționale.
Scoția (https://www.curlie.org/Regional/Europe/United_Kingdom/Scotland/) pe Curlie
Scottish Census Results On Line (http://www.scrol.gov.uk/), site oficial al guvernului pentru
rezultatele recensămintelor.
Statistici economice (http://www.gov.scot/Topics/Economy/Statistics) de la Guvernul Scoției.
Scottish Government (http://www.gov.scot/), site-ul oficial al Guvernului Scoției(d).
Scotland.org (http://www.scotland.org/), gateway oficial online pentru Scoția, gestionat de
Guvernul Scoției.
Scottish Parliament (http://www.scottish.parliament.uk/), Parlamentul Scoției(d).
ScotlandsPeople (http://www.scotlandspeople.gov.uk/), resursă oficială guvernamentală pentru
genealogie.
statistics.gov.scot (http://statistics.gov.scot/), acces deschis la o gamă de statistici oficiale despre
Scoția, inclusiv pe zone restrânse.
Gazetteer for Scotland (http://www.scottish-places.info/), ghid al locurilor și al oamenilor din
Scoția, administrat de Royal Scottish Geographical Society(d) și Universitatea din Edinburgh.
Streets of Scotland (http://www.streetsofscotland.co.uk/), fotografii de pe străzile localităților
scoțiene.
Date geografice legate de Scoția (https://www.openstreetmap.org/browse/relation/58446) la
OpenStreetMap
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Scoția&oldid=13327071
Ultima editare a paginii a fost efectuată la 22 martie 2020, ora 01:21.
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.

Scoția Scuta Descriere

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Scoția Scuta Descriere

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

02.06.

2020 Scoția - Wikipedia

Scoția (în engleză Scotland, pronunțat /ˈskɒt.lənd/;

au contribuit cu toate la continuarea culturii și Monarhie

Grupurile de coloniști a început construirea primei permanente

Romanii au ridicat zidul lui Hadrian pentru a controla triburile de pe

Ocupația militară romană a unei părți semnificative a ceea ce este acum

Regatul Picților (cu centrul în Fortriu(d) în secolul al VI-lea) a fost statul

Regatul Picților așa cum se prezenta el la începutul secolului al VIII-lea,

De la o bază teritorială din estul Scoției, la nord de râul Forth și la sud de

Moartea lui Alexandru al III-lea , în luna martie 1286, urmată de cea a

Începutul Erei Moderne

În 1698, Company of Scotland(d) a încercat un proiect de a pune la punct o colonie comercială

Pretendenții detronați, din ramura Stuart iacobită(d) au rămas

Legea Scoțiană de Reformă din 1832(d) a crescut numărul de

Waverley(d) în 1814, este considerată a fi primul roman istoric.[78] A

După ani lungi de luptă în politica

Împreună, industrializarea, urbanizarea și Perturbarea din 1843 au subminat tradiția școlilor

La începutul secolului al XX-lea

Scoția a jucat un rol major în efortul britanic din Primul Război

Războiul a adus apariția unei mișcări radicale numită „Red

După 1945, Scoția situația economică s-a înrăutățit treptat din

Geografie și istorie naturală

Întreaga Scoție a fost acoperită cu gheață în timpul erelor glaciare din

Highlands și Insulele(d) se află la nord și la vest de falia tectonică din

O importantă excepție de la cele de mai sus o constituie straturile

Fauna sălbatică a Scoției este tipică pentru nord-vestul Europei,

Scoția are trei limbi oficial recunoscute: engleza, scots și gaelica

Există mult mai multe persoane de origine scoțiană care trăiesc în

În august 2012, populația Scoției a ajuns la un nivel record de 5,25 de milioane de

mutat aici din Țara Galilor, Irlanda de Nord sau Anglia.

Monarhia Regatului Unit continuă să utilizeze o varietate de

Parlamentul Scoțian poate da asupra unor chestiuni deconcentrate consimțământ legislativ, o

Parlamentul Scoțian este un legislativ unicameral cu 129 de

Politica de descentralizare a fost susținută de cele trei partide

În urma referendumului privind apartenența Regatului Unit la Uniunea Europeană, de la 23 iunie

Printre împărțirile istorice ale Scoției se numără mormaeratele(d), stewartatele(d), comitatele(d),

Scoția modernă este împărțită în diferite moduri, în funcție de

Colegiile electorale ale Parlamentului Scoțian sunt în număr de

Dreptul civil și penal

Din banii cheltuiți pe apărare de Regatul Unit în 2013, circa 3,3

Edinburgh este centrul serviciilor financiare din Scoția, multe

Asistența medicală în Scoția este asigurată în principal de către

Sistemul de învățământ scoțian este diferit față de restul

Intermediate(d) sau Higher(d) și Advanced Higher(d). Un număr

Imaginea sfântului Andrei, martirizat pe o cruce în forma de X, a apărut

Autostrăzile și drumurile principale(d) importante sunt gestionate de Transport Scotland(d). Restul

Scoția are cinci aeroporturi internaționale (Glasgow(d), Edinburgh(d), Aberdeen(d), Glasgow

Network Rail Limited deține și operează infrastructuri fixe active

Servicii regulate de transport operează între Scoția continentală

Serviciile pentru Insulele Nordice(d) sunt operate de Serco

Alte rute sunt operate de către autoritățile locale.

49. ^ „Scotland Regained, 1297–1328” (http://www.nationalarchives.gov.uk/utk/scotland/regained.ht

94. ^ T. M. Devine, The Scottish Nation, pp. 91–100.

22. ^ „Southern Uplands” (https://web.archive.org/web/20041128062644/http://www.tiscali.co.uk/refer

67. ^ The US Census 2000 (http://factfinder.census.gov/servlet/QTTable?_bm=y&-geo_id=01000US&

86. ^ „Government of Scotland Facts” (https://web.archive.org/web/20100503130512/http://www.scotl

28. ^ „The Global Financial Centres Index 19” (http://www.longfinance.net/global-financial-centre-inde

44. ^ „Understanding Scottish Qualifications” (https://web.archive.org/web/20120522144025/http://ww

78. ^ „About the Festival” (https://web.archive.org/web/20120119080041/http://www.nationalcelticfesti

98. ^ „Scotland is the home of golf” (https://web.archive.org/web/20080828200541/http://www.pgatou

10. ^ „Rail” (http://www.transport.gov.scot/rail). Transport Scotland. Accesat în 15 decembrie 2016.

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 22 martie 2020, ora 01:21.