M-am pomenit greşind. Din când în când M-am pomenit din vina mea flămând Şi m-am însîngerat în spinii De pe cărările spre zările luminii.
Dar dacă cineva gigantic va veni
Şi mi-ar rosti: Eu îţi dau viaţa toată Neîncepută, nepătată, Dar să mi-o dai apoi în seamă mie S-o duc înspre visata zare purpurie Pe drum neocolit, de netezime, Pe drumul neştiut decît de mine... Deci astfel de mi-ar spune Eu aş simţi că tot ce-mi spune-i putred, Cu hotărîre i-aş răspunde: - Nu cred! De poţi schimba secara-n trandafir,
De-mi poţi schimba viaţa, nu mă mir:
Chiar de-ai schimba bătrânii în copii, Drum drept şi neted tu nu poţi să ştii - Şi chiar de-ai ştii, păşind în urma ta Nimic n-aş mai simţi şi n-aş vedea. Eu sînt aici, cu fraţii mei în jur, Cu ei mărşăluiesc şi rîd şi-njur, E-un soare faţa-n raze să ne scalde, Păşind spre el străbatem ţinuturi tot mai calde Iar de priveşti atent la cercetare Şi nouă de pe frunte prind raze să ne zboare. E drumul greu. Străbatem prăpăstii şi cascade Şi suferim, dar ştim c-aşa se cade. Ţinuturile-acestui veac lung, clocotitor Vreau doar cu paşii mei să le măsor.