Scurt istoric ştiinţific al psihoterapiei

1. Naşterea psihoterapiei moderne este datată cu aproximativ 100 de ani în urmă,

odată cu celebra pacientă a lui J. Breuer, Anna O.
2. termenul de psihoterapie a apărut în Anglia şi aparţine psihiatrului D.H. Tuke –
promotorul unui curent de gândire medical psihologică ce încearcă să ateste
influenţa spiritului asupra corpului. Lucrarea sa de referinţă se numea „Influenţa
minţii asupra corpului în stare de sănătate şi boală”
3. Termenul de psihoterapie a fost consacrat însă în Franţa, odată cu studiul lui
Bernheim „Hipnoză, sugestie şi psihoterapie” (1891), termenul fiind apoi preluat
atât de medici cât şi de scriitori. St. Zweig vorbea de „vindecarea spiritului prin
spirit” şi „vindecarea corpului prin spirit”
4. Zweig a fost probabil influenţat de Charcot, autorul afirmaţiei axiomatice „pentru
boală psihică, tratament psihic”. Fiind titularul primei catedre de psihiatrie din
lume, Charcot înfiinţează la Spitalul Salpetriere un adevărat centru de
perfecţionare în domeniul bolilor mintale, unde au lucrat ca asistenţi nume celebre
în psihiatrie: Freud, Binet şi Bernheim
5. Un impuls decisiv în dezvoltarea psihoterapiei l-au constituit ideile lui Bernheim
care reanalizează şi reconsideră ideile postulate de profesorul său Charcot asupra
fenomenelor sugestiei şi hipnozei şi pune bazele psihanalizei. Bernheim consideră
hipnoza ca fiind un somn determinat prin sugestie, iar orice sugestie (deci şi
hipnoza) constituie o abordare superficială ce se adresează în special
simptomelor. Psihoterapia autentică trebuie să meargă în profunzime, căutând
elucidarea şi respectiv eliminarea rădăcinilor tulburării – acestea fiind premisele
psihanalizei
6. O contribuţie importantă la dezvoltarea psihoterapiei a adus-o Piere Janet, care,
inspirat din ideile Şcolii de la Salpetriere, publică lucrarea „Medicaţiile
psihologice” şi ţine două conferinţe (Boston şi Paris) referitoare la noţiunile
psihologice implicate în metodele de psihoterapie
7. Alfred Binet propune extinderea aplicării sugestiei şi în general a psihoterapiei în
domenii extramedicale, în special în cel al pedagogiei.
8. Psihoterapia modernă foloseşte la rândul ei idei preluate din psihopedagogie,
sociologie, etică, filosofie

Ca tehnică terapeutică psihoterapia este în fapt o expresie a culturii, care include

reguli de conduită şi valori morale, care, la rândul lor, descind din norme şi modele
culturale
Tehnicile de psihoterapie, deşi inspirate de o anumită teorie psihologică sau de un
anumit curent filosofic, sunt o expresie a practicii medicale. Dar, tulburarea mintală
implică atât în simptomatologie dar mai ales în etiologie o componentă socială iar
soluţiile propuse de psihoterapie reflectă spiritul vremii în care trăieşte subiectul şi
sunt o expresie a culturii acesteia. În acest sens, psihoterapia nu urmăreşte doar
eliminarea simptomelor ci şi asimilarea unor norme de conduită expectate de
societate, dar şi asimilarea normelor culturale şi în special a valorilor morale
 Accepţiunile psihoterapiei

Odată cu creşterea complexităţii şi a numărului metodelor sale, definirea

psihoterapiei a devenit din ce în ce mai dificilă, fiind marcată adesea de ambiguitate
În ansamblu, definiţiile psihoterapiei pot fi sistematizate în mai multe categorii:
1. Definiţii acţional operaţionale, care consideră că
 „psihoterapia constituie un demers mutual între terapeut şi pacient, demers
orientat spre investigarea şi înţelegerea naturii suferinţei psihice a celui din
urmă în scopul vindecării suferinţei” Karasu
 o relaţie de îngrijire profund umană şi de încredere reciprocă între două
persoane, în care pacientul suferă de o tulburare psihică, iar terapeutul
posedă pregătirea, aptitudinile şi motivaţia pentru a diminua această
suferinţă, prin interacţiuni conştiente, verbale şi nonverbale”
2. Definiţii descriptiv – didactice prezintă psihoterapia ca:
 O disciplină ştiinţifică destinată să faciliteze schimbări ale
comportamentului uman prin operaţii tehnice specifice sau ca:
 O procedură de tratament sau un ansamblu de proceduri mediate printr-un
schimb verbal între pacient şi clinician, al cărui scop este ameliorarea
simptomelor şi îmbunătăţirea adaptării sociale
3. Definiţii descriptiv – comprehensive, care consideră psihoterapia ca:
 O formă de tratament psihologic, structurată în tehnici şi metode specifice,
aplicate în mod deliberat, în grup sau individual, de către un terapeut
specializat:
a. omului sănătos, aflat în dificultate, căruia îi conferă confortul
moral şi o mai bună sănătate
b. celui cu dificultăţi de relaţionare, în scopul unei mai bune integrări
c. celui suferind somatic, pe care îl conduce spre alinare
d. celui alienat, căruia îi dezvoltă capacităţi de reorientare în viaţă şi
de resocializare