RESPONSABILITATE SOCIALA Ș I

RESPONSABILITATE JURIDICA

Responsabilitatea reprezinta - aptitudine a persoanei de a-si da seama de sensul,

importanta si urmarile actiunilor pe care le savarseste, precum si de a-si dirija liber vointa,
potrivit cu scopurile urmarite.
Ansamblu de reglementari privind consecintele care decurg in sarcina unei persoane
din incalcarea unei obligatii si care in indatorirea ei de a repara prejudiciul cauzat si de a
suporta, cand este cazul, o sanctiune.
Dictionarul "Larousse"1, consemneaza pentru termenul de "responsabilitate" mai
multe sensuri:
"Obligatia de a repara daunele altuia, cauzate de el insusi ori de catre o persoana care
depinde de el sau de un animal ori un lucru aflat in paza sa; obligatia de a suporta pedeapsa
prevazuta pentru infractiunea comisa; capacitatea de a lua o decizie fara avizul prealabil al
autoritatii superioare; necesitatea pentru un ministru de a-si abandona functia atunci cand
parlamentul ii refuza increderea...; responsabilitatea colectiva - faptul de a considera pe toti
membri unui grup ca responsabili solidari pentru actul comis de catre unul din membrii
grupului" .
Din aceasta definitie desprindem ideea ca responsabilitatea constituie o obligatie
impusa sau recunoscuta de lege, persoanei private sau publice, de a face ori de a da
socoteala pentru ea sau pentru altul aflat in grija sa.
De asemenea din definitie reiese caracterul general declarativ, dar in mod eronat in
definitia data, se arata ca responsabilitatea opereaza dupa savarsirea faptului declansator al
acesteia, si in baza unei actiuni a celui vatamat.
Acelasi dictionar pentru termenul de "responsabil" consemneaza doua sensuri: "cel
care trebuie sa raspunda", sa fie garantat pentru propriile sale actiuni sau ale altuia pe care le
determina; persoana care are capacitatea de a lua decizii, dar care trebuie sa dea socoteala
unei autoritati superioare sau celor care i-au acordat mandatul . Se observa prin urmare ca
responsabilitatea este anterioara raspunderii care este de fapt o materializare a
responsabilitatii.
Dictionarul explicativ al limbii romane, pune semnul egalitatii intre "responsabilitate"
si "raspundere", definind "responsabilitatea" ca o obligatie de a efectua un lucru, de a
raspunde, de a da socoteala de ceva.2

1
Dictionarul Larousse
2
Dictionarul explicativ al limbii romane
 Prof. C.G. Dissescu in studiul "Putere si responsabilitate guvernamentala" trateaza
"responsabilitatea" ca un principiu si o asociaza cu principiul separatiei puterilor, aratand ca
"responsabilitatea juridica" este "fixarea, masurarea consecintelor unui act" ipotetic, prin lege.
Tot prof. C.G. Dissescu, afirma ca in Grecia, libertatea s-a nascut - odata cu responsabilitatea
- si in special odata cu raspunderea.3

RESPONSABILITATEA SOCIALA
Responsabilitea este un fenomen social ce exprimă un act de angajare a individului în
procesul interacţiunii sociale; conceptul responsabilitaţii se raportează la libertarea acţiunii
omului într-un context social-isoric determinând responsabilitatea unui fenomen pe care
agentul şi-l asumă; responsabilitatea agentului se instituie în raport cu colectivitatea şi cu
întreaga societate şi ea consta în aderarea agentului în mod conştient şi liber la idealurile
colectivitaţii4.
O alta definire a responsabilitatii atribuie termenului de responsabilitate, semnificaţia
de asumare conştientă şi deliberată în faţa colectivitaţii şi a propriei conştinţe, a unei atitudini
faţă de colectivitate, a griji faţă de succesul sau riscul, rezultând şi eficienţa, consecinţele şi
valoarea activitaţii pe care agentul o desfăşoară sau o conduce în beneficiul colectivităţii din
care face parte şi care este afectată de rezultatul acestei acţiuni5.
Din perspectiva sociologiei juridice, responsabilitatea reprezinta o asumare a
raspunderii fata de rezultatele actiunii sociale a omului, in acest context, actiunea sociala este
cadrul nemijlocit de manifestare a responsabilitatii, pe de-o parte iar pe de alta parte, reiese ca
libertatea este o conditie fundamentala a responsabilitatii…responsabilitatea este un fenomen
pe care agentul şi-l asumă; responsabilitatea agentului se instituie în raport cu colectivitatea şi
cu întreaga societate şi ea consta în aderarea agentului în mod conştient şi liber la idealurile
colectivitaţii
Tipurile de responsabilitate se structureaza in realitatea sociala in functie de natura
relatiilor interumane, existand practic, atatea forme de responsabilitati sociale, cate tipuri de
raporturi se structureaza intr-o societate data.6
Responsabilitatea sociala are diferite forme de manifestare:
- responsabilitate morala;
- responsabilitate religioasa;
- responsabilitate politica
- responsabilitate profesionala
- responsabilitate politica;
- responsabilitate juridica .
- responsabilitate stiintifica, artistica, etc.
Responsabilitate juridica
Introducere

3
C.G. Dissescu "Putere si responsabilitate guvernamentala"
4
Doru Silviu Luminosu, Vasile Popa , Sociologie juridică , Editura Helicon , Timisoara, 1995, p 204 - 206
5
Mihai Florea, Responsabilitatea acţiunii sociale, Editura sţiintifica şi enciclopedica , Bucuresti , 1976, p 215-
217
6
Dr. Iustin Stanca, Sociologie juridica, Editura ‘Concordia”, Arad, 2000, p 115
În literatura juridică predomină termanul de ”răspundere”, dar este folosit cu aceeași valoare și sens,
termenul de ”responsabilitate”. Dicționarul explicativ al limbii române confirmă de opotrivă termenul
de ”răspundere” (p.778) și pe acel de ”responsabilitate” (p.800), dîndu-le aproape același sens. Numai
că, atunci cînd explică cuvîntul ”răspundere” dicționarul precizează în plus că în sens juridic aceasta
înseamnă ”consecința rezultată din neîndeplinire legale”.
În limba română prezența acestor două sinonime ”răspundere” și ”responsabilitate” se explică printr-o
etimologie multiplă, latină și franceză, care în ultima analiză rămîne numailatină.
Folosirea fregventă a surselor franceze a pus în circulație la noi termenul de ”responsabilitate”. În
realitate, fiecare limbă latină pentru desemnarea aceleiași noțiuni, are după cum s-a arătat, termenul ei
propriu și unic: la responsabilite, în franceză, responsabilidad în spaniolă, responsabilita în italiană și
răspundere în română.
Viața socială nu poate fi concepută fără răspundere. Cînd se naște dreptul omului de a trăi, se naște și
obligația de a lăsa și pe alții să trăiască. Este o realizare enormă a societății umane, că existența ei se
desfășoară într-un cadru normal. Altfel nici nu poate fi concepută. Această nevoie este satisfăcută prin
respectarea normelor morale, religioase, politice, pe baza cărora se realizează armonia socială și sînt
puse la adăpost valorile umane. Orice abatere de la aceste norme atrage după sine o răspundere
morală, religioasă, politică sau juridică, care constă în obligația ”de a suporta consecințele respectării
unor reguli de conduită, obligația ce incumbă autorului faptei contrare acestor reguli și care poartă
întotdeauna amprenta dezaprobării sociale a unei asemenea conduite”. 7Specificul răspunderii juridice
constă în faptul că ea se referă la obligația de a răspunde pentru încălcarea normei juridice.
Răspunderea juridică este o măsură de constrîngere aplicată de către stat pentru comiterea unei fapte
ilicite și exprimă prin aplicarea unor sancțiuni cu caracter material, organizațional sau de ordin
personal.
Răspunderea juridică este complexul de drepturi și obligații conexe care potrivit legii, se nasc ca
urmare a săvîrșirii unei fapte ilicite și care constituie cadrul de realizare a constrîngerii de stat, prin
aplicarea sancțiunilor juridice în scopul asigurării stabilității raporturilor sociale și a îndrumării
mambrilor societății în spiritul respectării ordinii de drept.
Importanța răspunderii juridice
Răspunderea juridică- forma cea mai gravă a răspunderii sociale- este una dintre instituțiile de bază ale
drepturilor care îl însoțește obligatoriu în timp și spațiu ca o garanție a afirmării lui. Este o parte
indispensabilă a unui întreg care nupoate fi conceput fără ea. Răspunderea se ridică ca un obstacol în
calea negării dreptului. Ea rămîne în umbră cîtă vreme dreptul în acțiunea sa este identic cu el însuși. 8
Concepția lui Platon despre rolul pedepsei, deci cel al răspunderii penale, își păstrează pe deplin
valabilitatea. Așa cum remarcă Constantin Tstatsos, autorul celebrelor Dialoguri și al Legilor, Platon
este primul care a formulat, cu peste două milenii în urmă, teoria prevenției generale și particulare în
cel mai limpede mod.9
Pentru Aristotel pedeapsa ete mai ales un mijloc de educare, un mijloc care duce , prin puterea
psihologică exercitată la atitudinea corectă. În aceste sens el notează că ”pedepsele sînt uneori
remediu”.Aristotel are în vedere noțiunea de despăgubire acolo unde este posibil și în cazul în care
”crima are sensul de pagubă, care trebuie și poate să fie răscumpărată după principiile dreptății
corective. Pedeapsa este o sancțiune suplimentară, despăgubirea primează”.
Principiile răspunderii juridice
1. Orice răspundere juridică are un temei, un fundament. Acesta nu este altceva decît fapta cu
capacitatee juridică, care se caracterizează prin însușirile prezentate în această temă. Lipsa uneia dintre

7
Mircea Costin.Răspundere juridică;p.19.
8
Gheorghe Lupu, Vasile Lupu. Fundamentul și finalitatea răspunderii juridice//Analele Științifice ale
Universității ”Al.I.Cuza”.Tomul XXXIII (Serie nouă). Secțiunea ”științe juridice”.-Iași, 1987,p.51)
9
Constantin Tstatsos. Filosofia socială a vechilor greci. București: Univers, 1979,p.158.
acestea, a unei singure însușiri, înlătură răspunderea juridică sau o poate înlocui cu una mai puțin
gravă.
2. Legalitatea răspunderii juridice, sau principiul legalității răspunderii juridice. Nu există răspundere
juridică în afara legii. Legea determină temeiul, nașterea răspunderii juridice, formele și întinderea ei.
Principiul, legalității rămîne fundamentul pentru întreaga activitate de stat. Supremația legii
caracterizează întreaga activitate a statului de drept.
3. Orice persoană răspunde pentru fapta proprie, sau principiul răspunderii personale. Principiul
răspunderii personale presupune răspunderea strictă a persoanei care a săvîrșit fapta ilicită. Aceasta
este regula răspunderii directe. Nici o răspundere pentru altul sau pentru altceva nu este posibilă decît
dacă legea o prevede anume. Răspunderea juridică este strict legată de persoana care a săvîrșit fapta
ilicită, întinderea ei fiind stabilită în funcție de circumstanțele personale ale autorului.
4. Proporționalitatea răspunderii juridice, sau principiul justiției sancțiunii. Sancțiunea este necesară a
fi numai pe măsura faptei: nici mai mare, nici mai mică. Este ceea ce în dreptul penal poartă
denumirea de ”principiul individualizării juridiare a răspunderii penale”. 10O sancțiune bine dozată este
de natură să sporească încrederea în lege și justiție, atît a celui sancționat, cît și a victimei. Principiul
justiției sancțiunii presupune, în primul rînd, proporționalitatea sancțiunii în raport cu gravitatea faptei
ilicite.
5. Principiul răspunderii pentru fapte săvîrșite cu vinovăție. Orice subiect de drept poate fi sancționat
numai atunci cînd este vinovat și numai în limitele vinovăției sale. Vinovăția este unul din temeiurile
tragerii la răspundere juridică. Principiul răspunderii pentru feptele săvîrșite cu vinovăție are o mare
importanță și pentru realizarea efectului educativ pe care îl are răspunderea juridică. Prin stabilirea
răspunderii juridice se urmărește îndreptarea în viitor a autorului faptei ilicite.
6. Principiul obligavității tragerii la răspundere. Orice faptă ilicită trebuie să fie depistată, să fie
stabilite persoanele care au comis-o și, ținîndu-se cont de toate împrejurările care au importanță la
stabilirea corectă a răspunderii juridice, aceste persoane să fie sancționate în conformitate cu
prevederile sancțiunii normei juridice violate, în virtutea realizării scopului tragerii persoanei la
răspundere juridică.
7. Principiul operativității răspunderii juridice. Aplicarea sancțiunii reprezintă reacția societății prin
forța de constrîngere a statului față de faptele ilicite. O asemenea reacție să fie operativă.
8. Principiul potrivit căruia unei singure violări a normei juridice corespunde o singură imputare a
răspunderii. O persoană nu poate fi pedepsită pentru una și aceeași faptă de mai multe ori.
Temeiurile tragerii la răspundere juridică
Pentru survenirea oricărui tip de răspundere juridică sînt necesare următoarele condiții:
-fapta ilicită,
-survenirea unui rezultat dăunător (a unor consecințe negative),
-legătura cauzală dintre fapta ilicită și consecințele care au survenit,
-vinovăția.
A. Caracterul ilicit al faptei (fapta ilicită)
Ilicitul rezidă, în impactul dintre conduita umană și prescripția normei juridice. Este ilicită conduita
umană care este contrară dispoziției normei juridice. Caracterul ilicit nu este susceptibil de gradare ca
în cazul culpei sau al caracterului antisocial. 11Fapta ilicită are două modalități de comportare ilicită, și
anume: acțiunea și inacțiunea.
Acțiunea reprezintă modalitatea cea mai fregventă de realizare a conduitei ilicite. Ea presupune
întotdeauna încălcarea unei norme juridice care interzice ceva.
10
Ioan Oancea. Tratat de drept penal. Partea Generală, p.266.
11
Gheorghe Lupu,Vasile Lupu. Fundamentul și finalitatea răspunderii juridice,p.55; Gheorghe C.Mihai, Radu
I.Motica. Fundamentele dreptului. București:ALL BECK,1999,p.141 și următoarele.
Inacțiunea constă dintr-o abținere de la o acțiune, impusă persoanei prin normă juridică, cum ar fi
bunăoară: neacordarea de ajutor unui bolnav și lăsarea în primejdie (art.162,163 din Codul penal al
R.M).
B. Caracterul antisocial al faptei
Pentru a deveni fundament al răspunderii juridice, fapta umană ilicită trebuie să aibă, în mod necesar,
în cazul unei cauzalități precise, consecințe negative în planul relațiilor sociale.
C. Legătura cauzală dintre fapta ilicită și rezultatul dăunător.
Știința dreptului pornește de la premisa conform căreia răspunderea juridică se declanșează și
subiectul faptei ilicite este tras la răspundere cu condiția că rezultatul ilicit este o consecință
nemijlocită a faptei ilicite.
D. Caracterul culpabil sau vinovat al faptei.
Este o trăsătură de ordin subiectiv, de natură psihică. Ea reprezintă ”o anumită atitudine a conștiinței si
a voinței față de faptă și urmări, anume: și-a dat seama despre faptă și a voit urmările (intenție) sau nu
și-a dat seama, dar putea să-și dea seama (culpa). 12
Intenția, ca formă a vinovăției, îi revine cunoașterii caracterului antisocial al faptei și acceptării
urmărilor ei negative. Intenția poate fi directă și indirectă. Intenția directă, are loc, atunci, cînd
persoana (subiectul,făptuitorul) își dă seama de caracterul socialmente periculos al acțiunii sau al
inacțiunii sale, a prevăzut survenirea consecințelor negativeale acesteia și dorește săvîrșirea acestei
fapte cu survenirea anume a acestor consecințe, acționînd anume în acest scop.
Intenția indirectă presupune că subiectul prevede caracterul ilicit al faptei sale și al urmărilor acestora,
că nu dorește, dar conștiincios admite și acceptă producerea faptei și a urmărilor ei.
Culpa (imprudența) este acea formă a vinovăției, în care autorul faptei ilicite nu prevede consecințele
faptei sale, deși trebuia să le prevadă, sau, prevăzîndu-le, spera în mod ușuratic că ele nu se vor
produce. Imprudența îmbracă două forme:
a) sineîncrederea-cînd autorul prevede caracterul ilicit al faptei sale și urmările acesteia, nu le dorește,
nu le acceptă, dar, în virtutea unor împrejurări, speră cu ușurință că nu se vor produce.
b) neglijența-cînd autorul faptei nu a prevăzut posibilitatea survenirii unor asemenea consecințe
negative, deși trebuia să le prevadă.
Scopul răspunderii juridice
Scopul răspunderii juridice constă în apărarea valorilor sociale puse sub scutul legii în primul rînd a
personalității umane, în restabilirea armoniei sociale și în educarea omului. 13
Legea stă de pază la ordinea socială, în primul rînd, prin însăși reglementarea legală a răspunderii
juridice în diferite ramuri ale dreptului.
Aplicarea răspunderii în concret realizează prevenirea generală și specială. Adică împiedică
continuitatea activității antisociale și previne noi încălcări din partea celor care vor să facă rău.
În scopul educativ vine justiția ca să completeze ceea ce nu s-a putut face de către școală, familie,
mediul social.
Subiecții răspunderii juridice
Subiect al răspunderii juridice este persoana împotriva căreia se exercită constrîngerea de stat prin
aplicarea de sancțiuni juridice. Toate cazurile de săvîrșirea unei fapte ilicite au un subiect al
răspunderii juridice. Există totuși și excepții, de exemplu, persoana răspunde pentru dauna pricinuită
de animalele sau păsările care se află sub ocrotirea sa. 14

12
Ioan Oancea.Tratat de drept penal.Partea Generală,p.114,В.В.Лазарев, Общая теория государство и
права,p.236.
13
Gheorghe Lupu, Vasile Lupu. Fundamentul și finalitatea răspunderii juridice, p.57.
14
Vasile Crețu, Gheorghe Avornic, Sergiu Borș și al. Bazele statului și dreptului Republicii Moldova., p.89-90.
Subiect al răspunderii juridice poate fi atît persoană fizică, cît și anumite colectivități.
Persoana fizică
O pesoană fizică poate fi considerată subiect al răspunderii juridice dacă întrunește anumite condiții:
să aibă capacitatea de a răspunde și să acționeze în mod liber. Subiecții răspunderii juridice pot fi doar
persoanele capabile de a înțelege caracterul faptei sale și consecințele acesteia, vîrsta persoanei fizice
responsabile este deasemenea expres fixată de legiuitor.
Subiecți colectivi
Subiecții colectivi (în primul rînd persoanele juridice), pot răspunde numai din punct de vedere civil,
comercial și, în cazuri mult mai rare administrativ. Indiferent de forma răspunderii juridice la care sînt
supuși subiecții colectivi,sancțiunile sînt în special de ordin patrimonial.
Modurile răspunderii juridice
Sînt mai multe forme de răspundere juridică, acestea ar fi: răspunderea constituțională, administrativă,
disciplinară, penală, civilă, comercială, materială, răspunderea patrimonială a membrilor cooperatori,
răspunderea familiară.
Răspunderea penală: Reprezinta raportul juridic penal care ia naștere în urma săvîrșirii infracțiunii.
Orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere statului, suveranității, independenței și unității
statului, persoanelor și drepturilor acesteia, precum și întregii ordini juridice și pentru sancționarea
căreia este necesară aplicarea unei pedepse. Subiectele raportului juridic penal sunt statul, pe de o
parte, ca reprezentant al societății cu competența de a trage la răspundere infractorul, de a aplica
sancțiunea prevăzută în legea penală și de a-l constrînge să o execute, și pe de altă parte, infractorul,
chemat să răspundă pentru săvîrșirea infracțiunii și obligat să se supună sancțiunii aplicate în vederea
restabilirii ordinii de drept pe care a încălcat-o.
Prin formele și implicațiile sale, pedeapsa penală este cea mai gravă dintre toate sancțiunile juridice. 
Răspunderea contravenţională
Ea intervine doar în cazul săvârşirii unei contravenţii, adică a unei fapte reglementate de lege ca şi
contravenţie, prevăzute în normele codului contravențional. Cele mai întâlnite sancţiuni
contravenţionale sunt amenzile contravenţionale.
Răspunderea juridică disciplinară
  Angajatorul este în drept să aplice măsurile de răspundere disciplinară doar în cazul comiterii de
către salariat a încălcărilor disciplinare manifestate prin nexecutare sau executare nesatisfăcătoare a
obligaţiunilor sale funcţionale. Respectiv, pentru delictele comise în timpul liber salariatul nu poate fi
tras la răspundere disciplinară. Încălcările sînt prevăzute în codul muncii și statutile disciplinare
reglementate de ordine internă de la instituție. Pentru abateri disciplinare sînt prevăzute și sancțiuni
disciplinare.
Răspunderea civilă
Are loc pentru săvîrșirea delictelor civile, prevăzute în Codul civil al Republicii Moldova, poate fi
delictuală sau contractuală.
Răspunderea civila delictuală se întemeiază pe o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, autorului faptei
revenindu-i obligaţia de a repara prejudicial cauzat prin fapta sa, a celui pentru care răspunde, a
animalului ori pentru ruina edificiului.
Răspunderea civilă contractuală rezultă din nerespectarea clauzelor unei convenţii, prejudiciul fiind
cauzat chiar de această neexecutare a clauzei contractuale.
Răspunderea juridică materială
Este o modalitate de răspundere juridică reglementată de normele dreptului muncii pentru comiterea
unui prejudiciu material prin comportarea ilicită de către o parte a raportului juridic de muncă
celeilalte părți în procesul de muncă la întreprinderi, instituții și organizații. Recuperarea prejudiciului
depinde de modalitatea de răspundere materială, care poate fi limitată (parțială) sau totală (deplină).
Răspunderea materială limitată constituie obligația salariatului de a compensa unității prejudiciul
material cauzat de el, în limitele cîștigului mediu lunar sau ale salariului de funcție pentru trei luni.
Răspunderea materială deplină constituie obligația salariatului de a compensa unității prejudiciul
material în volum integral. Cazurile tragerii la răspunderea materială deplină sînt expres reglementate
în legislația muncii.
Cauzele care exclud răspunderea juridică
Cazurile cînd răspunderea juridică este exclusă sînt denumite ”cauze de neresponsabilitate” sau ”cauze
exoneratoare de răspundere”. Acestea ar fi: legitima apărare, starea de extremă necesitate, eroare de
fapt, forța majoră, iresponsabilitatea, constrîngerea fizică sau psihică, reținerea infractorului, riscul
întemeiat”.
Legitima apărare.15 Persoana care săvîrșește o faptă de apărare pentru a respinge un atac direct,
imediat, material și real, îndreptat împotriva sa, punîndul în pericol grav, se consideră că este în stare
de legitimă apărare, deasemenea și persoana care săvîrșește fapta pentru a împiedica pătrunderea,
însoțită de violență periculoasă pentru viața și sănătatea sa, într-un spațiu de locuit sau într-o altă
încăpere.
Stare de extremă necesitate.16Persoana care săvîrșește fapta pentru salvarea vieții sale, integrarea
corporală sau sănătatea sa sau a altei persoane, ori un interes public de la un pericol care nu poate fi
evitat în alt mod, este socotită în stare de extremă necesitate. Contrariul este atunci cînd persoana este
considerată că și-a dat seama că provoacă urmări vădit mai grave decît cele care s-ar fi putut produce
dacă pericolul nu era înlăturat.
Eroarea de fapt este prezentă atunci cînd autorul nu cunoaște anumite împrejurări de care depinde
caracterul ilicit al faptei sale, în momentul cînd a săvîrșit-o.
Forța majoră are loc atunci cînd fapta apare în împrejurări străine și neașteptate.
Iresponsabilitatea.17Iresponsabilitatea este starea psihică a făptuitorului care nu înțelege, nu conduce
cu acțiunile ori inacțiunile sale și, din cauza unor boli psihice cronice, a unei tulburări psihice
temporare sau a altei stări patologice ș.a., nu poate să-și dea seama de consecințele faptelor săvîrșite.
Constrîngerea fizică sau psihică.18Sînt împrejurările care înlătură răspunderea juridică, dacă subiectul
a săvîrșit fapta fiind constrîns fizic sau psihic, cauzînd daune intereselor ocrotite de lege. Se consideră
constrîngere fizică acea constrîngere căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.
Reținerea infractorului.19Acțiunea persoanei săvîrșită în scopul reținerii persoanei care a comis o
infracțiune și predării ei organelor de drept, nu constotuie o faptă ilicită.
Riscul întemeiat.20Riscul se consideră întemeiat dacă scopul socialmente util urmărit nu a putut fi
realizat fără un anumit risc și dacă persoana care l-a admis a luat măsuri necesare pentru a preveni
cauzarea de daune intereselor ocrotite de lege.
Concluzie
Răspunderea juridică este reglementată de norme juridice și are loc doar în cazul săvîrșirii unei fapte
ilicite, pentru care făptuitorul primește o sancțiune juridică corespunzătoare. Formele răspunderii
juridice corespund tipurilor de încălcări de drept. Sunt cazuri care exclud răspunderea juridică, acestea

15
Codul penal al Republicii Moldova//Monitorul Oficial al Republicii Moldova.- 2002. –Nr.128-129 (1013-
1014) din 13.09.2002, art.36.
16
Ibidem, art.38.
17
Codul penal al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. -2002. –Nr.128-129 (1013-
1014) din 13.09.2002,art.23
18
Ibidem, art.39.
19
Codul penal al Republicii Moldova, art.37.
20
Ibidem, art.40.
sunt arătate direct în normele juridice. Subiect al răspunderii juridice poate fi persoana fizică ori
anumite colectivități. Scopul este unul preventiv, de ordine legală ori dreptatea. Răspunderea juridică
are loc în baza unor principii care sunt înaintate față de organele statului, care se ocupă de tragerea la
răspundere a făptuitorului.

Bibliografie:
Dictionarul Larousse
Dictionarul explicativ al limbii romane
C.G. Dissescu "Putere si responsabilitate guvernamentala"
Doru Silviu Luminosu, Vasile Popa , Sociologie juridică , Editura Helicon , Timisoara, 1995
Dr. Iustin Stanca, Sociologie juridica, Editura ‘Concordia”, Arad, 2000
Mihai Florea, Responsabilitatea acţiunii sociale, Editura sţiintifica şi enciclopedica , Bucuresti
, 1976
Avornic, Gheorghe. Teoria generală a dreptului. –Chișinău, 2004;
http://www.preferatele.com/docs/drept/noi/formele-raspunderii-910204810.php
http://www.estu.md/index.php?option=com_content&view=article&id=89:care-este-modul-de-
aplicare-a-sanciunilor-disciplinare-&catid=40:contractul-individual-de-minc&Itemid=41
https://ru.scribd.com/doc/22977408/Raspunderea-Juridica