Endocrin I

SISTEMUL ENDOCRIN

Unitatea funcţională a organismului se realizează prin acţiunea conjugată a sistemului nervos şi a

sistemului endocrin.
Sistemul endocrin cuprinde totalitatea glandelor cu secreţie internă din organism. Glandele endocrine au
în structura lor epitelii secretorii ale căror celule îşi varsă produşii, numiţi hormoni, direct în sânge.
Hormonii sunt substanţe active cu acţiune specifică reglatoare a metabolismului celular. Prin acţiunea
lor, la distanţă de locul sintezei, hormonii contribuie la dezvoltarea şi funcţionarea normală a organismului.
Sistemul endocrin poate fi considerat ca un sistem morfo-funcţional complex, coordonat de sistemul nervos,
având rolul de a armoniza, pe cale umorală, activitatea organelor interne. Astfel, se realizează integrarea
activităţii organelor interne în ansamblul funcţiilor organismului.
Toate organele interne au o dublă reglare: nervoasă şi umorală.

HIPOFIZA

Hipofiza (glanda pituitară) are dimensiunile unui bob de fasole şi 0,5 g greutate.
Localizare: la baza encefalului, în şaua turcească a osului sfenoid.
Ea este formată din trei lobi:
- lobul anterior (75% din masa glandei);
- lobul mijlociu (2%);
- lobul posterior (23%).
Lobul anterior şi lobul mijlociusunt au origine epitelială şi constituie adenohipofiza.
Lobul posterior are origine ectodermică şi constituie neurohipofiza.

Hipofiza este legată de hipotalamus prin tija pituitară, care cuprinde sistemul circulator port hipotalamo-hipofizar
Popa – Fielding şi tractul hipotalamo-hipofizar. Prin sistemul port, factorii de eliberare şi inhibare din nucleii hipotalamici
mijlocii ajung în adenohipofiză. Prin tractul hipotalamo-hipofizar, produşii de neurosecreţie ai nucleilor hipotalamici
anteriori ajung la neurohipofiză.
*** sistemul port - arterele hipofizei, provenite din artera carotidă internă, se capilarizează la baza hipotalamusului,
unde formează plexul capilar primar; capilarele venoase ale acestui plex drenează sângele cu neurohormoni la nivelul
adenohipofizei, unde vasele portale formează capilare sinusoide care înconjoară celulele secretoare de hormoni
adenohipofizari.

A. Lobul anterior este constituit din cordoane celulare, care formează epiteliul secretor al glandei. Acesta cuprinde
celule specifice pentru fiecare dintre hormonii secretaţi.
Adenohipofiza secretă hormonul somatotrop şi hormonii glandulari tropi.

1. Hormonul somatotrop (STH), hormonul de creştere, are ca acţiune principală stimularea creşterii armonioase a
întregului organism.
De asemenea:
- Intervine în dezvoltarea celulelor, activează transportul aminoacizilor în celule şi stimulează sinteza
tisulară a proteinelor, cu efect asupra creşterii oaselor, muşchilor şi viscerelor.
- Intensifică oxidarea lipidelor, asigurând energia necesară sintezei proteice.
- Are efect de cruţare a glucidelor şi, deci, rol hiperglicemiant.
- Stimulează secreţia glandelor mamare.
Hipersecreţia de STH:
- înainte de pubertate determină gigantismul (creştere exagerată în înălţime, talie peste 2 m);
- după pubertate produce acromegalia (creştere exagerată a extremităţilor membrelor, oaselor feţei,
buzelor, limbii şi a unor viscere).

1
Endocrin I

Hiposecreţia de STH determină la copii nanismul hipofizar (piticism cu dezvoltare fizică proporţionată şi intelect
normal).
*** la adulţi – caşexie hipofizară, caracterizată prin atrofii ale organelor, căderea părului, a dinţilor şi unghiilor,
regresia organelor genitale şi strilitate şi, în final, moarte..

Secreţia de STH este stimulată de hipoglicemie şi de diverse solicitări ale organismului – stările de stress.
Somatostatina este un hormon cu rol inhibitor asupra STH.

2. Hormonii glandulari tropi

a) Hormonul adenocorticotrop sau corticotropina (ACTH) stimulează creşterea, dezvoltarea şi activitatea secretorie
a glandelor corticosuprarenale.
Hipersecreţia de ACTH determină hipertrofierea corticosuprarenalei şi hipersecreţie de hormoni ai acesteia, având
ca urmare tulburări metabolice.
*** secreţia este controlată prin mecanism nervos de către hipotalamus, printr-un hormon eliberator de
corticotropină (CRH), şi prin mecanism umoral declanşat de concentraţii crescute ale hormonilor corticosuprarenalei
asupra adenohipofizei.
b) Hormonul tireotrop sau tireotropina (TSH) stimulează creşterea, dezvoltarea şi secreţia de hormoni ai glandei
tiroide.
*** secreţia este controlată prin mecanism nervos de către hipotalamus, printr-un hormon eliberator de tirotropină
(TRH), şi prin mecanism umoral declanşat de concentraţii crescute de hormoni tiroidieni asupra adenohipofizei.
c) Hormonii gonadotropi controlează funcţiile gonadelor feminine şi masculine. De asemenea, controlează secreţia
glandelor mamare la femeie.
Ei sunt:
- hormonul foliculostimulant (FSH) care determină la femei creşterea şi maturarea foliculilor ovarieni şi
secreţia hormonilor estrogeni, iar la barbaţi stimulează dezvoltarea tubilor seminiferi ai testiculelor şi
spermatogeneza;
- hormonul luteinizant (LH) care determină la femei ovulaţia şi apariţia corpului galben de sarcină, iar la
bărbaţi stimulează secreţia hormonilor androgeni.
*** secreţia este controlată prin mecanism nervos de către hipotalamus, prin hormonul eliberator de
gonadotropină (GnRH), şi prin mecanism umoral declanşat de concentraţii crescute ale hormonilor sexuali
asupra adenohipofizei.
d) Hormonul luteotrop (LTH) sau prolactina stimulează la femei secreţia corpului galben şi secreţia lactată. Nu se
cunoaşte acţiunea lui la bărbaţi.

B. Lobul mijlociu (intermediar) al hipofizei secretă hormonul melanocitostimulant (MSH). Acesta stimulează sinteza
de melanină în melanocite, cu rol în procesele de pigmentare a pielii.

C. Lobul posterior este constituit din axoni ai neuronilor din nucleii hipotalamici anteriori şi celule gliale.
Neurohipofiza constituie un depozit de hormoni produşi de hipotalamusul anterior.

Hormonii neurohipofizari sunt vasopresina şi ocitocina.

a) Hormonul antidiuretic (ADH) sau vasopresina contribuie la menţinerea volumului normal al lichidelor
extracelulare în organism, prin stimularea absorbţiei de apă la nivel renal. Deci, are efect antidiuretic, prin
reducerea cantităţii de urină eliminată. Secretat în doze mari determină vasoconstricţie (acţiune vasopresoare
generală) şi hipertensiune arterială, dar şi efecte metabolice (hiperglicemie). De asemenea, stimulează şi
peristaltismul intestinal.
*** Hiposecreţie: determină diabetul insipid, care se manifestă prin poliurie (eliminarea de cantităţi foarte mari de
urină – 10-30 l/24h), concomitent cu polidipsie (ingestia de cantităţi foarte mari de lichide).
2
Endocrin I
b) Ocitocina favorizează naşterea, prin stimularea contracţiilor musculaturii netede a uterului gravid, şi
alăptarea, prin stimularea contracţiei celulelor mioepiteliale ale canalelor galactofore din glandelor mamare.

!!! Legăturile structurale şi funcţionale dintre hipotalamus şi hipofiză demonstrează unitatea funcţională
neuroendocrină.

TIROIDA
Tiroida este cea mai mare glandă cu secreţie internă din organism, având o greutate de cirac 30 g. Ea este situată
în partea anterioară a gâtului, în dreptul cartilajului laringian al cărui nume îl poartă.
Tiroida este formată din doi lobi laterali uniţi între ei prin istmul tiroidian. Structural, prezintă un parenchim glandular
format din celule epiteliale grupate în folicului. Aceşti foliculi conţin la interior un coloid, tireoglobulina, care ste forma de
depozitare a hormonilor tiroidieni. Tiroida este bogat vascularizată şi inervată. Inervaţia vegetativă are numai funcţii
vasomotorii.
Hormonii tiroidieni, derivaţi iodaţi ai tirozinei – aminoacid, aflată în structura tireoglobulinei, sunt tiroxina şi
triiodotironina. Aceşti hormoni au efecte identice, dar mai rapide şi mai puternice în cazul triiodotironinei.
Acţiunea lor în organism este complexă:
- au efect calorigen, manifestat prin creşetrea metabolismului bazal (MB), a consumului de oxigen şi a
oxidărilor celulare;
- controlează, împreună cu hormonul somatotrop creşetrea şi diferenţierea celulară;
- intensifică eliminările de azot din organism şi catabolismul proteic;
- reduc depozitele lipidice prin activarea lipolizei;
- intensifică absorbţia intestinală de glucoză şi catabolismul glucidic, determinând hiperglicemie;
- stimulează activitatea gonadelor;
- menţin, împreună cu prolactina, secreţia lactată.

Hipofuncţia tiroidiană determină efecte variate în funcţie de vârstă.

- la copii determină nanismul tiroidian, cu dezvoltare fizică şi psihică redusă până la cretinsim;
- la adulţi determină scăderea capacităţii de învăţare şi de memorare.
Indiferent de vârstă, are loc reducerea metabolismului bazal, determinând mixedemul (edem mucos, cu piele
uscată, îngroşată şi căderea părului).

La populaţiile din zonele montane, cu ape sărace în iod, apare guşa endemică, manifestată prin creşetrea în volum
a glandei, însoţită de hipofuncţia acesteia. Combaterea se face prin administrarea de tablete de iod şi sare iodată.

Hiperfuncţia tiroidiană determină boala lui Basedow, frecventă mai ales la femei şi caracterizată prin:
- creşterea metabolismului bazal;
- exoftalmie (bulbucarea ochilor);
- tulburări circulatorii (tahicardie, hipertensiune);
- iritabilitate crescută;
- hiperfagie (consum crescut de alimente) cu scădere în greutate;
- creşterea în dimensiuni a glandei (guşă).

!!! În afecţiunile tiroidiene în care apare guşa, alături de tratamentul medicamentos, se practică şi extirparea
chirurgicală parţială a glandei.

*** Reglarea: În condiţii obişnuite, activitatea tiroidei este coordonată de adenohipofiză prin TSH, în funcţie de
concentraţia sangvină a tiroxinei (mecanism umoral de feed back negativ).În condiţii neobişnuite (frig, stress), când
creşte necesitatea de hormoni tiroidieni, intervine mecanismul nervos prin care hipotalamusul eliberează TRH. Ajuns la
adenohipofiză pe cale sangvină, TRH stimulează secreţia de TSH. În consecinţă, va fi stimulată secreţia de hormoni
tiroidieni.
3
Endocrin I

PARATIROIDELE

Paratiroidele sunt patru glande mici situate în partea posterioară a tiroidei.

Hormonii secretaţi au rol în menţinerea echilibrului fosfocalcic al organismului. Ei sunt: parathormonul (PTH) şi
calcitonina.

a) Parathormonul (PTH) are ca aţiune principală creşterea calcemiei, prin eliminarea calciului în lichidul
extracelular, şi scăderea fosfatemiei, prin eliminarea pe cale renală a fosforului. Astfel, se produce
demineralizarea osoasă, prin stimularea activităţii osteoclastelor.
b) Calcitonina. Secretată şi de către tiroidă, are acţiune antagonică parathormonului, prin scăderea
calcemiei şi creşetrea fosfatemiei, determinând mineralizarea normală a oaselor.

Extirparea paratiroidelor duce la grave tulburări metabolice, datorate lipsei calciului din organism, cunoscute sub
numele de tetanie. Principalele manifestări ale tetaniei sunt:
- tulburări motorii – contracţii convulsive necontrolate ale musculaturii scheletice;
- tulburări senzitive – sensibilitate sporită la frig;
- tulburări nervoase – irascibilitate, confuzii mintale, halucinaţii:
- tulburări trofice – căderea părului şi a dinţilor, unghii friabile;
- tulburări viscerale – spasme ale musculaturii digestive şi ale laringelui.

*** Hipersecreţia de PTH produce boala Recklinghausen, caracterizată prin decalcifiere osoasă urmată de
deformări şi fracturi spontane, depuneri fosfocalcice în ţesuturi moi şi formare de calculi urinari.
*** Reglare: în principal în funcţie de concentraţia sangvină a Ca2+ : scăderea concentraţiei sangvine a Ca2+
stimulează secreţia de PTH
!!!! Paratiroidele sunt indispensabile vieţii, chiar dacă greutatea lor totală este de aproximativ 80 mg.
Extirparea lor accidentală în operaţii pe tiroidă poate duce la moartea individului.