TULBURĂRILE DEPRESIVE

Depresia în copilărie şi adolescenţă poate constitui o experienţă neplăcută atât pentru

copil sau adolescent, cât şi pentru ceilalţi membri ai familiei.
Criterii de diagnostic pentru Tulburarea depresivă majoră (DSM V)
A. Cinci (sau mai multe) din următoarele simptome au fost prezente în cursul aceleiaşi
perioade de două săptămâni şi reprezintă o schimbare faţă de funcţionarea anterioară; cel
puţin unul dintre simptome este fie (1) dispoziţie depresivă, fie (2) pierderea interesului sau a
plăcerii
Notă: Nu se includ simptomele care în mod clar sunt atribuite unei alte condiţii medicale
(1) Dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, indicată fie
prin relatare personală (de ex. se simte trist sau inutil) sau prin observaţie făcută de alţii (de
ex. pare înlăcrimată). Notă: la copii sau adolescenţi, dispoziţia poate fi iritabilă
(2) Diminuarea marcată a interesului sau a plăcerii pentru toate sau aproape toate
activităţile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi (după cum este indicat fie prin
relatare personală, fie prin observaţii făcute de alţii)
(3) Pierderea semnificativă în greutate, deşi nu ţine dietă, sau luare în greutate (de ex.
o modificare de mai mult de 5% din greutatea corpului într-o lună) ori scădere sau creştere a
apetitului aproape în fiecare zi. Notă: la copii se ia în considerare incapacitatea de a atinge
plusurile ponderale aşteptate
(4) Insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi
(5) Agitaţie sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi (observabilă de către alţii,
nu numai senzaţiile subiective de nelinişte sau lentoare). Notă: se ia în considerare
comportamentul din timpul interviului
(6) Fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi
(7) Sentimente de inutilitate sau de culpă excesivă sau inadecvată aproape în fiecare zi
(nu reproşuri sau vină legate de boală)
(8) Diminuarea capacităţii de a gândi sau de a se concentra ori indecizie aproape în
fiecare zi (fie prin relatare personală, fie observată de alţii)
(9) Gânduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte), ideaţie suicidară
recurentă, fără un plan anume sau tentativă de suicid ori un plan anume pentru suicidului.
 B. Simptomele cauzează distres sau o deteriorare clinică semnificativă în domeniul
social, ocupaţional sau în alte arii importante de funcţionare
C. Nu se datorează efectelor directe ale unei substanţe (de ex. abuz de droguri,
medicamente) sau ale unei condiţii medicale generale (de ex. hipertiroidism).
Note:
Criteriile A-C reprezintă un episod depresiv major
Răspunsurile la o pierdere semnificativă (doliu, colaps financiar, pierdere legată de catastrofe
naturale, o boală gravă sau dizabilitate ) pot include sentimente de tristeţe profundă.
Ruminaţie cu privire la pierdere, insomnie, apetit scăzut sau pierdere în greutate, care apar la
Criteriul A, ceea ce poate semăna cu episodul depresiv. Aceste simptome pot fi considerate
adecvate în pierdere. Decizia clinică este importantă.
D. Apariţia episodului depresiv major nu este mai bine explicată de tulburarea
schizoafectivă, tulburarea schizofreniformă, tulburarea delirantă sau alte tulburări psihotice
E. Nu a existat un episod maniacal sau hipomaniacal
Notă: Excluderea nu se aplică dacă episoadele maniacale sau hipomaniacale sunt induse de
substanţă sau atribuite unei condiţii medicale
Trăsături clinice
În ceea ce priveşte percepţia, în cazul în care au suferit o pierdere, adolescenţii
depresivi au tendinţa de a percepe lumea ca şi cum va urma să aibă loc o nouă pierdere în ceea
ce îi priveşte. Copiii depresivi vor selecte aspctele negative ale mediului ambient, ceea ce va
determina angajarea lor în interpretări distorsionate şi comportamente care nu le va aduce nici
un fel de recompensă, astfel întreţinându-se dispoziţia depresivă. În cazurile severe de
depresie, adolescenţii pot raporta halucinaţii auditive, acestea având mesaje de critică la
adresa lor sau mesaje cu conţinut depresiv.
Din punct de vedere cognitiv, copiii deprimaţi se descriu pe ei, lumea şi viitorul în
termeni negativi. Se evaluează ca fiind fară nicio valoare şi sunt foarte critici cu privire la
realizările lor academice, atletice, muzicale sau sociale. De cele mai multe ori aceste evaluări
negative se exprimă sub forma vinovăţiei pentru faptul că nu au reuşit să se ridice la anumite
standarde sau pentru că i-au dezamăgit pe ceilalţi. Ei percep lumea, inclusiv familia, prietenii,
şcoala ca fiind critică, nerecompensatorie şi ostilă sau apatică. Viitorul îl descriu în termeni
negativi şi nu speră în schimbări pozitive. Atunci când gândurile legate de neajutorare sunt
foarte pronunţate şi sunt asociate cu o vină în exces pentru care cred că ar trebui să fie
pedepsiţi, ideile sau intenţiile suicidare pot să apară. Gândurile negative cu privire la sine,
lume sau viitor duse în extreme pot fi legate într-un sistem delirant în cazurile severe. Apar
erorile în gândire şi problemele de concentare. Erorile în gândire sunt legate de tendinţa de a
maximizeze semnificaţia şi implicaţiile evenimentelor negative şi minimizarea celor pozitive.
Concentrarea şi dificultăţile de atenţie pot conduce la problemele în gestionarea sarcinilor
şcolare sau a activităţilot de timp liber ce necesită atenţie susţinută.
În ceea ce priveşte afectivitatea, dispoziţia depresivă reprezintă caracteristica
principală. Aceasta este raportată ca tristeţe, însingurare şi disperare şi incapacitatea de a
resimţi plăcere. De asemenea, iritabilitatea, anxietatea şi agresivitatea pot caracteriza depresia.
Acest fapt nu este surprinzător, deoarece doliul normal este caracterizat de tristeţe în absenţa
persoanei sau lucrului pierdut, furie faţă persoana sau obiectul pierdut pentru că a abandonat
persoana în doliu şi anxietate cu privire la pierderi viitoare.
La nivel comportamental, copiii şi adolescenţii deprimaţi pot prezenta lentoare
psihomotrică sau agitaţie psihomotrică (dar ineficientă). Nu se implică în activităţi care le-ar
putea produce plăcere, un sentiment că au realizat ceva sau care i-ar conecta cu familia sau
prietenii. Atunci când devin inerţi, imobili, vorbim despre stupoare depresivă, însă aceste
cazuri sunt rare.
Trăsăturile somatic sau vegetative, precum pierderea energiei, tulburări ale somnului
sau apetitului, pierderea în greutate, dureri de cap sau abdominal sau variaţii ale dispoziţiei pe
parcursul zilei sunt asociate cu forme severe ale depresiei. Adolescenţii prezintă şi un interes
scăzut faţă de sex.
La nivel interpersonal, copiii şi adolescenţii depresivi, prezintă o deteriorare a
relaţiilor cu familia, prietenii, profesorii sau alte persoane semmificative din viaţa lor. Se
descriu ca fiind singuri, însă nici nu cred că sunt capabili sau chiar că ei nu ar merita să intre
în contact cu ceilalţi.
Teorii etiologice (Carr, 2006)
Teoriile genetice
Studiile realizate pe gemeni sugerează că o predispoziţie către tulburările afective
poate fi transmisă genetic (Harrington, 1993, apud Carr, 2006), însă nu sunt foarte bine
cunoscute caracteristicile biologice transmise genetic şi nici mecanismele de transmitere. Cel
mai probabil vulnerabilitatea este transmisă poligenetic.
Teoriile de desincronizare a ritmului circadian
Aceste teorii susţin că depresia apare atunci când este prezentă o desincronizare sau
neregularitate in ritmul circadian, care guvernează ciclul somn-veghe. Studiile legate de somn
realizate cu persoane diagnosticate cu depresie au evidenţiat un ritm circadian anormal
caracterizat prin scurtarea intervalului dintre momentul instalarăă somnului şi trecerea la
somnul REM, somn întrerupt, trezirea dimineaţa devreme şi probleme cu instalarea somnului
(adormirea) (Kupfer and Reynolds, 1992, apud Carr, 2006).
Teoriile cognitive
Teoriile cognitive ale lui Beck şi Seligman sunt cele mai importante şi influente în
domeniu. Cei doi autori au realizat o multitudine de studii care au vizat procesele psihice
implicate în depresie, precum şi eficienţa terapiei cognitive.
Teoria cognitivă a lui Beck
Conform teoriei lui Beck (1976), depresia apare atunci când apar evenimente de viaţă
ce implică pierderea şi activează schemele cognitive formate timpuriu în copilărie ca urmare a
unor experienţe timpurii de pierdere. Aceste scheme negative implică asumpţii negative
precum, „Sunt valoros doar dacă mă place toată lumea”. Când sunt activate, ele stau la baza
gândurilre automate negative precum „Nimeni nu mă place” şi distorsiuni cognitive precum
totul sau nimic. Schemele negative îşi au rădăcinile în experienţe de pierdere ce includ:
- Pierdearea părinţilor sau a membrilor familiei prin moarte, boală sau separare
- Pierderea unei îngrijiri parentale pozitive prin respingerea parentală, critici, pedepse
severe, supraprotecţie, neglijenţă sau abuz
- Pierderea sănătăţii proprii
- Pierderea sau lipsa unor relaţii pozitive cu covârstnicii prin fenomenul de bullying sau
excluderea din grupul de covârstnici
- Expectanţa pierderii, de exemplu când un părinte are o boală cronică şi se aşteaptă ca
acesta să moară
Beck susţine că două scheme negative au o importanţă crescută în depresie. Prima face
trimitere la relaţiile interpersonale, iar cea de-a doua la realizările personale. El le-a denumit
sociotropie şi autonomie. Persoanele care au scheme negative în care sociotropia este tema
centrală se definesc în termeni negativi atunci când percep că ar eşua în menţinerea relaţiilor
pozitive. Astfel, asumpţia lor de bază cu privire la sine ar fi „Dacă nu sunt plăcut de toată
lumea, atunci sunt fără valoare”
. Persoanele care au scheme negative în care autonomia este tema centrală se definesc în
termeni negativi dacă percep că eşuează în atingerea obiectivelor legate de muncă. Asumpţia
lor de bază cu privire la sine este „Dacă nu am succes şi control total, sunt fără valoare”. În
momentul în care se confruntă cu situaţii stresante de viaţă, indivizii vulnerabili la depresie,
datorită experienţelor timpurii de pierdere şi a dezvoltării unor scheme negative, interpretează
situaţiile ambigue într-o manieră negativă, deprimantă. Erorile de gândire pe care le fac aceste
persoane pot fi:
- gândirea totul sau nimic: gândirea în termeni extremi: Ori am succes, ori sunt un ratat
- abstractizare selectivă: focalizarea selectivă asupra unor aspecte minore ale unei situaţii
şi formularea unor concluzii din acestea: Am făcut o greşeală, deci tot ce am făcut este
greşit
- suprageneralizarea: generalizarea asupra tuturor situaţiilor pornind de la o singură
situaţie: Nu m-a salutat, deci mă urăşte
- maximizarea: exagerarea semnificaţiei unui eveniment: El a spus că ea nu mă place, deci
probabil mă urăşte'
- personalizarea: atribuirea emoţiilor negative ale celorlalţi propriei persoane: Părea furios
când a intrat în cameră, deci am făcut ceva greşit
- gândirea emoţională: considerearea emoţiilor ca fiind fapte: Simt că viitorul este negru,
deci viitorul este fără speranţă.
Teoria neajutorării învăţate a lui Seligman
Seligman susţine că depresia survine atunci când o persoană, în mod repetat, nu
reuşeşte să controleze apariţia unor stimuli aversivi sau a eşecului şi face atribuiri interne,
globale şi stabile cu privire la aceste eşecuri şi atribuiri externe, specific şi instabile cu privire
la succese.
Evaluare
În managementul problemelor afective, prima prioritate o constituie evaluarea riscului
suicidar. După gestionarea acestuia se poate realiza o evaluare mai aprofundată. O a doua
prioritate este stabilirea unei legături între depresie şi un eventual abuz, care necesită
intervenţia Protecţiei copilului. A treia prioritate este clarificarea naturii şi intensitatea
simptomatologiei. A patra prioritate o constituie stabilirea contextului în care a apărut
depresia.
Factori predispozanţi
Vulnerabilitatea genetică ce transpare din istoricul familial, experienţele timpurii
legate de pierdere, expunerea la un stil parental defectuos şi depresia parentală sunt cei mai
importanţi factori predispozanţi pentru depresie. Experienţele de pierdere vizează pierderea
stării de sănătate, cum ar fi problemele prenatale sau perinatale sau bolile sau rănile timpurii.
Pierderile psihosociale pot include doliul, separarea, instituţionalizarea, dezavantajele sociale
sau pierderea unei relaţii de încredere prin abuz. Un stil parental punitiv, critic si autoritar, în
care părinţii de focalizează mai mult pe eşecurile decât pe succesele copilului, poate accentua
vulnerabilitatea copilului pentru depresie. Ca urmare a unui astel de stil parental poate fi
foarte sensibil la experienţele de eşec şi la ameninţările la propria autonomie. Parentingul
neglijent îl poate sensibiliza pe copil faţă de pierderea relaţiilor şi ameninţările cu privire la
abandon. Niciunul dintre aceste stiluri parentale nu încurajează ataşamentul securizant sau
formarea unor modele interne de lucru pentru relaţii intime de încredere. Depresia şi abuzul
de alcool sau droguri la părinţi susţin aceste stiluri parentale. Neînţelegerile maritale şi
dezorganizarea familială pot crea un context propice pentru exprimarea acestor stiluri
parentale problematice. Caracteristicile personale ale adolescentului, cum ar fi IQ scăzut,
temperament dificil, stimă de sine scăzută şi un locus al controlului extern, îl pot predispune
la dezvoltarea depresiei, Un IQ scăzut este asociat cu eşecul în atingerea obiectivelor
academic valorizate de şcoală. Temperamental dificil poate compromite capacitatea copilului
de a-şi regla emoţiile, iar aceasta interferează cu dezvoltarea unor relaţii suportive. Auto-
evaluările negative şi credinţa că sursele cele mai importante de recompensare sunt în afara
controlului personal îi pot face pe copii să fie vulnerabili la auto-critică şi lipsa de speranţă.
Factori precipitanţi
Experienţele de pierdere asociate cu întreruperea unor relaţii semnificative şi
experienţele de pierdere asociate cu eşecul în atingerea obiectivelor pot precipita apariţia unui
episod depresiv la copii şi adolescenţi. Relaţiile pot fi întrerupte datorită unei boli, a separării
părinte-copil, divorţ, mutarea într-o altă localitate, mutarea la o altă şcoală, abuzul sau
hărţuirea (bullying). Eşecul în atingerea obiectivelor şi ameninţările cu privire la autonomie
apar în cazul rezultatelor foarte slabe la examene sau a bolilor sau rănirilor care împiedică
succesul în sport sau activităţile de timp liber.
Factori de menţinere
Factorii cognitivi personali care pot menţine depresia includ gândurile automate
negative şi distorsiunile cognitive ce provin din schemele cognitive negative, în special cele
asociate cu ameninţările la adresa autonomiei şi ataşamentului. Un stil atribuţional derpresiv,
în care individul face atribuiri interne, globale şi stabile în situaţii de eşec şi externe, specific
şi instabile în situaţii de success poate menţine depresia. Monitorizarea aspectelor negative ale
acţiunilor unei persoane, angajarea în auto-critică şi pedepsire şi mai puţin în auto-
recompensare şi feedback pozitiv pot constitui un alt factor de menţinere.
În ceea ce priveşte contextual familial şi şcolar, o serie de factori pot menţine
problemele afective. Aceştia includ abuzul, hărţuirea (bullying) sau pedepsele repetate în
absenţa unui suport. Interacţiunile excesiv de critice, neglijente sau supraprotective cu părinţii
pot menţine depresia, la fel ca şi contextele familiale în care copilul este împiedicat să atingă
sarcinile specific de dezvoltare, cum ar fi autonomia. Aceste patternuri parentale sunt
întreţinute de comunicarea familială deficitară, dezorganizarea familială şi triangulare. Aceste
dificultăţi apar în context în care părinţii experimentează nivele ridicate de stres, incluzînd
aici probleme sociale; suport social scăzut; neînţelegeri maritale; neimplicarea tatălui; boli
fizice; probleme psihice.
Întrebări pentru interviul în caz de ideaţie suicidară
Te-ai gândit vreodată să îţi faci rău?
Cât de puternic este impulsul de a-ţi face rău?
Ai vreun plan în acest sens?
Ce fel de pregătiri ai facut pentru a-ţi face rău?
Să presupunem că ţi-ai făcut rău şi ai murit, ce ţi-ai dori ca familia/mama ta/tatăl
tău/fratele tău/ sora ta să gândească/facă/simtă?
Să presupunem că ţi-ai făcut rău dar nu ai murit, ce ţi-ai dori ca familia/mama ta/tatăl
tău/fratele tău/ sora ta să gândească/facă/simtă?
Îţi doreşti să scapi de ceva anume?
Doreşti să pedepseşti pe cineva prin faptul că îţi faci rău?
Instrumente de evaluare
Tabel nr. Instrumente psihometrice utilizate în evaluarea depresiei la copii şi
adolescenţi
Construct Instrument Publicare
Depresia Inventarul de Kovacs, M. & Beck, A. (1977). An empirical clinical
raportată de depresie în approach toward definition of childhood depression.
copil copilărie – In J.Schulterbrandt et al (Eds.) Depression in
Childhood Children (p 1-25). New York:Raven
Depression
Inventory
Scala de auto- Birelson, P. (1981). The validity of depressive
evaluare a depresiei disorder in childhood and the development of a self-
– Depression Self- rating scale: A research report. Journal of Child
Rating Scale Psychology and Psychiatry, 22, 73-88
Birelson, P., Hudson, I., Buchanan, D.&Wolff, S.
(1987). Clinical evaluation of a self-rating scale for
depressive disorder in childhood (Depression Self-
Rating Scale). Journal of Child Psychology and
Psychiatry, 28, 43-60
Depresia Scala de evaluare a Polanski et al. (1984). Preliminary studies of the
raportată de depresiei copilului reliability and validity of the Children’s depression
părinte – Children’s rating scale. Journal of the American Acadeny of
Depression Rating Child Psychiatry, 23, 191-197
Scale
Distorsiuni Chestionarul Leitenberg, H., Tost, L., Carrol-Wilson, M. (1986).
cognitive erorilor cognitive Negative cognitive errors in children: Questionnaire
negative pentru development, normative data, and comparison
copii – Children’s between children with and without self-reported
 Negative Cognitive symptoms of depression, low self-esteem and
Errors evaluation anxiety. Journal of Consulting and
Questionnaire Clinical Psychology, 54, 528-536
Stil atribuţional Chestionarul Seligman, M., Peterson, C., Kaslow, N., Tanenbaum,
depresiv stilului atribuţional R., Alloy, L.&Abramson, L. (1984). Atributional
pentru copii – style and depressive symptoms among children.
Children’s Journal of Abnormal Psychology, 93, 235-238
Attributional Style
Questionnaire
Stima de sine Inventarul stimei Battle, J. (1992). Culture-Free Self-Esteem
de sine Inventories. Examiner’s Manual, Austin, TX:Pro-ed
independentă
cultural a lui Battle
– Battle Culture-
free Self-esteem
Inventory
Lipsa de Scala lipsei de Kazdin, A., French, N. et al. (1983). Hooplessness,
speranţă speranţă pentru depression and suicidal intent among psychiatrically
copii – Hoplessness disturbed inpatient children. Journal of Consulting
Scale for Children and Clinical Psychology, 51, 504-510
Kazdin, A., Colbus, D., Rogers, A. (1986).
Assessement of depression and diagnosis of
depressive disorder among psychiatrically disturbed
children. Journal of Abnormal Psychology, 14, 499-
515
Deprinderile Evaluarea Matson, J., Rotatori, A. & Helsel, W. (1983).
sociale deprinderilor Development of a rating scale to measure social
sociale la tineri a skills in children: The Matson evaluation of social
lui Matson – skills for youths (MESSY). Behavioural Research
Matson Evaluation and Therapy, 41, 335-340
of Social Skills
Ideaţia suicidară Scala ideaţiei Beck, A. & Ster, R. (1991). Beck Scale for Sucide
suicidare a lui Beck Ideation. New York: The Psychological Corporation
– Beck’s Suicidal
Ideation Scale
Intenţia Interviul pentru Reynolds, W. (1991). Development of a
suicidară suicid – Suicide semistructured clinical interview for suicidal
Interview Schedule behavior in adolescents. Psychological Assessement:
A Journal of Counsulting and Clinical Psychology,
2, 382-390
Mania Scala de evaluare a Gracoius, B., Youngstrom, E., Findling, R. &
maniei la tineri – Calabrese, J. (2002). Discriminative validity of a
Young Mania parent version of Young Mania Rating Scale.
Rating Scale Journal of the American Acadeny of Child
Psychiatry, 41, 1350-1359
http://www.bpkids.org/learning/reference/articles/08-
20-03.htm
Exemplu de caz
 Maire are 14 ani şi a fost adusă de părinţii ei după ce aceasta a recunoscut că a furat
din magazin, a minţit şi a lipsit de la şcoală. Tatăl a declarat că fata a pierdut controlul. Mama
Mairei, în timp ce făcea curăţenie în camera fetei a găsit câteva sticle de parfum şi a
confruntat-o. Maire a recunoscut că le-a furat. După câteva zile directorul şcolii a sunat să se
intereseze de ea, iar părinţii au concluzionat că lipseşte de la şcoală. Când a fost confruntată
de tatăl său a recunoscut că a chiulit împreună cu o fată, Julie, care face probleme la şcoală.
Maire a fost de acord să respecte regulile şcolii şi cele de acasă şi aparent nu au fost probleme
în săptămâna următoare, dar a fost surprinsă de mama sa fumând împreună cu Julie şi încă
câţiva băieţi mai mari. După ce a fost pedepsită pentru acest incident, s-a închis în camera ei
pentru 24 de ore şi se plângea sau plângea periodic, chiar a ameninţat că îşi va face rău.
Maire s-a mutat cu familia într-un alt oraş înainte cu un an de prezentarea la evaluare.
Naşterea ei a fost fără complicaţii, însă mama ei a suferit de depresie post-partum 6 luni după
naştere. În această perioadă, mătuşa ei a avut grijă de Maire, una dintre surorile căsătorite din
partea tatălui. Dezvoltarea Mairei în perioada preşcolară a fost fără probleme mari, însă a avut
probleme cu adaptarea la şcoală şi era foarte anxioasă când mama o lăsa la şcoală dimineaţa.
Uneori nu vroia să intre în clasă până mama nu o pleznea. Ocazional a avut coşmaruri în
această perioadă. În ciclul primar a fost în prima jumătate a clasamentului clasei şi era în
echipa de hochei. Avea două prietene apropiate şi mai multe cunoştinţe. Tranziţia către
gimnaziu a fost fără evenimente speciale. Maire i-a mărturisit mamei anxietatea cu privire la
adaptarea la noua şcoală. Faptul că cele două prietene ale ei au mers la aceeaşi şcoală a făcut
procesul de adaptare mai uşor. Totuşi, a simţit că se maturizează fizic mai rapid decât cele
două prietene şi se simţea ciudat.
În primii doi ani de gimnaziu, a dezvoltat o relaţie de prietenie strânsă cu o fată mai
mare şi foarte rebelă. Această fată era crescută doar de mama ei şi îşi petrecea foarte mult
timp nesupravegheată deoarece mama ei muncea în schimburi şi era la muncă sau dormea
când fetele erau acasă. Maire a intrat în câteva conflicte cu mama ei datoriră relaţiei cu
această fată, datorită faptului că stătea mai mult decât i se permitea acasă la această fată şi
pentru că începuse să fumeze.
După mutare mama a crezut că prăpastia ce s-a creat între ea şi fiica ei se va remedia şi
lucrurile au început să se contureze în primele luni după mutare. Maire a mărturisit că are
puţini prieteni apropiaţi la şcoală şi se simţea exclusă de colegii de clasă. Plângea şi se simţea
foarte singură, stătea foarte mult în pat la sfârşit de săptămână şi avea probleme cu somnul.
Spunea că are un somn dificil şi că uneori se trezeşte în jurul orei cinci dimineaţa şi nu
reuşeşte să adoarmă. Însă, a cunoscut-o pe Julie, iar prăpastia dintre ea şi mama ei s-a mărit.
Era foarte nervoasă când era acasă
Mama a experimentat depresie post-partum după fiecare naştere, însă cea de după
naşterea Mairei a fost cea mai severă. Familia soţului a fost foarte suportivă cu ea.
În noul oraş mama s-a simţit izolată datorită absenţei familiei soţului şi a soţului care
muncea mult. Această izolare a condus la reapariţia depresiei şi era sub medicaţie în perioada
în care Maire a fost adusă la evaluare. Mama a fost nevoită să gestioneze criza fiicei de una
singură. Comportamentul ei se împărţea între criticile la adresa fiicei şi un comportament
excesiv de tolerant şi empatic. Soţul o critica pentru adoptarea comportamentului ambivalent.
Criterii de diagnostic pentru Tulburare disruptivă de dereglare a dispoziției
(DSM V)
A. Episoade recurente de ieşiri agresive manifestate verbal (ţipete) şi/sau
comportamental (agresiune fizică faţă de persoane sau proprietăţi) care sunt vădit
disproporţionale în intensitate sau durată faţă de situaţie sau provocare
B. Ieşirile agresive sunt inconsistente cu nivelul de dezvoltare
C. Ieşirile agresive apar, în medie, de teri sau mai multe ori pe săptămână
D. Dispoziţia afectivă între episoade este persistent iritabilă sau furioasă în aproape
toată ziua, în majoritatea zilelor şi este observabilă de către ceilalţi (părinţi, profesori,
covârstnici).
E. Criteriile A-D au fost prezente pentru mai mult de 12 luni. În această perioadă,
individul nu a avut o perioadă de 3 sau mai multe luni consecutive fără toate simptomele
enumerate la criteriile A-D.
F. Criteriile A şi D sunt prezente în cel puţin 2 din 3 contexte (acasă, la şcoală, cu
covârstnicii) şi sunt severe în cel ăuţin unul dintre acestea
G. Diagnosticul nu se realizează pentru prima dată înaintea vârstei de 6 ani sau după
18 ani
H. Ca urmare a istoricului şi observaţiei clinice, debutul pentru criteriile A-E este
înaintea vârstei de 10 ani
I. Nu a existat o perioadă distinctă care să dureze mai mult de o zi în cursul căreia
toate criteriile simptomatice, mai puţin durata, pentru un episod maniacal sau hipomaniacal să
fie satisfăcute
Notă: Dispoziţia pozitivă ce apare în contexte/situaţii pozitive sau în aşteptarea acestora
concordantă cu nivelul de dezvoltare, nu trebuie să fie considerată simptom al maniei sau
hipomaniei
 J. Comportamentele nu apar exclusiv în cursul unui episod al tulburării depresive
majore şi nu sunt mai bine explicate de o altă tulburare mentală (tulburările din spectrul autist,
tulburarea de stres posttraumatic, anxietatea de separare, distimia).
Notă: Diagnosticul nu poate coexista cu tulburarea de opoziţionism provocator, tulburarea
explozivă intermitentă sau tulburarea bipolară, însă poate coexista cu altele, tulburarea
depresivă majoră, ADHD, tulburarea de comportament/conduită sau abuzul de substanţă.
Indivizilor care satisfac atât criteriile pentru tulburarea disruptivă de dereglare a
dispoziţiei, cât şi pentru opoziţionism provocator, li se va pune doar diagnosticul pentru
prima.
Dacă un individ a prezentat un episod maniacal sau hipomaniacal, diagnosticul de
tulburare disruptivă de dereglare a dispoziţiei nu se mai aplică.
K. Simptomele nu trebuie să fie atribuite/mai bine explicate efectelor fiziologice ale
consumului de substanţă sau unei alte condiţii medicale sau neurologice
Prevalenţa
Este comună printre copiii care se prezintă în clinici pediatrice de sănătate mentală.
Estimările prevalenţei în comunitate sunt neclare
În baza ratelor iritabilităţii persistente severe şi cronice (trăsătura de bază a tulburării),
în perioada – 6 luni până la 1 an – prevalenţa tulburării disruptive de dereglare a dispoziţiei
printre copii şi adolescenţi este undeva între 2%-5%.
Se aşteaptă ca ratele să fie mai crescute la bărbaţi decât la femei şi la copii (şcolari)
mai mult decât la adolescenţi