Home | Despre noi | Articole | Ghid de folosire | Link-uri | Contact

Bun venit! > Articole > ARHEOLOGIE BIBLICA > Email pagina | Tipareste pagina

Critici postmoderni ai Bibliei si arheologia recenta

Critici postmoderni ai Bibliei şi arheologia recentă

Michael G. Hasel, doctor în filozofie
 
Începând cu zorile cercetărilor arheologice din Orientul Apropiat, din anul 1799,  1. nicio altă
disciplină nu a oferit mai multe date cu privire la personajele, locurile şi evenimentele din Biblie.
Sfera arheologiei cuprinde întregul glob şi scopul ei este înţelegerea culturilor şi a stilurilor de viaţă
din Antichitate, printr-un studiu al rămăşiţelor materiale din trecut, care au impact atât asupra felului
în care înţelegem originile cât şi, în fond,asupra a ceea ce suntem astăzi. Acest pod dintre ce am
fost şi ce am devenit continuă să-i fascineze pe gânditorii din întreaga lume, care îşi pun întrebări
profunde: Cine sunt? De unde vin? De ce sunt aici? Astăzi, după moartea modernismului,
postmodernismul a devenit principalul element care stă la baza noilor concepţii despre lume. 2. Deşi
prin însăşi premiza ei filozofică sfidează definiţia, Os Guiness a oferit acest rezumat: „Unde
modernismul a fost un manifest al autoaprecierii şi al încrederii în sine a omului, postmodernismul
este o mărturisire a modestiei, dacă nu chiar a disperării. Nu există niciun adevăr, doar adevăruri.
Nu există niciun motiv măreţ, ci doar motive. Nu există nicio civilizaţie (sau cultură, credinţă, normă
şi stil) privilegiată, ci doar o multitudine de culturi, credinţe, norme şi stiluri. Nu există niciun fel de
dreptate universală, doar interese şi competiţie între grupurile de interese.“
3. În cele din urmă, scrie Alister McGrath, profesor de teologie la Oxford, „această
dezamăgire provocată de modernismul Iluminismului“ a dus la o filozofie în care „adevărul este
acolo unde nu există niciun adevăr.“ 4. Această premiză majoră a dus la o reinterpretare radicală a
Bibliei, care a avut ca rezultat, în ce priveşte istoria biblică, un nou nivel de critică.
Niels Peter Lemche, de la Universitatea din Copenhaga, scrie că adevăratele
„amintiriistorice cu privire la istoria timpurie a Israelului nu se găsesc în naraţiunile din Vechiul
Testament“, de aceea, „nu putem salva istoria biblică a Israelului timpuriu.“ 5. Într-o altă colecţie de
eseuri, recent publicată, numită Poate fi scrisă o ‹Istorie a Israelului›?, Hans M. Barstad
concluzionează: „Dacă adevărul (verificabil) ar fi singura noastră preocupare, istoria Israelului nu
doar că ar trebui să fie foarte scurtă (cam zece pagini), dar ar fi şi extrem de plictisitoare.“ 6. Cineva
ar putea să respingă aceste discuţii, trimiţându-le la turnul de fildeş al ştiinţei, şi să se întrebe care
este impactul direct pe care îl au asupra gândirii populare. Dar presa a acordat o mare atenţie
acestor reinterpretări. În U.S. News şi World Report a apărut chiar un articol intitulat „Lupta pentru
Istorie.“ 7. Conform unei cărţi populare, care poate fi găsită în marile librării, Bible Unearthed (Biblia
dezgropată), de Israel Finkelstein şi Neil Asher Silberman, noua viziune cu privire la vechiul Israel
ne spune că „saga istorică din Biblie – de la întâlnirea lui Avraam cu Dumnezeu ... până la ridicarea
şi căderea împărăţiilor lui Israel şi Iuda – nu a fost o revelaţie miraculoasă, ci o producţie inteligentă
a imaginaţiei umane.“ 8. Recentul thriller bestseller „Codul lui Da Vinci“ i-a determinat pe mulţi
oameni din întreaga Biblie să se întrebe dacă Biblia nu este cumva o simplă înşelătorie religioasă.
Aceşti oameni se confruntă cu întrebări majore, care lovesc la esenţa problemelor cu privire la
credibilitatea Bibliei. 9. Sau, aşa cum întreabă titlul unui bestseller, „Is the Bible True?“ (Este Biblia
Adevărată?). 10. Pentru creştinătate, deoarece pretinde viabilitate într-o lume care se schimbă cu
repeziciune, răspunsurile la aceste întrebări sunt esenţiale.
William G. Dever, unul dintre arheologii cei mai de seama ai Orientului Apropiat, vorbeşte
despre aceste puncte de vedere într-o carte recentă, intitulată „Ce au ştiut scriitorii Bibliei şi când au
ştiut asta?“. El scrie: „Ironia este că în ultima vreme majoritatea atacurilor letaleaduse Bibliei şi
veracităţii ei, atât în privinţa teologiei cât şi în cea a istoricităţii ei, vin nu din partea duşmanilor
tradiţionali – atei, sceptici sau chiar acei‚ comunişti fără Dumnezeu, de care se temeau credincioşii
până nu demult – ci de la prietenii bine intenţionaţi ai Biblie. 11. Arheologia este una din disciplinele
cele mai de seamă, care ne permite să ne apărăm împotriva revizionismuluipostmodernist,
deoarece în fiecare an sute de arheologi sapă pentru a dezvălui trecutul. Descoperirile din ultimii 15
ani au oferit răspunsuri serioase, sprijinite de dovezi concrete împotriva criticismului postmodernist.
Vom examina câteva din aceste domenii într-un scurt eseu.
 
Personaje: David şi Goliat
De-a lungul secolelor relatarea despre David şi Goliat a fascinat imaginaţia celor care
studiază Biblia. Este vorba de credinţa unui tânăr nepregătit din punct de vedere militar, care
înfruntă un luptător filistean înarmat. Este istoria unei armate israelite, care dă înapoi în Valea
Terebinţilor, în timp ce filistenii îşi bat joc de ei şi de Dumnezeul lor. Cinci pietricele împotriva
scutului de fier, a coifului şi a săbiei. Dar care este istoria din spatele povestirii? Au existat Goliat şi
David?
În 1992 Philip Davies, profesor de studii biblice la Universitatea Sheffield, apelând al
arheologie, scria: „‚Imperiul’ biblic al lui David şi Solomon nu are – încă – nici cel mai slab ecou în
rapoartele istorice.“ 12. El a tras concluzia că David şi Solomon nu sunt mai istorici decât Regele
Arthur al Mesei Rotunde. Dar argumentul său este bazat pe tăcere. În opinia lui Davies şi a altor
cercetătorimoderni, personajele şi povestirile din Biblie trebuie să aibă un echivalent în istorie
(arheologie). „Dacă nu se face asta, nu poate exista nicio bază reală pentru a susţine că ‚Israelul’
biblic are vreo relaţie cu istoria.“ 13. Până la proba contrarie, Biblia nu este adevărată. 14. Dar
aceste argumente, bazate pe tăcere, sunt periculoase în orice ştiinţă. În arheologie, unde sute de
arheologi lucrează astăzi în Orientul Mijlociu, pot fi devastatoare.
Anul următor, în iulie 1993, arheologii de la Tel Dan, din nordul Israelului, au făcut o
descoperire remarcabilă. În afara porţilor oraşului, a fost descoperită, într-un zid, o piatră de bazalt
într-un zid. Întorcând-o, un voluntar a descoperit o inscripţie. Cel care săpase şi lingvistul au publicat
mai tarziu textul, care vorbea despre o altă victorie a regelui aramaic Ben-Hadad, care se lăuda că a
învins „casa lui David“ şi „casa lui Israel.“ Pe baza scrierii, înscripţia este datată în anul 850 î.d.Hr.
15. Importanţa acestei inscripţii constă în faptul că menţionează pentru prima dată numele David.
Este folosit în contextul menţionării „casei lui David“, numele dinastic folosit uneori în Biblie pentru
Iuda (1Regi 12:26; 14:8; 2Regi 17:21). Ideea este că nu are nicio logică să numeşti o dinastie după
numele cuiva care nu a existat.
În vara anului 2005 a fost făcută o descoperire arheologică nemaipomenită, care aruncă şi
mai multă lumină asupra povestirii cu David şi Goliat. Conform Bibliei, Goliat venea din Gat
(1Samuel 17:4), unul din cele cinci oraşe ale filistenilor. În timpul săpăturilor moderne de la Gat (Tel-
es-Safi), conduse de Aren Maier, de la Universitatea Bar-Illan, din Tel Aviv, s-a descoperit o bucată
dintr-un vas de ceramică, pe care era o inscripţie. Conform doctorului Maier, în expunerea sa de la
American Schools of Oriental Research, din Philadelphia, noiembrie 2005, 16. literele aparţin unei
scrieri proto-canaanite (caractere semitice). Literele, scrise fără vocale, sunt: ALWT şi WLT. Totuşi,
în timp ce scrierea este semitică, limba este indo-europeană. Astfel, construite, numele ar putea fi:
„Wylattes“ sau „Alyattes“. Pentru un israelit, ar suna Wylattes ⁄ WLT ⁄ Goliat. Că numele sunt scrise
într-o limbă indo-europeană, într-o scriere semitică, este un fapt semnificativ. Indo-europeana arată
către o origine egeeană (greacă), Biblia declarând că asta e originea filistenilor (Geneza 10:14).
Faptul că este folosită scrierea semitică indică nişte adaptări ale limbajului în formă scrisă, de la
mediul local canaanit, unde s-au stabilit filistenii.
Unde s-a găsit inscripţia? Pe măsură ce arheologii descoperă strat cu strat oraşele antice,
ei pot data vestigii în acele straturi. Această inscripţie a fost găsită sub rămăşiţele masive ale
oraşului pe care arheologii le-au identificat cu campania militară a lui Hazael din Siria (2 Regi
12:17). Inscripţia este pecetluită într-un context stratigrafic şi poate fi datată în secolul X-IX î.d.Hr, în
jurul anului 950 î.d.Hr., dar nu mai târziu de anul 880 î.d.Hr. Cadrul este important, deoarece
stabileşte că numele „Goliat“ era cunoscut în oraşul filistean Gat cu aproximativ 70 de ani după ce a
fost relatată în 1Samuel 17 întâlnirea dintre David şi Goliat. Doctorul Maier, un arheolog respectat,
care este în momentul de faţă director la Institutul Arheologic de la Universitatea Bar-Ilan,
concluzionează că în timp ce s-ar putea ca inscripţia să nu facă referire directă la personajul Goliat
din Biblie, ea se referă la „numele unui Goliat sau două nume asemănătoare cu acesta.“ Prin asta
declară că aceste nume erau folosite în oraşul filistin Gat, câţiva ani după relatarea biblică a
conflictului dintre David şi Goliat.
 
Locuri ⁄ oraşe: Haţor, Ghezer şi Monarhia Unită
Conform cu 1Regi 9:15, 16 Solomon a întărit oraşele Haţor, Meghido, Ghezer şi Ierusalim.
Ce dovezi arheologice există cu privire la aceasta? În anii ’50 ai secolului trecut, când arheologii
lucrau la Hazor, ei au descoperit o piatră monumentală, care data de pe vremea lui Solomon. Yigael
Yadin, arheolog de la Universitatea Ebraică, a prezis că porţi asemănătoare vor fi descoperite în alte
locuri menţionate în textul biblic. Ipoteza lui a fost confirmată. La sfârşitul deceniului al VII-lea al
secolului trecut, săpăturile făcute la Gezer au dezvăluit o piatră care avea aceeaşi arhitectură şi
care a fost datată de arheologi în secolul al X-lea, pe vremea lui Solomon. Textele găsite în cele
două locuri confirmă identificarea cu Haţor şi Ghezer. Dar criticii postmoderni au început să pună la
îndoială această corelare cu activităţile lui Solomon, declarând că poarta ar trebui datată mai târziu.
17. În 1990 am avut privilegiul să particip la săpăturile reînnoite de la Ghezer. În această
perioadă, lucrând cu profesorul William G. Dever, de la Universitatea din Arizona, am descoperit
dovezile necesare pentru a plasa poarta în secolul al X-lea. 18. Această dată a fost reconfirmată de
noile săpături de la Gezer, din anul 2006. În ultimele trei veri (2003-2006), Southern Adventist
University a fost implicată în săpăturile reînnoite de la Haţor, cea mai mare aşezarăvechi-
testamentară din Israel. 19. Aceste două aşezări au oferit dovezi impresionante pentru perioada lui
Solomon. Porţile acestor oraşe şi zonele din jur au produs ceramica roşiatică şi lustruită din secolul
al X-lea. Arhitectura ambelor porţi consta din pietre cioplite fin, care amintesc de paragraful biblic în
care sunt descrişi muncitorii fenicieni talentaţi, care au fost angajaţi de Solomon pentru a-şi încheia
lucrarea. Astăzi arheologii continuă să dezgroape dovezi care confirmă descrierile biblice din secolul
al X-lea.
 
Politică ⁄ Culturi: Canaan şi Filistia
 
Niels Peter Lemche a declarat cu îndrăzneală că nici Canaanul, nici canaaniţii nu erau prea
bine definiţi în al doilea mileniu î.d.Hr. În cartea sa: „Canaanul şi ţara lor“, el scrie: „Evident, locuitorii
aşa-zisului teritoriu canaan, din Asia de Vest, nu aveau nicio ideea clarăcu privie la mărimea actuală
a Canaanului, nici nu ştiau exact unde era situat acesta.“ 20. În esenţă, „canaaniţii din Orientul
Apropiat antic nu aveau identitate de sine.“ 21. Concluziile lui Lemche au fost puse sub semnul
întrebării, 22. însă el nu şi-a schimbat interpretarea surselor istorice, pe care le numeşte „imprecise“
şi „ambigue.“
Această istorie revizionistă a Canaanului şi a canaaniţilor pur şi simplu nu găseşte suport în
dovezile arheologice disponibile. Termenul „canaan“ apare pentru prima dată în textele din Orientul
Apropiat şi bazându-se pe aceste dovezi au definit majoritatea cercetătorilor această regiune.
Textele din oraşul antic Ebla, localizat în Siria (în jurul anului 2400 î.d.Hr.) menţionează pentru prima
dată Canaanul, ca pe o ţară sau o regiune. Arhive ale textelor antice cuneiforme de la Alalakh şi
Mari indică de asemenea că oamenii din această regiune erau cunoscuţi sub numele de canaaniţi şi
se face o distincţie clară între aceştia şi alte grupuri. Scrisorile de la Amarna, găsite în Egipt, oferă
documente folositoare cu privire la organizarea politică a Canaanului din jurul anului 1400 î.d.Hr.
Aici, sintagme cum ar fi „tot Canaanul“, „oraşele Canaanului“, „regiunile Canaanului“ şi „ţara
Canaanului“ exprimă o entitate geografică şi teritorială, cu anumite graniţe menţionate, care
constituie provincia egipteană din vestul Asiei.
23. Egiptenii se referă la Canaan şi la canaaniţi de 15 ori în rapoartele campaniilor militare
din regiune. În aceste descrieri, locuitorii nu sunt doar descrişi, ci şi pictaţi pe zidurile templelor din
Egipt. Aceste desene indică faptul că ţara Canaanului avea multe oraşe şi locuitori şi se întindea de
la Gaza, în sud, până la părţile sudice ale Lebanonului modern. 24. Cu siguranţă că din aceste texte
săpate de arheologi sunt multe care aruncă lumină asupra acestui teritoriu antic la care se face
referire în Scriptură.
Biblia îi descrie pe filisteni ca pe un grup al cărui strămoş a fost Caftor sau Crete (Geneza
10:14; Ieremia 47:4; Amos 9:7). În 1992, Tomas L. Thompson scria: „Opinia că filstenii au fost o
populaţie străină care au imigrat în Palestina trebuie cu siguranţă respinsă.“ 25. El a pretins că
dovezile arheologice sunt „superficiale“ şi a declarat că ceramica „filistină“ nu reflectă poporul
filistean. Şi că nu este nicio justificare pentru a considera că olarii aceştia reflectă o sinteză a
tradiţiilor ceramice a mai mult de un grup de populaţii. 26. Din nefericire, acestă ipoteză cu privire la
ceramică şi altă cultură materială nu s-a dezvoltat, lăsându-i pe arheologi să se întrebe ce a vrut să
spună Thompson. Dar în ultimii 20 de ani arheologia a aruncat multă lumină cu privire la filistenii din
Biblie.
Bazându-se pe texte şi ceramică egipteană (pictată cu aceleaşi motive ca la Micene şi alte
războaie egeene), opinia tradiţională este că filistenii nu au fost un grup indigen de popoare, ci fie
invadatori, fie un grup care a migrat din lumea egeeană. Sculpturile egiptene ale lui Ramses III, la
Medinet Habu, îi descriu pe aceşti „oameni ai mării“ ajungând cu corăbii şi care. Papyrus Harris I
susţine că egiptenii spuneau: „filistenii au fost făcuţi cenuşă“, referindu-se faptul că ei au distrus
puterea militară a Egiptului.
27. Pentru a susţine această reconstrucţie pot fi citate rapoarte arheologice. Devastarea
multor locuri din sudul Levantului, în timpul tranziţiei dintre era târzie a bronzului şi era timpurie a
fierului, a fost atribuită acestor grupuri disperate a „oamenilor mării“, din lumea egeeană (greacă.)
Aceste colecţiide ceramică din oraşele filistine, cum ar fi Aşkelon, Aşdod, Tel Migne-Ekron şi Tel
Qasile, au produs articole de olărit remarcabil de noi, cu influenţele egeene care au urmat acestor
distrugeri, 28 iar analiza activată cu neutron a confirmat că acestă ceramică este mai degrabă locală
decât importată. Noi tipuri de arhitectură, care indică influenţa egenă, includ: (1) vetre la EKron şi
Qasile, cu paralele la Pylos, Micene şi Tiryns, Grecia; şi (2) trăsături ale megaronului egenian (cea
mai mare încăpere dintr-o casă), evidentă la Ekron. Mai mult chiar, influenţele cultice îi sunt atribuite
statuetei„Ashdoda“, cu paralele din Micene. Săpăturile din aceste locuri şi din altele sugerează că
filistenii aveau o cultură sofisticată şi avansată, în comparaţie cu israeliţii contemporani. 29. Nu e de
mirare că Samson a fost tentat să meargă la filisteni (Judecători 14:1).
 
Concluzie
 Arheologia reprezintă una din disciplinele care are de-a face exclusiv cu realia – vestigii,
clădiri, oraşe şi ţări – fapte tangibile, tridimensionale sau chiar evenimente din trecut. Pe măsură ce
aceste monumente continuă să fie descoperite an de an, lumea biblică iese la lumină tot mai mult,
oferindu-ne o imagine a bogatei şi variatei ei sfere. Este nevoie tot mai mare de cercetări
arheologice minuţioase în Orientul Mijlociu. Cercetătorii şi istoricii biblici, confruntaţi cu provocările
postmodernismului, se îndreaptă tot mai des către domeniul arheologiei ca sursă primară de
informaţii cu privire la istoria biblică. Deşi arheologia se află încă în stadiul de pruncie, începe să
umple detaliile marii povestiri biblice din cele mai îndepărtate începuturi ale ei. În această căutare,
rapoartele oferite de pietrele din Orientul Mijlociu continuă să pună sub semnul întrebării pretenţiile
revizioniste ale postmodernismului.
 
Nota autorului
Michael G. Hassel (Doctor în filozofie la Universitatea din Arizona) predă Studii şi
Arheologie din Orientul Apropiat, la Southern Adventist University, unde este şi directorul Institutului
de Arheologie şi custodeal Muzeului Arheologic Lynn H. Wood. În 2005 a fost savant eminentla
Institutul American de Cercetări Arheologice din Nicosia, din Cipru. Adresa sa de e-mail este:
mhasle@sputhern.edu. Acest articol a apărut pentru prima dată în revista College and University
Dialogue, 18:2 (2006).

Adventists Affirm - Cu permisiune

Traducere. Monica Constantinescu