Biochimie - Curs 7- 2019

Vitaminele liposolubile (continuare)

Vitamina K
Termenul de vitamina K se referă la o clasă de compuşi a căror activitate este
similară.
Vitamina K1 (filochinona) este
forma majoră a vitaminei din plante.
Vitamina K2 (menachinona, Figura 1) este
prezentă în animale (sintetizată de
bacteriile din flora intestinală). Există
multe forme ale menachinonei, forme care
diferă prin mărimea lanţului
hidrocarbonat. Aceste forme prezintă
acţiuni şi modalităţi de absorbţie diferite.
Vitaminele sunt derivaţi de naftochinonă a
căror catene laterale sunt diferite.
Filochinona conţine un rest fitil, pe când
menachinona conţine o catenă laterală
poliizoprenoidă. Menadiona este un
analog sintetic mai solubil al vitaminei K Figura 1. Forme ale vitaminei K
(vitamina K3 – compus care este convertit în
organism prin alchilare la vitamina K2).
Una din formele vitaminei K2, menatetrenona (Figura 2), este investigată în scopul
utilizării acesteia la tratarea osteoporozei.
Absorbţia şi transportul vitaminei K
Vitamina K este absorbită în intestinul subţire în
prezenţa acizilor biliari. Este înglobată în chilo-
microni. Ajunge la ficat prin intermediul limfei.
Organismul reţine o cantitate mică de vitamina K.
Majoritatea cantității de vitamina K se depozitează în
ficat. De aici o parte din vitamina K se distribuie la
alte ţesuturi, iar o altă parte se pierde prin intermediul
bilei în urină.
Funcţii
1. Vitamina K este implicată în modificarea
postranslaţională a factorilor de coagulare a sângelui
(protrombinei). De asemenea, vitamina K asistă la
sinteza unor proteine care încetinesc procesul de
coagulare a sângelui (proteinele C şi S).
2. Vitamina K este coenzimă, implicată în
procesul de conversie a 3 resturi de acid glutamic (-
carboxilarea resturilor de glutamat) dintr-o proteină
care leagă ionii de calciu, osteocalcina, inducând
Figura 2. Variantă a vitaminei K astfel mineralizarea oaselor.
 Biochimie - Curs 7- 2019

Simptomele deficienţei vitaminei K

o hemoragii la nou născuţi;
o utilizarea îndelungată a antibioticelor poate conduce la deficienţe de
vitamina K datorită eliminării florei intestinale.
Hipervitaminoza K poate induce apariția icterului.
Surse de vitamina K
a. bogate: varza, spanacul, fasolea;
b. medii: brânza, untul, ouăle şi ficatul;
c. sărace: orezul, roşiile, piersicile, bananele sau cartofii.
Toxicitatea
Excesul de vitamina K1 sau K2 nu daunează organismului.
Vitamina K3 este mai puţin utilizată datorită interferenţei sale asupra glutationului
(o tripeptidă cu proprietăţi antioxidante).
Antagoniştii vitaminei K sunt dicumarolul (anticoagulant, Figura 3) şi warfarina.
Aceştia inhibă o enzimă care converteşte epoxidul vitaminei K la vitamina K (forma
redusă). Mai mult, salicilaţii sunt antagonişti ai vitaminei K.
CH2COOH
OH OH OH
H2
C

O O O O O O

Dicumarolul Warfarina
Figura 3. Antagoniști ai vitaminei K

Vitaminele hidrosolubile

Vitamina B1
Rolul metabolic. Tiamina joacă un rol
important în metabolismul energetic al celulei.
Tiamina este parte a coenzimei tiamin
pirofosfat (TPP), care participă la reacția de
decarboxilarea acidului piruvic al cărui produs
este acetil-Coenzima A. Aceasta este o etapă
Figura 4. Structura vitaminei B1 (tiaminei)
necesară în producerea energiei celulare din
carbohidraţi. Magneziu este necesar pentru conversia tiaminei la TPP. Tiamina poate
exista şi sub forma tiamin-trifosfatului în celulele nervoase sau musculare. Aceasta formă
a tiaminei activează transportul electroliţilor prin membranele acestor celule (permit buna
funcţionare a impulsurilor nervoase sau contracţia musculară).
Carenţa de Vitamina B1 (tiamină, vitamina antineuritică) produce o maladie
numită beri-beri. Afecţiunea se manifestă, între altele, prin pierderea poftei de mâncare,
simptome gastro-intestinale, edeme, tulburări circulatorii, simptome neurologice (somno-
lenţă, dureri de cap, nevrită periferică), degenerarea sistemului nervos periferic şi
 Biochimie - Curs 7- 2019

paralizia membrelor, prin tulburări ale funcţiei inimii (lărgirea organului), scăderea
capacităţii de memorare pe termen scurt şi prin afecţiuni ale pielii. Simptome similare pot
fi produse şi experimental, la animale sau păsări, ca urmare a hrănirii acestora cu orez
decorticat.
Deficienţa în tiamină poate apărea datorită unei alimentaţii neadecvate. Această
deficienţă este întâlnită frecvent la persoanele alcoolice, care de cele mai multe ori nu se
hrănesc corespunzător. Consumul de alcool induce o absorbţie mai scăzută a tiaminei şi
creşte excreţia acesteia. În peştele crud şi moluşte există enzime care distrug tiamina. De
asemenea, taninurile din ceai sau cafea pot oxida tiamina, reducând asimilarea acestei
vitamine prin dietă.
Simptomele deficienţei tiaminice pot fi induse de către analogii tiaminei, cu rol
antivitaminic, cum ar fi piritiamina şi hidroxitiamina.
Tiamina se găşeste în cantități mici în aproape toate alimentele, în special în
cerealele integrale. Numai alimentele procesate au un conţinut redus de tiamină.
Produsele derivate din carnea de porc conţin o cantitate importantă de tiamină. Laptele de
soia, fisticul, mazărea şi pepenele roşu constituie surse bogate în vitamina B1. Prin
fierbere cantitatea de tiamină este redusă substanţial. Cele mai frecvent folosite
suplimente alimentare sunt clorhidratul de tiamină şi nitratul de tiamină.

Vitamina B2 (Riboflavina)
Riboflavina se regăseşte ca parte
integrantă a coenzimei numite flavin
adenin dinucleotid (FAD). Coenzimele
derivate de la riboflavine (FAD și
FMN) sunt numite flavine. Flavinele
intervin în metabolismul carbohidra-
ţilor, grăsimilor sau proteinelor. Flavi-
nele joacă un rol important în
metabolismul şi eliminarea toxinelor,
medicamentelor, substanţelor canceri-
gene sau a hormonilor steroidici. FAD-ul Figura 5. Rolul riboflavinei în ciclul glutationului
este utilizat în ciclul reducerii şi oxidarii
glutationului. Acest ciclu are un rol important în protejarea organismului faţă de radicalii
liberi. FAD-ul este folosit şi la reducerea glutationului prin readucerea lui la forma redusă
cu scopul de a proteja celula (Figura 5).
Riboflavina (sub forma de FAD sau FMN) este necesară în lanţul respirator, intervenind
în ciclul acidului tricarboxilic (ciclul Krebs).
Riboflavina este absorbită în intestinul subţire şi ulterior eliberată în urină.
Deficienţele riboflavinei pot cauza inflamaţii ale membranelor, ale pielii sau ale tractului
gastrointestinal.
Sursele bogate de riboflavină sunt: cereale integrale, spanac, brocoli, sparangel.
Sursele moderate de riboflavină sunt: soia şi migdalele.
Deşi nu este distrusă la încălzire, vitamina B2 este distrusă sub acţiunea luminii UV.
 Biochimie - Curs 7- 2019

Vitamina B3 (niacina, vitamina PP)

poate apărea sub două forme: acidul nicotinic
(niacina) şi amida acidului nicotinic (niacin

amida). Figura 6. Structurile vitaminei B3 și a amidei acesteia

Rolul metabolic
Nicotinamida (Figura 6) acţionează în reacţiile de oxido-reducere din organism
sub forma a două coenzime, NAD+ (nicotinamid-adenin-dinucleotidul) şi NADP+
(nicotinamid-adenin-dinucleotid-fosfatul). Reducerea şi oxidarea acestor cofactori, NAD+
sau NADP+, utilizaţi în reacţiile catalitice de către únele enzimele, sunt procese
reversibile. În aceste procese, acești compuși servesc drept purtători de electroni.
Moleculele de NAD+ sau NADP+ sunt slab legate de apoenzimă (partea a enzimei fără
cofactor) şi sunt indispensabile pentru aceste enzime. Ambele coenzime, derivaţi ai
piridinei, NAD+ şi NADP+, numite şi piridin-coenzime sau piridin-nucleotide, au
proprietăţi oxido-reducătoare în cadrul unor enzime numite dehidrogenaze. NAD-ul este
implicat în reacţii de scindare a carbohidraţilor, grăsimilor, proteinelor sau alcoolului,
reacţii în care este eliberată energie. NADP+ intervine mai mult în reacţiile de biosinteză
(a acizilor graşi sau a colesterolului).
Au fost identificate peste o sută de reacţii biochimice dependente de aceste
coenzime (NAD+ şi NADP+):
a. sinteza legăturilor bogate în energie;
b. metabolismul acidului piruvic;
c. metabolismul pentozelor;
d. metabolismul lipidelor;
e. glicoliza;
f. metabolismul azotului (dezaminarea oxidativă a aminoacizilor);
g. fotosinteza.
Niacina poate fi biosintetizată din triptofan.
În momentul în care se instalează o deficienţă de niacină boala se numeşte
pelagra. Pelagra este însoţită de diaree, dermatite, demenţă sau chiar deces (4D).
Cerealele, ciupercile și diverse vegetale sunt surse importante de niacină.
Cărnurile de porc, oaie, pui, pește sau produşii derivaţi din acestea sunt bogate în niacină,
dar şi în colesterol.
Niacina este stabilă la încălzire.

Vitamina B5
Vitamina B5 sau acidul pantotenic
este un derivat al -alaninei. Acidul
pantotenic (Figura 7) este larg răspândit în
natură (“panto” = peste tot) şi indispensabil
Figura 7. Structura acidului pantotenic
creşterii drojdiei de bere, a bacteriilor şi a
(vitaminei B5) animalelor superioare.
 Biochimie - Curs 7- 2019

Absorbţia se realizează la nivelul intestinului şi, imediat, tot în aceste celule, este
fosforilat la gruparea de alcool primar, formând acidul 4'-fosfopantotenic. Formele active
ale acidu-lui pantotenic sunt 4'-fosfopantoteina şi coenzima A (CoA).
Acidul pantotenic, sub forma de Coenzima A, este necesar pentru sinteza
colesterolului şi la sinteza melatoninei (un hormon steroidic). Coenzima A este vitală în
sinteza acetilcolinei, un neurotransmiţător. Hemul, o componentă a hemoglobinei,
necesită CoA pentru sinteză. Mai mult, ficatul are nevoie de CoA pentru a metaboliza o
serie de medicamente şi toxine. CoA este necesară pentru sinteza lipidelor utilizate în
straturile mielinice din celulele nervoase, şi de asemenea poate participa la sintetiza
fosfolipidelor din membranele celulare.
Principalele surse de acid pantotenic sunt: cerealele integrale, nucile sau
seminţele, drojdia alimentară, cartofii dulci, legumele, ciupercile, roşiile şi brocoli.
Acidul pantotenic nu este toxic şi este eliminat prin urină. Contraceptivele orale
pot creşte nevoile de acid pantotenic. Deşi suplimentul cel mai stabil este pantotenolul,
sărurile de calciu sau sodiu a D-pantotenatului reprezintă o alternativă de administrare.
Lipsa acestei vitamine provoacă dermatite, tulburări de creştere, albirea părului,
necroza glandelor suprarenale, hemoragie etc.

Vitamina B6 (piridoxina, adermina) include trei compuşi naturali, piridoxina,

piridoxamina şi piridoxalul, derivaţi ai piridinei, care se deosebesc prin natura radicalului
din poziţia 4 (Figura 8). Toţi aceşti compuşi pot fi convertiţi într-o formă activă -
piridoxal fosfatul. Piridoxal fosfatul joacă un rol determinant în multe reacţii din
organism.

Figura 8. Variante ale vitaminei B6

În organism, piridoxal-5-fosfatul şi piridoxamin-5-fosfatul îndeplinesc rolul de

grupări prostetice, mai precis sunt legate covalent de apoenzimă.

Figura 9. Biosinteza piridoxal-5-fosfatului

Vitamina B6 este depozitată în ţesutul muscular. Glucoza este stocată sub forma
de glicogen în ţesutul muscular. Piridoxal-5-fosfatul este o coenzimă pentru enzima
glicogen fosforilaza, care catalizează eliberarea glucozei din glicogen. Într-un alt proces,
 Biochimie - Curs 7- 2019

numit glucogeneză, coenzima este necesară în reacţia de conversie a aminoacizilor la

glucoză.
Unii neurotransmiţători sunt sintetizaţi utilizând enzime dependente de piridoxal-
5-fosfat. Serotonina este sintetizată, plecând de la triptofan, în creier, cu ajutorul acestei
coenzime.
Rolul metabolic. Piridoxal-fosfatul şi piridoxamino-fosfatul sunt cofactori în
special ai enzimelor care catalizează transferul grupărilor aminice.
Următoarele enzimele necesită piridoxal fosfat:
1. Decarboxilazele aminoacizilor;
2. Transaminazele. Dintre acestea, numai cele dintre glutamat şi piruvat cu
formarea alaninei şi dintre glutamat şi oxaloacetat cu formarea aspartatului
sunt reacţii reversibile;
3. Racemazele. Aceste enzime catalizează formarea DL-alaninei din D- sau L-
alanină;
4. Dezaminazele (pentru serină şi treonină).

Piridoxal-5-fosfatul se leagă sub forma unei baze Schiff cu gruparea ε-amino a

unui rest de lizină din apoenzimă. În timpul formării complexului enzimă-substrat,
această grupare este eliberată. Nu numai piridoxalul îndeplineşte funcţii de coenzimă. În
calitate de coenzimă a aminotransferazelor, vitamina B6 este prezentă sub formă de
fosfopiridoxamină.
Vitamina B6 este distrusă la consumatorii de alcool. În organism alcoolul este
scindat la acetaldehidă. Acetaldehida determină scindarea piridoxal-5-fosfatului de pe
enzimele corespunzătoare şi astfel coenzima este îndepărtată. Unele medicamente, ca
hidrazida acidului izonicotinic (utilizată la tratarea tuberculozei) determină clivarea
coenzimei.
Nivelul ridicat de homocisteină din sânge este un indicator care sugerează
creşterea riscului apariţiei bolilor cardiovasculare. Vitamina B6 este folosită la
îndepărtarea homocisteinei din sânge prin conversia acesteia la cisteină. Printr-o reacţie
consecutivă folatul şi vitamina B12 îndepărtează homocisteina din sânge convertind-o la
metionină.
Vitamina B6 nu este toxică în situaţia în care este obţinută prin dietă.
Tulburările de aport vitaminic conduc la stări de nervozitate, insomnie, dificultăți
de deplasare motorie, afecţiuni cutanate în jurul nasului, ochilor, gurii, limfocitopenie,
edeme. Aceste tulburări ale pielii seamănă cu pelagra, însă nu se pot vindeca prin
administrare de acid nicotinic.

Vitamina B7
Vitamina B7 (biotina, vitamina H- din
greacă “bios” = viaţă) controlează diviziunea
celulară. Biotina (Figura 10) este necesară
funcţionării normale a pielii (vitamina H, de la
cuvântul german “Haut” = piele). A fost izolată în
stare cristalizată de Kögl (1936) din gălbenuşul
de ou, apoi din ficat de către Vigneaud, care i-a Figura 10. Structura biotinei (vitaminei B7)
determinat structura. Biotina poate fi biosinte-
 Biochimie - Curs 7- 2019

tizată numai de bacterii (din intestinul gros - peretele intestinului gros este specializat
pentru absorbţia biotinei), alge, drojdii, ciuperci sau únele plante.
Biotina este utilizată de 4 enzime importante (carboxilaze):
o acetil-CoA carboxilaza asistă sinteza acizilor graşi;
o piruvat carboxilaza catalizează producerea glucozei din grăsimi şi proteine
(glucogeneza);
o metil-crotonil-carboxilaza este catalizator în metabolismul leucinei;
o propionil-CoA carboxilaza este implicată în metabolismul colesterolului,
aminoacizilor sau a unor acizi graşi.
Biotina influenţează şi procesele de transcripţie respectiv translaţie ale ADN-ului.
S-a constatat o deficienţă de biotină în cazul consumului de albuş de ou crud.
Biotina poate lega avidina, o proteină prezentă în albuşul de ou. La încălzire cele două
molecule nu mai sunt asociate, deci biotina nu mai este legată.
Deficienţa de biotină poate rezulta şi din lipsa genei biotinidazei, care codează o
enzimă care îndepărtează biotina legată la proteinele mai mici. Lipsa biotinidazei induce
o boală genetică rară. De asemenea, femeile însărcinate pot fi la limită cu nivelele de
biotină. Dezvoltarea fătului necesită mai multă biotină decât este în cazul adulților. Mai
mult, la dozele mari de acid pantotenic poate apărea o concurenţă cu biotina pentru
absorbţia la nivelul intestinului. În plus, antibioticele pot descreşte producerea biotinei,
deoarece unele dintre acestea reduc numărul de bacterii din colon.
Hipovitaminoza B7 se manifestă prin tulburări nervoase, dermatită, oboseală
musculară, anemie, scăderea apetitului. Simptomele includ acumularea de substraturi ale
enzimelor biotin-dependente, care pot fi detectate în urină, de exemplu: acidul lactic,
acidul -hidroxi-metilcrotonic, acidul -hidroxi-izovalerianic şi acidul -hidroxi-
propionic.

Vitamina B9
Vitamina B9 (acidul folic) se găseşte sub formă de poliglutamaţi cu 4-6 resturi
glutamil. Acidul folic (Figura 11) este transportor de grupări C1, în special al grupărilor
formil. Molecula sa este redusă la acid tetrahidrofolic (coenzima) şi sub această formă
leagă radicali de tipul –CH2-, -CHO, CH2OH, -CH=NH-, adică radicali ce conţin un
singur atom de carbon, de aici şi funcţia acestuia de transportor de grupări C1.

Figura 11. Structura acidului folic

 Biochimie - Curs 7- 2019

Coenzimele folatului acţionează ca donori sau acceptori ai unei unități structurale ce

conţine un atom de carbon într-o serie de reacţii care intervin în metabolismul amino
acizilor sau acizilor nucleici. Sinteza ADN-ului este dependentă de coenzimele derivate
de la acidul folic.
Molecula acidului folic se compune din trei părţi distincte: un nucleu de pteridină,
un rest de p-aminobenzoic şi un rest de acid glutamic (Figura 11, pagina 6).
Folatul împreună cu vitamina B12 este necesar în sinteza metioninei. Metionina
este utilizată la sinteza S-adenozil-metioninei (SAM, Figura 12), compus care este un
donor de grupări metilice către ADN sau ARN. Grupările metilice pot proteja ADN-ul
împotriva mutaţiilor care pot induce
apariția cancerului. Sinteza metio-
ninei din homocisteină constituie o
etapă importantă pentru controlul
cantitaţii de homocisteină (compus
care determină apariţia bolilor de
inimă) din sânge.
Folatul din alimente este în
mod normal legat de aminoacizii din
proteine (sub forma poliglutamatului).
Pentru o absorbţia intestinală adec-
vată, se impune ca folatul să fie legat Figura 12. Rolul folatului în furnizarea de grupări metil
doar de un singur aminoacid (mono- prin consumul de homocisteină
glutamat). Enzimele digestive situate
în celulele de pe suprafaţa intestinului hidrolizează poliglutamatul la monoglutamat. O
grupare metil este ataşată la acest monoglutamat (coenzima nu-şi mai exercită funcţiile)
pentru a permite transportul moleculelor de folat prin sânge, la ficat sau la diferite celule.
Activarea folatului este asistată de vitamina B12 care îndepărtează gruparea metil de pe
folat.
Carenţa de vitamină B9 se poate instala din cauza unui aport alimentar scăzut,
stresului (instalat în perioadele de sarcină), tulburărilor de absorbţie, deficitului de
enzime implicate în sistemul de transport sau terapiei cu unele medicamente (aspirina,
medicamentele anticanceroase sau contraceptivele orale). Carenţa se manifestă exclusiv
prin perturbarea hematopoiezei, simptomul fiind anemie megaloblastică.
Principalele surse de folat sunt: legumele (broccoli, spanacul, varza de Brussels,
sparangelul), fructele (avocado, portocalele, papaya), semințele și nucile, cerealele
integrale.
Instabilitatea: folatul poate fi distrus la încălzire, sub acţiunea luminii sau aerului.

Vitamina B12 (Cobalamina)

Vitamina B12 este o vitamină atipică care conţine ioni de cobalt şi o structură
complexă. Formele active ale vitaminei B12, în organism, sunt metil-cobalamina şi deoxi-
adenozil-cobalamina.
Suplimentele de vitamina B12 sunt sub forma ciano-cobalaminei, care poate fi
convertită în cele două forme active necesare organismului.
 Biochimie - Curs 7- 2019

Rolul vitaminei B12 (metil-cobalaminei) este de a converti homocisteina în

metionină. Cealaltă formă activă (deoxi-adenozil-cobalamina) are rol în producerea
energiei din proteine şi grăsimi (participă în reacții de rearanjare intermoleculară – reacții
de izomerizare). Vitamina B12 este esenţială sistemului nervos şi pentru sinteza
moleculelor implicate în biosinteza acizilor graşi. Vitamina B12 este necesară pentru
menţinerea straturilor mielinice care înconjoară celulele nervoase.
Vitamina B12 este unul dintre compuşii necesari sintezei hemoglobinei, o proteină
cu hem care leagă oxigenul, din sânge. Vitamina B12 este necesară pentru sinteza ADN-
ului din celulele (care se divid rapid) din măduva spinării. Lipsa vitaminei B12 sau
folatului determină producerea de celule roşii imature, cu un conţinut redus de
hemoglobină. Lipsa vitaminei B12 din organism produce anemie pernicioasă (cauzată de
distrugerea celulelor stomacului), o maladie a sângelui însoţită de tulburări nervoase. Prin
administrarea intravenoasă a vitaminei B12 se restabilește numărul de celule (globule)
roşii şi reechilibrează sistemul nervos central în anemia pernicioasă.
Hidroxi-cobalamina, un precursor al vitaminei B12 este utilizat în tratamentul
intoxicațiilor cu cianură. Inițial este administrată o doză de 5 g de hidroxi-cobalamina. O
doză suplimentară se administrează în funcție de severitatea intoxicării și a răspunsului
clinic al pacientului.
Vitamina B12 se găseşte în alimentele de origine animală (carne, lapte sau ouă).
Cobalamina este produsă şi de bacteriile din colon.
Vitamina B12 este distrusă la încălzire.

Vitamina C (acidul ascorbic)

Rol metabolic. Acidul ascorbic se comportă în celulele vii ca un agent reducător,
în timp ce forma sa oxidată, acidul dehidroascorbic, ca un agent oxidant.
Principalele reacţii la care participă vitamina C sunt: hidroxilarea prolinei şi a
lizinei pentru sinteza colagenului, hidroxilarea fenilalaninei, sinteza catecolaminelor,
hidroxilarea sterolilor, sinteza carnitinei, sinteza noradrenalinei (din dopamină),
desaturarea acizilor graşi, metabolizarea xenobioticelor etc. De asemenea, vitamina C
facilitează absorbţia fierului.
Acidul ascorbic este un acid de tăria acizilor carboxilici: el poate fi titrat cu
hidroxizi alcalini, descompune carbonaţii şi formează săruri. Aciditatea acestuia este
conferită de una din grupele -OH enolice.
Carenţa în vitamina C sau aportul alimentar redus poate conduce la tulburări
gastro-intestinale, boli infecţioase, neoplazii şi la apariţia scorbutului (precedată de
anemie, inapetenţă, scăderea rezistenţei la efort, infecţii, dureri articulare, uscăciunea
tegumentelor), alcaptonuria (situație în care se acumulează acid homogenitisic, compus
care este acumulat în țesuri sau oxidat la compuși negri – urina este neagră). Într-un
stadiu mai avansat, apar hemoragii subcutanate, musculare, gingivale. De asemenea, apar
leziuni ale ţesutului osos şi ale cartilagiilor, ca urmare a perturbării biosintezei
colagenului.