Bătrânul Rege Lear își convoacă supușii pentru a-i anunța că intenționează să transfere

puterea și responsabilitățile monarhiei celor trei fiice ale sale, urmând ca el să locuiască, pe
rând, la fiecare dintre ele. Cea mai mare dintre fiice, Goneril, este căsătorită cu Ducele de
Albany, iar mijlocia, Reagan, cu Ducele de Cornwall. La curte se mai află și Ducele de
Burgundia, alături de Regele Franței, ambii sperând să se căsătorească cu Cordelia, fiica cea
mai mică (și preferata tatălui ei). Înainte de a-și împărți regatul, Lear le cere fetelor să-i arate
cât de mult îl iubesc. Fiicele mai mari îi fac declarații fierbinți despre profunzimea dragostei
lor pentru el, dar mezina, dezgustată de excesul surorilor mai mari, refuză să-i spună ceva.
Refuzul ei de a-și exagera sentimentele îl înfurie pe Lear, care o alungă pentru totdeauna.
Regele își va împărți regatul între cele două fiice mai mari și soții lor.

Cordelia pleacă împreună cu Regele Franței, care o iubește și mai mult acum, când ea
și-a dovedit onestitatea. Lear află curând că, transferându-și autoritatea fiicelor mai mari, și-a
compromis relația cu ele, ambele refuzând să-l mai primească în casele lor. Se trezește el
însuși alungat sub cerul liber, în mijlocul furtunii, avându-i alături doar pe Bufon și pe Kent
(deghizat). Pe măsură ce se afundă în nebunie, Lear ajunge să vadă tot mai limpede greșelile
comise.

În timp ce oastea franceză a Cordeliei se pregătește de luptă cu armata condusă de

surorile ei și de soții lor, Cordelia se împacă cu Lear, care îi cere iertare. Oștirile celor două
surori izbutesc totuși să o înfrângă pe cea a Cordeliei. Lear și Cordelia devin prizonierii lui
Edmund, care o spânzură pe Cordelia în închisoare. În ultima scenă, Lear apare purtând trupul
Cordeliei moarte pe brațe. Durerea atâtor pierderi e prea puternică pentru inima lui, așa încât
Lear moare și el.