CAPITOLUL 14

CUNOAŞTEREA CLASEI DE ELEVI CA GRUP SOCIAL

1. Utilitatea cunoaşterii clasei de elevi ca grup social

2. Obiectivele cunoaşterii clasei de elevi
3. Fişa de caracterizare a clasei
4. Metode şi tehnici de cunoaştere a grupurilor: Observaţia
sistematică; Tehnica sociometrică; Autobiografia grupului;
Profilul psihosocial al grupului

1. UTILITATEA CUNOAŞTERII CLASEI DE ELEVI

CA GRUP SOCIAL
Eforturile profesorilor de a cunoaşte particularităţile grupurilor de
elevi cu care lucrează au o triplă finalitate (M. Zlate, C. Zlate, 1982):
Praxilogică – întrucât, pe baza informaţiilor obţinute, profesorii
pot să conceapă modalităţi practice de intervenţie psihopedagogică, de
natură să-i mobilizeze pe toţi elevii clasei pentru a participa la realizarea
obiectivelor care revin colectivului din care fac parte, să se implice activ
şi direct în viaţa de grup. Cunoaşterea grupului clasei de elevi ca grup
urmăreşte, aşadar, în primul rând, ameliorarea funcţionalităţii şi a
eficienţei acestuia. Pentru a preveni apariţia unor eventuale fenomene de
rezistenţă sau ripostă din partea grupului la iniţiativele de sporire a
gradului de eficienţă şi de implicare colectivă în rezolvarea problemelor
colectivului clasei, este necesară o bună cunoaştere de către profesori a
atitudinilor şi a opiniilor colective, a motivelor care pot să-i determine pe
elevi să colaboreze, a valorilor dominante, a structurii grupului, la un
moment dat şi a tendinţelor de evoluţie ale acestuia.
Organizatorică – căci permite o mai bună organizare şi
conducere a colectivelor de elevi, alegerea de către profesori a celor mai
potrivite structuri organizatorice pentru buna dirijare a activităţilor
comune desfăşurate în şcoală.
Diagnostică şi prognostică – pentru că îi ajută pe profesori să
înţeleagă, să explice şi să interpreteze, pe de o parte, starea actuală a
 Sociologia educaţiei

grupului clasei, de exemplu, gradul de coeziune, de omogenitate,

autonomie etc., iar, pe de altă parte, seveşte anticipării dinamicii viitoare
a colectivelor de care se ocupă.
Aceiaşi autori oferă câteva exemple de situaţii din viaţa socială a
colectivului unei clase, care solicită folosirea de către profesori a unor
metode obiective de cunoaştere a grupurilor:
a) Preluarea de către profesor a unei noi clase de elevi impune
deţinerea unor informaţii despre particularităţile colectivului respectiv,
aşa cum se prezintă ele în momentul începerii colaborării cu noul
profesor.
“Cunoscând potretul psihosocial al unui grup, punctele lui tari
sau nevralgice, cei care lucrează cu grupurile sociale şi-ar putea organiza
mai bine propria lor activitate, ar putea asigura mai bine condiţiile în care
aceasta se desfăşoară, astfel încât ea să deţină cât mai multe influenţe
educative” (op. cit. pg. 80).
Cele mai utile metode pentru această situaţie sunt considerate a fi
metoda autobiografiei grupului şi metoda stabilirii profilului psihosocial
al grupului, pe care le vom prezenta succint mai jos.
b) Aprecierea gradului de participare a elevilor la activităţile
colective ale clasei este de natură să pună în evidenţă, în ultimă instanţă,
eficienţa grupului. Metoda cea mai folosită în acest scop este metoda
observaţiei sistematice pe baza categoriilor interacţionale. Ea permite
obţinerea unor informaţii despre frecvenţa şi diversitatea propunerilor,
sugestiilor ori a opiniilor formulate în grupul respectiv, dar şi stabilirea
profilului comunicaţional-participativ şi a profilului comunicaţional-
interacţional al grupului (de exemplu, cine cu cine comunică, cât, ce şi
cum se comunică).
c) Cunoaşterea relaţiilor interpersonale în interiorul grupului
prezintă o deosebită împortanţă pentru aprecierea climatului existent în
grupul respectiv. Randamentul şi productivitatea unui colectiv şcolar, dar
şi evoluţia lui, depind în mare măsură de natura relaţiilor care se stabilesc
între membrii acestuia. Existenţa unor relaţii preferenţiale pozitive între
elevi, a unor afinităţi şi a unor constelaţii amicale favorizează
colaborările şi induc o atmosferă destinsă de lucru. Tehnica sociometrică
reprezintă una dintre metodele des aplicate de profesori pentru a cunoaşte
aceste aspecte.
Cunoaşterea clasei de elevi ca grup social

d) Constituirea temporară a unor grupuri de muncă, de creaţie,

de rezolvare a unor probleme reprezintă o altă situaţie în care profesorii
selectează elevii care vor intra într-un anumit grup pe baza aprecierii
afinităţilor existente între ei şi a disponibilităţii lor de a colabora.
Stabilirea tipului de personalitate interpersonală reprezintă o altă metodă
care poate fi de folos în aceste scopuri.

2. OBIECTIVELE CUNOAŞTERII CLASEI DE ELEVI

Obţinerea unei imagini unitare şi complete asupra unei clase de

elevi este rezultatul analizei grupului educaţional respectiv din mai multe
perspective complementare (Cristea S., Constantinescu C., 1998, M. Zlate,
C. Zlate, 1982):
a) Perspectiva structurală este de natură să conducă la
realizarea a trei obiective importante:
• Cunoaşterea gradului de omogenitate sau de
eterogenitate a grupului clasei, prin obţinerea unor
informaţii legate de compoziţia acestuia: număr de
membri, vârstă, sex, mediu de provenienţă, pregătire
anterioară;
• Cunoaşterea momentelor mai semnificative din evoluţia
grupului, de natură să explice caracteristicile sale actuale;
• Cunoaşterea stadiului de socializare în care se află elevii
clasei respective, pus evidenţă de sistemul de statusuri şi
roluri, care funcţionează în interiorul grupului, la un
moment dat, cu toate interacţiunile şi ierarhizările din
interiorul acestuia (“echilibrări” sau “conflicte de rol”),
prezenţa structurilor centralizate sau descentralizate în
cadrul grupului, relaţia grupului cu alte grupuri.
Asemenea informaţii sunt de natură să pună în evidenţă
fenomene definitorii pentru realizarea funcţiei de
socializare a şcolii, cum ar fi desprinderea copiilor de
afectivitatea primară, specifică familiei, interiorizarea
obligaţiilor şcolare ca norme societale, superioare, ca arie
de cuprindere, celor familiale, multiplicarea criteriilor de
 Sociologia educaţiei

recunoaştere/dobândire a statusului fiecărui elev, prin

luarea în consideraţie, dincolo de performanţele şcolare
imediate, a altor tipuri calitative de performanţă legate de
fondul aptitudinal/atitudinal al fiecăruia, capacitatea de
autoorganizare şi de colaborare ş.a.
b) Perspectiva sociopsihologică analizează caracteristicile
proprii ale colectivului, legate de activitatea dominantă de
învăţare, dar şi de particularităţile specifice vârstei elevilor
ori de raporturile interindividuale dintre elevi şi profesori
sau raporturile cu mediul extraşcolar, toate fiind de natură să
confere individualitate clasei de elevi. Abordarea din această
perspectivă contribuie la realizarea altor obiective specifice
ale cunoaşterii clasei de elevi:
• Cunoaşterea acelor proprietăţi ale grupului care sunt
definitorii pentru caracterizarea lui în termen de
“sintalitate”, analogic celui de personalitate (grup unitar
sau dezbinat, grup cooperator sau refractar la cooperare,
preocuparea dominantă pentru realizarea obiectivelor
educative sau orientat cu preponderenţă spre satisfacerea
nevoilor afective ale membrilor săi etc.);
• Cunoaşterea principalelor fenomene de grup, care se
manifestă în interiorul colectivului clasei, de exemplu,
manifestarea coeziunii şi consensului sau apariţia unor
tensiuni şi conflicte, de ostilitate şi agresivitate, precum
şi modul specific de reacţie la aceste fenomene, prin
adoptarea unor atitudini de toleranţă, acceptare şi
adaptare ori de pasivitate, apatie, retragere, evaziune etc.;
• Cunoaşterea particularităţii interacţiunii şi comunicării
dintre membrii grupului care se pot caracteriza prin
gradul lor de extindere, caracter reciproc sau unilateral,
eficacitate şi influenţă, existenţa /inexistenţa unor reţele
şi structuri de comunicare folosite mai des în cadrul
grupului, precum şi a unor factori specifici de perturbare
a comunicării.
Cunoaşterea clasei de elevi ca grup social

c) Perspectiva sociopedagogică este de natură să ofere

profesorilor informaţii privind gradul în care clasa de elevi a
ajuns să întrunească acele note caracteristice unui grup
educaţional eficient: prioritatea acordată de grup realizării
scopurilor instructiv educative prescrise; adoptarea şi
respectarea unor norme de grup favorabile desfăşurării cu
eficienţă a activitătilor şcolare; existenţa unor lideri
informali şi formali, capabili să asigure o conducere a
grupului în direcţii dezirabile din punct de vedere pedagogic
şi să asigure coeziunea internă necesară unei activităţi
productive. Obiectivele cunoaşterii grupului clasei, în acest
caz, vor viza:
• Scopurile membrilor grupului şi ale grupului ca întreg,
cu predominanţa celor individuale sau de grup, a celor de
sarcină ori a celor de menţinere, claritatea, şi
complexitatea lor, acceptarea şi angajarea membrilor
grupului în realizarea acestora;
• Particularităţile normelor de grup – natura acestora
(valoare, caracter dezirabil pedagogic) gradul de acceptare
a lor de către grup şi fenomenele provocate de
respectarea sau nerespectarea lor (satisfacţie/insatisfacţie,
conformism/nonconformism, devianţe etc.;
• Conducătorii (liderii) grupului şi stilul de conducere
acceptat de grup, efectele asupra activităţii grupului a
stilului de conducere al diferiţilor lideri.
d) Perspectiva socio-comunitară – permite “analiza clasei din
perspectiva raporturilor de democraţie directă exprimate în
practica şcolară la nivelul grupului educaţional de referinţă”
(Cristea S., Constantinescu C., 1998, pag. 213). Obiectivele
cunoaşterii clasei de elevi, realizate prin cercetarea din această
perspectivă, vizează contribuţia colectivului respectiv de
elevi la pregătirea civică a tinerilor care o compun prin:
• Identificarea comportamentelor de grup care atestă
existenţa sentimentului identităţii colective, de
apartenenţă la grupul clasei;
 Sociologia educaţiei

• Disponibilitatea grupului de a accepta pluralitatea

punctelor de vedere exprimate în interiorul său ori în
relaţie cu alte grupuri;
• Comunicarea/colaborarea grupului, dincolo de cercul
clasei, cu alte grupuri ale organizaţiei şcolare, instituţio-
nalizarea raporturilor de parteneriat;
• Capacitatea de mediere a conflictelor ş.a.

3. FIŞA DE CARACTERIZARE A CLASEI

Fişa de caracterizare a clasei este un document care conţine

concluziile investigaţiilor asupra unei clase de elevi. Ea reprezintă o
informare esenţializată asupra caracteristicilor clasei respective. Rubricile
fişei oferă, totodată, profesorilor indicaţii asupra faptelor pe care trebuie
să le cerceteze în continuare şi care sunt considerate necesare pentru o
bună cunoaştere a unui grup şcolar. În şcoli profesorii utilizează diverse
alte tipuri de fişe (fişa medicală, fişa psihologică, fişa pedagogică pe
obiecte, fişa psihopedagogică sau fişa individuală a elevului), dar spre
deosebire de fişa clasei, ele sunt destinate sistematizării datelor despre
caracteristicile unui singur elev, cu particularităţile sale individuale, nu
despre un întreg colectiv şcolar.
Fişa de caracterizare a clasei reprezintă un instrument de lucru în
mâna profesorului şi îndeplineşte mai multe funcţii:
• Fixează cadrul de cunoaştere a grupului clasei de elevi,
indicând aspectele care trebuie să fie abordate;
• Ordonează şi prezintă într-o manieră sistematică datele
obţinute în urma investigaţiilor întreprinse asupra grupului;
• Informează permanent profesorii care preiau clasa respectivă
asupra caracteristicilor colectivului de elevi cu care urmează
să lucreze;
• Direcţionează procesul formativ desfăşurat în şcoală în
vederea educării capacităţilor de integrare socială a elevilor
care compun clasa şcolară la care se referă fişa respectivă;
Cunoaşterea clasei de elevi ca grup social

• Oferă indicatori de evaluare a eficienţei acţiunilor educative

întreprinse pentru a-i ajuta pe elevi să se dezvolte în planul
social.
Ca şi în cazul celorlalte tipuri de fişe psihopedagogice, gradul de
eficienţă al fişei clasei de elevi este condiţionat de respectarea unor
criterii metodologice (MUSTER D., 1971, pg. 39):
• Criteriul completitudinii – să permită acoperirea tuturor
aspectelor definitorii pentru specificul unui grup;
• Criteriul selectării – din multitudinea fenomenelor de grup
descrise în literatura de cercetare să se concentreze asupra
acelora care sunt utile profesorilor pentru realizarea
obiectivelor lor educative;
• Criteriul sistematizării – să permită o ordonare logică a
informaţiei şi să scoată în evidenţă aspectele specifice ale
unei clase de elevi;
• Criteriul accesibilităţii – să poată fi completată şi cercetată cu
uşurinţă de toate persoanele implicate în procesul educativ.
Conţinutul fişei de caracterizare a clasei de elevi se grupează în
patru mari secţiuni: informaţii generale, dinamica grupului, specificul
clasei ca microgrup social, concluzii (CRISTEA S.,
CONSTANTINESCU C., 1998):

Şcoala………………………./Localitatea……………………………
Clasa:…………………….
FIŞA DE CARACTERIZARE A CLASEI

I. INFORMAŢII GENERALE
1. Nr. elevi:………..; Nr. băieţi:…….; Nr. fete:…….
2. Profesiile părinţilor/nr. cazuri;
‰ …………………………./
‰ …………………………/
‰ …………………………/
 Sociologia educaţiei

3. Starea sănătăţii/ nr. cazuri

‰ ………………………../
‰ ………………………../
4. Situaţia la învăţătură:
‰ Mediile generale ale clasei în anii precedenţi (anul/media):
• ………/……..
• ………/……..
• ………./……. Etc.
‰ Mediile generale la disciplinele fundamentale:
• Limba şi literatura română:……;
• Matematica:……………………;
• Biologia:………………………..; Etc.
5. Elevi cu aptitudini deosebite/domenii/ nr. cazuri
‰ Aptitudini sportive/……….
‰ Aptitudini artistice/……….
‰ Aptitudini matematice/…….
‰ Aptitudini tehnice/…………. Etc.
Elevi care ridică probleme/ nr cazuri
‰ Probleme sociale/…..
‰ Probleme la învăţătură/…….
‰ Probleme comportamentale/…….
6. Starea generală de disciplină a colectivului:……….
7. Perspectiva colectivului:……………………………

II. DINAMICA GRUPULUI

1. Gradul de coeziune colectivului:

• Colectivul clasei este în formare (marcaţi situaţiile constatate)
‰ Există un subgrup dominant format din foşti colegi de clasă (nr.
elevi………);
‰ Există un subgrup secundar cu tendinţa de a se opune grupului
majoritar, dominant (nr. elevi…….);
‰ Există mai multe subgrupuri labile (nr. subgrupuri/ nr. elevi….../…..
Cunoaşterea clasei de elevi ca grup social

• Colectivul clasei este format

‰ Alegerea modului de acţiune al grupului se face cu acordul total sau
majoritar al membrilor?………………………………………………
‰ Ajungerea la acord presupune discuţii, confruntare de puncte de
vedere?……………………………………………………………….
‰ Se constată o transformare a structurii interne a grupului atunci când
se trece de la o sarcină la alta?………………………………………...
2. Scopul dominant imediat al colectivului………..
3. Scopul de perspectivă al colectivului………………..

III. SPECIFICUL CLASEI CA MICROGRUP

● Procesele de influenţă a grupului asupra membrilor determină

la cei mai mulţi (marcaţi):
ƒ Conformism (respectarea normelor de grup)
ƒ Autonomie (independenţa în raport cu alte grupuri)
ƒ Respingere/ acceptare a noilor veniţi;
ƒ Plăcerea apartenenţei la grup
ƒ Disponibilitatea de a acţiona pentru grup
ƒ Alte aspecte

4. METODE ŞI TEHNICI DE CUNOAŞTERE A GRUPURILOR

a) OBSERVAŢIA SISTEMATICĂ

Metoda cel mai des utilizată de profesori pentru cunoaşterea

grupurilor de elevi cu care lucrează este observaţia sistematică.
Ea presupune urmărirea şi consemnarea, după un plan dinainte elaborat, a
manifestărilor grupului în diferite situaţii sociale, cu scopul cunoaşterii
particularităţilor acestuia. Ca şi în alte domenii, metoda observaţiei se
poate aplica în o multitudine de forme (de exemplu, observaţie
directă/indirectă; participativă/de la distanţă etc.) şi trebuie să satisfacă
aceleaşi cerinţe generale (de exemplu, existenţa unui plan de observaţie;
existenţa unui sistem de înregistrare exactă a datelor; stabilirea unor
procedee de verificare a informaţiilor, evidenţa surselor de eroare şi de
distorsionare subiectivă ş.a.). Întrucât aceste probleme generale sunt
 Sociologia educaţiei

binecunoscute, în cele ce urmează ne vom opri asupra unei tehnici

specifice de observare a comunicării dintre membrii unui grup şi a
interacţiunilor dintre ei, cunoscută sub numele de “analiza
interacţiunilor”. Tehnica a fost concepută de psihosociologul american
ROBERT F. BALES (1950) şi este recomandată în majoritatea lucrarilor
româneşti care abordează problema observaţiei grupurilor mici
(A. Bogdan-Tucicov, 1981, M. Zlate, C. Zlate, 1982, C. Zamfir,
L. Vlăsceanu, 1993 ş.a.). O prezentare detaliată au realizat-o M. Zlate şi
C. Zlate (1982) de la care am preluat majoritatea informaţiilor pe care le
prezentăm în continuare.
Scopul acestei tehnici este acela de a înlesni culegerea unor
informaţii pertinente privitoare la :
ƒ conţinutul predominant al comunicării dintre membrii
grupului (de exemplu, schimb de informaţii, opinii, sugestii);
ƒ orientarea şi tipologia interacţiunilor dintre aceştia (de
exemplu, grup centrat pe rezolvarea sarcinilor / grup centrat
pe preocupări socio-afective);
ƒ sensul dominant de acţiune al participanţilor (de exemplu,
emitere / solicitare de informaţii, opinii, sugestii etc.).
Specificul acestei tehnici constă în observarea derulării
interacţiunii dintre membrii unui grup de discuţie, în situaţiile în care se
analizează, se deliberează, se decide modul de rezolvare a unei probleme.
Observatorul consemnează într-o foaie de întabelare natura fiecărei
intervenţii verbale sau nonverbale a membrilor grupului. Sarcina
observatorului este de a încadra fiecare intervenţie verbală sau
nonverbală în una dintre cele 12 categorii interacţionale înscrise pe foaia
de întabelare şi de a marca frecvenţa cu care apare categoria respectivă.
Comportamentele verbale/nonverbale posibile într-un grup mic au fost
grupate în trei zone socio-emoţionale, fiecare zonă incluzând, la rândul ei,
mai multe categorii interacţionale:
I. Zona socio-emoţională pozitivă include toate intervenţiile
verbale/nonverbale care se încadrează în una dintre
următoarele categorii interacţionale:
1. Manifestarea solidarităţii (de exemplu, adresarea unor
cuvinte agreabile, felicitările sau compătimirile, oferirea
ajutorului, concilierile etc);
Cunoaşterea clasei de elevi ca grup social

2. Manifestarea destinderii (de exemplu, glumele, reacţiile

de bucurie / satisfacţie, tentativele de înlăturare a
tensiunilor ş.a.);
3. Exprimarea acordului (de exemplu, exprimarea aprobării,
acordul tacit ş.a.).
II. Zona neutră a sarcinii grupează toate intervenţiile
verbale/nonverbale care se încadrează în una dintre
următoarele categorii interacţionale:
4. Emiterea de sugestii (de exemplu, pentru orientarea
discuţiilor, pentru deblocarea lor, fără a pune în
inferioritate alte puncte de vedere);
5. Emiterea de opinii (de exemplu, formulări de tipul:
“Cred că aveţi dreptate”/ “După părerea mea…” etc.);
6. Furnizarea de informaţii;
7. Solicitarea de informaţii (de exemplu, formulări de tipul
“Ce vreţi să spuneţi cu aceasta?” / “Ce aţi mai aflat în
legătură cu…ş.a.”;
8. Solicitarea de opinii (de exemplu, “Ce părere aveţi
despre…?”/ “Cum apreciaţi…..?” ş.a.);
9. Solicitarea de sugestii (de exemplu, “Ce ar trebui
făcut?”/ “Ce propuneţi?” etc.).
III. Zona socio-emoţională negativă;
10. Dezaprobarea pasivă (de exemplu, “Nu sunt de acod”/
“Aceasta nu mă convinge …” ş.a.);
11. Manifestarea tensiunii (de exemplu, retragerea de la
discuţie, formularea unor acuze, autocritica);
12. Manifestarea antagonismului (de exemplu, ironiile,
formulările sarcastice / arogante; formularea de ameninţări,
blamarea, mânia ş.a.).
Foaia de întabelare este completată de profesor, pe parcursul
desfăşurării observaţiei, cu folosirea unor coduri prestabilite. Modul de
lucru este descris de M. Zlate şi C. Zlate (1982): “Se convine, spre
exemplu, ca subiecţii din grup să fie notaţi cu numere de la 1 la …n;
grupul cu 0 (zero); categoria cu numărul ei pus între paranteze.
Codificarea de tipul (7) 2-1 se citeşte: subiectul 2 solicită informaţii
 Sociologia educaţiei

subiectului 1; codificarea (3)1-0 se citeşte: subiectul 1 oferă o serie

de sugestii grupului” (M. Zlate, C. Zlate, op. cit. pg. 30).
Atunci când se intenţionează analiza participării fiecărui membru
din grup la discuţii, aceiaşi autori propun utilizarea unei foi de întabelare
de genul următor (simplificată de noi):
Numele subiectului A Total inter-
B C D E F Grup
Sedinţa din…………. acţiuni
Manifestarea
++ ++ +++ ++ ++ ++ 13
solidarităţii
Manifestarea destinderii + ++ +++ ++ ++ ++++ 14
Aprobare pasivă +++ ++ + ++ + ++++++ 15
Emitere de sugestii ++ ++ + + ++ ++++++ 14
Emitere de opinii
Emitere de informaţii
Solicitare de informaţii
Solicitare de opinii
Solicitare de sugestii
Dezaprobare pasivă
Manifestarea tensiunii
Manifestarea
antagonismului

Dacă subiectul A îşi exprimă aprobarea faţă de o idee a lui B,

atunci în dreptul subiectului B, în căsuţa corespunzătoare categoriei 3 se
va pune un semn (+); dacă adresează o sugestie grupului, atunci semnul
se va plasa în dreptul categoriei 4 , la rubrica “grup” ş.a.m.d.

b) TEHNICA SOCIOMETRICĂ
Tehnica sociometrică iniţiată de J. L. MORENO, psihosociolog
american de origine română, reprezintă un ansamblu de procedee
articulate între ele:
ƒ Testul sociometric;
ƒ Sociomatricea;
ƒ Sociograma;
ƒ Indicii sociometrici;
Cunoaşterea clasei de elevi ca grup social

Testul sociometric se poate prezenta sub forma unui interviu

(atunci când se aplică şcolarilor mici) sau sub forma unui chestionar, ale
cărui întrebări îi pun pe elevi sa-şi exprime preferinţele pentru colegii din
clasă cu care ar dori să stea în aceeaşi bancă, sau să-şi petreacă timpul
liber, ori să colaboreze în realizarea diferitelor tipuri de activităţi şcolare
etc. Uneori, întrebările puse le pot solicita să “ghicească” pe acei colegi
care i-ar prefera / i-ar respinge pe ei înşişi în calitate de parteneri pentru
activitatea respectivă, răspunsurile fiind însoţite de motivarea
răspunsurilor date. În funcţie de conţinutul lor, întrebările unui test
sociometric pot viza, aşadar, mai multe “criterii sociometrice”: unele
urmăresc obţinerea de informaţii despre anumite stări de fapt din
interiorul grupului şi se numesc criterii diagnostice (de exemplu,
informaţii despre atmosfera generală socio-afectivă a grupului, despre
gradul de coeziune a grupului respectiv ş.a.), altele au la bază intenţia de
reorganizare a colectivului în vederea desfăşurării cu mai multă eficienţă
a unei anumite activităţi, pe baza preferinţelor elevilor de a lucra în
echipa cu anumiţi colegi si în acest caz, se numesc criterii acţionale.
Un test sociometric poate cuprinde unul sau mai multe criterii, în funcţie
de obiectivele urmărite în cercetare (P. Golu, 1981). De exemplu, testul
poate conţine o singură întrebare de tipul: “Dacă s-ar schimba aşezarea în
bănci, cu cine ţi-ar plăcea să stai în bancă?”; “Cu cine nu ţi-ar plăcea?”,
dar poate conţine şi alte întrebări de genul: “De ce tocmai pe el îl
preferi?”; “De ce nu îl preferi?”; “Pe tine cine crezi că te va alege să-i fii
coleg de bancă?” “Cine crezi că nu te va alege? ” etc. Întrebările pot să se
refere desigur la persoanele preferate ca parteneri într-un joc sportiv, ori
pentru elaborarea unui referat sau pentru îndeplinirea unei sarcini şcolare
în colaborare ş.a.m.d. Se înţelege că cei preferaţi în calitate de coechipieri
sportivi, pot să nu mai fie preferaţi pentru întocmirea unei lucrări sau în
calitate de colegi de bancă şi de aceea conţinutul întrebărilor depinde de
intenţiile de cunoaştere ale profesorului.
În general, testul sociometric permite cunoaşterea relaţiilor
interpersonale afectiv-simpatetice, de preferinţă sau de respingere, din
interiorul grupului, poziţia ocupată de fiecare membru al grupului în
raport cu ceilalţi (lideri, marginalizaţi, ignoraţi, respinşi etc.), existenţa
unor eventuale tensiuni sau conflicte latente în grup, posibila scindare a
grupului în mai multe subgrupuri, atmosfera socio-afectivă, gradul de
coeziune al grupului, toate, însă, într-o anumită situaţie de viaţă. Testul
 Sociologia educaţiei

sociometric îl obligă pe profesor la câteva precauţii, atât în faza de

elaborare a instructajului care va fi prezentat elevilor, cât şi în etapa de
aplicare (M. Zlate, C. Zlate op. cit. pg. 38). Instructajul va trebui să
cuprindă:
ƒ motivarea aplicării testului (exemplu, “am vrea ca în
trimestrul următor să schimbăm aşezarea în bănci ţinând
seama de preferinţele voastre”);
ƒ asigurarea caracterului confidenţial al testului (exemplu,
”răspunsurile voastre nu vor fi aduse la cunoştinţa
colegilor”);
ƒ determinarea situaţiei de alegere (exemplu, “va trebui să
indicaţi pe cine anume preferaţi, pe cine nu preferaţi”; “va
trebui să răspundeţi prin nominalizări, nu prin formulări de
tipul “cu toţi”, “cu nici unul”, “nu este cazul”);
ƒ limitarea sau nelimitarea alegerilor (”alegeţi câţi vreţi, după
cum credeţi de cuviinţă”);
ƒ ordinea de preferinţă (de exemplu, pe cel pe care îl doriţi cel
mai mult îl treceţi pe primul loc, pe un altul pe locul doi, şi
aşa mai departe”).
Aplicarea testului va fi precedată de câteva atenţionari ale
elevilor, de genul: “să nu comunice între ei; să răspundă la toate
întrebările, să fie sinceri în răspunsuri, să îi ia în consideraţie pe toţi
membrii grupului, chiar dacă vreunul dintre ei nu este prezent în
momentul aplicării testului” (Ibidem).

Sociomatricea este un instrument utilizat pentru “despuierea’

răspunsurilor primite din partea elevilor la testul sociometric. Se prezintă
sub forma unui tabel cu dublă intrare, care are înscrişi, atât pe orizontală,
cât şi pe verticală, pe toţi membrii grupului. Fiecare este notat prin
iniţialele numelui şi prenumelui, cu specificarea, eventual, a sexului celui
care l-a completat (F/B). Diagonala sociomatricei este haşurată, întrucât
un membru al grupului nu se poate alege pe el însuşi. Dacă, de exemplu,
fiecărui membru al grupului i s-a solicitat să exprime câte trei alegeri şi
trei respingeri, notarea acestora se va face pe orizontală, în dreptul
iniţialelor corespunzătoare elevului care le-a formulat, în felul următor: în
căsuţa corespunzătoare primului coleg ales se va nota (+3), cel ales pe
Cunoaşterea clasei de elevi ca grup social

locul al doilea va primi (+2), iar cel ales pe locul al treilea va primi (+1);
la fel se procedează şi cu respingerile, numai că primul respins va primi
(–3), al doilea, (-2), al treilea, (-1). După înscrierea punctelor primite de
fiecare, în dreptul fiecărui subiect vor figura, pe orizontală, alegerile sau
respingerile emise, iar pe verticală alegerile şi respingerile primite de la
toţi ceilalţi membrii ai grupului. Spre ilustrare, prezentăm mai jos
sociomatricea unui grup compus, să spunem, din 6 membri. Pe orizontală
se poate citi că I.M. a ales pe primul loc pe A.C. (+3), pe locul al doilea,
pe V.P. (+2) şi pe al treilea, pe H.I. (+1); a respins pe primul loc pe D. I.
(-3), pe locul al doilea l-a respins pe C. D. (-2) ş.a.m.d. Pe verticală se
poate afla că I. M. a fost aleasă de doi colegi de la care a adunat
+4 puncte şi a fost respinsă de patru colegi cu un punctaj însumat de
-9 puncte. Indicele ei de statut preferenţial, calculat după formula
Isp = alegeri-respingeri primite / N-1 (unde N = numărul membrilor din
grup), este de –0,83, cel mai scăzut indice din grup, ceea ce arată că
poziţia ei în interiorul grupului este marginală, fiind respinsă de cei mai
mulţi.

I.M.(F) A.C. (F) D.I.(B) C.G.(B) V.P.(F) H. I.(F) C.D.(B)

I.M.(F) +3 -3 -1 +2 +1 -2
A.C.(F) +3 +1 -2 +2 -3 -1
D.I.(B) +1 +2 +3 -1 -2 -3
C.G.(B) -1 -2 -3 +1 +2 +3
V.P.(F) -3 -1 +2 +1 +3 -2
H.I.(F) -2 +3 +1 -1 -3 +2
C.D.(B) -3 -2 -1 +3 +1 +2
Alegeri primite
(brute/ 2/4 3/8 ¾ 3/7 4/6 4/8 2/5
valoriz.)
Respingeri
4/9 3/5 3/7 ¾ 2/5 2/5 4/8
primite (b/v)
Indice
de statut -0,83 +0,5 -0,5 +0,5 +0,1 +0,5 -0,5
preferential

Pornind de la datele înscrise în sociomatrice, pot fi calculaţi

diferiţi alţi indicatori, cum ar fi indicele expansivităţii sociometrice,
obţinut prin însumarea datelor de pe orizontală (atunci când nu se cere
limitarea numărului alegerilor şi al respingerilor); cu cât valoarea
 Sociologia educaţiei

indicelui este mai mare, cu atât individul este mai bine integrat în grup.
Un alt indicator este indicele integrării în grup, care se măsoară raportând
numărul persoanelor care au primit alegeri, la numărul persoanelor care
nu au primit nici o alegere; valoarea ridicată a acestui indice exprimă o
bună integrare a grupului. Indicele coerenţei grupului se calculează după
formula I = R⋅q/U⋅p, unde R = numărul alegerilor reciproce, U = numărul
alegerilor unilaterale; p este raportul dintre numărul alegerilor permise si
numărul membrilor grupului, iar q = 1 – p. Detalii privind numeroşii
indicatori posibil de calculat şi multitudinea aspectelor în legatură cu
structura preferenţială a grupului respectiv pot fi găsite în lucrările lui
M. ZLATE, C. ZLATE (1982); S. CHELCEA (1995, 1998),
L. VLĂSCEANU (1982, 1986).

Sociograma constituie un instrument de reprezentare grafică a

configuraţiei relaţiilor preferenţiale existente în interiorul grupului. Ea se
întocmeşte pe baza datelor înscrise în sociomatrice şi pune în evidenţă
caracterul reciproc sau unilateral al relaţiilor de alegere ori de
respingere, tipologia reţelelor şi a structurilor simpatetice din interiorul
grupului (“perechi”, “triunghiuri”, “lanţuri”), precum şi “liderii”
informali în jurul cărora se grupează ceilalţi colegi, sau cine sunt
“marginalizaţii” din punct de vedere preferenţial. Se pot alcătui
sociograme individuale, pentru a reda poziţia unui anumit elev în
contextul preferinţelor de grup şi sociograme colective, care redau
situaţia relaţiilor dintre toţi membrii grupului.
Cel mai des utilizată este aşa-numita “sociogramă ţintă”,
alcătuită din mai multe cercuri concentrice; în primul, cel din mijloc, vor
fi reprezentaţi elevii cei mai populari din grup, care au obţinut cel mai
înalt indice de statut preferenţial, iar în celelalte, în funcţie de valoarea
indicilor obţinuţi, cei “acceptaţi”, apoi cei “indiferenţi”, ajungând ca în
cercul din margine să fie cuprinşi cei “respinşi”. În construcţia
sociogramelor se folosesc diferite semne convenţionale. Spre exemplu,
băieţii sunt reprezentaţi prin semnul , fetele prin semnul ,
preferinţele unilaterale prin ; preferintele reciproce prin ;
respingerile unilaterale şi respingerile reciproce prin şi
În figura de mai jos prezentăm, cu titlu de exemplu, o
“sociogramă-ţintă”: primul cerc, cel din mijloc, va avea valoarea +3 şi va
conţine subiecţii foarte populari, care au obţinut un indice de statut
Cunoaşterea clasei de elevi ca grup social

preferenţial situat între +2 si +3; cel de al doilea va avea valoarea de +2 şi

va conţine elevii “simpatizaţi”, cel de al treilea va avea valoarea +1 şi va
conţine subiecţii “acceptaţi”, cercul al patrulea va avea valoarea 0 (zero)
şi va conţine subiecţii care sunt indiferenţi colegilor lor, iar ultimul cerc
va avea valoarea -1 şi va conţine subiecţii respinşi.

IC

II

HI

C AI

L
P
I

Prezenţa unor configuraţii de tip triunghi, pătrat, cerc sugerează

subdivizarea grupului şi constituirea unor subgrupuri, în vreme ce
densitatea alegerilor reciproce evidenţiază existenţa unei atmosfere socio-
afective pozitive.
 Sociologia educaţiei

c) AUTOBIOGRAFIA GRUPULUI

Autobiografia grupului este o metodă de cunoaştere a grupurilor

de şcolari prin intermediul relatărilor elevilor clasei respective despre
momentele cele mai importante din evoluţia colectivului lor, ori
referitoare la întâmplările şi situaţiile trăite şi influenţa pe care acestea
le-au avut asupra comportamentelor individuale şi de grup. Profesorul le
poate cere elevilor să prezinte în scris propriile lor amintiri şi aprecieri
despre grupul lor, pornind de la câteva indicaţii generale, de natură să-i
ghideze: de exemplu, cum s-a constituit grupul, care au fost momentele
cele mai semnificative din evoluţia lui, care sunt particularităţile grupului
sub aspectele comunicării între membri, coeziunea grupului, conducerea
lui, atmosfera resimţită, participarea la viaţa de grup etc. Este de aşteptat
ca relatările să fie subiective, influenţate de personalitatea şi experienţele
trăite de fiecare membru, dar “important este să luăm în considerare
elementele constante, care, într-o formă sau alta, apar în toate
autobiografiile redactate de membrii grupului – cele care exprimă
aspiraţiile şi doleanţele acestora, neîmplinirile şi regretele lor“ (M. Zlate,
C. Zlate, op. cit. pag. 21). Din lectura relatărilor profesorul poate obţine
informaţii utile, pe baza cărora poate să aprecieze deschiderea membrilor
grupului spre relaţii productive între ei, contextele care favorizează
asemenea relaţii, rivalităţile existente în grup, apariţia unor resentimente
faţă de lider, evoluţia coeziunii grupului ş.a. Metoda poate fi eficientă
îndeosebi atunci când este vorba de şcolari mari, capabili să analizeze
viaţa grupului din multiple unghiuri de vedere, dar chiar şi în acest caz,
este necesară organizarea unei discuţii prealabile în clasă cu privire la
aspectele relevante pentru particularitătile unei clase de elevi, de natură
să-i “ghideze” în redactarea autobiografiei grupului lor, aşa cum cred ei
de cuviinţă.

d) PROFILUL PSIHOSOCIAL AL GRUPULUI

Profilul psihosocial al grupului este o metodă de reprezentare

grafică a gradului în care grupul posedă anumite proprietăţi considerate
de psiho-sociologi definitorii pentru un grup mic. Informaţiile privind
proprietăţile grupului respectiv sunt obţinute în urma aplicării şi
Cunoaşterea clasei de elevi ca grup social

prelucrării unui chestionar de evaluare. Aplicarea metodei presupune

parcurgerea mai multor etape (M. Zlate, C. Zlate, op. cit. pg. 75-77):
Pregătirea grupului în vederea aplicării chestionarului constă în
organizarea unei discuţii preliminare cu întreaga clasă, pentru explicarea
unor termeni mai dificili care vor fi întâlniţi în chestionar (de exemplu,
“consens”, “statute”, “constanţă” ş.a.). În plus, grupul va fi instruit în
legătură cu completarea foilor de răspuns ale chestionarului: de exemplu,
vor primi 16 întrebări, iar în dreptul fiecăreia vor trebui să scrie o notă de
la 1 la 5, după cum apreciază că particularitatea vizată de întrebare este
prezentă în clasa lor “într-o foarte mică măsură” (1 punct); “într-o mică
măsură” (2 puncte); “într-o oarecare măsură” (3 puncte); “într-o mare
măsură” (4 puncte); “într-o foarte mare măsură” (5 puncte).
Aplicarea chestionarului presupune distribuirea formularelor cu
întrebări sau dictarea lor şi notarea răspunsului de către elevi.
Reproducem mai jos întrebările chestionarului, aşa cum au fost ele
redactate de autorii citaţi:

CHESTIONAR

1. “În ce măsură există atitudini şi comportamente

asemănătoare la membrii grupului dv.?
2. În ce măsură membrii grupului dv. manifestă conduite de
supunere, acceptare, aderenţă şi traducere în fapt a
prescripţiilor normelor de grup?
3. În ce măsură grupul dv. poate să se autoregleze, să se
organizeze şi să se conducă prin sine însuşi, fără intervenţii
din afară?
4. În ce măsură membrii grupului dv. sunt uniţi, acţionează
unitar?
5. În ce măsură grupul dv. îşi realizează scopurile şi sarcinile
propuse?
6. În ce măsură grupul dv. funcţionează independent de un alt
grup?
 Sociologia educaţiei

7. În ce măsură grupul dv. controlează conduita şi acţiunile

membrilor săi?
8. În ce măsură în grupul dv. statutele şi rolurile membrilor
sunt strict delimitate şi ierarhizate?
9. În ce măsură admite grupul dv. cooptarea sau pătrunderea în
grup a unor noi membri?
10. În ce măsură permite grupul dv. manifestarea unor idei sau
comportamente diferite, variate?
11. În ce măsură se caracterizează grupul dv. prin asemănarea
caracteristicilor sociale şi psihologice ale membrilor săi?
12. În ce măsură membrii grupului dv. se simt bine, satisfăcuţi,
fericiţi în cadrul grupului, simt plăcerea de a fi în grup?
13. În ce măsură membrii grupului dv. sunt apropiaţi între ei?
14. În ce măsură grupul este considerat ca având un sens pentru
membrii săi?
15. În ce măsură membrii grupului acţionează, muncesc pentru
grup?
16. În ce măsură grupul dv. se caracterizează prin constanţă,
stabilitate şi durabilitate în timp? ” (M. ZLATE, C. ZLATE,
op. cit. pag. 74-75)?
Construirea profilului psihosocial al grupului reprezintă cea de a
treia etapă în care, mai întâi, se calculează, pentru fiecare întrebare,
mediile notelor acordate de elevii clasei, apoi fiecare medie se marchează
grafic printr-un punct pe un tablou, de genul celui de mai jos, iar în final,
prin unirea punctelor, se obţine profilul psihosocial al grupului clasei
respective.
În acest tablou, prezentat spre exemplificare, numerele de ordine
ale particularităţilor grupului corespund numărului fiecărei întrebări din
chestionarul prezentat anterior, ceea ce înseamnă, de pildă, că întrebarea 1
din chestionar este relevantă pentru “consensul” existent în grupul
respectiv.
Cunoaşterea clasei de elevi ca grup social

Profilul psihosocial al grupului, pentru o clasă de elevi

(ilustrare):

Într-o mare

foarte mare
foarte mică

Într-o mică

oarecare
măsură

măsură

măsură

măsură

măsură
Într-o

Într-o

Într-o
Proprietăţile
grupului

1. Consens

2. Conformism

3. Autoorganizare

4. Coeziune

5. Eficienţă

6. Autonomie

7. Control

8. Stratificare

9. Permeabilitate

10. Flexibilitate

11. Omogenitate

12. Ton hedonic

13. Intimitate

14. Forţă

15. Participare

16. Stabilitate
 Sociologia educaţiei

APLICAŢII

1. Realizaţi o autobiografie a grupei de studiu din care faceţi parte.

Confruntaţi-vă aprecierile şi formulaţi concluzii.
2. Aduceţi argumente privind utilitatea preocupărilor unui profesor
de a cunoaşte caracteristicile grupurilor de elevi cu care lucrează,
şi nu numai particularităţile psihoindividuale ale fiecăruia;
3. Cum veţi proceda pentru a obţine informaţii obiective despre
relaţiile interpersonale dintre elevii claselor dv.? Dar despre
particularităţile comunicării în interiorul grupului?
4. Cum veţi proceda pentru a determina profilul psihosocial al unui
grup de elevi cu care lucraţi?
5. După modelul fişei clasei de elevi, alcătuiţi, în colaborare, o fişă
a grupei dv. de studiu. După ce principii şi criterii metodologice
vă veţi conduce în elaborarea ei?