6. Tulburări în perioada puerperală.

În perioada puerperală, datorită debilitării femelei în timpul

gestaţiei, pot să apară accidente şi îmbolnăviri de diferite gravităţi.
Principalele tulburări din perioada puerperală sunt: subinvoluţia uterină,
prolapsul uterin, retenţia învelitorilor fetale, febra vituleră, infecţiile
puerperale.

6.1.Subinvoluţia uterină.
Constă în prelungirea perioadei în care trebuie să se desfăşoare
involuţia uterină, a cărei durată este caracteristică fiecărei specii.
Cauzele care duc la subinvoluţia uterină mai frecvent întâlnite sunt:
vârsta înaintată a femelelor, starea de subnutriţie a acestora, epuizarea
în timpul fătărilor distocice, lipsa de mişcare, stabulaţia prelungită,
secreţia insuficientă de ocitocină, etc.
Consecinţele apariţiei subinvoluţiei uterine sunt: neeliminarea
loşiilor, care favorizează instalarea infecţiilor puerperale, întârzierea
reluării activităţii ovariene şi deci a apariţiei căldurilor şi implicit mărirea
duratei service-periodului şi a intervalului dintre fătări.
Tulburarea se poate diagnostica prin exploraţie transrectală la
speciile de talie mare şi prin observarea reapariţiei căldurilor postpartum.
Tratamentul constă în îndepărtarea cauzelor, efectuarea de masaje
transrectale şi administrarea de substanţe ocitocice.
6.2.Prolapsul uterin.
Prolapsul uterin este un accident puerperal caracterizat prin
dislocarea uterului din topografia sa normală şi exteriorizarea lui între
labiile vulvare. Se produce imediat după fătare, când cervixul este încă
deschis. Este mai des întâlnit la vacă, bivoliţă, oaie şi căţea.
Cauza determinantă este atonia uterului asupra căruia acţionează
puternic presa abdominală. Cauzele favorizante sunt: relaşarea
ligamentelor largi din timpul getaţiei, compresiunea viscerelor
abdominale accentuate şi din cauza înclinaţiei prea mari a pardoselii,
eforturile susţinute făcute de femelă pentru eliminarea învelitorilor fetale,
mai ales în cazul retenţiei acestora, extragerea forţată a fătului, asociată
de cele mai multe ori cu scurgerea timpurie a lichidelor fetale, care
determină mularea uterului pe corpul fetal.
Simptomele constau în: apariţia unui sac alungit de culoare roşie-
violacee (datorită stazei venoase) între labiile vulvare, observarea
carunculilor uterini la rumegătoare, la care aderă învelitorile fetale
neeliminate; femela prezintă sindromul de colică (este agitată, se culcă şi
se scoală des), face eforturi vizibile de expulzare – uneori, datorită stazei
circulatorii poate apare edemaţierea uterului, care devine şi mai friabil,
se pot produce hemoragii de intensităţi variabile şi traumatizări ale
mucoasei uterine (Figura 56 şi 57).

Figura 1. Prolaps uterin la vacă Figura 2. Prolaps uterin la oaie

Prognosticul variază în funcţie de specie, de momentul intervenţiei

pentru remediere şi de complicaţiile survenite. La iapă prognosticul este
grav, datorită tipului de sistem nervos, al temperamentului şi al fragilităţii
uterului. Tot grav este prognosticul şi la căţea, deoarece femela se poate
automutila. Şi la celelalte specii prognosticul este rezervat spre grav, în
cazul în care s-au produs hemoragii sau traumatizări extinse şi profunde
ale mucoasei uterine.
 Tratamenul trebuie efectuat cât mai repede de la producerea
accidentului pentru a evita pe cât posibil complicaţiile şi urmăreşte
readucerea uterului în poziţia anatomică normală. Se face anestezia
epidurală, apoi toaleta uterului prolabat, prin îndepărtarea învelitorilor
fetale aderente, excizarea ţesuturilor mortificate, ligaturarea vaselor de
sânge, spălarea cu ser fiziologic, după care urmează remedierea
propriu-zisă.
Uterul prolabat se prinde între palme şi se împinge printre labiile
vulvare până ajunge pe planşeul bazinului. Apoi se face sutura labiilor
vulvare în două puncte separate, iar femela se plimbă timp de 10-15
minute. Pentru stimularea contracţiilor uterine se face masaj transrectal
şi se administrează substanţe ocitocice. În vederea prevenirii recidivei se
aşează femela pe un pat înclinat postero-anterior, hrana se dă în raţii
mici şi alcătuită din furaje mai puţin voluminoase.
Profilaxia acestui accident se realizează prin îndepărtarea cauzelor
favorizante şi anume: extragerea învelitorilor fetale reţinute, evitarea
tracţionării forţate a fătului, asigurarea pardoselii cu înclinaţie normală,
alimentaţie raţională, mişcare activă şi zilnică a femelelor gestante,
eliminarea de la reproducţie a femelelor prea bătrâne ca şi a celor cu
antecedente.

6.3.Retenţia învelitorilor fetale.

Această tulburare constă în neeliminarea învelitorilor fetale în
timpul caracteristic fiecărei specii şi este mai frecventă la vacă, fiind
favorizată de placenta multiplă-cotiledonară, sindesmo-corială.
Cauza determinantă o constituie procesele inflamatorii de la nivelul
placentei, însoţite de creşterea în volum a vilozităţilor coriale, care aderă
intim la mucoasa uterină şi nu se mai pot desprinde din criptele uterine.
 Cauzele favorizante sunt foarte numeroase: debilitarea
organismului matern datorită condiţiilor necorespunzătoare de
alimentaţie şi îngrijire, lipsa de mişcare, epuizarea femelei în cazul
distociilor, vârsta înaintată, torsiunea uterină, închiderea prematură a
cervixului.
Diagnosticul se stabileşte pe baza apariţiei unui cordon
membranos, de culoare roşie-palidă, care atârnă înapoia membrelor
posterioare; la examenul vaginal se constată cervixul deschis, lipsa
involuţiei uterine; în primele ore după fătare starea generală a femelei nu
este modificată, dar ulterior ea devine agitată, face eforturi de expulzare,
se cifozează.
Consecinţele apar după 24-36 ore şi constau în instalarea
endometritei purulente acute, deoarece încep procesele de fermentaţie
şi putrefacţie a învelitorilor, sub acţiunea florei microbiene. Uneori,
tulburarea ia o formă supraacută, care poate duce la intoxicaţia
sapremică, urmată de moartea femelei.
Tratamentul se referă la: extragerea învelitorilor fetale,
împiedicarea continuării procesului de putrefacţie a restului de învelitori
neextrase, împiedicarea dezvoltării florei microbiene, stimularea
contracţiilor uterine, combaterea stării de intoxicaţie. Pentru aceasta,
după extragerea manuală a învelitorilor fetale sau după eliminarea lor în
urma administrării de substanţe ocitocice, se introduc în cavitatea uterină
substanţe antiseptice (bujii de nitrofuran, tetraciclină, etc); pentru
combaterea stării de intoxicaţie se administrează calciu gluconic
intravenos, vitamina C, ser glucozat.
Profilaxia constă în: întreţinerea şi furajarea corespunzătoare a
femelelor gestante, mişcarea zilnică, inclusiv în ultima parte a gestaţiei,
examenul serologic al femelelor pentru depistarea celor pozitive la
bruceloză, excluderea de la reproducţie a animalelor bătrâne şi debile.
6.4.Febra vituleră.
Febra vituleră este o nevroză puerperală caracterizată prin
paralizie generală, pierderea cunoştinţei şi abolirea marilor funcţii. Se
întâlneşte frecvent la vacă, dar poate să apară şi la capră, oaie, scroafă
şi rar la iapă.
Cauzele determinate sunt: hipocalcemia provocată de hipofuncţia
glandelor paratiroidiene, dezechilibrul mineral în P, K şi Mg,
autointoxicaţia prin resorbţia produşilor de dezintegrare a proteinelor
care duc la paralizia centrilor vasomotori, urmată de anemie cerebrală.
Principalele cauze favorizante sunt reprezentate de: furajarea cu
raţii bogate în proteine care crează o stare de acidoză, însoţită de
diminuarea proceselor metabolice, nerespectarea repausului mamar,
stabulaţia prelungită, tulburări neuro-hormonale.
Simptomele bolii apar la 12-72 ore după fătare sub forma
inapetenţei, indigestiei, întârzierii eliminării fecalelor şi urinei, indiferenţei
faţă de nou-născut şi mediul înconjurător. Apoi apar semne de paralizie:
mers vaccilant, imposibilitatea menţinerii în sprijin pe membrele
posterioare, tremurături musculare. Femela adoptă o poziţie decubitală,
sterno-abdominală, iar capul şi gâtul sunt flexate spre stânga, botul
putând ajunge până la pliul iei. Datorită paraliziei faringelui saliva nu mai
poate fi deglutită şi este eliminată pe la comisurile gurii, respiraţia este
încetinită, apare timpanismul datorită paraliziei vălului palatin, care
împiedică eructaţia, ugerul este flasc, iar secreţia lactată încetinită sau
oprită; uneori pot apare bronhopneumonii, datorită pătrunderii de
particule alimentare din faringe în bronhii. Dacă nu se intervine se poate
produce moartea femelei prin asfixie (Figura 3).
 Figura 3. Febra vituleră

Diagnosticul se stabileşte uşor, pe evoluţia rapidă a bolii şi a

simptomelor caracteristice, dar trebuie făcut diagnosticul diferenţial faţă
de hipocalcemie. Astfel, în cazul hipocalcemiei starea generală a
animalului şi marile funcţii nu sunt afectate, ci doar activitatea
locomotorie.
Prognosticul este rezervat.
Tratamentul urmăreşte restabilirea echilibrului intern (homeostazia)
şi suprimarea secreţiei lactate. Pentru realizarea homeostaziei se
administrează intravenos săruri de Ca, Mg, K şi P, sub formă de clorură
sau gluconat de calciu, clorură sau sulfat de magneziu. Suprimarea
lactaţiei se produce prin insuflarea de aer pe canalele mamelonare, cu
ajutorul aparatului Ewers, constatându-se o ameliorare a stării generale
în câteva minute (Figura 4).
 Figura 4. Aparatul Ewers

Profilaxia se referă la: asigurarea unei raţii echilibrate în elemente

minerale (în special în calciu), respectarea repausului mamar,
administrarea de furaje bogate în calciu (fân de lucernă sau de trifoi),
inocularea a 25-30 g /zi de clorură de calciu cu două săptămâni înainte
de fătare.

6.5.Infecţiile puerperale.
În afara tulburărilor puerperale amintite, după fătare pot să apară
infecţii localizate la oricare segment al căilor genitale, ca de exemplu:
vaginite, cervicite, endometrite, metrite.
Cauza determinantă a infecţiilor puerperale este flora microbienă
foarte variată alcătuită din: streptococi, stafilococi, colibacili, bacterii
aerobe şi anaerobe. Acţiunea acestor agenţi microbieni este favorizată
de: leziunile tractusului genital în timpul distociilor, prolapsul vaginal şi
uterin, retenţia învelitorilor fetale, subinvoluţia uterină, rezistenţa scăzută
la îmbolnăviri datorată condiţiilor necorespunzătoare de hrănire,
întreţinere şi exploatare.
În cazul infecţiilor puerperale, foarte imortante şi eficiente sunt
măsurile de profilaxie şi anume:
- asigurarea asistenţei la fătare şi acordarea ajutorului adecvat;
 - evitarea producerii traumatizării mucoaselor în timpul remedierii
distociilor şi folosirea în acest scop a instrumentarului sterilizat;
- extragerea învelitorilor fetale reţinute şi aseptizarea cavităţii
uterine;
- supravegherea desfăşurării perioadei puerperale;
- grăbirea involuţiei uterine prin: masaje transrectale postpartum,
administrare de substanţe ocitocice, intensivizarea regimului de
mişcare;
- asigurarea unei furajări echilibrate care să dea garanţia unei
rezistenţe mari la îmbolnăviri;
- inocularea de ser antigangrenos postpartum.
Cele mai frecvente infecţii puerperale care se produc, mai ales la
vacă sunt: endometrita catarală puerperală şi endometrita purulentă
puerperală.
a) Endometrita catarală puerperală.
Această afecţiune catarală se caracterizează prin inflamaţia
mucoasei uterine, provocată de germeni saprofiţi, condiţionat patogeni,
proveniţi din vagin.
Cauza determinantă este flora microbiană, care produce
distrugerea epiteliului uterin şi exfolirea lui, rezultând un catar tulbure.
Cauzele favorizante sunt: subinvoluţia uterină, folosirea unui
instrumentar nesterilizat pentru remedierea distociilor, debilitarea
femelei, neeliminarea loşiilor în termenul caracteristic.
Simptomele constau în eliminarea unor secreţii sero-mucoase de
culoare roşie-închisă, iar la palpare transrectală se constată uterul mărit
în volum, fluctuent, fără reactivitate.
Boala poate evolua favorabil, în sensul că se poate produce
vindecarea spontană, în 8-10 zile sau se poate croniciza.
Tratamentul vizează eliminarea conţinutului patologic din uter,
activarea contracţiilor uterine şi aseptizarea cavităţii uterine. Pentru
realizarea acestor obiective se fac masaje transrectale repetate, se
administrează parenteral substanţe ocitocice, se introduc în uter
antibiotice şi chimioterapice sub formă de: bujii, drajeuri, soluţii,
suspensii uleioase.
b) Endometrita purulentă puerperală.
Reprezintă o infecţie puerperală caracterizată prin secreţie
abundentă de puroi, care se elimină pe la comisura inferioară a vulvei;
este mai frecventă la vacă şi bivoliţă.
Este produsă de flora bacteriană nespecifică, în condiţiile în care
sunt prezenţi factorii favorizanţi: retenţia învelitorilor fetale, traumatizarea
endometrului în cazul distociilor, subinvoluţia uterină, prolapsul uterin,
debilitarea femelei.
Simptomele caracteristice sunt: eliminarea unei secreţii de culoare
brun-roşietică, la început, care apoi devine galben-verzuie, cu miros
fetid; aceasta murdăreşte şi aglutinează perii de la comisura inferioară a
vulvei. La palpare transrectală constatăm uterul mărit în volum, cu
conţinut fluctuent, dar destul de consistent, cu pereţii îngroşaţi; pe ovar
este prezent corpul galben în regresie.
Evoluţia bolii poate fi următoarea: secreţiile devin cremoase, muco-
purulente, scad cantitativ şi apoi devin transparente şi conţin flocoane de
puroi; în această situaţie este vorba de o vindecare aparentă. De cele
mai multe ori însă, boala se cronicizează.
Tratamentul şi profilaxia – sunt cele prezentate la infecţii puerperale.