Orice creaţie presupune iubire.

Anume de la iubire a pornit Dumnezeu atunci,

cînd a cret cea mai desăvîrşită creatură a pămîntului – omul. Această creaţie divină a
putut fi coruptă prin păcat şi întregii omeniri îi revine datoria de a restaura armonia
pierdută prin jertfirea dragostei sale. Dragostea şi creaţia este motivul de bază al artei
din toate timpurile, este cea mai veche temă literara inscrisă, in forme arhaice, in toate
mitologiile lumii.

Este semnificativ în acest sens mitul lui Pigmalion, sculptorul care s-a îndrăgostit
de statuia Galateei, pe care el însuşi o făcuse. Ceea ce iubeşte tânărul nu este femeia
reală, ci propria sa ficţiune. De aici începe drama: mai târziu, pe măsură ce iubirea se
spulberă, tânărul va trăi suferinţa creatorului, căruia îi este negată capacitatea de a
zămisli ceva perfect. Pe de alta parte, anume dragostea l-a făcut fidel ideii, l-a făcut să
tindă să creeze un ideal.
Cu o intensitate deosebită îl reprezintă V.Alexandri în balada Monastirea
Argeşului pe Manole, creatorul de pretutindeni şi dintotdeauna. Zidarul şi-a iubit, mai
presus de toate, tânăra soţie frumoasă ca o floare, însă destinul lui de creator a prefăcut-
o în ziduri la care se vor închina toţi muritorii. Numai prin moartea Anei, soarta
creatorului se va împlini. Destinul lui Manole este cel al tuturor creatorilor: de a-şi
realiza opera prin zbucium şi suferinţă, şi de a fi nimicit chiar de acest ideal.

La tipul creatorului îl putem referi şi pe moş Mihail din nuvela „Sania” de I.

Druţă. Cu spiritu-i blând şi visător bătrînul tindea spre realizarea găndului său tainic
„pentru că iar îi apare în faţa ochilor ceva alb, sprinten şi frumos”, „acea învăluire
voinicească”, „iar vine acel fior ce-i scutură umerii” – fiorul dragostei pentru munca
ceaţiei.

Doar trei exemple, practic foarte diversificate, dovedesc acelaşi adevăr: scopul
dragostei este creatia. Dragostea se poate manifesta  prin pasiunea creatorului faţă de o
fiinţă, o idée, un ideal etc., în fine nu contează către cine sau ce este orientată
dragostea, contează profunzimea sentimentului. Anume de această proporţie depinde
rezultatul creaţiei, deoarece creaţia este un produs direct al dragostei acordate.