CONSTRUCŢII CU PREDICATIV SUPLIMENTAR

1. ASPECTE DEFINITORII

1.1. Caracterizare sintactică

Construcţiile cu predicativ suplimentar sunt construcţii ternare derivate,
cuprinzând, în manifestarea lor prototipică, un nominal la care se raportează două
predicaţii semantico-sintactice, una principală şi una suplimentară. Ele se obţin prin
reorganizarea sintactică a unor structuri bipropoziţionale, care implică reducerea
unei propoziţii prin înlăturarea mărcilor predicativităţii (de mod, timp, persoană şi
număr, vezi Predicatul, 1.1.3) şi a unor elemente omisibile (recuperabile) semantic
(verbul a fi, elementele introductive) şi amalgamarea, într-o oarecare măsură, a
elementelor structurii bipropoziţionale de bază. Propoziţia redusă ocupă, în
structura derivată, poziţia de predicativ suplimentar:
(a) Ion vede că Maria intră în bibliotecă. > Ion o vede pe Maria intrând în
bibliotecă.;
(b) Profesoara îl ascultă pe Ion şi (profesoara) este atentă la argumentele
lui. > Profesoara îl ascultă pe Ion atentă la argumentele lui.
În exemplul (a), structura de bază cuprinde o propoziţie principală şi o
completivă directă. Prin reorganizarea structurii, subiectul completivei directe
(Maria) este avansat în poziţia de complement direct al verbului propoziţiei
principale (vede), conjuncţia subordonatoare că este eliminată, iar verbul
completivei directe îşi pierde mărcile predicativităţii, primind o formă nepersonală,
cea gerunzială (dar îşi păstrează determinarea – circumstanţialul de loc). Astfel, în
structura derivată, gerunziul ocupă poziţia de predicativ suplimentar, dependent de
verbul predicat (vede) şi raportat semantic la nominalul avansat (fostul său subiect).
În (b), structura de bază cuprinde două propoziţii principale cu acelaşi
subiect. Prin reorganizarea structurii, subiectul redundant din a doua propoziţie este
eliminat; sunt eliminate, de asemenea, conjuncţia coordonatoare (şi) şi operatorul
copulativ a fi (este), însă se păstrează determinarea prepoziţională. Adjectivul
atentă, nume predicativ în structura de bază, se află în poziţia sintactică de
predicativ suplimentar în structura derivată / reorganizată.
Reorganizarea, amalgamarea structurii bipropoziţionale reprezintă un
model explicativ, teoretic, la nivelul interpretării gramaticale a structurilor cu
predicativ suplimentar.

1.2. Caracterizare semantică

În unele construcţii cu predicativ suplimentar, nominalul la care se raportează

semantic predicativul a fost avansat, din poziţia de subiect al propoziţiei de bază,
într-o poziţie sintactică dependentă de verbul regent, în structura derivată. În altele,
subiectele celor două propoziţii de bază sunt coreferenţiale, iar cel din propoziţia

185
redusă este eliminat. Amalgamarea structurii face ca ea să aibă un caracter ternar;
ambele predicaţii sunt importante din punct de vedere informaţional, dar una este
principală, deoarece este predicat al enunţării (cel care conferă autonomie
enunţiativă întregului enunţ, vezi Predicatul, 1.1.3), iar cealaltă este suplimentară
– un predicat semantico-sintactic lipsit de autonomie enunţiativă, care completează
informaţia referitoare la acelaşi nominal. Dubla predicaţie este trăsătura care
deosebeşte construcţiile cu predicativ suplimentar de alte construcţii ternare
derivate (cum ar fi clasa circumstanţialelor ternare, vezi Circumstanţialul.
Prezentare generală, 2.2), în care se păstrează un component dintr-o structură de
bază, dar nu predicaţia semantico-sintactică.
La semantica predicativului suplimentar contribuie, pe lângă semantica
proprie a componentului din poziţia respectivă, şi semantica celorlalte două elemente
din structură, nominalul şi verbul regent. Tipologia diversă a construcţiilor cu
predicativ suplimentar face ca valorile semantice ale predicativului suplimentar să fie
foarte diverse: calificativă, categorizantă, de identificare, posesivă, partitivă,
circumstanţială de diverse tipuri (vezi Predicativul suplimentar, 1.2).

2. TIPOLOGIA CONSTRUCŢIILOR CU PREDICATIV

SUPLIMENTAR

2.1. Caracteristici comune şi trăsături diferenţiatoare

Poziţia de predicativ suplimentar cunoaşte realizări foarte diverse care
cuprind, pe lângă toate realizările posibile ale clasei numelui predicativ (vezi
Numele predicativ, 2), şi forme verbale gerunziale. Diversitatea, eterogenitatea
clasei de realizări posibile ale poziţiei de predicativ suplimentar (substantive
nearticulate sau însoţite de articol, pronume, numerale, grupuri prepoziţionale,
adjective, adverbe, toate tipurile de forme verbale nepersonale, interjecţii,
propoziţii conjuncţionale sau relative, vezi Predicativul suplimentar, 2) se
datoreşte „istoriilor derivative” variate ale construcţiilor cu predicativ suplimentar
(vezi infra, 2.2).
Din punctul de vedere al tipului de predicat din propoziţia de bază şi al
operaţiilor sintactice implicate în derivare, se pot distinge două tipuri mari de
construcţii:
(a) construcţii obţinute prin înlăturarea verbului a fi, aflat în diverse ipostaze
sintactice în structura de bază: verb cu sens existenţial, urmat de determinări
circumstanţiale (locative, temporale etc.); acestea din urmă ajung în poziţia de
predicativ suplimentar în structura derivată (Ştiam că eşti la Ploieşti până mâine. >
Te ştiam la Ploieşti până mâine.); operator copulativ, numele predicativ aflându-se
în poziţia de predicativ suplimentar în structura derivată (Copiii aleargă şi sunt
roşii la faţă. > Copiii aleargă roşii la faţă.); operator pasiv, participiul ocupând
poziţia de predicativ suplimentar (Maria ştie că este admirată de colegi. > Maria
se ştie admirată de colegi.);
Verbul a fi se poate păstra la o formă nepersonală, infinitiv sau gerunziu (în
construcţii considerate „intermediare” între structura bipropoziţională şi cea în care
verbul este înlăturat cu totul): Îl bănuiau a fi un escroc., L-au apreciat ca fiind

186
unul dintre cei mai promiţători scriitori din generaţia lui. În structura cu gerunziul
verbului a fi apare, frecvent, şi prepoziţia ca.
(b) construcţii obţinute din structuri cu alte verbe decât a fi; prin înlăturarea
morfemelor predicativităţii, verbele respective trec la o formă verbală nepersonală,
cel mai frecvent gerunziul, rar infinitivul (după verbul a face cu sens cauzativ, dar
şi în această situaţie se preferă conjunctivul): Mă ascultă şi zâmbeşte. > Mă ascultă
zâmbind., A făcut ca el să rămână. > L-a făcut a rămâne / să rămână.
Verbul din prima propoziţie, care este regentul noii poziţii sintactice, poate
suferi modificări: apariţia unui clitic reflexiv în anumite tipuri de structuri (Ion a
văzut că este nevoit să plece. > Ion s-a văzut nevoit să plece.), personalizarea unui
verb impersonal (S-a dovedit că emisiunile sunt interesante. > Emisiunile s-au
dovedit interesante.).

2.2. Istoria derivativă a construcţiilor cu predicativ suplimentar

(nonpropoziţional)
Propoziţia care urmează a fi redusă poate fi o principală, o subordonată
completivă, subiectivă, circumstanţială sau atributivă.
Pentru simplificarea prezentării, vor fi descrise structuri de bază cu
două propoziţii: P1 – propoziţia care conţine verbul regent, iar P2 –
propoziţia care este redusă. De fapt, în structura de bază pot fi mai multe
propoziţii care urmează a fi reduse, în structura de suprafaţă apărând mai
multe predicative suplimentare.
2.2.1. Unele construcţii cu predicativ suplimentar sunt obţinute prin
condensarea a două propoziţii principale, de obicei coordonate copulativ. Cele
două propoziţii au subiecte coreferenţiale. Prin transformări succesive, se suprimă
conjuncţia coordonatoare, subiectul şi verbul a fi din P2 sau morfemele
predicativităţii, iar subordonatul lui a fi sau gerunziul ajunge să ocupe poziţia de
predicativ suplimentar:
Fata venea veselă. < Fata venea şi fata era veselă.;
Ion cântă cu ochii închişi. < Ion cântă şi Ion este cu ochii închişi.;
Ea s-a întors prima. < Ea s-a întors şi ea a fost prima.;
Pompierii au ieşit toţi (patru) (înecaţi de fum). < Pompierii au ieşit şi
pompierii erau toţi (şi pompierii erau patru) (şi pompierii erau înecaţi de fum).;
Maria iese urmărită de privirile noastre. < Maria iese şi Maria este
urmărită de privirile noastre.;
Maria ne pofteşte în casa ei zâmbind. < Maria ne pofteşte în casa ei şi
(Maria) zâmbeşte.;
Ion ne priveşte mirându-se de bucuria noastră. < Ion ne priveşte şi (Ion) se
miră de bucuria noastră.
În construcţiile de acest tip, în care predicativul este exprimat prin
numeralul prima, respectiv pronumele nedefinit toţi, iar verbul regent este la
persoana a III-a, lexicalizarea subiectului este necesară pentru ca elementele
prima şi toţi să fie interpretate ca predicative suplimentare. Dacă subiectul nu
este lexicalizat, construcţiile sunt ambigue, elementele respective putând fi
interpretate fie ca subiect (postpus verbului), fie ca predicative suplimentare.

187
 Dacă se păstrează verbul a fi în acest tip de construcţii, el nu poate avea decât
formă de gerunziu (nu şi de infinitiv): Maria iese, urmărită fiind de privirile
noastre. (virgula marchează o pauză, predicativul suplimentar de acest tip fiind izolat).
Mai rar, se întâlnesc şi enunţuri cu predicative suplimentare provenite din
construcţii în care cele două propoziţii principale sunt coordonate adversativ. În
această situaţie, conjuncţia coordonatoare se poate păstra: Deşi întârziasem o
jumătate de oră, Maria mă aştepta, supărată însă că nu venisem mai devreme.
(< [...] Maria mă aştepta, însă (Maria) era supărată că nu venisem mai devreme.).
2.2.2. P2 este o completivă directă, subordonată propoziţiei P1. În urma
amalgamării celor două propoziţii, subiectul din P2 este avansat în poziţia
complementului direct al verbului regent. În cazul în care subiectele celor două
propoziţii din structura de bază sunt coreferenţiale, avansarea subiectului din
subordonată în poziţia complementului direct în regentă creează condiţiile de
reflexivizare.
În funcţie de componenţa propoziţiei care a fost redusă, predicativul
suplimentar din aceste structuri poate fi numele predicativ din structura de bază,
participiul sau determinările cu sens circumstanţial ale existenţialului a fi ori alt
verb predicativ lipsit de morfemele de predicativitate (la gerunziu sau la infinitiv).
El se subordonează verbului regent (din P1) şi se raportează la complementul direct
din structura derivată (cu care se şi acordă, dacă este exprimat prin adjectiv):
El mă credea la mare. < El credea că (eu) sunt la mare.;
Vârsta ne face mai înţelepţi. < Vârsta face ca noi să fim mai înţelepţi.;
P. G. a murit în 1949, când, văzându-se încolţit de securişti, şi-a detonat [...]
o grenadă sub inima dârză. (AC, 2005) < [...] văzând că este încolţit de securişti [...];
Iată-te mai frumoasă ca oricând! < Iată că (tu) eşti mai frumoasă ca oricând!;
Îl ştiam pe Ion lucrând la minister. < Ştiam că Ion lucrează la minister.;
Eu le-am văzut împreună. < Eu am văzut că ele erau împreună.;
Mi-l amintesc pe Ion în liceu / cu părul lung. < Îmi amintesc cum era Ion în
liceu / cu părul lung., Îmi amintesc că Ion era în liceu / cu părul lung.;
Ni l-au propus director. < Ne-au propus ca el să fie director.
2.2.3. P2 este o propoziţie subiectivă, cu verbul la modul conjunctiv, forma
pasivă (perifrastică) şi introdusă prin conjuncţia (ca) să. Predicatul regentei este un
verb impersonal, reflexiv sau nereflexiv. Subiectul din subordonată este avansat în
poziţia de subiect în regentă, realizându-se şi acordul în număr cu verbul-predicat
(care îşi pierde caracterul impersonal):
Bibliografiile se cuvin parcurse. < Se cuvine ca bibliografiile să fie
parcurse.;
Voi meritaţi premiaţi pentru această invenţie. < Merita ca voi să fiţi premiaţi
pentru această invenţie.;
Bijuteriile s-au dovedit furate. < S-a dovedit că bijuteriile sunt furate.
Tu te-ai dovedit a fi spion. < S-a dovedit că tu eşti spion.
Unele construcţii cu acord aparţin limbajului popular şi colocvial, familiar,
fiind la limita acceptabilităţii normei literare actuale: M-am nimerit acolo. (< S-a
nimerit ca eu să fiu acolo.), M-am întâmplat acolo. (< S-a întâmplat ca eu să fiu
acolo.), Voi meritaţi premiaţi.

188
 Verbul a trebui poate apărea în structuri asemănătoare: Trebuie
dezvoltat acest capitol. (< Trebuie ca acest capitol să fie dezvoltat.),
Romanele trebuiau citite într-o săptămână. (< Trebuia ca romanele să fie
citite într-o săptămână.), însă a trebui este un operator modal (deontic), care
intră în componenţa predicatului verbal complex (vezi Predicatul, 2.2).

Pentru unele verbe impersonale din propoziţia regentă, contragerea de acest

tip este posibilă numai dacă predicatul din propoziţia subiectivă este la persoana a
III-a (singular sau plural):
Se cuvine ca eu să fiu lăudat. > *Eu mă cuvin lăudat., *Eu se cuvine lăudat.
Enunţul Voi se cuvine să fiţi lăudaţi., în care nu există semnele
amalgamării structurii, prin acord, este cu o subordonată subiectivă al cărei
subiect a fost avansat.

În unele enunţuri, operaţia de avansare a subiectului din subordonată în

regentă aparent nu are loc, el rămânând in situ: Meritau să fie citite cărţile din
biblioteca bunicilor mei. De fapt, realizarea acordului în număr între verb şi
nominalul subiect arată că subiectul a avansat ierarhic până în poziţia de subiect al
verbului (iniţial) impersonal, însă topica sa nu reflectă această ierarhie.
Şi verbele intranzitive (al căror participiu nu se adjectivizează) apar în
construcţii impersonale cu a merita şi a se cuveni, fără subiect, în contexte în
care informaţia de persoană şi număr poate fi omisă, fiind considerată
nerelevantă sau recuperabilă din context: Merită mers până la capăt., Merită
vorbit la Decanat pentru bursă., Se cuvine vorbit la ambasadă. (vezi
Subiectul, 2.2.1.d). Forma verbală nepersonală care urmează verbului
impersonal este fie un supin, fie un participiu (nepasiv, întrucât verbul este
intranzitiv, şi neadjectival) şi se află în poziţia de subiect al verbului
impersonal.

2.2.4. P2 este o completivă secundară, iar predicatul acestei propoziţii

cuprinde verbul a fi. Subiectul din P2 este coreferenţial cu un complement direct
din P1. Condensarea presupune suprimarea verbului a fi, subordonatul acestuia
ajungând în poziţia predicativului suplimentar. Subiectul redundant din P2 este, de
asemenea, suprimat:
Bunicii l-au învăţat respectuos. < Părinţii l-au învăţat (ca el) să fie
respectuos.;
Părinţii l-au învăţat cu bani la discreţie. < Părinţii l-au învăţat să fie cu bani
la discreţie.
2.2.5. P2 este o completivă prepoziţională, cu verbul a fi (eliminat în
structura derivată) sau cu alt verb (care are formă de gerunziu în structura derivată).
Subiectul acestei propoziţii este avansat în poziţia de complement prepoziţional în
structura derivată (cu prepoziţia impusă de verbul regent):
Mă gândesc la Maria singură printre străini. < Mă gândesc că Maria este
singură printre străini.;

189
 Ei l-au obişnuit modest. < Ei l-au obişnuit să fie modest. (dar propoziţia de
bază poate fi interpretată şi ca o completivă secundară);
M-am pomenit cu el bătând la uşă. < M-am pomenit că el bate la uşă.

2.2.6. În poziţia predicativului suplimentar se pot afla adjective, verbe la

gerunziu şi, mai rar, substantive care au, în context, un sens temporal, nu doar unul
descriptiv: M-am măritat tânără. („M-am măritat şi eram tânără / când eram
tânără.”). Prin urmare, P2 poate fi o circumstanţială temporală, cu verbul a fi sau
cu alt verb-predicat. Subiectul din circumstanţiala temporală este eliminat, dacă
este coreferenţial cu subiectul din regentă, sau este avansat în poziţia
complementului direct în propoziţia regentă. Sunt suprimate adverbul relativ
introductiv şi verbul a fi (dacă este cazul). Alte verbe-predicat trec la forma
nepersonală de gerunziu.
M-am măritat tânără. < M-am măritat când eram tânără.;
Puii de balenă îi studiază mici. < Studiază puii de balenă când sunt mici.;
Dar, vezi, tu prunc pe-acela l-ai putut cunoaşte. / Isusul meu nu-i cel
adevărat, / Şi eu nu-l pot nici duce, nici cunoaşte. (T. Arghezi, Sarcină sacră) <
„Tu l-ai putut cunoaşte pe acela când era prunc.”;
L-am admirat jucând în piesele de la Teatrul Mic. < L-am admirat când juca
în piesele de la Teatrul Mic.

În general, adjectivele care apar în poziţia predicativului suplimentar în

construcţii de acest tip includ în sensul lor o trăsătură temporală, ceea ce
permite încadrarea lor la structurile având la bază subordonate temporale. Se
poate presupune însă şi o structură de bază cu două propoziţii principale:
enunţul M-am măritat şi eram tânără.
Dacă adjectivul cu sens temporal este izolat prozodic sau dacă se
păstrează prepoziţia de din structura de bază, structura este cu circumstanţial
temporal: M-am măritat, tânără., M-am măritat de tânără. (< M-am măritat
de când eram tânără.).

2.2.7. P2 poate fi o circumstanţială cauzală, cu subiect coreferenţial cu cel

din regentă, cu verbul a fi sau cu un alt verb. Sunt suprimate subiectul redundant,
conjuncţia subordonatoare şi verbul a fi. Alte verbe-predicat se transformă în forme
nepersonale, gerunziale:
Manuscrisul a dispărut ars într-un incendiu. < Manuscrisul a dispărut
fiindcă (manuscrisul) a fost ars într-un incendiu.
A plecat enervată de prezenţa lui. < A plecat fiindcă era enervată de
prezenţa lui.
Ea a murit bolnavă de cancer. < Ea a murit fiindcă / deoarece / din cauză că
(ea) era bolnavă de cancer.

Se poate presupune însă şi o structură de bază cu două propoziţii

principale: A plecat şi era enervată de prezenţa lui., Ea a murit şi era
bolnavă de cancer. Dacă adjectivul este izolat prozodic, are funcţia de
circumstanţial: Enervată de prezenţa lui, a plecat., A plecat, enervată de
prezenţa lui.

190
 2.2.8. P2 poate fi o circumstanţială concesivă cu subiect coreferenţial cu cel
din regentă, cu verbul a fi sau cu un alt verb. Sunt suprimate verbul a fi, subiectul
redundant şi conjuncţia subordonatoare.
A supravieţuit bolnavă de cancer până la 90 de ani. < A supravieţuit, deşi
era bolnavă de cancer, până la 90 de ani.

Se poate presupune însă şi o structură de bază cu două propoziţii

principale: A supravieţuit până la 90 de ani şi era bolnavă de cancer.
Dacă adjectivul este însoţit de anumite cuvinte cu sens concesiv din
structura de bază sau este izolat prozodic, funcţia sa este de circumstanţial: A
supravieţuit până la 90 de ani, deşi bolnavă de cancer.
Gerunziile, care pot fi interpretate ca nişte propoziţii reduse (verbul
fiind lipsit de mărcile predicativităţii), au funcţia de circumstanţial dacă, în
contextul în care apar, au un sens circumstanţial, nu unul descriptiv (referitor
la o calitate, în sens larg, a nominalului la care se raportează): A trăit până la
100 de ani fumând un pachet de ţigări pe zi. („A trăit până la 100 de ani deşi
fuma un pachet de ţigări pe zi.”).
2.2.9. P2 este o circumstanţială finală, cu predicat nominal. Subiectul este
coreferenţial fie cu subiectul din regentă (şi în acest caz, este eliminat), fie cu
complementul direct din regentă. Sunt suprimate verbul a fi şi elementele
introductive ale propoziţiei.
Oamenii v-au trimis deputat în Parlamentul European. < Oamenii v-au
trimis ca să fiţi deputat în Parlamentul European.

2.2.10. P2 este o circumstanţială condiţională, cu predicat nominal şi subiect

coreferenţial cu nominalul complement direct din regentă. În structura
reorganizată, sunt eliminate verbul a fi şi elementul introductiv:
Pâinea o mănâncă bine prăjită. < Mănâncă pâinea dacă pâinea este bine
prăjită. (dar şi < Mănâncă pâinea şi pâinea este bine prăjită. sau Mănâncă pâinea
care pâine este bine prăjită., vezi infra, 2.2.11).
2.2.11. P2 este o subordonată atributivă, cu subiect coreferenţial cu un
complement direct al regentei. Predicatul său poate cuprinde verbul a fi sau un alt
verb. Sunt suprimate verbul a fi (când este cazul) şi elementul relativ, iar alte
verbe-predicat trec la o formă nepersonală, de gerunziu. În enunţurile în care
predicativul suplimentar indică o calitate, apare o prepoziţie (sau o locuţiune
prepoziţională) a calităţii:
Îl are apărând poarta pe Ionescu, iar ca mijlocaş pe Popescu. < Îl are pe
Ionescu care apără poarta şi îl are pe Popescu, care este mijlocaş.;
O are (drept) directoare pe Maria. < O are pe Maria, care este directoare.;
Hainele le are noi. < Are hainele, care haine sunt noi.;
Legumele le mănâncă fierte. < Mănâncă legumele, care legume sunt fierte.;
Ceaiul îl bea cu lapte. < Bea ceaiul, care ceai este cu lapte.
În ultimele două enunţuri, adjectivul şi grupul prepoziţional pot avea şi
un sens condiţional („Mănâncă legumele doar dacă sunt fierte.”, „Bea ceaiul
doar dacă este cu lapte.”), ceea ce înseamnă că provin dintr-o structură cu o

191
 circumstanţială condiţională (vezi supra, 2.2.10). De asemenea, se poate
presupune o structură de bază cu două propoziţii principale: Mănâncă
legumele şi legumele sunt fierte., Bea ceaiul şi ceaiul este cu lapte.
Verbul a avea este frecvent întrebuinţat în acest tipar, construit cu predicative
suplimentare realizate prin substantive (cu sau fără prepoziţii ale calităţii), forme
verbale gerunziale, adjective propriu-zise, adverbe, numerale, pronume:
Hainele le avea grămadă pe pat.;
Romanele lui Rebreanu le avea toate / amândouă / câte două pe raft.;
Aveam bărbia vânătă şi mă dureau coatele şi genunchii. (M. Preda, Viaţa ca
o pradă).
Un subtip al acestui predicativ suplimentar este reprezentat de participiile
unor verbe tranzitive:
Avem finisate şase apartamente.;
Avem începute trei noi biserici în centrul oraşului.;
Şi cum ajunge la fântână, scoate mai întâi furca, de unde o avea strânsă, şi
apoi se pune jos să se odihnească. (I. Creangă, Povestea porcului);
Gropile astea de lup [...] în fund aveau bătut câte un mic ţăruş, ascuţit apoi
ca o ţeapă în sus. (Camil Petrescu, Ultima noapte);
Aveţi raportate pagube sau victime? (TV, 2004).
Toate aceste construcţii provin din structuri de bază cu subordonate
atributive: Avem şase apartamente, care apartamente sunt finisate., Avem trei noi
biserici, care biserici sunt începute în centrul oraşului. etc.

2.3. Istoria derivativă a construcţiilor cu propoziţie predicativă suplimentară

Propoziţiile predicative suplimentare provin, în general, din structuri de bază
asemănătoare cu cele de mai sus (vezi supra, 2.2). Structura de bază, care poate fi
bipropoziţională sau tripropoziţională, este reorganizată şi amalgamată, însă într-o
măsură mai mică decât atunci când predicativul se realizează nonpropoziţional.
Fenomenul sintactic care face ca structura să se amalgameze într-o construcţie
ternară este avansarea subiectului subordonatei predicative suplimentare într-o
poziţie sintactică subordonată verbului din propoziţia regentă. Morfemele
predicativităţii nu sunt eliminate, nici elementul introductiv. Astfel, construcţiile cu
predicativă suplimentară reprezintă situaţii de anticipare a unui actant, de împletire
a subordonatei cu regenta (imbricare). Unele dintre ele au un caracter colocvial,
fiind simţite ca „uşor anacolutice”.
2.3.1. Propoziţiile predicative suplimentare pot proveni din structuri
tripropoziţionale de bază: propoziţie principală + propoziţie principală sau
atributivă (cu operatorul copulativ a fi) + propoziţie predicativă. Reorganizarea
duce la suprimarea celei de-a doua propoziţii principale aproape în întregime (cu
excepţia subordonatei predicative), deoarece conjuncţia şi verbul a fi se pot
suprima fără pierderi semantice, iar subiectul este redundant, deci omisibil.
Elementul introductiv al propoziţiei predicative suplimentare este acelaşi ca al
propoziţiei predicative din structura de bază, adverbul relativ cum, care ocupă, în
subordonata pe care o introduce, poziţia de predicativ suplimentar:

192
 Cartea a fost returnată cum a fost împrumutată. < Cartea a fost returnată şi
cartea era cum a fost împrumutată. / Cartea a fost returnată, care carte era cum a
fost împrumutată.
Mi-a înapoiat maşina la fel cum a luat-o. < Mi-a înapoiat maşina şi maşina
era la fel cum a luat-o. / Mi-a înapoiat maşina, care maşină era la fel cum a luat-o.
Adverbul relativ cum poate fi precedat de adverbul aşa, care are rolul de a
„emfatiza” subordonata. Prezenţa acestui adverb este facultativă:
Am luat un soldat care ştia drumul peste culme şi am pornit-o aşa cum
mă găseam. (Camil Petrescu, Ultima noapte).

Spre deosebire de construcţiile cu predicativă suplimentară având la bază o

completivă directă, complementul direct din propoziţia regentă nu este avansat din
subordonată, el fiind o complinire a verbului regent încă din structura de bază.
2.3.2. Propoziţia predicativă suplimentară poate proveni dintr-o structură
tripropoziţională cu propoziţie principală + completivă prepoziţională / secundară
+ propoziţie predicativă (acest tipar nefiind foarte productiv):
Părinţii sunt cei care l-au obişnuit cum îl ştii. < Părinţii sunt cei care l-au
obişnuit să fie cum îl ştii.
2.3.3. Propoziţiile predicative suplimentare provenite din structuri
bipropoziţionale cu completivă directă apar în urma unei reorganizări sintactice
care constă în avansarea subiectului din subordonată în poziţia complementului
direct din regentă. Dacă subiectul subordonatei şi cel al regentei sunt coreferenţiale,
avansarea subiectului în regentă are ca efect reflexivizarea verbului regent.
O văd cum plânge., O văd că plânge. < Văd cum plânge (ea)., Văd că (ea)
plânge.;
Mă văd cât sunt de prost coafată. < (Eu) văd cât sunt (eu) de prost coafată.
În acest tipar de construcţie se încadrează şi unele predicative suplimentare
construite cu verbe cauzative (a face, a lăsa etc., vezi Construcţiile
cauzativ-factitive, 2.1):
Când soarele răsfrânt în furnir mă orbea, făcându-mă să văd pete mov,
mă-ntorceam cu faţa la perete. (M. Cărtărescu, Orbitor. Aripa stângă) < [...]
făcând (ca eu) să văd pete mov [...];
Atunci, îşi lăsase ochii să alunece pe titlurile ediţiei speciale. (M. Eliade,
Noaptea de sânziene) < [...] lăsase ca ochii săi să alunece pe titlurile ediţiei
speciale. (În acest exemplu, amalgamarea structurii are ca efect şi apariţia cliticului
reflexiv cu valoare posesivă îşi).
Acest tip de propoziţie predicativă suplimentară este introdusă prin conjuncţii
subordonatoare (a), prin pronume sau adjective pronominale relative (b) şi prin
adverbe relative (c), toate fiind păstrate din structura de bază:
(a) Te cred că eşti derutat. (< Cred că tu eşti derutat.);
La fiece cuvânt, o şovăire / Te face să tresari şi-ai aştepta. (T. Arghezi,
Frunze pierdute);
Nu-l scăpa din priviri ca să-l vadă dacă-i mincinos.;
(b) Îi ascultam câte pălăvrăgesc.;
Te cunosc cine-mi eşti.;

193
 (c) Ea l-a înţeles cât suferă.;
Aud câinii cum latră.;
Iubeşte-mă cum sunt.;
Mi te amintesc când veneai la mine.;
Te ştiu unde te-ai ascuns.;
I-am văzut pe camarazii mei ce sensibili sunt şi voi continua. (Camil Petrescu,
Ultima noapte).
Pronumele sau adjectivul pronominal poate fi precedat de prepoziţii, cerute
de semantica unui component din subordonată: Nu-l vezi în ce hal e? (G. Călinescu,
Enigma Otiliei), O ştiu eu de câte e în stare.
Prezenţa complementului direct în propoziţia regentă, ca urmare a operaţiei
de avansare, de anticipare, constituie un criteriu de distingere a propoziţiei
predicative suplimentare de propoziţia completivă directă (un enunţ ca O văd cum
plânge. nu poate fi interpretat altfel decât cu predicativă suplimentară, întrucât
verbul nu poate avea două complemente directe, unul nominal şi unul
propoziţional).
2.3.4. Propoziţiile predicative suplimentare pot fi obţinute din propoziţii de
bază subiective, subordonate unui verb impersonal. Subiectul subiectivei este
avansat în poziţia subiectului în propoziţia regentă, reprezentând regentul nominal
al predicativei suplimentare. Verbul impersonal este intrinsec impersonal (a) sau
pasiv impersonal (b):
(a) avansarea subiectului din subordonata subiectivă ca subiect al unui verb
impersonal intrinsec are ca efect stabilirea unei relaţii de acord între subiectul
ridicat şi verbul impersonal, care se personalizează (în limbajul calocvial, familiar):
L-am cunoscut la Universitate, într-o împrejurare ce se cuvine să fie
povestită. (E. Lovinescu, Memorii) < Se cuvine ca împrejurarea să fie povestită.;
Eu m-am nimerit să plec chiar înainte să se servească tortul. < S-a nimerit
(ca eu) să plec chiar înainte să se servească tortul.;
Ea s-a întâmplat să plece chiar când veneam eu. < S-a întâmplat (ca ea) să
plece chiar când veneam eu.;
Pentru verbul a se întâmpla, exemplele cu acord au un grad redus de
acceptabilitate (?Ei s-au întâmplat să plece., ?M-am întâmplat să plec.).
Elementul introductiv al propoziţiei predicative suplimentare este o conjuncţie
subordonatoare selectată de verbul regent, aceeaşi ca în structura de bază.
(b) verbul pasiv impersonal primeşte în structura derivată un subiect avansat
din subordonata subiectivă din structura de bază, cu care se acordă, în unele situaţii:
După rezultatele copiilor se văd învăţătoarele ce pricepute sunt / că ştiu să
predea / cum ştiu să-i educe / cât de pricepute sunt. < După rezultatele copiilor se
vede ce pricepute sunt învăţătoarele / că ştiu să predea învăţătoarele / cum ştiu
învăţătoarele să-i educe / cât de pricepute sunt învăţătoarele.;
Statisticile s-au dovedit că sunt revelatoare. < S-a dovedit că statisticile sunt
revelatoare.
În construcţiile fără acord, propoziţia îşi păstrează funcţia de subordonată
subiectivă: Statisticile s-a dovedit că sunt revelatoare. (vezi şi supra, 2.2.3).
În enunţuri ca Rezultatele se ştie cine le-a falsificat. (< Se ştie cine a
falsificat rezultatele.), Toţi banii furaţi se bănuieşte la ce au folosit. (< Se
bănuieşte la ce au folosit toţi banii furaţi.), subiectul avansat nu se acordă cu

194
verbul impersonal (construcţiile cu acord fiind negramaticale: *Rezultatele se ştiu
cine le-a falsificat., *Toţi banii furaţi se bănuiesc la ce au folosit.), dar acordul e
mai frecvent (însă nerecomandat) dacă propoziţia subordonată este introdusă prin
adverb relativ: Rezultatele se ştiu / se ştie cum s-au falsificat. Prin personalizarea
verbului, se îşi pierde valoarea impersonală, devenind o marcă a diatezei pasive
(varianta reflexiv-pasivă).
Predicativele suplimentare de acest fel sunt fie conjuncţionale, fie relative, iar
elementele introductive sunt selectate în funcţie de verbul regent sau de rolul lor în
organizarea sintactică a subordonatei.
2.3.5. Structurile bipropoziţionale de bază cu o propoziţie completivă
prepoziţională pot fi transformate în structuri cu propoziţii predicative
suplimentare, prin avansarea subiectului din subordonată în poziţia complementului
prepoziţional din regentă, cu prepoziţia impusă de verbul regent:
Mă uit la ea ce obosită e. < Mă uit ce obosită e ea.;
Mă gândesc la ei cât suferă < Mă gândesc cât suferă ei.;
Mă uit la urşi cum vin la geam şi vorbesc cu ei. (AC, 2004) < Mă uit cum vin
urşii la geam şi vorbesc cu ei.;
Mi-e milă de el cum arată. < Mi-e milă cum arată el.;
Ne-am pomenit cu el că a venit la masă. < Ne-am pomenit că el a venit la masă.
Acest tip de predicativă suplimentară este introdusă atât prin conjuncţii, cât şi
prin pronume şi adverbe relative, aceleaşi ca în structura bipropoziţională de bază.
Unele propoziţii predicative suplimentare pot fi reduse (la predicativ
suplimentar), prin eliminarea verbului a fi, a conjuncţiei şi a morfemelor
predicativităţii: O văd că plânge. > O văd plângând., Împrejurarea se cuvine
să fie povestită. > Împrejurarea se cuvine povestită.
Pentru descrierea celor două componente la care se raportează predicativul
suplimentar, nominalul şi verbul regent, vezi Predicativul suplimentar, 1.1.

3. AMBIGUITĂŢI ŞI INTERPRETĂRI LITIGIOASE

Unele construcţii cu predicativ suplimentar sunt interpretabile sub aspectul

istoriei derivative (al modului de producere şi al relaţiilor de sinonimie în care
intră). Lor li se pot atribui mai multe istorii derivative sau se pot raporta la două
(sau mai multe) nominale.
3.1. Multe construcţii cu verbe la gerunziu sunt ambigue sub raportul istoriei
derivaţionale sau al delimitării de alte poziţii sintactice. În enunţurile în care verbul
regent este tranzitiv, cu un complement direct lexicalizat şi determinat de un verb
la gerunziu, acesta din urmă poate fi interpretat ca raportându-se la subiect sau la
complementul direct (Am găsit-o căutând în cartea de telefon.). Gerunziul raportat
la complementul direct ocupă totdeauna poziţia de predicativ suplimentar.
În unele construcţii, gerunziul care se raportează la subiect poate fi interpretat
ca predicativ suplimentar sau ca un circumstanţial. La dezambiguizarea construcţiei
contribuie sensul verbului regent şi sensul verbului la gerunziu. Dacă acesta
exprimă o caracteristică a nominalului subiect, el este un predicativ suplimentar
(raportarea semantică la un nominal fiind una dintre caracteristicile definitorii ale

195
poziţiei): Am primit florile zâmbind. (< Am primit florile şi am zâmbit.). Dacă
gerunziul exprimă o circumstanţă în care se desfăşoară acţiunea denumită de verbul
regent, gerunziul se află în poziţia unui circumstanţial (temporal, de mod etc.):
Am cumpărat cărţi vechi călătorind prin ţară.;
Dar când ne apropiem de Bran, vedem cu spaimă că înspre noi înaintează,
plutind larg, un vultur uriaş de foc. (C. Petrescu, Ultima noapte).
Prin urmare, enunţul Am văzut-o trecând strada. poate fi interpretat ca derivat
dintr-o structură cu o completivă directă, gerunziul ocupând poziţia de predicativ
suplimentar („Am văzut că ea trecea strada.”) sau ca o structură cu un
circumstanţial de timp („Am văzut-o în timp ce treceam strada.”).
Structurile în care nominalul la care se raportează gerunziul este postpus
acestuia (Aud venind maşina.) pot fi interpretate în două feluri: (a) verbul la
gerunziu ocupă poziţia de complement direct, iar nominalul postpus este subiectul
său; (b) nominalul postpus gerunziului este un complement direct al verbului
predicat, iar gerunziul este un predicativ suplimentar care se raportează semantic la
nominalul complement direct.
Uneori, structurile cu topică diferită Aud maşina venind. şi Aud venind
maşina. sunt interpretate diferit, elementul care este cel mai apropiat de
verbul-predicat (aud) fiind considerat complement direct. Construcţiile de acest tip
devin mai transparente dacă nominalul postpus este un substantiv propriu, care
întotdeauna necesită dublare şi prezenţa prepoziţiei pe când are funcţia de
complement direct. Faptul că structurile similare cu substantiv propriu nu sunt
posibile fără „mărcile” de complement direct (prepoziţia pe, dublarea) arată că
nominalele din astfel de structuri se află în poziţia unui complement direct
(*Văd venind Maria., *Văd Maria venind., dar O văd venind pe Maria., O văd pe
Maria venind.), chiar dacă topica sa nu reflectă întotdeauna această ierarhie
sintactică. Structurile de tipul Se vede venind Maria. sunt aparente excepţii,
nominalul postpus Maria fiind subiectul verbului impersonal se vede, iar gerunziul,
un predicativ suplimentar.
Şi în alte tipuri de structuri gerunziul poate fi interpretat ca raportându-se la
subiect sau la un alt nominal, cu funcţia de complement prepoziţional (structura
Mi-aduc aminte de el trecând prin Bucureşti. poate fi derivată din [...] când trec eu
prin Bucureşti sau din [...] când trecea el prin Bucureşti) sau circumstanţial
sociativ (enunţul Ioana s-a întors cu Maria tremurând din toate încheieturile. poate
fi derivat din Ioana s-a întors cu Maria şi Ioana tremura din toate încheieturile.
sau din Ioana s-a întors cu Maria, care tremura din toate încheieturile.).
3.2. Unele predicative suplimentare se pot raporta atât la subiect, cât şi la
complementul direct: enunţul Îmi pierdusem căţeluşa în parc şi, după două ore de
căutări, am găsit-o epuizată. poate fi interpretat ca Am găsit-o şi eram epuizată.
sau ca Am găsit-o pe ea care era / şi ea era epuizată.
3.3. Anumite grupări participiale şi gerunziale izolate, absolute, incidente,
care reprezintă propoziţii reduse, ar putea fi interpretate şi ca predicative
suplimentare. Unele dintre acestea sunt construite cu pronumele nedefinite unul,
altul, acestea ocupând poziţia de subiect al propoziţiei reduse:
Bologa întâlneşte mai des militari, unii coborând, alţii urcând, şi câteva
căruţe trase de mârţoage prăpădite. (L. Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor);
Colegele mele au ieşit de la spectacol unele încântate, altele dezamăgite.

196