I MN PENTRU C RUCEA PURTATĂ 237

Cei interesaţi să ştie ce discutăm, Reck, Ardeleanu şi Vlădescu, erau cei mai atenţi şi
chiar menţineau liniştea. Discupilor de după amiază le dădeam alura de disertaţii; erau
aşteptate de toţi, cu interes pentru unii, fîind şi un mod de a consuma timpul; mai ales
problemele de istorie, literatură, artă şi teologie, erau aşteptate.
La jumătatea Postului, şezătoarea a cnprins mai întâi o prezentare sumară a obice-
lurilor şi datinilor din tradiţia românească, în legătură cu Floriile şi învierea, dnpă care
s-au recitat: Paşti de Vasile Alecsandri, Iisus de Panait Cerna şi Jisus de Alexandru
Vlahufă, încheind cu versurile instigatoare împotriva morţii materiale şi spirituale:
Voi cei ce-ali stat în întuneric şi
nimeni nu v-a mângăiat din
lunga voastră tngenunchere
sculaţi, Hristos a înviat!
Vedeam cum renaşte speranţa în odiii tuturor. Bourceanu a fost rugat să expună
câteva gânduri pe marginea Invierii lui Tolstoi, îar maiorul Ene, cu O înviere pe
front, a impresionat în momentul când a povestit cum miliţienii sovietici loveau şi
ucideau -emeile venite să aprindă lumânări la morminte, ih noaptea Invierii: mureau sub
iovituri, îmbrăţişate pe Sfănta Cruce, iar copiii plângeau încleştaţi pe trupurile lor.
Cel mai a-tent la tot ce se povestea era Vlădescu, ţiganul poliţist. Luând o atitudine
gravă cu un timbru solemn, a zis:
- în marea cea neagră, pe piatra cea neagră, furnica cea neagră, cât e ea de neagră,
Dumnezeu o vede. (După Coran: "în noaptea neagră, Jurnica neagră, pe pata neagră
Allaho vede.)
Desigur, o auzise de la cineva, şi putea fî o mărturisire de credinţă, ia nivelui posi-
bilhăţilor lui sufleteşti. Dar între ceea ce mărturisise acum şi ceea ce facea era discre-
panţă. Rămânea numai fbrmanaivă de disimulare a intenţiilor lui de delator. Urmărise
şi avea să urmărească orice vorbă sau manifestare a noastră pentru a avea ce relata
când va fi chemat.
Moartea fratelui Victor Encea

Victor Encea suporta oel mai greu această condiţie. Răcise în timpul
anchetelor şi contractase tuberculoză fară să-şi dea seama de cmsecinţele bolii.
Era un cc^il frumos cu o privire vioaie, voinic pentxu cei 17 ani ai lui, totdeaima
tăcut şi modest. într-o zi a avut o hemoptizie. Am anunfat miiiţianul; venind cu
sanrtarul, 1-au scos pe Victor, care abia se mai ţinea pe picioare. L-au dus la
infîrmerie sau la spttalul Văcăreşti. Peste câ-teva zile am aflat prin morse că
Encea a murit la spital. Ne-am rugat ca Dumnezeu să primească sufletul lui în
corul îngerilor care-L proslăvesc neîricetat.
238_____________________________________________V i R c, IL M A x i M

Domnul Puiu Teodorescu

Cel mai puţin afectat de cele întâmplate în cameră era Puiu Teodorescu. Asista
străin şi înstrăinat de orice simjire omenească. Pentru a-1 scoate din această starea în
care căzuse şi în care se complăcea, am recurs la un şoc, fizic în aparenţă, dar cu sub-
strat psihic. într-o dimineaţă, după ce s-au bâgat în cameră tinetele golite, vasul de apă
şi balia (un lighean de lemn), ne-am luat rapa de apă în gamele şi am pândit momentul
când d-1 Puiu trebuia să coboare de pe prici, pentru folosirea tinetei. Nu se spălase de
aproximativ un an de zile (de când era în cameră). La baie nu se scotea în acea perioa-
dă, dar măcar o dată pe săptămână, ne rezervam o cană de apă cu care ne spălam faţa
şi locurile imperiosnecesarealeorganismului. Cămaşa lui, ca şi indispensabili lui, erau
împupte şi putrede, ca şi tot corpul lui, şi toată lumea stătea la distanfă de el, ca de un
lepros şi nu acceptase din partea noastră nici cea mai mică apropiere pentru vreo pro-
punere sau ajutor.
Când să revină la locuJ lui pe prici, după ce coborâse la tinetă, 3-4 băiefi i-au
blocat trecerea. Alţi doi au răstumat la iufeală 4-5 gamele cu apă în balie, iar alţi 3-4
1-au prins de mâini, i-au rupt cămaşa şi izmenele (care erau putrede) şi până să-şi dea
seama ce se întâmplă, s-a trezit în balia cu apă. Copiii au săpunit nişte cârpe la iuţeală
şi-au început să-1 spele ca pe un copil la scaldă, frecându-1 bine, din creştetul cheliei şi
până la tălpile picioarelor, nedându-i răgaz să fecă vreo mişcare de protest sau de scă-
pare. Deşi în primele momente se părea că nu-i convine, încet, mimica lui a căpătat o
tentă de acceptare bucuroasă şi gura i-a schifat un zâmbet.
Când băiefii i-au turaat pe cap încă o gamelă de apă ca să-1 limpezească,
ridicându-se în picioare şi primind una din cămăşile noastre curate şi un chilot, con-
fecp'onat niţel cam strâmb, dintr-un prosop, parcă era ak om şi-a zis: „Vâ mulţumesc,
măi copiiT Copiii şi-au cerut scuze pentru maniera în care au procedat, dar el i-a oprit
şi, suindu-se la locul lui pe prici, ajutat de cei tineri, căci era destul de slăbit, a continuat:
- Vă mulfumesc încă o dată că v-ap gândit în mod special la mine. Desigur, nu v-ap
fi gândit poate, dacă prin comportarea mea nu aş fi atras eu însumi atenpa dumneavoastră.
Acest şoc m-a trezit nu numai din punct de vedere fizic, igienic, dar mai a!es din punct de
vedere moral şi social, viaja mea facând parte din viaţa acestui mediu.
Copiii au încercat să-1 înconjoare treptat, cu fel de fel de întrebări, ca să-1 scoată
din starea de blazare şi să se deschidă sufleteşte. Nu era lipsit de cultură, e adevărat,
niai mult după ureche, şi chiar de maniere frumoase, mai mult de salon, dar era complet
lipsit de orizont spiritual şi de cunoaşterea viepi. Era victima mediului fâmilial, a dragostei
slăbănoage pentru fiinţa adorată, ocrotită de orice efort personal, şi promovată prin
intervenţii sau proptele.
— Domnule Teodorescu, am înfeles că ap avut şi o funcpe diplomatică, (cei din
cameră
spuneau că atunci când a venit s-a dat dreptprofesor universitar şi diplomat, dar probabil
că ducea şi el hârtii dintr-un birou în altul pe la vreun minister). în această calitate, desigur
aţi văzut şi alte ţări. Sunteji bun să ne povestip' şi nouă ceva despre Franţa? (mai arunca din
când în când câte un cuvânt firanfuzesc), 1-au mconjurat câpva copii.
I MN PENTRII C RUCEA PURTATÂ 239

- Despre ce vreţi să ştiţi, dragâ, a zis graseind.

- Poate aţi văzut Luvrul. Povestiţi-ne despre operele expuse acolo!
- A, dragii mei... ştiţi, am ajuns seara Am dejunat, pardon, am cinat la un mare
restaurant din centrul Parisului şi am fbst invitap de un coleg diplomat la un cabaret de
noapte... ştiţi, franţuzoaicele... sunt extraordinare!
- Dar, spuneafi odată că aţi fost şi la Londra?
- Ştifi, dragă, am ajuns acolo seara. Noaptea am petrecut-oîntr-un cabaret portuar
pe Tamisa, ştiţi... englezoaicele...
- Dar parcă spuneaţi că aţi vizitat şi Madridul?
- Da, e extraordinar! Taurii caremor sub priviriletriumfale ale toreadorilor... Iar
seara am petrecut-o într-o casă deplăceri, ştiţi... madrilencele... temperament iberic...
Domnul Puiu se încadra foarte bme în înfierarea lui Eminescu din Satira 111.
Câteodată vorbea cu glas tare, ca pentru sine: „£i... cine ştie ce ne mai aşteaptă..."
Asta însemna că totuşi ceva se petrecea înăuntrul său.

Căpitanul T.

Dar cel care ne atrăgea în mod îngrijorător atenţia era Căpitanul T. Bărbat frumos
şi mândru, bine pregătit profesional, dar dornic de parvenire. într-o discupe cu el
(greu intrai în vorbă cu el, îi ţinea pe tofi la distanţă, eschivându-se de la o deschidere
sinceră, prietenească) am înfeles cătrăia cu gândul înfrângerii, al neîmplinirii şi probabil
îşi facea pianul pentru recâştigarea momentului pierdut.
- Aş fi putut fi general la 30 de ani, mi-a spus cu vocea aproape 'sugrumată, re-
gretând lipsa prezenţei de spirit când i se facuse propunerea
- Domnule Căpitan, nu credeţi că acceptând, v-aţi fi transformat în uneahă de
lovire în propriul neam şi că aţi fi abdicat astfel de la un act de mărturisire împotriva
fârădelegii? Nu socotiţi că această suferinfă nu vă înjoseşte, ci din contră, vă cinsteşte?
Vă onorează, înscriindu-vă între adevăraţii luptători pentru salvarea întregii lumi, nu
numai pentru a neamului nostru, dar şi a dumneavoastră personal.
- Cu ăştia top care sunt aici? Cu nenorociţii ăştia?
- De ce-i desconsideraţi! Poate că cei mai mulp suferă într-adevăr, plătindu-şi propriile
păcate. Dar dunmeavoastră cu ce vă deosebip de ei? Nu cumva greşiţi şi mai rău, preluând
funcţiile de slujitor al altui stăpân, mai rău decât cel căruia le-au slujit ei?
- Domnule Maxim, nu pot sta de vorbă cu dumneata! Dumneata vrei să faci pe
eroul. Eu am un ţel şi vreau să-I ating, am femilie. Dumneata, ce ai?
- Domnule căpitan, îmi pare rău că subordonaţi ţelurilor dumneavoastră meschine
toate valorile spirituale.
- Te rog, lasă-mă în pace! Ştiu eu ce fâc!
Discuţia cu căpitanul T. m-a pus în gardă cu privire la pericolul ce ne paşte, nu
atât pe noi cei din camera 5 bis, ci neamul întreg, din pricina celor care se vor fâce slugi
satanei. petitru ftincţii şi grade, trai bun şi satisfacţii uşoare, înrobiji de orgoliul personal
240 VlRGIL
MAXIM

şi călcând în picioare trupul şi sufletul neamului şi bătând din nou cuie în mâinile lui
Hristos.
Pe oriunde am trecut mai apoi, am încercat să trezesc conştiinţele tuturor pentru
rezistenţă morală şi jertfă pentru Adevăr. Vrăjmaşul văzut, dar mai ales cel nevăzut
asta voia: să nu ieşim vreodată intregi spihtualiceşte, ci compromişi, jucând după
cum ne cântă. Mă cutremura constatarea că sufletele (conştiinfele) se prăbuşesc, se
degradeazâ şi mor, înaintea trupurilor.
Câderea căpttanuiui T, ca şi a altora, avea să aibă unnări grave. Dar Dumnezeu,
care-1 iubea tocmai în întunericul în care ajunsese (mijlocind pentru el chiar şi rugă-
ciunile mamei şi soţiei), 1-a facut să-şi vadă tragedia spirituală şi ca un fuJger să ţâşnească
la lumină, dar nu fâră jertfe de ispăşire pentru această greşeală. Dar despre aceasta la
timpu! potrivit al povestirii.

Anchetarea copiilor de către Reck şi Ardelean

Intr-o zi, Reck şi Ardelean, care-şi aşteptau reabilitarea m urma preţioaselor servicii
au fost scoşi din cameră. A doua zi, un miliţian a citit depe o listă tofi copiii la anchetă
Ordinea era pupn curioasă. Se începuse cu cei mai tineri. Nu erau aduşi în cameră du-
pă anchetare şi nu ştiam ce se întâmplă. Când şi uttimul, Aurel Obreja, a fost scos, au
fost readuşi ceilalţi în cameră. Am aflat că anchetatori au fost Reck şi Ardelean; le
propuneau să devină informatori cu regim preferenpal. Neiăsându-se cumpărafi, erau
ameninţap cu pedepse. Cei mai mulţi dintre copii nici nu au vrut să stea de vorbă cu ei
După ce a fost readus şi Aurel Obreja, aşteptam să ne cherne şi pe ultirnii doi: Titi Lu-
poaie şi eu. Pe noi nu ne-au mai scos, era un avertisment special. Reck şi Ardelean
n-au revenit în cameră.

Oomnul comandant străjerZaharnic

Era un bărbat prezentabil, la 40 de ani şi i-ar fi stat bine ca dascăl, luminător de

suflete şi de minţi. Absolvise Şcoala Normală cu menpunea excepţional, şi fecultatea
de fîlosofie în Elveţia, unde 1-a avut profesor pe Clopared. Maja îl dusese acolo unde
crezuse el că poate parveni mai uşor, în instituţia mfîmţată de Carol II, Oflciul de
educaţie al tineretului român, OETR, sau Străjeria, cum se mai chema, primind gra-
dul de comandant străjer. Din ce mctfive fusese arestat, n-am aflat. Acum, toată fîzio-
nomia lui, era a unui speriat. Din puţineie ccmvorbiri mi-am dat seama că era pregătit,
foarte firicos şi din această cauză, un spirit duplicitar.
Teama de moartea fizică, de chinuri, cu care satan înspăimântă omul, îi dărâmă şi
a dărâmat întotdeauna pe cei neînrădâcinap în Hristos. De aceea în educapa legionară
Căprtanul a pus cel mai mare accent pe capacitatea de jertfă a luptătorului. Credinţa
că prin moartea fiecăruia, paitru Adevâr, neamul urcă pe o nouă treaptă de lumină în
I.VIN PENTRU CRUCEA PURTATÂ 241

lmpărăţia lui Dunmezeu, este sâmburele Mişcării Legionare, care, datorită acestei
credi'^e nu va putea fi distrusă niciodată.
într-o zi Zahamic a fost chemat la poartă. S-a întors seara târziu cu aerul pe
care-l are cineva care intră în casă, înfrigurat de vremea urâtă de afară. Maiorul Ene,
care dormea lângă el a încercat să-1 tragă de limbă, dar i-a spus că a fost chemat la
grefa pentru o cerere în legătură cu recursul. A doua zi, duminica, după-amiază, în timp
:e se faceau pregătiri pentru programul de seară, am observat în atitudinea lui, o stare
de nelinişte. Se mişca de ici colo, se oprea şi se uita fix într-o parte, ca atunci când îfi
lese un şarpe în cale şi nu ştii încotro să fxigi. în sufletul lui era o mare agitaţie. După
programul de seară când fiecare îşi ocupa locul său pe prici, Zahamic, a ieşit la marginea
priciului, lângă fereastra oblonită.
- Domnilor, în seara asta vreau să comunic ceva şi rog să fiu ascultat!
Şi-a facut o scurtă autobiografie şi a spus deschis că a fost chemat la discuţie cu
un ofiţer de securitate din Bucureşti, care i-a încredinţat misiunea de reeducare a ele-
vilor veniţi de la Târgşor.
- Vă rog să-mi daţi voie să le vorbesc, iar pe ei îi rog să fie atenţi şi să îşi însuşească
cele spuse fiindcă şi eu şi ei vom fi întrebaji despre această activitate. Aferă, cineva
ascultâ să ştie dacă îmi fec datoria. Voi pune întrebări elevilor şi ei vortrebui să răspundă,
ca să putem dovedi că lecţia a reuşit.
Inţelegându-ne printr-un semn discret, ceînsemna muţenie, ne-am întins pe spate,
rugându-ne lui Dumnezeu pentru noi şi pentru el. Ceilalţi se uitau speriaţi la el şi spre
fereastră. După o incursiune prin diferite sisteme pedagogice, a ajuns la metodele de
luptă ale partidelor democratice şi la Mişcarea Legionară. Ca ignoranfii rău intenponaţi,
tot răul şi toată murdăria le-a atribuit legionarilor, cum le erau atribuite toate relele şi
crimele creştinilor din primele veacuri, încercând discreditarea morală.
Ideologia creştină şi cea legionară le-a catalogat utopice şi ridica osanale mar-
xism-leninismului. După o oră şi jumătate de peroraţie, a încheiat spunând că viitorul
jării noastre şi al întregii lumi stă sub semnul cuceririlor ştiinţifice şi sub egida URSS-ului.
SatisfScut de el însuşi, a cerut elevilor de la Târgşor să răspundă ce au înjeles,
începând cu cei de jos din stânga priciului. Acolo erau aşezaţi cei mai tineri: Stamu,
Vanghele, Străchinaru. Sconta pe naivitatea sau teama acestor copii, chiar facuse şi
aluzii la consecinţele imei eventuale nesupuneri. Răspunsul a fost mut. Domnul coman-
dant străjer a încercat să provoace prin diferite întrebări, sugerându-le peda-
gogic-caragialesc, răspunsurile. Dar, tăcere. A încercat apoi să obfină răspunsuri pozitive
sau negative nominalizând pe cei de la care cerea răspunsul. Nici aşa n-a izbutit.
Alarmat de neatenţia cu care era tratat, a spus:
- Domnilor, vă rog daţi-vă bine seama că sunt ascuhat la fereastră şi voi suferi
consecinje grave. Pe dumneavoastră, toţi din această cameră, vă rog să mă ajutaţi.
Spuneji-le să fie înţelegători şi să răspundă la întrebări.
Toţi au tăcut, jjevrând să se implice. Ţiganul Vlădescu se agita în gol, ridicând dis-
perat din mâini. După ojumătate de oră de zbatere ca peştele pe uscat, elevul nerealizat
al lui Clopared, s-a resemnat, făcând o ameninfare, care avea să se împlinească.
242 __________________________ VrRGIL
MAXIM

- Vep avea de suferit! Eu mi-am făcut datoria, încăpăfânaîilor.

Am auzit atunci la fereastră un tuştt semnificativ.
- Bandiţilor, am auzit de afară, aţi refuzat ultima mână întinsă.

Titi Stoica şi Nae lonescu

Profitând şi de faptul că în cameră era multă zarvă din pricina unor neînţelegen
între vreo doi poliţişti şi jiganul Vlădescu, Titi Stoica vorbise pentru grup restrâns, despre
Nae lonescu. Urechi atente recepfionaseră câte ceva din cele expuse. A doua z\ un
ascuhător, ofifer cu sentimente pro carliste, a vorbit şi el despre Nae lonescu. Dar în
toată vorbăria lui n-a facut altceva decât să-1 insulte pe distinsul profesor. Câte unul îl
mai incita cu câte o întrebare incomodă. Ascukam, aşteptând finalul logoreii. După di-
sertaţie s-a fâcut linişte. Se aştepta replica noastră; nu ştiau că ,J^egionand nu intră
în polemică cu nimeni", iar „Oraloria lui este oraîoria faptei".
- Auzi, domnule Stoica, ce se spune despre Nae lonescu, idolul dumneavoastnL
nu e cazul să-i iei apărarea? Ştiam că legionarii nu sunt laşi, a dorit unul să provoace.
Calm şi zâmbind, Titi Stoica a ieşit la marginea priciului.
- O, domnilor, eu sâ-I apăr pe Nae lonescu? Se apără singur prin opera lui gigantică
în gândirea creştin-naţională şi prin martiriul lui. Noi n-avem dinţi să mestecăm bucatele
lui tari, dar le morfolim în gingiile noastre băloase^
A fost de-ajuns! Nimeni n-a mai zis un cuvânt.

Noaptea Invierii la Jilava

Tensiunea nervoasă creştea în cameră, ca în toatâ închisoarea. Zibiic, în special

noaptea, percheziţii inopinate, bătăi cu pumnii sub falci, schingiuiri sau călcări în picioare,
pentru o talpă de bocanc scrisâ sau că nu ai stat drepţi în fefa miliţianului. Programul de
timorare era bine gândit pentm prăbuşirea morală şi lichidarea fîzică a cât mai mulp
dintre noi. Prin morse aflasem că şi cei duşi la tribunale pentru a fi judecap, paitru re-
cursuri, cercetări, anchete, erau mahratap şi chiar că unii deţinuji au murit sub lovituri. Iar
MarcHnet şi Ivănică, în bătaie de joc, ziceau: "Dâ-l la scâzământ!".
Aflasem că la cameta zero se afla un grup de condamnafi la moarte; data executăni
sentinţei nefiind fixată, erau ţinuţi în condiţii jalnice, în intenţia de a-i lăsa să moarâ
Apoi că în secţia femeilor o tânără scoasă la anchetă fusese violată de ofiferul anchetator
- care o amaiinfase că o va ucide dacă-1 va divulga.
bi cameră, din când în când, venea câte un dejinut sau mai pleca câte unul. Cei ce
veneau aduceau veşti despre Canal, despre teroarea de acolo şi numărul mare de
morţi, despre începutul colectivizării forţate sau despre situajii din alte închisori sau la-
găre de muncă forţatâ din Jară. Orizontul ţării se înnegrea sub norii grei ai conceppei de
fericire universalâ.
I MN PKNTRU C RUCEA PURTATĂ 243

Incercam în atmosfera de teroare să aducem o rază de lumină spirituală, ajutând

pe fiecare cu vorba sau cu fapta şi cu puterea rugăciunii, atât cât era posibil, dând
exemplu de linişte şi încredere. Primeam cu resemnare creştină greutăţile şi mizeriile
impuse de vrăjmaşii văzufi şi nevăzuţi. In Săptămâna Mare ne-am impus un program
detăcere, meditaţie şi rugăciune, după ce în Duminica Floriilor am încercat să prezentăm
pe înţelesul tuturor, semnificaţia Intrării Domnului Iisus în lerusalim şi datoria fiecăruia
de a se pregăti pentru a-L primi în Ierusalimul sufletului său. Noaptea şi ziua, ştafeta
rugăciunii continua fară întrerupere, candela vie ardea permanent. Tăcerea, însofită de
rugăciunea permanentâ care nu mai era un secret pentru ceilalţi, a creat pentru cei din
cameră o stare de adevărată linişte, până şi ţiganul se liniştise. Bourceanu înviase su-
fleteşte.
în Vinerea Mare am cântat versetele pe care ni le-am amintit din fiecare stare a
Prohodnlui şi imnurile Sfinte Dumnczeule şi Mergi la cer. Apoi liniştea s-a aştemut
până în noaptea Invierii.
La tniezul nopfii ne-am sculat. Eram pregătiţi să primim îii sufletele noastre pe
Mântuitorul lisus Hristos, înviat. Cel ce prin Intrupare devenise om, iar prin înviere în-
dumnezeise pe om. O parte din copii, cărora le destăinuisem că am Sfanta Impărtăşanie,
au primit câte o firimitură, cuminecându-se. Cei mai mulţi, nu s-au socotit vrednici de
primirea ei. O, dacă am fi totdeauna aşa de riguroşi cu noi înşine!
în linişte ne pregăteam ţinuta pentru a începe, cu evlavie şi teamă, dar şi cu în-
drăzneală, cântarea imnului Hristos a înviat\ De pe coridor, dinspre intrare, se auzeau
zgomote înfundate, lovituri, icneli şi vaiete, care creşteau în intensitate, apropiindu-se
însoţite de zăngănitul zăvoarelor. Era obiceiul în acei ani ca marile sărbători creştineşti
sau comuniste să fie marcate cu evenimente deosebite, care să râmâiîă în conştiinţa
celor întemnitaţi. Bătăile, schingiurile, lanţurile, neagra şi chiar uciderile, erau gândite
astfel ca să dea strălucire diavolească acestor momente omagiale.
Am început să cântăm Hristos a înviat' din ce în ce mai tare, simţind nevoia sâ
apărăm vieţile noastre cu strigătul învierii. Câtva timp am crezut că mi s-a părut că am
auzit bătăi şi strigăte de durere. Apoi m-am convins că pe măsură ce noi cântam, ele
scădeau în intensitate şi se depărtau ca şi cum un vânt potrivnic facea ca flăcările mis-
tuitoare ale unui incendiu, să se abată de la un obiectivpericlitat. Mai târziu am înfeles
că Dunmezeu, printr-o hotărâre trimisă de sus, oprise martiriul care trebuia să aibă loc
în noaptea învierii Lui. Am râmas liniştifi la locurilenoastrepână dimineaţa. Toţi ceilalţi
din cameră se uitau la noi cu ochi întrebători.
Sfantul Apostol Pavel şi Sila cântau psalmi şi se rugau în închisoare, iartoţi cei în-
chişi îi ascultau. Dumnezeu actualizează minunile Lui, pentru fiecare generape de credin-
cioşi care suferă pentru Adevăr.
Dimineaţa am facut cu toţii rugăciunea de mulfumire lui Dumnezeu, pentni că
ne-a scăpat de furia vrăjmaşilor văzu{i şi nevăzuţi şi am cântat Hhstox a înviat! Prin
geamul ferestrei cu văruiala decojită într-un colţ, se vedeau peste oblon, pe malul şanţului
de apărare, câjiva corcoduşi, măceşi şi porumbari, care înmuguriseră şi înfloriseră mai
devreme. Câteva floricele ca nişte scântei de lumină râdeau în soare. Adăpostul şi
244_____________________________________ VlRGI L
MAXIM

căldura din şanţ le favorizaserâ intrarea în vegetaţie. Sufletul meu, văzând îh aceasta
mâna lui Dumnezeu, Care pe toate le îhvie din tnoarte o dată cu Sine, s-a umplut de
lumină şi mi-am citit într-îhsul acest poem. L-am socotit dăruit de Duhul Proniei Cereşti
pentni cinstirea învierii şi 1-am şi recitat cu emojie.
înviere!
închisoarea Jilava - 1950 Fraţilor mei
care au murit, dar sunî vii
Duh drept
Duh sfănt,
Atotstâpânitor! domneşte
peste mine întru aceste înalte şi Sfinte şi
Tăcute zile, în care
corcoduşii,
măceşii,
porumbarii,

şi-au pus pe frunte,

albul,
parjumul
şi dulceaia
împodobind mormântul comun
în care viaţa s-a
îngropat de vie ca
Viaţa lui Hsus.

Străjerii, jacănd pază

în Noaptea minunatâ, au
aşteptat ca ucenidi,
furându-L,
să mintâ c-a înviat
Iisus... Şi neşliind că
moartea
m biruie Viaţa, s-au prâbuşit
cu-armura romană
lapământ, când
Invierea-Vieţii dăduse
Moartea, morţii!...

Mărire lui lisus şi învierii Lui!