458 VlRGIL MAXIM

Desăvârşirea (caphol special)

într-o discufie exegetică asupra versetului din Psalmul 118 care zice: „Strâng
Cuvântul Tâu in inima mea, ca să nu pâcătuiesc înaintea Ta", Anghel Papacioc,
după mufte lucruri frumoase şi folositoare duhovniceşte, a încheiat cu o reflecţie, preluată
de mulp: şi păstrată în atenfia lor. De curând atn auzit-o din gura lui Sandu Ştefanescu:
,JE bine să umplem sufletul nostru cu cele dumnezeieşti ca să numai aibă loc şi
cele lumeşti".
întimpul bătăliei pentni câştigarea împărâfiei Cereşti, gândindu-mă la stadiuJ ultim
în care ne vom afla în momentul trecerii la cele veşnice, am înfeles că atât vom fi în
viaţa de dincolo (ca stadiu de lumină transfigurată), câtă dumnezeire am reuşit să în-
globăm în noi, în viaţa de aici. Hristos va adăuga din dragostea Sa (pentru sluga bună şi
credincioasă) „O măsură plinâ. scuturată, îndesată şi cu vârf.
Că n-am reuşit să împlinesc acest deziderat, se vede, căci multe din cele lumeşti
şi-au făcut loc în suflet şi în minte. Am căutat totuşi ca şi asupra acestora să arunc, pe
cât posibil, un înţeles duhovnicesc.
Plecând de la depunerea Legământului de Frate de Cruce, urcând din treaptă în
treaptă, cu mintea, cu simţirea şi cu voinţa, Mişcarea Legionară, pusă de bunăvoie sub
oblăduirea Bisericii, având drept sabie de viaţă şi de moarte deasupra capului ei, însăşi
sabia Arhanghelului Mihail, ne-a adus la gândul dşsăvârşirii ca fiinfe create de Dumne-
zeu. Mişcarea Legionară şi-a atins ţelul. Oferă lui Dumnezeu omul nou, cu conştiina
responsabilităţii paitru toate actele vieţii sale, care în numele neamului său se prezm
în Biserică dispus să se jertfească pentru Invierea neamului. '
Conştiinţa respcMisabilităţii în faţa Etemităfii Divine decurge din conştiinfa \i>ym
persoanei în fâfa lui Dumnezeu. 0 ai, dacă trăieşti actul comuniunii cu Dumnem
dacă dai existenfei taie valoarea divinului din care ai căzut şi în care trebuie neafsr»
să te (re)incluzi. Să raportezi permanait persoana ta la Modelul Suprem, Hnxa»
Omul-Dumnezeu, în lupta de a-L ajunge.
Valoarea ta e mereu în devenire, este aceea a stadiului pe care 1-ai atins în ra;»»
cu Hristos. Hristos fiige, provocându-ne la urmărire, o goană spre un pisc, creâncî_-«r
tot timpul setea de a-L ajunge, ca într-un fel de nebunie sfantă, o însetare niciodzu
tisfăcută.
Hristos ne cere desăvârşirea: ,J?ip desâvârşiţi precum Tatâl vosr-
45 8 VlRGIL MAXIM

Desăvârşirea (capitol special)

într-o discuţie exegetică asupra versetului din Psalmul 118 care zice: ^Sirâng
Cuvântul Tâu în inima mea, ca sâ nu păcătuiesc înaintea Ta", Anghel Papacioc,
după multe lucruri fhimoase şi folositoare duhovniceşte, a încheiat cu o reflecţie, preluată
de mulţi şi păstrată în atenţia lor. De curând am auzit-o din gura lui Sandu Ştefanescu:
„E bine sâ umplem sufletul nostru cu cele dximnezeieşti ca să numai aihâ loc şi
cele lumeştf'.
Intimpul bătăliei pentru câştigarea Impărâfiei Cereşti, gândindu-mă la stadiul ultim
în care ne vom afla în momentui trecerii la cele veşnice, am înţeles că atât vom fi în
viaţa de dincolo (ca stadiu de lumină transfigurată), câtă dumnezeire am reuşit să în-
globăm în noi, în viaja de aici. Hristos va adăuga din dragostea Sa (pentru sluga bună şi
credincioasă) „O măsură plină, scutnrată, îndesaiă şi cu vârf''.
Că n-am reuşit să împlinesc acest deziderat, se vede, căci multe din cele lumeşti
şi-au facut loc în suflet şi îh minte. Am căutat totuşi ca şi asupra acestora să arunc, pe
cât posibil, un înţeles duhovnicesc.
Plecând de la depunerea Legământului de Frate de Cruce, urcând din treaptă îh
treaptă, cu mintea, cu simţirea şi cu voinfa, Mişcarea Legionară, pusă de bunăvoie sub
oblăduirea Bisericii, având drept sabie de viaţă şi de moarte deasupra capului ei, însăşi
sabia Arhanghelului Mihail, ne-a adus la gândul dşsăvârşirii ca fiinje create de Dumne-
zeu. Mişcarea Legionară şi-a atins jelul. Oferă lui Dumnezeu omul nou, cu conştiinţa
responsabilităpj paitru toate actele viepi sale, care în numele neamului său se prezintă
în Biserică dispus să se jertfească pentru învierea neamului. '
Conştiinţa respcmsabiHtăţii în faţa Eternităţii Divine decurge din conştiinţa valorii
persoanei în fefa lui Dumnezeu. O ai, dacă trăieşti actul comuniunii cu Dumnezeu;
dacă dai existenfei tale valoarea divinului din care ai căzut şi în care trebuie neapărat
să te (re)incluzi. Să raportezi permanent persoana ta la Modelul Suprem, Hristos,
Omul-Dumnezeu, în lupta de a-L ajunge.
Valoarea ta e mereu în devoiire, este aceea a stadiului pe care 1-ai atins în raport
cu Hristos. Hristos fuge, provocându-ne la urmărire, o goană spre un pisc, creându-ne
tot ttmpul setea de a-L ajunge, ca într-un fel de nebunie sfantă, o însetare niciodată sa-
tisfacută.
Hristos ne cere desăvârşirea: ,fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel ceresc
desăvârşit este!" E posibil pentru om acest stadiu? De vreme ce Hristos ne cere im-
perativ: ,JFiţiF\ nu doar ca o posibilitate incertă, ,JDacâ s-ar pntea", înseamnă că e
posibil. N-a zis Tatăl: ,JSunteţi Dumnezei! Toţi sunteţifiii Celui Prea înalt'l FaptuJ
acesta necesită din partea noastră o hotărâre atât de putemică de smulgere din ccmdipa
Iegii materiei în care suntem pjnuţi şi un control atât de rigufos al mijloacelor care ne
asigură înălţarea, încât născându-se nemulţumirea în fafa realrtăţii spiritiiale pe care o
trăim, prcţ)unem stadii şi oaitroale mai înatte, mijloace mai austere.
IMN PENTRU CRUCEA PURTATĂ 459

îndemnul Sfinţilor Părinţi: Jnfiecare zi, să pui începul nou de pocăinţă, vieţii
rcile", devinetocma\ con&ţia uraişu\u\ peravanent. Fiecare treaptiâ ewvceput, vmpros-
pătare a forţelor duhovniceşti cu daniri dumnezeieşti, pentru actul transfigurării materiei
din tine, ca să tvu mai lucreze sub incidenţa legii morţii, ci a legii Duhului, până vei
ajunge \a ,JStarea de bărbat desăvârşit, la plwirea vârslei lui Hristos".
Acest lucru nu trebuie înţeles şi facut ca o înălţare la starea de îndumnezeire pnn
voinţă proprie, ca şi cum cu propriile puteri am fi în stare să împlinim legea vieţii. A-
tunci ar fi fost suficientă legea de pe Sinai şi nu ar fî fost promis un Răscumpărător
care s-o plinească/desăvârşească. Ci trebuie înţeles ca o lepădare de omenescul simprii
pământeşti şi rafiunii lumeşti, începutul morţii păcatului în trup şi în suflet, gustându-1 în
bucuria ascetică a renunţărilor (a omorârilor) până şi a trebuinţelor, aşa încât moartea
finală a trupului să se identifice cu apoteoza intrării şi rămânerii în Viaţa, în Fiinfa lui
Hristos, om-Dumnezeu.
Cel ce a „înghiţit" pe Hristos (în Taina Euharistiei) este „înghifit" de Hristos,
înveşnicit în Tatăl prin lucrarea Duhului Sfânt, de lepădare de sine: „Cel ce va voi sâ
vină după Mine să se lepede de sine, sâ-şi ia crucea şi sâ-Mi urmeze Mie". Căci
lucrarea lui Dumnezeu în noi este dialectică şi antinomică. Spun Sfinpi Părinţi: Jjucrarea
lui Dumnezeu în noi fiind îmoţită de „ostenelile" (mortificările) omulur (Sfantul
Maxim Mărturisttorul), şi „Dumnezeu este Cel Care voieşte şi Cel Care lucrează în
noi" (Sfântul Apostol Pavel).
Cele trei stadii de trăire duhovnicească, stareapurgativă, a purificării prin lepăda-
rea de patimi, starea iluminativă, a deosebirii duhurilor, starea unitivă, trăirea în trup
îngeresc, când participarea voinţei personale scade pe măsură ce Harul se fâce tot mai
lucrător, aşa încât în fiinal Dumnezeu să lucreze în voia mea, identificată cu voia Lui,
duc la desăvârşirea materială şi spirituală (a trupului), pe care ne îndeamnă Hristos să
o realizăm.
Şi totuşi, atenţie! Câtă vreme suntem încă în trup, suntem susceptibili de păcat, de
cădere. „Toţi sunteţi dumnezei! Toţi sunteţi Fiii Celui Prea înalt! Dar veţi putea
câdea ca oricare dintre îngerir
Sfantul Macarie cel Mare, în drumul spre cer, chiarnumai suflet fiind, căci detrup
era eliberat prin moarte, la laudele demonilor ce strigau ,Mare eşti Macahe, mare
eşti Macarie", pentru a-1 fece să se mândrească cu înălţimea sa spirituală, răspundea:
,^VM mă ştiu sâ fijăcut vreun bine. nu mă ştiu săfifâcut vreun hine!" Abia după ce
s-a deschis Cerul şi a intrat în Bucuria Domnului Său, a zis: ,Acum, cu adevărat am
scăpat de voi, diavolilorr Numai ajunşi acolo ,flimeni mi ne mai poate răpi din
mâna Tatălnf (Evanghelia după loan 10, 29).
Noi dar, cum de ne putem mândri cu stadiul nostru duhovnicesc, când nici măcar
nu ştim să punem început de pocăinfă vieţii noastre? Nu numai că nu ştim, dar nici nu
ne-am propus aşa ceva! Căci cel ce cantă, ajlâ (pe Dumnezeu), celui ce bate i se
deschide (uşa dragostei) şi cel ce cere, capătă (binecuvântărileharice pline de daruri).
Darurile spirituale nu vin de la sine, numai pentru că ne-am gândit să le avem. Para
mălăiaţă nu pică în gura lui Nătăfleaţă! Jmpărăţia Cerurilor se ia cu sila (cu asahul
460 V i R c i L MAXIJ

voinţei noastre lucrătoare) şi cei ce se silesc (cei ce dau asaltul, călcând în picioan
poilele trupului, slava lumii şi dejucând meşteşugul armelor drăceşti), aceia câştigă!"
La începutul bătăliei e dureros, şi să ştii că va trebui sâ plângi, să plângi muh Când
vei începe să plângi, văzându-fi starea de netrebnicie în care te afli, atunci se vo ivi
Zorile Luminii lui Hristos, care-ţi vor atinge ochii sufletului tău, sărutându-fi lacrimile
jMmina se stinge, când ochii nu plâng!"

Cu noi este Dumnezeu

„Cine esle Dumnezeu mare, ca Dumnezeul nostru?
Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni!"
(Psalm 76, 13)

lubiţi fraţi, am stat mult la îndoială până a mă hotărî dacă trebuie să fac şi o uitimă
mărturisire. Şi aceasta, pentru ca nu cumva minunile ce le-am descoperit să fie profanate
de neîncrederea sau necredinţa unora.
DuhuJ m-a îndemnat până la urmă să o mărturisesc. Purtam asupra mea o bucăjică
din Sfanta împărtăşanie, păstrată pentru momente limită. Păgânii, în momentul limită al
bătăliei, îşi ridicau viaja, sinucigându-se. Creştinii intrau şi înainte de moartea trupului în
comuniune cu Dumnezeu prin Sfanta Impărtăşanie. De câteva ori am considerat că
mă aflu în momentul limită şi am îndrăznit să consum din Sfanta împărtăşanie.
La Jilava, când împreună cu cei care au vrut dintre copii, am luat câte o firimitură,
mărturisindu-ne unul altuia greşelile şi legându-ne ca, în caz că vreunul dintre noi scapă
viu şi întâlneşte un preot, să se fecă martorul tuturor în actul Sfintei Spovedanii. La
Gherla, când am intrat în camera 99. La Aiud, când am fost izolat în Zarcă, în 1958.
Sfanta Impătăşanie m-a salvat să rămân viu în trup, dar tnai ales, m-a salvat de la că-
deri sufleteşti fară întoarcere. Simţeam îh mod efectiv că prezaiţa Ei asupra mea va fi
osândă veşnică fiinţei mele, în cazul abdicării de la mărturisirea Adevărului; dar simjeam
tot atât de puternic ajutorul Ei salvator.
Unii dintre copii m-au întrebat Ia Jilava cum a fost posibil să trec prin atâtea per-
chezifii din care nu scăpa nici un vârf de ac. O păstram într-o batistă curată, înfaşurată
şi tnnodată, fie l^ată cu o sforicică în jurul gâtului, fie chiar în buzunar pentru a-mi fi la
îndemână în momentele critice. în timpul percheziţiilor, n-o ascundeam. Aveam credinţă
că Ea se apără singură şi mă apără şi pe mine. Aşa se întâmpla.
Când îmi venea rândul să fiu perchezifionat, eram desbrăcap şi la pielea goală;
hainele şi lenjeria, batistele, prosoapele şi orice îmi aparţinea erau pipăite la toate îhche-
ieturile şi cusăturile şi aproape totdeauna tăiate şi descusute; organismul ne era cercetat
şi în gurâ şi sub limbă şi în urechi şi sub unghii şi unde trebuia şi unde nu trebuia, pentru
a se găsi ceva compromi{ător, care să atragă o pedeapsă. După ce miliţianul îmi spunea
să-mi iau boarfele, mă aplecam să le ridic, şi găseam batista cu Sfanta împărtăşanie
deasupra lor, fie printre ele, neatinsă, nedeslegată, necălcată în picioare, aşa cum aveau
obicei să facă cu orice găseau asupra celui perchezifionat. 0 singură dată m-a întrebat
la Jilava un miliţian:
- Ce ai în batistă?
- Sfanta împărtăşanie, i-am răspuns, fiiră să mă tem.
- Ia-ţi bagajul şi treci la cameră.
Mai mult de 15 ani am purtat la mine Minunea lui Dumnezeu, Minunea Minunilor
Lu\, TrupvA ş\ S>ânge\\i\ FwiVm S>ău, m mavm\e me\e pacatoase Ae om pamânteaw. ţ\ am
\eşil CAI această Mmune aîată.
Schimbându-se condiţiile de viafă, nu ştiam ce să fac cu Ea. Am întrebat un preot,
dar nu am fost mulţumit cu răspunsul pe care mi 1-a dat.
După ce m-am căsătorit am dat-o m grija soţiei să o păstreze într-un loc ferit,
până voi afla răspunsul cel bun, adăugându-i. ,Jn caz că voifi rearestat, primul lucrul
pe care mi-l dai va fi această Sfântă lmpărtăşanie".
Au trecut înca 27 de ani, până în 1992. Din când în când mai întrebam câte un
preot cum să procedez. Simţindu-şi sfârşhul, înainte de a se spovedi şi împărtăşi, soţia
m-a rugat:
- Ce ai de gând să faci cu Sfanta bnpărtăşanie din batista aceea? Se află în şi-
fcmier, într-o cutiuţă. Te rog să rezolvi cu Ea.

Visul

Cu o săptămână înaintea morţii soţiei mele am avut un vis: mă aflam în rugăciune

şi o rugam pe Maica Domnului să poartegrijă de sufletul soţiei mele, aflată în suferinţă,
şi să-i facă parte de mila fiului Său. Maica Domnului, cu Acoperământul ei împărătesc
şi plutind m lumină dulce, blândă la diip, dar foarte serioasă, mi-a răspuns: „O voi lua
în grija mea. Nu acum, ci puţin mai târziti". M-am trezit şi nu ştiam cum să înţeleg
cuvintele. Nu i-am spus soţiei visul, dar am îhtrebat-o dacă se simte mai bine, dacâ n-ar
vrea să se spovedească şi să se împărtăşească, deşi se împărtăşise nu cu mult timp în
urmă, de Sfanta Marie Mare (Adormirea Maicii Donmului, la 15 august). Voia să
chem preotul, atrăgându-mi atenpa asupra Sfintd înpărtăşanii ce o aveam din închisoare.
După ce preotul a oficiat Sfintele Taine, mi-a âs foarte liniştită:
- Te rog să rqjari colţul crăpat la cutremur m camera dinspre stradă, unde au fost
depuşi mama şi tata pontru priveghi. Acolo să mă pui şi pe mine.
Am reparat şi am văruit. A venit să vadă.
- Va veni lume la priveghi şi nu vreau să aibă femeile prilej de bârfa.
Apoi a tăcut. După-amiaza respira cu greu şi am întrebat-o dacă nu vrea să
meargă la spital. A dat din cap, uitându-se cu compătimire, ca şi cum eu eram cel m
suferinţă. Am telefonat la Ploieşti şi Tatiana a vaiit cu nqjotul Bogdan, cu tnaşina, şi
au dus-o la Spitalul judeţean, la Urgenţe. înainte de a se urca în maşină şi-a luat ramas
bun de la toate vecinele:
462_____________________________________________V i R <; i L M A X I M

- Nu ne mai vedem aici...

Era seara zilei de 30 septembrie 1992.
După controlul făcut în fâţa liftului, a facut un stop cardiac. Mi-au adus-o a doua
zi seara, în sicriu, pe portbagajul maşinii. Era 1 octombrie J992, sărbătoarea
Acoperământului Maicii Domnului. Atunci am înţeles răspunsul pe care mi l-a dat în
vis Maica Domnului şi i-am muljumit pentru purtarea degrijă promisă cu o săptămână
în urmă. J'rea Sfăntă Născătoare de Dumnezeu, magă-te penlru noi, păcătoşii,
acum şi în ora morţii noastre. AminH
După decesul sofiei, am plecat la Constanţa să-1 văd pe fratele meu de suferinţă,
Marin Naidim, şi pe părintele Arsenie Papacioc, căruia i-am mărturisit taina despre
Sfânta Impărtăşanie. Dânsul mi-a spus să o dau unui preot care să o consume după ce
a consumat din Sfantul Potir înipărtăşania slujită la Sfanta Liturghie, fară a o pune în
Sfantul Potir. Intorcându-mă acasă am predat-o părintelui llie Ţintă, care a facut aşa
cum m-a învăţat părintele Arsenie.
Sfanta împărtăşanie m-a salvat şi pe mine şi pe cei aflaţi împreună cu mine din
toate încercările priii care am trecut, apărându-se singură de orice profânare timp de
peste 15 ani (în temniţă), asigurându-mă la nivelul simţurilor materiale şi al judecăţii ce-
lei mai simple de Dumnezeirea Ei. Ca şi Toma, convingându-ne ochii trupeşti şi mâinile
pământeşti, să strigăm şi noi: ,/)omnul meu, şi Dumnezeul meuF Minunat este
Dumnezeu şi nu este Dumnezeu ca Dumnezeul nostru! El este Cel Ce face
tninuni! Auziţ't toate neamurilel
Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi! Căci cu noi este
Dumnezeu'.

Sfârşit
Acum, că am sfârşit de aşternut pe hârtie aceste puţine lucniri, din cele multe pe
care le-a facut Dumnezeu în chip minunat cu noi, îl rog să le facă spre zidire sufletească
celor ce se vor împărtăşi cu ele, iar Lui, laudă, cinste şi mărire în vecii vecilor. Amin.
Mulpumesc pe această cale tuturor celor care m-au ajutat timp de şase ani,
încurajându-mă să nu renunf la publicarea acestor memorii şi au contribuit material la
apariţia lor editorială, ca şi la apariţia volumului de poeme pe teme isihaste, Nuntaşul
Centlui. Pentnj toţi, dragostea mea în Hristos!

MAXIM VlRGlL

Aş fi dorit ca aceste memorii să apară după moartea mea. Dar am considerat că

astă noapte am murit; rog pe cei ce au de pus vreo întrebare pentr j vreun lucru care
i-a tulburat citind memoriile să vină să mă întrebe sau să-mi ceară socoteală la mormânt.
Acolo le voi răspunde!
IMN PENTKU CRUCEA PURTATĂ

463

Te Deum
Ca bobul din spic Te-ai copt, Cuvântule,
în Holda Neamului...
Şi aşteptăm doar ziua-hotărâtă
plinirilor, Plinihi-n Veşnicie!...

Ne bucurăm când secera-i aproape şi

ne plecăm cu spicul greu de roadă
pe mâna mdemânatică şi bună
a îngerului rânduit s-adune
- din cele patru margini ale lumii ~
în Jitniia Stăpânului doar grâul!

Prescură vrem să fim!

Relşug de dar,
pe Masa Sfântă a „Punerii-înainte"
frăngerii ne dăm! O,
Sfântă Liturghie!
„Ale Tale dintru ale Tale!"
„Luaţi mâncati",
căci suntem astăzi,
în Trupul lui Hristos,
flămânzilor, împărăteascâ hrană... „Se
frânge şi se împarte, se risipeşte şi nu se desparte!"...

Slâpăne, în Iubirea Ta
neghina arde în focul
propriei osânde.
464 V IRGIL M AXIM

„... căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi

şi vor da semne ntari şi chiar nununi, ca să
amăgească, de va fî cu putinţă, şi pe cei aleşi" (Matei 24, 24)

In numele acestei mărturisiri trag un semnal de alarmă. Nu vă lăsaţi înşelaţi!

Mişcarea Legionară nu poate fi reeditată, ca formulă politică, de cei ce se autoinvestesc
şefi ai ei sau de cei care îşi asumă în mod subiectiv caittatea şi dreptul de a o reprezenta.
Mişcarea Legionară a existat şi există ca un corp de mărturisitori disciplinaji, cu o
ierarhie stabilită pe principiile valorilor morale şi capacitâfii de jertfa. Aşa s-a născut,
aşa a crescut şi aşa se va desăvârşi în viaţa neamului nostru, şi a tuturor neamurilor
Cel ce se înscrie în aceste valori cu toată fiinţa sa, acela îşi va recunoaşte locul său în
acest corp şi se va include, fară rezervă, în dragostea şi respectul slujitorilor Adevărului.
Nu există o altă Mişcare Legionară decât cea întemeiată de Căpitanul Comeliu
Zelea Codreanu, dusă la biruinjă de Cotnandantul Horia Sima şi cârmuită acum, mai
departe, de cei pe care încercările i-au arătat demni de a o reprezenta şi a fi ascultaţi,
confirmaţi totodată de Comandant. De aceea, numai aceştia au dreptul să enunţe şi să
edifîce formele politice pe care le-ar putea îmbrăca Mişcarea Legionară. Orice altă
formulă politicâ enunţată sau edificată de persoane din afâra acestui corp, de cei ne-
investiţi cu actul reprezentării ei, este născută moattă.
*
Mişcarea Legionară s-a înfiinţat la piinirea vremii prin purtarea de grijă divină, şi
unda care se propagă în oceanul sufletesc al neamului este suficientă; ea atinge nevăzut
toate conştiinţele curate şi ridică din adâncurile fiinţei româneşti toate puterile, paitru a
le înălîa la ceie mai frumoase stadii de strălucire şi dăruire eroică. Mişcarea Legionară
nu are nevoie, neapărat, de forme de manifestare sau reprezentare politică. Ea nu
trăieşte prin aceste forme. Ea este duhul neamului, ea poate îmbrăca, în funcjie de
condipile istorice, forme de organizare şi manifestare văzută, după cum poate trăi timp
îndelungat ca jarul sub cenuşă, până când Buzele lui Dumnezeu vor sufla în spuză,
apnnzând iarăşi în inimile tinere ale neamului focul dragostei pentru Adevăr.
)r/Vo;, legionarii, avem la îndemână cea tnai formidabilâ dinamită, cel mai ire-
zistibil instrument de luptă, mai puternic decâi toate tancuhle şi mitralierek lumii:
pmpria noastră cenuşă, cenuşa morţilor noştri" (lonel I. Moţa, Cranii de lemri)
După aceasta îi veţi cunoaşte pe legionari: ei mărturisesc Adevărul Dumnezeiesc
în via|a neamului, în ascultare de Biserică, şi suportă cwisecin{ele mărturisirii, re-
vendicându-şi viaţa ca o comuniune cu cenuşa morţilor înaintaşi. Cel străin de această
comuniune nu-şi va putea jertfi fiinţa sa pentru Dumnezeu şi din dragoste de neam. El
este, sau devine, unealtă de lovire în mâna celor ce-L urăsc pe Hristos şi-şi fec scop
din plăcerile şi măririle lumeşti. ,J)e aceea nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar
sufletul nu pot să-l ucidă, ci temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul
şi trupul să-l arunce în gheena". (Evanghelia după Matei)
VlRGIL MAXIM
IMN PENTRU CRUCEA PURTATĂ 465

Cuvânt pentru o mare pledoarie

Opinia publică românească, bombardatâ decenii în şir cu un noian de minciuni şi

denigrări privind Mişcarea Legionară, nu a avut posibilitatea să cunoască adevărul.
Timp de 50 de ani legionarii nu au avut dreptul la replică. Acum a sosit ora adevărului.
Ultimii martori direcţi ai dramaticului destin legionar depun mărturie l&tribunalul istoriei.
Această carte este o asemenea depoziţie.
Prin vigoarea adevărului pe care îl conţine, ea va contribui la demolarea zidului de
mişelie ce împresoară Legiunea. Mărturia aceasta a fost scrisă cu pana sincerităpi şi
smereniei. Din punct de vedere istoric, constituie un document de primă importanţă
privind o perioadă tragică din istoria naţională (căci nu pe baza documentelor oficiale
întocmite de maeştrii minciunii se poate reconstitui adevărul), iar din punct de vedere
spiritual şi literar are toate virtuţile unui pasionant roman despre credinfă şi eroism.
Autorul se adresează iubitorilor de Adevăr. Este necinstit sufleteşte cel care,
pretinzând că se ocupă cu descoperirea şi afirmarea Adevărului şi a valorilor în viaţa
românească, nu va aprecia prin elogiu public această lecţie vie de educaţie morală şi
naţionalâ, lecţie care, prin excepţionalitatea ei, nu se predă decât la un veac în viaţa
unui pcpor.
Virgil Maxim - credincios profund, poet sensibil şi luptâtor tenace deopotrivă
-s-a dovedit a fi, prin sufletul şi viaţa lui, legionarul prin excelenţă. Acolo unde este
Virgil Maxim, acolo este Mişcarea Legionară. Exemplul vieţii lui este cel mai
edificator argument împotriva basmului de speriat ignoranţii despre legionarul „primitiv"
şi „violent". După lectura acestei cărţi, orice român de bună credinţă şi cu simţ moral
va trebui să îşi formeze o altă Imagine despre omul-legionar. Ea va fi fiindamental
diferită de aceea pe care s-au străduit s-o inoculeze în mintea mai multor generaţii,
scribi şi spicheri de tot felul, în spatele cărora stau interese şi forţe ocuhe, manevrate
de oameni care au tot atâta legătură cu sângele şi spiritualitatea românească, cât are
un păstor din Carpaţi cu neamul zuluşilor din Africa.
Prin ceea ce au fost în adâncul fiinţei lor morale şi prin ceea ce au săvârşit cu
consecvenţă în viaţă, Virgil Maxim şi Fraţii de Cruce asemenea lui au ficut ca linia
Legiunii să se apropie de linia Bisericii până la coincidenfă. Căci acesta e idealul legjcmar
în cea mai înaltă expresie a sa: a trăi întru Hristos după pilda şi în spiritul Sfinţilor
Părinji, participând activ la realizarea unui creştinism viu în viaţa neamului şi luptând
pentru apărarea credinţei în timpuri de prigoană.
Ce păcat că, datorită circumstanţelor istorice, aceşti tineri români cu makă conştiinjă
creştină şi simţ al răspunderii pentru destinul spintual al neamului nu au avutposibilitatea
să devină sacerdoţi. Cu foiţa spirituală dobândită prin suferinţa transfiguratoare, ei ar
fi introdus în viaţa clericală ceea ce lipseşte cel mai mult: spiritul eroic, şi ar fi restaurat
prestigiul şi puterea morală a Bisericii.
466 VIRGIL MAXIM

Această misiune apostolică revine acum tinerilor cu vocajie misionară din generaţia
actuală, cu atât mai mult cu cât Biserica lui Hristos se află într-o crescândă primejdie
şi numai creştinii superficiali nu văd că „tabăra Sfinţilor" e supusă, la scară planetară,
unui invizibil, dar continuu asediu diabolic (Apocalipsa 20, 9).
Am cunoscutpe Virgil Maxim într-o catacombă a temnifei de la Gherla, în primă-
vara anului 1955. Sunt un martor al atitudinii şi trăirii sale din închisoare, dar teama de
a nu răni sentimentul său de smerenie mă opreşte să spun mai muhe despre personalkatea
lui morală. Cartea sa vorbeşte cel mai elocvent în acest sens. Voi aminti doar că ori de
câte ori am menponat în diverse cuvântări duhovniceşti numele unor persc»ialită}i-simbo]
ale închisorilor, Vîrgil Maxim a fost primul sau imediat după Dumitru Seigiu Popescu,
cel care şi-a pierdut vederea la Canal.
Pentru a ilustra categoria morală căreia aparţine Vîrgil Maxim, voi cita replica bă-
trânului gardian de la Aiud privitoare la garanpa morală pe care o reprezintă cuvântul
unui asemenea om: „Mî. dacă a zis ăla că n-a luat, să ştii că n-a luat!" Cunoscându-i
de ani de zile pe legionari, acest paznic al deţinuţilor şi-a dat seama că se află în faţa u-
nor oameni de factură morală excepponală, care aparţin unei alte lumi. El verificase de
atâtea ori că pentru un legionar cuvântuJ de onoare are vaJoarea unui jurământ absolut.
De aceea, replica lui este mai muk decât o mărturie, este o sentinfă. Nici nu putea fi un
judecător mai în cunoştinjă de cauză în privinţa legionarilor decât acest supraveghetor
permanent al comportamentului lor, care, nefiind alterat în opinia sa de vreun interes
sau de vreo meschinărie, a fost capabil să rostească o sentin}ă de maximă obiectivitate.
Temnicerul acela de la Aiud, om simplu, dar cinstit sufleteşte, este superior tuturor
fariseilor oricât de titrap ai viepi publice româneşti de ieri şi de azi, care se fâc că nu
observă virtuţile care caracterizează în realitate pe un legionar adevărat şi se miră, chi-
purile, când aud vorbindu-se de „legionari blânzi". Ticăloşia acestei atitudini este evidentă
şi sepoate spulbera prin logica bunului simf. Căci una din două: sau legionarii nu sunt
blânzi, şi atunci înseamnă că nu mai există legionari în România - căci dacă ar exista,
ce de răzbunări ar fi trebuit să fie după Decembrie '89, avându-se în vedere neconte-
nitele persecupi şi masacre la care au fost supuşi; sau, dimpotrivă, există legionari
-existeiţa lor fiind atestată de intaisitatea alarmei dată de cohorta de lichele care se te-
me de marele suflu de cinste şi adevăr pe care îl poartă cu sine Mişcarea Legionară
-dar întrucât, spre ghinionul celor care au decis că legionarii trebuie să fie neapărat
vio-lenţi, nu au săvârşit nici cea mai mică agresiune împotriva celor mai mari călăi ai
lor -şi nu se poate presupune că ie-ar fi lipsit curajul - înseamnă că legionarii sunt, şi
aceas-ta la modul absolut, cu totul akceva decât ceea ce susţin cu perfidie duşmanii
lor.
Virgil Maxim aparţine categoriei morale legicaiare formate din suflete de esenţă
superioarâ şi profiindă religiozitate ca Ionel Moţa, Iordache Nicoară, Victor Puiu Gârci-
neanu, Gheorghe Furdui, Valeriu Gafencu, Constantin Oprişan, Gheorghe Jimboiu, lon
Ianolide, Alexandru Virgil loanid şi alpi, top aceştia constituind chipuri şi modele de tră-
ire creştină auteitică. Ei au îmbogăpt, prin virtuţile şi ftptele lor - la unii culminând cu
jertfe supremă - fcmdul moral al acestui neam, primejduit tot mai mult de necredinfă şi
degradare spirituală.
I MN PENTRU C RUCEA PURTATĂ 467

Pentru a avea o viziune integrală asupra fenomenului legionar, la valoarea morală

a legionarilor de elită trebuie adăugată valoarea intelectuală a personalităţilor care s-au
încadrat în Mişcarea Legionară sau au simpatizat cu ea. Adeziunea acestor incontestabile
personalităţi ale cukurii este semnificativă şi definitorie pentru legionarism. Prezenfa
lor în frontul legionar are valoarea unei diplome de onoare acordată Legiunii şi va
constitui în permanenfă o irezistibilă forţă de atracţie şi foscinaţie pentru tineret. Căci
atunci când ştii că eşti în compania lui lon Găvănescul, Dr. Nicolae Paulescu, Sextil
Puşcariu, Simion Mehedinţi, Traian Brăileanu, Nae Ionescu, Episcop Ioan Suciu, Preot
Prof. Dumitru Stăniloaie, Lucian Blaga, Ion Barbu, G.G. Longinescu, Octav Onicescu,
Aron Cotruş, Mircea Eliade, Constantin Noica, Petre Ţuţea, George Manu, Nicolae
Steinhardt, Emil Cioran, Ernest Bemea, Vasile Băncilă, Radu Gyr, Traian Herseni - şi
lista ar putea continua cu nume de aceeaşi rezonanfă - nu poţi decât să te simfi profund
onorat şi să ai sentimentul siguranţei că te afli pe linia spiritualrtăţii româneşti eteme.
Mare parte dintre aceştia pot fi consideraţi printre clasicii legionarismului, în imediata
apropiere a Căpitanului şi a lui Moţa şi Marin. Este superioritatea şi gloria Legiunii că
a reuşit să polarizeze asemenea personalităţi şi astfel de caractere, care au pus în miş-
care cea mai amplă acţiune de renaştere românească.
Dimensiunea personalităţii lui Corneliu Zelea Ccxireanu trebuie măsurată după
gradul de admirape şi ascukare de care s-a bucurat acest vizionar al destinului românesc
din partea atâtor oameni mari, care nu se puteau înşela şi nu se puteau lăsa fascinap
decât de un om cu adevărat mare.
De unde atunci avalanşa de calotnnii cu privire la calitatea şi valoarea legionarilor
şi la ceea ce au săvârşit ei? Această imensă şi flagrantă nedreptate are o cauză precisă:
sunt prea mulţi indivizi în ţara aceasta, idolatri ai materiei şi profesioni'şti ai corupţiei,
care să nu se simtă primejduiţi în interesele lor de acfiunea de purificare morală a viepi
româneşti pe care o promovează Mişcarea Legionară şi să nu reacfioneze prin toate
mijloacele împotriva ei.
Dar se înşeală tofi talmudiştii, masonii şi bolşevicii - unifi într-o vastă şi deloc sur-
prinzătoare conspiraţie antilegionară - dacă cred că vor reuşi să elimine din istoria
naţională pagina eroică pe care a înscris-o, prin creaţie şi jertfă, o generaţie strălucită.
De pe soclul moral pe care s-au înălţat, prin viafa şi moartea lor, legionari ca Mo|a şi
Marin nimeni nu-i va putea doborî vreodată, chiar de ar folosi mii de odgoane şi macarale.
Ei şi-au înscris numele în cartea Neamului şi a Bisericii lui Hristos cu sânge, iar sângele
de martir nu se şterge niciodată. Din perspectivă naţicmală şi creştină, înverşunarea
împotriva legionarilor apare ca un mercenariat în fevoarea diavolului şi dovedeşte cât
de străini sunt duşmanii şi detractorii Legiunii de interesele nafionale româneşti şi de
comandamentele creştine.
Nimic nu poate fi mai ilustrativ pentru destinul legionarilor decât experiaiţa primilor
creştini - calomniap şi prigoniţi de către păgâni timp de trei veacuri - descrisă de Ter-
tulian în Apologia sa: „Ce să mai spun de faplul că foarte mulţi, cu ochii închişi,
împing aşa departe ura lor, încât chiar când depun pentru un creştin mărtuhe
favorabilă îi reproşează totuşi acest nume: „Bun bărbat este Gaius Seius, păcat
468 V I R G I L M A X I M

însâ că este creştin". La fel spune altul: "Mă mir că Lucius Titns, un bărbai
înţelept, s-a Jacut deodată creştin". Nimeni nu-şi dă seama că tocmai de aceea
este Gaius bun şi Lucius înţelept flindcă sunt creştini; sau de aceea sunt creştini
fiindcă sunt buni şi înţelepţi" (Apologeticum 3, 1).
Tot aşa se miră azi atâţia români care, din ignoranţă sau rea credinjă, nu înfeleg
sau se fâc că nu înţeleg cum de aproapetot ce era mai valoros în rândurile intelectualităpi
tinere interbelice s-a încolonat în Mişcarea Legionară sau i-a stat în apropiere. Para-
frazând pe Tertulian, se poate răspunde tuturor: Tocmai de aceea aceşti rvmăni au
fost mari creatori şi oameni de caracter, pentru că au fost legionari şi au lucrat
în spiritul naţional şi creştin al legionarismului; sau de aceea au devenit legionari,
pentru că erau profunzi în gândire şi puri in fondul lor moral.
In consecinjă, nimeni să nu se mai mire - aşa cum facea odinioară păgânul lui
Tertulian - că un cărturar ca Mircea Eliade a aderat la Mişcarea Legionară sau că un
Frate de Cruce ca Valeriu Gafencu a murit în temnifă cu feimă de sfânt! De asemenea,
nici nesfârşitele persecuţii la care au fost supuşi legionarii nu trebuie să contrarieze sau
să dezarmeze pe cineva. Istoria a demonstrat că destinul Adevărului este de a fi mereu
persecutat. Pe brajele Crucii de pe Golgota au fost pironite Adevărul şi Iubirea. Spune
acelaşi apologet creştin: ^tunci, ca şi acunt şi ca întotdeauna, adevărul a fost
pradă urii" (Apologeticum 14, 7) De aceea, tributul de sânge pentru Adevăr este o
datorie a fiecărei graieraţii.
Avem credinţa că elita tineretului român îşi va asutna această datorie şi, biruind
îndoiala sau teama, se va regăsi în aspiraţiile lui pe linia acestor iluştri precursori. Ce
fericire pentru un tânăr român să fie în continuitate de ideal şi jertfă cu aceşti creatori
şi eroi! Este o insukă la adresa unei întregi generaţii să se creadă că un tânăr român es-
te atât de lipsit de discernământ şi simţ moraL, încât să urmeze pe fbştii atei şi profesionişti
ai minciunii şi terorii, cocoţaţi, azi ca şi ieri, pe scaunele îmbuibării, în timp ce luptâtoni
pentru credinţă şi libertate se sting, săraci şi plini de răni, în cel mai deplin anonimat. Şi
- culmea ticăloşiei! - aceşti jertfitori pentru {ară, dintre care mulţi au murit în stadiu de
sftnţenie, nu sunt pomeniţi decât pentru a se spune despre ei că sunt primejdioşi pentni
educaţiatineretului sau pentru siguranţa statului român.
Această mărturie a lui Virgil Maxim va fi paitru ttnerii români o uimitoare revelajie
şi va produce în sufletele lor o sfintă indignare fa{ă de mişelia cu care sunt tratap ase-
maiea eroi. Cutremuraţi de măreţia tragică a destinului legionar, aceşti tineri se vor
întreba: Ce valoare mai poate avea ceea ce spun denigratorii Legiunii în faţa valului de
sânge cu care au ştiut legionarii să-şi pecetluiască crezul lor? Idealul este uşor de găsit
când sufletul tânăr aspiră cu vigoare spre sublim.
Memoriile lui Virgil Maxim sunt un îndrqrtar pe calea spre culmi. Iar semnele de
recunoaştere indicate de el sunt fbarte clare: ,J>upă aceasta îi veţi recunoaşte pe le-
gionari: ei mărturisesc Adevărul Dumnezeiesc în viaţa neamului, sub ascultarea
Bisericii, şi se supun consecinţelor acestei mărturisirir
Viigil Maxim s-a supus fărâ şovăire consecinţelor mărturisirii sale, petrecând un
sfert de veac în cele mai crunte tndiisori. Ar fi fostînfiorător un asemenea destin, dacă
I MN PINTRU C RUCE A PURTA TĂ 469

acest adet al spiritului creştin nu şi-ar fi convertit marea lui suferinţă în jertfă râs-
cumpărătoare pentru învierea neamuiui său. Plecat atât de tânăr din căminul părintesc
pentru a urca muntele suferinţei şi a străbate pădurea cu fiare sălbatice şi mlaştina
deznădejdu, acest om a trecut cu adevărat prin infem, din care a ieşit biruitor.
Gicuşor (cum era dezmierdat în copilărie Virgil) a apărut la poarta casei părinteşti
Ca un akfei de fiu risipitor, ce îşi risipise însă anii tinereţii pe cărările înahelor idealuri, cu
nobilă generozrtate. Apariţia lui a fost ca o înviere din morţi. Ieşea din bezna temtiiţelor
ca dmtr-un monnânt. Dar a fost de nerecunoscut pentru mutt încercata lui mamă care
vărsase un noian de lacrimi în nesfiârşiţii ani amari, pentru el şi pentru ceiialţi doi fii,
plecaţi şi ei pe dnnnul Calvarului, dintre care unul nu se va mai întoarce niciodată. Cât
de adânc trebuie să fi pătruns sabia durerii în initna acestei mame-niartire când a rostit
stăşietoarele covmte înecate îh plâns. „Gicuşor, mamă, dacă eşti tu...n\ O, dacă harul
care I-a ocrotit pe Virgil în marea lui încercare nu i-ar fi şters de pe trup semnele
grozăviilor prm care a trecut în timpul martirizării sale, inima bieţilor săi pănnpi nu ar fi
rezistat. Dar Dunnezeu î-a cruţat de această ultimă lovitură.
In cemeala cu care s-a aştemut pe hârtie această mare pledoarie îh fâvoarea
idealului legionar sunt stropi de sânge, sânge tânăr românesc, care a înroşit odinioarâ
betooul infeniaJekM' celule în care a fost torturat acest mărturisitor. Fie ca sămânja
ferickei şi mdeiimgatei sale jertfiri - cuprinsă în această mărturie, care scoate din mor-
mântul tăcerii o pagină din istoria eroismului românesc - să rodească plenar în sufletele
tmerilor rotnâni domici de lumină şi de un alt destin pentru neamul românesc.
Şi nu este departe ceasul istoriei când va apare o nouă mare generaţie
legi<muriL Cidi un ideal care are la temelie atâtea jertfe nu moare niciodată.

Preot Liviu Brânzaş 13

ianuarie 1996
 Virgil Maxim

Ca să suportăm moartea lui, trebuie să o aşezăm neapărat îh rânduiala creştină a

lumii şi să fim convinşi de temeinicia acestei rânduieli. îndeplinindu-şi cu prisosinfă
stagiul de ostaş al credinfei strămoşeşti şi al neamului românesc, Dumnezeu 1-a ridicat
la El să stea în rândul celor vrednici. Este drept că plecarea lui ne adânceşte o singurâtate
pe care, oricât am căuta, n-o putem birui. Dar să fim, de asemenea pătrunşi că de-1
vom chema vreodată în încercările prin care ne va fî dat să trecem, el va fi negreşit
lângă noi cu dragostea, chibzuinţa şi tndemnul Iui. Legea înscrisă îh cei ursiţi să slujească
năzuinţele comunităţii e facută să lucreze şi mai vârtos după ce trec pragul pământesc.
Incă de multă vreme, Virgil Maxim era un izvor de echilibru şi dreaptă îndrumare
în mijlocul nostru. Aş fi vrut să spun că era şi un izvor demţelepciune, dacă înţelepciunea
pe care o răspândea el n-ar fi fost cu totul alta decât aceea numită îndeobşte astfel.
lnfelepciunea lui era aceea a dăruirii totale, a arderii la alb, greu de stins, dar cu atât
mai preţuită de dreptul Judecător.
Vîrgil Maxim şi-a pus temeliile personalităfii intrând pe acea poartă de aur a
întocmirii lăuntrice şi a bărbăpei cetăţeneşti care este Frăţia de Cruce. încă detimpuriu
a dobândit o pecete creştină, fiind desemnat ca unul din acele modele de trăire în duhul
lui Hristos, fără să se rupă însă total de cadrul lumesc. Aspiraţia lui de apropiere de
Fiinţa Divină şi supunerea la poruncile Ei, care 1-au caracterizat, 1-ar fi putut duce la
călugărie; şi nu ştim dacă în adâncul inimii n-a tânjit să-i treacă pragul, mai ales în
vremea din urmă. Ajunsese la anii când drept credincioşii se simt deja înaintea Scaunului
de Judecată şi nu se mai mângâie cu gândul că vor aveatunp să îşi răscumpere greşelile,
ci trebuie să le plătească pe loc.
Situarea în ordinea lumii, a lui şi a acelora pe care îi iubea, 1-a urmărit ca o
obsesie. Era vorba de o situare la toate nivelele, ierarhtzată după măsura integrării în
rânduiala divină. Pentru el, această integrare era mai mult decât un comandament
social, era însăşi chezăşia mântuirii noastre. Cerul de deasupra lui şi pământul natal în
care se tnrădăcinase nu-1 stinghereau, nu-I încovoiau ca opovară, ci îi dădeau sentimentul
de împăcare cu lumea şi cu el însuşi. Familiarizarea lui cu acest miracol pe care-1
constituie ordinea universală, îl împodobise cu daruri între care frumuseţea de caracter
se întregea cu echilibrul moral, iar puterea de dăruire, cu zidirea lăuntrică.
Virgil Maxim face parte dintre cei plecaţi dintre noi, dar care ne-au iubit prea mult
ca să nu rămână veşnic în mijlocul nostru. Pentru noi, îngerii i-au suit sufletul la ceruri
înveşmântat în cămaşă verde.

MlRCEA NlCOLAU
 CUPRINS

Prolog......................................................................................................................5
Cuvântînainte.........................................................................................................6
Cuvânt către Neamul Românesc
................................................................................................................................
%

VoLUMUL I

P ARTEA I
I. Şcoala Normală din Ploieşti 1934-1938...............................................................13
II. ŞcoalaNormalădinBuzău 1938-1942..............................................................17
III. 1940-1941. Scurta „Bimin|ă legionară"............................................................27
De ce „Sfitotă tinerefe legionarâ"?........................................................................36
IV. lanuarie 1941 (21-24)......................................................................................49
V 1941-1942..........................................................................................................53
VI. 1 Noiembrie 1942. Arestarea..........................................................................58
VII. închisoarea Ploieşti. Procesul.........................................................................63

PARTEA A II-A
l. Expediaţi la Aiud................................................................................................71
H. Aiud.........................................................................................!.......................73
III.Crâciunul 1942................................................................................................82
IV.Presiuni fizice şi morale...................................................................................86
V. 23 August 1944 - ziua tragediei româneşti.......................................................96
VI. Penitenciarul din Alba lulia.............................................................................100
VII. Capitol special: Istorie şi teologie...................................................................104
VIII. Reîntoarcerea la Aiud................................................................................. 106
IX. Chivotul pentru Mânăstirea de fecioare de la Vladimireşti..............................118
Agatanghel sau Sfârşitul omului...........................................................................124

PARTKA A III-A
I. Coloniile de muncă 1946-1948......................................................................... 127
Il.Organizareacoloniilor......................................................................................133

Valeriu Gafencu..................................................................................................179
 VOLUMUL II

ProloglavolumuIII............................................................................................. 191

PARTEA I
I. Târgşor 1948-1950.................................................................................„...... 193

PARTEA A II-A
I. Jilava 1950-1951.............................................................................................229
II. LaReduit........................................................................................................253

PARTEA A III-A
I. Gherla..............................................................................................................261
II. Din nou la Jilava. Sfirşitul zodiei Ţurcanu......................................___.......... 281
Evrei şi „evrei"....................................................................................................307
rn. înapoi la Gherla..............................................................................._______326

PARTEA A IV-A
I. Drum de iad.....................................................................................................335
II. La Văcăreşti..................................................................................................338
III. La Aiud..........................................................,...............................................354
IV. 1958 - Teroarea instituită de colonelul Crăciun.............................................365
încercare de luminare şi zidire sufletească..........................................................369
V Disciplinar la Gherla.......................................................................................373

PARTEA A V-A
I. Reeducarea - Aiud.........................................................................................385
II. Semne de eliberare........................................................................................407
HI. în libertate 1964-1989...................................................................................421

Desăvârşirea.......................................................................................................458
Cu noi este Dumnezeu........................................................................................460
Te Deum.............................................................................................................463

Unde este Mişcarea Legionară.........................-..................................................464

Cuvânt pentru o mare pledoarie..........................................................................465

VîigilMaxim.......................................................................................................470

flî^i Tipogrcfm DOCUPRINT 034-188 930

VIRGILMAXIM

la vârsta depunerii
legământului
de Frate de Cruce
înainte de arestare
Petruţa Maxim înainte de căsătorie
Virgil Maxim - după 22 de ani de temniţă
■-••* i
«UffSttftUL WM**IL» *

DE
â
r «0 tloqţieiMoi
lu
 A «Al EXtSXÎTAT

Maudatui »«.,.______-*^T«Bi* 4e_

. «Ittt* W_—**m
. cnaia Ae___.- z'___

Biletul de liberare din închisoarea de la Aiud

 mj njuuej

lţBX BDIlJf li Bl^OS TID

! 11
 Candela sculptată de Anghel Papacioc
CMvotul reaiizat la Aiud
de Anghel Papacioc şi un grup de camarazi
şi trimis Sfintei Mânăstiri Vladimireşti
 Candela realizată de
Iulian Bălan şi Nicu Mazăre
Chivotul bisericii ortodoxe din Decea (Alba)
lucrat de Sopitco şi un grup de camarazi
Sfânta Cruce sculptată de Virgil Maxim
în închisoare (Targşor -1948);
trimisă acasă prin bunăvoinţa
lui Moş Dumitrache.
Cracea de monah
a Părintelui
Arsenie Papacioc
C.Z. CODREANU