312 VlRGIL MAXlll

pe piatră nu va rămâae aid\ prorocise Iisus (Matei 24, 1-2) şi evreii fiig în toati
lumea (Titus, fiul lui Vespasian, la anul 70 d. Hr. devine instrumentul de pedeapsă prn
care Dumnezeu a sanc£onat poporul evreu). Lipsiţi de conducere politicâ (nemaiavânc
stat), precum şr de una religioasă (corpul preoţesc este ucis m totalitate), rămân doai
sub ascultarea învăjătorilor de lege, taîînudiştii rabini. Cea mai mare parte a fugariloi
ajunge prin nordul Africii (unii rămân în Egipt) în Spania şi, de aici, în mai toate ţările
occideotuiui. Rabinii încearcă să adapteze viaţa comunităţilor la noile condiţii istorice,
locale. Se constituie în comunităp separate, numite ghetouri, de obicei la marginea
oraşelor (cetăplor) unde, sub autoritatea şi ascultarea rabinică, sunt împiedicaji să se
asimile2B. (Este minciună rabinică că în evul mediu, au ibst intemaţi în ghetoiui
Peacestea le-au făcut ea). Procesul de separare le dă posibilitatea rabinilor să imprime
în conştiînfa populaţiei ideea că în calitate de neam aJes sunt persecutap şi urâţi de nea-
murile creştine. Ideea aceasta, cultivată şi mtreţinută de-a lungul generaîiilor, dă naştera
la dorinfa de răzbunare faţă de neamurile creştine din cauza cărora^ se văd iipsiţi dej
Graţia Divină şi acuzaţi ca popor ucigaş al lui Dumnezeu.
Totuşi, cei care ies^esub această umbrelă rabinică, axistată că creştinii nu SUDO
acele fiare sălb^ice prezentate de rabini, şi foarte mulp: roiunjă la mozaismul talnmdic
şi se asimilează. Dar în acest moment istoric şi spiritual al poporului evreu, în secolel-:
XV-XVI, apare un nou popor evreu - care nu are nimic comun din punct de vedeiw
biologic cu poporul semit, fugit din Palestina la anul 70 d. Hr. - hazarii, un trib turco]
mongol din regiunea cuprinsă mtre Marea Neagrâ şi Marea Caspică.
Aceştia, prin secohal al VIII-lea, sunt puşi ui situafia să opteze paitru una din cre-J
dinfe: musulmană sau creştină. Partru a nu deveni victime ale OMiflictului dintre creştiml
şi mahomedani, conducătorii hazari adoptă mozaismul paitru pcţ>orurior. La anul 741.1
Bulan, conducătorul tribului hazar, adoptă mo^aismul ca religie oficială. Astfel asiatic
hazari, devin evrei prin religie, preluând mvă}ătura iudaică, cu accent special pe ideeaj
pqjorului ales care trebuie să stăpânească lumea. Sub ţarii Rusiei stăpânirea îi înghael
şi pe ei, o dată cu panslavismul, dar se infiHrează încet-îhcet până în apusul Eurqjei. kl
Germania, Franţa, Austria, Anglia, vin îti contact cu organizaţiile masonice (descoidaitB|
din ordinul templierilor), pe care ajung să şi le subordoneze şi la adăpostul cărora înce^j
acpunea de destabili^are şi descompunere a statelor şi spiritualrtăţii creştine.
în timp ce evreii seferzi (^miîi) se risipeau, asimilându-se, evreii hazari (aschenaz^
reîmproqjătau Legea Deuteronomului m înţeles talmudic, investindu-se cu drqjtul de
autoritate leyitică (siujrtori ai tempiului) şi reactualizând situapa istorică din timpuJ ocupapaj
Palestinei sub losua Navi, arogându-şi drqjtul de a diqjune şi astăzi, după 2500 de ani, dei
aceeaşi investitură dată numai pentru acea acţiune lui Moise şi lui Iosua, de a distrugt
neamurile păcătoase, care acum, pentru ei, sunt cele creştine.
Paitru ca acfiunea lor să-şi poată atinge scopul, se reorganizează într-o formij
suprastatală, cahalul, stat în stat, cu legile lui, cu guvem particular, ^>ecific iudaic, cm
relaţii bazate pe legi taîmudice (mtre membrii comunităţii lor relaţii morale, iar fafă de
orice neam şi orice religie, fiindu-le permis, poitru a-şi atinge scqjurile, orice mijloc.
cel mai imoral fiind cel mai bun).
I.MN PENTRU CRUCEA PURTATÂ 313

Câştigă prin viclenie, corupere, şantaj, minciună, dezinformare, elementele capabile

ale neamurilor în mijlocul cărora trăiesc, ajung subtil în fruntea bucatelor paraatând
neamurile creştine, plângând de formă zidurile Ierusalimului dărâmat. Canaanul lor es-
te acum lumea întreagă, pe care vor să o stăpânească. Iată-ne sub ameninfarea domi-
nafiei talmudico-hazare. Toate patimile Asiei s-au amplificat şi exacerbat sub ideea
aleşilor lui Iahve, hazarii, care şi-au descoperit vocaţia de sionişti: refacerea Imperiului
davidic.
Infiltraţi în ultimele două veacun, pnn cutezanţă şi obrăznicie, prin şantaj şi corupere,
pnn insinuare perfidă, în toate compartimentele viefii publice: în cultură, în economie şi
comerţ, în viaţa spirituală şi morală (îmbrăcând chipul îngerului de lumină), dândtonul
prih mass-media, pe care au ajuns s-o controleze, realizând aşa-zisa opinie publică
(opinia lor este atribuită publicului), infiltrându-seîn armată şi polifie, în politică şi mai
ales în serviciile secrete şi în diplomapa tuturor statelor, în toate societăţile şi asociaţiile
..umanitare", prezidate de formă de servanţii lor goiiw', organizaţi în francmasonerii,
defin astăzi, în toate statele lumn în calitate de consilieri, pârghiile cu care mişcă masele
degoimi, după bunul lorplac.
Este ştiut astăzi şi recunoscut chiar de ei, ca un triumf, că în compoziîia fîecărui
guvern, din orice ţară, intră sau ies, cei tndicafi de ei. De la 50 % până la 90 %, în
statele socialiste (comuniste) membni guvemului erau chiar evrei hazari. lar toate re-
volupile socialiste (comuniste) au ca mifiatori şi profrtori pe evreii hazari.
Pentru exemplificare, dăm numele celor 41 de conducători evrei din Guvernul
Republicii Populare Române, începând cu anul 1945, miniştrii şi înalfi demnitari în fiincţii
cheie ale statului:
1. Ana Pauker, alias Anna Rabinsohn, ministru de externe şi agenta rir. 1 a Moscovei
la Bucureşti.
2. Ilka Wassermann, reală directoare a Ministerului de Externe.
3 Josef Kishinevski, alias Jakob Broitman, vice-preşedinte al Consiliului de miniştri şi
membru al CC.
4. Teohari Georgescu, alias Burah Tescovich, ministru de interne.
5. Lothar Rădăceanu, alias Lothar Wuertzel, ministru.
6 Miron Constantinescu, alias Mehr Kohn, originar din Galaţi, ministru al minelor şi
membru în CC.
7. Moises Haupt, general, comandant militar al Capitalei.
8 Laurian Zamfir, alias Laurian Rechler, general, şef al Securităfii, originar din Brăila.
9 Heinz Gutman, şef al Serviciului Secret Civil.
10. William Suder, Şefalcontraspionajului
11. Colonel Roman, alias Roman Walter, tatăl lui Petre Roman, şef al Serviciului de
educaţie, cultură şi propagandă al Armatei.
12. Alexandru Moghioroş, din Ungaria, ministru al naţionalităjilor.
13. Alexandni Badan, alias Alexander Braunstein, şefal Comisiei de ccntrol al străinilor.
14. Maior Lewin, fost ofiţer în armata roşie, şef al Cenzurii presei.
15. Colonel Holban, alias Moscovich, şef al Securităţii pe Bucureşti.
314 VIRGIL MAXIM

16. George Silviu, alias Gersch Gollinger, secretar general îh Ministerul de interne.
17. Erwin Voiculescu, alias Erwin Weinberg, şef al Departamentului pentru paşapoarte
în Ministerul de exteme.
18. Stupineanu, alias Stappnau, şef al spionajului economic.
19. Emmerick Stoffel, din Ungaria, ambasadorul României în Elveţia.
20. Harry Făinaru, alias Hersch Feiner, şef de Legaţie în Ambasada din Statele Unite.
21. Ida Szilagy, prietenă a lui Ana Pauker, reala conducătoare a Ambasadei din Londra.
22. N. Lăzărescu, alias Burach Lazarovich, însărcinat de afaceri al României la Paris
23. Simon Oieru, alias SchaefiFer, subsecretar de stat.
24. Liuba Kishinevski, alias Liuba Broitman, preşedintă a femeilor Române antifasciste.
25. Lew Zeiger, director general în Ministerul economiei.
26. Doctor Zeider, jurisconsult al Ministerului de exteme.
27. Silviu Brucan, alias Bruekker, redactor şef al Scânteii, conducea întreaga campanie
care viza dezamăgirea poporului în ce privea domnia comunismului şi înscenata cam-
panie antisemită din România.
28. Samoilă, alias Samuel Rubenstein, director guvemator al Scânteii.
29. Horia Liman, alias Lehman, redactor secund al Scânteii.
30. Inginerul Schnapp, director guvernator al ziarului România Liberă.
31. Jehan Mihai, alias Jacob Michael, şef al Industriei cinematografice române.
32. Alexandru Graur, alias Alter Brauer, director general al Societăţii Radiofonice Ro-
mâne.
33. Mihai Roller, necunoscut înainte de venirea sa în România din Uniunea Sovietică,
preşedinte al Academiei române, autorul istoriei falsificate a Românilor.
34. Profesorul Weigel, tiranul Universităfii din Bucureşti, care conducea" operaţia de e-
purare a studenţilor anti-comunişti.
35. Profesorul Lewin Bercovich, un alttiran al Universităţii din Bucureşti, care controla
corpul profesoral, venit din Rusia.
36. Silviu Josifescu, alias Samson Josifovich, i-a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri,
Vlahuţă de conţinutul care nu se armoniza cu comunismul.
37. Joan Vinter, alias Jakob Winter, critic literar marxist al României.
38. Alexander Sencovich, Misha Levin şi Sam Asriel (Serban), secretari generali ai
Ligii generale a muncii.
39. Alexandra Sidorovici, soţia lui Silviu Brucan, acuzatoare la Thbunalul Poporului din
1945.
40. Leonte Răutu.
41. Petni Borilă, cuscrul lui Ceauşescu, responsabil cu învăţământul politic pe ţară.
Conducători evrei erau la toate nivelele instrtuţiilor din ţară, la Inteme şi Securitate:
Teohari Georgescu, Nicolski, Pantiuşa, Dulbergher, Koller, Zeller, Koloman Ambruş,
Moiş, Kling Zoftan, Steiner, Schnelban, Rafila etc. şi mulţi necunoscuţi ascunşi sub nu-
me româneşti.
De ce să-ţi ascun^d adevărata identitate? Sccţiul lor? Guvemarea mondială, pe
care acum n-o mai ascund, pe care o prezintă ca pe supremul bine, şi înjugarea tuturor
 rENTRU CRUCEA PURTATĂ 315

I IW-ior la carul talmudic al lui Israel, care prevede distrugerea credinţei

creştine şi m ? conştiinţei naţionale. -r singur neam are dreptul la demnitate
spirituală şi naţională: evren hazan. Ce-
- ■ ramuri trebuie aduse la condiţia animalului de muncă, prin spălarea
creierului
— • .^ion\e cie^tme, ^teTgandvv-se ma\ a\es cta\ec!ta\ a&oia^ev -Wn&os, -
sou&W
* r-oostor. Şi pentru ca neamurile să aibă obiect de adoraţie, s-a beatificat
răul,
iBKrcat m \uda YxancteanuY, \AcXmva mocecAă a Ga\\\eas\\M. TTâdaiea,
ddaţvwaea,
™ : :\mă. devenită virtute şi condiţie de viaţă pentru goimi.
Vstfel. se instituie religialibeităţii individului în rău, a anarhiei morale şi
sociale ce =*~ : a domnească peste neamuri, sub masca drepturilor omului.
Unde se poate ti.iza ace& stadiu, întâi pra aserviiea conducătonVot
iespec*\v\\\\nT\eam (caîn S\3 A. ? în statele din apusul Europei), procesul de
pervertire a maselor e o problemă de timp 10 generaţie, două).
Acolo unde conducătorii popoarelor fac corp comun cu idealul de credinţă
al neamului respectiv, se vor provoca revoluţii comuniste, pentru înlocuirea
elementelor naţionale din conducere şi apoi, revolufia permanaită, pentru
spălarea creierului. Orice guvern naţional trebuie distrus pentru că acesta
reprezintă puterea naţiunii organizată material. Şi orice credinţă în Divinitate
trebuie distrusă prin filosofîa materialismului şuinţific marxist-leninist şi prin
uciderea corpului preoţesc şi dărâmarea altarelor, fîindcă această spiritualitate
este puterea investitoare a forţei de apărare, organizată material tarmata).
Concomitent cu aceasta, anularea oncărui drept de proprietate, peantxu dis-
UTigerea independenfei economice, a ţăranului şi muncitorului, răsplata muncii
fiind la bunăvoinţa evreului hazar.
Aşa indică Protocoalele înţelepţilor Stonului, Manifestul dbmunist, al
lui Freiderich Engels sau lozinca revoluţiei franceze: „Cu maţele
ultimuluipreot, vom ypânzura pe ultimul regS\ Pământul transformat în temnijă,
ca un grajd modern, unde riecare vită îşi cunoaşte ieslea după grosimea lanjului
şi a raţiei de nutrej ce i s-a pus imainte.
La acest stadiu de decădere nu se poate ajunge (şi până aici nu s-a putut
ajunge) •ară trădări din interior. Fără coadă de lemn, toporul n-ar fi putut distruge
pădurea. Ele-■nentele care s-au lăsat înşelate, cumpărate şi care au pus mai
presus de interesele şi «laţa naţiunii lor, interesele şi viaţa personală, sunt
vinovate de actele trădării şi uciderii fraţilor lor.
Şi astăzi se poate vedea pe viu realizarea idealului talmudic iudeo-
masonic. L RSS-ul nu este decât un mic exemplu, o pnmă experien{ă a ceea ce
înseamnă Guvern mondial. Zeci de napuni subjugate şi dinjate de \a Moscova,
undeîntot guvemul nu era decât un singur rus, în primii ani ai revoluţiei, iar
restul erau evrei hazari. De la Nistru la Vladivostok, aceeaşi oră, aceeaşi
lozincă, aceeaşi pufoaică, aceeaşi foame şi acelaşi frig, dar mai ales aceeaşi
ftică. Statele satelrt, predate de sionismul iudeo-masonic spre experienţă
Moscovei, am trăit aceeaşi soartă aproape o jumătate de veac şi s-a reuşit aşa
de bine spălarea creierului şi infiizarea fricii în sufletele noastre, încât valorile
spi-ritualităţii creştine şi naţionale, dragostea, cmstea, dreptatea, curăţia, familia,
neamul,
316 VIR GI L M AX I M

Dumnezeu, au ajuns să fie persiflate şi batjocorite, iar egoismul, minciunea, înşelăciunea.

desfrâul, libertinajul şi ateismul să fie considerate valori ale societăjii moderae. Neamul
şi Dumnezeu fiind utopiile unor indivizi desprinşi de realitatea viepi, am ajuns să nu mai
fim conştienji de răul care ni se pregăteşte.
Căci prin dezarmarea naţiunilor şi crearea unei armate multinaţionale, la discrefia
Guvemului mondial (ONU) se vizează impunerea comunismului în lume. Iar acolo
unde un neam se ridică împotriva concepţiei iudeo-masonice-bolşevice, el va fi adus la
pace, prin forţa armelor, în numele democraţiei (vezi Cecenia).
Sperăm însă că Dumnezeu va zădărnici această kicrare satanică. De vreme ce
satan este adorat în liturghia neagră oficiată de iudeo-masoni, iar numele lui Hristos, al
Sfintei Fecioare şi Sfânta Caice sunt profanate, putem înţelege că nu Dumnezeu îi
inspiră să facă aceasta, ci duhul cel rău, căruia îi slujesc. Şi îndrăznesc să presupun câ
adevărafii evrei (semifi-sefarzi câţi au mai rămas) ar putea deveni „rămăşiţa" care se
va mântui, ei fiind cei îndreptăplţi să se pocăiască şi să ridice blestemul părintesc, stri-
gând sincer: „Bine este cuvântat Cel Ce vine întru Numele DomnuJuf.
Deoarece „ Tot răsadul care nu este răsădit de Tatăl Meu, se smulge şi se a-
runcă\ poporul hazar, care prin mozaian se substituie adevăratului popor evreu, ampli-
ficând talmudismul până la a face din anti-Crist mesia aşteptat, este nerăsădit de Tatăl
Ceresc şi va fi smuls. Cu adevărat, există un conflict între semiţi şi hazari (pe care ha-
zarii îl ascund deocamdată).
Presupunând că le va îngădui Dumnezeu, pentru încercarea credinţei celor drepţi.
să realizeze ceea ce şi-au propus, dominapa lumii, înseamnă că ne aflăm aproape de
momentul lepădării de credinfă şi încetării jertfei pe Altarele Sfintelor Biserici şi „Cine
va răbda până la sfărşit, să nu fie însemnat pe mână sau pe frunte cu numărui
numelui fiarei' (666), se va mântuf.
Noi „turma mi'că" a Ortodoxiei, ne rugăm pentru mântuirea tuturor şi pentru rn-
toarcerea la pocăinţă a celor înşelafi şi nădăjduim să primim putere de mărturisitori în
ziua cea mare a încercării noastre. Dar ne cutremurăm şi vă plângem, copii ai Apusului
şi ai Lumii Noi, pentru viitorul fericit ce vi 1-au pregătit părinpi şi OMiducătorii voştn
masoni, slujitori ai sionismului. Se vor răsuci în mormânt, îngroziţi pentru fericirea fară
Dumnezeu, sodomică, pe care v-au proiectat-o, slujind sinagogii satanei.
*
Cutremuraţi-vă, fraţi ai mei în Hristos: cuhnea talmudismului ne-o oferă în zilele
noastre o nouă teorie despre creştinism, lansată de evreul hazar Marcus Eli Ravage,
născut în România, dar ajuns mare în SUA. Şi el vorbeşte în numele neamului lui
Spune în esenjă acest evreu hazar: creştinismul este o acţiune talmudică, iudaicâ, o
diversiunc mozaică, prin care neamurile au fost aduse mai uşor la ascultare faţă
de Israel. lisus din Galileea şi rabinul Saul (viitorul Apostol Pavel) au intuit că posi-
bilitatea de dominaţie asupra neamurilor prin forţa armată nu ar avea şanse de reuşită
la acea dată. Şi atunci, Iisus, cu prejul viefii, intrând în ccmflict ideologic cu Sinedriul,
îndiistat în tradiţii formale, S-a lansat m această mare ofensivă de cucerire a neamurilor,
supunându-le mai întâi spiritual. Saul a desăvârşit cpera teoretică a lui Iisus, prin actul
I MN PENTRU C RUCEA PURTATĂ 317

organizatoric al acestei noi conceppi despre lume şi viajă, în care toţi avem un singur
Tată ceresc, toţi suntem fraţi şi, trăind m pace unii cu alţii, vom ajunge să unpărăţim în
veci, alături de Tatăl ceresc.
Devenite docile, în speranţa viepi fericite, eterne, neamurile renunţă de bunăvoie
la stăpânirea unui teritoriu şi la apărarea lui, lăsând dmm liber lui Isiael să-şi împlinească
visul: împărăţia lumii. Neamurile, prin creştinism, zice Ravage, trăiesc în înşelăciune
spirituală, fiindcă nu există o atta lume, aceasta fiind o gogoriţă talmudică, nada amncată
de Iisus şi Saul din care neamunle au muşcat din plin, lăsându-se prinse în undiţa lui
Israel. După ce au fost îmblânzite prin această falsă credinţă şi dezarmate, ele trebuie
aduse la formele de credinţă şi viaţă păgână pe care o aveau mai înainte şi care este
proprie fiinţei lor de animale de jug, fiinje minore, supuse stărilor instinctuale, viaţa lor
reducându-se la satisfacerea nevoilor pântecelui şi bucuriilor degradante: beţie, lăcomie,
fiirt, minciună, desfrâu, sodomîe, crimă şi-n final anaihie morală, socială, politică, nihilism.
Pentni că s-ar putea totuşi ridica facl i i de lumină care să călăuzească viafa spirituală
a acestor neamuri, şi ele nu vor renunfa la credinţa şi morala creştină, acestea vor fi
acuzate şi condamnate că au conceppi retrograde, duşmane ale libertăpi de gândire,
mtolerante, duşmane ale Israelului, persecutoare şi antisemite, deci Israelul are dreptul
să se apere, el fiind întotdeauna victima nevinovată a goimilor fîoroşi. Agresorul pozează
m victimă. „Pieirea ta prin tind' este doar vorbă aruncată m vânt, de prooroc?
Ne punem serios întrebarea: nu cumva actul pe care şi-1 revendică aceşti hazari,
de a fî israeliţi infiltraţi dinspre nord, aratâ că au fost aduşi la mozaism de elemente ebra-
ice prqîriu-zise, din seminţia lui Dan, caredupă dârâmarea Ierusalimului la 70 d. Hr. ar
fi plecat spre nord? Atunci prorocia patnarhului Iacov, cu privire la viitorul acestei
s^minpi s-ar împlini prin hazari, care pregătesc chiar un mesia pe caresă-1 încoroneze
ca împărat al lumii la Ierusalim, anti-Cristul?! „Dan va fi şarpe la drum, viperă la
potecă, înveninând piciorul calului, ca să cadă că/ărefuf' (Facerea 49, 17).
Sufletele noastre călătoresc spre Impărăţia lui Dumnezeu, pe calul învătăturii lui
Hristos, pe care o înveninează cu muşcătură vicleană de viperă talmudismul dbndc-hazar,
istălinăcind-o şi denaturând-o.
Dumnezeu să ne lumineze şi să ne dea putere să nu ne lăsăm înşelaţi. Când un om
omoară alt om, a făcut o crimă; e criminal. Când mai mulţi se asociază să omoare, s-au
constituit mtr-o bandă de tâlhari. Când un neam întreg condus de reprezantanfii lui vine
asupra altuia pentru a-i cuceri teritonul şi a-i lua bunurile, fece război; e agresor.
Iată textual mărturisirea autodemascatoare facută de Marcus Elie Ravage
iCentury Magazind); ea depăşeşte în mtenpe şi faptă orice agresiune:
„Sunt foarte putini oameni în hiine care îşi dau seama cât rău am facut.
Suntem intruşi, distrugători, revoluţionari; am acaparat bunurih voastre,
kkahaile, destinele şi le-am călcat îo picioare. Noi suntem adevărata cauză, nu
munai a ultimuhii război mondial, ci a mai tuturor războaielor. Noi am fost autorii
au numai ai' revohiţiei ruse, ci instigatorii mari/or revoluţii. V-am adus desbinarea
şi desordinea în viaţa individuală şi colectivă, şi o mai facem şi azi. Nimeni n-ar
putea spune cât timp dc acum înainte noi vom continua să vă influenţăm soarta"
318_____________________________________________V I R G I L MAXI*

Lenin, îh numele revoluţiei iudeo-masono-bolşevice scrie: „Noi avem misiun&

de a oprima. Nici o trdlă, este deviza aoastră. Pentru împlinirea ei cea wai' mar,
cruzime este un meritP Treziţi-vă, neamuri! Agresiunea este îndreptată şi asupn
valorilor spirituale ale neamurilor, a idealurilor şi destinului lor, obiectiv direct şi prioritai
fiind credinţa în Hristos, morala creştină şi dragostea de neam.

Inceputul anchetei

A sosit şi ziua când am fost chemat la anchetă. Aveam în astfel de cazuri unele
presimţiri, nişte vibrapli interioare care nu mă tulburau, dar îmi creau o stare de uşoară
îngrijorare. Am fost dus într-o baracă, montată de curând lângă farcul de plimbare şi
compartimentată în birouri de anchetă, de o parte şi de alta a unui coridor central. Un
ofiţer tânăr, dezanvolt, m-a poftit să iau loc.
La anchete luam loc doar când nu mă mai Jineau picioarele. îmi dădeam seama câ
adversarul încearcă să mă domine, creându-şi un ascendent asupra mea. La insistenfele
lui am rămas în picioare, mctivând că sufar de hemoroizi. în timp ce îmi punea mtrebări
formale, în legătură cu datele autobiografice, uşa fiind deschisă se auzea discuţia purtată
destul de tare din biroul vecin.
- Cum ai putut fi aşa de crud cu cei ce erau îh aceeaşi situaţie cu tine?
- Erau nişte bandiji care trebuiau lichidaţi, aşa mi s-a spus, răspundea un glas cu
un timbru care mi s-a părut cunoscut.
- îl cunoşti pe cel care răspunde la întrebări? întrebă după ce închise uşa.
- Nu, nu-l cunosc.
- Cum se poate? Are un timbru specifîc.
- Nu-mi încarc memoria cu lucruri pe care le ignor în viafă.
- Dar dacă îţi spun că este unul din anchetatorii tăi de la Gherla? II cheamă Vasile
Puşcaşu! Ţi-1 aminteşti?
- Parcă?!
Era introducerea pentru ancheta propriu zisă. Cu îngrijorare mi-a zis:
- Ia, ^)une-mi ce s-a întâmplat cu dumneata la Gherla?
- Vorbiţi cu mine ca şi cum faptul în sine şi tot ce s-a întâmplat acolo, nu numai cu
mine, ar fi străin cunoaşterii dumneavoastră.
- Eu sunt nou în acest serviciu şi ştiu foarte puţine lucruri.
- în cazul acesta, ccmsider că au greşit cei ce v-au însărcinat să anchetaţi problema
aceasta.
- De ce? a întrebat el oarecum surprins.
- Fiindcă ar fî mai bine să nu ştifi nimic. Vă rog şi vă sfătuiesc sâ nu vă implicafi
în aceste cercetări. E mai bine pentru conştiinja dumneavoastră. Totdeauna am avut în
vedere nu numai să ne apărăm pe noi de greşeli, ci atât cât este cu putinfă să-1 punem
şi pe adversar în situaţia să nu facă un rău atât de mare pe cât este dispus sau pe cât
îi era ordonat să-1 facă.
3 1 8 __________________________________________________V l R G I L MAXIM

Lenin, în numele revoluţiei iudeo-masono-bolşevice scrie: „Noi avern misiunea

de a oprima. Nici o milă, este deviza noastră. Pentru împlinirea ei cea mai mare
cruzime este un meritf' Treziţi-vă, neamuri! Agresiunea este îndreptată şi asupra
valorilor spirituale ale neamurilor, a idealurilor şi destinului lor, obiectiv direct şi prioritar
fiind credinţa în Hristos, morala creştină şi dragostea de neam.

Inceputul anchetei

A sosit şi ziua când am fost chemat la anchetă. Aveam în astfel de cazuri unele
presimjiri, nişte vibrapi interioare care nu mă tulburau, dar îmi creau o stare de uşoară
îngrijorare. Am fost dus într-o baracă, montată de curând lângă farcul de plimbare şi
compartimentată m birouri de anchetă, de o parte şi de alta a unui coridor central. Un
ofiţer tânăr, dezinvolt, m-a poftit să iau loc.
La anchete luam loc doar când nu mă mai pneau picioarele. fmi dădeara seama că
adversarul încearcă să mă domine, creându-şi un ascendent asupra mea. La insistenţele
lui am rămas în pidoare, motivând că sufar de hernoroizi. în timp ce îmi punea mtxebăn
formale, în legătură cu datele autobiografîce, uşa fiind deschisă se auzea discuţia purtată
destul de tare din biroul vecin.
- Cum ai putut fi aşa de crud cu cei ce erau îh aceeaşi situape cu tine?
- Erau nişte bandiţi care trebuiau lichidaji, aşa mi s-a spus, răspundea un glas cu
un timbru care mi s-a părut cunoscut.
- îl cunoşti pe cel care răspunde la întrebări? întrebă după ce închise uşa.
- Nu, nu-1 cunosc.
- Cum se poate? Are un timbru specifîc.
- Nu-mi încarc memoria cu lucruri pe care le ignor în viaţă.
- Dar dacă îţi spun că este unul din anchetatorii tăi de la Gherla? îl cheamă Vasile
Puşcaşu! Ţi-1 aminteşti?
- Parcă?!
Era introducerea pentru ancheta propriu zisă. Cu îngrijorare mi-a zis:
- Ia, spune-mi ce s-a întâmplat cu dunmeata la Gherla?
- Vorbiţi cu mine ca şi cum faptul în sine şi tot ce s-a întâmplat acolo, nu numai cu
mine, ar fi străin cunoaşterii dumneavoastră.
- Eu sunt nou în acest serviciu şi ştiu foarte puţine lucruri.
- în cazul acesta, ccmsider că au greşit cei ce v-au însărcinat să anchetaţi problema
aceasta.
- De ce? a întrebat el oarecum surprins.
- Fiindcă ar fi mai bine să nu ştiţi nimic. Vă rog şi vă sfatuiesc să nu vă implicap
în aceste cercetări. E mai bine pentru conştiinţa dumneavoastră. Totdeauna am avut în
vedere nu numai să ne apărăm pe noi de greşeli, ci atât cât este cu putinfă să-1 punem
şi pe adversar în situaţia să nu facă un rău atât de mare pe cât este dispus sau pe câi
îi era ordonat să-1 facă.
I MN PENTRU C RUCEA PURTATĂ 319

- Da, poate ai dreptate, dar eu sunt militar şi trebuie să execut un ordin. Nu fac
numai ceea ce vreau sau ceea ce cred eu.
- Dacă e împotriva conştiinţei dumneavoastră de ce să nu suportap consecinţele
aesupunerii?
- Dumneata vrei să mă trimiţi în faţa plutonului de execupe?
- Vedeţi, domnule ofiţer, (niciodată n-am cunoscut gradele militare ale armatei
comuniste), aşa erau întrebaţi şi aşa zişi criminali de război. De ce n-ai întors arma, de
ce ai executat ordinul? Şi răspunsul era exact ca al dumneavoastră. Acelaşi răspuns îl
dă acum şi Puşcaşu. Că s-a conformat ordinului şi dispoziţiilor Securităţii statului şi în
loc să fie absolvit şi apreciat, este acuzat nu că nu a ascultat, ci tocmai fiindcă a ascul-
tat şi executat. Deci, tu dai ordin, tu ceri ascultare şi apoi judeci şi condamni pe cel ce
te-a ascultat şi a executat ordinul tău! Nu vi se pare că aici este ceva în neregulă?
- Ce adică?
- Că se încearcă şteigerea urmelor. V-aţi pus în situaţia lui Puşcaşu? El va spune
tot lanţul de şefi care au fost implicaţi în această problemă. Dacă se va meige cu şter-
gerea de urme până la dumneavoastră chiar? Intrebaţi-i pe Puşcaşu, pe Livinski şi pe
ceilalţi, dacă le-am prezis că vor fi executaţi pentru ceea ce au făcut, chiar de stăpânii
pe care i-au servit.
- Totuşi, eu vreau o explicaţie.
- Care?
- Cum pl-ai dat seama de cele ce le spui acum?
- Povestea e veche, domnule locotenentent major. (între timp îmi spusese gradul).
Oricine se serveşte de un delator sau trădător nu are încredere în el. După ce 1-a ex-
: loatat, îl aruncă, pentru că acesta va continua actul perversităţii şi faţa de alt stăpân,
rădându-1 pe cel de mai înainte. Istoria nu are înţeles pentru oamenii necinstiţi, ci nu-
mai pentru cei cinstiţi.
Ofîţerul se plimba gânditor. Ca şi cum şi-ar fi adus aminte de o obligaţie, a zis:
- Dumneata vei apărea ca martor într-un proces împotriva acestor tâlhari care
v-au schingiuit. Ce vei spune despre ei?
- Adevărul, pe care-1 aveţi în conştiinţă şi pe care vi 1-am mai arătat. Că au fost
sculele Securităpli, prin care s-a operat, victime inconştiente de finalul care-i aşteaptă.
- Nu ţi se pare că ofensezi autontatea de stat şi de paitid?
- Sunt gata să suport consecinţele acestei declarapx
- Nu crezi c-ar fî mai bine să-ţi schimbi atitudinea şi declarapa?
- în ce sens? Să trec alături de Securitate şi să-i acuz pe Ţurcanu, pe Puşcaşu,
Livinski et comp., ca şi cum aceştia conduceau treburile m jară fără ca dumneavoastră
să fi ştiut ceva? Mă mir că cei acuzaţi nu v-au şi bătut?!
- Domnule Maxim, deocamdată eşti prea nervos. Vom mai discuta!
Mi-am dat seama că înainte de proces (sentinja fiind deja prommţată, urma doar
mascarada oficială a procesului) voiau să ştie p recis pe cine ar mai putea înşela pentru a
^cqjeri farădelegile sau pe cine ar mai putea lichida, târând în mocirlă, pentru a spăla
obrazul Securităjii, nu atât m ţară, câtpentni străini. Fiindprea mulţi martori împotriva lor,
320 VIRGIL MAXIM

ceea ce însemna să îi lichideze pe toţi vor pregăti metode lente, dar sigure. M-au mai
chemat de vreo două ori la anchetă. Voiau să-şi dea seama exact cum gândesc.
- Ştiu că ai dat nişte deelaraţii sub presiune la Gherla. Ai putea acum, când nu
mai eşti sub teroare, să spui ce este şi ce nu este adevărat din acele declaraţii, pe care
eu le-aş numi hazlii?
- Nimic din ceea ce am declarat atunci nu este adevărat. îmi atribuiau fapte pe
care nu le facusem. Voiau să arate Securităpi capacitatea lor, arătând mina pe care au
găsit-o la Maxim. Dar aurul era fals. Ca definup nu puteau verifica declaraţiile. Iar
Securitatea, constatând falsul, a acţionat mai întâi asupra lor, renunţând la serviciile lor
Activitatea pe care o depuseseră a avut urmări grave: schingiuiri, mutilări şi crime pe
care Securitatea trebuia să le acopere fară ca răspunderea să cadă asupra ei.
- Felul dumnitale de a vorbi frizează obrăznicia, facu pe supăratul.
- Vă supără adevărul? Am să vă pun în fajă realitatea din acest birou de anchetă
Sunteţi părtaş, fară să vă daţi seama, la acţiunea de oprimare pe care o execută Se-
curitatea din totdeauna.
Ofiţerul a rămas descumpănit uitându-se alarmat la mine.
- Domnule locotenent major, eu nu sunt arestat, judecat şi condamnat de un tri-
bunal al statului comunist român, anexă a celui sovietic. Eu sunt un ostatic luat plocon,
o zestre la care nu aveţi dreptul. Pe mine nu m-a întrebat nimeni, nici acum, cine sunt,
ce-am facut, de ce sunt aici? Tunp de 10-11 ani, de când sunt întemnifat, am fost lovit
pentru că sunt român şi creştin.
Dar vă întreb: cine sunteţi, statul sovietic extinsîn România? Cine suntep, partidul
comunist intitulat român? Cine sunteţi, guvemul comunist nedorit, nechemat, neales
prin vot liber în ţara românească? Cei ce-şi iubesc neamul, se jertfesc pentru neam.
Dar cei ce-şi sacrifică neamul pentru interesele lor meschine, nu mai sunt slujitori.
Oricine îşi vinde sufletul şi braţul cuiva, este un mercenar care în schimbul bunului
trai se leapădă şi de dragostea aproapelui şi de dragostea lui Dumnezeu.
Ştiţi să-mi răspundeţi de ce li se cere slujitorilor comunişti să fie atei? Pentru a-i
transforma în criminali. Omul flră conştiinţa răspunderii fajă de Dumnezeu e capabil
de orice farădelege. Umanism fară Dumnezeu nu există. O singură lege acţionează
eficient asupra actelor tale: cea dinlăuntrul tău, legea divină a dragostei de adevăr.
Orice lege omenească, lumească, este exterioară conştiinţei tale. Poate fi eludată,
călcată şi schimbată ca să funcţioneze în favoarea ta şi împotriva adversarului tău, aşa
cum face astâzi statul comunist, justiţia fiind braţul partidului. Şi ucide legal.
- Domnule Maxim, îţi înţeleg revolta. N-ah fost arestat şi judecat de actualul gu-
vem, dar dumneata gândeşti ca un fascist, eşti un legionar mistic.
- Vă rog să-mi permiteţi să vă atrag atenţia că ni afirmaţia dumneavoastră noţiunile
pe care fe întrebuinţaţi sunt confu^e şi demonstrează cât de dezinformat sunteţi şi cât
de rău intenjicmat aţi fost indus în eroare.
Sim)Eain că mă apropii de limita posibilităţilor de răbdare ale andhetatorului; tocmai
paitru că era tânăr voiam ca cele expuse să poată opera vreodată asupra conştiinţei
lui. De aceea am mers până la capăt.
 I MN PENTRU C RUCEA PURTATĂ 321

- Sunteţi mai tânăr decât mine şi n-aţi trăit evenimentele. Ştiţi doar ce vi s-a spus
3. şcoala de partid. Nu aţi cercetat şi nici nu puteţi să cercetapl alte surse pentru că nu
\m se dă voie. Nu aveţi acces la ele. Audiatur et altera pars e o primejdie pentru
concepţia comunistă.
- Ce este audiatw... şi ce-ai mai zis?
- Adică să ascukaţi şi ce spune partea adversă. Judecând între două in-formaţii,
$ poţi fâce o idee mai clară mtr-o problemă oarecare. Ce ştiţi despre Mişcarea Legionară,
n afarâ de ceea ce vi s-a spus în şcoala comunistă? Că Mişcareâ Legiooară a fost
şcoală a crimei, fascistă, duşmana poporului şi alte baliveme, asemenea acuzaţiilor
iduse ptvmi\oi cte^tiivi, din cele dintâi veacuri după Hristos: că sunt mâncători de copii,
că sunt împotriva imperiului şi ahele. Dacă aţi auzi şi aţi cunoaşte adevărul şi aţi fî cin-
stit sufleteşte, aţi dori să deveniţi legionar.
- Ce înţelegi dumneata prin aceastâ cinste sufletească?
- Să nu-Ji calci conştiinţa de dragul unor bunuri sau satisfacţii imediate, materiale,
abdicând de la gândul responsabilităţii faţă de Dumnezeu.
- Eu consider că poţi fi cinstit sufleteşte fară să crezi îh Dnmnezeu.
- Nu poţi fi cinstit sufleteşte fâră credinţă în Dumnezeu; fără raportare obiectivă
te îndreptăîeşti în chip subiectiv în tot ceea ce feci, ţi se par bune, cinstite, şi cele mai
rele ale tale. Credinţa în Dumnezeu presupune actul de recunoaştere şi mărturisire a
Lui, dar şi folosirea metodelor de slujire îndicate de El pentru a fi integrat ÎQ credinţă.
Ccmcqpţia de viaţă creştină pentxu societate şi pmtru om, parte integrantă a acestei
societăţi, este OMipnută în însăşi Hristos. Şi ca Adevăr şi ca Metodă: „Eu sunt CaJea,
Adevărulşi Viaţâ\ Hristos nu este abstracpe în afara vieţii.
- Nu mă pricep la teologie. E o treabă a preoţilor.
- Aici greşeşte comunismul. Ba mai mult, neagă spiritul, lipsindu-1 pe om de posi-
bilitatea de a se realiza integral, ca fiinţă desăvârşită, materie şi apirit, coborându-1 în
rândul animalelor lipsite de raţiune, de coiştiinţa re^x>nsabilităţii actelor în faţa lui
Dxunnezeu, de conştiinţa valorii lui ca existenţă etemă. Lipsa de răspundere în faja lui
Dumnezeu aduce consecinţe îngrozitoare: aplecarea fiinţei mutilate spre lumea instinc-
telor şi plăcerilor camale pentru sine, trivialitate în vorbire, desconsiderare şi ură faţă
de ceilalţi oameni şi crimă pentru marea masă. Cât priveşte ccaiducătorii societăpi în-
dobitocite până şi de grija pântecului, plăcerea dominaţiei asupra celor socotiţi slugi şi
vite de muncă, bunul plac în aplicarea legii, se reduce la cifre. Oamenii nu mai au nu-
me, ci sunt numere de inventar, care în momentul epuizării sunt date la scăzământ. De
aici şi distrugereatradiţiilor creştine de pomOTire a morţilor, a strămoşilor, a Bisericii şi
preoţiei şi a instrtuţiilor statale: a regalităţii şi armatei creştine. Ştiţi ce declară o lozincă
iudeo-maswiică arborată ca deviză şi scop a comunismului? Pe cel mai bun dintre
creştini, ucide-1. Puteţi să vă daţi seama de lupta împotriva Bisericii, instituţia res-
ponsabilă poitru viaţa spirituală a lumii, şi împotriva regalităţii, instituîia reqxxisabilă
pentru viaţa trupurilor caretrd)uie siţ>use spiritului pentru bunul mers al întregii sodetăţi.
Paitru a realiza binele oamenilor, fericirea pe pâmânt, de care face atâta caz c<xi-
cepţia comunistă, trebuie să foloseşti şi metodele cele bvme. Scopul nu scuză mijloacele:
322 VlRGIL MAXIM

fericirea nu se poate realiza prin ură. „Să urârri\ zic comuniştii. Numai dracii se urăsc
între ei şi, de când s-a dezlănţuit ura, vedefi pe viu ce s-a realizat chiar în problema pe
care o anchetaţi.
Ofiţerul şi-a cerut scuze că nu mai poate să mă asculte, având în program şi ahă
obligaţie de serviciu, şi m-a trimis la cameră.

Schimbarea anchetatorului şi a metodei

Discujia sau a fost îhregistrată sau ofiţerul, deşi nu mi se părea o fire decăzută, a
raportat întocmai ideile discuţiei şi atitudinea mea faţă de partid şi de concepţia comunista
La următoarea convorbire a venit altul, mai în vârstă, care s-a păstrat în limitele între-
bărilor stricte, citite din camet, nedându-mi voie să argumentez sau să explic nimic.
- Recunoşti că ai fost bătut la Gberla? vru să mă constrângă.
- De cine să fiu bătut?
- Domnule, dunmeata răspunde la întrebare, s-a răstit el.
- întrebarea este incompletă şi nu pot răspunde!
- Bine, şi a notat în camet.
- Recunoşti că ai dat declarajii false, ca să induci în eroare organele de stat şi
justijia?
- Nu m-a anchetat nici un reprezentant oficial al organelor de stat sau al procu-
raturii. Iar el şi-a notat iarăşi în carnet, privindu-mă înciudat.
- Recunoşti că eşti legionar şi că ai organizat în îndiisoare acţiuni de intimidare
şi ameninţare a organelor de ordine şi pază şi că ai instigat la greve şi evadări pe deţi-
nuţii cu care vorbeai?
- Vă rog să repetaţi întrebarea!
Am simţit că întrebarea conţinea acuzaţia cu care puteam fi implicat într-un proces
paralel cu al lui Ţurcanu şi cu acelaşi deznodământ. A repetat-o şi m-am convins că
intuisem corect.
- Nu răspund. Conţine acuzajii asupra unor fapte pe care nu le-am săvârşit nici
măcar în intenpe.
- Recunoşti sau nu?
- Nu recunosc nimic! şi nu voi răspunde nimic de aici înainte la nici un fel de
întrebare.
Ofijerul plecă înjurând printre dinţi; iar miliţianul m-a dus la cameră.
*
Un tânăr medic, subţirel, delicat, cu înfăţişare plăcută, cam nervos şi cu privirea
ascunsă, căruia i se facuserâ promisiuni de eliberare, de când a fost adus în cameră
mi-a căutat prietoiia. într-o zi m-a rugat să rămânem în cameră în timp ce ceilalţi vor
ieşi la plimbare, fîindcă vrea să-mi încredinjeze o taină. Aranjamraitul avea o acoperire.
- Domnule Maxim, începu mieros, sunt foarte neliniştit. Am trecut printr-o situaţie
grea în anchetă. Mă ajuţi cu un sfat sau cu ce crezi dumneata?
I MN P E NT R U C R UC E A P UR T A TĂ 323

îl priveam drept îh ochi fară să-i pun nici o întrebare, ca să-şi dea singur arama pe
fajă. Pupn jenat a continuat:
- Să spun adevărul în ceea ce mâ priveşte sau să-i induc în eroare? Vă rog sâ-mi
răspundefi. După atâta suferinfă avep oarecare experienţă.
Tăceam în continuare.
- Sigur, dacă nu vrep: să-mi răspundefi, nu vă pot obliga, dar socoteam că mă
puteţi ajuta.
M-am urcat pe prici şi m-am întins la onzontală, rugându-mă pentru mine şi pentru
el. A ieşit singur la plimbare. La întoarcere toţi se uitau curioşi la mine, aşteptând o ex-
plicaţie. Le-am facut semn cu mâna să se liniştească. După câteva ore un miliţian 1-a
luat pe doctoraş să facă urgent o injecpe unui bolnav la infirmerie. Şi nu 1-am mai vă-
zut. Peste câteva zile am simpt că ficatul mă jenează şi urina îşi schimbă culoarea. Am
anunţat miliţianul că sunt suspect de icter. M-a dus la sanitar, care tn-a internat la in-
firmerie. Am dat de doctoraş. Era fac totwn-ul în infirmerie. Intra şi ieşea când voia şi
administra medicamente cui voia.
Regimul alimentar de aici se deosebea de cel comun doar prin faptul că nu era
sârat, iar în locul turtoiului se dădea o feliujă de pâine de 200 de grame. în vizită
veaea din când în când colonelul evreu, întreba pe fîecare ceva, în funcple de răspuns
rămâneai în infirmerie sau erai trimis în secpe sau la camera de pedeapsă. L-a întrebat
iitr-o zi pe un bătrân, moţ de lângă Abrud:
- Tu de ce eşti arestat?
- Apoi dom' colonel, ia, am vorovit şi eu o voroavă de om prost! răspunse moşul
n plăcutul lui grai ardelenesc.
- Ce ai zis?
- Apăi, am zis că partidul aista, în loc să-i facă pe tofi prilotarii chiaburi, să tră-
lască toţi bine, a făcut pe tăţi chiaburii prilotari, să trăiască tăţi prost. No, aşa am zis.
Avut-am ori ba dreptate?
- D'apoi, nu eşti chiar aşa de prost pe cât vrei să zici!
- D'apoi nici alţii nu-s aşa de deştepp pe cât vor să pară, a zis bătrânul, măsutându-1
pe colonel de sus până jos.
- Ia-ţi hainele! Şi, întorcându-se spre miliţian: La camera de pedeapsă. Trei zile,
să-i iasă prostiile din cap.
- Eşti aici? Cine te-a adus? a zis ajungând la mine.
- Sunt suspect de icter!
- La cameră! Să nu-1 mai văd pe ăsta pe-aici!
*
Iama 1953/54 ne-a adus două evenimente: unul meteo, altul politic. Zăpada
«bundentă a umplut groapa Jilavei, iar pe câmp a depăşit doi metri. Am fost izolaţi de
Bucureşti şi împrejurimi timp de două săptămâni. Exista în magazia de furaje a cailor,
o re^)ectabilă cantitate de uruială de porumb şi ovăz, hrana, o dată pe n, fiartă şi nu
prea. Aşa am supravieţuit până la deblocarea şoselei Bucureşti-Jilave. Milijienii prinşi
ÎB schimb au rămas m serviciu timp de două săptămâni. Toţi am răcit şi tuşeam rău.
324_____________________________________________V l R G I L MAXIM

Evenimentul politic a fost moartea lui Stalin. Intuiam că acest fapt va fi un prilej de
lupte între epigonii comunişti, care s-au uicheiat nu cu sfârşitul comunismului în Rusia,
ci cu înăsprirea situaţiei. Nu ne faceam iluzii de mai bine.

Paltonul domnului Rozin

în iama aceea frigul ne-a creat mari probleme sanrtare. Foc nu se facea; o singură
dată s-a încercat, dar din cauza condensului s-a renun|at. Lui Rozin i se permisese să
intre în cameră cu o scurtă îmblănrtă, o pătură, ciorapi şi un palton frumos, bleumarin
Pătura şi scurta îi foloseau ca aşternut şi îoveliş. Pakonul, aşezat în cui, îl avea continuu
în privire. Fetecău mi-a facut istoria lui. De câteva ori, câte unul mai bolnav sau mai
friguros mai încerca să-1 determine pe Rozin, cu rugăminţi fierbinţi, să i-1 împrumute
măcar pentru câte o noapte. Dar Rozin răspundea cu o tăcere sfidătoare, iar paltonul
încălzea peretele Jilavei de un an de zile.
Prin morse ne parvenise ştirea că fiiseseră puşi în libertate oameni - cei condamnap
pentru înattă trădare. Eram nedumeriţi. Atunci, îtitr-o zi, Rozin fii chemat cu bagajul
afară. Avea dreptul să creadă că va fi eliberaţ, întrucât pedeapsa lui era de înaKă tră-
dare. Grăbit, şi-a strâns lucrurile de pe prici; coborând, s-a îhtins să-şi ia pattonul. Când
I-a desprins din cui, căptuşeala de vatelină a căzut grămadă; dintr-ânsa o colonie de şo-
ricei a împânzit camera şi alergau buimăciţi pe priciuri, spre fereastră sau uşă, provo-
când surpriza, provocată într-un hohot de râs care 1-a uisopt pe Rozin pe tot coridorul,
miliţienii neputându-se nici ei stăpâni.
Mă gândeam la cuvintele Mântuitorului: „Nu vâ adunaţi comofipepămâxit..., ci
adunaţi-vă cotnori în Cemri, unde moliile nu îe rod, rugina nu le strică şi unde
farii nu le Airă. Acolo unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastrS\
Era un prilej pe care Dumnezeu i-1 oferise lui Rozin, ca măcar aici să-şi arate diagostea
şi mila faţă de aproapele aflat în suferinjă; şi n-a ^iut. Inima lui era legată de bucata de
câipă pe care o cartMtipla pe perrte.
Mi-am adus aminte şi de o povestire a lui Barbu ŞteSnescu-Delavrancea. Pe
când se întorcea acasă de la serviciu, un om întâlni pe âxadă o sărmană femeie, cerşind
şi tremurând în zăpadă, îh viforul care sufla cu putere. S-a gândit să o ajute cu un ban,
dar un alt gând 1-a facut să întârzie gestul de bunăvoinţă. Şi-a făcut soccteala că
trebuie să-şi scoată mănuşile, să-şi descheie paltcmul, să-şi deranjeze fularul şi, ca să
ajungă la portofel, să-şi desgolească pieptul şi astfel să răcească. Şi-a continuat drumul
în casă era cald şi plăcut. Şi-a adus aminte de frig şi de cerşetoare. Făcându-şi un
pnoces de axiştiinţă, s-a grăbit să se întoarcă, să-i ofere ceva. Dar femeia nu mai era
acolo. A alergat în stânga, m dreapta, nici Japenie de om. Cu multă părere de rău, că n-a
ştiut să folosească prilejul care i se oferise ca să facă un bine, s-a întors acasă deoepţionat
de prq)ria-i condiţie spirituală. Chiar atâta egoism?
„Fă binele când ţi se iveşte prilejul, zice un Sfant Părinte, pentru ca atunci
când nu vei putea să îl faci, fiind tu însuţi în nevoie, Dumnezeu să îşi aducă
I MN PENTRU C RUCEA PURTATĂ 325
 unte de cele baoe ale tale şi să te salvezd\ De care „bune" să-şi aducă aminte |
Dumnezeu, dacă tu n-ai depozitat nimic m cămară.
Un pustnic, msoţit de ucenicul său, venind m cetate, şi-a vândut rucodelia, împletituri iin
smicele de finic. Cu banii care erau la ei, Bătrânul urma să cumpere şapte posmagi,
'ranapentruo săptămână. Lacolţde stradăîiîntâmpinăun cerşetor, cerândmilosteoie.
Ifiătrânul i-a îhtins un ban (preţul unui posmag). Ucenicul se gândea că îhtr-una din zile •3
trebui să ajuneze. La att coiţ, ak cerşetor întinse mâna. Bătrânul îl milui şi pe acela. I La
uimătorul colţ, att cerşetor. Cugetul ucenicului tncqpu să se mtărâte împotriva Bă-Itrânului.
Bătrânul îi mtinse şi aceluia darul său. UcenicuL, văzând că Bătrânul e di^)us I să dea toţi
banii, şi recunoscând în cel din urmă cerşetor pe ceilaiţi doi, zise:
- Părinte, dar este acelaşi cerşetor, care speculează milostivirea ta!
- Taci, fiule, ce ştim noi dacă nu este cumva Ligerul lui Dumnezeu, Care încearcă
nimile noastre?!
Când au ajuns la chiliile lor, cu pupnii posmagi pe care-i cumpăraserâ, îi aştepta o :"amilie
de creştini, care vraiiseră cu doi măgari mcărcaji cu desagi plini de daniri. Fără
comentarii, domnule Rozin!...