Filip I (franceză Philippe I; 23 mai 1052 — 29 iulie 1108) a fost rege al francilor din 1060 până la

moartea sa. Domnia sa, ca a celor mai mulți dintre Capețienii de început, a fost extraordinar de
lungă pentru acele timpuri.

După moartea tatălui său, Henric I al Franței, în 1060, Filip a fost recunoscut ca rege al Franței.
Fiind tânăr și lipsit de talentul de a conduce, a asistat la cel mai mare eveniment din mijlocul
secolului - cucerirea Angliei de către William de Normandia, devenit William I al Angliei - vasalul său,
fără să încerce să profite.

Filip I câștiga foarte mult de pe seama investițiilor, însă papa Grigore al VII-lea i-a atras atenția la
desfășurarea liberă a simoniei, care era considerată păcat capital. Papa nu putea să ia măsuri
drastice, din cauza conflictului cu Împăratul Henric al IV-lea, interdictul cu care fusese amenințat
regele nu a fost pus în practică și situația a rămas aceeași.

Filip însă nu a putut fugi de interdict, pronunțat în anul 1094, având ca motiv despărțirea regelui de
prima sa soție, Berta, și căsătoria cu Bertrade, contesă de Anjou. În 1104 a promis că va întrerupe
concubinajul cu Bertrad, fiind iertat, însă a continuat să trăiască cu ea. Din cauza interdictului, regele
Filip nu a putut participa la prima cruciadă, inițiată de Papa Urban al II-lea în anul 1095.