Felix Sima

De George Călinescu
Caracterizarea lui Felix Sima

George Călinescu a fost critic, istoric literar,

scriitor, publicist, academician român, personalitate
enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare,
după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă
sau umanistă. Este considerat drept unul dintre cei mai
importanți critici literari români din toate timpurile,
alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu.
In 1932,George Călinescu, susținea necesitatea
apariției - in literatura romana - a unui roman de
atmosfera moderna, deși respingea teoria sincronizării
obligatorii a literaturii cu filozofia si psihologia epocii,
argumentând ca literatura trebuie sa fie in legătura directa
cu "sufletul uman". Prin romanele lui, Călinescu
depășește realismul clasic, creează caractere dominate de
o trăsătură definitorie, realizând tipologii -avarul,
arivistul, tipul feminității, tipul retardatului, tipul fetei
bătrâne, modernizează tehnica narativă, folosește detaliul
in descrieri arhitecturale și în analiza personajelor,
înscriindu-se astfel în realismul secolului al XX-lea, cu
trimitere certă către creația lui Balzac prin tema
moștenirii, in jurul căreia romancierul construiește
imaginea societății burgheze din București.
Felix Sima, definit chiar de Călinescu "martor si
actor", deschide romanul prin descrierea casei lui
Costache Giurgiuveanul, privită în detaliu și îl încheie cu
aceeași imagine a clădirii văzute din perspectiva eroziunii
timpului. Romanul pune în centrul narativ al acțiunii
formarea personalității lui Felix, de aceea poate fi
considerat, din acest unghi, un bildungsroman.
Ca participant direct la acțiune, Felix este
personaj în roman, acțiunile, faptele, situațiile în care este
pus argumentează statutul de "actor". Tot Felix este cel
care introduce cititorul într-o lume necunoscută - strada
Antim, casa lui Giurgiuveanul, majoritatea personajelor
adunate la jocul de cărți etc. - de care acesta ia act prin
imaginile reflectate în conștiința acestui personaj-martor.
Toate aceste ipostaze narative constituie tehnici de
caracterizare argumentative pentru care Felix este un
personaj realist modern.
Felix Sima este fiul doctorului Iosif Sima, de la
Iași, care murise și-l lăsase pe băiat în grija tutorelui
Costache Giurgiuveanul. Acesta din urmă, căruia Felix
obișnuia din familie să-i spună "unchiul", era cumnatul
tatălui său, deoarece fusese căsătorit cu singura lui soră,
care murise cu mulți ani in urmă.
După moartea mamei, cu mai bine de zece ani in urmă,
după o lunăa și grea suferință și după moartea tatălui în
anul trecut, Felix moștenise "o casă cam veche, dar solidă
și rentabilă" și "un oarecare depozit în bani", pe care le
administra Moș Costache de un an, de când băiatul
rămăsese orfan. După terminarea liceului, timp în care
locuise la internat, tânărul venise la București, ca să
urmeze cursurile facultății de medicină, ca și tatăl său.
Portretul fizic sugerează, prin detaliile descrierii
directe, trăsături morale, între care voința și ambiția,
precum și o distincție nativă a personajului: "fața îi era
juvenilă și prelungă, aproape feminină", cu "șuvițe mari
de păr ce-i cădeau de sub șapcă", obrazul de "culoare
măslinie", iar nasul "de o tăietură elenică" îi dădea o "notă
voluntară": "un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în
uniforma de licean, [...] strânsă bine pe talie ca un
veșmânt militar, iar gulerul tare și foarte înalt și șapca
umflată îi dădeau un aer bărbătesc și elegant. Fața însă îi
era juvenilă și prelungă, aproape feminină din pricina
șuvițelor mari de păr ce-i cădeau de sub șapcă, dar
culoarea măslinie a obrazului și tăietura elinică a nasului
corectau printr-o notă voluntară întâia impresie”.
Comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele conturează
indirect, încă de la primele pagini ale romanului, o fire
rațională, lucidă, cu o mare nevoie de certitudini, o fire
analitică și un spirit de observație foarte dezvoltat. De la
început, Felix simte pentru Otilia o simpatie spontană,
care se transformă in iubire, fiind chinuit de lupta ce se dă
în sufletul său între a crede bârfele clanului Tulea și a
păstra o dragoste pură pentru fată. Îl descumpănește
comportamentul derutant al Otiliei, nu-și poate explica
schimbările bruște de atitudine ale fetei, trecerea ei de la o
stare la alta. Plecarea Otiliei la Paris cu Pascalopol îl
deznădăjduiește, însă nu renunță la carieră, ba dimpotrivă,
eșecul în dragoste îl maturizează, Felix păstrând în
amintire o iubire romantică, înălțătoare, care-i dă putere,
fiind un corolar al muncii sale.
Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de
caracterizare indirectă a unui personaj realist, Felix
înscriindu-se în tipologia societății burgheze de la
începutul secolului al XX-lea. Lucid și rațional, el
înțelege că într-o societate degradată în esențele ei
morale, dragostea nu mai poate fi un sentiment pur,
căsătoria devenind o afacere pentru supraviețuire și nu o
împlinire a iubirii. Devine un medic vestit și bogat,
pătrunzând în lumea bună a Bucureștiului, deoarece s-a
căsătorit "într-un chip care se cheamă strălucit și intră,
prin soție, într-un cerc de persoane influente".
În relațiile cu celelalte personaje, Felix apare ca un
intelectual superior, situându-se deasupra superficialității
și meschinăriei lumii burgheze, conducându-se după un
cod superior de norme etice: "să-mi fac o educație de om.
Voi fi ambițios, nu orgolios". Ambițios și inteligent, Felix
învață și face eforturi deosebite de a se remarca pe plan
profesional. Ferm și tenace, muncește cu seriozitate
pentru a deveni un nume cunoscut în medicină, publică un
studiu de specialitate într-o revistă franceză și, cu
îndârjire și preocupare pentru cariera sa, devine profesor
universitar, o autoritate medicală, căsătorindu-se, potrivit
ambiției sale, cu fata unei personalități politice a vremii,
care-i asigură și un statut social superior.
Felix Sima evoluează de la adolescentă la
maturitate, trăind experiența iubirii entuziaste și ambiția
realizării în plan profesional. Uneori, tânărul se imagina
"un medic mare, savant, autor celebru, om politic", iar
alteori, dimpotrivă, era cuprins de un total dezinteres
profesional, și încărcat de generozitate sentimentala, și-o
imagina pe Otilia amenințată de bandiți, de care o salva,
iar ea "tremurând, îl strângea cu brațele ei subțiri de gât".
Dezamăgirea și suferințele iubirii nu-l deprimă, ci îl
oțelesc, luciditatea îl direcționează către înțelegerea
faptului că societatea este degradată din cauza puterii pe
care o are banul și că nu există altă șansă de supraviețuire
decât adaptarea totală la regulile ei. Din acest punct de
vedere, opera "Enigma Otiliei" poate fi considerată un
bildungsroman.
Ipostaza de personaj-martor este definită printr-o
serie de observații pe care Felix le face prin descrierea
detaliată a exterioarelor (străzi, clădiri), a interioarelor
(case, încăperi) ori a înfățișării personajelor. Imaginile
reflectate în conștiința lui Felix sunt comunicate
cititorului, care ia astfel cunoștință de trăsăturile fizice,
îmbrăcămintea sau coafura personajelor, precum și de
gesturile și atitudinile lor, prin tehnica detaliului. Tot
Felix descrie in amănunt strada Antim sau interiorul casei
lui Costache Giurgiuveanul ori a familiei Tulea, aspecte
care sugerează, indirect, trăsături caracteriale comune
locuitorilor străzii ori locatarilor respectivelor imobile.
In "Enigma Otiliei" Călinescu ilustrează o
concepție de moralist clasic, o observație atentă a eticii
umane, pe care o clasifică pe tipuri: "Romanul nu apare
decât când ne dăm seama ca începe să se organizeze o
lume de tipuri și de caractere." (George Călinescu).